Cum asigur Convenia de la Aarhus (ratificat prin Legea nr.

86/2000)
accesul la informaie, participarea publicului la luarea deciziei i accesul la
justiie n problemele de mediu

Convenia de la Aarhus

Accesul la informaia de mediu

Participarea publicului la luarea deciziilor de mediu

Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziilor si
accesul la justitie in problemele de mediu a fost adoptata pe 25 iunie 1998, cu ocazia
celei de a patra Conferinte Ministeriale, avand ca subiect al dezbaterilor "Mediul pentru
Europa".
Conventia se axeaza pe interactiunea dintre public si autoritati, intr-un context
democratic, demarand astfel un amplu proces de participare publica in cadrul negocierilor
si a implementarii acordurilor internationale. Aceasta Conventie sporeste cadrul pentru
transparenta si responsabilitatile pe care guvernele trebuie sa le aiba.
Pana in prezent, 40 de state, inclusiv Romania, au semnat Conventia de la Aarhus, iar 17
state, printre care si tara noastra, sunt considerate Parti la Conventie.
Conventia de la Aarhus a intrat in vigoare la data de 30 octombrie 2001, adica la un
interval de 90 de zile de cand cel de-al saisprezecelea stat ratifica, accepta, aproba sau
adera la acest document.
Conventia de la Aarhus reprezinta un nou model de acord, care imbina drepturile omului
cu drepturile asupra mediului inconjurator si asigura o legatura stransa intre populatie si
guverne. Semnatarii acestui document deosebit de important si-au luat astfel obligatia de
a asigura accesul cetatenilor la informatia de mediu, la participarea publica si la justitie.
Preambulul Conventiei de la Aarhus pune in evidenta doua concepte: dreptul la un mediu
sanatos, privit ca un drept fundamental al omului, precum si importanta accesului la
informatie, a participarii publice si a accesului la justitie, in vederea dezvoltarii durabile.
Accesul la informatie se prezinta sub doua aspecte:
"Pasiv": Publicul are dreptul de a cere informatii la autoritatile publice, care, la randul

lor, trebuie sa ofere informatiile cerute ca raspuns.

"Activ": Publicul are dreptul de a solicita informatii autoritatilor publice, iar autoritatile
publice sunt obligate, la randul lor, sa colecteze si sa disemineze informatii de interes
public, fara a fi nevoie de o cerere expresa in acest sens.
Participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor prezinta trei aspecte:
Participarea publicului in pregatirea legilor, regulilor si a normelor legale cu privire la
mediu (Articolul 8);
Participarea publicului in dezvoltarea programelor, planurilor de actiune si politicilor de
mediu (Articolul 7);
Participarea publicului la luarea deciziilor in ceea ce priveste activitatile specifice
(Articolul 6).
Conventia de la Aarhus functioneaza practic cu doi "actori" principali: autoritatile publice
si informatia de mediu.
Romania a semnat Conventia pe 25 iunie 1998 si a ratificat-o pe 11 iulie 2000, aceasta
facand astazi parte din dreptul intern, cu putere de lege pe teritoriul tarii. Desi Legea
86/2001 a intrat in vigoare, adoptarea legislatiei aditionale, necesare unei reale aplicari a
prevederilor acestei conventii intarzie nepermis de mult.

Accesul la informatie reprezinta o conditie de baza in rezolvarea problemelor de protectie

a mediului. Pentru a ne rezolva problemele trebuie sa ne informam asupra cadrului
legislativ si conditiilor reale existente iar apoi sa stim ce si cum sa cerem.
De ce trebuie sa ne informam ?
Legile care asigura accesul la informatiile de mediu
Ce este si ce nu este informatia de mediu ?
In ce forma pot fi prezentate informatiile de mediu?
Cum se poate apela la informatiile de mediu ?
Timpul necesar pentru obtinerea informatiei
Motive pentru a refuza cererea
Costul informatiei
Probleme legate de confidentialitatea informatiilor
Alte surse si cai nonformale de a obtine informatii
Scurte recomandari

De ce trebuie sa ne informam ?
Informatia inseamna putere
Informatiile privind caracteristicile, starea si cauzele care produc schimbari asupra
mediului sunt elementul primordial in definirea unor masuri eficiente de protectie a
mediului. Cunoasterea detaliilor unor probleme pe care dorim sa le adresam reprezinta o
conditie esentiala pentru obtinerea unor solutii rapide si eficiente de rezolvare a lor. Este

motivul pentru care in general se considera ca informatiile sunt mai de pret decat banii si
prin urmare cei ce detin informatii pretioase si stiu sa le folosesca sunt in masura sa
influenteze decizii si sa devina indispensabili... Deci informatia inseamna putere.
Informarea cetatenilor asupra problemelor de mediu si a solutiilor de prevenire si
protectie a mediului este primul pas in constientizarea acestora referitor la impedimentele
ce pot apare prin poluare. Educatia ecologica incepe cu o buna informare. Apoi cetateanul
trebuie implicat direct in rezolvarea problemelor de mediu, prin participarea acestuia la
intocmirea regulamentelor, la formularea si aplicarea deciziilor. Doar asa opinia publica
devine operationala.
Accesul la informatia de mediu - un mecanism eficient de protectia mediului
Dreptul cetatenilor de a avea acces la informatiile de mediu este unul dintre cele mai
puternice mecanisme de protectie a mediului. Cum ? Cunoscand realitatea este usor de
evitat speculatiile care conduc de multe ori pe cei interesati in rezolvarea unor probleme
pe un drum gresit. Exista in Romania numeroase exemple, chiar si in prezent, cand
datorita unei lipse acute de informatii asupra unor solutii optime de rezolvare a unor
probleme se fac greseli cu grave consecinte asupra mediului, iar cei constienti de aceste
consecinte nu pot lua masuri eficiente de prevenire tot datorita lipsei unor informatii
adecvate. Iata de ce in Romania problema accesului la informatiile de mediu (si nu
numai) devine o problema fundamentala pentru cresterea eficientei actiunilor de
prevenire si combatere a pericolelor legate de alterarea cadrului natural. Factorii de
decizie sunt in primul rand raspunzatori de informarea oportuna, completa si corecta a
cetatenilor asupra tuturor chestiunilor care i-ar putea privi pe acestia. Trebuie privit cu
atentie faptul ca detinerea informatiei si diseminarea ei catre populatie nu duce la
protejarea mediului decat daca publicul este capabil sa o inteleaga si sa o folosesca. In
acest context este necesara o campanie de educatie a populatiei precum si servicii
specializate pentru indrumarea cetatenilor in rezolvarea cazurilor. Nu exista scuze pentru
dezorganizarea unor servicii de relatii cu publicul sau a unor birouri specializate in
diseminarea informatiilor si asistarea cetatenilor in formularea si rezolvarea unor
probleme specifice; exista doar interesul perpetuarii unei stari de confuzie si indiferenta,
care aduce beneficii unor grupuri interesate de propria lor prosperitate.
Legile care asigura accesul la informatiile de mediu
Referitor la accesul la informatia de mediu sistemul legal roman se bazeaza pe:
Constitutia Romaniei la art.31 specifica "Dreptul la informatie: (1) Dreptul persoanei de
avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit; (2) Autoritatile
publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a
cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal".
Informatiile privind starea si calitatea mediului fiind prin excelenta informatii de interes
public.
Legea nr.137/1995 (Legea Protectiei Mediului) cuprinde de asemenea cateva referiri
importante privind accesul publicului la informatiile de mediu: "Art.5. Statul recunoaste
tuturor persoanelor dreptul la un mediu sanatos, garantand in acest scop: (a) accesul la
informatiile privind calitatea mediului". Fiind un drept recunoscut fara cerinta probarii
unui interes, i se asociaza obligatia corelativa a entitatii administratiei publice, autoritatii
de mediu si industriei de a oferi informatia: "Art.64. Autoritatea centrala pentru protectia
mediului are urmatoarele atributii si raspunderi: ...(c) creeaza cadrul organizatoric care
sa permita accesul la informatii si participarea publicului la deciziile privind mediul politici, reglementari, proceduri de autorizare, planuri de dezvoltare a teritoriului si
urbanism - pentru celelalte autoritati ale administratiei publice centrale si locale, a
organizatiilor neguvernamentale si populatiei; ... (p) se consulta periodic cu
reprezentantii organizatiilor neguvernamentale si cu alti reprezentanti ai societatii civile
pentru stabilirea strategiei generale de mediu si luarea deciziilor in cazuri care pot afecta

