UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ
ANUL UNIVERSITAR 2022/2023
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT:ZI

VICTIMOLOGIE ȘI PENOLOGIE

PARTICULARITĂŢI ÎN CAZUL UNOR DIFERITE

CATEGORII DE VICTIME

„Violenţa naşte violenţă.”1

STUDENT: VOICU VALENTIN-IONUȚ

PROFESOR: Lect.Dr. A.Stancu

1
http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Anthony+Burgess&d=Portocala+mecanic%E3
 PARTICULARITĂŢI ÎN CAZUL UNOR DIFERITE
CATEGORII DE VICTIME

PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

CONȚINUT:

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND VIOLENŢA ÎN FAMILIE.

2. CAUZELE VIOLENŢEI ÎN FAMILIE.
3. PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE
4. STABILIREA ACTIVITĂȚILOR ÎN CAZUL SESIZĂRILOR PRIVIND VIOLENȚA
ÎN FAMILIE;

Violența în familie reprezintă una dintre problemele fundamentale cu care se

confruntă societatea modernă, manifestându-se pe o serie de paliere și într-o
multitudine de forme, cu consecințe greu de cuantificat în ceea ce privește evoluția
„celulei de bază” a societății și anume familia, așa cum este ea reglementată în
prezent.2

1.CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND VIOLENŢA ÎN FAMILIE

Climatul familial conflictual este dat de stări accentuate de conflict care au

intensităţi diferite şi evoluează de la forme relativ simple cum ar fi certurile,
contrazicerile acute sau refuzul unor obligaţii familiale, până la forme mai grave, cum
ar fi agresiunea fizică şi alungarea de la domiciliu.
Intervenţia poliţiei în astfel de cazuri este necesară, întrucât aceste stări
conflictuale pot degenera în acte agresive de tulburare a climatului de siguranţă civică.
Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii
familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a
membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes naţional.
În sensul Legii nr. 217 din 22 mai 2003 republicată, prin membru de familie se
înţelege:3
 ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi
persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
 soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;
 persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre
părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;

