Balistica Judiciară: Aspecte Teoretice Și Practice

BALISTICA JUDICIARĂ
Aspecte teoretice și practice

Ediția a II-a revizuită și adăugită
♦ George Daniel DOBRIN – expert criminalist autorizat

♦ Ion PLEȘEA – expert criminalist autorizat
Asociația Criminaliștilor din România

București, 2018
Balistica Judiciară. Aspecte teoretice și practice
- Ediția a II-a revizuită și adăugită
Autori: George Daniel DOBRIN şi Ion PLEȘEA – București, 2018
Asociația Criminaliștilor din România
ISBN: 978-973-0-26785-3
Prima ediție a acestei lucrări a fost tipărită în 2013,

cu sprijinul Tipografiei H.G. CHIMICS S.R.L.,
având I.S.B.N. 978-973-0-14485-7
© 2018 Asociația Criminaliștilor din România

Toate drepturile asupra prezentei ediții sunt rezervate autorilor.
Folosirea integrală sau parțială a conținutului fără trimiterea la sursă constituie
contrafacere și este interzisă.
Redactor: Alexandru BARBU

CUPRINS
PREFAȚĂ……………………………………………………………………………………………………….. pag. 6
CUVÂNT ÎNAINTE……………………………………………………………………………………………... pag. 7

CAPITOLUL I: INTRODUCERE ÎN BALISTICA JUDICIARĂ
1.1. Scurt istoric al armelor de foc…………………………………………………………........................ pag. 8
1.2. Apariția și dezvoltarea balisticii judiciare……………………………………………......................... pag. 10
1.3. Balistica judiciară - noțiuni generale. Obiectivele balisticii judiciare………………........................ pag. 11
CAPITOLUL II : CADRUL JURIDIC

2.1. Principalele prevederi ale Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi munițiilor,
republicată, cu modificările și completările ulterioare………………………………………….................. pag. 15
2.2. Infracțiuni care pot fi săvârșite în legătură cu armele de foc……………….................................. pag. 19
CAPITOLUL III: NOŢIUNI TEHNICE DESPRE ARME DE FOC ŞI MUNIŢII

SECŢIUNEA A - NOŢIUNI TEHNICE DESPRE ARME DE FOC
3.1. Armele de foc - elemente de ordin noțional…………………………...................………………….... pag. 22
3.2. Construcția şi funcționarea armelor de foc……………………………………………........................ pag. 22
3.2.1. Construcția armelor de foc…………………………………………………………........................ pag. 22
3.2.2. Funcționarea armelor de foc……………………………............................................................. pag. 31
3.3. Clasificarea armelor de foc……………………………………………………..................................... pag. 31
SECŢIUNEA B - NOŢIUNI TEHNICE DESPRE MUNIŢII
3.4. Muniția - elemente de ordin noțional……………………………………………………....................... pag. 34
3.5. Construcția şi funcționarea muniției……………………………………………………........................ pag. 34
3.6. Clasificarea muniției………………………………………………………………….............................. pag. 41
SECŢIUNEA C- ELEMENTELE TRAGERII
3.7. Viteza proiectilului………………………………………………………………..........................……... pag. 45
3.8. Traiectoria……………………………………………………………………………............................... pag. 45
3.9. Bătaia armei………………………………………………………….................................................... pag. 47
3.10. Presiunea…………………………………………………………………………...........................….. pag. 47
3.11. Reculul…………………………………………………………………………..…............................... pag. 47
3.12. Puterea de penetrare a proiectilului…………………………………………….……........................ pag. 48
CAPITOLUL IV: IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC

4.1. Noțiunea de urmă a infracțiunii………………………………………………...………........................ pag. 50
4.2. Urmele de tragere cu arme de foc…………………………………………........................................ pag. 50
4.2.1. Urmele principale ale tragerii cu arme de foc…………………………………................ pag. 50
. 4.2.2. Urmele secundare ale tragerii cu arme de foc…………………………………......................… pag. 51
4.3. Identificarea generală şi individuală a armelor de foc cu țeavă ghintuită……………..................... pag. 55
4.3.1. Identificarea generală……………………….......................…………………………………...….. pag. 55
4.3.2. Identificarea individuală……………………………………………………...........................…….. pag. 57
4.4. Identificarea generală şi individuală a armelor de foc cu țeavă lisă…………………...................... pag. 62
4.4.1. Identificarea generală………………………………………………………………......................... pag. 62
4.4.2. Identificarea individuală……………………………………………………………......................... pag. 63
4.5. Considerații privind identificarea armelor de foc…………………………………….......................… pag. 63
4.6. Erori în identificarea individuală a armei de foc („falsul pozitiv”)...…………………..................…... pag. 66
CAPITOLUL V: EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A ARMELOR DE FOC
5.1. Stabilirea caracteristicilor armei de foc (tip, marcă, model și calibru)…...……….................……… pag. 71
5.2. Stabilirea faptului dacă arma prezintă urme secundare ale împușcăturii……...…................…….. pag. 72
5.3. Stabilirea faptului dacă arma prezintă modificări sau piese lipsă......………...………..................... pag. 76
5.4. Identificarea seriei armei de foc şi a componentelor acesteia………………...………..................... pag. 76
5.5. Restabilirea seriilor îndepărtate ale armei de foc…………………………...…………...................... pag. 77
5.6. Stabilirea stării şi a modului de funcționare a armei. Efectuarea
tragerilor experimentale……………………………………………………………………............................ pag. 82
5.7. Cercetarea posibilității de tragere cu o armă defectă………….........................……………………. pag. 84
5.8. Stabilirea posibilității unei împușcături incidentale cu o armă de foc ……….........................….. pag. 85
5.9. Aspecte privind examinarea armelor de foc atipice……………...……………....................….…… pag. 86
CAPITOLUL VI: EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A MUNIŢIEI

6.1.Probleme ce pot fi lămurite în urma examinării muniției
şi a elementelor de muniție………………………………………………………………….......................... pag. 92
6.2. Stabilirea caracteristicilor muniției (tip, marcă, model şi calibru)………………..…....................…. pag. 93
6.3. Stabilirea stării de funcționare a muniției……………………………………...………........................ pag. 93
6.4. Obținerea modelelor de comparație……………………......................…………………………….… pag. 94
6.5. Realizarea examinărilor comparative şi identificarea armei de foc……......................................... pag. 96
6.6. Stabilirea compoziției fizico-chimice a elementelor
de muniție (proiectile şi tuburi)……………………………………….........................………….………….. pag.101
6.7. Stabilirea tipului, mărcii, modelului şi calibrului armei
de foc utilizate la tragerea elementelor de muniție examinate……………………...................…...……. pag.102
6.7.1. Stabilirea tipului, mărcii, modelului şi calibrului armei
de foc în urma examinării tuburilor de cartuș trase……………………......................…………………… pag.102
6.7.2. Stabilirea tipului, mărcii, modelului şi calibrului armei
de foc în urma examinării proiectilelor trase……………………………….......................……………….. pag.103
CAPITOLUL VII: STABILIREA DISTANŢEI DE TRAGERE, DIRECŢIEI DE TRAGERE ŞI A

UNGHIULUI DE IMPACT. DETERMINAREA LOCULUI UNDE SE AFLA TRĂGĂTORUL ȘI
VICTIMA ÎN MOMENTUL DECLANȘĂRII ÎMPUȘCĂTURII
7.1. Stabilirea distanței de tragere……………………………………………………….........................…. pag.106
7.2. Stabilirea direcției de tragere……………………………………………………….….......................... pag.106
7.3. Stabilirea unghiului de impact……………………………..………….......................…...................... pag.111
7.4. Determinarea locului unde se afla trăgătorul și victima
în momentul declanșării împușcăturii.................................................................................................... pag.118
CAPITOLUL VIII: MIJLOACE TEHNICE UTILIZATE ÎN PREZENT

ÎN EXAMINAREA CRIMINALISICĂ A ARMELOR DE FOC ŞI A MUNIŢIEI
8.1.Mijloace tehnice de efectuare a măsurătorilor și determinărilor………………………...................... pag.120
8.1.1. Cronograful (dispozitivul de determinare a vitezei inițiale a proiectilului)…........................… pag.120
8.1.2. Dinamometrul (dispozitivul de determinare a tăriei trăgaciului)………...................……..…… pag.121
8.1.3. Instrumente de măsurare cu precizie
(balanța electronică, șublerul, micrometrul)…………………………………………………………….…... pag.122
8.1.4. Gelatina balistică…………………………….…………………………….........................……… pag.123
8.2. Analiza informatică a imaginilor urmelor balistice.
Cataloage de specialitate tip baze de date………………………………………………...………............. pag.125
8.2.1. LUCIA FORENSIC – software de analiză a imaginilor urmelor balistice……….................. pag.125
8.2.2. Cataloage de specialitate tip baze de date……………………………...……….................... pag.127
8.3. Stereomicroscopul și microscopul comparator………….………………...……....................……... pag.129
8.4. Tehnica „double-casting” de clonare a tuburilor de cartuș și a gloanțelor
trase cu arme de foc ......................................................................................................................... pag.131
8.5. Sisteme informatice de identificare automată a armelor de foc
după urmele create pe tuburi și proiectile……………………………………………………...............…… pag.134
8.5.1. Sistemul EVOFINDER 3D………………………………………………………...................… pag.134
8.5.2. Sistemul ARSENAL 3D ABIS…………………….……………….………………...........……. pag.136
8.5.3. Sistemul IBIS………………………………………………………………...…......................... pag.137
8.5.4. Rolul imaginilor tridimensionale în examinarea comparativă.............................................. pag.144
CAPITOLUL IX: ASPECTE PRIVIND CONSTATAREA

ȘI EXPERTIZA BALISTICĂ A ARMELOR DE FOC ȘI MUNIȚIILOR
9.1. Considerații generale privind constatarea și expertiza criminalistică.............................................. pag.147
9.2. Unele recomandări în efectuarea constatării și a expertizei balistice a armelor și munițiilor.......... pag.154
CAPITOLUL X: PARTICULARITĂȚI ALE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL

UTILIZĂRII ARMELOR DE FOC. RECOLTAREA REZIDUURILOR DE TRAGERE
10.1. Particularități ale cercetării la fața locului în cazul utilizării armelor de foc................................... pag.157
10.2. Recoltarea reziduurilor de tragere…………..……………………………......................………….... pag.162
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………...…............................. pag.169
ANEXE…………………………………………………………………………...…………............................ pag.172
ANEXA NR. 1 - calibre uzuale și corespondența acestora în milimetri………...................……… pag.172
ANEXA NR. 2 - tipuri de inscripții existente pe rozetele cartușelor……………………………...… pag.174
ANEXA NR. 3 - model de raport de constatare balistică…….…................................................. pag.183
ANEXA NR. 4 - model de raport de expertiză balistică…….…………….....................………….. pag.192
PREFAȚĂ
Prezenta lucrare, printr-o abordare științifică și concisă, fără a omite

caracterul exhaustiv, prezintă în mod clar principalele noțiuni specifice
balisticii judiciare ca ramură a tehnicii criminalistice, acoperind în totalitate
elementele specificii muncii operative.
Utilitatea acestei lucrări în activitatea organelor judiciare este una
incontestabilă, fie că este vorba de acele instituții plasate la nivelul
Ministerului Afacerilor Interne, dar și a celor din Ministerul Public și Ministerul
Justiției.
Este de apreciat calitatea deosebită a lucrării de față care, într-un
efort de a îmbina teoria cu practica, se adresează atât studenților (fie că este
vorba de nivelul licență, masterat ori doctorat) dar și practicienilor în
domeniu, fiind actualizată la ultimele realități tehnice și pusă în acord cu noile
prevederi penale și procesual-penale.
Colonel (r) Prof. Vasile LĂPĂDUȘI

General Maior (r) Conf. univ. dr. Dan VOINEA
CUVÂNT ÎNAINTE
În lucrarea intitulată „Balistica Judiciară. Aspecte teoretice și practice”

– Ediția a II-a revizuită și adăugită, sunt abordate principalele noțiuni teoretice,
îmbinate cu aspecte din practica judiciară, fiind completate și actualizate cu
ultimele realități tehnice și legislative.
Apreciem că lucrarea de față se poate constitui într-un instrument
valoros în primul rând pentru practicieni (specialiști criminaliști și experți
criminaliști autorizați, polițiști - indiferent de specializarea în care activează,
polițiști de frontieră, jandarmi, procurori, judecători, avocați etc.), dar și pentru
studenți sau alte categorii de persoane interesate de acest domeniu.
Autorii
BALISTICA JUDICIARĂ. Aspecte teoretice și practice 7
CAPITOLUL I:
INTRODUCERE ÎN BALISTICA JUDICIARĂ
CAPITOLUL I: INTRODUCERE ÎN BALISTICA JUDICIARĂ
1.1 . Scurt istoric al armelor de foc

Invenția armelor de foc a fost consecința logică și directă a descoperirii pulberii explozive. Odată cu
răspândirea în Europa a cunoștințelor utilizării acestei descoperiri, prima provocare a fost cea de a inventa o
armă capabilă de a utiliza forța pulberii explozive pentru propulsarea unui proiectil.
Elementul esenţial în evoluţia armelor de foc a fost perfecţionarea sistemului de aprindere şi de
declanşare. De-a lungul secolelor sunt cunoscute mai multe etape1 în evoluţia armelor de foc portative: apariția
armelor cu fitil, apariția armelor cu cremene, respectiv apariția armelor cu capsă externă şi a armelor cu sistem
de percuție. Acest ultim sistem este folosit şi în prezent.
Primele arme de foc portative au fost bombardele („tunuri de mână”), făurite dintr-un tub sau mai multe
tuburi unite la capete şi întărite prin cercuri din acelaşi material, denumite frete2.
Fig. 1 Fig. 2
Fig. 1-2: Tipuri de bombarde și modul de funcționare
Începând cu sec XV-lea apar şi archebuzele cu fitil, adică primele arme cu sistem mecanic de dare a
focului şi cu un mecanism „primitiv” de declanşare. Acestea sunt de fapt primele puşti având în componenţa
lor principalele piese ale unei arme moderne (ţeava, piese pentru luarea liniei de ochire, pat, uluc, mecanism
de dare a focului). Archebuza era destul de grea, pentru o mai bună utilizare fiind sprijinită pe o furcă specială.
Fig. 3 Fig.4
Fig. 3-4: Archebuză cu fitil și modul de utilizare
Archebuza este utilizată până spre mijlocul secolului al XVII-lea, când treptat este înlocuită cu
muscheta.
Sistemul de declanșare este înlocuit treptat de sistemul cu cremene, mai robust şi mai sigur în
aprinderea pulberii, fiind folosit la pistoale şi puști apărute şi ele în sec. al XVI-lea și al XVII-lea.
1 Will Fowler, Anthony North și Charles Stronge, The Illustrated Encyclopedia of Pistols, Revolvers and Submachine Guns, editura Hermes
House, 2009
Will Fowler și Patrick Sweeney, The World Encyclopedia of Rifles Machine Guns, editura Hermes House, 2009
2 Inele metalice fixate pe exteriorul țevii, pentru mărirea rezistenței la presiuni interioare și pentru consolidare
Fig. 5
Fig. 6
Fig. 5-6: Pistol cu mecanism cu cremene: fig. 5 - mecanism tip „wheelock”, fig. 6 – mecanism tip „flintlock”
Această ultimă transformare va fi utilizată până la înlocuirea sa de sistemul cu capsă externă, un
sistem mult mai eficient de dare a focului.
Fig. 7 Fig. 8
Fig. 7-8: Pistol cu sistem cu capsă externă
Descoperirea fulminatului de mercur a revoluționat dezvoltarea armelor de foc prin proprietăţile

deosebite pe care le au compuşii acestor substanţe de a se aprinde la lovire, fiind inventate armele de foc cu
sistem de percuție, care utilizează muniție (cartușe) ce integrează atât capsa de inițiere, cât și pulberea
explozivă cu proiectilul asamblate într-un tub. Armele de acest tip au evoluat, sistemul de percuție fiind de mai
multe tipuri: sistem de percuție prin ac (fig. 9), sistem de percuție marginală / „pe ramă” (fig. 10) și sistem de
percuție centrală (fig. 11). Ultimele două sisteme de percuție sunt utilizate și în prezent.
Fig. 9: Cartuș cu percuție prin ac și revolver având acest sistem de percuție

Fig. 10: Cartuș cu percuție marginală („pe ramă”) și pistol având acest sistem de percuție
Fig. 11: Cartuș cu percuție centrală și pistol având acest sistem de percuție
1.2. Apariția și dezvoltarea balisticii judiciare

Balistica judiciară are drept punct de plecare descoperirea metodelor de identificare individuală a
armelor de foc după gloanţele şi tuburile trase. Istoria balisticii judiciare este strâns legată de perfecţionarea
şi dezvoltarea armelor de foc, de răspândirea acestora și de folosirea armelor de foc la comiterea diferitelor
infracţiuni.
Prima încercare de a găsi, cu ajutorul glonţului, calea spre arma cu care a fost tras, a fost a lui Henry
Saddard, din poliţia judiciară londoneză, care, în 1835, a urmărit şi prins un infractor care comisese un omor
cu ajutorul unei arme de foc3. El a descoperit pe glonţ o excrescenţă care s-a potrivit cu tiparul pentru gloanţe
găsit la bănuit.
Mai târziu, în 1860, în Anglia, un poliţist a identificat un infractor care îşi împuşcase prietenul, folosindu-
se de dopul de hârtie cu ajutorul căruia, pe vremea aceea, pulberea şi gloanţele erau fixate în ţeavă.
În Statele Unite, în 1879, un judecător a chemat un armurier ca martor pentru a stabili dacă s-a tras
sau nu de curând cu arma învinuitului. Armurierul, la examinarea țevii armei, a declarat că era „mucegăită și
plină de rugină”, afirmând cu convingere că „de cel puțin 18 luni nici un glonț nu a părăsit țeava acestei arme”.
Paradoxal, primii care au evidenţiat valoarea criminalistică a striaţiilor nu au fost criminaliştii ci medicii
legişti, care au descoperit că profilul interior al ţevii armei de foc lasă pe gloanţele trase anumite dungi ce pot
folosi la identificarea armelor de foc. Astfel, profesorul în medicină Alexandre Lacassagne, la Lyon, în urma
examinării unui glonţ scos dintr-un cadavru, a observat că pe suprafața acestuia se aflau şapte dungi
longitudinale, pe care apoi le-a comparat cu urmele create de interiorul ţevilor armelor prezentate, identificând
astfel exemplarul armei folosite.
3 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, Tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti, 1972, pag.9
În anul 1898, chimistul judiciar din Berlin, Paul Jeserich, a folosit o metodă nouă de identificare
criminalistică, efectuând o tragere experimentală cu arma bănuită, obţinând astfel ceea ce noi mai numim
astăzi model de comparaţie. Jeserich a fotografiat la microscop glonţul corp delict şi glonţul experimental,
observând aceleaşi striaţii produse de profilul interior al ţevii pe ambele gloanţe.
Pe de altă parte un alt tip de exemplu ne este furnizat de R. A. Reiss care, într-o lucrare de-a sa4, nici
nu aminteşte măcar că este posibilă identificarea armei în funcţie de glonţ, pe baza urmelor-striaţii create de
ţeava armei, dar menţionează că „uneori pe glonţ pot rămâne urmele ghinturilor ţevii armei”.
Punctul hotărâtor în dezvoltarea balisticii judiciare avea să apară în Statele Unite, în timpul primului
război mondial. La 21 martie 1915, în localitatea West-Shelly din statul New York a fost comis un dublu
asasinat. Învinuitul acestui asasinat, în urma unei expertize false, a fost condamnat la moarte. Cazul a
prezentat un interes deosebit în special pentru Charles E. Waite care, obsedat de această condamnare la
moarte a unui nevinovat, în 1919 a căutat să găsească o cale ştiinţifică de a ajunge de la glonţul corp delict
la arma cu care a fost tras acesta. Acesta a investigat în perioada 1919-1923 diferite arme de foc realizate de
fabricile de armament atât din Statele Unite cât şi din Europa, strângând date precise în legătură cu toate
modelele de arme fabricate după anul 1850, colecţionând un număr de 1500 de modele diferite de arme de
foc. Charles Waite a fost ajutat de fizicianul John Fisher şi de chimistul Phillip O. Gravelle – specialist în
microscopie şi fotografie.
În anul 1925, Phillip O. Gravelle a inventat microscopul comparator, instrument care a revoluționat
examinarea probelor, introducând posibilitatea ca două gloanţe să poată fi văzute simultan, într-o singură
imagine.
Munca începută de Charles E. Waite a fost continuată de Calvin Goddard, realizările sale asigurând
Statelor Unite ale Americii primatul în domeniul criminalisticii ştiinţifice, devenind astfel ţara de naştere a
balisticii judiciare.
Şi în Europa necesitatea de a se cerceta omorurile comise cu arme de foc au determinat organele de
poliţie să abordeze temeinic domeniul balisticii judiciare. În Luxemburg, Pierre Mediger a reluat în 1919
cercetarea urmelor de pe tuburile de cartuş trase. Doctorul G. de Rochetar şi locotenent-colonelul Mage au
lucrat an de an amprentând şi fotografiind tuburi de cartuş.
În domeniul balisticii judiciare s-au evidenţiat în acea perioadă a secolului în lucrări ştiinţifice profesorul
Balthazard, E. Locard, grecul Georgiades, polonezul Sobolewski, ruşii Matvejev şi Suskin, precum şi mulţi
alţii.
Tehnica modernă a ajuns mai greu în Europa, primul european care a văzut utilitatea microscopului
comparator fiind britanicul Robert Churchill. El a comandat un asemenea exemplar, a luat legătura cu Goddard
la New York, rezolvând cu succes o crimă împotriva poliţistului Gutteridge (1927).
Continuând pe calea pe care pornise Churchill, au fost construite microscoape comparatoare de către
Soderman în Suedia, Locard la Lyon, Mezger la Stuttgart şi Kraf la Berlin. Se poate deci observa că
dezvoltarea balisticii judiciare este strâns legată de inventarea, perfecţionarea şi folosirea acestui aparat de
strictă necesitate în expertiza balistică, microscopul comparator.
Domeniu distinct al tehnicii criminalistice, balistica judiciară s-a conturat ca ramura de sine stătătoare
prin elaborarea şi perfecţionarea unor metode proprii de examinare, îndeosebi pentru identificarea armelor
după urmele formate pe tub şi proiectil5.
1.3.Balistica judiciară-noțiuni generale. Obiectivele balisticii judiciare

Balistica reprezintă o ramură a mecanicii teoretice care studiază legile mişcării unui corp greu aruncat
sub un anumit unghi față de orizont, precum şi mișcarea proiectilului în interiorul ţevii şi pe curba balistică.
Balistica generală se ocupă de studierea construcţiei şi funcţionării armelor de foc, efectele
funcţionării acestora, de construcţia şi funcţionarea muniţiei şi de mişcarea proiectilului. Ea se compune6 din:
• balistica interioară - având ca obiect de studiu fenomenele produse în interiorul ţevii după
percuţie (transformarea energiei chimice a pulberii în energie mecanică-cinetică, servind la propulsarea
4 R.A. Reiss, Manuel de Police Scientifique, Paris, 1911

5 Emilian Stancu, Criminalistica, Editura Actami, Bucureşti, 1995
6 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, Tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti, 1972, pag. 7
proiectilului, precum şi urmele create pe proiectil şi tubul de cartuş de către diversele piese ale armei).
Balistica interioară se compune din:
a) balistica interioară teoretică, care cuprinde:
- pirostatica, respectiv partea balisticii care studiază fenomenele arderii
pulberii la volum constant, având menirea de a stabili legile arderii şi de a determina caracteristicile acesteia;
- pirodinamica, ce are ca obiect fenomenul tragerii, în toată complexitatea
lui, la volum variabil;
- dinamica gazelor, care studiază fenomenul de scurgere a gazelor.
b) balistica interioară experimentală, care se ocupă cu studiul aparaturii de cercetare
a fenomenelor tragerii, determinarea presiunii și a volumului, pe bază experimentală.
• balistica exterioară - studiază fenomenele ce se produc în momentul când proiectilul
părăseşte gura ţevii armei şi până la atingerea ţintei, precum şi traiectoria proiectilului;
• balistica terminală a ţintei - cercetează fenomenele ce se produc atunci când glonţul
(proiectilul) atinge ţinta.
Diferitele practici sau metode folosite în activitatea organelor de urmărire penală la descoperirea,
ridicarea şi examinarea urmelor infracţiunii, precum şi metodele folosite de experţi în diferite ramuri de
activitate ştiinţifică, au fost întrunite într-o singură disciplină, stabilindu-se metode proprii de cercetare şi de
delimitare precisă a obiectului. Prima încercare de a găsi prin glonţ calea spre arma incriminată şi descoperirea
pe această cale a infractorului, a fost realizată de către Henry Goddard în anul 1835, acesta devenind, fără
să ştie, predecesorul multor criminalişti, armurieri şi poliţişti, care în decursul mai multor generaţii au creat o
ramură a tehnicii criminalistice, balistica judiciară.
Balistica judiciară este definită, de către Emilian Stancu, ca fiind acea ramură distinctă a tehnicii
criminalistice, destinată examinării armelor de foc şi urmelor create de acestea, prin metode şi mijloace
tehnico-ştiinţifice specializate, în scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită o armă la comiterea
unei infracţiuni şi a identificării sale.
În opinia lui Vasile Măcelaru, balistica judiciară este definită ca fiind o ramură a tehnicii criminalistice
care studiază construcţia şi funcţionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere şi urmele determinate
de acestea, în scopul rezolvării problemelor ridicate de urmărirea penală.
În viziunea lui Camil Suciu, balistica judiciară este definită ca fiind o ramură a Criminalisticii care
studiază construcţia şi funcţionarea armelor de foc, precum şi toate fenomenele legate de tragere şi urmele
acesteia, această disciplină stabilind metode de cercetare criminalistică a urmelor lăsate de folosirea armelor
de foc în cadrul infracţiunilor.
Având în vedere particularitățile întâlnite în activitatea din acest domeniu, considerăm că balistica
judiciară poate fi definită ca fiind ramura tehnicii criminalistice care, prin folosirea metodelor și
mijloacelor tehnico-științifice specifice, se ocupă cu examinarea criminalistică a armelor de foc, a
munițiilor, a elementelor de muniție și a urmelor create în timpul tragerii, în scopul identificării armei
de foc și a clarificării aspectelor legate de împrejurările în care aceasta a fost folosită la săvârșirea
unei fapte.
Principalele obiective ale balisticii judiciare au fost determinate cu timpul şi se constituie astăzi
în:
• descoperirea şi studierea urmelor create prin utilizarea armelor de foc;
• descoperirea armelor de foc şi a muniţiei;
• stabilirea orificiului de intrare şi de ieşire a glonţului (proiectilului), precum şi stabilirea ordinii
împușcăturilor;
• stabilirea sau estimarea distanței de tragere, direcției de tragere și a unghiului de impact;
• stabilirea caracteristicilor armelor de foc, ale munițiilor și a principiului de funcționare;
• stabilirea stării de funcţionare a armelor de foc și a muniţiilor;
• descoperirea urmelor secundare ale împușcăturii;

• stabilirea faptului dacă o armă se poate declanşa accidental;
• stabilirea faptului dacă o armă prezintă modificări sau piese lipsă;
• restabilirea seriilor îndepărtate de pe armele de foc sau de pe componentele acestora;
• identificarea armelor după urmele create de acestea pe elementele de muniţie rezultate în urma
tragerii.
CAPITOLUL III:
NOŢIUNI TEHNICE DESPRE
ARME DE FOC ŞI MUNIŢII
CAPITOLUL III: NOŢIUNI TEHNICE DESPRE

ARME DE FOC ŞI MUNIŢII
SECŢIUNEA A - NOŢIUNI TEHNICE DESPRE ARME DE FOC
3.1. Armele de foc - elemente de ordin noțional

Noţiunea de armă de foc a fost definită de-a lungul timpului din mai multe puncte de vedere: etimologic,
militar, criminalistic şi legal.
Conform dicţionarului explicativ al limbii române, cuvântul „armă” provine din latinescul “arma” şi
semnifică un obiect, o unealtă un aparat sau dispozitiv care serveşte în lupta împotriva inamicului, la vânat,
in unele probe sportive.
Din punct de vedere militar, prin „armament de foc” se înțelege armamentul care foloseşte pentru
aruncarea glonţului din ţeavă energia gazelor rezultate din arderea pulberii şi este destinat nimicirii forţei vii
dispusă în teren deschis sau înapoia unei adăpostiri uşoare cât şi a tehnicii de luptă a adversarului.
În Criminalistică, arma de foc este considerată ca fiind „un mecanism, un instrument care serveşte la
atac sau la apărare şi foloseşte pulbere explozivă. Prin arderea pulberii explozive se creează, datorită gazelor,
o presiune care aruncă glonţul sau alicele din ţeava armei”. În consecință, se consideră armă de foc orice
armă al cărei principiu de funcționare are la bază forța de expansiune dirijată a gazelor provenite din
detonarea unei capse ori prin arderea unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc ansamblurile,
subansamblurile și dispozitivele care se pot constitui și pot funcționa ca arme de foc.
Conform Legii nr. 295/2004, care reglementează regimul armelor şi al muniţiilor, modificată și
republicată, cu modificările și completările ulterioare, arma de foc este definită ca fiind „orice armă portabilă
cu țeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonț ori
un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie”. Se consideră că un obiect poate fi transformat pentru
a arunca o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei
arme de foc și, ca urmare a construcției sale sau a materialului din care este confecționat, poate fi transformat
în acest scop.
3.2. Construcţia şi funcţionarea armelor de foc

3.2.1. Construcţia armelor de foc
Pentru a putea da o interpretare justă urmelor create de tragere cât şi pentru identificarea corectă a
armelor de foc după urmele lăsate pe muniţie este necesară o perfectă cunoaştere şi înţelegere a
particularităţilor de construcţie a armelor de foc, a subansamblurilor ce o compun precum şi a modului de
funcţionare.
Pentru cercetarea criminalistică a armelor de foc şi a urmelor lăsate de acestea, interesează în mod
deosebit ţeava, mecanismele de percuţie, de închidere şi de extracţie a tubului tras, deoarece acestea
formează urme pe elementele cartuşului (proiectil şi tub) ce se folosesc în procesul de identificare15.
În general, la o armă de foc se disting următoarele elemente:
a) țeava;
b) ulucul, antepatul și patul (în cazul armelor de foc lungi);
c) corpul / cadrul și crosa („mânerul”) – în cazul armelor de foc scurte;
d) mecanismul de darea focului (ansamblul format din mecanismul trăgaciului și mecanismul de
percuție);
e) închizătorul;
f) mecanismul de extragere şi de ejectare a tuburilor trase;
g) magazia / încărcătorul;
h) aparatele de ochire mecanice şi/sau optice;
i) accesoriile.
15 Emilian Stancu , Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Ed. Tempus SRL, 1992, pag.230.
a) Ţeava
Ţeava este o piesă de bază a unei arme de foc confecţionată dintr-un tub de oţel străbătut de un canal,
având la extremităţi retezătura dinainte („gura țevii”) și retezătura dinapoi („culata”).
Fig. 12: Ţeava unui pistol
Rolul țevii este de a dirija deplasarea proiectilului şi a imprima acestuia o traiectorie stabilă.
După modul de construcţie al canalului ţevii, armele de foc pot avea:

- țevi ghintuite (de ex: cu ghintuire convențională sau cu ghintuire poligonală);
- ţevi lise (netede);
- ţevi semiobturate.
După modelul de montare – demontare, ţevile pot fi:
- ţevi fixe, caracterizate prin aceea că fac corp comun cu corpul armei;
- ţevi parţial fixe, sunt fixate de cutia mecanismelor, după care sunt prinse în şuruburi de uluc şi
patul armei;
- ţevi mobile, specifice armamentului modern şi care pot fi demontate uşor ca şi celelalte piese
componente ale armei.
Țevile ghintuite au canalul constituit din decupări elicoidale (sub forma unei spirale).
În interior, între culată şi gura ţevii, există următoarele componente:
• camera de detonare, cunoscută și sub denumirea de cameră de combustie sau camera
cartușului. În cazul revolverelor, camera cartușului nu este situată în țeavă ci în cilindru („butoiaș”), acesta
fiind de regulă prevăzut cu cinci sau șase camere de detonare;
• conul de racordare, care uneşte camera cartuşului cu partea ghintuită şi serveşte la angajarea
progresivă a proiectilului în ghinturi;
• partea ghintuită, care are rolul de a imprima proiectilului o mişcare de rotaţie în jurul axei sale,
necesară stabilităţii pe traiectorie.
În cazul țevilor armamentului automat, bazat pe principiul folosirii unei părți din gazele rezultate din
arderea pulberii, mai există și un orificiu de trecere a gazelor.
Ghintuirea16 țevilor poate fi: convențională (întâlnită la majoritatea armelor de foc) şi
poligonală (întâlnită la armele de foc moderne).
Fig. 13: Ghintuire convenţională Fig. 14: Ghintuire poligonală
Ghinturile sunt decupările („șanțurile”) care se înfășoară în peretele interior al ţevii în spirală, pentru a
da glonțului o mișcare de rotație.
16 General Rifling Characteristics File 2016, U.S.Department of Justice-Federal Bureau of Investigation

Intervalele dintre ghinturi se numesc plinuri, pereţii laterali ai ghintului se numesc flancuri.
Flancul ghintului care obligă glonţul să se rotească se numeşte flanc de atac, iar flancul opus se
numeşte flanc liber17.
Ghinturile se deosebesc între ele prin felul de tăiere a profilului, ce poate fi dreptunghiular sau
trapezoidal, prin orientarea lor, dextrogiră sau sinistrogiră, prin pasul lor şi unghiul de înclinare.
Numărul de ghinturi diferă de la o categorie la alta, la armele portative (de mărime redusă) fiind de 6,
4 sau, mai rar, de 3 sau 5. De regulă, lățimea ghintului este aproximativ de două ori mai mare decât lățimea
plinului, iar înălțimea flancului („adâncimea ghintului”) este de 1/50, 1/70 din lățimea ghintului.
În majoritatea cazurilor, sensul de rotaţie a ghinturilor este spre dreapta şi, mai rar, spre stânga.
Fig. 15: Elementele canalului unei țevi ghintuite convențional
Pasul sau lungimea cursei ghinturilor, este distanţa pe care ghintul face o rotație completă (spirală).
Unghiul de înclinare a ghintului este unghiul format între limita de atac şi axa canalului ţevii, iar
lungimea pasului ghintului este unghiul de răsucire a ghintului în raport cu axa longitudinală. Între unghiul de
înclinare a ghintului şi lungimea pasului există o dependenţă directă, doar că unghiul de înclinare se exprimă
în grade, iar lungimea pasului în milimetri.
Pasul ghintului, raportat la calibrul armei, se notează cu formula:
#
𝑁 = $ , în care n = lungimea pasului ghintului în mm
d = calibrul armei în mm
Ţevile ghintuite poligonal au canalul constituit din decupări sub forma unei prisme (de regulă
hexagonală sau octogonală) cu laturile răsucite în spirală.
Fig. 16: Forma interiorului unei ţevi ghintuite poligonal, cu decuparea canalului țevii sub forma unei prisme
hexagonale și sub forma unei prisme octagonale
Spre deosebire de țevile ghintuite convențional, la ghintuirea poligonală plinurile sunt rotunjite şi
elimină aproape complet pierderile de gaze. Plinurile și șanțurile canalului unei țevi poligonale au forma unor
„dealuri” şi „văi”. De asemenea, nu există o tranziţie bine definită între plinuri și șanțuri precum în cazul ţevilor
ghintuite convențional unde pereţii plinurilor sunt drepți, în cazul ţevii ghintuite poligonal pereții plinurilor fiind
rotunjiți.
17 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, Tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti, 1972, pag. 36
Datorită faptului că se elimină aproape complet pierderile de gaze, acest tip de ţeavă imprimă
proiectilului atât o traiectorie bine definită, cât şi o viteză şi o energie cinetică mai mare.
Ţevile armelor de foc se deosebesc între ele după următoarele criterii care constituie elemente de
identificare generală sau ajută la eliminare: calibrul, numărul plinurilor și al ghinturilor, sensul de rotație al
plinurilor și al ghinturilor, lățimea plinurilor și a ghinturilor, unghiul de înclinare a ghintului etc.
Ţevile lise au canalul neted, fără nici o decupare (întâlnite în cazul pistoalelor de semnalizare sau în
cazul armelor de vânătoare care folosesc muniție cu alice ori muniție cu proiectil unic).
Profilul interior al țevilor lise cuprinde: camera cartuşului, conul de racordare a camerei cartușului cu
țeava lisă, canalul țevii lise, conul de racordare a choke-ului și choke-ul. În cazul puștilor-revolver cu țeavă lisă
camerele cartușelor sunt situate în cilindru („butoiaș”).
Fig. 17: Canalul unei țevi lise
Ţevile lise nu imprimă proiectilului o traiectorie precisă ca în cazul ţevilor ghintuite. De aceea, muniţia
pentru armele de foc având o astfel de ţeavă este concepută pentru a avea precizie pe o distanţă redusă. De
exemplu, alicele trase au o dispersie circulară a cărei dimensiune e direct proporțională cu distanţa de tragere,
lovind ţinta în mişcare din apropierea trăgătorului. În cazul cartuşelor cu proiectil unic, acesta are o formă
aerodinamică pentru a avea stabilitate în traiectoria parcursă, întrucât ţeava lisă nu imprimă mişcarea de
rotaţie în jurul axului propriu precum ţeava ghintuită. Se impune în acest caz şi o precizie din partea
trăgătorului, întrucât, spre deosebire de cartuşele cu alice, care se dispersează, acest tip de muniţie are un
singur proiectil.
Ţevile lise sunt prevăzute de regulă cu dispozitiv „choke” (se pronunţă „şoc”), forat cilindric până la
aproximativ 5 – 6 cm de gura ţevii. Acesta are rolul de a reduce diametrul interior al țevii, la retezătura dinainte.
Con de
canal țeavă lisă racordare a choke
choke-ului
Fig. 18: Modul de amplasare a choke-ului in cazul unei țevi lise
Proiectilele trase cu ţevi lise nu pot fi recunoscute ca fiind trase dintr-o anumită armă, întrucât nu au
cum să reţină particularităţile reliefului canalului ţevii.
Ţevile semiobturate sunt similare ţevilor lise, însă au canalul ţevii obturat parțial prin montarea unor
elemente semiobturatoare (pene, pinteni, „dop cu orificii” etc).
Obturarea parţială se poate realiza și prin reducerea diametrului interior spre retezătura dinainte a
ţevii.
Fig. 19: Moduri de obturare parțială a canalului țevii
Spre deosebire de ţevile ghintuite şi țevile lise, ţevile obturate parţial sunt concepute din fabrică pentru
a nu permite tragerea muniţiei letale cu glonţ metalic. Acest tip de ţevi este întâlnit în cazul armelor de foc
scurte de autoapărare care utilizează muniție cu efect sonor sau muniție cu efect iritant-lacrimogen,
elementele de semiobturare a țevii având și rol de a permite armelor funcționarea în regim de foc semiautomat.
Calibrul18 reprezintă diametrul interior al ţevii sau diametrul proiectilului.

La ţevile ghintuite, calibrul se determină prin distanța măsurată între două plinuri diametral opuse.
Calibrul se exprimă în mm (de ex: 5,6 mm, 6,35 mm, 7,62 mm, 9 mm etc.), în zecimi de inch (de ex:
.22, .32, .38, .45 etc.) sau în sutimi de inch (de ex: .243, .300, .450, .500 etc.) – a se consulta Anexa nr. 1.
În cazul ţevilor lise, calibrul este un număr abstract şi are o valoare invers proporţională (de ex: calibrul
12 este mai mare decât calibrul 16 sau 20).
Metoda prin care calibrul ţevilor lise a fost calculat şi stabilit, este denumită „gauge”. Aceasta a constat
în calcularea numărului de sfere având diametrul egal cu cel al canalului ţevii armei şi care pot fi obţinute dintr-
o cantitate de plumb de un pfund („pound” = 0,453kg).
Calibrul armelor de vânătoare cu țeavă lisă are valori diferite : 8, 10, 12, 16, 18, 20, 24 etc.
b) Ulucul, antepatul și patul

Ulucul este întâlnit la armele de foc lungi (a căror lungime totală depăşeşte 60 cm), cu țeavă lisă sau
cu țeavă ghintuită.
Ulucul este piesa ce „îmbracă” prima porţiune a ţevii, în partea inferioară şi are rolul de a oferi sprijin
mâinii opuse umărului ce susţine patul armei. Această mână îndreaptă arma în direcţia dorită.
La fel ca patul, are numeroase variante constructive, atât ca dimensiuni cât şi ca formă. Poate fi o
piesă independentă sau o piesă care face corp comun cu patul şi se poate prelungi sub țeavă pe distanţe
variabile, chiar până la gura ţevii.
uluc
Fig. 20: Armă de vânătoare cu ţeavă ghintuită
Antepatul este piesa detaşabilă care se află sub ţevi. Este de remarcat că lipseşte în limba noastră o
denumire bine determinată şi potrivită pentru această piesă, desemnată când „piesa a treia”, când „piesa de
lemn detaşabilă”, când „antepat”.
Modalitatea de detaşare a antepatului diferă, cel mai obişnuit mod constând în folosirea unui buton de
apăsare aşezat la extremitatea de sus a piesei.
Patul este piesa care primeşte cutia mecanismelor. Patul este alcătuit din: gâtul patului (partea îngustă
de care apucă mâna dreaptă în timpul tragerii), umărul patului (ridicătura cu care continuă pe partea
superioară a patului) şi talpa patului (extremitatea ce se aşează în umărul trăgătorului).
18 Vasile Măcelaru, Balistica judiciar , tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti, 1972, pag. 37
pat antepat
Fig. 21: Armă de vânătoare cu două țevi lise
c) Corpul (cadrul) și crosa („mânerul”)

Corpul (cadrul) armei este componenta de care se angrenează restul componentelor principale şi
mecanismele interioare (resorturi, nituri, şuruburi, şaibe, lamele, pârghii etc.).
Acesta este confecţionat de regulă din metal feros protejat anticoroziv. În cazul pistoalelor moderne
corpul poate fi confecționat și din polimer dur (de ex: pistoalele marca Glock, marca Walther etc.)
Corpul / cadrul
pistolului
Fig. 22: Diagramă a unui pistol
Crosa este întâlnită în cazul armelor de foc scurte, fiind “mânerul” de care se apucă și se ține arma în
timpul tragerii.
d) Mecanismul de darea focului

Mecanismul de darea focului este un ansamblu ce înglobează de regulă mecanismul trăgaciului și
mecanismul de percuție, folosind energia potențială înmagazinată de un arc, care odată eliberat, propulsează
o piesă de lovire direct sau indirect spre capsa cartuşului.
Mecanismul trăgaciului poate fi cu dublă acțiune (atunci când acționarea trăgaciului determină atât
armarea cât și declanșarea percuției, cum este cazul revolverelor și pistoalelor cu cocoș) sau cu simplă
acțiune (atunci când acționarea trăgaciului determină doar declanșarea percuției, nu și armarea cocoșului).
Constructiv, după tipul mișcării piesei de lovire, mecanismul de percuție se împarte în două mari
categorii:
1. mecanism cu cocoș, la care piesa de lovire execută o mişcare de rotaţie în jurul unui ax
perpendicular pe axa piesei (asemănător cu un balansoar);
2. mecanism cu percutor lansat/percutor axial, la care piesa de lovire se mişcă pe o direcţie
longitudinală dinspre înapoi spre înainte, fără nici un ax de rotaţie.
Ansamblul mecanismului de percuție poate lăsa urme deosebite pentru identificarea generală și
individuală a armei cu care s-a tras.
Fig. 23: Mecanismul trăgaciului Fig. 24: Mecanismul de percuție
Mecanismul de darea focului diferă de la o armă la alta și se caracterizează prin locul de amplasare,
sistemul de construcție și forma arcului declanșator, componentele transmisiei dintre trăgaci și percutor,
sistemul de montare și lăcașul percutorului, forma și dimensiunile percutorului, știftul arcului.
Modul de funcţionare al mecanismului de darea focului este următorul:
- în cazul mecanismului cu cocoş, în urma acţionării trăgaciului, prin pârghiile de legătură se
declanşează cocoşul, care loveşte cuiul percutor ce acţionează mecanic asupra capsei detonante a cartuşului
(la unele modele de revolvere și pistoale). Există și modele de revolvere la care cuiul percutor și cocoșul
constituie corp comun (ex: unele modele de revolvere marca SMITH&WESSON, AMADEO ROSSI etc.);
- în cazul mecanismului cu percutor lansat/percutor axial, în urma acţionării trăgaciului, prin
pârghiile de legătură se declanşează cuiul percutor (ex: pistoalele marca Glock, unele modele de pistoale
marca Walther etc.).
La majoritatea armelor, mecanismul de darea focului este prevăzut cu un sistem de asigurare care
are rolul de a bloca cu ajutorul pârghiei de siguranţă mecanismul de percuţie şi de a asigura transportarea şi
manipularea în condiţii de securitate.
e) Închizătorul este componenta ce asigură introducerea cartușului și „închiderea” camerei cartușului

în timpul declanșării tragerii. De regulă, în cazul pistoalelor închizătorul constituie corp comun cu manșonul,
în cazul puștilor cu sistem de frângere (basculare) a țevilor și în cazul revolverelor închizătorul constituie corp
comun cu bascula sau carcasa, dar închizătorul poate fi în unele cazuri și piesă detașabilă de un bloc
închizător sau port-închizător.
Fig. 25: Închizătorul din manșonul unui pistol Fig. 26: Închizătorul unei puști cu basculare a țevilor
Fig. 27: Închizătorul unui revolver Fig. 28: Închizătoare detașabile de blocul închizător
Datorită particularităților de construcție a închizătorului, acesta permite identificarea generală sau

identificarea individuală a armei de foc.
f) Mecanismul de extragere şi de ejectare a tuburilor trase

Este format din gheara extractoare şi din ejector (cunoscut și ca „pragul aruncător” sau „dintele
opritor”).
Gheara extractoare19 este un element al extractorului având rolul de a extrage tubul, apucându-l de
rebord.
Tras de gheară, tubul se lovește de ejector (pragul aruncător) și este expulzat afară.
Fig. 29: Mod de extragere și de ejectare (aruncare) a unui tub de cartuş
În cazul unor arme de foc cu țeavă lisă (de tipul celor cu două țevi juxtapuse sau suprapuse),
mecanismul de extragere și de ejectare a tuburilor este puțin diferit. Astfel, extractorul are rolul să împingă
puţin afară din ţevi tuburile trase sau cartuşele netrase, care vor fi apoi scoase cu mâna. Extractorul este
format dintr-o tijă cilindrică, de care sunt fixate „scot-cartuşele”, în care intră rebordul cartuşului. Tija
extractorului este introdusă sub ţevi. Un excentric, aşezat la axul de rotire al basculei, determină să se mişte
tija extractorului la bascularea ţevilor, iar „scot-cartuşele” degajează tuburile. Ejectorul automat aruncă tubul
cartușului tras, la deschiderea armei (”bascularea țevilor”). Cartuşul netras nu este aruncat, ci numai puţin
împins afară, ca în cazul extractorului. Rezultă de aici că cea mai mare greutate în realizarea unui mecanism
de acest fel nu este atât realizarea unui mecanism de ejectare, cât realizarea unei comenzi de declanşare
care să funcţioneze numai în cazul când cartuşul a fost percutat. S-a ajuns la acest rezultat prin diferite sisteme
bazate pe principii diferite.
g) Magazia / încărcătorul
Mecanismele de alimentare (încărcare) sunt foarte variate în funcţie de formă, capacitate şi modul de
fixare pe armă.
Magazia poate fi cilindrică dispusă longitudinal sub țeavă (de ex: în cazul unor arme de foc lungi
semiautomate sau cu repetiție, cu țeavă lisă), sau poate avea rol de cameră de detonare (de ex: cilindrul
revolverelor).
În cazul pistoalelor şi a unor tipuri de carabină și mitraliere sau puști-mitralieră, piesa detașabilă ce
înmagazinează mai multe cartușe se numește încărcător.
Piesele mecanismului de alimentare, datorită particularităţilor tehnice constructive, permit în unele
situații identificarea generică şi individuală a armei, pe baza urmelor create pe tubul cartuşului.
h) Aparatele de ochire (mecanice și / sau optice)

Aparatele de ochire mecanice constau în înălţător (vizor), linie de miră şi cătare, pentru a da
posibilitatea unei ochiri precise asupra ţintei. Înălţătorul este plasat în vecinătatea ochiului, iar cătarea aproape
de gura ţevii. Uneori cătarea (cuiul cătării) are ca împrejmuire un inel protector de oţel, cu scopul de a evita
loviturile care pot deforma sau deregla această piesă.
19 Emilian Stancu, Tratat de criminalistic , Editura Academiei, Bucureşti, 2001

