Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lecţii de sinteză
Frecvenţă Redusă
Conf. Univ. dr. Mihaela Prună
Prelegerea 1
Obiective:
- identificarea sensurilor acordare conceptului de comunicare
- prezentarea caracteristicilor procesului comunicaţional prin raportare la structura acestuia
- prezentarea modelelor de interpretare şi explicare a procesului de comunicare
Concepte cheie:
- comunicare
- capacitate-abilitate
- interes
- informaţie
- comunicare eficientă
Abilităţi şi deprinderi:
- familiarizarea cu terminologia specifică ştiinţelor comunicării
- înţelegerea sensului comunicării şi a beneficiilor pentr viaţa soci-profesională a unei
comunicări eficiente
- dezvoltarea unui comportament social eficient prin utilizarea unor mijloace optime de
comunicare
Bibliografie:
Bernard Dagenais, Campania de relaţii publice, Editura Polirom, Iaşi, 2003
Alex Muchielli, Arta de a comunica, Ed. Polirom, 2005, Iaşi
A. Maslow, Motivation and Personality, New- York, Harper and Brothers, 1954
Duck, Steve, Relaţiile interpersonale, Ed. Polirom, Bucureşti, 2000
Tematică:
Atenţie:
Comunicarea umană respectă în mod natural filosofia existenţei individului şi tendinţa lui
de a-şi promova interesul personal. Dar ea nu respectă, la fel de natural, filosofia existenţei
comune a indivizilor, a înţelegerii şi armoniei, condiţie fundamentală a unei ordini sociale.
Atenţie:
Comunicarea, dacă este un instrument de relaţie, nu trebuie să rupă indivizii unii de alţii ci
să unească indivizii unii cu alţii.
Cele mai multe definiţii ale comunicării se leagă de interesul personal; interesul este
considerat fundamental în definirea comunicării.
In sens larg, comunicarea reprezintă un proces prin care un emiţător doreşte să-si facă
acceptat mesajul de către un receptor
. In conţinut mesajul este divers, el reflectând dorinţa de a prezenta, a indica, a demonstra
sau a opina ceva din partea emiţătorului.
Extinzând sensul compcetului de comunicare, putem înţelege prin acesta:
- un schimb de informaţii,
- o relaţie generată de interes,
- o acţiune umană,
- un factor de putere
- un proces de gestionare şi control al informaţiei
Remarcăm:
O analiză comparativă asupra acestor definiţii scoate în evidenţă faptul că proiecţia unei
definiţii a comunicării se poate face în două feluri. În primul rând vorbim de construcţii
instrumentale – care descriu comunicare prin componentele sale, aşa cum se produce
aceasta. În al doilea rând vorbim de construcţii analitic-investigative – care încearcă să
observe comunicarea dincolo de activitatea strictă de transmitere-receptare.
Atenţie:
b. Informaţiile.
c. Interesul.
Aplicaţie:
Atenţie:
O comunicare în care individul îşi atinge doar interesele personale poate să nu fie
eficientă dacă ne referim la viaţa în comun. Strategia pur individualistă prin care omul
înţelege să comunice, pe termen mediu sau lung, poate fi dăunătoare.
De reţinut:
O comunicare este eficientă atunci când toate persoanele incluse într-un proces de
comunicare îşi ating interesele prin relaţionare.
IV. Tipuri de comunicare
1. Comunicare interioară
De reţinut:
Atenţie:
Pentru comunicarea convenţională importantă este personalitatea de relaţie
2. Comunicarea interpersonală
Atenţie:
Prin celălalt înţelegem:
- cei apropiaţi, care formează universul imediat şi cel mediat
- cei îndepărtaţi, cu care dezvoltăm relaţii de profunzime sau de suprafaţă
De reţinut:
Această împărţire a celorlalţi este importantă pentru că individul dezvoltă
strategii comunicaţionale în funcţie de aceste împărţiri, iar implicarea lui în
comunicare depinde, de asemenea, de modul de structurare a celorlalţi. În
viziunea noastră ceilalţi nu sunt o categorie abstractă, ci realităţi concrete,
ierarhizate de individul care comunică, în funcţie de interesele sale.
În general, mass-media sunt definite drept organizaţii care folosesc anumite mijloace de
comunicare – în speţă, tiparul, radioul, televiziunea şi, mai nou, internetul – pentru a
comunica cu un număr mare de oameni, la o manieră impersonală, indirectă, cu alte
cuvinte ele se adresează unei audienţe nedefinite.
De reţinut:
Comunicarea mass-media are cel puţin două caracteristici, spune W. Mills, în “The
Elite Power”
1. În primul rând, foarte puţini oameni pot comunica cu un număr mare de oameni
2. În al doilea rând, publicul nu are mijloace efective de a răspunde. Din această cauză
comunicarea massmedia este o comunicare într-un singur sens.
