-1-

O PERSPECTIVĂ CREŞTINĂ DESPRE TRANSSEXUALITATE

 O PERSPECTIVĂ CREŞTINĂ
DESPRE TRANSSEXUALITATE
 Acest PDF este gratuit. Nu poate fi comercializat.

Copyrightul aparţine autorilor articolelor.

Traducerea şi tehnoredactarea: www.contracurentului.com

Pentru informaţii sau sugestii

ne puteţi scrie la adresa admin@contracurentului.com.
 ASPECTE MAI PUŢIN CUNOSCUTE
ALE TRANSSEXUALITĂŢII

IDENTITATEA DE GEN: CE ARE EA DE-A FACE CU

HOMOSEXUALITATEA ȘI TRANSSEXUALITATEA?

Homosexualitatea nu este singura problemă cu care se

confruntă tinerii de astăzi. Iar datorită mişcării homosexuale,
se lansează o provocare chiar conceptului de bărbat şi
femeie.
O privire asupra provocării
În cartea lor despre „activismul de gen”,
Beyond the Binary [Dincolo de binar], cei de la Gay-Straight
Alliance Network definesc identitatea de gen drept
„sentimentul interior profund al unei persoane de a fi
bărbat, femeie, altceva sau ceva între”. În cartea sa
The New Gay Teenager [Noul adolescent homosexual],
Rich Savin-Williams vorbeşte pe larg despre „fluiditatea”
genului la tineretul american. Să luăm, de exemplu, acest
pasaj:
„Controversele curente cu privire la etichetele de
identitate includ faptul dacă transsexualitatea reflectă o
identitate sexuală sau de gen, dacă… [termeni precum]
queerboi [termen care se referă la băieţii care se îmbracă şi
se comportă ca homosexualii, dar adânc, în interiorul lor nu
vor decât să se culce cu fetele, n. trad.] sunt legitimi.
Deoarece identitatea personală este negociată în
adolescenţă, identitatea sexuală poate fi deosebit de
susceptibilă la transformare în această perioadă.”
Savin-Williams vorbeşte despre diferiţii termeni pe care
adolescenţii îi folosesc pentru a-şi exprima identitatea de

-5-
gen, etichete care includ ambisexual [o persoană care are o
orientare sexuală ambiguă sau care este atrasă atât de
bărbaţi, cât şi de femei, n. trad.], polisexual [o persoană
atrasă de mai multe genuri, dar nu de toate genurile; a nu se
confunda cu bisexual, n. trad.], two-spirit [dacă o persoană
este two-spirit, trupul său găzduieşte un suflet masculin şi un
suflet feminin, ceea ce poate să însemne că are două genuri,
n. trad.], bisexual, lesbiană, tranny [travestit sau transsexual,
n. trad.], fag [termen extrem de ofensator, care desemnează
un bărbat homosexual, n. trad.], stem [persoana este o
mixtură între un bărbat atrăgător fără parteneră, un
„armăsar”, şi o femeie care îndeplineşte rolul feminin într-o
relaţie lesbiană, n. trad.], stud [bărbat atrăgător fără
parteneră, „armăsar”, n. trad.], boi [lesbiană care adoptă o
înfăţişare masculină sau un comportament masculin,
n. trad.], iar lista poate continua. Comunitatea homosexuală
realizează repede că nici măcar umbrela LGBTQ nu este
suficient de cuprinzătoare pentru a cuprinde confuzia prin
care trece noua generaţie. Hollywood-ul a produs
numeroase filme care promovează o imagine pozitivă despre
transsexualitate, iar activiştii continuă să facă presiuni
asupra şcolilor pentru a implementa metode şi programe
care reflectă conceptul genului „fluid”.
Adolescenţa este destul de dezechilibrată, plină de
dorinţe, de nesiguranţă, stânjeneală şi necunoscut. Când
graniţele dispar, iar discernământul este înlăturat, tot mai
mulţi tineri sunt destinaţi să piardă ani de zile din viaţă în
robia confuziei de gen.
Dând în vileag confuzia
Biblia afirmă clar că proiectarea de către Dumnezeu a
unui sistem de gen binar a fost o reprezentare intenţionată a
naturii Sale. (Geneza 1:27) Trendul acesta ascendent îl are în
spate pe conspiratorul întunecat din spatele scenei, al cărui
-6-
prim scop, ştim, este să distorsioneze imaginea lui
Dumnezeu pe pământ şi să pretindă sufletele copiilor Săi.
Dar nu trebuie să-i confundăm pe oamenii înşelaţi cu
Înşelătorul însuşi. Aşa cum a făcut Hristos, misiunea noastră
este să-i iubim pe oamenii zdrobiţi şi să vestim eliberarea
care este disponibilă în adevăr.
Ce cauzează criza identităţii de gen?
Rădăcinile transgenderismului au numeroase paralele cu
homosexualitatea, dar cele două nu sunt întru totul la fel. În
amândouă oamenii dezvoltă răspunsuri defensive – destul
de inconştient – pentru a se proteja de durere şi respingere.
Ceea ce diferă este percepţia persoanei cu privire la ceea ce
este adevărat şi convingerile pe care le dezvoltă despre sine,
despre alţii şi despre lumea din jur.
La fel ca în cazul homosexualităţii, mulţi dintre cei care se
luptă cu identitatea de gen au avut parte de experienţe
traumatizante în trecut, care includ abuzul sexual sau fizic,
respingerea din partea membrilor de familie de acelaşi sex şi
a tovarăşilor de aceeaşi vârstă etc. Ceea ce face lupta lor
diferită este că, în loc de (sau pe lângă) dorinţa şi fanteziile
cu persoane de acelaşi sex, renunţă şi la genul propriu. Ei
simt că nu vor fi în siguranţă, iubiţi sau acceptaţi dacă vor
rămâne aşa cum sunt. Tânjesc să-şi ascundă ruşinea şi
durerea în înfăţişarea sexului opus.
Luaţi în considerare următorul extras din mărturia lui
Joseph Cluse, un bărbat pe care Dumnezeu l-a răscumpărat
din transsexualitate.
„Mama m-a născut cu trei luni prea devreme. M-a ţinut
în braţe numai puţin înainte să fiu dus repede la incubator,
pentru a fi izolat într-un salon lipsit de germeni pentru
următoarele şase luni. Pe atunci oamenii nu ştiau despre
semnificaţia legăturii dintre mamă şi copil, pentru buna
dezvoltare a copilului în primele ore şi zile de viaţă. Sunt
-7-
convins că despărţirea şi izolarea pe care le-am
experimentat la naştere au pavat drumul pe care avea să îl
urmeze viaţa mea în anii următori.
Când am absolvit liceul, am decis să fug de orice uram în
trecutul meu şi în mine însumi. M-am mutat la New Orleans
şi am început să trăiesc şi să muncesc ca femeie pe scena
cluburilor de noapte. Luam droguri tot timpul, pentru a
rămâne cât mai indiferent posibil şi nu a trecut mult până
am început să iau hormoni feminini. Fortăreaţa lui Satan în
viaţa mea era de aşa natură, încât nu vedeam un alt curs
pentru ea în afară de operaţia de schimbare de sex. Credeam
că Dumnezeu făcuse o greşeală dându-mi atribute fizice de
bărbat şi eram hotărât să «îndrept» lucrurile.”
Joseph a trăit ca femeie mai mult de douăzeci şi cinci de
ani, până acolo încât s-a transformat sexual pe cale
chirurgicală. Dar faptul că s-a lăsat pradă confuziei sexuale
nu i-a vindecat durerea, aşa cum sperase. Cu trecerea anilor,
s-a prăbuşit în droguri şi alcoolism.
Drumul lung al vindecării
Să păşeşti alături de cineva care se luptă cu identitatea
sexuală poate fi solicitant şi va fi un test al răbdării. Ca în
cazul homosexualităţii, nu există rezolvări rapide. Un lucru
pe care este bine să îl reţinem este că dacă a durat ani de
zile pentru a se ajunge acolo, va dura ani de zile pentru a se
ajunge la o rezolvare.
Chiar după ce a strigat la Dumnezeu şi L-a primit pe
Isus Hristos ca Mântuitor al său personal, Joseph a mai trăit
şase ani ca femeie – ca femeie căsătorită de fapt. Zdrobirea
lui Joseph mergea până în profunzimea fiinţei sale, iar
lucrarea interioară a Duhului în el a început foarte încet,
foarte blând. Rodul ei nu s-a văzut clar decât mult mai târziu.
„În 1997 m-am mutat la Kentucky ca să particip la
programul misiunii CrossOver, pentru a facilita procesul
-8-
vindecării mele. Deşi încă trăiam ca JoAnna, eram sincer şi
deschis cu privire la trecutul meu şi la adevăratul meu sex.
Punctul culminant al acelei perioade intense petrecute cu
Dumnezeu a fost că, în luna ianuarie a anului 1999, mi-am
reluat adevărata identitate şi am început să trăiesc ca
Joseph Cluse.
Să trăiesc ca bărbat pentru prima dată în douăzeci şi cinci
de ani a fost extrem de înspăimântător şi dificil. A fost greu
pentru cei care mă cunoscuseră ca JoAnna să mă accepte ca
Joseph. A fost greu chiar şi pentru prietenii mei creştini să
înţeleagă zdrobirea pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, o
biruiam.
Prin experienţa de care am avut parte la conferinţele
CrossOver şi Exodus, am ajuns să văd legătura comună dintre
toţi oamenii în robia faţă de un păcat sau altul. Înţelegerea
acestui fapt a deschis pentru mine o nouă lume a înţelegerii
şi empatiei pentru semenii mei bărbaţi. Doresc să
împărtăşesc adevărul pe care l-am învăţat în călătoria mea,
pentru ca alţii să poată găsi speranţă în ceea ce eu ştiu că
este adevărat: cu Dumnezeu nimic nu este imposibil.”
[Gender Identity. What Does This Have to Do With
Homosexuality? Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru
ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International,
contactează Exodus Global Alliance.]

ÎNTREBĂRI FRECVENT PUSE DESPRE TRANSGENDERI

DANNY BLACKWELL

Ce este un travestit?
Travestirea este actul de a purta îmbrăcăminte specifică
sexului opus, pentru a obţine excitare sexuală şi orgasm. În
mod tipic, travestitul este bărbat, de obicei heterosexual, şi
poate avea aversiune faţă de homosexualitate.
-9-
 Ce este un transsexual?
Un transsexual este o persoană ferm convinsă că
aparţine sexului opus, care deseori are dorinţa de a-şi
schimba sau „corecta” corpul pentru a se potrivi acestei
convingeri.
Ce înseamnă transgender?
Este un termen larg care îi include pe cei care nu se
conformează expresiilor genului propriu de bărbat sau
femeie, fiind astfel transsexuali sau travestiţi, sau ceva între.
Ce înseamnă intersex?
Cineva care s-a născut atât cu trăsături anatomice
masculine, cât şi feminine.
Ce este identitatea de gen?
Genul este sentimentul unei persoane faţă de sine ca
fiind bărbat sau femeie şi poate diferi de sexul biologic. Cei
al căror sex şi gen sunt diferite se numesc persoane
transgender.
Ce înseamnă să ai o dereglare a identităţii de gen?
Persoana în cauză crede că, din punct de vedere fizic,
este prizonieră într-un corp care aparţine sexului opus şi
care poate acţiona pentru a schimba aceasta. Această
dereglare se numeşte şi disforie de gen, care este termenul
psihologic general folosit pentru a descrie sentimentele de
durere, nelinişte şi anxietate care apar datorită nepotrivirii
dintre sexul fizic al unei persoane şi identitatea sa de gen.
Ce este schimbarea de sex?
Schimbarea de sex constă în efectuarea unui număr de
operaţii chirurgicale necesare pentru a face ca trupul să se
conformeze celui al sexului biologic opus. În mod normal,
operațiile au loc în paralel cu terapiile chimice (hormonale)
care redistribuie grăsimea corpului, schimbă textura pielii şi
sporesc sau reduc părul de pe corp. Numărul de operaţii

- 10 -
chirurgicale sau de terapii chimice necesare poate varia de la
individ la individ.
Cum diferă travestismul de transsexualitate?
Travestismul şi transsexualitatea diferă prin grad. Ambele
comportamente sunt parte a unui întreg. Transsexualitatea
reprezintă sfârşitul întregului. Transsexualii nu sunt
mulţumiţi cu sexul lor biologic. Toţi transsexualii trebuie
neapărat să treacă printr-o perioadă în care poartă
îmbrăcăminte specifică sexului opus.
Care este cauza travestismului?
Nu s-a demonstrat că ar exista o cauză biochimică
(biologică). Invariabil, travestiţii relatează că travestismul a
apărut în copilăria timpurie, cu siguranţă înainte de debutul
pubertăţii. Specialiştii tind să fie de acord că există o cauză
cu factori multipli.
Care este cauza transsexualismului?
Nu există cauze genetice sau organice ale
transsexualismului dovedite ştiinţific. Există numeroase
speculaţii nedemonstrabile şi multe idei nedovedite.
Specialiştii tind să fie de acord că există o cauză cu factori
multipli.
[Danny Blackwell, Frequently asked questions. Those with
transgendered attractions. Copyright © Danny Blackwell.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză
este publicat pe site-ul www.transchristians.org.]

SHEMALE

Shemale (cunoscut și ca she-male) [în limba engleză,

she = ea, male = bărbat, n. trad.] este un termen folosit în
principal în industria sexului, pentru a descrie o femeie
transsexuală cu aparat genital masculin, combinat cu
caracteristici sexuale feminine secundare, care de obicei
- 11 -
includ sâni de femeie, obținuți prin mărirea sânilor și/sau
folosirea hormonilor. Mulți transgenderi privesc termenul
shemale ca ofensiv, argumentând că denotă batjocură și
arată lipsă de respect față de identitatea de gen și
exprimarea de gen a transgenderilor; în această opinie,
termenul accentuează sexul biologic al persoanei și
neglijează genul său. Folosirea termenului pentru o femeie
transsexuală adesea implică faptul că lucrează în industria
sexului. Expresia se găsește în mod obișnuit pe site-urile
pornografice.
[Extras din Shemale. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul
https://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page.]

- 12 -
 TRANSSEXUALITATEA
DIN PERSPECTIVĂ BIBLICĂ

BRUCE JENNER: „SPUNEŢI-MI CAITLYN.” „DRAGĂ BRUCE, NU

POT.”
JOE DALLAS

Ştiu ce ceri şi, cu respect şi tristeţe, trebuie să spun „nu”.

Ştim că simţi că ai fost întotdeauna o femeie într-un trup
de bărbat – am văzut interviurile şi coperţile revistelor – şi
de luni de zile anticipam dovada fotogenică a noii tale
identităţi. Ei bine, astăzi secretul a fost dezvăluit. Şedinţa ta
foto pentru viitoarea copertă a revistei Vanity Fair a devenit
virală şi iată-te pozând îmbrăcat ca femeie, zicând:
„Spuneţi-mi Caitlyn.”
Dar sincer, Bruce, nu pot. Dacă ţie chiar nu-ţi pasă de
numele tău anterior, atunci aş putea să-ţi spun în alte feluri.
De exemplu, Realizat, desigur, şi Iubit de Dumnezeu. Aş opta
şi pentru Preţios, ca unul din milioanele de suflete pentru
care a murit Hristos; Inteligent, din tot ce am văzut şi auzit; şi
Talentat (asta e simplu) atât în atletism, cât şi în articulaţii.
Ţi-aş spune bucuros toate acestea, pentru că ţi se potrivesc.
Dar să-ţi spun Caitlyn nu este o opţiune, deoarece cred că
dacă aş face-o, m-aş alătura ţie într-o amăgire bine
orchestrată. Cred că în gândirea ta Caitlyn este sinele tău
real. Dar pentru mine ea este adevăratul mit.
Nu că ţi-ar păsa, şi de ce ţi-ar păsa? Tu eşti o icoană cu un
palmares olimpic uimitor; eu sunt un blogger necunoscut,
care te-a aclamat cu decenii în urmă şi astăzi are o opinie
contrară opiniei tale. Dar este o opinie împărtăşită de
milioane de oameni, care se ţin de noţiunea demodată că

- 13 -
sexul dat nouă la naştere ne este destinat pentru totdeauna,
nu este receptiv la renegociere sau remodelare. Deci,
vorbind ca unul dintre cei mulţi care cândva te-au admirat
profund, dar acum sunt uimiţi şi întristaţi de tranziţia ta
frapantă, aleasă de tine în mod deliberat, îngăduie-mi să
răspund la cererea ta publică.
Nu pot, fiindcă suntem proiectaţi –
Copilul care te-ai născut a devenit un bărbat care
încearcă să devină femeie, dar care a început de fapt ca
băiat. Iar asta nu a fost un accident.
Unul din primele lucruri spuse despre un nou născut este
o identificare sexuală – „E băiat!” sau „E fată!” Este ceva
instinctiv; nimeni nu ne învaţă să spunem asta, dar o spunem
pentru că sexul cu care ne naştem este ceva ce recunoaştem
şi, în acelaşi timp, celebrăm.
Mai mult, este o caracteristică primară; un specific divin
şi decisiv, cu care suntem fiecare înzestraţi de un Creator
care ştie dinainte cine vom fi şi ce vom fi. (Ieremia 1:5) Iar
acel „ce” este stabilit dinainte pentru toată viaţa.
Este parte a deosebirii pe care Însuşi Dumnezeu a creat-o
de la început, deosebirea bărbat-femeie. El i-a dat o valoare
atât de mare, când a spus că experienţa omenească ar fi
incompletă fără ea. (Geneza 2:18) Deci trupul dat nouă la
naştere, inclusiv statutul său masculin sau feminin, contează
enorm. Este dinainte cunoscut, atribuit, de neschimbat.
Încercarea de a-l schimba nu este numai imposibilă; este un
afront la competenţa şi alegerea Creatorului.
Ai spus public: „Bruce a trăit o minciună în fiecare zi”, iar
ca să spui un asemenea lucru, probabil că ai simţit cu
adevărat că masculinitatea ta a fost de fapt o falsitate. Dar
nu este posibil şi, de fapt, mai probabil că o vezi ca pe o
înzestrare cu care, din motive pe care poate nu le înţelegem,
nu te-ai simţit niciodată confortabil? După cum gândesc eu,
- 14 -
minciuna a fost disconfortul, nu înzestrarea. Respingerea
chiar a lucrului care te-a identificat din pântecele mamei tale
pare a fi culmea relei credinţe.
– şi nu pot fiindcă ceea ce este proiectat are prioritate
faţă de dorinţele noastre.
Sunt gata să admit că nu mă raportez la experienţa
transgender. Nu am dorit niciodată să fiu altceva decât
bărbat, deci nu o să pretind că ştiu cum a fost lupta ta în
această privinţă.
Şi totuşi, într-un fel ştiu. Fiindcă ştiu cum este ca oamenii
să-ţi spună că eşti ceea ce eşti şi că nu poţi schimba ceea ce
eşti, chiar dacă simţi că trebuie. Atâta pot să înţeleg, fiindcă,
într-un anume fel, ca şi ţie, mi s-a spus că nu puteam să
schimb ceea ce era de neschimbat.
Cu treizeci și unu de ani în urmă m-am pocăit de
comportamentul homosexual şi am renunţat să mă identific
drept „homosexual”. Trei ani mai târziu m-am căsătorit.
Vechii mei prieteni mi-au spus că nu puteam schimba ceea
ce eram şi că acea căsătorie va fi o ipocrizie, că nu va dura
niciodată şi că am fost înşelat. Se întâmpla cu douăzeci și opt
de ani în urmă şi atât căsătoria mea, cât şi familia pe care a
produs-o, deşi foarte imperfecte, reprezintă totul pentru
mine. Cu siguranţă, am mai mult decât am gândit vreodată
că voi avea.
Astfel că înţeleg. Apreciez nevoia de a refuza să-ţi
schimbi opinia, chiar şi atunci când toată lumea pare să
spună că este nisip mişcător. Dar chiar, cum facem
diferenţa?
Cred că aceasta are de-a face cu modul în care am ajuns
aici şi cu Cine a aranjat asta. Dacă noi, ca oameni, suntem
doar o întâmplare – fără un Creator, fără un plan – atunci ce
simţim este determinantul final.

- 15 -
 Dar dacă suntem fiinţe create, ceea ce contează nu este
atât de mult ce simţim că suntem, ci ceea ce spune Creatorul
nostru că suntem. Iar conformitatea cu planul Său,
evidenţiată atât de sexul pe care ni l-a atribuit, cât şi de
standardele pe care ni le-a dat în Scriptură, are prioritate
asupra a ceea ce simţim, oricât de pasionate şi de adânc
înrădăcinate ar fi sentimentele noastre.
Priveşte asta într-un alt mod. Dacă aş spune că toată
viaţa m-am simţit Napoleon Bonaparte, în ciuda tuturor
dovezilor fizice şi faptice ale contrariului, şi că, prin urmare,
o să-mi modific trupul ca să arate ca al lui, în mod logic, mi-ai
spune că problema sunt sentimentele mele, nu trupul meu.
Dacă aş protesta, spunând că simt că Joe Dallas este o
minciună, iar Napoleon este adevărul, poate că ai aprecia
pasiunea sentimentelor mele, dar tot ai concluziona (din
nou, în mod logic) că problema este sentimentul meu sau
conceptul meu de sine, sau identitatea mea. Dar nu trupul
meu. M-ai încuraja să privesc convingerea mea falsă mai
degrabă ca pe un lucru căruia să mă împotrivesc, decât ca pe
unul pe care să-l satisfac. Şi, cu siguranţă, dacă aş zice:
„Spune-mi Napoleon”, ai refuza.
De aceea, eu şi nenumăraţi alţii vom refuza cererea ta de
a te numi Caitlyn. Fiindcă indiferent cât de artistic îţi
reconfigurezi trupul masculin, el va rămâne, în cel mai bun
caz, un trup masculin reconfigurat. Niciodată feminin;
întotdeauna având sexul care ţi-a fost atribuit. Iar aceasta ne
tulbură şi chiar ne înspăimântă, fiindcă sunt unii care au luat
aceeaşi decizie, au ajuns să o regrete şi s-au trezit îngrozitor
de deziluzionaţi, deoarece schimbarea drastică pe care au
făcut-o pentru a-şi rezolva conflictul, nu l-a rezolvat deloc.
Dar cine ştie unde vor duce toate acestea? Unii care au
luat decizia pe care ai luat-o tu, au regretat-o, apoi au
revocat-o cât de bine au putut, găsind pace cu Dumnezeu şi
- 16 -
cu ei înşişi în acest proces. Rugăciunea mea fierbinte este să
devii unul din ei, recâştigând bărbatul care ţi-a fost scris să
fii, renunţând la falsitatea femeii care – din nou, cu tot
respectul cuvenit – cred cu fermitate că nu poţi niciodată
deveni.
„De îndată ce va apărea coperta revistei Vanity Fair voi fi
liberă”, ai declarat recent.
Ei bine, Dumnezeu te iubeşte, Bruce, iar eu văd lucrurile
altfel. Cred că deşertăciunea este credinţa ta în Caitlyn. Şi
sper şi am încredere că de îndată ce deşertăciunea va ieși la
suprafaţă, iar în locul ei va veni să domnească Hristos, atunci
şi numai atunci mitul va lua sfârşit. Iar atunci, bărbatul care
ne lipseşte atât de multora dintre noi, va descoperi că este
cu adevărat liber.
Facă-se voia lui Dumnezeu! Cu sinceritate, îţi dorim toate
cele bune.
[Joe Dallas, Bruce Jenner: “Call me Caitlyn”. Dear Bruce:
“I Can’t”. Copyright © 2015 Joe Dallas. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.thecounselingmoment.wordpress.com.]

CHEMAŢI LA COMPASIUNE
DANNY BLACKWELL

Această poveste adevărată a început când bărbatul s-a

apropiat de masa de machiaj şi şi-a pus mâna pe masă,
lăsând o urmă de transpiraţie. Era evident nervos şi a zis: „Ei
bine, în mare m-am descurcat, mă puteţi ajuta să-mi acopăr
barba?”
Carol, care era creştină, s-a rugat: „Doamne, omul care se
află înaintea mea are nevoie să îl ajut să se machieze şi mă
simt dezgustată… Doamne, nu pot să o fac. El, care este
bărbat, vrea să se îmbrace ca o femeie. Mă face să mă simt
- 17 -
murdară şi mi se pare dezgustător…” Domnul a răspuns:
„Carol, cel care se află înaintea ta nu este mai păcătos decât
oricine altcineva, nici chiar decât femeia pe care tocmai ai
servit-o.” Carol l-a ajutat.
Această poveste arată un anumit lucru, şi anume că avem
tendinţa de a judeca oamenii pe care nu ne simţim
confortabil să îi avem în preajma noastră, în special pe LGBT.
De câte ori am construit ziduri în jurul nostru ca să ne izolăm
în biserică de anumite grupuri din societate? Dacă s-ar spune
adevărul despre aceasta, ne-am simţi la fel de dezgustaţi
cum s-a simţit Carol în această poveste.
Dacă ne-am aminti cum ne-am interesat de alţi creştini,
am recunoaşte că am făcut-o numai după ce am căpătat
respect pentru ei şi numai după un anumit timp. Cum
căpătăm respectul? Aceasta are loc numai când îi privim pe
alţii cum am vrea să ne privească ei pe noi. Există pericolul
ca dacă un homosexual sau un transgender îşi învinge teama
și Domnul lucrează în viaţa sa și vine la biserica noastră, să
stricăm totul având aşteptări nerealiste de la el. Prin
aşteptări nerealiste înţeleg că aşteptăm să fie după tiparul
nostru şi să fie ca noi. Putem, de asemenea, transmite o
atitudine socială de genul: „Acum că eşti mântuit,
întâlneşte-te cu o femeie şi căsătoreşte-te.”
Trebuie să ne amintim că nu heterosexualitatea este
obiectivul final, ci sfinţenia şi dragostea pentru Domnul, deci
să tratăm pe fiecare cu respect.
[Danny Blackwell, Called to Compassion. Copyright ©
Danny Blackwell. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul
în limba engleză este publicat pe site-ul
www.transchristians.org.]

- 18 -
 EUTANASIINDU-I PE CEI NEFERICIȚI: NEVOIA URGENTĂ DE A
IUBI
DR. JENNIFER ROBACK MORSE

Cazul belgienei care s-a sinucis fiind asistată de medici,

după o operaţie de schimbare de sex, arată nu numai că
trebuie să examinăm mai îndeaproape cauzele disforiei de
gen, ci şi că trebuie să oferim tuturor oamenilor dragostea
pentru care au o nevoie atât de profundă.
Nancy a fost fiica unei mame care vroia fii.
„Am fost fata pe care nu o vroia nimeni… În timp ce fraţii
mei erau sărbătoriţi, eu am primit ca dormitor magazia de
deasupra garajului. «De ai fi fost băiat!», se plângea mama
mea. Eram tolerată, nimic mai mult.”
Mama lui Nancy a confirmat povestea ei.
„Când am văzut-o prima dată pe Nancy, visul meu s-a
spulberat. Era atât de urâtă… Am născut un copil scheletic.
Moartea ei nu mă deranjează.”
Mama ei a spus că scrisoarea de rămas bun pe care i-o
scrisese domnul Verhelst [identitatea lui Nancy după
operaţie, n. trad.], explicând motivele sale de a alege
eutanasia, nu sosise încă, adăugând: „Cu siguranţă o voi citi,
dar va fi plină de minciuni.”
„Pentru mine acest capitol este închis. Moartea ei nu mă
deranjează. Nu simt întristare, nici îndoială sau remuşcare.
Nu am avut niciodată o relație, prin urmare relația dintre noi
nu putea fi ruptă.”
Respinsă de părinţi ca fată, Nancy a devenit un băieţoi,
iar mai apoi lesbiană. Transformarea ei în bărbat în anul
2009 a început cu o terapie cu hormoni, urmată de
masectomie şi, în final, de o operaţie de construire a unui
penis. Dar procedura nu a decurs cum plănuise ea.

- 19 -
 În orele dinaintea morţii sale, domnul Verhelst a spus:
„Am fost gata să celebrez noua mea naştere. Dar când m-am
uitat în oglindă, am fost dezgustat de mine însumi. Noii meu
sâni nu erau după aşteptările mele, iar noul meu penis avea
simptome de respingere. Nu vreau să fiu… un monstru.”
A fost prima dată când cineva din Belgia a ales eutanasia
după schimbarea sexului, iar aceasta s-a întâmplat la puţin
timp după ce s-a aflat că eutanasia este acum cauza a
aproape 1:50 de decese în Belgia.
Lumea modernă promite sănătate şi fericire prin ştiinţă.
Se presupune că ştiinţa oferă controlul uman asupra
constrângerilor naturii. Ceea ce, la rândul său, ne va face
fericiţi, deoarece se crede că exercitarea liberă a voinţei este
cheia către fericirea omenească.
Ştiinţa nu i-a oferit fericire lui Nancy Verhelst. Ştiinţa a
ajutat-o să-şi exercite voinţa, sigur – dar aceasta nu a fost de
ajuns.
Ştiinţa psihologiei este inadecvată în a se ocupa de
problema existenţială a lipsei de dragoste şi a singurătății.
Ştiinţa medicală nu este soluţia pentru o problemă spirituală.
Nu ne putem mântui pe noi înşine. Numai Dumnezeu ne
poate mântui. Numai dragostea lui Dumnezeu ne poate
ajuta să îi iubim pe alţii când orice speranţă pentru dragoste
este pierdută. Aceasta tocmai când nevoia de dragoste este
mai mare. Noi, cei care am simţit această dragoste, trebuie
să fim mai hotărâţi în a împărtăşi-o altora.
[Extras din Jennifer Roback Morse, Ph.D., Euthanizing the
Unhappy: The Urgent Need for Love. Copyright © 2013
Jennifer Roback Morse. Jennifer este fondatoare și
Președinte la Ruth Institute. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul www.thepublicdiscourse.com.]

- 20 -
 SHEMALELE SUNT BĂRBAȚI, NU FEMEI

Shemalele nu sunt femei. Vă vine să credeți sau nu,

shemalele sunt de fapt bărbați, având aparat genital
masculin pe deplin funcțional.
De aceea, în ochii lui Dumnezeu, relațiile sexuale cu
shemale sunt în mod clar homosexualitate. Nu contează cât
de mult arată ca femeile, shemalele au cromozoni XY și
aparat genital masculin.
Nu numai că shemalele Îl nesocotesc pe Dumnezeu
practicând homosexualitatea, ci îndrăznesc să se dea drept
femei, ceea ce este împotriva legii lui Dumnezeu.
Deuteronom 22:5: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte
bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti;
căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea
Domnului Dumnezeului tău.”
Shemalele sunt bărbați care încearcă să fie femei,
nesocotind planurile naturale ale lui Dumnezeu pentru
omenire. Fiindcă, așa cum știm cu toții, Dumnezeu a
intenționat să fie numai două sexe – bărbat și femeie, cu
nimic între!
Matei 19:4: „Drept răspuns, El le-a zis: Oare n-aţi citit că
Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte
femeiască?”
Deși în aparență shemalele par să fie femei frumoase,
bărbații heterosexuali trebuie să fie atenți pentru a nu se
lăsa ademeniți de farmecele lor.
Dacă ești un creștin trăitor, veghează ca să nu cazi pradă
manevrelor lor, păstrând în minte ce spune Biblia despre
masculinitate și feminitate și despre relațiile sexuale permise
de Dumnezeu.
Dacă ești un transsexual bărbat-către-femeie, avem o
veste bună pentru tine. Hristos a murit și pentru tine și te
- 21 -
poate elibera din robia transsexualității! Schimbarea este
posibilă. Dumnezeu dă biruinţă. Scrie-ne și vom fi alături de
tine în această luptă.
[Copyright © 2015 www.contracurentului.com]

VERSETE DIN BIBLIE PENTRU TRANSSEXUALI

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după

chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască
i-a făcut.” (Geneza 1:27)
„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi
bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine
face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului
Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22:5)
„Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea
Domnului.” (Deuteronom 23:1)
„Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o
femeie. Este o urâciune.” (Levitic 18:22)
„Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”
(Matei 5:4)
„Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să
prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din
belşug.” (Ioan 10:10)
„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva
oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei
nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea
lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este
descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În
adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi
dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te
uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că
nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe
Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au
- 22 -
mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără
pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au
înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor
într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări,
dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea,
Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele
inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au
schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi
s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este
binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu
i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au
schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este
împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea
firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii,
au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri
scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru
rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în
cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor
blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns
plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de
lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de
înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori,
urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi,
născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere,
călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi,
fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce
fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu
numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”
(Romani 1:18-32)
„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără
plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos,
Domnul nostru.” (Romani 6:23)

- 23 -
 „Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă,
avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această
stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea
slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în
necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta
aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că
dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin
Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” (Romani 5:1-5)
„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu,
să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui
Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă
duhovnicească.” (Romani 12:1)
„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă
prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi
bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”
(Romani 12:2)

- 24 -
 O VIAŢĂ NOUĂ

BĂRBATUL DIN OGLINDĂ

SY ROGERS

Imaginaţi-vă – eu să fiu căsătorit!

Era o zi de bucurie şi de sărbătoare, de împărtăşire a
dragostei între familie şi prieteni. Lângă mine se afla soţia
mea, femeia pe care o iubeam. Dar specială cum era, nunta
noastră avea o semnificaţie mult mai adâncă.
Într-o vreme nu aş fi crezut pentru nimic în lume că o
asemenea împlinire ar fi fost posibilă pentru mine. Cu numai
trei ani în urmă, eram pierdut în căutarea identităţii mele,
căutând cu disperare dragoste şi acceptare. Eram
transsexual – sau cel puţin aşa spunea psihiatrul meu. Deşi
din punct de vedere fizic eram bărbat, mă simţeam
„prizonier” în trupul care nu trebuia. Eram obsedat de
dorinţa de a-mi schimba sexul exterior şi de a-mi conforma
trupul cu cea care credeam că eram în realitate – atât
mintal, cât şi emoţional. M-am convins pe mine însumi şi am
încercat din greu să-i conving pe alţii că pentru mine,
operaţia de schimbare de sex era necesară, ca să pot avea o
viaţă împlinită.
Uitându-mă la filme în copilărie, am observat că fata era
întotdeauna obiectul atenţiei şi afecţiunii eroului. Mă durea
inima când mă gândeam: „Aş vrea să fiu aşa.” Ani de zile mai
târziu, urma să trăiesc fantezia din copilărie şi să devin „ca o
femeie”, în speranţa de a fi în sfârşit iubit cu adevărat.
Prima jumătate a vieţii mele a fost ca un lagăr de
concentrare emoţională: mama mea alcoolică a fost
omorâtă într-un accident de maşină când eu aveam

