BĂRBAŢI CARE SE LUPTĂ

CU PEDOFILIA
Articolele prezentate au fost publicate iniţial pe site-ul
www.contracurentului.com.

Tehnoredactarea: www.contracurentului.com

Pentru informaţii sau sugestii

ne puteţi scrie la adresa admin@contracurentului.com.
 APROAPE ŞAPTE ANI MAI TÂRZIU
HARRY

Reproduc aici un fragment din mărturia lui Harry, în

speranţa că veţi fi binecuvântaţi prin ea şi prin ceea ce a
făcut Dumnezeu în viaţa lui.
Acum, aproape şapte ani mai târziu, caut să fiu tot mai
apropiat de Dumnezeu, să ofer şi să primesc dragoste, să-L
așez pe El în centrul vieţii mele şi să-L păstrez acolo, şi să pun
lucrurile într-un echilibru corect în viaţa mea. Ştiu că nimeni
nu ar putea fi mai centrat pe sine decât cel dispus să-și pună
impulsurile sexuale pervertite deasupra dreptului unui copil
inocent de a fi în siguranţă faţă de un asemenea rău.
Trezindu-mă, ştiu că am provocat un mare rău şi caut o
modalitate de a face reparație, pentru a vindeca oarecum
rănirea pe care am produs-o.
Unul dintre cele mai bune cursuri pe care le-am urmat în
Locuinţa de Tranziţie este La altarul idolatriei sexuale de
Steve Gallagher. Acum promovez acest curs pentru treizeci
tovarăși de-ai mei, căutând să ne aliniem la voia lui
Dumnezeu pentru noi de a fi curaţi în acest domeniu.
Ştiu că m-am schimbat prin harul lui Dumnezeu,
deoarece cunosc mai bine decât oricine altcineva de unde
am venit şi de cât de departe am venit. Ştiu că acestea nu
sunt schimbări care au fost posibile, nici măcar dorite prin
tăria mea proprie.
Ştiu că motivul meu de a evita păcatul este faptul că
păcatul Îl dezonorează pe Dumnezeu, care m-a iubit, a privit
prin timp şi m-a ales, da, chiar pe mine, pentru a face parte
din familia Lui. Dumnezeu vrea să Se asocieze cu mine! Vrea
să aibă părtăşie intimă cu mine!
Cunosc nevoia mea de a rămâne la Cuvântul lui
Dumnezeu, de a avea părtăşie cu El şi de a mă închina cu
-3-
oamenii Lui, ca moduri de a-mi susţine şi creşte credinţa.
Cunosc nevoia mea de a da socoteală unui frate mai în
vârstă în Domnul, într-o relaţie de mentorat, şi voi încerca
întotdeauna să fiu susţinut în acest mod, oferind și eu
suportul pe care pot să îl ofer, celor care îl caută.
[Harry, Nearly Seven Years Later. Publicat în Into the
Light, November-December 2007. Copyright © 2007 Broken
Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea
La altarul idolatriei sexuale poate fi comandată pe site-ul
www.gramma.ro. Articolul în limba engleză a fost publicat
inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

BIRUINȚĂ ÎN ISUS
CHRIS

„Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie

lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa
noastră.” (1 Ioan 5:4)
Viaţa în închisoare poate fi foarte descurajantă chiar şi în
cele mai bune circumstanţe. Pentru aceia dintre noi
condamnaţi pentru delicte sexuale, dificultăţile sunt adesea
amplificate. Nimic nu este uşor când te afli în închisoare ca
delicvent sexual.
Cu toate acestea, promisiunile lui Dumnezeu ne-au
asigurat de biruință chiar şi în faţa greutăţilor. Pavel a scris
că necazul, întristarea, persecuţia şi foametea nu ne-ar
putea separa de dragostea lui Hristos. „Totuşi, în toate
aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin
Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37) Orice provocări apar ca
să ne chinuie în umblarea noastră de fiecare zi cu Hristos,
putem cere biruința, bizuindu-ne pe Cuvântul sigur al lui
Dumnezeu.

-4-
 Chiar mai mult, prin credinţă suntem chemaţi să
rămânem liniștiți știind că suntem protejaţi în mod divin şi că
niciun rău nu vine la noi când ne încredem în grija Tatălui
nostru iubitor. „Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul
Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu cuvântul Lui. Mă încred
în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte
oameni?” (Psalmul 56:10-11) Şi: „Pentru că zici: «Domnul
este locul meu de adăpost!» şi faci din Cel Preaînalt turnul
tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge,
nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.” (Psalmul 91:9-10)
Umblarea în acest adevăr binecuvântat al Cuvântului
desăvârșit şi care nu greşeşte al lui Dumnezeu, nu vine pur şi
simplu automat deoarece credem în Fiul Lui. Ea cere de la
noi o credinţă activă şi implicată, înrădăcinată adânc în
studierea zilnică a Scripturii şi în rugăciune. Când ne
apropiem de Dumnezeu prin trăirea noastră în sfinţenie, El
Se va apropia de noi. „Căci ochii Domnului sunt peste cei
neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar
faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul. Şi cine vă va
face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?” (1 Petru
3:12-13)
Prin urmare trebuie să fim legaţi de lucrarea Tatălui
nostru; deoarece trăim în Duh, să şi umblăm în Duh. De
aceea se ruga apostolul fără încetare pentru iubiţii lui fraţi
din Colose: „Să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel
de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru ca,
astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I
fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte
bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întăriţi, cu
toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui.” (Coloseni 1:9-11)
Este biruința pe care ne-a promis-o în Hristos Isus, când
credem în El şi ne încredem în El cu toată inima. Fie ca
această biruință să fie a ta astăzi!
-5-
 [Chris, Victory in Jesus. Publicat în Into the Light, May-
June 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries, Inc.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a
fost publicat inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

CINE SUNT EU
W.

Când am citit prima dată mărturia lui W., m-am dus

imediat la Biblie, fiindcă mare parte din ea avea un curs
scriptural, şi m-am întrebat dacă el oferea citatele directe.
Ceea ce cred eu că am descoperit, a fost că W. a absorbit
Cuvântul lui Dumnezeu pentru a face cuvintele personale,
dar nu deosebite de versiunea Bibliei pe care o foloseşte
pentru studiu. – Bob.
Sunt un copil al Dumnezeului Celui viu, Regele regilor,
Tatăl etern. Am fost spălat în întregime de fărădelegea mea
şi de orice nedreptate. Fiindcă mi-am recunoscut păcatele
înaintea lui Dumnezeu, iar El a fost credincios şi drept ca să
mă ierte. A aruncat păcatul meu atât de departe pe cât este
Estul de Vest şi nu-şi mai aminteşte de el. Nu am o dreptate
a mea, în afara dreptății lui Hristos, prin credinţa în
Dumnezeu.
Mă consider cu adevărat mort faţă de păcat, dar viu faţă
de Dumnezeu prin Hristos Isus, Domnul meu. Nu mai trăiesc
eu, ci Hristos este trăieşte în mine. Pentru că sunt o creatură
nouă în Hristos, lucrurile vechi s-au dus; iată, toate lucrurile
s-au făcut noi. În El trăiesc şi mă mişc şi îmi am fiinţa. Tăria
Lui este făcută desăvârșită în slăbiciunea mea. Nicio armă
făurită împotriva mea nu va avea succes, fiindcă Dumnezeu a
ales lucrurile slabe ale acestei lumi pentru a le înfrânge pe
cele puternice, şi sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici
îngerii, nici principalităţile, nici puterile, nici lucrurile
-6-
prezente, nici lucrurile care vor veni, nici înălţimea, nici
adâncimea, nici o altă creatură, nu mă vor putea separa de
dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul
nostru.
Fiindcă ştiu că gândurile Lui faţă de mine sunt gânduri de
pace şi nu de rău, pentru a-mi da un viitor şi o speranţă.
Speranţa mă face să nu-mi fie ruşine, fiindcă dragostea lui
Dumnezeu este turnată în inima mea de Duhul Sfânt. Prin
credinţă am învins lumea şi prin credinţă voi rezista până la
capăt, aducând mereu mulţumiri şi rugăciuni, oferindu-mă
ca o jertfă vie, sfântă, acceptabilă de către Dumnezeu, ceea
ce reprezintă slujba de așteptat din partea mea. Prin urmare,
nu mă voi ruşina de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este
puterea lui Dumnezeu peste cei care cred în Singurul Născut
din Tatăl.
Aceasta este afirmaţia mea zilnică. Este Cuvântul lui
Dumnezeu gravat în inima mea. Deoarece studiez Cuvântul
Lui şi meditez la el, am învăţat tot ce este în el şi am primit
cu umilinţă Cuvântul întipărit, capabil să-mi salveze sufletul.
Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este rapid şi puternic. Este
mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, pătrunzând chiar
până la separarea sufletului şi duhului.
Cuvântul lui Dumnezeu este un descoperitor al
gândurilor şi intenţiilor inimii şi prin el, El îmi arată calea
vieţii, o viaţă mai abundentă, pe care o dă Isus. A umbla în
această viaţă înseamnă a umbla în dragoste, ceea ce vine
prin umblarea în ascultare de poruncile Lui. Deoarece mă
încred în Domnul din toată inima mea, fără să mă bazez pe
propria mea înţelegere, El mă va călăuzi pe cale.
Dumnezeu m-a eliberat de robie sexuală, perversitate,
necurăţie sexuală, de pângărirea fetelor mici şi de
pângărirea ființei mele, şi de homosexualitate. El m-a dus de
la acestea în lumina Lui minunată. Eram un bărbat cu două
-7-
feţe, instabil în toate căile mele. Nu puteam sluji la doi
stăpâni, pentru că pot iubi şi pot sluji doar un stăpân o dată.
Nu pot să fac pe plac şi lui Dumnezeu, şi omului.
Încercări mari, necazuri, persecuţii, toate m-au ajutat să
mă maturizez în Hristos. Dacă Dumnezeu nu m-ar pedepsi, ar
însemna că nu mă iubeşte. Ştiu că sunt fiul lui Dumnezeu,
căci Dumnezeu îi disciplinează pe fiii pe care îi iubeşte. În
umblarea mea zilnică, învăţ să-L iubesc pe Dumnezeu şi să-i
iubesc pe alţii, şi mă rog pentru cei care mă persecută. Drept
rezultat, Dumnezeu mă binecuvântează, mă hrăneşte în
prezenţa duşmanilor mei şi chiar face ca duşmanii mei să fie
în pace cu mine.
Aleg să-mi fixez sentimentele pe lucrurile de sus, nu pe
cele de pe pământ. Ascunzând Cuvântul lui Dumnezeu în
inima mea, urmez poruncile Lui, umblu conform Duhului, iar
Dumnezeu îmi dă tărie şi înlocuieşte dorinţele mele
păcătoase cu dorinţe evlavioase. Aleg să trăiesc viaţa, să
rostesc viaţa, să fiu un instrument al vieţii, şi nu al morţii.
Laudă lui Dumnezeu pentru tăria pe care mi-o dă zilnic
pentru a face asta!
[W., Who I Am. Publicat în Into the Light, March-April
2006. Copyright © 2006 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus
şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

DAR ÎNDURAREA?
BOB VAN DOMELEN

„Țineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi

îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa
veşnică.” (Iuda 1:21)
Rareori trece o zi fără să spun: „Doamne, ai milă de
mine!”, imediat după ce am spus sau am făcut ceva ce nu ar
-8-
fi trebuit să fac sau să fi spus. Și poate ca mulți dintre voi, am
simțit cuvintele: „Doamne, ai milă de mine!” ca fiind același
lucru cu a spune: „Doamne, iartă-mi păcatele.” Dar există o
diferență.
Cred că atunci când cer iertarea lui Dumnezeu, iertarea
îmi este dată fiindcă Hristos a murit pentru ca păcatele mele
să fie ispășite sau schimbate în bine în ochii lui Dumnezeu.
Cât despre mine, recunosc că în mine este nevoie să se
schimbe ceva, pentru a evita căderea în păcat.
„Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în
mine un duh nou şi statornic!” s-a rugat David. (Psalmul
51:10) „Curat” este adesea înțeles ca liber de impuritate
(păcatele cărnii), dar înseamnă și starea de a fi mai aproape
de voia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte: „Ajută-mă să fac ce
vrei Tu, Doamne, ca ceea ce aleg să fac sau să spun să-Ți
aducă onoare și glorie.”
Una din binecuvântările lui Dumnezeu ne dă abilitatea de
a veni zi după zi, mărturisind aceleași păcate, păcate pe care
ne luptăm să le biruim, știind că Dumnezeu nu Se
îndepărtează niciodată. El nu Se îndepărtează de noi, nici nu
ne declară dincolo de răscumpărare. În schimb, El spune:
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da
odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine,
căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă
pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina
Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30)
Mulți dintre cei care îmi scriu întreabă de ce, dacă sunt
iertați, viața în jurul lor nu se îmbunătățește, familiile lor nu
sunt restaurate, comunitățile îi resping și chiar bisericile îi țin
la distanță. De obicei, răspunsul meu pentru ei este: „Rămâi
acolo și continuă să faci ceea ce aduce schimbare în modul în
care trăiești. În cele din urmă, mărturia schimbării, într-o
viață consecventă, va aduce restaurare.” Cu alte cuvinte,
-9-
așteaptă numai. Va fi mai bine. Și chiar va fi, deși nu
întotdeauna în felul în care ne-am imaginat noi.
Precum știți deja unii dintre voi, cei care îmi scrieți destul
de des, am decis recent să pun la încercare, ca să zic așa,
declarația Papei Francisc că acesta ar fi Anul Îndurării.
Episcopul din zona noastră a scris: „Dumnezeu promite
oricui caută îndurarea și iertarea un ocean, un tsunami de
îndurare și har de-a lungul acestui an, în special tuturor celor
care cer îndurare.” Deci i-am scris, cu intenția de a-i cere
permisiunea de a sluji ca și conferențiar, distribuitor laic sau
chiar ca membru al corului, dacă ar dori, deși neexprimându-
mi insistent dorința de a sluji astfel.
Răspunsul lui a fost atât încurajator, cât și dezamăgitor,
prin faptul că m-a încurajat în misiunea pe care o fac în
prezent prin Broken Yoke, dar descurajatoare, pentru că a
scris: „Nu pot să-ți dau permisiunea.”
Nu a fost un răspuns dat datorită temerii că aș putea
victimiza pe cineva, cât din dorința de a evita ca o victimă a
molestării să aibă de-a face cu ceea ce ar fi putut să pară o
biserică care anulează ce am făcut eu, ca și cum nu s-ar fi
întâmplat. Într-o balanță cu victimele de o parte și abuzatorii
sexuali de cealaltă parte, este normal ca opinia publică și
sentimentele comunității să susțină victimele și să-i
condamne pe abuzatori. Apropo, o reacție normală nu este
întotdeauna cea mai corectă sau cea mai bună reacție.
Poate că unii dintre voi, cei care citiți rândurile de față,
veți spune că biserica mea a ratat oportunitatea de a arăta
restaurare sau, cel puțin, un anumit nivel de reconciliere și s-
ar putea să aveți dreptate. În același timp, am fost martor la
diferite măsuri ale traumei suferite de victimele abuzului
sexual al copilului care au participat la un workshop
prezentat de mine la o conferință. Unii mi-au spus că în
ciuda anilor care au trecut de la abuz, faptul că m-au văzut în
- 10 -
postura de învățător a fost mai dificil decât ar fi crezut că va
fi. Unii mi-au spus că au fost nevoiți să părăsească sala.
De când am primit scrisoarea episcopului, cuvântul
„îndurare” a apărut în mod repetat în Scriptura pe care am
citit-o zilnic, în predici pe care le aud și chiar în conversațiile
mele zilnice. Inițial am simțit o anumită mânie, fiindcă dacă
există îndurare, de ce am primit acel răspuns la scrisoarea
mea? Unde era îndurarea în asta? Ce fel de îndurare era?
Unele resurse sugerează că îndurarea este un tratament
favorabil sau o atitudine față de cineva care merită pedeapsă
sau respingere. Cu alte cuvinte, îndurarea trece peste și
dincolo de așteptare, atunci când un răspuns negativ este
meritat sau de așteptat. O sursă sugera că viața în
închisoare, mai degrabă decât pedeapsa cu moartea, ar
putea defini îndurarea.
Schimbarea pe care am experimentat-o în ultimii treizeci
și unu de ani este demnă de atenție chiar și pentru mine,
deci ar fi ușor pentru mine să întreb: „Când va trece suficient
timp ca să nu mai fiu văzut ca un abuzator sexual de copii
care nu face decât să aștepte oportunitatea de a abuza
sexual din nou? Când vor fi capabili oamenii din biserica mea
să audă despre trecutul meu fără repulsie sau fără dorința
de a mă respinge?” Nu știu dacă voi avea parte de o
schimbare a acestor lucruri în timpul vieții mele.
Pe cât de mult mi-ar plăcea ca lucrurile să fie diferite,
încep să înțeleg cât de dificile sunt asemenea lucruri pentru
cei care au fost victime sau pentru familiile și prietenii
victimelor. Pentru a fi sincer, îndurarea este un pas dincolo
de ceea ce oferim de fapt cei mai mulți dintre noi. Nu trăim
cu adevărat într-o lume care să ofere mai mult decât
toleranță foștilor deținuți aflați în programele de reinserție
socială. Oamenii spun: „Merită ceea ce primesc și nu merită
nimic în plus. Să păstrăm celelalte pentru noi, cei care nu am
- 11 -
fost condamnați niciodată și nu am fost întemnițați
niciodată.”
Un preot din Rwanda, scriind despre moartea a opt sute
de mii de oameni în anul 1994 în acea țară, un genocid care
a inclus moartea mamei sale, a scris: „Îl iert pe ucigașul
mamei mele. Ceea ce pot spune despre iertare este că fără
îndurare, iertarea nu este corectă. Dacă iertăm, trebuie să
fim îndurători. Dacă nu ești îndurător cu cel care ți-a greșit,
înseamnă că iertarea ta nu este completă.”
Nu numai că acel om l-a iertat pe primarul responsabil
pentru decizia uciderii mamei lui, ci i-a sprijinit pe copiii
primarului după ce omul a fost condamnat la închisoare.
Nu știu dacă aș putea extinde îndurarea într-o asemenea
măsură, nici nu cred că ar trebui să îngădui a se rosti cu
ușurință cuvintele: „Te iert.” Da, sunt chemat să iert și să mă
rog să o pot face fără ezitare, dar cred că încă am o foarte
mare lipsă în îndurarea pe care o ofer. Deci, în deficiența
mea, Îi cer lui Dumnezeu să facă ce eșuez eu să fac – să ofere
îndurare deplină.
Niciunul dintre noi nu-i putem face pe alții să fie mai mult
decât pot fi, dar putem, prin mărturia consecvenței noastre,
să deschidem pentru ei ușa posibilităților. Totuși, ei trebuie
să fie cei care aleg să intre pe ușă.
Închisoarea și programul de reinserție socială ne pune pe
noi, toți cei care am încheiat perioada de condamnare, la un
test și, deși suportul este minunat, vine în doze mici. Noi
suntem cei care facem de fapt ceea ce trebuie făcut, dar
primim aplauze mentale de la cei care pășesc alături de noi,
iar sunetul lor care ne dă putere.
De aceea, versetul de deschidere este atât de plin de
sens pentru mine. El spune: „Țineţi-vă în dragostea lui
Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus

- 12 -
Hristos pentru viaţa veşnică”, pentru că aceasta este
îndurarea finală.
Vă voi spune că îmi este dificil să frecventez slujbele de la
biserică, știind că sunt restricționat în ceea ce pot sau nu pot
să fac, dar credința mea nu este dependentă de aprobarea
altora, nici de cea a ierarhiei bisericii. Credința mea este,
precum le-a scris Pavel evreilor: „o încredere neclintită în
lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre
lucrurile care nu se văd”. (Evrei 11:1)
Poate că în ceea ce vă privește am dat naștere la mai
multe întrebări decât răspunsuri, dar mă încred în
Dumnezeu pentru a vă lămuri ceea ce m-am străduit eu să
definesc, oferindu-vă în același timp speranță și încurajare.
Fiți binecuvântați!
[Bob Van Domelen, What of Mercy? Publicat în Into the
Light, March-April 2016. Copyright © 2016 Robert J. Van
Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză este publicat pe site-ul www.brokenyoke.org.]

