Drept informațional

dr., conf. univ.

Eugeniu Cabac
Noțiune de informație

Însăşi cuvântul „informaţie" este

cunoscut din antichitate şi provine de
la cuvântul latin „informatio", ce
înseamnă explicare sau comunicare.
Actualmente informaţia nu poate fi definită atât de simplu şi se utilizează
diferite definiţii a noţiunii de informaţie.
Definiții

Informaţia este o reflectare a lumii reale sau

inventate şi prezentate prin intermediul
simbolurilor şi semnelor. Această definiţie este prea
filozofică şi în prezent se folosesc definiţii cu un
sens mai îngust.
Informaţia reprezintă cunoştinţe care pot fi
păstrate, prelucrate şi transmise.
Noțiunea de informație

Noţiunea de informaţie este legată de obiectul sau

fenomenul real sau inventat şi elimină
nedeterminarea acestuia reflectându-i esenţa în
măsura necesară pentru realizarea scopului.
Conform art.3 al Legii „Cu privire la informatizare şi
la resursele informaţionale de stat", nr.467-XV din
21.11.2003, informaţia reprezintă cunoştinţe despre
persoane, subiecte, fapte, evenimente, fenomene,
procese, obiecte, situaţii şi idei.
Etapele prin care trece informația

Informaţia are o anumită formă: articol, mesaj, comunicare, film, pictură, desen
tehnic, cântec, model matematic, semnal electronic, undă electromagnetică.
Informaţia permanent se găseşte în circulaţie şi trece următoarele etape:
 Perceperea informaţiei - este un proces ce constă în acumularea cunoştinţelor
despre proprietăţile, structura şi interacţiunea obiectelor sau fenomenelor.
 Prelucrarea informaţiei - este un proces ce constă în analiza şi sinteza
informaţiilor.
 Transmisia informaţiei - este un proces ce constă în transportarea informaţiei
de la un emiţător către un receptor.
 Prezentarea informaţiei - este un proces ce constă în demonstrarea prin semne
convenţionale a caracteristicilor calitative şi cantitative ale informaţiei.
Caracteristicile informației

 Informaţia este autentică dacă ea reflectă corect fenomenul sau obiectul dat
şi duce la luarea unor decizii corecte.
 Informaţia neautentică se numeşte dezinformaţie.
 Informaţia este deplină dacă ea este suficientă pentru rezolvarea unor
probleme.
 Informaţia este actuală dacă ea este disponibilă în timpul şi locul potrivit.
 Informaţia este clară dacă ea este înţeleasă de consumator.
Premisele constituirii dreptului informaţional

Schimbul de informaţii reprezintă o categorie esenţială în

existenţa societăţii. Cea ce a fost diferit de la o etapă de
dezvoltare a societății la alta a fost conţinutul şi intensitatea
transferului de informaţii. Pe măsură ce informaţia s-a
diversificat şi mesajele au devenit mai complicate, mai
determinate, mai numeroase în procesul de transfer al
informației s-au produs specializări, au intervenit forme noi
de organizare şi memorizare.
Premisele constituirii dreptului
informaţional
În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 19, este scris:
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; ceea ce
implică dreptul de a nu fi intimidat pentru opiniile sale şe acela de a
căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără consideraţii de frontieră,
informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.
În contextul epocii contemporane abilităţile şi modalităţile cele mai
eficiente de a fi informat reprezintă un deziderat cu valoare socială
prioritară. Problemele care vizează informaţia devin tot mai pregnant
momente de referinţă în diverse rapoarte politice, economice, culturale
ce tratează problemele globale ale umanităţii.
Premisele constituirii dreptului
informaţional
În conformitate cu Declaraţia de intenţii semnată la
Liubljana în 2002, Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
Privind edificarea societăţii informaţionale în Republica
Moldova, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova Despre
aprobarea Politicii de edificare a societăţii informaţionale în
Republica Moldova din 2004, Republica Moldova şi-a asumat
responsabilitatea edificării societăţii informaţionale, bazată
pe principiile consfinţite în Statutul ONU, în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi în Carta edificării
societăţii informaţionale globale de la Okinawa în 2000,
orientată spre interesele cetăţenilor întregii societăţi.
Premisele constituirii dreptului
informaţional
Edificarea societăţii informaţionale „una din priorităţile
naţionale" se bazează pe implementarea largă a tehnologiilor
informaţionale şi de comunicaţii. Trecerea la societatea
informaţională constituie „unul din obiectivele strategice
pentru următorii ani precum şi una din etapele de tranziţie
pentru integrarea ţării în Uniunea Europeană". Acestea au
servit drept bază conceptuală pentru elaborarea şi
aprobarea prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova a
Strategiei Naţionale de edificare a societăţii informaţionale -
„Moldova Electronică" şi planului de acţiuni.
Premisele constituirii dreptului
informaţional
Prin transpunerea în viaţă a Strategiei, RM va realiza „dreptul la comunicare şi
informare ca drept fundamental al cetăţeanului, va asigura accesul universal la
informaţii şi cunoştinţe tuturor categoriilor sociale".
Societatea informaţională este caracterizată prin sporirea rolului informaţiei şi
cunoaşterii, crearea unui spaţiu informaţional global capabil să asigure
comunicarea informaţională eficientă dintre membrii societăţii, accesul lor la
resursele informaţionale mondiale.
Informaţia devine resursă publică de dezvoltare, gradul de utilizare a ei este
comparabil cu cele ale utilizării resurselor tradiţionale: energie, materie primă
etc.
Revoluțiile informaționale