- 25 -
patru ani. Înainte de aceasta, fusesem molestat sexual de un
„prieten” de familie. După moartea mamei, am fost
despărţit de tatăl meu timp de un an. Trăiam într-un vid
emoţional. Identitatea şi siguranţa mea ca băiat erau lăsate
neconfirmate şi nehrănite. Mai târziu, la şcoală, am fost
permanent ridiculizat, am fost respins şi abuzat fizic din
cauza manierelor mele efeminate. Deşi am încercat să mă
„conformez” normei, am fost continuu etichetat ca un
homosexual şi un bărbat ratat. Nu e de mirare că aveam
probleme. Ca adolescent, nu mă identificasem încă drept
homosexual. Totuşi, eram desigur conştient de atracţia mea
faţă de cei de acelaşi sex şi simţeam teamă şi ruşine. Câţiva
ani mai târziu, când m-am implicat, în cele din urmă, în
mediul homosexual, am simţit aşa o uşurare! M-am simţit
acceptat şi înţeles. În sfârşit, aparţineam unui loc. A fost
grozav pentru un timp. Nu după mult, trăiam palpitant şi
periculos, şi înconjurându-mă întotdeauna de oameni care
să-mi confirme şi să-mi consolideze viaţa de homosexual.
În cele din urmă, am fost staţionat în Hawaii. Acolo am
arătat un interes total pentru latura întunecată,
cufundându-mă în mediul homosexual. Mulţi homosexuali
sunt maturi şi responsabili, dar eu, ca mulţi alţii, nu eram.
Am ajuns să mă implic în prostituţia cu minori, în abuzul de
droguri şi în viaţa de stradă, uneori periculoasă.
Dar am şi obosit din cauza stilului de viaţă homosexual în
care eram implicat. În spatele faţadei de acceptare şi a
promisiunii de a fi iubit, am văzut mulţi oameni nefericiţi,
cinici şi disperaţi. Toţi căutau evazivul „partener perfect”
care să-i împlinească. Cuplurile care susţineau că sunt
îndrăgostite constituiau adesea obiectul invidiei şi al
îndoielii. „Cât va dura de data asta? Este posibil ca aceasta să
fie tot ce înseamnă viaţa?” mă întrebam eu. Cei mai mulţi
dintre prietenii mei homosexuali spuneau că ne-am născut
- 26 -
homosexuali – nu ne puteam schimba. Unii credeau chiar că
Dumnezeu îi crease homosexuali.
După o călătorie de câteva luni în Orient, am aflat că doi
dintre cei mai apropiaţi prieteni homosexuali ai mei
frecventau o „biserică homosexuală” – Biserica Comunităţii
Metropolitane (MCC) din Honolulu. Înfiinţată în Los Angeles
în 1968, MCC le urează bun venit, în mod deschis,
homosexualilor şi interpretează Biblia pentru a zugrăvi un
Dumnezeu care binecuvântează relaţiile homosexuale
monogame.
Pe vremea aceea nu eram prea interesat de Dumnezeu,
dar mi-a plăcut ideea unei religii care să-mi aprobe
sexualitatea. Până în acel moment oamenii religioşi, deşi
adesea sinceri, păreau să-mi ofere doar un mesaj al
condamnării. Credeam că Dumnezeu îi iubeşte pe
heterosexuali. În cele din urmă, cei doi prieteni homosexuali
ai mei au devenit primul cuplu masculin „căsătorit” în statul
Hawaii. Eu am fost unul dintre cavalerii de onoare la nunta
lor.
În primăvara anului 1977, mi-am încheiat serviciul militar
activ şi m-am întors în oraşul meu natal. Câteva luni mai
târziu, am primit o scrisoare de la prietenii mei homosexuali
– „cuplul căsătorit” din Hawaii. Mă înştiinţau că mariajul lor
luase sfârşit şi că renunţaseră la stilul de viaţă homosexual şi
la identitatea homosexuală. Acum erau creştini. Spuneau că
învăţăturile bisericii homosexuale nu erau adevărate, dar că
puteam găsi adevărul eu însumi în Biblie. Sperau că voi
înţelege şi încheiau adăugând că se rugau pentru mine. Nu
mai auzisem niciodată aşa ceva. „Ce trădători!” am gândit
eu.
Ieşirea mea din viaţa homosexuală a început prin
încercarea mea de a dobândi dragostea masculină, devenind
femeie prin schimbare de sex. Deşi, în cele din urmă, nu am
- 27 -
recurs la operaţie, urmam terapie cu hormoni şi trăiam ca
femeie cam de un an şi jumătate. Totuşi, am înţeles că
operaţia nu-mi putea rezolva cu adevărat problemele şi
nu-mi putea garanta că voi primi dragoste. Înţelegând că
nu-mi condusesem prea bine viaţa pe cont propriu, în cele
din urmă, am început să-L caut cu sinceritate pe Dumnezeu.
M-am întors la Biblie, ştiind că voi afla răspunsul acolo.
„Veniţi acum să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi
păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada;
de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Dacă veţi voi şi
veţi asculta, veţi mânca roadele cele mai bune ale ţării; dar
dacă nu veţi voi şi vă veţi răzvrăti, veţi fi înghiţiţi de sabie,
căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 1:18-20)
Când am citit acest verset, am fost zdrobit. Amărăciunea,
vina şi ruşinea pentru anii pierduţi ai vieţii mele s-au revărsat
şi am plâns la piciorul patului. Mi-am recunoscut eşecul şi
vina înaintea lui Dumnezeu şi am strigat la El: „Dumnezeule,
nu pot schimba ceea ce sunt, dar vreau să fiu schimbat! Ştiu
că ai putere. Fă-mă bărbatul care vrei Tu să fiu!”
Să fiu plăcut lui Dumnezeu, să fiu iubit şi nu respins de El,
era tot ce vroiam. Când mi-am predat viaţa în mâinile Lui,
încrezându-mă în El, „omul vechi” a murit şi „noul eu” s-a
născut! Ce mi se întâmplase? Nu eram sigur, dar mă
simţeam bine. Liniştit. Curat. Iertat. Şi încrezător că
Dumnezeu va fi acum cu mine, pentru a mă ajuta să trăiesc o
viaţă în mod clar diferită.
Credinţa mea reaprinsă în Dumnezeu a fost cea care m-a
condus pe un drum nou, ceea ce altădată credeam că era
imposibil pentru mine. Nu că încercam să nu mai fiu
homosexual. Nu ştiam „cum” sau dacă era posibil. Dar eram
doritor să mă opresc din a-mi trăi viaţa punând condiţii. În
schimb, i-am predat viaţa mea lui Dumnezeu, în condiţiile
Lui. Acestea se întâmplau în ianuarie 1980.
- 28 -
 Pe atunci, prietenii mei homosexuali credeau că am
înnebunit. Au zis că mă voi întoarce în baruri într-o
săptămână, o lună, un an. Nu m-am întors niciodată. Dar nu
a fost uşor. Am trecut printr-o mulţime de lupte la început,
dar, ca în cazul eforturilor care merită, perseverenţa a
meritat. Astăzi mă bucur foarte mult de oportunitatea de a
depăşi problemele din trecut. Mă bucur că sunt soţ din 1982,
şi că sunt tată. Nu este o dovadă că nu sunt homosexual, dar
este dovada unei vieţi pe care nu am crezut-o vreodată
posibilă. Procesul de recuperare a avut nevoie de timp şi de
efort, şi de încurajare, şi de responsabilitatea prietenilor mei,
care m-au sprijinit. Mai important, recuperarea a depins de
dorinţa mea de a coopera cu Dumnezeu. De-a lungul anilor şi
în întreaga lume, orice om pe care l-am cunoscut personal
sau care ştiu că a învins homosexualitatea, a reuşit ca o
consecinţă directă a unei vieţi încredinţate lui Dumnezeu şi
umblării cu Hristos. Deşi nu-mi voi trăi niciodată viaţa ca şi
cum nu aş fi fost nicicând homosexual, sunt capabil să
trăiesc depăşind faptul că am fost homosexual.
Fiind cel mai dur critic al meu, uneori este dificil pentru
mine să percep schimbările pe care Dumnezeu le-a făcut în
viaţa mea. Poate că nu voi atinge niciodată standardul
nerealist al societăţii pentru masculinitate. Dar acum trăiesc
după un set diferit de valori – privesc la Isus. El este
exemplul meu, ţinta mea finală şi obiectul dorinţei mele.
În peste un deceniu de trăire a unei vieţi noi, pline de
provocări, dar satisfăcătoare, am avut oportunitatea unică
de a călători prin lume şi de a sluji celor zdrobiţi sexual. Am
întâlnit multe sute (dacă nu mii) de bărbaţi şi femei care au
învins diferite tulburări sexuale. Mult mai mulţi se află „în
procesul de recuperare”, o expresie care cred că descrie cu
acurateţe triumful neîntrerupt al lui Dumnezeu în vieţile
celor împăcaţi cu El. Cum s-a spus adesea: „Dumnezeu
- 29 -
primeşte glorie şi din proces – nu doar din rezultatul final.” A
deveni creştin este doar începutul!
Într-o seară, pe când mă pregăteam de culcare, Domnul a
vorbit inimii mele, spunându-mi: „Priveşte în oglindă!
Spune-Mi ce vezi.” Am privit o clipă şi am spus: „Văd o
creaţie nouă!” El a zis: „Da, dar priveşte din nou.” Am
făcut-o, iar apoi am spus: „Văd un copil al Regelui – un
slujitor al lui Isus – şi frumuseţe din rămăşiţele vieţii mele din
trecut.” Dar ştiam că nu acestea erau răspunsurile pe care le
căuta El. Ce încerca să-mi spună Domnul? M-am uitat din
nou în oglindă. „Ce vezi, fiule?” În cele din urmă, am înţeles.
„Văd că bărbatul, bărbatul din oglindă – sunt eu.”
[Sy Rogers, The Man in The Mirror. Copyright ©
Sy Rogers. Tradus şi publicat cu permisiune. Modul dramatic
în care Sy a învins homosexualitatea şi transsexualitatea a
fost făcut cunoscut pe şase continente, în numeroase
publicaţii şi în interviurile sale din mass-media. Sy a fost
gazda unor emisiuni de televiziune şi radio care abordau în
mod specific recuperarea din probleme sexuale. El şi soţia
lui, Karen, sunt căsătoriţi din anul 1982 şi au o fiică. Mai
multe informaţii despre Sy Rogers sunt disponibile pe site-ul
www.syrogers.com. Articolul în limba engleză este publicat
pe site-ul www.exodusglobalalliance.org.]

CONFESIUNEA MEA
JIMMY

Scris în jurnalul de rugăciune al lui Jimmy cu doar două

săptămâni înainte de operaţia lui programată pentru
schimbarea sexului.
Dumnezeule, am nevoie de ajutorul Tău aici! Nu îl aştept
şi nu simt că îl merit. Uite ce lucruri deplorabile am spus, am
gândit, am făcut!
- 30 -
 Am reuşit să trăiesc o viaţă duplicitară în cea mai mare
parte a mizerabilei mele existenţe. Iar acum, de mai bine de
un an… am făcut lucruri pe care eu însumi le găsesc imposibil
de crezut. Este nevoie să le pun în ordine cronologică? Nu!
Tu, Dumnezeul meu, le cunoşti pe toate!
Am adus asupra mea cea mai îngrozitoare ruşine.
Egocentrismul meu, narcisismul meu infantil, nevoile mele
dezgustătoare şi aproape inimaginabile.
Minciunile. Ascunzişurile. Imoralitatea. Mândria.
Lucrurile ruşinoase. Înşelăciunile. Comploturile. Mascarada…
Teama de a fi descoperit. Satisfacţia în lucrurile pentru care
ai murit Tu!
Sunt pe o direcţie care poate duce la o ciocnire… fără să
am pe nimeni care să mă salveze. Nu există nimic ascuns
acum care nu va fi pe deplin descoperit într-o zi. Inima mea
egoistă va fi atunci citită şi cunoscută de toţi. O! Tortura
gândului în sine! Pare să nu existe niciun remediu de durată,
nicio soluţie reală. Mi-e atât de ruşine şi mi-e atât de teamă.
Nu îndrăznesc să-mi ridic ochii la Tine, fiindcă mulţimea
faptelor mele trădătoare sunt fără număr, foarte posibil, fără
scuză sau remediu!
Emoţiile mele amorţite au blocat Adevărul şi întreaga
apăsare a trădărilor, ruşinii şi remuşcării mele. Teama mă
învăluie. Groaza îmi bântuie fiecare pas. Teama… că sunt
inaccesibil; cu siguranţă, dincolo de abilitatea omenească de
a ierta. Teama… că dacă aş fi iertat o dată cu bunătate, aş
repeta, ca un rob, condamnabilul ciclu.
Oricâtă credinţă îmi rămâne… o folosesc acum cu această
cerere, ca să mă ierţi şi să restaurezi sufletul meu rănit.
I-am rănit şi i-am ofensat profund pe cei pe care îi iubesc
cel mai mult, în special pe cea mai preţioasă femeie… cu care
Tu mi-ai dat permisiunea să-mi împart viaţa, ca şi preţioasa
mea familie.
- 31 -
 Mi-am devastat propriul suflet, foarte posibil destinul
etern. Ţi-am dezonorat Numele. Nu pot să continui, să mă
întorc sau să rămân în această mascaradă; dar simt ştreangul
fatalist care cere „doar încă un dans”?
Pare teribil, aproape un afront ridicol să mai stărui o dată
pentru acceptarea şi iertarea Ta. Tu eşti Cel Atotputernic şi în
întregime Unul Singur. Numai Tu cunoşti intenţiile inimii
mele. Numai Tu mă poţi judeca cu dreptate.
Am nevoie de ajutor – de ajutorul Tău! De vindecarea Ta.
Te rog, ajută-mă. Nu mă lăsa să mă înec în întristare sau să
atârn în laţul lui Iuda, al simplei remuşcări! Nici nu mă lăsa să
pier în păcatul meu.
Te rog, ajută-mă şi salvează-mă. Curăţă sufletul meu de
idolatria sinelui. Te rog, mângâie-i pe cei pe care i-am
ofensat şi trădat. Te rog, iartă-mă pentru nenumăratele
moduri în care am trăit independent de Tine. Închinarea mea
faţă de ceea ce este creat, te rog, iart-o! Şi modul nesăbuit în
care am abuzat de harul Tău. Amin.
[Jimmy, My Confessional. Copyright © Help 4 Families.
Tradus şi publicat cu permisiune. Organizația poate fi
contactată la adresa: Help 4 Families, PMB 156,
378 Diederich BLVD, Ashland, Kentucky 41101, USA, telefon:
(01)814.598.4952, e-mail: info@help4families.com,
denise@help4families.com. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul www.help4families.com.]

CREDEAM CĂ SUNT DE SEX OPUS!

GRANTLEY MORRIS

Mărturia unui insider

Ajutor folositor pentru gazde şi alţi alteri
Următoarele sunt scrise de un alter sau insider – una din
personalităţile multiple ale unui bărbat care a suferit din
- 32 -
pruncie un abuz fizic şi sexual sever. Iniţial a scris acestea
pentru a ajuta o supravieţuitoare a Abuzului Satanic Ritualic
care încerca să accepte că are alteri. Ceea ce a scris el a fost
atât de bun, încât am obţinut permisiunea sa de a împărtăşi
și altora. I-am cerut, de asemenea, să adauge mai multe
detalii la mărturia lui. Eu am acţionat ca scriitor din umbră,
dar în mare parte ceea ce urmează sunt cuvintele lui.
Termenul „gazdă” se referă la personalitatea care îl
controlează pe cel care suferă de tulburare de personalitate
multiplă, mai des decât celelalte personalităţi.
„Am fost formată când eram violată în grup într-o baie, la
vârsta de şaptesprezece ani. Am crezut că probabil am
meritat ce am suferit, fiindcă parțial atacul a fost plăcut.
Cu doar câteva luni în urmă, am ieşit din nou la
suprafaţă. Am fost şocată să descopăr că, în loc să am trupul
unei fete zvelte de şaptesprezece ani, de 61 de kilograme,
m-am trezit în trupul cuiva cu adevărat bătrân (în vârstă de
patruzeci şi trei ani), de 135 de kilograme! Şi ca şi cum nu ar
fi suficient de consternant, este un trup de bărbat! Eram
sigură că sunt o femeie tânără. Îmi dădusem un nume de
femeie. Am încercat să-i spun gazdei mele să mă lase să
cumpăr îmbrăcăminte pentru femei şi să mă lase să umblu
pe afară aşa. A fost înnebunit. Chiar nu am înţeles de ce nu
mă lăsa. Eram fată. Chiar şi gazda mea mă vedea ca pe o fată
în interior, când se uita la mine, fiindcă aşa mă arătam lui.
Gazda mea obişnuia să mă ducă în baie şi să mă pună să
mă uit în oglindă. Era ciudat. Ceea ce vedeam şi simţeam în
minte, nu era deloc ce era în oglindă. Mă atingeam şi
încercam să-mi simt sânii, şi nu erau acolo. Asta chiar mă
înnebunea.
Eram sigură că eram în trupul greşit. Era incredibil de
confuz. Uram acel trup. Dorisem să urc pe scenă şi să-i fac pe
bărbaţi să se uite la mine.
- 33 -
 Nu m-am descurcat deloc bine. Pedepseam trupul,
gândind că era pur şi simplu greşit. Era cu adevărat
înspăimântător. Le-a luat ceva timp gazdei mele şi alterului
unei prietene şi lui Grantley, ca să mă ajute. Ei toţi îmi
spuneau că eram cu adevărat bărbat şi că doar simţeam că
sunt femeie.
Frustrarea şi consternarea de a avea un trup de genul
greşit şi cu o greutate şi o vârstă complet greşite,
reprezentau doar o părticică în problemele mele. Mă durea
foarte tare. Îmi era întotdeauna teamă că voi fi violată din
nou şi eram plină de durere. Îl uram pe Dumnezeu şi aveam
o furie plină de mânie față de El. Am crezut că mă va viola,
mă va răni şi mă va respinge, la fel cum au făcut-o oamenii.
Asta mă făcea să-mi fie foarte teamă.
Isus îmi apărea. Strigam la El şi chiar Îl înjuram,
spunându-I să plece de la mine. El doar stătea acolo. Nu a
strigat înapoi la mine, nici nu a încercat să mă atingă sau să
mă rănească. Convinsă că va sfârşi prin a mă răni şi a mă
respinge, am vrut să depăşesc impasul. Îi spuneam că ar
trebuia să mă urască şi să mă folosească precum pe o curvă.
Apoi începeam să mă lovesc, iar şi iar.
Îmi făceam lucruri îngrozitoare, iar ori de câte ori
Dumnezeu mă oprea să mă rănesc, Îl înjuram pentru că mă
oprea. Întotdeauna durându-mă, vroiam să mă omoare. Ori
de câte ori a arătat că mă iubeşte, I-am spus că e un
mincinos. Pentru mine, dragostea însemna să fiu folosită ca
o curvă.
Odată, când îmi era atât de teamă de Isus încât am vrut
să mă ascund de El, I-am cerut să plece. Ştiţi ce s-a
întâmplat? A făcut-o! Apoi a venit un demon. Panicată, i-am
spus repede lui Isus că îmi părea aşa de rău şi L-am rugat să
Se întoarcă şi să nu plece.

- 34 -
 Alice este o prietenă de-a mea care are alteri. Locuieşte
în alt stat, dar ne scriem adesea e-mailuri, iar uneori ne
telefonăm. După ce i-am spus unui alter al ei că am fost
violată, am început să mă simt diferit. Când păstrezi lucrurile
secrete, par mult mai înspăimântătoare şi mai ruşinoase
decât sunt de fapt. Crezusem lucrurile degradante pe care
abuzatorii mei le spuseseră despre mine şi am crezut că
meritam ceea ce îmi făcuseră, dar cu ajutorul acestui alter,
încet, încet mi-a devenit clar că ce spuseseră şi făcuseră ei
era rău şi greşit. Acelaşi gen de oameni L-au bătut pe Isus
până ce sângele a curs în jos pe El şi s-a făcut băltoacă pe
pământ la picioarele Lui. L-au dezbrăcat, I-au pus spini pe
cap şi L-au atârnat pe cruce până a murit.
Alterul lui Alice m-a ajutat să văd că Isus nu avea să-mi
facă rău, că El nu era ca abuzatorii şi violatorii care mă
răniseră în trecut. Ea a spus că Isus a suferit pentru noi, ca să
poată lua în trupul Lui durerea noastră, suferința noastră şi
orice lucru greşit pe care l-am făcut vreodată. Suferind atât
de mult, El ştie exact cum mă simt şi chiar mai mult de atât.
Și El a trecut prin asta.
Totuşi, gândul că Isus vrea să-mi îndepărteze durerea
m-a speriat. Am crezut că existam numai ca să port durerea,
deci îmi era teamă că voi dispărea, dacă Isus lua durerea. Şi
chiar fără acel gând, tot eram îngrozită să fiu lângă Isus. Cum
putea El iubi o lepădătură murdară ca mine? Nu ştia că
aveam toată acea murdărie pe mine de la viol? Era ca şi cum
gunoiul era încă pe mine din punct de vedere fizic, la fel cum
a fost imediat după viol. Încercam să-l curăţ, dar nu se
ducea.
Alterul lui Alice mi-a spus că lui Isus nu-I păsa dacă
veneam la el cu sutien sau cu boxeri. Ea mi-a zis la telefon că
Isus a murit pentru durerile mele şi că era blând şi nu mă va
atinge, dacă nu voi vrea eu să o facă.
- 35 -
 Unul din ceilalţi alteri cu care împart trupul, mi-a fost și el
de ajutor. Îi spunem Doisprezece, fiindcă avea doisprezece
ani când a fost format. El mi-a şoptit la ureche despre
dragostea lui Isus. Mi-a spus cât de mult l-a iubit Isus. Mi-a
spus cât de blând este Isus şi că nu era nevoie să mă tem de
El. Chiar nu vroiam să aud despre Isus, dar tânjeam după
acel fel de dragoste. Fiindcă Doisprezece este un alter, l-am
crezut.
Totuşi, adevăratul punct de cotitură a venit pentru mine
când am decis să-L fac pe Isus Domn al meu. Vroisem deja să
mor, dar atunci am decis că vroiam să trăiesc, dar nu vroiam
să continue chinul amintirilor despre trupul meu. Era ca şi
cum aș fi fost violată iar şi iar. Era atât de dureros. Vorbind la
telefon cu alterul lui Alice, I-am cerut lui Isus să fie Domnul
meu. Şi ştiţi ce? Isus a îndepărtat acea amintire a trupului. El
a devenit Alterul meu, luându-mi durerea la fel cum a luat
păcatul meu pe cruce.
Ajunsesem să exist ca alter ca să iau durerea gazdei mele
şi să o port pentru ea. Totuşi, Isus a venit ca să ia durerea
mea. El a murit pentru bunăstarea mea, după cum se spune
în Isaia 53, şi ca să poarte suferinţele mele.
Capitularea mea în faţa lui Isus – Cel de care m-am temut
mult – şi faptul că L-am lăsat să-mi poarte durerea, mi-au dat
în cele din urmă libertatea. Amintirile trupului au încetat, la
fel şi faptul că mă simţeam ca o femeie violată.
Ori de câte ori am amintiri, strig imediat la Isus şi le arunc
la cruce, iar apoi găsesc pacea. El a murit ca să-mi poarte
durerea, deci de ce ar trebui să o mai port eu? Vreau să
trăiesc! Vreau să fiu vie!”
Deşi ceea ce urmează este un răspuns personal pentru o
femeie care a suferit Abuz Satanic Ritualic, este un răspuns
care dovedește o bună înțelegere a naturii problemei.
– Grantley
- 36 -
 „Dragă prietenă cu alteri, îmi pare rău că a trebuit să
înduri tot ce ai suferit. M-am rugat pentru tine şi voi
continua să o fac. Aşa au făcut şi gazda mea şi Şase (un alt
alter drăguţ, care împarte trupul cu mine). Şase Îl iubeşte,
pur şi simplu, pe Dumnezeu şi ştie că Dumnezeu este Tăticul
lui, care este perfect şi nu îi va face niciodată rău. Este bine
să îl ai pe Şase de partea ta când te rogi. El nu vrea niciodată
să se oprească. Pur şi simplu, iubeşte să discute cu Isus.
Alterii pot cu adevărat să simtă că vor să moară, dar
realmente noi vrem să trăim. Vrem ca gazda noastră să
trăiască, altfel nu i-am fi purtat durerea. Isus vrea să trăim,
altfel nu ar fi murit ca să poarte durerea noastră. El mă
iubeşte, iar dragostea Lui este atât de blândă şi de gingaşă.
De ce aş purta durerea, când El a murit deja pentru ea? Îmi
place să fiu liberă de durere!
La fel ca mine, alterii vor să trăiască, indiferent ce îţi spun
ţie. Numai că ei nu ştiu mai bine de atât. Dar tu îi vei învăţa.
Isus va coborî şi va fi tandru cu ei.
Fie ca Dumnezeul oricărei mângâieri să te mângâie în tot
necazul tău! Fie ca pacea Lui, care întrece orice pricepere, să
fie paza ta pentru totdeauna! Tu şi alterii tăi să găsiţi
vindecare şi odihnă în El, şi numai în El!
Dumnezeule Tată, coboară cu atingerea Ta vindecătoare
şi atinge toţi alterii minunaţi pe care îi are prietena mea.
Ştim că Tu iubeşti alterii şi Îţi mulţumim pentru asta. Tu nu
ne alungi. Fie ca alterii prietenei mele să ştie aceasta cu o
asigurare profundă. Tăticule, mângâie-i şi menţine-i. Fie ca
faţa Ta să strălucească peste ei. Fii adevăratul lor Consilier şi
Vindecător. Slujeşte-le în moduri în care numai Tu poţi. Te
rog, îndepărtează-le teama şi lasă-i să vadă că dragostea Ta
este cu adevărat şi întru totul uimitoare. Te iubim, Tăticule.
În Isus venim la Tine.

- 37 -
 Este important să ajuți alterii să se simtă în siguranţă. Nu
numai că acesta le va micşora durerea, dar cu cât se vor
simţi mai în siguranţă, cu atât vor împărtăşi mai multe
secrete, pentru a găsi vindecare.
Unul din lucrurile care am descoperit că sunt foarte
folositoare, este să vorbesc cu alţi oameni şi cu alţi alteri, ca
să nu mă simt aşa de izolată. Pe de altă parte, unii alteri care
locuiesc în acelaşi trup cu mine, obişnuiau să aștepte de la
Grantley ca să-i vindece. Este o gândire toxică. Un prieten
bun sau un consilier bun pot să ajute mult, dar vindecarea
vine de la Isus. Dumnezeu nu va împărţi gloria Lui cu un altul.
Isus este Cel care vindecă, şi numai El. Isus este Cel care a
plătit ca să ia durerea alterilor şi a gazdelor, nimeni
altcineva. Consilierii buni sunt fraţi şi surori care, ca noi
ceilalţi, continuă să crească în Hristos. Putem învăţa de la ei,
dar harul şi tăria vin numai din mâna Tatălui nostru iubitor.
În final, aş vrea să le pun o întrebare tuturor acelora care
cred că alterii sunt demoni. Chiar şi gazda mea obişnuia să
gândească în felul acesta despre mine. Asemenea acuzaţii
sunt devastatoare. Iubeşte Isus demonii? Slujeşte şi le
vorbeşte Isus demonilor? Vindecă Isus demonii? Nu!!! Nu!!!
Nu!!! Îl numesc demonii pe Isus Hristos, Domnul lor?
Niciodată! Ei Îl urăsc pe Isus. Isus face un singur lucru cu
demonii: îi alungă. Se luptă cu ei. Dar ne iubeşte cu tandreţe
şi delicateţe pe noi, alterii. Ne aduce viaţa. El este Alterul
alterului, precum spunea prietena mea.”
[Grantley Morris, I Thought I Was The Opposite Sex!
Copyright © 2007 Grantley Morris. Tradus şi publicat cu
permisiune. Grantley oferă suport personalizat la adresa de
e-mail healing@net-burst.net. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul www.net-burst.net.]

- 38 -
 DEVENIND BĂRBATUL CARE M-A FĂCUT DUMNEZEU SĂ FIU
DARREL THOMPSON

Deşi am crescut într-o familie creştină şi am mers la

şcoala duminicală, mi-am urmat propriul drumul şi, la vârsta
de treisprezece ani, am început să simt atracţii faţă de cei de
acelaşi sex. Le-am dat curs cu copii mai mari şi m-am
implicat apoi cu bărbaţi homosexuali şi bisexuali mai mari
decât mine. Când aveam nouăsprezece ani, m-am mutat de
acasă şi am întâlnit un bărbat pe care l-am crezut femeie. El
m-a prezentat altor „bărbaţi” ca el, care mi-au devenit
prieteni. Petreceam mult timp împreună. I-am întrebat cum
de ajunseseră astfel. Aşa că unul dintre ei m-a prezentat
unui medic din partea de jos a oraşului, care m-a evaluat şi
mi-a dat prima injecţie cu estrogen pentru a arăta şi eu a
femeie. În acel moment mi s-a făcut teamă. Dar prietenii mei
erau acolo, ca să mă ajute. Medicul mi-a lăsat pilule cu
estrogen şi cu steroizi. Eram pe cale să devin femeie, la fel ca
prietenii mei transgenderi.
Ca rezultat al estrogenului, m-am transformat fizic în
femeie, chiar dacă nu eram de fapt femeie. Cu trecerea
lunilor, au avut loc schimbări fizice. Eram speriat de ce
vedeam în oglindă. Totuşi, eram fericit cu ceea ce vedeam.
Odată cu schimbările fizice, personalitatea mea s-a
schimbat. Am devenit foarte arogant. Chiar dacă mi-au
crescut sânii, vroiam mai mult. Deci prietenii mei
transgenderi m-au prezentat unui bărbat atrăgător, care
avea o casă deosebit de mare şi de frumoasă, pe un deal. El
m-a dus în pivniţă şi mi-a zis să mă întind pe o masă.
Mi-a masat sânii. Apoi mi-a injectat un sân cu silicon gel
şi a început să îl umfle. Mi-am văzut sânii crescând chiar în
faţa ochilor mei. Mi-a cerut să-i spun când să se oprească.
Respiram foarte repede din cauza fricii. Dar în mai puţin de
- 39 -
două ore era gata. Am realizat că aşa îşi primesc sânii
bărbaţii transgenderi (prin injecţii neautorizate cu silicon –
aceste practici sunt periculoase din punct de vedere medical
şi nu ar trebui făcute). Uneori se strâng împreună pentru
ceea ce ei numesc o „petrecere de umflare” şi se injectează
unul pe celălalt.
Dar eram mulţumit de noii mei sâni. Credeam că eram
atrăgător şi mă simţeam încurajat de complimentele cercului
meu de prieteni transgenderi.
Totuşi, cu trecerea anilor, am devenit deprimat. Nu am
reuşit niciodată să fiu fericit sau să găsesc adevărata
dragoste. Eram îndrăgostit de un tip care credeam că era cel
mai bun lucru care mi se întâmplase vreodată. Dar el era
abuziv. În ciuda abuzului, aş fi făcut aproape orice pentru el.
Dar totul a fost în zadar, pentru că m-a părăsit pentru cineva
mai tânăr.
În viaţa homosexuală şi transgender, tinereţea este
foarte importantă. Drept rezultat, eram obsedat de trupul
meu şi de înfăţişarea mea. Ca să fii acceptat în acest stil de
viaţă, ai nevoie de un trup şi de o înfăţişare atrăgătoare.
În mulţimea transgenderilor din care făceam parte,
bărbaţii transsexuali care arătau a femei trebuiau să
corespundă anumitor criterii. Trebuia să avem trăsături
feminine mai accentuate; cu alte cuvinte, să arătăm mai
femei decât o femeie adevărată. Deci trebuia să avem sâni
mai mari, şolduri mai cambrate, ten fără defecte etc. Pentru
a face faţă, eram nevoit să cumpăr cele mai scumpe creme,
să iau o groază de pilule cu hormoni, să mă machiez ore în şir
în oglindă.
Îmi lua mult timp să mă aranjez şi să mă menţin în
contingentul frumuseţii, îndeosebi fiindcă nu eram femeie.
Astfel încât, deşi arătam mai bine decât cele mai multe
femei din zonă, totul era o şaradă, fiindcă, mai întâi de toate,
- 40 -
nici nu eram femeie şi îmi lua atât de mult timp ca să arăt a
femeie. Ca să merg la un bar sau la o petrecere aveam mult
de lucru. Rezultatul era o minciună zilnică.
Dar lauda din partea grupului meu de prieteni
transgenderi m-a făcut să continui. Mă aflam în centrul
atenţiei şi mă simţeam important. Când ni s-au alăturat
transgenderi mai tineri, am luat mai multe pilule cu
estrogen, ca să arăt mai feminin din punct de vedere fizic,
chiar dacă, din cauza măririi dozei, îmi era rău din punct de
vedere fizic.
Odată m-am văzut într-o oglindă laterală şi m-am temut,
fiindcă am crezut că era altcineva. Altădată mă simţeam atât
de deprimat şi de singur, încât m-am aşezat pe calea ferată,
vrând să fiu salvat, chiar dacă însemna să ajung la închisoare.
Având o sticlă de aproape doi litri de whisky, am plâns pe o
bancă publică. În noaptea aceea ploua şi am urinat pe mine,
iar şi iar. Eram beat. Îmi părea rău pentru mine însumi,
fiindcă nimănui altcuiva nu-i părea rău. După multe decepţii
de genul acesta, am vrut să-mi schimb viaţa.
Pentru mine, calea de ieşire din stilul meu de viaţă i-a
implicat pe părinţii mei, care s-au rugat, şi pe Domnul, care a
lucrat în inima mea. Nu-mi amintesc să fi venit cineva la
mine, dar ştiu că Duhul Sfânt lucra, astfel încât m-am întors
la Hristos şi am încetat să iau hormoni. Încet, încet am
început să arată ca genul pe care l-am primit la naştere.
Mi-am spus iar pe numele masculin, cel pe care mi l-au dat
părinţii şi la care renunţasem în toţi acei ani în care
încercasem să trec drept femeie. Am fost la conferinţa
Exodus şi am înţeles că eram o fiinţă nouă în Hristos. Am
început să mă plac pe mine însumi şi să mă înconjor cu
oameni creştini, şi m-am implicat în biserica locală. Ei mă
iubeau necondiţionat şi nu trebuia să arăt mereu „frumos”

- 41 -
pentru a fi cu ei. După ani de zile în care am trăit în acel stil
de viaţă, schimbarea a venit încet.
În cele din urmă, nimeni nu ar fi putut spune că ani de
zile fusesem femeie – cu excepţia unui lucru. Încă aveam
sâni. Astfel încât acum eram un bărbat cu sâni de femeie.
Ceea ce altădată mă făcuse atât de mândru, constituia acum
o sursă de agonie pentru mine. Nu aveam bani să plătesc un
chirurg şi blocul operator, pentru a îndepărta siliconul din
sâni. Bineînţeles, procedura nu era acoperită de asigurarea
medicală. Nu ştiam încotro să mă îndrept pentru asistenţă
financiară, deoarece aveam sentimentul că nimeni nu ar fi
înţeles cum am intrat într-o asemenea încurcătură şi că mi-ar
fi spus în schimb că aşa meritam. Dar ştiam că Dumnezeu nu
vroia să trăiesc aşa. El m-a făcut complet în dragostea Lui şi
avea să mă facă şi acum complet.
Am auzit despre PFOX (Parents and Friends of Ex-Gays
and Gays), o organizaţie nonprofit care strânsese fonduri
pentru operaţia de revenire la sexul iniţial pentru un alt fost
transgender. PFOX a fost de acord să strângă fonduri pentru
operaţie, anestezie şi blocul operator. Au găsit un chirurg
plastician catolic, care a acceptat să facă operaţia la un preţ
redus. O femeie creştină a finanţat operaţia. Cine ar crede că
oamenii pot fi atât de buni, încât să ajute financiar pe cineva
ca mine?
Am simţit multă nerăbdare şi nelinişte, în aşteptarea zilei
în care urma să aibă loc operaţia mea de revenire la sexul
iniţial. Credeam că nu va mai veni niciodată, iar când a venit,
eram speriat. La un moment dat, m-am gândit că nu o
meritam.
După ce s-a terminat operaţia, m-am uitat în jos ca să văd
rezultatul final şi de atunci nu am mai privit niciodată în
pământ. Acum puteam să fac lucrurile pe care le dorisem
dintotdeauna: să merg la sală, să întâlnesc oameni, să mă
- 42 -
îmbrac fără să mă tem că cineva va da peste mine şi să devin
mai activ din punct de vedere fizic. Am început să simt o
încredere pe care nu o avusesem niciodată înainte.
Astăzi sunt pregătit pentru ca Domnul să mă poarte la un
alt nivel, continuând să lucreze în viaţa mea. Isus mi-a
schimbat atât sufletul, cât şi trupul. Am fost schimbat,
pentru a devenit de neschimbat. Nici într-un milion de ani nu
aş fi crezut că voi depune o asemenea mărturie. După
părerea mea, indiferent ce ai făcut sau cu cine ai făcut, când
Dumnezeu este în tine, viaţa ta nu va mai fi niciodată
aceeaşi. Isus Hristos este cel mai bun lucru care mi s-a
întâmplat. El este mai frumos pentru mine decât orice
femeie în care aş fi încercat vreodată să mă transform.
Ieremia 29:11: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu
privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de
nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”.
[Darrell Thompson, Becoming the Man God Made Me To
Be. Copyright © Darrell Thompson. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.transchristians.org. Pentru ajutorul care nu mai este
disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global
Alliance.]

ERAM UN TRAVESTIT…

Obişnuiam să mă îmbrac ca femeile şi să le imit”,

reinterpretând scene sexy pentru mine însumi, începând de
la vârsta de doisprezece ani. Nu ştiu dacă asta mă clasifica
drept drag queen sau „imitator de femei”, „travestit” sau
altceva. Când am reușit să fac rost de echipament video şi
fotografic, interpretam acele scene şi imagini. Gândind că de
fapt cream un gen unic de artă, le-am încărcat pe internet.
S-a dovedit că doar ofeream altor oameni pervertiţi un
- 43 -
instrument pentru plăcerea proprie şi nimic mai mult. Eram
sătul de sentimentul vinovăţiei care vine după ce te îmbraci
aşa.
Obişnuiam să mă îmbrac şi să mă port ca femeile. Pentru
mine era o cale de a scăpa de viaţa mea stresantă, deşi
păstrarea secretului accentua stresul… Ceea ce mă făcea şi
mai izolat şi deprimat. Am încercat de atâtea ori să elimin
acest stil de viaţă, doar ca mai apoi să revin încă o dată la el.
Simţeam că nu mai avea rost să încerc să mă schimb.
Cu câteva luni în urmă, am văzut o fotografie a unei fete
transgender, care murise într-un accident de motocicletă la
puţin timp după ce fusese făcută fotografia. Viaţa se poate
termina pentru noi la o clipire din ochi.
Am fost îngrozit să nu am aceeaşi soartă, pentru că dacă
aveam să mor pe neaşteptate, urma să stau înaintea lui
Dumnezeu, pe deplin vinovat de idolul pe care îl creasem.
Teroarea că mă aştepta aceeaşi soartă m-a condus la
pocăinţă.
Niciun păcat nu este prea mare pentru a-l duce la
Isus Hristos. Mărturiseşte-ţi păcatele lui Isus şi cere-I să vină
în viaţa ta. El te va conduce pe calea sfinţeniei. Încrede-Te în
El că o va face. Datorită lui Isus Hristos, am învins travestirea.
[Tsh Ene, I Was A Transvestite… Copyright © 2013
Tsh Ene. Videoul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.youtube.com.]

FOST TRANSSEXUAL SAU FOST CREŞTIN?