DIRECŢIA CORECTĂ
BOB VAN DOMELEN

Am primit mai multe scrisori care mi-au mulţumit pentru

articolul Schimbă cu motivul corect! (mai-iunie). Mânia pe
care am exprimat-o în articol, cu siguranţă, a fost îndreptată
înspre condiţiile despre care simt că sunt greşite din punct
de vedere moral şi etic, dar îmi cer iertare dacă unii cititori
au concluzionat că a venit timpul să arăt mânie în cele ce
împărtăşesc. Intenţia mea nu a fost mânia de dragul mâniei,
ci mânia din cauza inabilităţii oamenilor (în special a celor
care îşi spun creştini) de a căuta mai multe modalități de a se
ocupa de molestatorii de copii, în loc de a oferi mai multe
pedepse sau restricţii.
- 13 -
 Societatea noastră pare blocată în inabilitatea sa de a
înțelege că protecţia copiilor nu este doar o problemă
legislativă, ci și de implicare personală în vieţile copiilor. Ea îi
vede pe toţi molestatorii ca odioşi, fără să ia în considerare
aptitudinile pentru răscumpărare sau restaurare, ignorând în
acelaşi timp că un procentaj semnificativ de molestatori au
fost ei înşişi molestaţi.
Nu vreau să uit vreodată răul pe care l-am produs
victimelor mele. În acelaşi timp, recunosc şi nevoia de
vindecare continuă în vieţile celor care au molestat (inclusiv
în viața mea), şi toţi copiii lui Dumnezeu merită vindecarea,
nu doar cei pe care alţii îi socotesc demni pentru a o primi.
O scrisoare pe care am primit-o de la un bărbat recent
eliberat din închisoare m-a atins profund, fiindcă deşi
misiunea noastră i-a oferit ajutor, el a fost capabil să Îl vadă
pe Dumnezeu ca sursa şi bunăstarea vindecării lui. Voi
împărtăşi aici un fragment din scrisoare.
„Luna trecută am devenit foarte descurajat şi deprimat,
când am început să citesc subiectele de la ştiri şi să aud la
ştirile de la televizor despre legi mai stricte pentru
delincvenţii sexuali, înregistrări, restricţii de trai etc. Se părea
că lumea întreagă era împotriva mea şi a altora care încercau
să se recupereze, să se vindece şi să se integreze din nou în
comunitate. Eram obsedat de asta noapte şi zi, ceea ce a
început să afecteze relaţia mea cu Dumnezeu şi cu soţia
mea. Chiar am avut gânduri superficiale de sinucidere. Satan
lucra asupra mea. Când am ajuns la capătul puterilor, am
vizitat site-ul vostru.
Nu pot să vă spun cum a folosit Dumnezeu ultimul vostru
newsletter Into the Light. Am citit din nou relatarea despre
prietenii lui Daniel şi am început să plâng când dădeai glas şi
unora dintre frustrările mele. Aproape instantaneu
Dumnezeu a făcut să-mi schimb gândirea, pentru a-mi pune
- 14 -
încrederea şi speranţa numai în El, în ciuda a toate. A fost
incredibil cum a început El să mă scoată din depresie şi să
mă ascundă sub aripile Lui. Soţia mea şi cu mine am vizionat
interviul tău cu James Robison şi am plâns şi ne-am bucurat
când amândoi aţi rostit adevărul şi speranţa în acea
emisiune. Nu pot să-ţi mulţumesc îndeajuns pentru ajutor şi
încurajare.”
Când privesc în urmă la ultimii optsprezece ani de la
eliberarea mea, pot să văd tot felul de lucruri care au
funcţionat pentru mine şi familia mea. Pot să numesc tot
felul de oameni care mi-au întins o mână când a fost nevoie
de ajutor şi încurajare – mulţi continuă să o facă – dar ştiu
prin credinţă că aceste binecuvântări nu au fost un accident.
Dumnezeu este Cel care Se îngrijește de noi, ne iubeşte şi
doreşte să fim aşa cum ne-a creat El să fim.
Treaba noastră este să ne rugăm pentru cei care nu pot
să Îl vadă pe Dumnezeu în vieţile noastre, nu pot să ne vadă
ca oameni demni de a fi cunoscuţi, şi nu pot să înţeleagă
cum am putea fi vecinii lor. Mânia pe care am exprimat-o în
articol a fost îndreptată greşit, dacă nu a inclus clar
responsabilitatea noastră faţă de societate – să ne rugăm
pentru ea. Dacă nu o facem noi, cine o va face?
[Bob Van Domelen, The Right Direction. Publicat în Into
the Light, July-August 2006. Copyright © Robert J. Van
Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

DOUĂZECI DE SECUNDE
SCOTT

Este un fapt promis de Dumnezeul Atotputernic că ori de

câte ori aleg să sădesc o sămânță bună în viața mea, ea va
- 15 -
produce un rod bun! În umblarea mea către de
restaurare/vindecare, am aflat că acest principiu este
esențial. Dacă eu cred și pun în aplicare această promisiune
a lui Dumnezeu, mi se garantează roade bune.
Cum a lucrat și lucrează asta în viața mea? Când aleg să
mă supun lui Isus, făcând rob un gând neevlavios și dându-I-l
lui Isus (2 Corinteni 10:3-5), știu că tocmai am sădit o
sămânță bună. Dacă nu obosesc făcând binele, atunci știu că
la vremea potrivită voi secera, dacă nu descurajez.
Mi s-a reamintit recent asta printr-un film unde s-a făcut
o afirmație care mi-a impactat viața: „Tot ce ai nevoie sunt
douăzeci de secunde de curaj.”
Umblarea noastră spirituală este doar o serie de alegeri.
Gândurile noastre ne determină alegerile, iar alegerile
determină felul de sămânță pe care o sădim. Pentru
douăzeci de secunde, fii un luptător puternic al curajului.
Luptă-te lupta cea bună. Alege să faci rob orice gând
neevlavios și dă-I-l lui Isus. Felicitări! Tocmai ai sădit o
sămânță evlavioasă, care va crește și va aduce rod evlavios în
viața ta!
Când începem prima dată, cu seriozitate, bătălia, lupta
pe care o ducem nu este împotriva cărnii și minții noastre.
Este o luptă spirituală. Satan cunoaște obiceiul nostru din
trecut de a rezista ocazional. Știe că tot ce trebuie să facă
este să continue să apese pe butoanele noastre personale și
vom ceda. Ne va înfrânge.
Vreau să te încurajez. Este nevoie de numai douăzeci de
secunde de credință și curaj evlavios pentru a birui și a
dobândi libertatea. Încrede-te în Isus douăzeci de secunde
pentru a face rob gândul cel rău și mulțumește-I pentru tăria
Lui de a sădi o sămânță a biruinței.
Satan nu va aprecia asta. Va reveni iar și iar. Dar tu poți fi
un luptător evlavios și poți alege să faci rob fiecare gând.
- 16 -
Începe acum să-ți reînnoiești mintea – în fărâme de douăzeci
de secunde. (Romani 12:2)
Aceia dintre noi care avem adicții ne așteptăm la
recompensă instantanee, chiar și în lupta spirituală. Poate că
rezistăm de două ori, de trei ori sau chiar de zece ori, dar și
Satan este luptător și este inteligent. El crede că dacă
continuă să preseze, vom ceda.
Pentru mine, secretul biruinței a avut două elemente.
Mai întâi, să decid că am terminat cu ciclul fanteziei și al
autosatisfacerii. Am trăit momentul lui Iacov, că cele două
comportamente nu mă definesc. Deci am decis că mă voi
lupta cu Dumnezeu și nu-L voi lăsa să plece până nu mă va
binecuvânta și nu mă va schimba. Nu aveam să cedez poftei
din nou sau aveam să mor încercând.
În al doilea rând, am realizat că Satan este strict limitat,
puterea lui este strict limitată și că el nu are resurse
nelimitate. Nu este atotputernic și atotcunoscător. Ca orice
general inteligent, face alegeri strategice pentru a-și folosi
resursele limitate. Când realizează că nu poate să câștige
într-un domeniu sau la un moment dat în viața cuiva, se va
depărta, pentru a reveni la un timp mai potrivit. (Luca 4:13)
Noaptea în care am decis că nu voi ceda poftei am dus
probabil cea mai dură bătălie spirituală pe care îmi amintesc
că am înfruntat-o vreodată. M-am dus la culcare și lupta a
început. Am fost curajos douăzeci de secunde și am luat ca
robi gândul și imaginea ispititoare. „Isuse, iau acest gând rob
și ți-L predau în ascultare. Mulțumesc pentru victoria asupra
lui. Este victoria Ta.”
Noaptea aceea a fost una lungă și nu am dormit prea
mult. Uneori au trecut cinci minute fără ispită, dar alteori au
venit ispite succesive. Am avut douăzeci de secunde de curaj
de fiecare dată când m-am luptat. Prin harul și puterea lui

- 17 -
Dumnezeu, am fost biruitor. Cândva, în primele ore ale
dimineții, am adormit extenuat.
Următoarea seară a fost aproape la fel de rea. Am lucrat
fizic intenționat din greu toată ziua pentru a putea dormi,
dar luptele au venit una după alta. În următoarele trei nopți
am avut tot mai puține lupte. Am fost extenuat, dar în
Hristos am fost 100% biruitor. A șasea noapte m-a lovit. A
fost la fel de rea ca prima.
Apoi s-a întâmplat ceva cu adevărat miraculos. Nu au fost
ispite sau lupte în noaptea a șaptea. Atunci am adormit
imediat, ca și în noaptea următoare și în noaptea de după.
Ceea ce a continuat timp de două săptămâni, înainte ca o
altă noapte de lupte să mă lovească. Apoi luptele au încetat
și de atunci au trecut patru ani.
Vă rog să înțelegeți că nu a stat în puterea mea să rup un
obicei al poftei de patruzeci de ani. Numai când m-am
încrezut în Cuvântul lui Dumnezeu și am acționat pe baza
acelei credințe a venit biruința. Uneori Satan aduce o ispită
pentru a vedea dacă este un „timp mai potrivit”, dar ispitele
lui și-au pierdut puterea. Obiceiurile mele sunt acum
obiceiuri ale biruinței. Pentru mine „lupta” este acum mai
mult ca alungarea unui țânțar. Iau gândul rob sau iau
imaginea roabă, le dau lui Isus și îmi continui viața.
Scott mi-a făcut cunoscute mai multe în scrisoarea lui,
dar ideile de bază au fost împărtășite aici. Citez ultima
propoziție din scrisoarea lui: „Luptă-te lupta cea bună
douăzeci de secunde o dată, câte o secundă pe rând!” – Bob
[Scott, 20 Seconds, Publicat în Into the Light, January-
February 2015. Copyright © 2015 Broken Yoke Ministries,
Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză este publicat pe site-ul www.brokenyoke.org.]

- 18 -
 EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ ÎNCHISOARE
BOB B.

La două luni după terminarea perioadei de eliberare

condiţionată, am fost provocat public din cauza trecutului
meu. Soţia mea şi cu mine am intrat într-o frizerie din oraşul
nostru, iar proprietarul a spus: „Nu te pot servi. Legea lui
Megan.” Ne-am întors şi am ieşit fără să spunem un cuvânt.
Soţia mea a fost mai supărată decât mine de acel incident.
Am crezut că era doar primul din ceea ce aveau probabil
să fie numeroase provocări în viaţa mea din prezent,
datorită trecutului. Soţia mea vede incidentul ca pe un refuz
de a-l servi pe soţul ei din cauza a ceva pentru care plătise
deja şi pentru care îşi achitase datoria faţă de societate. Ca
abuzator sexual, sunt nevoit să întreb dacă datoria va fi sau
nu vreodată complet plătită.
Înţeleg că situaţia mea nu va fi aceeaşi cu cea pe care
mulţi dintre voi, cei din spatele gratiilor, o experimentaţi. Eu
am o biserică suportivă, care mi-a scris şi s-a rugat pentru
mine în timp ce eram încarcerat. După eliberare, m-am
alăturat bisericii şi clasei de studiu biblic pentru adulţi. Am
întâlnit-o pe soţia mea în acea biserică şi împreună
conducem o mică firmă de curăţătorie.
Există totuşi unele moduri în care situaţia mea şi a ta pot
fi asemănătoare. Credinţa este cheia succesului. Dacă nu ai
făcut-o încă, fă un angajament acum să te rogi, să te alături
unui studiu biblic şi să te afli într-o biserică suportivă pentru
tot restul vieţii. Fii îndrăzneţ în rugăciune. M-am rugat
odată: „Doamne, sunt copilul tău,iar situaţia asta este în
afara controlului meu. Am făcut tot ce pot face. Restul îţi
rămâne Ţie. Este în joc reputaţia Ta. Amin.” De trei ori mi-a
răspuns Dumnezeu la acest tip de rugăciune; de două ori la
doar câteva minute de la rostirea rugăciunii!
- 19 -
 Planul meu de a avea o locuinţă se destrăma în timp ce
mă aflam în autobuz, întorcându-mă de la închisoare. Chiar
având cu o biserică suportivă, mi-am schimbat de cinci ori
adresa în primele cincizeci și trei de zile de la eliberare. Dar
nu mi-am pierdut niciodată credinţa. Este mai bine să fii
pregătit să dai de necaz când cauţi un loc unde să locuieşti,
chiar şi dacă ai un plan pentru o locuinţă.
În ciuda faptului că am un masterat, nu am găsit mai mult
decât o slujbă cu program redus. Am avut trei slujbe cu
program redus de la eliberare şi patruzeci și trei de
respingeri! Acum lucrez cincisprezece ore la fiecare două
săptămâni la firma noastră de curăţătorie şi am grijă de
aprovizionarea şi registrele firmei. Personal ţi-aş sugera să
începi propria ta afacere, dar în final îţi sugerez să te încrezi
în Dumnezeu pentru o slujbă.
Soţia mea şi cu mine avem cinci copii adulţi şi opt nepoţi.
Îi vedem regulat pe un copil şi trei nepoţi. Cu alţi doi copii şi
patru nepoţi vorbim doar la telefon. Doi copii sunt înstrăinaţi
şi pe doi nepoţi nu îi vedem niciodată. Aceasta de mai bine
de trei ani. Încrede-te în Dumnezeu pentru vindecarea
relaţiilor din familia ta, dar realizează că vindecarea s-ar
putea să nu aibă loc.
Practică Evitarea şi Schimbarea Gândurilor. Fă din
aceasta o parte a vieţii tale de fiecare zi. Întră într-un
program în doisprezece paşi precum Dependenţii de Sex
Anonimi. Bazează-te pe programul în doisprezece paşi,
fiindcă tratamentul pentru abuzatorul sexual numit de Curte
va lua sfârşit după perioada de supraveghere şi te va lăsa pe
cont propriu. Încrede-te în Dumnezeu şi decide că vei face
tot ce este nevoie pentru a nu abuza din nou sexual.
Impusurile vor veni. Dumnezeu te va ajuta.
Aproape că vreau să îţi spun să nu ieşi din închisoare
dacă nu-ţi poţi controla mânia. Dacă o îngădui, chiar şi
- 20 -
numai trăirea vieţii tale te poate înfuria. Deci învaţă să-ţi
controlezi mânia. Mânia te va trimite din nou la închisoare
mai repede decât orice altă emoţie. Aminteşte-ţi, Îl iubeşti
pe Isus. A-L iubi înseamnă că doreşti să-L mulţumeşti, la fel
cum doreşti să te mulţumeşti pe tine şi pe alţii. Mânia nu are
loc în dragoste.
Economiseşte-ţi banii. Închisoarea poate fi scumpă, dar
eliberarea va fi mult mai scumpă.
Mi s-a părut că a trecut o veşnicie până am ieşit din
închisoare. Mi s-a părut că a trecut o veşnicie până am ieşit
din perioada de supraveghere. Pentru mine fiecare zi este
nouă şi prezintă atât încercări, cât şi o testare. Mă voi
încrede în Dumnezeu în ceea ce priveşte rezultatele fiecărei
zile. În ziua de după condamnarea mea, un voluntar în
închisoare mi-a spus: „Există viaţă după închisoare.” Avea
dreptate. Mă rog ca fiecare dintre voi să vă încredeți în
Dumnezeu pentru a vă da viaţă după închisoare.
[Bob B., There Is Life Afer Prison. Publicat în Into the
Light, November-December 2010. Copyright © 2010 Broken
Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.
Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

FĂCÂNDU-ŢI CUNOSCUT
SCOTT

Nu m-am născut molestator de copii, dar am deveni. De

la o vârstă fragedă m-am lăsat prins în capcana a tot felul de
lucruri sexuale. La un anumit moment în adolescenţă, am
vizionat un film pornografic care zugrăvea un bunic care îşi
creştea nepoata, iar în cele din urmă, făcea sex cu ea.
Am luat imaginile şi le-am pus alături de celelalte imagini
ale poftei, pe care le depozitam în minte. Implicaţiile morale
- 21 -
erau evidente pentru mine şi eram în mod deschis opus ideii
ca acele tipuri de abuzuri să aibă loc cu adevărat.
Dar hazardându-mă prin alte fetişuri şi experienţe ale
poftei, încălcând graniţele şi având nevoie de stimuli şi mai
puternici pentru a mă satisface, în cele din urmă am ajuns
într-un punct în viaţă unde a apărut oportunitatea de a
molesta un copil. Şi am făcut-o.
Nu a fost un act cu care m-am născut. A fost doar
următorul lucru de făcut. Dacă aş fi fost lăsat în voia mea,
sunt convins că aş fi încercat orice mi-ar fi venit în minte.
Vătămarea copiilor a fost şi este o problemă serioasă, iar pe
viitor voi fi întotdeauna vigilent cu privire la adevăratele
mele motive faţă de minori.
Am deschis Cutia Pandorei şi m-am expus la molestare,
care a devenit parte din ceea ce mă face să acţionez. Dar
adevărata problemă, problema mult mai mare, este şi a fost
întotdeauna nevoia mea deformată de autosatisfacere.
Mă gândesc la ce a spus Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El
să crească, iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3:30) Aceasta este
singura noastră speranţă. Cheia pentru ea este sinceritatea
faţă de sine, poarta cea îngustă. Privind în acest mod, unul
din cele mai mari daruri pe care le putem primi este darul
discernământului. Avem nevoie să ne vedem clar, pentru a
putea alege să ieşim de pe acea cale. Putem alege să ne
micşorăm.
Vieţile şi trecuturile care mi se dezvăluie în scrisorile care
vin la Broken Yoke au uneori similarităţi, acele puncte unde
oricine care citeşte scrisoarea ar putea spune: „Înţeleg.” Dar
fiecare poveste este unică şi adesea, atunci când o
împărtăşesc altora, nu există oameni falşi, poveşti unde
fiecare detaliu sau interpretare a detaliului se potrivesc cu
povestea noastră.

