JURNALISM, ANUL I

FUNDAMENTE ALE SISTEMULUI MASS-MEDIA

Cursul 1

IMPORTANŢA MIJLOACELOR DE COMUNICARE ÎN MASĂ

Omul şi-a dorit întotdeauna să comunice: mai repede, mai clar, pe distanţe din ce
în ce mai mari, către un public din ce în ce mai numeros. Schimbul de informaţii, de
opinii, de idei implicat de comunicare a ajutat dintotdeauna comunităţile să trăiască mai
bine, să aibă un nivel ridicat de cultură şi de educaţie, să-şi sporească securitatea, să aibă
un nivel ridicat de trai. De la comunicarea personală sau de grup, individul a aspirat
treptat la comunicarea de masă prin care mesajul său să ajungă la mase largi de populaţie.
Acest scop a început să devină realitate odată cu apariţia mijloacelor de comunicare în
masă. Procesul a fost unul lung şi anevoios şi a fost potenţat de descoperirile de natură
tehnică şi de progresul înregistrat de educaţie, tot mai mulţi oameni învăţând să scrie şi să
citească. Apariţia tiparului în Europa, invenţie atribuită lui Gutenberg, în jurul anului
1455, a contribuit major la dezvoltarea presei scrise, începând cu faimoasele "gazzetta"
din Veneţia secolului al XVI-lea. Pe măsură ce segmente largi din societate au învăţat să
citească, iar ziarele au început să coste tot mai puţin şi să fie astfel disponibile maselor,
presa scrisă a devenit în secolul al XIX-lea un puternic mijloc de informare.
Puterea mijloacelor de informare în masă a sporit la începutul secolului al XX-lea,
odată cu apariţia radioului. În 1920, în SUA, apărea primul radio comercial şi pe măsura
trecerii anilor segmente tot mai largi de populaţie erau atrase de acest mijloc de informare
în masă. La radio se difuzau noutăţi, muzică, piese de teatru, se făceau transmisiuni în
direct de la evenimentele majore. Iar anii respectivi au fost extrem de tumultoşi, dacă este
să ne referim numai la cele două războaie mondiale. Mult timp, radioul a fost considerat
cel mai rapid mijloc de informare.
După cea de-a doua conflagraţie mondială, în baza unor achiziţii tehnologice
făcute de-a lungul timpului, se afirma şi televiziunea. Imaginea tv aducea un plus de
credibilitate mesajelor jurnalistice şi făcea din TV regina mijloacelor de informare în
masă. Dacă posturile de radio difuzau primele informaţia, televiziunea arăta ce s-a
întâmplat, în timp ce a doua zi presa scrisă dezvolta subiectul. Ultimul mare progres
înregistrat în domeniu sunt publicaţiile online care au capacitatea, ca prin intermediul
internetului să transmită mesaje multimedia, mesaje ce pot îngloba în acelaşi timp text,
video, foto şi sunet.
1
 Tot în rândul mijloacelor de informare în masă sunt incluse şi agenţiile de presă.
Acestea sunt „angrosişti” de informaţie, furnizând ştiri, interviuri, foto şi video nu direct
către public, ci către celelalte mijloace de comunicare în masă (radio, tv, presa scrisă şi
online).
Mijloacele de comunicare în masă sunt identificate şi prin expresia de origine
englezească "mass-media". Prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, mesajele
de interes ajung, în acelaşi timp, la un număr uriaş de persoane, aflate - de multe ori - la
distanţe mari unele de altele. Într-un sens mai larg, mijloacele de comunicare în masă
includ afişe, filme, diapozitive, fotografii, casete video sau adio, dvd-uri sau alte
mijloacele moderne de stocare digitală, cărţi, reviste, ghiduri, broşuri, newsletter-uri,
pagini web, e-mail-uri, postere, reclame, buletine, etc. Asociate strict principiilor
jurnalistice, mijloacele de informare includ: presa scrisă (ziare, reviste, diverse
publicaţii), radio, tv şi mijloace de informare online.
Mijloacele de comunicare, de informare în masă specifice jurnalismului sunt
utilizate de ziarişti în baza unor standarde foarte clare. Jurnaliştii au misiunea de a
identifica din viaţa de zi cu zi fapte, informaţii, opinii de interes pe care le vor transmite
publicului în mod complet, clar, rapid, fără echivoc, respectând acurateţea evenimentului.
Toate acestea vor ajunge la public prin intermediul ziarelor, posturilor de radio sau tv şi
prin publicaţiile online.
Informaţia stă la baza deciziilor pe care luăm în fiecare zi. Informaţiile meteo,
cele despre trafic, despre petrecerea timpului liber, despre starea economiei, despre
evenimentele politice, informaţiile sportive, toate au rolul de a ne orienta în activitatea
noastră zilnică. Fie că le folosim imediat, fie că le înmagazinăm pentru o utilizare
viitoare, fie că acţionăm conştient sau nu, informaţiile culese din mass-media stau la baza
multor decizii din viaţa noastră de zi cu zi. Pe lângă informaţie, ziarele, publicaţiile
online, programele de radio sau tv, ne livrează şi produse ce ne ajută să ne destindem. Ne
referim la rebusuri, caricaturi, rubrici de bancuri, imagini video haioase surprinse din
viaţa de zi cu zi, programe muzicale, emisiuni de divertisment. Mass-media contribuie şi
la educarea unor segmente importante din populaţie, misiune îndeplinită prin articole sau
emisiuni culturale, de vulgarizare a ştiinţei, de călătorie, etc.
În zilele noastre nu mai există locuinţă unde să nu existe măcar un televizor,
posturile de radio sunt ascultate pe scară largă în mijloacele de transport, internetul a
devenit o constantă cotidiană, realitate ce a potenţat exponenţial dezvoltarea
jurnalismului online. În ceea ce priveşte presa scrisă, chiar dacă cititorii săi sunt din ce în
ce mai puţini, credibilitatea sa este una dintre cele mai ridicate. În zilele noastre nu ne
mai putem imagina viaţa fără existenţa mijloacelor de informare. Nevoia imensă de a
comunica, de a da şi a primi informaţii a fiecăruia dintre noi, a dus şi la dezvoltarea