2
Studiu privind violența domestică - Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, 2016.
3
Legea Nr. 217 din 22 mai 2003 republicată pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
  tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de
persoana copilului;
 reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală
psihică, ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în
exercitarea sarcinilor profesionale.
În prezent familia cunoaşte transformări rapide care conduc la îndepărtarea de
valorile familiei tradiţionale, aceste schimbări fiind şi ele alături de altele generatoare
de conflicte care degenerează de cele mai multe ori în manifestări violente.
Violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu
excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal,
săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii,
care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale,
emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau
privarea arbitrară de libertate.
Constituie deasemenea violentă în familie impiedicarea femeii de a-şi exercita
drepturile şi libertăţile fundamentale.
Violenţa în familie se manifestă sub următoarele forme:
 violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea
de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
 violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal,
provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice
mijloace;
 violenţă demonstrativă - asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări
verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de
gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
 violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire,
trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi
de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire,
intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
 violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire,
intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate,
viol conjugal;
 violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace
economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană,
medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a
bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile
comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a
susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv
unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
 violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de
prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin
detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie,
precum şi alte acţiuni cu efect similar;
 violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii
necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a
aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice
ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase
inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
Violenţa se produce de cele mai multe ori în locuinţa comună, care este un loc
la care nu au acces alte persoane. Acolo unde soţii nu au o locuinţă comună, actele de
violenţă se desfăşoară de cele mai multe ori în locuinţa victimei. Aproximativ 2/3
dintre violenţe au loc în intervalul orar 17.00-24.00 atunci când parametrii biopsihici
ai personalităţii cunosc o scădere semnificativă.
O serie de violenţe apar în acele familii în care soţul se consideră ca fiind
unicul cap al familiei, refuzând ca soţia să lucreze sau să se instruiască în afara
căminului. Intenţia femeii de a-şi căuta un loc de muncă sau de îmbunătăţire a status-
ului este de cele mai multe ori privită ca un atentat la adresa bărbatului sau a valorilor
tradiţionale din societate.
Sentimentul geloziei, care se manifestă în unele cupluri, se accentuează de cele
mai multe ori pe fondul consumului de alcool.
Starea materială precară poate accentua şi întreţine stările conflictuale, o mare
parte dintre conflicte datorându-se modului în care este administrat şi cheltuit bugetul
familiei.
De cele mai multe ori violenţele sunt ciclice, între ele existând momente de
tandreţe din partea agresorului, oferirea de cadouri şi de promisiuni că nu vor mai
exista agresiuni.
Victimele doresc să înceteze agresiunile însă îşi doresc să păstreze relaţia cu
agresorul din diferite motive cum ar fi posesia de bunuri materiale comune, probleme
financiare, sentimentale, copii aflaţi în întreţinerea cuplului şi nu în ultimul rând,
teama de a nu fi desconsideraţi de către ceilalţi membri ai societăţii.
Victimele sunt supuse riscului de a fi omorâte atunci când vor să părăsească
domiciliul conjugal, acest risc fiind mult mai mare în primele luni după separare.
Opţiunea părăsirii agresorului este urmată de ideea întoarcerii la agresor,
situaţie care poate deveni periculoasă.
Victima care a încercat o dată să plece şi a fost agresată, va avea teamă să plece
din nou. Victimele, de regulă, părăsesc soţul violent şi încep divorţul înainte de a fi
emoţional pregătite pentru aceasta.
Victima poate avea nevoie de mai multe motivaţii pentru a trece prin procesul
divorţului.
Statistic s-a constatat că de cele mai multe ori victime ale violenţei în familie
sunt femeile, dar au fost şi situaţii când deţinând controlul şi femeile au avut un
comportament agresiv asupra celorlalţi membri ai familiei.
În foarte multe dintre cazurile de violenţă intrafamilială, agresorul era în stare
de ebrietate sau sub influenţa alcoolului, consumul de alcool este apreciat de către
victime ca fiind principalul factor responsabil de deteriorare a echilibrului familial.
Violenţa în limbaj sau certurile preced actul violent sau se manifestă simultan
în cele mai multe din cazuri. Toleranţa la frustrare a agresorilor scade foarte mult
datorită consumului de alcool. De regulă, în cadrul familial, modalitatea traumatizării
denotă caracterul reactiv al comportamentului violent, agresorii folosind forţa fizică
sau orice obiect casnic aflat la îndemână.
 După ce are loc agresiunea unii agresori părăsesc locuinţa comună pentru o
perioadă de timp, alţii alunga victima din locuinţă.
Reacţiile victimelor constau în sesizarea organelor judiciare, părăsirea locuinţei
comune, solicitarea de certificate medico-legale, iniţierea unor acţiuni de răzbunare,
iniţierea divorţului, etc.
Violenţa în familie poate avea diferite efecte asupra copiilor, cum ar fi:
 aceştia devin mai agresivi/mai retraşi decât ceilalţi copii;
 abilităţile lor cognitive sunt depreciate;
 se constată încetinirea în dezvoltarea vorbirii;
 anxietate;
 frecvente probleme de stomac, probleme digestive, ulcer;
 insomnii, somn agitat, coşmaruri;
 prezenţa unor ticuri: clipitul, rosul unghiilor, senzaţii olfactive obsedante;
 lipsa încrederii în forţele proprii;
 lipsa controlului micţiunii la copii sub 3 ani;
 note proaste la scoală, absenţe culminând cu abandonul şcolar;
 stimă de sine scăzută;
 adaptabilitate socială redusă (refuză să aducă prieteni acasă de teamă că
aceştia vor vedea situaţia familială în care se află);
 reacţii violente la supărare;
 sunt mai tot timpul plecaţi de acasă sau, dimpotrivă, se simt responsabili să
aibă grijă de casă si mama;
 fug de acasă;
 mint adeseori;
 consumă alcool şi droguri;
 au reacţii violente faţă de vârstnici, reacţii distructive faţă de proprietate.
 iresponsabilitate în luarea deciziilor;
 incapacitatea de a comunica sentimente;
 imaturitate;
 prieteni puţini sau deloc;
 băieţii îşi lovesc prietenele;
 fetele sunt lovite adeseori de prieteni.
Cu toate că agresivitatea în familie se manifestă mai dur decât în oricare altă
comunitate aceasta este ascunsă constituind un secret bine păzit şi uneori mascat
pentru a nu se deteriora imaginea şi percepţia asupra familiei de către ceilalţi membrii
ai comunităţii.