MISSY

Numele meu este acum Missy. M-am născut bărbat şi,

bineînţeles, mi s-a dat un nume masculin. Am fost un copil
sensibil. Puţin diferit şi foarte tăcut; îmi plăcea pacea de la
ţară şi frumuseţea naturii, să fiu solitar, singur.
- 44 -
 În încercarea de a înţelege mai bine motivele psihologice
ale alegerilor pe care le-am făcut, am reflectat la educaţia pe
care am primit-o în familie. Un prim eveniment care mi-a
dăunat emoţional a fost când, la vârsta de patru ani, propriul
meu tată ne-a molestat sexual pe mine şi pe surorile mele. El
este mort acum.
Era un om blând, dar foarte puternic când era vorba să-şi
împlinească nevoile sexuale. Avea cincizeci și doi de ani când
m-am născut. Bănuiesc că o viaţă de pariuri şi cu multe alte
excese i-a domolit visele şi aspiraţiile. Munca lui mă
împiedica să îl văd prea mult. Deci am fost prea puţin
interesat să fiu ca el.
Pentru mine, experienţa trecerii prin copilărie, pubertate
şi viaţa de adult a fost furtunoasă, confuză şi plină de dureri
de cap. Pur şi simplu, mă simțeam pierdut într-o lume
dominată de alcool şi confuzie.
În timp ce făceam autostopul prin ţară, am fost luat o
dată în mașină de un prădător homosexual. El m-a introdus
în lumea lui. Aceasta m-a dezgustat, dar, în mod ciudat, mi-a
împlinit o nevoie. Am continuat să gravitez în jurul acelui loc
când şi când, timp de câţiva ani.
La douăzeci și patru ani m-am căsătorit cu o fată de
șaisprezece ani, ceea ce nu a fost deloc de ajutor. Căsătoria
noastră a durat patru ani. Am avut două fete. Dumnezeu să
mă ierte că am fost un soţ, un tată şi un ajutor lamentabil.
Ştiu că El a făcut-o. (1 Ioan 1:9)
În primii ani ai adolescenţei am dezvoltat o plăcere destul
de mare pentru îmbrăcămintea femeilor. Este posibil ca
atracţia mea pentru moda feminină să fi început mai
devreme, dar nu sunt sigur cu privire la asta.
Să vă povestesc despre prima mea întâlnire reală cu un
bărbat care se afla în perioada de tranziţie pentru a deveni
femeie. Lua hormoni feminini şi arăta în mare măsură ca o
- 45 -
femeie. Am fost şocat în străfundul sufletului meu să văd aşa
ceva. Atunci şi acolo s-a deschis o uşă în mintea mea. Multe
întrebări au început să-mi bombardeze mintea. „Poate că
sunt ca el”, am raţionat eu.
Nu la mult timp după ce l-am întâlnit, i-am făcut o vizită
personală medicului său. I-am spus că sentimentele îmi
spuneau că eram o femeie prinsă în capcana unui trup de
bărbat. Ceea ce suna corect.
Două luni mai târziu, luam hormoni feminini şi legam
prietenii cu mulţi alţii care frecventau grupuri de suport
pentru transgenderi.
După ce a trecut un anumit timp, psihiatrul m-a întrebat
dacă era ceea ce îmi doream. Răspunsul meu a fost: „Mai
mulţi hormoni, te rog.”
Aveam prieteni şi deveneam foarte popular. Ceea ce era
ceva foarte străin experienţei mele de viaţă. Mă simţeam
bine.
Optsprezece ani mai târziu, trupul meu devenise feminin
ca aspect, în aşa măsură încât, când mă îmbrăcam ca femeie,
eram pe deplin acceptat ca femeie în locurile publice; total
nedetectabil pentru oricine ca fiind de fapt un bărbat în
haine de femeie, cu excepţia celor mai apropiaţi membri de
familie şi a prietenilor. Deşi aveam o înălțime de 1,80,
structura mea osoasă nu a fost niciodată mare, puternică
sau deosebit de masculină.
Eram uimit… Era răspunsul la toate problemele mele. Sau
aşa credeam.
Dar apoi am început să pun serios sub semnul întrebării
moralitatea a ceea ce făceam. Am aruncat toţi hormonii
feminini cu câteva luni înainte de operaţia deja programată.
Părea realmente ceva greşit. Dar medicul mi-a dat alţi
hormoni şi m-a convins că făceam de fapt cel mai bun lucru
pentru mine, şi că nu-mi va părea niciodată rău că mi-am
- 46 -
schimbat sexul cu cel al unei femei. În sfârşit, m-am convins
în mintea mea, aducând argumente că era în ordine,
spunându-mi că eram doar supărat fiindcă că eram foarte
îngrijorat.
La patru ani după ce am început să iau hormoni feminini,
am zburat la Singapore. M-am prezentat la un chirurg de
seamă, specialist în schimbarea de sex. Am avut un interviu
de patruzeci și cinci de minute vineri, şi un alt consult de o
oră luni. Chirurgul, mulţumit, m-a invitat să revin în ziua
următoare pentru pregătirea operaţiei, care era programată
pentru miercuri dimineaţa.
De atunci am avut multe regrete. Am fost destul de
norocos să călătoresc mult prin lume. Oriunde am călătorit,
Domnul m-a adus în contact cu creştini care „mă citeau” şi
îmi puneau întrebări precum: „Îl cunoşti pe Dumnezeu?”
Răspunsul meu clasic la acea întrebare era: „O, da!” Doar ca
să-i fac să tacă.
Unul dintre cele mai ciudate lucruri mi s-a întâmplat în
timpul unui zbor de la Memphis la Nashville. O carte despre
profeţiile Bibliei fusese lăsată pe scaunul meu. A fost ca o
„prevenire” pentru mine.
Curând după aceea, Dumnezeu mi-a dat un vis. Mă aflam
cu faţa spre o intersecţie. La stânga mea era un cimitir. Iar la
dreapta mea, în sus, de-a lungul unei cărări abrupte,
şerpuitoare, era o biserică. Păream să fiu îmbrăcat într-un fel
de haine pastorale. Nu am înţeles niciodată pe deplin ce
însemna visul, dacă însemna ceva.
În următorii câţiva ani am ajuns să Îl cunosc pe
Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul meu.
După aceea m-am confruntat cu realitatea ticăloșiei a
ceea ce făceam ca transsexual bărbat-către-femeie operat.
Biblia spune că sodomia între bărbaţi este greşită. Relaţia
sexuală fizică între bărbaţi este greşită, la fel cum este şi
- 47 -
între femei. Devastat, am strigat: „O, Doamne! Ce-mi
rămâne de făcut?”
Deşi nu prea am spus altora, am întrerupt orice contact
fizic cu alţi bărbaţi. Apoi am început să mă îmbrac mai ales în
pantaloni şi topuri, dar tot arătam ca o femeie. Apoi am
încetat să iau hormoni feminini.
Vreau să-L glorific pe Dumnezeul meu şi să reîncep să
trăiesc ca bărbat, dar este o situaţie dificilă. Și numai să-mi
fac curaj ca să încep să iau hormoni masculini, este o
adevărată luptă. Faptul de a trăi din nou ca bărbat, va
distruge inevitabil prieteniile existente. Voi fi şocant pentru
cei care au ajuns să mă cunoască drept femeie. Dar nu mai
pot continua aşa mult timp.
Şi numai să-mi fac curaj pentru primul pas pentru a-mi
recâştiga masculinitatea, este greu. Ştiu că Isus Hristos Se va
îngriji de nevoile mele. Trebuie doar să mă rog mai mult.
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Missy
[Missy, Ex-Transsexual or Ex-Christian? Copyright ©
Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat pe site-ul
www.help4families.com.]

FUGIND DE MINE ÎNSUMI

KERRY

Domnul a făcut o transformare deosebită în inima mea.

Aspectul esenţial este că nu am o problemă de identitate de
gen, fiindcă ştiu exact cine sunt şi ce sunt. Sunt bărbat, sunt
un copil al Dumnezeului Celui viu, sunt soţul, iubitul şi
prietenul minunatei mele soţii (Patricia) şi, cel mai
important, sunt cine m-a creat Dumnezeu să fiu – şi anume
eu. Dacă aş spune orice altceva, ar fi o minciună.
- 48 -
 Adevărul este că am fost un fugar. Am trăit ultimii
patruzeci de ani sau cam aşa ceva, fiind o insulă pentru mine
însumi. Un cântec minunat scris de Bill Deaton (şi înregistrat
de Bob Carlisle) exprimă perfect ce am pe inimă. Se numeşte
O şansă de care trebuie să profit.
Adânc în inima mea, este o uşă închisă din construcţie.
Cu balamale ruginite de la lacrimile mele, o ţin închisă
faţă de toate temerile mele.
Dar mi-ai cerut să dărâm zidul, fără nicio protecție care
să mă prindă în cădere.
Este prea târziu să joc cu precauţie, este o şansă de care
trebuie să profit.
Deci am ales Dragostea, o Dragoste care ia o inimă atât
de rece şi o învaţă să se frângă.
Lacrimi pot să-mi curgă pe drum, dar este o şansă de care
trebuie să profit.
Pentru că am văzut dragostea luată în râs, toată lumea
vorbeşte, dar nimeni nu face.
Deci îmi ascund inima pe un raft, ca să nu o dau nimănui.
Dar mă dezintegrez când aud cuvintele Tale, vindecarea
va veni la cei care învaţă.
Schimbarea nu vine la cei care aşteaptă, este o şansă de
care trebuie să profit.
Fiindcă adevărata bucurie în trăire se găseşte numai în
iertare, iertarea celor care te-au traumatizat – lasă-i să
plece, lasă-i să plece!
Acum Tu ceri încrederea mea, care a fost atât de mult
abuzată.
Deci Îţi dau sinele meu care se sfărâmă – Este o şansă de
care trebuie să profit.
Iată reflecţiile mele.
Ştiu de când eram doar un băieţel că mama mea vroia să
mă fi născut fată. Nu-mi amintesc să mă fi îmbrăcat vreodată
- 49 -
în haine de fată – presupun că dorinţa era suficientă pentru
ea. Tatăl meu muncea foarte din greu şi lucra la orele cele
mai ciudate de care am auzit până în ziua de astăzi – o
săptămână ziua, o săptămână în schimbul doi, o săptămână
în schimbul trei, iar apoi o săptămână în schimburi de câte
două zile, două zile în schimbul doi şi o zi în schimbul trei. Şi
a făcut asta mai bine de treizeci de ani. Astfel încât era
întotdeauna obosit (şi puţin ciudat). Nu încerc să îl scuz. Că
nu a apărut la concertele mele de muzică, la (puţinele) mele
evenimente atletice sau chiar în ziua nunţii mele, încă mă
doare. Părea să aibă întotdeauna timp să joace o partidă de
golf sau să asculte un meci de baseball. Dar fiindcă mă
născusem la zece ani după fratele meu, am simţit
întotdeauna că eram oricum un accident – poate chiar o
povară.
Vara (în special după ce mama a fost diagnosticată cu
cancer), mă trimiteau la bunici. O adoram pe bunica; dintre
toţi oamenii din copilăria mea, vroiam să fiu exact ca ea. Îşi
făcea timp pentru toţi – şi poate chiar şi mai important
(pentru mine), şi era cea mai bună bucătăreasă de pe faţa
pământului! Realizez acum că avea calităţi pe care le vroiam
cu disperare. Era o persoană foarte iubitoare; se dădea peste
cap ca să fie binevoitoare şi de ajutor. Părea să aibă exact
personalitatea pe care ți-o doreai lângă tine. Nu că nu ar fi
putut fi dură, dacă trebuia. Credeţi-mă, dacă putea să îi facă
faţă bunicului meu, putea să facă faţă oricui!
Pe de altă parte, bunicul era mai degrabă egocentric şi îi
plăceau manipulările psihologice. Mă lua la pescuit din când
în când, dar ceea ce îi plăcea cel mai mult era să mă sperie
de moarte. Una din glumele lui repetate era să se uite fix la
mine (puţin nebuneşte) şi să-mi spună că o să ia aparatul de
ras cel vechi şi o să-mi taie părul în mijlocul nopţii. Sau că
într-o dimineaţă o să mă trezesc atârnând cu picioarele de
- 50 -
tavan. Îi producea o mare bucurie să-mi dea untul la masă şi,
chiar atunci când îl luam, să-l împingă puţin, iar degetul meu
cel mare să ajungă în mijlocul pachetului cu unt. Jocul lui
preferat era „mâini fierbinţi” – ştiţi, cel în care îţi pui mâinile
deasupra mâinilor celorlalţi jucători (palmă peste palmă) şi
încerci să-ţi dai mâinile la o parte înainte ca celălalt jucător
să-şi pună mâinile deasupra şi să le lovească pe ale tale.
Bunicul avea cele mai rapide mâini din lume, iar când te
lovea, nu se juca. De multe ori, mâinile mele erau roşii ca
sfecla, fiindcă nu fusesem destul de rapid. Bunica era mereu
pe urmele bunicului, ca să-l oprească să mă necăjească, dar
bunicul Charley avea un mod ciudat de a se purta.
Cel mai amuzant (poate cel mai trist) lucru este că eu
sunt mult mai mult ca bunicul meu, decât ca bunica mea.
Dar este adevărat că ceea ce urăşti cel mai mult (şi nu ierţi!)
sfârşeşte prin a te modela mai mult decât ţi-ai fi putut
imagina vreodată.
Deci, în cazul meu, imaginea despre masculinitate nu a
fost cea mai bună, iar imaginea despre feminitate a fost
excesiv de glorificată şi falsă. Ceea ce a condus (în cazul
meu) la o viaţă distrusă.
Cel mai greu de iertat în tot acest haos sunt, bineînţeles,
eu. De ce m-ar plăcea cineva (ca să nu mai zic de ce m-ar
iubi)? Dacă ar vedea ce haos am făcut din viaţa mea, m-ar
evita ca pe Mary, prima persoană din America diagnosticată
cu febră tifoidă. A venit momentul să mă refer la versurile
cântecului de mai sus. Dar uimitor, sunt foarte iubit. Domnul
a dovedit iar şi iar cât de mult mă iubeşte, la fel şi Patricia.
Dacă Domnul mă iubeşte atât de mult, de ce nu m-a protejat
când am crescut? Adevărul gol-goluț este că a făcut-o şi o
face. Dar fără durere nu există creştere şi, mai important, nu
există empatie pentru durerea altora. Adevărul este că
Domnul m-a modelat pentru un scop şi, deşi nu înţeleg
- 51 -
întotdeauna în ce constă scopul, ştiu că l-a îngăduit fiindcă
mă iubeşte. Aceasta nu este doar o platitudine sau o
afirmaţie convenabilă. Ştiu că este un adevăr solid în inima
mea. Nu a fost o lecţie uşor de învăţat, dar în sfârşit văd că a
fost adevărată.
Nu doar atât, dar nu vreau să mai fug de cel care sunt.
Mai am multe de învăţat şi de înfruntat – da! Dar să fiu o
„insulă pentru mine însumi” este un mod mizerabil de a trăi.
Soţia mea şi cu mine începem, în sfârşit, să redescoperim
intimitatea, ceea ce este o lucrare în progres. Uneori avem
parte de durere, dar avem şi o mare răsplată! Domnul, prin
Duhul Sfânt, luminează constant egocentrismul şi egoismul
meu. Este un lucru plăcut de văzut? Nu! Dar trebuie să Îi
îngădui Duhului Sfânt să Se ocupe cu asprime de ele. Nu
vreau să mai conduc eu – am descoperit din experienţă că
eşti singur când ajungi în vârf.
Îngăduiţi-mi să menţionez biserica de casă pe care o
frecventez. Afirm că sunt creştini aici (inclusiv toţi păstorii)
care ştiu despre luptele mele. Aparţin unui cerc de
credincioşi care îmi oferă ajutor, ca şi bisericii mele
obişnuite, dar nu am un sistem de suport real pentru
problemele mele specifice. Adevărul gol-goluț este că
aceasta este realitatea de care cei mai mulţi nu vor să ştie.
Cea mai mare parte din timp, oricum nu ştiu cum ce răspuns
să dea la o problemă ca a mea. Dar Domnul m-a condus la
concluzia că ei sunt exact oamenii pe care vrea să-i
folosească pentru a Se ocupa de problemele cu care mă
confrunt. Încă o dată, nu este vorba despre confuzia de gen,
nu am nevoie să fiu convins că Dumnezeu nu a făcut o
greşeală făcându-mă bărbat. Este vorba de trăirea vieţii
creştine, de ucenicie, de sfinţirea mea pentru scopurile lui
Dumnezeu.

- 52 -
 Bob, iartă-mă că am ocupat atât de mult spaţiu şi timp!
Presupun că am avut, pur şi simplu, nevoie să scriu aceste
lucruri şi să vorbesc cu cineva care a trecut (şi trece în
continuare) prin procesul schimbării. Ştiu, de asemenea, că
aveam nevoie să le aud eu însumi. Îmi pare rău pentru tot
gunoiul şi pentru lucrurile dureroase cu care eşti nevoit să te
confrunţi pentru a sluji nevoilor altora. La urma urmei,
oamenii răniţi rănesc oamenii. Dar sunt permanent
binecuvântat şi ajutat de fiecare dată când intru pe site-ul
vostru. Misiunea voastră a fost un colac de salvare şi o
stâncă pentru mine. M-am rugat şi voi continua să mă rog
pentru tine şi Betty.
Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug –
întotdeauna!
Kerry :~)
[Kerry, Running From My True Self. Copyright ©
Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză este publicat pe site-ul
www.help4families.com.]

GĂSIND ADEVĂRATA DRAGOSTE ŞI ACCEPTARE ÎN HARUL LUI

DUMNEZEU. FĂRĂ ROCHII ŞI BIGUDIURI
DANNY BLACKWELL

Era duminică noaptea şi predicam la biserica

St. Jamestown Community Church, unde pastorul
Mike Grady ne invitase să vorbim pe Alice şi pe mine. Mike
ne spusese că biserica lor din zona comercială fusese un
salon de înfrumuseţare şi că acum era dedicată gloriei lui
Dumnezeu. Faptul că am realizat că predicam într-un fost
salon de înfrumuseţare a avut un puternic impact asupra
mea datorită locului de unde m-a scos Domnul. El mi-a
imprimat în memorie Ieremia 30:17: „Dar te voi vindeca şi îţi
- 53 -
voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: Cel izgonit.”
Mare parte din viaţa mea din trecut includea fantezii cu
activităţile care aveau loc într-un salon de înfrumuseţare,
fantezii de care Dumnezeu m-a eliberat.
Aveam aproximativ douăzeci și trei de ani când am intrat
în biroul pastorului meu şi i-am făcut cunoscut cel mai mare
secret al meu, dorinţa de a purta îmbrăcăminte feminină.
Fiind creştin, aveam o dorinţă disperată de a avea pacea
care dăinuiește, dar aveam un stil de viaţă secret. Toate
cărţile spuneau că eram un travestit şi că nu exista vindecare
pentru mine. Totuși, chiar dacă mă simţeam prins în
capcană, credeam că trebuia să existe un răspuns.
Dorinţa mea de a purta îmbrăcăminte feminină s-a
accentuat, trecând de la gânduri neînsemnate când eram
copil, la o luptă zilnică în adolescenţă şi în primii ani după
împlinirea vârstei de douăzeci de ani. Obiceiul a început
destul de nevinovat, când aveam cam opt ani: mi-am pus
corsetul bunicii mele şi m-am simţit bine. Totuşi, nu era
prima dată când eram atras de îmbrăcămintea şi de coafura
feminină. Chiar și când eram mic plângeam până ce bărbaţii
mă luau în brațe.
Mama, bunica şi noi, cei trei băieţi, am locuit într-un sat
mic până am împlinit zece ani. Tatăl meu lucra la o sută
șaizeci de kilometri depărtare şi venea să ne viziteze de
patru ori pe an. Dar Dumnezeu ne-a oferit o figură parentală
minunată printr-un fermier vecin, iar noi, cei trei băieţi, am
petrecut momente minunate cu el.
Uneori însă prietenii din copilărie trec dincolo de
distracţiile admise şi, în acest fel, cel mai bun prieten al meu
m-a făcut să experimentez lucruri pe care nu ar fi trebuit
niciodată să le experimenteze doi băieţi. Din cauza acestui
abuz, am purtat în mine o ruşine care m-a făcut să evit să fiu
îmbrăţişat de bărbaţi. Am început să-mi petrec timpul având
- 54 -
fantezii cu cineva care va veni şi mă va transforma în fată. Pe
vremea aceea întreaga noastră familie mergea la biserică,
totuşi am păstrat acele sentimente înăuntrul meu.
Când am intrat în adolescenţă, ne-am mutat la Toronto
pentru a fi cu tatăl meu, ceea ce a fost grozav. Cu toate
acestea, la treisprezece ani, când alţi băieţi se uitau după
fete, eu am început să-mi pun în secret părul pe bigudiuri şi
să port eşarfe. Ceea ce, alăturându-se nevoilor tinereţii, mă
stimula sexual. Pentru mine sexualitatea însemna să mă
îmbrac ca o fată şi să dau curs fanteziilor tot mai puternice
care îmi invadau mintea.
De ce făceam acele lucruri şi de ce aveam acele
impulsuri? Creşterea mea fără tată, abuzul sexual prin care
am trecut şi faptul că eram înconjurat de femei adulte, au
contribuit toate la dezvoltarea impulsurilor mele. Apoi
dependenţa mea de fanteziile cu femei, ca şi altele mi-au
alimentat stilul de viaţă. Faptul că am părăsit şcoala la
cincisprezece ani m-a făcut să devin şi mai confuz, şi chiar
dacă aveam un prieten apropiat care era întotdeauna
prezent pentru mine, nu i-am destăinuit niciodată secretul
meu. Presiunea financiară din familie şi singurătatea din
timpul adolescenţei m-au făcut să evadez într-o lume a
fanteziei unde visele mele secrete prindeau viață.
Am petrecut ore întregi în biblioteci, căutând imagini cu
femei cu părul pe bigudiuri, pentru a experimenta plăcerea
sexuală; era o adevărată provocare pentru mine. Vedeam
femeile ca fiind perfecte şi frumoase şi îmi doream mult să
fiu femeie. Cei care mă cunoşteam nu ştiau despre lupta
mea. Mergeam din magazin în magazin, căutând ceva ce ar fi
purtat o femeie. Întotdeauna urmăream acelaşi tipar:
cumpăram un articol de îmbrăcăminte, îl puneam, mă
excitam, îl aruncam, iar apoi simţeam vină şi ruşine zile în şir.

- 55 -
Ceea ce credeam că mă împlinea mă făcea să fiu foarte
pustiu pe dinăuntru.
Când aveam douăzeci și unu de ani, tatăl meu s-a dus
acasă ca să fie cu Isus. Astfel, când mama era plecată, iar eu
eram singur, aveam libertatea să mă îmbrac ca o fată.
Plănuiam zile întregi ce să cumpăr: peruci, rochii, bigudiuri şi
pantaloni strâmţi. Dacă ar exista o fotografie care să mă
arate în acele zile, aşa eram.
Mă îmbrăcam cu toate şi simţeam plăcere sexuală, după
care le aruncam şi eram copleșit de vină şi ruşine. Deşi
devenisem creştin la vârsta de opt ani, vina pe care o
simţeam atunci m-a făcut să-mi rededic viaţa lui Dumnezeu.
Dar mă luptam atât de tare, încât mă plimbam pe străzi
noaptea, temându-mă să fiu singur acasă, pentru că ştiam că
aș fi făcut ceva ce mai târziu aș fi regretat.
Mi-a fost tare greu să îi fac cunoscut trecutul meu
pastorului meu. Dar când m-am dus la el, nu a râs deloc, nici
nu a fost şocat sau ruşinat. A ascultat şi s-a rugat pentru
mine, iar din când în când îmi spunea: „Într-o zi vei fi liber.”
Nu ştiam că faptul că m-am dus la pastor era primul pas spre
eliberare! Domnul a folosit şi alţi oameni, care mi-au spus:
„Eşti aşa cum te-a făcut Dumnezeu (bărbat), deci porneşte
de aici!” şi „Domnul vrea să dai ascultare Cuvântului, fiindcă
te va face din nou bărbat.”
Dumnezeu lucra uneori minunat, dar eu eram
încăpăţânat şi cădeam iar şi iar în ispită. Mă trezeam
gândindu-mă la îmbrăcămintea şi coafurile femeilor când
mergeam la culcare, şi acestea erau primele gânduri din
mintea mea dimineaţa. Rezistam o săptămână sau două, dar
apoi păcătuiam şi simţeam teamă şi vină. Gândurile şi
sentimentele contradictorii m-au făcut să mă gândesc la
sinucidere. Era ca şi cum duşmanul îmi spunea: „Nu vei fi
niciodată liber.” Totuşi, Dumnezeu era lângă mine şi m-a
- 56 -
încurajat. Pe strada Huntley nr. 100, El mi-a vorbit,
spunându-mi: „Te iubesc aşa cum eşti.” Răspunsul meu a
fost: „Doamne, eu mă urăsc, Tu cum mă poţi iubi?”
Pastorul mi-a recomandat consilierea creştină, dar când
primul consilier mi-a spus: „De şapte ani consiliez pe cineva
cu problema ta”, i-am spus la revedere. Mai târziu am găsit
un consilier care a vorbit cu mine, m-a ascultat, a plâns cu
mine şi a învăţat despre unele probleme de bază. Am apelat
şi la muzica şi la autorii creştini care îmi ofereau speranţă, iar
în al treilea deceniu de viață am început să am ies cu femei.
Din când în când cădeam, dar Dumnezeu îmi era alături şi nu
a renunţat niciodată la mine. Anii de confuzie nu dispar
niciodată peste noapte, deci a fost nevoie de ani şi ani
pentru a deveni liber.
Pe 25 ianuarie 1980 am întâlnit-o pe Alice, iar doi ani mai
târziu ne-am căsătorit. Îi mărturisisem totul şi simţeam că
voi fi bine. Aş vrea să pot spune că am fost în ordine. Regret
că am cedat ispitei şi că am rănit-o pe Alice de multe ori. Am
minţit şi i-am ascuns lucruri, dar Dumnezeu era prezent ca să
mă vindece. În cele din urmă, am mers la
Eastern Pentecostal Bible College, iar apoi ne-am simţit
îndemnaţi să ne întoarcem la Toronto ca să slujim. Chiar şi
după trei ani de colegiu biblic şi zece ani de căsătorie, tot
mai cădeam uneori în ispită, deşi mai rar, când vedeam o
femeie într-o rochie grozavă sau cu părul pe bigudiuri.
Dar Domnul continua să mă vindece şi să mă schimbe.
Am găsit pe cineva prin Exodus North America, reverendul
Jerry Leach de la Crossover Ministries, care m-a ajutat să văd
că nu eram singur în luptele mele şi că libertatea era reală.
Cum îmi doresc să fi ştiut despre misiunile Exodus mai
devreme! De asemenea, prin dare de seamă şi citirea
Cuvântului, ca şi prin alte materiale bune, m-am dezvoltat în
interior şi mi-am întărit mai mult imaginea masculină. Alice,
- 57 -
soţia mea, este atât de minunată, iar eu continui să învăţ
cum să fiu un soţ bun.
În 1992, Domnul ne-a îndemnat să slujim comunității
homosexuale. Aceasta s-a întâmplat printr-o înlănţuire de
evenimente, văzând nevoia şi simţindu-ne chemaţi. Nu
ne-am avântat în misiune, dar faptul că eram implicat în
bisericile penticostale a condus la ordinarea mea, oferind
baza pentru această misiune. Datorită trecutului meu şi în
ciuda faptului că nu am fost niciodată homosexual, am fost
nevoit să mă confrunt cu teama de a intra în comunitatea
homosexuală, un loc nefamiliar. Cam pe vremea aceea am
învăţat mai multe despre Exodus, un prieten numit Al mi s-a
alăturat, iar împreună am început ceea ce avea să devină
New Hope Outreach. Domnul ne-a confirmat că vroia să
facem aceasta, după ce Alice şi cu mine L-am căutat în
rugăciune. Una din motivaţiile care mă conduc este
sentimentul de neajutorare prin care am trecut; şi deşi nu
toată lumea simte la fel, oricine are nevoie să audă că poate
fi eliberat de Isus.
Acum, în anul 2004, New Hope Outreach, având sloganul
de misiune: „Ajungând cu Evanghelia la cei cu stiluri de viaţă
alternative”, este afiliată la Pentecostal Assemblies of
Canada şi la Exodus North America şi continuăm să ajungem
cu Evanghelia la homosexuali şi la cei cu stiluri de viaţă
transgender. Misiunea noastră este clădită pe respectul şi
dragostea faţă de oameni în Împărăţia lui Dumnezeu.
Am să-I mulţumesc pentru multe lui Dumnezeu în acest
an 2004: pentru eliberarea mea de stilul de viaţă al unui
travestit prin harul Său, prin dragostea Sa nesfârşită şi prin
corectarea Sa; pentru dăruirea unei soţii frumoase şi pentru
masculinitatea mea restaurată. Sunt, de asemenea,
mulţumitor pentru pastorii, prezbiterii, consilierii şi prietenii
evlavioşi care m-au ascultat şi cărora le-a păsat, şi pentru
- 58 -
autorii care s-au adresat problemelor identităţii de gen. De
asemenea, Îi mulţumesc Domnului pentru Pentecostal
Assemblies of Canada şi pentru Exodus. Uneori mă întreb
unde aş fi astăzi, dacă pastorul m-ar fi respins sau ar fi râs.
Deci sunt eu tot ce vrea Dumnezeu să fiu? Nu! Dar prin harul
Său, El continuă să lucreze în ceea ce mă priveşte.
„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice
Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau
un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)
[Danny Blackwell, Finding true love and acceptance in
God's Grace. No more dresses and rollers. Copyright ©
Danny Blackwell. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul
în limba engleză este publicat pe site-ul
www.transchristians.org. Pentru ajutorul care nu mai este
disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global
Alliance.]

JENNIFER ELAINE… SAU JERRY EDWARD?

JERRY LEACH

Îmbrăcându-mă ca femeie simţeam excitaţie, sexuală şi

emoţională, plăcere şi un mod minunat de a scăpa temporar
de existenţa mea de bărbat, pe care o uram.
Îmi vedeam reflecţia în ochiul de geam al cabinetului
medical. Cumva, de nervi, reuşisem să-mi mănânc rujul. O
clipă mai târziu, cu o aplicare proaspătă de ruj şi parfum,
eram mai mult decât pregătit pentru mult aşteptata
întâlnire.
Am privit lung afară pe fereastră şi am văzut copacii,
trecând de la verde la nuanţe de roşu în flăcări. „Şi aceasta
este o schimbare de anotimpuri. În sfârşit!”

- 59 -
 Secretara mi-a întrerupt gândurile, spunând: „Jennifer,
doamna doctor poate să te vadă acum.” M-a condus pe hol
la un birou cu un scaun mare capitonat.
Câteva minute mai târziu, am început să relatez din nou
povestea mea, de data aceasta unei psihiatre
compătimitoare. M-a ascultat, m-a examinat, m-a întrebat.
Eram încântat că era atât de atentă la ceea ce aveam de
spus. „Îmi place rochia ta”, mi-a zis ea, spunându-mi că mă
transformasem într-o femeie foarte atrăgătoare. „Aş vrea să
arăt măcar pe jumătate atât de drăguţă cum eşti tu”, a oftat
ea, apoi a făcut o pauză. „Jennifer, când ai început prima
oară să te îmbraci ca femeie?”
Mintea mi-a fugit imediat la vârsta de patru ani, când
contractasem poliomelită. Pe atunci, să mă îmbrac ca mami
devenise deja o parte importantă a vieţii mele. Chiar de la
vârsta aceea ajunsesem la concluzia că eram o greşeală, că
nu eram fată, aşa cum trebuia să fiu.
În timp ce vorbeam despre copilăria mea, am mai căutat
în poşetă nişte şerveţele. Nu vroiam să-mi curgă rimelul şi nu
plănuisem să plâng atât de mult. „Mă port ca o proastă, nu-i
aşa?”
Doctoriţa mi-a cuprins mâinile în mâinile ei. „Biata, biata
de tine! Nu înţeleg de ce a trebuit să treci prin tot acest chin.
Dar voi avea grijă să te simţi mult mai bine cât se poate de
repede.” Apoi a început să scrie o reţetă. „Medicaţia trebuie
luată întocmai cum este prescrisă”, a spus ea cu fermitate.
„Vei observa unele schimbări fizice în câteva luni. Fii
răbdătoare!”
Mai târziu, când farmacistul mi-a înmânat punga care
conţinea pastilele, chiar medicaţia care avea să-mi
transforme întreaga viaţă, mâinile îmi tremurau datorită
unei încântări de nedescris. În sfârşit, corpul meu va avea

- 60 -
caracteristicile feminine pe care tânjisem să le am de când
eram preşcolar. Urma să devin femeie ca mami.
Să iau hormonii sexului opus. Să mă consult cu un
terapeut pentru schimbarea de sex. Să mă îmbrac ca o
femeie în particular şi în public. Să-mi fac adesea rău mie
însumi, în încercările inutile de a scăpa de organele genitale
masculine pe care le dispreţuiam. Toate acestea păreau atât
de bizare. De ce? Eram un bărbat căsătorit, tată a doi copii
minunaţi şi membru activ în biserică, ca şi în lucrarea
creştină. Soţia mea era o femeie cu care era absolut
încântător să trăiesc. Mă întrebam cum avea să reacţioneze
soţia tinereţii mele la schimbările mele fizice. Va urma
divorţul? Sau vom continua să trăim împreună așa cum vroia
fantezia mea ideală, ca două femei? „Nu, nu va funcţiona
niciodată!”, m-am gândit eu dezgustat.
Primele amintiri
În primele mele amintiri, cei mai apropiaţi prieteni ai mei
au fost fetele, care m-au acceptat cu înflăcărare ca pe una
de-a lor. Îmi plăcea să fiu inclus în lumea femininului,
îmbrăcându-mă, de fiecare dată când aveam ocazia, în
lucrurile mamei sau în cele ale prietenelor din vecinătate.
Am trăit întotdeauna bântuit de înţelegerea că a avea un
băiat nu a fost prima alegere a părinţilor mei.
„Aş vrea să fii fată, ca să preiei într-o zi salonul meu de
înfrumuseţare”, spunea adesea mama mea. Mă îmbrăca în
haine de fete în mod regulat când eram preşcolar, gândind
că era o activitate nedăunătoare.
Cea mai rea zi de pe planetă a fost prima mea zi la şcoală.
În dimineaţa aceea, mama s-a aşezat pe marginea patului
meu şi mi-a spus că nu mi se va permite să port rochii la
şcoală.
Când mă îmbrăcam ca fată împreună cu alte fete din
vecinătate, tatăl meu mă încuraja să o fac, prin comentariile
- 61 -
şi afirmaţiile lui neatente, spunând lucruri precum: „Arăţi
mult mai bine ca fată.” Nu m-am simţit niciodată iubit sau
susţinut de tatăl meu când eram copil.
Relaţia mea cu el s-a deteriorat şi mai mult când eram
adolescent. Nu voi uita niciodată o noapte când eram bolnav
de gripă, iar târziu în acea noapte, tata a venit în dormitorul
meu ca să mă vadă. Era ceva ce nu făcea niciodată. M-a găsit
în pat, purtând cămaşa de noapte şi cosmeticele obişnuite
din timpul nopţii. M-am prefăcut că dormeam, în timp ce el
şedea pe marginea patului, plângând. Când am crezut că
avea să se ridice ca să plece din cameră, m-a aruncat brusc
din pat, m-a bătut, strigând iar şi iar: „Eşti doar un blestemat
de homosexual!” Am fost atât de rănit că m-a numit aşa,
fiindcă ştiam că nu eram cum mă definise el. Eram atât de
supărat, dar nu am fost în stare să găsesc puterea de a mă
împotrivi loviturilor lui furioase. Într-un fel, speram că mă va
omorî. Din acea zi ura mea faţă de el s-a intensificat. El nu
avea idee ce să facă cu mine, iar eu vroiam doar să-l rănesc.
Contrar a ceea ce credea tatăl meu, nu am fost niciodată
atras sexual de bărbaţi. De fapt uram bărbaţii şi orice avea
de-a face cu faptul că eram ca ei sau cu masculinitatea. Dar
îmi plăcea să mă aflu în preajma femeilor.
În efortul de a scăpa de acasă şi cumva, de a-mi schimba
perspectiva asupra sinelui, m-am alăturat Marinei Statelor
Unite. Bineînţeles că nu a mers. După ce am petrecut un an
şi jumătate ca infirmier la spital, m-am dus la psihiatrul bazei
pentru a-i face cunoscută suferinţa mea sufletească. Am
sperat să-mi dea răspunsuri şi ajutor. Remediul lui a fost să
mă elibereze din funcţie şi să mă trimită acasă, pentru a
primi ajutorul pe care îl ceream. Ai mei au cunoscut motivul
eliberării mele, dar nici măcar o dată nu au discutat despre
aceasta cu mine sau nu au încercat să mă ajute. Următorul
meu pas a fost să mă înscriu la colegiu şi să urmez o carieră.
- 62 -
 Pe când eram la colegiu, am întâlnit-o pe Charlene, o
tânără atractivă şi plină de energie, şi ne-am îndrăgostit. De
la începutul relaţiei noastre am decis să-i dezvălui luptele
mele cu travestirea. Nu am vrut să continui relaţia fără ca ea
să afle.
„Nu arăţi ca o femeie”, mi-a spus ea. „Sunt surprinsă că ai
o astfel de problemă.” Aveam o înălţime de 1,80, peste
90 de kilograme, umeri largi, tipic masculini şi înfăţişare
bărbătească. Greşeala pe care am făcut-o amândoi a fost că
am crezut ideea că o căsătorie va rezolva problema. La urma
urmei, eram amândoi creştini şi decişi să facem misiune.
Dumnezeu urma să aibă cumva grijă de ceea ce devenea
acum „problema noastră”.
Dar chiar şi după nunta noastră, obsesia mea secretă a
continuat. Nu fiindcă lui Charlene îi lipsea ceva în feminitate
sau pentru că nu ar fi fost capabilă să mă satisfacă. Problema
data dinaintea apariţiei ei şi nu avea să dispară atât de uşor.
Nu era o problemă sexuală. Era o problemă fundamentală în
identitatea de gen. Niciun contract de căsătorie nu poate
elimina concepţia de sine a cuiva.
Am ajuns la transsexualismul deplin, devenind tot mai
convins că mă născusem cu sexul greşit. Raţionam că eram
cu adevărat femeie, dar prinsă în capcana unui fel de
amestec cosmic, într-un trup de bărbat. Am început să iau
serios în considerare posibilitatea unei eventuale operaţii de
schimbare de sex.
Travestirea
Modul meu de a scăpa de stresul de a trăi ca bărbat şi de
dispreţul de sine, era să mă retrag în fantezia ființei mele
feminine dobândite, Jennifer Elaine. Era un obicei pe care îl
practicam des şi o formă cronică de comportament care data
din copilăria timpurie. Prietenele mele din vecinătate mă