Prelegerea 2
Comunicarea interpersonală
Obiective:
- explicarea sensului comunicării interpersonale
- prezentarea celor mai relevante puncte de vedere teoretice privind mecanismele
comunicării interpersonale
- identificarea şi comentarea sturcturii comunicării
- explicarea sensului comunicării eficiente
Abilităţi şi deprinderi:
- dezvoltarea unor mecanisme de înţelegere şi explicare a atitudinilor şi
comportamentelor celorlalţi
- promovarea unor conduite eficiente în comunicarea interpersonală
Cuvinte cheie:
- comunicare interpersonală
- relaţie interpersonală
Bibliografie:
Fabrice Lacombe, Rezolvarea dificultăţilor de comunicare, Ed. Polirom, 2005
Alex Mucchielli, Arta de a comunica, Ed. Polirom, 2002, Bucureşti
Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă, 2004, Ed. Polirom, Iaşi
A. Maslow, Motivation and Personality, New- York, Harper and Brothers, 1954
I. Relaţiile interpersonale: definiţie, tipologie, trăsături
Relaţiile interpersonale sunt un tip de relaţii sociale caracterizate prin faptul că sunt
stabilite numai între persoane şi sunt regizate în măsură semnificativă de logica
necesităţilor umane.
Tipuri de relaţii:
- relaţii îndreptate spre altul (apropiere, adaptare, cooperare),
- relaţii în comparaţie cu altul (concurenţă, opoziţie, diferenţă)
- relaţii împotriva altuia (distrugere, violenţă, agresiune).
De reţinut:
1. Relaţiile interpersonale sunt intersubiective dar nu şi obligatoriu identice. Astfel,
A poate să-l atragă pe B, şi să comunice cu el într-un anume mod, B însă îl poate respinge
sau poate să nu aibă aceeaşi atracţie, promovând un alt tip de comunicare.
2. Relaţiile interumane sunt asimetrice şi promovează asimetria, chiar şi atunci când
este vorba de relaţii cu persoane foarte apropriate de noi. Atât gradul de interes cât şi
capacitatea de a oferi celuilalt, prin reciprocitate, sunt diferite la cei doi parteneri.
Atenţie:
Competenţa socială a oamenilor de a intra în relaţii de comunicare nu determină strict
construirea unor relaţii de comunicare pozitive.
Atenţie:
A trăi într-o relaţie înseamnă deci, în acelaşi timp, a trăi cu explicarea sau
interpretarea continuă şi secvenţială a posibilităţilor schimbătoare, a nu trăi cu finalităţi şi
certitudini neschimbătoare pe care unii oameni se ambiţionează să le găsească.
II. „Ţintele” strategice ale comunicării interpersonale
De reţinut:
Analiza receptorului poate include întrebări de genul:
- la cine vreau să ajungă mesajul?
- vor fi receptorii pro sau contra mesajului?
- ce ştiu ei deja despre acest subiect?
- au prejudecăţi? dacă da, care?
- ce motive ar avea să mă asculte sau să nu mă asculte?
Mesajul - este unul din cele mai importante elemente ale procesului de comunicare,
componenta asupra căreia se concentrează întregul act de comunicare.
Atenţie:
Oamenii nu sunt atât de atenţi la ceea ce li se spune, ci mai ales la cum li se spune şi
cine le spune!
De reţinut.
Comunicarea este influenţată de Context, reprezentat de toate elementele interne şi externe
ale actului de comunicare care pot îmbunătăţii sau înrăutăţi comunicarea.
Obiective:
- identificarea semnalelor care indică abstacole în comunicare
- explicarea sensului de obstacol în comunicare
- aprofundarea structurii comunicării cu aplicabilitate asupra rolului pe care fiecare element
component al procesului îl are în eficientizarea comunicării
Cuvinte cheie:
- obstacol în comunicare
- bruiaj comunicational
- blocaj comunicaţional
Deprinderi şi abilităţi:
- dezvoltarea de abilităţi de radiografiere a obstacolelor în comunicare
Bibliografie:
Fabrice Lacombe, Rezolvarea dificultăţilor de comunicare, Ed. Polirom, 2005
Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă, 2004, Ed. Polirom, Iaşi
Duck, Steve, Relaţiile interpersonale, Ed. Polirom, Bucureşti, 2000
Tematică:
De reţinut:
Principalele semnale pe care le primesc persoanele care comunică şi care ar trebui imediat
remediate, sunt:
- imposibilitatea de a stabili un cod comun între cel care lansează mesajul şi cel care
îl primeşte;
- disponibilităţi reduse de a folosi feedback-ul în timpul formulării unui răspuns;
- stare de iritare sau agresivitate nejustificată din partea celor care comunică;
- comunicarea are loc într-un climat de suspiciune;
- dialogul se transformă în monolog, iniţiat de emiţător sau receptor;
- gesturi inutile care nu sunt întărite verbal;
- schimbarea subiectelor de discuţie fără vreo logică anume;
- cantonarea pe poziţii care nu permit negocieri ulterioare;
- concepţii total diferite despre lume şi viaţă;
- transformăm ascultarea activă într-o simplă auzire;
Reţinem:
Ovidiu Pânişoară îi citează pe Richard şi Patricia Schmuck, 1992, distingând patru nivele
de comunicare, dintre care trei sunt importante pentru comunicarea interpersonală, la
nivelul căreia se manifestă asemenea bariere:
- în primul rând, este vorba de mesajul adus în atenţie de către comunicarea verbală şi
nonverbală, atunci când cele două nu concordă
- în al doilea rând, este vorba de intenţiile manifeste şi ascunse ale partenerilor
comunicaţionali, cu cât diferenţa dintre ce comunicatorii afirmă în interiorul relaţiei lor de
comunicare şi ce urmăresc într-adevăr este mai mare, cu atât comunicare va deveni mai
puţin eficientă
- în al treilea rând, vorbim de latura acţional-emoţională a activităţilor de comunicare, orice
comunicare cuprinde şi o dimensiune afectivă
B. Baron şi Byrne, 1987, consideră că există mai multe posibile surse ale construirii
stereotipurilor ca bariere într-o comunicare eficientă:
- avem tendinţa de a ignora situaţia şi a aprecia acţiunea în sine a unei persoane, fără
a o integra într-un context.
