FUNCŢIA DE INFORMARE

1. Esenţa funcţiei de informare

2. Tipologia informaţiilor de presă
3. Valori generale ale faptului ziaristic
4. Obiective şi roluri de informare ale instituţiilor mediatice

1. Esenţa funcţiei de informare

În epoca progresului tehnico-ştiinţific, structurile sociale din ce în ce mai complicate şi
tehnologiile din ce în ce mai sofisticate solicită tot mai multă informaţie. Informaţia a
devenit, după cum arată Naisbitt, combustibilul societăţii contemporane. Ea este acea
materie care asigură funcţionarea diverselor sisteme, ba chiar şi evoluţia omeniri, în
genere.
Astăzi, evaluarea importanţei şi a impactului evenimentelor social-politice, anticiparea
tendinţelor economice, luarea deciziilor socio-culturale etc. – toate se fac în baza
informaţiilor, analizelor şi prognozelor pe care individul social le primeşte de la diverse
structuri prin mass-media. Receptarea şi cântărirea informaţiilor mediatice sunt activităţi
absolut necesare pentru realizarea nevoii de securitate socială, căreia îi corespunde funcţia
de supraveghere a mediului înconjurător. „Omul cântăreşte o mare parte a evenimentelor
de zi cu zi sau din viitorul existenţei sale pe baza analizelor şi prognozelor realizate
datorită informaţiilor economice, politice ori sociale difuzate de presă. Aici, prin receptarea
şi prelucrarea de informaţii, se realizează, de fapt, satisfacerea nevoii de securitate, care
este cu adevărat fundamentală, corespunzându-i „funcţia de supraveghere a mediului
înconjurător”, postulată (...) în 1948, de politologul american Harold D. Lasswel.” i De
menţionat faptul că filozofii nu califică necesităţile informaţionale ale individului drept
nevoi fundamentale de supravieţuire a umanului. Cu toate acestea, nevoia oamenilor de a
supraveghea (controla) mediul înconjurător întotdeauna a fost reală. Valoarea acestei nevoi
a crescut considerabil, îndeosebi, în secolul al XX-lea, când, au fost recunoscute drepturile
omului simplu de a participa la viaţa social-politică. Tot în această perioadă, mass-media
au început a fi considerate agenţi ai securităţii sociale.
 Complexitatea proceselor, tendinţelor şi fenomenelor din lumea modernă impune
cunoştinţe din ce în ce mai vaste, mai profunde şi mai diverse, cunoştinţe, care nu pot fi
dobândite din contactul direct al individului social cu realitatea. Vacuum-urile
informaţionale sunt suplinite de către mass-media, care se situează între individ şi lumea
înconjurătoare şi facilitează accesul şi integrarea acestuia în realitatea imediată. În
societăţile contemporane, supravegherea mediului – activitate, care asigură nevoia de
securitate, se realizează doar cu ajutorul şi prin intermediul informaţiilor de presă, omul
fiind incapabil să participe nemijlocit la toate evenimentele vieţii sociale. „...în actuala
societate de masă, numai mass-media sunt capabile să ne semnaleze evenimentele plăcute
sau neplăcute – fie că este vorba despre reduceri de preţuri la pantofi sau despre o furtună,
despre oferte de serviciu sau despre apariţia unei firme concurente, despre tragedia de la
Cernobâl sau sfârşitul Războiului Rece.” ii Presa este unica instituţie care decide unilateral,
dar în numele nostru şi pentru noi, ce este important şi ce nu din masa evenimentelor,
indicând asupra valorii şi popularizând anumite evenimente în detrimentul altora. În acest
context putem afirma că rolul presei în formarea viziunilor noastre despre evoluţia lumii
înconjurătoare este incontestabil.
Pentru ca supravegherea mediului să fie optimală, în cunoştinţă de cauză, instituţiile
mediatice trebuie să producă informaţii care ar viza toate domeniile vieţi, ar fi actuale,
prompte, corecte, utile, interesante etc. David Randall susţine că rolul unui ziar este de a
