PREZENTARE GENERALĂ A VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

Definiţia violenţei în familie

violenţa în familie este „orice act sau omisiune comisă în interiorul

familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care aduce atingere
vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al
acelei familii, şi vatămă în mod serios dezvoltarea personalităţii lui/ei”.

În Declaraţia Adunării Generale a ONU privind eliminarea violenţei

împotriva femeilor este definită „violenţa faţă de femei” ca „orice act de
violenţă, comis în baza diferenţei de gen, care provoacă sau poate
provoca daune fizice, sexuale sau psihice, chinuri femeilor, precum şi
pericolul de comitere a unor asemenea acţiuni, lipsirea deliberată sau
prin forţă de libertate, fie aceasta în viaţa socială sau de familie”.
Violenţa îndreptată asupra femeii „include următoarele acţiuni chiar
dacă nu se limitează la ele: violenţa fizică, sexuală şi psihologică care se
produce în cadrul familiei, inclusiv maltratări, abuzul sexual al copiilor
din cadrul căminului conjugal, violenţa relaţionată cu ştirbirea dreptului
patrimonial, mutilare genitală şi alte practici tradiţionale, nocive pentru
femeie, actele de violenţă produse de alţi membri ai familiei precum şi
violenţa relaţionată cu exploatarea.”
În conformitate cu prevederile ONU expuse mai sus, violenţa împotriva
femeilor, respectiv şi violenţa în familie, cuprinde următoarele forme:
violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce are loc în familie, inclusiv
bătăile, abuzul sexual al copiilor de sex feminin în cadrul casnic,
violenţa legată de zestre, violul marital, mutilarea genitală a femeilor,
violenţa extra-maritală şi violenţa referitoare la exploatare.

Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea

violenţei în familie oferă următoarea definiţie a violenţei în familie:
„orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de
autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau
verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin
cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de
familie contra unor alţi membri de familie, inclusiv contra copiilor,
precum şi contra proprietăţii comune sau personale”.

2. Tipuri şi forme de manifestare a violenţei în familie

Prezentăm clasificarea în conformitate cu Legea Republicii Moldova nr.
45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în
familie, completând-o cu alte opinii.
Violenţa fizică, prezintă vătămarea intenţionată a integrităţii corporale
ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare,
tăiere, , strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, prin
otrăvire, intoxicare, alte acţiuni cu efect similar
. Formele: împingerea, plesnirea, trasul de păr, răsucirea braţelor,
desfigurarea, provocarea de vânătăi, contuzii, arsuri, bătăi, lovituri cu
pumnul, palma sau piciorul, aruncarea în victimă cu diverse obiecte,
izbirea de pereţi şi mobilă, folosirea armelor, izbirea de pereţi şi
mobilă”.
Violenţa sexuală în lege este definită ca „orice violenţă cu caracter
sexual sau orice conduită sexuală ilegală în cadrul familiei sau în alte
relaţii interpersonale, cum ar fi violul conjugal, interzicerea folosirii
metodelor de contracepţie, hărţuirea sexuală; orice conduită sexuală
nedorită, impusă; obligarea practicării prostituţiei;
Autorii citaţi mai sus relevă pentru acest tip comentariile degradante la
adresa femeii, atingerile neplăcute şi diverse injurii, provocate victimei
în timpul sau în legătură cu actul sexual, incluzând şi violul marital. În
acelaşi context se oferă o definiţie şi violului conjugal: „o formă de
violenţă sexuală pe care femeia o suportă adesea, suferind în tăcere,
plătind tribut normelor sociale care consideră că relaţiile intime sunt în
primul rând un drept al bărbatului, un teritoriu unde el este stăpânul care
decide; această mentalitate determină femeia să nu vorbească despre
suferinţele ei”.
Violenţa psihologică, noţiune prevăzută destul de rar şi conţinută în
Legea RM cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie,
este definită ca impunere a voinţei sau a controlului personal, provocare
a stărilor de tensiune şi de suferinţă psihică prin ofense, luare înderâdere,
înjurare, insultare, poreclire, şantajare, distrugere demonstrativă a
obiectelor, prin ameninţări verbale, prin afişare ostentativă a armelor sau
prin lovire a animalelor domestice; neglijare; implicare în viaţa
personală; acte de gelozie; impunere a izolării prin detenţie, inclusiv în
locuinţa familială; izolare de familie, de comunitate, de prieteni;
interzicere a realizării profesionale, interzicere a frecventării instituţiei
de învăţământ; deposedare de acte de identitate; privare intenţionată de
acces la informaţie; alte acţiuni cu efect similar.
Definiţia violenţei spirituale în Lege se referă la subestimarea sau
diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin
interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de
familie, prin interzicere, limitare, luare în derâdere sau pedepsire a
accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase;
impunere a unui sistem de valori personal inacceptabile; alte acţiuni cu
efect similar sau cu repercusiuni similare.
Violenţa economică se constituie din privarea de mijloace economice,
inclusiv lipsirea de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană,
medicamente, obiecte de primă necesitate; abuzul de variate situaţii de
superioritate pentru a sustrage bunurile persoanei; interzicere a dreptului
de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune; control inechitabil
asupra bunurilor şi resurselor comune; refuz de a susţine familia;
impunere la munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv a
unui membru de familie minor; alte acţiuni cu efect