- 22 -
 Cred în cei care îmi scriu şi mă rog ca drumul pe care se
află să continue să-i atragă spre Dumnezeu. Niciunul dintre
noi nu putem cere ca altcineva să fie unde credem noi că ar
trebui să fie, nici ca pentru altul schimbarea şi înţelegerea să
aibă loc după cronologia noastră. Suntem ceea ce suntem în
orice moment dat şi depinde de noi să decidem dacă din acel
punct mergem înainte sau înapoi.
În fiecare zi sunt binecuvântat să citesc despre miracolul
transformării unor bărbaţi şi femei pentru care lumea are
puţine speranţe. Şi în fiecare zi mi se aminteşte personal că
eu însumi nu am terminat alergarea. Călătoria mea este ca a
ta prin faptul că toţi trebuie să fim dependenţi de Dumnezeu,
dispuşi să ne recunoaştem păcatele şi chiar mai dispuşi să
învăţăm şi să creştem în alegerile sănătoase pe care suntem
chemaţi să le facem. – Bob
[Scott, Sharing with You. Publicat în Into the Light,
September-October 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

GÂNDURI DIN ANUL 2003

BOB VAN DOMELEN

Când sunt ispitit

Uneori mă lupt cu realitatea că cei mai mulți oameni nu
ar lua niciodată în considerare molestarea unui copil. Deci
cum este ispita mea „obișnuită pentru om”? [În traducerea
Cornilescu, „potrivită cu puterea omenească”, 1 Corinteni
10:13, n. trad.] Faptul că sunt ispitit într-o asemenea
manieră mă deosebește de majoritatea oamenilor și mă
plasează în compania celor disprețuiți de majoritate. Dar eu
privesc ispita în sens larg și nu specific, încep să înțeleg că
- 23 -
există multe aspecte colaterale care au impact asupra a ceea
ce aș putea eu considera ca fiind ispită. Iar aspectele
colaterale sunt foarte obișnuite pentru toți oamenii.
Niciodată prea mult pentru a face față
Nu știu cum este cu voi, dar uneori ispitele mele vin ca
fulgerul pe cer – într-un moment nu se vede nimic, în
următorul moment apare un flash de lumină orbitoare care
poate provoca o vătămare incredibilă. În trecut credeam că
cele mai multe ispite apar de nicăieri, ca să lovească fără
veste cele mai bune planuri făcute împotriva lor. Dar nu așa
apar ele. Nu chiar.
Am învățat că, deși amenințarea serioasă pentru
echilibrul meu moral ar fi putut să pară ca un fulger
neașteptat, întotdeauna au existat avertizări. Am scris că
nivelul ispitei mele și frecvența ei au fost direct legate de
felul în care am avut grijă de mine. Oricând sunt atent la
bunăstarea mea, relația mea cu Dumnezeu este continuă și
pot să recunosc capcanele Celui Rău.
Un lucru pe care vreau să îl împărtășesc aici este că cele
mai multe ispite pe care le am nu sunt cu adevărat noi.
Coperțile pot fi diferite, dar conținutul este același. Deci,
când mă uit mai atent la ispitele mele, văd că au
caracteristica „a fost aici, am văzut asta, i-am dat curs”. Iar
dacă sunt sincer cu mine însumi, reprezintă ispitele mele un
lucru căruia nu îi pot face față? Sau poate că întrebarea ar fi
mai bine formulată astfel: „Sunt ispitele mele ceva ce
resping din toată inima sau încă am poftă pentru păcat?”
Dacă încă am poftă pentru anumite păcate, atunci ispitele nu
mă biruiesc. Mi se potrivesc.
O cale de ieșire
Fără să intenționez să urmez o anumită ordine,
permiteți-mi să vă împărtășesc ce cred eu despre modul în
care Se îngrijește Dumnezeu.
- 24 -
  Ispita este un semn de avertizare, iar Dumnezeu îmi
amintește că am nevoie să mă bazez complet pe El.
 Fiind separat de obiectele adicțiilor mele când eram în
închisoare, am văzut cât de departe înaintasem pe calea
întunericului. Am învățat că ispitele erau încercarea lui Satan
de a mă face să accept intimitatea falsă și nu intimitatea
poruncită de Dumnezeu căreia am fost destinat. Și rețineți
că intimitatea nu se referă doar la intimitatea sexuală. Ea se
referă la intimitatea relațională sinceră cu oricine, ca și cu
Dumnezeu.
 În loc să devin mai izolat în gânduri și comportamente,
în programele de tratament obligatorii am fost nevoit să le
împărtășesc altora, la fel cum și ei au fost nevoiți să mi le
împărtășească mie. Să dai socoteală cuiva este o
componentă esențială pentru orice plan de prevenire a
recăderii. Iar dacă puterea oricărei ispite rezidă în faptul de a
fi confuză, trebuie, într-un anume fel, să fie adusă la lumină,
pentru a fi văzută drept ceea ce este. „Satan este un
mincinos!” afirmă un bun prieten al meu în fiecare scrisoare
pe care mi-o trimite. Are dreptate.
 Am învățat că a ține un jurnal al gândurilor mele
private este încă un mod de a avea grijă de mine însumi. Este
uimitor cât de clar mă ajută Dumnezeu să văd atât binele,
cât și răul din viața mea, iar dacă sunt sincer în acest jurnal,
adesea știu exact ce pași trebuie să urmez.
 În sfârșit, am învățat că ispita îmi amintește că mă aflu
încă în luptă, că Satan nu mă are în posesie și că îndurarea
lui Dumnezeu este într-adevăr suficientă, dacă sunt deschis
la călăuzirea Lui.
Am scris, de asemenea, că atunci când sunt ispitit să fac
ceva ce știu că este greșit, mă întreb uneori cât de schimbat
sunt de fapt. După ce v-am împărtășit acestea, am ajuns de
unde am plecat și pot să văd minciuna pe care Satan ar vrea
- 25 -
să o accept ca adevăr. Vrea să mă îndoiesc că m-am
schimbat. Dar m-am schimbat! Și tu te-ai schimbat!
Schimbările au loc în profunzime înăuntrul meu și sunt
evidențiate în fiecare zi în care Îl caut pe Dumnezeu, caut să
fac voia Lui și caut să-L slujesc în orice mod vrea El.
Poate că am un sentiment mai bun cu privire la propriile-
mi ispite doar pentru că am scris acest articol. Poate că
unele dintre aceste idei îți vor fi de ajtor. Eu, cu siguranță,
sper să fie așa.
[Bob Van Domelen, Some Thoughts from 2003, Into the
Light, September-October 2014. Copyright © 2014 Robert J.
Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

ÎNCĂ O MĂRTURIE DE ÎMPĂRTĂŞIT

BRIAN

Vă scriu ca răspuns la provocarea din cea mai recentă

ediţie a newsletter-ului Into the Light. Ar fi trebuit să vă scriu
imediat, dar sunt ocupat în fiecare zi cu muncile casnice şi
tot amân. Totuşi, nu am putut să nu dau curs provocării
voastre, deoarece mă consider o poveste de succes.
Am ieşit din închisoare în octombrie 2003, iar într-o lună
aveam serviciu. Realizez că distribuirea ziarelor poate să le
pară unora a fi sub demnitatea lor, dar aveam nevoie de un
serviciu.
Locuiam cu mama mea, care m-a susţinut în timpul
întemniţării de zece ani, iar prima mea prioritate a fost să îi
înapoiez fiecare cent pe care mi-l trimisese în timp ce eram
închis. Pe deasupra, îmi luase o maşină de cinci sute de
dolari. Nu eram mofturos. Aveam nevoie de un mijloc de
transport.
- 26 -
 Primul meu sfat pentru oricine este aproape de eliberare
este să nu spună: „Eu merit” cu privire la nimic. Ia ce poţi lua
şi începe de acolo.
Aveam, de asemenea, de plătit cheltuielile de judecată,
inclusiv cheltuielile de transport aerian pentru extrădare. În
şase luni am returnat toţi banii tuturor. Apoi am început să
economisesc pentru un camion bun, pentru a putea apoi
închiria o locuinţă. La aproape exact un an de la eliberare,
am păşit în propria mea casă închiriată în oraş.
Mi-am luat o a doua slujbă, conducând un camion, şi o a
treia, conducând un alt camion. Aşa este, lucrez aproape
şaisprezece ore pe zi şi un pic mai puţine ore în weekend.
Statul m-a ajutat cu cursurile de conducere, deci puteam
conduce acele camioane.
Vreau să comentez despre lipsa de tratament în
închisoare pentru delincventul sexual. Am fost închis în
Virginia şi până la eliberare m-am aflat pe lista de aşteptare
[pentru un program]. Am tot fost mutat la diferite închisori şi
a trebuit să încep iar şi iar de la coada listei de aşteptare.
În loc să aştept, am contactat mai multe programe de
recuperare din afară pentru abuzatorii de copii şi am descris
situația mea. Mi-au răspuns trimiţându-mi cărţi şi caiete cu
exerciţii. Mi-au trimis, de asemenea, numele unora care îmi
puteau oferi ajutor suplimentar. Nu voi da mai multe
informaţii. Dacă vrei suficient de mult, te vei descurca.
Mă rog pentru toţi deţinuţii de pretutindeni, pentru cei
închişi în facilităţi şi pentru cei din afară, închişi într-o
închisoare construită de ei înșiși.
Notă: Îl cunosc pe Brian de ceva timp şi ne-am scris multe
scrisori. Credinţa lui este cea care îl motivează în mod
absolut în fiecare zi, şi nu numai o dată m-a încurajat mai
mult decât cred că l-am încurajat eu vreodată. Unii dintre voi
totuşi ați căutat Numele lui Dumnezeu în fiecare paragraf şi
- 27 -
v-ați simţit frustraţi că nu l-au găsit. Dumnezeu este prezent
pentru Brian – absolut în fiecare zi, absolut în fiecare oră.
Precum am făcut cunoscut mai înainte, Sfântul Francisc a
scris: „Du-te şi predică vestea cea bună, iar dacă este absolut
necesar, foloseşte cuvinte.”
[Brian, Another Story to Share. Publicat în Into the Light,
July-August 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries,
Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

ÎNTUNERIC, ACUM LUMINĂ

BOB VAN DOMELEN

Aceasta este mărturia unui bărbat care a molestat tineri,

a fost prins, a fost condamnat şi a descoperit harul
vindecător al lui Isus Hristos pe când era în închisoare. Van
Domelen nu minimalizează enormitatea oricărui act de abuz
al copilului sau efectul său devastator asupra victimelor, dar
este capabil, prin experienţa lui personală, să discute despre
abuz şi cauzele lui din perspectiva abuzatorului. Făcând
astfel, el aduce în discuție posibilitatea vindecării acelora
consideraţi cel mai adesea cu neputinţă de ajutat. O
mărturie unică.
Diferitele celule de închisoare pe care le-am ocupat
aproape trei ani erau similare: un pat de metal simplu, o
masă mică sau un birou şi o fereastră cu gratii care nu se
deschidea mai mult de câţiva centimetri. Alţi deţinuţi din
apropierea mea comiseseră crime, violuri, jafuri armate şi
alte delicte. Sentinţa mea: abuz sexual de gradul întâi şi de
gradul doi care a implicat băieţi.

- 28 -
 Când eram mic îmi plăcea să fiu ţinut în braţe. Într-o
seară, când aveam cam şase ani, m-am urcat în poala tatălui
meu ca să-l sărut de noapte bună.
Mama m-a întrerupt. „Nu crezi că eşti puţin cam mare
pentru asta?” m-a întrebat. Am ezitat, apoi am coborât şi am
oferit doar un salut verbal: „Noapte bună, tati.” De atunci nu
l-am mai strâns în braţe şi nu l-am mai sărutat niciodată pe
tatăl meu.
Câţiva ani mai târziu, m-am trezit implicat în activitate
sexuală cu băieţi mai mari decât mine. La început am fost
speriat, dar am ajuns să mă bucur de momentele de
intimitate. În anii care au urmat, am găsit alţi băieţi de vârsta
mea sau puţin mai mici, care au răspuns la încurajarea mea
pentru intimitate fizică. Teama de a nu descoperit a limitat
numărul întâlnirilor fizice la o dată sau de două ori pe lună.
Pentru un scurt moment, nevoile mele de dragoste şi
atingere erau satisfăcute.
Când aveam șaisprezece ani, tatăl meu a murit din cauza
complicaţiilor datorate diabetului. M-am străduit să plâng,
dar lacrimile au venit cu dificultate, ca şi cum ceva se
închisese în mine.
Întâlnirile mele sporadice cu fetele din timpul liceului au
implicat sărutul şi unele explorări cu mâna, mai degrabă
nereuşite. Lucrurile au fost mai serioase în colegiu, când mi-
am pierdut virginitatea heterosexuală, în efortul de a-mi
dovedi mie însumi că eram normal. Deși mă simţeam
oarecum stânjenit în relaţionarea cu sexul opus, nu aveam
probleme în a găsi plăceri fizice cu femeile. Dar cele mai
semnificative relaţii pentru mine erau cu tovarăşii de aceeași
vârstă și de acelaşi sex.
Fiind student în primul an de colegiu, un bărbat mai în
vârstă mi-a făcut propuneri sexuale într-o toaletă publică şi
nu după mult am început să frecventez asemenea locuri.
- 29 -
Pentru un timp, m-am agăţat de ideea că un asemenea
comportament era doar experimentare, lucruri pe care
bărbaţii le fac uneori. Dar când cei din jurul meu au discutat
despre homosexualitate, am realizat că descriau genul de
activităţi pe care le făceam eu.
După ce am absolvit colegiul, s-a întâmplat ceva care mi-
a provocat o mare disperare. Într-o după-amiază de
duminică, mă aflam în camera de duş a unei şcoli locale după
ce înotasem în piscină. Mai era cineva în camera de duş, un
tânăr care părea să privească fiecare mişcare pe care o
făceam. Dacă îmi atingeam piciorul, el și-îl atingea pe al lui.
Când am zâmbit, a făcut la fel. I-am sugerat că poate vroia să
vină la apartamentul meu, unde ar fi fost mai puţin probabil
să fim întrerupţi, şi a fost de acord.
Mai târziu, după ce am făcut sex, l-am întrebat: „De ce
m-ai lăsat să-ţi fac asta?” Nu voi uita niciodată răspunsul lui:
„Astăzi este cea de a cincisprezecea aniversare a mea.
Vroiam să aflu cum este să iubeşti un bărbat.”
Am intrat în panică. „Sunt profesor şi tocmai am abuzat
acest copil!” m-am gândit. „Te rog, Dumnezeule, nu îngădui
să fiu prins şi nu se va mai întâmpla niciodată.” Dar s-a
întâmplat iar.
Cei mai mulţi elevi îmi spuneau „tati” şi îmi împărtăşeau
rănirile şi speranţele lor. Unii tineri erau maturi în exterior,
dar ascuns, în spatele faţadei, se găsea un copil vulnerabil,
căutând dragoste şi tandreţe. Un factor care îi făcea adesea
sensibili era absenţa propriului lor tată. Înainte de sfârşitul
anului şcolar, eram implicat sexual cu cel puţin un elev.
O întâlnisem pe soţia mea, Cathy, în primele mele
săptămâni ca profesor. La un an după absolvirea colegiului,
mă căsătorisem cu speranţa că o relaţie heterosexuală îmi va
putea corecta viaţa distorsionată. Inima mea credea că