- efectul de blamare
- - prejudecata autoservită
-
C. Torrington şi Hall, 1991, identifică în cercetările lor cinci bariere comunicaţionale
considerate cele mai importante:
- bariere în trimiterea mesajului, la nivelul emiţătorului
- bariere la nivelul receptării
- bariere de înţelegere
- bariere de acceptare
- barierele acţiunii.
D. Potrivit lui Steers, 1988, există cinci bariere importante care pot fi cercetate în cadrul
procesului de comunicare. Acestea sunt:
- distorsiunea
- omisiunea
- supraîncărcarea
- sincronizarea
- acceptanţa
Atenţie:
Oamenii îşi urmăresc în comunicare în primul rând propriul interes şi sunt interesaţi mai
puţin de trebuinţele celorlalţi.
De reţinut:
De reţinut!
Bruiajele sunt obstacole ce ţin de existenţa umană. Ele nu sunt văzute de oameni ca
fiind neapărat rele, ineficiente. Se constituie în obstacole prin implicaţiile pe care le au în
procesul de comunicare.
Atenţie:
Prelegerea 4
Comunicarea verbală
Obiective:
- explicarea sensului şi structurii comunicării verbale
- prezentarea implicaţiilor personalităţii asupra dinamicii comunicării verbale
Cuvinte cheie:
- comunicare verbală
- rol social
- personalitate
Deprinderi şi abilităţi:
- determinarea potenţialului personal nativ privind folosirea eficientă a comunicării
- descoperirea calităţilor personale care pot facilita o comunicare verbală optimă
Bibliografie
Fabrice Lacombe, Rezolvarea dificultăţilor de comunicare, Ed. Polirom, 2005
Alex Mucchielli, Arta de a comunica, Ed. Polirom, 2002, Bucureşti
Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă, 2004, Ed. Polirom, Iaşi
Duck, Steve, Relaţiile interpersonale, Ed. Polirom, Bucureşti, 2000
Tematică:
Reţineţi:
Analizarea comunicării verbale implică capacităţile generale de vorbire, în care sunt incluse
dimensiunile şi caracteristicile personalităţii precum şi calităţile vocale.
Personalitatea este modul unic, în care fiecare dintre noi reacţionează în contact cu
lumea, ca rezultat al percepţiei noastre, al experienţelor, motivaţiei, atitudinilor
Reţineţi:
Psihologii împart cele cinci dimensiuni în două mari grupe:
- o primă grupă cuprinde acele dimensiuni care sunt date prin naştere, corecţia lor în timpul
vieţii fiind nesemnificativă. Ne referim la extroversiune şi stabilitatea emoţională. Ambele
sunt legate de procesele metabolice fundamentale, excitaţia şi inhibiţia, şi de reacţiile
fiziologice aferente;
- a doua grupă vizează dimensiunile care sunt învăţate, prin socializare, în timpul vieţii prin
relaţionarea cotidiană dintre indivizi.
Atenţie:
Modul în care dimensiunile personalităţii şi convingerile associate lor se structurează,
determină anumite caracteristici ale propriei noastre personalităţi care sunt importante
pentru comunicare.
Prelegerea 5
Comunicarea scrisă
Obiective:
- explicarea rolului şi importanţei comunicării scrise
- interpretarea eficientă a unui text scris
Abilităţi şi deprinderi:
- dezvoltarea capacităţilor de comunicare în scris
- asimilarea unor metode eficiente de lectură
Cuvinte cheie:
- comunicarea scrisă
- Lectura eficientă
- câmp de recunoaştere
- regresie
Bibliografie:
Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Ed. Polirom, 2005, Iaşi
Nicki Stanton, Comunicarea, Societatea Ştiinţă şi Tehnică SA, Bucureşti, 1996
Tematică:
I. Particularităţi
Reţineţi:
Atenţie:
- limbajul şi formularea trebuie să respecte nivelul cititorului din punctul de vedere
al profesiunii şi ca grad de familiaritate cu subiectul.