afla informaţia proaspătă despre chestiuni de interes public şi de a o transmite cititorilor cât
mai repede şi cu cât mai multă acurateţe, în mod cinstit şi echilibrat. iii Aşadar, rolul
primordial al mijloacelor de informare în masă, indiferent de statutul lor, este de a
transforma evenimentele în informaţii de presă.
Informaţia, citim în Dicţionarul explicativ al limbii române, este:
- o comunicare, veste, ştire care pune la curent pe cineva cu o acţiune;
- o lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru, totalitatea
materialului de informare şi de documentare, izvoare, surse;
- fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoştinţele prealabile, cuprinse
în semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini
plastice, indicaţie a unui instrument etc…).iv
 Informaţia jurnalistică este o comunicare care pune la curent publicul cititor cu o
acţiune, un fenomen, caz, lămureşte sau prognozează decurgerea acestora. Ea are valoare
doar în cazul când răspunde la întrebările: cine, ce, cum, când, unde şi de ce? Valoarea
informaţiei reiese din interesul publicului cititor şi este legată de necesitatea permanentă a
acestuia în autoreglare. Capacitatea informaţiei de a atrage şi reţine atenţia auditoriului
depinde de mai mulţi factori, care stau la baza procesului informaţional şi care, de fapt,
constituie principiile fundamentale ale jurnalismului. În această ordine de idei putem
menţiona:
- actualitatea informaţiei,
- operativitatea sau viteza de difuzare a acesteia,
- coincidenţa informaţiei cu interesul auditoriului,
- profunzimea,
- veridicitatea.
- plenitudinea,
- autoritatea sursei de informare etc.
Informaţia, potrivit lui Abraham Moles, este cantitatea de originalitate, de imprevizibil
pe care o aduce un mesaj. Filtrarea informaţiei în mass-media nu este un demers făcut la
întâmplare, în funcţie de subiectivitatea autorului. Ea ţine de natura informaţiei, a canalului
de transmisie (presă tipărită, radio, televiziune) şi de tipul de text pe care autorul are
intenţia să-l realizeze (ştire, reportaj, anchetă, interviu, comentariu). Albert Kientz oferă un
model general de tratare a informaţiei în presă. Modelul dat cuprinde patru criterii de
analiză a procesului de filtrare a informaţiei:
- originalitatea mesajului;
- gradul de inteligibilitate a acestuia;
- gradul de implicare a publicului;
- profunzimea psihologică a informaţiei transmise.v
Informaţia formează fluxul comunicaţional, în care se reflectă viaţa social-politică şi
economică a societăţii. Identificarea evenimentelor, trierea, ierarhizarea şi prelucrarea
acestora (transformarea lor în materiale jurnalistice) şi distribuirea produsului mediatic
sunt activităţi care asigură circuitul informaţional, circuit, care catalizează dezvoltarea
continuă atât a sistemului mass-media, cât şi a societăţii în genere.
Activitatea de supraveghere rezidă în găsirea şi producerea de informaţii utile şi
interesante pentru cetăţeni, care ar înlătura anumite incertitudini, i-ar preveni asupra unor
pericole potenţiale, ar contribui la dezvoltarea socio-culturală a lor. Consumatorul
produsului mediatic resimte nevoia nu doar a informaţiilor punctuale, privitoare la
evenimentele care au o influenţă directă sau imediată asupra lui, ci şi a informaţiilor care îl
vizează tangenţial sau care nu îl privesc direct. Şi aceasta pentru a fi la curent cu tot ce se
întâmplă în lume, pentru a supraveghea realitatea în dinamica dezvoltării sale. Aşadar,
funcţia de informare reprezintă un spectru întreg de activităţi ale reporterilor, generat de
preocupările, cerinţele şi interesele de tot felul ale auditoriului şi care are menirea să
răspundă nevoii informaţionale ale acestuia. Funcţia de informare conferă presei statutul de
instrument de control al realului.