4. Manifestarea şi efectele violenţei în familie

Prezentăm specificul violenţei în familie.
1. Locuirea în acelaşi spaţiu al agresorului şi victimei creează o situaţie
de acces permanent, de lipsă de capacitatea de a beneficia de un loc
sigur, securizant, abuzatorul în asemenea condiţii deţinând posibilitatea
de a teroriza permanent victima, fapt pentru care cea din urmă îţi edifică
un sentiment de neajutorare şi neputinţă totală.
2. Evenimentele de violenţă în familie au o desfăşurare ciclică,
incluzând epizoade multiple, modificate şi agravate de la o secvenţă la
alta, care vor derula din ce în ce mai frecvent şi mai sever.
3. Familia se prezintă ca un sistem integru, din care cauză în actele de
violenţă în familie sunt angrenaţi toţi membrii ei, indiferent de faptul
dacă sunt afectaţi direct sau indirect, efectul victimizării suportându-l
toţi.
4. În cazul violenţei în familie apar modificări de structură a
personalităţii tuturor celor implicaţi. Victima îşi va pierde încet stima de
sine şi va dezvolta mecanisme defensive prin care va încerca să facă faţă
situaţiei.
5. Un alt specific al violenţei în familie îl constituie relaţiile emoţionale
dintre victimă şi agresor. Dacă la început victimele pot manifesta
intenţia de a căuta ajutor, de a le vorbi celor apropiaţi despre
evenimentele traumatizante, peste un anumit timp ele renunţă la aceste
comportamente, adoptând o stare e supunere mai mult sau mai puţin
explicită faţă de agresor, îndepărtându-se de familia de origine, de
prieteni, de comunitate, de toţi cei la care ar putea să recurgă la ajutor în
momentele dificile.
7. În cele mai frecvente cazuri persoanele care cunosc despre situaţia de
violenţă din familie adoptă o poziţie de non-intervenţie, împărtăşind
convingerea despre specificul vieţii de familie în care soţii acceptă starea
lor şi îşi exprimă acordul de a rămâne în situaţia dată, odată ce nu curmă
relaţia cu partenerul.
8. În toate cazurile şi formele de violenţă în familie sunt cvasi prezente
aspectele de tortură a victimei.

