Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rolul presei
Libertatea presei
Existând pentru cititori pânã în anul 1834 (cu mari întreruperi însã, în 1821, apoi
1829-30, 1834), ,,Biblioteca româneascã’’ întrunea atributele unui pionierat de presã
dotat cu simţul datoriei civice, de larg interes social, politic şi cultural. Oricât de modest
fusese acest prim pas spre scrisul la gazete, el nu trebuie nesocotit, mai cu seamã în
latura semnificaţiei lui de adâncã vibraţie patrioticã: angajarea presei în procesul de
trezire a conştiinţei pentru formarea unei unitãţi naţionale, a unei literaturi unitare, a unei
limbi literare comune. În aceastã parte a ţãrii scrisul publicistic avea sã fie, timp de un
secol, ,,laboratorul uriaş al conştiinţei naţionale’’4.
Scopul şi programul acestei vrednice activitãţi a celor trei personalitãţi ale culturii
române erau definite în editorialele publicaţiilor, respectate ulterior cu pricepere şi
pasiune. Astfel, în ,,Curierul românesc’’, Ion Heliade Rãdulescu scria: ,,Acest vestitor de
obşte, de atâţia ani cunoscut de neapãratã trebuinţã în luminata Evropã, a ajuns astãzi a
îşi împrãştia vestirile sale şi între neamurile cele mai cunoscute, care încã în tulburãrile şi
neodihnele lor au simţit lipsa şi trebuinţa lui...; foarte trist era pentru noi, iubiţilor rumâni,
când el încã pânã acum nu cunoştea limba noastrã şi noi vestirile lui le primeam în limbi
strãine... Acuma însã aceeaşi putere ce pânã acuma pãrinteşte ne-au apãrat încât sã ne
bucurãm de aceste drepturi ale pãmântului nostru, aceeaşi ne face sã simţim şi aceastã
bucurie de a ne fãli în mâinile noastre cu gazeta patrii noastre şi scrisã chiar în limba
românã’’7.
Telegraful Roman
Este ziarul cu cea mai lungă existenţă din istoria presei româneşti şi este ziarul cu
cea mai lungă apariţie din această parte a Europei. Primul număr a apărut la 3 ianuarie 1853 sub
îndrumarea lui Andrei Saguna, episcop devenit din 1864 mitropolit al Transilvaniei până la
moartea sa în 1873.
Număr de număr sunt publicate versuri din creaţia poetica a lui Eliade, Bolliac, Gr.
Alexandrescu, Rosetti, Anton Pann, Bolintineanu, precum şi poeţi moldoveni: Asachi, Negruzzi,
Alecsandri, C. Negri. În cuprinsul ziarului au fost consemnate la vremea lor şi marile evenimente
istorice prin care a trecut poporul român: Unirea Principatelor (1859), Independenţa de Stat
(1877), primul Război Mondial şi Marea Unire (1918) precum şi al doilea Război Mondial şi
pierderea Basarabiei şi a Bucovinei.
Pe timpul dictaturii comuniste ziarul a trăit cele mai nefaste vremuri fiecare număr
fiind cenzurat de organele de partid. De la Saguna si pana in prezent, toţi mitropolitii Transilvaniei
au fost îndrumători direcţi ai Telegrafului Roman, ei i-au desemnat pe redactori şi au vegheat la
păstrarea specificului acestei publicaţii.
2.2.2 Revista Transilvania
A apărut începand cu ianuarie 1868, sub conducerea lui George Bariţiu, care era
deja consacrat ca om politic, revoluţionar, întemeietor al presei româneşti din Transilvania,
cărturar patriot, cel dintâi jurnalist român al secolului al XlX-lea..
Revista apărea ca organ al Asociatiunii Transilvane pentru Literatura Româna şi
Cultura Poporului Român. Revista Transilvania, concepută a fi una cultural-ştiinţifica, a început cu
publicarea unor articole de istorie şi documente, din diferite fonduri, privitoare la istoria
Transilvaniei. Ea a devenit, de la primele numere, un adevărat magazin istoric, în 1890, Bariţiu,
care se apropia de eternitate, a predat ştafeta mai întâi lui Ion Popescu, apoi lui Zaharia Boiu,
care au continuat opera.