mediul". In acest sens Legea Protectiei Mediului prevede o procedura publica de

autorizare a activitatilor economice si de evaluare a impactului asupra mediului. De
asemenea legea obliga agentiile teritoriale de protectiei a mediului sa publice rapoarte
privind starea mediului si aplicarea programelor de mediu.
Legea Nr. 86/10.05.200 pentru ratificarea Conventiei privind accesul la informatie,
participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie n probleme de mediu,
semnat la Aarhus la 25 iunie 1998.
Ce este si ce nu este informatia de mediu ?
Cand vorbim despre mediu ne referim la totalitatea factorilor exteriori organismului
uman, ca de exemplu atmosfera, temperatura, relieful, lumina, solul, apa, etc., precum si
celelalte fiinte vii. Informatiile de mediu cuprind atat date despre starea si calitatea
factorilor de mediu cat si activitatile sau masurile care ii influenteaza, fie ca duc la
degradarea lor, fie ca ii amelioreaza. Informatiile privind sanatatea umana fac si ele parte
din cadrul informatiilor de mediu daca sunt in directa relatie (efecte) cu starea mediului.
Nu se considera informatii de mediu acele date referitoare la activitati care nu sunt sau
nu produc efecte asupra mediului. Datele referitoare la constructia unei intreprinderi,
destinatia si efectele ei asupra mediului sunt informatii de mediu, in schimb organizarea
si managementul firmei nu pot fi considerate legate de mediu. Datele referitoare la mediu
se opresc la ultima cauza a unui fenomen care influenteaza unul dintre factorii de medi
In ce forma pot fi prezentate informatiile de mediu ?
Dreptul nostru este de a vedea informatiile de mediu in orice forma disponibila si
posibila; aceasta inseamna: adrese, rapoarte, masuratori, documente incluse in
autorizatii, activitati practice, fotografii, desene, inregistrari, baze de date computerizate,
etc.
Prezentam in continuare cateva tipuri de informatii care pot fi cerute:
- cantitatea emisiilor de poluanti in aer proveniti de la o unitate (sau per ansamblu unei
zone);
- natura sau cantitatea poluantilor din deversarile in apa (intr-un punct sau pe o
portiune);
- proiecte de constructii si efectele lor;
- nivelul poluarii sonore;
- cantitatea de deseuri si natura lor;
- folosirea deseurilor, locul lor de amplasare;
- starea apei freatice dintr-o zona;
- date despre consumul de apa potabila si masurile de economie luate;
- folosirea apei nepotabile;
- date despre efectele traficului intr-o anumita zona;
- starea contaminarii solului;
- licente, autorizatii, acorduri eliberate de autoritati pentru o unitate poluanta;
- cereri de autorizatii, licente;
- surse de energie folosite si efectele lor;
- balante energetice aferente unor producatori de energie sau consumatori;
- transportul deseurilor;
- date despre accidente si incidente cu emenatii importante de poluanti;
- emanatii de radiatii si substante radioactive;
- planuri de amenajare a teritoriului, folosirea pamantului;
- cereri pentru autorizatii de constructie si planurile aferente lor;
- situatia folosirii ingrasamintelor si pesticidelor si efectele lor in termen;
- folosirea canalelor de scurgere a rezidurilor;
- planuri de constructie a soselelor;

- reglementari in vigoare
- ...
Iar conform Legii Nr. 86/10.05.200 pentru ratificarea Conventiei privind accesul la
informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie n probleme de
mediu, semnat la Aarhus la 25 iunie 1998:
"informatie demediu inseamna orice informatie scrisa, vizuala, audio, electronica sau sub
orice forma materiala, privind:
a) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul si atmosfera, apa, solul, pamantul,
peisajul si zonele naturale, diversitatea biologica si componentele sale, inclusiv
organismele modificate genetic si interactiunea dintre aceste elemente;
b) factori, cum ar fi: substantele, energia, zgomotul si radiatia si activitatile ori masurile,
inclusiv masurile administrative, acordurile de mediu, politicile, legislatia, planurile si
programele care afecteaza sau pot afecta elementele de mediu amintite la subpunctul a),
analizele cost-beneficiu sau alte analize si prognoze economice folosite in luarea deciziei
de mediu,
c) starea sanatatii si sigurantei umane, conditiile de viata umana, zonele culturale si
constructiile si modul in care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de
mediu ori de factorii, activitatile sau masurile cuprinse in subpunctul b)"
Cum se poate apela la informatiile de mediu ?
Accesul la informatii este un drept garantat oricarei persoane. Pentru ca informatia sa fie
folosita eficient este nevoie de un cadru (lege) care sa asigure simultan doua obiective
esentiale:
- circulatia informatiei de la persoanele private spre autoritatile publice si
- circulatia informatiei de la autoritatile publice spre public.
In Romania accesul la informatie de mediu este reglementat conform Legii Nr.
86/10.05.200 pentru ratificarea Conventiei privind accesul la informatie, participarea
publicului la luarea deciziei si accesul la justitie n probleme de mediu, semnat la Aarhus
la 25 iunie 1998. Dar cu toate acestea exista in multe institutii teama de a da informatii,
precum si cai deosebit deosebit de birocratice pentru obtinerea lor. La aceste situatii se
adauga lacunele privind organizarea serviciilor de relatii cu publicul: lipsa unei
infrastructuri adecvate si a personalului competent, lipsa unor instructiuni clare, lipsa
modelelor de cerere, aglomerari, dispersia birourilor, costurile mari, uneori chiar lipsa
serviciului in cadrul unei institutii care detine informatii publice. Toate aceste
impedimente creaza cetatenilor interesati in obtinerea de informatii o stare de apatie
ducand la abandon. De aici a derivat parerea gresita pe care unii factori de decizie o au
referitor la dezinteresul pe care cetatenii il manifesta fata de cunoasterea realitatii,
formularea unor propuneri si implicarea in rezolvarea unor probleme; adevarata
problema este lipsa unui cadru organizatoric eficient pe care factorii de decizie sunt
obligati prin legi sa-l creeze. (Astfel vor dispare si formele "traditionale" de informare a
publicului, respectiv zvonul si barfa.)
Pana la rezolvarea aspectelor formale privind obtinerea informatiilor in conditii eficiente
de timp si efort fizic si psihic, practic in conditiile legilor, vom prezenta metoda clasica de
solicitare, care se foloseste cu bune rezultate in majoritatea institutiilor.
Recomandari privind intocmirea solicitarilor pentru obtinerea de informatii de mediu:
- Solicitarile pot fi individuale sau colective. Ele se adreseaza direct sau indirect, verbal
sau in scris.
- O conditie de baza pentru ca o solicitare sa fie satisfacuta este ca aceasta sa fie
prezentata in termeni expliciti, concret si la subiect, evitandu-se amanuntele
nesemnificative. Cu cat reusim sa fim mai concreti cu atat mai bine. Aceasta va usura
munca functionarilor de a gasi documente si astfel informatiile vor fi disponibile mai
repede. Pe de alta parte o cerere mai putin explicita poate avea ca rezultat obtinerea mai
multor informatii decat s-a dorit initial sau chiar alte informatii. O cerere poate, de
asemenea, sa fie refuzata sau neonorata daca este prea generala sau nemotivata.
- Ar fi necesar sa se faca unele cercetari preliminare pentru a se afla cine detine