II.5. Caracterul ciclic al VF

Numeroşi autori au indicat la faptul că violenţa în familie reprezintă o
serie de comportamente sistematic repetate cu caracter fizic, sexual,
verbal, psihologic, economic, pe care membrul familiei cu conduită
abuzivă le manifestă asupra celorlalţi, acestea fiind susţinute de prezenţa
spaţiului restrâns privat şi de psihologia supunerii de care dă dovadă
victima. Prezentăm cele trei faze distincte ale procesului violenţei în
familie.
Faza I – Constituirea/creşterea tensiunii
În această fază apar primele incidente minore la care victima reuşeşte să
facă faţă, utilizând cunoştinţe şi experienţe care au avut succes în alte
împrejurări, mai frecvent manifestând calm, înţelegere, comportament
de evitare. De fapt, prin această atitudine pare a se da dovadă, fără de
voie şi în lipsa conştientizării situaţiei, de acceptarea comportamentului
abuziv, de legitimarea acestuia. Deja la această fază se manifestă
simptomatica sentimentului de vinovăţie al victimei: ea îşi asumă
neîntemeiat responsabilităţi de comportamentul abuzatorului şi în
general de calitatea relaţiei interpersonale. Comportamentul victimei,
manifestat la această faţă şi învăţat, transformat în pattern pentru
celălalt, se aseamănă cu una din primele manifestări ale stresului –
negarea, în cadrul lui ignorându-se informaţia de-facto, fiind acceptate
acţiuni defensive prin care se ţine cont doar de stimulii externi, trataţi ca
aspecte dureroase inevitabile ale realităţii, şi se ignoră capacităţile
personale.
Deja la această fază are loc o delimitare a statusurilor părţilor în situaţia
de conflict – victimă şi agresor – deşi rolurile se intercalează şi în
anumite cazuri este foarte dificil de a lesepara cert. Însă un lucru este
bine definit: chiar dacă victima în anumite situaţii va proceda abuziv în
scop de protejare a intereselor sale şi ale apropiaţilor din mediul familial,
oricum abuzator este acel care prin conduitele sale lezează permanent şi
cu forţă drepturile altor membri ai familiei.
Descrierea detaliată a acestei faze este oferită în continuare.
Pasul 1
bătăi minore
negarea furiei ajuta victima sa facă faţă situaţiei care spera cu disperare
ca se va schimba
victima învinovăţeşte factorii exteriori; îşi asuma vina pentru incident;
aparenta acceptare pasiva declanşează comportamentul violent iar
agresorul nu mai are control asupra propriilor acţiuni.

Pasul 2
agresorul nu vrea sa facă public comportamentul lui, fiindu-i teama că
victima va spune ceva, devine tot mai agresiv
agresorul ţine victima captivă cu forţa
la victima apare sindromul neputinţei învăţate.

Pasul 3
pe măsură ce faza I evoluează, bătăile se îndesesc, furia escaladează,
victima îşi da seama ca va urma faza II şi încearcă să controleze factorii
externi: fără telefoane, fără gălăgie din partea copiilor
în curând încercările de a face faţă vor eşua.

Pasul 4
agresorul creşte controlul treptat şi brutal; victima devine tot mai
incapabilă să se protejeze împotriva durerii şi suferinţei
victima devine tot mai închisă în sine; agresorul devine din ce în ce mai
opresiv
apar tensiuni de nesuportat
câteodată victima declanşează faza II pentru a pune capăt tensiunilor,
numai pentru ca "să se termine odată".

