010 Cum Se Dobandesc Cunostinte Despre Lumile Superioare

Friedrich BENESCH
PIETRELE PREŢIOASE
ŞI FIINŢA LOR PENTRU PĂMÂNT, OM ŞI COSMOS
(Weleda Kalender 1979)
Traducere: dr. Ioan Roland

CUPRINS:
Pietrele preţioase şi fiinţa lor pentru Pământ, om şi cosmos - 3

Ianuarie (Capricorn) CALCEDONIE - 7
Februarie (Vărsător) SAFIR - 8
Martie (Peşti) JASP - 9
Aprilie (Berbec) AMETIST - 10
Paşte TURMALINĂ - 11
Mai (Taur) HIACINT - 12
Iunie (Gemeni) CRISOPRAZ - 13
Sânziene DIAMANT - 14
Iulie (Rac) TOPAZ - 15
August (Leu) BERIL - 16
Septembrie (Fecioară) CRISOLIT - 17
Mihael (29 septembrie) GRANAT - 18
Octombrie (Balanţă) SARDIU - 20
Noiembrie (Scorpion) SARDONIX - 21
Decembrie (Săgetător) SMARALD - 22
Crăciun CUARŢ - 23
Bibliografie Rudolf STEINER:
- “Apocalipsul după Ioan”, 13 conferinţe, Nürnberg 1908, GA 104

- “Ştiinţa ocultă în schiţă”, GA 13
- “Omul în lumina ocultismului, teosofie şi filosofie”, 10 conferinţe, Kristiania (Oslo) 1912, GA 137
- “Creaţii mistice”, 14 conferinţe, Dornach 1923, GA 232
- Conferinţa din 16 octombrie 1906, Berlin. Din ciclul “Impulsuri originale ale ştiinţei spirituale. Esoterismul creştin în lu-
mina noii cunoaşteri spirituale”, 21 conferinţe, Berlin 1906/07, GA 96
- Conferinţa din 13 octombrie 1906, Leipzig. Din ciclul “Misterul christic”, 31 conferinţe din diferite localităţi 1906/07, GA
97
3
Pietrele preţioase şi fiinţa lor pentru Pământ, om şi cosmos.
Există pe Pământ doar 2400 până la 2500 de tipuri diferite de minerale. Ele formează părţile componente ale Pământu-
lui mineral solid, lichid şi gazos. Ele sunt organele şi părţi ale organelor trupului său viu.
Printre ele există câteva duzini care sunt numite “pietre preţioase”. Acest concept nu poate fi definit cu exactitate. El es-
te rezultatul unor anumite impulsuri mai degrabă sufleteşti, care cuprind sufletul la vederea acestor minerale deosebite. Uimire
asupra posibilităţii că o piatră poate fi atât de limpede, de curată, configurată în acest fel, de colorată, de strălucitoare, de lumi-
noasă, atât de minunat de admirabil de frumoasă. Uimirea trece în veneraţie, veneraţia în entuziasm, entuziasmul în sentimen-
tul a ceva valoros, rar, a ceva preţios (dar nu se înţelege preţios în sens de valoare materială). Această trăire trezeşte nevoia de
cunoaştere faţă de ceva aparent atât de material dar care în manifestarea sa senzorială are totuşi un efect atât de enigmatic, de
tainic, de minunat. Piatra trezeşte în omul nepărtinitor o presimţire adâncă, o întrebare ce nu îşi află răspunsul prin mijlocirea
conştienţei obişnuite educată din punctul de vedere al ştiinţelor naturii. Căci nici cunoaşterea formei cristalului, a compoziţiei
chimice, a reţelei cristaline, a formării geochimice , a asocierii şi a zăcământului şi nici cunoaşterea valorii materiale ca obiect
vandabil nu poate oferi vreo informaţie în privinţa a ceea ce umple sufletul contemplatorului uimit. Putem spune de fapt că şi
cel mai obişnuit mineral, o bucată de stâncă sau o piatră oarecare prezintă în sine aceleaşi însuşiri: ceva pe deplin desăvârşit,
liniştit, lipsit de impulsuri sau de pofte şi care este desăvârşit în sine însuşi, inocent şi pur. Şi totuşi, un astfel de “ceva” solid,
lichid sau gazos nu ar fi posibil fără întregul Pământului, al sistemului planetar, al cosmosului. Şi ce ascund probabil în sine
din această existenţă pură şi mineralele obişnuite în această configurare limpede, transparentă, strălucitoare, luminoasă, scânte-
ietoare, dură, colorată, a pietrelor semipreţioase şi a pietrelor preţioase se dezvăluie în majoritatea cazurilor în ceea ce poate
dezvălui de fapt un mineral şi este tăinuit în tot ceea ce el poate tăinui. Probabil că această tăinuire revelatoare constituie esenţa
pietrelor preţioase.