informatiile respective. Aceasta e poate face prin telefon sau in scris si nu costa nimic. In
general nu conteaza daca aceeasi cerere este facuta catre mai multe institutii.
- Unele cereri trebuie facute in conformitate cu modelele de cerere specifice
destinatarilor. Acestea se pot procura de la secretariate sau registraturi, unde de obicei se
dau si informatii referitor la tipul de informatii care pot fi solicitate.
- Cererile colective sau in numele unei persoane juridice, institutii, societate coemerciala,
vor purta un antet cuprinzand adresa si telefonul expeditorului, precum si alte date de
identificare. Ele trebuiesc semnate, eventual stampilate de catre un reprezentant
autorizat.
- Cererile trebuiesc inregistrate la destinatar pentru a se evita ulterior negarea primirii
lor. In cazul expeditiilor postale se vor trimite pentru siguranta scrisori recomandate.
- Orice cerere trebuie semnata.
- In intocmirea solicitarii se va pune accent pe tipul de informatii solicitate si mai putin pe
motivatiile obtinerii lor. (In unele cazuri particulare tehnica se schimba radical).
- Se va specifica modul in care este dorita informatia: fotocopii sau se doreste a se studia
documentele. Pentru informatiile computerizate este posibil ca acestea sa fie primite pe
discheta sau prin modem.
- In cazul audientelor, solicitantul este recomandabil sa prezinte si o solicitare in scris
asupra problemei insotita de materiale aditionale si sa incerce sa se concentreze strict
asupra subiectului pentru a-si nu plictisiinterlocutorul. Se vor evita speculatiile si starile
nervoase.
Timpul necesar pentru obtinerea informatiei
In general regulamentele interne ale institutiilor specifica in cat timp se acorda raspunsul
la o solicitare. Acesta este conditionat atat de operativitatea serviciilor institutiei cat si de
solicitare. Este bine sa se cunoasca aceste regulamente interne ale institutiilor, precum si
organigramele lor, astfel putandu-se urmari parcursul solicitarii. Daca dupa expirarea
termenului stabilit, nu s-a primit raspuns la solicitare, adresantul va sesiza registratura
sau secretariatul institutiei printr-o petitie cerand lamiriri. Acesta se poate face verbal sau
in scris ("Revenim asupra cererii noastre inregistrata la dumneavoastra cu nr.. din data
de ..."). In cazul unei institutii publice, neacordarea la termen a unui raspuns la o petitie
reprezinta fapta penala si se sanctioneaza conform legii (Art.47 din Constitutie).
Iar conform Legii Nr. 86/2000: "Informatia de mediu...va fi facuta disponibila in cel mai
scurt timp si cel mai tarziu la o luna dupa ce cererea a fost inaintata, in afara cazului in
care volumul si complexitatea informatiei justifica prelungirea acestei perioade pana la
doua luni de la data solicitarii. Solicitantul trebuie sa fie informat despre orice prelun
Motive pentru a refuza cererea
Conform Legii Nr. 86/2000 se stipuleaza clar:
"O solicitare de informatie de mediu poate fi refuzata daca:
a) autoritatea publica careia ii este adresata solicitarea nu detine informatia respectiva;
b) cererea este vizibil nerezonabila sau este formulata intr-o maniera prea generala; ori
c) cererea se refera la documente in curs de elaborare sau priveste sistemul de
comunicatii interne al autoritatilor publice, in cazul in care o astfel de exceptie este
prevazuta de legea nationala sau de practica obisnuita, luandu-se in considerare interesul
public in cazul unei asemenea dezvaluiri.
4. O solicitare de informatie de mediu poate fi refuzata daca dezvaluirea acesteia ar
afecta in mod negativ:
a) confidentialitatea procedurilor autoritatilor publice, in cazul in care o astfel de
confidentialitate este prevazuta de legislatia nationala;
b) relatiile internationale, siguranta nationala sau securitatea publica;
c) cursul justitiei, dreptul unei persoane de a beneficia de o judecata dreapta sau dreptul
unei autoritati publice de a conduce o ancheta de natura penala sau disciplinara;

d) confidentialitatea informatiilor comerciale si industriale, in cazul in care aceasta este

prevazuta de lege pentru a proteja un interes economic legitim. In acest context
informatia privind emisiile care sunt semnificative pentru protectia mediului va fi facuta
publica;
e) drepturile de proprietate intelectuala;
f) confidentialitatea unor date personale si/sau a unor dosare apartinand unei persoane
fizice, atunci cand aceasta persoana nu a consimtit la publicarea informatiilor, in cazul in
care o astfel de confidentialitate este prevazuta de legislatia nationala;
g) interesele unei terte parti care a oferit informatia ceruta fara ca acea parte sa fie pusa
sub/sau sa existe posibilitatea punerii sale sub o obligatie legala de a face astfel, in
situatia in care aceasta parte nu a consimtit la publicarea materialului; sau
h) mediul la care se refera informatia, cum ar fi locurile de cuibarit al speciilor rare.
Motivele de refuz mentionate anterior trebuie interpretate in mod restrictiv, luandu-se in
considerare satisfacerea interesului publicului prin divulgarea informatiilor si posibilitatea
ca informatia solicitata sa fie legata de emisiile in mediu.
5. In cazul in care o autoritate publica nu detine informatia ceruta, acea autoritate
publica trebuie, cat mai rapid posibil, sa informeze solicitantul cu privire la autoritatea
publica la care crede ca este posibil sa se gaseasca informatia respectiva sau sa transfere
cererea acelei autoritati, informand in acelasi timp solicitantul.
6. Fiecare parte va asigura ca, in cazul in care informapa exceptata de la regula de a fi
facuta publica in conformitate cu pct. 3 c) si 4 ale acestui articol poate fi separata fara a
se aduce un prejudiciu confidentialitatii informatiei exceptate, autoritatile publice sa puna
la dispozitie acea parte din informatia de mediu solicitata care poate fi divulgata.
7. Refuzul unei solicitari va fi facut in scris, daca solicitarea a fost facuta in scris sau daca
solicitantul cere acest lucru. Un refuz va cuprinde motivele acestuia si va oferi informatii
asupra accesului la procedura de recurs care este asigurata in concordanta cu prevederile
art. 9. Refuzul trebuie sa fie facut cat mai curand posibil, dar nu mai tarziu de o luna, in
afara cazului in care complexitatea informatiei justifica o prelungire a acestei perioade
pana la doua luni de la data inaintarii cererii. Solicitantul trebuie sa fie informat despre
orice prelungire si despre motivele acesteia."
Costul informatiei
Conform Legii 86/200 "Fiecare parte are dreptul de a permite autoritatilor sale publice sa
instituie un tarif pentru furnizarea informatiei, dar un asemenea tarif nu trebuie sa
depaseasca o suma rezonabila. Autoritatile publice care intentioneaza sa instituie un
asemenea sistem de tarifare pentru furnizarea informatiei trebuie sa puna la dispozitie
solicitantilor o lista cuprinzand preturile care pot fi percepute, indicand circumstantele in
care acestea pot fi percepute sau exceptate si cazurile in care furnizarea unor informatii
este conditionata de o plata in avans."
De asemenea cererile formulate sub forma de petitie pentru obtinerea de informatii nu se
taxeaza (Art.47 din Constitutie). Pentru formularele tip institutiile pot solicita taxe.
In general fiecare institutie are politica sa proprie de preturi privind disemnarea
informatiei pe care o detine. Se pot intalni cazuri cand multe rapoarte, brosuri,
inregistrari, buletine informative pot fi obtinute pe gratis. Consultarea datelor se poate
face de asemenea e gratis, precum si imprumutul unor documente pentru fotocopiere sau
studiu. Acestea sunt insa cazuri fericite, majoritatea institutiilor preferand ca in economia
de piata sa-si vanda informatiile pe care le detin pentru obtinerea de profit. Costurile pot
fi legate de: fotocopiere, taxa de autor, editare - legile specifica clar cuantumul maxim al
acestor adaosuri. Facilitatile sunt de asemenea acceptate in unele cazuri.
Probleme legate de confidentialitatea informatiilor
In general in cazul informatiilor de mediu se vorbeste despre confidentialitatea
comerciala si industriala. Aceasta presupune masuri pentru protectia unor date legate de