Limbajul să fie simplu şi nepretenţios, folosiţi jargonul profesional numai dacă
cititorul lucrează în acelaşi domeniu cu dumneavoastră;
- construcţia propoziţiilor (lungime, sintaxa) trebuie să sprijine mesajul în ceea ce priveşte
gradul de complexitate şi de abstractizare a materialului;
- divizaţi pagina în paragrafe, fiecare dintre ele conţinând o singură idee. Plasaţi propoziţia
subiect la începutul paragrafului. Paragrafele să nu fie mai lungi de 4-5 propoziţii;
- asiguraţi ghidarea cititorului pe parcursul textului prin prezenţa unui schelet logic al
textului sau prin cuvinte semnal. Cuvintele semnal sunt: de încetinire- avertizează cititorul
că trebuie să încetinească lectura deoarece se schimbă ideea - totuşi, de altfel, încă, dar, în
pofida faptului ca, cu toate acestea, mai de grabă; de continuare- avertizează că se va
continua în acelaşi mod - tot astfel, de asemenea, în plus, şi, mai mult, asemănător, mai des,
mai mult decât atât, în mod similar; de recapitulare- semnalizează un sumar sau o concluzie
- tact, conştientizarea poziţiei ierarhice şi adoptarea tonului potrivit în ceea ce priveşte
politeţea, argumentaţia, tonul - cum să-i spun şefului/profesorului/chiar şi părintelui că nu
are dreptate şi greşeşte. De obicei comunicările delicate trebuie iniţiate printr-o comunicare
orală;
-nivelul de detaliu se referă la nevoia de a furniza suficiente detalii pentru acoperirea
subiectului şi justificarea concluziilor, dar nu prea multe pentru a nu consuma inutil timpul
şefului;
- exprimarea unor opinii, trebuie făcută în aşa fel încât să fie foarte clar unde se termină
faptele şi unde încep opiniile; în general şeful preferă să tragă propriile concluzii. Opiniile
trebuie să rezulte din cercetare şi fapte, nu să fie doar afirmate. Fiţi precauţi cu
recomandările pe care le faceţi, dacă acestea nu v-au fost solicitate;
- atitudinea adoptată - atitudinile de servilism, de teamă în faţa puterii, de apărare, sau, pur
şi simplu, de frică pot conduce la un ton de nesiguranţă sau de exagerare.
Reţineţi:
Ca o concluzie, regula de bază a comunicării scrise eficiente este: ”spuneţi cititorului, clar
şi simplu, ceea ce vrea să ştie”.
În medie, un adult citeşte cu o viteză de 200-300 cuvinte pe minut (cv/m), dar există
persoane care ajung la 600 cv/m sau, cum a fost, de exemplu, J.F.Kenedy, care reuşea să
atingă performanţa de 1000 cv/m.
Şi cel mai rapid cititor poate fi influenţat de factori cum ar fi:
o Complexitatea materialului;
o Stilul autorului;
o Corpul de literă greu de citit;
o Aşezarea în pagină dificilă sau defectuoasă (de exemplu, o coloană de
revistă tiparită comasat, aglomerat, înghesuit, care oboseşte ochiul);
o Cuvinte sau expresii necunoscute sau nefamiliare.
Perfectionarea vitezei de citire este dată, în principal de creşterea medie a vitezei de citire
folosită.
.
Multe persoane citesc ineficient din cauza mişcărilor oculare greşite, fapt de care
nici nu sunt conştiente. În procesul de citire ochii se opresc pentru a cuprinde câte un
cuvânt sau câte o frază, după care se vor mişca mai departe. Aceste opriri sunt denumite
"fixaţii".
S-a ajuns la concluzia că fiecare fixaţie durează între 0,25-1,5 secunde(intervalul de
timp este foarte diferit de la un cercetător la altul, de aceea am optat pentru limita minimă şi
cea maximă). La fiecare fixaţie ochiul citeşte câte un cuvânt sau poate mai multe. Numărul
de cuvinte pe care un individ le poate focaliza sau le poate reţine este denumit "câmp de
recunoaştere".
Cititorii lenţi au tendinţa de a utiliza un mare număr de fixaţii întrucât au un câmp de
recunoaştere redus. Totodată au şi alte obiceiuri asociate mişcărilor oculare ce influenţează
activitatea cerebrală din timpul cititului. Regresia este tendinţa de "întoarcere înapoi" în
timpul cititului. Cititorii lenţi, cei care au obiceiul de a se focaliza pe fiecare cuvânt
întâmpină mari greutăţi în ceea ce priveşte reţinerea înţelesului frazei.
Cu alte cuvinte, creierul este foarte uşor de atras să alunece spre ceea ce numim
"reverie" sau "gânditul la altceva".
Vă propunem spre analiză trei modalităţi prin care textul poate fi “pregătit”:
- scanare,
- apreciere
- alunecare.
Scanarea este o metoda de lectură care oferă o imagine de ansamblu asupra materialului
înainte de a-l citi cu atenţie, astfel încât să-i poţi aprecia valoarea şi să-ţi faci o idee pentru
ca atunci când îl citeşti să ştii ce efort va trebui să depui.
Aprecierea permite determinarea importanţei materialului şi introducerea lui într-una din
următoarele categorii:
Alunecarea este o tehnică a lecturii, un gen de citire rapidă "par excellence" în care
parcurgi totul în cea mai mare viteză posibilă, obţinând un fel de "rezumat lărgit" şi
ignorând detaliile.
Reţineţi :
Prelegerea 6
Comunicarea nonverbală
Obiective:
- explicarea rolului comunicării nonverbale în eficientizarea comportamentului de
relaţie
- prezentarea ţi definirea elementelor prin care înţelegem sensul comunicării
nonverbale
- asimilarea unor tehnici de identificare şi acordarea a unui sens corect elementelor de
comunicare nonverbală
Deprinderi şi abilităţi:
- dezvoltarea de abilităţi de radiografiere a elementelor de comunicare nonverbală
- utilizarea eficientă a comunicării nonverbale
Cuvinte cheie:
- comunicare nonverbală
- limbajul trupului
Bibliografie:
Horst Ruckle, Limbajul corpului pentru manageri, Ed. Tehnică, Bucureştim,1999
Milton Cameron, Comunicarea prin gesturi şi atitudini, Ed. Polirom, 2005, Iaşi
Vera Birkenbihl, Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege1998, Ed.