Faza II - lipsa controlului - lipsa anticipării – incidentele acute de

violenţă
Faza dată se manifestă atunci, când tensiunile acumulate capătă
proporţie şi nu mai pot fi controlate, conflictele izbucnind de la cel mai
nesemnificativ incident. În cursul acestei faze abuzatorul poate la
început să-şi justifice comportamentul, să caute explicaţii în acţiunea
defavorizantă a altor stimuli din exterior: neplăcerile la serviciu, starea
social-economică generală etc., ori anumite omisiuni în administrarea
gospodăriei de către partener. La rândul ei, victima traumatizată fizic şi
psihologic, ajunge să nu-şi mai poată controla nici chiar propriul
comportament, cu atât mai mult nu va deţine posibilitatea de a-l controla
pe cel al partenerului violent.
În faza acută nemijlocită victima se află în stare de criză, activitatea ei
fiind dereglată şi manifestându-se comportamente specifice.
 Reacţia nemijlocită. Imediat după acest eveniment victima manifestă
un comportament isteric şi fobic. Se evidenţiază două tipuri principale
de reacţii: exprimate şi controlate: 1) stilul expresiv - în timpul
interviului femeia manifestă fobii, furie, anxietate; şi 2) stilul de control
– reacţiile sunt dirijate şi controlate. Se comportă de parcă nu s-ar fi
întâmplat nimic, emoţiile reale sunt camuflate.
 Reacţia fiziologică. În urma actului de violenţă fizică sau sexuală
femeile descriu o multitudine de reacţii fiziologice. De regulă, spun că le
doare tot corpul sau unele părţi ale corpului: îndeosebi mâinile,
picioarele, capul, pieptul etc. Se înregistrează :
dereglarea somnului
insomnii,
coşmaruri;
dereglări ale instinctului alimentar
lipsa apetitului sau creşterea exagerată a apetitului;
dureri de burtă,
stări de vomă,
pierderea sau diminuarea simţului gustativ.
 Reacţia emoţională. Victima violenţei în familie se simte vinovată,
înjosită, ruşinată, este marcată de fobie, stres, depresie şi anxietate.
Acestea sunt trăiri emoţionale ce stau la baza sindromului nominalizat
anterior. Multe victime susţin că şi-au văzut moartea cu ochii. Trăirile
emoţionale variază de la remuşcări, degradare, vinovăţie, ruşine,
disconfort, până la furie, dorinţa de a se răzbuna, ură faţă de bărbaţi.
 Reacţia cognitivă. Încearcă să se debaraseze de gândurile negative,
dureroase, dar conştientizează că ele nu le dau pace. Se gândesc cum ar
fi putut evita violenţa, ce ar fi trebuit să facă sau să nu facă pentru a nu o
provoca. Se simt vinovate. Mult mai greu le vine victimelor care
încearcă să-şi controleze, să-şi camufleze reacţiile şi sentimentele. În
exterior acestea par a fi foarte calme, de parcă nu li s-ar fi întâmplat
nimic - interiorul însă este perturbat de emoţii negative. Durata acestei
faze are caracter individual, de la caz la caz ea poate dura de la câteva
zile la câteva săptămâni.
Faza reorganizării are o durată mai mare, în care victima
conştientizează importanţa şi urmările actului violent, a schimbărilor
care au survenit în viaţa ei. Violenţa în familie duce la schimbarea
ritmului şi activităţii nu numai în perioada acută nemijlocită, dar şi în
perioada imediat următoare care are o durată mult mai mare – luni sau
ani întregi. Pe parcursul procesului de reorganizare victimele violenţei în
familie trebuie să depăşească următoarele momente:
 Schimbări în stilul de viaţă. De obicei, în urma actului de violenţă
trăit survin schimbări în multe aspecte ale vieţii.
 Visele şi coşmarurile reprezintă simptomul principal care continuă să
se manifeste în perioada respectivă. Victimele violenţei în familie
descriu două tipuri de visuri: a) coşmaruri care actualizează actul de
violenţă în urma căruia a avut de suferit, visează agresorul de care
încearcă să se apere dar nu reuşeşte; b) vise care reflectă faza terminală a
actului de violenţă apar mai târziu. Conţinutul visului nu se schimbă, dar
se schimbă subiectul (femeia intră în rolul agresorului sau a celui care
ripostează - este cea care săvârşeşte actul de violenţă).

 Reacţia complexă la violenţa în familie. Există victime care pot vorbi

despre greutăţile pe care le întâmpină în aceste perioade. Ele au nevoie
de consultaţii mai îndelungate şi mai intensive. Acestea pot dezvolta şi
alte sindroame: depresia de lungă durată, abuzul de alcool sau utilizarea
altor substanţe psihoactive, comportamentul suicidal sau psihopat,
regresia, refuzul de a trăi o viaţă normală, dorinţa de a declanşa conflicte
familiale.
 Reacţia slabă la violenţa în familie. Acest tip de reacţie apare la
victimele care nu vorbesc cu nimeni despre cele întâmplate, nu-şi
exteriorizează emoţiile. Ca rezultat, victima devine închisă în sine.
Generalizând cele expuse în descrierea sindromului post-traumatic pe
care-l suportă victima violenţei în familie se poate manifesta despre
prezenţa unor stări afective specifice:
• frică – de traumatizare, de moarte, de posibilitatea provocării de
durere celor apropiaţi, de singurătate, de repetare a evenimentelor, de „a
pierde autocontrolul” etc.;
• incapacitate de a întreprinde ceva;.
• tristeţe – neîncredere în sine şi în cei din jur, neajutorare.
• sentiment de vinovăţie – se consideră iresponsabilă, regretă că n-a
întreprins careva acţiuni pentru a preîntâmpina sau a curma violenţa;
• ruşine – de faptul că a fost neajutorată, că s-a adresat sau că nu s-a
adresat după ajutor, că n-a întreprins acţiuni hotărâte;
• supărare – de ce s-a întâmplat, de situaţia creată, de ruşinea, frica şi
chinurile suportate, de neînţelegerea de care au dat dovadă cei din jur;
• speranţă – în viitor, în schimbarea stării lucrurilor, a
comportamentului partenerului.