2
reţelelor de socializare. Acestea sunt folosite atât de mass-media pentru a-şi plasa
propriile mesaje, cât şi de indivizi dornici de a difuza informaţii, de a-şi face publice
opiniile legate de un eveniment sau altul. Nu trebuie confundat însă jurnalismul cu texte
plasate pe Facebook sau Twitter. Jurnalismul oferă informaţie verificată, de interes
public, colectată, redactată şi furnizată de profesionişti ai domeniului, care îşi
conştientizează rolul în societate şi îşi asumă responsabilităţi pe măsură.
Pe fondul dezvoltării lor continue, mass-media sau mijloacele de informare în
masă au atras sute de milioane, miliarde de cititori, telespectatori, radioascultători – cu
toţii reacţionând la mesajele jurnaliştilor. Ce înseamnă aceste fapt? Mass-media deţin o
forţă uriaşă: schimbă mentalităţi, trezesc conştiinţa naţională, influenţează curente
politice, demască impostori, scoat la lumină cazuri de corupţie, provoacă demisii ale
responsabililor incompetenţi şi promovează talente şi profesionişti. Cei care au lucruri de
ascuns se tem de presă, pe când cei neajutoraţi văd în jurnalişti, de cele mai multe ori,
ultima lor speranţă. Datorită acestor atribute, ziariştii au ajuns să fie numiţi "watchdogs"
sau "câinii de pază ai democraţiei". Ei sesizează derapajele de la normalitate şi le fac
publice. Ziaristul nu are forţa de a reda unui bolnav sănătatea, unui şomer slujba sau unei
mame copilul decedat în spital. Dar are posibilitatea să investigheze, să solicite explicaţii,
să descopere abuzuri şi să ceară public luarea unor măsuri care să readucă normalitatea în
viaţa unor oameni care au suferit din cauza unor nedreptăţi, din cauza unor abuzuri cărora
le-au căzut victime. În aceste atribute rezidă forţa şi importanţa mass-media şi de aceea,
prin activitatea desfăşurată de-a lungul istoriei, mijloacele de informare în masă au ajuns
să fie considerate "a patra putere în stat". Constituţional, întru-un stat există putere
legislativă (Parlamentul), executivă (Guvernul) şi judecătorească (instanţele de judecată).
Presa nu este recunoscută de nicio lege ca o putere în stat, numai că realitatea, viaţa de zi
cu zi au demonstrat că prin activitatea lor, instituţiile media supraveghează cele trei
puteri, semnalându - atunci când este cazul - abuzurile, derapajele sau lipsa lor de
eficienţă. În acest fapt stă forţa mass-media şi astfel se explică supranumele de "a patra
putere în stat".
Ziariştii deţin nu doar o mare forţă, dar şi o uriaşă responsabilitate. Ei trebuie să
caute şi să găsească întotdeauna adevărul. Nu va fi uşor niciodată! Întotdeauna vor
întâmpina obstacole, li se vor pune piedici, vor fi induşi în eroare. De multe ori vor fi
singuri! Trebuie să treacă însă peste tot! Stăpânul suprem al ziaristului este publicul.
Cititorul, telespectatorul, radioascultătorul, interesul lor, va fi întotdeauna pe primul loc
în preocupările ziaristului, chiar dacă asta înseamnă să se încalce o ierarhie redacţională,
adică să se intre în conflict cu şefii din redacţie.
Mass-media sunt un pilon fundamental al democraţiei, iar societăţile moderne nu-
şi pot concepe existenţa în absenţa unor mijloace de informare puternice, garanţi ai

3
libertăţii de exprimare. Articolul 30 din Constituţia României proclamă libertatea de
exprimare, precizând că libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. De
asemenea, interzice cenzura de orice fel şi stipulează că nicio publicaţie nu poate fi
suprimată. Articolul 31 mai spune că "dreptul persoanei de a avea acces la orice
informaţie de interes public nu poate fi îngrădit".

Cursul 2

TIPOLOGIA MASS-MEDIA

4
 O clasificare generală împarte mass-media în presă scrisă, online, televiziune şi
radio. Ultimele două tipuri de media, radio şi tv, formează şi ceea ce se numeşte
audiovizual. Spre deosebire de presa scrisă şi de publicaţiile online, audiovizualul are un
regim suplimentar de avizare, reglementare şi supraveghere. Dacă oricine din ţara aceasta
poate să-şi înfiinţeze o publicaţie de presă scrisă sau online, respectând, bine-nţeles legile
în vigoare, un post de radio sau tv nu poate funcţiona fără obţinerea unei licenţe acordate,
în ţara noastră, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Excepţie fac posturile de
radio şi tv ce emit numai online. CNA nu doar că licenţiază, dar şi reglementează, emite o
serie de norme şi supraveghează respectarea lor, sancţionând cu avertismente, amenzi şi
chiar retragerea licenţei (fapt echivalent cu întreruperea emisiei), posturile de radio şi tv
ce încalcă aceste reglementări. Prin regulile pe care le elaborează, CNA - de exemplu -
protejează de violenţă, de expunere la mesaje cu conţinut erotic publicul, în general, şi în
mod special anumite categorii de public, precum copiii. CNA reglementează şi difuzarea
spoturilor de publicitate, derularea campaniilor electorale în audiovizual, echilibrul şi
echidistanţa produselor media, transparenţa finanţării entităţilor media, etc. Se consideră
necesar acest sistem suplimentar de reglementare în ideea că radioul şi televiziunea au o
forţă extraordinar de mare, având acces la publicuri extrem de vaste, unele dintre ele -
deosebit de expuse manipulării.
Există însă şi alte tipologii de care trebuie să ţinem seama pentru a înţelege mai
bine necesitatea, rolul, existenţa şi funcţionarea canalelor media.
O altă clasificare ia în calcul regimul de proprietate sub care se află mass-media.
Astfel, vorbim de canale private (comerciale) şi canale de stat (aflate în serviciul public).
Cele private îşi atrag veniturile – în principal - din difuzarea/publicarea reclamelor, la
care se adaugă desfăşurarea unor activităţi comerciale specifice. Entităţile media
aparţinând statului, pe lângă aceste surse de venit, beneficiază şi de fonduri de la bugetul
statului. Dacă până la 1 ianuarie 2017, românii plăteau taxa radio-tv, de la această dată
taxa respectivă a fost eliminată, iar finanţarea se face prin alocare bugetară directă.
Diferenţe există nu doar la capitolul finanţare, ci şi între programele difuzate. În timp ce,
spre exemplu, o televiziune comercială are libertatea totală în stabilirea grilei de
programe, a emisiunilor ce vor fi difuzate, posturile publice sunt obligate să respecte
anumite prevederi legislative. În schimbul ajutorului financiar primit de la stat, ele trebuie
să difuzeze şi programe educative, culturale în ideea că populaţia “nu trebuie lăsată
pradă” numai programelor posturilor comerciale, care vizând în mod special profitul ar
putea difuza cu predilecţie programe frivole, de o calitate îndoielnică sau axate de
scandal. În România, în proprietatea statului se află Societatea Română de Televiziune
(SRTV) cu canalele naţionale TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, cărora li se adaugă
5
TVR Internaţional şi TVR Moldova, ultimul dedicat ceţăţenilor din Basarabia. Tot sub
cupola SRTV funcţionează şi studiourile teritoriale din Cluj, Craiova, Târgu Mureş, Iaşi
şi Timişoara. Tot statul controlează Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), cu
posturile naţionale Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România
Antena Satelor, Radio România Muzical, şi cu posturile regionale Radio Bucureşti FM,
Radio România Cluj (cu posturile locale Sibiu şi Sighet), Radio România Constanţa,
Craiova, Iaşi, Reşiţa, Târgu-Mureş, Timişoara (cu postul local Arad) şi posturile
internaţionale Radio România Internaţional şi Radio România Chişinău. Statul roman
este şi proprietarul agenţiei naţionale de presă Agerpres. În zona comercială, ca entităţi
private, activează majoritatea posturilor de televiziune (PRO TV, Antena 1, România TV,
Realitatea TV, etc), o serie de posturi de radio (Kiss FM, Europa FM, Digi FM, Radio
ZU, etc), agenţii de presă precum (Mediafax sau News. ro) şi ziarele şi restul
publicaţiilor.
O altă clasificare împarte mijloacele de informare în internaţionale (care acoperă
mai multe ţări), naţionale (care au o acoperire, o difuzare la nivelul unei ţări), regionale
(se adresează unei regiuni) şi locale (vizează populaţia unui judeţ).
În funcţie de conţinutul lor, mijloacele de informare – indiferent că sunt televiziuri,
radiouri, publicaţii online sau aparţin presei scrise – se împart în generaliste şi
specializate. Cele generaliste au un conţinut variat, încercând să acopere cât mai multe
gusturi. O televiziune generalistă va difuza, spre exemplu, atât filme, cât şi programe
informative (jurnale de ştiri şi emisiuni de dezbatere şi de anchetă), va avea atât emisiuni
de divertisment, cât şi transmisiuni sportive. O publicaţie generalistă va include, la rândul
ei, articole din majoritatea domeniilor: politică, sport, cultură, sănătate, fapt divers, social,
etc. Mijloacele de informare specializate vor avea, în schimb, un conţinut unidirecţional,
în funcţie de domeniul ales. Astfel, există televiziuni specializate ce difuzează numai
desene animate, filme, modă, sport, diferite tipuri de muzică, există canale de ştiri sau
televiziuni cu conţinuturi exclusiv religioase, de bucătărie, de pescuit şi vânătoare, etc.
Este şi cazul unor publicaţii sau posturi de radio.
În funcţie de predilecţia spre anumite subiecte, instituţiile media se împart în
independente (neutre) şi partizane (afiliate). Prin statutul lor, mass-media îşi asumă una
dintre cele două posturi. Majoritatea se declară independente, scopul lor asumat fiind
slujirea interesului public, fără afinităţi de niciun fel. Cele afiliate în schimb, promovează
anumite entităţi, fie că vorbim de partide politice, de societăţi comerciale, de curente
culturale, de grupări sportive, comunităţi sau localităţi. Se înfiinţează ca parte a unor
strategii de marketing, având rolul de a duce către public mesaje de promovare.
Instituţiile media partizane au obligaţia morală faţă de public de a-şi face publică în mod
clar orientarea, astfel încât să nu-şi amăgească cititorii, telespectatorii sau