CAUZELE VIOLENŢEI ÎN FAMILIE.

 Complexul etiologic care determină apariția unor comportamente violente în
familie este un proces destul de dificil. Vorbim despre o departajare între factorii
exogeni și endogeni, unde primii se clasifica, la rândul lor, în funcție de natura și de
influența pe care o au la nivel general (culturali, socio-economici, juridici, politici).

FACTORII EXOGENI:

1.Factorii culturali
Una din principalele cauze care determină apariția violenței conjugale se referă
la atitudinile și stereotipurile sociale care legitimează rolul dominant al bărbatului și
pe cel subordonat al femeii.
Mentalitatea privind superioritatea masculină reprezintă un principal factor
responsabil în manifestarea fenomenului de violență domestică. În România, mai ales
în mediul rural, familia este văzută ca având la bază modelul patriarhal de relaționare,
în care bărbatul decide și femeia ascultă.
O altă problemă este cea a percepției asupra desfacerii căsătoriei. Există încă,
perspectiva conform căreia divorțul este recunoașterea unui eșec, de multe ori al
femeii. Datorită agresiunilor partenerului, victima se îndreaptă către familia de
proveniență și către vecinătate, unde, din păcate se poate lovi de o reacție de
dezaprobare față de intenția de a-și destrăma casa.
Conflictele violente din familie devin cunoscute în rândul anturajului, iar lipsa
de reacție a celor din jur denotă indiferență sau chiar o aprobare tacită (permisivitate
socială față de violența în cuplu).
Un alt aspect cultural este faptul că violența este văzută ca o formă de
soluționare a situațiilor conflictuale. Prin violența se încearcă impunerea unei viziunii
proprii asupra unor aspecte care ridică divergențe.

2.Mijloacele de comunicare în masă

Mass-media contribuie la întreținerea violenței și are un rol în creșterea nivelului
de agresivitate. Violența este o formă a agresivității care se învață, iar cea mai ușoară
formă de învățare este imitația. Chiar dacă în familia de proveniență nu au avut loc
acte de agresiune, în societate, în școli, în programele de televiziune de la știri, la
desene animate, violența abundă.

3.Factorii socio-economici
Sărăcia este unul dintre cei mai incriminați factori responsabili în apariția
violenței în familie. Incapacitatea de a-și satisface unele trebuințe materiale determină
frustrarea individului, care se răsfrânge asupra vieții familiale.
Deoarece femeia nu nu are resursele să se întrețină pe ea și pe copiii săi, nu are
cum să își asume o viață independentă. Chiar dacă este angajată și beneficiază de un
venit mic sau mediu, cel mai adesea acesta nu îi va permite să-și susțină copiii,
cheltuielile de chirie și întreținerea unei locuințe.
4.Factorii juridici
Procedurile legate greoaie aplicabile în cazul solicitării custodiei copiilor, lipsa
de pregătire a specialiștilor din instituțiile publice – asistenți sociali, procurori,
psihologi sunt alți factori care îngreunează activitatea de prevenire și combatere a
fenomenului. Totodată, criza încrederii în sistemul juridic poate constitui un factor
agravant al acestui fenomen.

5.Factorii politici
Lipsa interesului politic pentru problematica femeilor, în general, și pentru
violență domestică, în particular, valorizarea excesivă ca spațiu privat a familiei, prin
limitarea intervenției statului în viața cuplului, neimplicarea femeilor în viața politică,
favorizează perpetuarea violenței domestice în societate.

