TIPURI DE TEXTE

După scopul comunicării textele pot fi: argumentative, descriptive, informative, explicative,
injonctive, narative (fiecare tip de text conține într-o măsură mai mică sau mai mare o anumită
cantitate de informații), iar după stilul în care sunt redactate pot fi: beletristice, științifice,
juridico-administrative, publicistice, eseistice și epistolare.

1. RECUNOAȘTEREA TEXTULUI ARGUMENTATIV

- O argumentare trebuie să aibă o ipoteză (ca argumentarea să fie validă, propoziția enunțul
care exprimă ideea de bază trebuie să aibă valoare de adevăr).
- Discursul argumentativ se recunoaște după prezența indicatorilor de argumentare
(conectorilor): ”pentru că, deoarece, dar, așadar” etc. care introduc argumentele, ”dacă
și numai dacă”, prin care se introduc argumente restrictive, ”în primul rând, în al doilea
rând” care introduc argumentele într-o ordine agreată de emițător, ”în concluzie, nu
trebuie” etc. care introduc concluziile.
- Se citește textul ca să se identifice în el enunțul cu rol de concluzie.
Tipuri de conectori:
Raporturi Conectori
Analogie, însumare, Și…și/de asemenea, adică, în plus, mai degrabă, la fel ca și, la
identitate, asemănare asta se mai adaugă etc.
Disjuncție, separare, Sau…sau, nici…nici, fie…fie, numai dacă, cu excepția, excepție
alternanță face, acest fapt exclude etc
Opoziție, obiecție, Dar, ori, cu toate acestea, prin opoziție cu, în sens contrar, în
contradicție pofida, în loc de, chiar dacă, în ciuda etc.
Cauză/efect, motivație, Pentru că, fiindcă, iată de ce, din moment ce, din cauză că, prin
explicație urmare, rezultă că, de aici decurge că, deci, cu cât…cu atât etc.
Consecință, deducție, În consecință, deci, acest fapt implică, drept urmare etc.
corolar
Ierarhizarea În primul rând, în al doilea rând, în cele din urmă etc.
argumentelor
- Tipuri de texte unde se folosește:
a) Texte specifice: eseuri, articole, discursuri, pamflete, polemici, scrieri filosofice;
b) Texte unde poate apărea argumentația: expuneri, prezentări de carte, cronici,
comentarii de presă, dezbateri, mese rotunde.

2. RECUNOAȘTEREA TEXTULUI DESCRIPTIV

- Tipuri de texte literare (proză, portret, poezie)/texte de graniță (memorii, jurnale).
- Registrul stilistic:
  Prezența verbelor de percepție (în mod deosebit vizuale) și indici spațiali care
structurează locul locul/obiectul supus descrieri; apar și verbe de stare și/sau de
mișcare.
 Caracteristica câmpului lexical tipic descrierii în raport cu subiectul descrierii:
densitatea figurilor de stil (metafore, personificări) care dau seamă de treapta de
subiectivitate care intervine în descriere.
- Focalizarea determină tipul descrierii – subiectivă (prezența implicită sau explicită a
naratorului)/obiectivă (efectul documentar). În acest context descrierea poate fi:
 Contemplativă, lirică (un peisaj în acord cu o stare de suflet);
 Critică, satirică, admirativă (portretul);
 Realistă (are uneori funcție narativă, subliniind psihologia personajului) sau poetică
(anticipând o acțiune printr-o serie de semne distinctive).
- Tipuri de texte unde se folosește: dicționare, manuale, prospecte.
3. RECUNOAȘTEREA TEXTULUI INFORMATIV
- Este tipul de text care transmite un mesaj într-o manieră organizată, ierarhizată.
- Informațiile transmise nu vizează stabilirea unei concluzii.
- Uneori textul informativ se poate combina cu texte de tip explicativ, descriptiv sau
argumentativ.
- Mărcile lingvistice sunt:
a) Estomparea completă a emițătorului (tonul neutru),
b) Folosirea cu preponderență a timpului prezent.
c) Lexic specific domeniului tematic.
d) Prezența unor articulații care induc cronologia (mai întâi, apoi, pe urmă).
- Tipuri de texte unde se folosește: articole de presă, anunțuri, manuale etc.