6
radioascultătorii. Astfel, aceştia să preia mesajele lor, altfel partizane, drept unele
obiective, în afara influenţelor de orice gen. Publicaţiile partizane sunt, de cele mai multe
ori, finanţate din surse pe ale căror interese le servesc. Statutul pe care şi-l asumă fiecare
mijloc de informare, independent sau afiliat, ar trebuie menţionat foarte clar printr-un text
plasat pe frontispiciul publicaţiei sau în căsuţa redacţională.
În cazul presei scrise, în funcţie de periodicitatea de apariţie, există:
- cotidiane, publicaţii care apar în fiecare zi, de luni până vineri sau – după caz - de luni
până sâmbătă sau de luni până duminică;
- săptămânale. Apar o dată pe săptămână, ziua în care se iese pe piaţă fiind aleasă de
fiecare redacţie în parte. Cele mai multe apar însă lunea;
- lunare. Apar o dată pe lună. Aceste publicaţii sunt în marea lor majoritate reviste;
- cea de-a patra categorie o reprezintă publicaţiile care au periodicitate mixtă: de două ori
pe săptămână, de două ori pe lună, care au o apariţie trimestrială, semestrială sau anuală.
În funcţie de modul în care se raportează la realitate, în funcţie de subiectele pe
care le promovează, în funcţie de politica editorială, publicaţiile se împart în "tabloide" şi
"serioase" (de calitate). Primele insistă de subiecte senzaţionaliste, ce implică sex, bani,
sânge. Crimele ajung pe prima pagină, iar zvonurile de transformă cu uşurinţă în articole.
Conţinutul publicaţiilor tabloide se mai hrăneşte cu picanterii din viaţa vedetelor, cu
scandaluri, iar informaţia lasă loc divertismentului. De partea cealaltă, presa de calitate,
"quality paper" este cea care îşi impune standarde editoriale ridicate. Este locul unde se
găsesc informaţia atent verificată, opiniile avizate, este tribuna de la care se stabileşte
agenda unei societăţi, locul unde se nasc curente de opinie. Presa de calitate îşi asumă, în
acelaşi timp, un rol activ în societate - împărţind cu obiectivitate critici şi laude – dar şi
un rol educativ.
Există o diferenţă între publicaţia taboidizată din punct de vedere al conţinutului şi
tabloidul, ca şi format de ziar. Ultimul face referire la mărimea paginii de ziar, care este
pe jumătatea formatului mare, tip "broadsheet".

Curs 3

FUNCŢIONAREA ECONOMICĂ A MASS-MEDIA. VENITURI ŞI CHELTUIELI

Menirea mass-media este să informeze, să aducă la lumină adevărul, să apere

interesul public, să pună presiune pe autorităţi pentru a-şi face datoria faţă de comunitate,

7
să fie vocea celor oropsiţi, să semnaleze abuzuri, să contribuie la corectarea unor
nedreptăţi, să fie vocea opiniei publice, să constituie o platformă deschisă şi democratică
de dezbatere. Iar enumerarea poate continua. Pentru a-şi duce la îndeplinire toate aceste
obiective un mijloc de informare în masă trebuie să dispună de o redacţie numeroasă, cu
ziarişti buni, să aibă echipamentele necesare, mijloace de transport cu care să se
deplaseze pe teren, etc. Pe scurt, necesită investiţii importante pentru a-şi începe
activitatea şi cheltuieli destul de mari pentru activităţile curente.
Din punct de vedere economic, un ziar, o televiziune, un post de radio
funcţionează ca orice societate comercială. Are venituri şi cheltuieli. Are angajaţi cărora
trebuie să le plătească salariile, achită impozite şi taxe. Şi da, poate intra în faliment dacă
nu-şi gestionează corect resursele.
Conform legilor din ţara noastră, oricine îţi poate înfiinţa o publicaţie. Are nevoie
de o societate comercială şi, binen-nţeles, de banii şi cunoştinţele necesare demarării
activităţii. Societatea comercială sub cupola căreia apare o publicaţie se numeşte editor şi
poate avea acelaşi nume sau unul diferit de al publicaţiei propriu-zise. În zona
audiovizualului românesc, pentru funcţionare este nevoie, suplimentar, de licenţă din
partea Consiliului Naţional al Audiovizualului. Licenţa este obţinută de societatea
comercială care gestionează activitatea postului de radio sau televiziune.
În cadrul activităţii unui mijloc de informare în masă cheltuielile sunt multiple şi
sunt impuse, printre altele, de:
1. achiziţionarea echipamentelor necesare activităţii jurnalistice. Vorbim de
computere performante, de camere de luat vederi, reportofoane, aparate de
fotografiat, dispozitive de stocare a informaţiei, o serie de programe de calculator
necesare redactării, editării video, foto şi audio. Jurnalismul modern este
dependent de tehnologie, iar aceasta din urmă se procură la costuri foarte mari;
2. jurnalismul de calitate se face cu ziarişti bine pregătiţi. Aceştia au nevoie de
specializări pe anumite domenii, de urmarea unor cursuri, de trecerea prin etape
periodice de training. Toate acestea se fac, în principal, pe cheltuiala angajatorului.
Ziariştii buni au nevoie şi de o motivaţie salarială pe măsură, dar şi de avantaje
financiare conexe, precum prime, bonusuri, etc.;
3. activitatea jurnalistică include multe deplasări. O redacţie trebuie să
dispună de mijloace de transport, să deconteze cheltuieli ce sunt asociate acestor
deplasări precum cele de cazare, de masă sau diurne;
4. orice publicaţie, post de radio sau televiziune îşi desfăşoară activitatea într-
un sediu. Achiziţionarea sau, după caz, închirierea acestor spaţii este destul de
costisitoare pentru că aceste sedii trebuie să fie în zonele centrale ale unor
comunităţii, să permită accesul rapid al ziariştilor la sedii de instituţii care,