FACTORII ENDOGENI
CARACTERISTICI ALE PERSONALITĂȚII

Agresorul
De cele mai multe ori persoanele violente în cuplu par a nu fi conștiente sau
responsabile de acțiunile lor sau au personalități neechilibrate , neputându-și controla
furia sau accesele nervoase. Totuși, exceptând cazurile patologice, agresorii sunt
oameni normali din punct de vedere psihic, ce aparțin tuturor categoriilor sociale, fără
deosebiri esențiale sub aspectul educației sau situării în ierarhia socială.
Concepția lor despre viață și familie este bazată pe mentalitatea tradițională de
superioritate a bărbatului asupra femeii, conform căreia dreptul de control asupra
membrilor familiei le aparține.
Există o atitudine disfuncțională față de parteneră și față de situație, caracterizată
prin:- minimalizarea responsabilității pentru propriul comportament;
- transferul responsabilității pentru starea de violență asupra partenerei;
- transferul responsabilității asupra altor persoane sau situații care au influențat
negativ conviețuirea cu partenere: părinții, frașii sau alte rude, prietenii etc.

Victima
Femeilor le este dificil să iasă dintr-o relație violentă, deoarece, așa cum
comportamentul agresiv se învață, așa se învață și atitudinea și comportamentul de
neajutorare, lipsa de reacție față de violentă. Ajung să considere violența ca un dat al
destinului lor, să o accepte ca pe o consecință a unei alegeri greșite și să nu mai
încerce altceva decât să reducă intensitatea ei, pentru că nu-și mai pot imagina o altfel
de viață. Ceea ce este specific victimei violenței este dependența materială și
emoțională față de agresor.
Există o serie de circumstanțe care determină sau favorizează apariția violenței
domestice, cum ar fi:
- consumul excesiv de alcool;
- gelozia partenerilor;
- infidelitatea partenerilor;
- problemele sexuale ale cuplului;
- certurile cu privire la copii, existența unor copii nedoriți, divergențe în legătură
cu modul de creștere și educație al acestora;
- dorința partenerei de a deveni independentă din punct de vedere financiar;
- existența unor dificultăți care vulnerabilizează cuplul: sărăcia, lipsa locurilor de
muncă, stresul, starea de sănătate.
Descrierea procesului abuzator
Procesul abuzator asupra victimei poate începe cu apariția unor tensiuni, cereri
de explicații, cu dorința progresivă de control a abuzatorului, cu abuzuri verbale,
emoționale, fizice, cu restricții impuse victimei și poate ajunge până la depășirea
limitelor umane de securitate și conservare.
Într-o primă fază, victima nu conștientizează sau nu dă importanță diverselor
tipuri de agresiuni care se îndreaptă spre propria persoană. Treptat, viața sentimentală
a victimei se degradează, apar o serie de disfuncționalități chiar și în ceea ce privește
viața socială, îi pot fi afectate relațiile cu prietenii, rudele, colegii. Victima poate
ajunge la depresii și chiar la tentative de sinucidere.
Adesea, la început, victima găsește scuze pentru manifestările violente ale
partenerului (oboseală, consumul de alcool, provocare din partea sa etc).
Victima nu reacționează adecvat, tace sau evită partenerul, poate fi plină de
înțelegere. Se activează un mecanism de negare, de refuz de a recunoaște realitatea
existenței unei probleme. În felul acesta, feedback-ul pe care îl transmite partenerului
este de acceptare a abuzului. În această etapă, femeile abuzate dețin încă un oarecare
control, dar nu asupra partenerului, ci asupra situației în sine.
Acceptarea pasivă a comportamentului agresiv al partenerului precum și
stereotipurile legate de drepturile bărbatului în familie îl pot încuraja pe agresor să nu
se mai controleze și să devină din ce în ce mai violent. El poate deveni din ce in ce
mai posesiv, mai brutal, va recurge la umilire, batjocură, iar femeia va deveni
incapabilă pe parcurs să restabilească echilibrul relației și să se mai apere.
Există un cerc vicios al violenței. Deși totul debutează cu acceptarea unui prim
act de agresiune, din păcate însă, cu timpul, episoadele violente pot deveni tot mai
frecvente și mai intense, mai grave. Adesea, după astfel de situații, agresorul își cere
iertare și încearcă să remedieze situația prin comportamentul afectuos, prin diverse
atenții sau cadouri pentru a i se ierta comportamentul. Specialiști psihologi atrag
atenția asupra faptului că în situația în care această perioadă este urmată rapid de o
alta de conflict, victima poate să își piardă controlul, să se apere, sa-și rănească grav
sau să-și omoare victima.
În faza de lungă durată a violenței domestice, victimele ezită multă vreme să
ceară sprijin sau doresc efectiv să iasă din relația disfuncțională.
 3. PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