În anul 1941, revista Transilvania şi-a reluat apariţiile sub conducerea istoricului
literar Ion Breazu.
Ziarul Adevărul
Când a pornit la drum, la 15 august 1888, puţine lucruri lăsau să se întrevadă că
ziarul Adeverul va face epocă în istoria presei noastre, ca şi în istoria ţării. Condiţiile tehnice erau
modeste, formatul mic, informaţiile restrânse, telegramele recepţionate - puţine. Directorul-
fondator, Alexandru V. Beldiman, vlăstar al unei familii de boieri moldoveni, era departe de a fi un
om avut. Pornise noua publicaţie pe baza unui credit de câteva zile acordat de tipograful Grigore
Luis, iar peste ani buni înca se mai povestea că, în prima iarna de existentă a cotidianului,
Beldiman a purtat aceleaşi haine de dril de peste vară.
Cei ce editau ziarul erau însa oameni de talent şi, mai ales, de curaj. Chiar de la
început, Adeverul a declanşat bătălii politice de mare interes, reuşind să ramâna imparţial,
neinfluenţabil de partidele politice. Adeverul a îmbraţisat crezul republican, a cerut votul universal
şi repausul duminical, s-a pus în slujba improprietaririi ţăranilor şi a drepturilor pentru femei. Mai
presus de acestea, noul ziar a îndrăznit să spună răspicat pe nume oricăror abuzuri ori barbarii
poliţieneşti ce aveau loc mai ales la sate. Sprijinul cititorilor se simte imediat: doar
după 4 luni - la 15 decembrie 1888 - ziarul îşi măreşte formatul, iar tirajul urca repede la 5.000 de
exemplare.
In 1892, in februarie, echipa redacţională a început să publice o dată pe
săptămână, apoi zilnic, o caricatură în care erau satirizaţi puternicii momentului. A trebuit însa
să-şi realizeze o vreme clişeele în străinătate deoarece nici un zincograf dambovitean nu a putut fi
convins să se implice. In 1894, tirajul ziarului ajunge la 10.000 de exemplare, acesta fiind cel mai
răspândit cotidian politic.
La 31 decembrie 1937, Adeverul este nevoit înca o data să-şi înceteze apariţia. El
avea să-şi reia drumul către cititori abia peste 9 ani, in 13 aprilie 1946, când un pumn de gazetari
de curaj, grupaţi în jurul lui B. Branisteanu, au reînnodat firul existentei ziarului. Însa vremuri grele
mai aveau să apară odată cu cenzura dictaturii.(http://ro.wikipedia.org/)
2.3 Presa românească sub comunism
Din perspectiva comunismului, presa nu putea fi altceva decât o armã a puterii
dotatã cu misiuni şi sarcini precise care erau: educarea maselor, mobilizarea maselor pentru
îndeplinerea unor obiective politice şi economice, combaterea duşmanilor, lãudarea realizãrilor
regimului.
Presa era vãzutã ca o modalitate de manipulare a populaţiei, ca o armã
psihologicã capabilã sã inducã maselor ideile dorite de putere, iar realizarea obiectivelor nu ar fi
fost posibilã fãrã obţinerea controlului absolut asupra mass-media. Controlul se exercita ”în
amonte”, prin controlarea surselor implicate în producţia de mass-media, prin deţinerea
monopolului financiar şi, ”în aval”, prin verificarea mesajelor de presã înainte de difuzare.
Regimul comunist se caracterizeazã prin distribuţia centralizatã a resurselor.
Astfel, un grup restrâns de oameni deţine monopolul asupra diferitelor categorii de surse şi
fixeazã criteriile de distribuire în funcţie de interesele lor. Ca urmare, numãrul de frecvenţe şi de
ore de program, atribuite cu stricteţe, ancoreazã instituţiile din sfera audiovizualului în cadre
temporale uşor de controlat, iar fondurile alocate cu o zgârcenie calculatã conduc la restrângerea
sferei de activitate a jurnaliştilor. Controlul Puterii se exercitã şi asupra unei alte resurse din
amonte, şi anume structura organizaţionalã. Aparatul de partid controla accesul în lumea presei,
efectuând selecţia cadrelor, conform unor criterii selective, de ordin social, politic şi ideologic.