Faza a doua a violenţei în familie este de regulă mai scurtă decât prima,
putând dura de la câteva minute până la o sptămână-două, însă decurge
impetuos, puternic, provocând prejudicii grave. Abuzatorul dă dovadă
de conduite extrem de violente, victima – de supunere. De fapt, în multe
din cazuri victima mai deţine credinţa greşită despre o posibilitate a
controlării reacţiiloragresorului, însă cu cât actele de violenţă devin mai
frecvente, cu atât mai neajutorată se va simţi aceasta.
Într-un mod concis se poate menţiona că ceastă fază este caracterizată în
felul următor:
 este marcată de bătăi crunte cu efecte distructive;
 durează, de obicei, între 2 si 24 ore, iar uneori se menţine chiar o
săptămână sau mai mult;
 se manifestă riscul de apariţie al crimelor iar victimele consideră
scăparea ca inutilă;
 poate apărea şi abuzul sexual.

Faza a III-a – Pocăinţa sau Luna de miere

 agresorul este extrem de afectuos, drăguţ şi chinuit de remuşcări;
 îşi cere scuze şi promite că nu se va mai întâmpla;
 agresorul crede că-şi poate păstra controlul;
 crede ca victima a învăţat o lecţie aşa că nu va mai trebui să o bată
din nou;
 promite că va renunţa la băutură;
 convinge victima că „a cerut-o”, o face să se simtă vinovată că a
plecat, o face să se simtă responsabilă;
 agresorul promite că va căuta ajutor numai dacă victima rămâne
lângă el.

Victima vede ca agresorul este sincer si iubitor. Începe să creadă că aşa

sunt ei cu adevărat, este ceea ce au căutat într-un partener. Victima crede
că dacă îl va ajuta, partenerul se va schimba. Apare o simbioză între
parteneri: fiecare e dependent de celălalt. In timpul fazei III, cand
dragostea este intensă, se naste o legatură sufletească îintre parteneri. In
faza III apar toate avantajele unei căsnicii sau unui cuplu, victimei
fiindu-i foarte greu să plece sau să puna capăt relaţiei.
Durata celei de a treia faze nu este strict definită, uneori putând decurge
mai scurt decât a doua sau mai mult, un lucru fiind cert: ea trece pe
neobservate în prima, care, de regulă, o depăşeşte după intervalul de
timp, sau chiar se poate suprapune peste faza de constituire atensiunii.
S-au identificat mai multe cazuri în care faza de pocăinţă este rapid
înlocuită de o etapă de înaltă tensiune, în care victima îşi poate pierde
controlul şi ajunge la automaltratare sau la acţiuni foarte violente
împotriva abuzatorului. Este cazul soţiilor care ajung să-şi ucidă soţul
sau să se sinucidă.
Atitudinea calmă şi iubitoare lasă loc incidentelor mărunte din nou,
faza I reapare, un nou ciclu al violenţei, al bătăilor reîncepe.
Portretul psiho-social al actorilor violenţei în familie
Calităţi ale victimei, care contribuie la declanşarea şi menţinerea
atmosferei violente în familie
• În copilărie a fost educată într-o familie, în care violenţa era un mod
de existenţă.
• Este economic dependentă de agresor, nu are posibilităţi de a rezolva
problemele financiare, locative.
• Îl iubeşte pe agresor şi este sentimental dependentă de acesta.
• Nu crede că există căi de a curma violenţa: nu crede în poliţie,
organele administrării locale, judecată etc.
• Împărtăşeşte modele culturale, care judecă divorţul, judecarea cauzelor
de violenţă în familie, adresarea după ajutor organelor de drept etc.
• Se lasă convinsă de rude, slujitori ai bisericii, prieteni, vecini.
• Consideră că declararea faptelor violente poate provoca neplăceri la
serviciu agresorului, din care cauză situaţia financiară în familie se va
înrăutăţi şi, respectiv, atmosfera va deveni şi mai dificilă.
• Se teme că nu va fi crezută şi va fi blamată de cei din mediul social,
comunitar.
• Se teme că va pierde dreptul de a-şi educa copiii.
• Consideră că poate face faţă de sine stătător circumstanţelor, încercând
să curme acţiunile de violenţă.
• Îşi asumă responsabilitatea de starea psihologică a agresorului.
• Nu-şi cunoaşte drepturile.
• Nu vrea „să scoată gunoiul din casă”.
• Suportă stări psihologice grave – depresie, anxietate etc. – care o
lipsesc de capacitatea de apărare.
• La faza a doua este imobilizată, deoarece frecvent este şi victimă a
agresiunii fizice, iar mai apoi se lasă convinsă de agresor, sperând că
violenţa nu se va mai repeta.
• Crede în „mituri” – speră că agresorul se va debarasa de careva
dependenţe (alcool, droguri) sau se va schimba şi totul va reveni la
normal.