8
majoritatea, sunt amplasate în centru. În plus, în redacţia unui post de radio sau
televiziune sunt invitate multe personalităţi, ca şi participanţi la diferite emisiuni.
Şi din acest motiv zonele centrale sunt de dorit pentru sediile mass-media,
presupunând distanţe mai mici de parcurs, fiind mai uşor de reperat. Sediile
trebuie să arate foarte bine, să fie atrăgător utilate, ele fiind automat asociate cu
imaginea publică a respectivelor mijloace de informare;
5. asociate sediului sunt cheltuielile cu utilităţile (apă canal, energie electrică
şi termică) şi diferite servicii precum furnizarea de internet, telefonie, curierat, etc;
6. resurse financiare consistente sunt alocate şi pentru achiziţionarea unor
imagini video, unor fotografii de care redacţia are nevoie în realizare unor
demersuri jurnalistice. De asemenea, o televiziune va difuza filme sau emisiuni,
achiziţionate – la fel – cu costuri mari;
7. redacţiile au nevoie şi de abonamente la agenţii de presă, entităţi care -
contracost - furnizează de la fotografii şi imagini, până la ştiri, interviuri şi alte
produse media de informare sau opinie;
8. organizaţiile media alocă fonduri consistente şi pentru promovarea propriei
activităţi. Fie că vorbim de promovare în asamblu sau promovarea unor emisiuni,
a unor rubrici, a unor campanii sau a unor vedete din cadrul redacţiei, jurnalişti
reprezentativi pentru respectiva organizaţie;
9. în cazul publicaţiilor se adaugă şi cheltuielile cu tiparul. Ziarul poate fi
tipărit la o tipografie care face parte din aceeaşi societate comercială, din acelaşi
trust, şi atunci costurile sunt mai mici, sau poate fi tipărit la o tipografie
independentă, externă, caz în care cheltuielile cu tiparul sunt mai mari. Trebuie
ţinut însă cont că atunci când dispune de o tipografie proprie, organizaţia media
trebuie să rentabilizeze şi funcţionarea acesteia, adăugându-se alte costuri, cu
achiziţionarea echipamentelor tipografice, a hârtiei de ziar, a cernelurilor sau cele
impuse de salariile tipografilor;
10. există şi cheltuieli numite de difuzare sau de emisie. Astfel, pentru a fi citit
de public, ziarul trebuie distribuit. El se vinde la tonetele de presă sau, în baza
abonamentelor, este dus la locuinţele abonaţilor de serviciile poştale sau de
curierat. În ambele cazuri, distribuţia ziarului implică cheltuieli pentru editor.
Trebuie plătite firmele de distribuţie, cele de curierat, poşta. În cazul televiziunilor,
emisia de calitate şi pe teritorii cât mai întinse implică achiziţia unor echipamente
şi plata unor abonamente, spre exemplu la furnizorii de televiziune pe cablu sau
pentru emisia digitală;
11. unele organizaţii media îşi dezvoltă activitatea şi pe baza contractării unor
credite. În acest caz există costuri cu dobânzile asociate acestor credite;

9
 12. există şi alte tipuri de chltuieli. Spre exemplu, cele de natură juridică.
Ziariştii, publicaţiile pentru care scriu sunt des acţionaţi în judecată. În faţa
instanţelor sunt reprezentaţi de avocaţi, care nu sunt deloc ieftini. Există şi
cheltuieli asociate drepturilor de autor, posturile de radio şi tv având de plătit în
periodic sume către organizaţii ale artiştilor pentru difuzarea unor cântece
aparţinând acestora, spre exemplu.
Iar lista costurilor rămâne deschisă, putând apărea oricând cheltuieli neprevăzute.
Dacă într-o organizaţie media costurile vin din multe direcţii, veniturile - în
schimb - nu sunt atât de diversificate. Principala sursă o reprezintă încasările din
publicitate. Un ziar publică machete publicitare. O televiziune, un post de radio difuzează
reclame. Aceste acţiuni se realizează contracost. Un ziar va încasa cu atât mai mulţi bani
pe centimetrul pătrat de machetă publicitară publicată cu cât are mai mulţi cititori. La fel
şi televiziunea şi radioul. Cu cât au mai mulţi telespectatori sau radioascultători, cu atât
vor pretinde şi vor obţine mai mulţi bani de la firmele care vor să-şi facă reclamă sau de
la firmele de publicitate, intermediari ce asigură legătura dintre mijlocul de informare şi
societatea comercială ce doreşte să-şi promoveze un produs.
Este importantă nu doar cantitatea publicului, ci şi calitatea acestuia. Publicul se
împarte pe categorii în funcţie de vârstă, sex, studii urmate, nivel al veniturilor. Cel mai
preţios este publicul comercial, cel din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de
ani. Publicul comercial este vânat de toţi advertiserii, adică de toţi cei care vor să
cumpere spaţiu de reclamă pentru că are bani, vrea să-i cheltuiască, iar decizia de
cumpărare îi aparţine. La polul opus se află pensionarii din mediul rural, persoane care nu
au nici foarte mulţi bani şi nu cumpără nici foarte multe lucruri. În acest context, pe piaţa
de publicitate va fi mai valoros un public mai mic, dar cu o putere şi o disponibilitate de
cumpărare mai mari, decât un public mai mare, dar cu venituri mici.
Structura publicului se stabileşte prin studii de audienţă, în cazul audio-vizualului,
şi prin auditarea tirajelor, în cazul publicaţiilor. Audienţa unei televiziuni, adică numărul
persoanelor care urmăresc la un moment dat un anumit post, se stabileşte prin
măsurătorile făcute de o organizaţie independentă care foloseşte aparate speciale, numite
peoplemetre, montate pe televizoarele unui eşantion reprezentativ de telespectatori. În
România, auditarea tirajelor din presa scrisă şi a traficului din presa online sunt făcute de
un organism independent - Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT). Acesta certifică
succesul de piaţă al publicaţiilor online (indicând numărul de afişări, de vizite, clienţi
unici) şi de presă scrisă (prin evidenţierea tirajului brut, total vânzări şi total difuzat).
Prin urmare, canalele media concură între ele pentru a atrage categorii cât mai
mari şi mai valoroase de public, care, automat, le vor aduce şi advertiseri valoroşi, care
investesc sume mari în achiziţia de spaţiu publicitar. Dacă au un conţinut valoros,