Combaterea violenţei în familie este o componentă a complexului de activităţi ce

trebuie executate de poliţie pentru prevenirea generală a infracţiunilor4.
Pentru prevenirea şi combaterea violenţelor în familie, poliţia desfăşoară în
principal următoarele activităţi:
 identificarea conflictelor în familie şi a stărilor conflictuale. Stările
conflictuale se manifestă la nivel latent în sânul familiei şi pot fi depistate mai greu,
pe când conflictul în familie presupune alarmarea vecinilor şi a altor persoane
datorită modului de manifestare a acestuia (zgomote, ţipete, părăsirea precipitată a
locuinţei) ori datorită faptului că victima solicită ajutor vecinilor sau poliţiei.
Identificarea stărilor conflictuale se realizează prin:
- culegerea de informaţii cu ocazia activităţilor desfăşurate de către poliţişti
în teren. Este important ca în momentul sesizării unor astfel de situaţii să se poarte
discuţii pentru identificarea cauzelor stării conflictuale, a modalităţilor depăşirii
situaţiei de criză, activitate care trebuie urmată de consemnarea şi raportarea acestei
situaţii;
- menţinerea legăturii cu celelalte instituţii care au atribuţii în prevenirea şi
combaterea conflictelor intrafamiliale şi celelalte organe centrale de specialitate ale
administraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţiile
neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile vor desfăşura, separat sau,
după caz, în cooperare, activităţi de prevenire şi combatere a violenţei în familie.
 ţinerea evidenţei stărilor conflictuale şi a conflictelor în familie în mapa
stărilor conflictuale;
 desfăşurarea activităţilor de prevenire:
- deplasarea la domiciliul şi persoanelor aflate în conflict şi efectuarea de
verificări;
- invitarea persoanelor aflate în conflict la sediul poliţiei pentru consiliere şi
îndrumări;
- prezentarea prevederilor legale şi a consecinţelor care pot apărea în urma
degenerării conflictului în violenţă;
- atenţionarea verbală a persoanelor implicate;
- solicitarea sprijinului altor instituţii locale;
- monitorizarea stărilor conflictuale şi aducerea la cunoştinţă despre acestea
agenţilor de siguranţă publică şi a biroului de Investigaţii criminale;
Metode şi mijloace de combatere a violenţei în familie:
 Calea amiabilă.
Procesul logic de stingere a stărilor şi conflictelor în familie sesizate sau
constatate de către poliţie, trebuie să înceapă cu activităţile de clarificare a tuturor
aspectelor şi anume:

4
Legea nr.218 / 2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române;
 - cauze;
- momentul declanşării;
- modul de manifestare, evoluţia în timp şi altele;
- părţile implicate în conflict care trebuie cunoscute atât sub aspect
comportamental, precum şi a altor date ce prezintă interes (vârstă, studii, profesie,
ocupaţie, antecedentă, vicii, pasiuni, cerc de relaţii, etc.)
Aceste date sunt necesare indiferent dacă persoana implicată apare în postura
de agresor sau victimă întrucât activităţile ce urmează a fi întreprinse , metodele şi
mijloacele ce vor fi folosite trebuie să vizeze în egală măsură toate părţile.
Activităţile ce se întreprind faţă de agresor, vor urmări determinarea acestuia
de a renunţa la manifestările violente, iar cele care vizează victima, au ca scop
evitarea comportamentului neadecvat provocator al acesteia.
În funcţie de persoanele implicate, de momentul ales pentru întreprinderea
măsurilor, ordinea şi modul de punere în aplicare (măsuri coercitive sau de
influenţare), de aducerea sau nu la cunoştinţa opiniei publice, pe de o parte, iar pe de
altă parte, lipsa de solicitudine sau de comportamentul neadecvat al poliţistului,
atunci când victima îi cere ajutorul, o poate determina pe aceasta să se transforme în
agresor sau să ia atitudinea suicidului.
De regulă se apelează la calea concilierii, iar în cazul nereuşitei se apelează la
măsuri de avertizare, sancţionare etc.
La nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se înfiinţează, pe
lângă direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene/ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, echipa intersectorială în domeniul prevenirii şi
combaterii violenţei în familie, cu rol consultativ.
Echipa intersectorială are în componenţa sa câte un reprezentant al poliţiei,
jandarmeriei, direcţiei de sănătate publică, al compartimentului violenţei în familie
din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, al unităţilor
pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi al organizaţiilor
neguvernamentale active în domeniu.
Din echipa intersectorială pot face parte, dar fără a se limita, şi reprezentanţii
serviciilor de probaţiune, ai unităţilor de medicină legală, precum şi ai altor instituţii
cu atribuţii în domeniu.
Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie sunt:
a) centre de primire în regim de urgenţă;
b) centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
c) centre de asistenţă destinate agresorilor;
d) centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
e) centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei.
Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie oferă gratuit servicii
sociale destinate victimelor violenţei în familie.
 Prevenirea prin reprimare.
Este necesară intervenţia promptă şi eficientă pentru împiedicarea agresorului
de a exercita violenţa asupra victimei sau altor persoane.
De asemenea intervenţia represivă se justifică şi din dorinţa de a oferi victimei
o satisfacţie şi de a împiedica manifestările de răzbunare ale acesteia sau a celor
apropiaţi (copilul răzbună mama, mama copiii, fratele îşi răzbună sora), facând astfel
legătura cu celebrul motto al lui Anthony Burgess din Portocala mecanică și anume
că : „Violenţa naşte violenţă.”5

