DISCURSUL

Discursul
poate fi definit ca ansamblu de enunţuri ale unui emiţător,
care se referă la un subiect unic
(topic, în terminologia anglo-saxonă).
Din perspectiva pragmatică, discursul reprezintă
"o enunţare ce presupune un locutor şi un auditor,
precum şi intenţia locutorului de a-l influenţa pe celălalt"
(Benveniste).

Alte interpretări ale discursului vizează echivalenta sa cu:

a) un text, în cadrul căruia perspectiva comunicaţională şi cea

tematică coincid în general (de exemplu, în cazul comunicării
scrise);
b) un ansamblu de texte, care ilustrează interacţiunea dintre
două sau mai multe discursuri centrate în jurul unei singure teme; în
cazul conversaţiei, fiecare discurs este alcătuit din mai multe texte
(fiecare replică este o unitate comunicaţională, deci un text în sine).
 Tipuri de discurs
În funcţie de intenţia enunţătorului discursurile pot fi
clasate în:

• discursul narativ
• discursul descriptiv
• discursul explicativ
• discursul argumentativ

Dar şi altele : injonctiv, demonstrativ, judiciar...

 DISCURSUL NARATIV

Intenţia Caracteristici
enunţiatorului
- prezenţa unei istorii, a unei intrigi (succesiunea acţiunilor şi a
Să relateze evenimentelor în timp),
- punerea în scenă a unor personaje care evoluează într-un cadru
contextual definit;
- alegerea naraţiunii: perspectivă, puncte de vedere narative,
organizarea temporală;
Indici:
 Prezenţa reperelor temporale (indicatori temporali şi conectori
temporali);
 Verbe de acţiune la perfect simplu sau la prezentul narativ;

 Stil direct, indirect sau indirect liber;

Registre (sau tonalităţi): realist, comic, fantastic, patetic, didactic

etc.
Exemple:Roman, povestire, nuvelă, memorii, epopee, jurnal intim
etc.
 DISCURSUL DESCRIPTIV
Intenţia Caracteristici
enunţiatorului

- aşezarea în spaţiu;
să prezinte un - alegerea unui punct de vedere descriptiv;
loc, un personaj, Indici:
un obiect  absenţa sau prezenţa redusă a naraţiunii;

 prezenţa reperelor spaţiale;

îipermite  verbe care arată starea, verbe de mişcare şi/sau de percepţie (vizuală în
receptorului să-şi special);
imagineze
 predominanţa substantivelor şi a adjectivelor;

 utilizarea imperfectului şi a prezentului descriptiv;

 numărul mare de figuri de stil pentrua spori subiectivitatea descrierii;

Registre (sau tonalităţi): punctul de vedere descriptiv (focalizarea) va

determina o descriere obiectivă (documentar) sau subiectivă;
În acest ultim caz, descrierea va fi : contemplativă, lirică (peisajul în acord
cu starea de spirit; critic sau satiric (portrete); realist (funcţia narativă
subliniind psihologia personagelor) sau poetică (anticipând acţiunea printr-o
serie de semne;
Exemple: Genul românesc, poemele în proză, în versuri, textele
documentare.
 DISCURSUL EXPLICATIV
(INFORMATIV)
Intenţia Caracteristici
enunţiatorului
-Vocabular precis şi tehnic;
 Să dea explicaţii -Enunţiatorul neutru;
Indici:
 Să răspundă la o  Conectori logici şi cronologici;
întrebare  Funcţia referenţială este dominantă (informaţii obiective, definiţii, chifre,
date, nume, etc.;
 Să- i permită  Funcţia utilitară a limbajului;
receptorului să  Neutralitatea şi impersonalitatea discursului: neutralitatea emiţătorului care
înţeleagă prezintă sau explică cu obiectivitate un fenomen;
 Pronume la persoana a III-a, vocabular tehnic sau specialisat;

 Prezentarea unor adevăruri general valabile.

Registre (sau tonalităţi): Prototipul este în acest caz discursul ştiinţific ; se

mai pot aduce ca exemple diverse texte cu caracter strict informativ, ca
ghidurile de utilizare, prospectele, fişele tehnice etc.
Exemple: notiţe, explicaţiile dintr-un dicţionar sau din enciclopedii, manuale
şcolare, instrucţiuni de folosire, etc; literatura de erudiţie;
 TEXTUL ARGUMENTATIV
Intenţia Caracteristici
enunţiatorului

 Prezenţa unei teze (ceea ce crede locutorul despre un anumit lucru) susţinută de argumente (idei
avansate pentru a demonstra că teza este adevărată) care sunt susţinute la rândul lor de explicaţii şi
de exemple care permit ilustrarea tezei;
 prezenţa locutorului în enunţare (judecăţi, opinii);
Să convingă  alegerea unui punct de vedere;