2. Tipologia informaţiilor de presă

Valoarea informaţiilor despre evenimentele care se produc în mediu depinde, în mare
măsură, de interesul publicului cititor şi este legată de necesitatea permanentă a acestuia în
autoreglare. Din aceste considerente, informaţiile sunt utilizate, întâi de toate, ca
oportunităţi ce oferă puncte de sprijin indivizilor sociali. De aceea, informaţiile de presă se
referă, în mare parte, la mediul imediat al publicului şi, de obicei, au o utilitate imediată
pentru acesta. Dar mass-media pun în circuit nu doar informaţii cu o vădită dimensiune
pragmatică, ci şi informaţii despre procesele şi fenomenele, ce depăşesc mediul nostru
imediat şi care nu au tangenţe cu viaţa zilnică a auditoriului, care s-au produs sau încă
urmează să se producă.
Diversitatea produselor informaţionale este determinată de setea de cunoştinţe
informaţionale ale publicului, or, ele „...formează un repertoriu cultural specific, care se
adaugă reprezentărilor simbolice şi sistemelor de valori dobândite prin alte canale şi din
alte experienţe; acest ansamblu de cunoştinţe şi convingeri contribuie la crearea acelei
concepţii despre lume pe care se întemeiază toate deciziile cotidiene ale indivizilor.”vi
 Valoarea de întrebuinţare este criteriul care detectă trei tipuri de informaţii: informaţii
generale, informaţii utilitare, informaţii de avertisment.

Informaţii generale
Pentru a supraveghea lumea înconjurătoare, omul are nevoie de cele mai diverse
informaţii: neutre sau emotive, utile pe termen lung sau utile pe termen scurt, cu efecte
directe asupra lui sau cu efecte indirecte etc. Şi aceasta, pentru că ele acumulează elemente
care formează, în fine, contextul în baza căruia se iau deciziile şi se fac alegerile.
„Participarea la viaţa politică, participarea plenară la viaţa socială nu pot exista decât în
relaţie directă cu noţiunea de informaţie, care nu a rămas un concept oarecare, ci a ajuns,
iată, să constituie însăşi emblema modernităţii democratice, condiţia sine qua non a
acesteia.”vii
Aşadar, individul social, pentru a-şi exercita drepturile politice şi economice, pentru a
se integra în comunitatea din care face parte, pentru a elabora şi a implementa strategii,
etc., are nevoie de un capital informaţional. Graţie exploziei mass-media, astăzi acest
capital, deşi este mai puţin concret şi mai puţin personalizat, este unul mult mai amplu şi
mai nuanţat, format din aşa-numitele informaţii generale.
Informaţiile generale sunt informaţii neutre, care nu au efecte directe asupra auditoriul
şi nu trebuie neapărat să aibă o utilitate imediată. Ele asigură formarea cunoştinţelor
generale despre lume, a viziunilor asupra fenomenelor şi evenimentelor, contribuie la
înţelegerea situaţiilor, la configurarea opiniilor şi atitudinilor. Informaţiile generale
constituie un flux, care include informaţii despre noile descoperiri ştiinţifice, despre
realizări culturale, situaţii industriale, situaţii agricole, despre evoluţia fenomenelor sociale
(inflaţie, narcomanie, trafic de fiinţe umane etc.), iniţiative legislative, curiozităţi, etc.
Informaţiile generale dezvoltă şi diversifică experienţa culturală dobândită prin
instrucţia programată, răspunzând, pe de o parte, curiozităţii intelectuale, pe de alta,
nevoilor de orientare în lumea înconjurătoare.

Informaţii utilitare
 Faptul că omul are nevoie de informaţie generală, nu poate fi pus la îndoială. Dar mai
mult decât orice, omul are nevoie de informaţie specializată, care i-ar ajuta la moment să se
orienteze imediat în mediul lui apropiat. Acest gen de informaţie este cel mai puţin atractiv
pentru jurnalişti, dar, totodată, cel mai util şi mai aşteptat de public. De obicei, informaţiile
care au menirea de a ghida viaţa curentă, în audiovizual sunt programate pentru finalul
emisiunilor, iar în presa scrisă, pentru ultimele pagini, în rubrici speciale. Aceste rubrici, de
cele mai multe ori, sunt considerate de rutină şi sunt privite cu dispreţ de către ziarişti, în
timp ce pentru individul social ele constituie o zonă prioritară de interes public. Graţie unor
asemenea ştiri, aceştia se orientează în lumea de lângă ei, dobândesc instrumentele
informaţionale prin care controlează mediul apropiat, îşi gestionează resursele şi pe baza
cărora îşi organizează viaţa de zi cu zi.
Informaţiile utilitare, numite instrumentale în literatura de specialitate de limbă engleză
sau de serviciu, în literatura de specialitate de limbă franceză, vizează datele punctuale,
necesare, în mod practic, vieţii cotidiene, care au efecte directe asupra auditoriului şi o
valoare de utilizare imediată concretă. Ele ameliorează şi eficientizează activitatea zilnică a
omului, or, pun la dispoziţia lui date privind programe culturale, cotaţii bursiere, starea
vremii, servicii publice, preţuri, rezultatele jocurilor de noroc, programarea examenelor,
întreruperea apei sau a circulaţiei, modificările transportului urban etc. Acest tip de
informaţii, care face obiectul micilor ştiri şi semnalează oportunităţi, ajută oamenii să
obţină instrumente informaţionale, cu care se orientează şi prin care controlează mediul
înconjurător, organizându-şi viaţa de zi cu zi.
De menţionat că interesul sporit pentru astfel de informaţii a stat la baza apariţiei
ziarelor şi emisiunilor specializate consacrate design-ului interior, construcţiei de case,
îngrijirii grădinii, reparaţiilor, pregătirii bucatelor etc. Din categoria informaţiilor
instrumentale mai fac parte şi „micile anunţuri”, care pun in circuit informaţii-oferte: de
serviciu, de odihnă, de închiriere, vânzare, schimb ş. a.