Gemmapres, Bucureşti
Tematică:
I. Generalităţi despre comunicarea nonverbală
De remarcat:
Reţineţi:
Comunicarea nonverbală scapă controlului conştient, fiind în mare măsură involuntară şi,
de aceea, greu de ascuns sau “falsificat”. Ea este generată de anumite reacţii fiziologice din
organism, ce scapă controlului conştient.
Zona intimă – 15-46 cm (distanţele sunt relative, am optat pentru cele care sunt
promovate de cei mai mulţi teoreticieni)
- nimeni nu poate pătrunde fără autorizare din partea persoanei
Prelegerea 7
Obiective:
- explicarea sensurilor sintagmei comunicare eficientă
- prezentarea celor mai relevante şi utilizate metode de eficientizare a comunicării
Deprinderi şi abilităţi:
- utilizarea metodelor standardizate de eficientizare în comunicare
- adaptarea comportamentului individual la contextul şi caratceristicile comunicării
Cuvinte cheie:
- comunicare eficientă
- ascultare activă
- agresivitate
- feedback
Bibliografie:
Fabrice Lacombe, 2002 Rezolvarea dificultăţilor de comunicare, Ed. Polirom, Iaşi
Andre de Peretti, Jean Andre Legrand, Jean Boniface, Tehnici de comunicare, Ed.
Polirom, 2001, Iaşi
Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă, 2004, Ed. Polirom, Iaşi
Tematică:
I. Generalităţi
Comunicarea eficientă este acel tip de comunicare în care toate persoanele care comunică
îşi ating interesele aşa cum vor ele.
Construirea unei relaţii pozitive, bazate pe respect şi consideraţie, deschiderea faţă de
ceilalţi, solidaritatea cu ei sunt mecanisme care îi pot ajuta să-şi rezolve şi ei interesele.
Reţineţi:
Fabrice Lacombe consideră că un comunicator trebuie să îşi dezvolte anumite abilităţi şi
capacităţi pentru a fi în stare să comunice eficient. Dintre aceste abilităţi, cele mai
importante sunt:
- înţelegerea mesajelor altora şi a propriilor mesaje;
- flexibilitatea comportamentală;
- fixarea clară a unor obiective;
- dezvoltarea unei atitudini deschise;
- autolimitarea puterii;
- autorecunoaştere şi recunoaştere pozitivă.
Reţinem:
Adesea remarcăm cum unele “obiceiuri” pe care oamenii le dobândesc involuntar afectează
ascultarea.
Exemple:
- anticiparea a ceea ce vorbitorul vrea să spună şi terminarea propoziţiilor în locul lui;
- întreruperea repetată şi nejustificată a vorbitorului; privirea în altă parte (pe fereastră, în
tavan, la obiecte, la îmbrăcămintea vorbitorului etc.) sau alte preocupări;
- poziţia necorespunzătoare (excesiv de relaxată, aşezarea laterală faţă de vorbitor etc.);
- comportamente nonverbale denotând nerăbdare sau plictiseală (ticuri nervoase, mişcări
necontrolate, verificarea ceasului etc.) sau monologul interior;
- mimarea atenţiei pe fondul unei detaşări totale;
- intervenţii verbale necorelate sau doar tangenţiale mesajului.
Atenţie:
- feedback-ul ar trebui să se bazeze pe încrederea dintre emiţător şi receptor;
- fedback-ul trebuie să fie mai degrabă specific decât general;
- el trebuie oferit la momentul oportun, atunci când receptorul pare pregătit să-l
primescă;
- feedback-ul trebuie verificat cu privire la ceea ce receptorului i se pare a fi valid;
- feedback-ul trebuie să includă acele lucruri pe care receptorul le poate face sau
înţelege, feedback-ul lămureşte şi nu creează o altă confuzie.
Reţinem:
Agresivitatea este determinată, în primul rând, de promovarea relaţiilor interpersonale
negative, care permit manifestarea ei.
Prelegerea 8
Comunicarea organizaţională
Obiective:
- identificarea rolului organizaţiei în viaţa individului
- explicarea termenului de organizaţie
. prezentarea specificului comunicării în organizaţii
Deprinderi şi abilităţi:
- eficientizarea comportamentului organizaţional
- promovarea unei conduite adecvate în relaţiile sociale formale
- folosirea metodelor adecvate de comunicare în spaţiul organizaţional
- identificarea stilurilor manageriale
Cuvinte cheie:
- organizaţie
- comportament organizaţional
- relaţie socială formală
- comunicarea organizaţională
- comunicare managerială
Bibliografie:
Rodica şi Dan Cândea, Comunicarea managerială, 1996, Ed. Expert, Bucureşti
Mielu Zlate, Tratat de psihologie organizaţional-managerială, 2004,Ed. Polirom, Iaşi
Mihaela Vlăsceanu, Organizaţii şi comportament organizaţional, Ed. Polirom, 2003,
Iaşi
Mihaela Vlăsceanu, Psihosociologia organizaţiei şi conducerii, Ed. Paideia, 1993
Tematică:
Motivaţie:
- Remarcat faptul că o mare parte din viaţa noastră este petrecută în organizaţii,
promovând strategiile organizaţionale – bazate pe eficienţă şi profit. Apoximativ 8 ore
dintr-o zi de viaţă le trăim în interiorul unei organizaţii, sufiecient pentru a înţelege că
propriile noastre individualităţi sunt limitate de ale altora care au aceleaşi drepturi şi
obligaţii ca şi noi.