10
mijloacele de informare în masă vor atrage un public numeros, valoros, ce-i va determina
pe advertiseri să cumpere mai multă reclamă la preţuri tot mai mari. Ce va urma?
Beneficiind de încasări mari din publicitate, organizaţiile media vor investi şi mai mult în
conţinut şi vom avea o spirală în creştere. Este falimentară însă o spirală în scădere:
conţinut slab ce generează încasări mici din publicitate, ceea ce înseamnă şi mai puţini
bani investiţi în conţinut şi, practic – în final - prăbuşirea încasărilor din publicitate.
În plus faţă de reclamă, ziarele mai au încasări din "plata la bucată" a acestora.
Este vorba de preţul plătit de cititor pentru pentru fiecăre ziar. Veniturile din această zonă
nu au fost însă niciodată consistente din cauză că un exemplar de ziar se vinde sub preţul
de producţie, altfel ar deveni prohibitiv.
Instituţiile media mai pot obţine venituri din activităţi independente gen
producerea şi comercializarea unui serial de televiziune, realizarea unor spoturi
publicitare, închirierea către terţi – contracost - a unor echipamente.
Pentru a reduce din cheltuieli prin împărţirea acestora, în cadrul mass-media s-a
produs fenomenul de trustizarea. Trustul media include mai multe mijloace de informare
din medii diferite. Aşa se face că se fac economii la unele cheltuieli. Spre exemplu, un
eveniment filmat de televiziunea din trust poate folosi drept material de documentare şi
pentru redacţiile online, radio şi presă scrisă, din acelaşi trust. Se elimină astfel o parte
din cheltuielile de transport şi chiar din cele redacţionale.
Activitatea redacţională şi funcţionarea economică a unui canal media sunt astfel
interconectate. Trebuie să înţelegem importanţa fiecărei şi că efortul trebuie să fie unul
comun. Mai ales în condiţiile de piaţă de astăzi când bugetele de publicitate sunt din ce în
ce mai mici, iar concurenţa mass-media care aspiră la aceste bugete - din ce în ce mai
mare.
Toate mecanismele expuse mai sus se aplică mass-media independente. În cazul
celor partizane, o parte din finanţarea necesară funcţionării vine de la structurile pe ale
căror interese mass-media partizane le promovează.

Cursul 4

ORGANIZAREA UNEI INSTITUŢII MEDIA

În prezent, condiţiile de pe piaţa media sunt extrem de dificile, mai mulţi factori
concurând la această realitate. În primul rând există multe mijloace de informare în masă,
ceea ce înseamnă o concurenţă foarte mare. În al doilea rând se produc modificări uriaşe
în acest domeniu, prin transformările aduse de noile tehnologii. Presa online câştigă
11
foarte mult teren, în timp ce presa tradiţională, adică printul - se clatină în mod serios. În
al treilea rând - mediul economic este destul de viciat în privinţa funcţionării mass-media,
bugetele alocate publicităţii fiind din ce în ce mai insuficiente pentru nevoile reale din
piaţă. În aceste condiţii, pentru a se adapta realităţii şi a performa, instituţiile media
trebuie să fie foarte bine organizate.
Orice organizaţie media este alcătuită din trei mari compartimente: redacţional,
tehnic şi administrativ.
Redacţia reprezintă nucleul unui mijloc de informare în masă, este motorul său.
Aici se produce conţinutul editorial ce va ajunge la public, indiferent că vorbim de
televiziune, radio, presa scrisă sau online. Ierarhia redacţională începe cu funcţia de
reporter. Acesta este "furnicuţa", "ochii şi urechile redacţiei", ziaristul care se duce pe
teren. Este văzut la accidente, la incendii, la conferinţele de presă, la mitinguri, la greve şi
la inundaţii, este la datorie şi la ora două dimineaţa, şi în week-end şi pe cel mai crunt ger
sau ridicată temperatură. Când alţi ziarişti sărbătoresc alături de familie şi de prieteni
trecerea în noul an, reporterul este fie în centrul oraşului, relatând despre cum decurge
petrecerea publică organizată de autorităţi, fie la unitatea de primire a urgenţelor de la
spital pentru a scrie despre cum unii semeni de-ai noştri au exagerat cu consumul de
acool sau alimente în aceste momente de bucurie. Reporterii sunt senzorii, antenele
fiecărei redacţii, adunând informaţii, luând declaraţii, intervievând oficialităţi sau simple
persoane. Reporterul hrăneşte redacţia cu materia primă necesară procesului jurnalistic.
Face primul pas din demersul de informare corectă a publicului. Misiunea reporterului se
încheie în momentul în care colectează toate informaţiile necesare, acoperind
evenimentul sub toate aspectele sale, iar informaţiile astfel adunate sunt trimise în
redacţie. Prin urmare, reporterul doar colectează informaţii, neavând rolul de a şi redacta
articolul. În redacţie, informaţiile sunt preluate de un editor.
La rândul său, editorul are numeroase sarcini, toate la fel de importante. El va
selecta informaţiile, reţinându-le doar pe cele relevante, în acord cu unghiul de abordare
şi genul jurnalistic alese pentru a le transmite publicului. Informaţiile sunt apoi
ierarhizate şi puse în formă, adică redactate. Editorul va ţine în permanenţă legătura cu
reporterul sau reporterii care îi furnizează informaţiile de pe teren, coordonându-i.
Editorul are abilitatea de a sesiza potenţialul unui subiect, de a lua fidel pulsul unui
eveniment, de a-l surprinde în coordonatele sale esenţiale, de a-i anticipa evoluţii
neprevăzute, de a sesiza legături nevăzute, are o mare capacitate de a lucra sub presiunea
timpului şi de a respecta deadline-uri, termene limită. Editorul va fi cel care va da forma
finală materialului jurnalistic.
În funcţie de organizarea redacţiei, de numărul de jurnalişti de care dispune şi de
pregătirea şi experienţa acestora, o redacţie poate avea şi redactori. Aceştia au misiunea

