Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare de seminar

TIPOLOGIA VICTIMELOR
(Stephen SCHAFER, 1977)

1. Considerente teoretice
Victima este orice persoană care umană care suferă direct sau
indirect consecinţele fizice, materiale sau morale ale unei acţiuni sau
inacţiuni criminale. Este persoana care fără să îşi fi asumat conştient
riscul, deci fără să vrea, ajunge să fie jertfită în urma unei acţiuni sau
inacţiuni criminale (T. BOGDAN, 1983).
Din punct de vedere istoric, rădăcinile academice ale
victimologiei sunt legate de o serie de lucrări apărute în perioada
1940-1950. S-a considerat că victimele sunt elemente valoroase de
studiu deoarece apar ca jumătate a „diadei” infractor-victimă. Printre
primii oameni de ştiinţă care s-au considerat ei înşişi „victimologi” se
numără: MENDELSON (1940) care a examinat rezistenţa oferită de
victimele violului, von HENTIG (1948) care s-a ocupat de
vulnerabilitatea presupusă a unor categorii de indivizi cum ar fi cei
foate tineri, cei foarte bătrâni, imigranţii recenţi, membrii unor grupuri
minoritare, cei cu tulburări mentale. WOLFGANG (1958) a studiat unele
categorii de indivizi luând în atenţie factori precum vârsta, sexul, rasa
etc., ale căror acţiuni au contribuit la moartea lor violentă.
În perioada 1960-1970 criminologii au argumentat că înşişi
infractorii au fost victime ale sărăciei, pregătirii şcolare insuficiente,
lipsei locurilor de muncă, discriminării, relaţiilor familiale dezorganizate
şi a altor injustiţii sociale. Începând cu anul 1970, victimologia devine
din ce în ce mai insistent o arie de specializare în zilele noastre fiind
studiată în S.U.A. în peste 150 de colegii şi universităţi.

2. Tipologia victmelor (Stephen SCHAFER, 1977)


Criteriul utilizat în alcătuirea acestei colecţii de tipuri vizează
gradul de participare şi răspundere a victimei în comiterea infracţiuii.

1. Victime care anterior faptului infracţional nu au avut


nici o legătură cu făptaşul. „ Întâlnirea” dintre victimă şi
infractor este absolut întâmplătoare (e.g. cazul funcţionarului
de la ghişeu care cade victimă unui infractor).

2. Victime provocatoare – sunt cele care anterior victimizării,


au comis, conştient sau nu, un fapt în relaţie cu infractorul.
Asemenea cazuri pot fi întâlnite atunci când o persoană

1
(ulterior victimizată) se comportă arogant faţă de viitorul
infractor, dacă nu-şi respectă o promisiune făcută, dacă intră
în legături amoroase cu partenera infractorului etc.

3. Victime care precipită declanşarea acţiunii


răufăcătorilor. Este cazul persoanelor care, prin conduita lor,
influenţează răufăcătorii în a comite infracţiuni deşi între ei nu
a existat niciodată nici o legătură (e.g. persoana care
trânteşte portiera maşinii dar uită să o încuie, femeia care
umblă seara prin locuri puţin frecventate cu o costumaţie
provocatoare etc.)

4. Victime slabe sub aspect biologic – este cazul


persoanelor care prezintă slăbiciuni din punct de vedere psihic
şi fizic şi, din această cauză, sunt uşor victimizate
(răspunderea revine persoanelor obligate să le supravegheze
şi să le asigure paza judiciară).

5. Victime slabe sub aspect social – este cazul persoanelor


care aparţin mai multor grupuri minoritare etnice, religioase
etc. mai puţin agreate de comunitate. Fără să aibă nici un fel
de vină, asemenea persoane pot să cadă frecvent victime ale
agresiunii din partea reprezentanţilor comunităţii.

6. Victime autovictimizante – este cazul acelor persoane care


orientează agresiunea către propria persoană (e.g.
dependenţa de droguri, suicidul).

7. Victime „politice” – este cazul persoanelor care au de


suferit din cauza convingerilor (care nu trebuie neapărat să se
materializeze în acţiuni).

Bibliografie de referinţă:
MITROFAN, Nicolae, ZDRENGHEA,Victor şi BUTOI, Tudorel.
1994. Psihologie judiciară. Bucureşti, Editura Şansa.