Nu de mult, intr-o emisiuni Radio Bucuresti Actualitati, vorbea Cristian Badilita cercetator biblic si cercetator al primelor secole ale

crestinsimului. La intrebare ca se autoconsidera teolog, sau cercetator, raspunsese, ca se autoconsidera cercetator. Nu este prima data ca intalnesc cu Badilita. Am citit doua carti ale sale, pe care la locul lor am apreciat. Au valoare in domeniul lor. Si pana aicea nu este nici-o problema pana cand, o stinta, care reprezinta numai un ajutor al teologiei, din cauza asta putem sa zicem este marginal, fata de experienta de baza ale teologiei, ce este trairea continuturilor teologiei, nu vrea sa inlocuiasca, nu vrea sa devine mai important, decat teologia, mistica. Odata m-a surprins intr-o revista de teologie din Ungaria, unde un teolog era numit in calitatea s-a stiintifica, cercetator al Sfintei Fecioarei. M-a deranjat termenul tehnologic, mai ales ca era vorba de Sfanta Fecioara Maria. In lumea moderna este credibil, ce are la baza numai si numai cercetarile. Daca deschidem radioul, televizorul, nu trebuie sa asteptam mult ca sa audam ceva, ca cercetatori declara. Preotului este cel mai important credibilitatea, care in realitate nu se multumeste numai personalitati sale, se multumeste pe cine reprezinta. In lumea moderna, sau postmoderna, sau in noua ordini mondiale a aparut o noua preotime, al cercetatorilor, pe baza credibilitati, ale stiintelor, ale cercetarilor. In istoria spirituala ale occidentului, putem observa o miscare inconstienta, pe baza asta si constienta, pe nivelul superficiei, de la marginal, spre central. Dar nu din nevoia uniri cu cel central, ca sa impartaseasca din realitatea mai inalta ale centralului. Tendinta asta vrea sa inlocuiasca centralul cu marginalul, vrea sa inlocuiasca verticalul cu orizontalul, asa desfiintand semnul cruci, in care fiecare are rolul lor. Cercetarea biblica are rolul sau, in biserica, in teologie, ca si orizontalul in realitatea crucii. Problema incepe cand o stiinta partiala, care se ocupa cu partialul, vrea sa inlocuiasca pe cel central, pe teologie, care se ocupa cu experimentarea Integrului. Problema omului occidental, modern este, ca a uitat Integrul, se scufunda in partial. Cum spune ganditorul franciscan american Richard Rohr, ca crestinismul occidental a uitat adevaratul scop al crestinismului, indumnezirea, care se sfarseste, in unirea cu Dumenzeu. Adica scopul omului este unirea cu Dumnezu, asa se realizeaza, ca scop Integrul. Cand partialul intuneca pe Integrul, putem vorbi de o tendinta de neantizare, putem vorbi de o cadere in haos. Dar lumea partialului, al stiintei, al cercetari, ca ei se ocupa numai si numai cu partial, se autoapara fata de neatizare, de haos, cu principiul organizatoriu al minti, al ratiuni pure, care s-a instrainat, de interior, de Integru si din cauza asta, s-a dezradacinat. Ratiunea dezradacinata, prin formalizare, realizeaza, iluzia ca haosul partialului, in realitate este o mai inalta ordine, decat imaginarul sacru ale religiei, care fata de ordini ratiuni pure, pare o dezordine, dar in care se ascunde o mai mare ordine. Ordinea ascunsa ale sacrului, se deschide de nestiutori, de copii, cum spunea Iisus si ramana ascuns, inchis de stiutori cu stiinte inalte. Problema supraevaluari cercetari, care incepe sa patrunda si in teologie, va avea un efect dezastruos. Adevaratul cunoscator, nestiutorul, va fi eliminat din teologie, prin stiutor, prin cercetator, si realitate ascunsa ale sacrului raman inchisa. Adica experimentare nemijlocita, vie ale divinului va fi uitat. Si o parte esentiala ale experientei divinului, ale Domnului, partea apofatica ale Treimi, cel mai ascuns, devine inchis. Jung a prins radacina problemei omului occidental: lipsa de religiozitate, nexperimentarea directa, vie ale sacrului. Asta inseamna ca in viata spirituala ale occidentului, exista o tendinta continu, ca profanul mareste mod continu partea sa in viata omului. Profanul, intr-un mod inconstient, intra si in viata bisericeasca, si mod constant mareste prezenta s-a. Din cauza asta este posibil ca idealul lumi moderne, ca om, cercetatorul, omul desavarsit al lumii moderne, postmoderne, si a noua ordini mondiale, incet, incet va inlocui, sau va micsora, valoarea experientei directe ale sacrului, pe teologul si pe isihastul. In realitate, modernitatea nu desfiinteaza nimic direct. El se desfiinteaza, prin micsorarea importantei unui lucru, prin declararea s-a fiind nestiintific. Prin care devine de calitatea doa, prin care este condamnat la o existenta aparenta numai.