procesele de productie si vanzari, strategia societatilor comerciale si institutiilor,

managementul interior. Politica neuniforma de transparenta practicata presupune
inexistenta unor criterii care sa defineasca clar notiunea de confidentialitate a
informatiilor, aceasta fiind lasata in general la latitudinea conducatorilor institutiilor sau
societatilor comerciale, cu exceptia cazurilor cand legile impun declararea unor tipuri de
informatii pe care le detin. Problema nefiind lamurita pe deplin, este necesara o
informare suplimentara din partea solicitantului asupra cazurilor cand informatiile cerute
sunt refuzate ca fiind confidentiale.
Alte surse si cai nonformale de a obtine informatii de mediu
- prin intermediul mass-mediei - metoda eficienta practicata datorita puterii de penetrare
a reprezentantilor presei, radioului si televiziunii;
- prin intermediul organizatiilor neguvernamentale (asociatii si fundatii) - multe dintre
acestea au birouri de relatii cu publicul si baze de date bine puse la punct, oferind servicii
de asistenta si consultanta precum si intermedieri si dacilitati tehnice in obtinerea de
informatii;
- prin contacte personale cu cei ce detin informatii (sedinte, intalniri, mitinguri, invitatii);
- direct de la furnizorul de informatii catre autoritatea publica, respectiv intreprinderile
poluante, sectorul de afaceri si investitii, serviciile care desfasoara activitati practice de
teren;
- memorii insotite de semnmaturi pentru obligarea autoritatilor publice de publica
rapoarte si a duce o politica transparenta vizavi de interesele publice.
Scurte recomandari:
- Pentru a obtine informatii trebuie in primul rand sa le solicitam. Nimeni nu este dispus
sa ofere informatii daca acestea nu sunt solicitate.
- Este necesara o buna cunoastere a legilor pentru a le putea folosi in formularea
problemelor si obtinerea de informatii.
- Este necesara imbunatatirea cadrului legislativ pentru definirea unor proceduri clare
privind accesul publicului la informatiile de mediu, informatii care privesc sanatatea si
interesele fiecarui cetatean.
- Este necesara armonizarea legislatiei romanesti la normele europene.
- Publicul are nevoie de asistenta in formularea solicitarilor si adresarea lor eficienta; in
acest sens institutiile publice este necesar sa-si perfectioneze serviciile de relatii cu
publicul iar organizatiile neguvernamentale sa-si organizeze servicii de consiliere.
- Problemele de mediu trebuie sa devina prioritati pe agendele de lucru ale politicienilor si
Guvernului; acestia urmand a promova mecanisme practice de informare corecta si
educatie eco-civica a publicului.
- Sunt necesare fonduri alocate special pentru campaniile de informare privind
problemele de mediu si solutiile existente de rezolvare a lor. De asemenea fonduri
trebuiesc dirijate spre perfectionarea cadrului de participare a cetatenilor la luarea
deciziilor care privesc mediul (referendumuri locale, dezbateri publice, rapunsuri la
initiative, comitete de cunsultanta).

Participarea publica este un instrument important in activitatile de dezvoltare locala,

imprimnd calitate in procesul decizional si intarind autoritatea deciziilor prin suportul
oferit de public in implementarea acestora. In acest fel se economisesc de multe ori
fonduri importante in procesul de implementare a unui proiect. Tarile cu traditie
democratica folosesc eficient acest instrument perfectionndu-si mereu cadrul legislativ
pentru a extinde participarea publicului pna in cele mai inalte nivele de decizie, respectiv
pna la formularea politicilor de stat, constiente fiind de avantajele oferite de suportul
publicului pentru formularea si implementarea acestora.
Ce este participarea publica ?

Reguli ale participarii publice

Metodele participarii publice
Tehnici de participare publica
Beneficiile participarii publice la luarea deciziilor
Gradul de participare al cetatenilor
Ce este participarea publica ?
In ultimii 50 de ani drepturile omului si ceva mai tarziu mediu inconjurator au devenit in
mod universal recunoscute ca valori sociale fundamentale.
Aproape inevitabil a avut loc o convergenta intre drepturile omului si protectia mediului.
Oamenii nu pot fi separati de mediul lor de viata, iar deteriorarea acestuia are efect
asupra lor si asupra drepturilor lor. De aceea nu este surprinzator ca in 1972 conferinta
de la Stockholm a facut legatura intre drepturile omului si protectia mediului in primul
principiu al declaratiei sale. Dreptul la un mediu inconjurator sanatos a fost astfel
formulat pentru prima data.
Astazi se considera in mod aproape unanim ca este vorba de un drept procedural, ca in
cazul multor drepturi fundamentale ale omului. Nu este vorba de un drept la un mediu
inconjurator abstract, ci dreptul fiecaruia de a proteja mediul in care traieste. Include
dreptul tuturor indivizilor de a fi informati asupra planurilor si proiectelor care pot
deteriora mediul, de a participa in procesul care duce la luarea deciziilor, si atunci cand
este necesar de a dispune de mijloacele legale pentru a reface daunele aduse mediului.
Inima acestui sistem este participarea publica, care are la baza informarea.
Participarea publica este deci orice instrument folosit pentru a implica publicul in luarea
deciziilor privind mediul si include dreptul la informare, dreptul la participare si dreptul la
accesul in justitie.
Reguli ale participarii publice
Participarea publica este eficienta doar cnd respecta anumite reguli
Asa cum realizarea oricarui proiect de investitii presupune parcurgerea unor etape cu
trasaturi specifice, participarea publica este posibila in fiecare din aceste etape, cu
proceduri specifice. Din acest motiv, cei in masura sa decida asupra modului de realizare
a proiectelor, sunt obligati sa asigure informarea si cadrul de participare a publicului in
fiecare faza a aprobarii proiectelor.
De multe ori participarea publica in procesul decizional este incorect definita, din aceasta
cauza se considera ca este ineficienta. Unii cred ca simpla informare a cetatenilor poate fi
definita ca un proces de participare publica. Alteori, participarea publica se opreste in
faza de consultare. Consultarea cetatenilor asupra deciziilor ce urmeaza a fi luate poate fi
eficienta doar cnd are loc din faza de conceptie a acestora, cnd optiunile sunt deschise.
Exista totusi proceduri care permit publicului sa intervina in procesul decizional pna in
faza de influenta si control. In acest sens este necesar sa se cunoasca procedurile legale
de acces la informatii si tehnicile eficiente de participare publica.
Un proces obiectiv de participare publica la luarea deciziilor presupune parcurgerea
urmatorilor pasi importanti:
identificarea publicului (grupului de persoane afectate de o anumita decizie ce urmeaza
sa se ia), respectiv separarea persoanelor si institutiilor direct interesate in obtinerea sau