12
atât de a colecta informaţiile de pe teren, cât şi de a redacta materialul jurnalistic final.
Redactorul trebuie să fie astfel un ziarist complet. Să facă faţă exigenţelor de pe teren, dar
şi celor din redacţie. Totul contratimp. Redactorul trebuie să dea dovadă, pe lângă
abilităţile profesionale şi de o mare rezistenţă fizică, el având de îndeplinit obligaţii care
în alte redacţii sunt în sarcina a doi ziarişti: reporter şi editor. De partea sa, redactorul are
avantajul că poate contopi, armoniza foarte bine munca desfăşurată pe teren cu cea din
redacţie. El le face pe amândouă, anulând astfel riscul de a se pierde din esenţa unui
eveniment la predarea ştafetei, risc ce se manifestă într-o proporţie mai mare pe
organizarea redacţională reporter-editor.
Odată redactat materialul jurnalistic, acesta va ajunge la şeful de departament, care
coordonează un departament ce poate fi politic, administrativ, social, sportiv, cultural,
economic, etc. Mai multe departamente se pot afla în subordinea unui redactor-şef
adjunct, o redacţie putând avea unul sau mai mulţi redactori-şefi adjuncţi. Aceştia din
urmă sunt coordonaţi de redactorul-şef, cel care mai poate ocupa şi funcţia de director
editorial, adică cel care poartă întreaga răspundere pentru conţinutul unei publicaţii. În
cazul unei televiziuni, departamentul de ştiri - în cadrul căruia lucrează reporteri,
redactori şi editori - este coordonat de un director de ştiri. În televiziune şi în radio există
şi funcţia de producător de ştiri, care coordonează unul sau mai multe jurnale, stabilind
modul în care sunt selectate informaţiile şi sunt ierarhizate în jurnalul de ştiri.
Structura redacţională diferă în funcţie de mărimea organizaţiei media, de
resursele avute la dispoziţie, dar şi de tipul de media. Astfel, în redacţia unei publicaţii
avem departamentul de DTP (desktop publishing) sau tehnoredactare computerizată, aici
unde folosind programe speciale de calculator ziarul este "pus în pagină", după care va fi
trimis în tipografie. Tot în redacţia unei publicaţii vom avea fotografi, cei care vor face
pozele cu care vor fi ilustrate diferitele articole. La televiziune vom avea operatori video
în locul fotografilor. Aceşti vor utiliza camerele de luat vederi, iar imaginile surprinse de
ei vor fi prelucrate de editorii montaj. Operatorii emisie vor avea grijă ca tot ceea ce
difuzează o televiziune să respecte parametri tehnici optimi, gestionând emisia, adică tot
ce apare pe post. Tot în televiziune va exista şi un departament de programe ce va
gestiona, va produce, va distribui în grilă toate programele unei televiziuni (emisiuni,
filme, alte produse media).
Operatorii video, de montaj şi emisie, fotografii şi tehnoredactorii, fac parte din
ceea ce se numeşte departamentul tehnic al unei redacţii, condus de un director tehnic.
Din zona administrativă a unei redacţii -condusă de un director administrativ - fac
parte departamentele de contabilitate, secretariat, juridic, resurse umane, marketing-
promovare, vânzări, etc. Şi aceşti angajaţi ai organizaţiei media au o importantă
contribuţie la succesul ei, chiar dacă nu vor ajunge niciodată să scrie vreo ştire. Astfel,

13
contabilii sunt nelipsiţi din orice societate comercială. La fel şi secretariatul.
Departamentul juridic este necesar cu atât mai mult cu cât jurnaliştii, în activitatea lor
curentă, se confruntă cu situaţii în care au nevoie de consultanţă avizată de natură
juridică. În plus, în cazul unei chemări în judecată, ziariştii au nevoie de avocaţi care să-i
reprezinte în instanţă. Ca orice firmă, organizaţiile media au nevoie şi de specialişti care
să o promoveze, care să-i potenţeze imaginea pozitivă din piaţă, fapt ce va atrage avantaje
importante pentru instituţia media.
În orice organizaţie media există un departament de vânzări, care se ocupă de
tranzacţionarea spaţiului publicitar şi - automat - de atragerea resurselor financiare. Acest
departament de vânzări este vital în buna funcţionare a oricărui mijloc de informare în
masă. Cu cât acţionează mai bine, cu cât atrage mai mulţi clienţi, cu cât reuşeşte să vândă
la preţuri cât mai mari spaţiul publicitar disponibil, cu atât organizaţia media va avea
încasări mai mari, va avea disponibilităţi să investească în achiziţionarea de echipamente,
în motivarea suplimentară a ziariştilor proprii prin măriri de salarii. Produsele media
oferite publicului vor fi, astfel, şi mai atractive, iar încasările din publicitate - posibil mai
mari.
Vorbind de vânzarea spaţiului publicitar şi de atragerea fondurilor necesare bunei
funcţionări a organizaţiei media se pune şi problema separaţiei clare dintre activitatea
redacţională şi cea a departamentului de vânzări. Pe fondul problemelor financiare
întâmpinate de unele ziare, televiziuni şi alte mijloace de informare, va exista - uneori -
tentaţia de a implica personalul redacţional (reporteri, redactori, editori, realizatori de
emisiuni, etc.) în demersurile de vânzare a spaţiului publicitar. Ziariştii, prin notorietatea
pe care o au - spre deosebire de un agent de vânzări - ar putea convinge mai uşor o firmă
să facă reclamă. Implicaţiile sunt însă mult mai profunde. Prin încheierea unor contracte
de vânzări, ziaristul îşi va pierde independenţa, pentru că va fi tentat să protejeze
interesele firmelor cu care are relaţii contractuale de difuzare a reclamei. Prin urmare,
într-o organizaţie media sănătoasă va trebuie să existe întotdeauna o linie clară de
demarcaţie între zona redacţională - ce are în sarcină doar realizarea conţinutului editorial
- şi departamentul de vânzări, ce se ocupă cu valorificarea spaţiului publicitar.
Directorii editorial, tehnic şi administrativ vor răspunde în faţa unui director
general, ce va asigura conducerea executivă a organizaţiei media. La rândul său,
directorul general va răspunde în faţa unui consiliu de administraţie format din acţionari
sau reprezentanţii lor.
Succesul unei structuri media este dat şi de o bună organizare a acesteia. Dacă
fiecare angajat îşi ştie locul şi îşi duce cu bine la îndeplinire sarcinile din fişa postului, cu
atât sunt mai mari şansele ca instituţia media să fie una de top. Presa este o activitate de
echipă, la succesul produsului final contribuind de la şofer, până la preşedintele

14
consiliului de administraţie.

Cursul 5

FUNCŢIILE MASS-MEDIA

De-a lungul existenţei şi evoluţiei mass-media s-au cristalizat cinci mari funcţii pe
care mijloacele de informare în masă le au în societate:
- de informare;
- de educare - culturalizare;
- de divertisment;
- de interpretare;
- de legătură.

