Sunteți pe pagina 1din 1

Efectul celei de-a 100-a maimute

Lyall Watson, un biolog care s-a făcut remarcat în anii ’80 datorită ineditei cărţi Lifetide (Cursul
Vieţii), este inițiatorul teoriei celor 100 de maimuțe.

El a relatat cum primatologii japonezi care studiau maimuţele macac în mediul lor de viaţă, în anii ’50,
au întâlnit de un fenomen surprinzător. Maimuţa japoneză, Macaca fuscata, fusese observată în
mediul său natural mai mult de 30 de ani de către cercetători. În anul 1952, pe insula Koshima,
oamenii de ştiinţă au dat maimuţei Macaca fuscata cartofi dulci. Iniţial maimuţele au fost atrase de
gustul foarte dulce al cartofilor dar o problemă majoră le reținea din mâncat. Cartofii erau murdari din
cauza nisipului în care erau aruncați. Din pură întâmplare sau nu, o maimuţă în vârstă de 18 luni, pe
nume Imo, a reuşit să rezolve problema. Ea a spălat cartofii într-un izvor din apropiere. Apoi a
învățat-o şi pe mama sa șmecheria. În scurt timp întregul grup de joacă ştia să spele cartofii de
murdărie în izvor, iar maimuțele se bucurau de gustul dulce al legumei. De-a lungul timpului, din ce în
ce mai multe maimuțe de pe insula Koshima au preluat aceasta indeletnicere. Totul se petrecea sub
ochii cercetătorilor uimiţi. Cine se aştepta că maimuţa Macaca fuscata să înveţe într-un timp extrem
de scurt că leguaă trebuie spălată pentru a avea un gust mai bun? Într-o dimineaţă se presupune că
erau 99 de maimuţe care spălau cartofii în izvor. De aici s-a născut, în anul 1981, teoria numită
Efectul celei de-a 100-a maimuţe.

Ken Keyes publică în anul 1981 o celebra lucrare care poartă numele teoriei. Cercetătorii au
descoperit cu stupoare că maimuţele de pe o altă insulă învățaseră să spele cartofii, chiar dacă nu au
avut contact direct cu cele de pe insula Koshima. Cum era posibil ca maimuţele de pe alte insule să
spele cartofii de nisip? În acest caz cercetătorii au stabilit un număr critic, în cazul acesta numărul
critic ipotetic fusese 100, la care se poate forma o breşă ideologică. Experienţa acumulată de un
anumit număr de maimuţe se putea transmite sub diverse forme şi la celelalte chiar dacă nu există
contact direct. Odată ce se atingea numărul 100, masa critică de conştiinţă colectivă fiind atinsă,
informaţiile puteau circula peste mări şi tari. Este impresionant faptul cum că oamenii de ştiinţă din
anii ’80 au ajuns să fie martorii unui experiment ce are în plin plan conştiinţa colectivă şi modificările
sociale şi comportamentale pe care le poate avea.

Un alt experiment ciudat vine în susţinea teoriei Efectul celei de-a 100-a maimuţe, efectele meditaţiei
transcendentale asupra întregii omeniri. Se cunoaște foarte bine faptul că anumiți călugări tibetani,
care meditează de zeci de ani, pot “umbla” cu uşurinţă la starea de fapt a omenirii. Pornind de la
acest ascpect oamenii de ştiinţă au vrut să se convingă cum se poate ca meditaţia să schimbe
lumea. S-a luat un grup de 5000 de persoane şi au fost puse să mediteze împreună pe parcusul mai
multor sapatamani, în acelsi oraş. Rezultatele au fost năucitor de clare. Rata criminalităţii, accidentele
şi intarnarile scăzuseră dramatic.

Aceste două experimente au menirea să ne demonstreze că toţi aparținem unei conştiințe


colective. Acţiunile tuturor oamenilor cât şi energiile fie negative sau pozitive sunt influențate direct
de această conştiinţă colectivă care ne unește sub același acoperiș. Singura problemă majoră este
că noi, oamenii moderni, nu ne dăm seama de adevăratul nostru potențial.

Sursa: http://www.orator.ro/almanah/efectul-celei-de-a-100-a-maimute/