- 30 -
înţelegea dragostea, dar în căsătorie a intrat un băiat confuz
şi imatur, nu un bărbat.
În multe nopţi am rămas treaz şi m-am rugat lui
Dumnezeu să mă elibereze din întunericul vieţii mele.
Lacrimile îmi curgeau la gândul de a-mi pierde soţia şi
familia. Rugăciunea mea se termina întotdeauna cu: „Te rog,
nu îngădui să fiu prins!”
În aprilie 1985, un tânăr care îmi fusese elev cu
paisprezece ani în urmă, a revenit în oraş cu singurul scop de
a mă confrunta. Când a întrebat câţi alţi băieţi abuzasem
sexual, i-am spus: „niciunul” şi i-am spus că relaţia noastră a
fost specială. Dar a simţit că nu spuneam adevărul şi s-a dus
la poliţie.
În câteva zile am fost interogat şi arestat. Nu-mi pot
aminti ce m-a întrebat poliţia în cele patru ore de
interogatoriu, dar când am fost lăsat singur, am auzit o voce
înăuntrul meu: „Acesta este răspunsul la rugăciunile tale.”
În dimineaţa următoare mi s-a acordat eliberarea pe
cauţiune şi am fost adus acasă de soţia mea. Mass-media a
difuzat informaţia despre arestarea mea. Eram atât de
ruşinat, încât m-am gândit să mă sinucid, dar să-mi iau viaţa
părea o contradicţie prea mare faţă de cuvintele pe care le
auzisem. Cum putea fi sinuciderea răspunsul la rugăciunile
mele?
A trecut exact un an din ziua arestării până la
pronunţarea sentinţei. În acea perioadă, dragostea
vindecătoare a lui Dumnezeu a devenit evidentă când
oamenii, şi apoi o comunitate rugativă, m-au învăţat cum să
caut prezenţa Lui. La început L-am căutat pe Dumnezeul lor,
experienţele lor. În cele din urmă, am învăţat să caut o
relaţie personală cu Dumnezeu. Aveam nevoie cu disperare
să cred că Bob Van Domelen avea preţ pentru a fi mântuit şi
că păcatele mele din trecut nu-mi dictau neapărat viitorul.
- 31 -
 Cea mai dură parte din apariţia mea finală la tribunal a
fost faptul că am fost nevoit să îl ascult pe ofiţerul Curţii,
complet străin mie, citind detaliile acuzaţiilor împotriva mea.
Trecuse un an întreg, un an în care fusesem liber de
pornografie şi de comportament acoperit de o discreţie
întunecată. Vroiam să strig: „Nu sunt același om cu cel
despre care citiţi!”
Judecătorul m-a întrebat apoi dacă vroiam să adaug ceva
în apărarea mea. Le-am cerut iertare în mod sincer tuturor
celor cărora le făcusem rău. Apoi judecătorul m-a
condamnat la cinci ani de închisoare şi la zece ani de
supraveghere ulterioară. „Sper că sentinţa ta va fi o
avertizare pentru alţii”, a adăugat el. „Societatea are nevoie
de protecţie împotriva celor ca tine.”
Veştile se răspândesc repede printre bărbaţii închişi, iar
notițe scrise de mână au început să apară pe cadrul patului
meu, anunţând că eram un molestator de copii. Remarci
lascive şi sugestive erau incluse, împreună cu comentarii că
nu trebuia să trăiesc. Aruncam acele eforturi în toaletă.
Ceilalţi bărbaţi doar râdeau şi o luau de la început. Rareori
dormeam mai mult de cincisprezece, douăzeci de minute
odată.
La început numai soţiei mele i s-a permis să mă viziteze.
Cathie a reuşit să obţină permisiunea ca vizitele familiei să
aibă loc într-o altă parte a clădirii. Am sosit cu cătuşe la mâni
şi la picioare, putând să fac doar paşi mici, între două gărzi
înarmate. Dintre toate amintirile mele din închisoare, după-
amiaza primei vizite de familie este cea mai dureroasă
pentru mine.
Pe când eram în închisoare, am petrecut ore întregi în
fiecare zi citind Biblia. Indiferent unde eram trimis în
sistemul de închisoare din Wisconsin, am urmat toate studii
biblice care mi s-au aprobat.
- 32 -
 Într-o marţi dimineaţa a anului 1988, m-am trezit
concentrându-mă pe un singur verset: Neemia 2:17. („Le-am
zis atunci: «Vedeţi starea nenorocită în care suntem!
Ierusalimul este dărâmat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să
zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!»”)
În seara aceea, la studiul biblic, oaspetele vorbitor a fost Bill
Windel, Directorul unei misiuni locale a foştilor homosexuali
numită Broken Yoke Ministries (Misiunea Jugul Rupt, n.
trad.).
Bill şi-a spus mărturia şi am vorbit despre misiunea lui.
„Grupul nostru de marţi seara se numeşte Părtăşia Neemia”,
a spus el, „în cea mai mare parte fiindcă vedem adevărul din
spatele versetului 17 din capitolul doi.” Am fost uimit – era
versetul la care meditasem!
După întâlnire am vorbit cu Bill, care mi-a dat permisiune
să îl chem ca să ne întâlnim ori de câte ori simţeam nevoia.
Întotdeauna a răspuns la chemările mele cu speranţă,
încurajare şi rugăciuni. Era primul fost homosexual pe care îl
întâlneam, iar faţa lui strălucea literalmente ori de câte ori
vorbea despre Isus Hristos. Odată ieşit din închisoare, m-am
dus cu maşina la Madison în fiecare săptămână, pentru a
frecventa strângerile de grup. În septembrie 1990 am
înființat un grup de suport Broken Yoke în zona Milwaukee.
Mărturia dragostei lui Bill mi-a dat curajul să cred că dacă îmi
făceam mărturia cunoscută, aceasta ar face o diferenţă
pentru alţii.
Procesul meu de vindecare se bazează pe realizarea
faptului că Dumnezeu mă iubeşte. Îi predau viaţa mea zilnic.
Crescând spiritual, am devenit mai conştient de alegerile
mele, în loc să cedez pur şi simplu unui comportament
compulsiv, adictiv.
Acum privesc tinerii foarte diferit de cum o făceam cu ani
în urmă. Nu mă mai hrănesc cu vulnerabilitatea lor şi nu mai
- 33 -
văd în ei un aspect al plinătăţii de care am nevoie în interior.
Scrierea unui jurnal privat îmi arată cum mi se schimbă
gândirea şi comportamentul.
Unele lucruri, ca pornografia, nu mai prezintă atracţie
pentru mine. Dar sunt vulnerabil în alte domenii. Evit
librăriile pentru adulţi. Spun o rugăciune rapidă înainte de a
intra în toalete publice. Nu pot să zăbovesc în vestiare unde
tinerii se schimbă.
Ştiu că astfel de ispite oferă doar promisiuni goale de
împlinire. Acum am o libertate pe care nu vreau să o pierd, o
libertate clădită atât pe amintirile a ceea ce Dumnezeu a
făcut pentru mine, cât şi pe promisiunile Lui pentru ceea ce
îmi stă înainte.
Merg la un terapeut, fiindcă am nevoie de o ureche
obiectivă, care să mă ajute să sortez ceea ce simt, de un
ofiţer de supraveghere căruia nu îi este teamă să pună
întrebări directe şi de prieteni care să mă monitorizeze. Cel
mai important, dedic o parte din fiecare zi studierii Sfântului
Cuvânt al lui Dumnezeu.
Am vorbit la o biserică recent şi am simţit că Dumnezeu
mă încuraja să mărturisesc păcatele mele din trecut
împotriva tinerilor. După aceea o femeie s-a apropiat de
mine şi şi-a deschis braţele, în ceea ce era o invitaţie clară la
o îmbrăţişare. Am păşit înainte şi eram la doar câţiva
centimetri de contactul cu ea, când a spus: „Sunt Sue, mama
lui Oscar.” Șocat, am realizat că fusesem implicat sexual cu
fiul ei.
Am acceptat îmbrăţişarea, cu o rugăminte pentru iertare.
Mi-a spus că Oscar este acum pastor într-un oraş mare.
„Până acum câteva luni te-am urât”, mi-a zis ea. „Într-o zi,
împărtăşeam parte din rănirea mea soţiei pastorului meu, iar
ea a menţionat Broken Yoke.” Când Sue i-a spus fiului ei
despre mine, el a răspuns: „Mă rog pentru acest om încă de
- 34 -
când îmi era profesor.” I-am scris lui Oscar şi i-am cerut
iertare.
Astăzi împărtăşesc starea în care am fost, fiindcă
majoritatea oamenilor, chiar şi mulţi creştini, spun că nu
există speranţă pentru cineva ca mine. Dar eu ştiu că ei
greşesc. În timp ce Hristos ocupă tot mai mult din acest
bărbat pe nume Bob, sunt schimbat în bărbatul care m-a
creat El să fiu. Uşile închisorii mele s-au deschis şi acum
umblu liber.
[Bob Van Domelen, Darkness Now Light. Copyright ©
1998 Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.bridges-across.org.]

ÎNŢELEGÂND PEDOFILII

Îmi amintesc că am fost prima dată molestat sexual la

vârsta de opt ani. Un bărbat care locuia pe strada noastră m-
a ademenit în tufiş, oferindu-mi un cadou. A doua mea
întâlnire cu sexul a avut loc la zece ani, când un bărbat s-a
oferit să mă ia cu maşina. Apoi a parcat maşina şi m-a
ademenit să fac lucruri sexuale cu el. Acele experienţe mi-au
trezit dorinţele sexuale şi am devenit obsedat de sex de la o
vârstă fragedă. Îmi amintesc cum am încercat să fac sex cu
sora prietenului meu, când eu aveam treisprezece ani. La
vârsta de paisprezece ani am molestat-o pe nepoata mea de
trei ani. La șaisprezece ani am renunțat la şcoală pentru a
lucra; pe atunci încetasem orice contact cu copiii. La
douăzeci și cinci de ani m-am mutat la Cape Town şi am
devenit hippie. Aproximativ un an mai târziu am cunoscut o
prostituată care avea o fiică de șase ani. M-am împrietenit
cu fiica ei şi, fără să intenționez, am molestat-o.

- 35 -
 Am lucrat într-un loc numit Piaţa Hippie, împreună cu alţi
hippie care deveniseră creştini. Acolo era cineva care nu a
renunţat niciodată să-mi spună despre Isus. Săptămâni
întregi mi-a vorbit despre Domnul. Nu eram deloc interesat
de Dumnezeu, până când, într-o zi, i-am spus prietenului
meu: „Dacă Dumnezeu vrea să devin creştin, să facă un
miracol!” În noaptea aceea, Domnul a apărut în camera mea.
Am început să-I vorbesc.
În dimineaţa următoare, m-am dus la Piaţa Hippie ca de
obicei, fără să simt deloc ceva special. Nici măcar nu mi-am
amintit ce mi s-a spus în noaptea dinainte. Când am ajuns la
piaţă, prietenul meu m-a bătut pe spate şi mi-a zis: „Haide,
acceptă-L pe Domnul!” Atunci am deschis gura şi i-am zis că
Îl acceptasem pe Domnul în noaptea dinainte! Chiar nu
intenţionasem să spun aşa ceva! Apoi am început să tremur
din creştetul capului până în vârful picioarelor. Am început
să plâng incontrolabil, iar prietenul meu m-a mângâiat. A
fost miracolul pentru care Îl provocasem pe Dumnezeu! El
mi-a arătat că putea să-mi schimbe total emoţiile şi că putea
chiar să mă surprindă cu cuvintele care au ieşit din propria
mea gură. Am fost încântat şi m-am întors la Dumnezeu. Dar
nu am înfruntat niciodată realitatea rănilor din copilărie, nici
nu m-am pocăit de abuzul asupra copiilor.
La vârsta de treizeci de ani nu molestasem pe nimeni de
patru ani. Am cunoscut o femeie care frecventa biserica la
care mergeam şi m-am căsătorit cu ea. Avea două fiice, în
vârstă de șase şi opt ani. Nu am văzut asta ca o problemă.
Din moment ce eram creştin, m-am gândit că Dumnezeu
avusese grijă de toate problemele mele. Cât m-am înşelat!
Am avut într-adevăr o responsabilitate, dar nu am procedat
conform ei.
După o scurtă perioadă de câteva luni, le molestam pe
amândouă. Aceasta a continuat cam patru ani, timp în care
- 36 -
soţia mea a dat naştere fiului nostru. Totuşi, ceea ce făceam
eu a fost în final expus şi adus la lumină. Am căutat ajutor la
biserica pe care o frecventam. Mi-au cerut să mă opresc din
ce făceam, dar nu mi-au oferit niciun ajutor practic.
Era pur şi simplu prea dificil pentru mine. Am căutat
ajutorul unui psiholog, dar nu mi-a fost de ajutor. Fetele au
fost luate de Departamentul de Bunăstare Socială şi duse
într-o locuinţă protejată. Mă simţeam prins în capcana
păcatelor mele, după câteva încercări fără succes de a pune
capăt comportamentului. Să mă îndepărtez de situaţie părea
să fie singura soluţie, deci soţia mea şi cu mine am divorţat
în 1983. Mi s-a cerut, de asemenea, să părăsesc biserica,
moment în care m-am întors în lume.
După doisprezece ani, am început să aud din nou vocea
lui Dumnezeu. I-am răspuns şi m-am alăturat unei biserici
locale, iar Dumnezeu a început să se ocupe de adicţiile mele
sexuale. Mi-a atras atenţia asupra cărţii Becoming A Vessel
of Honour [Devenind un vas de cinste] de Dr. Rebecca Brown.
Îmi amintesc că m-am gândit: „Este ceea ce vreau să fiu.” Am
început să citesc cartea, iar când Dr. Brown vorbea despre
căile de intrare pe care le foloseşte Satan pentru a intra în
vieţile noastre şi cum se închid acele căi de intrare, Domnul
m-a constrâns să citesc. Citisem alte cărţi pe tema aceasta
înainte, dar aceea fost prima care oferea un mod practic de
eliberare. Duhul Sfânt m-a influenţat să mă întorc la copilăria
mea şi la prima dată când am fost molestat. Făcând asta, am
reușit să pătrund în acel domeniu din viaţa mea şi procesul
de vindecare a început, continuând până în ziua de şi astăzi.
Cel mai bun lucru care s-a schimbat în mine este ceea ce
simt faţă de fiul meu şi fiicele mele. O dragoste mare,
sănătoasă, a luat naştere în mine pentru ei şi am primit
iertare deplină de la fiicele mele.

- 37 -
 Realizez că pedofilia nu este deloc o problemă uşor de
învins. Lumea seculară spune că există puţine speranţe sau
că nu există nicio speranţă, dar noi slujim unui Dumnezeu
extraordinar şi puternic, care poate să vindece nu numai
omul fizic, ci şi omul emoţional. Când privesc în urmă la viaţa
mea, realizez pentru cât de multe am să Îi mulţumesc lui
Dumnezeu. Rugăciunea mea este ca relatarea mea să aducă
speranţă acolo unde adesea nu există speranţă şi să aducă
libertate celor care suferă din cauză că sunt pedofili sau din
cauza oricărei altei probleme care le controlează viaţa…
Amin.
[Understanding the Pedophile. Copyright © 2003
Restoring Wholeness. Articolul în limba engleză este publicat
pe site-ul www.restoringwholeness.org.]

O MĂRTURIE: ANDREW

Scriu ca răspuns pentru cel care v-a scris că i-ar plăcea să

audă veşti de la foştii delincvenţi sexuali care au ieşit din
închisoare şi care a fost curios ce mai fac ei. Sunt doi ani de
când am ieşit din închisoare. Zicala: „O zi rea în afara
închisorii tot este mai bună decât o zi bună în închisoare”,
chiar este adevărată! Am avut parte de momente dure, ca
găsirea unui serviciu şi a unei locuinţe, dar în cele din urmă
totul s-a rezolvat.
Mai mult, faptul că în fiecare zi mă trezesc în
apartamentul meu propriu, fără un coleg de celulă, şi că am
libertatea de a merge la congelator şi de a mânca orice
vreau, oricând, este o binecuvântare care nu se poate
compara cu nimic. Fiecare zi pe care o petrec aici şi nu în
închisoare este o bucurie. Şi mai bine, am fost binecuvântat
cu comunitatea unei noi biserici, care m-a acceptat în ciuda

- 38 -
faptelor mele în trecut. Cred că ceea ce lucrează în favoarea
mea este onestitatea mea. Și merită.
Când ieşi din închisoare şi găseşti o comunitate a bisericii
din care ţi-ar plăcea să faci parte, cel mai bun sfat pe care ţi-l
pot oferi este să ai o discuţie cu pastorul despre trecutul tău.
Din două motive. Primul, dacă cineva descoperă cine eşti,
conform înregistrărilor oficiale, s-ar putea îngrijora cu privire
la motivele tale de a te afla în biserică, dacă nu eşti sincer de
la început. Al doilea, cum poate să te ajute pastorul în
problemele tale dacă nu ştie care sunt? Dacă după ce îi spui
despre trecutul tău, nu simţi că te vei potrivi în biserică,
găseşte una nouă. Nu vrei să fii într-o biserică unde nu te
simţi acceptat.
Îţi ofer speranţă. Vreau să-ţi spun că există viaţă după
închisoare şi că este o viaţă bună. Nu va fi întotdeauna uşor.
Există dezavantaje, ca discriminarea la angajare, în special la
slujbele cu salarii mari. Cât despre locuinţă, am fost
binecuvântat să găsesc un proprietar care totuşi mi-a
închiriat, chiar şi când i-am spus că am fost eliberat
condiţionat şi pentru ce anume. Am făcut asta fiindcă a vrut
să verifice istoria creditelor mele şi ştiam că nu voi trece la
examen, deci pur şi simplu am riscat, am fost sincer cu el şi a
meritat!
Decizia mea de a avea o relaţie cu Dumnezeu are un
mare rol în a-mi asigura fericire şi pace într-un noian de legi
ilogice, de restricţii pentru eliberarea condiţionată şi într-o
comunitate în general greşit informată. Nu am avut parte de
atacuri personale, verbale sau fizice, sau asupra proprietăţii
mele din cauză că sunt delincvent înregistrat. Nici nu cunosc
pe nimeni care să fi trecut prin aşa ceva.
Tot ce facem se amplifică în viaţă. Dacă eşti interesat să
duci un stil de viaţă lipsit de delincvenţă sexuală, vei fi
răsplătit pentru asta. Pentru a rămâne liber de delincvenţa
- 39 -
sexuală, este nevoie să rămâi vigilent la ciclurile delincvenţei
tale sexuale şi la intervenţiile asupra lor. Dacă rămânem
vigilenţi şi, de asemenea, nu dorim să comitem din nou
delicte sexuale, există o posibilitate excelentă de a nu le mai
comite.
[Andrew V., A Testimony. Into the Light, May-June 2007.
Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

O MĂRTURIE: GIL

Sunt un delicvent sexual în vârstă de cincizeci și trei de

ani, al cărui delict a fost ultraj sexual agravat asupra unui
băiat de opt ani. Această zi de 14 ianuarie a marcat zece ani
de la eliberarea mea din închisoare.
Prima mea corespondenţă cu Broken Yoke Ministries a
avut loc în luna care a urmat eliberării mele, iar de atunci am
primit atât Wellspring, cât şi Into the Light. Numărul din
martie al Into the Light a cerut relatări de la delincvenţii
sexuali eliberaţi care sunt bine. Ce ziceţi de un delincvent
sexual care este binecuvântat? Aş spune că este mai bine
decât bine.
De la eliberarea mea din închisoare am avut parte de
multe lucruri dureroase: lipsa unei locuinţe, acuzaţii false,
respingere, teamă, resentimente şi multe altele. Totuşi,
toate acestea m-au făcut mai puternic.
Când am ieşit din închisoare, m-am gândit că voi schimba
lumea şi că voi face cunoscut că schimbarea poate avea loc.
Am devenit activ şi m-am implicat în toate. Am făcut parte
din comitetul bisericii şi din borduri de conducere, am depus
mărturie în locuri publice, ca şi în bisericile din Illinois,
Wisconsin şi Missouri.
- 40 -
 Am început să scriu scrisori de încurajare delincvenţilor
sexuali şi continui această practică până în ziua de astăzi.
Singurul meu scop este să ridic pe alţii şi să dau glorie lui
Dumnezeu. Scriu pentru a le face cunoscut delincvenţilor
sexuali că va fi în ordine, indiferent ce se va întâmpla.
Dumnezeu are un plan. Unii dintre cei cărora le-am scris sunt
acum în afara închisorii şi mă încurajează ei pe mine.
Satan mi-a spus multe minciuni şi am învăţat că niciodată
nu se opreşte din a minţi. Totuşi, nu sunt nevoit să îi ascult
minciunile, pentru că Dumnezeu a spus: „Am un plan pentru
tine.” Am decis să cred planul lui Dumnezeu.
Privind în urmă la ultimii zece ani, pot să văd cum a fost
Dumnezeu cu mine. Văd alegerile bune pe care le-am făcut,
ca şi pe cele rele. În toate alegerile mele, ştiu că Dumnezeu a
fost întotdeauna prezent. De ce? Pentru că mă iubeşte!
Fie că suntem delincvenţi sexuali, fie că nu, vom trece
prin încercări în viață. Vom avea întotdeauna alegeri de
făcut.
Dacă petreci mult timp în celulă privind la televizor, îţi
sugerez să încetezi să asculţi lumea şi să începi să Îl asculţi pe
Dumnezeu. Ia-ţi Biblia şi clădește relaţia ta cu El, fiindcă vei
avea nevoie de Dumnezeu când vei ieşi, la fel cum ai nevoie
de El acum.
Acum am o slujbă, o casă şi îmi am în continuare familia,
toate fiindcă planul lui Dumnezeu pentru mine a fost bun.
Este viaţa mea fără durere astăzi? Deloc. Dar nu mai sunt
traumatizat de viitor, fiindcă, o spun din nou, ştiu că
Dumnezeu mă iubeşte. Pentru a vă arăta ce înţeleg prin asta,
îngăduiți-mi voie să vă povestesc ce s-a întâmplat la scurt
timp după eliberarea mea.
Una din însărcinările mele, atunci când locuiam la centrul
de reabilitare pentru delincvenţii sexuali, era să tai iarba.
Ceea ce m-a supărat teribil, fiindcă trebuia să fiu afară.
- 41 -
Oamenii treceau cu maşina şi strigau lucruri dezgustătoare.
Casa urma să fie înconjurată, iar alte lucruri neplăcute aveau
să se întâmple.
I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-mi îndeplinesc
sarcina. Într-o zi mi-a venit gândul să împrumut mini
casetofonul portabil al altui tip. Deci toată vara, când trebuia
să tai iarba, puneam muzică creştină şi îi dădeam drumul, în
aşa fel încât să pot merge afară şi să fiu „invizibil” în timp ce
lucram.
Într-o zi, pe când tăiam iarba, m-am dus la gardul lateral,
unde am fost izbit de mirosul cel mai dezgustător. Se pare că
cineva crezuse că ar fi amuzant să ia hoitul unui animal mort
şi să îl depoziteze în curtea noastră. Mirosul în căldura zilei
era ameţitor, iar hoitul era plin de larve.
În timp ce mă uitam la el, m-am gândit: „Asta cred
oamenii despre mine.” Inima mi s-a strâns şi am spus:
„Dumnezeule, ajută-mă!”
Imediat am devenit conştient de muzica de laudă care
îmi răsuna în urechi şi mi-am amintit de o bucată de pământ
lipsită de viaţă, unde mai înainte încercasem fără succes să
fac să crească iarba. Am luat o lopată şi am îngropat hoitul
urât mirositor în acel loc şi am adăugat seminţe de iarbă.
Nu a durat mult până ce iarba frumoasă, bogată şi verde
a umplut acel loc gol. Privind la bucata de iarbă, am realizat
că ce a fost intenţionat pentru rău, Dumnezeu a îngăduit să
fie folosit pentru bine. Am văzut că Dumnezeu putea face ca
ceva atât de pustiu şi gol să devină luxuriant şi plin.
Acel hoit dezgustător eram eu şi ştiam că Dumnezeu
putea să mă ia şi pe mine şi să mă schimbe. (Romani 8:28)
Nu pot exprima cu adevărat ce s-a întâmplat cu mine în
timp, dar ştiu că a fost un lucru de la Dumnezeu.
Astăzi cunosc iertarea – nu doar pentru mine, ci pentru
tine şi, de asemenea, pentru cei care ne persecută. Ştiu că
- 42 -
sunt o lucrare în desfăşurare şi că ceea ce am făcut ca să
merit închisoarea, nu sunt eu, cel de acum.
Nu mai sunt absolut hotărât să schimb lumea. Sunt
absolut hotărât să mă schimb pe mine însumi, acordând fin,
cu ajutorul lui Dumnezeu, acest om numit Eu. Sper că alţii
vor vedea noul şi îmbunătăţitul eu, dar este mai important,
cred eu, să vadă că sunt recunoscător.
Viaţa noastră este darul lui Dumnezeu pentru noi.
Fiecare respiraţie pe care o respirăm este un dar. Sunt bine?
Da, fiindcă sunt binecuvântat și fiindcă astăzi nu mai simt
nevoia să fiu invizibil.
[Gil, A Testimony. Into the Light, May-June 2007.
Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