- 63 -
botezaseră Jennifer. Credeau că era foarte amuzant să mă
aibă ca să mă joc cu ele, ca una din ele.
Să scap de masculinitate prin travestire a devenit pentru
mine un ritual zilnic. Părea atât de corect şi de bine să fiu
încă o dată cea pe care ajunsesem să o accept ca fiind
adevăratul meu sine. Poate că urma să apară un conflict la
muncă şi aveam să simt din nou că am eşuat. „Băiete, cu
siguranţă eşti stupid şi nu vei reuşi niciodată nimic. Viaţa ar fi
mult mai bună dacă ai fi femeie.” Conducând maşina de la
serviciu spre casă, observam femeile care se plimbau în
rochiile lor drăguţe şi mă întrebam cum ar fi arătat acele
rochii pe mine. Curând mă îndreptam spre cel mai apropiat
mall, de unde cumpăram îmbrăcăminte pentru femei.
Bineînţeles, investeam apoi în alte lucruri ca rimel, ruj de
buze, parfum şi perucă.
Apoi mă grăbeam acasă sau opream la un motel şi
treceam din nou prin procesul transformării în femeia care
doream să fiu. De multe ori, în timp ce mă travesteam, mă
simţeam constrâns să ies afară pentru o plimbare sau să
conduc maşina prin oraş, poate chiar să mă duc la un alt mall
şi să fac cumpărături, de data aceea ca „Jennifer Elaine”,
numele meu feminin. Simţeam o mare excitaţie când
vânzătorii îmi spuneau „doamnă”, iar alte femei, care erau
cliente, mă acceptau ca femeie.
Odată întors la motel sau în intimitatea casei mele,
fanteziile mele ajungeau la punctul culminant, atunci când
mă stimulam până la orgasmul sexual şi emoţional. În cele
din urmă, întreaga experienţă trebuia să ia sfârşit, şi eram,
încă o dată, nevoit să mă rezum la existenţa de bărbat pe
care o uram. Sentimentele de ruşine şi vină, frustrare şi
mânie mă copleşeau. Adesea hainele de curând achiziționate
le aruncam într-o cutie pentru Armata Salvării, în timp ce îmi
făceam mie însumi promisiuni repetate şi sincere că nu mă
- 64 -
voi mai travesti niciodată. Câteva zile mai târziu, făceam
acelaşi lucru.
În cele din urmă, încercând să pun capăt agitaţiei
interioare, m-am dus la un psihiatru pentru a obţine
hormoni feminini. Visam să fiu operat ca transsexual şi să
devin femeie odată pentru totdeauna. Chiar am falsificat un
certificat de divorţ, pentru a ascunde faptul că încă eram
căsătorit.
Dar la a treia vizită, plângând, i-am spus doctoriţei cât de
speriat eram din cauza trecerii efective la schimbarea de sex.
„Am observat câteva schimbări fizice”, i-am zis. „Dar îmi este
atât de teamă de respingerea cu care va trebui să mă
confrunt. Îmi voi pierde familia şi tot ce iubesc foarte mult.
Nu ştiu cum aş putea suporta așa ceva!”
Ea s-a ridicat şi a traversat camera. „Jennifer, nu-ţi mai
pot da hormoni dacă nu ai intenţia de a trece prin
procedură. Endocrinologul şi chirurgul susţin amândoi
decizia ta. Dar dacă ai acest gen de rezerve, nu mai pot
aproba tratamentul tău la cabinetul meu.”
Drumul spre casă, conducând maşina, a fost de neuitat.
Eram furios şi blestemam chiar şi faptul că existam. Mânios,
mi-am sfâşiat rochia, agonizând din cauza sorţii mele. Pentru
tot restul vieţii, aveam să fiu forţat să trăiesc în starea de
bărbat, având întotdeauna fantezii despre cum ar fi dacă…
numai de aş…
Un punct de cotitură
Ajuns acasă, am intrat la duş plângând, strigând către
Dumnezeu pentru a oarecare alinare. Eram creştin de
aproape treizeci de ani. Ştiam că viaţa mea secretă era
dureroasă – nu numai pentru mine, ci şi pentru soţia mea
dedicată şi pentru Domnul meu Isus Hristos. Pe când
stăteam acolo, lăsând ca apa să-mi spele lacrimile, o rază
mică de speranţă mi-a cuprins inima. Gândurile de
- 65 -
sinucidere au cedat atunci când am început să cred că
Dumnezeu putea să-mi ofere o cale de ieşire din agonia mea
secretă.
Mai târziu în săptămâna aceea, mi-am făcut programare
la un psihiatru creştin. În timp ce vorbeam cu el, am simţit
dragostea şi acceptarea lui Hristos cuprinzându-mă. Eram
decis să găsesc o soluţie. „Dacă nu primesc ajutor”, am jurat
în inima mea, „nu voi avea altă alegere decât să mă sinucid.”
Dar vizita aceea a marcat un punct de cotitură în viaţa
mea. „Suntem la fel de bolnavi ca secretele noastre”, mi-a
spus psihiatrul şi am ştiut că erau cuvinte adevărate. Pentru
mine, patru decenii de trăire a unei vieţi secrete luaseră
sfârşit. Continuând să merg la consiliere şi aflându-mă în
procesul de restaurare emoţională, am ajuns să văd cum
crezusem atât de multe minciuni despre mine însumi.
Dumnezeu nu făcuse o „greşeală” creându-mă cu un trup de
bărbat. El era Cel care îmi formase trupul de la bun început.
El avea un destin pentru mine. „Trupul meu nu era ascuns de
Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip
ciudat… ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate
zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna
din ele.” (Psalmul 139:15-16) Dumnezeu plănuise pentru
mine să devin bărbat înainte ca eu să fi fost creat!
Deci a fost demascată minciuna că în trupul meu locuia
de fapt o femeie care tânjea să se poată exprima pe deplin.
Nenumărate asemenea minciuni mi-au umplut sufletul
înainte de a fi în clasa întâi la şcoală. Îmi respinsesem
masculinitatea, unul din darurile bune ale lui Dumnezeu
pentru mine, înainte de a fi adolescent. Pentru a umple vidul
şi a-mi alina cumva sufletul rănit, devenisem dependent de
ceva interzis, pentru a-mi hrăni fantezia.
Acum trebuia să învăţ moduri noi de a gândi despre mine
însumi, care să fie fundamentate Scripturi şi să fie
- 66 -
raţionamente corecte. Cu ajutorul lui Dumnezeu am învăţat
cum să-mi controlez gândurile: „Orice gând îl facem rob
ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5) Satan îşi îndeplinise
misiunea bine, punând bazele unei întărituri a înşelării în
mintea mea, începând de la vârsta de trei ani. Cu mădularele
Trupului lui Hristos lângă mine („Isus vizibil”) şi învăţând cum
să împlinesc: „Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub
jugul robiei.” (Galateni 5:1), aşezându-mi identitatea în
Hristos, am luat cu sârguință măsuri împotriva dorinţelor
carnale, pentru a demola multe minciuni, înlocuindu-le cu
adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.
A trebuit să-mi învăţ mintea să respingă sugestiile cu care
doar mă înşelam pe mine însumi şi mă menţineam într-o
negare absolută a lucrurilor reale. A trebuit să-mi amintesc,
în mod repetat, cum căile lui Dumnezeu sunt mai bune
pentru mine decât propria mea cale. Mi-a luat mult timp să
accept pe deplin ideea că Dumnezeu mă făcuse un bărbat
inteligent. Nu eram stupid, cum spusese întotdeauna tatăl
meu. Puteam să împlinesc chemarea lui Dumnezeu pentru
viaţa mea. Dumnezeu nu avea să înlăture tendinţa mea de a
păcătui în acest mod, printr-un semn magic din mână. Planul
Lui era să dovedească faptul că El era suficient pentru mine,
în orice ispită de a-mi întreţine încă o dată dorinţele
transsexuale. Am învăţat că prin El slăbiciunile mele puteau
fi transformate în putere. (2 Corinteni 12:9)
Niciuna dintre aceste schimbări nu a venit uşor sau
repede. Zi după zi şi săptămână după săptămână, a trebuit
să-mi supun constant gândurile şi sentimentele faţă de
Dumnezeu, stăruind după puterea Lui transformatoare de
a-mi schimba sentimentul interior al existenței de sine.
Călătoria mea spre vindecare a fost lungă, abruptă. Şi am
aflat că, indiferent cât de mult timp am fost liber de
asemenea comportamente, pot să afirm că am o victorie de
- 67 -
durată asupra poftelor transsexuale, când îmi supun zilnic
sufletul grijii lui Dumnezeu şi urmez disciplinele spirituale
zilnice, sub supravegherea atentă a câtorva oameni care mă
cunosc bine.
Vindecare şi restaurare
A trebuit, cuprins de durere, să dezvălui secretele mele
mai întâi unor fraţi şi surori de încredere din biserică. Deși
m-am aşteptat la respingere totală, am avut în schimb parte
de dragostea, grija, acceptarea şi compasiunea lor. Simplul
act de a-mi dezvălui adevăratele gânduri şi lupte a
îndepărtat fitilul bombei interioare din sufletul meu rănit.
Am început să aplic cei doisprezece paşi de la
Alcoolicii Anonimi, adaptând uşor principiile pentru a se
potrivi situaţiei mele. Am apelat la jurnale, dezvăluind
„latura mea întunecată” mie însumi, unui consilier şi altor
prieteni de încredere. Se părea că tovarăşii mei nu erau
niciodată şocaţi de confesiunile mele; mai degrabă ele erau
expuse luminii realității ca iraţionale şi autodistrugătoare.
Dumnezeu a folosit întotdeauna Trupul lui Hristos pentru
a mă încura în călătoria ieşirii mele din confuzie. De
exemplu, soţia mea şi cu mine făceam parte dintr-un grup de
rugăciune. Într-o seară, o femeie pe care nu o cunoşteam s-a
rugat pentru mine cu cunoştinţe specifice, care ar fi putut fi
cunoscute numai de Dumnezeu. Ea a spus: „Duşmanul a
desemnat o trupă de asalt care să te lovească încontinuu,
aducând autocondamnare asupra ta, pentru a te castra
spiritual şi a te împiedica să fii roditor în Împărăţia lui
Dumnezeu. Dar Dumnezeu îţi dă tărie şi curaj ca să stai ferm
în masculinitatea ta şi să îl învingi pe duşman.”
V-aş minţi dacă aş spune că renunţarea la ființa mea
feminină a fost lipsită de durere. La început nu am ştiut dacă
voi putea efectiv supravieţui emoţional fără o zi de
travestire. În cele din urmă, am putut să văd că să scap de
- 68 -
acel comportament chiar era cel mai bun lucru pentru
bunăstarea mea.
A trebuit să învăţ cum să mă refac zilnic în rugăciune şi
cum să fac alegeri corecte, pentru a urma calea lui
Dumnezeu pentru mine, nu ce consideram eu a fi cel mai
bine. A trebuit să învăţ să nu umblu după cum simţeam. A
trebuit să învăţ să umblu având încredere că planul lui
Dumnezeu pentru mine era şi este cel mai bun.
Astăzi, deşi nu mă încred în decizia mea hotărâtă de a
rămâne liber de transsexualism, privesc pe fereastra biroului
meu, văzând anotimpul schimbându-şi încă o dată culoarea.
Copacii sunt din nou de un roşu strălucitor. Reflecţia mea în
ochiul de geam este totuşi diferită. Nu mai văd o femeie
îmbrăcată elegant, care aşteaptă anunţul secretarei.
Acum văd bărbatul care m-a creat Dumnezeu să fiu şi
pentru care mi-a dat harul să mă bucur că sunt. Nu mai
găsesc necesar sau atrăgător să fiu privit ca Jennifer.
Identitatea mea reală este conţinută în numele la care
răspund cu mândrie: Jerry.
[Jerry Leach, Jennifer Elaine… or Jerry Edward?
Copyright © 2010 Jerry Leach & Help 4 Families. Tradus şi
publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul www.firststone.org.]

MĂRTURIA LUI ANTHONY

M-am născut în anii ’70 pe coasta de vest. Mama mea şi

tatăl meu s-au despărţit când eu eram foarte mic. Am
crescut cu mama şi cu bunica, în cea mai mare parte a
primilor mei ani.
Când eram mic, poate de cinci ani, familia mea locuia
într-un cartier destul de normal din suburbie în California de
Nord. Într-o zi, când eram afară jucându-mă cu trei sau patru
- 69 -
copii, un băiat mai mare, poate la începutul adolescenţei,
ne-a molestat într-un act sexual în grup. Am îngropat ruşinea
în inimă şi nu m-am ocupat niciodată de ea.
Curând după aceea am ajuns să realizez că vroiam să fiu
fată; totuşi, lucru exprimat în inima unui copil de cinci ani.
Îmi amintesc că şedeam pe treptele şcolii şi vroiam să mă joc
cu fetele, să fiu cu fetele. Îmi displăceau băieţii şi chiar nu
vroiam să fiu parte a grupului lor. Crescând, dorinţa mea de
a fi fată a devenit mai puternică. Când mergeam acasă la
prieteni care aveau haine de gală, mă îmbrăcam în rochii şi
pretindeam că eram prinţesă.
Când aveam nouă sau zece ani, părinţii mei au început să
meargă la biserică. Îmi amintesc că mă rugam lui Isus în
fiecare noapte să mă schimbe în fată. Am sperat că mă voi
trezi dimineaţa şi cumva voi deveni fată.
Când a venit pubertatea, am devenit cu adevărat confuz
şi nefericit. Mintea mea vroia să mă dezvolt ca femeie, dar
trupul meu devenea mai masculin. Atunci am început să mă
travestesc, cel mai adesea în sutienele, chiloţeii şi lenjeria
mamei. Simțeam astfel o anumită plăcere sexuală, totuşi, de
cele mai multe ori, doar le purtam prin casă, crezându-mă
fată. Am fost şcolarizat acasă, iar mama lucra destul de mult
în afara casei, deci aveam destul timp pentru aşa ceva. Când
aveam șaisprezece ani, Isus m-a mântuit şi pentru o vreme
am avut o oarecare pace, dar după un timp dorinţele au
revenit şi au devenit mai puternice ca oricând. Încercam să
lupt cu ele, dar, în cele din urmă, mă întorceam la travestire.
Când am ajuns la sfârşitul adolescenţei, imediat după ce
am trecut de douăzeci de ani, travestirea a încetat, dar tot
mă luptam cu această dorinţă în viaţa mea. Auzeam acuzaţii
în minte: „Eşti femeie, nu poţi să te descurci ca bărbat.”
Uneori parcă o tobă bătea în mintea mea iar şi iar, zile sau

- 70 -
săptămâni la rând. M-am luptat cu depresia și oboseala,
având inima grea.
A fost o perioadă când îmi era foarte greu să mă distrez,
fiindcă atunci când eram în oraş cu prietenii, eram gelos pe
fete şi pe distracţia de care aveau parte. Ceea ce a început să
devină un laitmotiv în viaţa mea: eram gelos pe femei, pe
curbele lor, pe netezimea lor şi pe ceea ce eu percepeam ca
fiind superioritatea lor faţă de bărbaţi. Uram totul la
masculinitatea mea; aveam uneori fantezii de a mă castra şi
de a pune capăt controlului testosteronului asupra vieţii
mele…
În această situaţie, am cunoscut o femeie frumoasă, care
urma să devină soţia mea. Ţineam cu adevărat la ea şi o
iubeam, dar căutam şi o identitate în căsătorie, deşi pe
vremea aceea nu realizam asta.
Am început să mă întâlnesc cu soţia mea în vara lui 2001;
ne-am logodit în decembrie 2001 şi ne-am căsătorit în aprilie
2002. În total ne cunoscusem cu adevărat unul pe celălalt
opt luni înainte de a ne căsători. Am procedat în modul clasic
şi l-am întrebat pe tatăl ei dacă ne puteam întâlni. Crescând
într-o familie creştină conservatoare, ştiam cum să mă port
şi cum să vorbesc, şi efectiv i-am păcălit pe toţi cei din jurul
meu să creadă că eram un tip sublim, când înăuntrul meu
eram distrus de identitatea de gen.
Mi-ar plăcea să deviez aici puţin, pentru a discuta o temă
aproape de inima mea. Priveam căsătoria ca pe un mod de a
obţine o identitate. Să nu mă înţelegeţi greşit, ţineam la
soţia mea când ne-am căsătorit, dar inima mea era pentru
căsătorie din motive greşite. Deoarece transsexualitatea era
secretul pe care îl protejam, bineînţeles că nu vroiam să îi
spun logodnicei mele. Eram mai interesat să mă protejez,
decât să fiu descoperit şi dat afară din biserică. Privesc în
urmă la aceasta cu multă remuşcare, ca soţ se aşteaptă de la
- 71 -
tine să-ţi protejezi soţia, iar inima mea categoric nu bătea
pentru asta. Bărbaţi, dacă trăiţi în păcat sexual, vă implor nu
vă căsătoriţi până nu v-aţi ocupat de el. Ca bărbaţi, suntem
chemaţi să fim conducători, iar dacă pentru tine conducerea
înseamnă să rupi o relaţie pentru un timp sau pe timp
nedefinit, pentru a proteja femeia, atunci trebuie să ai curaj
să o faci. Vă rog, nu vă târâţi logodnica prin mizeria în care
am târât-o eu pe soţia mea, doar pentru că nu aveţi curajul
să puneţi capăt.
Soţia mea a aflat despre problemele mele cu identitatea
de gen la începutul căsătoriei noastre, bineînţeles, după
nuntă. Acesta a fost începutul unei relaţii de şase ani sau a
unei lipse de relaţie, eu având fantezii că eram femeie, fără
să-mi călăuzesc soţia ca soț şi devenind şi mai retras faţă de
ea. Presupun că nu a fost întotdeauna aşa, au existat
momente în care am fost apropiaţi, dar mare parte din
căsnicia noastră a fost caracterizată de problemele mele şi
de retragerea mea, şi drept urmare, de faptul că ea devenea
tot mai plină de amărăciune.
Am început să frecventăm o biserică, iar unul din pastori
a sugerat să mă întâlnesc cu un consilier creştin. Acea
perioadă a debutat cu adevărat bine, am învăţat multe de la
acel consilier şi din cartea lui John Eldridge, Inimă sălbatică
[publicată în limba română cu titlul eu, Bărbatul, n. trad.].
Am început să percep cu adevărat latura războiului spiritual
în tulburarea identității de gen, în acuzaţiile constante, în
mâhnirea inimii mele, în depresia care mă însoțise
dintotdeauna. Îmi amintesc că L-am implorat pe Isus să
îndepărteze de la mine acele dorinţe; am încercat să obţin o
minune de la Isus pentru a-mi rezolva problemele. Problema
mi-a scăpat de sub control, iar eu chiar L-am pierdut din
vedere pe Dumnezeu. M-am întrebat de ce şi am încercat să

- 72 -
cercetez totul despre tulburarea de identitate de gen, dar cu
cât o făceam mai mult, cu atât mai deprimat deveneam.
În cele din urmă, am ajuns la capătul răbdării în
primăvara/vara lui 2008 şi am renunţat. Am decis că
medicina/psihologia trebuie să aibă răspunsurile şi poate că
la fel ca în intersexualitate, pur şi simplu, acela era felul meu
de a fi. I-am spus soţiei mele că plecam şi vroiam divorţul, şi
că vroiam o tranziţie pentru a deveni femeie. În noaptea
aceea am ieșit în oraş, am cumpărat îmbrăcăminte pentru
femei şi am închiriat o cameră la hotel. Nu voi intra în toate
detaliile, dar în timp ce stăteam acolo în toată „gloria mea
feminină”, citind pe computer poveşti ale unor oameni cu
tulburare de identitate de gen, îmi amintesc că m-am rugat.
„Dumnezeule, ce fac???” Îmi amintesc acea voce scăzută,
liniştită, întrebându-mă: „Asta vrei cu adevărat?” Răspunsul
meu a fost: „Nu. Ce ar trebui să fac?”, iar ceea ce am auzit
încă îmi răsună în minte: „Fugi! Fugi înapoi la soţia ta.” Deci
am făcut-o.
Soţia mea, fiind o femeie credincioasă, iubitoare şi
evlavioasă, m-a primit înapoi şi m-a iertat. Ea mi L-a arătat
cu adevărat pe Isus, deşi am rănit-o şi credea că avea să
divorţeze şi că trebuia să le explice copiilor noştri că tati
plecase, că avea să fie nevoită să găsească o slujbă, să se
decidă unde să locuiască. Am distrus întreaga ei siguranţă
maritală timp de şase ore, dar ea m-a primit înapoi şi m-a
iubit…
La sfârşitul lui decembrie, începutul lui ianuarie 2009 am
început să mă lupt din nou din greu. Zilele au devenit foarte
întunecate pentru mine, eram deprimat, mă simţeam anxios
şi panicat, ca şi cum în toţi acei ani ar fi trebuit să fiu femeie
şi trăiam o minciună. Am mers într-o călătorie de afaceri, iar
când am ajuns acasă eram pur şi simplu terminat. I-am spus
din nou soţiei mele că nu mai puteam trăi așa şi că trebuia să
- 73 -
plec pentru a trăi „adevărata mea viaţă” ca femeie. Am
părăsit-o pe soţia mea în noapte aceea şi i-am spus că
vroiam să ne despărţim.
Când am plecat şi m-am dus la hotel, mă simţeam cu
adevărat supărat pe Dumnezeu. Strigam în timp ce
conduceam maşina: „Dumnezeule, problema mea este mai
mare decât Tine. Nu pot să mai fac asta, sunt atât de obosit
să lupt şi nu vreau decât să trăiesc așa cum vrea mintea mea
să trăiesc.” Îmi amintesc că Dumnezeu mi-a spus clar: „Eu
sunt Tatăl tău, iar tu eşti fiul Meu. Nu ai nevoie să faci asta;
ai nevoie să-ţi primeşti semnificaţia de la Mine.” Am strigat
ca răspuns: „Nu, Dumnezeule, am terminat cu mizeria asta!
Este ridicol, trăiesc o minciună şi am nevoie să fiu femeie!”
M-am luptat şi m-am luptat ore întregi. În cele din urmă, am
obosit şi L-am întrebat doar pe Dumnezeu: „Ce trebuie să
fac?” Răspunsul pe care l-am primit a fost: „Primeşte
semnificaţia de la Mine, nu de la faptul de a fi femeie.
Trebuie să mă urmezi pe Mine şi să mă iubeşti pe Mine mai
mult decât dorința ta de a fi femeie.”
M-am întors acasă, nu mai este nevoie să adaug că soţia
mea era complet zguduită, întristată şi supărată de
capitularea mea. Au urmat câteva săptămâni de luptă cu
această problemă. Încercam să mă împotrivesc la ce îmi
spunea Dumnezeu. Încă vroiam să cred că problema era
genetică, că într-un fel exista o portiţă de scăpare. Am
început să citesc pe un site mai vechi despre un bărbat care
se lupta cu așa ceva şi care a decis că trebuia să rămână
bărbat de dragul soţiei şi copiilor lui. Este nevoie să spun că a
fost unul dintre foarte puţinele site-uri pe care le-am găsit,
care nu era în întregime pro-transgender, dar am fost
încurajat.
M-am dus la biserică şi am vorbit cu unul din pastori, iar
gândurile lui pentru mine au fost că renunţasem să lupt cu
- 74 -
ispita şi cădeam într-o capcană. M-am dus la un grup de
restaurare pe care îl formase biserica noastră. Am învăţat că
transsexualitatea era Egiptul meu, robia mea şi că Dumnezeu
mă chema să ies din ea și să pășesc pe calea răscumpărării.
Am învăţat că noi, ca oameni, suntem făcuţi pentru
închinare. Închinarea este ca un furtun de stropit pe care
nu-l poţi opri; îl poţi îndrepta în diferite direcţii, dar nu-l poţi
face să se oprească. Ca oameni suntem ca acel furtun de
stropit, facem să curgă închinarea noastră asupra lui
Dumnezeu sau asupra altor idoli din vieţile noastre. Eu mă
închinam feminităţii şi eram gata să mă sacrific pe mine
însumi, pe soţia mea şi pe copiii mei pe altarul ei. După ce
mi-am cercetat inima, am realizat, de asemenea, că eram
supărat pe Dumnezeu, cred că cel mai mult fiindcă nu „m-a
reparat” cum am vrut eu. Am vrut să fac o rugăciune şi orice
dorinţă de a fi femeie să dispară, şi să devin un fel de
super-bărbat. Când Dumnezeu nu m-a reparat în modul
acesta, după ani de astfel de rugăciuni, am devenit plin de
amărăciune.
Deci unde mă aflu acum, lupt în lupta pe care o am de
dus şi alerg în cursa pe care o am de alergat. Duc la bun
sfârşit răscumpărarea în Isus, aşa cum arată ea pentru
transgenderi. Sunt încă ispitit, da, dar învăţ că mă lupt în
încercare avându-L pe Isus de partea mea. Simt ca Pavel,
atunci când spune: „Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din
pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş
în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă
împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să
mi-l ia. Şi El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci
puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.» Deci mă
voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca
puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere
în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în
- 75 -
strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt
tare.” (2 Corinteni 12:7-10)
Sunt recunoscător pentru un Dumnezeu care ne
urmăreşte şi care vrea o relaţie reală cu noi. Sunt mulţumitor
pentru soţia mea iubitoare, răbdătoare şi plină de Duhul,
care a fost pe bună dreptate supărată pe mine uneori, care
nu a renunţat la mine, s-a rugat întotdeauna pentru mine şi
m-a îndemnat să-L urmez pe Hristos. Le sunt, de asemenea,
mulţumitor pastorilor şi diaconilor bisericii mele, care mi-au
fost alături şi m-au învăţat cum arată răscumpărarea în
Isus Hristos.
[Anthony’s Testimony. Copyright © Help 4 Families.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a
fost publicat pe site-ul www.help4families.com.]

MĂRTURIA LUI BECKY

Accidental sunt numit Becky şi adesea doar Beck. M-am

născut bărbat şi am suferit de timiditate acută şi de
complexe severe de inferioritate de la o vârstă fragedă.
Cândva, în acei ani, am început să mă travestesc în hainele
mamei mele, literalmente în debarale. Am vrut să mă
întâlnesc cu fete, să mă căsătoresc şi să am copii, dar
timiditatea şi ura de sine m-au împiedicat să găsesc o soţie/o
parteneră. Întotdeauna m-am temut să nu o rănesc pe soţia
mea şi pe copiii mei, precum îmi confirmă temerile mărturia
ta. [Mărturia Denisei Shick, n. trad.]
Ca cei mai mulţi bărbaţi transsexuali, am subscris la
minciuna că sunt un membru al sexului opus, prins în
capcana unui trup greşit. Am cincizeci și patru de ani, mi-am
schimbat numele la începutul anilor ’90 în Rebecca Jean. Am
făcut operaţie ireversibilă de schimbare de sex (crearea unui
„vagin nou”, inclusiv castrare) în 1997. Sânii mei, care din
- 76 -
fericire nu sunt prea mari, sunt un rezultat al numeroșilor ani
în care am luat HRT (estrogen) şi va trebui să continui să iau
estrogen tot restul vieţii mele pe acest pământ. Aici, în
Canada, sunt desemnat ca femeie în toate documentele
legale. Trăiesc o viaţă singuratică şi celibatară (castă) de
mulţi ani. După operaţie nu am mai avut aceleaşi ispite
sexuale.
În ultimii câţiva ani am ajuns să Îl cunosc pe Dumnezeu
pe cont propriu. Am ajuns să realizez adevărul absolut: sunt
aşa cum m-a creat Dumnezeu iniţial. Învăţ despre judecata
Lui dreaptă, pe care atât această lume păcătoasă care Îl
urăşte pe Dumnezeu, cât şi eu, o merităm de drept. Încep,
de asemenea, să înţeleg harul lui Dumnezeu prin sângele
vărsat al Domnului nostru Isus Hristos pe cruce pentru
păcatele mele, devenind un fel de „agent secret creştin” prin
citirea şi studierea zilnică a pasajelor din Biblie, prin predici
zilnice, prin vizionarea anumitor site-uri de internet, precum
www.so4j.com, site-ul bisericii Westboro Baptist Church şi a
altor învăţători pe internet, a unor resurse de pe internet
precum Web Bible/Bible Gateway şi ascultând XM 170
Family Talk (în special Bible Answer Man și XM 34 Enlighten
Southern Gospel).
Numai recent am început să-mi fac cunoscută credinţa
literalmente oricui, pe lângă faptul de a scrie la Exodus şi la
atât de mult urâta Biserica Baptistă Westboro, pentru care
am adoptat o afecţiune ciudată, datorită predicării lor
calviniste cu „foc şi pucioasă”. De-abia săptămâna trecută
am fost prima dată la o biserică aparținând
Grace Community, mâine (duminică, 18 iulie 2010) va fi a
doua mea vizită acolo. Încă sunt foarte speriat că dacă se va
afla, voi fi respins. Mă văd suferind asemenea bietului Iov;
luptându-mă în carne, simţindu-mă uneori descurajat în
ruşine şi vină fără sfârşit; condamnat la iad prin
- 77 -
Deuteronom 22:5 și Deuteronom 23:1-2, Geneza 19,
Levitic 18:22 și 20:13, prin păcatele sexuale din
1 Corinteni 6:9-20 și Romani 1:18-32. Simt că este de cea
mai mare importanţă să vă fac cunoscută povestea mea și să
vă întreb dacă îmi îngăduiți să mă rog pentru voi şi pentru
ceilalți din organizaţia voastră Help 4 Families, în
confesiunea mea despre credinţa mea zilnică în
Domnul Dumnezeul meu.
[Becky’s Testimony. Copyright © 2010 Help 4 Families.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză
este publicat pe site-ul www.help4families.com. Pentru
ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International,
contactează Exodus Global Alliance.]

MĂRTURIA LUI ROBERT

Chiar de la început viaţa mea a fost dificilă. Nu aveam

idee cum funcţiona lumea, în special în familia în care am
crescut. Am fost o victimă a ADHD şi nu am înţeles niciodată
regulile stabilite şi altele asemenea. Eram disciplinat regulat
pentru acţiunile mele; a durat ceva timp până am realizat
consecinţele lor, deci apoi am putut să evit consecinţa
pedepsei. Viaţa nu avea sens pentru mine, graniţele şi
regulile erau greu de urmat, deci mă jucam singur şi am avut
doar câţiva prieteni.
Mirosul amoniacului a fost la început excitant pentru
mine, fiindcă era un miros puternic. După ce eu şi sora mea
am fost învăţaţi să folosim oliţa, am devenit fascinat şi
interesat din nou de scutece. Ceea ce descoperisem era că
mirosul de amoniac îmi dădea un anumit imbold sexual. Mă
duceam întotdeauna unde era miros de amoniac. Acel act
mă controla, deci am avut dorinţa de a purta scutece în
copilărie şi în perioada de creştere, ca şi în anii vieţii de
- 78 -
adult. După ce am devenit curios din punct de vedere sexual,
am folosit scutecele pentru gratificare sexuală, iar mai târziu
în viaţă am devenit un fetişist al scutecelor.
Vedeam lucrurile diferit de alţi copii. Ceea ce m-a făcut să
fiu mai mult un singuratic în copilărie. Realmente simţeam
că eram singur pe lume. Fusesem molestat de bona mea la
vârsta de trei şi patru ani, ceea ce nu mi-a fost de ajutor în a
înţelege lumea. Când de-abia împlinisem douăzeci ani și
eram plecat la colegiu, doi bărbaţi m-au îmbătat şi m-au
violat. Fascinaţia de a purta scutece nu m-a părăsit întreaga
viaţă şi am fost parţial responsabil pentru destrămarea celor
două căsătorii ale mele. M-am văzut întotdeauna ca fiind
neted în partea din faţă.
Având toate aceste lupte, conştiinţa pe care mi-a dat-o
Dumnezeu a fost distrusă de viaţa pe care mi-am croit-o în
păcat. Mi se pare acum că mintea mi se schimbase odată cu
conştiinţa. Lupta mea avea o putere atât de mare asupra
inimii şi sufletului meu. Am păstrat secretul că purtam
scutece şi credeam în inima mea că eram cu adevărat fată,
ajungând chiar să aduc injurii părţilor mele masculine.
Nu puteam înţelege ce se întâmpla, ceea ce a fost
dureros pentru femeile cu care m-am căsătorit. Ele mi-au
perceput durerea şi era greu pentru mine să văd durerea pe
care o îndurau datorită durerii mele. Am apelat la numeroși
oameni, precum consilieri şi psihiatri, dar niciunul nu m-a
ajutat cu adevărat. ADHD-ul nu a fost diagnosticat până am
ajuns la treizeci și opt de ani, iar atunci viaţa mea era deja
distrusă.
Am găsit, în cele din urmă, un psihiatru care m-a evaluat
pentru disforia de gen şi ADHD, şi am fost tratat simultan
pentru aceste simptome. Cele 40 de miligrame de Ritalin pe
zi mi-au încetinit procesele gândirii îndeajuns, încât să

- 79 -
înțeleg în sfârşit cum funcţionează lucrurile şi ce se întâmplă
în lume în general.
Mi s-a spus că va trebui să-mi schimb numele şi să trăiesc
ca femeie cel puţin o perioadă între un an şi un an şi
jumătate, în timpul tranziţiei pentru a deveni femeie. Pe
vremea aceea luam hormoni puternici, iar trupul mi se
schimba.
A fost greu şi pentru familia pe care o creasem; soţia mea
a suferit mult, la fel cei trei fii ai mei şi fiica mea, care l-au
văzut pe scumpul lor tătic transformându-se în femeie sub
privirile lor. În acea perioadă mă schimbam pentru a fi
Tabitha, noul meu nume şi noua mea identitate.
După ce am trecut prin operaţia de schimbare de sex, am
fost extrem de fericit şi am găsit pace după chinul pe care îl
simţisem întreaga viaţă. M-am gândit atunci că puteam
să-mi continui viaţa aşa cum ar fi trebuit să fie ea de la
început. A trebuit să mă obişnuiesc cu o mulţime de ajustări
sociale şi de alt gen, proces care părea să nu se termine
niciodată.
Totuşi, după ce am fost aprobat, sărutat şi îmbrăţişat, am
realizat în sfârşit că eram femeie şi am trăit astfel până l-am
întâlnit pe primul meu prieten şi m-am căsătorit cu el în
Mexic. În timp ce păşeam pe intervalul dintre scaune
îmbrăcat în rochie de nuntă, am avut timp să exclam în inima
mea: „Asta dovedeşte că sunt femeie.”
Bărbatul cu care m-am căsătorit era abuziv şi alcoolic,
deci după ce am fost căsătoriţi foarte puţin timp, i-am cerut
să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată, ceea ce a și făcut.
M-am căsătorit a doua oară în Carolina de Nord, cu un alt
bărbat, care a fost mai rău decât primul. A cheltuit
economiile părinţilor lui, iar apoi a făcut la fel şi cu ale mele,
inclusiv cu toate posesiunile mele.

- 80 -
 Mi-am spus mie însumi: „Ce s-a întâmplat?” Înainte de a
divorţa de al doilea soţ, L-am auzit pe Domnul spunându-mi:
„Robert, sunt mâinile şi picioarele pe care le-am făcut Eu
pentru tine, ce faci cu ele?” Atunci am realizat că făcusem
din viaţa mea un haos teribil. Am văzut oamenii pe care îi
lăsasem în urmă şi pe care îi rănisem atât de profund. Eram
disperat, iar în suferinţa mea am strigat la Dumnezeu să mă
salveze. Atunci am implorat iertarea lui Dumnezeu.
Nu mai sunt Tabitha. Lumea îi încurajează pe cei ca mine
să trăiască în stilul de viaţă anterior, datorită ambalajului
exterior al corpului. Nu pot să merg la plajă sau la sală şi
trebuie să mă acopăr jos ca să ascund ce ştiu că este acolo.
Este mult mai greu să rezişti ispitei când stai pe ceea ce vor
cei mai mulţi bărbaţi.
Am plătit un preţ pentru alegerile mele, totul fiindcă am
vrut să am pace şi am căutat în locurile greşite. Am vrut
satisfacţie imediată, dar ea a venit la un preţ personal
îngrozitor.
Să cer iertare pentru viaţa mea păcătoasă şi să citesc cu
voce tare mărturia lui Dumnezeu în Biblie, Cuvântul lui
Dumnezeu, au fost lucrurile de care aveam nevoie pentru a
umple vidul care fusese cuprins de haos. Conştiinţa mi-a
revenit, iar mintea mea s-a întors înspre Dumnezeu şi
dragostea Lui. După ce L-am acceptat ca Domn, inima mea a
fost regenerată şi am recunoscut că acest Cuvânt al lui
Dumnezeu este complet, că nu aveam nevoie de scutece sau
de altceva şi că nimic nu avea să mă mai despartă vreodată
de Împărăţia lui Dumnezeu.
Ştiu, de asemenea, sigur că „ceea ce semeni, aceea vei
culege”, dar ştiţi că şi culegi de unde nu ai semănat? Mama
mea şi tatăl meu nu au fost descurajaţi, cu toate că au fost
nevoiți să se roage pentru mine zilnic şi să ceară să fiu
vindecat de spiritul satanic care mă stăpânea. Scumpul meu
- 81 -
văr, reverendul John Lindsay, a reușit să-mi atragă atenţia. Ei
au cules pentru mine, iar eu m-am lăsat cuprins de Cuvânt!
Există oameni în Scriptură care au demonstrat ce se
întâmplă când semeni şi semeni seminţe, iar altcineva culege
recolta. Isus este exemplul perfect al Cuiva care a semănat
întotdeauna sămânţă bună şi a lăsat pe altcineva să culeagă
recolta, de asemenea, şi bisericile în general cresc creştini
buni, dar apoi ei se mută, iar biserica lor nu este
binecuvântată, dar altcineva este, iar acest fapt a fost o
inspiraţie pentru mine când am ieşit din lumea în care eram
prins. Am dat peste tot felul de piedici, dar am iubit oricum
oamenii, iar nu după mult timp îi mentoram pe alţii, iar ei îi
ajutau pe alţii. Ei au fost binecuvântaţi datorită seminţei pe
care am semănat-o eu, ajutându-i pe alţii să iasă din stilul de
viaţă al unui gen confuz.
Doar fiindcă m-am îndepărtat de voia lui Dumnezeu la
început, nu înseamnă că planul Lui nu se va împlini. M-am
îndepărtat de voia Lui şi de planul Lui din cauză că aveam o
conştiinţă stricată. Cred că Pavel şi Moise sunt exemple
excelente. Trebuie să ne păzim conştiinţa şi să amintim
minţii şi gândurilor noastre unde începe şi unde se termină
totul. Dacă ne hrănim mintea cu hrană spirituală bună, vom
avea o conştiinţă spirituală sănătoasă.
Am îngăduit crucii să mă acopere şi am procedat în
acelaşi fel cu exemplul lui Hristos, care ne învaţă să ne iubim
unul pe altul, pentru a oferi prietenie altora şi a trăi în pace
cu toţi oamenii cât de bine pot eu. Trăiesc din nou ca bărbat,
iar în privinţa aceasta sunt ferm.
Sunt căsătorit cu o femeie minunată, care mă iubeşte în
ciuda a ceea ce mi-am făcut şi am găsit iertare din partea
familiei mele, şi m-am iertat pe mine însumi.
Transgenderii în general sunt încurajaţi să creadă că nu
sunt aşa cum i-a creat Dumnezeu. Trebuie să fim gata să le
- 82 -
slujim celor în nevoie şi să le arătăm apoi că Dumnezeu şi
Domnul Isus vor să îi iubească, împreună cu călăuzirea
Duhului Sfânt. Ei sunt oameni minunaţi, cum suntem noi toţi.
Referinţe biblice care înseamnă mult pentru mine:
Romani 12:1: „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea
lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie,
sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea
voastră o slujbă duhovnicească.”
Romani 12:2: „Să nu vă potriviţi chipului veacului
acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să
puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi
desăvârşită.”
[Robert’s Testimonial. Copyright © Help 4 Families.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză
este publicat pe site-ul www.help4families.com.]