Reţinem:
Toate definiţiile date organizaţiei au anumite elemente comune:
- organizaţia include persoane care relaţionează în vederea realizării unui scop sau obiectiv
comun( ex. în facultate profesorii urmăresc ca studenţii să-şi însuşească şi aprofundeze
cunoştinţele teoretice şi un mod de gândire şi analiză ştiinţific, făcând apel la cunoaşterea
ştiinţifică etc);
- relaţiile dintre oameni por fi ordonate într-o anumită structură;
- structura unei organizaţii descrie rolurile, relaţiile, activităţile, ierarhia de autoritate şi
responsabilitate.
Caracteristicile organizaţiei:
-organizaţia este întotdeauna specializată
-diferenţierea misiunilor se asociază cu specializarea “tehnică”;
-este o structură de interacţiunii reglementate de reguli formale şi informale ce generează
acţiuni colective centrate pe scopurile propus
- la baza fiecărei organizaţii există o manieră concretă de comunicare, ce derivă din
finalitatea organizaţiei.
Reţinem:
Înţelegem prin libertate de mişcare posibilitatea ca individul să întrerupă procesul de
comunicare atunci când nu îi mai convine.
Atenţie:
Procesul de comunicare cu şeful este cel mai complex şi cel mai mare consumator de
energie psihonervoasă. Individul care reuşeşte să gestioneze în favoarea sa această relaţie
de comunicare va avea cel mai mult de câştigat. Din acest punct de vedere, comunicarea
organizaţională se referă la comunicarea managerială, la comunicarea şef-subordonat.
De reţinut:
Particularităţile comunicării manageriale sunt generate de scopul, obiectivele şi rolurile
acestei comunicări, de cadrul şi structura organizaţională precum şi de climatul existent în
organizaţie.
Reţinem:
La nivelul afectivităţii, se generează ostilitate, tensiune sau teamă.
Reţinem:
Lipsa iniţiativelor sărăceşte orice organizaţie, iar când acest lucru este urmărit în
mod voit, conduce la o răcire a comunicării şi la o stare de pasivitate care oboseşte încetul
cu încetul. Rămâne un stil de comunicare eficient dacă subordonaţii îl promovează iar
cultura organizaţională l-a acceptat deja ca pe un comportament de rutină.
Reţinem:
Acest stil poate apropria afectiv şefii şi subordonaţii, în special în cazul victoriilor şi al
rezultatelor bune. Alianţa se cimentează prin rezultate şi, indirect, pregăteşte terenul pentru
un nou stil de comunicare.
Reţinem:
Comunicarea formală se desfăşoară în funcţie de modul cum este structurată fişa postului
pentru fiecare angajat în parte.
Cea mai importantă comunicare formală în organizaţie este comunicarea şef-subordonat.
Reţinem:
Organizaţiile se raportează diferit la acest tip de comunicare – de la al respinge şi
denigra, tipic pentru organizaţiile înalt formalizate de tip militar, până la al promova şi
susţine, tipic organizaţiilor paternaliste. Comunicarea informală:
- este mult mai aproape de sufletul angajaţilor,
- este cunoscută drept comunicarea de la om la om,
- este lipsită de norme sau reguli instituţionale
- este centrată pe nevoile personale ale angajaţilor.
Prelegerea 9
Comunicarea interpersonală şi rezolvarea conflictelor
Obiective:
- explicarea sensului conflictului în raport cu comunicarea interpersonală
- descrierea rolului diferitelor tipuri de conflicte în comunicare
- metode de gestionare a conflictelor
Deprinderi şi abilităţi:
- crearea de premise pentru identificarea relaţiilor şi mediilor conflictuale
- promovarea unui comportament eficient în situaţii de conflict
- dezvoltarea de abilităţi de utilizare a conflictului în comunicare cu scopul promovării şi
atingerii intereselor
Cuvinte cheie:
- conflict
- conflict constructiv
- conflict distructiv
- agresivitate
Bibliografie:
Helena Cornelius, Shoshana Faire, 1996, Ştiinţa rezolvării conflictelor, Ed. Ştiinţă şi
Tehnică, Bucureşti
Barry McLonglin, Riscuri şi crize de comunicare, Editura Multimedia Publishing, 1996
Bernard Miege, Gândirea comunicaţională, Ed. Cartea românească, 1998, Bucureşti
Tematică:
Conflictul, perceput ca ciocnire, ruptură, luptă, face parte din arsenalul psihicului uman.
Interesul propriu, care determină comportamentul fiecărei persoane, face ca acesta să
reacţioneze în funcţie de trebuinţe şi motivaţii personale. Pentru a le rezolva, oamenii intră
în relaţii, uneori încordate, cu alţii. Conflictul este o cale de a satisface trebuinţele.
De reţinut!
O definiţie operaţională a conflictului ar fi: ciocnire de opinii, interese între oameni sau
grupuri de oameni.
Reţinem:
Caracteristicile conflictelor distructive şi constructive
Reţinem:
De reţinut!
- abandonul este o strategie ce implică retragerea fizică şi emoţională din conflict;
- când problema nu te priveşte este chiar înţelept să faci asta;
- se poate folosi abandonul pentru a forţa mâna cuiva;
- prin abandon conflictul poate creşte nemăsurat;
- speranţa că problema se va rezolva de la sine dacă o abandonezi este falsă.
b. Reprimarea
De reţinut!