 Prima revoluţie informaţională - înseamnă din punct de vedere istoric crearea

limbajului articulat care a permis realizarea comunicării prin schimbul direct
de informaţii dintre oameni.
 A doua revoluţie informaţională – este marcată prin apariţia scrisului şi a
permis posibilitatea de transfer informaţional de la o generaţia la alta.
 A treia revoluţie informaţională – a fost marcată de realizarea tiparului cu
litere mobile din metal de J. Gutenberg.
 A patra revoluţie informaţională - este marcată prin creşterea fără precedent
a fluxului de informaţie şi diversificarea surselor şi mijloacelor de comunicare
în masă.
Obiectul de studiu şi metodele dreptului
informaţional
Premisă pentru apariţia dreptului informațional a fost
dezvoltarea progresivă a societăţii informaţionale, relaţiile
din cadrul acestui domeniu presupunînd necesitatea de a fi
reglementate, acestea reprezentînd obiectul de
reglementare a dreptului informaţional.
Obiectul de reglementare a dreptului informaţional
reprezintă relaţiile sociale care apar în rezultatul colectării,
stocării prelucrării sau difuzării informaţiei şi care sunt
reglementate de normele juridice de drept informaţional.
Obiectul de studiu şi metodele dreptului
informaţional
O mare parte din relaţiile sociale astăzi sunt reglementate
de normele juridice. Rămân nereglementate relaţiile unde
nu este considerată necesară intervenţia statului pentru a le
reglementa, pentru a stabili anumite limite, interdicţii,
pentru a prescrie un anumit comportament sau pentru a
permite subiecţilor de drept să aleagă comportamentul lor,
uneori prezentând câteva variante alternative.
Baza metodologică a dreptului
informaţional
Prin prisma art.4 din Constituţia Republicii Moldova, normele Declaraţiei au
devenit obligatorii pentru autorităţile de stat, demnitari şi funcţionari publici.
Un om poate fi cu adevărat liber atunci când, după Franklin Roosevelt, dispune
de:
 Libertatea cuvântului,
 Libertatea conştiinţei,
 Libertatea de privaţiunile materiale,
 Libertatea de povara fricii.
Libertatea poate fi obţinută dacă omul este informat şi îşi cunoaşte drepturile şi
libertăţile, căile de obţinere ale lor.
Baza metodologică a dreptului
informaţional
Legea Supremă a Republicii Moldova a stabilit un nou cadru
constituţional în domeniul drepturilor omului, în general, şi în domeniul
libertăţilor mass-media şi accesului la informţie, în special.
Legislația a fost corelată cu transformările democratice survenite în
societate, cât şi cu exigenţele tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova a devenit parte. Astfel, art. 32-34 din Constituţie referitoare la
libertatea opiniei şi a exprimării, libertatea creaţiei şi dreptul la
informaţie au fost corelate cu art. 19 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, precum şi cu art.19 din Pactul Internaţional cu
privire la drepturile civile şi politice, care erau în vigoare pentru
Republica Moldova la momentul adoptării Constituţiei.
Noţiunea şi sistemul dreptului
informaţional
În conformitate cu art.23 al Legii “Cu privire la informatizare şi la resursele
informaţionale de stat” nr.467 din 21.11.2003, Ministerul Tehnologiei Informaţiei
şi Comunicaţiilor îndeplineşte, în numele Guvernului, funcţia de posesor al
resurselor informaţionale de bază.
În conformitate cu art.12 al Legii cu privire la registre nr. 71 din 22.03.2007 şi
Hotărîrii Guvernului nr.625 din 22.05.2008, Guvernul Republicii Moldova a
atribuit ÎS “CRIS “Registru” funcţiile de deţinător şi administrator al resurselor
informaţionale de stat de bază, care sunt:
 Registrul de Stat al Populaţiei
 Registrul de Stat al Unităţilor de Drept
 Sistemul Informaţional Naţional Geografic (SING)
Izvoarele dreptului informaţional