construirea deciziei;
receptionarea opiniei publicului, construirea consensului in cadrul grupului afectat,
respectiv: accesul la informatie a tuturor celor interesati, separarea pe grupuri de
interese, negocieri, acceptarea problemelor, delegarea persoanelor care sa reprezinte
interesele grupului;
actiunea propriu-zisa, respectiv utilizarea tehnicilor de participare publica pentru
obtinerea deciziei.
Principiile fundamentale ale participarii publice sunt stipulate in legi si sunt legate in
general de trei aspecte: accesul la informatii, dreptul si cadrul de participare, dreptul de
petitie si apel in justitie. In afara cerintelor legale (formale), exista o serie de cai
nonformale (nejuridice).
Metodele participarii publice
Metode legale
Metodele legale de participare publica sunt cele bazate pe constitutie:
-dreptul la cunoastere ( accesul la informatie )
-dreptul la libera exprimare
-dreptul de a vorbi
-dreptul de asociere
-dreptul la un mediu curat
Metode non formale
Metodele non formale de participare publica sunt non legale (nu ilegale).De exemplu:
-educationale (de ex.: publicarea de buletine informative, organizarea de ateliere de
lucru, competitii, tabere, expozitii, lucrul in scoli, tururi pe biciclete, seminarii, campanii
etc.)
-presiuni directe (de ex .:trimiterea de petitii, plangeri, colectare de semnaturi,
demonstratii, folosirea mass-mediei)
-lobby (de ex..:organizarea de audieri publice, consultari, mese rotunde, elaborarea de
politici alternative, influentarea oamenilor de decizie)
-servicii (de ex..: promovarea participarii publice sau actiuni ale altor organizatii, instruiri,
hot-lines, telefoane verzi, centre de informare, coalitii etc.)
-metode complementare/semi-legale (dezvoltarea de proceduri alternative ca de ex.
pichetarea voluntara , audieri, monitorizari post-proiect, comitete ale cetatenilor pentru a
controla procesul de autorizare etc.).
Tehnici de participare publica
In ceea ce priveste implicarea localnicilor in procesul decizional, aceasta se poate
desfasura pe toate treptele de intensitate stabilite in teoria participarii publice, respectiv:
informare, consultare, implicare, influenta si control.
Indiferent de mecanismele de participare publica aplicate in ceea ce priveste elaborarea
unor decizii, se va proceda in primul rnd la o buna informare a locuitorilor cu privire la
toate aspectele legate de proiectele ce urmeaza a fi analizate, asigurndu-se astfel
transparenta procesului administrativ si dnd posibilitatea locuitorilor de a-si face o
parere cu privire la cauzele si rezolvarile problemelor ivite.
In cadrul comunitatilor din regiune, exista mai multe nivele de interes in ceea ce priveste
participarea la deciziile comunitatii. Astfel, majoritatea locuitorilor fac parte din categoria
apaticilor si observatorilor, existnd insa si numerosi sfatuitori. Ct despre analisti si
implicati, numarul acestora este foarte redus, ca efect al nivelului scazut de informare si
cunostinte in domeniul legislatiei. In schimb promotorii consensului sunt aproape
inexistenti, ceea ce denota un slab spirit al comunitatii.
Avnd in vedere analiza grupurilor de mai sus, alaturi de cunoasterea conditiilor si a

posibilitatilor specifice fiecarei comune si sat in parte, se pot folosi urmatoarele tehnici si
mecanisme de participare publica:
la nivelul de informare a publicului:
realizare de materiale tiparite (informari, brosuri, pliante, rapoarte ale Consiliului local,
ziare locale)
panouri de afisaj si expozitii (unde se pot afisa proiecte, anunturi, informari, sondaje de
opinie, comentarii, etc.)
scrisori directe adresate localnicilor de catre Consiliu local si Primarie (acestea vor creste
increderea locuitorilor in interesul de care se bucura din parte autoritatilor locale,
contruind punti de dialog cu acestia)
folosirea mass-mediei disponibile (se poate apela la serviciile unui post de radio sau
televiziune care este receptionat pe teritoriul comunei, sau a unui cotidian de larga
audienta)
sesiuni de informare publica cum ar fi: puncte de informare, organizarea de vizite pe
teren, intlniri cu diferite prilejuri (acestea au o mare importanta in viata satului,
constituind modalitati de dialog intre cetateni si autoritati, ele fiind deja practicate des).
la nivelul de receptionare a opiniei publicului:
sondaje gen: interviuri, chestionare, fise de lucru
intlniri restrnse cu reprezentantii grupurilor de interese
dezbateri publice: prezentarea unor proiecte catre public,audiente publice, cerc samoan
(ascultarea tuturor opiniilor pe baza presiunilor realizate de catre cei ce doresc a se face
auziti).
implicarea directa in procesul decizional:
infiintarea unor grupuri consultative publice (de legatura), cu rol de a comenta sau a oferi
consultatii intr-o problema specifica
infiintarea unor grupuri partener (consultative), cu rol de a lucra impreuna cu grupurile
de experti sau de control
infiintarea de grupuri operationale (task force), cuprinznd participanti din toate grupurile
de interes, pe teme specifice, pentru rezolvarea unor probleme curente
realizarea unor grupuri de rezolvare a problemelor (ateliere de lucru, pentru solutii la o
problema specifica; dialoguri, pentru comunicarea dintre diverse grupuri de interes cu
opinii diferite; jocuri de simulare, pentru aflarea efectelor aplicarii unei strategii sau
decizii; celule de planificare, constnd in alocarea de resurse de catre diverse grupuri de
interes pentru rezolvarea unei probleme)
procese de contruirea consensului:
concilierea, mediata de un conciliator
arbitrajul
panelul mediator, prin folosirea unui intermediar care nu este direct interesat in problema
mediata.
Pentru fiecare din aceste tehnici exista dezvoltata o intreaga teorie, exercitiul practic fiind
insa singurul care decide asupra celei mai bune tehnici, adaptata la conditiile obiective
existente.
Beneficiile participarii publice la luarea deciziilor
Se cunoaste faptul ca participarea publica reprezinta cel mai eficient instrument de
aplicare in practica a unor programe si strategii viznd dezvoltarea locala. Publicul este
una dintre cele mai mari resurse in dezvoltarea si implementarea practica a legilor si
politicilor locale. Locuitorii cunosc pamntul, trasaturile lui naturale, mai bine dect o va
putea face vreodata un guvern. Numarul lor ii face mai penetranti dect cea mai larga
influenta guvernamentala. Si, deoarece localnicii lucreaza, traiesc si calatoresc in regiune,
ei isi au aportul la infrumusetarea, sanatatea si stabilitatea acesteia. De aceea,
implicarea localnicilor este cruciala pentru stabilirea si punerea in practica a unor proiecte
de dezvoltare locala.
Conceptia si implementarea in practica a unor proiecte care vizeaza diferite aspecte ale