Informaţii de avertisment
 Mass-media produc ştiri nu doar despre ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în jur, dar şi
despre ceea ce urmează să se producă sau ar putea să se întâmple. Particularitatea de a
mediatiza subiecte legate de viitor, a generat un rol nou a mass-media – cel anticipativ,
axat pe viziunea prospectivă a acestora. Rolul respectiv asigură egalitatea informaţională şi
oferă tuturor şanse egale pentru afirmare în viitorul apropiat. Dimensiunea anticipativă
pine în circuit informaţii, care se pot încadra în categoria celor de prevenire sau de
avertisment.
Informaţiile de avertisment sau de prevenire sunt o consecinţă a particularităţii presei de
a aborda şi subiecte legate de viitor, de posibilităţile pe care le are un fenomen de a se
produce şi de eventualele consecinţe ale acestuia. În unele cazuri, ele au efecte directe
asupra auditoriului, în alte cazuri – efecte indirecte, în unele situaţii pot avea utilitate
imediată, în altele – nu. Difuzarea informaţiilor privitoare la un eveniment care tocmai s-a
petrecut sau se petrece e urmată, frecvent, de informaţii care vizează efectele, posibilele
urmări sau consecinţe. Astfel, categoria informaţiilor de avertisment include: date privind
prognoza vremii; prognoze socio-financiare; informaţii de prevenire a epidemiilor, a
eventualelor inundaţii, a incendiilor; ameninţări militare ale propriilor teritorii; schimbări
sau perturbări în funcţionarea sistemelor sociale (noi legi, reglementări, noi numere de
telefoane, adrese ale instituţiilor publice, noi trasee sau orare ale transportului public) etc.
Mai mult, presa mai distribuie şi informaţii despre evenimente neaşteptate, nedorite:
catastrofe naturale (alunecări de pământ, cutremure, erupţii vulcanice, inundaţii, secete,
furtuni), catastrofe tehnogene (accidente rutiere, explozii tehnice, scurgeri de gaze,
emanaţii de radioactive, infectarea apelor sau a solului etc.), crize (greve, mitinguri, acte de
terorism, atacuri armate, scandaluri politice, economice culturale ş. a.). Caracterului utilitar
al informaţiei de avertizare condiţionează faptul că aceasta poate fi considerată drept o
varietate a informaţiei instrumentale. Însă datorită faptului că ea vizează doar evenimentele
care abia urmează să se producă, anticipează situaţii şi comunică date care pot orienta
publicul pentru viitorul imediat, poate fi calificată drept o categorie informativă de sine
stătătoare.
Informaţiile de prevenire permit mobilizarea colectivităţii întru evitarea situaţiilor de
criză. Anunţaţi din timp, oamenii, în cunoştinţă de cauză, iau măsurile de rigoare pentru a
se proteja sau măcar pentru a minimaliza daunele. Prin rolul de prevenire, mass-media îşi
confirmă statutul de instrument al democratizării vieţii sociale: deoarece informaţia este
accesibilă maselor – şi nu numai unei elite – avertismentele transmise prin presă relevă o
funcţie suplimentară, de dezvoltare a sentimentelor de egalitarism în interiorul societăţii.