O SCRISOARE PENTRU ANDY

TIM

Andy,
Vreau să îţi mulţumesc pentru excelentul tău articol din
Into the Light. A fost ca şi cum totul, adică tot ce ai scris, a
ieşit direct din mintea mea. Ai absolută dreptate: „Avem o
alegere de făcut – să trăim pentru noi înşine sau pentru El.”
Am irosit multe ore (aproape un an şi jumătate din
încarcerarea mea) citind o mulţime de cărţi despre
recuperarea din adicţia sexuală, dar ele nu mi-au vindecat
atracţiile. Numai când am început să petrec timp cu Cuvântul
lui Dumnezeu am început să mă schimb. Te încurajez să stai
aproape de Foc şi să laşi lumina ta să strălucească, pentru ca
mulţi bărbaţi să vadă faptele tale bune şi să-L glorifice pe
Dumnezeul din ceruri.
Tim
- 43 -
 Mai mulţi au scris păreri similare, iar câţiva nu au fost de
acord cu cele afirmate de Andy. – Bob
[Tim, A Letter to Andy. Publicat în Into the Light,
November-December 2008. Copyright © 2008 Broken Yoke
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

POVESTEA MEA – GÂNDURILE MELE

ANDY

Era ziua de 4 februarie a anului 2004 şi conduceam o

întâlnire în afara oraşului. Ca manager de proiect de mediu,
am condus multe asemenea întâlniri, iar aceea a fost tipică.
Vibraţiile telefonului mobil mi-au întrerupt gândurile. La
celălalt capăt era vocea isterică a soţiei mele. „Hei, vorbeşte
cu aceşti agenţi care caută în calculatorul tău!” a strigat ea.
Întreaga mea lume s-a prăbuşit acolo, în acea sală de
întâlniri. Acele imagini erau cel mai adânc, cel mai întunecat
secret al meu şi secretul pe care intenţionasem cu
desăvârşire să îl iau cu mine în mormânt. Dar Dumnezeu a
avut alte planuri.
Scriu acestea dintr-o închisoare federală, aflându-mă
aproape la jumătatea unei sentinţe de cinci ani și trei luni
pentru descărcarea imaginilor respective. Dumnezeu mi-a
arătat multe şi m-a condus pe un drum lung din acea zi de
februarie, şi mi-ar plăcea să vă împărtăşesc câteva dintre ele.
Deşi perspectiva mea este cea a unui deţinut, ce am de spus
este pentru toţi cei care se confruntă cu atracţii nepotrivite,
fie că se luptă doar cu gândurile, fie că se află în prezent în
închisoare sau au ispăşit deja pedeapsa.
Deci cum să ne confruntăm cu aceste slăbiciuni? De fapt
ce este vindecarea? Ne putem ruga ca atracţia să dispară sau
- 44 -
ne putem aştepta doar să îi facem față? Vindecarea nu este
uşoară. M-am rugat de multe ori ca Dumnezeu să scoată
acest gunoi din viaţa mea, iar El pare să răspundă la
rugăciunile mele treptat. Evident, este nevoie să începem o
relaţie cu Domnul. Trebuie să fii un copil al Lui şi decis să
mergi până la capăt prin harul Lui, dacă vrei să ai cu adevărat
victorie asupra problemei tale. Apoi sunt privilegiat să vă
împărtăşesc ce a făcut Domnul în viaţa mea.
Pocăieşte-te!
Nu vorbesc despre genul de pocăinţă: „Îmi pare rău că
am fost prins”, ci de cea în care eşti cu totul zdrobit şi sincer
înaintea lui Dumnezeu. De îndată ce am ajuns în camera de
motel, am început să strig la Dumnezeu. Eram efectiv sătul
de viaţă şi vroiam cu disperare să redobândesc controlul. Nu
deschisesem o Biblie de ceva timp, dar am găsit o Biblie
Ghedeon şi am deschis-o la jumătate, găsind Psalmul 51. Am
văzut strigătul din inimă al lui David când s-a pocăit de
păcatul lui sexual: „Zideşte în mine o inimă curată,
Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (v. 10)
Acel verset a devenit strigătul inimii mele. Adormeam cu
acele cuvinte pe buze şi mă trezeam cu ele în minte. Ştiu că
Dumnezeu m-a iertat; aşa spune 1 Ioan 1:9: „Dacă ne
mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte
păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” Totuşi, iertarea
nu anulează consecinţele păcatului. Nu a făcut-o pentru
David şi nu a făcut-o pentru mine.
Acceptă responsabilitatea!
Soţia mea a dat telefonul unuia dintre agenţi, care m-a
întrebat dacă imaginile erau ale mele. L-aş fi putut întreba:
„Care imagini?” Sau aş fi putut spune că erau ale soţiei mele.
Sau aş fi putut spune că vroiam să vorbesc cu avocatul meu.
În schimb, m-am trezit spunând: „Da, sunt ale mele.” Chiar
de la început mi-am asumat responsabilitatea pentru delictul
- 45 -
meu şi așa trebuie să faci şi tu. Tatăl tău abuziv nu te-a făcut
să downloadezi acele imagini, fata aceea drăguţă nu te-a
sedus, Dumnezeu nu este responsabil pentru alegerile tale.
Eu am luat deciziile mele. Eu! Nimeni altcineva.
Înţelege că ai victime!
Aceasta este dificil, dacă problema ta este pornografia cu
copii. La început am gândit: „Nu eu am făcut pozele. Nu
cunosc pe niciunul dintre copii, iar apoi nici nu sunt reali.
Sunt numai imagini.” Domnul mi-a arătat că în ciuda
zâmbetelor, fiecare imagine reprezenta un copil real care
suferea. În unul din cele mai remarcabile momente de
rugăciune pe care le-am avut vreodată, Dumnezeu a făcut
acei copii reali, aducându-mi în minte imagine după imagine,
în timp ce plângeam şi mă rugam pentru fiecare.
Ia în considerare un program creştin în doisprezece
paşi!
Aceste programe ajută relaţiile, în timp ce înveţi să te
înţelegi pe tine însuţi. Trei dintre noi, cei de aici, ne-am
înscris la un asemenea program, iar în pasul „căutării de
reparare a greşelilor” i-am scris o scrisoare tatălui meu
decedat. Am crezut că va fi floare la ureche şi m-am
descurcat bine până am spus: „Tată, te iert.” Am plâns şi am
plâns, în timp ce Dumnezeu îndepărta straturile rănirii.
Evită a doua privire!
Semnalul de ieşire din creier derivă din stimul şi, cu cât
examinăm cu mai multă atenţie stimulul, cu atât mai bun
este semnalul de ieşire. Oricum, fie că este vorba de o
imagine reală sau de una imaginară, ea poate fi
transplantată în mintea ta într-o reprezentare mintală
nepotrivită, pornografică sau nu, ceea ce trebuie evitat. Îmi
pot imagina răspunsul tău acum, deci înainte de a-i trimite
rapid o scrisoare lui Bob, îngăduie-mi să dau glas la ceea ce
gândeşti: „Tu eşti în închisoare, unde nu sunt copii, iar eu
- 46 -
trebuie să trăiesc în lumea reală. Trebuie să umblu ca şi cum
aş avea obloanele trase?”
Trebuie să faci orice este nevoie. Isus, accentuând ura Lui
faţă de păcatul sexual, a spus în Matei 5:29: „Dacă deci
ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi
leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul
din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în
gheenă.” Şi da, sunt copii în închisoare. Sunt la televizor, în
reviste, în ziare şi în camera de vizitare.
Este o tehnică pe care am învăţat-o din cartea Lupta
fiecărui bărbat de Steve Arterburn, numită „mutarea
privirii”. Când vezi pe cineva care are potenţialul de a-ți
cauza gânduri nepotrivite, ochii tăi se mută imediat
altundeva. Dacă citesc ziarul şi văd o imagine cu copii în
piscină, ochii mei se uită în altă parte. Nici nu aş putea spune
cum. Pur şi simplu.
Confruntându-te cu reprezentarea mintală!
Poate te întrebi dacă este în ordine să întreții gânduri
senzuale, atât timp cât nu le dai curs. Gândirea înseamnă
acţiune! Poate că nu din punct de vedere legal, dar în ochii
lui Dumnezeu, înseamnă. Versetul dinaintea versetului din
Matei pe care tocmai l-am citat, spune: „Oricine se uită la o
femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.”
Acum, nu mă înţelege greşit. Nu este păcat să ai o
reprezentare mintală nepotrivită în minte, fiindcă nu ai
control asupra a ce se arată acolo. Ce faci cu reprezentarea
este ceea ce contează.
Când îţi îngădui să te gândeşti la ce este acolo şi începi să
procesezi acele imagini mintale, treci pe un teritoriu
periculos. Ultima dată când am îngăduit ca o imagine mintală
să producă gânduri senzuale a fost pe data de 3 februarie
2004, deci ştiu că este realizabil. La început a fost o luptă.
Erau atât de multe imagini şi tot veneau. Cele mai dure
- 47 -
momente au fost când eram plictisit, obosit sau, dintr-un alt
punct de vedere, fără ocupaţie. Dar au existat și alte
momente, ca în mijlocul slujbei de la biserică, când imaginile
îmi apăreau brusc în minte. Atunci întrerupeam ceea ce
făceam şi exercitam autoritate asupra imaginilor sau Îi
ceream Domnului să le îndepărteze.
Am descoperit că, în timp, imaginile scădeau în cantitate
şi intensitate. În fiecare zi, Îi ceream Domnului să-mi
păstreze mintea pură şi curată, iar imaginile au încetat
efectiv să apară. Romani 13:14 spune: „Îmbrăcaţi-vă în
Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească,
pentru ca să-i treziţi poftele.” Mintea este absolut şi în mod
clar cheia spre biruință şi trebuie să o umplem cu gânduri
folositoare, cu gânduri care sunt adevărate, nobile, corecte,
pure, iubitoare şi admirabile. (Filipeni 4:8) Trebuie „orice
gând [să] îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni
10:5). Când gândurile care îţi trec prin minte devin
ascultătoare de Hristos, nu există tentaţia de a te
autosatisface, care reprezintă finalul autosatisfacerii şi
egoismului sexual.
Alege un program secular de tratament!
În acest context, tratamentul înseamnă management.
Mă aflam într-un asemenea program înainte de încarcerare,
iar asemenea programe devin populare printre cei
condamnaţi pentru delicte sexuale, fie în timpul încarcerării,
fie după ea. Vei învăţa să-ţi identifici declanşatorii fizici şi
emoţionali, care încep ciclul care se termină prin molestare
sau printr-un alt comportament nepotrivit. Vei învăţa
modalităţi de a face ca acest ciclu să deraieze şi cum să scrii
un plan de prevenire a recidivei.
Nu ne putem permite să lăsăm niciodată garda jos. 1
Corinteni 10:12 spune: „Cine crede că stă în picioare să ia
seama să nu cadă.” Aici, în închisoarea mea, suntem
- 48 -
privilegiaţi că avem o pistă, iar eu alerg în fiecare zi. „Să dăm
la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de
lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă
înainte.” (Evrei 12:1) Nu este o cursă de viteză şi nu încercăm
să învingem pe nimeni. După cât pot spune eu, nu există nici
măcar un punct final. Este o cursă de rezistenţă. El ne dă
dorinţa şi abilitatea, iar noi suntem cei care aleargă – câte o
etapă pe rând.
Voi fi vreodată capabil să mă uit la copii cu puritate?
Sincer, nu ştiu, dar ştiu că râvna mea Îi face plăcere. „Ferice
de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”
(Matei 5:8)
[Andy, My Story – My Thoughts. Publicat în Into the Light,
January-February 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea
Lupta fiecărui bărbat poate fi comandată pe site-ul
www.kerigma.ro. O altă mărturie a lui Andy este publicată în
lucrarea de față cu titlul Supravieţuind sau propăşind: Planul
lui Dumnezeu pentru închisoare. Articolul în limba engleză a
fost publicat inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