Curtea Constituţională a definit noi drepturi fundamentale,

care rezultă din dreptul la informaţie:
 dreptul persoanei de a fi informată prompt, corect şi clar
asupra măsurilor preconizate sau luate de autorităţile
publice;
 accesul liber la sursele de informaţie politică, ştiinţifico-
tehnică, socială, culturală ş.a.
 dreptul de a recepţiona personal şi în condiţii bune
emisiunile radiofonice şi televizate.
Izvoarele dreptului informaţional

Au fost formulate şi obligaţiile constituţionale ale statului în acest

domeniu:
 asigurarea de către autorităţile publice a cadrului juridic necesar
pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură;
 asigurarea informării corecte a cetăţenilor asupra treburilor publice şi
problemelor de interes personal;
 favorizarea pluralismului în mass-media de stat şi private prin
obligarea acestora de a exercita informarea corectă a opiniei publice.
Structura legislaţiei în domeniul
informaţional al Republicii Moldova.
Totalitatea reglementărilor relaţiilor din domeniul informaţional arată încă odată
spre existenţa unui obiect distinct de reglementare, şi anume:
 Constituţia RM art. 4, 5, 23, 30, 32, 33, 34, 40, 52, 54, 55, 117;
 Legea privind accesul la informaţie nr. 982, adoptată la 11.05.2000;
 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la care RM a aderat 1990, art. 1,
19, 20, 29;
 Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, în
vigoare pentru RM din 1993, art. 15, 16, 18;
 Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în vigoare pentru
RM din 1993, art. 19, 20, 21;
Structura legislaţiei în domeniul
informaţional al Republicii Moldova.
 Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Copilului, în vigoare pentru
RM din 25.02.1993, art. 13, 15, 16, 17, 29;
 Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare
rasială, în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993, art.2, 5;
 Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
în vigoare pentru RM din 1 februarie 1998, art. 6, art.8, art. 10, art. 11, art.
14, art. 34, art. 35, art. 36, art. 37, art. 38, art. 39, art. 40, art. 41, art. 44,
art. 52;
 Mai multe recomandări ale Consiliului Europei către Statele membre;
 Hotărâri ale Parlamentului în domeniu şi alte acte normative adoptate în
domeniu.
Resursele informaţionale

Complexitatea relatiilor sociale din Internet, riscul aparitiei

unor fenomene generatoare de pericol social si de prejudicii,
victimizarea unor categorii de persoane, precum si eficienta
relativa a mijloacelor sanctionatorii autoimpuse in cadrul
comunitatilor de internauti, au constituit factori esentiali ai
declansarii unor demersuri legislative la nivel statal si
international.
Regimul juridic al resurselor
informaţionale
Sistemul informaţional integrat al organelor de drept
constituie totalitatea mijloacelor software, hardware,
informaţionale, organizaţionale, sistemelor de transmitere a
datelor, tehnologiilor de utilizare a lor, normelor de drept şi
infrastructurii, destinate pentru susţinerea informaţională a
activităţii organelor de drept.
Ca rezultat al funcţionării sistemului, se formează resursa
informaţională unică a organelor de drept din ţară.
Integrarea sistemelor informaţionale

Integrarea sistemelor informaţionale ale organelor de drept -

unificarea sistemelor informaţionale automatizate ale
organelor de drept într-un sistem unic, administrarea
fiecărui sistem fiind efectuată individual de către fiecare
organ de drept, iar dirijarea metodică a acestora va fi
efectuată coordonat, în modul stabilit
Dreptul la acces la informaţie

Într–un stat constituţional oricare tip de activitate trebuie să fie

reglamentat. Din păcate, asigurarea legislativă a relaţiilor
informaţionale în Republica Moldova lipseşte, iar aceast domeniu a
legislaţiei este “terra incognita” pentru organele legislative din ţară.
Crearea societăţii contemporane informaţională în Republica Moldova
necesită rezolvarea unui complex de sarcini în vederea formării mediului
informaţional, care ar asigura dezvoltarea eficace a sitemelor
informatice şi a reţelelor de transfer a datelor, formarea resurselor
informaţionale, elaborarea produselor informaţionale, prestarea
serviciilor informaţionale, pregătirea cadrelor în acest domeniu, etc.
Dreptul la acces la informaţie