Aparatul de ochire optic (luneta) se montează la armă pentru a facilita o ochire precisă pe o distanță
mai mare sau pentru a facilita vizibilitatea ţintei pe lumină scăzută. Lunetele se construiesc cu puteri de mărire
(amplificare), de regulă variind de la 1X la 8X. Practic, se va ţine seama de faptul că, cu cât luneta măreşte
mai mult, cu atât unghiul său de cuprindere este mai redus.
Fig. 30: Lunetă
i) Accesoriile
Accesoriile sunt de regulă ustensilele care se utilizează la montarea, demontarea, curăţarea şi buna
întreţinere a armei. Aceste accesorii pot consta în: vergea, perie, şurubelniţă, dorn, bulon, penar, bidonaş etc.
Alte piese, considerate accesorii, dar care pot fi folosite într-un anume scop la trageri, sunt:
Dispozitivul de diminuare a zgomotului împușcăturii („suppressor” / „sound moderator” / „silencer”)
este o piesă atașabilă la gura țevii unei arme de foc, în scopul de a reduce cantitatea de zgomot și flacără
generate de combustia și emisia gazelor apărute în timpul împușcăturii. Acest dispozitiv este cunoscut și sub
denumirea de „amortizor de zgomot”.
Fig. 31: Pistol cu „amortizor de zgomot” Fig. 32: Secțiune într-un „amortizor de zgomot”
Întăritorul de recul („muzzle booster”/ „recoil booster”) este un dispozitiv atașabil la gura țevii unei
arme de foc pentru a folosi energia cauzată de combustie și emisia gazelor, distribuind-o către anumite piese
ale armei pentru a îmbunătăți forța de recul. Acest dispozitiv se folosește de regulă în cazul tragerilor cu
cartușe de manevră ( cartușe „oarbe”, fără proiectil, cu efect acustic) pentru a permite funcționarea armei de
foc în regim semiautomat sau în regim automat (în funcție de tipul de armă).
Fig. 33: Pistol-mitralieră cu întăritor de recul Fig. 34: Întăritor de recul

Frâna de gură / compensatorul de recul („muzzle brake” / „recoil compensator”) este un dispozitiv
atașabil la gura țevii unei arme de foc pentru a redirecționa emisia gazelor în scopul controlării reculului și
reducerii ridicării nedorite a țevii în timpul tragerii în regim de foc automat/semiautomat.
Fig. 35: Pistol-mitralieră cu frână de gură Fig. 36: Frână de gură
Ascunzătorul de flacără („flash hider”) este un dispozitiv atașabil la gura țevii unei arme de foc pentru
a reduce vizibilitatea flăcării în timpul tragerii, prin răcirea sau dispersia flăcării și gazelor care ies din țeavă.
Scopul acestui dispozitiv este și de a nu deranja ochirea de către trăgător în cazul tragerilor pe timp de noapte.
Fig. 37: Pistol-mitralieră cu ascunzător de flacără Fig. 38: Ascunzător de flacără
3.2.2. Funcţionarea armelor de foc

Funcţionarea armelor de foc se bazează pe forţa de expansiune dirijată a gazelor rezultate din arderea
pulberii explozive (încărcătura de azvârlire).
Pulberea care se găsește în tubul cartușului și se aprinde de la flacăra explozivului de iniţiere din
capsă, în urma detonării capsei de către cuiul percutor.
Presiunea puternică a gazelor se exercită în toate sensurile, aceasta trebuind, în primul rând, să
învingă rezistenţa întâmpinată de glonţ la trecerea prin ţeava armei, iar ulterior să imprime proiectilului viteza
necesară să ajungă la ţintă.
Aprinderea pulberii din tub se face instantaneu, iar spaţiul pentru expansiunea gazelor este relativ mic.
La începutul mişcării glonţului presiunea este foarte mare (aprox. 3500 atm.) şi se micşorează pe măsură ce
glonţul ajunge către gura ţevii armei.
Timpul în care are loc procesul de ardere diferă de la un tip de armă la altul, în funcţie de calibru, de
cantitatea de pulbere din cartuş, de felul, forma şi mărimea granulelor de pulbere, de gradul de alterare, de
lungimea ţevii etc.
3.3. Clasificarea armelor de foc

Conform Legii nr. 295/2004, armele de foc se împart în 3 categorii principale:
a) arme şi muniţii interzise - armele si munițiile prevăzute în categoria A din anexa actului
normativ și care „a căror procurare, deținere, port și folosire sunt interzise persoanelor fizice și juridice, cu
excepția instituțiilor publice care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale,
a unităților aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înființate prin acte normative, precum și a
companiilor naționale și societăților comerciale constituite prin acte normative în vederea producerii acestui
tip de armament si muniției”;
b) arme și muniții letale - armele și munițiile prevăzute în categoria B din anexa actului normativ
și care „prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor”;
c) arme și muniții neletale – „armele și munițiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru
agrement ori autoapărare, confecționate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea
persoanelor”. Sunt asimilate acestei categorii si armele vechi.
Din punct de vedere al destinaţiei, legiuitorul clasifică armele de foc în:
• arme militare - arme destinate uzului militar;
• arme de apărare şi pază - arme de foc scurte, omologate sau recunoscute în condiţiile
prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieţii, integrităţii și libertăţii persoanelor fizice, precum şi
bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice;
• arme de autoapărare - arme neletale scurte, special confecţionate pentru a împrăştia gaze
nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare;
• arme de tir - arme destinate practicării tirului sportiv, omologate sau recunoscute în condiţiile
prevăzute de lege;
• arme de vânătoare - arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe ţevi, care
folosesc muniţie cu glonţ sau/şi cu alice, recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;
• arme utilitare - arme destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a unor activităţi din
domeniile cinematografic, teatral, artistic, sportiv, cultural, industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al
protecției mediului şi protecției împotriva dăunătorilor, precum şi desfăşurarea de către societăţile specializate
de pază și protecție a activităţilor de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și a transporturilor de bunuri și
valori, respectiv a activităților de protecție a persoanelor;
• arme de asomare - arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin supunerea
acestora la un şoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;
• arme cu destinaţie industrială - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop
industrial de uz civil şi care au aparenţa unei arme de foc automate;
• arme cu tranchilizante - arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de
substanţe tranchilizante;
• arme de panoplie - arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a dezactivării lor sau datorită
gradului avansat de deteriorare, atestate de către un armurier autorizat în condițiile legii;
• arme de colecţie - armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele aflate sau nu în
stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau care au valoare istorică, artistică, ştiinţifică ori documentară;
• arme vechi - arme letale produse înainte de anul 1899 sau reproduceri ale acestora, destinate
să fie păstrate în colecţii;
• arme de recuzită - arme special confecţionate, fabricate sau devenite inofensive ca urmare a
modificării lor de către un armurier autorizat, necesare activităţii instituţiilor specializate în domeniul artistic.
Din punct de vedere constructiv, acelaşi act normativ clasifică armele de foc în:
• arme de foc scurte - arme de foc a căror ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a căror lungime totală nu
depăşeşte 60 cm;
• arme de foc lungi - arme de foc a căror lungime a ţevii sau lungime totală depăşesc dimensiunile
armelor de foc scurte;
• arme de foc automate - arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă automat şi trag o
serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
• arme de foc semiautomate - arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă automat, dar
nu pot trage o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
• arme de foc cu repetiţie - arme de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă manual, prin
introducerea pe ţeavă a unui cartuş preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism;
• arme de foc cu o singură lovitură - armă de foc fără încărcător, care este încărcată după fiecare
tragere prin introducerea manuală a cartuşului în camera de încărcare sau într-un lăcaş special prevăzut la
intrarea în ţeavă.
În afara clasificării realizate de legiuitor, armele de foc mai pot fi clasificate și după o serie de criterii
criminalistice, astfel:
a) după destinaţie:
- arme militare (mitraliere, pistoale-mitralieră, puști-mitralieră etc.);
- arme de vânătoare (cu o ţeavă lisă sau ghintuită, cu două ţevi lise sau ghintuite, mixte);
- arme sportive (de tir) - pentru antrenament sau pentru tragerea la țintă, având calibru redus;
- arme speciale (arme de start, arme de semnalizare, arme de alarmă etc.);
- arme deghizate sau ascunse (pistol-stilou, pistol-brichetă, pistol-cuțit, pistol-umbrelă etc.).
Fig. 39: Arme de foc deghizate sau ascunse
b) după modul de fabricaţie:

- arme confecţionate industrial (de fabrică);
- arme confecționate în mod artizanal.
Fig. 40: Armă de foc artizanală
c) după construcția canalului ţevii:

- arme cu ţeava lisă (armele de vânătoare cu alice, pistoalele de semnalizare);
- arme cu ţeava ghintuită;
- arme cu ţevi combinate: tip drilling (cu două ţevi lise şi o ţeavă ghintuită), tip vierling (cu două ţevi
lise şi două ţevi ghintuite) etc.
d) după calibru:
- arme de calibru mic (până la 6,35 mm);
- arme de calibru mijlociu (6,35 mm – 9 mm);
- arme de calibru mare (peste 9 mm).
SECŢIUNEA B - NOŢIUNI TEHNICE DESPRE MUNIŢII
3.4. Muniţia - elemente de ordin noţional

Cunoaşterea muniţiei, respectiv a cartuşelor, folosite de diferite arme de foc este deosebit de
importantă întrucât de cele mai multe ori constituie, alături de urmele formate, singurele elemente rămase la
locul faptei după folosirea armei de foc.
Muniţia reprezintă ansamblul format din tub, capsa de aprindere (ce conține exploziv de inițiere),
încărcătura de azvârlire (pulberea propulsivă), proiectil, precum şi celelalte elemente de asamblare care îi
asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit.
Datele referitoare la cartuşele folosite de armele de foc au o mare importanţă în practica organelor
judiciare, deoarece, alături de urmele formate, în majoritatea cazurilor, singurele elemente rămase la faţa
locului după folosirea unei arme de foc sunt tuburile sau gloanţele trase ori cartuşele pierdute de posesorul
armei.
3.5. Construcţia şi funcţionarea muniţiei

Cartuşele armelor de foc sunt de o mare varietate, ele deosebindu-se în funcție de calibru, tip
constructiv, destinaţie etc. Spre exemplu, armele de foc cu ţeavă ghintuită folosesc cartușe cu un singur
proiectil, iar cele cu ţeavă lisă folosesc cartuşe cu mai multe proiectile sferice (denumite alice) sau cu proiectil
unic.
Principalele elementele componente ale cartuşului sunt:
- tubul;
- capsa;
- proiectilul;
- încărcătura de azvârlire (pulberea propulsivă).
Tubul serveşte pentru asamblarea tuturor părţilor cartuşului, ferind încărcătura de acţiunile agenţilor
exteriori, iar pe timpul tragerii opreşte dirijarea gazelor spre închizător.
De regulă, tubul cuprinde gâtul pentru sertizarea glonțului, partea conică (porţiunea de trecere de la
gât la corpul tubului), corpul tubului pentru înmagazinarea încărcăturii şi rozeta tubului.
Rozeta tubului poate avea un rebord (rebordul depășind diametrul tubului) sau poate avea un şanţ
inelar, care serveşte la prinderea tubului de către gheara extractoare atunci când este scos din camera
cartuşului.
În cazul armelor de vânătoare cu ţeavă lisă, tubul poate fi din carton sau din material plastic. Baza
tubului (talonul) este însă întotdeauna metalică. Aceste tuburi nu au gât, deoarece proiectilele sunt introduse
direct în tub.
În partea dorsală a tubului se află locaşul capsei, nicovala şi orificiile de aprindere. În cazul tuburilor
ce folosesc capse detonante tip „Boxer”, nicovala este situată în interiorul capsei.
Fig. 41: Secţiuni20 în cartuș cu glonț, cartuș cu alice și cartuș cu proiectil unic
20 http://www.firearmsid.com
Capsa conține explozivul de inițiere pentru aprinderea pulberii explozive și este formată dintr-un
căpăcel de alamă, pe fundul căruia se află presată substanța de inițiere.
Capsele de aprindere pot conține stifnat de plumb, nitrat de bariu şi compuşi pe bază de sulfit de
antimoniu (stibiu). Totuşi, anumiţi compuşi mai noi sunt utilizaţi şi aceştia nu conţin plumb sau bariu.
În urma lovirii de către cuiul percutor, la contactul cu nicovala explozivul de inițiere se aprinde și
flăcările rezultate pătrund prin orificiile de aprindere şi astfel declanşează la rândul lor aprinderea pulberii
explozive din interiorul tubului cartuşului, gazele provenite din această explozie împingând cu putere
proiectilul.
Capsele de aprindere pot fi de tip „Boxer” (unde nicovala este situată în capsă, tubul având un orificiu
de aprindere), de tip „Berdan” (unde nicovala este situată la baza tubului, acesta conținând două sau mai
multe orificii de aprindere) sau de tip „Rimfire” (unde explozivul de inițiere este situat radial la marginea bazei
tubului).
Fig. 42: Capse de inițiere de tip „Boxer”, tip „Berdan” și tip „Rimfire”
Proiectilele pot fi, în cazul armelor de foc cu ţeavă lisă, proiectile unice (tip „Brenneke”, „Sauvestre”,
„Balle Blondeau” etc.), alice, mitralii (alice cu diametrul mai mare de 5,5 mm) și poşe (alice confecționate
artizanal din diferite materiale).
Fig. 43: Tipuri diferite de proiectile unice ce pot echipa cartușele pentru arme de foc cu țeavă lisă:
a,b – Brenneke, c - Balle Blondeau, d – Winchester Foster, e – Brenneke Super Sabot,
f - Remington Copper Solid, g - Sauvestre Balle Fleche Slug
Proiectilele sunt fabricate în mod tradiţional din plumb, dar din cauza toxicităţii acestuia se folosesc
şi alte materiale, alternativa cea mai larg folosită fiind oţelul.
În cazul armelor de foc cu țeavă ghintuită, proiectilele pot fi necămăşuite sau cămăşuite (total sau
parţial). Gloanţele necămăşuite21 sunt de obicei fabricate atât din plumb simplu, cât şi din plumb acoperit
cu un strat fin de cupru, alamă sau nailon (glonţul de tip „Federal Nyclad”).
21 http://www.firearmsid.com/Bullets/bullet1.htm
Fig. 44 Fig. 45 Fig. 46

Fig. 44-46: Glonţ din plumb simplu (fig. 44), glonț din plumb acoperit cu strat de cupru (fig. 45)
și glonț acoperit cu strat din nailon (fig. 46)
Alte gloanţe pot fi fabricate din cupru, alamă sau alte materiale asemănătoare. Noi tehnici de
fabricaţie comprimă în gloanţe materiale precum tungstenul22.
Fig. 47 Fig. 48 Fig. 49

Fig. 47-49: Glonț tip THV (très haute vitesse) fabricat din alamă (fig. 47), glonț din alamă acoperit
cu teflon (fig. 48) şi gloanțe fabricate din tungsten (fig. 49)
Gloanţele cămăşuite23 (total sau parțial) se compun de obicei din cămaşă şi miez din plumb sau miez
din oțel. La gloanţele care au miezul din oţel, între cămaşă şi miez există un strat intermediar din plumb.
Cămașa este de regulă fabricată din cupru, dar poate fi și din nichel pentru a da glonțului un aspect argintiu.
Cămașa glonțului poate fi de altfel şi din aluminiu, oţel sau aliaj din cupru şi oţel.
Fig. 50 Fig. 51 Fig. 52

Fig. 50-52: Glonț cu miez din plumb şi cămaşă din cupru (fig. 50), glonț cu cămașă din nichel (fig. 51) și
glonț cu cămașă din aliaj de cupru şi miez din oţel (fig. 52)
Gloanțele cămăşuite pot conține şi sfere minuscule din plumb sau plastic, iar altele pot avea miez din
plumb cu vârf din silicon.
Fig. 53 Fig. 54
Fig. 53-54 Glonț conținând o sferă din plastic şi sfere minuscule din plumb (fig. 53)
şi glonţ cu miez din plumb cu vârf din silicon (fig. 54)
22 metal dur, greu, cenuşiu-deschis, extras din minereu

23 http://www.firearmsid.com/Bullets/bullet1.htm
Un glonţ special este „Remington Accelerator”. Acesta este un glonţ cu cămaşă din cupru, de calibru
mai mic decât cel al ţevii armei trăgătoare. Din această cauză, glonţul este acoperit cu o altă cămaşă din
plastic, aceasta desprinzându-se după ieşirea din ţeavă, glonţul căpătând o viteză foarte mare, neprimind însă
urmele plinurilor şi ghinturilor canalului ţevii.
Fig. 55: Glonț „Remington Accelerator”
Gloanţe speciale sunt și gloanțele militare: trasoare, perforant-incendiare și explozive.

Glonţul trasor se compune dintr-o cămaşă, miezul de plumb și „paharul” în care este presată substanţa
trasoare. În momentul executării focului flacăra de la încărcătura de pulbere aprinde substanţa trasoare, care
pe timpul deplasării glonţului lasă o urmă luminoasă ce se poate vedea bine ziua şi noaptea şi care ajută la
corectarea focului şi indicarea obiectivelor. Vârful glonţului are culoarea verde.
Glonţul perforant - incendiar se compune din: cămaşă cu coafă de tombac, miez de oţel cu cămaşă
de plumb, subfund de plumb şi substanţă incendiară. Este destinat pentru aprinderea carburanţilor lichizi şi
penetrarea diverselor obiecte. Vârful glonţului este vopsit în culoare neagră, cu o dungă roşie.
Glonţul exploziv conţine o încărcătură ce explodează la impact. Acesta poate exploda la impact cu
ţinta sau după ce glonţul a pătruns în interiorul ţintei.
Glonţul exploziv intern este special proiectat astfel încât la impactul cu ţinta se multiplică şi se
împrăştie explodând în interior. Vârful glonţului exploziv este în general concav.
Glonţul destinat pentru ţeava cu ghinturi24 este prin construcţie astfel calculat încât să aibă un diametru
mai mare decât calibrul canalului ţevii (de exemplu, în cazul pistolului marca Browning, model 1930, de calibrul
9 mm, glonţul are un diametru de 9,35 mm).
Aderând aproape perfect la pereţii canalului ţevii, glonţul împiedică expansiunea gazelor provenite din
explozie şi prin urmare şocul pe care îl primeşte îl împinge puternic în afara ţevii.
Ghinturile canalului ţevii îi dau glonţului o mişcare de rotaţie dar şi stabilitate în traiectoria parcursă.
Forma glonţului variază în funcţie de viteza şi distanţa de zbor preconizată de producător. În practica
de expertiză criminalistică se întâlnesc gloanţe de forme diferite ca: gloanţe cu vârful alungit şi ascuţit, gloanţe
cu vârful rotunjit, gloanţe cu vârful retezat etc.
Fundul glonţului este de asemenea diferit, însă tinde spre un model apropiat, scobit, care să preia mai
bine şocul exploziei şi care permite în acelaşi timp o oarecare dilatare, ceea ce determină presarea cămăşii
glonţului în canalul ţevii.
Geometria şi arhitectura gloanţelor influenţează traiectoria, viteza, distanţa şi forţa impactului.
Producătorii de muniții încearcă să găsească o combinaţie potrivită a formei glonţului şi a materialelor folosite
pentru a fabrica un glonţ ideal.
De aceea, gloanţele variază foarte mult în funcţie de scopul și destinația urmărite de către fabricant:
pentru concursuri de tir, pentru vânătoare, pentru apărare şi imobilizare, pentru a avea putere de penetrare
etc.
De exemplu, în cazul muniției pentru pistoale sau carabine, cele mai frecvente tipuri de gloanţe sunt
prezentate în tabelul nr. 1 și tabelul nr. 2:
24 Vasile Măcelaru, Balistica judiciar , tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti, 1972, pag. 38 – 47
Gloanțe de tip HP (Hollow Point)

Aceste gloanţe sunt cămășuite parțial și prezintă un
orificiu în vârf, iari în urma impactului cu un mediu dens
vârful se poate desface pe o suprafaţă aproape dublă
faţă de calibrul proiectilului, dobândind o formă de
ciupercă.
Gloanţe de tip SP (Soft Point)

Aceste gloanţe au miezul fabricat din plumb şi cămaşa
din cupru. Vârful este necămăşuit. Datorită acestei
compoziţii, în urma impactului cu un mediu dens, glonţul
se deformează uşor şi îşi desface cămaşa, aceasta
ajungând foarte aproape de baza glonţului.
Gloanţe de tip FMJ (Full Metal Jacket)
La aceste gloanţe, cu excepția bazei, miezul din plumb
este acoperit de o cămaşă puternică din metal, de obicei
din cupru. Aceste gloanţe nu se desfac la impact, au
forţă de penetrare şi sunt cele mai des folosite.
Gloanţe de tip LWC (Lead Wadcutter)

Aceste gloanţe sunt fabricate din plumb, oferă precizie,
fiind folosite la antrenamentele de tragere sau
concursurile de tir asupra ţintelor din hârtie sau carton.
Se deformează ușor la impactul cu materiale dure
Gloanţe de tip LSWC (Lead Semi-Wadcutter)

Aceste gloanţe sunt fabricate din plumb şi au vârful uşor
rotunjit și aplatizat. Oferă precizie, fiind folosite la
antrenamentele de tragere sau concursurile de tir. Se
deformează ușor la impactul cu materiale dure.
Gloanţe de tip LRN (Lead Round Nose)

Aceste gloanţe sunt fabricate din plumb şi au vârful
rotunjit. Oferă precizie şi sunt economice, fiind de regulă
folosite la antrenamentele de tragere. Se deformează
ușor la impactul cu materiale dure.
Gloanţe de tip FMJ-FP (Full Metal Jacket-Flat Point)

Aceste gloanţe au vârful „retezat” şi miezul din plumb
este acoperit integral de o cămaşă puternică din metal,
de obicei din cupru. Aceste gloanţe nu se desfac la
impact şi au forţă de penetrare .
Gloanţe de tip FMJ-SWC (Full Metal Jacket Semi

Wad Cutter)
Aceste gloanţe probează precizia superioară de lovire a
ţintei. Aceste gloanţe au miezul din plumb acoperit
integral de o cămaşă puternică din metal.
Gloanţe de tip FMJ-TC (Full Metal Jacket Truncated

Cone)
Forma de con cu vârf retezat uşurează pătrunderea în
conul de racordare al armei. Aceste gloanţe au miezul
din plumb acoperit de o cămașă metalică și oferă
precizie deosebită.
Gloanţe de tip TC-SP (Truncated Cone Soft Point)
Aceste gloanţe în formă de con cu vârful retezat au
miezul din plumb acoperit de o cămaşă metalică. Vârful
este din plumb necămăşuit şi oferă precizie excelentă.
Tabelul nr. 1: Tipuri de gloanțe care echipează cartușele utilizate de armele de foc scurte
Gloanţe de tip SF (Starfire)

Acest tip de gloanţe prezintă un orificiu în vârf şi în
urma impactului cu un mediu dens vârful se desface
pe o suprafaţă mare, luând forma unui foc de artificii.
Este fabricat din cupru şi folosit la vânătoare.
Gloanţe de tip HPBT(Hollow Point Boat Tail)
Aceste gloanţe au formă aerodinamică, oferă viteză şi
precizie. Au miez din plumb şi cămaşă metalică, iar
vârful prezintă un mic orificiu. Sunt destinate pentru
vânătoare
Gloanţe de tip SPBT (Soft Point Boat Tail)

Aceste gloanţe au formă aerodinamică, oferind viteză
şi precizie. Miezul este fabricat din plumb şi cămaşa
din cupru, vârful fiind necămăşuit. Datorită acestei
compoziții, în urma impactului cu un mediu dens,
glonţul se deformează și își desface cămașa. Sunt
folosite la vânătoare.
Gloanţe de tip SP (Soft Point)
Aceste gloanţe au miezul fabricat din plumb şi cămaşa
din cupru, vârful fiind necămăşuit. Această compoziție
oferă o desfacere rapidă şi controlată a cămăşii în
urma impactului cu un mediu dens, aceasta
desfăcându-se pe o suprafaţă aproape dublă faţă de
diametrul glonţului. Sunt destinate pentru vânătoare.
Gloanţe de tip FNSP (Flat Nose Soft Point Bullet)
Similare în performanţă şi construcţie cu gloanţele de
tip Soft Point, dar cu vârful retezat. Sunt folosite la
vânătoare.
Tabelul nr. 2: Tipuri de gloanțe care echipează cartușele utilizate de armele de foc lungi
Încărcătura de azvârlire (pulberea propulsivă) este reprezentată de acele substanţe al căror

caracter exploziv dă posibilitatea ca ele să fie utilizate pentru aruncarea proiectilelor. Forma lor preponderentă
de transformare explozivă este combustia.
Explozia şi detonaţia pulberilor pot fi provocate numai în condiţii speciale (de exemplu un detonator
puternic).
Explozia reprezintă un proces de transformare chimică a materiei, extrem de rapidă (fracţiuni de
secundă), însoţită de o degajare tot atât de rapidă a căldurii şi de formare a gazelor sau unor vapori puternic
încălziţi, care produc un lucru mecanic de distrugere sau de deplasare.
Pulberile explozive pot fi de diferite culori, iar particulele din componența lor pot avea forme și mărimi
diferite (fig. nr. 56): sferică, cilindrică, pătrată, dreptunghiulară etc.
Fig. 56: Forme ale particulelor pulberilor explozive25
Pulberile26 se împart în două grupe:

a. sub formă de amestecuri mecanice. Dintre pulberile sub formă de amestecuri mecanice fac
parte pulberea neagră sau cu fum (75% azotat de amoniu, 10% sulf şi 15% cărbune), precum şi o serie de
alte amestecuri similare pulberii negre.
Pulberea cu fum se prezintă sub formă de granule de obicei de formă neregulată, arde cu flacără
mare, degajând mult fum şi produce zgomot mare la împuşcătură. Este folosită la cartușele cu alice dar şi la
cartuşele pentru revolvere.
Fig. 57: Pulbere neagră (cu fum)
b. pulberi coloidale. Acestea se împart în pulberi coloidale pe bază de nitroceluloză sau piroxilină şi
pulberi coloidale pe bază de nitroglicerină piroxilată.
25 James Smyth Wallace, Chemical Analysis of Firearms, Ammunition, and Gunshot Residue, CRC Press, 2008, pag. 58
26 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti, 1972, pag. 50
Fig. 58: Pulbere coloidală pe bază de nitroceluloză
3.6. Clasificarea muniţiei

Muniția utilizată de armele de foc poate fi clasificată după mai multe criterii.
Din punct de vedere al categoriei, conform Legii nr. 295 din 28 iunie 2004, cu modificările și
completările ulterioare, munițiile se clasifică în:
a. muniții interzise – a căror procurare, deținere, port și folosire sunt interzise persoanelor
fizice și juridice, cu excepția instituțiilor publice care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și
securității naționale, a unităților aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înființate prin acte
normative, precum și a companiilor naționale și societăților comerciale constituite prin acte normative în
vederea producerii acestui tip de armament si muniție;
b. muniții letale - muniții prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a
persoanelor;
c. muniții neletale - muniții destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori
autoapărare, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor.
În funcție de armele de foc utilizate, muniţia se poate clasifica astfel:

a) cartuşe pentru arme militare (interzise persoanelor fizice și juridice care au nu competenţe în
domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naționale):
- cartuşe cu glonţ greu;
- cartuşe cu glonţ uşor;
- cartuşe cu glonţ trasor;
- cartuşe cu glonţ perforant-incendiar;
- cartuşe cu glonţ exploziv.
Fig. 59: Cartușe de diferite calibre utilizate de armele de foc militare
b) cartuşe pentru pistoale sau revolvere:

- cartuşe cu glonţ;
Fig. 60: Cartușe cu glonț, de diferite calibre
- cartușe fără glonț, cu efect acustic (pentru imitarea zgomotului împușcăturii), cartușe
cu gaze iritant-lacrimogene (de tip P.V. – Pelagonsäure-Vanillylamid, de tip C.S. – Chlorbenzalmalodinitril şi
de tip C.N. – Chloracetophenon) sau cartușe cu bilă din cauciuc.
Fig. 61: Cartușe cu efect acustic Fig. 62: Cartuşe cu efect iritant-lacrimogen
Fig. 63: Cartușe cu bilă din cauciuc
c) cartușe de panoplie;
d) cartuşe pentru arme ascunse, deghizate;
e) cartuşe pentru armele cu ţeavă lisă, de vânătoare.
Fig. 64: Cartușe de vânătoare de diferite calibre, cu proiectil unic sau cu alice
După tipul percuţiei, muniţia utilizată de armele de foc se poate clasifica în:
a.cartuşe cu percuţie centrală (capsa de aprindere este dispusă central la baza tubului);
Fig. 65: Cartuș cu percuție centrală

b. cartuşe cu percuție marginală / pe ramă (capsa detonantă este dispusă radial la marginea
bazei tubului);
Fig. 66: Cartuș cu percuție marginală (pe ramă)
c. cartușe cu percuție prin ac, utilizate de armele de foc vechi din secolul al XIX-lea (capsa
detonantă se află în interiorul tubului, percuţia realizându-se prin lovirea acului dispus lateral).
Fig. 67: Cartuș cu percuție prin ac
După modul de fabricaţie, muniţia poate fi:

a. muniţie confecţionată industrial (de fabrică);
b. muniţie confecționată în mod artizanal.
Fig. 68: Tip de cartuș confecţionat artizanal, cu alică şi capsă de la un cartuş de calibru 12
După modul de confecționare a tubului, muniţia poate fi:

a. muniţie cu tub din plastic sau din carton (cartușele cu alice sau cu proiectil unic) - fig.
64;
b. muniţie cu tub din hârtie (cartușe vechi, din sec. al XIX-lea) - fig. 69;
Fig. 69: Cartușe cu tub din hârtie

c. muniție cu tub din metal;
Fig. 70: Cartușe cu tub din metal și cu proiectile de diferite tipuri
d. muniție fără tub - fig. 71.
Fig. 71: Muniție fără tub

SECŢIUNEA C - ELEMENTELE TRAGERII
Pentru elucidarea diverselor împrejurări legate de investigarea criminalistică a unor infracţiuni

săvârşite cu arme de foc trebuie să se ţină cont de elementele tragerii. Dintre elementele tragerii, cu valoare
de identificare criminalistică, menționăm:
● viteza glonţului;
● traiectoria;
● bătaia armei;
● presiunea;
● reculul armei.
3.7. Viteza glonțului

După cum este cunoscut, fenomenul tragerii cu o armă de foc constă în expulzarea glonțului din canalul ţevii
datorită presiunii gazelor rezultate din arderea pulberii explozive. Presiunea de forţare este foarte mare, fiind necesară
pătrunderii glonţului între plinurile ţevii ghintuite. Presiunea va creşte rapid, pe primii centimetri parcurşi de glonţ pe ţeavă
presiunea ajungând la valori de 2.850-3.000 Kgf/cm2.
Viteza maximă a glonţului se înregistrează la gura ţevii, iar presiunea poate scădea până la 420-380 Kgf/cm2
în momentul ieşirii proiectilului din ţeavă. Trebuie subliniat faptul că viteza glonţului este condiţionată de tipul armei de
foc, de lungimea ţevii, cantitatea de pulbere şi masa glonţului.
Viteza proiectilului măsurată la gura ţevii, este direct proporţională cu cantitatea şi calitatea pulberii
folosite, cu lungimea ţevii armei şi cu masa glonţului. Ea diferă foarte mult de la o armă la alta putând varia
între 300 m/s şi 1200 m/s. Viteza proiectilului influenţează bătaia armei, durata de traiect a glonţului până la
obiectiv, curbura traiectoriei și puterea de pătrundere a glonţului.
S-a observat că, cu cât ţeava armei este mai lungă cu atât mai mult timp presiunea gazelor va acţiona
asupra glonţului şi drept urmare, cu atât va fi mai mare viteza iniţială a proiectilului. În continuare, în tabelul
de mai jos este prezentată viteza inițială a proiectilului în cazul unor tipuri diferite de armament, la care diferă
lungimea țevii:
Pistol Pistol Pistol Pușcă Mitralieră Carabină
semiautomat automat mitralieră mitralieră model 66, cu lunetă
GLOCK 17, UZI SMG, cal. AK-47, model 64, cal. cal. 7,62x54R PSL-54, cal.
cal. 9x19 mm 9x19 mm cal. 7,62x39 7,62x39 mm (7,62x54 mm) 7,62x54R
mm (7,62x54 mm)
Lungimea țevii 114 mm 260 mm 415 mm 590 mm 605 mm 620 mm
Viteza inițială a 375 m/s 400 m/s 715 m/s 730 m/s 825 m/s 830 m/s
proiectilului
Tabelul nr. 3: Viteza inițială a proiectilului în cazul unor tipuri diferite de armament
3.8. Traiectoria
În terminologia militară traiectoria desemnează traseul parcurs de centrul de greutate al glonţului în
aer, de la ieşirea din ţeavă până la punctul de cădere. Datorită faptului că glonţul se suprapune legilor fizicii,
respectiv legea atracţiei universale, traiectoria proiectilului nu va avea niciodată formă rectilinie ci curbă,
formând curba balistică.
Rezistența aerului și gravitația influențează traiectoria proiectilului, determinând reducerea vitezei și
tendința de răsturnare a acestuia, precum și coborârea sa treptată sub linia de aruncare.
Curba balistică27 este mai întinsă în prima parte şi mai curbată în partea a doua a mişcării, fiind
definită printr-o serie de elemente precum:
• originea traiectoriei, respectiv centrul retezăturii dinainte a ţevii. Aceasta reprezintă punctul de
plecare a glonţului din gura ţevii;
• orizontala armei - linia orizontală care trece prin originea traiectoriei;
27Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 340-341 şi Vasile Măcelaru, Balistica judiciar , Tipar
executat la C.P.C.S., Bucureşti, 1972
• linia de tragere - prelungirea imaginară a axului canalului ţevii, după ce ochirea a fost
terminată, adică înainte de plecarea glonţului din gura ţevii;
• unghiul de tragere - unghiul format între linia de tragere şi orizontala armei;
• linia de aruncare - prelungirea imaginară a axului canalului ţevii în momentul plecării
glonțului din țeavă;
• unghiul de aruncare - unghiul format între linia de aruncare şi orizontala armei;
• unghiul de zvâcnire - unghiul format între linia de tragere şi linia de aruncare;
• punctul de cădere - punctul de intersecţie a traiectoriei cu orizontala armei;
• unghiul de cădere - unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de cădere şi
orizontala armei;
• distanţa de tragere - distanța orizontală de la originea traiectoriei până la punctul de cădere;
• vârful traiectoriei – punctul cel mai înalt al traiectoriei deasupra orizontalei armei;
• ramura urcătoare – partea dintre originea și vârful traiectoriei;
• ramura coborâtoare - partea dintre vârful traiectoriei și punctul de cădere;
• punctul de incidenţă - punctul în care traiectoria intersectează suprafaţa ţintei;
• unghiul de incidență - unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de incidenţă şi
tangenta la suprafața țintei;
• punctul de ochire – punctul asupra căruia se ocheste cu arma;
• linia de ochire – linia dreaptă care unește ochiul trăgătorului, prin mijlocul crestăturii
înălțătorului și prin vârful cătării, cu punctul de ochire; planul vertical care conține această linie se numește plan
de ochire;
• unghiul de ochire – unghiul format intre linia de tragere si linia de ochire;
• ordonata verticală – înălțimea oricărui punct de pe traiectorie față de orizontala armei;
• ordonata balistică - înălțimea oricărui punct de pe traiectorie față de linia de ochire;
• unghiul de teren al țintei – unghiul format între linia de teren a țintei și orizontala armei;
• linia de teren a țintei – linia dreaptă care unește originea traiectoriei cu baza obiectivului.
e
ager
de tr
linia
cnire
l de zvâ
unghiu e ta n
Aruncar gen ung
Linia de ta la h
traiede in iul ă
cto ciden enț
Vârful traiectoriei
r ie ță in cid
de
de trage
re runcare ctu
l
Unghiul Unghi ul de A unghiul de că
dere pun
punctul de cădere
orizontala armei
țeavă
Distanța orizontală ținta
Fig. 72: Traiectoria și elementele sale
În traseul către țintă, proiectilul este supus mai multor tipuri de mișcări:
- deplasarea postero-anterioară;
- traiectoria;
- rotația în jurul propriului ax;
- rotirea helicoidală;
- tendința proiectilului de a se deplasa, formând un unghi maxim cu tangenta
traiectoriei (până la 20 peste 1000 m);
- bascularea în jurul vârfului.
3.9. Bătaia armei

Bătaia armei este distanţa maximă la care poate fi trimis proiectilul tras (distanţa de la originea
traiectoriei până la punctul de cădere, măsurată în planul orizontal).
Bătaia armei poate fi maximă, care corespunde cu punctul de cădere a proiectilului tras şi eficace,
care corespunde cu distanţa până la care proiectilul îşi păstrează o parte suficientă din forţa de pătrundere şi
precizie în lovirea ţintei28.
Sub raport balistic interesează bătaia eficace, ea depinzând, în primul rând, de viteza iniţială a
proiectilului.
Distanța de tragere cu armele de foc diferă şi în raport cu calibrul şi lungimea ţevii. Ele au o bătaie
teoretică şi o bătaie practică. Dacă bătaia teoretică reprezintă distanţa până la care este aruncat glonţul, bătaia
practică constituie distanţa până la care poate fi lovit obiectivul, ea depinzând şi de condiţiile în care se execută
tragerea: unghiul pozitiv de înclinare a țevii, condiţii meteorologice, trăgător etc.
Calibru Viteza la gura țevii (m/s) Bătaia maximă
(m)
Calibre carabine/mitraliere militare 800 - 1000 7000
Calibre carabine de vânătoare 650 - 1000 5000

9 mm Luger 350 2000
.25 Auto (6,35 mm) 230 1500
.22 Short/Long/Long Rifle (5,6 mm) 280 - 330 1300
Calibre puști cu țeavă lisă 330 - 420 400
Tabelul nr. 4: Viteza inițială a proiectilului și bătaia maximă în cazul unor diferite calibre și tipuri de armament
3.10. Presiunea
Presiunea gazelor este presiunea rezultată în urma arderii încărcăturii de pulbere din tubul cartuşului,
având punctul maxim în camera de detonare (camera cartușului) sau imediat înaintea ei, atingând valori de
până la 3500 atm. Perioada de timp în care se produce arderea pulberii explozive este foarte scurtă,
temperatura rezultată fiind foarte mare (până la 25000C). În general, perioada de timp scursă de la lovirea
capsei de către cuiul percutor și până la ieșirea proiectilului din țeava armei este de aproximativ 0,03
secunde29.
3.11. Reculul
Reculul armei reprezintă mişcarea bruscă a armei spre înapoi, în sens opus mişcării glonţului, ca
urmare a presiunii exercitate de o parte din gazele ce rezultă din arderea pulberii de azvârlire în momentul
efectuării tragerii.
Acţiunea reculului se caracterizează prin viteză şi energie şi se manifestă în două faze:
- faza I, atunci când glonţul, datorită presiunii gazelor, începe mişcarea înainte. Această fază
este aproape imperceptibilă şi se petrece într-un timp extrem de scurt, de ordinul fracţiunilor de secundă;
- faza a II-a, atunci când glonţul părăseşte ţeava, în această fază forţa de recul atingând
valoarea maximă.
Viteza reculului30 unei arme de foc este de atâtea ori mai mică decât viteza iniţială a proiectilului de
câte ori proiectilul este mai uşor decât arma respectivă.
Energia de recul imprimă armei o mişcare înapoi. În acelaşi timp, această energie imprimă o abatere
în sus a părţii dinaintea armei şi schimbarea poziţiei ţevii, cu influenţă directă asupra preciziei tragerii.
La armele de foc automate/semiautomate a căror construcţie se bazează pe principiul folosirii energiei
de recul, o parte din puterea reculului se consumă pentru punerea în mişcare a părţilor mobile pentru
28 Emilian Stancu, Criminalistica, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pagina 257

29 James Smyth Wallace, Chemical Analysis of Firearms, Ammunition, and Gunshot Residue, CRC Press, 2008, pag.104
30 Vasile Măcelaru, Balistica judiciar , tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag. 56
reîncărcare. Din această cauză, forţa reculului este mai mică decât în cazul armelor de foc automate care se
bazează pe principiul folosirii forței gazelor.
3.12. Puterea de penetrare a proiectilului

Un alt element al tragerii, cu ajutorul căruia se poate stabili distanţa de la care s-a tras, este puterea
de pătrundere a proiectilului. Aceasta este condiţionată de energia cinetică a proiectilului, de forma şi duritatea
sa, de unghiul de incidenţă şi de densitatea ţintei în locul de impact.
Modificările pe care le suferă suprafaţa obiectelor penetrate de glonţ – şi materializate în diferite
perforări, distrugeri parţiale sau totale – depind de rigiditatea mai mică ori mai mare a acestora. Este de
remarcat faptul că fragmentele din obiectul penetrat sunt proiectate în afară, fiind acţionate în direcţia glonţului,
lucru de care trebuie să se ţină cont în interpretarea mecanismului de formare a unor astfel de urme.
Totodată, trebuie să se ia în consideraţie şi densitatea obiectelor în cauză. Obiectele dense în care pătrunde
glonţul pot fi clasificate, după cum urmează:
• obiecte solide, mai mult sau mai puţin dure decât materialul din care este confecţionat
proiectilul;
• obiecte semisolide, plastice ori elastice;
• obiecte semilichide, gelatinoase, vâscoase;
• obiecte lichide.
CAPITOLUL IV:
IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC
CAPITOLUL IV: IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC

4.1. Noţiunea de urmă a infracţiunii
Majoritatea infracţiunilor la a căror comitere s-au utilizat arme de foc presupun prezenţa subiectului la
locul comiterii faptei şi săvârşirea de către acesta, în totul sau în parte, a unor acţiuni ce produc modificări în
ambianţa existentă. Aceste modificări sunt cunoscute sub denumirea generică de urme.
În literatura criminalistică, noțiunea de urmă este prezentată în două accepţiuni, una în sens larg şi
cealaltă în sens restrâns.
În sens larg, unii autori definesc urmele ca fiind cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul
înconjurător ca rezultat al acţiunii infractorului, iar alţii ca totalitatea modificărilor materiale produse ca urmare
a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite şi elementele componente ale mediului în care s-a desfăşurat
activitatea infracţională sau orice modificare materială intervenită în condiţiile săvârşirii unei infracţiuni.
În sens restrâns, prin urmă se înţelege reprezentarea structurii exterioare a unui obiect pe un alt obiect
sau altă substanţă31.
Coroborând, rezultă că în sens criminalistic, prin urmă se înţelege: orice modificare materială
produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi elementele componente ale
mediului unde îşi desfăşoară activitatea infracţională, modificări care examinate individual sau în totalitate,
pot conduce la: stabilirea faptei, identificarea autorului şi a mijloacelor folosite, la lămurirea împrejurărilor
cauzei 32.
Sub aspect criminalistic, urmele infracţiunii prezintă următoarele trăsături generale:
- apar obligatoriu în timpul săvârşirii unei fapte penale;
- crearea lor este rezultanta interacţiunii dintre factorii care se manifesta pe parcursul comiterii faptei;
- în timp, urmele suferă o serie de modificări (transformări) care pot duce la diminuarea valorii lor în
cursul procesului de identificare.
4.2. Urmele de tragere cu arme de foc

Urmele formate prin folosirea armelor de foc pot fi definite ca acele elemente materiale care apar
consecutiv tragerii cu o armă de foc, compuse atât din elementele de muniţie şi urmele pe care acestea le
poartă, cât şi din efectele produse de tragere asupra ţintei şi a mediului înconjurător.
Alte definiţii întâlnite în literatura de specialitate consemnează diverse variante, în principiu conţinând
aceiaşi factori. Astfel, urmele formate în cazul folosirii armelor de foc sunt definite ca urmele create de armă
pe cartuşul tras şi urmele împuşcăturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra cărora şi-a exercitat
acţiunea proiectilul şi ceilalţi factori secundari ai tragerii sau acele elemente materiale care apar pe corpul
omenesc sau pe diferite obiecte componente ale mediului, rezultate în urma producerii împuşcăturii cu ocazia
săvârşirii unei infracţiuni.
În cazul folosirii armelor de foc la comiterea unei infracţiuni, se produc două mari categorii de urme,
cunoscute sub denumirea generică urme ale armelor de foc, care sunt clasificate ca:
- urme principale;
- urme secundare.
4.2.1. Urmele principale ale tragerii cu arme de foc

Urmele principale rezultate în urma tragerii cu o armă de foc sunt constituite din:
- arma de foc propriu-zisă, descoperită la locul faptei;
- elementele de muniţie (proiectile, fragmente de proiectile, tuburi, capse, bure) şi urmele create
de armă pe acestea;
- perforările (orificiile de intrare și ieșire a gloanțelor);
- canalele oarbe (penetrările fără ieșirea proiectilului din țintă);
- urmele de ricoşeu;
31 B. I Sevcenco, Tehnica criminalistic , Editura de stat pentru literatura juridică, Moscova, 1959
32 Colectiv, Tratat practic de criminalistic , Volumul I, Serviciul editorial, presa şi propagandă al M.I., Bucureşti. 1976
- urmele sonore (ale armării, percuţiei, detonaţiei) şi urmele luminoase (flacăra de la gura ţevii,
efectul luminos al proiectilului), dacă acestea au fost fixate printr-un procedeu de înregistrare.
Armele de foc sunt de regulă descoperite la fața locului în cazul sinuciderilor sau în cazul disimulării
unor omoruri prin împușcare.
Elementele de muniţie diferă în funcție de arma de foc folosită și pot consta în proiectile (gloanțe),
fragmente de proiectile, tuburi, capse, bure. La locul faptei pot fi descoperite și cartușe (tub cu proiectil)
care au capsa de aprindere percutată, dar care nu au fost în stare de funcționare.
Perforările, urmele de ricoșeu și canalele oarbe sunt urme create pe obstacol / țintă de proiectilul
expulzat din țeavă de presiunea gazelor.
Perforările se formează33 când proiectilul tras are viteză și putere de pătrundere mare, iar obiectul
lovit de proiectil este supus unei mari apăsări și se îndoaie în direcția de zbor a glonțului. Din cauza impactului,
obiectul se distruge total sau parțial (dacă este elastic), particulele de material din obstacol fiind aruncate în
afară sau rupte în direcția de zbor a proiectilului.
Dacă obiectul perforat de proiectil are o grosime mare, atunci se disting orificiul de intrare, canalul și
orificiul de ieșire. În cazul în care obiectul perforat de proiectil este subțire, se disting doar limitele perforării,
adică orificiul de intrare și orificiul de ieșire.
Orificiile de intrare și de ieșire sunt utile în stabilirea direcției și unghiului de tragere.
Canalele oarbe sunt penetrările fără ieșire a proiectilului și apar atunci când glonțul a pierdut
considerabil din viteza inițială, în aer, când glonțul a trecut de câteva obstacole intermediare ori atunci când
ținta este foarte groasă și materialul este relativ rezistent. Elementele componente ale canalelor oarbe sunt
orificiul de intrare și canalul.
Urmele de ricoșeu sunt acele urme dinamice care apar sub forma unor zgârieturi și uneori sub forma
unor crăpături puțin adânci, create de lovirea proiectilului. În momentul ricoșeului, proiectilul se îndepărtează
de obiectul lovit și pierde din viteză, schimbându-și direcția inițială de zbor. Cele mai favorizante condiții
cauzatoare pentru apariția urmelor de ricoșeu sunt:
- duritatea sau densitatea mare a obiectului lovit de proiectil;
- viteza de zbor scăzută a proiectilului;
- unghiul de incidență foarte mic, format între suprafața obiectului lovit și direcția de zbor a
proiectilului.
În apropierea urmelor de ricoșeu pot apărea și urme ale schijelor / fragmentelor provenite din proiectilul
tras, care au fost proiectate cu putere și au format urme de suprafață.
4.2.2. Urmele secundare ale tragerii cu arme de foc