- reprimarea este o strategie ce constă în refuzul de a lua act de existenta conflictului;
- reprimarea are dezavantaje şi avantaje;
- reprimarea se face atunci când dorim pace(linişte sufleteasca) cu orice preţ;
- “totul de dragul păcii” poate deveni o manieră de lucru periculoasă;
- managerul care foloseşte această strategie, dă impresia de slăbiciune, superficialitate,
neimplicare;
-reprimarea ia în calcul aspectele neimportante ale unui conflict, ignorându-le pe celelalte.
c. Confruntarea
De reţinut!
- confruntarea (strategia victorie/înfrângere) este cea mai răspândită în viaţa de zi cu zi;
- ea presupune confruntarea de forţe, unul câştigă, unul pierde;
- este periculoasă datorită resentimentelor celui învins – fereşte-te de cel învins!;
- este preferată atunci când iniţiatorii au autoritate faţă de ceilalţi;
- este însoţită de constrângere.
d. Compromisul
De reţinut!
- compromisul reclamă anumite aptitudini de negociator;
- strategia presupune ca fiecare parte să lase de la ea până se ajunge la consens;
- compromisul rezolvă conflictul pe moment, nu se stabilesc termenii definitiv;
Etapele negocierii:
Pregătirea
Interacţiunea
Încheierea
Prelegerea 10
Comunicarea interpersonală şi gestionarea stresului
Obiective:
- explicarea sensului termenului de stres şi a influenţelor asupra comunicării
- prezentarea modalităţilro de gestionare a stresului prin comunicare
Deprinderi şi abilităţi:
- gestionarea individuală a stresului
- folosirea eustresului pentru eficientizarea comportamentului comunicaţional
Cuvinte cheie:
- stres
- distres
- eustres
Bibliografie:
Bernard Dagenais, Campania de relatii publice, Editura Polirom, Iasi, 2003
Tematică:
I. Consideraţii generale despre stres
Termenul stres provine din cuvântul omonim englez "stress", care în limba de origine,
înseamnă constrângere, forţă, solicitare.
Reţineţi
Distresul, are un puternic efect dezorganizator, atât direct, cât şi mediat, asupra
integrităţii psihofizice a unei persoane
Eustresul este un tip de stres cu acţiune tonică, mobilizatoare, cu efecte benefice,
pozitive de capacitare a resurselor individului
Atenţie:
Elementul fundamental în gestionarea stresului stă în răspunsul la întrebarea:
cum poate fi transformat distresul în eustres?
Factori de stres
Factorii de stres pot fi grupaţi în trei mari categorii:
- fizici, determinaţi de surmenaj, boală, foame, zgomot, lumină intensă, prezenţa
substanţelor toxice, frig sau căldură în exces.
- biologici, provocaţi de abuzul de cafea sau tutun, alimentaţie proastă, exces sau lipsă de
vitamine etc .
- cognitivi (psiho-emoţionali), induşi de teamă, plictiseală, griji, frustrare, modificarea
programului obişnuit, etc.
De reţinut
La toate aceste se adaugă alţi factori de stres, care depind de individ, cum sunt: ereditatea,
personalitatea, capacitatea de rezistenţă fizică, vârsta, etc. Aceste caracteristici individuale
explică faptul că nu reacţionăm toţi la fel în prezenţa aceluiaşi tip de stres.
Atenţie:
Stresul devine patogen în condiţiile în care nu sunt mobilizate suficiente posibilităţi
individuale de răspuns.
Reţinem:
Există patru factori motivanţi de bază care afectează munca oamenilor :
- urgenţa – ne constrânge să facem mai multe lucruri în puţin timp
- perfecţionismul – ne împinge să depăşim chiar şi cele mai înalte standarde
- dorinţa de a fi pe placul celor din jur - vrem să fim pe placul tuturor şi încercăm să
anticipăm nevoile oamenilor, furnizându-le acele lucruri pe care ne-am imaginat că şi le
doresc.
- munca din greu - depunem eforturi enorme în încercarea de a ne achita cum trebuie de
toate sarcinile şi de a obţine rezultate foarte bune
2.Presiunile de la locul de muncă .Cele mai comune cauze ale presiunii la locul de muncă
sunt:
- standarde mult prea ridicate , care au fost fixate cu termene limită absolut nerealiste.
- munca în condiţii de continuă schimbare, când imprevizibilul de repetă frecvent.
- munca în echipă cu o persoană care este profund antipatică , va determina
performanţe scăzute şi apariţia sentimentului de frustrare ;
- prea multe responsabilităţi, vor determina luarea cu dificultate a deciziilor şi scăderea
capacităţii de concentrare;
-prea multe de făcut şi prea puţin timp la dispoziţie, înseamnă fie că termenele – limită
au fost prost fixate, fie că nu se organizează cum trebuie sau că nu se stabilesc corect
priorităţile.
De reţinut!
Problema este următoarea: creierul nu poate face diferenţa între o situaţie care efectiv îţi
periclitează viaţa (cum ar fi apariţia, la câţiva paşi de tine, noaptea, a unui individ înarmat )
şi o mică neplăcere cum ar fi un conflict cu colegul de birou
Din păcate, toate transformările fizice despre care am vorbit au un efect dezastruos asupra
procesului de gândire:
- scade considerabil capacitatea de a gândi clar
- apar foarte mari greutăţi de concentrare
- comportamentul uman devine radical.