Tipologia şi portretul agresorului familial:

Urmărind caracteristicile generale întâlnite la majoritatea subiecţilor
abuzului în familie, prezintă următoarea tipologie a persoanelor
violente:
a) tipul 1 – persoane violente/antisociale; acest grup cuprinde indivizii
cei mai violenţi din punct de vedere fizic, sunt manipulatori şi narcisişti,
predispuşi la consumul de alcool şi drog;
b) tipul 2 – personalităţi de limită; acest grup cuprinde indivizi cu
ataşament deficitar, impulsivi, nesociabili, capricioşi, hipersensibili,
oscilează rapid între indiferenţă şi furie; c) tipul 3 – instabili emoţional;
acest grup cuprinde 25% dintre persoanele violente şi este alcătuit din
indivizi al căror comportament este agresiv din punct de vedere
emoţional.
clasificare a agresorilor, în funcţie de riscurile la care este supusă
victima:
a) agresorul cu risc scăzut – este descris ca un individ pentru care
ofensa prezentă reprezintă primul incident violent (confirmat de
victimă); nu a abuzat emoţional în antecedent, nu a avut un
comportament haotic sau disfuncţional, nu a comis ofense pe perioada
de separaţie);
b) agresorul cu risc mediu – este descris ca persoana la care se regăsesc
mai mult de doi factori de risc, de exemplu: abuz asupra copiilor,
separări multiple, sau partener care a abandonat familia, relaţii
întâmplătoare multiple, plângeri ale victimei, amenzi sau arestări pe
motiv de violenţă în familie, alte infracţiuni în antecedent, fără prieteni;
c) agresorul cu risc înalt – poate fi orice agresor care prezintă unul din
următorii factori de risc: ofense comise în perioada separării, probleme
medicale, arestări pe motive de violenţă în familie, probe admise pe
perioada arestării, tentative de suicid sau omor, abuz de substanţe în
antecedent sau stări de intoxicaţie atunci când a fost comisă agresiunea,
negarea oricărei agresiuni sau infracţiuni, refuzul de a-şi elibera
partenerul.
Toate acestea, combinate şi cu alţi factori relevanţi ca atitudinea faţă de
violenţă, consumul de alcool, stabilitatea maritală, au condus la
descrierea unui portret al agresorului familial, portret care conţine
următoarele trăsături definitorii.
 În copilărie a fost educat într-o familie, în care violenţa era un mod
de existenţă.
 Posedă un nivel jos al dezvoltării moral-spirituale, gîndire rigidă,
conservatoare.
 Suportă careva consecinţe genetice ale părinţilor care au suportat
îmbolnăviri, dependenţe de alcool, droguri, a moştenit tendinţele către
un comportament violent.
 Este produs al evenimentelor negative din ambianţa socială generală
– economică, politică, spirituală etc.
 Este afectat de stări patologice de limită – psihopatii, retarduri
mentale, nevroze, isterie, paranoia.
 N-a căpătat educaţia necesară în familie.
 A fost educat în condiţii de carenţă afectivă – privare de afectivitate
din partea ambianţei sociale apropiate.