Urmele secundare ale împușcăturii, cunoscute în literatura de specialitate și sub denumirea
de „factori suplimentari ai împușcăturii”, „factori secundari ai împușcăturii” sau „urme suplimentare
ale împușcăturii”, sunt constituite din:
- urmele rezultate din acțiunea flăcării;
- urmele rezultate din acțiunea gazelor;
- urmele de funingine (afumare);
- microparticule metalice, provenite din aliaje din care sunt confecționate canalul țevii, glonțul,
pereții cartușului și capsa de aprindere;
- reziduurile de tragere - particulele de pulbere arsă și de pulbere nearsă provenite din pulberea
propulsivă și pulberea de inițiere din cartușul tras;
- inelul de ștergere și inelul de metalizare;
- particulele de unsoare.
Procesul apariției urmelor secundare ale împușcăturii este următorul: în urma lovirii capsei cartuşului
de către cuiul percutor, amestecul exploziv din capsă se aprinde, trimiţând o flacără în interiorul tubului de
cartuş. Pulberea propulsivă din tubul de cartuş începe să ardă, transformându-se din stare solidă în stare
gazoasă. Această schimbare de stare creează presiune în cartuș, împingând glonțul în canalul țevii. Pulberea
continuă să ardă, presiunea gazelor se mărește și este degajată atunci când glonţul iese pe gura ţevii armei
de foc. Aceste fenomene se produc foarte rapid, timpul trecerii proiectilului prin țeava armei de foc fiind de
ordinul miimilor de secundă34.
Concomitent cu mișcarea glonțului în țeavă se deplasează și coloana de aer din fața acestuia, iar
datorită vitezei mari a proiectilului, coloana de aer se comprimă și se formează la gura țevii o sferă de aer
(creată prin ieșirea aerului comprimat de proiectil în timpul traversării canalului țevii). În urma sferei de aer,
apare o cantitate de gaze rezultată din arderea pulberii din cartuș, volumul cantității de gaze crescând gradual
datorită scăpării de gaze printre glonț și pereții canalului țevii. Restul gazelor va apărea în momentul ieșirii
glonțului din țeavă, iar moleculele acestor gaze au masa mai mică decât a proiectilului și o viteză mai mare
ca acesta, fapt pentru care îl înconjoară asemănător unui nor. Totuși, datorită rezistenței opuse de aer, viteza
gazelor scade și acestea se împrăștie, fiind depășite de glonț.
Din interiorul țevii armei de foc, odată cu coloana de aer, flacăra, gazele și glonțul, vor ieși particule
de funingine, particule de pulbere arse și nearse, particule de unsoare (în special dacă arma a fost curățată
cu lubrifianți), particule metalice desprinse din canalul țevii sau din cartuș (proiectil, tub, izolatori, nicovală,
capsa de aprindere), precum și praf sau alte impurități (dacă arma nu a fost curățată anterior tragerii).
Schematic, acțiunea urmelor secundare ale împușcăturii are aspectul unui con, cu vârful la gura țevii,
ordinea fiind dată de distanța pe care acestea o parcurg de la vârf spre baza conului.
1
2
3
4
Fig. 73: Apariția și ordinea acțiunii urmelor secundare ale împușcăturii:
1-acțiunea flăcării, 2-acțiunea gazelor, 3-acțiunea funinginii, 4-acțiunea pulberii arse și nearse
Urmele rezultate din acţiunea flăcării se prezintă pe țintă sub forma unor arsuri dispuse împrejurul
orificiului de intrare a proiectilului (în cazul tragerilor de la distanță mică, apropiată). Arsurile pot fi superficiale,
iar alteori acțiunea flăcării asupra țintei se poate materializa prin aprinderea acesteia dacă este un material
inflamabil. Descoperirea arsurii în jurul orificiului de intrare poate fi vizibilă cu ochiul liber sau cu aparate optice
și indică faptul că tragerea s-a realizat de la distanță apropiată, dar în nici un caz aceasta nu poate fi apreciată
exact după arsură35.
Flacăra apărută după ieșirea proiectilului din canalul țevii se datorează unirii gazelor ieșite în
atmosferă cu oxigenul (arderea în oxigen). Odată cu gazele sunt aruncate din canalul țevii și particule de
pulbere, produse ale arderii, care au o temperatură foarte ridicată și se comportă ca niște mici proiectile în
cazul tragerilor de la distanță mică, fiind proiectate pe țintă și creând mici orificii punctiforme, dispunerea
acestora pe țintă în jurul orificiului de intrare fiind cunoscută și sub denumirea de ”tatuaj” sau „punctare”.
Caracterul urmelor flăcării poate depinde de factori precum calitatea pulberii explozive din cartușul
tras, materialul și textura țintei.
Urmele rezultate din acţiunea gazelor. Gazele acționează mecanic (și uneori termic și chimic)
asupra țintei atunci când tragerea s-a efectuat de la distanță foarte mică (de la 0 cm până la 5-10 cm față de
gura țevii armei36).
35 Manea Valeriu, Determinarea distanței de la care s-a produs împușcătura, tipar executat la Întreprinderea Poligrafică ”13 Decembrie
1918”, pag. 24-25
36 Vasile Măcelaru, Balistica judiciar , tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti, 1972, pag. 86
Deteriorările provocate de acțiunea gazelor depind în mod direct de distanța de la care se realizează
tragerea și de calibrul armei (cu cât calibrul armei este mai mare, având încărcătura de azvârlire din cartuș
mai mare, și cu cât distanța de tragere este mai mică, acțiunea gazelor pe țintă este mult mai evidentă).
Mărimea deteriorărilor provocate de acțiunea gazelor depind și de alți factori precum rezistența materialului
țintei, tipul armei și lungimea țevii acesteia, tipul pulberii explozive și forma granulelor acesteia.
În cazul tragerilor efectuate cu țeava lipită (de la distanță nulă), acțiunea gazelor va fi foarte
pronunțată, creând rupturi sub formă de cruce sau formă neregulată și uneori dislocarea unor fragmente din
țintă (în funcție de caracteristicile materialului acesteia). În cazul pielii (dermei), uneori aceasta nu se rupe și
se umflă, presându-se pe retezătura dinainte a țevii, din această cauză apărând pe piele o reproducere a
formei gurii țevii (fig. nr. 74).
Fig. 74: Urme ale tragerii cu un revolver de la distanță nulă, care

reproduc forma retezăturii dinainte a țevii37
Urmele de funingine (afumare). Arderea încărcăturii de azvârlire (pulberii explozive) din cartuș are
ca rezultat formarea de microparticule de funingine, care se află în stare de suspensie în gaze.
Purtată de gaze, funinginea se va depune pe țintă, formând de regulă un strat fin, depunerea intensă
a funinginii pe țintă fiind un indiciu că tragerea s-a realizat de la o distanță apropiată - de aproximativ 50-60
cm, în funcție de tipul, calibrul armei și muniția utilizată. De exemplu, în cazul tragerilor efectuate cu un pistol
încărcat cu muniție cu pulbere fără fum, urmele de funingine pot fi vizibile pe țintele aflate la o distanță de
aproximativ 20-30 cm, iar în cazul tragerilor efectuate cu arme de vânătoare, în aceleași condiții, urmele de
funingine pot fi vizibile pe țintele aflate la o distanță de aproximativ 0,5-1m. Distanța până la care pot fi create
pe țintă urme de funingine poate să fie și până la 2 m, în cazul tragerilor efectuate cu arme de vânătoare
încărcate cu muniție cu pulbere cu fum.
Diferențele vizibile între urmele de funingine create în urma arderii pulberii fără fum și a pulberii cu
fum sunt următoarele:
- funinginea pulberii fără fum are culoare cenușie și este greu solubilă cu apa;
- funinginea pulberii cu fum are culoare neagră și este ușor solubilă cu apa;
Funinginea cuprinde în compoziția sa, în cantități microscopice, particule metalice
provenite din canalul țevii, glonț, pereții cartușului și capsa de aprindere.
La tragerile efectuate de majoritatea armelor de foc, funinginea se depune pe țintă în jurul orificiului
de intrare, iar cantitatea funinginii scade pe măsura îndepărtării trăgătorului față de țintă. Forma petei de
funingine dispuse în jurul orificiului de intrare poate fi circulară atunci când tragerea s-a efectuat cu țeava
armei orientată perpendicular pe țintă, iar dacă tragerea nu s-a efectuat cu țeava armei orientată perpendicular
pe țintă, forma petei de funingine poate fi ovală, mai mult sau mai puțin alungită, în funcție de unghiul format
de țeava armei cu planul țintei.
Reziduurile de tragere38 sunt particulele de pulbere arsă și de pulbere nearsă care provin de la
pulberile de inițiere și pulberile de azvârlire din componența muniției trase cu arme de foc.
37 Vincent J.M. DiMaio, Gunshot Wounds - Practical Aspects of Firearms Ballistics and Forensic Techniques, Second Edition, CRC
PRESS, 1999, pag. 150

38 Brian J. Heard, Handbook of Firearms and Ballistics: Second Edition, Wiley-Blackwell, pag. 241
Este cunoscut faptul că, în momentul producerii unei împușcături, încărcătura de azvârlire (pulberea
propulsivă) nu arde niciodată complet. Resturile de granule, arse și nearse, sunt expulzate din țeavă și
proiectate spre țintă.
Cu cât distanța de tragere va crește, cu atât suprafața de dispersie (împrăștiere) a particulelor de
pulbere va fi mai mare. Existența particulelor de pulbere nearsă poate contribui la determinarea tipului de
pulbere din muniția utilizată de arma de foc, dar și la estimarea distanței de la care s-a tras.
Reziduurile de tragere pot fi descoperite pe suprafața inelului de ștergere și de metalizare, în jurul
orificiului de intrare, în urmele de funingine, pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimei, dar și pe mâinile, capul
și obiectele de îmbrăcăminte ale trăgătorului (în funcție de distanța de tragere, tipul și calibrul armei, muniția
folosită și condițiile de mediu ambiental – interior/exterior unde s-a realizat tragerea).
În prezent, combinațiile compoziției încărcăturii de inițiere din capsa de aprindere se clasifică
în 6 categorii39: compoziție mercurică și corozivă, compoziție mercurică și noncorozivă, compoziție
nonmercurică și corozivă, compoziție nonmercurică și noncorozivă (de tip Sinoxyd), compoziție fără plumb
(de tip Sintox) și compoziție atipică.
Elementele vaporizate rezultate în urma detonării capsei de inițiere se recombină și se solidifică,
formând microparticule de formă sferică. Acestea sunt considerate "unice" și specifice reziduurilor de tragere,
au diametrul cuprins între 0,5 şi 5,0 µm, fiind de regulă compuse din plumb, bariu şi stibiu/staniu dar și din
combinații ale acestora (PbBaSb/ PbBaSbSn). Alte compoziţii chimice ale particulelor sunt considerate
"indicative": BaCaSi cu sau fără urme de sulf/plumb, PbSb, PbBa, SbBa, Ba, Sb. Acestea pot avea formă
sferică sau ovală, dar se pot prezenta şi ca agregate cu forme neregulate rezultate în urma fuziunii particulelor
de mici dimensiuni.
Fig. 75: Microparticule "unice" specifice reziduurilor de tragere,

rezultate în urma detonării capsei de inițiere
Inelul de ștergere și inelul de metalizare. De regulă, urmele de metalizare și de ștergere se

suprapun, găsindu-se în jurul orificiului de intrare. Totuși, urmele de metalizare și de ștergere pot fi găsite și
separat în situația în care proiectilul a penetrat mai multe ținte diferite ca densitate. Dacă proiectilul lovește o
țintă de o densitate redusă și apoi o altă țintă de o densitate mai mare, pe prima țintă vor rămâne urmele de
ștergere, iar pe a doua țintă vor rămâne urmele de metalizare. Dacă prima țintă are o densitate mai mare ca
cea de-a doua, atunci cele două categorii de urme (inelul de ștergere și inelul de metalizare) se suprapun.
Cu ocazia examinării dimensiunilor și formei orificiului de intrare se poate estima calibrul armei, direcția
și distanța de tragere, dacă orificiile au fost create de gloanțe sau de alice, numărul de trageri asupra țintei (în
unele situații), dacă s-au utilizat arme de foc de calibre diferite. În jurul orificiului de intrare se poate crea un
inel de culoare închisă, numit inel de ștergere - rezultat al ștergerii substanțelor unsuroase a particulelor de
funingine, impurități și praf (antrenate de proiectil la ieșirea din țeava armei) de pe suprafața proiectilului sau
inel de metalizare – rezultat al depunerii particulelor metalice din materialul proiectilului, odată cu penetrarea
țintei.
39 James Smyth Wallace, Chemical Analysis of Firearms, Ammunition, and Gunshot Residue, CRC Press, 2008, pag.55
Particulele de unsoare apar în cazul folosirii armelor de foc bine întreținute, care sunt curățate
constant sau sunt tratate pentru o bună conservare cu diferite tipuri de uleiuri sau vaselină.
Proiectilul tras cu aceste arme de foc va transporta o parte din unsoarea din interiorul țevii armei și o
va depune pe țintă, în jurul orificiului de intrare.
La tragerile de la distanță apropiată, pot fi descoperite pe țintă, în jurul orificiului de intrare, urme de
unsoare sub forma unor picături sau stropi.
Trebuie menționat faptul că evidențierea și analiza urmelor de unsoare are un rol important în:
- estimarea ordinii împușcăturilor, în cazul tragerilor repetate cu aceeași armă de foc,
deoarece cantitatea de unsoare se micșorează după fiecare tragere;
- confirmarea dacă orificiul existent pe țintă a fost creat de un proiectil tras cu o armă
de foc;
- analiza comparativă a urmelor de unsoare de pe țintă cu cea a urmelor de unsoare
de pe arma, mâinile sau îmbrăcămintea suspectului.
4.3. Identificarea generală şi individuală a armelor de foc cu ţeavă ghintuită

În urma tragerii cu o armă de foc cu țeavă ghintuită, pe tubul de cartuș și pe proiectil sunt create urme
care corespund reliefului pieselor armei cu care acestea au avut contact static și dinamic.
Urmele create pe tuburile și gloanțele trase prezintă următoarele caracteristici:
I. caracteristici generale de clasă – o serie de caracteristici generale de asemănare
specifice tuturor armelor de foc de aceeași marcă, model, tip și calibru;
I.1. caracteristici generale de subclasă - caracteristici generale specifice doar unui
grup de arme de foc de aceeași marcă,model, tip și calibru (de regulă produse în serie consecutivă). Uneori,
acestea se pot confunda cu cele individuale din cauza lipsei de experiență;
II. caracteristici individuale – apar datorită unor imperfecțiuni întâmplătoare rezultate în
procesul de fabricație a armei, unor imperfecțiuni cauzate de uzura armei, cauzate de intervenții neautorizate
asupra pieselor, cauzate de defecțiuni ș.a.m.d. care sunt unice pentru o armă și în același timp o deosebesc
de celelalte arme de aceeași marcă, model, tip și calibru. Trebuie reținut că aceste caracteristici individuale
pot avea caracter temporar, fiind specifice armei doar pentru o anumită perioadă (de ex: în urma unor
intervenții neautorizate asupra interiorului țevii, peretelui frontal al închizătorului, percutorului, extractorului,
ejectorului ș.a.m.d pot apărea alte caracteristici individuale diferite de cele inițiale; țeava foarte ruginită și
necurățată poate lăsa microstriații diferite pe primele gloanțe trase și gloanțele trase ulterior).
4.3.1. Identificarea generală

Necesitatea de a stabili tipul sau alte caracteristici ale unei arme de foc pe baza unui glonţ sau a unui
tub tras se impune în cazul comiterii unei infracţiuni la care s-a folosit o armă de foc, acestea constituind un
indiciu deosebit de valoros pentru formarea cercului de bănuiţi. Dacă infracţiunea a fost comisă cu o armă cu
ţeavă ghintuită, elementele de identificare generale se bazează în principal pe studierea microscopică a
glonțului și a tuburilor.
Studierea glonţului indică tipul, marca, modelul şi calibrul armei din care s-a tras40, ţinându-se cont de
forma, dimensiunea (lungime, diametru), greutatea, tipul glonțului, lățimea urmelor de ghinturi și plinuri,
numărul, sensul și unghiul de răsucire al acestora. O altă caracteristică generală a mărcii și modelului de armă
poate fi adâncimea ghinturilor țevii.
Diametrul (calibrul) glonţului măsurat cu micrometrul în partea cea mai groasă indică, în general,
calibrul armei41.
Glonțul destinat pentru o anumită armă nu poate fi însă introdus într-o armă prin gura ţevii nici înainte,
nici după tragere, deoarece în primul caz, calibrul propriu-zis al glonţului este cu 0,2 – 0,5 mm mai mare decât
calibrul ţevii, iar după tragere părăsind ţeava, revine la dimensiunile iniţiale sau capătă unele deformări
longitudinale.
40 J. Howard Mathews, Firearms Identification, Vol. 1, Thomas Books, 1962, pag. 7

41 Vasile Măcelaru, Balistica judiciar , tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag.139
Urmele ghinturilor şi ale plinurilor pe glonţul tras indică cu precizie construcţia interioară a ţevii armei
cu care a fost tras. Glonţul, trecând prin ţeavă, este supus acţiunii acesteia şi reprezintă negativul suprafeţei
interioare a ţevii. Plinurile ţevii apar pe cămaşa glonţului sub formă de şanţuri, iar ghinturile sub formă de
proeminenţe.
ZONA PROIECTILULUI DE UNDE ÎNCEPE SĂ SE

IMPRIME RELIEFUL CANALULUI ȚEVII
PROIECTIL CANALUL ȚEVII

TUBUL
CARTUȘULUI
GHINT PLIN
Fig. 76: Modul de creare pe proiectil a urmelor de plinuri și de ghinturi
Fig. 77: Gloanțe trase, ce prezintă urme striaţii create de plinurile şi ghinturile ţevii
Sensul ghinturilor este, de obicei, dextrogir (spre dreapta), iar unele arme au ghinturile sinistrogire
(spre stânga).
Lățimea urmelor de plinuri existente pe glonț este egală cu lățimea plinurilor din țeava armei cu care
s-a tras. Lățimea urmei de plin se măsoară, de obicei, între marginile de jos ale acestuia42.
Când nu se găsesc pe glonţ urme striaţii produse de plinurile sau ghinturile ţevii, toată cămaşa fiind
acoperită cu striații longitudinale, trebuie luate în considerare la următoarele posibilități:
- glonţul a fost tras cu o armă a cărei țeavă era necurățată și puternic atacată de oxizi, iar
datorită acestui fapt, glonţul nu are imprimată mişcarea elicoidală, caracteristică armelor cu ţeavă ghintuită, el
trecând prin ţeavă fără a mai fi „înşurubat” între ghinturi;
- tragerea s-a efectuat cu o armă de foc a cărei țeavă nu era ghintuită;
- glonțul a trecut prin materiale care au creat striaţii longitudinale suplimentare pe suprafaţă
cămășii acestuia, acoperind urmele de plinuri și ghinturi.
Pentru stabilirea numărului urmelor de ghinturi și plinuri în cazul unui proiectil tras, care datorită
contactului cu diverse corpuri are o parte din aceste urme distruse, se poate folosi următoarea formulă:
% ∗ $()*+,-. /-0(+1,(2
, 𝑢𝑛𝑑𝑒 π = 3,1416
2ăț(*+ .-*ă $+ /2(# 52ăț(*+ .-*ă $+ 67(#,
exemplu: 3.1416 * 9 / 2 + 3,65 = 28,27 / 5,65 = 5 plinuri și 5 ghinturi
Tubul de cartuș găsit cu ocazia cercetării la fața locului va fi examinat din următoarele puncte de
vedere :
42Gallusser A., Bonfanti M., Schutz, Expertise des armes a feu et de munitions dans l’investigation criminelle, Presses polytechniques et
universitaires romandes, 2002, pag. 59
- forma, masa și dimensiunile lui, care indică tipul şi calibrul armei cu care s-a tras. Forma tubului
şi particularităţile formei lui limitează mult posibilităţile de a se folosi un cartuş de un anumit calibru la arme de
calibru apropriat, aceasta datorându-se construcţiei şi dimensiunilor camerei de explozie. Spre exemplu, un
cartuş de calibru 9 mm Parabellum (9x19 mm) nu va putea fi tras cu un pistol de calibru 9 mm Scurt (9x17
mm);
- modul de sertizare: glonţul este fixat în partea de sus, îngustată a tubului, numită gâtul tubului.
Uneori, modul de sertizare poate indica lotul de fabricație a muniţiei.
- inscripţiile existente pe rozeta (fundul) tubului, care pot indica anul de fabricaţie, calibrul
cartuşului, codul uzinal, producătorul şi, implicit, locul de fabricaţie a muniţiei.
Dacă la cercetarea locului faptei, pe baza direcţiei tragerii s-a stabilit locul de unde s-a tras şi dacă în
acel loc s-au descoperit tuburi trase, se poate deduce modul de ejectare (aruncare) a tuburilor. De exemplu,
pistolul marca T.T. calibrul 7,62 mm, aruncă tubul la dreapta, iar pistolul marca BERETTA, model 1941,
calibrul 9 mm, aruncă tubul la stânga.
Când se cunoaşte modelul de armă cu care s-a comis infracţiunea, în cazul unei sinucideri cu aspect
de omor, locul unde se află tubul tras (dacă nu s-a schimbat poziția sa), face posibilă stabilirea locului de unde
s-a tras, fapt ce permite clarificarea situației de fapt.
Când la locul faptei nu se găsesc tuburi, acest fapt poate fi explicat prin următoarele ipoteze:
- tragerea s-a realizat cu o armă de foc ce nu aruncă tuburile (de ex. revolver);
- trăgătorul, foarte precaut, a adunat tuburile trase, cunoscând importanţa acestora în identificarea
armei de foc;
- tragerea s-a efectuat cu arma introdusă într-o pungă sau s-a utilizat alt tip de improvizație pentru
a reține tuburile trase;
- tragerea s-a efectuat de la distanță, dintr-o mașină în care au fost reținute tuburile trase.
4.3.2. Identificarea individuală

Identificarea individuală a armelor de foc cu ţeavă ghintuită se poate realiza pe baza examinării
gloanţelor şi tuburilor trase.
Identificarea pe baza gloanţelor
Canalul ţevii armei de foc, cu ţeava ghintuită, poartă urmele uneltei cu care a fost confecționată, ce
apar sub formă de striaţii fine, microscopice, specifice pentru fiecare lot de fabricaţie şi care se reproduc în
mod fidel pe cămaşa glonţului tras.
Aceste striaţii43, la început sunt asemănătoare la lotul de arme fabricate într-un anumit timp, dar cu
cât arma este folosită mai mult, fiind supusă şi agenţilor atmosferici şi acţiunii gloanţelor, canalul ţevii se
individualizează, fapt ce determină crearea de către plinurile țevii a unor striații caracteristice ce nu se găsesc
la altă armă de foc. Identificarea individuală a armei de foc după urmele existente pe glonț se face pe baza
acestor striații ce conțin caracteristici individuale constante, reproduse perfect pe cămașa glonțului.
Totuși, în cazul în care sunt trase gloanțe cu diametrul ușor mai mic decât cel al canalului țevii, pot
exista situații când pe gloanțe nu se pot reține caracteristici individuale constante (care să aibă repetabilitate).
Un exemplu îl constituie gloanțele de calibru .30-30 trase cu o țeavă de carabină de calibru .32, în această
situație nefiind posibilă obținerea modelelor de comparație care să conțină caracteristici individuale constante
(cu repetabilitate)44.
Operaţiunea de identificare se realizează atunci când se pun la dispoziţie glonţul (proiectilul) în litigiu,
arma sau armele suspecte, pentru a fi examinate şi pentru a se efectua trageri experimentale în scopul
obţinerii gloanţelor (proiectilelor) model de comparație.
Prin examinarea comparativă a striaţiilor de pe glonţul în litigiu şi de pe gloanţele model de comparaţie,
se poate demonstra identitatea armei cu care s-a tras prin stabilirea continuităţii liniare a striaţiilor existente
pe cămașa proiectilelor.
În general, pentru examinarea comparativă se utilizează microscopul comparator, care este alcătuit
din două microscoape montate în așa fel încât sistemul prismelor unește imaginile a două obiecte examinate
43 Vasile Măcelaru, Balistica judiciar , tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag. 145
într-un singur câmp de vedere al ocularului. Microscopul comparator are două suporturi pentru obiectele de
examinat.
Examinarea gloanțelor se poate efectua cu succes și la stereomicroscop, însă implică un volum mai
mare de muncă, întrucât proiectilele se pot examina și fotografia numai separat, ulterior efectuându-se
comparațiile pe baza imaginilor (fotografiilor) urmelor-striații.
Fig. 78: Continuitatea liniară a striațiilor create de unul dintre plinurile țevii unei arme de foc
pe un proiectil în litigiu și pe un proiectil tras experimental (model de comparație)
În afara urmelor de plinuri și de ghinturi, pe glonțul tras pot exista și urme de alunecare („skid marks”)
care au aspectul unor striații paralele cu axa longitudinală a proiectilului. Aceste urme de alunecare sunt create
de regulă pe zona laterală a porțiunii anterioare a glonțului, în momentul pătrunderii glonțului în regiunea
ghintuită a țevii, înainte de ancorarea completă în ghinturi.
În cazul pistoalelor pot apărea urme de alunecare dacă sunt folosite gloanțe „subcalibrate”.
În cazul revolverelor, conul de forțare creează aceste urme de alunecare, dar poate crea și urme de
forfecare („shaving marks”) atunci când aliniamentul țevii cu cilindrul („butoiașul”) este incorect45.
1 2
Fig. 79: Urme de alunecare („skid marks”) – 1; urmă de forfecare („shaving mark”) – 2
De menționat faptul că sunt relevante pentru identificarea individuală a armei și fragmentele de

gloanțe, atât timp cât acestea conțin urme striații (create de canalul țevii) cu caracteristici individuale.

Fig. 80 Fig. 81 Fig. 82

Fig. 80-82: Fragment de cămașă de glonț ce conține urme striații (fig. 80-81) și demonstrația continuității
liniare a striațiilor unei urmei de plin existente pe fragmentul de cămașă de glonț în litigiu
și pe un glonț model de comparație (fig. 82)
Identificarea pe baza tuburilor trase

Tubul de cartuș tras prezintă mai multe categorii de urme create de mecanismele interioare ale armei
cu care s-a tras, determinate de tipul şi sistemul acesteia.
Urmă de alunecare creată, în cazul pistoalelor
semiautomate, de partea inferioară a Urmă creată de fereastra
manșonului-închizător pe partea superioară a (fanta) de ejectare
cartușului aflat în partea de sus a încărcătorului
atunci când manșonul culisează către înapoi
Urmă creată de închizător

la preluarea cartușului din
încărcător și împingerea pe
rampa de alimentare
Urmă de alunecare Urme create de interiorul

a vârfului cuiului camerei cartușului
percutor
Urme create de încărcător
Urmă creată Urme create de gheara extractoare
de cuiul percutor
Urme create de
peretele frontal al închizătorului
Urmă creată de ejector
Fig. 83: Tipuri de urme46 create pe un tub tras
46
Michael G. Haag, Lucien C. Haag, Shooting Incident Reconstruction – Second Edition, Elsevier Inc. 2011, pag. 248-251
În practică, cel mai des sunt întâlnite următoarele urme cu valoare identificatoare a armei de foc:
a) Urmele cuiului percutor. În momentul declanșării tragerii, cuiul percutor lovește capsa tubului,
imprimând un crater mai mult sau mai puţin pronunţat ori caracteristic din punct de vedere al profunzimii,
formei şi plasamentului. Secțiunile transversale ale diferitelor percutoare pot fi rotunde, ovale, pătrate,
rombice sau dreptunghiulare, iar secţiunile longitudinale spre vârful percutorului pot fi plate, ascuţite, bombate
sau trapezoidale.
Fig. 84: Peretele frontal al închizătorului. Cuiul percutor este indicat de săgeată
Neregularitățile microscopice de pe vârful percutorului produc urme corespunzătoare în percuţie, care

se pretează foarte bine la identificarea acestuia.
Alte caracteristici individuale pentru identificare sunt formate în capsă de unele modificări, deteriorări
sau chiar rupturi ale percutorului, ca urmare a uzurii acestuia47.
Fig. 85: Urmă de percuție centrală și urmă de percuție marginală (pe ramă)
Fig. 86: Urmă de percuție centrală, creată de percutorul aceleiaşi arme de

foc pe capsa de aprindere a două tuburi
47Dr. Gheorghe Popa, N. Buzatu, G. Hanga, O. Conicescu, Exploatarea urmelor prin expertize criminalistice, Note de curs Master
Criminalistică, Editura Era, 2005
b) Urmele peretelui frontal al închizătorului. Peretele frontal al închizătorului, care în mod normal
poartă urme de freză şi unele urme datorate uzurii, apasă cu forţă tubul, iar cu ocazia reculului produs în
momentul exploziei încărcăturii, aceste neregularităţi se imprimă mai mult pe capsă și pe fundul tubului.
Fig. 87: Peretele frontal al închizătorului şi continuitatea liniară a urmelor striații create de acesta
pe capsa de aprindere a două tuburi trase
c) Urmele camerei cartușului. Camera cartușului (camera de detonare) prezintă în interior proeminențe
sau neregularități al căror microrelief se imprimă pe exteriorul tubului cartușului la introducerea acestuia, cât
şi datorită dilatării lui în momentul exploziei şi a extragerii din camera cartușului.
Fig. 88: Continuitate liniară a microstriațiilor create de interiorul camerei cartușului

pe două tuburi de cartuș trase
d) Urmele ghearei extractoare. Gheara extractoare produce o serie de striaţii pe șanțul inelar şi rozeta
sau rebordul tubului, în special în momentul extragerii. Urmele redau conturul vârfului ghearei extractoare.
Fig. 89: Modul de creare a urmelor striaţii de către gheara extractoare
e) Urmele ejectorului (pragului aruncător). La extragerea tubului tras, rozeta tubului se lovește de
pragul aruncător şi se realizează ejectarea (aruncarea) tubului. Datorită acestei lovituri, pe rozeta tubului se
creează urma ejectorului, care apare pe partea opusă striaţiilor produse de gheara extractoare.
EJECTOR
Fig. 90 Fig. 91
Fig. 90-91: Urmă de ejector și ejectorul unui pistol
Pentru examinarea microscopică a acestor urme create pe tubul tras, se utilizează microscopul
comparator sau stereomicroscopul.
O metodă de stabilire a poziţiei exacte a urmelor create de către ejector şi gheara extractoare în raport
cu urma percutorului, este „metoda discurilor lui Metzger”48. ”Discurile lui Metzger” sunt transparente, gradate
în cercuri concentrice şi linii perpendiculare întretăiate. Cu ajutorul lor se poate calcula cu exactitate
deschiderea unghiurilor formate de ejector şi gheara extractoare, în raport cu urma percutorului.
4.4. Identificarea generală şi individuală a armelor de foc cu ţeavă lisă

4.4.1. Identificarea generală
Focul tras dintr-o armă de foc, cu ţeavă lisă, porneşte din gura ţevii precum o masă compactă cu
rondelă şi bură.
Elementele generale de identificare pe baza burelor sunt :
• diametrul burelor indică cu aproximaţie calibrul armei;
• materialul din care sunt confecţionate burele indică dacă cartuşul a fost fabricat industrial sau dacă
a fost încărcat în mod artizanal, folosind un tub tras.
Numărul şi masa alicelor permit stabilirea calibrului armei numai în cazul când acestea au fost găsite
grupat (aceasta se poate întâmpla extrem de rar).
Modul de confecţionare şi felul materialului indică dacă alicele provin din cartuşe cumpărate din comerţ
sau sunt de construcţie proprie.
În general, la armele cu ţeava lisă, după fiecare tragere tuburile se extrag manual din camera de
ardere (în cazul armelor cu sistem de basculare/frângere a țevilor sau în cazul puștilor-revolver precum pușca
model MTs-255), motiv pentru care tuburile trase se găsesc foarte rar la faţa locului.
Există însă și arme de foc semiautomate cu țeava lisă (de exemplu pușca de calibru 12, marca Benelli,
model M2) sau arme de foc automate cu țeavă lisă (de exemplu pușca de calibru 12, marca Jackhammer,
model Mk3A1), la care tuburile sunt ejectate automat după efectuarea fiecărei trageri.
De asemenea, există și arme de foc cu țevi lise prevăzute cu ejector, la care tuburile trase sunt
expulzate după rabatarea țevilor.
Tubul tras cu o armă de foc cu ţeavă lisă, prezintă următoarele elemente de identificare generală:
• dimensiunea, care indică calibrul armei, este stabilită convenţional, calibrul exprimându-
se în cifre (8, 10, 12, 16, 18, 20, 24);
• inscripţiile imprimate pe corpul tubului (care este confecţionat din carton presat sau din
material plastic) şi pe rozeta tubului, indică provenienţa şi locul de fabricaţie. De asemenea, pe corpul și pe
rozeta tubului pot fi inscripționate mențiuni referitoare la marcă, model, calibru, lungimea tubului, diametrul
alicelor etc.
• gradul de uzură indică dacă cartuşul este nou sau a mai fost folosit şi reîncărcat.
48 Emilian Stancu, Tratat de Criminalistica – edi ia a III-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pag. 246
4.4.2. Identificarea individuală

Datorită modului constructiv al armei de foc cu ţeavă lisă şi datorită muniţiei utilizate, identificarea cu
ajutorul alicelor se poate face numai în mod indirect şi numai în cazul când alicele au fost confecţionate de
infractor în mod artizanal, cu mijloace proprii creatoare de urme specifice.
Descoperind la fața locului alice din a căror formă şi material rezultă că nu provin din comerţ (nu sunt
de fabricație industrială), va trebui să se urmărească stabilirea tipurilor de instrumente cu care au fost
confecționate. Astfel, se va putea deduce tipul de instrument utilizat la confecţionarea alicelor (daltă, cleşte
de sârmă etc.) sau materialul utilizat (cuie, plumb, oţel etc.).
Prin analizele fizico-chimice de laborator, difracţia şi fluorescenţa în raze X sau prin analiza spectrală,
se pot stabili unele elemente constitutive ale aliajelor, materialelor utilizate la confecţionarea alicelor,
comparativ cu materialele ridicate de la suspecţi.
Identificarea armei cu țeavă lisă se poate realiza pe baza urmelor create pe tubul tras de către peretele
frontal al închizătorului, gheara extractoare, ejector și cuiul percutor. Totuși, urma lăsată de cuiul percutor pe
capsa tubului tras este singura urmă cu valoare identificatoare cu certitudine a armei. Cu toate că tubul poate
fi folosit de mai multe ori, capsa trebuie înlocuită după fiecare tragere și în acest fel, urma percutorului pe
capsă reprezintă întotdeauna rezultatul ultimei trageri. În asemenea cazuri, elementele de identificare
individuală sunt:
- forma atipică a percuției;
- profunzimea și plasamentul percuției;
- unele caracteristici microscopice ale vârfului percutorului.
Fig. 92: Urme de percuție create pe capsa unor tuburi de cartuş cu alice
4.5. Considerații privind identificarea armelor de foc

Specialistul sau expertul criminalist poate ajunge la o concluzie corectă numai după un număr suficient
de observaţii a diferitelor fenomene şi stări de fapt, după ce acestea au fost constatate printr-un şir de
experienţe.
Experiența are un rol important în cadrul examinării criminalistice și permite observarea pertinentă a
caracteristicilor obiectului sau fenomenului examinat. Descrierea cât mai exactă a procesului de examinare a
armelor de foc și a munițiilor, fundamentarea științifică a demonstrațiilor, coroborate cu rolul activ și experiența
specialistului sau expertului criminalist, au un rol deosebit pentru valoarea probatorie a raportului criminalistic
și constituie o garanţie a corectitudinii concluziilor raportului criminalistic.
Motivul pentru care metodele de examinare sunt descrise detaliat este acela că aceste metode nu
sunt confidențiale şi prin explicarea acestora ele au o valoare probatorie mai mare, concluziile fiind mai
convingătoare.
Examenul comparativ constituie faza finală a examinărilor balistice în vederea identificării armei de
foc cu care au fost trase elementele de muniție puse la dispoziție. Specialistul sau expertul criminalist ajunge
la această etapă după ce a stabilit caracteristicile generale și individuale ale fiecărui obiect model de
comparație și litigiu.
Din punct de vedere metodologic, examinarea comparativă se realizează în 2 etape:

• compararea caracteristicilor generale;
• compararea caracteristicile individuale constituie cea mai importantă componentă a procesului de
comparare în cazuri cu soluţie pozitivă. Din această cauză este de importanţă majoră ca expertul sau
specialistul să separe şi să analizeze în mod corect caracteristicile individuale ale obiectelor comparate pentru
a nu se ajunge la soluţii eronate şi implicit la grave erori judiciare.
La examinarea comparativă a elementelor de muniție trase, se interpretează constatările

efectuate şi se decide dacă asemănările sau deosebirile între caracteristicile urmelor examinate sunt
suficiente cantitativ şi calitativ pentru a se stabili dacă urmele au fost sau nu create de piesele aceleiaşi
arme de foc.
Întrucât nu există un calcul statistic prin care să se stabilească numărul de elemente

caracteristice individuale din toate categoriile de urme necesare identificării armelor de foc, identificarea
se realizează ca urmare a formării convingerii intime (experienței practice) a specialistului sau
expertului criminalist că natura, forma, dimensiunile şi numărul elementelor individuale evidenţiate
sunt suficiente pentru stabilirea caracterului de unicitate al urmelor create de armă pe tub și proiectil.
În vederea formulării unei concluzii obiective de identificare, aprecierea rezultatelor
examinării trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
- concluzia trebuie să se bazeze pe caracteristici individuale stabile și repetabile, nu pe
elemente create în mod accidental, care nu au repetabilitate;
- elementele de identificare trebuie să fie individuale, individualitatea constând în faptul
că aceste elemente de identificare individuale din cadrul urmelor nu pot fi reproduse/ realizate de o
altă armă – sunt unice şi reprezentative pentru arma în cauză;
- în cazul unei concluzii de identitate, eventualele deosebiri care există în paralel cu
asemănările nu trebuie să fie esenţiale, iar apariţia lor trebuie să fie explicabilă.
La microscopul comparator, examinările comparative ale tuburilor și proiectilelor în litigiu cu cele trase
experimental (model de comparație) se vor efectua în aceleaşi condiții de iluminare (aceeași intensitate a
iluminării, aceeași poziție a surselor de iluminare), la aceeași scară de mărire, cu aceleași valori ale
diafragmelor, probele fiind fixate în aceeaşi poziţie, pentru ambele căi optice ale microscopului comparator.
Identificarea armei cu care au fost trase elementele de muniţie în litigiu se realizează pe baza stabilirii
coincidenţei elementelor individuale de identificare, atât pe proba în litigiu, cât şi pe modelele de comparaţie.
Ilustrarea demonstrației se efectuează prin fotografierea cu ajutorul camerei digitale atașate
microscopului comparator sau cu ajutorul unui aparat de fotografiat.
Demonstrația poate fi realizată prin următoarele procedee ale metodei examinării comparative:
- procedeul comparării prin confruntare (alăturarea la aceeași scară a imaginii urmei litigiu și imaginii
urmei model de comparație);
- procedeul juxtapunerii / îmbucșării (folosit pentru stabilirea continuității liniare sau continuității
circulare a striațiilor);
- procedeul suprapunerii imaginilor transmise prin cele două căi optice ale microscopului.
Fig. nr. 93: Demonstrație realizată prin procedeul comparării prin confruntare
Fig. nr. 94: Demonstrație realizată prin procedeul comparării prin juxtapunere (îmbucșare)
Fig. nr. 95: Demonstrație realizată prin procedeul comparării prin suprapunere
4.6. Erori în identificarea individuală a armei de foc („falsul pozitiv”)

Pentru realizarea unei identificări individuale a armei de foc pe baza urmelor create de aceasta pe
elementele de muniție trase, trebuie să fie îndeplinite următoarele principii generale:
- obiectul creator (arma de foc) trebuie să fie unic - să aibă caracteristici individuale unice și
reprezentative, care nu se mai regăsesc la alte obiecte (arme de foc);
- obiectul creator (arma de foc) trebuie să permită crearea de urme ce reflectă caracteristicile sale
unice pe obiectul primitor (tubul cartuș și glonțul);
- obiectul primitor (tubul cartuș și glonțul) trebuie să permită reținerea de urme ce conțin
caracteristici individuale unice și reprezentative ale obiectului creator (arma de foc).
În procesul de examinare comparativă a urmelor existente pe tuburile și gloanțele trase pot apărea
unele erori care să conducă la o eronată concluzie cert pozitivă de identificare a armei de foc („falsul pozitiv”).
Cele mai uzuale erori ce pot influența procesul de identificare a armei de foc, sunt:
- confundarea urmelor apărute în procesul de fabricație existente pe capsa de aprindere a
tubului cartușului cu urmele create de peretele frontal al închizătorului. De aceea, este recomandat ca
înaintea tragerilor experimentale să se examineze microscopic, minuțios, cartușele ce vor fi folosite la
obținerea modelelor de comparație, întrucât în procesul de fabricație industrială se pot crea urme.
Totodată trebuie amintit că există situații similare și când cartușe trase sunt reîncarcate în mod artizanal
(se montează capsă nouă, pulbere propulsivă și proiectil), iar uneltele folosite pot crea urme pe rozetă și pe
capsă ce pot fi confundate cu urme create de peretele frontal al închizătorului dacă anterior tragerii
experimentale muniția nu este examinată la microscop.
1 2
Fig. nr. 96: Capsele detonante a două cartușe netrase, marca UMAREX, calibrul 9 mm P.A.K.
- confundarea urmelor atipice create de vârful nicovalei din interiorul capsei detonante de
tip „Boxer” cu urme create de vârful cuiului percutor. În practica judiciară se pot întâlni cazuri în care
unele cartușe trase cu o armă de foc cu țeavă lisă să prezinte pe capsă o urmă relativ ovală, ce nu corespunde
vârfului cuiului percutor.
Fig. nr. 97: Nicovala din interiorul unei capse detonante tip „Boxer” ce echipează cartușele folosite de către
armele de foc cu țeavă lisă și urma creată de vârful nicovalei49
49 Fenomenul creării urmelor atipice de către vârful nicovalei pe capsa de aprindere a cartușelor pentru armele de foc cu țeavă lisă este
descris în lucrarea autorilor Gheorghe Pășescu și Paul Chende, intitulată „Urmele armelor de foc”, editura Metropolis, 2015
- confundarea caracteristicilor generale de subclasă (specifice unui grup de arme fabricate

în serie consecutivă) cu caracteristici individuale. În procesul de fabricație al unui grup de arme de aceeași
marcă, model, tip și calibru, în serie consecutivă, unele dintre componentele ale acestor arme (țeavă, ejector,
extractor, peretele frontal al închizătorului, cuiul percutor) poartă aceleași urme ale uneltei cu care au fost
fabricate. Trebuie precizat că atât în practica judiciară cât și în studiile din cadrul ENFSI nu s-au întâlnit situații
în care vreo armă să aibă în mod cumulativ toate componentele menționate anterior (țeava, ejectorul,
extractorul, peretele frontal al închizătorului și cuiul percutor) generatoare de urme cu caracteristici generale
de subclasă ce pot fi confundate cu caracteristici individuale. De exemplu, există modele de arme în care doar
țeava și peretele frontal al închizătorului sunt generatoare de urme cu caracteristici generale de subclasă,
există modele de arme în care doar doar peretele frontal al închizătorului și extractorul sunt generatoare de
urme cu caracteristici generale de subclasă, există modele de arme în care doar percutorul generează urme
cu caracteristici generale de subclasă ș.a.m.d.
Fig. nr. 98: Peretele frontal al închizătoarelor aferente a 5 arme de foc produse în serie consecutivă, marca
Tactical Hulk, model PT 12 PRO, calibrul .32 Auto, ce generează urme cu caracteristici generale de subclasă50
Fig. nr. 99: Urme create de peretele frontal al închizătorului a 5 arme produse în serie consecutivă.
Continuitatea liniară a striațiilor este în acest caz o caracteristică generală de subclasă51 specifică
închizătoarelor celor 5 pistoale marca Tactical Hulk, model PT 12 PRO, calibrul .32 Auto, cu serii consecutive
50și 53 Subclass Characteristics found in "Tactical Hulk" semi-automatic pistols - Lionel Bokobza, Michal Bar-Adon, Asaf Hazon,
Rafi Siso, Division of Identification and Forensic Science (DIFS), Israel National Police HQ, studiu prezentat în cadrul ENFSI
Fig. nr. 100: Urme create de unul dintre plinurile țevii existente pe două gloanțe trase cu două pistoale nou-
fabricate, marca Sig Sauer, model SP2022, calibrul 9 mm (producție în serie consecutivă). Continuitatea liniară a
striațiilor din aceste urme nu este o caracteristică de individualitate, ci o caracteristică generală de subclasă52
Fig. nr. 101: Peretele frontal al închizătorului pistolului marca Zastava, model M57, calibrul 7,62x25 mm și
urmele create de această componentă în cazul a două tuburi trase cu două pistoale de acest tip, calibru, model
și marcă produse în serie consecutivă. Continuitatea liniară a striațiilor din aceste urme nu este o caracteristică
de individualitate, ci o caracteristică generală de subclasă53
Fig. nr. 102: Urme create de cuiul percutor pe capsele a două tuburi trase cu două pistoale marca Zoraki, model
914, calibrul 9 mm P.A.K., fabricate în serie consecutivă. Continuitatea striațiilor circulare din aceste urme de
percuție nu este o caracteristică de individualitate, ci o caracteristică generală de subclasă
52și 55 Sig Sauer SP2022 and Zastava M57 – Arnaud Dessornes, Institut National de Police Scientifique, France, studiu prezentat în
cadrul ENFSI
Fig. nr. 103: Urme create de gheara extractoare pe două tuburi trase cu două pistoale marca Ekol, model Tuna
calibrul 8 mm Knall, fabricate în serie consecutivă. Continuitatea striațiilor din aceste urme nu este o
caracteristică de individualitate, ci o caracteristică generală de subclasă54
Fig. nr. 104: Urme create de peretele frontal al închizătorului pe două tuburi trase cu două pistoale marca Ekol,
model Tuna calibrul 8 mm Knall, fabricate în serie consecutivă. Asemănarea mărimii, formei și plasamentului
acestor urme nu este o caracteristică de individualitate, ci este o caracteristică generală de subclasă55
54 Sursa imaginii: Practica Judiciară

55 Sursa imaginii: Practica Judiciară
CAPITOLUL V:
EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ
A ARMELOR DE FOC
CAPITOLUL V: EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ

A ARMELOR DE FOC
5.1.Stabilirea caracteristicilor generale ale armei de foc (tip, marcă, model şi calibru)
La stabilirea tipului, mărcii, modelului şi calibrului armei de foc apar de regulă dificultăți atunci când
pentru efectuarea expertizei sau constatării criminalistice se pune la dispoziție o armă de foc necunoscută.
Necesitatea de a stabili tipul, marca, modelul şi calibrul armei de foc pe baza unui glonţ sau unui tub
tras, apare atunci când la locul faptei se găsesc gloanţe sau tuburi de cartuş trase. Concluziile referitoare la
caracteristicile armei de foc sunt un indiciu preţios pentru reducerea cercului de suspecţi.
În cazul când a fost înaintată o armă puţin cunoscută, este necesar să se cerceteze marcajele de pe
piesele armei astfel: inscripţiile de pe suprafeţele exterioare şi piesele armei, sigla şi semnele fabricantului
armei, precum şi alte semne. De exemplu, armele de fabricaţie străină prezintă, în afara de cifrele ce compun
seria armei, diferite inscripţii care indică marca, modelul, calibrul, producătorul și țara de fabricație.
Fig. 105
Fig. 106
Fig. 105-106: Inscripții existente pe părţile laterale ale unui pistol marca Glock, model 19,
calibrul 9x21 mm, seria FFN696, fabricat în Austria
În lipsa unor astfel de inscripții, stabilirea caracteristicilor tehnico-constructive ale armei examinate și
confruntarea acestora cu datele din cataloagele de specialitate conduc la stabilirea tipului, mărcii, modelului
şi calibrului armei.
Caracteristicile tehnico-constructive ale armei de foc sunt:
• lungimea totală a armei;
• lungimea ţevii;
• masa armei fără muniţie;
• diametrul interior al ţevii şi al camerei cartuşului, calibrul;
• tipul constructiv al ţevii (lisă, ghintuită, semiobturată);
• numărul şi sensul de rotație al ghinturilor și plinurilor, lățimea ghinturilor şi plinurilor (în
cazul ţevii ghintuite), pasul și lungimea pasului ghinturilor;
• tipul mecanismului trăgaciului (cu simplă sau cu dublă acțiune);
• tipul siguranţei (manuală sau automată);
• direcţia de ejectare a tuburilor arse;
• modul de montare a ţevii şi a închizătorului etc.
Toate aceste date ale armelor de foc reprezintă elemente pentru identificarea generală, elemente care
se stabilesc în urma examinării detaliate, prin comparare cu alte arme asemănătoare din cataloagele de
specialitate.
Stabilirea tipului armei de foc, dar şi a mărcii şi modelului acesteia, se poate realiza în urma examinării
gloanţelor şi tuburilor trase, analizând felul percuţiei pe capsă, lăţimea ghinturilor şi a plinurilor, numărul şi
sensul de rotaţie al acestora, poziţia urmei ghearei extractoare şi urmei ejectorului, direcţia de ejectare a
tuburilor etc.
Există sute de mărci şi modele de arme de foc care diferă între ele în funcţie de calibru, lăţimea
ghinturilor şi a plinurilor, numărul, sensul şi unghiul de rotaţie al acestora, masă, capacitatea încărcătorului
etc. De aceea, este foarte important să se consulte tabelele şi cataloagele de specialitate actualizate, care
conţin toate aceste date tehnice.
Nr. Pistol Modelul Număr Calibrul Masa (fără Lungimea Capacitatea de înmagazinare
crt. marca ghinturi cartuşe)
1 BROWNING 1900 6 7,63 mm 630 gr. 164 mm 6 cartuşe
2 BROWNING 1922 6 7,63 mm 705 gr. 178 mm 9 cartuşe
3 BROWNING 1930 6 9 mm 890 gr. 197 mm 13 cartuşe
Tabelul nr. 5
Nr. Pistol Modelul Calibrul Număr Sens de Unghiul de Lăţimea ghinturilor
crt. marca ghinturi rotaţie rotaţie
1 Walther 9 6,35 mm 6 dreapta 4,750 0,46mm-0,56mm
2 Walther PPK 7,65 mm 6 dreapta 5,430 0,27mm-1,29mm
3 Bayard 1923 7,65 mm 6 stânga 4,640 0,50mm-0,53mm
Tabelul nr. 6
Tabelul nr. 5-6: Exemple de tabele ce conțin date tehnice ale armelor de foc
În afară de urmele create de canalul ţevii pe glonţ, pe tubul de cartuş se imprimă urmele diferitelor
piese ale armei de foc. Fiecare tip de armă lasă pe tubul cartuşului urme caracteristice specifice.
Caracteristicile specifice ale tubului de cartuş, cum ar fi prezenţa sau absenţa urmelor create de
diferite piese (gheara extractoare, ejector, percutor, peretele frontal al închizătorului), constituie o bază
suficientă pentru stabilirea tipului de armă.
Există cazuri când examinarea armei se realizează după ce fost găsită şi scoasă din fântâni, râuri,
WC-uri unde au stat un timp îndelungat.
Dacă arma nu poate fi demontată, se poate proceda la fotografierea ei sub incidenţa razelor Gamma
sau Roentgen, ceea ce permite să se stabilească particularităţile de construcţie ale armei respective. Metoda
se bazează pe proprietatea razelor Gamma sau Roentgen de a pătrunde în mod inegal prin diferite obstacole
de aceeaşi grosime şi prin material omogen de grosimi diferite.
5.2. Stabilirea faptului dacă arma prezintă urme secundare ale împușcăturii
În practica judiciară se întâlnesc foarte des situaţii când pentru lămurirea unor aspecte în ancheta
penală este necesară stabilirea faptului dacă arma de foc în litigiu prezintă urme de tragere recentă.
Întrucât în prezent nu există criterii ştiinţifice pentru stabilirea vechimii urmelor secundare ale
împuşcăturii, în urma examinărilor fizico-chimice, se poate constata doar existenţa sau inexistenţa urmelor
secundare de tragere, fără a fi posibilă precizarea vechimii acestora.
În cazul examinării unei arme de foc pot fi descoperite reziduuri de tragere, provenite din încărcătura
de inițiere a capsei detonante (particule sferice, cu dimensiuni cuprinse între 0,5 µm şi 5µm, ce conţin în
principal elementele chimice plumb, bariu, stibiu și combinații ale acestora), dar și din încărcătura de azvârlire
din interiorul cartuşului.
Pentru identificarea unor eventuale urme secundare ale împuşcăturii se recoltează particule din
interiorul ţevii armei de foc, utilizându-se echipament şi materiale adecvate (tampon din hârtie, tijă sterilă,
butoni etc).
În vederea determinării compoziției elementare a particulelor recoltate, acestea pot fi analizate prin
următoarele metode moderne:
- prin spectrometrie de raze X;
- prin spectrometrie de absorbţie în infraroşu56;

- microscopie electronică cuplată cu spectrometrie de raze X.
Analiza prin spectrometrie de raze X, se poate realiza utilizându-se un spectrometru de fluorescenţă

cu raze X Eagle III µProbe, în următoarele condiții de lucru:
- sursă de excitaţie: generator de raze X (Rh);
- tensiune tub raze X: 40 kV;
- intensitate fascicul: 250 µA, vid;
- detector: Si(Li);
- monocapilar cu spot de 300 µm;
- constanta de timp: 17 µs.
Fig. 107: Echipament EAGLE III, pentru analiza prin spectrometrie de raze X
În urma studierii spectrelor de raze X se poate constata de regulă prezenţa elementelor stibiu, bariu
şi plumb (care provin din capsa de iniţiere a cartuşului).
De asemenea, tot cu această ocazie se pot evidenția şi elementele fier, nichel, cupru şi zinc (care
provin din proiectil, tubul de cartuș sau din canalul ţevii armei).
Toate aceste elemente fac parte din urmele secundare ale împuşcăturii.
56 Performanțe ale metodelor spectrometrice în caracterizarea morfologică şi structurală a probelor judiciare, Revista de Criminalistică,
nr.5 din 2009, pag. 209
Fig. 108: Spectru de raze X
Analiza prin spectrometrie de absorbţie în infraroşu se realizează utilizându-se un echipament analitic

FTIR Tensor 27, cuplat cu un microscop în infraroşu Hyperion 2000, în domeniul de frecvenţă 4000-400 cm–
1, cu o rezoluţie de 4 cm-1.
Fig. 109: Echipament Hyperion 2000, pentru analiza prin

spectrometrie de absorbție în infraroșu
Studiind spectrele IR obţinute se poate constata prezenţa benzilor de absorbţie caracteristice

nitrocelulozei, care intră în compoziția încărcăturii de azvârlire.
Fig. 110: Spectru IR
Fig. 111: Particulă de pulbere nearsă, pe suprafaţa căreia au fost identificate

elementele Pb, Sb şi Ba
Analiza prin microscopie electronică cuplată cu spectrometrie de raze X, se realizează cu un

microscop electronic cu baleiaj57 JEOL JSM-6480 LV, cu un spectrometru de raze X INCA x-Sight model 7574
cu dispersie după energie (EDS), utilizând programul automat de căutare "GSR".
În conformitate cu standardul ASTM E 1588-08, criteriile de identificare ale reziduurilor de tragere
(care fac parte din urmele secundare ale împușcăturii) se bazează pe caracteristicile morfologice, pe
dimensiunea şi compoziţia chimică elementală a particulelor componente (în general, combinaţii ale
elementelor Pb, Ba, Sb şi Sn).
Analiza se efectuează prin baleiere pe întreaga suprafaţă a butonului cu care au fost recoltate
particulele, iar din studiul spectrelor de raze X şi al datelor furnizate de programul automat, se poate constata
prezenţa în probe a următoarelor elemente şi combinaţii de elemente specifice urmelor secundare ale
împuşcăturii: SbSnBa, SbSnPb, SnSbBaPb, SbPb, SbBa, SbPb, BaPb, SbSn, CuZn etc.
57Performante ale metodelor spectrometrice în caracterizarea morfologic i structural a probelor judiciare, Revista de Criminalistică, nr.5
din 2009, pag. 213
Fig. 112: Microscop electronic cu baleiaj tip JEOL JSM-6480 LV, utilizat la
analiza prin microscopie electronică cuplată cu spectrometrie de raze X
5.3. Stabilirea faptului dacă arma prezintă modificări sau piese lipsă
Pentru a se constata dacă arma de foc supusă examinării prezintă modificări sau piese lipsă, aceasta
va fi demontată şi examinată cu atenție.
Piesele şi mecanismele componente se examinează în detaliu, pentru a se constata dacă au suferit
modificări de natură artizanală.
Uneori înlocuirea unor piese este evidentă, alteori nu. În acest sens, experienţa şi cunoştinţele
specialistului/expertului se vor completa cu informațiile balistice deţinute de cataloagele de specialitate și
cărțile tehnice ale armelor. Ideal ar fi ca specialistul sau expertul criminalist să aibă fizic o armă similară ca
model de comparaţie, pentru a stabili cu certitudine dacă şi ce anume piese componente lipsesc sau au fost
înlocuite.
Fig. 113 Fig. 114

Fig. 113-114: Pistol şi revolver, demontate parţial
5.4. Identificarea seriei armei de foc şi a componentelor acesteia

Seria este poansonată sau inscripţionată pe diverse componente ale unei arme de foc, cum ar fi: pe
ţeavă, pe manşon, pe corp, pe crosă, pe partea interioară a antepatului etc.
Seria unei arme de foc poate fi compusă din grupuri de cifre şi litere sau numai din grupuri de cifre.
În unele situaţii, seria întreagă este dispusă la vedere, pe suprafeţele exterioare ale armei, iar pe
suprafeţele interioare (zona crosei acoperită de plăsele, anumite piese etc.) sunt inscripţionate doar
componente ale seriei (de exemplu ultimele 3-4 cifre ale acesteia).
Întotdeauna se recomandă demontarea armei şi examinarea minuţioasă a pieselor componente,
pentru a se identifica seria şi toate locurile unde aceasta este dispusă.
Fig. 115 Fig. 116

Fig. 115-116: Seria unui pistol, inscripţionată pe ţeava şi corpul acestuia. Pe partea interioară
a manșonului (fig. 116) sunt inscripționate doar ultimele 3 cifre ale seriei
Pot exista și arme de foc de fabricație industrială care nu au serii de identificare, cum este cazul unor
arme de foc din S.U.A. fabricate înainte de anul 1938. Ulterior acestui an, s-au emis convenții și acte normative
care au stabilit un regim de control al armelor, impunându-se fabricanților să producă arme de foc cu serii de
identificare.
Seriile de identificare ale armelor de foc sunt create prin poansonare sau prin gravare (mecanică ori
cu laser).
Fig. 117: Serie de identificare creată prin poansonare
Fig. 118 Fig. 119

Fig. 118-119: Serii de identificare create prin gravare
5.5. Restabilirea seriilor îndepărtate ale armei de foc

Atunci când la examinare este prezentată o armă de foc veche, ruginită, căreia îi lipsesc anumite
piese, descifrarea inscripţiilor este foarte importantă. În alte cazuri, seriile armelor se distrug intenţionat sau
chiar se imprimă numere noi, toate modificările făcându-se în scopuri infracţionale.
Refacerea inscripţiilor sau seriilor înlăturate de pe armele de foc este necesară pentru stabilirea locului
de provenienţă a armei, modelului, anului de fabricaţie etc.
Se recomandă ca arma să fie demontată și să se examineze toate piesele pentru a se verifica dacă
au rămas locuri – necunoscute de făptuitor - unde seria armei nu a fost îndepărtată.
Fig. 120: Exemplu de locuri unde poate fi descoperită seria unui tip de armă
Acţiunea de restabilire a textului cu ajutorul metodelor chimice sau electrochimice este posibilă datorită
faptului că părţile metalului pe care au fost imprimate cifrele şi literele, au densitatea mai mare decât restul
materialului.
Din punct de vedere al posibilității restabilirii seriilor de identificare, se pot întâlni două situații:
A. situația în care seriile pot fi restabilite:
- seriile afectate de oxidare sau de coroziune;
- seriile îndepărtate prin polizare plană sau, uneori, seriile îndepărtate prin polizare concavă;
- seriile îndepărtate prin detașare de material, cu unelte ascuțite;
- seriile îndepărtate prin gravarea unor șanțuri dese, peste și în jurul caracterelor seriei.
Polizare plană Polizare concavă

Fig. 121: Îndepărtarea seriei prin polizare plană sau prin polizare concavă
Fig. 122: Îndepărtarea seriei prin detașare de material, cu unelte ascuțite
Fig. 123: Îndepărtarea seriei prin gravarea unor șanțuri dese, peste și în jurul caracterelor seriei
B. situația în care seriile nu pot fi restabilite:

-seriile îndepărtate prin lovire puternică cu
diferite instrumente dure;
-seriile îndepărtate prin perforare/sfredelire
adâncă a caracterelor seriei cu ajutorul unei bormașini sau
unei prese de perforare;
-seriile îndepărtate prin lovire puternică din
diferite unghiuri a caracterelor seriei cu ajutorul unui dorn/
alte instrumente ascuțite și cu un ciocan.
Fig. 124:
Îndepărtarea seriei prin
lovire puternică cu diferite
instrumente dure
Fig. 125: Îndepărtarea seriei prin Fig. 126: Îndepărtarea seriei prin lovire puternică
perforare/sfredelire adâncă a caracterelor cu din diferite unghiuri a caracterelor cu ajutorul
ajutorul unei bormașini unui dorn sau alte instrumente ascuțite și cu un
ciocan
Cele mai utilizate metode58 pentru restabilirea seriilor îndepărtate sunt: metoda chimică,
metoda electrochimică (electrolitică) și metoda feromagnetică.
Succesul relevării seriilor îndepărtate se bazează pe proprietățile metalului: structură cristalină,
deformarea cristalelor și efectele deformării metalelor de diferite tipuri. În urma tratării prin cele trei metode
menționate anterior, metalul comprimat de sub caracterele seriei ștanțate reacționează diferit față de metalul
necomprimat din jurul zonei de inscripționare a seriei.
Fig. 127: Secțiune schematică a deformării metalului în urma ștanțării caracterelor seriei.
Săgețile indică zonele comprimate ale metalului, datorită ștanțării caracterelor
Metoda chimică se bazează pe proprietatea metalului comprimat de sub caracterele seriei ștanțate
de a reacționa diferit la tratarea cu reactiv (agent chimic) față de metalul necomprimat din jurul zonei de
inscripționare a seriei.
58 Brian J. Heard, Handbook of Firearms and Ballistics – Second Edition, Wiley-Blackwell, 2008, pag. 281-285
Ca materialele necesare pentru efectuarea activității de relevare a seriei prin această metodă, amintim
următoarele: echipamentul de protecție, șmirghel de granulație fină, apa distilată, acetona,
bețișoarele/tampoanele cu vată, alcool etilic sau eter și reactivi (agenții chimici).
Pentru metalele feroase se poate utiliza un reactiv bazat pe o soluție de acid azotic (25%). Astfel, în 75
ml de apă distilată (H2O) se adaugă 25 ml de acid azotic (HNO3).
Pentru metalele neferoase (aliaje de aluminiu) se poate utiliza un reactiv bazat pe clorură de cupru și
acid azotic. Astfel, în 5 grame de clorură de cupru (CuCl2) se adaugă 100 ml de apă distilată (H2O) și apoi 3
ml de acid azotic (HNO3).
Suprafaţa analizată a materialului se lustruieşte bine cu un șmirghel cu granulație fină, apoi se
degresează cu un tampon de vată îmbibat în alcool etilic sau eter.
înainte de lustruire după lustruire
Fig. 128: Lustruirea zonei corespondente seriei îndepărtate, cu un șmirghel de granulație fină
După pregătirea suprafeței analizate se aplică reactivul cu ajutorul bețișoarelor/tampoanelor cu vată,

prin mișcări repetate de-a lungul zonei de ștanțare a seriei.
Se poate realiza cu succes și varianta în care se îngrădește zona de tratare și se toarnă soluția-
reactiv, după care se așteaptă o perioadă de timp până se relevă caracterele seriei îndepărtate.
Se recomandă pregătirea aparatului de fotografiat pentru fixarea rapidă a caracterelor, întrucât
relevarea este instabilă şi dispare repede, de regulă procesul de relevare fiind mai dificil de repetat.
Fig. 129: Degresarea zonei corespondente seriei îndepărtate

Metoda electrochimică (electrolitică). Această metodă este considerată rapidă, sigură şi cu
posibilităţi de repetare. Se bazează pe faptul că părţile, care au suferit o deformare plastică prin ştanţare, se
dizolvă mai uşor în procesul de coroziune electrochimică.
Înainte de tratare, se pregătește suprafaţa metalică analizată, prin lustruire cu un şmirghel cu
granulație fină și apoi se degresează.
Metoda electrolitică se realizează cu ajutorul aparatului denumit “electronoserpil”59. Acesta
funcționează la tensiunea de reţea de 120V sau 220V, precum şi la o tensiune de 6-7V (baterie sau
acumulator), fiind prevăzut cu un palpator în cavitatea căruia este un tampon cu vată îmbibată cu o soluţie-
reactiv electrolitică, pe bază de acid clorhidric (40 ml), apă distilată (30 ml), alcool etilic (25 ml) şi clorură de
cupru (5 g).
59 Emilian Stancu, Criminalistica, vol. I, Bucureşti, 1997, pag. 302.

Prin închiderea circuitului (arma este conectată la terminalul pozitiv, iar palpatorul cu tamponul îmbibat
în reactiv este conectat la terminalul negativ) are loc fenomenul electrolizei prin depunerea cuprului pe urmele
seriilor bătute în metal.
Seria, odată relevată, rămâne stabilă şi poate fi fotografiată, timpul de evidenţiere fiind în general scurt
(câteva zeci de secunde sau câteva minute).
Fig. 130: Serie restabilită în urma tratării prin metoda electrochimică
Metoda feromagnetică se bazează pe proprietatea părţilor metalice comprimate și necomprimate de

a reține diferit magnetizarea: metalul feros al zonei armei unde este ștanțată seria de identificare are proprietăți
magnetice diferite față de restul metalului necomprimat din jurul zonei de inscripționare a seriei.
Înainte de tratare, se pregătește suprafaţa metalică analizată, prin lustruire cu un şmirghel cu
granulație fină și apoi se degresează. Apoi se realizează alinierea surselor de polarizare magnetică și se
aplică ”baia magnetică” (fig. 131).
Relevarea inscripţiilor îndepărtate se face prin sedimentarea unor microparticule magnetice pe
suprafaţa tratată, care în prealabil a fost magnetizată. Particulele metalice vor adera mai mult la zonele
caracterelor seriei ştanţate. Se foloseşte o soluție formată din particule feromagnetice în suspensie în alcool,
benzină sau apă, oxizii de fier sedimentându-se până se obţine o pulbere foarte fină. Se poate utiliza cu
succes și un spray special ”MAGNAFLUX”, pulverizându-se pe zona tratată, fixată de magnet (fig. 132).
Această metodă se poate repeta fără să dăuneze calităţii metalului în ce priveşte reconstituirea
inscripţiilor.
zona corespondentă
seriei îndepărtate
aplicarea ”băii
magnetice” cu ajutorul
unei pipete
MAGNET
Fig. 131: Metoda feromagnetică-alinierea surselor de polarizare Fig. 132: Spray MAGNAFLUX pentru
magnetică și aplicarea ”băii magnetice” aplicarea ”băii magnetice”
5.6. Stabilirea stării şi a modului de funcţionare a armei. Efectuarea tragerilor experimentale

Stabilirea stării și a modului de funcționare a armei şi muniţiei este una din sarcinile principale ale
constatării sau expertizei balistice.
Verificarea armei în vederea stabilirii stării tehnice de funcţionare trebuie să parcurgă două etape:
- verificarea în stare montată;
- verificarea în stare demontată.
Verificarea armei montate are ca scop stabilirea stării în care se prezintă piesele şi modul lor de
funcţionare. În cazul când arma este blocată din diferite motive (starea avansată de coroziune, prezența
urmelor materie care cauzează blocarea mecanismelor etc.), se recomandă ca înaintea demontării acesteia
să se realizeze fotografii sub radiații Roentgen sau Gamma, pentru evitarea unor accidente (arma blocată
poate fi încărcată cu muniție). Fotografia obţinută indică starea şi modul în care se îmbină piesele armei.
La verificarea armei montate se va observa dacă 60:
- pe suprafaţa armei există urme de oxidare sau lovire, zgârieturi şi dacă piesele componente
prezintă fisuri;
- şplintul extractorului şi capătul percutorului sunt deplasate;
- arcul dispozitivului de oprire a închizătorului se menţine pe poziţia “montat”;
- dispozitivul de oprire a închizătorului reţine închizătorul în stare deschisă la introducerea
încărcătorului fără cartuşe (pentru verificare se introduce în crosă încărcătorul fără muniție, se trage
închizătorul către înapoi şi imediat i se dă drumul);
- cartuşul este împins din încărcător în camera cartuşului;
- pârghia de siguranţă fixată în poziţia “asigurat” nu permite declanșarea sistemului de percuție;
- mecanismul de tragere funcţionează în mod corespunzător. În acest sens se va verifica dacă
la apăsarea trăgaciului cocoşul scapă uşor de pe poziţia “armat” şi dacă la încetarea apăsării trăgaciului
mecanismul de tragere va reveni în poziţia anterioară.
Verificarea armei demontate presupune examinarea fiecărei piese în parte (închizător, ţeavă,
partea laterală a cadrului, cutia mecanismelor de tragere şi capătul încărcătorului) pentru a se stabili dacă
poartă aceeaşi serie ori dacă prezintă defecte.
După curățarea țevii, vor fi constatate eventualele defecte ale canalului ţevii, printre care se pot
enumera:
- pete mici, care sunt formate de oxizi ferici;
- urme superficiale de oxizi ferici (pete de culoare închisă), rămase după scoaterea ruginii;
- zgârieturi liniare, având uneori metalul atacat pe margini;
- rotunjiri ale colţurilor câmpurilor ghinturilor, vizibile în special pe muchiile acestora;
- dilatări transversale de culoare închisă, observate sub forma unui inel continuu sau întreruperi.
La verificarea închizătorului se vor constata următoarele:
- dacă şplinturile închizătorului şi ale capătului percutorului sunt sau nu mişcate din loc;
- uzura sistemului de blocare a închizătorului;
- uşurinţa cu care percutorul se mişcă în canalul închizătorului;
- uzura vârfului percutorului şi proeminenţa lui în canalul de ghidaj;
- dacă vârful percutorului este împins de către arc spre înapoi şi intră după peretele anterior al
închizătorului;
- dacă capătul anterior al extractorului este împins de către arc spre centru.
La examinarea blocului închizător şi a mecanismului de percuţie se vor verifica: starea arcurilor, dacă
proeminenţa ejectorului nu este uzată, uzura orificiilor pentru axul cocoşului şi pintenul opritor, precum şi cea
a şplintului de sprijin al arcului pragului de armare.
La verificarea ejectorului se va constata uzura muchiilor proeminenţei sale, a vârfului şi arcului său,
dacă acesta se menţine strâns în locaşul său.
După parcurgerea etapelor enumerate mai sus, care reprezintă o verificare a funcţionării armei din
punct de vedere mecanic, trebuie efectuate trageri experimentale pentru a se stabili starea şi modul de
funcţionare al armei.
Tragerile experimentale se efectuează în poligoane (interioare sau exterioare) omologate,
utilizându-se echipamente de protecţie specifice tipului de tragere (căşti, ochelari, ecran facial de protecţie,
stativ de fixare a armei etc.).
60 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag. 109-110
În cazul în care s-a constatat că arma nu prezintă defecţiuni (după ce s-a verificat starea de funcţionare
din punct de vedere mecanic şi după ce au fost examinate piesele componente), se va proceda la efectuarea
tragerilor experimentale, utilizându-se cel puţin două cartuşe.
Astfel, va fi posibilă atât stabilirea stării, cât şi a modului de funcţionare (semiautomat, automat, cu
repetiţie etc.) al armei de foc examinate.
Fig. 133 Fig. 134

Fig. 133-134: Aspecte dintr-un poligon interior şi dintr-un poligon exterior de tragere
În cazul în care arma prezintă coroziuni la nivelul ţevii sau altor componente, ori sunt constatate orice
alte nereguli care pot produce incidente de tragere, se recomandă efectuarea tragerilor experimentale de la
distanţă.
Arma va fi fixată într-un dispozitiv de tip menghină, iar de trăgaci se va lega o sfoară care va permite
declanşarea tragerii de la o distanţă care să asigure siguranţa trăgătorului.
5.7. Cercetarea posibilității de tragere cu o armă defectă

Împuşcătura fără apăsare pe trăgaci (autodeclanşarea armei) are loc, de obicei, datorită uzurii
anumitor piese :
- uzura generală a suprafeţei exterioare a închizătorului şi cea concomitentă a suprafeţei
interioare a locaşului său;
- uzura arcului susţinător al trăgaciului;
- curbarea arcului trăgaciului;
- slăbirea arcului trăgaciului;
- uzura pieselor care menţin percutorul în poziţia “armat”;
- slăbirea arcului percutorului;
- o oarecare lărgire a locaşului închizătorului faţă de camera cartuşului, fiind cunoscut faptul că
dimensiunile cutiei ţevii trebuie să fie aceleaşi pe toată întinderea ei.
Posibilitatea degradării armei61 se măreşte odată cu uzarea suprafeţelor închizătorului şi locaşului
său, care duce la mărirea jocului dintre ele, ceea ce creează posibilitatea unei ridicări a închizătorului sub
presiunea pintenului opritor.
Slăbirea arcului de armare a percutorului ca şi existenţa unsorii, micşorează forţa de frecare între
pragul de armare şi pintenul opritor, iar prin aceasta declanşarea lui devine foarte facilă.
Împuşcăturile accidentale se produc în majoritatea cazurilor în care există mai multe defecţiuni,
apărute după o îndelungată şi neglijentă folosire a armei.
Tragerea produsă fără acţionarea trăgaciului, în poziţia către înainte a percutorului, când arma are
cartuş în camera de detentă, se poate realiza numai în cazul lovirii percutorului. Din cauza unei reuniri rigide
61 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag. 113
a cocoşului cu percutorul, lovitura asupra cocoşului se transmite nemijlocit asupra vârfului percutorului. În
cazul unei lovituri asupra cocoşului, se produce împuşcătura.
În cazul defectării armei, fapt ce se poate constata când închizătorul cu cocoşul lăsat în jos are
posibilitatea de a se deplasa cu cutia ţevii pe o distanță de aproximativ 1,6 mm – 2 mm, împuşcătura este
posibilă în urma unor lovituri puternice în patul sau crosa armei.
În cazul loviturilor în talpa patului armei, cartuşul, în baza inerţiei, se deplasează din camera de detentă
spre vârful percutorului. Sistemul percutor – cocoş tinde, de asemenea, să se deplaseze prin acţiunea forţei
de inerţie, la care se opune arcul de armare, care deplasează percutorul în poziţia iniţială, ajunge la capsă şi,
dacă forţa de lovire este suficientă, produce detonarea capsei și împuşcătura. La declanşarea
împuşcăturii fără apăsare pe trăgaci poate să ducă şi o montare greşită a închizătorului armei sau dacă
percutorul este blocat în poziția ieșit din închizător.
Examenul tehnic al armei de foc, efectuat în scopul verificării dacă arma defectă se poate declanşa
fără acţionarea trăgaciului, ca urmare a lovirii diferitelor părţi ale acesteia, se poate realiza astfel:
- în camera cartușului se vor introduce cartușe desertizate, fără glonţ şi fără încărcătură de
azvârlire, având doar capsa detonantă activă;
- se va lăsa arma să cadă asupra pardoselii de la diferite distanţe;
- se vor aplica lovituri asupra armei utilizând ciocane din cauciuc dur, mărind gradual forţa de lovire;
- dacă se produce zgomotul specific detonării capsei şi percuţia acesteia, atunci înseamnă ca arma
examinată se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului, ca urmare a unor lovituri directe asupra sa.
Fig. 135: Ciocane din cauciuc utilizate la lovirea armelor examinate
5.8. Stabilirea posibilității unei împuşcături incidentale, cu o armă de foc

Împuşcăturile din întâmplare, cu o armă în bună stare de funcţionare se produc, în general, ca urmare
a folosirii imprudente sau neglijente a acesteia, ori datorită unui complex de împrejurări nefavorabile62.
Constatarea sau expertiza balistică trebuie să evidenţieze particularităţile de construcţie ale armei,
care permit posibilitatea unei împuşcături din întâmplare.
De exemplu, atunci când un pistol automat încărcat este dezasigurat şi este lovit de
pământ, închizătorul poate aluneca înapoi, datorită greutăţii sale, până la peretele din spate al locaşului,
introducând cartuşul în camera de detentă, apoi revenind şi lovind capsa, producând împuşcătura.
Unele pistoale, dacă sunt dezasigurate şi au cartuş în camera de explozie, se pot declanşa prin
lovirea cocoşului. Alte pistoale încărcate şi armate, dar care sunt asigurate, datorită unor împrejurări
nefavorabile, se pot declanşa ca urmare a dezasigurării accidentale (în urma atingerii paletei/butonului de
siguranţă de proeminenţa unui obiect oarecare).
La alte pistoale, printr-o lovitură puternică, poate “sări” siguranţa şi astfel se eliberează percutorul, iar
dacă sunt încărcate, se produce împuşcătura.
O împuşcătură accidentală se poate produce fără aacţiona trăgaciul cu degetul, prin agăţarea
trăgaciului de proeminenţa unui obiect oarecare (de ex: nasture, crenguță etc.)
62 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag. 114
Situaţii în care se poate declanşa tragerea, sunt cele în care se produce acţionarea involuntară a
trăgaciului (degetul deţinătorului armei se află pe trăgaci, acesta fiind acţionat datorită unor diverse împrejurări
inopinate):
- trăgătorul ţine degetul pe trăgaci şi o altă persoană trage de ţeava sau corpul armei, iar
datorită inerției se acționează trăgaciul și se declanșează împușcătura;
- trăgătorul, ţinând degetul pe trăgaci, loveşte sau împinge cu ţeava armei o persoană, iar
datorită inerției sau unui automatism de stângere a degetelor se acționează trăgaciul și se declanșează
împușcătura.
O altă situaţie este aceea în care apăsarea trăgaciului se realizează în mod intenţionat, pe motivul
convingerii că împuşcătura nu se va putea produce întrucât trăgătorul este ferm convins că arma nu
este încărcată ori că aceasta este asigurată.
Trebuie amintit faptul că există atât arme care se asigură automat, cât şi arme care se asigură
manual. În concluzie, acest tip de incidente se produc numai atunci când nu se cunoaşte bine armamentul şi
acesta nu este verificat corespunzător. Întotdeauna arma se transportă cu siguranța în poziția ”asigurat”, iar în
timpul manevrelor efectuate cu arma nu se ține degetul pe trăgaci decât atunci când s-a luat decizia de
realizare a tragerii (după stabilirea țintei și luarea liniei de ochire asupra acesteia).
Rolul specialistului sau expertului criminalist se reduce la stabilirea tuturor ipotezelor în care se
putea declanşa tragerea. Înainte de stabilirea împrejurărilor care puteau duce la declanşarea împuşcăturii,
trebuie� verificat faptul dacă arma se află în stare bună de funcţionare şi nu se poate autodeclanşa datorită
unor eventuale defecţiuni ale pieselor componente. De asemenea, este necesar să se stabilească gradul
de efort pentru acţionarea trăgaciului, care duce la declanşarea sistemului de percuţie. Efortul necesar pentru
acţionarea trăgaciului şi realizarea împuşcăturii, se stabileşte folosindu-se dinamometrul cu arc sau
dinamometrul digital. În lipsa unui dispozitiv de determinare a tăriei trăgaciului, se pot folosi şi diferite greutăţi
atârnate de trăgaciul armei63. Gradul de efort cel mai mic obţinut de la o armă în stare de funcţionare
trebuie să nu fie sub valoarea minimală arătată în tabele sau indicate de fabricantul armei.
Fig. 136 Fig. 137 Fig. 138

Fig. 136-138: Dinamometru cu arc (fig. 136), dinamometru digital (fig. 137) și greutate
pentru determinarea tăriei trăgaciului armei (fig. 138)
5.9. Aspecte privind examinarea armelor de foc atipice

Din categoria armelor de foc atipice fac parte acele dispozitive modificate sau confecţionate în mod
artizanal de persoane fizice neautorizate, după criterii empirice, care pot funcţiona ca arme de foc.
Din categoria armelor de foc atipice se deduc trei grupe distincte :
1 - arme de foc industriale modificate în mod artizanal, fără autorizaţie, în scopul schimbării
proprietăţilor tehnice şi tactice iniţiale;
2 - arme de foc confecţionate în mod artizanal, cu piese de fabrică şi piese produse în ateliere
neautorizate;
63 http://www.ojp.usdoj.gov/nij/training/firearms-training
3 - dispozitive de percuţie confecţionate în mod artizanal din piese rudimentare, care

funcţionează ca arme de foc.
La examinarea armelor de foc industriale modificate trebuie să se stabilească următoarele:
- tipul armei;
- marca, modelul şi calibrul iniţial al armei;
- seria armei;
- modificările aduse şi modul în care s-au făcut acestea;
- posibilele instrumente folosite;
- eventualele schimbări ale caracteristicilor tactice iniţiale ale armei.
În general, armele de foc industriale sunt modificate prin retezarea ţevilor în vederea transformării în
arme scurte, ușor de purtat și ascuns. Folosindu-se muniţie originală, armele astfel modificate se comportă
diferit, în funcție de tipul ţevii (ghintuită sau lisă).
La armele cu canalul ţevii ghintuit, retezarea ei atrage după sine reducerea simţitoare a vitezei iniţiale
a glonţului, şi, implicit, scăderea energiei la gura ţevii.
Fenomenul se datorează faptului că dacă la ţeava întreagă presiunea maximă este atinsă în prima
treime, după care proiectilul, pe măsura scăderii presiunii, îşi măreşte viteza, atingând punctul maxim la gura
ei, prin retezarea ţevii, proiectilul nu mai are timpul necesar de a căpăta o viteză mare, odată cu el fiind
expulzate de pe ţeavă şi granulele de pulbere nearsă.
La armele cu ţeavă lisă, retezarea ţevilor nu ridică problema pierderii energiei, care este neglijabilă, ci
numai a împrăştierii mai precise a snopului de alice. Energia este dată exclusiv de cartuş. Armele de vânătoare
folosesc, de regulă, ţevi lungi şi scurte, fără ca prin aceasta să se reducă forţa alicelor.
În alte situaţii, armele de foc industriale sunt modificate prin schimbarea ţevii. Astfel, un bun exemplu
îl constituie pistoalele confecţionate special pentru a utiliza muniţie cu efect sonor sau gaze iritant-
lacrimogene, ţeava semiobturată fiind înlocuită în mod artizanal cu o ţeavă ghintuită, pentru a permite utilizarea
muniţiei cu glonţ.
Fig. 139: Pistol de start, modificat de la calibrul 8 mm Knall la calibrul 6,35 mm, prin înlocuirea
ţevii obturate cu o ţeavă ghintuită de calibru 6,35 mm
De asemenea, se poate înlătura elementul de semiobturare a canalului țevii, pentru a permite tragerea
unei muniţii improvizate cu proiectil din metal (de regulă sferic), de dimensiuni adecvate diametrului interior al
ţevii modificate.
Trebuie menţionat faptul că ţeava astfel modificată este fabricată dintr-un aliaj metalic de o duritate
redusă şi nu permite tragerea muniției cu glonț de fabricație industrială, destinată armelor de foc cu ţeavă
ghintuită, întrucât nu ar rezista unei astfel de trageri.
Fig. 140 Fig. 141 Fig. 142

Fig. 140-142: Țeava unui pistol de calibrul 9 mm P.A.K. căreia i se
poate îndepărta elementul de semiobturare situat la gura țevii
La examinarea armelor de foc confecţionate în mod artizanal, cu piese de fabrică şi piese produse în
ateliere neautorizate, se întâmpină greutăţi în ceea ce priveşte stabilirea caracteristicilor necesare identificării
generale a armei, din următoarele considerente:
- rareori există o piesă componentă pe care să fie vizibilă seria armei;
- de regulă este inscripţionat numai calibrul armei, lipsind inscripţiile referitoare la marcă, model,
serie, țară, an de fabricație etc;
- arma are aspectul unui hibrid, prezentând caracteristici de asemănare cu mai multe modele
de arme, însă nu suficiente pentru stabilirea unei anume mărci și model, întrucât piesele componente provin
de la mai multe arme de mărci diferite sau sunt confecţionate artizanal;
- arma prezintă aspectul unei replici a unei arme fabricate industrial, însă nu are nicio inscripție;
- ţeava ghintuită de fabricaţie industrială poate fi montată invers;
În aceste situaţii, în urma examinării armei se pot stabili următoarele:

- modul de confecționare;
- tipul, calibrul şi rareori seria;
- starea şi modul de funcţionare.
Dintre caracteristicile generale ale acestor arme de foc enumerăm următoarele:
- asupra capsei detonante a cartușelor trase, datorită arcului puternic al cuiului percutor, se
exercită o percuție puternică, care apare pe capsă sub forma unui crater foarte adânc. Uneori se și distruge
capsa detonantă (din cauza loviturii puternice a cuiului percutor);
- în timpul tragerilor, poate avea loc o ejectare defectuoasă a tuburilor trase, fanta de
evacuare a manşonului lovind partea laterală a tuburilor în timpul ejectării, creând urme dinamice. Alteori tubul
poate rămâne prins de fanta de evacuare în timpul ejectării;
- pot fi prevăzute cu dispozitive artizanale de diminuare a zgomotului tragerii (de tip amortizor).
Fig. 143: Pistol automat confecționat artizanal cu piese produse în ateliere ilegale
La examinarea dispozitivelor de percuţie confecţionate artizanal din piese rudimentare sau

improvizate trebuie să se stabilească:
- modul de confecţionare;
- mijloacele folosite şi materialele întrebuinţate la confecţionarea dispozitivului;
- schema constructivă şi rolul principalelor părţi;
- tipul şi calibrul muniţiei pe care o poate utiliza dispozitivul etc.
Când demontarea dispozitivului poate duce la deteriorarea sau modificarea subansamblurilor,
gammagrafia este absolut necesară.
Datorită faptului că aceste dispozitive sunt unicate, neexistând deci posibilităţi de comparaţie cu alte
modele, determinarea vitezei proiectilului şi a energiei acestuia se face prin măsurători şi calcul, astfel:
- viteza inițială a glonțului se va măsura cu ajutorul cronografului;
- energia cinetică se va stabili prin calcul, conform formulei
Fig. 144 Fig. 145

Fig. 144-145: Dispozitive artizanale de percuţie
Trebuie amintit faptul că dispozitivele de percuție artizanale pot avea şi dimensiuni reduse, fiind
confecţionate în scopul funcţionării ca arme de foc deghizate: stilou, brichetă, breloc, inel, ceas, cuțit, telefon,
umbrelă etc).
Înaintea efectuării tragerilor experimentale cu armele de foc atipice, se recomandă examinarea
minuțioasă a acestora, pentru a se verifica dacă prezintă defecțiuni, dacă se pot declanșa accidental etc.
După verificarea funcționării din punct de vedere mecanic, se vor efectua tragerile experimentale,
utilizându-se echipamente de protecție (câști, ochelari, ecran facial de protecție etc.).
Se recomandă efectuarea tragerilor experimentale de la distanta, arma fiind fixată într-un dispozitiv de
tip menghină. De trăgaci se va lega o sfoară care va permite acționarea acestuia de la o distanță care să
asigure siguranța trăgătorului în timpul tragerii.
Fig. 146 Fig. 147

Fig. 146-147: Dispozitive de percuție artizanale, confecţionate în scopul funcţionării
ca arme de foc deghizate
Fig. 148: Dispozitiv artizanal de percuţie, ce funcţionează ca

armă de foc deghizată în umbrelă
CAPITOLUL VI:
EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ
A MUNIȚIEI
CAPITOLUL VI: EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A MUNIȚIEI
6.1. Probleme ce pot fi lămurite în urma examinării muniţiei şi a elementelor de muniţie

Cu ocazia examinării criminalistice a muniţiei, specialistul sau expertul criminalist va urmări să
lămurească următoarele probleme:
• starea muniţiei;
• anul de fabricaţie;
• dacă muniţia poate fi utilizată pentru tragere;
• tipul, marca, modelul şi calibrul muniţiei;
• dacă cartuşele prezentate fac parte din acelaşi lot sau serie de fabricaţie;
• dacă muniţia este de fabricaţie industrială sau artizanală;
• modul de sertizare a cartuşelor;
• tipul şi calibrul armei ce poate folosi muniţia supusă examinării etc.
Acest ultim aspect ce trebuie lămurit este extrem de important şi ţine mai ales de cunoştinţele practice
ale criminalistului, care poate oferi cât mai multe indicii în funcţie de experienţa sa. De exemplu, sunt situaţii
în care un revolver de calibrul .357 Magnum poate utiliza atât un cartuş de calibru .357 Magnum cât şi un
cartuş de calibru .38 Special.
De asemenea, sunt situaţii64 în care un cartuş destinat unui anumit tip de armă este utilizat de o armă
de foc de alt tip (unele cartuşe pentru revolvere pot fi trase cu pistoale sau unele cartuşe pentru pistoale pot fi
trase cu revolvere).
Totodată, unele cartuşe pot fi trase cu arme de foc de alt tip şi de calibru total diferit (armele de foc cu
ţeavă lisă pot trage cartuşe cu glonţ pentru arme cu ţeavă ghintuită, utilizându-se un adaptor special).
Fig. 149: Adaptor utilizat de armele cu ţeavă lisă pentru a permite tragerea muniţiei
destinată armelor cu țeavă ghintuită
Examinarea criminalistică a tuburilor și proiectilelor trase, poate conduce la următoarele constatări65:

• modelul cartuşului căruia îi aparţine glonţul;
• dacă fragmentul metalic este un glonţ deformat sau o parte din el; dacă metalul prezentat
este un glonţ, se poate preciza tipul glonţului;
• care este cauza deformării glonţului;
• dacă materialele folosite pentru încărcarea anumitor cartuşe de vânătoare (tuburi, capse,
alice, bure, pulberi) se aseamănă cu cele prezentate pentru comparaţie;
• dacă pentru fixarea capsei într-un anumit tub a fost folosit vreun aparat special;
65 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag. 117-118
• dacă alicele de plumb sunt confecţionate artizanal şi posibilul instrument folosit;

• dacă alicele supuse examinării sunt asemănătoare din punct de vedere al modelului,
dimensiunilor şi al compoziţiei chimice;
• caracteristicile burelor extrase dintr-o plagă, în timpul operaţiei chirurgicale ori la autopsia
medico-legală a cadavrului, sau găsite la locul săvârşirii infracţiunii;
• mecanismul formării urmelor pieselor armei pe tuburile trase, caracteristicile şi
semnificaţia lor;
• tipul şi calibrul, eventual marca şi modelul armei cu care s-a tras;
• dacă tubul sau glonţul a fost tras cu arma pusă la dispoziţie;
• mecanismul formării pe glonţ a urmelor canalului ţevii;
• dacă cartușele de la care provin elementele de muniție au fost modificate artizanal.
La examinarea fizico-chimică a pulberii, a produselor de ardere ale împușcăturii și a produselor de
descompunere explozivă ale compoziţiei de percuţie din capsă, trebuie analizate şi rezolvate următoarele
probleme:
• cărui fel de pulberi (pulbere neagră – cu fum sau pulbere coloidală – fără fum) îi aparţine
pulberea supusă examinării;
• dacă din ţeava armei respective s-a tras vreun foc;
• tipul şi compoziţia pulberii cu care s-a efectuat tragerea cu arma respectivă. Acest lucru
se poate stabili după resturile pulberii nearse din canalul ţevii, după resturile de ardere ale pulberii explozive
depuse pe canalul ţevii, pe gloanţe, pe bure şi obstacole aflate în aproprierea armei;
• dacă încărcătura de pulbere din cartuşe cu alicele respective nu este excesivă, dacă
acestea sunt încărcate regulamentar şi dacă se poate trage cu ele, fără teama că ţeava armei va fi deteriorată.
Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar a se stabili marca pulberii şi cantitatea ce o conţine fiecare
cartuş, de asemenea, corelaţia între greutatea pulberii şi a alicelor, iar dacă încărcătura este făcută cu pulbere
fără fum, se va stabili şi gradul de apăsare a pulberii de către bură.
6.2. Stabilirea caracteristicilor muniţiei (tip, marcă, model şi calibru)

La stabilirea tipului, mărcii, modelului şi calibrului muniţiei se ivesc de obicei greutăţi atunci când
cartuşele examinate nu prezintă inscripţii. În aceste situaţii, pentru stabilirea calibrului se vor efectua
măsurători cu ajutorul şublerului (diametrul glonţului la sertizare, diametrul tubului măsurat la gâtul de
sertizare, zona mediană și la bază, diametrul șanțului inelar și al rebordului / rozetei, lungimea tubului etc.),
iar rezultatele vor fi comparate cu informațiile din cataloagele sau bazele de date de specialitate, care conțin
măsurători pentru cartușe de diferite calibre.
Tipul cartuşului este de regulă uşor de stabilit, întrucât majoritatea cartușelor sunt cu glonț metalic.
Cartuşe de alt tip (decât cele cu glonț metalic) pot fi cele cu efect acustic (tubul este sertizat prin pliere în
formă de stea sau sertizat cu membrană de culoare verde), cu efect iritant-lacrimogen (tubul este sertizat cu
membrană de culoare galbenă, mov, roşiatică sau albastră) sau cu proiectil/proiectile de tip bilă din cauciuc
sau din polimer.
În lipsa inscripţiilor de pe rozeta tubului cartuşului, nu se poate stabili marca, modelul, anul, lotul de
fabricaţie sau codul uzinal.
Unele cartuşe au inscripţionate pe rozetă marca şi calibrul, altele au inscripţionate pe tub şi modelul,
iar alte cartuşe au inscripţionate pe rozetă ultimele două cifre ale anului de fabricaţie, calibrul şi codul uzinal.
Sunt situaţii în care pe rozetă sunt inscripţionate numai iniţialele mărcii sau semne şi cifre. Pentru
stabilirea mărcii şi a ceea ce reprezintă semnele şi cifrele respective, se vor consulta cataloagele sau bazele
de date de specialitate.
Trebuie menţionat faptul că în uzul comercial cartuşele conţin inscripţii referitoare la tip, marcă, model
şi calibru, iar cartuşele din uzul militar conţin de cele mai multe ori numai inscripţii referitoare la calibru, an de
fabricaţie şi codul uzinal (a se consulta Anexa nr.2).
6.3. Stabilirea stării de funcţionare a muniţiei

Pentru stabilirea stării de funcţionare a muniţiei se vor efectua trageri experimentale, în poligoane
interioare sau în poligoane exterioare special amenajate, folosindu-se arme de calibru similar cu cel al muniţiei.
Tragerile cu armele de foc scurte, de tipul pistoalelor sau revolverelor, pot fi efectuate în dispozitive
speciale, destinate verificării stării de funcţionare atât a armei cât şi a muniţiei, care oferă posibilitatea
recuperării proiectilelor. Aceste dispozitive pot fi de tipuri diferite în funcție de mediul de reținere a proiectilului.
Un tip de dispozitiv special este cel alcătuit dintr-un tub rezistent, umplut cu bile din cauciuc, fiind foarte
eficient.
Fig. 150: Dispozitiv special destinat verificării stării de funcţionare a armelor

de foc scurte şi a muniţiei aferente
Muniţia supusă examinării va fi fotografiată atât înainte cât şi după efectuarea tragerilor experimentale.
Se vor efectua fotografii de detaliu pentru a se ilustra inscripţiile de pe rozeta cartuşelor şi starea
capsei detonante.
În cazul în care, pentru efectuarea tragerilor experimentale, specialistul sau expertul criminalist nu are
la îndemână o armă de calibru adecvat muniției, pentru verificarea stării de funcționare a elementelor de
muniție, se va proceda astfel:
- se va desertiza muniția şi va scoate din tuburi pulberea explozivă;
- se va percuta cu un dorn ascuţit capsa;
- se va incendia pulberea.
Fig. 151: Elemente componente ale unui cartuș cu alice
Atunci când capsa, în urma percuţiei, a provocat zgomot sub formă de pocnitură, iar pulberea a ars
degajând flacără şi fum, înseamnă că elementele componente ale muniţiei au fost în stare de funcţionare.
Se recomandă ca muniţia supusă examinării să nu fie trasă în totalitate. Este necesar ca o parte din
aceasta să rămână intactă pentru a fi utilizată în cazul în care se dispune o nouă constatare sau o expertiză
balistică judiciară.
6.4. Obţinerea modelelor de comparaţie