SFATURI DE LA UN PEDOFIL CREŞTIN

DAN BOUCHELLE

Săptămâna trecută, când am scris despre răspunsul

creştin pentru Obama şi problema căsătoriei homosexuale,[1]
am fost uimit să primesc un comentariu de la un pedofil,
care se descria pe sine ca nepracticant şi care şi-a luat
numele de Pandoran Nox. Chiar şi mai surprinzător a fost cât
de puţină atenţie a primit. Poate fiindcă era la capătul unei
liste de aproape nouăzeci de comentarii şi puţini cititori l-au
văzut. Apoi poate că a produs o asemenea perplexitate, încât
nimeni nu a ştiut cum să răspundă. Poate că unii s-au îndoit
- 49 -
că era autentic. La urma urmei, cine poate să spună că un
homofob nechibzuit nu a creat o identitate falsă, pentru a
argumenta un punct de vedere? Dar fiindcă eu cred că omul
este real şi că dovedeşte un mare curaj scriind acest
comentariu online, chiar şi sub un pseudonim, am vrut să îi
acord mai multă atenţie.
Este o voce pe care nu o auzim… deloc. Homosexualii
poate că au recunoscut că sunt homosexuali, dar pedofilii nu
au făcut-o, dacă nu luăm în considerare NAMBLA (Asociaţia
Nord-Americană pentru Dragostea Bărbat-Băiat). Ceea ce
are de spus acest bărbat despre dorinţele lui şi despre cum
trebuie să trăiască cu ele, ar trebui să influenţeze discuţia
noastră despre homosexualitate. Nu pun semnul egal între
homosexualitate şi pedofilie, nici nu susţin un mod de a privi
lucrurile pe muchie de cuţit, cum că una va conduce la
cealaltă (deşi mă îngrijorează asta, sincer), dar cred
realmente că atât homosexualitatea, cât şi pedofilia, sunt
dorinţe alienate, care nu sunt alese în mod conştient şi cu
care sunt nevoiți să se confrunte mulţi oameni, care ar vrea
ca ele să dispară.
Ceea ce Pandoran Nox are de spus este semnificativ şi ne
provoacă să ne întrebăm cum S-ar purta Isus cu cei care se
străduiesc să-L urmeze, dar au dorinţe compulsive pentru
ceva anume și ştiu că sunt greşite. Ne provoacă, de
asemenea, să trecem dincolo de dezgustul nostru faţă de
tabuurile sexuale, pentru a-i iubi oamenii care se luptă
onorabil cu zdrobirea lor, în moduri în care mulţi dintre noi
nu le pot înţelege. Biserica ar trebui să fie un loc pentru
oamenii care se luptă cu orice păcat, dar aceasta nu
înseamnă că punem deoparte înţelepciunea sau că tratăm
toate luptele la fel. Unele creează provocări unice. Din nou,
nimeni nu se află dincolo de dragostea sau harul lui
Dumnezeu, inclusiv cei care descoperă că nu se pot opri să
- 50 -
dorească sexul cu copii. Dacă nu ar fi fost harul lui
Dumnezeu…
Deci iată cuvintele unui bărbat care mărturiseşte că este
un pedofil celibatar.
„Ştiu cum este să fii urât doar pentru că ești cine eşti şi
pentru lucrul cu care te lupţi. Trebuie să se ia în considerare
că nu sunt homosexual. Sunt pedofil. Înainte să intrați în
panică, daţi-mi voie să vă asigur că nu am rănit niciodată un
copil şi că nu o voi face niciodată.
Pedofilia mea poate să pară fără legătură cu discuţia de
faţă, dar în numeroase feluri lupta mea are multe în comun
cu lupta homosexualilor.
Precum au menţionat unii în comentariile de față,
dorinţele mele sexuale sunt fac foarte mult parte din cel care
sunt eu. Cu certitudine, simt că „m-am născut aşa”, după
cum spune zicala. Am trecut de treizeci ani acum şi am
identificat prima dată, în mod sigur, că eram atras de copii la
mijlocul adolescenţei. Am luptat ani de zile cu ideea că sunt
pedofil; în final, am fost nevoit să accept că dorinţele mele
erau, pur şi simplu, ceva ce nu avea să se schimbe.
În ceea ce priveşte monitorizarea, mă deosebesc de cei
mai mulţi dintre cei care susţin această perspectivă. Evident,
faptul că m-am născut într-un anumit mod nu este, în niciun
caz, un permis de liberă trecere pentru mine pentru a da
curs dorinţelor mele. Ciudat este că opusul este adevărat
când este vorba de homosexualitate. Membrii comunităţii
homosexuale acţionează ca şi cum noi comitem o crimă
gravă şi oribilă cerându-le să se separe pe ei înşişi de
dorinţele lor. Am prea puţină răbdare şi nicio simpatie
pentru acest argument; de zeci de ani, aproape în fiecare zi,
mă lupt cu atracţia pentru fetele preadolescente.
În comentariile lui de mai sus, DeJon spune că
homosexualilor li s-a cerut să ducă vieţi duble în trecut,
- 51 -
atunci când stilul lor de viaţă era mai puţin acceptat. Există o
presupoziţie în comentariu că asemenea vieţi duble sunt
inerent negative. Luând în considerare că eu duc o viaţă
dublă (cei mai mulţi dintre cei cu care interacţionez nu au
idee despre luptele mele sexuale), pot să atest că este
obositor şi frustrant. Totuşi, nu este un aranjament atât de
odios încât să dea un drept pentru ruperea legămintelor.
Există sorţi mult mai rele decât suprimarea celui care simţi
cu adevărat că eşti.
Pentru a mă adresa direct poziţiilor lui Dan totuşi, vreau
să vă fac cunoscute pe scurt câteva experienţe ale mele. Unii
din familia mea şi unii prieteni ai mei ştiu cu ce mă lupt. Ei
ştiu că sunt greşit şi că mă lupt. Eu ştiu că ei mă iubesc, dar
ar chema poliţia dacă m-ar prinde făcând ceva ilegal. Da, poți
să-l iubeşti pe păcătos şi să urăşti păcatul; văd asta în viaţa
mea tot timpul.
Această dragoste este mult mai eficientă în a mă ajuta să
rămân realist, decât oricât cât de multe fraze goale pline de
ură. Ori de câte ori apare o răpire de copii la ştiri, aud
comentarii de la oameni care aruncă fraze goale pline de ură
împotriva tuturor celor care se luptă cu pedofilia. Acest gen
de atac nu face decât să mă mânie. Acei oameni nu ştiu cât
de mult mă lupt sau cât de mic şi de îngrozit mă simt uneori.
Cuvintele lor răutăcioase nu au influenţă asupra mea.
Mânia şi ura sunt factori motivaţionali slabi. Dragostea
este un factor minunat. Creştinilor care gândesc că putem
doar să continuăm să strigăm la homosexuali de la distanţă
şi să obţinem rezultate le spun: «Vă înşelaţi.» Deoarece mă
lupt cu identitatea sexuală şi păcatul, garantez că nu faceți
decât să înrăutăţiţi lucrurile. Până nu înveţi să iubeşti şi să
respecţi un om, nu poţi atinge păcatul dinăuntrul său. Cred
că cea mai mare parte din misiunea lui Isus a fost o ilustrare
a acestei poziţii cruciale.”
- 52 -
 Nu ştiu cine este acest om sau cine sunt tovarăşii lui
creştini care îl sprijină şi care îl ţin răspunzător, dar
Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toţi. Oricine poate preveni
abuzul copiilor este un erou. Nu-mi pot imagina lupta pe
care o îndură el. Iată câteva comentarii adiţionale, dintr-un
e-mail direct pe care mi-a dat permisiunea să-l public.
„Mulţumesc foarte mult pentru suportul şi cuvintele tale
amabile. Mă lupt cu pedofilia de ani de zile, dar numai
recent m-am decis să fac cu adevărat cunoscute experienţele
mele. Să recunosc luptele mele într-un forum aşa deschis
este terifiant, dar nu ştiu dacă mai pot continua să păstrez
tăcerea. Principala mea problemă a fost să realizez cum să-
mi folosesc cunoștințele pentru a-i ajuta pe alții.
Luptele mele îmi dau un fel de simpatie pentru creştinii
care se luptă cu homosexualitatea. Ştiu cum este să te simţi
ca un exclus al societăţii, să simţi că lupţi constant cu o parte
a ta. Pe de altă parte, pot să experimentez acele lucruri
ştiind, în acelaşi timp, că să dau curs dorinţelor este greşit.
Simt că mulţi homosexuali au fost înşelaţi să creadă că nu
există speranţă pentru ei şi că nu pot fi niciodată compleţi
fără a da curs orientării lor sexuale.
Deși aceasta mă necăjeşte, preocuparea mea ultimă este
pentru fraţii mei creştini care se luptă cu pedofilia. Presupun
că cele mai multe biserici nu s-au gândit deloc la pedofilii din
biserica lor. Chiar dacă au făcut-o, la ce concluzii ar putea
ajunge? Oferirea de cursuri sau seminarii specifice pentru
pedofili este improbabil să atragă doritori; cine vrea să
admită deschis că se luptă cu aşa ceva? Chiar şi eu pot să văd
aceasta; nu cunosc alţi pedofili care se luptă. Nu ştiu nici
măcar cum i-aş putea găsi sau cum i-aş putea ajuta. Nu este
de ajutor că oamenii ar prefera să ignore problema. Am fost
cumva surprins că comentariul meu pe blogul tău a primit
doar două răspunsuri.
- 53 -
 Voi fi sincer: nu sunt cu adevărat sigur ce îţi cer. În mare
parte, mă întrebam doar dacă ai luat vreodată în considerare
chestiunea creştinilor pedofili. Vreau cu adevărat să îi ajut pe
cei care se luptă. Vreau să le dau de ştire că există speranţă
şi că Dumnezeu este bun. Am petrecut un deceniu în
disperare şi ură de sine, dar am depăşit asta. Sunt însă
îngrijorat că dacă singura voce pe care o aud aceşti oameni
este cea a lobby-ului homosexual, atunci vor crede că într-
adevăr nu se pot schimba şi că trebuie să dea curs dorinţelor
pe care le au.”
Notă
[1]
Dan Bouchelle, A Plea to Christians About Our
Response to Obama & Homosexual Marriage,
www.danbouchelle.blogspot.ro/2012/05/plea-to-christians-
about-our-response.html.
[Dan Bouchelle, Advice from a Christian Pedophile.
Copyright © 2012 Dan Bouchelle. Tradus şi publicat cu
permisiune. Dr. Dan Bouchelle este autorul cărților The
Gospel Unleashed, The Gospel Unhindered și Ruth & Esther:
When God Seems Absent, disponibile pentru comenzi pe
site-ul www.amazon.com Poate fi contactat la adresa
dan.bouchelle@MRNet.org sau pe blogul său curent Walking
in the Reign, www.dbouchelle.blogspot.ro. Articolul în limba
engleză este publicat pe site-ul
www.danbouchelle.blogspot.ro.]
http://danbouchelle.blogspot.ro/2012/05/advise-from-
christian-pedophile.html

SUNT PEDOFIL

15.05.2012
Şi eu mă lupt în domeniul pedofiliei. Sunt creştin şi I-am
cerut lui Dumnezeu de multe ori să-mi ia aceste sentimente.
- 54 -
Poate este lipsa mea de credinţă sau poate Dumnezeu îmi
spune că „harul Lui îmi este suficient”. Dintotdeauna (de la
şcoala primară) am fost atras de fete cu cel puţin două clase
mai mici decât mine, iar asta a fost în clasa a patra. De atunci
am fost întotdeauna în luptă.
De-a lungul ultimilor ani ai adolescenţei şi după ce am
trecut de douăzeci de ani, nu mi-a păsat. Mă uitam la fete
adolescente tot timpul, aproape fără să simt nicio vină. Mi-
am dedicat viaţa Domnului cam cu cinci ani în urmă. Acum
mă simt ruşinat, vinovat şi condamnat, dar tot am
impulsurile de a mă uita la fetele minore.
Cu cât mă gândesc mai mult la această problemă, cred că
undeva, pe drum, creierul meu a înregistrat greşit gândul că
dacă cineva este „drăguţ”, este ceva sexual. Citesc că mulţi
spun că deoarece copiii sunt „inocenţi” şi „neajutoraţi”, îi
găsesc eu atrăgători.
Nu este amuzant să trăieşti aşa. Mi-ar plăcea nu doar să
nu poftesc femei, ci să nu poftesc nici fete minore. Sunt
momente când urăsc vara (bărbaţii ştiu ce vreau să spun).
Ori de câte ori ies în oraş, trebuie constant să privesc în altă
parte. Îmi doresc să nu fi trăit cu acest păcat. I-am spus
pastorului de la biserica mea, iar acum simt că copiii lui (are
fete) se asigură că nu ridic ochii asupra lor. Mă simt
întotdeauna murdar.
23.05.2012
Stigmatul îl părăseşte vreodată pe un pedofil? Nu mi se
permite să fiu cu copiii la şcoala biblică de vacanţă. Doar mă
rog pentru copii, ceea ce poate că ar trebui să fac acasă. Este
ca şi cum cineva întreabă: „Unde ai fost?”, „Ce spui?”. Te
simţi ca şi cum toată lumea te priveşte, nu este un sentiment
amuzant. Nu-mi place că am această problemă şi nu am
cerut-o. Cum vă confruntați voi, pedofilii, cu asta?

- 55 -
 [Aspireman, I’m a pedophile. No copyright. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.christianforums.com.]

SUNT UN MONSTRU?

Sunt pedofil, dar lupt cu dorinţele mele şi vreau să

protejez copiii. Nu am cerut să fiu aşa şi mi se pare nedrept
că sunt urât pentru ceva ce nu pot controla. De ce nu-i pasă
nimănui de mine? Unde sunt GLAAD (Alianţa Homosexualilor
şi Lesbienelor împotriva Defăimării) şi alte organizaţii pentru
a vorbi în favoarea pedofililor persecutaţi pentru o orientare
sexuală pe care nu au ales-o?
Dacă ai găsit pagina mea de Facebook, atunci sper că
găseşti această notiţă. Există şanse să fii supărat,
neîncrezător sau pur și simplu confuz. Poate simţi câte puţin
din toate trei. Voi încerca să răspund la câteva întrebări care
îmi imaginez că mi s-ar pune.
Cine eşti? De ce faci asta?
Pe moment îmi voi păstra numele secret. Ceea ce este
nevoie să ştii pentru a înţelege această pagină este că sunt
pedofil. Îmi place să mă gândesc la mine însumi ca la un
pedofil care se luptă; ceea ce înseamnă că nu am rănit
niciodată un copil şi că nu am intenţia să o fac. Spre
deosebire de unele grupuri care ar căuta să normalizeze
dorinţele mele, nu vreau să te fac să-mi placi dorinţele
sexuale… Vreau să mă placi pe mine. Vreau ca oamenii să
înţeleagă că există undeva pedofili care vor suportul lor, dar
sunt atât de speriaţi să spună cuiva, încât duc această luptă
singuri.
Este o glumă?
Nu. Am realizat că găseam fetele mici atractive când am
început liceul. Până la absolvire înţelesesem deja că eram
- 56 -
pedofil exclusiv. A trecut mai mult de un deceniu de când am
înțeles asta şi încă mă lupt. Să mă împotrivesc dorințelor
mele este mult mai uşor decât înainte, dar continui să mă
identific drept pedofil, deoarece pedofilia este atracţia mea
de bază.
Deci eşti celibatar?
De fapt nu. Sunt căsătorit de ceva timp cu o femeie
(adultă) minunată. Da, soţia mea ştie şi este extrem de
suportivă. Chiar dacă principala mea atracţie sexuală este
pentru fete mai mici, îmi iubesc mult soţia şi nu-mi pot
imagina viaţa fără ea.
Ai copii?
Nu. Soţia mea şi cu mine am discutat despre copii şi ne-ar
plăcea să avem o familie în viitor, dar în prezent suntem
doar noi doi.
Ce speri să realizezi?
Vreau să schimb percepţiile pe care le au unii oameni
despre pedofili. Nu voi reuşi cu toţi; este clar pentru mine.
Speranţa mea este ca cel puţin unii dintre voi, cei care aţi
intrat pe pagina mea, să vă acordați timp pentru a reflecta
asupra situaţiei mele şi pentru a realiza că atunci când este
vorba de protejarea copiilor, sunt de partea voastră. Faptul
că eşti pedofil nu te face un om oribil. Dacă aş avea atracţie
sexuală pentru femei, oamenii nu ar presupune, în mod
automat, că sunt violator; de ce fac această presupunere
numai fiindcă sunt pedofil?
De ce mi-ar păsa?
Fiindcă şi eu sunt om. Credeți-mă, nu am cerut să fiu
pedofil. Am petrecut ani de zile urându-mă. Doar recent am
realizat că a urî pe cineva care se luptă în mod activ cu răul,
este un plan ridicol. Până acum pedofilii au avut numai trei
alegeri reale: să rămână cu totul singuri, să-şi asume un risc
spunând prietenilor sau să caute mângâiere la grupuri care
- 57 -
vor să legalizeze sexul cu copiii. Niciuna dintre ele nu este
deosebit de îmbietoare. Să fii singur este îngrozitor de
deprimant şi înseamnă că nu ai pe nimeni spre care să te
îndrepţi când vremurile sunt dure. Să spui familiei şi
prietenilor este absolut terifiant; există şansa ca toţi să te
respingă şi apoi să spună despre tine oricui altcuiva. Ceea ce
te lasă cu opţiunea de a cădea în braţele elementelor mai
mult decât îndoielnice ale internetului. Cred că putem fi de
acord că este un plan rău.
Ce pot să fac?
Îndreaptă-i pe oameni spre această pagină. Lasă-i măcar
să vadă cum îmi prezint convingerile. Cel puţin discută
despre asta. Când auzi chemări la toleranţă, întreabă-te dacă
aş putea să trăiesc liber de ura universală. Şi aminteşte-ţi că
sunt urât fiindcă lupt împotriva răului. Te rog, răspândeşte
vestea!
[Pandoran Nox, Am I the Monster? Copyright © 2011
Pandoran Nox. Articolul în limba engleză este publicat pe
site-ul www.facebook.com.]

SUPRAVIEŢUIND SAU PROPĂŞIND: PLANUL LUI DUMNEZEU

PENTRU ÎNCHISOARE
ANDY

Prima mea zi în închisoare a fost grea. Când tipul care mi-

a făcut prelucrarea iniţială m-a dus la unitatea ofiţerului din
centru, paznicul m-a întrebat pe un ton gutural:
„Cevreisăştii?”
Simţindu-mă copleşit şi pierdut, i-am cerut o hartă a
complexului. „Vrei o ce?” OK, nu era un început bun, dar în
timp ce aşteptam să mi se dea un pat, mi-am amintit de
înfăţişarea mea înaintea judecătoarei din ziua în care
fusesem condamnat. Îi predasem Domnului orice sentinţă
- 58 -
avea să fie şi mă pusesem mai degrabă în mâinile
adevăratului Judecător, decât în ale acelei doamne
impunătoare în robă neagră.
Chiar dacă prima mea zi în închisoare a fost supărătoare
şi dificilă, am simţit pacea Lui. Avusesem încredere în
Dumnezeu că va fi acolo pentru mine şi că mă va ajuta să
profit cât puteam de bine de timpul care mi se dăduse.
În primele săptămâni am văzut egoism, grosolănie, lipsă
de respect şi nerăbdare. Am văzut jocuri de noroc, plângeri,
participare la piaţa neagră, dormit sau privit la televizor
toată ziua şi pe cei care doar stăteau şi priveau fix.
„Doamne, ai fi putut alege un loc mai frumos pentru
lecţiile mele.”
„Tu l-ai ales.”
„În ordine, Doamne, ai atenţia mea.” Spunând aceasta,
am ştiut că Dumnezeu începuse să se ocupe de mine în mai
multe domenii ale vieţii mele.
Vindecarea atracţiilor mele
Fiindcă vroiam cu disperare eliberarea de adicţia faţă de
pornografia cu copii, Domnul mi-a arătat importanţa
controlării gândurilor care îmi trec prin minte. Există copii
aici în închisoare; i-am adus cu mine în minte. Dacă aş putea
să-mi fac o gaură în lateralul craniului şi să las imaginile să
iasă afară, aş face-o imediat.
Dar pentru că nu pot, cu ajutorul lui Dumnezeu refuz să
mă gândesc la ele. Este un păcat să permit acelor imagini să
între în mintea mea conştientă, pentru a obţine plăcere de la
ele. Şi fiindcă am fost silitor în această privinţă, imaginile au
scăzut mult în intensitate şi durată. Adesea trec săptămâni
fără să fiu nevoit să mă confrunt cu ceva nepotrivit.
Învăţ ascultarea de versetul: „Orice gând îl facem rob
ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5) Învăţ, de asemenea,

- 59 -
să-mi concentrez gândurile pe orice este adevărat, nobil,
curat, vrednic de iubit şi admirabil. (Filipeni 4:8)
Odată ce am început să am gândurile care îmi treceau
prin minte sub control, am fost capabil să pun capăt
autosatisfacerea, fiindcă autosatisfacerea reprezintă finalul
în egoism şi pofta pură, neînfrânată. Cuvântul lui Dumnezeu
pentru noi toţi despre autosatisfacere este să o părăsim
complet, total, 100%. Pavel ne spune în Romani 13:14: „Nu
purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi
poftele.”
Dar nu te pune pe tine însuţi sub condamnare. De cazi
din nou, pocăieşte-te şi mergi mai departe. Aceste lucruri,
aşa cum ştim toţi, nu sunt uşoare. De fapt, acest gen de
disciplină este greu. Am fost ajutat mult de aşezarea
Cuvântului lui Dumnezeu în inimă, memorând Scriptura.
Versetele pe care le-am folosit până acum în articol sunt
un bun punct de plecare. O tehnică ce funcţionează pentru
mine este să scriu versete pe o bucată mică de hârtie. Apoi
strecor hârtia în coperta cărţii de identitate şi revăd versetul
când am un timp mort, ca atunci când aştept la rând pentru
mâncare. Citarea Scripturii când vine ispita este un mod
minunat de a îndepărta ispita şi te provoc să îl încerci.
Învingând izolarea
Închisoarea poate fi un loc singuratic, dacă permiţi să fie
aşa. Trebuie să depui eforturi să clădești relaţii, dar efortul
va merita. Delincvenţii sexuali tind să ducă vieţi izolate şi
ascunse, şi adesea nu sunt prezenţi emoţional pentru cei
dragi. Suntem singuratici.
În închisoare mi-am făcut repede un grup de prieteni
creştini – cărora le păsa cu adevărat de mine şi care erau
dornici să-mi ceară socoteală. Câţiva dintre noi chiar am
urmat împreună un program creştin de recuperare din
adicţie.
- 60 -
 Datorită programului, am început să-mi înţeleg rănirile
din copilărie şi cum m-au afectat ele în relaţia cu soţia mea.
Datorită programului, învăţ cum să mă exprim constructiv pe
mine şi cum să-mi exprim sentimentele. Procesul a adus şi
altceva în viaţa mea.
Ocupându-mă de mine însumi şi de alţii, Dumnezeu mi-a
dat o inimă plină de compasiune pentru deţinuţii noi şi în
nevoie. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste
lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie
Mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40) Acest spirit de compasiune
este atât de diferit de mine, cel care eram înainte de
închisoare, încât mă minunez de lucrarea Lui
transformatoare în viaţa mea.
Creştere spirituală şi disciplină
Domnul M-a făcut să-L redescopăr prin rugăciune, prin
citirea Scripturii şi prin meditarea la ea. Acum Cuvântul Lui
prinde viaţă când îl aplic în viaţa mea.
Ştiu că sunt încă o lucrare în desfăşurare, dar mă simt
mult mai bine pregătit să înfrunt provocările din exterior,
datorită alegerilor pe care învăţ să le fac în interior.
De-abia aştept să o redescopăr din nou pe soţia mea.
Este o perlă de nepreţuit şi sunt cu adevărat binecuvântat că
este încă aici pentru mine. Niciunul dintre noi nu doreşte
închisoarea, dar stăm aici. Avem o alegere de făcut – să
trăim pentru noi înşine sau pentru El. Putem să ne risipim
zilele, sau să folosim bine oportunităţile pe care le avem.
Calea pe care o doreşte Dumnezeu pentru noi aduce
vindecare şi creştere. Trăieşte pentru El!
Să aibă de-a face cu închisoarea este dificil pentru cineva
care tocmai a intrat în detenţie. Andy este în prezent
încarcerat şi a oferit, cred eu, informaţii foarte utile. – Bob
[Andy, Surviving or Thriving: God’s Plan for Prison.
Publicat în Into the Light, September-October 2008.
- 61 -
Copyright © 2008 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune. O altă mărturie a lui Andy este
publicată în lucrarea de față cu titlul Povestea mea –
Gândurile mele. Articolul în limba engleză a fost publicat
inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

TRIMIS LA ÎNCHISOARE: INTRÂND ÎN ÎNCHISOARE DIN CAUZA

UNOR DELICTE SEXUALE

Cu optsprezece ani în urmă, nu luasem niciodată în

considerare posibilitatea de a fi arestat și trimis în
închisoare. Închisoarea era un loc pentru alți oameni –
pentru cei care ucideau, jefuiau sau erau implicați serios în
droguri. Atitudinea pe care o aveam față de cineva care se
afla în închisoare era mai mult de genul: „a pățit-o”, decât o
atitudine de compasiune. Cu alte cuvinte, în atitudinea mea
față de delincvenți eram mai degrabă un ipocrit.
Atitudinea mea s-a schimbat totuși în ziua în care am
abuzat sexual un băiat în vârstă de cincisprezece ani. După
ce s-a întâmplat aceasta, am văzut într-un ziar un articol cu
titlul Localnic arestat pentru agresiune sexuală și am simțit
un val de teamă. „Aș fi putut fi eu”, au fost gândurile mele,
pe care însă nu le-am rostit cu voce tare. Dar într-o zi titlul a
fost Director de trupă arestat, iar numele din articol era al
meu.
Condamnat un an mai târziu, am stat inițial un timp într-
o închisoare districtuală, dar în cele din urmă am fost
transportat la o închisoare statală. Când ușa s-a închis în
urma mea cu un sunet metalic, m-am întrebat dacă voi
supraviețui experienței. Auzisem de la mai mulți indivizi din
închisoarea districtuală că molestatorii de copii nu prea sunt
în siguranță în cele mai multe închisori. Eu aveam să fiu?