MĂRTURIA UNUI BĂRBAT

Isaia 6:5-8: „Atunci am zis: «Vai de mine! Sunt pierdut,

căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui
popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe
Împăratul, Domnul oştirilor!» Dar unul din serafimi a zburat
spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu
cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată,
atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta
este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!» Am auzit glasul
Domnului, întrebând: «Pe cine să trimit şi cine va merge
pentru Noi?» Eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă!»”
Mărturia mea
La două zile după Crăciunul din 1991, am rugat-o pe soţia
mea să se aşeze şi i-am povestit despre lupta mea de o viaţă.
I-am explicat că mă travesteam în secret încă de când aveam
șapte ani. I-am mărturisit aceasta fiindcă problema mea
- 83 -
prelua controlul asupra vieţii mele. Pentru a-l cita pe
Bob Bennett: „Lucrul care mă ţinea în viaţă de atâta timp,
acum mă ucidea.”
Cumva, am sperat că putea să mă salveze de lupta mea.
Contrariul a fost adevărat. De fapt am copleşit-o pe Beverly
cu destăinuirea mea. Mă aşteptam să înţeleagă şi nu
înţelegeam eu însumi, şi mă luptasem cu aşa ceva toată
viaţa.
Copilăria mea nu a fost foarte diferită de a altora din
generaţia mea, cea a anilor ’60 şi ’70. Am avut o relaţie
distantă şi uneori violentă cu tatăl meu. M-am bătut cu cei
doi fraţi ai mei aproape în fiecare zi. Sunt cel mai mare
dintre cei patru fraţi; am doi fraţi şi o soră. Cel mai mic frate
al meu, Brett, a încercat să se sinucidă când eu aveam
șaisprezece ani, iar el avea unsprezece ani. S-a împuşcat în
stomac cu puşca de calibru 22 a tatălui meu, fratele meu
fiind martor. Nu este nevoie să spun că aceasta a avut un
impact puternic asupra vieţii mele. Brett a supravieţuit
într-adevăr încercării, doar ca să moară câţiva ani mai târziu
într-un accident de maşină. Avea șaisprezece ani.
M-am alăturat Marinei imediat ce am terminat liceul. Nu
fiindcă eram patriot, ci fiindcă vroiam să scap de familia
mea. Când mă aflam în tabăra militară pentru noii recruţi, nu
puteam să fac nimic bine. Un tânăr din Arizona, care era un
creştin puternic, practica ce predica. Prin mărturia lui, am
început să văd că avea ceva ce aveam eu nevoie. Într-o
dimineaţă devreme, am dat peste o întâlnire de rugăciune în
camera de duşuri pentru barăci. Era în jurul orei două
dimineaţa. O mână de bărbaţi, rugându-se în lenjerie de
corp. Acolo L-am acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al
meu. Acum iată ceva elocvent pentru voi. Am fost umplut cu
Duhul Sfânt şi L-am împărtăşit pe Hristos tuturor. Câteva luni
mai târziu, fratele meu, Brett, L-a acceptat pe Domnul, pe
- 84 -
când eram acasă în permisie, cu numai câteva luni înainte de
a muri.
Domnul m-a chemat la misiune când aveam douăzeci de
ani. Dumnezeu vroia ascultare din partea mea, eu vroiam să
mă aflu în centrul atenţiei. Nu mai este nevoie să spun, a fost
un conflict. Încă întreţineam gânduri de travestire. Lupta
mea tăcută cu acest păcat a continuat. Am întâlnit-o pe
viitoarea mea soţie când mă aflam la baza din Kingsville,
Texas. Era studentă la Universitatea Texas A&I. Ne-am
întâlnit printr-un prieten comun, pe când frecventam o
activitate a Uniunii Studenţeşti Baptiste. M-am îndrăgostit de
ea şi m-am căsătorit cu ea, fără să-i fac cunoscută lupta mea
personală. Cumva, m-am gândit eu, căsătoria va rezolva
problema. Nu a făcut-o! Contrariul a fost adevărat. M-am
luptat cu ispita de a îmbrăca hainele soţiei mele. Am reuşit
să păstrez secretul faţă de Beverly în primii unsprezece ani ai
căsniciei noastre.
După ce i-am spus despre lupta mea, am devenit
suicidar: am venit acasă de la lucru într-o zi, gata să pun
capăt la toate. Ceea ce a speriat-o pe Beverly, care a sunat-o
pe terapeuta care ne consilia pe vremea aceea. Ea i-a spus
lui Beverly să mă aducă în biroul ei în orice fel reușea.
Beverly mi-a dat permisiunea să mă costumez în femeie şi
m-a dus cu maşina la biroul terapeutei. De acolo am fost
primit în spital. A fost prima din cele trei internări ale mele
într-un spital de boli mintale.
După ieşirea din spital după prima internare, am apelat o
linie fierbinte de criză, în speranţa de a găsi un grup de
suport. Mi-au spus despre o organizaţie numită Tri-Ess,
societatea pentru cea de a doua jumătate. Ei mi-au povestit
despre grupul lor. Se întâlneau în serile de miercuri şi se
numeau Travestiţii Anonimi. S-au dovedit a fi un grup de
suport care încuraja travestirea. Lui Beverly nu i-a plăcut că
- 85 -
eram interesat de frecventarea acelui grup. Mi-a dat un
ultimatum. Dacă vroiam să urmez un asemenea stil de viaţă,
trebuia să părăsesc casa. Am ales stilul de viaţă în
detrimentul familiei.
M-am cufundat în travestire şi L-am lăsat pe Dumnezeu
în urmă. Eram gata să renunţ la Dumnezeu şi la familie.
Mi-am alcătuit repede o nouă garderobă, pe care cele
mai multe femei ar fi invidioase, şi am început să mă
aventurez în malluri, baruri pentru toată lumea şi baruri
homosexuale, îmbrăcat ca femeie. Am devenit intoxicat de
acea viaţă. Eram încântat când bărbaţii îmi ofereau de băut,
iar oamenii nu se uitau a doua oară la mine. Din când în
când, cineva îşi dădea seama şi doar îmi zâmbea. M-am
împrietenit cu alţi travestiţi şi ieşeam împreună în Montrose,
zona homosexuală din Houston unde ieşeau „fetele”
noaptea.
Cu cât intram mai adânc în acel stil de viaţă, cu atât îmi
încercam mai mult norocul. M-am pus în nişte situaţii foarte
periculoase şi am ajuns foarte aproape de a fi bătut. Am
crezut că acea viaţă mă va face fericit. În schimb, am devenit
foarte deprimat. De fiecare dată când exprimam aceasta în
comportament, făceam un pas în plus pentru a obţine
încântarea extra, care după aceea mă lăsa întotdeauna
pustiu. Am întreţinut gândul că poate eram cu adevărat
femeie, că Dumnezeu făcuse o greşeală. Viaţa mea s-a
dezintegrat rapid.
Am încercat din greu să divorţez de Beverly. Am mers
când şi când, de şapte ori, la tribunal pentru divorţ, dar ea
nu a încetat să se roage pentru mine. În timpul procedurilor,
avocata mea a vrut să văd un psiholog. Motivaţia ei ca eu să
îl văd pe acel om nu era ca el să mă ajute, ci ca să mă
susţină, depunând mărturie în favoarea mea la divorţ. M-am
dus la biroul lui, iar el m-a trimis imediat înapoi la spital. A
- 86 -
văzut cât de deprimat eram. Astfel m-a condus Dumnezeu la
calea corectă pentru recuperare.
Pe când mă aflam în spital, acel psiholog nu a fost prea
interesat de travestirea mea. S-a concentrat în schimb pe
depresia mea şi am luat parte la câteva şedinţe de grup. Îmi
amintesc de un tânăr care avea pe atunci optsprezece ani.
Ne-a împărtăşit cum tatăl lui s-a sinucis când el avea șapte
ani. Mă gândeam eu însumi la sinucidere. Pe vremea aceea,
pentru mine era singurul mod de a scăpa de războiul pe care
îl duceam cu mine însumi. Atunci am realizat că trebuia să
existe o schimbare în viaţa mea. Am început să mă rog ca
Dumnezeu să mă elibereze de viaţa pe care o duceam.
Imediat ce am ieşit din spital, după o şedere de două
săptămâni, i-am spus lui Beverly că nu mai vroiam divorţul şi
că aveam să lucrez pentru a face nişte schimbări în viaţa
mea. Am reuşit să obţin o slujbă cu program parţial la un
radio creştin din Houston. El a devenit repede biserica mea;
muzica a început să vorbească inimii mele, în timp ce
ascultam cântecul Când Dumnezeu a alergat de
Benny Hester. Este un cântec despre fiul pierdut, care a
realizat că tatăl lui îl iubea în continuare. Dumnezeu tot mă
iubea, în ciuda lucrului cu care mă luptam.
Dumnezeu m-a condus înapoi la biserică și am început să
frecventez The Vineyard din Humble, Texas. Ei mi-au
îngăduit să cânt la un instrument în echipa de închinare, dar
nu am împărtăşit nimănui lupta mea cu travestirea. Pentru
mine procesul de recuperare a fost lent; Dumnezeu a avut
probleme mai mari de care să se ocupe în viaţa mea. A
trebuit să învăţ cum să fiu tată pentru copiii mei şi soţ pentru
soţia mea. Atunci am părăsit Tri-Ess şi le-am spus la revedere
prietenilor mei din grup.
Când i-am spus unuia din cei mai apropiaţi prieteni ai
mei, Chris, că părăseam grupul şi că aruncam machiajul,
- 87 -
perucile şi toate hainele odată pentru totdeauna, mi-a spus
că într-o lună voi fi înapoi. I-am explicat ce făcea Dumnezeu
în viaţa mea şi că trebuia să fiu tată pentru copiii mei, pe
care îi iubeam mult. A început să plângă şi mi-a zis că avea o
fiică pe care nu o văzuse de când avea un an. Pe atunci ea
avea cinci ani şi locuia în California. L-am îmbrăţişat şi mi-am
luat rămas bun de la el. Ştiam că pe vremea aceea nu eram
destul de puternic pentru a fi cu el şi a nu mă travesti. Încă
mă rog pentru Chris. Nu l-am mai văzut din acea zi.
Nu m-am întors niciodată la Tri-Ess. Trebuia să o dau
morţii pe „Renee”. Dumnezeu a început să mă înveţe ce
înseamnă să fiu bărbat. Mi-ar plăcea să vă spun că
Dumnezeu m-a vindecat imediat, dar timpul lui Dumnezeu
era diferit de al meu. El avea încă multe lucruri pentru mine
pe care trebuia să le împlinesc. Dumnezeu mi-a arătat câtă
credinţă în El aveam în realitate.
Beverly şi cu mine ne-am împăcat şi am început să
lucrăm la căsnicia noastră. Ne-am mutat la Bastrop, Texas,
unde am petrecut următorii trei ani. Rareori am vorbit cu
Beverly despre lupta mea şi nu am îndrăznit să o fac
cunoscută cuiva de la biserică. M-am luptat cu ispita de a mă
întoarce la stilul de viaţă din trecut, dar Dumnezeu nu mi-a
dat drumul. Bineînţeles, planul Lui a fost să-mi mute familia
la New Hampshire, din toate locurile posibile. Beverly şi cu
mine nu cunoşteam pe nimeni acolo, toţi membrii familiilor
noastre şi toţi prietenii noştri erau în Texas şi Colorado.
New Hampshire era locul unde Dumnezeu urma să mă
înveţe cum să fiu liber în El.
Lucram la aeroport pentru o linie aeriană importantă. Ca
în toate aeroporturile, exista o zonă care avea un restaurant.
Un tânăr care lucra acolo venea la lucru travestit ca femeie.
Am avut multe oportunităţi să vorbesc cu el, dar nu am
făcut-o niciodată. De fapt schimbam direcţia ca să-l evit. Îmi
- 88 -
era teamă că secretul pe care îl aveam cu Satan avea să fie
insultător pentru lume. Îmi era ruşine de trecutul meu şi am
refuzat să-i împărtăşesc Evanghelia acelui tânăr. Am fost
unul dintre „cei care au trecut pe partea cealaltă a drumului
ca să-l evite pe omul rănit”. Mă jucam de-a biserica pe
atunci, nu practicam ce predicam. Ceea ce a continuat cam
două luni. Într-o zi, când am venit la lucru, am aflat că își
luase viața. Inima mi-a fost cuprinsă de întristare. Nu i-am
spus niciodată un cuvânt acelui tânăr, care se lupta cum mă
luptam eu. Dumnezeu avea acum atenţia mea.
Doar la câteva săptămâni după aceea eram programat să
merg într-o misiune pe termen scurt, iar tovarășii mei de
lucrare mă ajutaseră să strâng fonduri pentru a merge în
călătorie. Unul din primii misionari pe care i-am întâlnit în
Brazilia a fost Michael. Am devenit instantaneu prieteni. El
era din Grand Junction, Colorado. Mă durea atât de tare din
cauza tânărului care se omorâse, încât nu mai suportam şi
i-am făcut cunoscută lui Michael lupta mea. Nu a râs de
mine şi nu m-a judecat. S-a rugat cu mine şi mi-a spus că
Dumnezeu mă putea folosi pentru Împărăţia Lui. În Brazilia
mi-am făcut în sfârşit cunoscută mărturia. Dumnezeu
începuse să mă elibereze.
Când m-am întors la New Hampshire, i-am împărtăşit
liderului grupului de bărbaţi din biserică cum lucra
Dumnezeu în viaţa mea. I-am spus că simțeam nevoia să le
fac cunoscute acestea celorlalţi bărbaţi din grup. Dumnezeu
a fost credincios. Mi-a dat curajul să fiu deschis şi sincer cu
micul grup de bărbaţi. Iar ei, în schimb, nu m-au respins, ci
m-au încurajat şi m-au susţinut. Până în ziua de astăzi mi-au
rămas credincioşi prin prietenie şi rugăciuni.
Dumnezeu ne-a purtat pe Beverly şi pe mine pe un drum
lung. Privesc în urmă şi nu a trecut o zi în care Dumnezeu să
nu fi fost lângă noi. În fiecare zi am fost iubit de El. Astăzi
- 89 -
Beverly şi cu mine conducem un mic grup la biserică,
rugându-ne cu cei zdrobiţi sexual şi ajutându-i. Dumnezeu
mă chemase la misiune când aveam douăzeci de ani. La
patruzeci și opt de ani, încep cu adevărat să înţeleg că El vrea
ascultarea mea deplină. În ea mi-am găsit eliberarea.
[One Man’s Testimony. Copyright © Help 4 Families.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză
este publicat pe site-ul www.help4families.com.]

O PARTE DIN MINE CREDEA CĂ SUNT DE SEX OPUS

GRANTLEY MORRIS

Aproape de la naştere, Jake a suferit un abuz fizic şi

sexual atât de sever, încât mintea lui s-a fragmentat în
„personalităţi multiple”. Ceea ce nu este atât de ciudat cum
aţi putea crede la prima vedere. Este un mecanism disperat
de a face faţă unei situaţii, folosit în primul rând de copiii
neobişnuit de inteligenţi şi/sau creativi, cărora li s-a impus o
situaţie mintală intolerabilă. Fragmentarea poate continua
apoi la vârsta adultă, cel în cauză fiind destul de sănătos
mintal, dar suferind de o durere interioară considerabilă
până ce găseşte vindecarea.
Unele „personalităţi” ale lui Jake (eu, ca mulţi alţii, prefer
să le spun „părţi”) ştiau că sunt masculine, dar câteva erau
convinse că sunt feminine. Aceasta parţial fiindcă unele părţi
ale lui simţeau că el ar fi fost mai în siguranţă ca fată – ar fi
fost mai puţin probabil să fi suferit un abuz atât de sever – și
datorită naturii specifice a abuzului pe care l-a suferit.
Adesea era numit, în mod peiorativ, fată în timp ce era
violat. Mai mult, cel puţin o dată a fost înspăimântător de
sigur că tatăl lui avea să îi taie organele genitale, iar cel puţin
o parte fragmentată a lui a apărut din chinul de a crede că
tăierea avusese efectiv loc şi că era emasculat.
- 90 -
 Totuşi, o altă parte, posibil de vârstă mai mică, a scris:
„Eu teamă de tati. Mă urăşte. Mă face să sângerez. Nu vreau
să fiu băiat. Eu o fată uneori, pentru că el drăguţ cu Lucy şi
nu o răneşte niciodată. El a spus, ea prinţesa lui. Şi Carol îi
place, dar eu prea rău… Eu vreau să mă înjunghii acolo.
Atunci nimeni nu ne va răni. Eu vreau să-mi tai cocoşelul,
atunci lui tati îi va plăcea de noi.”
[Grantley Morris, Part of Me Believed I Was the Opposite
Sex. Extras din Help for Christians Who Wish They Were the
Opposite Sex Or Even Want a Sex Change Operation.
Copyright © 2008 Grantley Morris. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.net-burst.net.]

SCĂPÂND DE MASCULINITATE
DOUGLAS

Încep să regândesc adicţia mea. Deoarece fiecare episod

de travestire a sfârşit în mod obişnuit prin autosatisfacere,
am crezut că ea era forţa conducătoare. Să umblu în
îmbrăcăminte pentru femei era doar o altă excitaţie pentru
mine, un mijloc de a obţine ceva. Dar să renunţ la
pornografie şi la privirile pofticioase aruncate femeilor
provocatoare, şi să-mi feresc ochii de reclamele seducătoare
de la televizor a fost mult mai uşor pentru mine decât să
renunţ la dorinţa de a pretinde că sunt femeie.
Desigur, travestirea mă stimula sexual, dar aceasta poate
fiindcă a început în anii adolescenţei, când tocmai învăţam
fiorul orgasmului. Le-am asociat pe cele două şi am pierdut
întreg conceptul faptului că realmente încercam să scap de
condiția de a fi bărbat.
Nu am avut niciodată sentimentele puternice pe care alţi
bărbaţi transgenderi le au simţind că s-au născut în trupul
- 91 -
greşit, credeam că eram bărbat şi credeam că eram perfect
fericit să fiu bărbat. Numai când am încercat să nu mă mai
îmbrac în haine pentru femei am realizat că nu o făceam
numai ca să mă excit.
Ceea ce vreau cu adevărat să realizez este să scap, cel
puţin pentru o anumită perioadă de timp, de condiția de a fi
bărbat. Nu pot trăi la înălțimea imaginii mele despre
masculinitate… iar aceasta mă conduce la încercarea de a
scăpa. Da, orgasmul era „drogul” pe care eu îl alegeam. Eram
dependent de el, dar simţeam şi că eram incapabil să fac
ceea ce cred eu că ar trebui să facă în pat un bărbat cu o
femeie reală. Înaintând în vârstă, am fost nevoit să mă
confrunt cu faptul că nu deveneam mai bun la asta.
Atracţia feminităţii reprezintă dorinţa mea de a scăpa de
eşecurile mele autopercepute ca bărbat, care fac dorințele
mele de a deveni femeie tot mai atrăgătoare, aceasta
apropiindu-se de o experienţă religioasă, deoarece îmi oferă
alinare faţă de inabilitatea mea percepută de a nu fi destul
de bun în lumea bărbaţilor. Este ceva la care ar trebui să
meditez.
[Douglas, Escaping Manhood. Copyright ©
Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză este publicat pe site-ul
www.help4families.com.]

SCRISORI DE REGRET DE LA TRANSSEXUALI

DR. ROBERT STOLLER

Acest articol a fost publicat cu titlul

Experimentul transsexual în anul 1976. El explică de ce
transsexualii regretă, în cele din urmă, operaţia de
schimbare de sex.

- 92 -
 O asemenea travestire
„Deşi reuşise de mult timp să treacă drept femeie,
aceasta nu a rezolvat mizeriile rutinei vieţii ei; astfel că viaţa
este plictisitoare, nu fermecătoare. După ce aparatul genital
i-a fost îndepărtat şi a fost construit un vagin artificial, a
raportat o mare plăcere şi orgasm la actele sexuale cu
bărbaţi. Dar cu trecerea anilor, îi era tot mai dificil să atingă
orgasmul. Părea posibil ca aceasta să fi fost parţial rezultatul
unei inhibiţii, datorită sentimentului că, într-un fel, reţinuse
înăuntrul corpului ei o parte din vechiul sine masculin.
Fiecare act sexual nu era doar o experienţă erotică, ci şi un
test al succesului transformării corpului ei şi deoarece
penisul partenerului era acolo unde «el»… ea ca băiat încă
trăia, pacienta nu se putea relaxa niciodată în siguranţa
simțământului deplin al „feminităţii”… Dovada apărea la
suprafaţă şi se putea vedea (nu doar bănui), că „băiatul”
trăia încă adânc, înăuntrul ei şi că sentimentul prezenţei „lui”
făcea imposibil pentru ca ea, în viaţa reală, să fie pe deplin
penetrată într-un mod semnificativ din punct de vedere
psihologic. Ea experimenta masculinitatea ca ocupând doar
o mică parte în sentimentul sinelui, dar deoarece acea mică
parte era un constituent, fiind un organ vital, nu putea fi
extirpată… Nu se putea niciodată excita pe deplin, nu se
putea niciodată abandona complet în nicio relaţie
(non-sexuală sau sexuală) şi nu accepta niciodată, şi nu
oferea intimitate în niciun ungher al profunzimilor ei, de
teamă că s-ar intra în cea mai intimă parte a ei. Pe care nu
încerca să o păstreze fiindcă era preţioasă; ar fi preferat să
nu o aibă. Totuşi, ea a recunoscut că acea parte («el») nu
putea fi îndepărtată.”
Dr. Stoler a spus:
„Undeva în tine însăţi îţi aminteşti că eşti diferită de alte
fete, fiindcă ai început ca băiat şi spui… chiar dacă nu este
- 93 -
evident pentru nimeni, nu poţi pierde complet amintirea
acelui fapt.
Te caut pe tine – un sentiment pe care îl ai de a fi tu
însăți. Acum, este o căutare foarte periculoasă pentru tine,
pentru că nu ştii niciodată dacă vei da de băiatul care ai fost
cândva… Nu vei putea spune niciodată: «Când eram fetiţă,
cu siguranţă îi invidiam pe băieţi, vroiam să fi fost băiat…»
Nu spui asta. Ceea ce spui este: «Când eram (nu că mi-am
imaginat că eram), eram. Voi descoperi asta? Iar dacă
descopăr asta, atunci înseamnă că în acel moment în care
îmi amintesc, sunt din nou.»
Ştii, asta fac amintirile; ele ne fac să experimentăm din
nou, în mică măsură. Dar ştii că este în ordine pentru o
femeie să experimenteze din nou amintirea despre vremea
era fetiţă… Când tu mergi în trecut, într-un anumit loc
traversezi un pod care desparte o ţară de alta… Iar asta nu i
se întâmplă nimănui altcuiva.
Aceasta reprezintă o problemă de identitate – nu numai
că trebuie să fim noi înşine, ci trebuie să fim liberi să îi lăsăm
pe alţii să ştie asta. Fără o astfel de libertate, transsexualul
devine tot mai disperat, ştiind că pentru el nu va exista
niciodată şansa de a se revela celor mai importanţi oameni…
Chiar luând hormoni, făcând operaţie şi trecând drept
femeie, efortul său nu este pe deplin un succes, datorită
faptului că sentimentul de a fi fost – şi la un nivel mai
profund de a fi încă – bărbat nu poate fi extirpat.
Nu există o zi fără teama de a fi descoperit sau fără lupta
de a o scoate la capăt cu procesul de a trece drept femeie.
Lupta nu se termină niciodată; te poţi apăra numai împotriva
urgenţei din prezent.”

- 94 -
 Răspuns la Experimentul transsexual
Pentru mine, articolul Dr. Stoller este unul din cele mai
dure de citit pe site-ul vostru.
Chiar prin faptul că starea de a fi băiat nu poate fi
extirpată, trăirea psihologică ca băiat şi tot bagajul său
excedentar… și că transformarea nu este realizată după
operaţia de schimbare de sex… Transformarea este un lucru
continuu, iar sentimentul de a fi băiat blochează dăruirea de
sine romantică, sexuală şi socială – chiar mai mult față de cei
care sunt cei mai importanţi. Poate aţi descoperit motivul
pentru care Calpermia şi Conway şi alte patru mii de site-uri
trebuie să continue să posteze… Este o încercare fără sfârşit
şi continuă de a trece drept femeie… Iar fiecare „succes”
este ca o „reparaţie rapidă”… El opreşte anxietatea şi este un
sprijin până la următoarea încercare de care este nevoie… În
cele din urmă, el îi istoveşte pe oameni, încât ajung să se
apere numai împotriva trecutului care trebuie să treacă, iar
viitorul care trebuie să treacă le arată ostentativ că faptul de
a fi băiat se manifestă… Cu alte cuvinte, starea de a fi băiat
continuă să te lovească… Nu contează dacă tehnologia va
deveni astfel încât feminitatea biologică normală să poată fi
dobândită – ovare şi uter şi graviditate… Starea de a fi băiat
este imprimată pentru totdeauna în amintiri… în mii şi mii de
neuroni ai memoriei şi nu vei şti niciodată când „el” va
apărea pe neaşteptate.
Este unul din cele mai triste lucruri pe care le-am citit pe
site-ul vostru şi realmente mă distruge.
Simon

Prea târziu, prea târziu!

De fapt este prea târziu pentru mine, aproape opt ani
prea târziu. Fiecare terapeut, psiholog şi psihiatru la care am
fost vreodată mi-a spus că sunt transsexual. Ceea ce au
- 95 -
neglijat ei să-mi spună este că urmându-le sfatul, voi pierde
totul. Chiar şi grupurile de pe internet au făcut tot ce au
putut pentru a mă împinge în această direcţie,
nespunându-mi nici măcar o dată: „Ia-o mai încet, asigură-te
că este bine pentru tine!” Îmi amintesc chiar de un grup care
m-a învățat ce să îi zic psihiatrului pentru a primi o scrisoare
de recomandare pentru operaţie.
Chiar şi când mi-am exprimat îndoieli, cu doar câteva zile
înainte de operaţie, aşa-zişii mei prieteni m-au asigurat că
era normal să reconsider alegerea şi că mă voi simţi mai bine
odată ce totul se va termina. Dar nu a fost mai bine, a
devenit mai rău. Deşi m-am aşteptat să fiu tratat diferit, nu
m-am aşteptat niciodată să fiu tratat mai rău decât un câine.
(Dar asta este o altă poveste.) De când mă aflu în tranziţie,
am devenit persoană cu dizabilitate şi am un venit fix. Este
un alt lucru cu privire la care au neglijat să mă avertizeze…
P.S. Dacă ajută pe cineva să nu facă aceeaşi greşeală ca
mine, sunteţi bine-veniţi să folosiţi postările mele.
Bineînţeles, dacă v-ar plăcea să intru în mai multe detalii, aş
fi dornic să spun mai multe pe acest subiect. Dar mai presus
de toate, vă rog, avertizaţi-i pe cititorii voştri să fie sinceri cu
terapeuţii lor şi să nu le spună ce cred ei că vor să audă.
Există oameni pe internet mai mult decât dornici să le spună
altora ce să zică pentru a primi diagnosticul de „transsexual”,
chiar dacă el nu este întru totul corect pentru ei.
Sunt la „serviciu” în acest moment şi chiar ar trebui să
„lucrez”. Vă voi trimite întreaga mea poveste când ajung
acasă, după întâlnirea cu terapeutul meu. Când pun cuvântul
„serviciu” între ghilimele, o fac pentru că deşi am trei licenţe,
lucrul la care mă descurc cel mai bine este o poziţie de
voluntar la biblioteca unui colegiu. Deşi în prezent sunt
acceptat aici, sunt acceptat mai mult ca „altceva”, decât ca
bărbat sau femeie.
- 96 -
 Aşa trăiesc, ca „altceva”, ca un non-sexual. Nu cred că
mai există un sentiment real în încercarea mea de a fi
„bărbat”. Va trebui să fac tot ce pot ca să supravieţuiesc aşa,
să trăiesc cu greşelile mele şi să realizez că voi fi singur tot
restul vieţii. Trimit o imagine a eului meu foarte „feminin”.
Ce credeam? Eram un bărbat urât şi sunt o femeie şi mai
urâtă.
Alice

Scrisori de regret pentru operaţia de schimbare de sex

Bună, iar harul Domnului şi Mântuitorului nostru
Isus Hristos să fie cu voi!
Sunt un transsexual bărbat-către-femeie operat (de şase
ani). Fusesem creştin înainte de tranziţie şi – laudă Domnului
– m-am întors la El la începutul acestui an. Nu este nevoie să
fac tranziţia înapoi către bărbat şi mă aflu într-un loc în care
Dumnezeu mă foloseşte pentru Împărăţia Lui. Am un
masterat în inginerie, dar El m-a chemat înapoi la colegiu ca
să obţin licenţa în psihologie, pentru a le sluji celor bolnavi
mintal din biserică.
Cred că aveţi o misiune grozavă şi vă rog să o continuaţi.
Dacă ar fi să o iau de la început, nu mi-aş schimba sexul. Şi aş
sfătui cu tărie pe oricine care ia în considerare opțiunea de a
o face, să nu o facă.
Binecuvântări!

Dragă Bill,
Am citit articolele tale despre transsexualism şi mare
parte din ceea ce am citit mi s-a aplicat. Sunt un transsexual
în vârstă de treizeci și trei ani. Am opt ani de la operaţie şi
cred că în ultimii patru ani am devenit tot mai nefericit din
cauza situaţiei mele. Acum simt că încercarea mea de a fugi
de „masculinitate” m-a dus în jos, pe un drum pe care mă
- 97 -
simt foarte singur, nefericit, singuratic şi întristat – din cauza
a ceea ce le-am făcut celor din preajma mea şi mie însumi.
Bănuiesc că mă simt prins în capcană fiindcă cei mai
mulţi din familia mea m-au susţinut sau, în cele din urmă, au
fost de acord cu persoana care am devenit, deci nu ştiu cum
i-aş putea confrunta din nou pentru a le spune că ceea ce am
făcut este o greşeală; ca să nu mai menţionez cum le-aş
spune prietenilor mei, colegilor de serviciu şi altora, că tot ce
am clădit în ultimii opt ani este o greşeală… o „faţă falsă”.
Nici nu ştiu cum să explic asta cuiva.
Cred că oamenii care nu ştiu despre trecutul meu mă văd
ca foarte rezervat, distant şi oarecum inabordabil.
Nu este vorba doar că sunt nefericit din cauza celui care
sunt sau a ceea ce am devenit. În fiecare dimineaţă mă
trezesc şi mă uit în oglindă, şi văd pe cineva care spune
instantaneu că sunt ceea ce nu sunt! Faptul de a mă îmbrăca
în haine potrivite cu „starea mea actuală” nu mă face să mă
apropii de cel care sunt eu. Ies în oraş cu „prietenii” şi ascult
poveştile, aventurile lor neînsemnate… şi pretind că sunt
interesat de ceea ce spun ei, şi fac comentarii. Dar găsesc
asta a fi complet absurd şi, nu în ultimul rând, de cel mai mic
interes pentru mine, totuşi mă duc cu ei fiindcă sunt
prietenii mei şi simt un fel de obligaţie pentru a le oferi
suport.
Lucrez într-un birou al unei mari companii. După ce ajung
acasă, de-abia aştept să scap de hainele pe care le port şi să
îmbrac doar nişte blugi şi o cămaşă; să-mi dau părul pe spate
şi să mă relaxez spunând: „Dumnezeule, ce bine mă simt să
nu fiu în hainele acelea!” Este atât de ciudat, fiindcă am vie
în amintire vremea când aşteptam de fapt cu nerăbdare să le
port şi când aşteptam cu nerăbdare să trăiesc permanent ca
femeie. Ei bine, dă-mi voie să-ţi spun că, după ce am făcut-o

- 98 -
atâta timp, nu este ceva atât de lăudat cum m-am aşteptat
sau cum am simţit eu că era.
Nu vreau decât să mă întorc la cine sau la ce eram înainte
să se întâmple toate acestea! Mă poţi ajuta?
Andrea 

Bună, Bill! Ce binecuvântare adevărată să găsesc site-ul

tău şi adevărul şi înţelegerea gentilă pe care le oferi.
Numele meu este Janet şi sunt un transsexual
bărbat-către-femeie. Am cincizeci și unu de ani şi am făcut
operaţie la vârsta de douăzeci și patru de ani. Am fost
vreodată fericit? Nu, nu chiar.
Am crezut întotdeauna că dacă mă voi opera, voi putea
în sfârşit să mă simt „normal” – ce glumă! Până nu L-am găsit
pe Mântuitorul meu Isus cu un an în urmă, nu am simţit
adevărata fericire. Întotdeauna am „crezut” că eram creştin
– la urma urmei, am fost crescut ca baptist sudic şi am fost
botezat la vârsta de unsprezece ani. Dar nu Îl acceptasem
niciodată cu adevărat pe Isus ca Domnul şi Mântuitorul meu.
Crede-mă, am încercat atâtea modalități de a umple
„golul”. Am simţit mereu, adânc în inima mea, un gol
îngrozitor. Am fost alcoolic, dependent de cocaină; am
încercat fiecare drog care există, am fost chiar foarte
promiscuu (în încercarea zadarnică de a-mi „valida” sau
„afirma” feminitatea). Am fost obsedat de posesiunile
materiale, am fost stripteuză. Am fost model pentru
Playboy, dar niciunul din aceste lucruri, niciunul nu mi-a adus
fericire. În cele din urmă, am găsit pacea şi bucuria după care
am tânjit mereu, prin credinţa mea în Isus.
Privind în urmă, văd în viaţa mea multe lucruri despre
care ai vorbit:
 un tată distant, îndepărtat, rece, neiubitor;
 o mamă dominantă şi atractivă;

- 99 -
  întotdeauna m-am simţit „diferit” de alţi băieţi/bărbaţi;
 am fost un băiat efeminat; prin urmare, am fost chinuit
şi evitat de alţii etc. etc. etc.
Văd acum că multe lucruri din copilăria mea m-au făcut
să mă întorc înspre transsexualitate şi operaţia de schimbare
de sex. Dar acum mă aflu într-un impas, fiindcă realmente nu
văd cum aş putea trăi din nou ca bărbat.
Mă uit în oglindă şi mă gândesc cât de ridicol sunt – dar
gândul de a trăi din nou ca „Jim” mă sperie şi îmi pare atât
de străin. Am vorbit cu un pastor de la un radio odată şi i-am
explicat situaţia, iar el a spus că m-ar fi consiliat să nu fac
operaţia dacă aş fi venit la el înainte, dar că nu mai poţi lipi
ouăle sparte, ca să zic aşa, şi că ar trebui să cer iertare de la
Dumnezeu (m-am plecat pe genunchi şi am făcut-o), să fac
un jurământ de celibat, ceea ce am făcut, şi să nu am nicio
problemă cu decizia mea din trecut… şi să trăiesc tot restul
vieţii concentrat pe Isus, ceea ce intenţionez. Ai alte
sugestii?
Janet

Răspuns la Experimentul transsexual

Dacă cineva m-ar fi întrebat, cu ani în urmă, dacă voi
regreta vreodată că am făcut o „schimbare de sex”, i-aş fi
dat răspunsul categoric: „Nu!” Ştiam ce fac. Acum, privind în
urmă, având mai multe informaţii şi experienţă, pot să spun
că efectiv nu ştiam ce fac; dar acum cunosc mai multe
despre adevăratele probleme, despre adevăratele motive
pentru care noi, bărbaţii transgenderi, am crezut la un
moment dat că viaţa ar fi mai bună dacă ne-am juca de-a
îmbrăcatul ca femeile pentru tot restul vieţii.
Aleg să mă întorc la condiția de a fi bărbat, pentru că cel
mai important aspect este că sunt cu adevărat bărbat şi nu
pot să devin niciodată altceva decât bărbat; nici nu pot
- 100 -
deveni cu adevărat femeie. Există lucruri adânc, în interiorul
nostru, pe care o aşa-numită „schimbare de sex” nu le poate
schimba niciodată… Iar să devin bărbatul care nu mi-am
îngăduit niciodată să fiu, va fi un lucru plin de satisfacţii
pentru mine. Va fi cu adevărat plăcut să nu mai trebuiască să
pretind că sunt fată.
Alex
[Transsexual Regret Letters. Extras din Dr. Robert Stoller,
Transsexual Regret Letters. Copyright © Robert Stoller.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză
este publicat pe site-ul www.help4families.com.]

SUNT VINDECAT DE TRANSSEXUALITATE?

BILL

Sunt vindecat? Voi fi vreodată vindecat? Cum ar arăta

vindecarea şi cum ar fi să umblu în eliberare zilnică de
vechile mele dorinţe de a mă îmbrăca şi a trăi ca femeie?
Toate acestea sunt întrebări importante.
Când am venit prima dată la Domnul aveam
douăzeci și unu de ani. Mă travesteam de la patru ani. Când
eram travestit, mă simţeam întotdeauna în siguranţă. Era
ceea ce îmi îndepărta anxietatea. Apoi, când am ajuns la
vârsta adultă, am devenit foarte confuz cu privire la cine
eram şi cine deveneam. Vedeţi, avusesem întotdeauna o
atracţie puternică pentru femei şi eram în foarte mare
măsură bărbat – dar m-am trezit că mă bucuram tot mai
mult să port îmbrăcăminte pentru femei. Mă puteţi numi
„travestit” sau în orice alt fel ați vrea să mă catalogaţi.
Este un fapt că eu, cu cât purtam mai mult îmbrăcăminte
pentru femei, cu atât vizionam mai mult pornografie cu
transsexuali şi cu atât am pierdut mai mult legătura cu
adevăratul meu sine. De fapt, în cele din urmă, am ajuns la
- 101 -
un moment în care nu mai aveam sentimente sexuale pentru
femei. Îmi fuseseră îndepărtate. Deveneam, de asemenea,
mai mult ca o femeie, fie că vroiam, fie că nu.
La vârsta de douăzeci și unu de ani, am realizat că trebuia
să fac ceva. Trebuia să înţeleg totul cumva. Urma să fac
operaţie de schimbare de sex şi să trăiesc așa tot timpul ca
femeie? La urma urmei, astfel aş fi trăit pentru prima dată în
viaţă ca „eu cel autentic”. Sau urma să găsesc o vindecare
magică, care să-mi rezolve în sfârşit problemele şi să mă facă
complet? Era anul 1990, deci nu aveam internet sau prea
multe informaţii de la care să pornesc. Am început să-L caut
pe Dumnezeu pentru răspunsuri şi pentru o posibilă
vindecare.
Credeam că eram un băiat „normal”, cu toate dorinţele
masculine şi heterosexuale însoţitoare (în afara actelor de
travestire). Dar ceea ce mă deranja era pierderea atracţiei
pentru femei. În 1992 mi-am predat viaţa lui Hristos,
cerându-I să mă ajute să înţeleg totul odată pentru
totdeauna. Am citit multe cărţi bune, care se refereau la
numeroase subiecte înrudite. Printre cele mai bune a fost
Homosexual No More [Nu mai sunt homosexual]. Din acea
carte am înţeles lucruri despre „adevăratul” meu sine pe
care nu le cunoscusem niciodată înainte. Şi cine m-a făcut
Dumnezeu să fiu. Am pus capăt travestirii, renunţând la
toate locurile tainice unde ascundeam îmbrăcămintea
pentru femei.
Am învăţat tot mai multe despre mine. Am fost
întotdeauna un inadaptat la şcoală. Am primit foarte rar,
dacă am primit vreodată, atenţie pozitivă de la tatăl meu.
Am fost întotdeauna ultimul ales în echipă. Primele mele
amintiri sunt cu un tată absent şi cu o mamă beată. Când
eram copil, mă simţeam întotdeauna în siguranţă şi la
adăpost purtând îmbrăcăminte pentru femei.
- 102 -
 Pe măsură ce lucram la trecut, adevărata mea identitate
sexuală/de gen a fost restaurată. Dorinţele heterosexuale
pentru femei au revenit. Tatăl meu şi cu mine ne-am
împăcat. Lucrurile au început să capete sens. Apoi am
început să mă întâlnesc cu femei, iar în cele din urmă m-am
căsătorit. Nu mă mai travesteam de zece ani. Un deceniu.
Uau!
Apoi, după mai muţi ani de căsătorie şi doi copii, am
decis să probez câteva articole de lenjerie intimă ale soţiei
mele. Eram sub atât de mult stres şi realmente nu ştiam cum
să-mi gestionez emoţiile. Am informat-o pe soţia mea despre
ce făcusem, iar la scurt timp după aceea am căutat ajutor pe
internet, în cele din urmă vorbind cu Jay. El m-a ajutat să
ajung la o nouă înţelegere cu privire la ce se întâmpla cu
adevărat. De fapt Jay doar m-a îndreptat înspre direcţia
corectă, iar cu ajutorul lui şi al Domnului, în sfârşit am înţeles
foarte multe lucruri noi. Mi-am dat seama.
Când devin stresat, am dorinţa de a ajunge la ceea ce îmi
îndepărtează anxietatea. Sunt un „supravieţuitor”, caut să
rezist doar până a doua zi. Ajunsesem la un moment în care,
pur şi simplu, capitulasem şi făcusem ce îmi plăcea.
Bineînţeles, aceasta nu m-a făcut să mă simt deloc mai bine,
cu excepţia alinării de moment, de foarte scurtă durată.
După aceea nu am simţit altceva decât o ruşine tot mai mare
şi chiar mai rău de atât.
Vedeţi, sunt bărbat. M-am născut bărbat. Voi fi
întotdeauna bărbat. Travestirea este doar o evadare într-un
tărâm făcut credibil prin fantezie. Nu este real, iar asta m-a
atras întotdeauna la el. Dar acum aleg să trăiesc în realitate.
Acum aleg să-mi asum responsabilitatea pentru acţiunile
mele şi ştiu că alegerea îmi aparţine mie. Întotdeauna mie.
Voi alege să trăiesc în fantezia prin care fug de realitate sau
voi alege realitatea? Aleg acum să îmi asum
- 103 -
responsabilitatea deplină pentru acţiunile mele, ştiind că
întotdeauna pot să aleg. Nu pot să am „ce este mai bun din
ambele lumi”. Dacă aleg să hrănesc fantezia, cu atât mai
mult se înrăutăţeşte situaţia.
Când am început prima oară să mă travestesc din nou,
am început cu ceva neînsemnat. „O să port doar dresurile”,
mi-am zis. Dar cu cât treceam mai mult linia dintre genuri, cu
atât mai rău şi mai acaparator a ajuns să fie totul. În cele din
urmă, am ajuns la un moment dat să vreau să ies în public
complet îmbrăcat ca femeie. Văzând aceasta clar drept ceea
ce era, am ales să primesc ajutor şi să mă vindec de invazia
îngrozitoare a nebuniei, pentru a fi vindecat şi împlinit. Este
ceea ce am făcut şi fac.
Nu mă mai travestesc. Mă voi mai lupta vreodată cu
înclinaţiile de a mă travesti din nou? Dacă da, înseamnă că
nu sunt vindecat? Am ajuns să înţeleg că voi fi într-adevăr
ispitit periodic să mă întorc la travestire. Ar fi stupid din
partea mea să gândesc că nu aş vrea să mă întorc la ea când
voi fi în mijlocul tensiunilor sau într-un moment îngrozitor
din viaţă. Dar aceasta nu contează pentru mine, fiindcă am
ales un mod mult mai sănătos de a-mi trăi viaţa.
Sunt vindecat? Depinde de alegerile constante pe care le
fac pentru mine şi de ce o să fac în mijlocul ispitei. Am ales
pentru mine însumi ce voi face. Aleg să umblu în libertate. Şi
tu poţi alege asta!
[Bill, Am I Cured of Transsexuality? Copyright ©
Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză este publicat pe site-ul
www.help4families.com.]