Pentru ca elementele de muniție trase să fie bune pentru comparaţie, trebuie să îndeplinească două
condiţii principale:
- siguranţa că ele provin de la obiectul care se identifică;
- aptitudinea lor de a fi comparate cu celelalte obiecte cu care se identifică.
Obţinerea modelelor tip de comparaţie se face prin trageri experimentale. În vederea efectuării acestor
trageri, criminalistul trebuie să pregătească materialul şi arma cu care se execută tragerea. Prin pregătirea
materialului se înţelege activitatea de a asigura cartuşele necesare tragerilor experimentale, în raport cu tipul
şi modelul armei corp delict, cât şi celelalte materiale necesare.
În acest scop, este necesar ca să se folosească pentru tragere cartușe de același tip, calibru și de
aceeaşi fabricaţie, tuburile şi gloanțele trebuind să fie confecţionate din acelaşi material din care sunt fabricate
tuburile şi gloanţele trase, cu care urmează a fi comparate.
Pentru buna reuşită a examenului comparativ, specialistul sau expertul criminalist trebuie să aibă la
dispoziţie mai multe modele de comparaţie. În acest scop, se recomandă să se procure pentru fiecare armă
examinată minimum 5 cartușe, care vor fi folosite la tragerile experimentale.
După ce au fost efectuate examinările preliminare ale armei, specialistul sau expertul criminalist va
proceda la curăţarea armei (ţeava şi mecanismul de darea focului) şi apoi la efectuarea tragerilor
experimentale, în poligoane special amenajate, pentru obţinerea modelelor de comparaţie (tuburi şi gloanţe).
Recuperarea tuburilor trase se poate face într-un “săculeţ” aşezat în dreptul locașului de evacuare a
tuburilor la armele automate sau semiautomate. În cazul revolverelor, pistoalelor cu repetiţie sau a diferitelor
carabine, ejectarea se va realiza cu grijă, pentru ca tuburile să fie ferite de lovituri ce pot crea urme
suplimentare.
Gloanţele modele de comparaţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
- să poarte numai urmele create de interiorul ţevii armei cu care au fost trase;
- să nu fie diforme (lovite sau turtite) iar urmele striaţii create de canalul ţevii să fie astfel distruse;
- să fie ferite de formarea unor striaţii suplimentare.
Pentru captarea gloanţelor, cel mai des întrebuinţate sunt următoarele două tipuri de dispozitive:
- dispozitiv de captare a proiectilelor în mediu lichid (apă);
- dispozitiv de captare a proiectilelor, umplut cu material textil (câlţi, fibre de kevlar, bumbac
etc.)
Dispozitivul de captare a proiectilelor în mediu lichid (apă) poate avea forma unui paralelipiped sau
cilindru confecţionat din beton sau din oţel, având lungimea de 2,5-3 m şi lăţimea sau diametrul de 30-70 cm.
Dispozitivul este umplut cu apă aproximativ ¾ din volumul acestuia. În interiorul dispozitivului, pe fund, se află
o plasă de oţel inoxidabil, ce serveşte la scoaterea gloanţelor, care se poate ridica cu ajutorul unui cordon,
fără a vărsa apa.
Fig. 152: Dispozitiv de captare a proiectilelor, umplut cu apă
Dispozitivul de captare a proiectilelor, umplut cu material textil66, poate avea forma unui paralelipiped
sau cilindru confecţionat din lemn sau din oţel, având lungimea de 2,5-3 m şi lăţimea sau diametrul de 30-60
cm. Dispozitivul este compartimentat, iar în interior se pot aşeza plăci din cauciuc, pentru a reduce forţa de
pătrundere a glonţului. Fiecare compartiment poate fi precedat de un carton alb, care are rolul de a facilita
observarea traseului glonţului.
Pentru a evita lovirea, deformarea şi crearea de striaţii suplimentare prin lovirea sau presarea
gloanţelor între ele, se recomandă ca după fiecare tragere glonţul să fie căutat şi scos din dispozitiv, orificiile
de intrare în cartoane să fie însemnate, iar după formarea a 20-30 de orificii de intrare cartoanele să fie
înlocuite. Gloanţele astfel colectate se ambalează individual în hârtie moale şi se introduc într-un plic, pe care
se va nota data efectuării tragerii, calibrul cartuşului, tipul, marca, modelul, calibrul şi seria armei.
Fig. 153: Dispozitive de captare a gloanţelor, umplute cu material textil
6.5. Realizarea examinărilor comparative şi identificarea armei de foc

Pentru realizarea examinărilor comparative, se utilizează de regulă microscopul comparator, datorită
factorului său mare de mărire şi posibilităţii acestuia de a vizualiza şi compara în acelaşi timp două obiecte
mărite la aceeaşi scară. Rezultatul obţinut poate fi captat într-o imagine de mare rezoluţie, cu ajutorul unui
aparat fotografic digital sau a unei camere video.
De regulă, în partea din stânga se aşează tubul sau proiectilul în litigiu, iar în partea dreaptă se va
aşeza modelul de comparaţie. Este absolut necesar diafragma aleasă, factorul de mărire, unghiul și
intensitatea de iluminare să fie similare pentru ambele probe examinate.
Fig. 154: Microscop comparator

Pentru început se vor stabili caracteristicile generale asemănătoare, iar apoi se vor căuta şi identifica
elementele individuale de asemănare. În situaţia în care se constată prezenţa elementelor negative, acestea
trebuie să poată fi explicate în mod logic (de exemplu, dimensiunea variabilă a craterului urmei de percuţie se
poate datora mărcii sau loturilor diferite a cartușelor, la care diferă capsa şi cantitatea de pulbere explozivă),
pentru ca specialistul sau expertul criminalist să poată ajunge la o concluzie certă. Este recomandat să fie
create multe modele de comparație care să fie examinate în scopul verificării dacă există caracteristici
individuale contante, care să aibă repetabilitate.
Efectuarea examinărilor comparative între tuburile trase în general nu ridică probleme în ceea ce
priveşte realizarea unei identificări, datorită numărului mare de urme ce pot fi analizate. Astfel, dacă o parte
dintre urme nu sunt bine conturate astfel încât specialistul sau expertul să se pronunţe cu exactitate la
identitatea obiectului creator, se pot exploata celelalte urme.
În practică, cele mai des examinate urme existente pe tuburile trase, sunt următoarele:
- urmele create de peretele frontal al închizătorului;
- urmele create de cuiul percutor;
- urmele create de ejector;

- urmele create de gheara extractoare (extractor);
- urmele create de pereții camerei de explozie.
Pot fi întâlnite şi situaţii în care, datorită modului defectuos de ejectare a tuburilor trase, pe acestea să
fie create urme de către fereastra de ejectare (locașul de evacuare a tuburilor trase).
Trebuie menţionat faptul că urmele de tragere existente pe tuburi diferă în funcție de tipul de armă
folosit (pistol, revolver, carabină, puşcă etc.). De regulă, în cazul armelor de foc automate sau semiautomate,
urmele sunt mai bine conturate decât în cazul armelor cu repetiţie sau cu o singură lovitură.
Urmele create de peretele frontal al închizătorului pot apărea atât pe capsa detonantă cât şi pe rozeta
tubului tras, având de regulă forma unor striaţii liniare, circulare sau aleatorii.
Fig. 155: Urme create de peretele frontal al închizătorului al aceleiaşi arme de foc pe capsa detonantă
a două tuburi. Săgeţile indică elementele individuale asemănătoare
Urmele create de cuiul percutor au forma unui crater mai mult sau mai puţin pronunţat, care variază
ca profunzime şi plasament în funcţie de tipul de armă.
Secţiunile transversale ale diferitelor percutoare pot fi: rotunde, ovale, pătrate, rombice sau
dreptunghiulare, iar vârful acestora poate fi plat, ascuţit, bombat, trapezoidal etc.
Un rol important pentru identificare îl constituie deteriorările sau chiar micile rupturi ale vârfului
percutorului, ca urmare a uzurii acestuia.
Fig. 156: Urme create de cuiul percutor al aceleiaşi arme de foc pe capsele detonante a două tuburi.
Săgețile indică elementele individuale asemănătoare
Urmele create de ejector (pragul aruncător) şi de gheara extractoare apar de regulă sub forma unor
striaţii liniare sau arcuite. Urma creată de gheara extractoare se va căuta pe şanţul inelar şi pe rebordul sau
rozeta tubului tras, fiind opusă ca dispunere faţă de urma creată de ejector.
Fig. 157 Fig. 158

Fig. 157-158: Urme create de gheara extractoare pe şanţul inelar şi pe rebordul a două tuburi (fig. 157) și urme
create de ejector pe rozeta a două tuburi (fig. 158)
Dintre elementele negative ce pot apărea în cazul examinării comparative a tuburilor, enumerăm
următoarele:
- urmele create de gheara extractoare pot avea aceeaşi dispunere, însă sunt slab conturate,
fără prezenţa unor striaţii bine gravate care să aibă corespondenţă pe ambele tuburi examinate;
- urmele create de ejector pot fi de asemenea slab conturate şi nu prezintă elemente de
identificare care să aibă corespondenţă în cazul ambelor tuburi examinate;
- urmele create de peretele frontal al închizătorului pot avea striaţii suplimentare sau pot fi
slab conturate în cazul unuia dintre tuburile examinate;
- dimensiunea craterului urmei de percuție poate fi mai mică sau mai mare, elementele
individuale fiind reduse ca număr sau fiind dispuse doar în anumite zone.
În aceste cazuri, intervine experiența și convingerea intimă a specialistului sau expertului criminalist,
care va explica în mod logic cauza și modul de formare a acestor elemente negative. Întrucât nu există un
calcul statistic prin care să se stabilească numărul minim de elemente caracteristice individuale din
toate categoriile de urme necesare identificării armelor de foc, identificarea se realizează ca urmare a
formării convingerii intime (experienței practice) a specialistului sau expertului criminalist că natura, forma,
dimensiunile şi numărul elementelor individuale evidenţiate sunt suficiente pentru stabilirea caracterului de
unicitate al urmelor create de armă pe tub și proiectil.
Fig. 159: Urmă creată de cuiul percutor pe capsele detonante a două tuburi trase cu aceeaşi armă. Deși urmele
de percuție au dimensiuni diferite, elementele individuale corespondente reliefului percutorului sunt suficiente
pentru stabilirea caracterului de unicitate. În cazul imaginii din stânga s-a impregnat conturul orificiului prin
care iese percutorul, creând urmei de percuție o margine mai mare
Examinarea comparativă între proiectile (gloanţe), pentru a stabili dacă au fost trase cu aceeaşi armă
de foc, este un proces dificil şi are un rol foarte important. Identificarea obiectului creator (arma de foc) se face
pe baza urmelor striaţii create de plinurile şi ghinturile canalului ţevii pe suprafaţa proiectilelor trase.
Fig. 160: Detaliu al canalului unei ţevi ghintuite şi un proiectil

cu urme striaţii create în urma tragerii
De regulă, cel mai bine conturate sunt urmele create de plinuri, dar există situaţii când urmele de
ghinturi sunt mult mai bine conturate, sau chiar situaţii când atât urmele de plinuri cât și urmele de ghinturi
apar foarte bine impregnate pe suprafaţa proiectilului tras.
Dintre aspectele care pot îngreuna procesul de examinare comparativă, enumerăm:
- proiectilele examinate sunt necămăşuite, fiind confecţionate din plumb (în aceste situaţii,
urmele create de plinuri şi ghinturi sunt slab conturate, iar caracteristicile individuale de asemănare sunt
reduse ca număr sau chiar lipsesc);
Fig. 161 Fig. 162

Fig. 161-162: Urmă creată de plinul (fig. 161) și de ghintul (fig. 162) țevii unei arme de foc,
pe un proiectil confecţionat din plumb
- pe suprafaţa proiectilelor examinate sunt prezente urme striaţii suplimentare, în unele cazuri
fiind greu de realizat o delimitare între urmele create de plinuri şi urmele create de ghinturi (acest fapt se poate
întâlni de regulă în cazul tragerilor cu o armă având canalul țevii puternic oxidat);
- proiectilele examinate sunt puternic deformate datorită impactului cu un corp dur, fiind
distruse parţial urmele de plinuri şi ghinturi;
- pe proiectile apar striații suplimentare în urma contactului glonțului cu diferite materiale.
În procesul de examinare comparativă realizat în scopul stabilirii faptului dacă două proiectile au fost
trase sau nu cu aceeași armă, se vor parcurge următoarele etape:
- se va verifica dacă urmele de tragere existente pe proiectile prezintă caracteristici generale
de asemănare (numărul și sensul de răsucire al urmelor de plinuri și ghinturi, lățimea urmelor de plinuri sau
ghinturi, unghiul de înclinație al urmelor de plinuri etc.);
Lățimea
urmei
de plin
Fig. 163: Două proiectile la care diferă lățimea urmelor create de plinuri şi ghinturi
Fig. 164: Măsurarea unghiului de înclinație al urmei de plin pe un proiectil tras
- în cazul în care urmele de tragere prezintă caracteristici generale de asemănare, se vor

verifica pe rând toate câmpurile de striații existente pe glonț, începând de la baza acestuia. Striaţiile existente
trebuie să aibă continuitate de la stânga la dreapta, pentru a se putea stabili dacă cele două câmpuri striaţii
au fost create de plinul sau ghintul canalului ţevii aceleiaşi arme de foc. De asemenea, dispunerea striaţiilor
care au continuitate trebuie să corespundă în cazul ambelor câmpuri de striații examinate. Se vor utiliza diferiţi
factori de mărire progresiv, pentru a se examina comparativ şi microstriaţiile liniare existente.
Fig. 165: Proiectile la care lăţimea urmelor create de plinuri prezintă dimensiuni
similare, iar striaţiile au continuitate liniară
- după ce s-a stabilit continuitatea liniară a microstriaţiilor din interiorul unui câmp, se vor
verifica celelalte câmpuri striaţii (urmele plinurilor şi urmele ghinturilor) pentru a se constata dacă şi în cazul
acestora există continuitate liniară.
G1 P1 G2 P2 G3 P3 G4 P4 G5 P5
G1 P1 G2 P2 G3 P3 G4 P4 G5 P5
Fig. 166: Continuitatea liniară a striaţiilor câmpurilor create de plinuri şi ghinturi

Legendă: G1-G5 = urme de ghinturi; P1-P5 = urme de plinuri
6.6. Stabilirea compoziţiei fizico-chimice a elementelor de muniţie (proiectile şi tuburi)

În vederea determinării compoziţiei materialului din care sunt confecţionate proiectilele şi tuburile-
cartuş, acestea pot fi analizate prin spectrometrie de raze X, utilizând un spectrometru de fluorescenţă cu
raze X Eagle III µProbe, în următoarele condiţii de lucru:
- sursă de excitaţie: generator de raze X (Rh);
- tensiune tub raze X: 40 kV
- intensitate fascicul: 250 µA, vid;
- detector: Si(Li);
- monocapilar: 300 µm;
- constanta de timp: 17 µs.
În urma studierii spectrelor de raze X obţinute se pot constata elementele și aliajele din care sunt
confecţionate elementele de muniţie (de exemplu aliajul Cu-Zn).
Fig. 167: Spectru de raze X din care reiese prezența majoritară a elementelor Cu-Zn
6.7. Stabilirea tipului, mărcii, modelului şi calibrului armei de foc utilizate la tragerea
elementelor de muniţie examinate
6.7.1 Stabilirea tipului, mărcii şi calibrului armei de foc în urma examinării tuburilor de cartuș
trase
Stabilirea tipului şi calibrului armei de foc se poate realiza în funcţie de caracteristicile tehnico-
constructive (formă, dimensiuni, inscripţii etc.) ale tubului de cartuş.
Fig. 168: Tuburi provenite de la cartuşe trase cu arme de diferite tipuri şi calibre
Astfel, în urma stabilirii acestor caracteristici, se poate stabili tipul şi calibrul cartuşului de la care provin
şi, prin urmare, tipul armei de foc ce utilizează astfel de cartuşe.
Există situaţii când unele cartuşe de un anumit calibru pot fi utilizate de arme de diferite tipuri. De
exemplu, cartușele de calibrul .22 Long Rifle pot fi utilizate de revolvere, pistoale sau carabine având acest
calibru, iar cartușele de calibrul .38 Special pot fi utilizate atât de revolvere cât şi de unele carabine.
Stabilirea mărcii armei de foc se poate realiza după examinarea urmelor existente pe tuburile trase,
însă în practică sunt rare aceste cazuri. Un exemplu în care se poate stabili destul de facil marca armei, după
simpla vizualizare a urmelor create de tub, îl constituie pistoalele marca Glock care lasă o amprentă specifică
(urma creată de orificiul închizătorului prin care iese percutorul şi urma percutorului) pe capsa tuburilor trase.
Pe baza acestei amprente specifice, se poate stabili cu certitudine marca armei (Glock) folosite la tragerea
cartuşului de la care provine tubul analizat.
Fig. 169: Rozeta unui tub tras cu un pistol marca Glock, calibrul 9 mm LUGER,
şi detaliul urmei de formă rectangulară specifice mărcii, existente pe capsa detonantă
6.7.2 Stabilirea tipului, mărcii, modelului şi calibrului armei de foc în urma examinării
proiectilelor trase
Stabilirea calibrului şi tipului armei de foc se poate realiza în urma determinării caracteristicilor
tehnico-constructive (dimensiuni, formă, tipul constructiv) ale proiectilului, care conduc la stabilirea calibrului
şi tipului de cartuş de la care provine.
Astfel, în urma determinării calibrului şi tipului cartuşului de la care provine proiectilul examinat, se
poate stabili calibrul şi tipul armei care utilizează această muniţie.
Rezultate optime în ceea ce priveşte stabilirea calibrului şi tipului armei de foc în urma examinării
proiectilului, se pot obţine atunci când acesta nu a suferit deformări pronunţate, care să afecteze efectuarea
unor determinări precise.
Stabilirea mărcii şi modelului armei de foc se poate realiza în urma examinării gloanţelor trase,
analizând numărul şi sensul de rotaţie al urmelor create de plinuri şi ghinturi, lăţimea acestora și unghiul de
rotație67. Toate aceste determinări presupun efectuarea unor măsurători de precizie.
Urmă creată de Urmă creată de

ghint plin
Fig. 170: Modul de măsurare a lăţimii urmelor de plinuri și a urmelor de ghinturi
Utilizând stereomicroscopul sau microscopul comparator, urmele de plinuri şi ghinturi pot fi măsurate
astfel:
- cu ajutorul micrometrului sau şublerului digital;
- cu ajutorului unei unităţi milimetrice speciale, ataşată obiectivelor stereomicroscopului sau
microscopului comparator;
- cu ajutorul unei unităţi milimetrice digitale calibrate, a software-ului de preluare a imaginii
aferent stereomicroscopului sau microscopului comparator.
Fig. 171: Metodă de măsurare a lăţimii unei urme de plin, utilizându-se micrometrul
Rezultatele obţinute se vor compara cu datele tehnice din tabelele, cataloagele sau bazele de date de
specialitate, iar în baza acestor date se poate stabili o listă de arme de foc ce îndeplinesc criteriile stabilite
(precizându-se tipul, marca, modelul şi calibrul armei).
Nr. Tipul armei Marca Modelul Calibrul Număr Sens de Unghiul de Lăţimea ghinturilor
crt. ghinturi rotaţie rotaţie
1 pistol Walther 8 6,35 mm 6 dreapta 4,650 0,31mm-0,36mm
Tabelul nr. 7: Exemplu de tabel cu date tehnice, specific unor mărci şi modele de arme de foc
CAPITOLUL VII:
STABILIREA DISTANȚEI DE TRAGERE, DIRECȚIEI DE
TRAGERE ȘI A UNGHIULUI DE IMPACT. DETERMINAREA
LOCULUI UNDE SE AFLA TRĂGĂTORUL ȘI VICTIMA
ÎN MOMENTUL DECLANȘĂRII ÎMPUȘCĂTURII
CAPITOLUL VII:
STABILIREA DISTANȚEI DE TRAGERE, DIRECȚIEI DE TRAGERE
ȘI A UNGHIULUI DE IMPACT. DETERMINAREA LOCULUI UNDE SE AFLA
TRĂGĂTORUL ȘI VICTIMA ÎN MOMENTUL DECLANȘĂRII ÎMPUȘCĂTURII
7.1. Stabilirea distanței de tragere

Distanța de tragere sau distanța împușcăturii reprezintă distanța măsurată în linie dreaptă, de la
retezătura dinainte a țevii armei de foc și până la suprafața obiectului lovit de proiectil. Trebuie amintit faptul
că distanța de tragere nu corespunde tot timpul cu traiectoria proiectilului, care este o linie curbă. Traiectoria
reprezintă traseul parcurs de proiectil, de la punctul de origine (ieșirea din gura țevii) până la obstacolul în
care se oprește sau până la punctul de cădere.
Limitele distanțelor de tragere descrise în literatura de specialitate sunt relative și variază în
funcție de tipul și calibrul armei de foc, muniția folosită, mediul și condițiile atmosferice.
Conform literaturii de specialitate, distanța de tragere se împarte în trei categorii68:
a) distanță nulă (cu țeava armei lipită de țintă). Această situație are loc atunci când
tragerea s-a efectuat cu țeava armei lipită de victimă (de regulă în cazul sinuciderilor). Pentru întărirea ipotezei
sinuciderii, un rol important îl are existența urmelor secundare ale împușcăturii pe mâna sinucigașului.
b) distanță mică, atunci când între retezătura dinainte a țevii armei și corpul lovit se află o
distanță cuprinsă între 1-2 cm și 1,5 m în cazul armelor de foc scurte, respectiv 1-2 cm și 2 m în cazul armelor
de foc lungi. În cazul acestor distanțe se pot descoperi urme secundare ale împușcăturii care, împreună cu
aspectele constatate prin tragerile experimentale, permit estimarea distanței de tragere.
c) distanță mare, atunci când între retezătura dinainte a țevii armei și corpul lovit se află o
distanță mai mare de 1,5 m în cazul armelor de foc scurte, respectiv mai mare de 2 m în cazul armelor de foc
lungi. În această situație lipsesc urmele secundare ale împușcăturii (cu excepția inelului de ștergere/unsoare
sau inelului de metalizare), asupra corpului lovit acționând numai proiectilul.
În cazul armelor de foc cu țeavă lisă care folosesc muniție cu alice, se poate estima distanța de
tragere pe baza tiparului creat de dispersia alicelor pe corpul lovit. Tiparul în litigiu este apoi comparat cu
tiparele model de comparație create cu arma de la distanţe diferite, estimându-se în acest fel distanța de
tragere. Dispersia alicelor în ţintă diferă în funcție de mai multe variabile precum materialul țintei, tipul
încărcăturii de azvârlire din cartuș, calibrul muniției, diametrul și masa alicelor, calibrul armei, lungimea țevii
și diametrul interior din apropierea retezăturii dinainte (dacă are sau nu montat dispozitiv ”choke”), direcția de
tragere (cu țeava orientată perpendicular pe țință sau oblic) etc.. De aceea, la efectuarea tragerilor
experimentale în vederea stabilirii distanței de tragere trebuie urmărite și reproduse toate aceste variabile.
7.2. Stabilirea direcției de tragere

Pentru stabilirea direcției de tragere este necesar să se examineze orificiile din corpul lovit. Astfel, în
cazul canalelor oarbe, direcția exactă din care a venit proiectilul, relaționată la alte elemente din jurul țintei, se
stabilește dacă se cunoaște poziția obiectului în momentul în care a fost împușcat. Dacă nu se cunoaște
poziția exactă a corpului lovit, direcția de tragere este indicată de partea obiectului care conține orificiul de
intrare a proiectilului. În cazul existenței unui orificiu de intrare, canal și orificiu de ieșire, se poate stabili atât
direcția de tragere, cât și unghiul de impact al proiectilului.
Plecând de la forma orificiului de intrare a proiectilului, se poate determina direcția de tragere: dacă
orificiul de intrare are formă circulară se presupune că tragerea s-a realizat perpendicular, iar dacă orificiul de
intrare are formă ovală se presupune că tragerea s-a realizat oblic, sub un unghi incident.
68Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag. 96-103
Manea Valeriu, Determinarea distanței de la care s-a produs împușcătura, tipar executat la Întreprinderea Poligrafică ”13 Decembrie
1918”, pag. 6-8
Tragere perpendiculară
Tragere în unghi incident
Fig. 172: Aspect al orificiului de intrare și al canalului creat în cazul unei trageri perpendiculare
și în cazul unei trageri în unghi incident („tragere oblică”) în sticlă
În general, orificiul de intrare este mai mic decât cel de ieșire, primul având marginile regulate și
îndreptate către interior, iar al doilea având marginile îndreptate către exterior, cu rupturi de material și uneori
cu formă neregulată.
În cazul tragerilor cu arme de foc la care proiectilul are o viteză mai mare de 700 m/s, efectul formării
orificiilor de intrare și de ieșire poate fi contrar (fig. 173).
intrare
intrare
ieșire
ieșire
viteză > 700 m/s viteză < 700 m/s
Fig. 173: Efect produs în anumite materiale de impactul proiectilelor cu viteză mai mare
de 700 m/s, respectiv cu viteză mai mică de 700 m/s
Totodată, urmele de funingine, urmele de unsoare, dispersia radială a particulelor de pulbere arsă și
nearsă, inelul de metalizare sunt elemente care contribuie la stabilirea orificiului de intrare și a direcției de
tragere.
Determinarea justă a direcției de tragere se realizează în funcție de modul de interpretare a urmelor

create de glonț în corpul lovit, care variază din punct de vedere al materialului și durității.
În cazul penetrării de către glonț a unui geam sau unei oglinzi, spărtura prezintă o anumită
dimensiune, având în jurul său fisuri radiale (cu punctul de plecare din centru, ca niște raze) și fisuri
concentrice, dispuse în jurul spărturii la diverse distanțe, unind fisurile radiale (fig. 174).
Fisuri radiale
Fisuri
concentrice
Fig. 174: Aspectul fisurilor radiale și concentrice
Din interpretarea traseului fisurilor radiale se poate stabili ordinea împușcăturilor, fiind cunoscut faptul
că în cazul primei trageri fisurile radiale create nu permit traversarea de către celelalte fisuri radiale create în
urma unei trageri ulterioare (fig. 175).
2
Fig. 175: Două orificii create în urma tragerii într-un geam. Conform traseului fisurilor radiale, orificiul din partea
dreaptă corespunde primei trageri, iar orificiul din partea stângă corespunde celei de-a doua trageri întrucât
fisurile radiale se opresc la contactul cu fisurile radiale create cu ocazia primei împușcături
Densitatea și lungimea fisurilor radiale pot oferi indicii privind forța de impact a proiectilului69. De
regulă, fisurile radiale create de un proiectil ce lovește cu viteză mare un geam sunt mai numeroase și mai
scurte (fig. 176) decât cele create de un proiectil ce lovește același geam, dar cu viteză mai mică (fig. 177).
De asemenea, în cazul unui proiectil ce lovește cu viteză mare un geam obișnuit, orificiul de intrare este mai
mic (fig 176).
69 Michael G. Haag, Lucien C. Haag, Shooting Incident Reconstruction – Second Edition, Elsevier Inc. 2011, pag. 132-133
Fig. 176: Urme create de un proiectil Fig. 177: Urme create de un proiectil
cu viteză mare cu viteză mică
Direcția de tragere asupra unui corp din sticlă (geam, oglindă) se poate determina și după orientarea
și profilul fisurilor radiale și concentrice la care există tendința formării unei spărturi conice. În astfel de situații,
existența cioburilor din sticlă într-o anumită parte a geamului, poate indica direcția de deplasare a proiectilului
penetrant, care a spart geamul și a antrenat cu el aceste fragmente din sticlă. Forma spărturii în sticlă depinde
de o serie de factori cum ar fi: calitatea și grosimea materialului, modul de prindere, unghiul de impact al
glonțului dar și mărimea, masa și viteza glonțului.
La examinarea spărturii, în special atunci când geamul are o grosime mai mare, se poate observa că
într-o parte a geamului orificiul este mai mic, iar în cealaltă parte este mult mai mare, canalul având formă
conică. În funcție de plasamentul conului, se stabilește direcția de penetrare a proiectilului și, implicit, direcția
de tragere, care va corespunde cu partea mai îngustă a conului70 (fig. 178).
Fig. 178: Canal conic (con„Hertzian”) creat de proiectil într-un geam de o grosime mare și
interpretarea direcției de tragere în funcție de aspectul conului creat
70 Michael G. Haag, Lucien C. Haag, Shooting Incident Reconstruction – Second Edition, Elsevier Inc. 2011, pag. 129
În cazul perforării de către glonț a unui corp din material lemnos, orificiul de intrare are de regulă o
formă aproximativ circulară sau ovală (în funcție de unghiul de tragere), prezentând uneori un inel de
metalizare bine pronunțat în zona de început a canalului, iar orificiul de ieșire prezintă un aspect zdrențuit, cu
așchii îndreptate către exterior, în sensul de deplasare al glonțului.
Fig. 179 Fig. 180

Fig. 179-180: Orificii de intrare (fig. 179) și orificii de ieșire (fig. 180) a proiectilului,
în cazul unui corp din material lemnos
În cazul perforării de către glonț a unui corp din tablă (din metal moale precum cuprul, alama, fierul
etc.), orificiul de intrare va fi mai mic și va avea forma mai rotundă decât orificiul de ieșire. Marginile orificiului
de ieșire sunt îndoite și îndreptate către partea de deplasare a proiectilului perforant (fig. 181).
Fig. 181: Orificii de ieșire a proiectilului, în cazul unei foi din tablă
Determinarea direcției de tragere se poate realiza cu ajutorul baghetelor colorate, sforii, fasciculului
laser etc.
Fig. 182 Fig. 183

Fig. 182-183: Indicarea direcției de tragere cu ajutorul baghetelor
introduse în canalele create de proiectilele trase
Astfel, la determinarea direcției de tragere se va ține cont de următoarele aspecte:

- în cazul perforării de către proiectil a două corpuri, direcția de tragere se stabilește cu precizie
considerând o linie dreaptă care unește orificiile penetrante, fiind prelungită în direcția din care a venit
proiectilul;
- în situația în care proiectilul și unele corpuri lovite prezintă urme de ricoșeu, acestea vor fi examinate
cu multă atenție, întrucât prin forma lor pot indica direcția din care a venit proiectilul (fig. 184-186);
- în situația în care proiectilul a perforat un singur corp, direcția de tragere poate fi stabilită prin
prelungirea canalului în direcția din care a venit proiectilul.
Determinarea direcției și distanței de tragere reprezintă un element foarte important în anchetă,
întrucât permite aprecierea poziției trăgătorului față de corpul lovit/victimă.
Ricoșeu creat de
proiectil tras cu
țeavă ghintuită
sinistrogir
Ricoșeu creat de
proiectil tras cu
țeavă ghintuită
dextrogir
Fig. 184 Fig. 185 Fig. 186

Fig. 184-186: Direcția din care a venit proiectilul în cazul interpretării unor urme de ricoșeu din marmură
(fig. 184), geam laminat (fig. 185) și foaie de tablă vopsită (fig. 186)
7.3. Stabilirea unghiului de impact

Aspectul general al urmelor de deformare existente în cazul proiectilelor poate oferii indicii cu privire
la faptul dacă impactul glonțului cu ținta a fost perpendicular sau oblic.
impact
perpendicular impact oblic
Fig. 187: Urme de deformare ce indică un impact perpendicular sau un impact oblic al proiectilului71
Unghiul de impact al proiectilului în obiectul lovit poate fi stabilit în cazul existenței unui orificiu de
intrare, canal și orificiu de ieșire.
În corpul uman, de regulă traiectoria proiectilului penetrant nu este rectilinie (nedeviată). De obicei,
traiectoria proiectilului în corpul uman apare modificată și nu poate indica în mod real unghiul de impact,
întrucât există mai multe variabile:
- la intrarea în corp, glonțul își pierde rapid viteza și energia;
- cu cât pătrunde mai profund, glonțul pierde din energie și va prinde o tendință la oblicitate
în raport cu axa traiectoriei sale;
- în corpul uman, proiectilul va întâlni un mediu care opune rezistență prin elasticitate
(pielea/derma), prin rigiditate și soliditate (lame fibroase, aponevroze, oase) și poate întretăia organe cu
densități diferite.
O formulă de calcul a unghiului de impact, valabilă în cazul canalelor nedeviate (rectilinii), este
propusă de Ponsold:
𝐴−𝐵
sin 𝐸 =
𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖𝑚𝑒𝑎 𝑐𝑎𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖
unde A este distanța de la orificiul de intrare până la călcâie, iar B este distanța de la orificiul de ieșire până la călcâie (fig. 188)
Fig. 188: Calculul unghiului de impact propus de Ponsold, în cazul

corpului uman perforat de un proiectil (canal rectiliniu nedeviat)
În situația în care victima nu se afla în picioare și era pe scaun în momentul împușcăturii, pentru
stabilirea unghiului de impact conform formulei lui Ponsold, se va lua în considerare pentru A și B distanța
între leziuni și tuberozitățile ischiatice, la care se adaugă înălțimea scaunului.
Acțiunea proiectilului asupra pielii este complexă și trebuie considerate elasticitatea inegală a
straturilor pielii, suportul pe care stă (grăsimea, mușchi, oase), grosimea și extensibilitatea diferită, liniile de
extensie. La aceste variabile se adaugă și variabilele din partea proiectilului și mișcărilor pe care acesta le are
în traseul său spre țintă.
Astfel, identificarea rezultatelor obținute pe ținte model de comparație de diferite materiale cu ceea ce
se întâmplă în realitate cu corpul uman lovit de proiectil ar fi o eroare, întrucât nici o parte a corpului omenesc
nu este plată, iar țesuturile au capacitate de extensie care variază în funcție de diversele regiuni ale corpului.
Atunci când glonțul lovește perpendicular pielea, marginea externă a gulerașului de contuzie are o
formă circulară sau aproape circulară, gulerașul de contuzie fiind egal ca lățime pe toată întinderea sa.
Dacă proiectilul lovește pielea sub unghi incident, el va intra în contact atât cu vârful (partea ogivală),
cât și cu fațetele sale laterale, gulerașul de contuzie și marginea sa exterioară fiind de formă ovală și chiar de
semilună. Astfel, epidermul se rupe mai mult în partea unghiului incident de pătrundere a proiectilului, întrucât
în această zonă are loc un contact puternic.
Prin măsurarea celor două axe ale leziunii (gulerașului de contuzie) și raportându-le într-o relație
matematică, este posibil să se stabilească unghiul de impact, în care această relație trigonometrică se
realizează pe baza raportului dintre calibrul proiectilului - reflectat în leziune prin axul mic al ovalului
(trigonometric b = cateta opusă unghiului E) și diametrul mare al secțiunii maxime a proiectilului la unghiul de
cădere - reflectat în leziune prin axul mare al ovalului (trigonometric a = ipotenuza).
Prin urmare, sin E = axul mic al leziunii / axul mare al leziunii (fig. 189), unghiul (E) corespunzător
raportului respectiv găsindu-se în tabelele de logaritmi prin utilizarea funcției arcsin pentru obținerea unghiului
incident sau se poate afla prin utilizarea unui calculator și a funcției Sin-1 din valoarea raportului dintre axul mic
al leziunii și axul mare al leziunii.
În situația unghiurilor de impact mai mici de 10-50, proiectilul va ricoșa sub un unghi mai mare decât
cel de incidență, formând leziuni superficiale (excoriații, echimoze).
900 b
E
a
𝑏 𝑏
sin 𝐸 = 𝑎 ; 𝐸 = arcsin 𝑎
b - cateta opusă unghiului E

a - ipotenuza
Fig. 189: Calculul unghiului de impact în cazul tragerilor de la distanță mare
Pentru calcularea unghiului de impact, se pot utiliza formulele de calcul trigonometric, aplicabile unui
triunghi dreptunghic72 (fig. 190)
ipotenuza (i) θ (teta) +α (alfa) = 900

cateta opusă (o)
cateta adiacentă (a)

Fig. 190: Formule de calcul trigonometric, aplicabile unui triunghi dreptunghic,
utilizate în calcularea unghiului de impact
72 Edward E. Hueske, Practical Analysis and Reconstruction of Shooting Incidents, CRC Press, 2006, pag. 21-34
În determinarea unghiului de impact, tot timpul se va ține cont de cele două planuri ale
traseului glonțului, rezultând două componente73:
- componenta verticală: unghiul (ascendent sau descendent) creat de traiectoria glonțului
cu orizontala (paralelă la sol), traseul glonțului fiind privit din lateral. Fotografierea va fi efectuată cu obiectivul
aparatului situat la aceeași înălțime cu segmentul tijei indicatoare a traiectoriei și cu axul obiectivului situat
perpendicular pe planul vertical al tijei.
- componenta orizontală: unghiul (lateral dreapta/stânga) creat de traiectoria glonțului cu
planul țintei, traseul glonțului fiind privit perpendicular de sus în jos. Fotografierea va fi efectuată cu obiectivul
aparatului plasat deasupra segmentului tijei indicatoare a traiectoriei și cu axul obiectivului situat perpendicular
pe planul orizontal al tijei.
Componenta
verticală
traseului
glonțului
Componenta
orizontală a
traseului
glonțului
Fig. 191: Schemă ce ilustrează cele două planuri ale traseului glonțului, rezultând
două componente (verticală și orizontală) de care se ține cont în determinarea unghiului de impact
Fig. 192: Stabilirea unghiului de impact cu ajutorul raportorului și tijei (componenta verticală a traseului
glonțului). Baza raportorului trebuie să fie perpendiculară cu verticala (se poate folosi un fir cu plumb întins în
plan vertical pentru a indica adevărata referință verticală)
Fig. 193: Stabilirea unghiului de impact cu ajutorul raportorului și tijei (componenta orizontală a traseului
glonțului). Raportorul trebuie așezat paralel cu referința orizontală (se poate utiliza un inclinometru așezat pe
raportor pentru verifica dacă se indică nivelul de înclinare de 00 )
În cazul tragerilor cartușelor cu alice folosind arme de foc cu țeavă lisă, tragerile cu țeava
orientată perpendicular pe suprafețe plane au ca rezultat dispersia alicelor sub forma unui desen circular, în
timp ce tragerile cu țeava orientată în unghi incident au ca rezultat dispersia alicelor sub forma unui desen
ovoidal. Unghiul aproximativ de incidență poate fi calculat prin împărțirea diametrului mic al elipsei la
diametrul mare și utilizarea funcției arcsin pentru obținerea unghiului incident.
unghi
sin unghi = d / D
d d
Fig. 194: Schemă ce ilustrează aspectul dispersiei alicelor în unghiuri oblice

și calculul unghiului de impact cu ținta
Un element important îl constituie cunoașterea fenomenul ricoșeului proiectilului.

Ricoșeul este cunoscut în literatura de specialitate ca fiind o continuare a deplasării glonțului
sau a unor fragmente din acesta după impactul în unghi ascuțit cu o suprafață.
Principalele elemente74 ale fenomenului ricoșeului sunt reprezentate de: unghiul de incidență, unghiul
de ricoșare, unghiul critic de ricoșare, unghiul de deviație, penetrarea sau adâncimea creată de proiectil pe
suprafața de impact și lungimea contactului proiectilului cu suprafața de impact.
Unghiul de incidență este unghiul format de traiectoria glonțului înainte de impact și planul suprafeței
de impact. Pentru realizarea ricoșeului, unghiul de incidență trebuie să fie mai mic decât unghiul critic de
ricoșare.
Unghiul de ricoșare este unghiul format de traiectoria glonțului ricoșat și planul suprafeței de impact,
planul de referință fiind cel anterior impactului.
unghi de incidență
unghi de ricoșare
Fig. 195: Vedere din profil a ricoșeului unui glonț dintr-o suprafață foarte foarte dură (beton, oțel dur, piatră)
unghi de incidență unghi de ricoșare
Fig. 196: Vedere din profil a ricoșeului unui glonț dintr-o suprafață maleabilă75 (după Lucien C. Haag)
Unghiul critic de ricoșare este valoarea maximă a unghiului de incidență la care glonțul poate
ricoșa. Peste acest unghi, glonțul nu va mai putea ricoșa și fie va penetra materialul, fie se va deforma sau
fragmenta.
Unghiul de deviație este unghiul format de planul traiectoriei glonțului înainte de ricoșare și planul
traiectoriei urmată de glonț după ricoșare. De regulă, în cazul țevilor ghintuite dextrogir proiectilul tras tinde să
ricoșeze cu deviere spre dreapta, iar în cazul țevilor ghintuite sinistrogir proiectilul tras tinde să ricoșeze cu
deviere spre stânga.
Fig. 197: Schema de reprezentare a traseului glonțului: înainte de impact, la ricoșare

și la deviație (după Dr. B. Kneubuehl). Legendă: α – unghiul de incidență; β – unghiul de ricoșare;
γ – unghiul de deviație; A – punctul de impact; B – punctul de plecare a glonțului
75La impactul cu o suprafaţă maleabilă (ex: solul, apa, lemnul, foaie de tablă etc.), mai puțin dură comparativ cu materialul glonțului,
acesta poate avea un unghi de ricoșeu mai mare față de unghiul de impact (efect complet opus față de ricoșarea dintr-o suprafață dură)
Fig. 198 Fig. 199 Fig. 200

Fig. 198-200: Urmă de ricoșeu în suprafață dură din oțel (fig. 198) și proiectilul tras (fig. 199-200)
Fig. 201 Fig. 202

Fig. 201-202: Urmă de ricoșeu a unui proiectil total cămășuit (cămașă din cupru)
cu o suprafață din beton
Fig. 203 Fig. 204

Fig. 203-204: Urmă de ricoșeu a unui proiectil din plumb cu o suprafață din beton
Pentru majoritatea suprafețelor dure unghiurile de ricoșare sunt mai mici față de cele incidente.
La impactul cu suprafețe semidure friabile76, materialul se poate sfărâma sub locul inițial de impact,
unde forța este mai mare și mai concentrată. Dacă materialul este omogen în zona lovită, se va forma un
crater având punctul cel mai adânc situat spre partea de intrare a glonțului. Unghiul de ricoșare este mai mic
decât unghiul incident, însă este mai mare decât ar fi fost unghiul de ricoșare dacă materialul nu s-ar fi
sfărâmat la impact. Glonțul va decelera rapid la impactul cu suprafețele dure și abrazive, se va deforma
considerabil sau chiar se va fragmenta, suprafața sa suferind deteriorări pronunțate cu incluziuni minerale
provenite de la obiectul lovit.
La ricoșarea din asfalt, din cauza compoziției neomogene de materiale minerale dure, materiale
organice și materiale moi, unghiurile de ricoșare din asfalt variază și uneori pot să depășească unghiul
incident77 (ex: la un unghi incident de 50 unghiul de ricoșare poate fi de 70). Pe glonț sunt create urme sub
formă de scobituri și striații longitudinale cu incluziuni minerale și organice provenite din asfalt.
76 Suprafețe ale materialelor semidure care cedează la impactul cu glonțul: cărămizi, pavaje, bolțari utilizați în construcții etc.
La impactul cu suprafețele maleabile (lemn, foaie de tablă, gazon, nisip etc.) unghiul de ricoșare
este de regulă mai mare decât unghiul incident, cel mai adânc punct al urmei de ricoșare fiind situat de cele
mai multe ori spre finalul urmei. În urma impactului cu pământ sau nisip, de regulă, gloanțele vor avea
deformări reduse, însă contactul creează pe suprafața glonțului regiuni de abraziune din cauza frecării de
substanțele minerale, având ca efect ștergerea parțială sau totală a urmelor inițiale create de ghintuirea țevii.
7.4. Determinarea locului unde se afla trăgătorul și victima în momentul declanșării

împușcăturii
Determinarea locului unde se afla trăgătorul și a locului unde se afla victima în momentul declanșării
împușcăturii depinde de mai mulți factori, dintre care amintim:
- nemodificarea locului faptei;
- marcarea exactă și fixarea corectă a poziției urmelor principale și secundare ale împușcăturii, a
poziției cadavrului precum și a urmelor de sânge, de încălțăminte, de fibre etc;
- stabilirea traiectoriei proiectilului pornind de la urmele descoperite pe obiectele de îmbrăcăminte
și corpul victimei, coroborate cu elementele furnizate de locul faptei. Trebuie să se țină cont și de posibilitatea
existenței ricoșeului, cunoașterea acestui fenomen fiind extrem de utilă la reconstituirea pozițiilor trăgătorului,
victimei și pentru înțelegerea mecanismului de producere a leziunilor;
- determinarea distanței de tragere, fiind esențial să se facă diferența dacă tragerea s-a efectuat
cu țeava lipită, de la mică distanță sau de la distanță mare.
Este foarte importantă prezența la fața locului a unui expert în balistica armelor și munițiilor, încă din
faza inițială a cercetării locului faptei. Prezența expertului este recomandată și la efectuarea necropsiei, pentru
a se urmări determinarea corectă a traiectoriei proiectilelor în corpul victimei și determinarea unghiurilor de
impact.
Când victima a decedat, poziția cadavrului trebuie fixată în detaliu atât prin fotografiere și videofilmare,
dar mai ales prin măsurători și schițe, fiind indicată și fixată amplasarea urmelor și obiectelor purtătoare de
urme din câmpul infracțional.
Operațiunile de determinare a locului trăgătorului pornesc de la victimă sau corpul lovit de proiectil.
Determinarea direcției și distanței de tragere reprezintă un element foarte important, întrucât permite
aprecierea poziției trăgătorului față de corpul lovit/victimă. Informații utile sunt oferite de poziția tuburilor de
cartuș descoperite la fața locului.
Stabilirea locului trăgătorului în raport de poziția victimei și poziția urmelor și obiectelor purtătoare de
urme se poate realiza în condiții foarte bune atunci când împușcătura s-a realizat în spații interioare, precum
camere de locuință sau interiorul unei mașini.
După stabilirea orificiilor de intrare și de ieșire a proiectilului se pot introduce baghete pentru a indica
direcția de zbor a proiectilului și pentru a se calcula unghiul de impact al proiectilului.
Pentru a se stabili o traiectorie cât mai precisă este necesar ca bagheta (tija indicatore) să treacă prin
două puncte consecutive fixe prin care a trecut proiectilul, cu condiția ca acesta să nu fi deviat din primul punct
în al doilea punct. Se pot folosi conuri de centrare pentru ca tija indicatoare să fie fixată în centrul orificiilor de
intrare și de ieșire. În cazul penetrărilor în anumite materiale (existând un orificiu de intrare și un canal orb) se
poate stabili o traiectorie prin introducerea baghetei în canal atât timp cât adâncimea și diametrul penetrării
permit baghetei să rămână într-o poziție fixă, fără a avea „joc” (mișcări laterale pe verticală și pe orizontală).
În cazul în care proiectilul trece prin mai multe corpuri, acesta poate fi deviat, iar traiectoria se va stabili
luându-se în calcul doar primele două puncte fixe de impact ale proiectilului.
Prelungirea direcției de zbor a proiectilului indicată de baghetă se poate realiza prin atașarea, de
capătul baghetei, a unui dispozitiv de proiectare a unui fascicul laser. Acesta va indica cu precizie originea
traiectoriei. Atașarea unei sfori colorate de capătul baghetei se va face după folosirea laserului, sfoara fiind
mai mult utilă în ilustrarea traiectoriei (prin întinderea sforii pentru a se prelungi direcția indicată de baghetă
se pot produce devieri eronate, de aceea se folosește inițial laserul și apoi se unește punctul indicat cu sfoară).
Locul de intersectare (convergență) a sforilor ce indică diferite traiectorii poate arăta locul aproximativ al
trăgătorului, dacă acesta nu se afla în mișcare în momentul executării tragerilor.
CAPITOLUL VIII:
MIJLOACE TEHNICE UTILIZATE ÎN PREZENT
ÎN EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A
ARMELOR DE FOC ŞI A MUNIŢIEI
CAPITOLUL VIII
MIJLOACE TEHNICE UTILIZATE ÎN PREZENT
ÎN EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A ARMELOR DE FOC ŞI A MUNIŢIEI
8.1. Mijloace tehnice de efectuare a măsurătorilor şi determinărilor

8.1.1 Cronograful (dispozitivul de determinare a vitezei iniţiale a proiectilului)
Sunt situaţii în care se impune utilizarea unei tehnici având fundament ştiinţific, pentru a determina
viteza inițială a proiectilului. Determinarea vitezei inițiale a proiectilului ajută la stabilirea energiei cinetice a
proiectilul tras cu arma în cauză, prin aplicarea formulei Ec = ½ * m * v2 (unde „Ec” este energia cinetică, „m”
este masa proiectilului exprimată în kilograme și „v” este viteza proiectilului exprimată în metri/secundă).
Un alt exemplu îl constituie verificarea unei arme ce a suferit modificări, pentru a se constata dacă
modificările aduse influenţează viteza iniţială a proiectilului în scopul de a depăşi limita maximă admisă pentru
care a fost confecționat acel tip de armă (ex. dacă armele cu aer comprimat au fost modificate pentru putea
trage proiectile metalice cu o viteză mai mare de 220 m/s) .
Stabilirea vitezei inițiale a proiectilului și a energiei cinetice permite realizarea unor calcule matematice pentru
determinarea densității de energie în funcție de aria secț iunii transversale a proiect ilu lui î n
zo na de impact. Există studii78 prin care s-a stabilit că densitatea de energie pentru penetrarea diferitelor
regiuni ale corpului uman variază între 23.99 J/cm2 și 52.74 J/cm2. În Israel79, pentru ca o armă să fie
considerată letală, se acceptă densitatea de energie de minim 33 J/cm2.
O formulă utilă pentru măsurarea densității de energie a proiectilului, exprimată în Jouli / cm2, este
următoarea:
𝐸𝑐 0,5 ∗ m ∗ 𝑉 X 0,5 ∗ m ∗ 𝑉 X J
𝐸𝐷 = = X = =
𝐴 𝑑 𝑑X 𝑐𝑚X
П ∗ 4 3,1416 ∗ 4
unde:
„ED” este densitatea de energie;
„Ec” este energia cinetică, „A” este aria secțiunii transversale a proiectilului în zona de impact;
„m” este masa proiectilului exprimată în kilograme;
„d” este diametrul proiectilului exprimat în cm.
Cronograful80 este într-un fel similar unui cronometru care măsoară viteza proiectilului între anumite
repere (senzori). Aceşti senzori sunt dispuşi pe nişte „braţe” în forma literei „V” care au între ele o distanţă de
0,6-1,2 m.
Tragerea se realizează astfel încât proiectilul să treacă prin interiorul „brațelor” (senzorilor) central pe
axa verticală și pe axa orizontală.
Pe măsură ce proiectilul trece de fiecare senzor, informația e transmisă și stocată într-un
microprocesor special, care calculează viteza proiectilului în funcție de distanța dintre senzori și timpul
înregistrat.
Vitezele fiecărui proiectil tras pot fi memorate și redate sub forma unui raport detaliat, ce poate fi
printat, stocat în memorie sau transmis direct într-un computer, prin intermediul unui cablu de date.
78 Cynthia A. Bir, Shelby J. Stewart, Marianne Wilhelm, Skin penetration assessment of less lethal kinetic energy munitions, Journal of
Forensic Sciences, Vol. 50. No. 6, Nov. 2005