- 62 -
 Precum am spus mai înainte, s-a întâmplat cu
optsprezece ani în urmă. În comparație cu mulți din cei
condamnați pentru delicte sexuale pe vremea aceea,
pedeapsa mea ar putea să pară destul de scurtă (cinci ani de
închisoare și zece ani de eliberare condiționată), dar nu eu
am fost în control la pronunțarea sentinței. Acelea erau
normele în 1985 pentru cei aflați la prima molestare.
Newsletter-urile pe care le scriu eu merg la patru sute de
instituții din toată țara și au ca rezultat multă
corespondență. Bărbați și femei îmi scriu punându-mi
aceleași întrebări pe care, cu precauție, le-am pus eu altora,
când mă aflam în închisoare, așa că atunci când fratele David
m-a întrebat dacă aș vrea să scriu despre intrarea mea în
închisoare ca delincvent sexual, mi s-a părut un proiect pe
care merita să îl fac. Singura mea ezitare se datorează
temerii că cineva care ar citi acest articol s-ar aștepta ca
observațiile mele să se potrivească oricărei situații. Nu se vor
potrivi. Dar mă rog ca ceea ce voi împărtăși să fie primit cu
deschidere față de posibilitățile prezentate.
„Pentru ce ești aici?”
Mi s-a spus să nu întreb pe nimeni de ce se află în
închisoare. Mi s-a spus să-mi văd de ale mele și să-i las pe
ceilalți să-și vadă de ale lor. Realitatea este totuși că
întrebarea va fi pusă cu privire la un nou sosit. Felul în care
răspunzi la întrebare este mai important decât răspunsul în
sine.
Am învățat repede în închisoarea districtuală că aproape
toți cei din blocul de celule aflaseră deja despre delictul
meu. Citiseră ziarele și văzuseră știrea la televizorul din bloc,
deci de fapt nu aveam un secret de păstrat. În cele mai
multe instituții, sistemul de informații din închisoare este
mai bun decât e-mailul și de obicei la fel de rapid sau mai

- 63 -
rapid. Din nou, poate că erau unii care nu știau, dar mulți
știau.
Dacă întrebarea era un simplu: „Pentru ce ești aici?”,
răspundeam fie: „Aș prefera să nu vorbesc despre asta” sau
„De ce? Ce ai auzit?” În câteva ocazii primul răspuns a fost
acceptat, dar cel mai adesea comentariul care urma era ceva
de genul: „Am auzit că ești un violator de copii (sau alte
cuvinte cu acest sens).”
Dacă era clar că omul știa deja, nu mințeam și nu îl
provocam pe motiv că răspândea zvonuri. De fapt, spuneam
ceva de genul: „Da, și nu pot să cred că am făcut un
asemenea lucru. Sper doar să învăț destul prin acest
«tratament», pentru a nu mai fac rău unui alt copil. Atât de
mulți au fost răniți prin acțiunile mele.”
Ideea de bază în felul în care am răspuns a fost că
adevărul era adevăr și că nu îl împărtășeam cu aroganță.
Presupun că aș fi putut fi bătut sau mai rău, dar în afară de
faptul că am fost abuzat verbal în câteva ocazii și împins de
câteva ori, nu s-a întâmplat nimic mai grav. Știu că
molestatorilor li se întâmplă cu adevărat lucruri grave, deci
mă rog pentru fiecare asemenea bărbat despre care citesc
într-un articol.
Unii molestatori mi-au dezvăluit că au inventat povești cu
privire la motivul pentru care se aflau în închisoare –
inventând o infracțiune despre care au crezut că alții o vor
crede. Totuși, în cele din urmă, delincvenții vor face ce simt
ei că trebuie să facă.
Proprietatea personală
Mai mulți bărbați mi-au scris spunându-mi că cineva le-a
umblat în noptieră și a găsit documentele de la tribunal
și/sau scrisori de la persoane sau misiuni ca a mea, care
discută deschis despre molestarea copilului. În cele mai
multe cazuri, bărbatul a simțit o panică generală, deoarece
- 64 -
le spusese tuturor despre obiceiul lui de a se droga, iar acum
cineva cunoștea adevărata poveste.
Un bărbat care îmi scrie adesea mi-a dezvăluit că nu
păstrează absolut nimic în noptieră care să-i dea în vileag
delictul. Trimite e-mailuri sau distruge scrisorile de la mine,
în loc să-și asume riscul ca cineva să-i caute prin lucruri. Dacă
păstrarea secretului este esențială, atunci ar trebui aplicată
o protecție împotriva dezvăluirii.
Înainte de a trece la alt subiect, cred că un delincvent ar
trebui să fie precaut când se mută într-o nouă unitate sau
într-o nouă celulă. Faptul că trebuie să-și dea seama cum
sunt ceilalți din blocul de celule, înainte de a cere materiale,
are sens. O altă opțiune ar fi că ceară părerea capelanului
închisorii. Desigur, este un domeniu în care rugăciunea este
de folos.
Prea încrezător
În momentul în care mulți delincvenți intră în închisoare,
familia, prietenii și chiar bisericile i-au respins deja. Fiind
singuri și disperați, pentru ei primul individ dornic să îi
asculte este ca găsirea apei în deșert – toată durerea și
confuzia ies la suprafață. Timp de câteva zile iau masa
împreună; merg la aceleași slujbe la capelă sau joacă în
aceeași echipă. Dar când apare primul conflict, unul dintre ei
le spune celorlalți unele secrete intime, dezvăluite de celălalt
în momentele de disperare.
Unui delincvent care intră în închisoare i-ar fi de cel mai
mare folos să păstreze tăcerea un timp. Dacă în discuții vine
vorba despre lucruri personale, până ce temele discuției
devin mai generale, pune în cumpănă posibilitatea ca toată
lumea să afle despre ele și pierderea oportunității de a le
dezvălui în conversația respectivă.

- 65 -
 Autoajutorarea
Am găsit mult suport participând la activitățile din capelă,
deoarece viața mea a avut întotdeauna o conexiune cu
spiritualitatea. Deși, fără îndoială, nu am trăit cum ar fi
trebuit să trăiesc, aceasta nu este același lucru cu a spune că
nu am știut cum trebuia să trăiesc.
Un consilier de închisoare pe care îl respect mult îi
provoacă pe cei care pretind că au un sistem de convingeri
spirituale să trăiască după setul de convingeri pe care le au.
El le spune să citească și să studieze materiale legate de
credința lor și să fie consecvenți în eforturile lor.
Tratamentul instituțional (un grup de suport pentru
alcoolici sau pentru delincvenții sexuali) este improbabil
până în ultimul sau în penultimul an al sentinței
delincventului. Motivul este simplu: nu există suficienți
conducători de grup care să lucreze cu un număr în creștere
de delincvenți într-o anume instituție. Dată fiind această
realitate, m-am concentrat pe aspectele generale ale vieții
mele (mândrie, comportamente adictive etc.), prin cărțile
din închisoare sau de la biblioteca capelei, ca și prin studii
biblice. Într-un anumit moment, am realizat că aproape
toată lumea știa despre delictul meu, deci am început să
scriu misiunilor de care auzisem. Ele mi-au trimis deseori
newsletter-uri sau recomandări pentru cărți și, când mi-am
putut permite, chiar le-am cumpărat.
În situația respectivă, problema a ceea ce aveam în
posesie fusese pusă deoparte, în favoarea folosirii timpului
petrecut în închisoare pentru a primi ajutor. Am aflat repede
totuși că alți tovarăși de închisoare îmi vedeau
corespondența înainte de a o vedea eu. Un newsletter pe
care l-am primit cu regularitate se numea Dragoste în
Acțiune și mai mulți deținuți au vrut să se aboneze, până le-
am spus că era un grup de autoajutorare pentru învingerea
- 66 -
comportamentului sexual adictiv. Atunci de obicei mârâiau și
plecau.
În timp, am găsit într-adevăr alți delincvenți sexuali care,
la fel ca mine, vroiau să lucreze pentru a-și schimba viețile.
Am folosit adesea studii biblice pentru a ne ajuta să ne
focusăm pe atitudini specifice, care aveau nevoie de atenție.
Ne făceam destăinuiri în termeni generici (fără detalii), ne
rugam unul pentru celălalt și ne încurajam să fim credincioși
în trăirea zilnică. Unii dintre cei mai incredibili bărbați pe
care i-am întâlnit vreodată se găseau în acele grupuri
diverse.
Un terapeut la care am mers înainte de a intra la
închisoare mi-a sugerat însă o abordare de autoajutorare.
Mi-a sugerat să scriu scrisori și să le trimit prin poștă cuiva
care era de acord să le păstreze pentru mine. Scrisorile erau
împărțite în segmente „Ce mai faci?”, adresate persoanei
căreia îi scriam, și segmente „Așa mă simt și ce învăț”,
destinate a fi mai mult un jurnal. Încă am o cutie mare care
conține toate acele scrisori. Într-o zi sper să le citesc din nou,
pentru a înțelege cât de mult m-am schimbat de fapt.
Câte o zi o dată
În timp ce mă aflam în închisoarea districtuală, un bărbat
care mai fusese în închisoare a petrecut timp cu mine,
spunându-mi să nu privesc la anii sau chiar la lunile pe care
le aveam de petrecut acolo. El mi-a spus că fiecare zi ar
trebui să fie atât de bună pe cât o putem noi face să fie. Mi-a
spus, de asemenea, că poate urăsc închisoarea, dar niciodată
nu voi mai avea atât de mult timp pentru a lucra la
problemele mele personale. A avut dreptate.
Disperarea vine ușor dacă îi permiți să crească. Speranța
este mult mai bună, chiar dacă înduri câte o bătaie din când
în când, iar sistemul pare să lucreze împotriva oricărui gând
pozitiv. Cel mai important, cred că ar trebui să te întâlnești
- 67 -
ca un om care umblă în lumină, și nu în întuneric.
Închisoarea poate fi un loc foarte întunecat, dar fiecare
condamnat are potențialul de a crea lumină în mica bucățica
lui de închisoare. Este nevoie de efort, dar este un efort care
merită.
Voi încheia făcând cunoscut un bilet pe care l-am primit
la scurt timp după ce am fost arestat. Biletul a venit de la un
om respectat din orașul nostru și spunea cu simplitate: „Alți
oameni respectați din acest oraș au fost unde ești tu și nu
numai că au supraviețuit, dar au devenit mai puternici. Și tu
vei deveni mai puternic.” Iar la aceasta adaug: „Și tu vei
deveni mai puternic.”
[Headed into Prison: Going in with Sex Charges. Copyright
© Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

UN MOD MAI BUN DE A TRĂI

DAVE

După ce am citit scrisoarea lui Andy din numărul

Ianuarie-Februarie al newsletter-ului Into the Light,
gândurile mele s-au îndreptat spre întreaga discuţia şi spre
scrisorile care deplâng lipsa programelor de tratament
disponibile pentru delincvenţii sexuali. Printre întrebările
care mi-au venit în minte au fost: „Ce cauţi? Sunt
programele de tratament oferite de DOC singurele programe
disponibile?”
Apoi o altă serie de întrebări au ieşit la suprafaţă. „Vrei să
participi la program pentru (a) a grăbi eliberarea, (b) a-ţi
îmbunătăţi viaţa (c) a te ajuta să nu mai ajungi la închisoare
sau (d) pentru a te asigura că nu mai creezi alte victime?”

- 68 -
Care din ele? Sper că răspunsul tău reprezintă ceva mai mult
decât alegerea (a).
Dacă alegerea ta trece dincolo de o eliberare mai rapidă,
minunat! Dar unde găseşti un program? DOC are câteva şi
poate că aştepţi să fii pus într-un grup. Dacă nu ţi-ai făcut
intenţiile clare cu privire la faptul că vrei tratament, asigură-
te că o faci faţă de cel care se ocupă de cazul tău. Din când în
când, continuă să ceri actualizarea statutului tău. Totuşi, în
timp ce aştepţi, există lucruri pe care le poţi face.
Cele mai multe facilităţi au oferte limitate de la surse din
afară, dar au programe în doisprezece paşi ca Alcoolicii
Anonimi. În ordine, nu eşti alcoolic. Ai băut vreodată alcool
mai mult decât realizezi că ar fi trebuit? Ai băut în timp ce ai
comis delictul?
Organizația Alcoolicii Anonimi este părintele programelor
în doisprezece paşi, iar astfel de programe au ca scop
modificarea comportamentelor adictive. Scopul final al
programelor în doisprezece paşi este să ne ajute să ne
corectăm, să ne schimbăm sau să ne reparăm gândirea,
pentru a face alegeri mai bune, mai sănătoase.
Programul în doisprezece paşi este o opţiune disponibilă
pentru tine, ca să începi să îmbunătăţeşti viaţa ta şi vieţile
celor din jurul tău. Programele în doisprezece paşi oferă un
loc unde nu numai că ne putem destăinui altora, dar putem
să şi lucrăm în ceea ce privește probleme pe care le
împărtăşim numai lui Dumnezeu sau cuiva de încredere.
Iniţiatorii pot fi adesea obţinuţi prin diferite birouri ale
Departamentului naţional responsabil cu menţinerea legii
sau prin birouri ale Oficiului de cazare conectate cu
programul.
Odată ce îţi permiţi să participi pe deplin la program, vei
fi capabil să te adresezi problemei, să lucrezi în ceea ce o
priveşte, să te vindeci şi să creşti, învăţând să te ierţi pe tine
- 69 -
însuţi şi să ierți pe alţii. Vei fi capabil să dai drumul
resentimentelor şi ranchiunelor, să accepţi responsabilitatea
pentru binele şi răul din trecutul tău, ca şi să ceri iertare, să
cauţi să repari greşelile şi să corectezi relele din trecut.
Aceste programe îţi prezintă, de asemenea, conceptul de
grup de suport, unde poţi da socoteală pentru acţiunile tale
şi poţi dezvolta abilităţi pentru prevenirea recăderii.
[Dave, A Better Way of Living. Publicat în Into the Light,
March-April 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries,
Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Organizația Alcoolicii
Anonimi din România poate fi contactată pe site-ul
www.alcooliciianonimi.ro. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

UN RĂSPUNS PENTRU W.

