TIPURI DE TEXTE

Textul este un ansamblu de cuvinte, unitar și coerent ca sens, conținute într-un document scris.
Etimologia cuvântului TEXT: latină „textus”- țesătură
Texte literare și texte nonliterare
Textul literar este acea creație rezultată ca urmare a imaginației autorului, care se remarcă prin
expresivitate realizată cu ajutorul figurilor de stil și al imaginilor artistice, în care figurile
centrale sunt personaje, iar scopul principal este acela de a impresiona cititorul. În această
categorie intră textul narativ, textul poetic, textul dramatic și textul descriptiv.
Exemple de texte literare: poezia, basmul, comedia, nuvela, schița, romanul;
Textul nonliterar poate fi definit ca o creație care are la bază realitatea, care prezintă în mod
obiectiv faptele și care are ca scop informarea cititorului.
Sunt considerate texte nonliterare următoarele tipuri de texte: textul memorialistic, textul
epistolar, textul jurnalistic, textul juridico-administrativ, textul științific, textul argumentativ, dar
și unele texte descriptive.
I. TEXTUL NONLITERAR

 Este rezultatul observării realității și al transformării acesteia în informație;

 Are caracter non ficțional - este bazat pe aspect adevărați, controlabile, concrete ale
realității cotidiene;
 Are drept scop informarea cititorului, dar și transmiterea unor convingeri, încercarea de
a-l determina pe acesta să facă/să creadă un anumit lucru;
 În general, este lipsit de expresivitate, dar unele specii, cum ar fi reclamele, mizează pe
jocuri de cuvinte, figuri de stil, cuvinte polisemantice etc…;
 Este folosit aspectul corect, îngrijit al limbii;
 Obiectivitate, claritate, accesibilitate relativă, în funcție de domeniu;
 Sunt prezente uneori clișee de limbaj (formule fixe folosite în diverse acte oficiale,
scrisori etc…)
 În textele științifice sunt prezenți termini specifici unui anumit domeniu de cercetare;
 Se referă la persoane reale, din punct de vedere individual, comunitar, etnic, național
etc…;
 Prezintă o mare varietate de forme: texte de lege, rețete, prospecte de medicamente,
instrucțiuni de montare/utilizarea aparatelor, ghiduri turistice, reclame, articole de ziar
sau revistă, știri, interviuri, anunțuri de mică publicitate, lucrări științifice etc…

II. TEXTUL LITERAR

 Are caracter/statut ficțional - este o plăsmuire a imaginației autorului, care

transfigurează realitatea, o modelează, transformând-o într-un univers propriu;
1
  În logica ficțiunii, textul literar nu poate fi considerat nici adevărat, nici fals ;
 Nu are ca scop transmiterea de informații exacte către cititor, ci provocarea fanteziei și a
emoției acestuia, printr-o unitate deplină a conținutului cu forma (scop estetic).
 Expresivitatea este o trăsătură fundamentală a textului literar, în funcție de sensibilitatea
și de imaginația autorului; este obținută prin diferite procedee artistice/figuri de stil;
 Vehiculează valori general-umane prin diverse teme și motive literare (iubirea ,
adevărul, dreptatea, sinceritatea, emoția, nostalgia, creativitatea, jocul, războiul, tradiția,
orașul, natura etc…);
 Pune în mișcare personaje - existențe fictive integrate în sistemul de interacțiuni al
operei literare;
 Prezintă o mare varietate de forme: opere lirice, epice, dramatice aparținând diverselor
specii literare;
 Folosește termeni din toate registrele limbajului (colocvial, popular, arhaic, regional,
argou, jargon).

III. TEXTUL DE GRANIȚĂ

Literatura de frontieră (de graniță):
 caracter nonficțional, referent real, valoare informativă şi uneori estetică, mărci stilistice
şi subiective, zona de intersecție a limbii și literaturii cu științele, literatura se îmbină cu
specii nonartistice. FUNCȚIA REFERENȚIALĂ SE ÎMBINA CU CEA EMOTIVĂ
 cuprinde: texte memorialistice, jurnalul, corespondența / textul epistolar, confesiunile,
amintirile, jurnalul/ însemnările de călătorie, memorialul de călătorie, reportajul,
interviul.
Textul memorialistic – reprezintă o consemnare retrospectivă a unor evenimente sau întâmplări
la care autorul a fost martor, sub forma unei sinteze între istorie şi confesiune, la persoana I,
specifică subiectivității, astfel încât valoarea documentară este, de cele mai multe ori, dublată de
una artistică.
Însemnări (note) de călătorie– consemnarea zilnică și cronologică (în ritm rapid) a
observațiilor și a evenimentelor dintr-o călătorie.
Reportaj – formă de publicistică strict documentară care urmărește informarea cu privire la
situații, evenimente (geografice, etnografice, economice, politice, sportive etc.) de interes general
sau ocazional. (Geo Bogza, Brunea- Fox)
Confesiune – scriere care conține mărturisirea unor gânduri, sentimente legate de viața intimă a
autorului, relatări ale unor experiențe personale
Memorialul de călătorie – consemnarea unor observații, amintiri, impresii asupra
evenimentelor la care autorul a fost martor în viața sa (Dinicu Golescu – „Însemnare a călătoriei
mele”, Gr. Alexandrescu - „Memorial de călătorie”, N. Iorga- „Priveliști la țară”)
Jurnalul – însemnări zilnice ale unei persoane despre anumite evenimente legate de viața sa.
Spre deosebire de amintiri sau de memorii, evenimentele din jurnal sunt înregistrate în momentul
producerii lor, punându-se astfel accent pe autenticitatea trăirilor. Trăsături: consemnare zilnică,
timpul consemnării - prezentul, exprimare rapidă, neelaborată, subiectivitate (persoana I),
caracter intim, personal.