Accesul la informaţii era posibil numai prin intermediul instanţelor stabilite de Putere:
comitetele de propagandã, agenţiile de presã de stat, documente oficiale, şedinţe, congrese şi
conferinţe atent regizate. Aici se ofereau date filtrate, reorganizate, cu valoare propagandisticã.
Astfel, realitatea era reinterpretatã, ierarhizatã şi filtratã.
Întâmplãrile negative – catastrofe, accidente, mişcãri sociale, proteste – erau total
eliminate, iar neprevãzutul era evacuat, era eludat din mesajele mass-media, deoarece
contrazicea imaginea idealã a unei societãţi perfecte şi continuu controlate de partid. În locul
realitãţii apare o “non-realitate”. O ficţiune ciudată, puternic ideologizatã, prin care se glorifică
sistemul şi ”conducãtorii iubiţi şi înţelepţi” ai acestuia. Se enumeră realizãri economice fără
precedent, fără egal, fără a se prezenta ”la zi”, puncte de referinţă mondiale sau europene sau
măcar a unor state din imediata vecinătate, ci doar acele perpetue trimiteri la realizările anului
1938, considerat anul de vârf pentru dezvoltarea economică şi socială a României burghezo-
moşiereşti. Se prezintă integral documentele de partid şi se verifică însuşirea acestora inclusiv de
ne-membrii partidului comunist, întrucât şi aceştia sunt constructori ai Societăţii Socialiste
Multilateral Dezvoltate. Se critică vehement imperialismul şi societatea capitalistă, considerată în
stare de putrefacţie şi de prăbuşire continuă. În acelaşi timp, pentru contra-balansare, se
construiesc portrete de eroi ai socialismului. Se organizează grandioase manifestări de
preamărire a socialismului.
Presa contemporană
Eliberarea presei româneşti din chingile monopolului de partid unic şi al cenzurii a dus
la o schimbare explozivă a limbajului publicistic. Din mohorâtul, searbădul jurnalism de altădată
n-au mai rămas decât ţăndari, ici-colo, vizibile mai cu seamă prin gazetele de partid şi pe la unele
instituţii publice de informare, ce-şi trădează astfel involuntar supuseniile politice. Nu pot fi omise
discursurile multor politicieni, de toate vârstele, toate orientările şi toate apartenenţele. E o
veritabilă rezervaţie naturală a frazeologiei din perioada comunistă, unde înca mai pot fi admirate,
în toată hâda lor splendoare şi in deplină libertate, mai toate vechile produse ale limbii de partid.
Până şi "vom face totul" supravieţuieşte, discret, pe aici, puţintel cosmetizat.
Această schimbare nu a fost însa şi nu este nici astăzi pe de-a-ntregul acceptată în
formele ei concrete. Libertate abstractă, de principiu, da - nu însa aşa. Sânt deplânse violenţa,
agresivitatea, limbajul batauş, stridentele. De fapt, a fost reluată, uneori poate fără conştiinţa
faptului, o luxuriantă tradiţie a presei autohtone.
În primele luni ale lui 1990, asistăm la o explozie de apariţii în spaţiul gazetăresc.
Unele publicaţii sunt proaspăt înfiinţate. Altele îşi schibă titlul, ţinând morţiş să convingă că şi ele
sunt noi. Scânteia devine Scânteia poporului mai întâi, şi Adevărul, mai apoi; Scânteia tineretului
devine Tineretul liber. Cele care îşi păstrează titlul adaugă neapărat: serie nouă. Teoretic presa
din România a intrat intr-un nou climat: libertatea presei, şi mai ales libertatea de a critica. Numai
că libertatea de a critica se manifestă năvalnic doar faţă de vechiul regim. Noul regim şi cu atât
mai puţin momentul care l-a instaurat, sunt ocolite prudent de atacuri.( Panorama presei
româneşti contemporane, Hangiu, I. p.2)
Explozia titlurilor
O statistică ad-hoc arată că între 22 decembrie 1989 – 31 decembrie 1990 au apărut
130 de titluri de ziare şi reviste. Între 1 ianuarie 1991 – 31 decembrie 2005 au apărut 120.