- 104 -
 TRANSFORMAREA FINALĂ
PERRY DESMOND

Perry a trecut de la a fi băiat de altar la a fi prostituat, de

la injecţiile cu hormoni şi silicon la o operaţie drastică de
schimbare de sex, toate ca parte a căutării sensului şi
identităţii de sine. Iar apoi a avut loc cea mai mare
schimbare dintre toate: a devenit un om nou în Isus. În lupta
sa de o viaţă cu transsexualitatea, Perry a ajuns, în cele din
urmă, să înţeleagă sursa adevăratei iubiri. „Rochiile doar
mi-au acoperit masculinitatea. Machiajul doar mi-a
mascat-o. Siliconul doar a modelat-o. Operaţia doar a
mutilat-o. Dedesubt, în fiecare celulă a corpului meu,
adevărul era înregistrat de zece milioane de ori, în fiecare
genă. Eram bărbat.” (Extras din prezentarea cărţii
Perry: A Transformed Transsexual)
Povestea mea a început într-un orăşel din Louisiana în
ziua de 15 august 1936, când m-am născut. Tatăl meu era
barcagiu pe râu şi avea obiceiul să bea mult. Mi-a fost
întotdeauna teamă de el, din cauză că venea acasă noaptea
târziu, strigând şi distrugând lucrurile. De aceea am început
să făuresc o lume a fanteziei numai a mea. Visam la toate
femeile frumoase din filmele la care mă ducea mama în
weekenduri. Vroiam să fiu fată, dar eram băiat.
Mama lucra mereu. Mă duceam în camera ei când era
plecată şi-mi puneam rochiile şi cerceii ei, şi-mi dădeam cu
rujul şi cu parfumul ei. Într-o zi, a venit acasă devreme şi m-a
descoperit. „Să nu te mai prind că faci asta!” a strigat. M-a
lovit, ţipând: „Eşti băiat, eşti băiat!” Mi-a smuls cerceii şi i-a
aruncat pe masa de toaletă. Am ieşit în fugă din casă,
plângând.
Îmi era teamă să mă joc cu băieţii. Îmi spuneau „fetiţă” şi
„băiatul mamei”. La şcoală era cel mai neplăcut pentru mine.
- 105 -
Ceilalţi băieţi nu mă vroiau în preajma lor şi îmi aruncau
cuvinte de ocară. Erau câteva fete cu care mă puteam juca,
dar mă jucam tot mai mult de unul singur, cu idolii mei din
filme.
Oraşul nostru era lângă New Orleans şi, în fiecare an,
aveam un carnaval pentru copii, în ultima zi înainte de
Postul Paştelui. Toată lumea se costuma pentru paradă.
Într-un an când mama se afla la lucru, mi-am pus o fustă şi o
bluză şi m-am costumat în ţigancă. Nimeni nu a şi-a dat
seama cine eram. M-am simţit foarte sigur pe mine fiind
deghizat. Toţi credeau că eram fată şi am simţit că asta eram
cu adevărat. Am simţit o putere ciudată curgând înăuntrul
meu. Pe care aveam să o simt de multe ori, în anii care aveau
să vină, de fiecare dată când mă îmbrăcam ca o femeie.
În cele din urmă, am absolvit liceul. La vârsta de
şaptesprezece ani, eram printre cei mai tineri din grupa mea
din anul întâi, la Universitatea de Stat din Louisiana. Apoi,
pentru prima dată în viaţă, am întâlnit pe cineva ca mine.
Lee era în clasa mea de dans modern. De la bun început, am
petrecut mult timp împreună. Nu a trecut mult şi m-a
prezentat aproape tuturor homosexualilor din campus. Nu
mai conta că heterosexualii râdeau de mine şi îmi spuneau
lucruri răutăcioase. Acum aveam un grup de oameni care mă
acceptau aşa cum eram. Nu peste mult timp am devenit
parte a comunităţii homosexuale din Baton Rouge. Am
început să trăiesc cu Ralph, care avea cu douăzeci de ani mai
mult decât mine. Obişnuia să mă ducă la un bar din
New Orleans. Aveam numai şaptesprezece ani, deci intram
furişându-ne pe coridor până la bar. Niciodată înainte nu mai
văzusem bărbaţi dansând împreună. Am fost complet şocat,
dar şi încântat de atmosfera din penumbră, vibrând de
muzică, cu mulţi bărbaţi homosexuali. „Asta e pentru

- 106 -
mine!”, i-am spus lui Ralph. „Într-o zi voi lucra într-un astfel
de loc.”
Când aveam optsprezece ani, am plecat de la colegiu şi
m-am dus la New Orleans. Am lucrat ca ospătar într-un loc
care era un refugiu pentru prostituţia masculină şi feminină.
M-au lăsat să port machiaj şi ruj. Curând am devenit un
adept al prostituţiei masculine. M-am mutat cu un croitor
bogat şi am început să port îmbrăcăminte feminină în fiecare
zi. Într-o dimineaţă, am deschis uşa de la intrare, iar mama
era acolo. A fost şocată de înfăţişarea mea. M-a implorat să
mă întorc acasă.
Dar eu am hotărât să mă tund, să-mi cumpăr o pereche
de cizme de piele şi – dintre toate lucrurile posibile – să intru
în Marină. Într-o primăvară, aflându-mă în permisie, m-am
întâlnit cu o prietenă din liceu. Ne-am căsătorit, dar luna
noastră de miere a fost un dezastru. Căsnicia noastră a fost
de scurtă durată. Mai târziu am divorţat. Am mărturisit unui
psihiatru că vroiam să încep să trăiesc ca femeie şi, în câteva
săptămâni, am fost trecut în rezervă.
Am primit o slujbă de ospătar la un bar homosexual din
New Orleans şi am sfârşit aşa cum începusem. Am înfiinţat o
reţea de prostituţie masculină şi am fost angajat ca dansator
de trupă într-un spectacol de travesti. Ceea ce mi-a adus
apoi o altă slujbă de travestit. Eram descris ca „cel mai
frumos băiat din sud”. Curând lucram în cluburi de noapte,
bând mult între reprezentaţii.
Într-o zi am auzit că tata era grav bolnav. Am telefonat
acasă, iar mama mi-a spus că se purta iraţional. Tata se
dusese la o campanie evanghelistică în cort cu două
săptămâni înainte, iar acum toată ziua vorbea despre Isus şi
citea Biblia. „Tot spune că Isus îl iubeşte”, a continuat ea.
„Îmi este teamă. Cred că a înnebunit.” M-am îngrijorat din

- 107 -
cauza tatei, dar tot cam pe atunci s-a întâmplat ceva ce m-a
făcut curând să uit complet de el.
L-am văzut pe un vechi prieten pe stradă. Arăta ca o
femeie frumoasă. Am fost şocat şi i-am pus multe întrebări.
Mi-a dat numele medicului care îi administra tratamentul.
L-am contactat în ziua următoare şi am început imediat o
serie de injecţii săptămânale cu hormoni. Odată cu trecerea
lunilor, înfăţişarea mea devenea tot mai feminină. Injecţiile
cu silicon în sâni mă ajutau să arăt mai bine ca femeie. Dar
înăuntrul meu mă simţeam mizerabil.
Am deschis pe strada Bourbon o serie de magazine
oculte numite Epoca Vărsătorului, iar banii au început să
curgă chiar din ziua deschiderii. Am decis că operaţia de
schimbare de sex era răspunsul la lipsa mea de satisfacţie şi
am telefonat unui chirurg plastician din New York. Am
aranjat o întâlnire pentru primul stadiu al operaţiei –
castrarea. Nu voi uita niciodată mirosul antiseptic al blocului
operator. Operaţia a fost făcută cu anestezie locală, dar nici
drogurile injectate cu ace de cincisprezece centimetri nu au
putut să înlăture durerea îngrozitoare. A fost cea mai
îngrozitoare experienţă din viaţa mea.
Iubitul meu de pe vremea aceea bea mai mult ca oricând.
La două zile după ce am fost în stare să mă ridic din pat,
Wayne şi cu mine ne-am certat mai tare ca niciodată. În
noaptea aceea, după ce a ieşit pe uşă poticnindu-se, am
înghiţit o sticlă întreagă de tranchilizante. Ar fi trebuit să
mor, dar nu am reuşit decât să devin inconştient pentru
douăzeci şi patru de ore. Nu decăzusem niciodată atât de
mult în toată viaţa mea.
Trei zile mai târziu, a sunat telefonul. Era Wayne, care
suna de la instituţia psihiatrică unde se dusese pentru
tratament, din cauza consumului îngrozitor de droguri şi
alcool. „Perry, s-a întâmplat ceva!” aproape că a strigat el.
- 108 -
„Trebuie să vorbesc cu tine – astăzi!” De-abia mi-am putut
crede ochilor când l-am văzut. Zâmbea, era absolut radios.
Când îl văzusem ultima oară, era palid şi părea mort pe
dinăuntru, cu ochii privind fix în gol. Ce mi-a spus a fost cel
mai şocant lucru pe care l-am auzit vreodată: „Perry, sunt
mântuit. Îl am pe Isus în inimă. Mă simt minunat!” În anul
care a urmat, a depus mărturie faţă de mine de câte ori a
avut ocazia. În cele din urmă, am fost de acord să merg cu el
la biserică. Totul a fost ciudat pentru mine, dar am simţit
ceva ce nu mai simţisem niciodată în viaţă. Acei oameni se
iubeau cu adevărat unul pe celălalt. Puteam simţi asta.
Lucrurile au început să se schimbe înăuntrul meu. Când
mă duceam la lucru, totul părea atât de sordid şi lipsit de
viaţă. Întorcându-mă acasă, am decis să citesc toată
literatura creştină pe care mi-o dăduse Wayne în acele luni.
Am scos-o şi am petrecut întreaga ziua cufundându-mă în
ea.
Am hotărât să merg la întâlnirea de rugăciune a bisericii
baptiste de lângă spălătoria pe care o foloseam. În timpul
slujbei, Domnul m-a atins şi am început să plâng. După
aceea, m-am dus la pastor şi i-am spus printre lacrimi: „Îl
vreau pe Isus. Vreau să fiu mântuit.” I-am povestit pe scurt
povestea mea. Uimirea a apărut pe chipul lui. Mi-a sugerat
să vină la mine acasă câteva zile mai târziu pentru a discuta,
ceea ce a şi făcut. După ce mi-a explicat amănunţit
Evanghelia, a rostit împreună cu mine rugăciunea
păcătosului. În cele din urmă a plecat, dar eu am rămas pe
genunchi, mărturisindu-I lui Dumnezeu toate păcatele mele.
Când m-am ridicat, mă simţeam ca şi cum cineva mă curăţa
din interior. Pentru prima dată în viaţă, mă simţeam curat şi
pur.
Aceasta s-a întâmplat în februarie 1974. M-am dus la
biserică de câte ori era uşa deschisă. Citeam Biblia
- 109 -
literalmente zi şi noapte. Într-o zi l-am întrebat pe
învăţătorul de la studiul biblic dacă trebuia să încep să mă
îmbrac din nou ca un bărbat. Mi-a arătat Deuteronom 22:5.
„Perry, indiferent ce au adăugat sau au îndepărtat medicii,
vei fi întotdeauna bărbat. Aşa te-a creat Dumnezeu.” Am
înţeles imediat. Trăisem o minciună. Dumnezeu vroia să
trăiesc conform adevărului. La început am crezut că nu o voi
putea face niciodată. Dar după ce m-am rugat pentru asta, o
mare pace a coborât peste mine. Am ieşit în oraş şi am
cumpărat îmbrăcăminte bărbătească – pentru prima dată în
ultimii şase ani. Curând m-am obişnuit cu noua mea
înfăţişare şi a început marea aventură a slujirii lui Isus.
Invitaţiile de a-mi spune povestea au început să curgă. În
anii care au trecut de atunci, am călătorit mii de kilometri,
împărtăşind ce a făcut Dumnezeu în viaţa mea. Tot nu-mi
vine să cred cât de mult m-a schimbat. Uneori trebuie să mă
ciupesc, ca să mă asigur că nu visez. Nu ştiu ce îmi va aduce
viitorul, dar ştiu Cine deţine controlul asupra viitorului.
Numele Lui este Isus, iar El este totul pentru mine.
[Perry Desmond, The Final Transformation. Copyright ©
2004 Perry Desmond. Tradus şi publicat cu permisiune. Perry
a fost un transsexual a cărui mărturie a fost cunoscută pe
plan mondial. În ziua de 26 iunie 1984 a mers acasă la
Domnul, în urma unui atac cerebral. Fiind unul dintre primii
deschizători de drumuri în mişcarea foştilor homosexuali,
dragostea exuberantă a lui Perry pentru Mântuitorul Său va
continua să constituie o inspiraţie pentru mulţi dintre cei
care au avut privilegiul de a-l cunoaşte. Povestea completă a
lui Perry se găseşte în cartea Perry: A Transformed
Transsexual, disponibilă pentru comenzi pe site-ul
www.amazon.com.]

- 110 -
 UN OM VINDECAT
JOSEPH CLUSE

M-am născut într-o zi înăbuşitoare de iulie, într-un oraş

mic din Louisiana, în anul 1954. „Este băiat!” a spus medicul,
când m-a dat mamei mele extenuate şi speriate, care mă
născuse cu trei luni prea devreme. Mama m-a ţinut în braţe
numai puţin înainte să fiu dus repede la incubator, unde
urma să rămân izolat într-un salon lipsit de germeni pentru
următoarele şase luni.
Au trimis-o pe mama acasă şi i-au permis să-mi facă doar
vizite scurte, în timp ce eu mă luptam să supravieţuiesc şi să
cresc. Pe atunci nu se cunoştea importanţa legăturii dintre
mamă şi copil, pentru buna dezvoltare a copilului în primele
ore şi zile de viaţă. Sunt convins că despărţirea şi izolarea de
care am avut parte la naştere au pregătit calea pe care urma
să o ia viaţa mea în anii următori.
La un anumit moment în istoria familiei mele, un copil a
fost molestat sexual. Copilul a crescut, perpetuând abuzul
sexual asupra noii generaţii, instituind astfel un blestem
generaţional asupra familiei. O rudă masculină mai în vârstă
a început să mă victimizeze astfel când aveam şapte ani,
abuzul continuând ani de zile. Acel eveniment a marcat
pentru mine începutul unei călătorii întunecate, care avea să
mă ducă cât mai departe posibil de Dumnezeu.
Până foarte de curând, îmi aminteam puţine despre
copilăria şi adolescenţa mea timpurie. Am descoperit un
tipar în trecutul meu, specific multora dintre cei care sunt
zdrobiţi din punct de vedere sexual: o relaţie proastă sau
inexistentă cu mama şi/sau cu tatăl, o traumă sexuală
timpurie, având ca rezultat o mare ruşine şi o stimă de sine
scăzută, ca şi un număr de evenimente circumstanţiale, care
m-au făcut să devin şi mai confuz cu privire la sexul meu.
- 111 -
 La vârsta de zece ani, nişte băieţi din banda din locul de
campare m-au violat. Experienţa aceea a pus laolaltă ura şi
mânia, adânc înrădăcinate, pe care le simţeam deja faţă de
bărbaţi. Dar a constituit şi o modalitate deformată de a primi
parţial afecţiunea după care tânjeam, deci am adoptat-o ca
pe un mijloc. În ultimii ani de gimnaziu, am făcut sex cu
câţiva băieţi şi cu nişte bărbaţi adulţi. Totuşi, chiar şi când
mă implicam într-un asemenea comportament, nu mă
percepeam ca homosexual. Aveam sentimente negative
puternice atât faţă de bărbaţi, cât şi faţă de femei, şi vedeam
că femeile erau mai puternice şi deţineau controlul mai mult
decât bărbaţii. Dorind o astfel de putere, credeam că trebuia
nu numai să joc rolul sexual al unei femei, ci să devin efectiv
femeie.
În anul 1970, familia mea s-a mutat într-o parte nouă a
oraşului, iar eu am început liceul. Următorii doi ani s-au
dovedit a fi furtunoşi pentru mine. Iubeam şcoala, m-am
alăturat mai multor cluburi, mi-am făcut prieteni, aveam
note bune şi totul era bine. Apoi casa noastră a ars din
temelii. După aceea, familia mea s-a destrămat, părinţii mei
au divorţat, iar eu m-am mutat cu mama înapoi în vechiul
nostru cartier.
În acel an m-am implicat în consumul de droguri. În
curând am avut propria mea locuinţă şi am intrat într-o
relaţie pe termen scurt cu un bărbat mai în vârstă. El mi-a
oferit atenţia şi afecţiunea pe care le căutasem, dar m-a
părăsit, nu după mult timp, pentru un prieten de-al meu. Am
fost devastat, iar inima a început să mi se împietrească din
cauza acumulării a unei uri şi mânii tot mai mari.
Când am absolvit liceul, am decis să fug de tot ce uram în
trecutul meu şi în mine însumi. M-am mutat la New Orleans
şi am început să trăiesc şi să muncesc ca femeie pe scena
cluburilor de noapte. Luam permanent droguri pentru a
- 112 -
rămâne cât mai indiferent posibil şi nu a trecut mult până
am început să iau hormoni feminini. Fortăreaţa lui Satan în
viaţa mea era de aşa natură, încât nu vedeam un alt curs
pentru viaţa mea în afară operaţiei de schimbare de sex.
Credeam că Dumnezeu făcuse o greşeală dându-mi atribute
fizice de bărbat şi eram hotărât să „îndrept” lucrurile. La
sfârşitul anului 1975, m-am mutat la San Francisco pentru a
primi consilierea necesară pentru a face operaţie de
schimbare de sex. În următorii câţiva ani, m-am mutat de
colo-colo, am consumat şi mai multe droguri şi am intrat în
prostituţie. Mi-am făcut un nou obicei: consumul de alcool.
Astfel a început o dependenţă pe termen lung care, în mod
ironic, într-o zi avea să-mi aducă salvarea.
Dar la mijlocul anilor ’70, ziua aceea era încă departe, în
viitor. Decis să experimentez metamorfoza, mi-am făcut un
implant de sâni, pentru a mă apropia de transformarea fizică
deplină. În luna octombrie a anului 1979 am făcut operaţie
de schimbare de sex la un spital din Colorado şi am devenit
JoAnna.
În primăvara anului 1980, un vis de o viaţă a devenit
realitate pentru mine, când m-am căsătorit, pentru prima
dată în viaţă, în cadrul unei frumoase ceremonii iudaice.
Soţul meu îşi adora noua mireasă, dar pentru mine, noutatea
unei relaţii monogame s-a atenuat repede. Eram de puţin
timp în viaţa de „femeie adevărată” şi simţeam că trebuia să
dovedesc că eram cu adevărat femeie. Eram infidel în mod
constant şi am realizat cât de necinstit eram; aşa că am cerut
divorţul.
O a doua logodnă a luat sfârşit când logodnicul meu a
aflat adevărul despre trecutul meu. Următorii câţiva ani au
constituit pentru mine o coborâre pe o spirală descendentă,
cu consum de droguri şi alcoolism. M-am simţit mai singur şi
mai deprimat decât oricând înainte şi îmi amintesc că m-am
- 113 -
gândit prima dată la moarte şi la ce se întâmplă după ea.
Fiind crescut în catolicism, credeam în viaţa după moarte, în
rai şi iad. În acel moment al vieţii mele, eram convins că dacă
aveam să mor, voi ajunge în iad. Înţelegerea acelui fapt m-a
tulburat, dar tot nu eram pregătit să caut schimbarea care
avea să vină.
În 1986 m-am întors acasă în LaFayette. A fost o perioadă
îngrozitoare. Apelam la automedicaţia obişnuită, pentru a
ţine sub control durerea spirituală şi emoţională, iar
promiscuitatea mea se accentuase, în timp ce încercam, cu
disperare, să-mi umplu golul din inimă. Eram singur pe lume.
În anul acela, de Halloween am fost implicat într-un
accident de maşină, în timp ce mă aflam sub influenţa
alcoolului. Aproape omorându-mă pe mie însumi şi pe
pasagerii mei, am fost inculpat deoarece condusesem sub
influenţa alcoolului, ajungând astfel, în sfârşit, la capătul
puterilor. În disperarea mea, am strigat la Dumnezeu, mi-am
mărturisit nevoia şi L-am implorat să mi Se descopere.
Într-o singură lună, Dumnezeu m-a eliberat de droguri,
de alcool şi de păcatul sexual promiscuu. Când Dumnezeu a
lucrat în viaţa mea, am început să tânjesc şi mai mult după
vechiul meu vis de a avea un cămin şi o familie. Deşi realizez
acum că nu a fost voia lui Dumnezeu să-mi schimb sexul,
cred, de asemenea, că El a folosit circumstanţele din viaţa
mea pentru a mă aduce la adevărul voii Lui pentru viaţa
mea.
În 1988 am întâlnit un bărbat necăsătorit care avea doi
copii. Ne-am mutat toţi la Marietta, Georgia, unde m-am
căsătorit pentru a doua oară. În următorii şase ani,
Dumnezeu mi-a îngăduit să primesc dragoste necondiţionată
pentru prima dată în viaţă. Familia mea şi cu mine eram
implicaţi în biserica locală, iar eu am început să mă recreez
din nou – ca soţie şi mamă creştină desăvârşită. Frecventam
- 114 -
studiile biblice, slujeam în comitetele bisericii şi ne-am
deschis casa pentru prietenii şi vecinii noştri creştini. Nimeni
nu ştia că eram transsexual; toţi mă cunoşteau şi mă
acceptau ca pe o femeie creştină grijulie faţă de familia ei.
Totuşi, oricât de perfectă părea viaţa mea în exterior,
încă mă luptam în interior. Când soţul meu şi cu mine am
crescut în relaţia noastră cu Domnul, a devenit evident
pentru noi că relaţia noastră era în afara voii lui Dumnezeu
pentru vieţile noastre.
În 1994, într-un moment extrem de dureros, m-am dus la
soţul meu şi i-am spus că vroiam să am tot ce promitea Biblia
pentru o căsnicie şi familie binecuvântată, ceea ce în relaţia
noastră nu se putea. A fost de acord să caute voia lui
Dumnezeu, iar nu după mult timp a ajuns la înţelegerea pe
care o aveam eu şi a găsit vindecare în propria lui zdrobire.
Printr-un act de ascultare, am pus capăt căsătoriei noastre,
pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să continue lucrarea de
vindecare în vieţile noastre.
Să-mi iau rămas bun de la bărbatul despre care credeam
că mă salvase de la o viaţă de singurătate şi de disperare şi
de la copiii lui, a fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe
care le-am făcut vreodată. Dar Dumnezeu mi-a promis că va
rămâne lângă mine în călătoria mea către vindecare şi Şi-a
respectat promisiunea.
M-am întors în Louisiana, continuând să trăiesc ca
JoAnna, dar simţind că Domnul îmi dădea o nouă înţelegere
despre cel care eram în ochii Săi. A durat trei ani, dar în
dimineaţa zilei de 20 mai 1997, Dumnezeu mi-a vorbit clar şi
mi-a arătat că mă închinam unui idol pe care îl puneam mai
presus de El: falsa mea identitate feminină. Din punct de
vedere emoţional, fusesem femeie de când îmi aminteam,
iar din punct de vedere fizic eram femeie de optsprezece ani.
În înţelegerea pe care am primit-o, am realizat că niciunul
- 115 -
dintre aceste lucruri nu conta. Dumnezeu nu făcuse o
greşeală când mă crease bărbat. În ochii Lui nu fusesem
niciodată altceva. Cunoaşterea supranaturală pe care o
primisem a marcat un alt punct de cotitură, crucial în viaţa
mea. Eram în drum către Joseph, bărbatul care intenţionase
Dumnezeu să fiu.
În 1997 m-am mutat în Kentucky ca să particip la
programul misiunii CrossOver, pentru a facilita procesul
vindecării mele. Deşi încă trăiam ca JoAnna, eram sincer şi
deschis cu privire la trecutul meu şi la adevăratul meu sex.
După ce am rămas la CrossOver un an şi jumătate, am simţit
chemarea puternică a lui Dumnezeu la un post de patruzeci
de zile, care să mă pregătească pentru următoarea etapă a
călătoriei mele spirituale.
Punctul culminant al acelei perioade intense petrecute cu
Dumnezeu a fost că, în luna ianuarie a anului 1999, mi-am
reluat adevărata identitate şi am început să trăiesc ca
Joseph Cluse. Să trăiesc ca bărbat pentru prima dată în
douăzeci şi cinci de ani a fost extrem de înspăimântător şi
dificil. A fost greu pentru cei care mă cunoscuseră ca JoAnna
să mă accepte ca Joseph. A fost dificil chiar şi pentru
prietenii mei creştini să înţeleagă zdrobirea pe care, cu
ajutorul lui Dumnezeu, eram pe cale să o biruiesc.
Prin experienţa de care am avut parte la conferinţele
CrossOver şi Exodus, am ajuns să văd legătura comună dintre
toţi oamenii în robia lor faţă de un păcat sau altul. Aceia a
căror zdrobire se manifestă în moduri sexuale – în
promiscuitate, dependenţă sexuală, dependenţă de
pornografie, frigiditate, homosexualitate şi lesbianism,
comportament de travestit sau de transsexual – au în comun
unele trăsături şi experienţe, tipare psihologice şi sociale,
care îi fac vulnerabili la păcatul sexual. Înţelegerea acestui
fapt a deschis pentru mine o nouă lume a înţelegerii şi
- 116 -
empatiei pentru semenii mei bărbaţi. Doresc să împărtăşesc
adevărul pe care l-am învăţat în călătoria mea, pentru ca alţii
să poată găsi speranţă în ceea ce eu ştiu că este adevărat: cu
Dumnezeu nimic nu este imposibil.
M-am îndepărtat atât de mult de voia desăvârşită a lui
Dumnezeu, părăsindu-mi identitatea în efortul de a-mi găsi
fericirea şi pacea minţii. Cu toate acestea, sângele lui Isus
m-a eliberat şi m-a făcut liber. Scopul meu este acum să mă
bucur cu cei care au inima zdrobită, care sunt dispreţuiţi şi
respinşi, neînţeleşi şi nefericiţi.
Indiferent în ce constă zdrobirea inimilor voastre, dacă
este vorba de un păcat sexual sau de o altă manifestare a
naturii umane căzute, până nu veţi pune păcatul respectiv la
piciorul crucii lui Hristos, vă va ţine în robie.
Eu sunt un martor al adevărului incredibil al Evangheliei –
puteţi fi liberi! Indiferent cine sunteţi, El vă poate găsi şi vă
poate aduce acasă. Credeţi vestea cea bună, dragi prieteni!
În Hristos există speranţă!
[Joseph Cluse, A Man Reclaimed. Copyright ©
Joseph Cluse. Tradus şi publicat cu permisiune. Articol scris
iniţial de Erin Milburn, publicat în The Christian Voice, ediţia
din noiembrie 2001, un ziar creştin lunar din Harrodsburg,
Kentucky. Joseph slujeşte la CrossOver Ministries, o misiune
din Lexington, Kentucky. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul www.oxford.occ.org.uk. Pentru ajutorul
care nu mai este disponibil la Exodus International,
contactează Exodus Global Alliance.]

- 117 -
 UN TRANSSEXUAL SE ÎNTOARCE LA GENUL ORIGINAL CÂND
STABILEȘTE O RELAŢIE CU HRISTOS
JEFF SHAPIRO

Walt Heyer, un fost transsexual care s-a luptat în trecut

cu identitatea de gen, a trăit sub numele de Laura timp de
opt ani, înainte ca, spune el, Dumnezeu să îl ajute să fie liber
de problemele de identitate.
Walt Heyer spune că nimeni nu-şi poate schimba cu
adevărat genul. El ar trebuie să ştie fiindcă a încercat.
Când avea doar cinci ani, bunica lui Heyer a început să-l
îmbrace ca pe o fetiţă şi i-a făcut chiar și o rochiță. Rezultatul
a fost un băieţel foarte confuz. „Astăzi privesc acest fapt ca
fiind destul de abuziv. Deşi părea foarte nevinovat pe atunci
şi poate chiar distractiv, astăzi pot să văd… că a fost
într-adevăr abuziv pentru psihicul meu”, a declarat el
miercuri pentru The Christian Post.
Dar luptele lui din fragedă copilărie nu s-au sfârşit acolo.
Tatăl lui a devenit supărat şi temător din cauza influenţei
bunicii lui Heyer asupra lui şi, drept rezultat, a început să-şi
trateze fiul diferit. Mama lui era tânără şi imatură – a avut
doi băieţi ai ei înainte de vârsta de douăzeci de ani – şi îi
disciplina cu asprime. Unchiul lui Heyer a privit situaţia cu
bunica lui ca pe o glumă şi l-a molestat sexual pe când era
încă foarte mic.
După un timp, Heyer a început să se întrebe dacă ar fi
fost tratat mai bine dacă ar fi fost de fapt fată. A încercat
să-şi îngroape sentimentele, dar cu cât se detaşa mai mult,
cu atât se lăsa mai mult în voia fanteziilor că era fată.
În anii de început ai adolescenţei, fantezia lui a devenit
mai puternică. A adoptat numele feminin Andrea West şi a
început să se travestească. La vârsta de cincisprezece ani a
început, de asemenea, să se informeze despre operaţia de
- 118 -
schimbare de sex şi, deşi se lupta împotriva dorinţei de a fi
femeie, el spune că acele sentimente erau ca un radio care
bâzâia în mintea lui, pe care efectiv nu îl putea închide.
„Deşi nu vroiam să pășesc pe acel drum, se părea că
eram deja pe el și că nu îl puteam întrerupe, opri sau
schimba”, şi-a amintit el. „Dar nu eram homosexual. Aveam
întâlniri cu fete, nu am simţit niciodată dorinţa de a avea
relaţii cu bărbaţi, deci din punctul de vedere al sexualităţii
am fost întotdeauna heterosexual.”
„Cred că şi acesta este unul dintre… factorii care induc în
eroare. Cei mai mulţi oameni consideră că transgenderii sunt
homosexuali şi, din experienţa mea… 98 până la 99 de
procente dintre cei care mă contactează nu sunt
homosexuali… Este efectiv o problemă de identitate de gen,
nu o problemă de preferinţă sexuală.”
În mijlocul luptei lui, Heyer s-a căsătorit şi a avut doi
copii. A lucrat ca inginer pentru un timp şi a obţinut un
succes financiar semnificativ.
„Dar dificultatea cu care mă confruntam era că nu
puteam opri gândurile sau sentimentele.” A apelat la alcool
pentru a face faţă problemelor, iar în cele din urmă viaţa a
ajuns să se năruie în jurul lui.
El şi soţia lui s-au despărţit după șaptesprezece ani de
căsătorie, iar el şi-a pierdut slujba când a început
transformarea fizică pentru a deveni femeie. A primit
implanturi pentru sâni, a luat hormoni, a făcut electroliză
pentru a reduce părul de pe faţă şi i s-au îndepărtat organele
genitale.
Ca femeie adultă şi-a dat de numele Laura şi a trăit cu
acea identitate timp de opt ani. Totuşi, după ce a studiat
psihologia, pe când trăia ca femeie, el a realizat în sfârșit că
nimeni nu-şi poate schimba cu adevărat genul şi că se
amăgea. Mai târziu a aflat şi că suferea de tulburare
- 119 -
disociativă şi tulburare de personalitate multiplă, ca rezultat
al trecutului care îl bântuia. „Nu te naşti transgender, se
întâmplă ceva în copilăria ta care te face să nu vrei să fii cine
eşti… Iar astăzi singurul lucru care este… acceptabil din punct
de vedere social este să te numeşti transgender”, a spus el.
„Nu cred că este o descriere precisă a situaţiei în care se
află oamenii. Ei suferă de o tulburare plină de iluzii, care de
fapt va deveni foarte distructivă dacă nu primesc o consiliere
psihologică bună sau un ajutor psihiatric bun în timpul
întregului proces.”
Heyer spune că pe când trăia ca Laura credea în Hristos,
dar făcea eforturi pentru a fi acceptat de biserică. Îşi
aminteşte de o biserică pe care a frecventat-o unde a intrat
ca femeie, dar pastorul i-a cerut să plece odată ce
problemele lui de identitate au ieșit la lumină.
Totuşi, nu toate experienţele lui cu biserica au fost
negative. A găsit o biserică ce i-a urat bun venit, chiar
cunoscând cu ce se lupta. Pastorul bisericii i-a spus: „Treaba
noastră este să te iubim, iar treaba lui Dumnezeu este să te
transforme.”
„Ceea ce a făcut biserica pentru mine a făcut posibil să
ajung cu adevărat în punctul în care am cerut iertare de la
Domnul. Am început să mă rog pentru iertare. Şi am realizat
că punctul critic este înţelegerea că Îl poţi accepta pe
Isus Hristos, dar este un punct care nu devine real… până nu
umbli cu Hristos”, a adăugat el.
„Fiindcă realitatea adevărului că Hristos este viu se vede
într-o viaţă transformată. Şi astfel, ceea ce s-a întâmplat în
viaţa mea este că atunci când în sfârşit… am îngenuncheat şi
am lucrat la aceste lucruri, la mulţi ani după ce Îl acceptasem
pe Hristos – probabil la zece, cincisprezece ani după ce L-am
acceptat pe Hristos – am simţit, în sfârşit, că eram destul de
zdrobit ca bărbat, așa că am îngenuncheat şi m-am rugat.”
- 120 -
 El povestește că într-o zi a avut o viziune, în timp ce se
ruga împreună cu psihologul lui. L-a văzut pe Isus că a ridicat
un copil mic, o versiune a lui, S-a uitat la el şi i-a zis: „Acum
vei fi salvat cu Mine pentru totdeauna.” Din acel moment a
simțit Duhul lui Dumnezeu mişcându-Se şi călăuzindu-l în
viaţă.
Astăzi Heyer afirmă că nu se mai luptă cu identitatea de
gen şi îşi foloseşte mărturia ca să vorbească deschis în
sprijinul celor care au lupte similare şi împotriva celor care
susţin operaţia de schimbare de sex ca soluţie pentru
problemele de identitate de gen.
Un studiu suedez publicat online în februarie 2011 a
examinat indivizi care au făcut operaţie de schimbare de sex
între 1973 şi 2003 şi a găsit că schimbarea de sex poate să
aibă un impact negativ semnificativ asupra individului şi că
nu este o soluţie bună la criza identității de gen. „Acest
studiu a găsit rate substanţial mai ridicate de mortalitate per
ansamblu, deces din cauza unei boli cardiovasculare şi a
sinuciderii, tentative de sinucidere şi spitalizări psihiatrice la
indivizii transsexuali care au suferit operaţie de schimbare
de sex, comparativ cu o populaţie de control sănătoasă”,
scriu autorii studiului în concluzia lor. „Aceasta scoate în
evidenţă că transsexualii operaţi reprezintă un grup de risc
care are nevoie în continuare de tratament psihiatric şi
somatic pe termen lung.”
Heyer este fondatorul unor site-uri precum
Sex Change Regret şi True Trans Christians şi este autorul
câtorva cărţi pe aceeaşi temă, care includ
Trading My Sorrows şi Paper Genders, cea mai recentă,
publicată în iunie 2011.
El subliniază faptul că operaţia de schimbare de sex este
doar o operaţie cosmetică, că este „imposibil din punct de
vedere ştiinţific, medical şi chirurgical” ca un bărbat să fie
- 121 -
efectiv schimbat în femeie, dar el spune şi că este nevoie ca
oamenii să arate compasiune faţă de cei care se luptă cu
probleme de identitate de gen.
Astăzi Heyer este din nou căsătorit şi afirmă că a găsit
fericirea fiind de genul care l-a creat Dumnezeu să fie.
[Jeff Schapiro, Transsexual Returns to Original Gender
After Relationship With Christ. Copyright © 2012
Jeff Schapiro & The Christian Post, INC. Walt Heyer este
autorul cărților Trading My Sorrows, Paper Genders: Pulling
the Mask Off the Transgender Phenomenon, Perfected with
Love, A Transgender’s Faith, Gender, Lies and Suicide: A
Whistleblower Speaks Out și Sex Change – It’s Suicide: A
Whistleblower Speaks Out, disponibile pentru comenzi pe
site-ul www.amazon.com. Jeff Schapiro este reporter la
Christian Post. Articolul în limba engleză este publicat pe
site-ul www.christianpost.com.]