În articolul lui „W.” (din numărul din martie al Into the

Light), cu titlul Cine sunt eu, s-a făcut o afirmaţie pe care o
găsesc tulburătoare: „Dumnezeu m-a eliberat.”
Privind la evoluția adicţiei mea începând de la vârsta de
zece ani, mi-au trebuit treizeci și opt de ani ca să ajung în
închisoare. Evoluția a variat – uneori a avansat repede,
alteori a rămas în stare latentă ani de zile. Dar era
întotdeauna acolo, aşteptând să-şi ridice capul urât când mă
aşteptam cel mai puţin. Unul din lucrurile pe care am vrut
întotdeauna să-l cred a fost că eram „vindecat”.
Sunt celibatar în fiecare sens al cuvântului din 28 iulie
1999. De atunci nu a existat pornografie (care se găsește din
belşug în închisoare) şi nu a existat autosatisfacere. În
fiecare zi mă dedic pe mine însumi Domnului şi cer să fiu
găsit credincios. În fiecare zi El îmi oferă tărie, curaj, prieteni
şi grupuri, pentru a face posibil să accept darul pe care mi l-a
dat. Dar niciodată nu am presupus că a adicţia dispărut.
- 70 -
 În timpul încarcerării, am auzit mulţi bărbaţi pretinzând
că erau eliberați de adicţii de toate felurile. Din nefericire,
am văzut numeroşi bărbaţi întorcându-se pentru violarea
condiţiilor eliberării condiţionate sau pentru noi sentinţe,
care de obicei au implicat aceleaşi adicţii care îi chinuiau de
mulţi ani. Din nou şi din nou aceeaşi poveste: au lăsa garda
jos şi/sau nu au văzut apropierea ispitei.
Mă rog sincer ca W. să fi fost eliberat de adicţiile lui
sexuale. Mă rog să nu le mai cedeze niciodată. Dar pentru
mine şi pentru mulţi alţii cu care am petrecut timp în grupuri
terapeutice, este o luptă zilnică. Este o predare zilnică faţă
de Domnul. Este o conştienţă zilnică. Este o cruce zilnică.
Dar este şi o victorie zilnică. Este o mărturie zilnică. Este
o părtăşie zilnică a celor răniţi, o întărire zilnică şi o creştere
zilnică către maturitate.
[K., A response to W. Publicat în Into the Light, May-June
2006. Copyright © 2006 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus
şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

UN SCURT COMENTARIU DE LA JOE

Nu mă îngrijorez pentru lucruri asupra cărora nu dețin

controlul. Nu am avut probleme cu centrul de reabilitare
când am stat acolo, nu am avut probleme cu eliberarea
condiționată, pentru că am fost pe deplin sincer cu privire la
ele și nu am încercat niciodată să fac ceva în afara
restricțiilor pe care le aveam. Nu am avut probleme cu
oamenii în general, fiindcă nu clădesc relații cu oameni care
nu sunt buni pentru mine. A durat puțin până ce am găsit un
apartament, fiindcă în unele locuri nu vor ca delincvenții
sexuali înregistrați să locuiască pe proprietatea lor, dar nu

- 71 -
am lăsat ca asta să mă doboare. Am continuat doar să caut
până am găsit un loc bun în care să locuiesc.
Obiectivul nu este să renunți doar fiindcă te confrunți cu
o anume negativitate. Tot timpul îmi reamintesc că eu am
fost cel care m-am pus în situația în care mă găsesc. Nu este
vina nimănui altcuiva. A trebuit să accept că unii oameni nu
vor să aibă nimic de-a face cu mine și că nu este vina lor. Nu
mă concentrez asupra lor, îmi țin capul sus și îmi continui
viața. Nu duc o viață în care să tolerez mila de sine. Asta
doar m-ar deprima. Nu mă afectează depresia, fiindcă
Dumnezeu mă iubește, indiferent ce cred alții despre mine.
Mă bucur de fiecare zi a vieții pe care mi-a dat-o Domnul
și nu mă stresez pentru lucruri asupra cărora nu am control.
Acest tip de atitudine parcă mi-a ridicat o mare greutate de
pe umeri. Când eram tânăr, credeam că oamenii de șaizeci
de ani erau bătrâni, acum că am șaizeci și nouă de ani, știu
că nu voi trăi pentru totdeauna și că într-o zi Dumnezeu mă
va chema acasă, iar când va veni ziua aceea, voi fi gata
pentru El.
Știu că următoarea parte a vieții mele va fi mai minunată
decât orice îmi pot imagina și că îi voi întâlni pe mama mea și
pe tatăl meu, și pe alții pe care i-am cunoscut și care au
plecat dintre noi. Mă bucur de viața mea aici și acum și mă
voi bucura și de viața mea de după moarte. Dacă îmi petrec
timpul îngrijorându-mă acum, nu voi avea timp să mă bucur
de prezent. Am ajuns la concluzia că, dacă ar veni spre mine
o bombă, aș ieși în stradă și m-aș uita în sus la ea, anticipând
întâlnirea cu Domnul meu, și nu aș încerca să-mi prelungesc
viața aici, într-o lume ostilă.
[A Note from Joe. Publicat în Into the Light, May-June
2014. Copyright © 2014 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus
şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul www.brokenyoke.org.]
- 72 -
 VENIND ACASĂ DE LA ÎNCHISOARE
BOB VAN DOMELEN

„Încă șase luni și am ieșit de aici”, au fost cuvintele unui

bărbat în scrisoarea sa către mine. El a continuat cu o
mulțime de întrebări despre locuință, posibilități de
angajare, biserică și despre posibilul răspuns al vecinilor la
întoarcerea lui. Cei mai mulți deținuți nu pun acest gen de
întrebări, dar delincvenții sexuali o fac. Și, fiind încrezător,
cred că s-a așteptat că voi avea răspunsuri pentru el.
Nimeni nu poate prezice cu acuratețe fiecare potențială
problemă și, desigur, niciun om nu poate oferi toate
răspunsurile corecte. Dar există întotdeauna un anumit
adevăr atunci când oricare dintre noi, cei de afară, încercăm
să răspundem cu sinceritate unui asemenea gen de
scrisoare.
Mi-ar plăcea să-ți fac cunoscute răspunsurile mele la
câteva dintre aceste probleme. Dacă ai o dată de eliberare
sigură, poate că ceva din ceea ce îți voi împărtăși ți se va
părea corect. Poate că știi pe cineva care ar avea nevoie de
articolul de față, deci dă-i-l.
Când mi se adresează întrebări despre eliberare,
presupun că cel care îmi scrie va fi eliberat la o dată sigură și
că nu vor exista complicații precum obligația de a urma un
tratament psihiatric.
Pregătirile
Am fost incredibil de binecuvântat fiindcă soția mea a
decis să rămână cu mine și să lucrăm împreună la
problemele care, suspectam amândoi, aveau să iasă la
suprafață. Sub supraveghere strictă, mi s-a permis să mă
întorc acasă. Pe vremea aceea, cel mai mare copil al nostru
era la colegiu, iar cei doi mai mici erau la liceu. Dacă aș fi

- 73 -
eliberat astăzi, nu aș putea spune dacă mi s-ar permite
măcar să vin acasă. Dar în 1988 mi s-a permis.
Unii deținuți sunt de părere că problemele cu locuința,
serviciul, biserica și orice altceva considerat important
trebuie rezolvate înainte de a ieși din închisoare. Nu sunt
sigur cum ar putea face cineva așa ceva. Pregătirile sunt
importante, dar flexibilitatea cu privire la rezultatul
pregătirilor este la fel de importantă.
O comunitate a credinței
În timpul petrecut în închisoare am considerat capela și
programele oferite acolo ca decisive pentru restaurarea mea
personală. Înainte chiar de a mă întâlni cu Comisia pentru
eliberare condiționată, am scris o scrisoare bisericii pe care
am frecventat-o, făcându-i cunoscut pastorului că era posibil
să fiu eliberat. I-am împărtășit importanța credinței în viața
mea zilnică, recunoscând, de asemenea, că familia bisericii
mele s-ar putea să nu mă mai vrea ca membru. L-am
întrebat pe pastor despre sentimentele lui față de
întoarcerea mea, ca și cu privire la orice restricții pe care le-
ar considera importante pentru mine.
Răspunsul lui nu a venit imediat și m-am întrebat dacă
scrisoarea a ajuns măcar în mâinile lui. A ajuns, iar în cele din
urmă mi-a scris un răspuns. Exprimarea lui a fost reținută și
sugera că aș fi fost mai fericit frecventând o biserică diferită,
unde să o iau de la început. Deși era o opțiune, știam că
reconcilierea, dacă urma să se întâmple, nu avea să meargă
bine dacă eu nu eram disponibil.
Dacă răspunsul pastorului ar fi fost: „Nu, am prefera să
nu te întorci”, aș fi acceptat și aș fi căutat o altă biserică. Dar
nu aș fi fost mai puțin deschis cu noul pastor, pentru că este
responsabilitatea pastorului să protejeze copiii din biserică.
[Fără să încerc să răspund la orice situație, am scris
Biserica, delincventul sexual și reconcilierea (Regeneration
- 74 -
Books), pentru a ajuta bisericile să discute despre această
chestiune.]
Voi adăuga că unora dintre delincvenții eliberați
condiționat s-ar putea să nu li se permită să frecventeze
nicio biserică fără punerea în aplicare a unui plan de
cooperare între părțile implicate, care să fie acceptabil
pentru delincvent și pentru consilierul de probațiune. Iar în
unele situații, planul de cooperare nu se va înfăptui niciodată
dacă consilierul nu îl va considera practic, dat fiind riscul de a
comite din nou un delict sexual evaluat înainte de eliberare.
Dacă frecventarea bisericii este o chestiune nesigură,
dovedește bună credință și interesează-te de grupuri mici de
studiu biblic la care ai putea lua parte, și întreabă dacă
cineva din biserică ți-ar putea fi mentor. Am învățat din
proprie experiență că să te întorci la biserica pe care ai
frecventat-o înainte nu înseamnă să continui de unde te aflai
când ai plecat. Încrederea trebuie câștigată și va veni încet.
Dacă nu ești sigur ce biserică specifică vrei să frecventezi,
dar știi în ce oraș vei locui, îți sugerez să scrii pentru
informații la Departamentul de Stat pentru Culte. În scrisoare
menționează că s-ar putea să te muți în oraș și că ai dori o
listă a bisericilor cu datele de contact. Dacă ai în minte un
cult specific, limitează-ți cererea la cultul respectiv.
Locuință și slujbe
Fără îndoială, cel mai dificil pentru un delincvent sexual
este să găsească o locuință. Sugestia pe care eu o fac cel mai
adesea este că cei mai potriviți, când începi să cauți
informații, sunt pastorii bisericii pe care o vei frecventa,
liderii studiilor biblice din închisoare, Organizația Prison
Fellowship, Armata Salvării și orice altă agenție mare cu
posibile contacte pentru locuințe și slujbe. Imediat după
aceea vine chestiunea găsirii unui serviciu. Poate că nu vei

- 75 -
găsi un serviciu bine plătit, dar există servicii care te vor
ajuta să supraviețuiești.
Dacă aș citi ceea ce scriu acum, poate că aș fi tentat să
spun: „Ce lucru bun a împărtășit? Am nevoie să știu sigur
unde voi locui, pentru a-mi prezenta planul Comisiei de
eliberare condiționată.” Poate că este adevărat, dar la fel de
adevărat ar putea să fie că și credința va avea un rol
important în aspectul ieșirii tale din închisoare. Eu cred că
Dumnezeu ne împlinește nevoile, deși soluțiile Lui nu arată
întotdeauna ca răspunsurile pe care le-am așteptat.
Registrul delincvenților sexuali
Mă aflam în eliberare condiționată când a intrat în
funcțiune Registrul delincvenților sexuali. Inițial am crezut că,
deoarece arestarea mea avusese loc înainte de intrarea în
vigoare a legii, nu mi se va cere să particip. Consilierul de
probațiune mi-a spus însă că legea se aplica oricui era în
închisoare sau era eliberat, deci m-am dus la secția de
poliție, iar apoi la biroul șerifului, pentru a mă înregistra.
Registrul delincvenților sexuali este dificil de definit,
deoarece un stat ar putea interpreta legea mai restrictiv
decât alt stat. De fapt, același lucru se poate spune despre
diferențele care există între orașe diferite. Registrul
delincvenților sexuali este oarecum supus oricărui vânt
legislativ care bate. Când am început eu, de exemplu, mi s-a
spus că va trebui să respect regulile cincisprezece ani, iar
apoi nu va mai trebui să raportez. La doar câteva luni mai
târziu, au fost adoptate legi noi și am intrat într-o categorie
căreia i se cere să raporteze toată viața.
Înainte de a adăuga orice altceva, am ales să privesc
Registrul delincvenților sexuali ca pe o agenție a autorității.
Scriptura afirmă: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai
înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la

- 76 -
Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de
Dumnezeu.” (Romani 13:1)
Unii bărbați mi-au spus că Registrul delincvenților sexuali
realmente nu este corect. Bărbații vinovați de alte delicte nu
sunt obligați să se înregistreze, nu-și văd numele pe internet
și pot să obțină servicii care nu sunt disponibile pentru un
delincvent sexual. Nu pot să aduc argumente că Registrul
delincvenților sexuali este sau nu este corect – tot ce pot
face este să argumentez că el există și că delincvenții sexuali
nu pot alege în această chestiune. Victimele mele, cu
siguranță, ar replica: „Nu a fost corect nici ce ne-ai făcut tu
nouă.”
Nu pot să vorbesc pentru alte state, dar îți pot spune că
nu am simțit că statul privește peste umărul meu la fiecare
mișcare pe care o făceam. Ei nu speră că voi recidiva și că voi
abuza din nou, doar ca cineva să poată spune: „Ți-am spus
eu!” Cred că ei vor ca eu să reușesc, fiindcă succesul
înseamnă că nu vor mai fi victime.
Înștiințarea cartierului
Nu este adevărat că oricărui delincvent sexual eliberat îi
apare fotografia în ziarul local sau la televizor. Nu este
adevărat că fiecare locuință în care locuiește un delincvent
sexual este pichetată sau că delincvenții sexuali primesc
amenințări. Este adevărat că oamenii care vor să știe dacă
un delincvent sexual locuiește în cartierul lor au posibilitatea
de a afla. Dar nu este adevărat că oricine din comunitate
intră noaptea pe internet pentru a vedea dacă un delincvent
sexual s-a mutat recent în oraș.
Cartierul meu nu este la fel ca înainte de a fi fost eu
arestat. Vecinii mei nu sunt antisociali, dar nici nu depun
mari eforturi să fie la fel de prietenoși cum au fost cândva.
Evit orice conversație cu copiii care locuiesc în apropiere și
știu că părinții lor le-au spus să intre în casă dacă eu lucrez în
- 77 -
curte. Părinții fac ce se presupune că trebuie să facă părinții.
Pot să le spun că nu voi molesta niciodată un copil de-al lor,
dar am molestat cu ani în urmă, deci în gândirea lor
cuvintele mele nu cântăresc prea mult.
Cum este?
Poate că un lucru la care nu m-am așteptat când am venit
acasă a fost că urma să iau atât de multe decizii. Când eram
închis, mi se spunea când să mă scol, unde să mă duc, cât
timp puteam să fiu undeva. O mulțime de alte decizii erau
luate pentru mine în fiecare zi de altcineva. Poate că am avut
resentimente față de ordine și față de aparenta lipsă de
libertate în luarea propriilor mele decizii, dar am învățat să
respect ordinele.
Nu am realizat în ce măsură mă obișnuisem să trăiesc
înregimentat, până am intrat în supermarketul nostru local,
în ideea de a cumpăra niște jeanși ieftini. Primul indiciu al
problemei a venit când am văzut că pantalonii nu erau
separați după mărime. Erau o mulțime de pantaloni, unii cu
mărimea în interior, dar cei mai mulți fără informații. Toți
erau în grămezi dezordonate.
Dintr-odată am simțit panica crescând în mine.
Următorul lucru de care am fost conștient a fost că pășeam
înainte și înapoi. Fiul meu m-a întrebat ce nu era în ordine,
dar nu am avut cuvinte pentru a-i explica. Efectiv m-a luat de
braț și m-a scos din magazinul acela. Abia la jumătatea
drumului spre casă am realizat ce mi-a provocat panica. Nu
mă așteptasem la o asemenea lipsă de ordine și eram
nepregătit să mă confrunt cu ea. Din fericire, a existat o a
doua zi, iar a doua zi eram în pantaloni noi.
Prietenii
De asemenea, a durat un timp până să accept că nu toți
cei pe care îi consideram prieteni înainte de arestarea mea
aveau să-mi fie prieteni când m-am întors acasă de la
- 78 -
închisoare. De fapt, am văzut că unii prieteni păreau foarte
stingheriți când credeau că aș putea veni să vorbesc cu ei.
De-a lungul anilor, unele relații au fost restaurate, în timp ce
altele nu au fost. Coordonarea în timp a unor asemenea
lucruri nu se află în controlul meu.
Prietenii pe care mi-i fac acum mă ajută să dau socoteală.
Se roagă pentru mine și mă încurajează să fiu deschis în
toate lucrurile față de îndurarea lui Dumnezeu. Ca să spun
adevărul, îmi place să fiu onest și chiar nu-mi place să trăiesc
viața dublă pe care am dus-o până am fost arestat.
Câteva gânduri de încheiere
Dumnezeu chiar îmi împlinește nevoile și este credincios
să-mi conducă inima pentru a împlini voia Lui. Nu toate
dorințele mele sunt împlinite – cele mai multe nu sunt – dar
creșterea în sănătate înseamnă să înveți ce este și ce nu este
important.
Unii bărbați îmi scriu despre planurile lor de a sluji de
îndată ce sunt eliberați. Vor să înființeze grupuri de suport,
să scrie cărți și să vorbească pe teme legate de molestarea
copilului. Acestea sunt lucruri bune, dar nu ar trebui să fie
primele lucruri de care să se ocupe.
Lucrurile s-au schimbat mult în scurta perioadă cât am
fost în închisoare, iar când am venit acasă am realizat că
eram deconectat de mai multe decât realizasem. Un om bun
mi-a spus că în primul meu an acasă voi avea nevoie să intru
într-un grup de suport, să clădesc o relație de apartenență
puternică la biserică, cu o bună monitorizare, și să dezvolt
obiceiuri pentru a trăi sănătos. Am crezut că Dumnezeu nu
va îndepărta oportunitățile de a mărturisi altora și nu a
făcut-o.
Să mergi acasă este grozav, dar familia nu a devenit
perfectă în absența ta. Mai ai încă mulți ani de trăit și o
mulțime de decizii de luat, înainte de a merge la casa ta
- 79 -
eternă. Încrede-te în Dumnezeu. Slujește-L în toate felurile.
Și acceptă că ești foarte iubit în ochii Lui. Dragostea Lui va
face toată diferența. Roagă-te pentru mine. Eu mă voi ruga
pentru tine.
[Bob Van Domelen, Coming Home from Prison. Copyright
© Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune.
Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

ZIUA JUDECĂŢII MELE

Stăteam în sala de judecată, cu judecătorul în faţa mea,

cu procurorul în stânga mea şi cu avocatul apărării în
dreapta mea. În viaţa mea nu mai fusesem atât de speriat,
fiindcă ştiam că eram vinovat.
Întâi a fost rândul procurorului să vorbească. A exagerat,
nelăsând la o parte niciun detaliu! Aveam atâtea puncte de
acuzare, cu siguranţă nu avea să trece prin toate. O, dar a
trecut prin fiecare din ele! La fiecare acuzaţie citită împotriva
mea, procurorul a avut mare grijă să descrie în detaliu ce
implica acuzaţia şi ce pedeapsă avea fiecare acuzaţie. Deci
nu numai că procurorul a citit fiecare acuzaţie pe rând, dar a
dat şi detalii despre lucrurile pe care le făcusem pentru a
merita acuzaţiile respective. Când a terminat, a cerut să
plătesc cel mai mare preţ pe care îl puteam plăti. „Justiţia o
cere”, a spus el.
Răul era făcut. Tot ce puteam face era să stau acolo
ruşinat, fiindcă eram cu adevărat vinovat de tot ce mă
acuzase procurorul. Nu exista nimic ce ar fi putut micşora
severitatea acuzaţiilor aduse împotriva mea. Eram gata să
cad în genunchi pentru a cerşi judecătorului îndurare şi
pentru a cere măcar puţină indulgenţă când avea să mă

- 80 -
condamne. Totuşi, avocatul meu urma să vorbească în
favoarea mea.
Dar cu o mişcare care i-a şocat pe toţi cei din sala de
judecată, avocatul meu s-a ridicat în tăcere şi doar Şi-a întins
mâinile. Atunci am observat prima oară mâinile Lui
străpunse de cuie. Satan şi-a plecat capul, fiindcă a realizat
că a fost învins fără ca niciun cuvânt să fi fost rostit. Iar
Dumnezeu, cu un zâmbet pe faţă, S-a uitat la mine şi a zis:
„Nevinovat. Dragostea o cere.”
[T., My Judgement Day. Publicat în Into the Light, May-
June 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries, Inc.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a
fost publicat inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

- 81 -
 CUPRINS
 Aproape şapte ani mai târziu
 Biruință în Isus
 Când sunt ispitit
 Cine sunt eu
 Dar îndurarea?
 Direcţia corectă
 Douăzeci de secunde
 Există viaţă după închisoare
 Făcându-ţi cunoscut
 Gânduri din anul 2003
 Încă o mărturie de împărtăşit
 Întuneric, acum lumină
 Înţelegând pedofilii
 O mărturie: Andrew
 O mărturie: Gil
 O scrisoare pentru Andy
 Povestea mea – Gândurile mele
 Sfaturi de la un pedofil creştin
 Sunt pedofil
 Sunt un monstru?
 Supravieţuind sau propăşind: Planul lui Dumnezeu
pentru închisoare
 Trimis la închisoare: Intrând în închisoare din cauza
unor delicte sexuale
 Un mod mai bun de a trăi
 Un răspuns pentru W.
 Un scurt comentariu de la Joe
 Venind acasă de la închisoare
 Ziua judecăţii mele

- 82 -