EXAMEN.

DREPT PENAL INTERNAȚIONAL

Examinator. GROSU VLADIMIR dr. Conf. Univ.

1.Principiul subsidiarității.

1.1. Expuneți conținutul principiului subsidiarității din Statutul Curții Penale Internaționale.

1.2. Explicați sensul “Statul nu are voință ( nu dorește) să înfăptuiască urmărirea penală” și „Statul
este în incapacitatea de a înfăptui urmărirea penală” (art. 17 Statut CPI).

2. Crimele de război

2.1. Expuneți crimele de război din Statutul Tribunalului pentru fosta Iugoslavie.

2.2. Analizați fapte/situații care au fost apreciate drept crime de război în jurisprudența Tribunalului.

3. Crima de agresiune.

3.1. Analizați situația ce ține de participarea Federației Ruse în conflictul armat din Siria în lumina
Hotărârii Tribunalului de la Nurnberg, Statutul Curții Penale Internaționale (crima de agresiune) sub
aspectul dacă poate fi sau nu o crimă de agresiune.

REZOLVARE
1.1. Expuneți conținutul principiului subsidiarității din Statutul Curții Penale Internaționale.

În art.17 din statutul Curții Penale Internaționale se mentionează că nu se substituie instanțelor

judecătoreşti naționale, din acest considerent rolul său este acela de a interveni în acele cazuri în
care statele fie nu vor, fie nu pot să aducă în fața justiției persoane acuzate de grave încălcări ale
normelor de drept internațional ori au decis în mod abuziv ca o persoană acuzată de asemenea fapte
să nu fie judecată ori condamnată. Din acest punct de vedere se acordă mai întîi prioritate instanțelor
naționale ale statelor pe teritoriul cărora au fost comise faptele sau ai căror cetățeni au săvârşit
încălcări grave ale normelor de drept internațional.

1.2. Explicați sensul “Statul nu are voință ( nu dorește) să înfăptuiască urmărirea penală” și
„Statul este în incapacitatea de a înfăptui urmărirea penală” (art. 17 Statut CPI).

Ceea ce ține de relaţia între competenţa CPI şi competenţa instanţelor naţionale pot menționa că
se aplică principiului subsidiarității/complementarităţii: conform căruia CPI va „intra în acţiune”
numai atunci cînd instanţele naţionale nu vor manifesta dorinţa sau nu vor avea capacitatea de a
urmări şi judeca o persoană vinovată de comiterea infracțiunilor corespunzătoare. Prin aplicarea
principiului dat au fost urmărite două obiective: 1) Întărirea capacităţii statelor şi descurajarea
acestora de a oferi „protecţie” infractorilor, şi 2) Concentrarea acţiunii CPI către statele care nu au
voinţa sau, din cauza situaţiei interne, nu au capacitatea de a reprima infractiunile contra umanității.

2.1. Expuneți crimele de război din Statutul Tribunalului pentru fosta Iugoslavie.

Crimele de război din Statutul Tribunalului pentru fosta Iugoslavie:

 Fapta de a priva cu intenție un prizonier de război sau oricare alta persoana protejată de
dreptul său de a fi judecată regulamentar si imparial;
 Deportarea sau transferul ilegal ori detenția ilegală;
 Luarea de ostatici;
 Omuciderea intenționată;
 Tortura si tratamentele inumane, inclusiv experiențele biologice;
 Fapta de a cauza cu intenție suferințe mari sau de a vătăma grav integritatea fizică ori
sănătatea;
 Distrugerea și insușirea de bunuri, nejustificate de necesități militare si executate pe scara
largă într-un mod ilicit și arbitrar;
  Fapta de a constrange un prizonier de război sau o persoana protejată sa servească în forțele
unei puteri inamice;

2.2. Analizați fapte/situații care au fost apreciate drept crime de război în jurisprudența
Tribunalului.

Printre cele mai mediatizate dosare instrumentate de TPII se numără cel al fostului președinte
iugoslav Slobodan Milošević și cele al generalilor croați Ante Gotovina, Mladen Markač și Ivan
Čermak.