Din activitatea operativă rezultă că răzbunarea este cruntă şi decisivă.

Această probabilitate devine certitudine atunci când membrii familiei
respective sunt cunoscuţi ca agresivi, când au mai fost condamnaţi pentru fapte
asemănătoare, etc.
Fixarea unor măsuri cu caracter preventiv creează suficiente dificultăţi
determinate pe de o parte de trăsăturile speciale ale relaţiei în familie iar pe de altă
parte de stările conflictuale închise.
Pentru rezolvarea unor astfel de situaţii poliţistul are nevoie de răbdare, tact şi
un simţ pedagogic dezvoltat, toate acestea constituind armele sale cele mai eficace.
Persoanele desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de
violenţă în familie au următoarele atribuţii principale:
 monitorizarea cazurilor de violenţă în familie din sectorul sau unitatea
teritorială deservită, culegerea informaţiilor asupra acestora, întocmirea unei evidenţe
separate, asigurarea accesului la informaţii la cererea organelor judiciare şi a părţilor
sau reprezentanţilor acestora;
 informarea şi sprijinirea lucrătorilor poliţiei care în cadrul activităţii lor
specifice întâlnesc situaţii de violenţă în familie;
 identificarea situaţiilor de risc pentru părţile implicate în conflict şi
îndrumarea acestora spre servicii de specialitate;
 colaborarea cu instituţii locale de protecţie a copilului şi raportarea cazurilor,
în conformitate cu legislaţia în vigoare;
 îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii;
 solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii;
 instrumentarea cazului împreună cu asistentul social.
Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în
pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, poate solicita
instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin
care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele
măsuri – obligaţii sau interdicţii:
 evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă
acesta titularul dreptului de proprietate;
 reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
 limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a
locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu
vină în contact cu victima;
 obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de
victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa,
locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
 interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone
determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