79 Lior Nedivi, Proof of Non-Lethality of Airsoft Guns, AFTE Journal--Volume 44 Number 2, 2012
Fig. 205 Fig. 206

Fig. 205-206: Mod de realizare a tragerilor cu cronograf montat în poligon exterior
8.1.2. Dinamometrul (dispozitivul de determinare a tăriei trăgaciului)

Dinamometrul cu arc este un dispozitiv tradiţional de determinare a tăriei trăgaciului, fiind preferat
datorită faptului că este uşor de manevrat şi de calibrat.
Determinarea tăriei trăgaciului se realizează prin montarea capătului special al dinamometrului pe
trăgaciul armei şi acţionarea acestuia prin tragere.
Fig. 207: Dinamometru cu arc
Dinamometrul digital este un dispozitiv de determinare a tăriei trăgaciului prin împingerea sau
tragerea trăgaciului armei.
Este utilizat indiferent de tipul armei de foc şi are ca element de inovaţie nu numai afişarea digitală a
valorilor determinate cât şi faptul că oferă informaţii referitoare la forţa de apăsare şi distanţa parcursă de
trăgaci până în punctul limită.
Acest tip de dispozitiv poate fi prevăzut cu o interfaţă de conectare la computer şi software aferent
pentru procesarea rezultatelor.
Fig. 208: Dinamometru digital și modul de raportare a determinărilor

prin intermediul software-ului aferent
8.1.3 Instrumente de măsurare cu precizie (balanța electronică, șublerul, micrometrul)

Balanța electronică de precizie. Cum pentru stabilirea masei armelor de foc se folosesc diferite
tipuri de cântare așa și pentru stabilirea masei elementelor de muniţie (tuburi, alice, gloanţe, fragmente de
proiectile etc.) se utilizează balanţa electronică.
Aceasta este prevăzută cu un taler pentru aşezarea obiectului ce se doreşte a fi cântărit, dar poate
avea și un alt taler pe care sunt aşezate greutăți de mici dimensiuni utilizate pentru calibrare.
Fig. 209 Fig. 210

Fig. 209-210: Tipuri de balanță electronică de precizie
Șublerul este instrumentul utilizat pentru a determina distanţa între două capete ale unui obiect,
diametrul exterior (în cazul unui tub sau proiectil) sau diametrul interior (în cazul ţevii unei arme de foc).
Şublerul analog este prevăzut cu o unitate milimetrică și uneori poate fi prevăzut cu un cadran cu ac.
Șublerul digital este prevăzut cu un mic display dar și cu o unitate milimetrică ce poate fi folosită în
cazul cedării bateriei și nefuncționării displayului. Displayul permite afișarea valorilor precise (cu zecimale)
atât în milimetri cât și în inchi, motiv care face ca șublerul digital să fie preferat în detrimentul celui analog.
Fig. 211 Fig. 212

Fig. 211-212: Șubler analog
Fig. 213: Șubler digital
Micrometrul (analog sau digital) este instrumentul utilizat în examinarea urmelor de tragere
existente pe elementele de muniţie, pentru a măsura unele caracteristici precum lăţimea, grosimea sau
diametrul. Este foarte util în stabilirea lăţimii urmelor de plinuri şi ghinturi de pe suprafaţa proiectilelor trase.
Micrometru
analog
Micrometru
digital
Fig. 214: Micrometre
8.1.4. Gelatina balistică

Gelatina balistică81 este o soluţie pe bază de apă şi pudră specială de gelatină, răcită la o temperatură
de 4-100C, fiind utilizată pentru a simula densitatea şi vâscozitatea ţesutului uman şi pentru a testa aspecte
legate de balistica terminală a ţintei (fenomenele produse la impactul glonţului).
81 N.C. Nicholas, J.R. Welsch, Ballistic Gelatin, INLDT, 2004, pag.1-2

Fig. 215: Gelatină balistică
Deşi nu reproduce structura exactă a corpului uman (incluzând pielea şi scheletul osos), este
des folosită în experimentele balistice, întrucât reproduce cu aproximaţie densitatea şi vâscozitatea
ţesutului moale uman sau animal.
Aspectele referitoare la balistica terminală a ţintei ce pot fi constatate în urma tragerilor experimentale
efectuate în gelatina balistică, sunt următoarele:
- traseul penetrant parcurs de proiectil în țintă (gelatina balistică);
- cavitatea temporară și cavitatea permanentă create de glonț în țintă;
- modul de deformare în urma impactului a gloanţelor de diferite tipuri şi calibre.
Aceste aspecte sunt coroborate cu datele obţinute prin utilizarea cronografului şi a instrumentelor de
măsurare a masei muniţiei.
Astfel, se pot efectua constatări cu privire la traseul parcurs în gelatina balistică (ce simulează ţesutul
uman) de un anumit tip de proiectil, având o anumită masă şi viteză, tras de la o anumită distanţă cu un anumit
tip de armă de foc, eventualele deformări ale glonţului datorită impactului, distanţa parcursă de acesta în
gelatină, cavitatea temporară (poate fi vizibilă dacă se videofilmează cu o cameră ultrarapidă) și cavitatea
permanentă creată etc.
În continuare sunt ilustrate traseele parcurse în gelatina balistică de către 3 proiectile de calibre
diferite82:
7,12 g.
Fig. 216: Traseul parcurs în gelatina balistică de un proiectil tras cu

un revolver de calibrul .38 Special
82 N.C. Nicholas, J.R. Welsch, Ballistic Gelatin, INLDT, 2004, pag.12-15

7,62 mm NATO
9,71 g.
862 m/s
Fig. 217: Traseul parcurs în gelatina balistică de un proiectil calibrul 7,62 mm NATO
Fig. 218: Traseul parcurs în gelatina balistică de un proiectil unic,

tras cu pușcă de calibrul 12
8.2. Analiza informatică a imaginilor urmelor balistice. Cataloage de specialitate tip baze de
date
8.2.1. LUCIA FORENSIC – software de analiză a imaginilor urmelor balistice
LUCIA FORENSIC este un software specializat de analiză a imaginii, fiind instalat pe o platformă PC
performantă prevăzută cu diferite echipamente de analiză şi preluare a imaginii (stereomicroscop cu cameră
video aferentă, scaner etc.). Programul permite controlul echipamentelor de analiză, preluarea live a imaginii
și analiza complexă a acesteia (efectuarea măsurătorilor de diferite tipuri, indicarea și trasarea anumitor
elemente stabilite, ilustrarea rezultatului comparaţiilor prin confruntare, juxtapunere, suprapunere etc.). În
activitatea de balistică judiciară poate fi utilizat atât sistemul informatizat cu stereomicroscop (LUCIA
FORENSIC COMPARE) cât şi sistemul informatizat cu echipament de scanare pentru elementele de muniție
(LUCIA Balscan).
Fig. 219: Platformă de lucru LUCIA Balscan

LUCIA BALSCAN83 este utilizat pentru scanarea urmelor create de armele de foc pe tuburile şi
proiectilele trase, preluarea automată a imaginii acestora şi efectuarea examinărilor comparative.
Echipamentul de scanare este complet automatizat (imaginile sunt preluate de fiecare dată în aceleaşi condiţii
de iluminare, claritate, contrast, luminozitate etc.) şi controlat prin intermediul computerului. Camera digitală
de mare rezoluţie asigură preluarea unor imagini de înaltă calitate.
Fig. 220 Fig. 221

Fig. 220-221: Imagini ale urmelor existente pe tuburi și gloanțe, preluate de echipamentul LUCIA Balscan
Scanarea proiectilelor permite preluarea imaginii întregii suprafeţe purtătoare de urme şi stocarea
acesteia în computer. Este posibilă efectuarea de examinări comparative între o imagine preluată sau o
imagine live (nepreluată) și alte imagini stocate deja în cadrul unei baze de date.
Ca element de inovaţie este și preluarea imaginii tridimensionale (3D) a urmelor create pe elementele
de muniție trase.
Fig. 222 Fig. 223

Fig. 222-223: Tipuri de imagini tridimensionale
Programul permite de asemenea efectuarea examinărilor comparative (imaginile fiind mărite la

aceeași scară) şi salvarea demonstraţiei identificării ca imagine separată.
Fig. 224: Imagini ale urmelor create pe proiectile şi tuburi, analizate

cu ajutorul software-ului Lucia Balscan
83 http://www.forensic.cz/en/products/lucia-balscan/
8.2.2. Cataloage de specialitate tip baze de date

Cataloagele tip baze de date sunt programe care conţin date tehnice ale armelor de foc sau ale
elementelor de muniţie, însoţite de imagini de ilustrare.
În funcţie de tipul de date balistice conţinute, aceste programe pot fi de mai multe feluri:
• cataloage tip baze de date cu imagini de ilustrare şi informaţii tehnice privind arme de foc de
diferite tipuri, mărci, modele şi calibre;
• cataloage tip baze de date care oferă informaţii tehnice privind calibrul, marca, modelul, ţara de
fabricaţie, producător, tipul de ghintuire al ţevii, numărul şi sensul plinurilor şi ghinturilor, lăţimea plinurilor şi
ghinturilor;
• cataloage tip baze de date care conţin imagini de ilustrare şi caracteristici tehnice (lungime,
diametru, masă etc.) ale cartuşelor de diferite calibre.
Aceste cataloage sunt de un real folos în următoarele situaţii:

• când nu se poate determina marca şi modelul unei arme de foc. În funcţie de caracteristicile
tehnice constatate şi compararea acestora cu cele din cataloagele de specialitate, precum şi în urma
vizualizării imaginilor conţinute, se poate stabili marca şi modelul armei de foc în litigiu;
Fig. 225: Interfața de lucru a programului Firearms Reference Table, ce conţine o bază de date cu imagini şi
caracteristici tehnice ale armelor de foc de diferite tipuri, calibre, mărci şi modele
• când se doreşte stabilirea calibrului unui cartuş sau tub de cartuş necunoscut. Se vor determina
caracteristicile tehnice (lungime, diametru, masă, tipul constructiv etc.), acestea fiind apoi comparate cu cele
din cataloagele de specialitate care au ataşate şi imagini de ilustrare pentru a facilita determinarea calibrului
muniţiei în litigiu;
• când se dorește stabilirea producătorului, tipului și calibrului muniției baza codurilor

inscripționate pe rozetă, pe baza codurilor de culoare a vopselei și pe baza dimensiunilor. O bază de date
utilă pentru lămurirea acestor aspecte este CartWinPro84;
84 http://www.cartwinpro.com
Fig. 226: Informații tehnice furnizate de baza de date online AmmoGuide85, ce conține o bază de date cu imagini
şi caracteristici ale cartuşelor de diferite tipuri şi calibre
• când se dorește stabilirea caracteristicilor generale (tip, marcă, model și calibru) ale armei de
foc cu care a fost tras un proiectil. În urma determinării calibrului, numărului şi sensului de răsucire al urmelor
de plinuri şi ghinturi, lățimii urmelor de plinuri și ghinturi, prin introducerea acestor date în câmpurile de căutare
ale unui program special (de ex. General Rifling Characteristics creat de F.B.I.), va fi redată o listă ce conţine
mai multe mărci şi modele de arme de foc ce îndeplinesc aceste caracteristici.
Fig. 227
85 https://www.ammoguide.com
Fig. 228
Fig. 227-228: Interfața de lucru a bazei de date General Rifling Characteristics creată de FBI, ce conține date
tehnice ale armelor de foc de diferite tipuri, calibre, mărci și modele
8.3. Stereomicroscopul şi microscopul comparator

Stereomicroscopul este un aparat optomecanic cu factor de mărire ridicat (mărire standard 8X-35X,
oculare fixe 10X), prevăzut cu sursă de iluminare, cameră digitală pentru preluarea imaginii şi interfaţă de
conectare la computer.
Stereomicroscopul este utilizat cu succes la examinarea tuburilor şi proiectilelor trase, cât şi a altor
probe de dimensiuni reduse (particule de pulbere
arsă şi nearsă, fragmente din cămaşa proiectilelor
etc.).
Cu ajutorul software-ului de analiză a
imaginii (precum LUCIA Forensic), se pot efectua
măsurători ale urmelor existente pe proiectilele sau
pe tuburile examinate.
Singurul inconvenient al
stereomicroscopului este acela că nu permite
examinarea comparativă directă prin vizualizarea
simultană, prin oculare, a două probe mărite în
același timp la aceeași scară.
Fig. 229: Stereomicroscop

Microscopul comparator este un aparat complex optomecanic, prevăzut cu două căi optice, astfel
realizate încât sistemul prismelor uneşte imaginile a două obiecte examinate, într-un singur câmp de vedere
al ocularelor.
Rezultatul examinărilor comparative poate fi vizualizat pe monitor şi preluat cu o cameră video, fiind
stocat cu ajutorul unui software în calculator.
Cu ajutorul microscopului comparator se realizează, prin comparare directă, identificarea obiectului
creator pe baza urmelor acestuia, evidenţierea asemănărilor sau deosebirilor dintre două sau mai multe
obiecte/urme şi stabilirea unor caracteristici de identificare sau individualizare.
Examinarea comparativă presupune vizualizarea simultană a urmelor existente pe materialele supuse
examinării şi stabilirea elementelor sau caracteristicilor individuale ale acestora, care pot confirma sau infirma
identitatea obiectului creator (arma de foc).
Pentru examinarea comparativă a probelor, microscopul este prevăzut cu surse de iluminare
incidentală, coaxială şi transmisă, ce sunt astfel construite pentru a permite reglarea unghiului şi intensităţii
de iluminare, cu aceleaşi valori pentru ambele căi optice.
Cele două măsuţe de examinare sunt ergonomice, pe acestea fiind posibilă montarea unor accesorii
pentru examinare: măsuţe auxiliare rotative, dispozitive de prindere şi fixare a probelor etc.
Obţinerea profunzimii de câmp se realizează în urma alegerii unei valori corecte a diafragmei şi fixarea
sa pe scala valorilor diafragmei.
Valoarea diafragmei aleasă trebuie să fie aceeaşi pentru ambele obiective ale microscopului
comparator.
Claritatea imaginilor se obţine prin focalizare, care se realizează prin deplasarea în plan vertical a
blocului obiectivelor sau prin acţionarea butoanelor de claritate fină.
Fig. 230: Microscop comparator LEICA86
86 http://www.leica-microsystems.com
8.4. Tehnica „double-casting” de clonare a tuburilor de cartuș și a gloanțelor trase cu arme de

foc
Conform manualului INTERPOL Ballistic Information Network (IBIN), în cazul în care se dorește
verificarea prin INTERPOL a tuburilor și proiectilelor trase cu arme de foc necunoscute, se pot trimite clone
ale elementelor de muniție în litigiu pentru a fi comparate cu gloanțe și tuburi de calibru similar din evidențele
celorlalte țări. Trimiterea clonelor gloanțelor și tuburilor trase cu o armă necunoscută pentru a fi verificate prin
Interpol este o soluție pentru țările care nu dețin tehnologie IBIS și nu sunt conectate la rețeaua de identificare
balistică IBIN87 (INTERPOL Ballistic Information Network). Totodată, trimiterea clonelor gloanțelor și tuburilor
trase cu o armă necunoscută pentru a fi verificate prin Interpol este o soluție alternativă cu ajutorul căreia se
evită trimiterea gloanțelor și tuburilor în litigiu întrucât acestea sunt probe și trebuie să rămână în custodia
organului judiciar.
Prin tehnica „double-casting” sunt create clone ale tuburilor și gloanțelor în litigiu trase cu arme
necunoscute, prin realizarea clonelor fiind reproduse la nivel microscopic toate urmele existente pe aceste
elemente de muniție. Institutul de Criminalistică din Olanda și BKA-Germania sunt pionierii tehnicii „double-
casting”88, Rețeaua Europeană a Institutelor de Criminalistică utilizând această tehnică pentru testele
colaborative de competență profesională în care sunt examinate de către membrii ENFSI clone de gloanțe și
tuburi trase.
Fig. 231: Glonț și tub în litigiu Fig. 232: Clone ale glonțului și tubului în litigiu
Tehnica „double-casting” de clonare a tuburilor și gloanțelor trase presupune parcurgerea a 2 etape:

• realizarea unei matrițe din silicon după tubul sau glonțul tras;
• turnarea în matrița din silicon a unei rășini poliuretanice.
Înainte de clonarea gloanțelor și tuburilor trase, acestea trebuie curățate bine cu acetonă sau cu
metanol. Apoi se parcurg următorii pași:
- cu un instrument din plastic (pentru a nu crea urme) se îndreaptă către vârf porțiunile de
cămașă pliate la baza glonțului (în cazul gloanțelor deformate în formă de „ciupercă”);
- se lipește de fundul glonțului, folosind un adeziv tip superglue, un cep din lemn cu lungimea
de 10 mm și diametrul ușor mai mic decât cel al proiectilului. Cepul se lipește perpendicular pe o platformă
circulară din plastic, glonțul fiind orientat în sus;
- se introduce în tub un dop din plută și cu ajutorul unui adeziv tip superglue dopul din plută se
lipește perpendicular pe o platformă circulară din plastic, rozeta tubului fiind orientată în sus;
Fig. 233: Modul de fixare a glonțului și tubului pe platforma circulară din plastic
87 https://www.interpol.int/Crime-areas/Firearms/INTERPOL-Ballistic-Information-Network-IBIN
88Alfons Koch, Castings of Complex Stereometric Samples for Proficiency Tests in Firearm and Tool Mark Examinations, AFTE Journal,
Vol. 39 No. 4, 2007
- se taie partea de jos a unui pahar din plastic și se aşează pe platforma circulară din plastic.
Se sertizează prin lipire circumferința bazei paharului de platformei din plastic, astfel încât atunci când se va
turna siliconul, pentru crearea matriței, să nu se permită scurgerea acestuia. În lipsa unei platforme circulare
și a unui pahar din plastic, se poate folosi o cutie din plastic, având pereții înalți;
Fig. 234: Baza paharului lipită de platforma circulară
- timpul de creare a matriței din silicon variază între 15 și 24 ore. Se folosește pentru prepararea
matriței siliconice „Elastosil M4641A” și „Elastosil M4641B”. Într-un pahar, respectându-se raportul 10:1 se
toarnă „Elastosil M4641A” și „Elastosil M4641B”, iar cu ajutorul unei spatule se amestecă bine. Peste
elementele de muniție se toarnă ușor amestecul, pentru evitarea formării bulelor de aer, până ce se acoperă
elementele de muniție cu un strat de aprox. 5 mm. Se mișcă ușor cutia de formare a matriței cu silicon turnat,
pentru îndepărtarea bulelor de aer;
Fig. 235: Siliconul după turnare
- se aşează cutia cu silicon turnat într-un recipient sub presiune și se închide capacul acestuia.
Se conectează recipientul la un compresor de aer, se pornește compresorul și se aplică 30 PSI (2,041 Bari)
de presiune de aer;
- timpul de preparare sub presiune a matriței din silicon este de 15-24 de ore, pentru a nu
rămâne bule de aer și a se putea reproduce la nivel microscopic negativul elementelor de muniție;
Fig. 236 Fig. 237 Fig. 238 Fig. 239

Fig. 236-239: Tip de recipient sub presiune ce se poate conecta la un compresor de aer
și matrița siliconică formată după 15-24 de ore de preparare sub presiunea de 2,041 Bari
- după finalizarea preparării matriței din silicon, se oprește compresorul de aer, se

deconectează de recipientul sub presiune și se scoate matrița. Se poate folosi o spatulă, un cuțit și alcool
pentru a scoate matrița siliconică din cutia în care a fost turnată inițial;
- se scot cu atenție gloanțele și tuburile din matrița siliconică apoi, prin pulverizarea de aer
comprimat, aceasta se curăță de particulele rămase după scoaterea elementelor de muniție. Matrița siliconică
este astfel pregătită pentru turnarea rășinii poliuretanice;
Fig. 240 Fig. 241

Fig. 240-241: Scoaterea elementelor de muniție din matrița de silicon
- într-un pahar se toarnă rășină „Smooth-Cast 321A” și în alt pahar se toarnă în aceeași
cantitate rășină „Smooth-Cast 321B”. La un volum de 100 ml se adaugă 30 de picături de colorant „Smooth-
On-SO-Strong Black Color Tint” în paharul cu rășină „Smooth-Cast 321B”. Apoi se amestecă împreună rășinile
„Smooth-Cast 321A” și „Smooth-Cast 321B” timp de aproximativ 40 de secunde, avându-se în vedere că
timpul de solidificare este de 7 minute. Se toarnă amestecul ușor, în matrița din silicon, pentru a nu se forma
bule de aer (se poate folosi o pensulă);
- se aşează matrița umplută cu rășină în recipientul sub presiune și se închide capacul acestuia.
Se conectează recipientul sub presiune la un compresor de aer, se pornește compresorul și se aplică o
presurizare de 30 PSI (2,041 Bari) timp de 2 ore.;
- după finalizarea preparării, se oprește compresorul de aer, se deconectează de recipientul
sub presiune și se scoate matrița cu mulajul de rășină poliuretanică. Mulajele de rășină poliuretanică se scot
din matrița siliconică prin apăsarea bazei acesteia simultan cu tragerea mulajelor. Se procedează cu atenție
pentru a nu se distruge matrița din silicon. Matrița din silicon poate fi refolosită la prepararea a aprox. 20 de
mulaje (clone) din rășină poliuretanică;
Fig. 242 Fig. 243

Fig. 242-243: Introducerea matriței umplute cu rășină în recipientul sub presiune pentru prepararea mulajelor
(fig. 242) și scoaterea din matrița siliconică a mulajelor din rășină poliuretanică (fig. 243)
- se curăță mulajele din rășină poliuretanică (clonele gloanțelor și tuburilor) prin pulverizare de
aer comprimat sau cu apă și săpun lichid. Clonele obținute trebuie comparate cu glonțul sau tubul după care
au fost create, fiind validate printr-un certificat de autenticitate, iar apoi pot fi trimise pentru verificări
internaționale prin INTERPOL.
Fig. 244 Fig. 245

Fig. 244-245: Demonstrație a continuității liniare a striațiilor urmelor existente pe elementele de muniție
și pe clonele acestora (realizate din rășină poliuretanică)
8.5. Sisteme informatice de identificare automată a armelor de foc după urmele create pe tuburi
şi proiectile
8.5.1 Sistemul EVOFINDER 3D
Sistemul automat de identificare balistică EVOFINDER89, este un sistem complex care preia imaginile
urmelor existente pe tuburile şi proiectilele trase, le stochează în cadrul unei baze de date, imaginile fiind apoi
corelate și examinate comparativ în scopul identificării criminalistice a armelor de foc.
Arhitectura minimală a sistemului este compusă din:
• stație de lucru DAS (Data Aquisition Station) - platformă PC prevăzută cu unitate
universală de achiziţie pentru tuburi şi proiectile;
• staţie de lucru EWS (Expert Working Station) – platformă PC pentru realizarea
examinărilor comparative, efectuarea de căutări în baza de date, generarea de rapoarte etc.;
• servere SAS (Specimen Analysis System) de stocare a bazelor de date şi de corelare a
datelor pe baza unor algoritmi matematici.
Fig. 246: Arhitectura minimală a unui sistem EVOFINDER
Staţia de lucru DAS (Data Aquisition Station) are rolul de a achiziţiona imaginile urmelor existente
pe tuburile şi proiectilele trase şi de a le salva în cadrul unei baze de date.
Platforma PC este prevăzută cu o sursa de alimentare independentă şi cu o performantă unitate de
achiziţie, controlată cu ajutorului software-ului specific.
Elementele de muniţie sunt introduse în interiorul unităţii de achiziţie utilizându-se adaptoare speciale.
Unitatea de achiziţie este automatizată, având funcţia de claritate automată a imaginii.
Fig. 247 Fig. 248

Fig. 247-248: Stație de lucru DAS
89 http://evofinder.com
Pot fi achiziționate imagini bidimensionale și tridimensionale ale urmelor de tragere existente pe

gloanțe și tuburi trase de diferite calibre (inclusiv calibrul 20 mm în cazul gloanțelor și calibrul 22 mm în cazul
tuburilor de cartuș). Categoriile de urme de tragere achiziţionate sunt următoarele:
- urmele create de ghinturi şi plinuri (în cazul proiectilelor);
- urmele create de percutor, peretele frontal al închizătorului, ejector, extractor şi alte urme
constatate (în cazul tuburilor).
Fig. 249: Interfața de lucru a software-ului de achiziţie
Staţia de lucru EWS (Expert Working Station) permite consultarea bazelor de date şi efectuarea
examinărilor comparative (identificărilor).
Software-ul are numeroase facilități de vizualizare comparativă a imaginilor (vizualizare multiplă a unei
imagini comparativ cu altele, vizualizare prin alăturare, suprapunere şi transparenţă), unelte de îmbunătăţire
a contrastului şi luminozităţii, de marcare şi trasare a detaliilor caracteristice asemănătoare, funcții de
efectuare a măsurătorilor, funcții de salvare a demonstraţiei sub formă de imagine sau raport detaliat etc.
Fig. 250: Stație de lucru EWS și interfața de lucru a software-ului de examinare comparativă
Serverele SAS (Specimen Analysis System) stochează, gestionează şi corelează datele. Constituie
practic “motorul” sistemului, procesând sesiuni automate de analiză şi de corelare a datelor.
Arhitectura fizică şi digitală a fost concepută astfel încât să permită variante de upgrade, iar bazele de
date existente să fie compatibile cu bazele de date ale noilor versiuni de sistem EVOFINDER.
Dintre facilităţile sistemului EVOFINDER, cele mai importante de menţionat ar fi următoarele:
• procesul de achiziţie este automatizat şi durează câteva minute;

• imaginile preluate şi stocate sunt de înaltă rezoluţie;
• interfaţa prietenoasă de utilizare;
• permite interconectarea şi efectuarea schimbului de date cu alte sisteme EVOFINDER.
8.5.2 Sistemul ARSENAL 3D ABIS

Sistemul rusesc Arsenal 3D Automated Ballistic Identification System90 produs de Papillon este
un sistem automat de identificare balistică, arhitectura minimală a acestuia înglobând următoarele
componente:
• Arsenal 3D Ballistic Scanner – platformă de lucru pentru preluarea imaginilor urmelor
de tragere existente pe gloanțe și tuburile de cartuș;
• Data Processing – platformă de lucru pentru stocarea, procesarea și corelarea datelor în
baza unor algoritmi specifici;
• Analysis and Visualization Tools – platformă de lucru pentru realizarea examinărilor
comparative și consultarea bazelor de date.
Arsenal 3D Ballistic Scanner are rolul de a achiziționa imaginile urmelor existente pe tuburile de
cartuș (urme create de percutor, peretele frontal al închizătorului, ejector, extractor, încărcător, camera
cartușului, fereastra de ejectare) și pe proiectilele trase (urme de alunecare, urme create de plinurile și
ghinturile țevii), salvându-le în cadrul unei baze de date.
Fig. 251: Stație de lucru Arsenal 3D Ballistic Scanner
Stația de lucru ARSENAL 3D ABIS poate să funcționeze ca stație de lucru independentă, având
propria bază de date (cu până la 10.000 înregistrări) și propriul software de consultare a bazelor de date și de
examinare comparativă. De asemenea, această stație de lucru poate să funcționeze și ca stație integrată în
cadrul unei rețele complexe
Analysis and Visualization Tools permite realizarea examinărilor comparative (identificărilor) și
consultarea bazelor de date. Software-ul are numeroase facilități de vizualizare comparativă a imaginilor
(inclusiv vizualizare 3D), unelte de îmbunătățire a contrastului și luminozității, de marcare și trasare a detaliilor
caracteristice asemănătoare, funcții de efectuare a măsurătorilor (unghi, distanță) etc.
90 http://www.papillonsystems.com
Fig. 252: Interfața de lucru Analysis and Visualization Tools
8.5.3 Sistemul IBIS (Integrated Ballistics Identification System)

Sistemul automat de identificare balistică IBIS TRAX HD 3D91 este un sistem complex, având rolul
de a achiziţiona, stoca şi gestiona imaginile elementelor de muniţie trase cu arme de foc (tuburi de cartuș și
gloanțe), în cadrul unei baze de date operative, destinate identificării automate a armelor de foc aflate în
evidenţă.
Producătorul sistemului este firma canadiană Ultra Electronics Forensic Technology Inc., care din anul
1991 şi până în prezent a fabricat astfel de sisteme pentru ţări din continentele America de Nord, America
Centrală, America de Sud, Europa, Asia şi Africa.
Arhitectura minimală a sistemului IBIS TRAX HD 3D este constituită din următoarele componente
principale:
• stație de lucru BRASSTRAX, de achiziţie a tuburilor;
• staţie de lucru BULLETTRAX, de achiziţie a proiectilelor;
• concentrator de date;
• server de corelare a datelor;
• staţie de lucru MATCHPOINT, de analiză a rezultatelor corelărilor.
Fig. 253: Arhitectura minimală a sistemului IBIS
91 http://www.ultra-forensictechnology.com/
Stația de achiziţie BRASSTRAX are rolul de a prelua imaginile urmelor create de armele de foc pe
rozeta şi capsa detonantă a tuburilor trase (imaginile urmelor ejectorului, peretelui frontal al închizătorului şi
percuţiei centrale sau marginale). Totodată, pe lângă datele tehnice ale tubului de cartuş (calibru, marcă,
forma urmei de percuție etc), pot fi ataşate şi informaţii referitoare la marca, modelul, calibrul şi tipul armei de
foc, ţara producătoare etc.
Fig. 254: Stație de lucru BRASSTTRAX
Imaginile şi datele ataşate sunt stocate și transmise la concentratorul de date.

Staţia de lucru este alcătuită dintr-o platformă PC şi o unitate de achiziţie performantă pentru scanarea
imaginilor urmelor existente pe tuburile trase, caracteristicile principale ale acestei staţii de lucru fiind
următoarele:
• preluarea de imagini 2D şi 3D în cazul urmelor create de peretele frontal al închizătorului, cuiul
percutor și ejector;
• scanarea întreagă a suprafeţei rozetei tubului de cartuş;
• unitate de achiziţie automatizată (funcţie automată de claritate, iluminare şi calibrare);
• obţinerea unor imagini de înaltă rezoluţie;
• permite achiziţionarea tuburilor cu diametrul cuprins între 4 mm şi 13 mm (în cazul cartuşelor
pentru armele de foc cu ţeavă ghintuită), respectiv între 4 mm şi 20 mm (în cazul cartuşelor pentru armele de
foc cu ţeavă lisă).
Fig. 255: Imagini (2D şi 3D) ale urmelor existente pe tuburi, preluate cu ajutorul staţiei BRASSTRAX-3D
Staţia de achiziţie BULLETTRAX permite scanarea suprafeței proiectilului, în urma unei rotații la
360° obţinându-se o imagine tridimensională completă a urmelor de ghinturi şi plinuri existente. Datele tehnice
ale proiectilului scanat şi al armei de foc cu care a fost tras sunt stocate alături de imagini în cazuri, care sunt
trimise la concentratorul de date.
Stația de lucru este alcătuită dintr-o platformă PC şi o performantă unitate de achiziţie, complet
automatizată. Caracteristicile principale ale acestei staţii de lucru sunt următoarele:
• preluarea de imagini bidimensionale şi tridimensionale ale urmelor create de plinuri şi ghinturi
pe suprafaţa proiectilului;
• obţinerea unor imagini de înaltă rezoluţie;
• abilitatea de scanare a proiectilelor deformate sau fragmentate, dar şi a proiectilelor trase cu
arme de foc care au ţevi ghintuite poligonal;
• permite scanarea proiectilelor de diferite calibre (5,6mm-13mm);
• procesul de achiziţie este complet automatizat;
• permite efectuarea de măsurători precise (la nivel de nanometri) pe întreaga suprafaţă a
proiectilului.
Fig. 256: Stație de lucru BULLETTRAX
Fig. 257 Fig. 258

Fig. 257-258: Imagine 2D şi imagine 3D a unei urme de plin existentă pe un glonț,
preluată cu ajutorul stației BULLETTRAX
Concentratorul de date are rolul de a atribui semnături digitale imaginilor și datelor trimise de la
staţiile de lucru. Pe baza acestor semnături digitale sunt efectuate corelările în baza de date.
Concentratorul de date este prevăzut cu o unitate de back-up care salvează pe bandă magnetică o
copie de siguranță a bazelor de date, pentru a preveniri pierderea informaţiilor.
Serverul de corelare a datelor efectuează în mod automat comparaţii între semnăturile digitale unice
atribuite de concentratorul de date. Utilizând algoritmi speciali, serverul procesează semnăturile digitale şi alte
date relevante, efectuând corelări în funcţie de similaritate, rezultatele fiind apoi analizate cu ajutorul stației
MATCHPOINT.
Fig. 259: Server de corelare a datelor și concentrator de date
Această înaltă capabilitate de comparare permite căutarea rapidă în sute de mii de cazuri din baza de
date, procesul de verificare concentrându-se pe candidaţii cu probabilitatea cea mai mare de a se potrivi cu
cazul de referinţă (verificat).
Serverul de corelare este practic ”motorul” ce propulsează funcţiile de comparare a datelor balistice,
primind şi gestionând acele semnături digitale unice atribuite imaginilor urmelor create de armele de foc pe
elementele de muniţie.
Stația de analiză MATCHPOINT permite consultarea (interogarea) bazelor de date, verificarea

rezultatelor corelărilor şi efectuarea examinărilor comparative (identificărilor).
De asemenea, prin intermediul acestei platforme de lucru se pot efectua corelări manuale (interogări
a bazei de date şi efectuarea de noi comparări după anumite criterii) atunci când se impune.
Fig. 260: Stație de analiză MATCHPOINT
Pentru fiecare caz verificat, în urma realizării unei corelări, se va afişa o listă de candidaţi, primii 10
având posibilitatea cea mai mare să provină de la aceeaşi armă de foc folosită în cazul de referinţă.
Principalele caracteristici ale stației de analiză MATCHPOINT+ sunt:
• facilitatea de vizualizare comparativă a imaginilor (vizualizare multiplă a unei imagini
comparativ cu mai multe imagini, vizualizare prin alăturare);
• permite filtrarea candidaților în funcție de scorul atribuit fiecărei categorii de urmă;
• abilitatea de a vizualiza imagini bidimensionale și tridimensionale, de a le mări și roti, de a
le îmbunătăți contrastului și luminozitatea;
• abilitatea de a efectua corelări manuale;

• posibilitatea de a marca elementele individuale de asemănare;
• posibilitatea de a marca potrivirile (identificările);
• posibilitatea de salvare a demonstrației sub formă de nouă imagine;
• posibilitate de elaborare și listare a unui raport detaliat;
• permite efectuarea de măsurători;
• permite vizualizarea imaginii 3D a suprafeței proiectilului la 3600;
• facilitarea determinării continuității liniare a microstriațiilor datorită funcției de verificare (prin
diagramă şi prin colorarea zonelor de continuitate liniară) prin suprapunerea secțiunilor transversale a reliefului
tridimensional al proiectilului.
Fig. 261: Fereastra cu rezultatele corelărilor şi lista candidaților
Fig. 262 Fig. 263

Fig. 262-263: Facilitatea de vizualizare comparativă multiplă a imaginilor
urmelor de pe gloanţe şi tuburi
Fig. 264: Vizualizare comparativă a imaginilor tridimensionale ale

urmelor de pe proiectile şi tuburi
Fig. 265
Fig. 266
Fig. 265-266: Vizualizare comparativă, elementele individuale de asemănare fiind marcate
Fig. 267: Vizualizare comparativă a urmelor-striații de pe două gloanțe, zonele

de continuitate liniară a microstriaţiilor fiind marcate prin culori diferite
Fig. 268: Diagrama secțiunilor transversale a reliefului 3D al proiectilului
Ca facilităţi ale sistemului IBIS, pot fi enumerate:

- gestionarea rapidă și eficientă a bazelor de date de dimensiuni foarte mari (milioane de cazuri cu
elemente de muniție);
- realizarea căutărilor și corelărilor rapide în baza de date (în câteva minute);
- corelările sunt pertinente, pentru cazul de referință fiind atribuit un număr redus de candidați
pertinenți, în funcție de un scor atribuit fiecărei categorii de urmă;
- imaginile preluate sunt de înaltă calitate, procesul de achiziție a acestora fiind complet automatizat;
- este prevăzut cu interfață de conectare cu alte sisteme IBIS, permițând efectuarea schimbului de
date (căutări și verificări ale elementelor de muniție). Un exemplu pertinent îl constituie rețeaua națională de
sisteme IBIS din SUA, denumită NIBIN. Și în cazul Europei funcționează rețeaua IBIN (Interpol Ballistic
Information Network), la care se conectează și efectuează schimb de date balistice sistemele IBIS ale țărilor
membre INTERPOL, participante la programul IBIN.
În cadrul Poliției Române, la Institutul Național de Criminalistică al I.G.P.R. funcționează sistemul IBIS
achiziționat în anul 2006. Versiunea sistemului deținut nu include și stația BULLETTRAX pentru achiziționarea
proiectilelor.
Cu ajutorul sistemului IBIS deținut de Politia Română, se pot înregistra, verifica și examina comparativ
urmele create de armele de foc pe tuburile de cartuș provenite de la:
- infracțiuni săvârșite cu arme de foc necunoscute (neidentificate);
- trageri experimentale cu arme de foc deținute ilegal, descoperite sau abandonate pe teritoriul țării
noastre;
- trageri experimentale cu arme de foc letale cu țeavă ghintuită, deținute legal.
8.5.4 Rolul imaginilor tridimensionale în examinarea comparativă

Algoritmii utilizaţi pentru corelarea diferitelor specimene pe baza datelor bidimensionale (2D) au dat
rezultate relativ satisfăcătoare în cazul tuburilor trase, dar mai slabe în cazul proiectilelor.
De cele mai multe ori, tuburile ajută mai mult în procesul identificării (întrucât reţin mai multe urme
create de mecanismele interioare ale armei de foc) atunci când gloanţele sunt serios deformate. De aceea,
importanţa adoptării tehnologiei 3D s-a axat la început mai mult pentru a fi utilizată în cazul analizei
proiectilelor, întrucât acestea suferă deformări datorate impactului cu ţinta.
S-a pus problema existenţei avantajelor în utilizarea datelor captate 3D faţă de cele 2D: cu alte cuvinte,
dacă în locul folosirii “fotografiei" suprafeţei glonţului se utilizează ca date măsurarea în adâncime a suprafeţei
acestuia, se vor obţine rezultate mai bune.
Captarea datelor 3D se poate asocia cu înregistrarea adâncimii urmelor specifice de pe specimen.
Glonţul este secţionat la diferite niveluri de-a lungul axei sale longitudinale.
Fiecare plan defineşte un nivel la care informaţia privind suprafaţa glonţului va fi înregistrată. Figura
de mai jos prezintă într-un format schematic conţinutul informaţiilor înregistrate la fiecare nivel al glonţului.
Fig. 269: Secţiune a suprafeței unui glonţ
La fiecare secţionare a proiectilului cu un plan transversal rezultă o curbă închisă, conţinând informaţii
specifice urmelor aflate pe suprafaţa glonţului.
Datele tridimensionale de la diferite secţiuni ale proiectilului nu se obţin şi nu se stochează sub forma
curbei ilustrate în imaginea anterioară. Din punctul de vedere al algoritmilor de corelare şi al utilizatorului, este
eficace urmarea unui nou pas în procesarea datelor preluate de la fiecare secţiune.
Pasul final al procesului de achiziţie a imaginii este generarea datelor normalizate92. Datele
tridimensionale normalizate sunt rezultatul unei procesări matematice a datelor digitale pentru a înlătura orice
eroare apărută în timpul procesului de captură.
Normalizarea datelor digitate reprezintă un pas crucial spre obţinerea datelor consistente pentru
comparare. Odată ce datele sunt normalizate, cele mai semnificative caracteristici ale glonţului ies în evidenţă
foarte clar. De exemplu, adâncimile impresiunilor create de ghinturi şi plinuri, dacă sunt măsurate, se dovedesc
deosebit de utile în identificarea posibililor fabricanţi ai armelor de foc.
Diferenţa principală între imaginile tridimensionale şi cele bidimensionale constă în faptul că imaginea
2D este o măsurătoare indirectă a caracteristicilor suprafeţei glonţului, în timp ce imaginea 3D este o
măsurătoare directă. Să luăm în considerare fenomenul fizic implicat în captarea datelor 2D. O sursă de
lumină e direcţionată către suprafaţa glonţului, iar aparatul înregistrează lumina reflectată de acea suprafaţă,
în funcţie de trăsăturile acesteia. Este o măsurare indirectă deoarece implică transformarea luminii incidente
în lumina înregistrată de cameră.
Procesul preluării datelor tridimensionale reprezintă o măsurare directă constând în distanța dintre
trăsăturile suprafeţei şi un plan imaginar.
Dintre dezavantajele captării indirecte a datelor, amintim:
92 Benjamin Bacrach, Ballistics Matching Using 3D Images of Bullets and Cartridge Cases, U.S.Department of Justice report, 2000
• robusteţea – o problemă importantă constă în faptul că transformarea luminii incidente

suprafeţei proiectilului depinde nu numai de trăsăturile acelei suprafeţe, dar şi de o sumă de parametri
independenţi cum ar fi unghiul de incidenţă al luminii, unghiul poziţionării camerei, variaţiile datorate reflexiei
suprafeţei glonţului, intensitatea luminii etc. Cu excepţia intensităţii luminii, e aproape imposibil să se elimine
efectele acestor parametri asupra datelor captate. Prin urmare, datele captate bidimensional sunt predispuse
la variaţii, deci sunt lipsite de robustețe.
• condiţiile nedeterminate – reprezintă o altă problemă semnificativă. Fiind dată o sursă de
lumină incidentă, unele trăsături mai reduse ale suprafeţelor pot fi “umbrite” de altele mai mari. Astfel, vor
exista regiuni ale suprafeţei ale căror trăsături nu vor fi reflectate cu acurateţe de datele captate. În concluzie,
metodele de captare a datelor bidimensionale pot fi afectate de variabile externe dificil de controlat. Mai mult,
pentru că aceste variabile nu sunt măsurate, efectele lor asupra datelor preluate nu pot fi compensate.
Obiectivul studiului efectuat de Benjamin Bacrach privind imaginile 2D şi 3D ale elementelor de
muniţie, a fost să determine dacă datele 3D pot fi eficient exploatate pentru îmbunătăţirea ratei de identificare
prin intermediul sistemelor informatice automate de identificare. Sistemele au fost testate prin evaluări diferite.
După o demonstraţie a capacităţilor tehnologiei 3D, Frank J. Sauer, managerul de program NIBIN și
Robert W. Silbert, şeful unităţii de investigare a urmelor armelor de foc și altor instrumente, din cadrul
Laboratorului FBI, şi-au exprimat opinia că analiza 3D poate îmbunătăţi semnificativ sistemele automate de
identificare balistică. Prin urmare, tehnologia 3D a fost adoptată serios de sistemele informatice automate de
identificare balistică, cum sunt astăzi sistemele IBIS, EVOFINDER și ARSENAL ABIS.
Pentru început, această tehnologie a fost utilizată în cazul proiectilelor, fiind aplicată apoi cu succes
şi în cazul tuburilor.
Este cunoscut faptul că imaginile 3D ale urmelor create de armele de foc pe elementele de muniţie
trase sunt foarte utile în procesul de examinare. Imaginile 3D constituie o completare a imaginilor 2D, ajutând
foarte mult în analiza comparativă a elementelor de muniţie.
CAPITOLUL IX:
ASPECTE PRIVIND CONSTATAREA ȘI EXPERTIZA
BALISTICĂ A ARMELOR DE FOC ȘI MUNIȚIILOR
CAPITOLUL IX:
ASPECTE PRIVIND CONSTATAREA ȘI EXPERTIZA
BALISTICĂ A ARMELOR DE FOC ȘI MUNIȚIILOR
9.1. Considerații generale privind constatarea și expertiza criminalistică