Conform tratatelor internaţionale pentru drepturile omului,

dar şi potrivit legislaţiilor naţionale, individul are dreptul la
viaţă privată. Accesul la informare este unul din mijloacele
prin care un individ se poate asigura că dreptul la viaţă
privată îi este respectat.
Guvernele şi celelalte instituţii deţin multe informaţii care
pot afecta bunăstarea individului ca membru al societăţii,
chiar dacă aceste informaţii nu se referă la el în mod direct.
Reglementarea juridică a dreptului la
informaţiei
La sfârşitul anilor 70 comunitatea internaţională a formulat
două principii, care au fost luate ca bază la crearea cadrului
juridic a securităţii informaţionale în mai multe ţări şi sunt
următoarele:
 definirea hotarelor amestecului statului în viaţa personală
a cetăţenilor cu utilizarea sistemelor informatice;
 implementarea mecanismelor administrative de protecţie
a cetăţenilor contra astfel de amestecuri.
Semnătura electronico-digitală ca
instituţie a dreptului informaţional
 Mijloacele semnăturii digitale - mijloacele tehnice şi/sau
de program ce asigură crearea cheii publice şi cheii
private, crearea semnăturii digitale şi/sau verificarea
autenticităţii acesteia;
 Semnătură digitală - atribut indispensabil al documentului
electronic, obţinut în urma transformării criptografice a
acestuia cu utilizarea cheii private, destinat să confirme
autenticitatea documentului electronic;
 LEGE Nr. 264 din 15.07.2004 cu privire la documentul
electronic şi semnătura digital.
Semnătura electronico-digitală ca
instituţie a dreptului informaţional
Conform aceleeaşi Legi Articolul 19. Sunt prevăzute efectele
juridice ale semnăturii digitale:
 Semnătura digitală produce aceleaşi efecte juridice ca şi
semnătura olografă în documentul pe suport de hîrtie, cu
condiţia:
 autenticităţii semnăturii digitale, confirmate prin mijloacele de
certificare ale acesteia;
 valabilităţii, la momentul semnării documentului electronic, a
certificatului cheii publice perfectat şi eliberat conform
legislaţiei.
Semnătura electronico-digitală ca
instituţie a dreptului informaţional
 Semnătura digitală este echivalată juridic cu semnătura
olografă în documentul pe suport de hîrtie autentificat cu
ştampilă în cazul în care există împuternicirile de utilizare
a ştampilei.
 Conţinutul documentului pe suport de hîrtie autentificat
cu ştampilă şi transformat în document electronic poate fi
autentificat cu semnătura digitală a persoanei abilitate. În
acest caz, drept document original se consideră
documentul pe suport de hîrtie.
Semnătura electronico-digitală ca
instituţie a dreptului informaţional
Mijloacele semnăturii digitale trebuie să asigure:
 unicitatea cheii private şi cheii publice create;
 dificultatea de calcul necesară la deducerea cheii private
şi a semnăturii digitale;
 confidenţialitatea cheii private.
Protecţia dreptului de acces la
informaţie
Conform Articolul 38 a Legii cu privire dreptului de acces la informaţie
este prevăzut:
 Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere, stabilită de legislaţie,
pentru neîndeplinirea cerinţelor prezentei legi.
 Intermediarul în circulaţia electronică a documentelor poartă
răspundere stabilită de legislaţie, pentru neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare a obligaţiilor şi calitatea
necorespunzătoare a serviciilor prestate, precum şi pentru prejudiciul
cauzat de aceste acţiuni (inacţiuni).
Protecţia dreptului de acces la
informaţie
 Pentru acces ilegal la informaţia cuprinsă în documentele electronice,
persoanele poartă răspundere conform legislaţiei cu privire la accesul
la informaţie.
 Litigiile care apar în cadrul circulaţiei electronice a documentelor,
precum şi cele legate de utilizarea documentelor electronice şi de
aplicarea semnăturii digitale, se soluţionează de către subiecţii
circulaţiei electronice a documentelor în conformitate cu legislaţia şi
contractele încheiate.
Conceptul şi structura dreptului la
inviolabilitatea vieţii private
Inviolabilitatea vieţii personale se afirmă ca un drept
fundamental al omului încă din cele mai vechi timpuri, odată
cu primele manifestări scrise de libertate, constituind
conţinutul e senţial aldeclaraţiilor, documentelor
politicojuridice şi ale actelor vechii Rome şi al celor din t
impulfeudalismului, formând mai târziu conţinutul
fundamental al tuturor "Bill of Rights" şi al "declaraţiei