dezvoltarii localitatilor din zonele rurale sunt procese de colaborare, necesitnd actiuni
concentrate ale autoritatilor. Implicarea in aceste procese poate fi benefica fiecarui grup
luat individual, asa cum s-a mentionat in capitolele anterioare. In mod sigur insa, ea
poate fi benefica intregii populatii.
Participarea in procesul de planificare a proiectelor locale poate fi considerata ca un
beneficiu pentru localnici, deoarece ea permite fiecarui locuitor sa aiba un impact mai
mare in procesul decizional care tinde sa-i schimbe traiul. Participarea publica ofera
populatiei posibilitatea de a cunoaste riscurile la care sunt expusi indivizii, familiile si
comunitatea, pentru a-si adapta activitatile in mod corespunzator. In plus, participarea
publica da cetatenilor dreptul si sentimentul ca pot avea o influenta cu efect pozitiv
asupra conditiilor concrete din regiunea lor. Facndu-i partasi la procesul decizional,
locuitorii vor accepta mai usor efectele schimbarilor ce urmeaza sa se produca, scaznd
sansele ca deciziile sa fie contestate ulterior.
Pentru economia locala, participarea publica in procesul decizional mareste capacitatea
de intelegere a patronilor fata de interesele si necesitatile consumatorilor si ii invata cum
sa-si organizeze activitatea mai eficient. De asemenea, participarea cetatenilor la deciziile
legate de economia locala, asigura acesteia girul sau blamul comunitatii, ca si conditii
necesara pentru functionarea nestingherita a unitatii.
Pentru guvern, beneficiile participarii publice sunt si mai importante. Implicarea
locuitorilor poate suplini economicos atributele organelor guvernamentale in ceea ce
priveste controlul si metodele de contrngere, economisind atfel bani si timp pentru
autoritati. Legitimarea de catre localnici a unor actiuni concrete ce urmeaza a se realiza
pe teritoriul administrativ al unei comune, mareste sansele ca aceste actiuni sa fie
implementate nestigherit si sa fie sprijinite de catre populatie.
Participarea publica prezinta si o serie de riscuri intre care cel mai insemnat este folosirea
ei pentru sustinerea unor interese personale sau de grup. Aceste riscuri pot fi diminuate
prin folosirea in mod corespunzator a tehnicilor de participare publica.
In elaborarea propunerilor viznd mecanisme de participare publica s-a tinut cont de o
analiza a nivelului de cunostinte si intelegere a locuitorilor, precum si de posibilitatile ca
acestea sa evolueze odata cu introducerea unor noi punti de comunicare si largirea
paletei mijloacelor de informare in masa, preconizate in planurile de dezvoltare locala.
sus
Gradul de participare al cetatenilor
Cetatean ca persoana care ia decizii
Cetatenii unei comunitati au cea mai clara si poate cea mai buna perceptie a nevoilor si
prioritatilor comunitatii lor si ar trebui sa ia decizii ei insisi.
Cetateanul consultant
Cetatenii ar trebui ocazional sa fie consultati pentru a contribui cu opiniilor lor
profesionale la procesul de luare a deciziilor. Atunci candd sunt oferite mai multe
informatii adecvate se pot lua decizii mai bune.
Cetateanul respondent
Cetetenii nu stiu exact care sunt necesitatile sau care este cea mai buna abordare, dar
opiniile lor trebuie cunoscute si analizate de catre experti bine instruiti si folosite in
procesul de luare a deciziilor.
Cetateanul constituent
Experti sau reprezentanti instruiti au dreptul; de a lua deciziile in locul cetatenilor si se
presupune ca ei reprezinta interesele constituentilor.

Cetateanul elector
Cetatenii ar trebui sa voteze pentru reprezentantii lor, dar luarea deciziilor este ceva mult
prea stiintific si acest lucru trebuia lasat in seama expertilor sau in seama publicului larg.

Conventia de la Aarhus si politica formelor fara fond

DUMITRU MIHU
CONSTANTIN STOENESCU
This article is focused in general on the way Romanian legislation is synchronized with EUs,
and in particular on the laws related with Aarhus Convention provisions and their
enforceability. Authors conclusion is that even if a formal framework exists, in Romania there
is no appropriate environmental protection. This situation creates dark perspectives for
Romania, with the probability of becoming a permanent client of EJC due to its
environmental problems.
1. Preambul

In ultimii ani Romania a facut un efort de sincronizare legislativa cu Uniunea Europeana.

Nimic rau in acest proces, numai ca adoptarea acestei legislatii nu a fost urmata si de o
adaptare a actiunilor institutiilor statului la noul cadru normativ. Situatia poate fi descrisa, prin
analogie cu binecunoscuta formula maioresciana, ca o politica a formelor fara fond.
Conventia de la Aarhus este un caz exemplar in aceasta privinta: desi este confruntata cu
probleme grave de mediu, ignorate in prezent de institutiile statului, Romania semneaza in
ritm sustinut acorduri internationale de mediu, fara ca politicile sectoriale de mediu sa fie in
vreun fel contaminate pozitiv de acest elan legislativ. Toate problemele de mediu vor deveni
insa vizibile la scurt timp dupa aderare si se vor adauga pe o nota de plata care va fi achitata
de toti contribuabilii. Totusi, daca in urmatorii doi ani se va actiona in regim de urgenta, se
vor putea induce in economia reala acele tendinte de restructurare care pot asigura o
capacitate minimala de absorbtie a socului aderarii.
2. Ce este Conventia de la Aarhus?

La cea de-a patra Conferinta Ministeriala Mediu pentru Europa desfasurata in localitatea
Aarhus din Danemarca, in data de 25 iunie 1998, a fost adoptata de catre 39 de state, inclusiv
Romania, impreuna cu Uniunea Europeana, Conventia privind accesul la informatie,
participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, pe scurt,
Conventia de la Aarhus. Romania a ratificat Conventia pe 11 iulie 2000, iar legea de
ratificare, cu nr. 86/2000, a fost publicata in Monitorul Oficial, data de la care, conform pct.
20 din Constitutia Romaniei, a capatat putere de lege pe intreg teritoriul tarii, fiind o
reglementare internationala care are prioritate fata de orice alte instrumente de drept interne,
cu exceptia celor care contin dispozitii mai favorabile.
Noutatea acestei conventii este una fundamentala: in timp ce toate acordurile anterioare
Conventiei de la Aarhus stabileau diverse obligatii pe care si le asumau partile semnatare (de
obicei, state si organizatii internationale) unele fata de altele, de aceasta data se merge mai
departe si se stabilesc obligatii ale partilor nu doar unele fata de altele, ci si obligatii ale
partilor fata de propriii cetateni. Altfel spus, in temeiul principiilor reprezentativitatii si al
non-reciprocitatii, statele semnatare si, odata cu ele, autoritatile publice si institutiile