Activitatea de criminalistică din România are la bază multiple documente legislative, dintre care
amintim următoarele:
- Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și
completările ulterioare, așa cum a fost modificată de Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de
Procedură Penală, prevede la art. 26, alin.1, punctul 15, faptul că ”folosește metode și mijloace în cercetarea
locului faptei și la examinarea probelor și mijloacelor materiale de probă, efectuând constatări și expertize
criminalistice, prin specialiști și experți proprii acreditați, precum și rapoarte criminalistice de constatare,
rapoarte de interpretare a urmelor și de evaluare a comportamentului infracțional ori a personalității criminale”,
iar la art.26, alin.1, punctual 151, prevede că ”efectuează studii și cercetări științifice pentru îmbunătățirea
metodelor și mijloacelor criminalistice”.
- Codul de Procedură Penală al României, intrat în vigoare în anul 2014, cuprinde prevederi
despre constatările și expertizele criminalistice (art. 97, lit. e, art. 172-191), sarcinile primelor autorități din
domeniul ordinii publice ajunse la fața locului (art. 61), audierea persoanelor (art. 104-124), confruntarea
(art.131), identificarea persoanelor și obiectelor (art.132-137), percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri
(art.156-171), cercetarea la fața locului și reconstituirea (art.192-195), fotografierea și luarea amprentelor
suspectului, inculpatului sau altor persoane (art.196) etc.
- Ordonanța Guvernului nr.75/2000 privind organizarea activității de expertiză criminalistică,
modificată și completată prin Legea 156/2011.
- Ordinul Ministerului Muncii nr. 150/2013 și ordinul Institutului Național de Statistică
nr.132/2013, care prevede în lista ocupațiilor, la codul 341102, ocupația de expert criminalist;
- Hotărârea de Guvern nr. 368/1998 privind înființarea Institutului Național de Expertize
Criminalistice.
Într-un proces penal, rolul esențial îl constituie sarcina probaţiunii judiciare, deoarece prin mijlocirea
probelor, organele judiciare au posibilitatea stabilirii adevărului material. Pe acest fundament, organele
judiciare pot da soluţii juste în cauzele penale cercetate sau judecate. De aceea, formarea intimei convingeri
a organelor judiciare cu privire la realitatea stării de fapt, pe care trebuie să-şi întemeieze soluţia ce o
pronunţă, depinde de corecta şi completa desfăşurare a probaţiunii, de valoarea probelor administrate şi de
aprecierea lor obiectivă, în conformitate cu legea.
În reglementarea legală, constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei
sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor
necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Legea procesului penal prevede că probele nu au valoare dinainte stabilită şi că intima convingere a
organului judiciar nu este o probă. Astfel, sarcina probaţiunii şi administrării probelor în procesul penal revine
organului de urmărire penală şi instanței.
Părțile în procesul penal au dreptul de a propune şi de a cere administrarea unor probe, mijloacele de
probă fiind acele căi legale prin care se administrează şi se constată existenţa probelor.
Regula generală care există în materia penală, este că probele pot fi administrate, în principiu, prin
oricare din mijloacele de probă prevăzute de lege, iar cele obţinute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
Organul de urmărire penală poate intra în posesia urmelor şi mijloacelor materiale de probă cu ocazia
efectuării diferitelor activităţi de tactică criminalistică: cercetarea la fața locului, percheziţii, ridicarea de obiecte
şi înscrisuri, constatarea infracţiunii flagrante etc.
Urmele şi mijloacele materiale de probă nu au valoare pentru cauză atâta timp cât ele nu au fost
analizate, interpretate şi valorificate în scopul obţinerii datelor care să contribuie la clarificarea diferitelor
aspecte precum: împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea, făptuitorii şi orice alte date de interes.
De cele mai multe ori, în anchetarea unor cauze penale, pentru valorificarea urmelor şi mijloacelor
materiale de probă, organele judiciare sunt puse în faţa unor probleme ce necesită cunoştinţe de specialitate
din alte domenii decât cel juridic. În acest scop, organele judiciare apelează la anumiţi specialişti sau experţi
din aceste domenii.
Activităţile desfăşurate de aceşti specialişti sau experți, sunt denumite în legea penală prin termenul
de constatări și expertize, acestea având rolul de a clarifica, prin criterii științifice, semnificația urmelor şi
obiectelor descoperite la locul săvârșirii unei infracțiuni.
Constatarea criminalistică, cunoscută în legislația anterioară sub termenul de „constatare tehnico-
științifică” reprezintă operațiunea tehnică de interpretare şi valorificare imediată a urmelor, a mijloacelor
materiale de probă şi a împrejurărilor de fapt, desfășurată de specialiștii din cadrul organelor judiciare sau din
afara acestora, în scopul identificării făptuitorilor şi a obiectelor folosite la săvârșirea infracțiunii.
Obiectul constatării criminalistice îl reprezintă elementele materiale şi stările de fapt prin examinarea
cărora se pot obține probe științifice care contribuie la lămurirea împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea.
Constatarea este reglementată în Codul de Procedură Penală al României prin următoarele articole:
- articolul 97 CPP, alin. 2, lit. e, privind proba și mijloacele de probă: „proba se obține în
procesul penal prin următoarele mijloace: (…) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-
verbale, fotografii, mijloace materiale de probă”;
- articolul 172 CPP, alin. 9-12, privind dispunerea efectuării expertizei sau constatării:
„(9) Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori
este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate
dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări.
(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor
judiciare sau din afara acestora.
(11) Certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare.
(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este
necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune
efectuarea unei expertize.”;
- articolul 1811 CPP, privind obiectul constatării și raportul de constatare:
„(1) Organul de urmărire penală stabilește prin ordonanță obiectul constatării, întrebările la
care trebuie să răspundă specialistul şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.
(2) Raportul de constatare cuprinde descrierea operațiilor efectuate de specialist, a metodelor,
programelor şi echipamentelor utilizate şi concluziile constatării”.
Din analiza textului de lege rezultă următoarele aspecte privind constatarea criminalistică:
• constatarea reprezintă mijloc de probă în procesul penal;
• constatarea este guvernată de prevederile art. 100 CPP, conform căruia ”în cursul urmăririi
penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea
suspectului sau a inculpatului”;
• dispunerea constatării este lăsată la latitudinea organului de urmărire penală;
• constatarea se dispune doar prin ordonanță, de către organul de urmărire penală, doar în
faza de urmărire penală;
• constatarea se efectuează de către specialiști din cadrul organelor judiciare sau din afara
acestora;
• constatarea are caracter de urgență, aspect rezultat din conținutul art.172 CPP, alin.9,
conform căruia se poate dispune numai când:
- există pericolul de dispariție a unor mijloace de probă;
- există pericolul de schimbare a unor situații de fapt;
- este necesară lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
• în actul de dispunere, respectiv în cadrul ordonanței, organul de urmărire penală va stabili

obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul și termenul de efectuare al lucrării;
• în situația în care organul de urmărire penală consideră constatarea insuficientă pentru scopul
pentru care a fost dispusă, poate solicita ulterior realizării și evaluării sale o expertiză criminalistică;
• în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune
efectuarea unei expertize.
Expertiza criminalistică este definită de către HG 458/2009 ca fiind o activitate de examinare a
urmelor şi mijloacelor materiale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor, obiectelor,
substanțelor sau fenomenelor, al stabilirii anumitor proprietăți, modificări de formă, aspect, conținut ori
structură, precum şi a mecanismului producerii acestora.
Expertiza criminalistică este reglementată în Codul de Procedură Penală al României prin
următoarele articole:
- articolul 97 CPP, alin. 2, lit. e, privind proba și mijloacele de probă: „Proba se obține în
procesul penal prin următoarele mijloace: (…) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-
verbale, fotografii, mijloace materiale de probă”;
- articolul 172 CPP, alin 1-8 și 12, privind dispunerea efectuării expertizei sau a
constatării:
„(1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea
unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia
unui expert.
(2) Expertiza se dispune, în condițiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către organul de
urmărire penală, prin ordonanță motivată, iar în cursul judecății se dispune de către instanță, prin încheiere
motivată.
(3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulată în scris, cu indicarea faptelor şi
împrejurărilor supuse evaluării şi a obiectivelor care trebuie lămurite de expert.
(4) Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate
ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii.
(5) Expertiza şi examinarea medico-legală se efectuează în cadrul instituțiilor medico-legale.
(6) Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței prin care se dispune
efectuarea expertizei trebuie să indice faptele sau împrejurările pe care expertul trebuie să le constate, să le
clarifice şi să le evalueze, obiectivele la care trebuie să răspundă, termenul în care trebuie efectuată
expertiza, precum şi instituția ori experții desemnați.
(7) În domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite
cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța ori organul de urmărire penală poate solicita
opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispozițiile
relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător.
(8) La efectuarea expertizei pot participa experți independenți autorizați93, numiți la solicitarea
părților sau subiecților procesuali principali.
(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este
necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune
efectuarea unei expertize.”
- articolul 173 CPP, privind numirea expertului:
„(1) Expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea
instanței.
93 Conform OG 75/2000 modificată și actualizată prin Legea 156/2011, experții autorizați, numiți de organele judiciare, la cererea
părților şi recomandați de acestea au dreptul să ia cunoștință de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei și
participă personal la efectuarea expertizelor doar prin: observații cu privire la obiectul expertizei, prin modificarea sau
completarea acestuia, prin verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecții
la raportul de expertiza, adresate organului judiciar.
(2) Organul de urmărire penală sau instanța desemnează, de regulă, un singur expert, cu
excepția situațiilor în care, ca urmare a complexității expertizei, sunt necesare cunoștințe specializate din
discipline distincte, situație în care desemnează doi sau mai mulți experți.
(3) Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico-legală, de un institut sau
laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experți se face de către acea instituție, potrivit
legii.
(4) Pârțile şi subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să
participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusă de instanță, procurorul
poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei.
(5) Expertul, instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea
expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiștilor de la alte instituții94 sau
avizul acestora.
(6) Instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate comunică organului
judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele experților desemnați.”
- articolul 174 CPP, alin. 1, 2 și 4, privind incompatibilitatea expertului:
„(1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu
poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate
întemeia pe constatările şi concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă.
(2) În aceeaşi cauză, o persoană nu poate avea atât calitatea de expert desemnat de organul
judiciar, cât şi pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiecții procesuali.
(2^1) Nu poate fi desemnată ca expert recomandat de pârți în aceeaşi cauză o persoană care
funcționează în cadrul aceleiași instituții medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul
desemnat de conducerea instituției respective la solicitarea organului judiciar.
(4) Dispozițiile art. 66-68 se aplică în mod corespunzător.”
- articolul 175 CPP, privind drepturile și obligațiile expertului:
„(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleași motive pentru care
martorul poate refuza depunerea mărturiei.
(2) Expertul are dreptul să ia cunoștință de materialul dosarului necesar pentru efectuarea
expertizei.
(3) Expertul poate cere lămuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire
la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei ce trebuie evaluate.
(4) Expertul poate cere lămuriri pârților şi subiecților procesuali principali, cu încuviințarea şi
în condițiile stabilite de organele judiciare.
(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusă în vederea efectuării
expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui să le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei.
Cuantumul onorariului este stabilit de către organele judiciare în funcție de natura şi complexitatea cauzei şi
de cheltuielile suportate sau care urmează a fi suportate de către expert. Dacă expertiza este efectuată de
instituția medico-legală ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în condițiile
prevăzute de legea specială.
(6) Expertul poate beneficia şi de măsuri de protecţie, în condițiile prevăzute la art. 125.
(7) Expertul are obligația de a se prezenta în fața organelor de urmărire penală sau a instanței
de judecată ori de câte ori este chemat şi de a-şi întocmi raportul de expertiză cu respectarea termenului-
limită stabilit în ordonanța organului de urmărire penală sau în încheierea instanței. Termenul-limită din
ordonanță sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fără ca prelungirea
totală acordată să fie mai mare de 6 luni.
(8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi
judiciare, precum şi răspunderea civilă a expertului sau a instituției desemnate să o efectueze pentru
prejudiciile cauzate.”
De exemplu, în cazul expertizei balistice a armelor și a munițiilor, în anumite situații este utilă participarea specialiștilor din cadrul
94
MApN, din cadrul Academiei Tehnice Militare etc.

- articolul 176 CPP, privind înlocuirea expertului:

„(1) Expertul poate fi înlocuit dacă refuză sau, în mod nejustificat, nu finalizează raportul de
expertiză până la termenul fixat.
(2) Înlocuirea se dispune prin ordonanță de către organul de urmărire penală sau prin încheiere
de către instanță, după citarea expertului, şi se comunică asociației sau corpului profesional de care aparține
acesta.
(3) Expertul este, de asemenea, înlocuit când este admisă declarația sa de abținere sau
cererea de recuzare ori în cazul în care se află în imposibilitate obiectivă de a efectua sau finaliza expertiza.
(4) Expertul înlocuit trebuie, sub sancțiunea prevăzută la art. 283 alin. (4), să pună de îndată
la dispoziția organului judiciar toate actele sau obiectele încredințate, precum şi observațiile cu privire la
activitățile desfășurate până la momentul înlocuirii sale.”
- articolul 177 CPP, privind procedura desfășurării expertizei:
„(1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, când dispune efectuarea unei
expertize, fixează un termen la care sunt chemate părțile95, subiecții procesuali principali96, precum şi expertul,
dacă acesta a fost desemnat.
(2) La termenul fixat se aduce la cunoștința procurorului, a părților, a subiecților procesuali
principali şi a expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în
vedere că au dreptul să facă observații cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea
lor. De asemenea, după caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmează să le analizeze.
(3) Expertul este înștiințat cu privire la faptul că are obligația de a analiza obiectul expertizei,
de a indica cu exactitate orice observație sau constatare şi de a expune o opinie imparțială cu privire la faptele
sau împrejurările evaluate, în conformitate cu regulile științei şi expertizei profesionale.
(4) Părţile şi subiecţii procesuali principali sunt încunoştinţaţi că au dreptul să ceară numirea
câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.
(5) După examinarea obiecțiilor şi cererilor făcute de părţi, de subiecţii procesuali principali şi
expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care
urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe
părțile sau subiecţii procesuali principali.
(6) Atunci când expertiza urmează să fie efectuată de o instituţie medico-legală, de un
laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozițiile art. 173
alin. (3), nefiind necesară prezenţa expertului în faţa organului judiciar.”
- articolul 178 CPP, privind raportul de expertiză:
„(1) După efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările şi opinia expertului sunt
consemnate într-un raport.
(2) Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Opiniile separate
se motivează în același raport.
(3) Raportul de expertiză se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertiză cuprinde:
a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei,
data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, obiectivele la care expertul
urmează să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată,
dovada încunoștințării părților, dacă au participat la aceasta şi au dat explicații în cursul expertizei, data
întocmirii raportului de expertiză;
b) partea expozitivă prin care sunt descrise operațiile de efectuare a expertizei, metodele,
programele şi echipamentele utilizate;
c) concluziile, prin care se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum şi
orice alte precizări şi constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei.
(5) În situaţia în care expertiza a fost efectuată în lipsa părților ori a subiecților procesuali
principali, aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu
privire la dreptul la studierea raportului.”
95
părțile în procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente
96
subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată
- articolul 179 CPP, privind audierea expertului:

„(1) În cursul urmăririi penale sau al judecății, expertul poate fi audiat de organul de urmărire
penală sau de instanță, la cererea procurorului, a părților, a subiecților procesuali principali sau din oficiu, dacă
organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului.
(2) Dacă expertiza a fost efectuată de o instituţie medico-legală, institut sau laborator de
specialitate, instituția va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce
urmează a fi audiat de către organul de urmărire penală sau de instanță.
(3) Audierea expertului se efectuează potrivit dispozițiilor privitoare la audierea martorilor.”
- articolul 180 CPP, privind suplimentul de expertiză:
„(1) Când organul de urmărire penală sau instanţa constată, la cerere sau din oficiu, că
expertiza nu este completă, iar această deficiență nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune
efectuarea unui supliment de expertiză de către același expert. Când nu este posibilă desemnarea aceluiași
expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de către un alt expert.
(2) Când expertiza a fost efectuată în cadrul instituției medico-legale, unui institut sau laborator
de specialitate, organul de urmărire penală sau instanţa se adresează instituției respective în vederea
efectuării suplimentului de expertiză.”
- articolul 181 CPP, privind efectuarea unei noi expertize:
„(1) Organul de urmărire penală sau instanţa dispune efectuarea unei noi expertize atunci
când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conținutul şi concluziile
raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului.
(2) Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune efectuarea unei noi
expertize de către o instituţie medico-legală, aceasta este efectuată de o comisie, în condițiile legii.”
- articolul 191 CPP, privind expertiza genetică judiciară:
„(1) Expertiza genetică judiciară se poate dispune de către organul de urmărire penală, prin
ordonanță, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, prin încheiere, în cursul judecății, cu privire la probele
biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost găsite ori ridicate.
(2) Expertiza genetică judiciară se efectuează în cadrul instituțiilor medico-legale, al unei
instituții ori unui laborator de specialitate sau al oricărei alte instituții de specialitate certificate şi acreditate în
acest tip de analize.
(3) Probele biologice recoltate cu ocazia examinării corporale pot fi folosite numai la
identificarea profilului genetic judiciar.
(4) Profilul genetic judiciar obținut în condițiile alin. (3) poate fi folosit şi în altă cauză penală,
dacă servește la aflarea adevărului.
(5) Datele obținute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale şi sunt
protejate conform legii.”
Din analiza textului de lege rezultă următoarele aspecte privind expertiza criminalistică:
• expertiza criminalistică este guvernată, ca și constatarea, de prevederile art. 100 CPP,
conform căruia ”în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în
favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului”;
• expertiza se dispune pentru constatarea, clarificarea ori evaluarea unor fapte sau împrejurări,
ori pentru aflarea adevărului în cauză, când este necesară opinia unui expert. Dispunerea expertizei este
oportună atunci când:
- stările de fapt şi împrejurările cauzei nu pot fi clarificate prin desfășurarea altor
activități de urmărire penală;
- este necesară lămurirea unor fapte şi împrejurări ale cauzei, împrejurări ce
necesită cunoștințe şi competențe specifice unuia sau mai multor domenii de activitate științifică;
- la dosar există suficiente urme și mijloace materiale de probă din punct de vedere
calitativ şi cantitativ pentru examinare.
• expertiza se dispune la cererea părților sau din oficiu;
• expertiza se dispune prin ordonanță motivată de organul de urmărire penală (în faza de
urmărire penală), iar în cursul judecății expertiza se dispune de către instanță, prin încheiere motivată;
• actul de dispunere va cuprinde:
- faptele și împrejurările care trebuie constatate, clarificate ori evaluate;

- obiectivele (întrebările) la care trebuie să răspundă expertul. Întrebările din actul
de dispunere trebuie să se conformeze următoarelor reguli: să se refere la obiectul expertizei şi la pregătirea
expertului; să fie clare, concise şi precise; să fie legătură logică între ele; să nu oblige expertul la rezolvarea
unor probleme de natura juridică; să nu pună expertul în situaţia de a efectua acte de urmărire penală
(reconstituiri, ascultări ș.a.).
- termenul în care se va efectua expertiza;
- expertul desemnat sau instituția care va realiza expertiza. De regulă, se va
desemna un singur expert, mai puțin situația în care sunt necesare opinii din domenii diferite. Atunci când
este desemnată o instituție pentru a realiza expertiza, aceasta își desemna experții care vor realiza expertiza
și va comunica organului judiciar care a dispus-o numele experților desemnați.
• părțile (inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente) sau subiecții procesuali
principali (suspectul și persoana vătămată) pot solicita participarea unor experți independenți autorizați
recomandați de acestea;
• atunci când expertiza se dispune de către instanță, procurorul poate propune un expert care
să participe la efectuarea expertizei;
• expertiza se poate efectua de experți oficiali din laboratoare sau din instituții de specialitate
ori de către experți independenți autorizați din țară sau din străinătate;
• atunci când expertiza privește domenii specializate, organul de urmărire penală sau instanța
poate solicita opinia unor specialiști din domeniul respectiv care activează în cadrul organelor judiciare ori în
afara acestora, pentru o mai bună înțelegere a situației respective. În mod similar, la cererea expertului
desemnat, specialiștii din alte instituții pot participa la realizarea expertizei sau pot furniza avize;
• expertul are următoarele drepturi și obligații:
- are dreptul de a refuza efectuarea expertizei (pentru aceleași motive pentru care
martorul poate refuza depunerea mărturiei);
- are dreptul de a lua cunoștință de conținutul dosarului în care s-a dispus
expertiza;
- are dreptul de a cere lămuriri suplimentare organului judiciar, precum și părților
și subiecților procesuali principali (cu încuviințarea organului judiciar);
- are dreptul de a participa la cercetarea la fața locului;
- are dreptul la onorariu și la măsuri de protecție (în conformitate cu art. 125, 126
și 127 CPP);
- are obligația de a întocmi expertiza în termenul stabilit prin actul de dispunere.
Termenul se poate prelungi, la cererea acestuia, în cazuri temeinice, fără ca prelungirea totală să depășească
6 luni;
- are obligația de a se prezenta în fața organului de urmărire penală ori a instanței
atunci când este chemat;
- poate fi audiat (în condițiile prevăzute de lege pentru audierea martorilor), de
organul de urmărire penală sau de instanță la cererea procurorului, părților, subiecților procesuali principali
sau din oficiu. Atunci când expertiza s-a realizat de mai mulți experți dintr-o instituție, instituția va desemna un
singur expert dintre aceștia care să fie audiat;
- poate fi înlocuit, conform legii. În cazul înlocuirii, expertul va pune la dispoziția
organelor judiciare toate documentele și obiectele încredințate, alături de eventualele observații făcute în
cauză;
- nu poate fi desemnat ca expert persoana aflată în cazurile de incompatibilitate
prevăzute de art. 64 CPP, nici persoana care a avut această calitate în aceeași cauză, mai puțin situația în
care este recomandată de părți sau procuror. În caz de incompatibilitate, hotărârea judecătorească nu se
poate întemeia pe concluziile expertului în cauză.
• obiectul expertizei, raportat la cel al constatării, este mult mai complex, expertiza putând avea
ca obiect date din cuprinsul raportului de constatare dacă organul judiciar consideră necesar sau când
concluziile raportului de constatare sunt contestate.
9.2. Unele recomandări în efectuarea constatării și expertizei balistice a armelor și munițiilor

Din practica judiciară a reieșit faptul că este extrem de importantă valorificarea urmelor rezultate în
cazul folosirii armelor de foc. În acest sens, se recomandă ca încă din faza preliminară, când are loc cercetarea
la fața locului, să fie utilizate cu maximă seriozitate toate metodele și mijloacele de căutare, descoperire, fixare
și ridicare a urmelor balistice, avându-se în vedere posibilitatea rezolvării a cât mai multor aspecte care pot
ajuta la aflarea adevărului și lămurirea unor împrejurări ale comiterii faptei.
Trebuie amintit faptul că balistica judiciară, prin obiectivele sale principale, poate ajuta la:
• descoperirea armelor de foc şi a muniției;
• descoperirea şi studierea urmelor create prin utilizarea armelor de foc;
• stabilirea orificiului de intrare şi ieșire a glonțului, precum şi stabilirea ordinii împușcăturii;
• stabilirea distanței de tragere, direcției de tragere şi a unghiului de impact;
• stabilirea caracteristicilor armelor de foc, ale muniţiilor şi a principiului de funcționare;
• stabilirea stării de funcţionare a armelor de foc și a munițiilor;
• descoperirea urmelor secundare de tragere;
• stabilirea faptului dacă o armă se poate declanșa accidental;
• stabilirea faptului dacă o armă prezintă modificări sau piese înlocuite;
• restabilirea seriilor îndepărtate de pe armele de foc sau de pe componentele acestora;
• identificarea armelor de foc după urmele create de acestea pe elementele de muniţie rezultate
în urma tragerii.
În faza de efectuare a constatării sau expertizei balistice judiciare, se recomandă parcurgerea
următoarelor etape:
• la recepția actului de dispunere a constatării sau expertizei balistice judiciare se va verifica
starea integrității coletelor în care sunt puse la dispoziție materialele (se va urmări ca toate coletele primite să
fie intacte și securizate prin sigilare, aceste aspecte constituind garanția inviolabilității coletului). Starea și
integritatea coletelor, precum și modalitatea de sigilare va fi descrisă în partea introductivă a raportului
criminalistic de constatare sau expertiză balistică judiciară;
• după primirea lucrării și a materialelor supuse examinării, expertul sau specialistul criminalist
trebuie să verifice dacă materialele puse la dispoziție corespund cu cele înscrise în actul de dispunere
(ordonanță sau încheiere motivată). În cazul în care se constată neconformități, se anunță organul judiciar
care a dispus efectuarea lucrării, pentru a se lămuri acele neconformități constatate. Toate neconformitățile
ce constau în lipsa unor materiale importante precum arma, muniția sau elementele de muniție trase, se
reflectă în mod negativ și direct în concluziile raportului criminalistic, lucrarea fiind efectuată doar în limita
posibilităților existente;
• se va studia obiectul constatării sau expertizei (întrebările puse de către organul judiciar). În
situația în care, dacă pentru a răspunde la unele întrebări, prin efectuarea experimentelor există riscul
distrugerii unor materiale puse la dispoziție (de ex. arma/armele puse la dispoziție), în acest sens se va cere
autorizarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, după caz. Totodată, dacă este cazul, se
pot cere lămuriri suplimentare organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite
fapte ori împrejurări ale cauzei;
• se va planifica activitatea de efectuare a constatării sau expertizei balistice judiciare. În acest
sens, deși nu este posibil să se prevadă în totalitate decurgerea întregului proces al examinărilor și
constatărilor, se planifică examinările și experimentele care se impun a fi efectuate, urmărindu-se ca prin
acestea să fie realizate demonstrații pertinente, fundamentate științific. Este necesar să se respecte o ordine
a examinărilor materialelor puse la dispoziție, să se stabilească tipurile de aparatură și de echipamente ce
urmează a fi utilizate, precum și metodele de analiză necesare;
• se va desfășura activitatea de constatare sau expertiză balistică judiciară și se va redacta
raportul criminalistic. Este extrem de important ca tot procesul de examinări și constatări să fie tratat cu
obiectivism. Nu se recomandă o limitare strictă la întrebările puse, în acest sens intervenind rolul activ al
expertului sau al specialistului criminalist de a lămuriri toate aspectele care pot ajuta organul judiciar în aflarea
adevărului. Totodată, este necesar ca procesul examinărilor și constatărilor să cuprindă etapa analizei și
sintezei, etapa experiențelor/experimentelor, etapa examinării comparative și etapa fixării și ilustrării

rezultatului (demonstrației);
• concluziile raportului criminalistic trebuie să fie scurte, precise, clare și să aibă forma unor
constatări, astfel încât răspunsurile la întrebările formulate să fie prezentate în sens pozitiv sau negativ97. În
cazul în care nu se pot formula concluzii certe, ci doar probabile, justificarea trebuie să se regăsească în
conținutul raportului criminalistic.
Literatura de specialitate şi practica expertizei criminalistice disting următoarele categorii de
concluzii:
- concluzii certe (categorice);
- concluzii de probabilitate;
- concluzii de imposibilitate (NSP).
Concluziile certe pot fi afirmative (de identificare) sau negative (de excludere). Concluzia certă
trebuie să fie un enunț categoric, fiind o concluzie reală în înţeles obiectiv, având rolul de a înlătura orice
îndoieli, stabilind, de exemplu, fie identitatea, fie neidentitatea obiectului creator (armei de foc).
Concluziile de probabilitate nu stabilesc certitudinea, ci doar probabilitatea, posibilitatea existenţei
sau inexistenţei unui obiect sau fenomen. Concluziile de probabilitate sunt apropiate de cele certe, însă nu
trebuie să se confunde cu acestea. Concluziile de probabilitate se datoresc faptului că datele aflate la
îndemâna expertului nu sunt suficiente cantitativ sau calitativ. Totuși, aceste concluzii sunt utile şi pot constitui
punctul de plecare pentru elaborarea unor versiuni, sugerând organului judiciar noi piste, exploatarea altor
date şi informaţii care erau considerate inițial nesemnificative.
Concluziile de imposibilitate (NSP) sunt determinate fie de calitatea materialului supus examinării
sau a materialului de comparaţie, fie de limitele cunoaşterii şi inexistenţa unor procedee tehnico-ştiinţifice
adecvate examinării materialului. Acest tip de concluzii pot avea drept cauze și modul defectuos de relevare,
ridicare şi fixare a urmelor de la locul faptei sau de expediere către laboratorul de expertize criminalistice.
Concluziile de imposibilitate trebuie să fie însă argumentate temeinic, iar cauza de imposibilitate trebuie să se
regăsească și în conținutul raportului criminalistic.
97 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972, pag.175

CAPITOLUL X:
PARTICULARITĂȚI ALE CERCETĂRII LA FAȚA
LOCULUI ÎN CAZUL UTILIZĂRII ARMELOR DE FOC.
RECOLTAREA REZIDUURILOR DE TRAGERE
CAPITOLUL X:
PARTICULARITĂȚI ALE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL UTILIZĂRII
ARMELOR DE FOC. RECOLTAREA REZIDUURILOR DE TRAGERE
10.1. Particularități ale cercetării la fața locului în cazul utilizării armelor de foc
Cercetarea la faţa locului constituie activitatea de căutare, localizare, descoperire, relevare,
documentare/fixare, ridicare/colectare, ambalare şi transport a probelor provenind din locul faptei.
Proba reprezintă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei
infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa
soluţionare a cauzei.
Mijloace materiale de probă sunt obiectele care conţin sau poartă o urmă a infracţiunii, obiectele care
au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, obiectele care sunt produsul
infracţiunii precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului.
Locul faptei (câmpul infracțional/perimetrul infracțional) constituie arealul unde s-a desfăşurat sau se
presupune că s-a desfăşurat o activitate ilicită, total sau parţial, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia,
inclusiv zonele în care s-au produs catastrofe sau dezastre. Locul faptei nu este strict limitat la locaţia
incidentului, ci include şi zonele unde au fost comise acte relevante înainte sau după comiterea infracţiunii.
Muniţia este ansamblul format din proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere,
precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit.
Elemente de muniţie pot fi tuburile, gloanţele, cât şi fragmentele de muniţie (fragmente de gloanţe, alice,
proiectile tip brenneke, saboţi şi/sau bure aparţinând cartuşelor de vânătoare).
Urme ale tragerii cu arme de foc sunt modificările apărute ca rezultat al fenomenelor dinamice, termice
şi chimice ale împuşcăturii, pe diferite obiecte (inclusiv corpul uman), în urma folosirii armelor de foc.
Urmele tragerii cu arme de foc se împart în urme principale (arma, cartuşele, gloanţele, tuburile,
perforările - orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului, canalele oarbe, urmele de suprafaţă ale ricoşeurilor,
urmele sonore-ale armării, percuției și tragerii, respectiv urme luminoase-flacăra de la gura țevii, efectul
luminos al proiectilului, dacă acestea au fost fixate printr-un procedeu de înregistrare) şi urme secundare
(urmele rezultate din acţiunea flăcării şi a gazelor, urmele de funingine, particule de pulbere arsă şi nearsă –
reziduuri de tragere, inelele de ștergere și de metalizare, particulele de unsoare și microparticule metalice
provenite din muniție, în special din capsa detonantă, din țeava și din interiorul armei de foc).
Pentru căutarea probelor se utilizează surse de iluminare, lupe, detectoare de metale. În timpul căutării
şi manipulării probelor, pentru a preveni contaminarea/intercontaminarea, se utilizează echipamente de
protecţie care constau în mănuşi chirurgicale sterile sau de examinare, combinezoane de unică folosinţă,
echipamente de protecţie pentru încălţăminte şi cap.
Pentru căutarea şi descoperirea urmelor tragerii cu arme de foc, se vor avea în vedere următoarele
reguli și particularități98:
• se cercetează amănunţit locul faptei sau locul unde au fost descoperite muniţia şi arma
de foc şi se extind cercetările pe o suprafaţă mai mare pentru căutarea tuburilor trase, a proiectilelor, a
taloanelor (partea metalică inferioară a tuburilor cartuşelor cu alice sau a celor de semnalizare), a burelor
căzute şi a rondelelor de sertizare de la cartuşele cu alice;
• în vederea descoperirii armelor de foc şi a muniţiei ori a părţilor componente ale acestora
se utilizează detectoare de metal, surse de lumină, lupe de mărit. Dacă armei de foc îi lipsesc piese
98 Institutul Național de Criminalistică al I.G.P.R., Procedura Specifică de Inspecție PSI-01-03 privind cercetarea la fața locului în cazul
folosirii armelor de foc;
componente majore (ca de exemplu închizătorul, ţeava/ţevile, încărcătorul), acestea se caută cu cea mai mare
atenţie, în special pe drumul parcurs de autor pentru a veni sau pentru a pleca din locul faptei, în vegetaţia
înconjurătoare, sub poduri sau în orice alte locuri unde autorul le putea arunca sau ascunde;
• atunci când sunt ridicate cadavrele, gloanţele care s-au oprit în obiectele de îmbrăcăminte
pot cădea şi pot fi pierdute (se utilizează un sac pentru cadavre);
• în cazul armelor semiautomate sau automate, tuburile sunt descoperite în apropierea
locului unde s-a aflat trăgătorul (în general 1-5 metri). În acest perimetru se pot descoperi şi probe de altă
natură (urme de încălţăminte, resturi de ţigară etc.);
• nu se modifică poziţia niciunui element de muniţie descoperit înainte de fixarea acestuia
(fotografiere, marcarea pe schiţă, poziţionare);
• în timpul cercetării iniţiale de la faţa locului este important să se identifice plăgile
împuşcate şi să se facă o diferenţiere clară între acestea şi alte leziuni. Este posibil ca plăgile împuşcate să
nu fie observate când se examinează cadavrul pentru prima dată, mai ales în cazul orificiilor de intrare
realizate cu proiectile de calibru mic când orificiile de intrare sunt practic insesizabile (orificiul format în
epidermă dispărând prin apropierea marginilor), sau nu pot fi descoperite din cauza lipsei orificiului de ieşire.
Dacă nu se poate stabili iniţial sau dacă există dubii cu privire la natura plăgilor, se va proceda la protejarea
acestora prin aplicarea unor coli sau a unor pungi din hârtie în scopul conservării urmelor împuşcăturii până
la examinarea în laborator;
• trăgătorul se poate accidenta în timpul executării focului de armă (de ex. leziuni între
degetul mare şi index). De asemenea, urme secundare ale împuşcăturii se pot descoperi atât pe mâinile, cât
şi pe hainele trăgătorului;
• după căutarea şi fixarea tuturor urmelor tragerii se va proceda la stabilirea direcţiei de
tragere, pe baza urmelor principale (orificii de intrare/ieşire, canale, urme de ricoşeu) şi a distanţei
aproximative de tragere. Direcţia de tragere se stabileşte prin unirea orificiului de intrare şi a celui de ieşire cu
ajutorul unei sfori, al unei vergele, al unei raze laser etc., prin măsurarea unghiurilor de impact şi prin stabilirea
locului/poziţiei probabile unde s-a aflat trăgătorul. Dacă locul faptei este în aer liber, aceste lucruri sunt în
general greu de stabilit; uneori ramurile sau frunzele rupte indică drumul parcurs de glonţ prin tufişuri, prin
coroanele copacilor sau prin garduri vii, însă după câteva ore aceste urme pot dispărea.
• plecând de la forma orificiului de intrare a proiectilului, se poate determina direcția de
tragere: dacă orificiul de intrare are formă circulară se presupune că tragerea s-a realizat perpendicular, iar
dacă orificiul de intrare are formă ovală se presupune că tragerea s-a realizat oblic, sub un unghi incident.
• urmele de funingine, urmele de unsoare, dispersia radială a particulelor de pulbere arse
și nearse, inelul de metalizare sunt elemente care contribuie la stabilirea orificiului de intrare și a direcției de
tragere, ajutând și la estimarea distanței de tragere.
• în cazul penetrării de către glonț a unui geam sau unei oglinzi, spărtura prezintă o anumită
dimensiune, având în jurul său fisuri radiale (cu punctul de plecare din centru, ca niște raze) și fisuri
concentrice, dispuse în jurul spărturii la diverse distanțe, unind fisurile radiale. Din interpretarea traseului
fisurilor radiale se poate stabili ordinea împușcăturilor, fiind cunoscut faptul că în cazul primei trageri fisurile
radiale create nu permit traversarea de către celelalte fisuri radiale create în urma unei trageri ulterioare.
• fisurile radiale create de un glonț cu viteză mare sunt în general mai numeroase și mai
scurte decât fisurile radiale create de un glonț cu viteză mică.
• trecerea unui glonț cu viteză mare prin sticlă creează în jurul orificiului de ieșire un trunchi
de con format din cauza dislocării sticlei; în jurul orificiului de intrare sticla este, de regulă, dreaptă și netedă.
La ridicarea şi ambalarea urmelor împuşcăturii se vor avea în vedere următoarele reguli și
particularități:
• dacă este prezent un cadavru şi dacă sunt indicii de suicid, se colectează urmele
secundare de tragere prezente pe mâna/mâinile acestuia sau se protejează cu pungi din hârtie pentru
colectarea ulterioară.;
• în situaţiile când autorul este identificat, se colectează cât mai repede posibil urmele
suplimentare de tragere prezente pe mâinile acestuia;
• este indicat să nu se încerce ridicarea urmelor secundare de tragere prezente pe hainele
victimei/autorului. Este mai bine să se ridice hainele ca atare pentru examinări detaliate în condiţii de laborator.
În momentul în care se ridică arme de foc trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:
- siguranţa celui care manipulează arma şi a persoanelor prezente;
- fotografierea (fixarea detaliată a locului faptei şi a poziţiei în care a fost descoperită arma
de foc – se efectuează fotografii de orientare, schiţă, ale obiectelor principale şi de detaliu);
- pentru manipularea armelor de foc şi a muniţiilor se utilizează echipamente de protecţie
(mănuşi de unică folosinţă, măşti etc.) pentru a evita crearea unor suplimentare sau deteriorarea urmelor
existente;
- protejarea probelor ADN şi a urmelor papilare – se evită atingerea zonelor unde pot fi
descoperite alte genuri de probe (de ex. patul/crosa armei de foc, marginile încărcătorului etc.);
- protejarea oricăror alte genuri de probe, în special a particulelor din zona gurii ţevii (ţesut
biologic, sânge, fire de păr, fibre etc.), împotriva ştergerii/pierderii. Se aplică un capac din hârtie fixat pe
exterior cu bandă adezivă. Pentru ambalare/ ridicare/manipulare nu se va introduce niciun obiect pe canalul
ţevii;
Înainte de a descărca arma de foc, se examinează preliminar şi se descrie arma (în special dacă este
sau nu încărcată şi tipul de muniţie), avându-se în vedere următoarele:
- tipul armei de foc (pistol, revolver, puşcă etc.);
- poziţia pârghiei de siguranţă (înainte/înapoi, sus/jos, asigurat/dezasigurat, marcajul alb
sau cel roşu vizibile);
- în cazul armelor automate, poziţia selectorului de foc (foc cu foc ori foc automat);
- cocoşul (armat/ nearmat);
- indicatorul de încărcare (vizibil/ nevizibil);
- încărcătorul montat (da/nu);
- închizătorul (deschis/ închis/ asigurat);
- defecţiuni vizibile (tubul este blocat în fereastra de ejectare etc.);
- magazia cilindrică a revolverului (butoiaşul) este rabatată (da/nu);
- alte categorii de probe vizibile pe armă (sânge, fire de păr, ţesut, fibre etc.).
După ce a fost documentată starea armei de foc, aceasta poate fi descărcată astfel încât să nu se
afecteze celelalte categorii de probe care urmează a fi ridicate şi ambalate conform regulilor specifice. Doar
specialiştii pot descărca arma de foc.
Înainte de ajungerea echipei de cercetare la fața locului, poziţia armei poate fi modificată de personalul
prezent la faţa locului doar în cazuri excepţionale (pentru a proteja probele etc.), însă numai după fixarea
fotografică şi după notarea poziţiei acesteia, astfel încât să se poată reconstitui starea/poziţia originală a armei
de foc.
Arma de foc trebuie să fie descrisă în detaliu (marcă, model, număr de serie, calibru, descrierea stării
generale, de ex. rugină, deteriorări, gradul de uzură, modificări etc.) doar după ce a fost descărcată şi după
ce au fost ridicate toate celelalte categorii de probe.
Întotdeauna arma de foc trebuie să fie mai întâi asigurată (acest fapt nu este întotdeauna posibil, cum
este cazul armelor care nu pot fi deschise decât dacă sunt dezasigurate în prealabil, în special puştile de
vânătoare cu repetiţie moderne).
Modul de descărcare a pistoalelor este următorul:

- se scoate încărcătorul, lăsându-se cartușele așa cum sunt;
- se scot cartuşele/tuburile din camera cartuşului, se descriu şi se ambalează separat;
- unde este cazul, se descriu cartuşele din încărcător, în ordinea în care sunt încărcate şi apoi
se ambalează.
Modul de descărcare a revolverelor este următorul:
- se marchează poziția camerelor cartușelor din cilindru (cu marker permanent, pe partea
stângă şi dreaptă a acestuia, precum şi pe corpul revolverului);
- se rabatează cilindrul şi se scot cartuşele din fiecare cameră. Se examinează şi se notează
succesiv starea fiecărei camere (de ex. încărcată, goală, goală, încărcată);
- se scoate cartuşul sau tubul din dreptul ţevii, se descrie (tipul glonţului, calibru, inscripţionări)
şi se ambalează separat. Apoi, se descriu celelalte cartuşe, în sensul acelor de ceasornic şi se ambalează.
Modul de descărcare a carabinelor (cu repetiţie sau semiautomate) sau armelor automate este
următorul:
- se demontează încărcătorul (dacă este cazul);
- se deschide încet închizătorul pentru a preveni căderea pe sol a cartuşului/tubului;
- se descriu şi se ambalează tuburile/cartuşele separat (tipul glonţului, calibrul, inscripţionări);
- se scot cartuşele din încărcător unul după altul, se descriu şi se ambalează individual (în
hârtie) şi se pun într-un ambalaj comun (plic din hârtie, cutii din plastic).
Modul de descărcare a armelor de foc prevăzute cu sistem de basculare a ţevilor este următorul:
- în cazul acestor arme (arme cu ţeava lisă, ghintuită sau mixte), închizătorul trebuie să fie
deschis prin acţionarea zăvorului ţevilor şi bascularea acestora (coborârea ţevilor);
- pentru că unele arme de acest tip au ejectoare (ejectare automată a tuburilor în momentul
basculării), este important ca, atunci când se efectuează operaţiunea de basculare, să se ţină o mână peste
deschidere, pentru a preveni aruncarea tuburilor;
- cartuşele/tuburile provenind de la ţeava de sus/jos sau stânga/dreapta, trebuie să fie descrise
(tipul cartuşului, calibru, inscripţionări) şi ambalate individual.
Modul de descărcare a armelor cu sistem de încărcare de tip pompă este următorul:
- în cazul acestor arme, închizătorul se deschide prin împingerea spre înapoi a ulucului, acest
lucru fiind posibil doar dacă arma nu este armată (de ex. după ce s-a efectuat tragerea);
- dacă s-a încărcat un cartuş în camera cartuşului şi nu a fost tras, închizătorul nu poate fi
deschis decât dacă mai înainte este acţionată pârghia de descărcare. La majoritatea armelor de foc, pârghia
de descărcare este poziţionată pe partea stângă sau dreaptă, deasupra trăgaciului;
- se descrie (tipul cartuşului, calibrul, inscripţionările) şi se ambalează separat cartuşul/tubul din
camera de ardere;
- pentru a descărca magazia de cartuşe, se apasă pe pârghia de blocare a cartuşelor care se
află în lateralul camerei cartuşului; presiunea exercitată asupra arcului magaziei va determina împingerea
către exterior a cartuşelor. Pentru a efectua această procedură se recomandă prinderea bazei cartuşelor cu
degetul, pentru a preveni producerea unor răni cauzate de arcul magaziei. Se scot cartuşele din magazie unul
după altul şi se descriu. Se ambalează individual (în hârtie) şi se pun într-un ambalaj comun (plic din hârtie,
cutii din plastic).
Modul de descărcare a armelor cu un singur foc (cu capse de iniţiere şi încărcare pe la gura ţevii)
este următorul:
- armele cu un singur foc (cu şi fără pat) sunt arme de foc cu încărcare pe la gura ţevii, care
utilizează capse de iniţiere individuale. Pentru a descărca aceste arme, se îndepărtează capsa de iniţiere
(poate fi scoasă manual cu uşurinţă) din locaşul acesteia.
- glonţul, bura şi pulberea pot fi descărcate numai de un expert sau armurier.

În momentul în care se ridică elemente de muniţie sau muniţie, se va ţine cont de următoarele
aspecte:
- muniţia şi elementele de muniţie trebuie să fie conservate cu atenţie deosebită, în forma iniţială;
- se utilizează pensete din lemn sau din material plastic pentru ridicarea tuburilor şi a proiectilelor
(ori a fragmentelor), se ambalează individual în hârtie (preferabil şerveţele), şi se introduc în recipiente/plicuri
etichetate. Nu se utilizează vată din bumbac pentru ambalarea individuală a elementelor de muniţie;
- se notează inscripţionările aflate pe rozetele sau pe corpurile tuburilor, pentru a permite
identificarea mărcii şi a tipului cartuşelor utilizate;
- gloanţele care au penetrat zidărie, lemn etc. trebuie să fie ridicate cu atenţie prin decuparea
materialului în care se găsesc, utilizând un fierăstrău sau o daltă;
- orice muniţie netrasă (inclusiv orice ambalaj) trebuie să fie recuperată în vederea efectuării
comparaţiilor (examinări comparative, pentru a se determina caracteristicile balistice);
- muniţia model de comparaţie se ridică în cutiile originale ale acesteia (dacă este posibil).
În momentul în care se ridică obiecte de îmbrăcăminte purtătoare de urme ale tragerii, se va ţine
cont de următoarele aspecte:
- fiecare obiect de îmbrăcăminte al victimei (purtător al urmelor împuşcăturii) se ridică şi se
ambalează individual în ambalaje din hârtie. Obiectele de îmbrăcăminte ude/umede pot fi ambalate temporar
în saci din material plastic, însă numai pe durata transportului de la faţa locului până la sediul echipei de
cercetare, unde se vor usca imediat şi se vor usca vor ambala definitiv în ambalaje din hârtie;
- pentru a preveni intercontaminarea, se vor intercala file de hârtie între suprafeţele obiectelor
de îmbrăcăminte (în momentul plierii pentru ambalare);
- în cazul în care glonţul a penetrat un obiect, deformarea obiectului poate furniza indicii despre
direcţia din care s-a tras (de ex. în cazul geamurilor, orificiul din sticlă prezintă o formă de pâlnie, înconjurat
de crăpături radiale şi concentrice). O urmă de acest gen trebuie să fie fotografiată metric şi, dacă este posibil,
ridicată şi conservată în forma iniţială;
- înainte de ridicarea urmelor, acestea se marchează şi se descrie în detaliu poziţia în care au
fost descoperite (fotografii, proces-verbal, schiţe la scară).
Muniţia şi elementele de muniţie se protejează de acţiunea oricăror factori mecanici, corozivi sau de
mediu. Urmele striaţii create de piesele armei, respectiv camera cartuşului, marginile încărcătorului/magaziei,
extractor, ejector etc. nu trebuie să fie deteriorate, de aceea fiecare element de muniţie trebuie să fie ambalat
separat, în pungi din material plastic sau din hârtie etichetate corespunzător, în unele cazuri întocmindu-se şi
o schiţă.
De asemenea, trebuie reţinut faptul că uneori pe tuburi sau pe gloanţe se pot descoperi urme papilare
şi/sau probe biologice (care pot fi exploatate pentru stabilirea profilului genetic), situaţie în care ridicarea şi
ambalarea se efectuează conform regulilor speciale privind probele biologice.
Nu se testează starea de funcţionare a armelor de foc utilizate la comiterea infracţiunii şi nu se
reîncarcă.
Ambalarea se efectuează cu atenţie în colete corespunzătoare (cutii), prevăzute cu dispozitive care
să împiedice balansarea în diferite direcţii; în acest mod se evită pierderea probelor (această situaţie se aplică
nu numai în cazul armelor de foc, dar şi în cazul altor categorii de arme, cum este cazul cuţitelor etc.).
La examinarea cadavrului, se efectuează fotografii de detaliu (cu unitate metrică) la orificiile de intrare
și de ieșire a proiectilului. La necropsie, pentru determinarea direcției de tragere și a unghiului de impact este
necesară cel puțin parcurgerea următoarelor etape:
- se măsoară, consemnează și ilustrează distanța dintre orificiul de intrare și călcâiele

picioarelor întinse;
- se măsoară, consemnează și ilustrează distanța dintre orificiul de ieșire și călcâiele
picioarelor întinse;
- se măsoară, consemnează și ilustrează distanța dintre orificii și un reper marginal situat pe
axa orizontală;
- se măsoară, consemnează și ilustrează distanța dintre orificii și alte repere care sunt indicate
de medicul legist;
- dacă în timpul tragerii victima se afla așezată pe scaun, se măsoară, consemnează și
ilustrează distanța dintre orificiile de intrare - ieșire și tuberozitățile ischiatice;
- se ilustrează relația dintre orificiul de intrare și cel de ieșire a glonțului, acestea unindu-se cu
o tijă, fiind efectuate fotografii pentru a fi ilustrate direcția de tragere (din stânga sau din dreapta) și unghiul de
impact (descendent sau ascendent).
În determinarea unghiului de impact, tot timpul se va ține cont de cele două planuri ale traseului
glonțului, rezultând două componente:
- componenta verticală: unghiul (ascendent sau descendent) creat de traiectoria glonțului
cu orizontala, traseul glonțului fiind privit din lateral. Fotografierea va fi efectuată cu obiectivul aparatului situat
la aceeași înălțime cu segmentul tijei indicatoare a traiectoriei și cu axul obiectivului situat perpendicular pe
planul vertical al tijei.
- componenta orizontală: unghiul (lateral dreapta/stânga) creat de traiectoria glonțului cu
planul țintei, traseul glonțului fiind privit de sus. Fotografierea va fi efectuată cu obiectivul aparatului plasat
deasupra segmentului tijei indicatoare a traiectoriei și cu axul obiectivului situat perpendicular pe planul
orizontal al tijei.
10.2. Recoltarea reziduurilor de tragere