Aşadar, intr-un singur an, au apărut mai multe titluri decât în 16 ani. Anul exploziei de titluri e
1990, primul an de după căderea comunismului.
Primul ziar privat din România postecembristă e Observator. Îi urmează noi şi noi
publicaţii, izvorâte din nevoia de profit: Express, Zig-Zag Magazin, Românul, Strada. Destinul lor
va fi asemănător cu cel al buticurilor, la vremea respectivă concurente ale ziarelor în materie de
ritm al apariţiilor peste noapte. Patronii nu au ştiinţa şi nici prudenţa folosirii profiturilor fabuloase.
Banii câştigaţi uşor se duc la fel uşor. Patronul închide redacţia pastrându-şi titlul, fapt ce a
condus în prezent la imposibilitatea de a găsi un titlu liber pentru o nouă gazetă.
Pe măsură ce noi şi noi publicaţii apar pe tejghele, iar interesul cititorilor scade, aceste
noi publicaţii nu mai fac faţă concurenţei tot mai înverşunate şi dispar pe rând. Un caz aparte il
reprezintă două reviste importante de la acea vreme: Zig-Zag Magazin şi Expres Magazin.
Specificurile şi afinităţiile presei scrise şi audio-vizualului
În presa de după 1989 s-a spus cum că avem de-a face cu o perioadă de tranziţie, care
se reflectă în toate aspectele, nivelurile vieţii politice, sociale, economice, culturale, etc. ale
societăţii româneşti, şi, implicit, în domenii profesionale, cum este şi cel al jurnalismului. Deopotrivă
în discursurile ştiinţifice, critice şi în felurite interacţiuni sociale, de tip colocvial, termenul tranziţie
apare obsesiv, adesea cu conotaţii negative sau cu subînţelegerea faptului că prelungirea acestei
stări întârzie apariţia unor reale schimbări pozitive sau revenirea la normalitate.
Teoretic vorbind se poate considera că presa din România a abandonat brusc modelul
totalitarist, tinzând spre cel al societăţii bazate pe principiile şi valorile democratice: liberul acces la
informaţii, libertatea de exprimare a opiniilor, libera circulaţie a ideilor. Tranziţia implică o
succesiune de transformări, nu numai în viaţa politico-economică, ci şi în ce priveşte mentalităţile,
obiceiurile, aşteptările indivizilor din interiorul sistemului mediatic, ca şi în afara lui. Recunoaşterea
drepturilor democratice, aşa cum precizează diverşi analişti, nu presupune neapărat exercitarea
deplină a acestora în planul vieţii politice, sociale şi nici în realitatea mediatică.
Dependenţa sistemului mediatic faţă de puterea politică, diversele presiuni economice exercitate
asupra lui, imperativul formării profesioniste a jurnaliştilor, necesitatea unui cod deontologic pe care
aceştia să îl respecte, aspectele legislative privind accesul şi utilizarea informaţiilor de interes
public, existenţa unui Contract Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură mass-media etc. sunt
probleme critice cu care se confruntă presa românească.
Unul din aspectele ce merită să fie pus în discuţie este dacă aceasta reflectă în
aceeaşi măsură schimbări semnificative ale conţinutului mediatic, precum şi cele ale formelor de
comunicare media, cele din urmă indentificabile cu aşa-zisele forme media. Este dificil de a avansa
răspunsuri exacte, valabile pentru întregul peisaj mediatic românesc, extreme de divers, dinamic,
aflat în căutarea propriei identităţi. Asistăm la clarificarea statutului rolurilor presei noastre, atât în
interiorul breslei jurnaliştilor, cât şi din partea analiştilor, teoreticienilor fenomenului mediatic. Mass-
media – “a patra putere în stat”, “mass-media – câine de pază al democraţiei” şi altele sunt
subiectele unor dezbateri la noi. Din acest punct de vedere, presa românească pare a fi în situaţia
similară celei occidentale din perioada ei modernă.