descentralizate ale statului, isi asuma in mod neconditionat anumite obligatii fata de public.
Prin Conventia de la Aarhus, inteleasa in contextul sistemului de drepturi si libertati
fundamentale ale omului, se asuma un nou gen de responsabilitate a autoritatilor publice prin
recunoasterea rolului fundamental al dreptului la un mediu sanatos. Acest drept, recunoscut si
de Constitutia Romaniei, este corelat cu principiile dezvoltarii durabile, in sensul ca resursele
trebuie sa fie exploatate astfel incat si generatiile viitoare sa poata beneficia de ele. Pe scurt,
Conventia de la Aarhus aduce o noutate fundamentala in dreptul international prin faptul ca
face pentru prima data o legatura intre drepturile omului si dreptul mediului.
Conventia este structurata pe trei principii.
Primul se refera la dreptul publicului de a avea acces la informatia de mediu. Aceasta
presupune asimilarea de cunostinte si formarea de atitudini. Primul aspect se coreleaza cu
reforma curriculum-ului scolar si cu implementarea strategiilor de educatie permanenta astfel
incat elevii si cetatenii adulti sa cunoasca si sa inteleaga ce se intampla in mediul inconjurator.
Al doilea aspect vizeaza constientizarea cetatenilor pentru problemele de mediu si cresterea
interesului lor, ca oameni educati, pentru acestea. Pe de alta parte, se presupune ca autoritatile
vor propune mijloace eficiente astfel incat informatia de mediu sa fie transparenta si sa poata
fi obtinuta de public.
Al doilea se refera la dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor. Aceasta inseamna ca
autoritatile publice trebuie sa fie deschise spre public astfel incat publicul interesat (informat)
sa poata influenta continutul final al deciziei. Prin public intelegem persoanele fizice, dar si
persoanele juridice din societatea civila
Al treilea principiu are doua componente: pe de o parte, garanteaza dreptul publicului de a se
adresa justitiei in cazul in care primele doua drepturi sunt incalcate; pe de alta parte,
considerat independent, garanteaza dreptul publicului de a se adresa justitiei in cazurile in
care legislatia de mediu este incalcata. Pot fi urmate proceduri administrative si/sau judiciare
pentru contestarea legalitatii oricaror decizii sau actiuni ale persoanelor private si ale
autoritatilor publice in legatura cu incalcarea legislatiei de mediu.
Cum este aplicata Conventia de la Aarhus in Romania la aproape sapte ani de la semnarea ei?
Romania a incheiat negocierile de aderare si se afla aproape de momentul aderarii la Uniunea
Europeana. Cum au actionat in toti acesti ani autoritatile publice pentru indeplinirea
obiectivelor Conventiei? S-a actionat minimal: autoritatile publice (Ministerul Mediului si
Garda de Mediu, dar si autoritatile locale) au facut prea putin in directia optimizarii
comunicarii cu societatea civila si a cresterii gradului participarii acesteia la luarea deciziilor.
Autoritatile au continuat sa actioneze dupa principiul ca ele se pricep cel mai bine, ca doar ele
detin cunoasterea si instrumentele necesare rezolvarii problemelor de mediu. Urmarile sunt
lipsa de reactie a societatii civile si absenta solidaritatii in raport cu telul comun al protectiei
mediului. Se poate spune ca autoritatile sunt deja in culpa pentru delictul de omisiune. Dar sa
detaliem.
3. Autoritatile tin prea mult la informatia de mediu

Accesul la informatia de mediu este reglementat practic in articolele 4 si 5 din legea de

ratificare. Cele doua articole vizeaza crearea unui sistem care sa asigure respectarea dreptului
persoanelor fizice si juridice de a fi informate, astfel:
- statul este obligat sa garanteze accesul la informatie prin acte normative specifice si prin

implementarea acestora in practica institutiilor;

- stabileste obligativitatea autoritatilor publice sa colecteze, sa stocheze si sa disemineze
informatia de mediu;
- stabileste exceptiile in care nu poate fi asigurat dreptul la informatie.
Informatia de mediu este definita de art. 2 punctul (3) al Conventiei de la Aarhus astfel:
Orice informatie scrisa, vizuala, audio, electronica sau sub orice forma materiala, privind:
a) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul si atmosfera, apa, solul, pamantul, peisajul si zonele naturale, diversitatea biologica si
componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic;
b) factori, cum ar fi: substantele, energia, zgomotul si radiatia si activitatile ori masurile, inclusiv masurile administrative, acordurile
de mediu, politicile, legislatia, planurile si programele care afecteaza sau pot afecta elemente de mediu amintite la subpunctul a),
analizele cost-beneficiu sau alte analize si prognoze economice folosite in luarea deciziei de mediu;
c) starea sanatatii si sigurantei umane, conditiile de viata umana, zonele culturale si constructiile si modul in care acestea sunt sau pot
fi afectate de starea elementelor de mediu ori de factorii, activitatile sau masurile cuprinse la subpunctul b);

Dreptul la informatia de mediu este garantat de legea fundamentala, Constitutia, prin art.31
care se refera la dreptul la informatie. Citez primele doua aliniate:
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit.
(2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor
publice si asupra problemelor de interes personal.

Cu ocazia Referendumului de modificare a Constitutiei, conform Legii Nr. 429/2003, a fost

introdus articolul nr. 35 care se refera la dreptul la un mediu sanatos, modificare menita sa
sincronizeze legea fundamentala cu noile principii legislative promovate pe plan international
prin diverse documente la care Romania a fost parte semnatara.
Redam continutul Art. 35:
(1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.
(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si ameliora mediul inconjurator.

Accesul liber la informatia de mediu ca informatie de interes public este reglementat si prin
Legea Nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. Sunt definite ca
informatii de interes public orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din
activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau
modul de exprimare a informatiei. Legea obliga institutiile publice sa organizeze
compartimente specializate de informare si relatii publice, inclusiv un purtator de cuvant care
sa asigure comunicarea directa cu presa. Aceasta Lege este completata de H.G. nr. 1115 din
10.102002 privind accesul liber la informatia privind mediul si de Ordinul MAPM nr. 1182
din 2002 privind aprobarea Metodologiei de gestionare si furnizare a informatiei privind
mediul, detinuta de autoritatile publice pentru protectia mediului.
Asadar, exista un cadru legislativ complet, dar autoritatile nu actioneaza pentru a-i invata pe
cetateni sa beneficieze de aceste drepturi si pentru a asigura societatii civile resursele necesare
unor reactii adecvate in timp util. Exersam o democratie formala: le acordam cetatenilor
drepturi de care ei nu pot beneficia.
Oare in Romania nu exista poluatori reali sau potentiali? Oare nu s-au inregistrat cazuri de
poluari accidentale? Nici macar mass-media, destul de curioasa in prezentarea anumitor
situatii, nu reactioneaza cu interes la acest gen de informatie. Cum sa-i activizam pe cetateni?
Dar presa?
4. Nivel zero al participarii publicului la luarea deciziilor

Componenta a democratiei participative, consultarea publicului in procesul luarii deciziilor

privind mediul este deja o obisnuinta in statele Uniunii Europene.