4. RECUNOAȘTEREA TEXTULUI EXPLICATIV

- Este un text cu bază informativă, în care emițătorul dorește să-l facă pe receptor să
înțeleagă un fenomen, o problemă.
- Nu există un tip de text explicativ pur; el se intersectează cu textul informativ, descriptiv
sau argumentativ.
- Tipuri de texte unde se folosește: manuale școlare, texte științifice etc.

5. RECUNOAȘTEREA TEXTULUI INJONCTIV

- Este un text care indică un mod de acțiune, un mod de întrebuințare a unui produs.
- Textul conține un set de informații despre produsul/fenomenul a cărui
folosință/întrebuințare o indică.
- Registrul stilistic:
a) Lexic orientat tematic.
b) Folosirea diatezei reflexive.
c) Folosirea modului infinitiv sau imperativ.
d) Interogațiile retorice, care sugerează, de fapt, răspunsurile.
 e) Stil obiectiv, registru didactic.
- Tipuri de texte unde se folosește: rețete de bucătărie, prospecte pentru medicamente,
instrucțiuni de instalare/de folosire a aparatelor, publicitate etc.

6. RECUNOAȘTEREA TEXTULUI NARATIV

- Este un text care prezintă o succesiune de evenimente, la care participă un număr de
personaje.
- Acțiunea este plasată în raport cu indici spațiali și temporali.
- Există un narator care prezintă (subiectiv sau obiectiv) evenimentele.
- Narațiunea, ca mod de expunere dominant, se poate îmbina cu descrierea, dialogul și/sau
monologul.
- Cuvintele sunt folosite cu sens conotativ.
- Este valorificat potențialul stilistic al tuturor registrelor limbii.
- Tipuri de texte unde se folosește: toate speciile genului epic (basm, povestire, nuvelă,
roman etc.).

a) Stilul beletristic este textul luat dintr-o operă literară, are caracter particular fiind rezultatul
imaginației unui singur scriitor, este singurul care folosește cuvinte din toate
compartimentele lexicului, folosește valori denotative și conotative și predomină funcția
expresivă a limbajului.
b) Stilul științific are caracter general pentru că exprimă adevăruri universal valabile, preferă
neologismele, este concis impersonal, lipsit de expresivitate, folosește numai cuvinte cu
sens propriu, iar elementul verbal poate fi completat de anumite simboluri, cifre, numere.
c) Stilul juridic administrativ: în acest stil sunt redactate compunerile cu destinație oficială
precum cererea, procesul verbal, CV-ul și articolele de legi; caracter obiectiv, impersonal,
termeni cu sens propriu, numai funcție informativă, utilizează clișee lingvistice și de regula
are o anumită așezare în pagină.
d) Stilul publicistic: prin caracterul de regulă impersonal se aseamănă cu științificul și prin
prezența rara a unor elemente expresive cu beletristicul; utilizeaza clișee lingvistice; are atât
funcție informativă cât și funție conativă (persuasivă); cunoaște specificități de limbaj în
funcție de tema articolului sau de tipul publicației.
e) Stilul eseistic este în majoritatea cazurilor un text argumentativ, aici încadrându-se textele
de critică literară. Apar neologisme, limbaj elevat (academic), posibile trimiteri la alte
domenii artistice.
f) Stilul epistolar este reprezentat prin scrisori, cu un limbaj colocvial cu termeni uzuali și cu
caracteristici precum localitatea, data, formula de început și formula de încheiere.
REGISTRE STILISTICE ȘI ADECVAREA LOR LA SITUAȚIA DE COMUNICARE

 Registrul/limbajul standard – variantă a limbii literare care cuprinde fapte de limbă

aparținând tuturor vorbitorilor, folosite în condiții obișnuite de comunicare, în care nu e
implicată afectivitatea sau specializarea profesională a vorbitorilor;
 Registrul/limbajul colocvial – specific situațiilor de comunicare familiară, în care se
manifestă afectivitatea vorbitorilor;
 Registrul/limbajul specializat – folosit în situații de comunicare marcate de specializarea
profesională a vorbitorilor.

 Registre stilistice:
- popular
- arhaic
- regional
- argotic
- familiar
- neologic