Mulţi oameni apelează la tradiţie. Ea este străveche şi se referă la originea, caracterul, însuşirile sufletesc-spirituale, ca-
lităţile, puterile şi efectele ce sunt atribuite pietrelor preţioase. Conştienţa ştiinţifică modernă vorbeşte despre antropomorfism
(adică atribuirea de însuşiri specifice omeneşti); despre superstiţii, iluzii şi erori. În acest sens pe de o parte atribuirile au fost
menţinute cu consecvenţă şi o exactitate foarte precisă de-a lungul secolelor, ba chiar a mileniilor. Pe de altă parte, unele sunt
atât de complicate, de imprecise sau de pline de contradicţii încât pare imposibil să fie pătrunse cu raţiunea.
La acesta se adaugă faptul că în documentele religioase creştine din vechime şi în Noul Testament pietrele preţioase
joacă un rol important. Astfel de exemplu la loc central se află douăsprezece nume de pietre preţioase: în Vechiul Testament pe
pieptarul Marelui Preot Aaron, la care ordonarea şi denumirea pietrelor a fost mijlocită de către Moise prin inspiraţie nemijlocit
divină de la însuşi dumnezeul Jahve, provenind aşadar din experienţă suprasensibilă (a doua carte a lui Moise, cap. 28). Şi în
Noul Testament apar douăsprezece alte nume de pietre preţioase evanghelistului Apocalipsului, Ioan, la privirea de ansamblu
suprasensibil a unui nou cer şi a marelui nou Pământ după ce a pierit întregul cosmos actual. Ele apar în cadrul vederii imagi-
native a unui oraş, “Ierusalimul cel ceresc”. În el au confluat împreună spiritual, organic, într-o configuraţie a viitorului, Soare-
le, stelele, Pământul şi omenirea. Elementele de construcţie spirituală apar drept cele douăsprezece “pietre de temelie” “împo-
dobite” cu “pietre preţioase” în culorile sufleteşti şi puterile spirituale ale calităţilor morale, desemnate prin pietre preţioase .
Cuvântul grecesc este “Kekosmaemenoi”. S-ar putea spune “împodobit”, dar trebuie spus “cosmosizat”, dacă ar exista
un asemenea cuvânt (Apocalipsa lui Ioan cap. 21, v.19,20). Cele douăsprezece pietre de temelie împodobite cu aceste imagini
de pietre preţioase poartă înscrise în acelaşi timp în ele cele douăsprezece nume ai celor doisprezece apostoli ai Mielului (Apo-
calipsul lui Ioan 21, v.14).
Tradiţia ne spune aşadar: piatra preţioasă este purtător al calităţilor mistice, spiritual-sufleteşti. Tradiţia afirmă că ar
avea un suflet invizibil, purtător al puterilor magice care se transmit purtătorului lor, unui om, unui veşmânt, unui obiect, unei
podoabe. Că are un spirit, o individualitate care este legată de fiecare exemplar în parte; este purtătoare a puterilor ocrotitoare,
însănătoşitoare, dar şi a puterilor dăunătoare. Are o viaţă care poate fi folosită şi din punct de vedere medical. Piatra este doar
un semn, sau un simbol exterior. Ea are puterea mijlocitoare. Este întrucâtva legată cu unul dintre cele douăsprezece semne
zodiacale sau cu una dintre cele şapte planete: are o apartenenţă cosmică, o origine cosmică, care o face purtător al lumilor şi
fiinţelor spirituale. Mistică-magică-mitologică-religioasă-cultică-simbolică-reprezentativă-cosmică-astrologică-amuletă-
talisman-medicament: o întreagă lume de tradiţii esoterice oculte învăluie lumea pietrelor preţioase şi în ziua de astăzi.