5
http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Anthony+Burgess&d=Portocala+mecanic%E3
  interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în
orice alt mod, cu victima;
 obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
 încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora;
Alte măsuri ce pot fi dispuse:
 suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa
temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori
urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.
 obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate
recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme
de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător,
fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.
Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse,
acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.
Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei
de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.anexa1
Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau
prin reprezentant legal în numele victimei şi de către:
 procuror;
 reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în
familie;
 reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul
prevenirii şi combaterii violenţei în familie, acreditaţi conform legii, cu acordul
victimei.
Cererea privind emiterea ordinului de protecţie se întocmeşte potrivit
formularului de cerere.
Ordinul de protecţie se comunică de îndată structurilor Poliţiei Române în a
căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului.
Ordinul de protecţie prin care se dispune oricare dintre măsurile prevăzute, se
pune în executare de îndată, de către poliţie sau, după caz, sub supravegherea
acesteia.
Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în
locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate
sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă
hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la
executare.
Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de
protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an conform art. 287 Cod Penal. 6
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
6
Codul Penal;
 Obligaţia de supraveghere a modului în care se respectă ordinul de protecţie
implică desfăşurarea de către poliţişti a următoarelor activităţi:
- monitorizarea cazurilor de violenţă în familie din zona de competenţă
teritorială;
- culegerea de informaţii privind evoluţia stării conflictuale între agresor şi
victimă,precum şi modul în care agresorul respectă măsurile prevăzute în ordinul de
protecţie;
- întocmirea unei evidenţe separate pentru fiecare caz separat;
- identificarea situaţiilor de risc pentru părţile implicate în conflict şi
îndrumarea acestora spre servicii de specialitate;
- colaborarea cu instituţii locale de protecţie a copilului şi raportarea cazurilor,
în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii;
- solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii;
- instrumentarea cazului împreună cu asistentul social.
Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie pe
durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.
Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele
condiţii:
a) agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse;
b) agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de
dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în
sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă
asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii;
c) dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol
pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia.
Cererea de revocare se soluţionează cu citarea părţilor şi a unităţii de poliţie
care a pus în executare ordinul de protecţie a cărui revocare se solicită. Participarea
procurorului este obligatorie.

STABILIREA ACTIVITĂȚILOR ÎN CAZUL SESIZĂRILOR PRIVIND

VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Cadrul legislativ în ceea ce privește violența domestică este reprezentat de

Legea nr. 174/2018, privind modificarea și completarea Legii 217/2003, pentru
prevenirea și combaterea violenței în familie.
Prin legea mai sus amintită a fost introdus, printre altele, un nou capitol,
respectiv Capitolul III1, cuprinzând articolele 221-2210, având ca obiect reglementarea
ordinului de protecție provizoriu.
 Potrivit art. articolului 2210, modalitatea de gestionare de către polițiști a
cazurilor de violență domestică se stabilește prin Ordin al ministrului afacerilor
interne și al ministrului muncii și justiției sociale.
În aceste condiții. a fost emis Ordinul Nr. 146/2578/2018 din 11 decembrie
2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către
polițiști, în vederea punerii în aplicarea a dispozițiilor stabilite prin actul normativ
menționat.
Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii 7care, în exercitarea
atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică
sau libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.
Intervențiile polițiștilor la cazurile de violență domestică se realizează ca urmare
a sesizărilor:
a) prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență;
b) formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităților de poliție de
către persoanele implicate în actele de violență domestică, de către persoanele care au
asistat la producerea actelor de violență domestică sau de către alte persoane;
c) din oficiu.
În situația prevăzută la lit. b), polițistul care preia sesizarea va gestiona
intervenția și emiterea ordinului de protecție provizoriu, indiferent dacă victima
reclamă sau nu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, aplicând în mod
corespunzător prevederile prezentului ordin.
Pe parcursul intervenției, polițiștii desfășoară, după caz, următoarele activități:
a) iau măsuri pentru separarea victimei de agresor și realizează orice alte
demersuri necesare eliminării riscurilor iminente;
b) observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor
implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale;
c) informează atât victima, cât și agresorul cu privire la drepturile si obligațiile
acestora, măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt, prin ordinul de
protecție provizoriu;
d) sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în
situația în care, cu ocazia verificării sesizării, sunt constatate aspecte aflate în
competența acestora;
e) procedează la obținerea de probe, potrivit art. 22^2 din Legea nr. 217/2003
pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, sau prevederilor Legii nr. 135/2010 din Codul de procedură
penală, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
Polițiștii solicită sprijin din partea altor efective din dispozitivele de ordine și
siguranță publică în situațiile în care, în funcție de evoluția stării conflictuale, nu se
poate asigura desfășurarea în condiții de siguranță a procedurii de evaluare a riscului
și de emitere a ordinului de protecție provizoriu.
În cazul în care la eveniment intervine o patrulă formată exclusiv din alte
structuri decât cele ale Poliției Române, membrii acesteia vor lua măsurile prevăzute