Indici:
 Organizarea logică a argumentării: teza întărită de argumente susţinute de exemple;

 Conectori logici;

 Importanţa indicilor enunţării (Cine vorbeşte? Cui?) care informează cu privire la atitudinea
emiţătorului faţă de cele enunţate: gradul de certitudine, judecăţi de valoare (vocabular
apreciativ/depreciativ);
 dorinţa de a convinge (utilizarea resurselor textelor explicative şi injonctive cu scopul de a
convinge; utilizarea exemplelor sau a întrebărilor retorice, etc.;
 cuvinte care exprimă opinia;

Registre (sau tonalităţi):

Orator: amploarea ritmică a frazelor, imagini surprinzătoare şi contrastante, textul adresat unui
auditoriu ;
Polemic: opoziţii spuse cu francheţe, grija de a da cât mai multe exemple şi dovezi, confruntări,
respingeri;
Injonctiv: adresat destinatarului, imperativ, interogaţii oratorice;
Exemple: Eseuri, articole, discursuri, pamflete, pledoarii, rechizitoriu, discursuri politice,
mustrări, manifest, afiş publicitar, fabule, etc..
Noi creăm discursul, cînd vorbim sau scriem şi el este STATIC
(monologul) sau DINAMIC (dialogul)

Din perspectivă cronologică şi constitutivă, discursurile pot fi:

 discurs prim (iniţial), termenul desemnează în sens strict textul care

reprezintă sursa pentru alte discursuri.

 discurs fondator şi
 discursul raportat se referă atât la tipologia tradiţională: discurs direct
/ discurs indirect şi discurs indirect liber, cât şi la fenomene ca: punerea între
ghilimele, italice etc., la modalizare prin trimitere la un alt discurs (“după
spusele lui x…”), la diversele forme de aluzie la discurs anterioare.

Discursul direct se folosesc cuvintele citateale emiţătorului sau raportorul

“redă” enunţul ca atare.
În discursul indirect, raportorul face apel la propriile cuvinte pentru a cita pe
cineva, pentru a reformula.
În funcţie de raportul dintre emiţători şi receptori, discursurile pot fi:

Discurs închis, există o coincidenţă calitativă şi cantitativă între ansamblul

emiţătorilor şi cel al receptorilor şi
Discurs deschis, există o diferenţă mare calitativă şi cantitativă între ansamblul
emiţătorilor şi cel al receptorilor.

După domeniul în care sunt folosite, distingem

Discurs specializat (care se poate atribui unuidomeniu de specialitate) şi

Discurs nespecializat .
 Fixarea cunoştinţelor
Pentru ilustrarea fiecărui tip de discurs, se vor citi
fragmente din operele următoare:

• Ioan Slavici, Mara (text narativ);

• George Călinescu, Enigma Otiliei (text descriptiv);
• Grigore Alexandrescu, Fabule (text argumentativ)

… şi se va utiliza DOOM2 pentru exemplificarea unor

texte explicative.
 Să nu uităm că...
• Acelaşi text poate să conţină şi să combine
diferite tipuri de discurs.

Astfel, o naraţiune, dar şi o descriere sau o

explicatie pot sprijini textul argumentativ.
De asemenea, descrierea este aproape
întotdeauna prezentă în textele narative
pentru a ilustra un loc, caracterul unui
personaj sau pentru a crea atmosfera;

În ciuda prezenţei diferitelor tipuri de

discurs într-un text, există întotdeauna
o dominantă dată de prima intenţie a
locutorului (motivul pentru care el
produce un astfel de discurs).
 Legile discursului
Legile discursului reprezintă regulile, variabile din punct de vedere cultural,
pe care fiecare dintre parteneri le respectă şi, în acelaşi timp, presupune că
sunt respectate de către intelocutor în cadrul “schimbului verbal”.

După criteriul lingvistic există următoarele legi:

1. legea informativităţii (a nu vorbi pentru a nu spune nimic, a nu spune ceea ce

interlocutorul ştie deja etc.);

2.legea exhaustivităţii (a furniza volumul maxim de informaţie pertinentă,

susceptibilă de a interesa pe interlocutor la un moment dat);

3.legea modalităţii (a fi clar şi concis în formulări).

Criteriul axat pe codurile de comportament reglate social relevă faptul că
interacţIunea verbală este supusă unui ansamblu de norme variabile în timp
şi spaţiu. Aceste norme sunt, în general, cele care reglează comportamentul
agresiv faţă de imaginea pozitivă sau negativă a partenerului.
Astfel,

- pe de o parte se clasează aici reguli care guvernează comportamentul

locutorului faţă de partenerul său
(a nu fi agresiv, ironic, a nu exagera cu lauda, a nu monopoliza discuţia etc.);

- pe de altă parte, regăsim norme care reglează imaginea proprie a

locutorului
(a nu fi exagerat derespectuos sau, invers, extrem de pretenţios etc.).