15
 Primele trei funcții ale mass-media sunt identificate în literatura de specialitate
prin formula edinfotaiment.
Prin funcţia de informare, mass-media au rolul de a aduce în atenţia indivizilor, a
societăţii, informaţii de interes general. Informaţii pe care fiecare să le folosească în
luarea unor decizii. Iar informaţiile pe care cetăţeanul modern le primeşte de la mass-
media sunt de o natură extrem de variată, fiind utilizate - de asemenea - într-o gamă
foarte largă de acţiuni. Vorbim de informaţii generale, dar şi de informaţii particulare,
cum ar fi cele utilitare sau de serviciu. Spre exemplu: oprirea furnizării apei potabile intr-
o zonă a oraşului din cauza unei avarii, blocarea unui drum din cauza unui accident,
reduceri de preţuri la un mare magazin, etc. Astfel de informaţii îl ajută pe cititor, pe
telespectator, pe radioascultător să se orienteze, să se adapteze rapid realităţilor fiecărei
zile, care îl afectează imediat şi în mod direct. Dacă află în timp util că se va opri apa în
cartierul său, cetăţeanul îşi va face imediat rezerve. Dacă drumul către serviciu este
blocat, va căuta o rută alternativă, iar dacă într-un magazin sunt reduceri, îşi va cumpăra
produsele ce-l interesează la preţuri mult mai mici, făcând economii considerabile la
bugetul familiei. În aceste cazuri şi în multe altele, informaţiile furnizate de mass-media
îşi găsesc o utilitate imediată şi extrem de valoroasă.
Şi alte informaţii ajută publicul mass-media să ia deciziile oportune. Informaţiile
meteo sunt extrem de importante atât în protejarea sănătăţii, în agricultură, în domeniul
construcţiilor, al transporturilor, cât şi în deciziile vestimentare pe care le luăm în fiecare
zi. Informaţiile de natură economică ne ajută să ne protejăm şi chiar să ne sporim
veniturile, cele de natură politică - să votăm în cunoştinţă de cauză. În petrecerea plăcută
a timpului liber suntem interesaţi de informaţii ce anunţă spectacole, târguri, concursuri,
etc. Fiecare informaţie furnizată de presă îşi găseşte o utilitate, pentru că în presă ajung
numai informaţiile valoroase pentru public prin prisma faptului că au fost deja selectate
de redacţii, îndeplinind criteriile de valorizare a informaţiilor.
Transferul de informaţii către public este prima misiune a mass-media, misiunea
capitală am putea spune, misiunea care a dus la apariţia şi la dezvoltarea mijloacelor de
informare în masă. Într-o epocă a vitezei, în care deciziile se iau cu mare rapiditate,
cetăţenii au nevoie de informaţia furnizată de organizaţiile media care să-i ajute să ia
deciziile corecte în privința vieții personale și profesionale, a petrecerii timpului liber, etc.
Prin dezvoltarea mass-media, prin transformarea conţinuturilor media de la o abordare
generalistă (de tipul "de toate pentru toţi") către o specializare şi o ultraspecializare pe
nevoile de informare a tot mai multor publicuri de nişă, mijloacele de informare ajung să
ducă spre public o cantitate imensă de informaţii, de o diversitate fantastică, cu un grad
tot mai mare de siguranţă. Astăzi, practic orice informaţie se poate procura în interval de
câteva secunde, cel mult minute. Informaţia ne guvernează existenţa, iar mijloacele de

16
informare în masă rămân cei mai mari furnizori de informaţie selectată, ierarhizată şi
verificată.
Funcţia de educare - culturalizare. Studiile au dovedit că mass-media exercită o
mare influenţă asupra publicurilor, indiferent că vorbim de cel de televiziune, radio, presa
scrisă sau online. Prin dezvoltarea galopantă, mijloacele de informare în masă au ajuns să
pătrundă în orice casă, în orice familie, exercitând o mare influenţă asupra tuturor, de la
cele mai fragede vârste. De dorit este ca această influenţă să fie una pozitivă. Petrecând
foarte mult timp în faţa televizorului, copiii pot împrumuta, lua drept modele diferite
comportamente, stiluri de viaţă promovate aici. De aceea există şi Consiliul Naţional al
Audiovizualului, o instituţie ce are rol de a reglementa domeniul, de a monitoriza şi a
sancţiona posturile de radio şi tv ce deviază de la norme. Nu este o cenzură, ci sunt reguli
impuse cu scopul a proteja publicurile de o influenţă negativă publicurile, şi în mod
special pe cele considerate vulnerabile. Din aceleaşi considerente, statul - inclusiv cel
român - finanţează posturi publice de radio şi televiziune, care îşi asumă într-o proporţie
mai mare misiunea de educare în raport cu posturile comerciale. Posturile publice au
misiunea de a difuza programe educaționale/culturale care îşi au publicul lor, dar nu unul
atât de numeros astfel încât să le garanteze şi o "eficienţă economică". Vorbim de
emisiunile culturale, programele educative pentru copii, programele în limbile
minorităţilor naţionale, etc. Statul finanţează posturile publice pentru a păstra în grilele
lor programele educativ-culturale şi pentru a oferi astfel o alternativă "sănătoasă" în faţa
exploziei de programe așa-zis frivole, promovate de multe dintre televiziunile comerciale.
Acestea din urmă, împinse de concurenţa tot mai acerbă din piaţa media, sunt mult mai
dispuse să promoveze orice proiect, orice produs media care atrage un public numeros.
Nu contează că sunt exacerbate violenţa, sexualitatea sau comportamentele deviante Pe
reţeta comercială orice emisiune este una de succes, dacă are o audienţă mare. Publicul
atras este scopul final, şi mai puțin conţinutul media furnizat. De aici şi criticile aduse
mas-media, ale căror derapaje sunt acuzate tot mai des şi tot mai vehement, dăunând grav
funcției de educare-culturalizare.
Funcţia de divertisment. Pe fondul efervescenţei media s-a ajuns ca programele de
divertisment să fie tot mai numeroase, tot mai accesibile şi tot mai consumate de public.
Entertainment-ul oferit de televiziuni - spre exemplu - nu-l costă nimic pe telespectator,
se consumă cât se poate de comod în intimitatea propriei locuinţe, este extrem de
diversificat - atât prin conţinut cât şi prin paleta largă de public pe care îl vizează.
Filmele, concursurile, emisiunile umoristice, muzicale sau de bancuri, reality show-urile -
toate fac parte din categoria programelor de divertisment. După o zi obositoare de lucru,
orice persoană, indiferent de nivelul de pregătire, vârstă sau categorie de venituri găseşte
în programele media de divertisment o formă de deconectare de la grijile zilei. Pentru

17
posturile comerciale, emisiunile de divertisment sunt mult mai ”rentabile” decât cele de
educare-culturalizare, prin faptul că atrag un public mult mai mare. Din păcate, și cu
efecte negative asupra mentalului colectiv, a conştiinţei publice. Prin produsele de
divertisment, organizațiile media - în special cele private - sunt criticate pe motiv că ar
promova subiecte frivole, bazate pe sex, bani şi scandal, lăsând pe planul doi sau
ignorând total aspecte ce ţin de educaţia, culturalizarea și chiar informarea societăţii.
Funcţia de interpretare a mass-media se concretizează în jurnalismul de opinie.
Aici sunt explicate comportamente, sunt scoase la lumină legături invizibile la prima
vedere, se realizează conexiuni, se văd cauze, se anticipează efecte. Sub ploaia de
informaţii cu care mass-media - prin funcţia de informare - îşi bombardează publicul,
funcţia de interpretare vine să clarifice anumite situaţii. Îl ajută pe cititor, pe telespectator
sau radioascultător să se orienteze, să ia cele mai bune decizii. Evident, mass-media
trebuie să-şi ducă la îndeplinire misiunea de interpretare a realităţii cu maximă onestitate,
obiectivitate, în centrul atenţiei sale fiind publicul şi binele său, şi nu interese de ordin
financiar sau de altă natură subiectivă, ce ar putea duce la manipularea, la inducerea în
eroare a cetăţenilor. Funcţia de interpretare îi ajută pe indivizi să-şi facă o imagine corectă
asupra realităţii, mass-media sprijinindu-i astfel să depăşească bariere precum lipsa de
informaţii, lipsa de timp, pregătire insuficientă, lipsa unei viziuni, etc.
Funcţia de legătură. Plecând de la sloganul "Unitate în diversitate", mass-media
reuşesc să pună în legătură persoane aflate în puncte diverse ale globului, persoane care
vorbesc limbi diferite, care au tradiţii şi obiceiuri distincte, indivizi care nu se cunosc.
Totul ţine de forţa mijloacelor de informare de a uni. Fiind supuse acelorași mesaje
mediatice, publicuri din zone geografice distincte ajung să împărtăşească pasiuni, opinii,
comportamente, decizii, etc. Serialele tv de succes au zeci de milioane de fani în întreaga
lume, un meci al echipei naţionale de fotbal adună în faţa televizoarelor o mulţime de
microbişti, iar emisiunea de tip ”matinal” a unui post de radio este ascultată în mii de
maşini aflate în trafic, etc.