Reziduurile de tragere sunt particule de pulbere arsă și nearsă, care provin de la pulberile de inițiere
și de azvârlire din componenta muniției trase cu arme de foc99. Reziduurile de tragere pot fi descoperite pe
suprafața inelului de ștergere și de metalizare, în jurul orificiului de intrare, în urmele de funingine, pe obiectele
de îmbrăcăminte ale victimei, dar și pe mâinile, capul și obiectele de îmbrăcăminte ale trăgătorului (în funcție
de distanța de tragere, tipul și calibrul armei, muniția folosită și condițiile de mediu ambiental – interior/exterior
unde s-a realizat tragerea).
La recoltarea reziduurilor de tragere trebuie să se evite apariția contaminării sau intercontaminării100.
Materialele necesare pentru recoltarea reziduurilor de tragere pot fi de mai multe feluri:
- butoni metalici cu bandă dublu adezivă de carbon ca atare sau fixați în suporturi din plastic;
- folie albă/transparentă de ridicare a urmelor papilare;
- bandă dublu adezivă;
- diverse suporturi pe care să fie aplicate materialele cu care se efectuează prelevarea (lame
de sticlă, folii din material plastic, capace din material plastic);
- pungi mici de hârtie / coli curate A4 de hârtie (pentru ambalare);
99 Institutul Național de Criminalistică al I.G.P.R., Procedura Specific de Inspec ie PSI-03-09 privind reziduurile de tragere
100 Contaminarea este impurificarea unei probe cu diverşi contaminanţi (chimici, biologici etc.), obţinându-se o probă cu caracteristicile
tuturor participanţilor contaminanţi alături de structura originală a probei.
Intercontaminarea este procesul prin care se realizează un schimb de material (biologic, fizic sau chimic) între două sau mai multe
probe individualizate obţinându-se în final probe care nu mai permit individualizarea.
- bețișoare cu capete din bumbac (pentru recoltarea reziduurilor de tragere din orificii sau alte
locuri unde nu se pot folosi butonii sau benzile adezive: de ex. nas, urechi, țeava armei).
La recoltarea reziduurilor de tragere se utilizează echipament de protecţie, compus din vestimentaţie
de protecţie (costume de unică folosinţă care asigură inclusiv protecţia încălţămintei) și mănuşi de unică
folosinţă, fără pudră.
Se pot utiliza în procesul de recoltare a reziduurilor de tragere următoarele:
- pensete;
- foarfeci;
- bisturiu;
- lupe;
- surse de lumină cu lungime de undă variabilă (de tip Polylight);
- aparatură fotografică şi de videofilmare;
- cifre, litere, steguleţe de marcare;
- etaloane metrice şi dispozitive de măsurare;
- tampoane/fragmente sterile de tifon sau hârtie;
- ambalaje curate cu dimensiuni diferite;
- etichete.
Înainte de a începe cercetarea locului faptei, este necesară obţinerea tuturor informaţiilor asupra
incidentului/cauzei, trebuie stabilită ordinea în care se efectuează prelevările/examinările (prelevarea urmelor
biologice, prelevarea probelor chimice etc.).
În astfel de cazuri este relevantă obţinerea tuturor informaţiilor legate de desfăşurarea evenimentului
pentru a avea în vedere posibilitatea provenienţei reziduurilor de tragere şi din alte surse: vânătoare, ingineria
electrică, industria automobilelor, pirotehnică.
La căutarea reziduurilor de tragere, se va ține cont că acestea pot fi găsite:
- pe mâinile şi pe corpul suspectului/victimei (piele, faţă, sprâncene, nas);
- pe obiectele de vestimentaţie ale suspectului/victimei (se va avea în vedere şi posibila
existenţă a unor mănuşi);
- pe obiecte aflate în apropierea zonei de unde s-a tras (material lemnos, material plastic,
geamuri);
- pe alte materiale sau obiecte, ca rezultat al unei contaminări indirecte (de ex. transferul
particulelor de pe hainele victimei împuşcate pe tapiţeria autovehiculului);
- în inelul de ştergere al orificiului de intrare din victimă/obiecte.
Reziduurile de tragere trebuie să fie prelevate de pe mâini/piele în cel mai scurt timp posibil,
pentru a nu exista riscul pierderii sau îndepărtării intenționate a acestora.
Procedurile ENFSI recomandă ca intervalul de timp de la momentul împușcăturii și prelevarea
reziduurilor de tragere să nu depășească 6 ore. Dacă mâinile sunt ude din cauza transpirației, trebuie să
se permită uscarea în mod natural înainte de recoltarea reziduurilor de tragere. Aceste reziduuri de tragere
sunt ușor de îndepărtat, de exemplu, prin spălarea mâinilor cu săpun.
Pentru evitarea contaminării/intercontaminării, la recoltarea reziduurilor de tragere trebuie
respectate următoarele reguli generale:
- butonii de recoltare a reziduurilor de tragere trebuie păstrați în ambalajele originale și în
mediu curat atunci când nu sunt folosiți;
- înainte de recoltarea reziduurilor de tragere, se evită atingerea sau manipularea obiectelor
ce pot fi contaminate (arme de foc, tuburi de cartuș trase etc.). Dacă au fost atinse sau manipulate aceste
obiecte cu mâna înmănușată, se va folosi o nouă pereche de mănuși de protecție;
- înainte de recoltarea reziduurilor de tragere, se evită contactul direct cu zona din care
acestea urmează a fi recoltate (mâinile suspectului sau ale victimei suicidului prin împușcare);
- suspectului nu i se va permite să se spele pe mâini și nu va fi amprentat înainte de a i se
recolta reziduuri de tragere;
- dacă este posibil, mâinile prelevatorului reziduurilor de tragere se spală și apoi se introduc
în mănuși de protecție;
- se utilizează câte o nouă pereche de mănuși de protecție pentru fiecare recoltare de reziduuri
de tragere;
- butonii cu bandă dublu adezivă de carbon se folosesc pe rând, după recoltare acoperindu-
se imediat suprafața benzii adezive de carbon cu folia de protecție;
- NU se atinge suprafața benzii adezive cu care se vor recolta reziduuri de tragere;
- după recoltare, se schimbă perechea de mănuși de protecție cu o nouă pereche de mănuși
de protecție.
Pentru prelevarea reziduurilor de tragere de pe persoane în viață, de pe cadavre și de pe
obiecte se recomandă prelevarea cu butoni prevăzuți cu bandă dublu adezivă de carbon, deoarece
butonii se pot utiliza ca atare la analiza fizico-chimică a reziduurilor de tragere, fără a mai fi nevoie
de transferul acestora. În lipsa butonilor, se mai pot folosi următoarele moduri de prelevare:
• prelevarea cu bandă dublu adezivă cu dimensiunile de maxim 2cm x 2cm aplicată
pe suport;
• prelevarea cu folie albă/transparentă de ridicare a urmelor papilare;
Pentru stabilirea distanței de tragere, la fața locului nu se recoltează reziduuri de tragere din orificiul
de intrare a glonțului pe obiectele de îmbrăcăminte, fiind obligatoriu ca acestea să fie trimise la laborator
pentru examinări.
Obiectele de vestimentație ale suspectului/victimei trebuie să fie colectate cât mai repede posibil
pentru a reduce riscul pierderii probelor şi trimise la laborator pentru prelevarea reziduurilor de tragere de
către chimişti, acestea putând fi examinate pentru detectarea prezenței reziduurilor de tragere, cu rezultate
pozitive, chiar şi după câteva zile. Pentru a evita pierderea reziduurilor de tragere, este necesar ca obiectele
de vestimentație ale suspectului/victimei să fie manipulate cu atenție, să se evite scuturarea acestora. Acestea
se introduc în ambalaje din hârtie (pungi, saci). Pentru protejare și evitarea intercontaminării, se plasează coli
de hârtie între diferitele suprafețe ale obiectelor de vestimentație în momentul plierii pentru ambalare.
Se recomandă aducerea în laborator a tuturor obiectelor purtătoare de reziduuri de tragere. Când nu
este posibil (în cazul anumitor obiecte țintă, tapițerii auto, pereți etc.), reziduurile se pot preleva prin metodele
descrise mai jos.
Pentru o evaluare corectă a rezultatelor examinărilor este necesar să se colecteze şi să se trimită la
laborator muniția utilizată (sau muniție de același tip).
Pentru toate metodele, zona din care au fost recoltate/prelevate probele trebuie să fie documentată în
detaliu.
Modul de prelevare cu butoni metalici prevăzuți cu bandă dublu adezivă de carbon presupune
respectarea următoarelor reguli:
• se folosește o nouă pereche de mănuși pentru fiecare mână/ obiect/ loc de prelevare a
reziduurilor de tragere;
• se recomandă ca mâna de pe care se recoltează reziduuri de tragere să se așeze pe o
coală A4 din hârtie curată;
• se îndepărtează capacul recipientului în care este ambalat butonul (în cazul butonilor fixați
în suporturi din plastic);
• se folosește o pensetă curată sau mâna înmănușată pentru a detașa folia de protecție de
pe suprafața adezivă, evitându-se atingerea suprafeței adezive cu care se vor recolta reziduuri de tragere;
• se tamponează zona de interes de mai multe ori;
• în cazul persoanelor suspectate de utilizarea unei arme de foc, prelevarea reziduurilor de
tragere de pe mâinile acestora se realizează prin tamponare repetată cu butoni metalici cu bandă adezivă de
carbon, prin presarea fermă (de circa 50 ori) a materialului adeziv pe zona care cuprinde zona degetului mare
și arătător, pe interior și pe exterior (se pot preleva urme de tragere și de pe față: piele, sprâncene, nas);
• subliniem că se prelevează o singură probă de pe mâna stângă (se tamponează zona care
cuprinde zona degetului mare, a degetului arătător pe interior şi exterior) şi respectiv o singură probă de pe
mâna dreaptă. Nu se prelevează mai multe probe de pe aceeaşi mână, respectiv o probă de pe degetul mare
al mâinii - interior/exterior, o probă de pe degetul arătător - interior/exterior etc.;
• ATENȚIE: pot exista situații când pentru recoltare se impune și tamponarea zonelor
corespondente degetelor mijlociu, inelar și mic: în cazul tragerilor de la distanță nulă sau distanță foarte mică
față de țintă (1cm -20cm) cu arme de foc de dimensiuni reduse, cu țeavă scurtă;
• după recoltare, se acoperă imediat suprafața benzii adezive cu folia de protecție;
• butonii metalici ca atare se introduc individual în punguţe curate din material plastic de
dimensiuni cât mai apropiate butonilor şi se ambalează astfel încât să nu permită desprinderea foliei de
protecţie de pe suprafaţa benzii adezive;
• în cazul butonilor fixaţi în suporturi din plastic, aceştia se introduc în recipientele
protectoare;
• se completează formularul cu informații adiționale pentru analiza reziduurilor de tragere
(fig. 260)
• punguţa sau recipientul, împreună cu formularul cu informații adiționale pentru analiza
reziduurilor de tragere (fig. 260) se ambalează în plic din hârtie, care se etichetează şi sigilează.
Modul de prelevare cu bandă dublu adezivă presupune respectarea următoarelor reguli:

• se utilizează o nouă pereche de mănuși pentru fiecare mână/ obiect/ loc de prelevare;
• se folosește un fragment cu bandă dublu adezivă cu dimensiunile de maxim 2cm x 2cm,
o parte adezivă lipindu-se pe un suport dur de dimensiuni apropiate (lamă de sticlă, capac/dop din material
plastic, capac/dop metalic etc.);
• se îndepărtează folia de protecţie de pe cealaltă parte a benzii dublu adezive cu ajutorul
unei pensete curate sau cu mâna înmănușată, evitându-se atingerea suprafeței adezive cu care se vor recolta
reziduuri de tragere;
• se tamponează zona de mai multe ori (cca. 10-15 ori);
• subliniem că se prelevează o singură probă de pe mâna stângă (se tamponează zona
care cuprinde zona degetului mare, a degetului arătător pe interior şi exterior) şi respectiv o singură probă de
pe mâna dreaptă. Nu se prelevează mai multe probe de pe aceeaşi mână, respectiv o probă de pe degetul
mare al mâinii - interior/exterior, o probă de pe degetul arătător - interior/exterior etc.;
• după recoltare, se acoperă imediat suprafața benzii adezive cu folia de protecție;

(fig. 260);
• Se introduce banda dublu adezivă acoperită cu folia protectoare și formularul cu informații
adiționale pentru analiza reziduurilor de tragere (fig. 260) într-un plic din hârtie, care se etichetează şi se
sigilează.
Modul de prelevare cu folie albă / transparentă de ridicare a urmelor papilare presupune respectarea
următoarelor reguli:
• se utilizează o nouă pereche de mănuși pentru fiecare mână/ obiect/ loc de prelevare;
• se îndepărtează folia de protecţie cu ajutorul unei pensete curate sau cu mâna
înmănușată, evitându-se atingerea suprafeței adezive cu care se vor recolta reziduuri de tragere;
• se utilizează un fragment de folie albă / transparentă de ridicare a urmelor papilare cu
dimensiunile de maxim 5 cm x 10 cm;
• se tamponează zona de mai multe ori (cca. 10-15 ori);
• subliniem că se prelevează o singură probă de pe mâna stângă (se tamponează zona
care cuprinde zona degetului mare, a degetului arătător pe interior şi exterior) şi respectiv o singură probă de
pe mâna dreaptă. Nu se prelevează mai multe probe de pe aceeaşi mână, respectiv o probă de pe degetul
mare al mâinii - interior/exterior, o probă de pe degetul arătător - interior/exterior etc.;
• după recoltare, se acoperă imediat cu folia de protecție suprafața adezivă ce conține
microparticulele recoltate;
(fig. 260);
• se introduce folia de ridicare a urmelor papilare și formularul cu informații adiționale pentru
analiza reziduurilor de tragere (fig. 260) într-un plic din hârtie, care se etichetează şi se sigilează
Este foarte important să se respecte următoarele reguli generale:

• nu se permite suspectului să-şi introducă mâinile în buzunare. Încătușarea suspectului
cu mâinile la spate poate îndepărta reziduurile de tragere;
• se protejează mâinile suspectului prin aplicarea unor pungi din hârtie, chiar din
momentul în care este luat în mașina poliției. Nu este indicată utilizarea unor pungi din material plastic
deoarece transpirația poate determina pierderea reziduurilor de tragere;
• se evită contaminarea suspectului cu reziduuri de tragere provenind de la armele
poliției sau de la cătușe;
• dacă un cadavru este ridicat înainte de prelevarea reziduurilor de tragere, i se
protejează mâinile şi alte zone de interes cu pungi sau coli din hârtie;
• la ridicarea armelor de foc suspecte a fi folosite la tragere, gura țevii armei se va proteja
cu un dop din hârtie, pentru protejarea reziduurilor de tragere din interiorul țevii;
• Se ambalează individual obiectele de îmbrăcăminte care pot furniza reziduuri de
tragere sau alte obiecte purtătoare de reziduuri de tragere astfel încât să nu se contamineze alte zone
(intercontaminare), astfel:
- se acoperă cu hârtie obiectul de îmbrăcăminte/alte obiecte care pot prezenta urme;

- se plasează coli de hârtie între diferitele suprafețe ale obiectelor de îmbrăcăminte/alte
obiecte în momentul plierii pentru ambalare.
• se prelevează reziduurile de tragere înainte de amprentare sau înainte de orice tratare
chimică tip FerroTrace (cu spray de relevare colorimetrică a contactului pielii cu suprafețe metalice);
• înainte de prelevarea reziduurilor de tragere, se documentează orice probe de sânge sau
de praf prezente pe mâinile suspectului/ victimei şi orice deteriorări ale pielii sau răni cauzate de folosirea
armei de foc;
• se prelevează şi orice alte materiale biologice străine de pe mâinile suspectului pentru
examinarea ADN.
În cazul în care este necesară estimarea distanței de tragere, pentru prelevarea reziduurilor de
tragere de pe epiteliile victimei, se vor efectua recoltări suplimentare doar cu butoni metalici cu bandă
de carbon, astfel:
- o recoltare din orificiul de intrare;
- câte o recoltare în jurul orificiului de intrare, în mod circular, pe intervale cuprinse între
orificiu şi 2 cm, între 2 cm şi 5 cm şi, respectiv, între 5 cm şi 10 cm.
Este absolut obligatoriu să se utilizeze câte un buton pentru fiecare distanță. Această regulă se aplică
doar în cazul orificiilor existente pe epiteliile victimei. Obiectele de vestimentație care prezintă orificii se vor
ambala corespunzător şi se vor trimite la laborator.
În scopul individualizării, fiecare ambalaj individual ce conține o probă și formularul cu informații
adiționale pentru analiza reziduurilor de tragere (fig. 260) se etichetează. În cazul în care se recoltează mai
multe probe de la aceeași persoană (suspect/victimă), plicurile în care acestea au fost ambalate în mod
individual pot fi introduse într-un singur plic/colet pe care se va consemna numele persoanei de la care au fost
recoltate.
Securizarea se realizează individual pentru fiecare probă în parte, dar şi pentru obiectele care conțin
probe, prin sigilare, ștampilare, lipire, sertizare, sau prin orice modalitate care conferă inviolabilitate şi
individualizare în etapele procesului judiciar, asigurarea integrității ambalajului şi a sigiliilor pe toată durata
transportului. Se completează fișele de custodie a probelor și se predau probele persoanei însărcinate cu
depozitarea lor.
Fig. 270: Tip de formular cu informații adiționale pentru analiza reziduurilor de tragere,
recomandat a fi completat pentru însoțirea probei prelevate
BIBLIOGRAFIE
I. ACTE NORMATIVE:
1. Noul Cod Penal al României;

2. Noul Cod de Procedură Penală al României;
3. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, modificată și
completată de Legea 255/2013;
4. Ordonanța Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activității de expertiză criminalistică,
modificată și completată de Legea 156/2011;
5. Ordinul nr. 150/2013 privind modificarea şi completarea clasificării ocupațiilor din România;
6. Ordinul Institutului Național de Statistică nr.132/2013 privind modificarea si completarea
clasificării ocupațiilor din Romania;
7. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi munițiilor, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
8. Hotărârea Guvernului României Nr. 130/ 2005 actualizată, pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al munițiilor;
9. Directiva Consiliului European 91/477/CEE privind controlul achiziționării și deținerii de arme.
II. AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAŢII:
1. R.A. Reiss, Manuel de Police Scientifique, Paris, 1911;

2. I Sevcenco, Tehnica criminalistică, Editura de stat pentru literatura juridică, Moscova, 1959;
3. Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;
4. Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, tipar executat la C.P.C.S., Bucureşti,1972;
5. Manea Valeriu, Determinarea distanței de la care s-a produs împușcătura, tipar executat la
Întreprinderea Poligrafică „13 Decembrie 1918”;
6. Colectiv, Tratat practic de criminalistică, Volumul I, Serviciul editorial, presa şi propagandă al
M.I., Bucureşti, 1976;
7. Emilian Stancu , Investigarea științifică a infracțiunilor, Editura Tempus S.R.L., 1992;
8. Emilian Stancu, Criminalistica, Editura Actami, București, 1995;
9. Emilian Stancu, Criminalistica, vol. I, București, 1997;
10. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Editura Academiei, Bucureşti, 2001;
11. Emilian Stancu, Tratat de Criminalistica – ediția a III-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2004;
12. Dr. Gheorghe Popa, N. Buzatu, G. Hanga, O. Conicescu, Exploatarea urmelor prin expertize
criminalistice, Note de curs Master Criminalistică, Editura Era, 2005;
13. Performanțe ale metodelor spectrometrice în caracterizarea morfologică şi structurală a
probelor judiciare, Revista de Criminalistică, nr.5 din 2009;
14. Institutul Național de Criminalistică al I.G.P.R., Procedura Specifică de Inspecție PSI-01-03
privind cercetarea la fața locului în cazul folosirii armelor de foc;
15. Institutul Național de Criminalistică al I.G.P.R., Procedura Specifică de Inspecție PSI-03-09
privind reziduurile de tragere;
16. J. Howard Mathews, Firearms Identification, Vol. 1, Thomas Books, 1962;
17. Vincent J.M. DiMaio, Gunshot Wounds-Practical Aspects of Firearms Ballistics and Forensic
Techniques, Second Edition, CRC PRESS, 1999;
18. Edward E. Hueske, Practical Analysis and Reconstruction of Shooting Incidents, CRC Press,
2006;
19. James Smyth Wallace, Chemical Analysis of Firearms, Ammunition and Gunshot Residue,
CRC Press, 2008;
20. Brian J. Heard, Handbook of Firearms and Ballistics – Second Edition, Wiley-Blackwell, 2008;
21. Frank C. Barnes, Cartridges of the World - 12th Edition, Gun Digest Books, 2009;
22. Will Fowler, Anthony North, Charles Stronge, The Illustrated Encyclopedia of Pistols,
Revolvers and Submachine Guns, Editura Hermes House, 2009;
23. Will Fowler, Patrick Sweeney, The World Encyclopedia of Rifles & Machine Guns, Editura
Hermes House, 2009;
24. Michael G. Haag, Lucien C. Haag, Shooting Incident Reconstruction – Second Edition,
Elsevier Inc. 2011;
25. Benjamin Bacrach, Ballistics Matching Using 3D Images of Bullets and Cartridge Cases, U.S.
Department of Justice report, 2000;
26. Gallusser A., Bonfanti M., Schutz, Expertise des armes a feu et de munitions dans
l’investigation criminelle, Presses polytechniques et universitaires romandes, 2002;
27. N.C. Nicholas, J.R. Welsch, Ballistic Gelatin, INLDT, 2004;
28. Cynthia A. Bir, Shelby J. Stewart, Marianne Wilhelm, Skin penetration assessment of less
lethal kinetic energy munitions, Journal of Forensic Sciences, Vol. 50. No. 6, Nov. 2005;
29. Alfons Koch, Castings of Complex Stereometric Samples for Proficiency Tests in Firearm and
Tool Mark Examinations, AFTE Journal, Vol. 39 No. 4, 2007;
30. U.S. Department of Justice, Federal Bureau of Investigation, General Rifling Characteristics
File, 2016;
31. Lior Nedivi, Proof of Non-Lethality of Airsoft Guns, AFTE Journal- Volume 44 No. 2, 2012;
32. Lionel Bokobza, Michal Bar-Adon, Asaf Hazon, Rafi Siso, Subclass Characteristics found in
"Tactical Hulk" semi-automatic pistols, studiu prezentat în cadrul întâlnirilor membrilor ENFSI (Rețeaua
Europeană a Institutelor de Criminalistică);
33. Arnaud Dessornes, Sig Sauer SP2022 and Zastava M57, studiu prezentat în cadrul întâlnirilor
membrilor ENFSI (Rețeaua Europeană a Institutelor de Criminalistică).
III. WEBOGRAFIE
1. http://www.firearmsid.com
2. http://www.ojp.usdoj.gov
3. http://www.forensic.cz
4. http://www.cartwinpro.com
5. https://www.ammoguide.com
6. http://www.leica-microsystems.com
7. https://www.interpol.int/Crime-areas/Firearms
8. http://evofinder.com
9. http://www.papillonsystems.com
10. http://www.ultra-forensictechnology.com
11. http://www.afte.org
12. http://cartridgecollectors.org
13. www.world.guns.ru
ANEXE
ANEXA NR. 1
calibre uzuale și corespondența acestora în milimetri101
CALIBRE NOMINALE ŞI CORESPONDENŢA ACESTORA ÎN MILIMETRI,

DUPĂ DIFERITE NORME
Calibrul Diametrul normalizat Diametrul normalizat în Diametrul mediu anglo-
nominal internaţional (mm) industria germană (mm) belgian (mm)
4 min. 23,35 min. 23,40 23,30
max. 23,75 max. 23,80
8 min. 20,80 min. 20,30 21,10
max. 21,20 max. 21,20
10 min. 19,30 min. 19,30 19,30
max. 19,70 max. 19,70
12 min. 18,10 min. 18,20 18,50
max. 18,50 max. 18,60
14 min. 17,20 min. 17,20 17,70
max. 17,60 max. 17,60
16 min. 16,80 min. 16,80 16,90
max. 17,20 max. 17,20
20 min. 15,60 min. 15,70 15,80
max. 16,00 max. 16,10
24 min. 14,70 min. 14,70 14,70
max. 15,10 max. 15,10
28 min. 14,00 min. 13,80 14,10
max. 14,40 max. 14,20
32 min. 12,75 min. 12,70
max. 13,15 max. 13,10
CALIBRE UZUALE ALE MUNIȚIEI UTILIZATE

DE ARMELE DE FOC SCURTE
Calibrul cartușului Corespondenţa calibrului în mm
(diametru glonț x lungime tub)
.22 Short Rim Fire 5,6 x 10 mm
.22 Long Rifle Rim Fire 5,6 x 15 mm
.22 Magnum/.22 Winchester Magnum 5,6 x 27 mm
.25 ACP 6,35 x 17 mm
7,62 mm TT 7,62 x 25 mm
7,63 mm Mauser 7,63 x 25 mm
.32 ACP / 7,65 Browning 7,65 x 17 mm
.357 Magnum 9 x 32,7 mm
.357 SIG 9 x 22 mm
.38 Special 9 x 29,3 mm
.380 ACP/ 9 mm Short/ 9 x 17 mm
9 mm Browning/ 9 mm Court
101
Frank C. Barnes, Cartridges of the World, 12th Edition, Gun Digest Books, 2009, pag. 520-560
9 mm Makarov 9 x 18 mm
9 mm Luger / 9 mm Parabellum/ 9 mm NATO 9 x 19 mm
.40 Smith & Wesson 10 x 21,6 mm
.44 S&W/ .44 Magnum 11,1 x 22,3 mm
.45 ACP 11,4 x 22,8 mm
.50 Action Express 12,7 x 32,6 mm
CALIBRE UZUALE ALE MUNIȚIEI UTILIZATE

DE ARMELE DE FOC LUNGI
Calibrul cartușului Corespondenţa calibrului în mm
(diametru glonț x lungime tub)
.22 Short Rim Fire 5,6 x 10 mm
.22 Long Rifle Rim Fire 5,6 x 15 mm
.22 Magnum/.22 Winchester Magnum 5,6 x 27 mm
.22 Hornet 5,6 x 36 mm
.220 Russian 5,6 x 39 mm
.222 Remington 5,7 x 43 mm
.222 Magnum 5,7 x 47 mm
.223 Remington 5,7 x 45 mm
.243 Winchester 6,1 x 52 mm
.308 Winchester 7,62 x 51 mm
.308 Norma Magnum 7,62 x 65 mm
.300 Winchester Magnum 7,62 x 66 mm
.300 H & H 7,62 x 72 mm
.300 Weatherby Magnum 7,62 x 72 mm
.30-06 SPRG 7,62 x 63 mm
.30-30 Winchester 7,8 x 51,8 mm
.375 Weatherby Magnum 9,5 x 73 mm
.458 Winchester Magnum 11,6 x 64 mm
.465 H&H Magnum 11,8 x 74 mm
.500 Nitro Express 12,9 x 76 mm
.600 H&H Nitro Express 15,7 x 77 mm
.700 H&H Nitro Express 17,7 x 89 mm
ANEXA NR. 2
tipuri de inscripții existente pe rozetele cartușelor102
ATENȚIE: Rozetele conțin inscripții103 referitoare la marcă și calibru (cartușe pentru uz civil) sau
inscripții referitoare la codul de fabricație (323, 325 etc.) și data fabricației (44 = 1944; 72 = 1972; 6 12 = Iunie 1912
etc.), în cazul cartușelor pentru uz militar.
Calibrul este de regulă reprezentat numai cifric (.30-06, .38 etc.) sau abreviat (ex. .30-06 SPRG, .38 SPL
etc.).
Uneori inscripțiile de pe rozete indică tipul încărcăturii de azvârlire: ”VII Z” la cartușele de calibrul .303
British indică tipul muniției (Mark VII) și tipul pulberii explozive (Z - pe bază de nitroceluloză).
Uneori inscripțiile de pe rozete sunt intenționat ”mascate” pentru a ascunde sursa (producătorul), cum
este cazul unor cartușe de calibrul .30 care sunt marcate ”LC 52” de către chinezi sau cum este cazul unor cartușe
de calibrul .30-06 care sunt marcate ”B N 4 40” de către americani.
Alteori, inscripțiile de pe rozete indică numai producătorul tubului sau distribuitorul muniției, nu și marca
reală a cartușului.
INSCRIPȚII MILITARE
05 = Spreewerk Luebben 05 = Spreewerk Luebben 070 = Ammunitionsfabriken

(Germania) (Germania) Karlsborg (Suedia)
90 = 1990 (an de fabricație) 78 = 1978 (an de fabricație)
11 = Prvi Partisan (Iugoslavia) 11 = Prvi Partisan (Iugoslavia) 11 50 = Povazske Strojarne Narodni

49 = 1949 (an de fabricație) 53 = 1953 (an de fabricație) Podnik Povaszka Bystrica
(Cehoslovacia)
102 http://www.afte.org/ExamResources/gallery2/v/Headstamp-Gallery/
103 http://cartridgecollectors.org/?page=headstampcodes
12 = Prvi Partisan (Iugoslavia) 13 = Pretoria Metal Pressings 141 = China

53 = 1953 (an de fabricație) (Africa de Sud) 79 = 1979 (an de fabricație)
88 = 1988 (an de fabricație)
17 = Barnaul (Rusia) 21 = Polonia 22 = România

23 = Ungaria 23 = Ungaria 3 = Ulyanovsk (Rusia)

3 89 7 = Albania 3-74 = Israel Military Industries 3-D = 3-D Ammunition Inc.

(IMI) 38 SPL = calibrul .38 Special
31 = China 322 = România 324 = România

67 = 1967 (an de fabricație) 97 = 1997 (an de fabricație) 94 = 1994 (an de fabricație)
325 = România 351 = China 38 = Yuryusan (Rusia)

539 = Tula (Rusia) 60A = 60th Arsenal (Taiwan) 71 = China

711 = Rusia Triunghi, Stea, 49 și 3 11 50 bombă stea

93 = 1993 (an de fabricație) = Sellier & Bellot (Cehoslovacia) Povazske Strojarne Narodni
Podnik Povaszka Bystrica
(Cehoslovacia)
săbii și palmier JSC Barnaul (Rusia)

Arabia Saudită V chirilic calibrul 7,62x39
Vympel (Rusia)
JSC Barnaul (Rusia) JSC Barnaul (Rusia) Klimovsk (Rusia)

calibrul 7,62x39 calibrul 9 mm Luger calibrul 7,62x39
Triunghi = Coreea de Nord Triunghi 49 Stea 3 Triunghi 89

Sellier & Bellot (Cehoslovacia) Norinco (China)
Egypt Egypt
Klimovsk (Rusia) Shoubra Company for Shoubra Company for
calibrul 7,62x39 mm Engineering Industries Engineering Industries
INSCRIPȚII COMERCIALE
ANEXA NR. 3
model de raport de constatare balistică
ANTET
(numele instituției/serviciului/laboratorului care efectuează raportul criminalistic)
RAPORT
DE CONSTATARE CRIMINALISTICĂ
Nr. _________din___________
Dosar nr. ______________al_______________________________________
SPECIALIȘTI
din cadrul __________________________________________________
1. ____________________________________________________________________________
2. ____________________________________________________________________________
În baza art. 172, 1811 din C.p.p. şi a art. 26, alineat 1, punctul 15 din Legea 218/2002, am procedat la
efectuarea prezentei constatări criminalistice în laboratoarele__________, cu respectarea normelor de
management al calității și a Codului de Conduită nr. 210/11.04.2006.
I. OBIECTUL CONSTATĂRII CRIMINALISTICE
Prin ordonanța nr. ________din________, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei
constatări criminalistice în cauza privind pe R.I., prin care să se stabilească:
1) Dacă sunt prezente urme secundare ale împușcăturii pe suprafața ansamblului compus din
bandă adezivă transparentă-suport hârtie, ambalat în plicul nr. 5, cu care au fost prelevate prin tamponări
repetate ale mâinii drepte și mâinii stângi ale numitului R.I. posibile reziduuri de tragere;
2) Dacă pe suprafața articolului de îmbrăcăminte (bluză de trening) de culoare neagră cu dungi
albe pe mâneci, ridicat de la R.I., sunt prezente urme secundare ale împușcăturii;
3) În cazul în care la pct. 1 și pct. 2 rezultatul este pozitiv, dacă urmele secundare ale împușcăturii
prezente conțin aceleași elemente chimice cu cele din interiorul țevii armei marca ZASTAVA, seria 78073,
calibrul .30-06 puse la dispoziție;
4) Dacă arma marca ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06 este în stare de funcționare;
5) Dacă cele două tuburi de cartuș calibrul .30-06 puse la dispoziție au fost trase cu arma marca
ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06.
Specialiști 1. 2.
Multiplicarea Raportului Criminalistic nr.________este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat.
II. MATERIALE PUSE LA DISPOZIȚIE
Pentru efectuarea lucrării au fost puse la dispoziţie următoarele:

- o armă marca ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06, ambalată în coletul nr. 1;
- douăzeci și două de cartușe cu glonț, calibrul .30-06, ambalate în plicul nr. 2;
- două tuburi de cartuș calibrul .30-06, ambalate în plicul nr. 3;
- un articol de îmbrăcăminte (bluză de trening) de culoare neagră cu dungi albe pe mâneci, ambalat
în plicul nr. 4;
- două bucăți de bandă adezivă transparentă-suport hârtie, cu care au fost prelevate prin tamponări
repetate ale mâinii drepte și mâinii stângi ale numitului R.I. posibile reziduuri de tragere, ambalate în plicul nr.
5.
Materialele puse la dispoziție au fost ambalate în colet sigilat cu sigiliul _______ și îndeplinesc
cerințele prevăzute PGL 5.8 – Managementul probelor.
III. DESCRIEREA MATERIALELOR SUPUSE EXAMINĂRII
III.1. Descrierea armei

Arma pusă la dispoziție este de tip carabină, are montată o lunetă inscripționată „OLIVON Fritzmann
3-12X56IR” și nu prezintă pe suprafețele exterioare urme de lovire sau urme de oxidare.
Țeava, blocul-închizător și cutia mecanismelor sunt confecționate din metal, iar ulucul și patul sunt
din material lemnos de culoare maro.
Foto nr. 1
Foto nr. 2
Foto nr. 1-2: Arma marca ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield, pusă la dispoziție.
Pe suprafețele exterioare ale armei sunt vizibile inscripții referitoare la seria de identificare („78073”),
marcă („Zastava”), model („LK M70”), calibru („.30-06 Spring”) și țara de origine („Serbia”).
Specialiști 1. 2.
Foto nr. 3
Foto nr. 4
Foto nr. 3-4: Inscripții existente pe părțile laterale ale armei puse la dispoziție.
III.2. Descrierea celor 22 de cartușe calibrul .30-06

Cele 22 de cartușe calibrul .30-06 puse la dispoziție sunt în stare intactă și nu prezintă urme de
desertizare, oxidare sau de percuție.
Proiectilul cartușelor este de tip parțial cămășuit cu metal de culoare arămie și cu vârf din material
plastic de culoare roșie, iar tubul cartușelor este confecționat din metal de culoare galbenă și este prevăzut
cu șanț inelar de extracție. Pe rozeta tuburilor sunt inscripționate marca „Geco” și calibrul „.30-06 SPRG”.
Foto nr. 5
Foto nr. 6
Foto nr. 5-6: Cele 22 de cartușe puse la dispoziție.
III.3. Descrierea celor 2 tuburi în litigiu

Cele două tuburi de cartuș în litigiu sunt confecționate din metal de culoare galbenă și sunt prevăzute
cu șanț inelar de extracție.
Specialiști 1. 2.
Capsele detonante ale tuburilor prezintă urme de percuție specifice a fi create de percutorul unei
arme de foc în timpul tragerii.
Pe rozeta tuburilor sunt inscripționate marca „Geco” și calibrul „.30-06”.
Foto nr. 7 Foto nr. 8

Foto nr. 7-8: Cele două tuburi de cartuș în litigiu.
III.4. Descrierea benzilor adezive

La deschiderea plicului nr. 5 pus la dispoziție, inscripționat olograf „posibile reziduuri ale tragerii
ridicate prin tamponare de pe mâinile numitului R.I.”, s-a constatat că acesta conține două fragmente de folii
adezive tip scotch, aplicate individual pe câte un fragment dreptunghiular, de hârtie de scris albă, protejate cu
câte o bandă adezivă tip scotch peste care au fost aplicate benzile cu care s-au recoltat microurmele,
inscripționate olograf astfel: „reziduuri de tragere de pe mâna dreaptă și stângă a numitului R.I”. Pe suprafața
celor două folii (foto nr. 9 - 10) se observă puține urme și microurme materie de culoare neagră, care au fost
notate proba nr. 1 - cele corespunzătoare mâinii drepte și proba nr. 2 - cele corespunzătoare mâinii stângi.

Foto nr. 9-10: Cele două fragmente de folii adezive tip scotch puse la dispoziție.
III.5. Descrierea articolului de îmbrăcăminte

La deschiderea plicului nr. 4 pus la dispoziție, inscripționat olograf „bluza de trening cu care a fost
îmbrăcat numitul RI”, s-a constatat că acesta conține un obiect de vestimentație, tip bluză de trening
bărbătească, cu mânecă lungă, de culoare gri închis, mărimea XL, cu o dungă albă mai lată și una verde mai
subțire, dispuse în partea superioară, pe toată lățimea toracelui, continuând și pe umeri.
Bluza este prevăzută cu fermoar și cu două buzunare situate de o parte și de alta a fermoarului în
partea inferioară, dispuse oblic. În zona toracelui, în partea stângă, bluza prezintă inscripția de culoare gri
„EPIS sportswear” (foto nr. 11 - 12).
Pe suprafața bluzei de trening se observă urme de murdărie și sol și puține urme de culoare brun-
roşcat cu aspect de sânge. Nu se constată prezenţa de particule de pulbere nearsă. Prin tamponare cu ajutorul
unor butoni metalici prevăzuţi cu bandă dublu adezivă de carbon, au fost recoltate urme și microurme materie
de pe suprafaţa acesteia, din zona manşetelor, de pe ambele mâneci, și au fost notate proba nr. 3 - cele
recoltate de pe mâneca dreaptă şi proba nr. 4 - cele recoltate de pe mâneca stângă.
Specialiști 1. 2.

Foto nr. 11-12: Bluza de trening pusă la dispoziție.
IV. EXAMINĂRI – CONSTATĂRI
IV.1. Examinări-constatări fizico-chimice

Examinând țeava armei marca ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield, pusă la
dispoziție, notată cu proba nr. 5, s-au evidenţiat particule de culoare cenușie și neagră, care au fost recoltate
cu ajutorul unui tampon confecționat din hârtie introdus pe țeavă folosind o tijă metalică sterilă.
În vederea identificării unor eventuale reziduuri de tragere - urme secundare ale împușcăturii,
s-au prelevat microurme cu ajutorul unor butoni metalici prevăzuţi cu bandă dublu adezivă de carbon, de pe
suprafaţa obiectului de vestimentație, de pe tamponul din hârtie şi de pe cele două folii tip scotch puse la
dispoziție - probele nr. 1 - 5.
Pentru a elimina fenomenele de încărcare electrică, butonii metalici prevăzuţi cu bandă dublu
adezivă de carbon, au fost acoperiți cu cărbune, utilizând un dispozitiv de acoperire tip Polaron model CA
74625.
Analiza probelor s-a efectuat la un microscop electronic cu baleiaj tip JEOL JSM-6480 LV, cuplat cu
un spectrometru de raze X tip INCA x-Sight model 7574 cu dispersie după energie (EDS). Condiţiile de lucru,
în conformitate cu PSL-03-04, au fost următoarele: tensiune de accelerare: 20 kV; detector de siliciu și litiu;
distanță de lucru: 10 mm; mărimea spotului: 65; magnificare: 300 x; semnal electronic tip BES.
Criteriile de identificare ale reziduurilor de tragere - urme secundare ale împuşcăturii, în conformitate
cu standardul ASTM E1588-10, se bazează pe caracteristicile morfologice, pe dimensiunea şi compoziţia
chimică elementală a particulelor componente (în general, combinaţii ale elementelor Pb, Ba, Sb şi Sn).
Astfel, sunt considerate particule "unice", specifice reziduurilor de tragere - urme secundare ale
împuşcăturii, particule individuale compuse din plumb, bariu şi stibiu/staniu (PbBaSb/ PbBaSbSn). Alte
compoziţii chimice ale particulelor sunt considerate "indicative": BaCaSi cu sau fără urme de sulf/plumb, PbSb,
PbBa, SbBa, Ba, Sb.
De asemenea, în microurmele materie prelevate în urma tragerilor cu arme de foc mai pot fi prezente
particule metalice de zinc, cupru, nichel, fier şi combinaţii ale acestora, care ar putea proveni din materialele
elementelor de muniţie (tuburi cartuş, alice, proiectile).
Analiza s-a efectuat prin baleiere pe întreaga suprafață a butonilor, iar din studiul spectrelor de
raze X (anexate la prezentul raport) şi al datelor furnizate de programul automat, se constată prezenţa în
probe a elementelor şi combinațiilor de elemente specifice reziduurilor de tragere - urme secundare ale
împuşcăturii, conform tabelului următor:
Specialiști 1. 2.
Microurme
SbSnPb SbBaPb SbPb SbBa BaPb SbSn TiZn CuZn Pb Cu Fe Ni Anexa
/ Proba
Proba nr.
- - - - - - - - - - - - -
1
Proba nr.
- - - - - - - - - - - - -
2
Proba nr.
- - - - - - - - - - - - -
3
Proba nr.
- - - - - - - - - - - - -
4
Proba nr.
+ + + - + + - + + + + + 1
5
Coroborând rezultatele analizelor efectuate s-au constatat următoarele:
- în probele nr. 1 - 4 nu s-au pus în evidenţă reziduuri de tragere - urme secundare ale împuşcăturii;
- în proba nr. 5 s-au pus în evidenţă reziduuri de tragere - urme secundare ale împuşcăturii. (anexa
nr. 1).
IV.2. Trageri experimentale

Pentru stabilirea stării de funcționare a armei puse la dispoziție cât și pentru obținerea modelelor de
comparație, am procedat la efectuarea tragerilor experimentale cu arma marca ZASTAVA, seria 78073,
calibrul .30-06 Springfield, folosind cinci dintre cele douăzeci și două de cartușe calibrul .30-06 puse la
dispoziție.
Tragerile experimentale au decurs fără incidente, după încărcare, armare, dezasigurare și
acționarea trăgaciului producându-se zgomotul specific împușcăturii și expulzarea proiectilului, cartușele trase
și arma în cauză fiind în stare de funcționare.

Foto nr. 13-14: Tuburile de cartuș recuperate în urma tragerilor experimentale cu arma marca
ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield.
IV.3. Examinări comparative

Examinările comparative au fost realizate la microscopul comparator LEICA FSC, conform
instrucțiunii de lucru IL-01-03 și procedurii specifice de lucru PSL-01-08.
Pentru a stabili dacă cele două tuburi de cartuș în litigiu au fost trase cu aceeași armă de foc, am
procedat la efectuarea examinărilor comparative între urmele existente pe aceste elemente de muniție. Cu
ocazia examinărilor, am constatat că urmele de percuție prezintă caracteristici generale și caracteristici
individuale asemănătoare (foto nr. 15-16), specifice microreliefului cuiului percutor al aceleiași arme de foc.
Specialiști 1. 2.
TUB LITIGIU TUB LITIGIU

Foto nr. 15: Urmele de percuție existente pe capsele de aprindere ale celor două tuburi
de cartuș calibrul .30-06 în litigiu. Săgețile indică elementele individuale coincidente.
TUB LITIGIU TUB LITIGIU

Foto nr. 16: Continuitatea liniară a striațiilor (elemente individuale coincidente) din urmele de percuție existente pe
capsele de aprindere ale celor două tuburi de cartuș calibrul .30-06 în litigiu.
Pentru a stabili dacă cele două tuburi de cartuș în litigiu calibrul .30-06 au fost trase cu arma marca
ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield, am procedat la efectuarea examinărilor comparative între
aceste elemente de muniție și tuburile model de comparație trase experimental cu această armă.
În urma examinărilor comparative, am constatat că urmele de percuție prezintă caracteristici
generale și caracteristici individuale asemănătoare, specifice microreliefului cuiului percutor al aceleiași arme
de foc. Pentru demonstrație, în imaginile de mai jos sunt ilustrate urmele de percuție existente pe unul dintre
tuburile în litigiu și pe unul dintre tuburile trase experimental cu arma marca ZASTAVA, seria 78073, calibrul
.30-06 Springfield.
Specialiști 1. 2.
TUB LITIGIU TUB MODEL DE COMPARAȚIE
Foto nr. 17: Urma de percuție existentă pe capsa detonantă a unuia dintre cele două tuburi de cartuș calibrul .30-06 în
litigiu și urma de percuție existentă pe capsa detonantă a unuia dintre tuburile de cartuș trase experimental cu arma
marca ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield.
Săgețile indică elementele individuale coincidente.
TUB LITIGIU TUB MODEL DE COMPARAȚIE
Foto nr. 18: Continuitatea liniară a striațiilor (elemente individuale coincidente) din urmele de percuție existente pe capsa
detonantă a unui tub de cartuș în litigiu și a unui tub de cartuș model de comparație.
Specialiști 1. 2.
În baza celor constatate, descrise şi demonstrate, formulăm următoarele
V. CONCLUZII:
1) Pe cele două folii adezive puse la dispoziţie, cu care au fost ridicate microurme de pe mâinile
numitului R.I. (probele nr. 1 - 2), nu s-au pus în evidenţă reziduuri de tragere - urme secundare ale
împuşcăturii.
2) Pe obiectul de vestimentație pus la dispoziţie, bluză de trening de culoare gri închis ridicată
de la numitul RI, (probele nr. 3 - 4), nu s-au pus în evidenţă reziduuri de tragere - urme secundare ale
împuşcăturii.
3) În canalul țevii armei marca ZASTAVA, seria 78073 (proba nr. 5), s-au pus în evidenţă
reziduuri de tragere - urme secundare ale împuşcăturii.
4) Arma marca ZASTAVA, model LK M70, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield, este în stare
de funcționare.
5) Cele două tuburi de cartuș calibrul .30-06 în litigiu au fost trase cu arma marca ZASTAVA,
model LK M70, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield.
* * *
Prezentul raport conține un număr de 9 (nouă) file.

Notă: Vă informăm că prezentul document reprezintă originalul raportului criminalistic, iar în arhivă
se păstrează doar formatul electronic al lucrării.
Odată cu raportul se restituie următoarele materiale, ambalate în colet sigilat cu sigiliul tip MI nr.
_____________:
- o armă marca ZASTAVA, model LK M70, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield;
- 18 cartușe cu glonț, calibrul .30-06;
- 2 tuburi de cartuș calibrul .30-06, în litigiu;
- 4 tuburi de cartuș calibrul .30-06 model de comparație, trase experimental cu arma marca
ZASTAVA, seria 78073, calibrul .30-06 Springfield;
- un articol de îmbrăcăminte (bluză de trening) de culoare neagră cu dungi albe pe mâneci;
- două folii adezive, cu care au fost prelevate microurme prin tamponări repetate ale mâinii drepte
și mâinii stângi ale numitului R.I.
SPECIALIȘTI
1.
2.

Balistica Judiciară: Aspecte Teoretice Și Practice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Balistica Judiciară: Aspecte Teoretice Și Practice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BALISTICA JUDICIARĂ

Aspecte teoretice și practice

♦ George Daniel DOBRIN – expert criminalist autorizat

Asociația Criminaliștilor din România

Prima ediție a acestei lucrări a fost tipărită în 2013,

© 2018 Asociația Criminaliștilor din România

Redactor: Alexandru BARBU

CUVÂNT ÎNAINTE……………………………………………………………………………………………... pag. 7

CAPITOLUL II : CADRUL JURIDIC

CAPITOLUL III: NOŢIUNI TEHNICE DESPRE ARME DE FOC ŞI MUNIŢII

CAPITOLUL IV: IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC

CAPITOLUL VI: EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A MUNIŢIEI

CAPITOLUL VII: STABILIREA DISTANŢEI DE TRAGERE, DIRECŢIEI DE TRAGERE ŞI A

CAPITOLUL VIII: MIJLOACE TEHNICE UTILIZATE ÎN PREZENT

CAPITOLUL IX: ASPECTE PRIVIND CONSTATAREA

CAPITOLUL X: PARTICULARITĂȚI ALE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL

Prezenta lucrare, printr-o abordare științifică și concisă, fără a omite

Colonel (r) Prof. Vasile LĂPĂDUȘI

În lucrarea intitulată „Balistica Judiciară. Aspecte teoretice și practice”

CAPITOLUL I: INTRODUCERE ÎN BALISTICA JUDICIARĂ

1.1 . Scurt istoric al armelor de foc

Descoperirea fulminatului de mercur a revoluționat dezvoltarea armelor de foc prin proprietăţile

Fig. 9: Cartuș cu percuție prin ac și revolver având acest sistem de percuție

1.2. Apariția și dezvoltarea balisticii judiciare

1.3.Balistica judiciară-noțiuni generale. Obiectivele balisticii judiciare

4 R.A. Reiss, Manuel de Police Scientifique, Paris, 1911

• descoperirea urmelor secundare ale împușcăturii;

CAPITOLUL III: NOŢIUNI TEHNICE DESPRE

SECŢIUNEA A - NOŢIUNI TEHNICE DESPRE ARME DE FOC

3.1. Armele de foc - elemente de ordin noțional

3.2. Construcţia şi funcţionarea armelor de foc

Fig. 12: Ţeava unui pistol

După modul de construcţie al canalului ţevii, armele de foc pot avea:

Fig. 13: Ghintuire convenţională Fig. 14: Ghintuire poligonală

16 General Rifling Characteristics File 2016, U.S.Department of Justice-Federal Bureau of Investigation

Fig. 15: Elementele canalului unei țevi ghintuite convențional

Fig. 17: Canalul unei țevi lise

Fig. 18: Modul de amplasare a choke-ului in cazul unei țevi lise

Fig. 19: Moduri de obturare parțială a canalului țevii

Calibrul18 reprezintă diametrul interior al ţevii sau diametrul proiectilului.

b) Ulucul, antepatul și patul

Fig. 20: Armă de vânătoare cu ţeavă ghintuită

c) Corpul (cadrul) și crosa („mânerul”)

Fig. 22: Diagramă a unui pistol

d) Mecanismul de darea focului

Fig. 23: Mecanismul trăgaciului Fig. 24: Mecanismul de percuție

e) Închizătorul este componenta ce asigură introducerea cartușului și „închiderea” camerei cartușului

Datorită particularităților de construcție a închizătorului, acesta permite identificarea generală sau

f) Mecanismul de extragere şi de ejectare a tuburilor trase

Fig. 29: Mod de extragere și de ejectare (aruncare) a unui tub de cartuş

h) Aparatele de ochire (mecanice și / sau optice)

19 Emilian Stancu, Tratat de criminalistic , Editura Academiei, Bucureşti, 2001

Fig. 30: Lunetă

Fig. 33: Pistol-mitralieră cu întăritor de recul Fig. 34: Întăritor de recul

Fig. 35: Pistol-mitralieră cu frână de gură Fig. 36: Frână de gură

Fig. 37: Pistol-mitralieră cu ascunzător de flacără Fig. 38: Ascunzător de flacără

3.2.2. Funcţionarea armelor de foc

3.3. Clasificarea armelor de foc

Fig. 39: Arme de foc deghizate sau ascunse

b) după modul de fabricaţie:

Fig. 40: Armă de foc artizanală

c) după construcția canalului ţevii:

SECŢIUNEA B - NOŢIUNI TEHNICE DESPRE MUNIŢII