Din 1991 până în 1995, Milan Martić a fost ministru al Afacerilor Interne, ministru al Apărării și
președinte al autoproclamatei "Regiuni Autonome Sârbe Krajina" (CAO Krajina), care ulterior a fost
redenumită Republica Srpska Krajina (RSK). El a participat la activități criminale comune cu
Slobodan Milošević, al cărui scop era crearea unui stat sârb unificat prin desfășurarea unei campanii
răspândite și sistematice a crimelor împotriva non-sârbilor care locuiau în regiunile Croației și
Bosniei și Herțegovinei, care urmau să devină parte a unui astfel de stat.

Milan Martić a primit cea mai mare pedeapsă - 35 de ani de închisoare, iar Milan Babić a fost
condamnat la 13 ani de închisoare. El și-a exprimat pocăința pentru activitățile sale în timpul
războiului, cerând „fraților croați să-l ierte”. În timpul procedurilor s-a dovedit că un număr
semnificativ de civili croați din spitale și adăposturi marcate cu o cruce roșie au fost o țintă pentru
forțele sârbe.În 2007, doi foști ofițeri ai JNA au fost condamnați pentru masacrul croat din Vukovar.
Veselin Šljivančanin a fost condamnat la 10 ani de închisoare și Mile Mrkšić a primit 20 de ani de
închisoare.

Generalii JNA Pavle Strugar și Miodrag Jokić au fost condamnați de TPII la 8 și respectiv 7 ani
de închisoare pentru că au bombardat Dubrovnikul în timpul asediului orașului. Un al treilea
învinovățit, Vladimir Kovačević, a fost declarat cu boală mintală pentru a mai apărea în fața
tribunalului.

Unul dintre exemplele cele mai notorii de crime de război comise de croați este uciderea
etnicilor sârbi comisă de poliția croată sub comanda lui Tomislav Merčep în apropiere de Pakrac la
sfârșitul anului 1991 și începutul anului 1992. Inițial, acest caz a fost luat în considerare de TPII,
însă apoi a fost transferat instanței croate. Peste zece ani, cinci membri ai acestui grup au fost
acuzați pentru mai multe episoade legate de aceste evenimente, după care au fost condamnați.

În cazul altui general croat, Ante Gotovina, acuzațiile au fost de cel puțin 150 de civili sârbi uciși
în timpul operațiunii Furtuna.Comitetul Helsinki din Croația a înregistrat 677 de civili sârbi uciși în
timpul acestei operațiuni.

3.1. Analizați situația ce ține de participarea Federației Ruse în conflictul armat din Siria în lumina
Hotărârii Tribunalului de la Nurnberg, Statutul Curții Penale Internaționale (crima de agresiune)
sub aspectul dacă poate fi sau nu o crimă de agresiune.

Conform art. 8 crima de agresiune este definită ca fiind: “planificarea, pregătirea, iniţierea sau
executarea de către o persoană având o funcţie care îi permite să exercite efectiv controlul sau să
direcţioneze acţiunile politice sau militare ale unui stat, a unui act de agresiune care prin caracterul,
amploarea şi gravitatea sa trebuie să constituie o violare manifestă a Cartei ONU.” Art. 8 parag. 2
defineşte agresiunea drept: “utilizarea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii,
integrităţii teritoriale sau independenţei politice a altui stat sau în orice formă incompatibilă cu Carta
ONU.

Declarația ambasadorului Siriei la Moscova:” forța aeriană rusească acționează în coordonare

totală cu armata siriană. El a adăugat că poziția Siriei este că intervenția rusă este singura intervenție
legitimă sub dreptul internațional și a cerut ca și alte țări să se alăture la ceea ce el numit intervenția
„non-criminală” dusă de Rusia în Siria”.

Deci, reieșind din definiția crimei de agresiune sus-menționată și declarația ambasadorului Sirian
putem spunde că Rusia nu este un stat agresor în vederea Siriei, dar în vederea statelor occidentale
Rusia este un stat agresor care încalcă în mod vădit drepturile și libertățile Siriei:

NATO a condamnat loviturile aeriene rusești.

Turcia  operațiunea militară a Rusiei în Siria ar putea periclita relațiile bilaterale dintre Turcia și
Rusia.

 Arabia Saudită a cerut ca Rusia să înceteze intervenția, repetând reclamațiile diplomaților

occidentali, că Rusia a țintit opoziția moderată antiguvernamentală mai mult decât ISIS.