18
 Cursul 6

PRESA - A PATRA PUTERE ÎN STAT

Constituţia României recunoaştre trei puteri legitime: legislativă (Parlamentul),

executivă (Guvernul) şi judecătorească (instanţele de judecată). Există şi preşedintele
statului, ce are rol de mediere între cele trei puteri. Prin activitatea depusă în folosul
societăţii, presa - înţeleasă ca mass-media - şi-a câştigat renumele de a patra putere în
stat. Nu este însă o putere legitimă, numită în constituţie. Supranumele de "a patra putere

19
în stat" ca şi cel de "câine de pază al democraţiei" au fost alăturate mass-media în baza
influenţei pe care mijloacele de informare în masă au câştigat-o în rândul publicului.
Dezvăluind fapte de corupţie, condamnând abuzuri, încălcări ale legii, fiind mereu de
partea dreptăţii şi luând apărarea celui sărac şi corect în faţa celui bogat şi nedrept, presa
a căpătat respectul populaţiei, opiniei publice. Atunci când instituţiile legitime ale statului
nu-i fac dreptate, omul simplu ce se consideră oprimat mai are o ultima şansă: aceea de a-
şi prezenta punctul de vedere în presă. Un ziarist nu-i va face niciodată dreptate în mod
direct, substituindu-se unui poliţist, procuror sau judecător. Mass-media nu pot decât să-i
prezinte public nemulţumirea, să ceară puncte de vedere avizate din partea celor
responsabili, din partea instituţiilor statului, să aducă în centrul atenţiei publice toate
informaţiile şi punctele de vedere şi să lase opinia publică să dea verdicte. Se naște astfel
o presiune ce se răsfrânge asupra oamenilor şi instituţiilor, cu toţii punându-se în mişcare
pentru rezolvarea problemei semnalate de ziarist.
Mass-media sunt parte componentă a democraţiei. Nu putem vorbi de o
democraţie autentică în absenţa unei prese libere şi puternice.
Pentru a fi a patra putere în stat, presa trebuie să fie:
- independentă: să fie liberă, să nu depindă de alte structuri care - având puterea - îi pot
impune anumite teme, îi pot cere să sprijine - din umbră sau în mod direct - anumite
interese particulare şi care pot fi extrem de nocive pentru societate. O presă independentă
va fi incoruptibilă, va da socoteală numai publicului, urmărind doar interesul public şi
aflarea adevărului;
- obiectivă: presa trebuie să fie corectă, să prezinte realitatea aşa cum este, fără părtinire,
fără ură sau exaltare, fără nervi sau patimă. Numai aşa ziariştii vor câştiga respectul şi
încrederea publicului, iar presa va fi şi mai credibilă. Cu cât are un public mai numeros,
mai fidel, cu atât presa va fi mai puternică;
- responsabilă: presa trebuie să-şi folosească puterea cu mult echilibru, în spiritul
dreptăţii, să nu derapeze, să nu înşele încrederea publicului;
- profesionalistă: înţelegându-şi şi asumându-şi rolul extrem de important în societate,
presa trebuie să acţioneze în direcţia unei continue perfecţionări a mijloacelor tehnice
folosite şi a profesionalizării resursei umane, a reporterilor, a redactorilor, a editorilor,
producătorilor, etc. Vorbim atât de o pregătire profesională la cele mai înalte standarde,
cât şi de o conduită în spiritul unei etici profesionale cât se poate de sănătoase, având tot
timpul în centru interesul suprem al publicului.
În lucrarea "Mass-media şi democraţia", Doru Pop scrie că jurnaliştii trebuie să
îndeplinească două funcţii majore:
- supravegherea activităţii politicienilor;
- informarea corectă a publicului.

20
 Supranumele de a patra putere în stat a fost greu de câştigat şi este greu de
menţinut de mass-media. Politicul, legislativul, executivul - fiecare dintre aceşti factori
clamează, public, importanţa unei prese puternice şi independente. În realitate însă, există
politicieni care încearcă să-şi subordoneze instituţiile media, urmărind să-şi conserve şi
să-şi sporească puterea. O presă obedientă, o presă care doar mimează opoziţia, dar pe
care ei o pot controla este preferată de aceşti politicieni. Presa poate fi controlată fie prin
legi, fie prin finanţare, fie prin alte mijloace. O presă săracă, o presă afundată în mari
lipsuri materiale va fi mai uşor de corupt, mai uşor de controlat.
Sunt mulţi factori de decizie în societate care preferă ca ziariştii să îi laude, nu să îi
critice. Dacă presa va propaga o imagine pozitivă despre ei în societate, comunitatea îi va
agrea şi îi va vota şi la următoarele alegeri, ajutându-i să-şi păstreze puterea.
Pe de altă parte, ziariştii intransigenţi, corecţi şi profesionişti sunt coşmarul
politicienilor, miniştrilor, primarilor, parlamentarilor a căror activitate este ineficientă,
care nu-şi fac datoria faţă de comunitate. Având ca principal instrument jurnalismul de
investigaţie, presa scoate la lumină ineficienţa acestora, promisiunile neonorate şi
posibilele cazuri de corupţiei. Ziariştii îi ţin în mod special sub supraveghere pe
politicienii, decidenţii din cercurile de putere. Ei sunt cei care iau decizii, care împart
resursele, care stabilesc priorităţile. În lucrarea "Newsgathering", Ken Metzler trece în
revistă o serie de motive pentru care "merită să fii ziarist": drama, emoţia, sentimentul că
ai făcut ceva bun, satisfacţia că ai adus publicului informaţii vitale, că ai scris un articol
pe care îl vor citi mulţi şi pe marginea căruia vor discuta la fel de mulţi.

Bibliografie

1) Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 2004

2) Coman, Mihai, Mass media în perioada post-comunistă, Editura Polirom, Iaşi,
2003
3) DeFleur, Melvin L., Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă,
Editura Polirom, Iaşi, 1999
4) McQuail, Denis, Windhal, Sven, Modele ale comunicării pentru studiul
comunicării de masă, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2001
5) Miège, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, Editura Polirom, Iaşi, 2000
6) Petcu, Marian, Jurnalist în România. Istoria unei profesii, Editura comunicare.ro,
Bucureşti, 2005
7) Petcu, Marian, Sociologia mass-media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
21
8) Severin, Werner J., Tankard, Jr., James W., Perspective asupra teoriilor
comunicării de masă, Editura Polirom, 2004
9) Stoica, Florin – Note de curs
10) Thomson, John B., Media şi modernitatea – o teorie socială a mass-media,
Editura Antet, Bucureşti
11) Wilson, John, Să înţelegem jurnalismul, Institutul european, Iaşi, 2003

22