Dintr-o altă perspectivă, presa românească a trecut într-un timp scurt, printr-o serie
de modificări pe care le-a cunoscut media occidentală şi americană într-o perioadă mai lungă de
timp. Aceste modificări au rezultat din legăturile a trei fenomene: fragmentarea, conglomerarea şi
globalizarea. Regăsim aceste fenomene în etape diferite de dezvoltare a presei româneşti: dacă la
început observam apariţia haotică a unui număr tot mai mare de canale mediatice apărute din
interesul pieţei de a ajunge la segmente de public tot mai înguste, tendinţa actuală a mass-mediei
româneşti în plan organizaţional este cea de creare a unor concerne multimedia, cu capital
autohton sau străin (Trustul de Presă PRO, INTACT, REALITATEA, etc.) De asemenea, trusturi de
presă internaţionale controlează o parte a presei româneşti, cum este cazul, între altele al Casei
Internaţionale de Editură RINGIER, acţionar majoritar al unor ziare şi reviste de genuri diferite, cu
publicuri-ţintă diverse. În sfârşit, globalizarea în presă, se referă la expansiunea fenomenelor
fragmentării şi conglomerării dincolo de frontierele naţionale.
Apărut ca şi concept critic, la sfârşitul anilor 80, în legătură cu dezbaterile despre
cultura mondială, globalizarea, e definită ca o creştere şi accelerare a reţelelor economice şi
culturale, care operează la scară şi pe bază mondială. Fenomenul globalizării a avut drept
consecinţă în mass-media românească, printre altele, la o standardizare a formelor şi conţinuturilor
mediatice, prin care se estompează particularităţile culturilor naţionale. În ultimă instanţă, avem de-
a face cu prea puţină originalitate şi creativitate investite în produsele mediatice, atât în sfera
informaţiei, cât şi a divertismentului.
Această standardizare poate fi observată şi la noi, spre exemplu, în exercitarea
funcţiei de divertisment a mass-mediei. Toate posturile comerciale de televiziune de la noi, chiar şi
cel public, au importat formate de emisiuni de divertisment produse de companii media
internaţionale, pe care le regăsim pe posturile comerciale germane, italiene, franceze, olandeze,
spaniole, etc. Din această categorie fac parte emisiunile cu public, interactive, de gen Happy Hour,
Iartă-mă, Din dragoste, Big Brother, etc. Un alt format important este talk-show-ul, care se
focalizează pe teme politice, sociale sau economice. Dacă adăugăm la acestea difuzarea
constantă a serialelor şi filmelor de ficţiune produse la Hollywood, a telenovelelor sud-americane,
am putea vorbi despre o “cultură a divertismentului mediatic” la scară globală.
Divertismentul e prezent şi în prestaţia posturilor de radio comerciale, locale sau
naţionale, mai puţin radio-ul public. În comunicarea radio, tendinţa de îmbinare a informaţiei cu
divertismentul, aşa-zisul infotainment, se realizează prin alternanţa dinamică a informaţiilor şi
muzicii. Genurile şi vedetele muzicale promovate sunt în mare parte aceleaşi pe toate posturile.
Influenţe şi presiuni politice în presa
Din păcate unii jurnalişti acţionează în mod “mecanic”, punându-se după venirea la
putere a unuia sau altuia dintre partide sau alianţe politice la dispoziţia acestora, ulterior pledând ca
„independenţi”, alţii solidarizându-se până la identificare cu partidele politice. Deşi autonomă faţă
de stat, o parte a presei este „subordonată şi, din nou, nu structurii de putere în general, ci
anumitor forţe politice din cadrul acestei structuri. Fără autonomizarea mass-media în raport cu
partidele şi cu celelalte entităţi politice, societatea nu va fi bine servită de acestea.
Dacă exerciţiul libertăţii presei este proporţional cu mijloacele de comunicare aflate la
dispoziţia publicului, atunci autoritatea publică are obligaţia morală de a suprima orice obstacole,
ca primă condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru a satisface nevoia de comunicare. Nu
suficientă deoarece pentru a asigura un pluralism efectiv în comunicarea de masă este nevoie de
un anumit « intervenţionism pozitiv » din partea statului pentru sprijinirea mediei existente şi
crearea altora noi, mai ales pentru grupurile lipsite de disponibilităţi materiale. Statul român s-a
arătat destul de conservator în materie de piaţă liberă a media prin menţinerea monopolului asupra
resurselor de materii prime şi materiale, a reţelei naţionale de difuzare, dar şi prin politica de
impozite şi taxe, deloc stimulatoare.