3. Valori generale ale faptului ziaristic

Fenomenele, evenimentele sau întâmplările nu devin ştiri îndată ce se produc. Ele
trebuiesc identificate şi apreciate dacă se încadrează în problematica instituţiei de presă, se
potrivesc cu cele anterioare, provin de la o sursă reprezentativă, de încredere etc. Pentru a
fi mediatizate, evenimentele trebuie să corespundă anumitor criterii care determină
valoarea lor informativă. În scopul determinării priorităţii şi a utilităţii lor pentru public,
evenimentele cu valoare informativă, înseşi, intră în competiţie unele cu altele. Pentru a
distinge evenimentele cu valoare informativă, jurnaliştii folosesc o paradigmă informală a
valorilor faptului ziaristic, propusă în anul 1973 de Johan Galtang şi Mari Ruge. viii Cele
mai semnificative valori generale ale faptului ziaristic sunt:
1. Frecvenţa – perioada de desfăşurare a unui eveniment. Longevitatea
evenimentului este determinantă pentru jurnalişti, or, cu cât evenimentul se consumă mai
repede, cu atât mai operativ el urmează a fi mediatizat. Astfel de evenimente să înscriu în
agenda cotidienelor şi în grila de emisie a buletinelor informative audiovizuale.
Evenimente care durează un timp mai îndelungat, pot fi reflectate într-un săptămânal, într-
o revistă sau în emisiuni audiovizuale de analiză şi sinteză.
2. Pragul – amploarea unui eveniment. Există un prag până la care evenimentul nu
poate deveni subiect de ştire. Acest prag variază în intensitate de la ştirile locale la cele
naţionale, de exemplu. Odată relatat, există şi un prag ulterior al dramatismului: cu cât este
mai amplu subiectul, cu atât va fi nevoie de mai mult dramatism pentru a-i asigura
continuitatea.”ix
3. Claritatea – lipsa de ambiguitate a unui eveniment. În informaţia de presă,
natura polisemică a evenimentului, gama de semnificaţii şi modul de relatare a lui trebuie
reduse cât mai mult posibil.
 4. Capacitatea de semnificare – gama de semnificaţii a unui eveniment, care are la
bază două planuri:
a) proximitatea culturală – „apartenenţa” sau gradul de încadrare a evenimentului în
cultura majoritară, dominantă, oficială;
b) relevanţa evenimentului. „...evenimentele aparţinând culturilor, claselor sau
regiunilor foarte îndepărtate vor dobândi, fără îndoială, valoare de ştire dacă intră în
conflict cu acea cultură de „clasă” a reporterului – mai ales atunci când reprezintă o
ameninţare pentru aceasta...”.x
5. Consonanţa – predictibilitatea evenimentului sau măsura în care este
dorit/aşteptat de mass-media, pe de o parte, iar pe de alta – de public.
6. Neprevăzutul – caracterul excepţional, impredictibil al unui eveniment, care
reiese din gama de semnificaţii şi consonanţa acestuia.
7. Continuitatea – „evenimentul în desfăşurare”. Evenimentul, odată devenit ştire,
focalizează un anumit timp atenţia asupra sa, atât a opiniei publice, cât şi a mass-media.
8. Compoziţia – mixarea diferitelor tipuri de evenimente.
9. Referirea la naţiuni de elită. Dacă în eveniment sunt implicate marile puteri ale
lumii sau dacă consecinţele lui vizează direct sau tangenţial ţările „de elită”, acesta va fi
expus mai detaliat şi mai aprofundat şi va primi o acoperire mai bună decât în cazul când
protagoniştii sunt nişte ţări mici şi sărace.
10. Referirea la persoane de elită. Dacă în eveniment, oricât de banal ar fi, sunt
implicate persoane importante de talie naţională sau internaţională, acesta are reale şanse să
devină ştire. Or, acţiunile persoanelor de elită, care pot să ne influenţeze viaţa, permanent
ne suscită interesul.
11. Personalizarea. Evenimentele apar datorită activităţii sociale a indivizilor.
Personalizarea este necesară, pentru că permite publicului să se identifice cu cei implicaţi
în eveniment, contribuind, astfel, la o mai bună asimilare a informaţiei.
12. Negativismul. Ştiriştii consideră că veştile rele asigură ştirile bune, pentru că
ele sunt neprevăzute, se produc pe neprins de veste, se consumă relativ repede şi sunt
aşteptate.
 Valorile informative ale ştirilor nu sunt nici naturale, nici neutre. Ele formează un cod
care prezintă lumea într-un mod particular, chiar ciudat. Aceste valori alcătuiesc, deci, un
cod ideologic... Oricum, ele oferă o imagine destul de exactă asupra tipului de eveniment
care va avea prioritate în procesul de selectare a subiectelor. Importanţa evenimentului este
direct proporţională cu numărul calităţilor pe care acesta le întruneşte.