Problema degradari spirituala continu ale omului occidental, este ca se realizeaza inconstient. Schimbarile de la un nivel mai inalt la un nivel mai scazut spiritual, se intampla intr-un mod incosntient. In asa fel incet, incet, se uita experienta vie ale sacrului intr-un mod inconstient. Se scufunda in inconstientul colectiv. Normal exista si o inlocuire ale autenticului, cu neautentic, intr-un mod constient, prin manipulare, in care se ascund interese politice, economice. Dar din pacate uitarea inconstienta, partea inconstienta se intampla inaintea manipulari constiente. Ultima este consecinta numai al primului, si asta este foarte important, ca numai in oridinea asta putem redescoperi uitarea, putem constientiza, prin care reconstruim identitatea, ca numai o identitate reconstruita din adancime face fata inamicului exterior, pe care nu realizam prin invinuirea inamicului exterior, prin simpele cunostinta despre el si despre faptele lor impotriva noastra. Daca ne confundam cauza cu consecintele, declaram consecinta fiind cauza, nu realizam apararea niciodata, ca nu ne asezam in realitatea intamplari. Este important, ca omul este compus din inconstient si constient si apararea fata de manipulare uitatorare este posibil numai prin totalitatea omului. Pentru foarte multi ii place aspectul vizibil ale inamicului, dar se uita, chiar prin asta, ca si noi avem partea noastra inconstienta, vina noastra in uitare. E periculos daca vina dam numai pe inamicul vizibil exterior. Partea invizibila, inconstienta ale uitari, este foarte important in apararea neamului, ca deacolo incepe, partea noastra de a apara, lucru care nu se poate face nimenia in locul nostru. Care este imposibil de realizat prin legi, prin asa numite drepturi, prin avertizari, prin a lua cunostinta. Aicea este vorba o alta cunostinta, o simtire cu sufletul, prin care cunost, natura inamicului, ca este si natura ta aparatorule. Partea inconstienta a problemei face problematic divizarea simplista ca este dat neamul si inamicul exterior. Divizarea asta, face uitata, partea inconstienta, ale noastra ale problemei. Uitam cel mai important component ale identitati noastre, pe cel inconstient. In apararea identitatii neamului, cand e vorba de inamicul exterior, cel mai ascunsa, din cauza asta, cel mai periculoasa problema este partea inconstienta ale identitati, ca in multe ori, identitatea exterioara, culturala, statica in sine, adica constienta, se realizeaza pe dauna, pe contrariul inconstientului. Putem sa zicem, ca prin identitatea unilateral constienta, inconstientizam si mai tare pe cel inconstient, in loc sa ridicam la nivelul constiintei pe cel inconstient. Identitatea nationala nu este ceva definitiv, trebuie realizat todeauna, prin constientizarea continu ale continuturile inconstientului. Prin constientizare identitatea interioara ale neamului, devine o identitate dinamica fata de cel static cultural. Dinamica asta reprezinta vitalitatea spirituala si biologica ale neamului. Cu asta nu vreau sa spun ca valoarea cultura se scada in privinta asta si nu trebuie pastrat, cultivat, dus maideparte. Continuturile inconstientului, arhetipurile sant semnele sacrului. Dinamica inconstientului se realizeaza prin trairea sacrului, adica a Integrului. Fiind si omul un chip al Integrului Ultim, dinamica este primit, din cel mai adanca sursa in interiorul omului, prin lucrarea energiilor necreate ale Domnului. Tradarea Integrului, de catre occident, este si tradarea spirituala ale omului. Petre Tutea in extraordinara sa carte Omul, scria ca omul occidental, filozofia lui reprezinta pe omul cautator care tot cauta dar nu gaseste. Adevarata filozofie, sau stiinta se reveleaza, este primit ca revelatie de la Dumnezeu si reprezinta Integrul. Cercetarea are la baza cautarea, care are domeniu, partialul, desfiintarea Integrului. Pe Integrul nu se cauta se primeste, prin indretare si deschidere spre el. In asteptare este cautat in pustie si primit prin lucrarea Sfantului Duh in om. Integrul te cuprinde, omul este cuprins. A cuprinde poate sa si insemne de a fi rapit de Integru, de Dumnezu, ca Sfantu Ilie cum era rapit in ceruri. Teologul este omul care a fost rapit in ceruri si a coborat, cu experienta divinului. Dar din pacate nu idelul biblic a rapiri lui Sfantu Ilie arata semnele ca va fi idealul in teologie, in viitor. Viitorul este din pacate a cercetatorilor, ca Badilita Cristian. Rapeste ma Domine in cerurile tale!

(Aicea fac niste mentiuni in legatura de articolele avertizatoare despre inamicul exterior. Eu nu neg importanta articolelor care vrea sa constienteze miscarile puterilor globaliste, sant importante. Dar nu trebuie sa uitam partea incosntienta ale identitati omului si prin asta ale neamului. Ca prea multa constiinta indreptata spre faptele inamicului, poate sa-si dauneze identitai inconstienta ale neamului, prin si mai mare inconstientizare. Probelma generala ale omului de azi este incosntiinta ceea ce priveste inconstientul sau. Din pacate problema nu vizeaza pe globalisti numai, este o problema generala ale omului de azi, indiferent la ce parte stam al baricadei.)