ESEUL este o specie de proză literară, fixată la granița cu literatura, care îmbină elemente
ale tuturor stilurilor funcționale.

2
Cuvântul „eseu” provine din verbul francez „essayer”, care înseamnă „a încerca”, origine
care se reflectă şi în scopul eseului: încercarea autorului de a ne transmite părerea lui asupra unui
subiect.

Eseul, ca gen literar, este greu de definit exact, dar, pe scurt, un eseu este un text scris cu
scopul de a prezenta şi argumenta un punct de vedere al autorului asupra unui anumit
subiect.
Eseurile nu sunt texte de ficţiune, dar sunt subiective.
Exemple de eseuri sunt: critica literară, manifestele politice, argumentaţia unei opinii filozofice
sau ştiinţifice, editorialele din ziare, descrierea unor amintiri etc.

Varietatea procedeelor stilistice, ca și faptul că nu presupune un tipar strict, fac ca această specie
să se bucure de interes cam în toate domeniile culturale. Un eseu poate să abordeze o operă
literară sau un aspect al ei (o idee, o temă, un simbol); de pe poziții filosofice, poate să apeleze la
informații sociologice sau psihologice, poate să facă asocieri între diverse arte, pe o temă
oarecare etc.
Eseul constă în consemnarea unor idei, a conexiunilor dintre ele, a părerii personale, într-o
manieră elegantă (stil elevat, trimiteri culturale numeroase, informație bogată etc.).

Cele mai cunoscute tipuri de eseu sunt: structurat, nestructurat, de sinteză, argumentativ,
descriptiv, narativ, comparativ, persuasiv şi reflectiv.

ESEUL STRUCTURAT este o compunere care tratează o anumită temă, indicată în cerinţă.
Acest reper general are, la rândul său, un număr variabil de cerinţe (3-5) care trebuie respectate
în redactare. Ordinea integrării lor nu este una obligatorie, prestabilită, cel care scrie eseul având
libertatea de a le organiza după cum doreşte.

Evaluarea unui eseu structurat se face după următoarele criterii:

• tratarea tuturor ideilor menţionate în formularea cerinţelor;

• prezentarea logică, însoţită de argumente/ exemple convingătoare;
• organizarea ideilor în scris (text cu structură clară, coerent, echilibru între introducere, cuprins
şi încheiere, idei subliniate prin construcţia paragrafelor, raport corespunzător între ideile
principale şi cele secundare);
• capacitatea de analiză şi de interpretare (buna relaţie între idee şi argument, succesiunea logică
a ideilor, abilitatea de a formula judecăţi de valoare şi de interpretare personală);
• respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie;
• aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea.

Eseul structurat poate avea conţinutul împărţit în secţiuni cu intertitluri care scot în evidență
ideea şi care rezumă în acelaşi timp textul. În eseul structurat putem întâlni o serie de numerotări,
de sublinieri care structurează conţinutul.

ESEU NESTRUCTURAT (LIBER) este o compunere în cerința căreia se indică o temă ce

trebuie tratată. Autorul eseului (elevul!) este cel care hotărăște asupra aspectelor importante,
necesare a fi puse în evidență prin abordarea temei.

3
Eseul nestructurat (liber) permite manifestarea creativității în cel mai înalt grad. El poate fi
evaluat fie pentru calitatea şi consistența argumentelor aduse, fie pentru originalitate,
posibilitatea de a realiza asocieri cu alte creații ale aceluiași autor sau ale unor autori diferiți etc.
Obiectivele urmărite în redactarea unui eseu liber (nestructurat) pot fi următoarele:
• capacitatea de a compara viziuni asupra unei teme, specii literare etc;
• capacitatea de susținere argumentată a unui punct de vedere cu o pronunțată notă personală;
• capacitatea de a aplica, în contexte noi, cunoștințele dobândite anterior.

Eseul nestructurat păstrează o expunere a textului nedelimitată de secțiuni şi intertitluri. În acest

tip de eseu ideile sunt puse în evidență prin împărţirea în paragrafe şi prin păstrarea unei
introduceri, a unui cuprins şi a unei încheieri (concluzii ).
Eseul nestructurat este cel mai practic şi cel mai des folosit.

ESEUL DE SINTEZĂ are ca rol prezentarea unor subiecte prin scoaterea unor idei principale.
Conținutul unui astfel de eseu trebuie să sintetizeze, adică, să sublinieze doar anumite aspecte
generale din tema prezentată.

ESEUL ARGUMENTATIV sau eseul „de tip pedagogic” este cel mai important tip de eseu.
De cele mai multe ori, subiectul prezentat într-un eseu argumentativ atrage numeroase opinii.

ESEUL DESCRIPTIV încearcă să ofere o imagine cât mai puternică a unui eveniment, a unui
loc, a unei persoane etc., aşa cum au fost percepute de autor.

ESEUL NARATIV descriere o succesiune de evenimente aşa cum au fost percepute de către
autor.

ESEUL COMPARATIV detaliază relaţia dintre două lucruri ce sunt comparate, atenția căzând
pe aspecte importante, dar dificil de identificat la prima vedere.

ESEUL PERSUASIV încearcă să convingă cititorii să accepte o idee.

ESEUL REFLEXTIV abordează un subiect de natură abstractă, de exemplu, de natură

filosofică sau religioasă.