NORME
ARTICOLUL 1
Jurnalistul are datoria primordială de a relata adevărul, obligaţie ce decurge
din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat.
ARTICOLUL 2
Jurnalistul poate da publicităţii numai informaţiile de a căror
veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat din surse credibile.
ARTICOLUL 3
Jurnalistul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte. Ştirea
de presă trebuie să fie exactă, obiectivă şi să nu conţină păreri personale.
ARTICOLUL 4
Jurnalistul este obligat sa respecte viata privata a cetăţenilor şi nu se
va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine informaţii sau imagini
despre aceasta.
Atunci când comportamentul privat al unor personalităţi publice poate avea
urmări asupra societăţii, principiul neintruziunii în viata privata poate fi eludat.
Minorii şi bolnavii aflaţi în situaţii dificile şi victimele unor infracţiuni
beneficiază de păstrarea confidenţialităţii identităţii.
Se va menţiona rasa, naţionalitatea, apartenenţa la o anumită
minoritate numai în cazurile în care informaţia publicată se referă la un fapt strict
legat de respectiva problemă. Jurnalistul va evita detalierea unor vicii sau a unor
elemente morbide legate de crime.
ARTICOLUL 5
Jurnalistul va lua în considerare punctele de vedere pertinente ale
părţilor implicate.
Jurnalistul este dator sa respecte prezumţia de nevinovăţie. În
cazul în care se aduc acuzaţii, se va oferi posibilitatea celui învinuit să-şi exprime
punctul de vedere.
ARTICOLUL 6
Jurnalistul va păstra secretul profesional privind sursele informaţiilor
obţinute confidenţial. Este la latitudinea propriei sale conştiinţe să respecte
confidenţialitatea surselor, chiar şi în faţa justiţiei. Confidenţialitatea surselor de
informaţii este garantată de reglementările internaţionale la care România este
parte.
ARTICOLUL 7
Jurnalistul are dreptul de a refuza orice text de prezentare falsă a
datelor şi faptelor.
Jurnalistul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii
editoriale a instituţiei mass-media.
ARTICOLUL 8
Jurnalistului, în exercitarea profesiei si în relaţiile pe care le întreţine cu
autorităţile publice sau cu diverse societăţi comerciale, îi sunt interzise înţelegeri
care i-ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa.
Nu trebuie acceptate nici un fel de privilegii, tratamente speciale,
cadouri sau favoruri care pot compromite integritatea jurnalistului.
ARTICOLUL 9
Jurnalistul care distorsionează intenţionat informaţia, face acuzaţii
nefondate, plagiază, foloseşte neautorizat fotografii, imagini tv sau surse ori
calomniază savârşeste abateri profesionale de maximă gravitate.
ARTICOLUL 10
Jurnalistul va corecta cu promptitudine orice eroare care apare în
materialele sale. Acolo unde consideră necesar, jurnalistul poate să publice şi sa
ceara scuze.
Tabloidizarea presei scrise
Prin presă se intelege totalitatea modalităţilor de comunicare care pot ajunge
la un număr foarte mare de oameni. Presa este o forma de exprimare a libertăţii de
gândire care contribuie la formarea opiniei publice. Ea contribuie la schimbul de idei şi
pluralismul de idei.