7
O.M.A.I nr. 146/2578/2018 din 11 decembrie 2018, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență
domestică de către polițiști
la lit. a) și b) și vor solicita, prin dispecerat, prezența polițiștilor competenți să emită
ordinul de protecție provizoriu potrivit prezentului ordin.
Polițiștii constată existența riscului iminent pe baza evaluării situației de fapt
care rezultă din probele obținute și formularul de evaluare a riscului.
În cazul în care, ca urmare a situației de fapt, se constată că nu sunt întrunite
condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, polițiștii au obligația de a
informa persoanele care susțin că sunt victime ale violenței domestice cu privire la
posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție de la
instanță.
În situația în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de
evaluare a riscului indică existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori
libertatea victimei să fie pusă în pericol, polițistul care a întocmit formularul de
evaluare a riscului emite ordinul de protecție provizoriu, al cărui model este prevăzut
în anexa nr. 3.
Ordinul de protecție provizoriu poate fi emis și în situația în care victima se află
în imposibilitatea obiectivă de a furniza informațiile necesare completării
formularului de evaluare a riscului, pe baza evaluării criteriilor din cap. I al
formularului de către polițist.
Prin ordinul de protecție provizoriu emis de polițist se dispun, pentru o perioadă
de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecție, apte să contribuie la diminuarea
riscului iminent constatat, dintre următoarele obligații sau interdicții:
a)evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta
este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună;
c)obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de
victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau
unitatea de învățământ a persoanei protejate;
d)obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.
Ordinul de protecție provizoriu va cuprinde și mențiunea că încălcarea oricărei
dintre măsurile dispuse constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o
lună la un an.
Dacă agresorul nu are asigurată cazarea din altă sursă, va fi orientat către
centrele rezidențiale care oferă cazare persoanelor fără adăpost sau adăposturilor de
noapte, fiind condus la aceste centre de către echipa mobilă.
Obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor devin obligatorii imediat
după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen.
Perioada de 5 zile se calculează pe ore, adică 120 de ore de la momentul în care
s-a emis ordinul de protecție provizoriu.
Ordinul de protecție se comunică agresorului și victimei și se înaintează de către
unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, în termen de 24 de ore
de la data emiterii.
Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menținerii
măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 de ore de la data
emiterii ordinului de protecție provizoriu.
În cazul în care constată că nu mai este necesară menținerea măsurilor de
protecție dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea acestora, cu
menționarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest
lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu , care
ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia,
Dacă procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse
de organul de poliție prin ordinul de protecție provizoriu, va aplica o rezoluție cu
caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia.
Procurorul va înainta apoi ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele
care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei
rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție.
Durata inițială pentru care a fost dispus ordinul de protecție provizoriu se
prelungește, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a
ordinului de protecție, cu informarea agresorului despre acest fapt.

BIBLIOGRAFIE:
 Codul Penal;
 Legea nr.218 / 2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române;
 Legea Nr. 217 din 22 mai 2003 republicată pentru prevenirea şi combaterea
violenţei în familie ;
 Legea nr. 174/2018 privind modificarea și completarea Legii 217/2003, pentru
prevenirea și combaterea violenței în familie, text publicat în Monitorul Oficial
la data de 21.07.2018.
 O.M.A.I nr. 146/2578/2018 din 11 decembrie 2018, privind modalitatea de
gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști
 Hotărârea Guvernului României Nr. 1156 din 27 noiembrie 2012 privind
aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului
violenţei în familie pentru perioada 2013 - 2017 şi a Planului operaţional
pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea
fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013 – 2017.
 Studiu privind violența domestică - Institutul de Cercetare și Prevenire a
Criminalității, 2016.
 Manualul de pregătire inițială a polițistului, VOL. II, Note de curs, editat de
Școala de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, ediția 2020, pag. 62-74
Cuprins
CAUZELE VIOLENŢEI ÎN FAMILIE...............................................................................................................................4
FACTORII EXOGENI:........................................................................................................................................................5
FACTORII ENDOGENI......................................................................................................................................................6
CARACTERISTICI ALE PERSONALITĂȚII...................................................................................................................6
STABILIREA ACTIVITĂȚILOR ÎN CAZUL SESIZĂRILOR PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE..........................12
BIBLIOGRAFIE:...............................................................................................................................................................15