UN ULTIM RĂMAS BUN DE LA JENNIFER ELAINE

JERRY LEACH

Din jurnalul personal al lui Bob

Săptămâna aceasta am decis să pun capăt nebuniei
personale pe care am trăit-o, numită transsexualitate, şi
coşmarului său ultim, rezultatul trăsnit numit operaţie de
schimbare de sex, lobotomia frontală a secolului 20.
Voi începe să scriu despre multitudinea de momente
punctuale ale unei asemenea hotărâri într-un alt jurnal, în
care am mai scris, şi într-un album foto deja plin până la
refuz.
Sunt cu adevărat obosit şi vreau, pur şi simplu, să încetez
jocul, înainte de a traversa o linie pe care niciun bărbat nu o
poate trece înapoi. Nu ştiu dacă sau când s-ar putea să mă
dezic şi/sau să bat în retragere, întorcând spatele Duhului şi
- 122 -
cedând încă o dată în faţa naturii mele păcătoase îngrozitor
de slabe (duşmanul meu mortal), într-o altă încercare eşuată
de a câştiga lupta necruţătoare, doar pentru a mă confrunta
încă o dată cu aceeaşi tortură sufletească neînduplecată.
Cerul cunoaşte nenumăratele mele încercări de a-mi
ucide dorinţele/compulsiile. Cu toate acestea, sunt hotărât
să mor faţă de patimile mele degradante şi să trăiesc în
izvorul viu al Duhului lui Dumnezeu, prin îndurările nesfârşite
ale unui Mântuitor viu.
După toate deceniile în care am luptat şi am pierdut, iar
uneori am câştigat, în care am capitulat în mod regulat,
vreau să fac o declaraţie finală… că am terminat categoric cu
travestirea, cu ingerarea de hormoni feminini şi cu traiul ca
femeie. Ele sunt cele care ucid tot ce este decent în mine şi
care ameninţă cel mai mult să distrugă tot ce mă bucură şi
tot ce iubesc la umanitatea mea, la masculinitate, viaţă,
creştinism, căsătorie, relaţii de familie, ca şi pasagerele mele
momente de sănătate psihică.
Deci aici este semnătura mea şi promit să detest orice
are de-a face cu asumarea rolului imaginar al persoanei
feminine Jennifer Elaine, deci ajută-mă, Dumnezeule!
Bob
[Jerry Leach, A Final Farewell to Jennifer Elaine.
Copyright © Jerry Leach & Help 4 Families. Tradus şi publicat
cu permisiune. Bob este un pseudonim al fostului
transsexual Jerry Leach. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul www.help4families.com.]

- 123 -
 VORBIND DESPRE REGRET DUPĂ OPERAŢIA DE SCHIMBARE DE
SEX
BECK

Scris de cineva care ştie prin ce am trecut noi emoţional,

spiritual şi fizic
Expunându-mă riscului, am devenit parte a culturii
modificării, promovată din plin în societatea occidentală,
care a renunţat în mare măsură la convingerile
iudeo-creştine în favoarea evoluţiei inspirate de Darwin, a
liberalismului secular emergent, a subiectivităţii, toleranţei şi
relativităţii. În mod tragic, oamenii au ajuns să creadă că
comportamentul cu cei de acelaşi sex şi comportamentul
transgender trebuie să fie alternative naturale la
sexualitatea umană.
Am ascultat zeci de susţinători şi lobbyişti, ajutaţi de
mass-media coruptă, care ne alimentează cu forţa cu
perspective părtinitoare, compătimitoare, zugrăvindu-i pe
homosexuali şi transgenderi ca victime ale unei societăţi
răuvoitoare şi intolerante. Este trist că mulţi, inclusiv eu,
i-am crezut pe activişti, pe tovarăşii noștri de aceeaşi vârstă
şi mass-media importantă, refuzând să luăm în considerare
orice dovadă contrară sau mărturiile.
Am pus la inimă vechea poveste că eram o femeie
prizonieră în capcana unui trup de bărbat. Auzisem şi că
genul este un concept psihologic, şi că tranziţia către femeie
era o călătorie către adevăratul meu sine. Sufletul meu
neîmplinit a devenit mistuit de o viziune îndrumată greşit,
care modifica înfăţişarea fizică exterioară. Am crezut că
aceasta constituia un remediu pentru confuzia mea
interioară de gen.
Devenisem orb la minciună şi la consecinţele pe termen
lung. Am luat decizii care mi-au schimbat viaţa pe baza unor
- 124 -
emoţii contradictorii, variind de la un narcisism egoist la ura
de sine.
Mi-am făcut rău nu numai mie, ci şi celor dragi mie şi
prietenilor mei. Obsedat de cumpărarea hainelor şi
machiajului pentru femei, şi luând hormoni sexuali feminini,
făcând electroliză, schimbându-mi numele legal şi
identitatea. Am trăit travestit ca femeie tot timpul, mergând
la evaluări psihiatrice, iar în final la operaţia de schimbare de
sex.
Trist, mulţi transgenderi ajung să realizeze, la fel ca mine,
că faptul de a-și trăi viaţa ca aparținând sexul opus are ca
rezultat stânjenirea din cauza unui sine autodefinit, tot mai
exagerat, împovărător, realmente introvertit, suferind de
complexe de inferioritate şi confuzie.
Operaţia mea ulterioară de schimbare de sex a fost iniţial
„misiune împlinită”. Călătoria a fost realizată. Totuşi, încet,
încet s-a instalat realitatea, atunci când am întâmpinat
dificultăţi emoţionale. Eram paralizat psihologic într-o
închisoare a fricii şi incapabil să mă adaptez „noului” gen.
Fusesem modificat hormonal şi chirurgical. Din punct de
vedere legal, devenisem de sex opus. Totuşi, am început să
sufăr de tulburare mintală, fiind împovărat de o vină şi o
responsabilitate care păreau imposibil de evitat. Ştiam că nu
eram femeie şi mă simțeam ca un impostor contrafăcut,
fabricat.
Mă simţeam ca un evadat căutat de poliţie, trăind cu
teama continuă de a fi descoperit, trăind cu ruşine, jenă şi
umilinţe. M-am trezit la vârsta mijlocie singur, trist şi
incapabil să avansez în viaţa personală, incapabil să găsesc o
nouă slujbă. Uneori mi-am dorit ca mizeria să se sfârşească.
Unde mergem de aici, acum că ştim că așa ceva nu a fost
de la Dumnezeu?

- 125 -
 Sentimentele de eşec au constituit pentru mine începutul
unei treziri spirituale şi al unei înţelegeri cu privire la sufletul
meu etern. Am fost atras de focul şi pucioasa convingătoare
ale predicării calviniste. Aveam o mare dorinţă de a cunoaşte
adevărul absolut al lui Dumnezeu, indiferent cât de
îngrozitor sau constrângător ar fi sunat el pentru mine.
„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după
chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască
i-a făcut.” (Geneza 1:27)
Mai am încă un citat care mi-a vorbit, Deuteronom 22:5:
„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul
să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face
lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului
Dumnezeului tău.”
Când am continuat să caut, am găsit şi următorul verset:
„Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului.”
(Deuteronom 23:1)
Asta este, sunt cuvintele lui Dumnezeu. O săgeată a
adevărului divin, pătrunzând în sufletul meu pe cale de a se
trezi, cu totul în opoziţie cu „adevărul” perspectivelor
omeneşti seculare ale zilelor moderne.
Simțeam că Dumnezeu nu mă va ierta niciodată, dar
continuând să citesc Biblia, am găsit un verset la care mă
puteam raporta… „Fiindcă sunt fameni care s-au născut aşa
din pântecele maicii lor; sunt fameni care au fost făcuţi
fameni de oameni; şi sunt fameni, care singuri s-au făcut
fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească
lucrul acesta, să-l primească.” (Matei 19:12) Trecând prin
operaţia de schimbare de sex, mă simţeam ca un eunuc,
fiind emasculat şi presupunând că înfăptuisem un păcat de
neiertat, meritând pe deplin moartea, pedeapsa eternă şi
iadul.

- 126 -
 Apoi am citit Fapte 8:27-28, 36-39. Eunucul etiopian citea
cartea lui Isaia, când un înger al lui Dumnezeu l-a trimis pe
Filip să-l convertească, în ceea ce poate fi numit Cel Mai
Mare Miracol din Deşert, şi tot cartea lui Isaia a folosit-o
Filip, predicându-i eunucului şi conducându-l la Hristos.
Circumstanţele acestei convertiri uimitoare ne trezesc
admiraţia faţă de providenţa lui Dumnezeu, la fel precum
convertirea lui Pavel pe drumul Damascului. În prezent sunt
cu cititul la cartea Isaia, ca parte a planului meu de citire a
Bibliei.
Am descoperit că Isus Hristos avea planuri pentru mine şi
pentru toţi cei care cred. Nu este o vindecare instantanee
prin credinţă sau o transformare miraculoasă imediată, ci un
proces de centrare pe Dumnezeu, în loc de a rămâne centrat
pe sine. Cunoaşterea şi înţelegerea adevărului lui Dumnezeu
sunt necesare pentru a înţelege bunăvoinţa şi îndurarea Lui.
Ca și faptul de a-mi deschide mintea pentru a accepta că
transsexualismul a fost un păcat sexual care s-a luptat
împotriva sufletului meu nemuritor, şi de a cere iertare, în
loc să mă răzvrătesc împotriva adevărului. Isus a plătit
pedeapsa pentru toate păcatele mele pe cruce la Calvar.
Am o inimă deschisă pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu,
ca un păcătos penitent (fiind umil), simţindu-mă plin de
remuşcări (exprimând o căinţă sinceră). Mi-am jelit păcatele
şi am învăţat cum să dau deoparte mândria, vanitatea,
simţămintele, sensibilităţile şi să nu fiu ofensat de niciuna
din legile şi poruncile lui Dumnezeu.
Dumnezeu binecuvântează, revelând adevărul absolut,
harul şi îndurarea Lui
Dumnezeu m-a binecuvântat să fiu norocos, fiindcă tatăl
meu, acum mort, mama mea şi fraţii mei m-au iubit, în ciuda
rănirii şi confuziei pe care li le-am provocat.

- 127 -
 Dumnezeu mi-a deschis ochii şi mi-a înmuiat inima la
Cuvântul Său. Ştiu că dorinţele Lui pentru mine sunt dovezi
ale harului şi adevărului Său. Dumnezeu m-a condus după
aceea la misiunea Help 4 Families. Help 4 Families este un
exemplu minunat al felului în care arată El har şi îndurare
prin oamenii Lui. Help 4 Families mi-a oferit oportunitatea să
fiu parte a planului lui Dumnezeu de a fi un martor al harului
şi îndurării Lui, scriind propriile mele cuvinte, împărtăşind
mărturia mea foarte dureroasă, cu lacrimi şi umilinţă. Ei
m-au iubit, chiar în starea în care mă aflam.
Mâna lui Dumnezeu m-a călăuzit la o biserică locală
fundamentalistă, de modă veche, care crede în Biblie.
Cântăm imnuri tradiţionale şi avem învăţături numai din
cuvintele lui Dumnezeu. Această biserică nu compromite
adevărul Lui. În familia bisericii locale ne pasă unuia de
celălalt şi suntem părtaşi la bucuria şi credinţa în Domnul.
În locul căutărilor nesfârşite a sensurilor vieţii,
Duhul Adevărului este ancora sufletului meu şi m-a călăuzit
să mă concentrez pe viaţa eternă, nu pe existenţa
temporară.
Ştiu că într-o zi Domnul va restaura totul aşa cum trebuie
și că El le-a dat credincioşilor ca mine o nouă lumină,
speranţă şi optimism pentru un viitor foarte strălucitor.
Precum a spus Charles Spurgeon: „Dacă nu primeşti de la
El spălarea în sânge, desăvârşită, fără rival nu eşti creştin.
Oricare ar fi profesia ta, oricare ar fi experienţa ta, oricare ar
fi transformarea ta, orice ai fi încercat sau ai fi realizat, dacă
nu ai venit niciodată ca vinovat şi dacă nu ai văzut păcatul
tău pus asupra Fiului însângerat al lui Dumnezeu, eşti în
obrăznicia amărăciunii şi în lanţul fărădelegii. … Fără credinţă
în ispăşire nu poţi avea parte cu Hristos.” (C. H. Spurgeon,
Sermons, 16, 220, 223)

- 128 -
 Rugăciunea mea este să-L cunoşti pe Isus Hristos ca
Mântuitorul tău personal şi dragostea pe care o are El
pentru tine.
[Speaking on Post SRS Regret. Copyright ©
Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat pe site-ul
www.help4families.com.]

- 129 -
 CÂND CELOR DRAGI LE PASĂ

CĂSĂTORITĂ CU UN FOST TRANSGENDER

CHARLENE LEACH

Ceea ce urmează este răspunsul pe care Charlene Leach

l-a dat unui bărbat care se opune puternic lucrării de
ajutorare a celor care doresc să-şi învingă dorinţele de tip
transgender. Charlene este căsătorită cu un fost
transgender.
Dragă K _______,
Îţi voi spune fără umbră de îndoială că, în calitate de
soţie care a trăit cândva cu un bărbat care gândea astfel şi
care credea că este o femeie prizonieră într-un trup de
bărbat, şi care a luat cândva hormoni etc., vreau să ştii că
este o experienţă agonizantă pentru o soţie. Nu numai că am
trăit-o în trecut, dar în ultimii zece ani am vorbit cu multe
soţii (şi continui să o fac în fiecare săptămână) care trec prin
așa ceva chiar acum. Soţii lor vor ca ele să accepte. Soţii lor
vor să poarte neglijeu când sunt în pat cu soţiile lor. În
esenţă, ei vor ca soțiile lor să devină lesbiene. Iar aceste
femei sunt heterosexuale, dar soţii lor încearcă să le oblige
să facă asta. Soţii lor vor să se îmbrace ca o femeie în faţa
copiilor lor, astfel încât ei să aibă două mame, în loc de o
mamă şi un tată.
Aceşti oameni sunt absorbiţi de sine. Nu ţin cont de cum
îi afectează aceasta pe copiii şi soţiile lor.
Acum trăiesc cu un bărbat (acelaşi bărbat despre care am
vorbit mai devreme) care se simte confortabil cu
masculinitatea lui și mă tratează cu respect şi demnitate.

- 130 -
Este un bărbat protector şi plin de pasiune, un soţ minunat şi
un bunic grozav pentru cei nouă nepoţi ai lui…
Fiindcă am văzut cu ochii mei schimbările prin care a
trecut de-a lungul anilor, când a descâlcit cauzele de bază ale
confuziei de identitate de gen de care suferea şi s-a ocupat
de ele citind cărţi, mergând la consiliere, având parte de
rugăciuni pentru vindecare interioară etc. şi lucrând din greu
la restaurarea sa… Pentru că ştiu adevărul că există speranţă
pentru bărbaţii care se află în situaţia dificilă în care se afla
el… Fiindcă ştiu că există speranţă pentru aceşti bărbaţi şi
pentru soţiile şi copiii şi nepoţii lor, vreau să strig de pe
acoperişul caselor: „Există eliberare! Eliberare reală, care
dăinuieşte, de viaţa agonizantă, autodistrugătoare, de
înfrângerea care vine odată cu transsexualismul şi de
efectele dăunătoare pe care le are el asupra familiilor.”
Ştiu că nu înţelegi cum este să fii soţia unui transsexual.
Dar eu ştiu. Şi doresc cu înflăcărare să influențez în bine
vieţile soţiilor, în timp ce soţul meu Jerry influențează în bine
vieţile bărbaţilor, şi să păşesc alături de ele şi să umblu cu ele
în libertatea pe care am găsit-o.
Fii binecuvântat!
[Charlene Leach, Married to a Former Transgender.
Copyright © Charlene Leach. Articolul în limba engleză a fost
publicat pe site-ul www.pfox.org.]

O NOTĂ PERSONALĂ
DENISE SHICK

Am găsit o scrisoare scrisă de tăticul meu. Scrisoarea îmi

fusese trimisă cu ani de zile în urmă. Încă îmi amintesc cum
stăteam în oficiul poştal. Am ținut scrisoarea în mână.
Hotărâsem să nu mai citesc nimic de la el și să nu mai accept
nicio comunicare cu el. I-am cerut dirigintelui poştei să
- 131 -
returneze scrisoarea. Vedeţi, întotdeauna deschisesem
scrisorile tăticului meu sperând că aveau să-mi spună despre
întoarcerea lui şi despre dorinţa lui de a primi ajutorul de
care avea o nevoie atât de disperată.
Nu ştiu dacă ar fi schimbat ceva sau nu, dacă aş fi
acceptat scrisoarea atunci. Prin faptul de a o face cunoscută
acum, cred că fac ceea ce tăticul meu m-a rugat în scrisoare.
„Denise,
Ştiu că nu am fost un tată bun. Am dat greş în atâtea
feluri. Dar am încercat să fac ce era corect şi se părea că
întotdeauna încurcam orice făceam. Dacă aş putea să o iau
de la început, aş încerca mult mai mult să fac totul mai bine.
Te rog, nu mă arunca de parcă nu aș exista. Ştiu că ți-am
greşit în multe feluri. Nu pot să schimb asta. S-a întâmplat
deja. Nu-mi amintesc multe lucruri, la fel cum nu-mi
amintesc atât de multe din copilăria mea.
Am încercat să arăt că a mai rămas ceva în inima mea,
când ţi-am trimis felicitarea de ziua ta de naştere şi am
semnat-o tati.
Dumnezeu să te binecuvânteze.
Te iubesc cu adevărat.
Tati”
[Denise Shick, A personal Note. Copyright ©
Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.
Denise Shick este fondatoare şi Director Executiv la
Help 4 Families Ministry. Este autoarea cărţilor My Daddy's
Secret, When Hope Seems Lost, Transgender Confusion: A
Biblical Based Q & A For Families, Understanding Gender
Confusion: A Faith Based Perspective, A Wife’s Perspective: A
resource for wives who are dealing with their husband’s
marital unfaithfulness and sexual compulsions şi Dangerous
Affirmations: I Wonder If My Daddy Wanted A Girl? Tatăl
Denisei a trăit ca Becky timp de cincisprezece ani. Ea ne face
- 132 -
cunoscut cât de important este să ne încredem în Domnul şi
să ne sprijinim pe El. Articolul în limba engleză a fost publicat
pe site-ul www.help4families.com.]

POVESTEA DENISEI
DENISE SHICK

Tăticul meu se travestea când eram copilă. Aceasta mă

făcea să mă simt foarte inconfortabil în preajma lui. Mă
făcea să fiu confuză cu privire la rolul lui de tată în copilăria
mea. Vroiam doar ca el să fie „tăticul” meu.
Am aflat, după moartea lui, că era într-o relaţie
homosexuală. Aceasta a fost o altă dilemă cu care m-am
confruntat. Chiar dacă murise, se părea că un alt capitol din
viaţa lui mi se descoperise. Mă întrebasem aceasta când
eram copil. Nu am spus niciodată nimănui că mă întrebam
dacă era homosexual. Acum adevărul era acolo, scris cu
stiloul pe hârtie.
Mulţi dintre noi trecem prin această situaţie. Mulţi dintre
noi trăim așa ceva. Să nu credeţi că tulburarea de identitate
de gen nu există sau nu răneşte oamenii. Ea nu este atât de
amuzantă precum o zugrăvesc emisiunile de televiziune.
Ştiu cum este să trăieşti cu cineva rănit adânc, în interior,
de tulburarea de identitate de gen. Am trăit ca să simt şi să
cunosc durerea emoţională de care a suferit tatăl meu şi
familia mea.
Am găsit o scrisoare de la tăticul meu după ce a murit.
Cuvintele lui erau: „Nu mă arunca.” Cred în inima mea că
sunt implicată în lucrarea cu transsexualii din respect şi din
dragoste pentru acele cuvinte pe care le-a scris tăticul meu.
[Denise Shick, Denise’s Story. Copyright ©
Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în

- 133 -
limba engleză a fost publicat pe site-ul
www.help4families.com.]

TATĂL MEU A FOST TRANSGENDER

DENISE SHICK

Care era cea mai mare preocupare a ta când aveai

nouă ani? Că încercai să memorezi înmulţirile? Că era posibil
ca bufetul şcolii să-ţi servească la prânz legumele care îţi
plăceau cel mai puţin? Poate era ceva mai serios; poate că
părinţii tăi vorbeau despre divorţ. Cea mai mare preocupare
a mea la vârsta de nouă ani era să păstrez secretul tăticului
meu, acela pe care mi-l destăinuise când şedeam singuri pe
dealul din apropierea casei noastre. Tăticul meu vroia să fie
femeie, iar la destăinuirea lui a mai adăugat și câteva detalii
sexuale sordide.
Mărturisirea lui m-a lăsat confuză şi rănită. Doream să
am un tătic care să mă iubească şi să mă preţuiască – care să
mă facă să mă simt specială. Vroiam să încerc să-l „repar”, ca
să fie genul de tătic pe care l-ar dori orice fetiță normală de
nouă ani. Dar nu l-am putut repara. Şi, foarte curând, am
aflat că nu vroia să se schimbe. La vârsta de unsprezece ani
experimentasem deja abuz emoţional şi sexual din partea
tăticului meu. Am continuat să păstrez secretul tăticului meu
şi pe al meu, ferecate adânc în inima mea.
Am început să raţionez că aparenta lipsă de dragoste a
tăticului meu pentru mine însemna că nu eram cu adevărat
fiica lui; probabil că el şi mămica mă adoptaseră. Adesea,
când eram singură acasă, cotrobăiam prin casă – chiar şi prin
pod – după hârtia care urma să-mi confirme suspiciunile. Dar
căutările mele au fost zadarnice.
În anii adolescenţei am apelat cu regularitate la sticlele
de vin, deoarece căutam deja dragostea tatălui meu
- 134 -
altundeva, sfârşind de fiecare dată cu un gol în inimă. Timpul
a trecut şi am ajuns la cincisprezece ani. Până în acel
moment mă luptasem cu sexualitatea şi cu genul meu.
Începusem să iau serios în considerare consumul de droguri,
dar Dumnezeu a avut alt plan pentru mine. Dumnezeu
trimisese un prieten numit Mark în viaţa mea. Mark mi-a
arătat respect şi avea întotdeauna o inimă simțitoare. În anii
în care am ieșit împreună, nu a putut să înţeleagă răceala
mea faţă de tăticul meu. Într-o zi, după o întâlnire, Mark şi-a
parcat jeep-ul în parcarea şcolii şi mi-a spus: „De data asta
nu voi accepta un «nu» ca răspuns, vreau să ştiu de ce îţi
displace tatăl tău atât de mult.” Deci i-am spus secretul, şi
ştiţi ce? Nu a fugit. În schimb a ascultat şi a auzit fiecare
cuvânt şi sentiment pe care l-am exprimat.
Curând după aceea, Mark s-a prezentat la mine cu o
Biblie, prima mea Biblie adevărată. Eram flămândă după
cuvintele şi conţinutul ei. În fiecare moment liber pe care îl
aveam, citeam Biblia, înghiţind pe nerăsuflate fiecare cuvânt.
Ştiam că credeam în Dumnezeu, dar aveam o relaţie
personală cu Hristos? Nu, nu chiar. Prin acele momente de
studiere a Bibliei am cunoscut că Dumnezeu mă chema să
mă pocăiesc de propriile mele păcate şi să fiu a Lui. I-am
cerut Domnului să fie Mântuitorul meu personal. Dar tot
aveam un drum lung de străbătut cu tăticul meu.
Aveam douăzeci și șapte de ani şi eram căsătorită cu
Mark, când tăticul meu şi-a părăsit familia pentru a urma
ceea ce credea că îi va aduce mult aşteptata viaţă de vis. Mă
gândeam la el de fiecare dată când sărbătoream
Ziua Recunoştinţei, Crăciunul şi Paştele. Ziua mea de naştere
era de aniversarea părinţilor mei, deci nu îmi păsa să o
sărbătoresc prea mult. Îmi amintesc că speram că mama va
uita de ziua mea de naştere, ca să fie scutită de durere.

- 135 -
 Treisprezece ani mai târziu, am fost informată că tăticul
meu murea de cancer. Când am aflat că încerca să-şi
contacteze familia, am fost supărată pe el. Cine se credea, să
ne părăsească şi să caute apoi dragoste şi mângâiere la noi?
M-a durut să ştiu că visul meu că tăticul meu se întorcea în
familia noastră ca soţ, tată şi bunic, avea să moară. Am jelit
de multe ori din cauza deciziei pe care a luat-o, de a-şi alege
slăbiciunea în locul familiei. Tăticul meu nu era interesat să
caute ajutor sau terapie pentru confuzia lui de gen şi
sexuală.
L-am vizitat pe tăticul meu deseori când era în spital, în
ultimele sale luni de viață. Să-l văd în capot şi papuci de
damă a fost dificil, la fel, să văd toţi ursuleţii de pluş din
camera lui. Am fost şocată când l-am văzut scoţându-şi
lenjeria de corp de damă. Asistentele îi spuneau tăticului
meu „pe ea”, „ea” sau pe numele ales de el, „Becky”. Iar
când o făceau, le corectam. Eu spuneam „pe el”, „el” sau
„tăticul meu”. Mă uitam la tăticul meu cu întristare din cauza
a ceea ce făcuseră alegerile lui din el.
De-a lungul anilor pierduţi, în timp ce alerga după
fericirea lui evazivă, a luat hormoni ca să-i crească sânii şi a
trăit ca femeie. Dacă ai fi trecut pe lângă el pe stradă sau
într-un mall, nu l-ai fi recunoscut ca bărbat.
Ultimele zile ale tăticului meu la spital mi-au lăsat multe
amintiri. Am fost în stare să-i ţin mâna şi să-l sărut pe frunte,
şi treptat, prin harul lui Dumnezeu, mânia mea s-a
transformat în simpatie şi dragoste pentru el. În acele clipe
am putut să-l iert pentru durerea pe care alegerile lui au
provocat-o atât lui, cât şi familiei lui.
Nu am fost surprinsă să aflu, după moartea lui, că fusese
într-o relaţie homosexuală. Mi-am amintit de felul în care se
uitase la prietenii mei. Totuşi, când eram copil alesesem să
ignor adevărul.
- 136 -
 Ştiam că viaţa lui era plină de durere şi cu prea puţină
fericire, dacă a existat fericire în ea. Durerea şi confuzia reală
care îi învăluie pe cei care se luptă cu tulburarea de
identitate de gen sunt dificile în ele însele. Durerea cu care
se confruntă familiile lor este, de asemenea, de nesuportat.
Nu toată lumea aplaudă ca la sfârşitul talk-show-urilor de
televiziune. Unii din noi plângem şi jelim pierderea celui pe
care îl iubim. De asemenea, jelim ceea ce a pierdut.
Dumnezeu a avut mult de lucru în inima şi sufletul meu.
Nu m-am gândit niciodată că ar fi posibil să trec peste
suferinţa pe care am simţit-o şi peste dezamăgirea pe care
am avut-o cu tatăl meu. Inima mea era împietrită de
numeroşii ani în care nutrisem mânie şi tristeţe. Acum știu
ce înseamnă harul lui Dumnezeu. Preţuiesc experienţa pe
care am avut-o în acea ultimă zi cu tăticul meu, când am
încercat să îl mângâi. Dumnezeu a făcut într-adevăr o lucrare
în inima mea şi m-a adus la un loc al vindecării.
Help 4 Families oferă serviciul de conectare cu alţii care
simt că sunt singuri sau care au nevoie de cineva care a
„trecut prin aşa ceva”. Am dezvăluit viaţa tatălui meu şi a
mea în speranţa de a contribui la o înţelegere mai profundă
a acestor adevăruri.
Când eram copilă şi ca tânără adultă nu puteam să
înţeleg de ce bisericile nu erau pregătite, dornice şi capabile
să îi sprijine pe cei care se luptă cu astfel de probleme.
Adevărul este că bisericile ar trebui să fie locuri sigure, în
care să poţi primi un sfat evlavios şi dragoste, când te
confrunţi cu așa ceva. Cei dragi ai noştri merită adevărul, iar
Dumnezeu Se aşteaptă ca bisericile să trăiască după
standardele Sale. Să rosteşti adevărul poate fi dificil, dar cei
dragi ai noştri merită ce este mai bun, ceea ce înseamnă
prezentarea adevărului, arătând harul lui Dumnezeu.

- 137 -
 După ce tăticul meu a murit, am găsit această notiţă care
îmi era adresată de către tatăl meu:
„Denise, ştiu că ţi-am greşit în multe feluri. Îmi pare rău
pentru asta. Dar te rog, nu mă arunca de parcă nu aş fi
existat niciodată.”
Cred în inima mea că fac aceasta din respect şi din
dragoste pentru tăticul meu şi pentru aceste cuvinte pe care
le-a scris el.
[Denise Shick, My Father Was a Transgender.
Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe
site-ul www.pfox.org.]

TĂTICUL MEU A FOST UN TRAVESTIT

DENISE SHICK

Tăticul meu se travestea când eram copilă. Aceasta mă

făcea să mă simt foarte inconfortabil în preajma lui. Mă
făcea să fiu confuză cu privire la rolul lui de tată în copilăria
mea. Vroiam doar ca el să fie tăticul meu, un tătic adevărat.
Doream să am un tătic care să o facă pe fiica lui să se simtă
specială, iubită şi preţuită. Îmi amintesc cum cotrobăiam prin
pod când am mai crescut. Căutam în secret acte de adopţie.
Am scos afară tot ce era în cutiile de lemn.
Căutarea mea a fost de fiecare dată în zadar. Eram sigură
că fusesem adoptată, fiindcă nu m-am simţit niciodată iubită
cu adevărat de tăticul meu. Fiecare tată îşi iubeşte fiica,
gândeam eu. Simţeam că niciun tată care îşi iubeşte fiica nu
ar trata-o cum mă trata el, privindu-mă fix şi făcându-mi
confidenţele pe care mi le făcea. Am căutat de multe ori
actele de adopţie, care nu au existat niciodată.
Mama mea a fost spitalizată în repetate rânduri. Îmi
amintesc cum tăticul meu avea grijă de casă şi de fraţii mei,
- 138 -
de sora mea şi de mine. Singura dată când m-a impresionat
cu adevărat a fost când a dus hainele în camera de zi pentru
a le împături. Să văd plăcerea care îl cuprinsese a fost
tulburător pentru mine. Se afla în propria lui lume în acele
clipe. Îmi amintesc că îl observam şi îmi spuneam că
imaginea nu era în regulă. Era ciudat să-l văd bucurându-se
în rolul de mamă. În acea perioadă, gesturile lui erau ca ale
unei femei adevărate. Nu puteam înţelege ce îl făcea să fie
astfel.
Simţeam că oricât încercam să îl iubesc, să fiu bună sau
înţelegătoare, fiind copil, nu îl puteam repara. Spre
deosebire de Humpty Dumpty, care stătea pe un zid, a căzut
de şi s-a spart în bucăţi, iar apoi a fost lipit la loc. Mă
simţeam vinovată că nu exista nimic ce aş fi putut face ca
să-l repar pe tăticul meu. Vroiam să îl repar, să îl fac să fie
mai bun şi mai fericit.
Dădeam vina pe mine pentru comportamentul lui, mă
gândeam că poate îl rănisem în vreun fel care contribuise la
asta. Poate că eram un copil rău în ochii lui, poate eram o
dezamăgire pentru el ca fiică sau nu-l iubeam destul. „De ce
este aşa?” Mi-am pus de multe ori întrebarea aceasta când
eram copil.
În modul în care vede lucrurile un copil care trăieşte în
astfel de circumstanţe există multă confuzie şi frustrare.
Priveşte ceva ce nu pare să fie comportamentul natural,
normal pentru un tată. Căutam semne care să-mi dea un
indiciu că mental se simţea ca o femeie. Puteam să spun
dacă stătea picior peste picior. (Acest indiciu mi-l dăduse
chiar el.)
Îmi spusese: „Dacă mă vezi stând picior peste picior aşa
cum stau femeile, vei şti că mă simt astfel.” Îl priveam
pilindu-şi unghiile la lucru, stând aplecat peste birou, în
lumea lui. Ştiam la ce se gândea, pentru că îl cunoşteam pe
- 139 -
tăticul meu. Speram doar că nimeni altcineva din birou nu
ştia sau nu suspecta. Dacă uşa dormitorului său rămânea
închisă mai mult timp, mă întrebam dacă se travestea.
Astăzi, privind în urmă, realizez că am trecut de sute de ori
pe lângă uşa dormitorului său suspectând asta, dar nevrând
să ştiu cu adevărat ce se petrecea în spatele uşii închise.
Am căutat în altă parte imaginea unui tată. Simţeam că
tăticul meu nu putea să-mi ofere o relaţie tată-fiică. Aveam
un unchi care era minunat şi care m-a învăţat cum ar trebui
să fie un tată. Nu numai că îşi iubea fiicele, dar aveau o
adevărată relaţie tată-fiică. Iar în preajma lui se simţeau în
largul lor ca fete. Le invidiam pe verişoarele mele că aveau
un asemenea tată.
Urmăream familiile prietenelor mele ca să văd cum
funcţiona figura tatălui în vieţile lor. Faptul că ştiam
dorinţele tăticului meu mă făcea să nu mă simt în largul meu
ca fată. Mă temeam că cineva îmi va afla secretul. Regret
într-adevăr că nu m-am simţit confortabil ca fată şi că nu
m-am simţit confortabil cu tatăl meu. Mă simţeam vinovată
şi murdară pentru că eram fată.
Aveam douăzeci și șapte de ani când tăticul meu şi-a
părăsit familia pentru a găsi ceea ce credea că îi va aduce
mult aşteptatul vis al vieţii lui. În anii cât a fost plecat, mă
întrebam ce făcea de fiecare dată când sărbătoream
Ziua Recunoştinţei, Crăciunul şi Paştele. Aniversarea zilei
mele de naştere era şi aniversarea nunţii părinţilor mei, deci
aniversarea mea nu era ceva ce-mi plăcea să sărbătoresc.
Întotdeauna speram că mama va uita de aniversarea mea,
mă gândeam că asta ar scuti-o de o durere în plus. Au trecut
treisprezece ani. Tatăl meu murea de cancer la stomac. Când
am auzit că vroia să aflăm că era bolnav şi că încerca să dea
de noi, am fost mânioasă pe el. Gândeam că nu avea niciun
drept să vină la noi pentru suport sau dragoste, după ce ne
- 140 -
părăsise pentru noua lui viaţă de transsexual. Cine se
credea? Apoi am plâns.
Am plâns ştiind că visul meu ca tăticu să se întoarcă în
familia noastră ca soţ, tătic şi bunic avea să moară. Îl
pierdeam pe tăticul meu şi pierdeam visul care aşteptasem
să se împlinească. Vroiam să îi spun: „Cum îndrăzneşti să vii
la noi, acum că ai nevoie? Când noi am avut nevoie, nu ai
fost lângă noi. Nu ai fost aici să trăieşti cu jena, cu ruşinea cu
care ne-ai lăsat. Nu ai fost aici să-ţi ajuţi familia în ultimii
treisprezece ani.”
L-am vizitat des pe tăticul meu când a fost spitalizat în
ultimele luni de viaţă. Era dificil. Îl vedeam pe tăticul meu în
cămaşă de noapte, în papuci de casă de damă şi cu ursuleţi
de pluş în cameră. Asistentele îi spuneau „pe el”, „ea” sau
„Becky”. Eu le răspundeam cu „pe el”, „el” sau „tăticul meu”.
Singura amintire care mă face să fiu atât de tristă a fost
când l-am văzut dându-şi jos sutienul. Nu eşti niciodată
pregătit să-l vezi pe tăticul tău dându-şi jos sutienul. Îl
priveam cu durere pentru ceea ce făcuseră din el alegerile
lui. Am amintiri triste cu el la spital, dar şi amintiri bune. Am
putut să îi ţin mâna „tăticului” meu, să „îl” ţin de mână, să
„îl” sărut pe frunte, iar în loc să simt mânie, să am
compasiune pentru viaţa pe care a dus-o.
Am reușit să îl iert înainte să moară de cancer la stomac.
Să îl iert pentru durerea pe care alegerea lui i-a provocat-o
lui şi ne-a provocat-o nouă. Îl văd acum ca pe un bărbat care
a trăit cu puţină fericire sau fără fericire, în anii pierduţi când
căuta să ajungă la ceea ce numea el fericire. Lua hormoni,
avea sâni şi ducea o viaţă de femeie. Trăia o viaţă de
transsexual. Dacă ai fi trecut pe lângă el pe stradă sau într-un
mall, nu ţi-ai fi dat seama că este bărbat. Îmi întrista inima să
văd unde l-au dus alegerile lui.

- 141 -
 Felul în care a trăit făcea să mă doară inima pentru el.
Eram, de asemenea, supărată şi rănită fiindcă a ales
slăbiciunea lui în locul familiei şi nu a încercat să caute ajutor
terapeutic pentru dezorientarea lui sexuală. Întotdeauna am
sperat în inima mea că se va întoarce la noi ca soţ, tată şi
bunic. La urma urmei, era tot tatăl meu.
Am aflat după ce a murit că avea o relaţie homosexuală.
A fost o altă dilemă cu care am fost nevoită să mă confrunt.
Deşi murise, se părea că un alt capitol din viaţa lui mi se
descoperea. Îmi pusesem întrebări despre aceasta în
copilărie. Nespunând nimănui despre gândurile mele. Acum
adevărul era acolo, gol-goluţ.
Ştiu că nu am vrut niciodată să cunosc adevărul. Când mă
întrebam dacă era homosexual sau atras de bărbaţi, refuzam
să mă gândesc mai profund la asta. Acum înţelegeam de ce
părea aproape gelos când am început să ies cu băieţi. Ca şi
cum vroia să meargă el la întâlnire sau la balul de absolvire.
Acum aveam răspunsul pentru felul în care se purta cu
băieţii cu care ieşeam.
Acum am, de asemenea, mai multe răspunsuri cu privire
la problema de bază a tăticului meu, care a contribuit la
alegerea pe care a făcut-o în viaţă. Astfel am primit pace.
Acum întrebările fără răspuns au răspunsuri. Mă întâlnesc cu
oameni ca tatăl meu, mă rog pentru oameni ca tatăl meu.
Mă întâlnesc cu membri de familie care trec prin această
situaţie şi mă rog pentru ei. Ei nu sunt singuri.
Mulţi dintre noi trecem prin această situaţie. Există mulţi
ca noi. Să nu credeţi că tulburarea de identitate de gen nu
există sau nu răneşte oamenii. Să nu credeţi că această
problemă nu are legătură sau nu va avea legătură cu lumea
voastră. Ea este aici. Eu sunt dovada vie a ceea ce înseamnă
să trăieşti cu cineva rănit în adâncul inimii din cauza
tulburării de identitate de gen.
- 142 -
 V-am împărtăşit cum este, cum este în realitate să
trăieşti cu cineva care crede cu adevărat că se află într-un
trup greşit. Nu toată lumea aplaudă la sfârşitul spectacolului,
precum vedem la talk-show-urile de la televizor pe această
temă, deci nu vă lăsaţi înşelaţi!
Au trecut mulţi ani de la duminica în care tăticul meu
mi-a dezvăluit adevărul despre el. Acum am patruzeci și unu
de ani şi nu mai sunt de mult un copil de zece ani. Am sperat
mereu că, prin cele ce am trăit, într-o zi voi fi în stare să ajut
pe alţii. Nu mai vreau să păstrez secretul. Dacă aş păstra
secretul, nu aş ajuta pe nimeni. M-am alăturat unei misiuni
pentru persoane transgender, alături de fostul transgender
Jerry Leach, Reality Resources.
Am o adresă proprie de e-mail la
info@help4families.com. Ceea ce fac este să intru în legătură
cu alţii care simt că sunt singuri sau care au nevoie să intre în
legătură cu cineva care a trecut prin ce trec ei. Mă aflu acolo
pentru a-i susţine prin rugăciune, suport personal şi pentru a
le face cunoscute misiunile, cărţile şi paginile de internet
disponibile pentru ei.
Sper să fac mai mult de atât. Am în plan să mă implic
pentru a echipa bisericile ca să devină capabile să slujească
celor care suferă de tulburare de identitate de gen şi
membrilor familiilor lor. De asemenea, dacă voi afla că este
nevoie de ajutor în comunitatea mea sau în apropiere, vreau
să încep un grup de suport pentru familii.
Am găsit o scrisoare de la tăticul meu după ce a murit.
Cuvintele lui erau: „Nu mă arunca.” Cred în inima mea că mă
implic în acest gen de misiune din respect şi dragoste şi
pentru aceste cuvinte pe care le-a scris tăticul meu.
[Denise Shick, My Dad Was a Crossdresser. Copyright ©
Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat pe site-ul www.pfox.org.]
- 143 -
 UN TATĂ FACE CUNOSCUT
HOWARD

Confuzia şi lipsa de direcţie constructivă din viaţa fiului

meu, ca să nu mai menţionez bunăstarea spirituală şi
destinul lui, nu sunt ceea ce am sperat. Poate că par
deconectat, lipsit de emoţie şi aparent neafectat de teribila
întorsătură din viaţa fiului meu. Oricare ar fi aparenţele, nu
acestea sunt adevăratele mele sentimente.
Indiferent de eşecurile mele din trecut, reale sau
imaginare, sunt preocupat de bunăstarea fiului meu. Eu am
fost cel care am încercat să fiu o punte de legătură între ceea
ce noi, ca părinţi am sperat şi realitatea prezentă de astăzi.
Ţinerea sărbătorilor, contactarea lui şi menținerea unei
forme de comunicare a fost o sarcină pentru care m-am
simţit de multe ori inapt şi necalificat. Simt, ca soţ şi tată, că
ar trebui să am nişte răspunsuri.
De multe ori am călătorit pentru a-l vedea pe fiul meu şi
pentru a menţine contactul cu el, neştiind cum să o fac.
Sentimentele inconfortabile vin odată cu cercetarea acestui
teritoriu necunoscut. Corect sau greşit, disconfortul pe care
îl simt este real, fără răspunsuri reale. Caut să fac ce este
corect. Dorinţa mea de a fi bun, puternic şi curajos este ceea
ce caut să împlinesc.
„Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns
desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu
am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am
apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma
mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă,
pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în
Hristos Isus.” (Filipeni 3:12-14)

- 144 -
 [Howard, A Father Shares. Copyright © Help 4 Families.
Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză
este publicat pe site-ul www.help4families.com.]