Reţinem:
Latura pozitivă, în ceea ce priveşte stresul, este că se poate acţiona cu succes din orice
moment pentru a-l controla.
Prelegerea 11
Obiective:
- explicarea semnificaţiei şi sensurilor relaţiilor publice
- prezentarea principalelor teorii privind relaţiile publice şi aplicabilitatea lor în spaţiul
organizaţional modern
- prezentarea conţinutului conceptului de relaţii publice
Deprinderi şi abilităţi:
- dezvoltarea de abilităţi privind gestionarea relaţiilor publice ca insturment de promovare a
imaginii unei organizaţii
- abilităţi de utilizare a tehnicilor de lucru specifice relaţiilor publice
Concepte cheie:
- relaţii publice
- responsabilitatea socială
- imagine socială
Bibliografie:
Viorel Stancu, Relaţii publice. Succes şi credibilitate, Editura Concept, Bucureşti, 1997
Roger Muchielli, Psihologia publicităţii şi a propagandei,Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1985
Moscovici Serge, Psihologia socială sau maşina de fabricat zei, Ed. Universităţii
“A.I.Cuza”, 1994, Iaşi
Michele Jouve, Comunicarea, Publicitate şi relaţii publice, Ed. Polirom, 2005
Tematică:
Organizaţiile, dincolo de mărimea, finalitatea şi specificul lor îndeplinesc trei mari categorii
de obiective:
- atingerea obiectivelor, rezolvarea misiunilor şi sarcinilor
- crearea unei imaginii, a unui prestigiu la nivelul societăţii sau în raport cu alte
organizaţii.
Reţinem:
Relaţiile publice gestionează imaginea organizaţiei.
Unul dintre pionierii educaţiei în relaţii publice, Rex Harlow a strâns în jur de 500 de
definiţii de la cele mai simple până la cele mai complexe, îngreunează foarte mult acest
demers. Câteva exemple interesante ar fi:
- o filosofie şi o politică care ajută sistemul de management
- o funcţie a reconcilierii
- un agent catalizator
- un sistem de prevenire din mers
- un sistem de avertizare când organizaţia are probleme
- o funcţia a managementului care stabileşte relaţii între organizaţie şi public
Relaţiile publice se află însă la intersecţia mai multor domenii şi de aici şi teoriile
care le fundamentează îşi regăsesc uneori rădăcinile nu numai în zona comunicării dar
şi în cea a sociologiei opiniei publice, sociologiei organizaţiilor, politologiei, teoriei
sistemelor, psihologiei etc.
J. Johnston şi C. Zawawi (2000)
consideră că teoriile cu aplicabilitate în domeniul relaţiilor publice pot forma patru clase
distincte:
- teorii ale comunicării,
- teorii ale motivaţiei(interesului),
- teorii ale organizaţiilor
- teorii specifice relaţiilor publice.
Prelegerea 11
Relaţiile publice – modalitate de comunicare externă a organizaţiei
Obiective:
- explicarea sensului termenului de public prin raportare la înţelegerea relaţiilor publice ca
modalitate externă de comunicare a organizaţiei
- prezentarea campaniilor publice ca mijloace de comunicare externă a organizaţiei
Deprinderi şi abilităţi:
- folosirea tehnicilor de radiografiere a publicurilor
- definirea şi proiectarea unei campanii publice
Concepte cheie:
- public
- campanie publică
Bibliografie:
Fraser Seitel, Practice of Public Relations, Prentice Hall, 2003
Elisabeth Noelle-Neumann, Spirala tăcerii, Opinia publică – învelişul nostrum social, Ed.
Comunicare ro., 2004, Bucureşti
Bernard Dagenais, Campania de relatii publice, Editura Polirom, Iasi, 2003
Werner Severin, James Tankard, Perspective asupra teoriilor de masă, Ed. Polirom, 2004
Cristina Coman, Relaţiile publice: principii şi strategii, Ed. Polirom, 2000, Iaşi
Tematică:
În opinia lui John Dewey (1927) structurarea unui anumit public are loc numai dacă sunt
îndeplinite trei condiţii:
1. indivizii care formează categoria de public se confruntă cu o situaţie similară, în
sensul că ei se raportează la o situaţie particulară, concretă, comună tuturor;
2. aceşti indivizi recunosc existenţa problemei, a unui interes sau măcar curiozitatea
care îi aproprie de o anumită organizaţie;
3. se declanşează procesul de soluţionare a acestei probleme, care poate îmbrăca
forme diferite, de la interes la curiozitat.
Tipuri de public:
Reţinem:
Comportamentele pot fi anticipate şi definite în funcţie de patru variabile :
- recunoaşterea problemei
- recunoaşterea constrângerilor
- criteriul referenţial
- nivelul perceptibil de implicare
Campania de relaţii publice este un efort susţinut al unei organizaţii pentru a construi
relaţii sociale demne de încredere.
A. Campania de poziţionare.
„Poziţionarea reprezintă actul proiectării ofertei şi imaginii unei firme în aşa fel
încât consumatorii vizaţi să înţeleagă şi să aprecieze ceea ce reprezintă firma în raport cu
concurenţii săi
Reţinem:
B. Campania de conştientizare
Este acel tip de campanie prin care se urmăreşte să-i facem pe oameni
conştienţi de ceva.
C. Campania de informare publică..Transmiterea de date de interes public cu scop
informativ.
Atenţie:
Campaniile de relaţii publice pot fi pro-active şi reactive .