4. Obiective şi roluri de informare ale instituţiilor mediatice

Activitatea presei din perspectiva funcţiei de informare presupune realizarea mai multor
obiective, aşa precum:
- supravegherea mediului înconjurător;
- asigurarea continuă şi neîntreruptă a circuitului informaţional;
- abordarea multidimensională a realităţii;
- promovarea adevărului şi înlăturarea incertitudinilor;
- ierarhizarea, clasificarea şi poziţionarea informaţiilor din perspectiva priorităţilor
sociale;
- stocarea informaţiilor generale şi configurarea imaginii sociale a realităţii;
- promovarea informaţiei utilitare întru asigurarea orientării în mediul imediat;
- atenţionarea publicului asupra unor fenomene, situaţii şi tendinţe potenţiale.
- asigurarea securităţii individului social.

Funcţia de interpretare se realizează graţie unor roluri specifice ale mass-media, între
care:
- producerea informaţiilor generale şi asigurarea supravegherii realităţii înconjurătoare;
- producerea informaţiilor instrumentale şi asigurarea controlului asupra mediul
imediat;
- mediatizarea întru configurarea tendinţelor şi a fenomenelor reale sau potenţiale;
- avertizarea asupra posibilelor produceri de evenimente sau asupra eventualelor
consecinţe;
- prognozarea evoluţiei evenimentului şi a efectelor potenţiale ale acestuia;
- documentarea şi expunerea succesiunii în timp şi în spaţiu a evenimentelor;
 - crearea unei viziuni de ansamblu asupra realităţii înconjurătoare;
- mediatizarea chestiunilor de interes public şi asigurarea securităţii individului în
comunitatea din care face parte.
Funcţia de informare se concretizează în forme proprii de exprimare, în genuri
jurnalistice bine determinate. Expresii ale funcţiei de informare sunt: ştirea, interviul,
reportajul, darea de seamă.
Rolul primordial al mijloacelor de informare în masă este acela de triere, de ierarhizare
şi de stocare a faptelor şi întâmplărilor sociale şi de transformare a acestora în ştiri. Ele ne
informează şi ne indică ce anume este important şi ce nu din masa de evenimente, de
procese, de opinii. De aceea, mass-media pot fi considerate drept filtre prin care trece
existenţa socială şi care asigură însăşi reproducerea acesteia.
Literaturi recomandate
Bertrand, Claude-Jean. O introducere în presa scrisă şi vorbită. Iaşi: Polirom, 2001.
Coman, Mihai. Introducere în sistemul mass media. Iaşi: Polirom, 1999.
Hartley, John. Discursul ştirilor. Iaşi: Polirom, 1999.
Popa, Dorin. Mass-media, astăzi. Iaşi: Institutul European, 2002.
Randall, David. Jurnalistul universal. Iaşi: Polirom, 1998.
i
Dorin Popa. Mass-media, astăzi. Iaşi: Institutul European, 2002, p. 71.
ii
Claude-Jean Bertrand. O introducere în presa scrisă şi vorbită. Iaşi: Polirom, 2001, p. 36.
iii
David Randall. Jurnalistul universal. Iaşi: Polirom, 1998, p. 37.
iv
Dicţionar explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers enciclopedic, 1996, p. 491.
v
Coman Mihai (coordonator). Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare. Polirom:
Iaşi, 1997, p. 47.
vi
Mihai Coman. Introducere în sistemul mass-media. Iaşi: Polirom, 1999, p. 74.
vii
Dorin Popa. Mass-media, astăzi. Iaşi: Institutul European, 2002, p. 75.
viii
Vezi: John Hartley. Discursul ştirilor. Iaşi: Polirom, 1999, pp. 85-88
ix
John Hartley. Discursul ştirilor. Iaşi: Polirom, 1999, p. 85.
x
Ibidem, p. 86.