- 145 -
 DE CE ATÂȚIA BĂRBAȚI HETEROSEXUALI
SUNT ATRAȘI DE PORNOGRAFIA TRANSSEXUALĂ?

AM NEVOIE DISPERATĂ DE AJUTOR PENTRU DEPENDENȚA DE

SHEMALE

Salut tuturor! Sunt un dependent în vârstă de

douăzeci de ani, iar cea mai mare problemă a mea este
amânarea, nesimțindu-mă îndeajuns de masculin și, ceea ce
este cel mai îngrijorător, simțind nevoia să fac sex cu o
shemale.
Nu voi începe prin a vă relata întreaga poveste. Voi spune
doar că sunt deja doi ani de când încerc să lupt cu această
dependență. Dar rareori a trecut mai mult de o săptămână
fără să recidivez.
Principala mea problemă este fetișul shemale. S-a
dezvoltat atât de mult, încât îmi este dificil să mă simt
dezgustat, chiar și când mă autosatisfac gândindu-mă la așa
ceva. Numai după ce o fac în mod repetat, realizez cu ce mă
confrunt. Apoi mă dezgustă ideea. De la a întreține gânduri
enervante despre acest fetiș, am decăzut până la a mă scuza
ca bărbat. Dar nu am fost așa toată viața. Doar că
nervozitatea mă extenuează. Mă confrunt cu o anxietate
inimaginabilă. Nu aș fi nevoit să vorbesc despre asemenea
lucruri, dacă aș avea puțină motivație și nu m-aș lăsa în voia
fanteziilor tot timpul.
De data aceasta am stat departe paisprezece zile (și
perioada continuă încă), dar am avut o recidivă minoră
astăzi. Chestia e că nu mai vreau să mă autosatisfac. Vreau
să mă întâlnesc cu o vedetă porno shemale în persoană. Am
una favorită. Și mă tem că am un atașament emoțional față

- 146 -
de ea. Este într-adevăr supărător. Nu m-am putut reține și
am căutat pe Google fotografii cu ea. La prima clipire din
ochi, nu am putut rezista. Acum sunt pe cale să revin în
cercul dependenței și să încep să mă autosatisface, ceea ce
mă va conduce la dezastru.
Nu știu ce să fac. În aceste paisprezece zile am simțit
schimbări în mine. Sunt mai decis, mai activ și mai puțin
leneș. Ceea ce este cel mai satisfăcător pentru mine, la
fiecare întâlnire refuz să mai fac automat compromisuri,
gata cu ă..., hm, scuze și prostii din astea. Nu mai sunt tipul
drăguț care eram. Sunt cel care sunt și, dacă decid să fiu dur,
voi fi pur și simplu dur. Pe scurt, sunt mai puțin vulnerabil.
Dar iată marea problemă. Nu știu cum să fac față
dependenței de shemale. Modul în care acționez nu este
eficient. În ultimul timp am căutat forumuri pentru a găsi
informația dacă dependența dispare sau nu, gândind că dacă
nu dispare, ce pot să fac? Ar trebui să-i fac față. Însă nu am
găsit informații satisfăcătoare.
Dar acum, după o recidivă minoră și după ce mi-am
calmat nervii, cred că pot face față dependenței, chiar dacă
nu va dispărea. Ea va fi doar gândul meu întunecat, care nu
mă va părăsi niciodată, și nu o voi lăsa să mă controleze. Am
uitat care era adevăratul meu scop – controlul deplin al
gândurilor. Chiar dacă este imposibil să am control deplin
asupra gândurilor, asta nu mă va opri. Voi lupta și voi merge
înainte.
De asemenea, tocmai am realizat că recidiva minoră de
astăzi m-a făcut mai puternic. Sfaturile și experiențele
voastre ar fi de mare ajutor. În special dacă vă confruntați cu
aceeași situație. Vă mulțumesc tuturor în avans!
[Desperately need a help with a shemale addiction. Fără
copyright. Articolul în engleză este publicat pe site-ul
www.reddit.com.]
- 147 -
 CRED CĂ SUNT DEPENDENT DE PORNOGRAFIA
TRANSSEXUALĂ

Am un tip neobișnuit de dependență. Nu numai că este o

problemă că dependență este de pornografie, ci, ca să fie și
mai grav, pasiunea mea este pentru pornografia
transsexuală.
Sunt un bărbat de treizeci și nouă de ani, cu o căsătorie
fericită, am un copil și am fost întotdeauna heterosexual. În
diferite perioade în trecut, când încă nu eram căsătorit, am
avut momente de abstinență și singurătate care m-au
condus la dezvoltarea unei dependențe de pornografie.
Am început cu imagini erotice „normale”, dar în cele din
urmă am devenit obsedat de pornografia transsexuală. Am
privit întotdeauna pornografie numai pe internet (fără filme
pe DVD sau reviste), dar pentru mine singurul mod dezirabil
și acceptabil de a atinge punctul culminant din punct de
vedere sexual a fost întotdeauna actul sexual heterosexual
normal. Dar am în continuare un interes pentru pornografia
transsexuală, îndeosebi cu actori care sunt cât se poate de
feminini și cu o voce foarte feminină.
Nu înțeleg de ce îmi place acest gen de pornografie. Ar
trebui să-mi pară respingătoare, și nu atractivă. M-am
panicat oarecum când am început să mă gândesc că poate,
într-un anumit fel, sunt homosexual. Nu sunt deloc orientat
astfel, am avut multe relații heterosexuale de succes și sunt
puternic atras de trupul feminin. Deci nu înțeleg de ce îmi
place să văd shemale. Nici măcar nu privesc actorii din
pornografia transsexuală ca bărbați. Îi privesc 100% ca femei
cu un „echipament în plus”. Ceea ce mă deranjează este că
sunt puțin mai excitat când privesc aceste actrițe
transsexuale, comparativ cu femeile „normale”. Nu mi-aș
înșela niciodată soția, nu m-am implicat niciodată într-un
- 148 -
comportament sexual riscant și nu-mi pot imagina că m-aș
deda vreodată la genul de activitate care mă excită în
pornografie.
Mi-ar plăcea să încetez să privesc pornografie pe
internet, în special pornografie transsexuală, deoarece
găsesc că este ceva îngrijorător.
Am fost deschis față de soția mea cu privire la asta și nu o
deranjează deloc. Mi-a povestit despre fanteziile ei lesbiene,
pe care nu vrea să le împlinească, la fel cum eu nu vreau să
împlinesc fanteziile mele. Ne bucurăm de viața noastră
sexuală, iar faptul că privesc pornografie transsexuală a făcut
ca dorința sexuală pe care o am față de ea să devină mai
puternică. Nu-mi petrec prea mult timp privind pornografie.
Nu înțeleg deloc ce mi se întâmplă. Ar trebui să instalez
un program antipornografie, ca să mă împiedic să privesc așa
ceva?
[Extras din Dr. George Simon, Ph.D., I Think I’m Addicted
to Transsexual Porn. Copyright © 2009 George Simon.
Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.askthepsych.com.]

CUM SĂ NU MAI FIU ATRAS DE SHEMALE?

Mizeria asta îmi ruinează viața… Impulsul meu de a

vorbi/a mă întâlni cu femei a dispărut complet… Nu mă excit
sexual privind o femeie goală, dar am erecție privind un
transsexual.
Orice sfat pentru a scăpa de acest fetiș ar fi într-adevăr
de ajutor… Nu vreau să fiu atras de shemale… Nu am făcut
niciodată sex cu una. Ultima dată când am făcut sex cu o
femeie, care era chiar drăguță, a fost „blah”. Am ejaculat,
dar nu am simțit deloc acele „furnicături” pe care le simți în

- 149 -
minte și în trup când săruți și atingi, și faci sex… În trecut
totuși îmi plăceau femeile și părțile trupului feminin…
Nu găsesc deloc atrăgători bărbații, nici gândul de a face
sex cu bărbați. Nu am erecție privind pornografie
homosexuală.
Mulțumesc în avans pentru orice ajutor.
[How do I stop being attacted to shemales? Fără
copyright. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.4chandata.org.]

DEPENDENȚA DE SHEMALE

Deci este destul de jenant, dar am nevoie de ajutor.

Privesc pornografie cam de la doisprezece ani. Am început
cu pornografie soft, apoi hard, iar apoi, cu câțiva ani în urmă,
am trecut chiar la shemale. La început am fost complet
dezgustat de ele, iar după aceea am încercat să evit penisul
(deci, în principal, o shemale și o fată), dar apoi am trecut la
shemale cu shemale, și chiar la shemale cu un bărbat. Nu știu
cum am ajuns aici, dar în cele din urmă s-a întâmplat.
Interesant este și faptul că de când am început să mă
autosatisfac, întotdeauna mă simt vinovat chiar după ce o
fac. Nu este ceva ce vreau să fac, doar întâmplător sunt
stârnit de shemale în gândurile mele și e ca și cum nu mă pot
opri. Iar încercarea de a rupe cercul este dificilă.
Am o prietenă acum și chiar încerc din greu să mă opresc.
Uneori mă trezesc navigând pe acele site-uri și trebuie să
încetez să privesc așa ceva de dragul ei.
Am auzit că ar putea fi ceva legat de tulburarea
obsesiv-compulsivă. Este adevărat? Și oricum ar fi, cum pot
să rup ciclul?
Doar câteva informații adiționale. Am căutat despre
tulburarea de personalitate evitantă și, din ceea ce am citit,
- 150 -
mi se potrivește foarte bine. În mod tipic, sunt foarte rușinos
printre oameni și îmi ia mult timp să ajung la încredere în
relații. Sunt foarte sensibil la respingere și îmi vine în minte,
iar și iar, orice insultă sau situație jenantă, la mult timp după
ce a avut loc. Presupun că i s-ar putea spune anxietate
socială, fiindcă am tendința să transpir mult în asemenea
situații. Chiar faptul de a mă afla într-un grup mare de
oameni, ca o sală de clasă, mă face să fiu nervos.
Întotdeauna mi-i imaginez pe oameni uitându-se la mine și
vorbind negativ despre mine. Nu știu dacă are legătură, dar
m-am gândit că ar merita să menționez acestea.
[Shemale Addiction. Fără copyright. Articolul în limba
engleză este publicat pe site-ul www.psychforums.com.]

LUPTA UNUI BĂRBAT CU PORNOGRAFIA TRANSSEXUALĂ

Sunt un bărbat heterosexual care în ultima lună s-a

obișnuit efectiv cu pornografia cu transsexuali. Sunt șocat de
atracția pe care o exercită asupra mea. Precum alții de aici,
nu sunt atras de bărbați sau de penisul legat de un corp
masculin, ci sunt atras doar de transsexualii care arată
feminini. Am contactat, de asemenea, transsexuali care sunt
escorte în zona mea, am pus întrebări etc. Am ajuns chiar
atât de departe încât am hoinărit pe afară, într-un loc unde
se dădea o petrecere cu transsexuali, a cărei reclamă am
văzut-o pe un site gratuit la un bar din partea de jos a
orașului New York City. Am vrut doar să observ venirile și
plecările, dar a fost o noapte liniștită.
Găsesc acest blog de ajutor și le sunt recunoscător celor
care și-au făcut timp să posteze.
Sunt alb, necăsătorit, am treizeci și șapte de ani, sunt
educat, în formă fizică bună, masculin.

- 151 -
 Deoarece sunt necăsătorit, nu mă voi referi la chestiunea
infidelității, care a fost abordată pe acest blog. Este o
problemă cu totul separată, fie că este cu un bărbat, cu o
femeie sau cu un transgender.
Cam în ultimii zece ani am fost dependent de pornografia
pe internet, autosatisfacere și sex cu prostituate (femei). Nu
am nici cea mai mică îndoială că în recenta mea dorință
nestăpânită față de pornografia transsexuală, dependența
de pornografie este cea care creează probleme și că
dependența a cauzat această dorință care nu este naturală
pentru mine, nu este în niciun fel înnăscută. În mod absolut,
îmi plac femeile de orice formă, mărime, nuanță a pielii etc.
Aș fi deschis să fiu homosexual, numai că nu sunt. Este vorba
de nevoia minții mele de a se simți șocată, de a traversa
granițele etc., pentru a crea aceeași senzație pe care o
produceau altădată alte lucruri.
Citind postările, văd că mulți spun lucruri precum: nu e
mare lucru și ar trebui să fii cine ești, și să-ți placă ce-ți place
etc. În mod abstract, aș fi de acord cu toate aceste principii,
dar sunt de părere că aceasta este ceva diferit. În aproape
toate cazurile a fost prezentă dependența de pornografie,
care este, bineînțeles, o stare nesănătoasă și nenaturală.
Fără această dependență, dorințele și impulsurile de a avea
fantezii cu un transsexual nu ar fi existat niciodată. Prin
urmare, nu cred că dorințe sau compulsii care iau naștere
dintr-o dependență ar trebui acceptate. Nu vorbim despre o
situație în care un tip întâlnește un transsexual într-un bar,
dându-și seama sau nedându-și seama, și sfârșește prin a fi
atras de el.
Mai mult, deși transsexualii au existat dintotdeauna,
numai foarte recent tehnologia medicală modernă, care
constă în hormoni, diferite tipuri de implanturi, îndepărtarea
părului facial etc., a devenit capabilă să creeze transsexuali
- 152 -
care arată atât de feminini, cu privire la care toți bărbații de
aici raportează că sunt singurii de care sunt atrași, la fel ca
mine. Prin urmare, ne trezim că suntem atrași de ceva ce nu
este înnăscut în universul natural. Ar fi diferit dacă cineva
s-ar trezi atras de transsexuali care nu ar face nimic mai mult
decât să-și lase părul să crească, ar purta îmbrăcăminte de
femei și s-ar machia etc. La fel cum McDonalds a creat
mâncăruri pe care oamenii le găsesc nenatural de gustoase
și pentru care literalmente se omoară, pornografia și
industria sexului au creat transsexualii zilelor moderne spre
distrugerea noastră.
Sunt foarte nervos, după ce am citit cum a afectat
aceasta viețile atâtor oameni. În prezent planul meu este
simplu: să încerc să încetez să privesc așa ceva, și sper să mi
se reseteze creierul. Pentru un dependent de pornografie
este, bineînțeles, mai ușor de spus decât de făcut. Dacă
planul meu va da greș, s-ar putea să merg până la capăt și
să-mi trăiesc fantezia. Unii bărbați de aici au raportat că,
după ce au încercat, au realizat că fantezia era mai bună
decât realitatea, iar ea ori a dispărut, ori s-a diminuat în
mare măsură. La fel mi s-a întâmplat și mie cu alte fantezii
sexuale. Bineînțeles, există întotdeauna șansa ca lucrurile să
meargă invers…
Am găsit, de asemenea, folositor să privesc imagini și
videouri care îi arată pe transsexuali înainte și după. Aceasta
face ca erecția să-mi dispară rapid, iar dacă expunerea la
imagini vizuale m-a făcut să ajung în încurcătura asta, poate
că pot folosi imagini diferite, pentru a ieși din ea.
Noroc tuturor celor afectați de așa ceva!
[One Man’s Struggles With Transexual Porn. Fără
copyright. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.yourbrainonporn.com.]

- 153 -
 PORNOGRAFIA CU SHEMALE ESTE O DEPENDENȚĂ
ÎNGROZITOARE

Mă consider a fi un bărbat heterosexual prin definiție,

fiindcă nu am nicio atracție față de bărbați sau
masculinitate. Dar de zece ani sunt dependent de
pornografia cu shemale. Am căutat multe alte lucruri ciudate
cu femei înainte de asta, dar acum mă uit exclusiv la
pornografie cu shemale. Nu am probleme în a atrage femei
și prefer sexul pornografiei, deci nu am niciodată o dorință
puternică să privesc regulat pornografie cu femei.
În ultimii câțiva ani am încercat să încetez să privesc
pornografie. Am început să număr zilele și să țin jurnale, dar
aceasta a făcut să o am constant în minte și a făcut totul mai
dificil. Ocazional am reușit să nu o folosesc o perioadă
cuprinsă între șase și opt săptămâni. După aceea, am încetat
să mă mai gândesc/îngrijorez cu privire la ea, ceea ce a făcut
să fie mai ușor, dar aveam un vis sau un gând legat de ea și
sfârșeam prin a recidiva câteva zile mai târziu, după ce mă
gândeam obsesiv la ea.
Chiar am făcut sex cu shemale în câteva ocazii și m-am
întâlnit cu alte câteva. Se întâmplă de obicei după ce privesc
pornografie cu shemale zile în șir și ajung în punctul în care
efectiv mă conving pe mine însumi să încerc din nou. De
obicei sunt dezgustat când mă întâlnesc cu o shemale în
viața reală, iar masculinitatea ei face să-mi dispară complet
atracția. Dar continui să petrec între opt și zece ore pe zi
căutând o shemale feminină perfectă, ca în filmele
pornografice. Poate că aceasta este orientarea mea
adevărată și poate că m-aș bucura de ea, dacă aș găsi-o pe
cea potrivită.
Dacă petrec trei sau patru săptămâni fără pornografie cu
shemale, interesul pentru ele începe să pălească. Uneori
- 154 -
chiar găsesc acest gen de pornografie neatractivă, când
încep din nou să o privesc. Dar ceva mă silește să continui să
privesc și să nu mă opresc sau să nu trec la pornografia
„normală”. După câteva zile, sunt din nou prins de ea 100%
și mă excită cum nimic altceva nu o poate face. Încep să-mi
pierd interesul pentru sexul cu femei și îmi investesc tot
timpul în pornografia cu shemale sau în încercarea de a mă
întâlni cu o shemale reală.
Știu că nu sunt singurul care am căzut victimă acestui
lucru. Numărul site-urilor pornografice cu shemale este
uimitor de mare, comparativ cu perioada când am intrat
prima dată pe așa ceva. Am folosit un site pentru a întâlni
shemale, iar acum sunt atât de mulți bărbați care postează
anunțuri căutând același lucru. Cu doar câțiva ani în urmă,
când l-am folosit eu prima dată, rareori vedeam astfel de
anunțuri.
Am recidivat în ultima săptămână și voi mai face o
încercare. În principiu știu ce am de făcut, dar în acest stadiu
este pur și simplu descurajator. Totuși, de fiecare dată învăț
secrete noi. Am observat că ultimele dăți am recidivat după
ce am consumat o mare cantitate de alcool. Deci cred că va
trebui să mă ocup și de renunțarea la băutură.
[Shemale Porn is a Terrible Addiction. Fără copyright.
Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.yourbrainrebalanced.com.]

SUFĂR DE SEXUALITATE ALTERATĂ ȘI DEPENDENȚĂ DE

PORNOGRAFIA CU SHEMALE

Salutare tuturor! Am început să mă autosatisfac pe la

unsprezece ani și cam din întâmplare. După aceea am găsit
ascunzătoarea cu pornografie a părinților mei și m-am uitat
la ea oricând am avut ocazia. Pe atunci erau doar bărbați și
- 155 -
femei și totul era destul de elementar. Apoi (la șaisprezece
ani) am dat peste o casetă pornografică, pe care tatăl meu o
închiriase aparent pentru o zi sau așa ceva. Și era toată cu
filme cu shemale… shemale făcând sex cu femei obișnuite.
Am fost foarte dezgustat la început, dar mai târziu am decis
să mă uit din nou și am făcut-o când eram singur… Chiar
m-am autosatisfăcut la sfârșit, fiindcă pe atunci mă excitam
ușor din orice.
Oricum… cred că mi-am stricat mintea cumva, fiindcă mai
târziu am început să fiu excitat de shemale și am progresat
încet spre o dependență de pornografia cu shemale. De la
douăzeci de ani caut pe internet toată ziua, toată noaptea,
pornografie cu shemale (acum am douăzeci și șase de ani).
M-am despărțit de prietena mea la douăzeci și patru de ani
și, după câteva încercări nereușite de a găsi alta, am realizat
că de fapt nu mai eram deloc atras de femei! Tot ceea ce
simt este o dorință sexuală foarte puternică pentru shemale.
Au trecut doi ani de atunci și încă mă lupt să dobândesc
controlul asupra sexualității mele. Sunt convins că în trecut
îmi plăceau femeile și, sincer, nu știu cum am ajuns aici. Cred
realmente că pornografia este cea care m-a făcut cel mai
mult să sufăr de probleme mintale. De fapt, am făcut sex cu
o shemale nu cu mult timp în urmă (serviciu plătit) și chiar
mi-a plăcut… deși tot știu că nu este normal!
Ce să fac pentru a-mi repara creierul? De ce se întâmplă
asta? Am căutat răspunsuri și simt că m-am rătăcit cu
adevărat. Sunt îngrijorat că poate mi-am schimbat
sexualitatea pentru totdeauna. Vă rog, ajutați-mă!
[I’m suffering from altered sexuality and shemale porn
addiction. Fără copyright. Articolul în limba engleză a fost
publicat pe site-ul www.cure-erectile-dysfunction.org.]

- 156 -
 DE CE ATÂȚIA BĂRBAȚI HETEROSEXUALI SUNT ATRAȘI DE
PORNOGRAFIA TRANSSEXUALĂ?
DR. JUSTIN J. LEHMILLER

În fiecare vineri, pe acest blog, răspund la întrebările

oamenilor referitoare la sex, dragoste și relații. Întrebarea
acestei săptămâni vine de la un cititor al blogului care este
curios de ce atât de mulți bărbați heterosexuali se delectează
cu pornografie care prezintă actori transgenderi sau
transsexuali.
„Administrez un blog pornografic și tot primesc mesaje
de la bărbați care vor să privească pornografie cu
transsexuali/shemale. Presupun că acești bărbați se
identifică toți ca heterosexuali, dar poate cred asta datorită
înclinației mele, pe care o identific drept homosexuală. Mă
întreb ce studii există și ce se cunoaște despre bărbații atrași
să privească un asemenea gen de materiale sau care chiar
caută asemenea persoane în viața reală? Pe mine nu mă
afectează absolut în nicio privință, dar acest fetiș specific
este de neevitat dacă frecventezi o rețea socială
pornografică și se pare că mulți sunt prinși de el. Care este
părerea dv.? De ce ar fi ceva de acest gen excitant pentru
unii bărbați și ce implică acest fapt, dacă implică ceva, cu
privire la sexualitatea lor?”
Mulțumesc că mi-ai trimis această întrebare extrem de
interesantă. Mi-ar plăcea să încep prin a arăta că în timp ce
termenii tranny și shemale sunt folosiți în mod obișnuit pe
site-urile pornografice pentru a descrie un gen specific de
pornografie, ei sunt considerați în general ofensatori de
către comunitatea transsexuală. Prin urmare, voi evita să
folosesc aici o asemenea terminologie. Acestea fiind spuse,
ai dreptate făcând observația că un mare număr de bărbați
par să fie interesați de pornografia transgender și, vă vine să
- 157 -
credeți sau nu, prima cercetare psihologică pe acest subiect
datează de fapt de câteva decenii.
Termenul tehnic pentru bărbații atrași de bărbați
feminizați este gynandromorfilia[1] (vi se pare un cuvânt greu
de rostit?). Când spun că sunt atrași de bărbați „feminizați”,
nu vreau să spun că sunt atrași de bărbați efeminați sau de
tipi care, pur și simplu, etalează comportamente feminine –
ceea ce vreau să spun este că sunt atrași de bărbați care, din
punct de vedere fizic, posedă atât caracteristici masculine,
cât și feminine. Astfel, interesele sexuale ale
gynandromorfililor pot să includă fie transsexuali
bărbat-către-femeie pre-operație sau post-operație, fie
bărbați travestiți.
Deși bărbații cu asemenea interese sunt prezentați de
obicei, în mod stereotip, ca fiind homosexuali, aceasta nu ar
putea fi mai departe de adevăr. De fapt, cercetările au găsit
că vasta majoritate (73%) a bărbaților care fac sex cu
transsexuali bărbat-către-femeie se identifică drept
heterosexuali sau bisexuali.[2] Mai mult, cei care
administrează site-uri pornografice transsexuale au raportat
că cei mai mulți dintre clienții lor sunt bărbați heterosexuali
și că nu au aproape deloc un public homosexual.[3]
De ce devin unii bărbați gynandromorfili? Nu știm sigur,
fiindcă au fost făcute relativ puține studii pe această temă.
Totuși, cercetările au descoperit că pentru mulți dintre acești
bărbați atracția pare să conste în faptul că există ceva
inerent exotic la transsexuali și că transsexualismul
reprezintă o combinație unică de masculinitate și feminitate
atât în înfățișare, cât și în comportament. Iată câteva
remarci reale făcute de bărbați, cu privire la ceea ce îi atrage
la transsexualii bărbat-către-femeie:
„Un exotism, o unicitate, ceva ce nu poate fi obținut
altundeva. Sunt, pur și simplu, unici în sexualitatea lor,
- 158 -
fiindcă sunt ambele… bărbați și femei și, în același timp, nici
bărbați, nici femei. Pentru mine, este ceva fascinant.”[2]
„Îmi plac fetele care au ceva în plus, înțelegeți ce vreau
să spun.”[2]
Este gynandromorfilia un fetiș? Chestiunea se află încă în
dezbatere, deși se pare că ea apare, cu o anumită frecvență,
alături de alte fetișuri, precum BDSM [robie, disciplină,
dominare, supunere, sadism și masochism, n. trad.].[1] Până
acum, tot ce putem spune este că atracția pentru bărbații
feminizați reprezintă un interes erotic unic, care nu este
neobișnuit la populația masculină și, contrar convingerii
populare, bărbații care au asemenea interese tind să fie
masculini și, de obicei, nu se identifică drept homosexuali.
Note
[1]
Blanchard, R., & Collins, P. I. (1993). Men with sexual
interest in transvestites, transsexuals, and she-males. Journal
of Nervous & Mental Disease, 181, 570-575.
[2]
Operario, D., Burton, J., Underhill, K., & Savelius, J.
(2007). Men who have sex with transgender women:
Challenges to category-based HIV prevention. AIDS and
Behavior, 12, 18-26.
[3]
Escoffier, J. (2011). Imagining the she/male:
Pornography and the transsexualization of the heterosexual
male. Studies in Gender and Sexuality, 12, 268-281.
[Dr. Justin J. Lehmiller, Sex Question Friday: Why Are So
Many Straight Men Into Transsexual Porn? Copyright © 2012
Justin J. Lehmiller. Articolul în limba engleză este publicat pe
site-ul www.lehmiller.com.]

- 159 -
 POȚI SĂ SPUI NU PORNOGRAFIEI
JOHN PIPER

O plăcere mai mare decât pofta

Nu orice dorință sexuală este poftă. Dumnezeu a făcut
dorința sexuală. Ea își are rostul ei și poate, de fapt, să
devină un act de închinare în templul căsătoriei. Dar pofta
este o dorință sexuală care a luat-o pe căi greșite.
Iată definiția mea. Pofta este o dorință sexuală care
dezonorează obiectul său și Îl desconsideră pe Dumnezeu. Ea
desconsideră promisiunile și avertizările cu privire la a avea
sau a primi frumusețile lui Hristos.
Femeia sau bărbatul pe care îi poftești în minte sau pe
ecran, sau pe stradă, sunt dezonorați – nu sunt tratați ca
persoane sacre, prețioase, eterne, făcute după chipul lui
Dumnezeu, al căror destin etern este întotdeauna suprem și
a căror sfințenie ori o dorim cu înfocare, ori o ignorăm. Iar
singurul mod în care această dezonoare poate fi atât de
aventuros realizată este prin desconsiderarea lui Dumnezeu,
atunci când ne aflăm sub controlul poftei – desconsiderând
promisiunile și avertizările cu privire la a avea sau a primi
frumusețile lui Hristos. Deci pofta este o dorință sexuală care
dezonorează obiectul său și Îl desconsideră pe Dumnezeu.
Vă rog să meditați împreună cu mine câteva minute la rolul
natural și spiritual al autocontrolului în relație cu pofta…
Credința în Hristos învinge „dependența”
Dependența este un termen relativ. Aș paria pe viața
mea pe presupunerea că nimeni din această încăpere nu
este dependent în mod absolut de pornografie sau de orice
alt păcat sexual. Ceea ce vreau să spun este: dacă mizele
sunt suficient de ridicate și destul de sigure, vei avea tot
autocontrolul necesar pentru a rezista oricărei ispite sexuale.

- 160 -
 De exemplu, dacă deseară te vei simți totalmente sub
controlul dorinței sexuale – mai aprinsă, mai puternică decât
ai simțit-o vreodată în viața ta – crezând că nu vei putea
rezista ispitei de a viziona nuditate online, și dintr-odată un
membru al ISIS cu glugă neagră îl va târî pe cel mai bun
prieten al tău sau pe soția ta în cameră, cu un cuțit la gât, și
va spune: „Dacă te uiți la acel site, îi voi tăia gâtul”, vei avea
autocontrolul pe care credeai că nu îl ai. Nu vei da clic.
Sau dacă un bărbat va intra în cameră și va spune: „Dacă
nu te uiți la acea nuditate, îți voi da un milion de dolari cash
deseară”, vei avea dintr-odată autocontrolul pe care credeai
că nu îl ai.
Dependența este un termen relativ. Este un fapt că
99% dintre cei care cedează poftei în pornografie sau curvie,
sau adulter, nu sunt controlați în mod decisiv de dorința
sexuală. Sunt controlați în mod decisiv de ceea ce cred – ce
cred ei că se va întâmpla dacă dau sau nu dau curs poftei.
Duhul lui Dumnezeu ne controlează
Problema decisivă este dacă ei cred că miza este suficient
de ridicată și destul de sigură. Dacă suntem siguri că un
prieten va muri de o moarte înfiorătoare, vom avea
autocontrol. Dacă suntem siguri că vom primi un milion de
dolari, vom avea autocontrol.
Acum, nu există nimic distinctiv creștin în această analiză
a motivației. Este doar modul în care sunt determinați
genetic oamenii. Autocontrolul a fost o virtute stoică înainte
de a fi o virtute creștină și nu este nimic distinctiv creștin cu
privire la el.
Totuși, Pavel enumeră autocontrolul (engkrateia) ca
roadă a Duhului. (Galateni 5:23) Deci, pentru cei care cred
Evanghelia lui Hristos și sunt îndreptățiți numai prin credință
(Romani 3:28), Duhul Sfânt devine cauza decisivă a
„autocontrolului”. Asta înțeleg eu că înseamnă „roada” din
- 161 -
Galateni 5. Duhul produce autocontrolul în credincios.
Acțiunea sinelui este vitală și esențială, dar nu decisivă.
Duhul este decisiv.
Duceți la bun sfârșit mântuirea voastră, pentru că
Dumnezeu este la lucru în voi, spune Pavel în
Filipeni 2:12-13. Ceea ce înseamnă: „Controlați-vă poftele,
fiindcă Duhul le controlează prin voi.” Exercită autocontrolul,
fiindcă Duhul îl lucrează în tine. Sângele lui Hristos, sângele
noului legământ, ne asigură lucrarea Duhului Sfânt. Iar când
lucrează El, noi acționăm. Lucrarea Lui apare în modul în
care acționăm. El creează miracolul autocontrolului, iar noi
acționăm conform miracolului autocontrolului.
Dar Duhul Sfânt nu produce același autocontrol pe care îl
aveau stoicii. Stoicii nu depindeau de Hristos, nici nu trăiau
pentru Hristos. Dar Duhul Sfânt este în credincios datorită
morții lui Hristos și pentru gloria lui Hristos. (Ioan 14:16)
Sângele lui Hristos a fost prețul Lui. Iar frumusețea lui Hristos
este misiunea Lui.
Frumusețea lui Hristos este mai bună
Prin urmare, modul în care Duhul produce autocontrolul
în credincios este prin revelarea frumuseților lui Hristos
sufletelor noastre, ca fiind o frumusețe supremă și
satisfăcătoare în mod suprem. El îndepărtează duritatea
inimii noastre și orbirea sufletului nostru, ca să vedem și să
savurăm frumusețile lui Hristos drept ceea ce sunt ele cu
adevărat.
Iar ce ne arată El prin Cuvântul lui Hristos este că
frumusețile pe deplin satisfăcătoare ale lui Hristos pot fi
pierdute pentru totdeauna, dacă în robia poftei dovedim că
suntem ipocriți și efectiv iubim sexul mai mult decât Îl iubim
pe Hristos. Și El ne arată că vine ziua, iar acum a și venit,
când ne vom bucura de Hristos cu o plinătate a bucuriei care
depășește orice posibilă plăcere a poftei.
- 162 -
 Ceea ce ne aduce înapoi la membrul ISIS, gata să taie
gâtul celui mai bun prieten al nostru, și la bărbatul cu un
milion de dolari. Duhul Sfânt ne arată că mizele sunt mult
mai ridicate decât în oricare dintre cele două situații, atunci
când ne confruntăm cu ispitele poftei. Frumusețile lui
Hristos, pe care le revelează Duhul Sfânt, pot fi pierdute
pentru totdeauna sau pot să-ți satisfacă sufletul pentru
eternitate.
El ne deschide urechile, ca să-L auzim pe Isus spunând:
„Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat,
scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să
piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot
trupul în gheenă” (Matei 5:29) – atacul final și ultim al ISIS. Și
ne deschide urechile ca să-L auzim pe Isus zicând: „Ferice de
cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”
(Matei 5:8) – o răsplată infinit superioară unui milion de
dolari.
Autocontrolul este roada Duhului Sfânt. El creează
miracolul. Noi acționăm conform miracolului. El îl creează,
deschizându-ne ochii la frumusețile lui Hristos – că ele pot fi
pierdute pentru totdeauna în robia poftei sau că ne putem
bucura de ele pentru totdeauna, în puritatea inimii.
Îi cer Tatălui să ne deschidă ochii, prin Duhul Său, prin
Cuvântul Său, la faptul că tăierea gâtului soției noastre nu
este cea mai mare amenințare pentru sufletul nostru. Sau
mai rău, un milion de dolari este gunoi în comparație cu
Hristos. Și la faptul că cei cu inima curată se pot bucura de El
acum, pe deplin, pentru totdeauna. Deschide-ne ochii în
acord cu ceea ce este corect. În Numele lui Isus!
[John Piper, You Can Say No to Porn. Copyright © 2015
John Piper. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.desiringgod.org.]

- 163 -
 CUPRINS

Aspecte mai puţin cunoscute ale transsexualităţii / 5

 Identitatea de gen: Ce are ea de-a face cu
homosexualitatea și transsexualitatea? / 5
 Întrebări frecvent puse despre transgenderi / 9
 Shemale / 11

Transsexualitatea din perspectivă biblică / 13

 Bruce Jenner: „Spuneţi-mi Caitlyn.” „Dragă Bruce, nu
pot.” / 13
 Chemaţi la compasiune / 17
 Eutanasiindu-i pe cei nefericiți: Nevoia urgentă de a
iubi / 19
 Shemalele sunt bărbați, nu femei / 21
 Versete din Biblie pentru transsexuali / 22

O viaţă nouă / 25
 Bărbatul din oglindă / 25
 Confesiunea mea / 30
 Credeam că sunt de sex opus! / 32
 Devenind bărbatul care m-a făcut Dumnezeu să fiu / 39
 Eram un travestit… / 43
 Fost transsexual sau fost creştin? / 44
 Fugind de mine însumi / 48
 Găsind adevărata dragoste şi acceptare în harul lui
Dumnezeu. Fără rochii şi bigudiuri / 53
 Jennifer Elaine… sau Jerry Edward? / 59
 Mărturia lui Anthony / 69
 Mărturia lui Becky / 76
 Mărturia lui Robert / 78
 Mărturia unui bărbat / 83
- 164 -
 O parte din mine credea că sunt de sex opus / 90
 Scăpând de masculinitate / 91
 Scrisori de regret de la transsexuali / 92
 Sunt vindecat de transsexualitate? / 101
 Transformarea finală / 105
 Un om vindecat / 111
 Un transsexual se întoarce la genul original când
stabilește o relaţie cu Hristos / 118
 Un ultim rămas bun de la Jennifer Elaine / 122
 Vorbind despre regret după operaţia de schimbare de
sex / 124

Când celor dragi le pasă / 130

 Căsătorită cu un fost transgender / 130
 O notă personală / 131
 Povestea Denisei / 133
 Tatăl meu a fost transgender / 134
 Tăticul meu a fost un travestit / 138
 Un tată face cunoscut / 144

De ce atâția bărbați heterosexuali sunt atrași de

pornografia transsexuală? / 146
 Am nevoie disperată de ajutor pentru dependența de
shemale / 146
 Cred că sunt dependent de pornografia transsexuală /
148
 Cum să nu mai fiu atras de shemale? / 149
 Dependența de shemale / 150
 Lupta unui bărbat cu pornografia transsexuală / 151
 Pornografia cu shemale este o dependență
îngrozitoare / 154
 Sufăr de sexualitate alterată și dependență de
pornografia cu shemale / 155
- 165 -
 De ce atâția bărbați heterosexuali sunt atrași de
pornografia transsexuală? / 157
 Poți să spui nu pornografiei / 160

- 166 -
-1-