Aceste legi se circumscriu, în linii generale, domeniului numit de Grice

“maxime conversaţionale” sau de alţi cercetători (O. Ducrot) - “legile
discursului” sau “postulate conversaţionale”.
 Factorii ce determină compoziţia discursului:
factorul psihologic & factorul efectiv
A) factorul psihologic (moral, emoțional);

Cunoaşterea contextului: specificul evenimentului (formal, puţin formal,

informal). Cerinţe privind vestimentaţia adecvată fiecărui eveniment.;

Caracteristica audienţei (media de vârstă, stilul conversaţional, experienţe

comune). Informaţii privind aşteptările audienţei, interesul şi motivaţia
audienţei.

Determinarea obiectivelor: de informare sau de decidere, de instruire sau

explicare, de persuadare, influenţare sau inspirare, de distrare sau amuzare;
Forma discursului, modul general de prezentare a discursului;

Stilului personal de comunicare: formal, serios, relaxat, glumeţ. Identificarea

dorinţelor auditoriului privind stilul de comunicare.

Identificarea dotărilor sălii în care se va ţine discursul: principalele zone din

sală (zona destinată publicului, zona destinată oratorului; dotări tehnice;
informaţii privind modalităţile de interacţionare cu publicul, materialele suport
care pot fi folosite în discurs;
Retorul trebuie să ţină cont de următorii factori când vine în contact cu publicul:

1. de natura psihologica (procese psihice individuale- acte de vointa, stare

emotionala personala)
2. natura sociala (influenta reactiei celor din jur)
3. de unitatea intereselor, a sistemului de valori
4. varsta spectatorilor
5. mijloace lingvistice, intonationale, mimica
6. autoprezentarea (retorul nu tre sa imita pe cineva, nu tre sa se conformeze
fara discernamant)

Cerintele care tre sa fie respectate de retor:

1. sa fie sincer;
2. sa aiba un caracter echilibrat;
3. sa respecte publicul, sa fie modest si sa aiba bun simt
4. sa-si examineze permanent activitatea proprie prin exigentele sporite
5. sa tina cont de greselile comise, dar si de rezultatele sale
6. sa fie receptiv la o situatie sau alta;
7. sa cerceteze publicul prezent, facand concluziile necesare
 B) pregătirea efectivă a discursului
(conținutul discursului sub aspectele logic şi lingvistic
• schematizarea discursului: notarea imediată a câtorva idei
sau perspective din care se poate aborda tema;
• documentarea (căutarea articolelor utile cu privire la subiectul
abordat);
• etapa de brainstorming: notarea tuturor ideilor legate de
temă (crearea graficului soare);
• găsirea corelaţiilor între idei. Eliminarea ideilor care nu aduc
valoare adăugată discursului;
• Schematizarea discursului (cu ajutorul graficelor);
Exersarea efectivă a discursului: folosirea intonației
adecvate, exersarea limbajului nonverbal, înregistrarea
discursului în momentul exersării;
 Structura discursului:
INTRODUCEREA, TRATAREA, ÎNCHEIEREA

Introducerea - modalităţi de a începe discursul:

metode de stimulare a atenției și interesului publicului prin
folosirea aşa-numitului attention getter:

• denumirea temei sau a titlului;

• anunţarea obiectivului şi a planului discursului;
• punerea unor întrebări;
• spunerea unei anecdote, a unei glume;
•utilizarea unei fraze ce se referă la culoarea locală;
• invocarea unor fapte sau cifre;
• spunerea unei citate ce se referă la temă sau a unei
povestiri interesante;
 Tratarea discursului: procedee tactice de natură logică şi
psihologică aplicate în conţinutul discursului:
a) procedee tactice de natură logică: combaterea
argumentată a tezei oponentului, argumentarea, demonstrarea,
inducţia, deducţia, analogia;
b) procedee de natură psihologică: coparticiparea orator-
ascultător, împărtăşirea sentimentelor proprii ale autorului,
personificarea, recurgerea la exemple cunoscute de public,
argumente psihologiece – fapte ce se referă la interesele
ascultătorilor, expunerea materialului sub formă de problemă,
întrebări retorice, dialogul socratic, materiale ilustrative, utilizarea
umorului;
c). resprezentări grafice ale ideilor (storyboarding-ul:
semne, culori, simboluri, imagini, videoclipuri, prezentări, video-uri
animate care surpind într-un mod simplu idei complexe, asociate
în timpul vorbirii cu fiecare idee în particular).
 Încheierea discursului:
modalităţi pentru finalizarea discursului:

• sumarul;
• întrebările;
• povestiri, anecdote;
• citatea;
• dramatismul;
• teama sau îndoiala;
• remuşcările;
 Prezentarea discursului:
a) prezentarea la locul de susţinere a discursului (cu o oră mai devreme);
b) particularităţi de prezentare a discursului: menţinerea interesului
auditoriului (spune o poveste …);
c) Aplicarea Teoriei unificatoare “2+2” a lui Andrew Stanton: implicarea
într-un mod activ a publicului în povestea vorbitorului,. (Reguli eficiente: Nu
face tu calculele pentru ei; Nu le oferi concluzii pe tavă; Nu încerca să îi ajuți
citindu-le slide-urile prezentării. Evidențiază-le întrebările pe care trebuie să și
le adreseze, calculele pe care trebuie să le facă, pentru ca singuri să ajungă la
concluziile dorite);
d) Folosirea mijloacelor şi instrumentelor tehnice de susţinere a diferitelor
tipuri de discursuri: organizarea şi prezentarea în Power Point: reguli generale
de prezentare în Power Point (crearea prezentărilor vizuale şi a graficelor
bazate pe cuvinte cheie, suficiente pentru relevarea ideilor principale și a
imaginilor foarte relevante și atractive. Avantajele prezentării Power Point:
- permite vorbitorilor un spaţiu amplu de scriere şi de detaliere a tuturor
ideilor care este posibil de a nu fi memorate de către vorbitor;
- permite audienţei să vizualizeze conţinutul discursului.
 Vrei să ai acel discurs care sa îi impresioneze pe toti?
Vrei să obtii locul 1? /
Sau vrei doar să realizezi un discurs care să respecte manualul în
totalitate? Ce-ai crede dacă ți-as spune că le poți avea pe ambele?

I. Un prim criteriu este ca discursul să respecte

punctele descrise în manual. Spre exemplu, dacă
discursul pe care urmează să îl pregătesti conform manualului are la bază
un basm cunoscut, îl vei relata întocmai. Dacă ai ca tema un discurs în care
este nevoie să citesti de pe foi, atunci vei respecta această conditie, lucru
care deseori, nu este văzut de public cu ochi buni.

II. Iar cel de-al doilea este să fie plăcut de către

publicul din sală. Din experientă proprie, există anumite
ingrediente care fac discursul tău cu adevărat special în ochii publicului:
autenticitatea și entuziasmul.
Ca ultim aspect, raportarea la povești sau situații de viață în mod
experențial, din prisma propriilor încercări, te ajută în construirea
discursului perfect, si, mai mult decât atât, atrage în măsură mai mare
interesul auditoriului. De ce? Pentru că astfel, dai dovadă de credibilitate si de
entuziasm autentic.

În final, îti recomand să realizezi o listă cu hobby-urile, pasiunile si obiectivele pentru

care ai muncit și să scrii discursurile pornind de la această listă.

O altă recomandare este ca înainte de discurs să te energizezi. Există

mai multe lucruri pe care le poți face pentru o energie mai bună, însă eu
voi prezenta o singură tehnică foarte usor de aplicat și care te va pune rapid
în starea potrivită.

Inspiră timp de 5 secunde. Tine aerul în piept până numeri la 20. Expiră in 10
timpi. Atenție să nu cazi atunci când faci acest exercitiu, pentru că s-ar putea
să amețești.
 Axiologia vorbirii în public (Piramida valorilor)
Pentru un individ oratoria poate fi un avantaj sau un dezavantaj (dacă nu se prea
descurcă la vorbitul în public) față de alte persoane, desigur vorbirea în public nu adauga
și nici nu elimină din alte calități sau realizari pe care le are cineva,
oratoria – este o altă calitate .
Un discurs bun
ne poate da aripi
în fața la ceilalți ,
Mișcarea, un discurs mai
privirea, puțin reușit poate
gesticulația … să ne le taie.
împreună
formează cea
mai mare parte Timpul …
din ceea ce e la fel de
numim : important în
tehnica discurs cum este
oratorului. și în viața.

Fiecare cuvânt are locul lui și necesită să Idea face discursul sau prezentarea
fie utilizat cu atenție. Cuvinte utilizate să fie vie , să fie un original – nu o
corect au ca efect întruchiparea ideii. copie.
“Cele mai mari temeri omenesti”

În 1977 (!), a fost tiparită o publicaţie

intitulată The Book of Lists care, aşa cum îi
arată şi numele, era o colecţie de diverse…
liste.