Datorită rolurilor sale de formare, influenţare şi/sau manipulare a opiniei publice
este clar că presa reprezintă o putere în stat. De multe ori anumite decizii politice sau
juridice au fost influenţate de aparitia unor informaţii în presă. Aceasta nu este o situaţie
foarte confortabilă pentru presă, deoarece trebuie să facă faţă unui număr crescut de
condiţionări de natură politică, economică şi socială care, prin însumare, îi pot anula
eficienţa acţiunii. Pentru a fi eficientă în acţiunile ei, presa trebuie să fie independentă;
acest lucru este relativ atat pe plan naţional dar şi internaţional. Nu putem vorbi de o
obiectivitate absolută deoarece şi presa este reprezentată de oameni, care pot fi mai
mult sau mai puţin obiectivi, în funcţie de subiectul tratat, situaţie, implicarea sau
neimplicarea în situaţia prezentată în presă, şi nu în ultimul rând în funcţie de
apartenenţa sau simpatia pentru un anumit segment politic, în funcţie de gradul de
cultură şi de experienta profesională a ziariştilor. Pe de altă parte independenţa editorială
a presei şi profitabilitatea ei nu pot fi păstrate într-o economie de piaţă. Ziarele, revistele,
emisiunile sunt urmarite în funcţie de diverşi factori: cultură, educaţie, situaţie socială. Nu
putem pretinde unui şomer sau unui om care are dimpotrivă o situaţie materială
profitabilă dar este lipsit de o educaţie de nivel mediu să cumpere reviste sau să
urmarească emisiuni cu caracter cultural educativ. Acesta va fi interesat cel mult de
latura relaxantă, de divertisment a presei care de multe ori are un caracter informaţional
precar chiar degradant în ceea ce priveste caracterul formativ. În acest fel, o presă de
calitate din punct de vedere educaţional, formativ nu poate fi accesat nici de cei interesaţi
- din lipsă de bani - dar nici de cei care ar avea nevoie de ea pentru a-şi ridica nivelul
educaţional, şi care au situaţii materiale bune, datorită lipsei de instrucţie a persoanelor
respective.
Articolul 30 din Constituţia României, legea fundamentală a ţării,
garantează "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea
creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, sunete sau prin alte mijloace
de comunicare în public". Presa este, pe drept cuvânt a patra putere în stat, o putere ce
nu poate fi, dar nici nu trebuie îngradita căci asta ar însemna privarea de libertate a
gândirii pentru un popor întreg.
Gândurile şi părerile noastre oricât de mult am dori să le considerăm
originale, nu sunt altceva decât rezultatul informaţiilor pe care le asimilăm în mod
constient şi pe care mai apoi le prelucrăm ajungând a considera că ne apartin în
totalitate.Tocmai de aceea puterea presei este imensă, dar şi periculoasă.
Intr-un stat democratic, presa trebuie să fie liberă. Libertatea de exprimare nu trebuie
însa confundată cu libertinajul. Libertinajul reprezintă exprimarea opinilor fără o raportare
a acestora la normele civilizate de comunicare, fără raportarea la morală, la etica.
Menirea omului este de a crea şi de a se adapta condiţiilor de viaţă noi care
apar la tot pasul. De asemenea omul este o fire inventivă, însă şi distructivă. Din
necesitate au apărut toate invenţiile de până acum. A fost nevoie de mijloace de
deplasare rapidă, omul a inventat autoturismul, mai apoi au apărut şi accidentele. Tot
omul a descoperit dinamita şi i s-a părut folositoare, la un momentdat utilă însă a omis că
partea distructivă a acesteia poate fi folosită şi în scopuri mai puţin nobile.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu presa. Ziarele au fost inventate din nevoia de
comunicare, de informare, însă în timp a devenita un mijloc de manipulare în masă şi de
educare, de multe ori nu în sensul bun.
Bibliografie
Cărţi:
1. Colosul cu picoare de lut, Gross Peter, editura Polirom, an 1999
2.Istoria Prese, Albert Pierre, editura Institutul European, an 2002
3. Mass-Media în România postdecembristă, Coman Mihai, editura Polirom, an 2003
4. Mass-Media în latura sociologică, Danielle Rovenţa,editura Polirom, Iaşi, an 2000
5. Mass-Media in Revolution and National Developement, Gross Peter, an 2002
6.Panorama presei româneşti contemporane, Hangiu, I., editura Historia, Bucuresti, an 2006
7. Romania’s Revolutiona, Kifner Jhon, New York Times, 1989
8. Sexul vinde, Streitmatter Rodger, editura Tritonic, 2006
9. Semiotică, societate, cultură, Danielle Rovenţa, editura Institutul European, Iaşi, 1991.
Internet:
1. www.cji.ro
2. www.libertatea.ro
3. www.realitatea.net
4. www.romania.indymedia.ro
5. www.scribo.com
6. www.tmctv.ro
7. www.wikipedia.ro
8. www.ziare-reviste.ro