drepturilor" adoptate din secolul XVII şi până astăzi.
Conceptul şi structura dreptului la
inviolabilitatea vieţii private
Conceptul dreptului la viaţă privată a fost explicat
mai întâi ca „dreptul de a fi lăsat în pace”, însă
acesta a evoluat până în zilele noastre într-un
concept mai larg, care ar putea fi definit ca dreptul
unei persoane fizice de a decide câtă informaţie
personală să divulge, cui şi pentru ce anume.
Protecţia juridică a dreptului la
inviolabilitatea vieţii private.
Deseori instantele judecatoresti din tara si din
strainatate sint puse in situatia de a gasi un
echilibru intre diferitele dispozitii privind drepturile
fundamentale ale omului. In domeniul informational
problema cea mai stringenta este instituirea unui
echilibru intre dreptul la viata privata si dreptul la
libertatea de exprimare (inclusiv dreptul la
informatie).
Protecţia juridică a dreptului la
inviolabilitatea vieţii private
De retinut in context dispozitia art. 19 alin. (3) din Pactul international
cu privire la drepturile civile si politice, conform careia exercitarea
libertatii de opinie si libertatii de a primi sau de a comunica informatii
poate fi supusa anumitor limitari, stabilite in mod expres prin lege si
care constituie masurile necesare:
a) respectarii drepturilor sau reputatiei altora;
b) apararii securitatii nationale, ordinii publice, sanatatii sau moralitatii
publice.
Dispozitii similare contin Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art.
19 si 29), Conventia Europeana pentru Drepturile Omului (art. 10) si
Constitutia Republicii Moldova (art. 32 si 54).
Legea presei constituie o bariera legala in exercitarea unor
atributii caracteristice profesiei de jurnalist. Sa presupunem
ca jurnalistul detine informatii veridice despre hobby-ul unei
persoane, care consta in confectionarea la domiciliu a
substantelor explozive. Insusi faptul de a avea un hobby nu
este condamnabil, dar avind in vedere ca prin acesta se
urmareste un scop criminal si se pune in pericol viata,
sanatatea si bunurile altor persoane, potentialul pericol
social devine prioritar dreptului la ocrotirea vietii private si
indreptateste atentionarea opiniei publice. Cu parere de
rau, in contextul art. 4 din Legea presei si art. 177 din noul
Cod penal, situatia jurnalistului in cazul descris devine
absurda.
Protecţia juridică a dreptului la
inviolabilitatea vieţii private
Legea nu face distinctie intre viata privata a cetatenilor
simpli si cea a functionarilor publici, aparind-o in mod egal.
Daca jurnalistul patrunde in mod ilegal in domiciliul sau
resedinta persoanei, indiferent de statutul acesteia, el se
face raspunzator de incalcarea art. 177 “Incalcarea
inviolabilitatii vietii personale” si art. 179 “Violarea de
domiciliu” din noul Cod penal. Totodata, daca patrunde in
mod legal in domiciliul sau resedinta persoanei, dar
efectueaza filmari fara acordul acesteia, jurnalistului i se
imputa raspundere doar in temeiul art. 177.
Dreptul mass-media ca instituţie a
dreptului informaţional
Cît priveşte dreptul mass-media, ca premisă pentru apariţia
acestei ramuri de drept a fost dezvoltarea progresivă a
societăţii informaţionale în ultimele decenii, iar relaţiile din
cadrul acestui domeniu presupunînd necesitatea de a fi
reglementate, acestea reprezentînd obiectul de
reglementare a dreptului informaţional.
Dreptul mass-media ca instituţie a
dreptului informaţional
O condiţie-cheie pentru democratizarea continuă a
societăţii, participarea cetăţenilor la guvernare şi
eficientizarea activităţii administraţiei publice, pentru
prevenirea şi combaterea corupţiei o constituie realizarea
consecventă a liberului acces la informaţiile oficiale,
transparenţa instituţională/decizioanală a autorităţilor şi
instituţiilor publice, promovarea reformelor revine
monitorizării permanente a implimentării legislaţiei.
Libertatea de exprimare: concept,
limite, răspundere.
O condiţie-cheie pentru democratizarea continuă a
societăţii, participarea cetăţenilor la guvernare şi
eficientizarea activităţii administraţiei publice, pentru
prevenirea şi combaterea corupţiei o constituie realizarea
consecventă a liberului acces la informaţiile oficiale,
transparenţa instituţională/decizioanală a autorităţilor şi
instituţiilor publice, promovarea reformelor revine
monitorizării permanente a implimentării legislaţiei.