Este interesul autoritatilor publice sa ia decizii cat mai bune si sa isi asigure prin aceasta
increderea cetatenilor. Acest rezultat se poate obtine prin promovarea unui parteneriat intre
autoritati si societatea civila astfel incat publicul sa participe la luarea deciziilor.
Ulterior adoptarii Conventiei de la Aarhus, la nivelul Uniunii Europene au fost elaborate
Directive care formuleaza expres cerinta participarii publice la luarea deciziilor. Mentionez:
- Directiva 2001/42 privind Evaluarea Efectelor asupra Mediului a unor planuri si programe,
numita Directiva SEA;
- Directiva 2003/35/EC privind participarea publica la elaborarea unor planuri si programe cu
consecinte asupra mediului si pentru amendarea prevederilor privind participarea publica si
accesul la justitie din cadrul Directivelor 85/337/EEC si 96/61/EC.
Deosebim intre trei aspecte ale participarii publicului:
- participarea publicului la luarea deciziilor in ceea ce priveste activitatile si proiectele
specifice;
- participarea publicului in dezvoltarea programelor, planurilor de actiune si politicilor de
mediu;
- participarea publicului la pregatirea legilor, regulilor si normelor legale cu privire la mediu.
In H.G. nr. 918/2002 este stabilita procedura cadru de evaluare a impactului asupra mediului
si sunt prezentate lista cu tipurile de proiecte care se supun obligatoriu evaluarii impactului
asupra mediului si, respectiv, lista cu tipuri de proiecte pentru care necesitatea evaluarii
impactului asupra mediului se stabileste in urma unei analize efectuata pentru fiecare caz in
parte. De asemenea, sunt stabilite trei etape principale ale producerii de evaluare a impactului
asupra mediului si de emitere a acordului de mediu:
- etapa de incadrare a proiectului in procedura de evaluare a impactului asupra mediului;
- etapa de definire a domeniului evaluarii si de realizare a raportului privind studiul de
evaluare a impactului asupra mediului;
- etapa de analiza a calitatii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului.
Publicul poate participa atat la prima etapa, atunci cand se face incadrarea proiectului, cat si in
etapa finala, atunci cand se acorda sau nu acordul integrat de mediu.
Aceasta este teoria. Poate insa vreun cetatean roman sa mentioneze cel putin un caz in care
publicul a participat efectiv la luarea unor decizii privind mediul? Intrebarea are mari sanse de
a fi una retorica.
5. Accesul la justitie in problemele de mediu: asigurat, dar fara consecinte

Acest drept este fundamentat pe alineatele (1) si (2) ale art. 21 din Constitutia Romaniei
(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a
intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
Accesul la justitie al publicului se realizeaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr.
29/1990, cu modificarile ulterioare. Aceasta legislatie romaneasca este completata de art. 9 al
Conventiei de la Aarhus care prevede ca partile semnatare trebuie sa asigure:
a) accesul la justitie al oricarei persoane care considera ca solicitarea sa de a obtine informatii

de mediu de la autoritatile publice a fost refuzata, a fost primit un raspuns inadecvat sau nu a
fost tratata in mod corespunzator.
b) accesul la justitie al persoanelor interesate, carora le-a fost afectat un drept, pentru a
contesta legalitatea unei decizii sau actiuni (inclusiv omisiuni) savarsita prin nerespectarea
prevederilor referitoare la participarea cetatenilor la decizia de mediu.
c) accesul publicului la procedurilor administrative sau judiciare pentru a contesta actele sau
omisiunile persoanelor private si autoritatilor publice.
Fata de aceste prevederi generoase, accesul la justitie este totusi impiedicat de trei tipuri de
obstacole:
(a) acoperirea cheltuielilor de judecata, incepand de la onorariul de avocat si pana la costurile
diverselor expertize. Acest obstacol ar putea fi depasit prin profesionalizarea unor ONG-uri,
ceea ce presupune cooptarea unor juristi si experti de mediu, cu atat mai mult cu cat un ONG,
ca persoana juridica, se poate apara singur intr-o cauza civila.
(b) lipsa unor experti, de la avocati si pana la evaluatori de mediu, cauza principala fiind lipsa
de pregatire in domeniul legislatiei de mediu. Nu exista instante sau alte diviziuni
administrative specializate pe probleme de mediu, asa-numitele tribunale ecologice, ca in
Suedia sau Germania.
(c) in cazul unor hotarari judecatoresti favorabile, apare problema punerii in executare a
acestora. Daca statul a fost cel reclamat sau o companie puternica, vor exista presiuni pentru
amanarea sau impiedicarea executarii hotararii judecatoresti.
Aceste obstacole si altele explica de ce in Romania nu avem pe rol procese de mediu.
6. Concluzii

Desi exista un cadru formal, nu putem spune ca in Romania mediul este aparat corespunzator.
Daca facem o statistica a spetelor de mediu vom constata ca Romania ocupa unul dintre
ultimele locuri din Europa. Din pacate, ONG-urile existente nu au suficiente resurse
financiare si umane pentru a fi mai active, iar din partea institutiilor statului, incepand cu
Ministerul Mediului, Ministerul Justitiei si Ministerul Public nu a existat un efort de
intampinare si incurajare a cresterii gradului de adresabilitate in justitie pentru problemele de
mediu, in conditiile in care nu se poate spune ca Romania nu este o tara poluata.
O analiza a cazului Rosia Montana Gold Corporation indica un dezechilibru intre amploarea
actiunilor firmei care are intentia de a deschide exploatarea miniera de la Rosia Montana si
reactia societatii civile. Fundatia Alburnus Maior este sustinuta de Academia Romana si are
o presa favorabila, dar dosarul Rosia Montana a continuat sa circule fara obstacole si se afla
acum la Ministerul Mediului pentru un aviz decisiv. Fireste, cu totul altfel stau lucrurile in
Uniunea Europeana. De exemplu, la 12 ianuarie 2005 se anunta la Bruxelles ca Franta a fost
chemata la Curtea Europeana de Justitie pentru ca nu a respectat sase reguli de protectie a
mediului, unul dintre motive fiind neasigurarea accesului publicului la informatia de mediu. A
doua zi, comunicatele de presa ale Comisiei Europene mentionau ca Olanda trebuie sa
raspunda in fata justitiei pentru intarzieri si inadecvari in implementarea legislatiei de mediu
in trei situatii. Un exercitiu de imaginatie ne poate permite sa intrezarim un viitor deloc
confortabil pentru statul roman. Este sigur ca daca situatia actuala nu va fi depasita, Romania
risca sa devina un client permanent al Curtii Europene de Justitie pentru problemele sale de
mediu. Exista organizatii nonguvernamentale internationale puternice care abia asteapta
momentul prielnic pentru a se adresa justitiei europene, iar avocatii de mediu, care au urcat in
ultima vreme in topul castigurilor, stiu ca statul plateste bine pentru a fi aparat.

BIBLIOGRAFIE

Constitutia Romaniei
Legea protectiei mediului nr. 137/1995, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta
nr. 91/2002
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public
Legea nr. 54/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica
H.G. nr. 1115/2002 privind accesul la informatia privind mediul
Legea nr. 86/2000 privind ratificarea Conventiei privind accesul la informatie, participarea
publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu (Aarhus, 1998)
Indrumar practic pentru autoritatile de protectie a mediului cu privire la implementarea
Conventiei de la Aarhus editat de Centrul Regional de Protectie a Mediului pentru Europa
Centrala si de Est.
http://europa.eu.int/comm/secretariat_general/sgh/droit_com/index_en.htm#infr
DUMITRU MIHU - Doctor in stiinte tehnice, matematician. Director de programe in cadrul Societatii Ecologiste Noua
Alianta, organizatie nonguvernamentala de mediu.
CONSTANTIN STOENESCU - Doctor in filosofie. Lector la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti, unde preda
epistemologie. Este presedintele Societatii Ecologiste Noua Alianta.