Trăirea nemijlocită, tradiţia ocultă pe de o parte, cercetarea mecanică natural-ştiinţifică şi materialismul pe de altă parte,
acestea două stau alături fără nici o legătură sau chiar în contradicţia cea mai ascuţită şi mai critică una faţă de alta.
Acum există în ziua de astăzi posibilitatea de a stabili relaţii între ele. Încercarea cea mai reuşită de până acum de a crea
aceste punţi pe calea punctelor de vedere şi metodelor goetheaniste spiritual-ştiinţifice, este cartea lui Walter Cloos: “Mic tratat
de pietre preţioase” (ed. Freies Geistesleben - Stuttgart). La baza acestei lucrări se află rezultatele cercetării spiritual-ştiinţifice
a lui Rudolf Steiner care aduc în mulţimea tradiţiilor o lumină ordonatoare, corectoare şi de aprofundare. Pietrele preţioase la
fel ca întreaga lume minerală au o altă origine decât interpretarea extrapolată pe care ne-au dat-o în trecut ştiinţele naturii. Ide-
ea fundamentală a ştiinţei spirituale a lui Rudolf Steiner ne oferă o origine comună suprasensibilă a universului macrocosmic
ca şi a fiinţei omeneşti microcosmice (de exemplu în “Ştiinţa spirituală în schiţă”). Toate componentele universului s-au născut
în acelaşi timp cu componentele omului dintr-o origine spirituală comună şi s-au răspândit într-atât pe treptele spiritualului,
sufletescului şi viului până la material încât corespondenţele mai pot fi găsite chiar şi în ziua de astăzi. Soarele corespunde
4
inimii şi Eului, Pământul - capului şi conştienţei, planetele - organelor interioare şi puterilor sufleteşti, stelele fixe - în special
zodiacul, membrelor şi configuraţiei tipurilor fundamentale ale omului întreg, regnul animal prin configuraţiile sale individuale
corespunde vieţii sufleteşti a omului în forma contrasă şi atenuată, regnul vegetal totalităţii puterilor vieţii, iar regnul mineral
poartă în sine şi în jurul său în forma transformată de existenţă còpii ale omului întreg. Astfel anumite minerale s-au format în
acelaşi timp cu anumite organe sau organizaţii omeneşti şi au devenit pe traseul evoluţiei microcosmice, fiinţe ale naturii.
Această înrudire primordială dintre mineral, plantă, animal cu omul este adevăratul temei pentru faptul că anumite fiinţe ale
naturii pot constitui remedii pentru anumite maladii ale omului. Aici se află raţiunea cosmică pentru o terapie şi o producere
reînnoită de remedii. Avem deci în ultima instanţă de a face cu fiinţe spirituale individuale reale, suprasensibile, căci tot ce se
află în lume are un trup material, dar are şi viaţă, suflet şi spirit individual. Desigur, pentru ştiinţa modernă, aici se află dificul-
tăţi imense.
Această idee fundamentală a înrudirii dintre lume şi om se referă însă şi la viitorul evoluţiei lumii. Iar aici nu este vorba
numai de mecanismul material al lumii din ştiinţele naturii moderne - legea entropiei, ci de intervenţia continuă a fiinţelor spi-
rituale, inclusiv a omului. Prin transformarea continuă a celor existente, chiar şi a lumii materiale, prin intervenţia acestor fiinţe
spirituale, dintre care cea mai puternică şi cea mai activă este fiinţa lui Christos, evoluţia va conduce coborârea lumii în stare
materială într-o stare viitoare de respiritualizare şi reunire cu fiinţa lumii. Numai astfel este inteligibilă imaginaţiunea Ierusali-
mului cel ceresc în care în această unire este văzută imaginea celor douăsprezece pietre de temelie şi a celor douăsprezece pie-
tre preţioase cu numele celor doisprezece apostoli. Elemente atât de puternic separate, cum sunt pietrele preţioase, omul şi lu-
mea stelelor fixe apar văzătorului într-o realitate suprasensibilă viitoare care le reuneşte pe toate. Aceasta nu ar fi însă posibilă
dacă acest viitor nu poate fi activ încă de astăzi. Din mulţimea posibilităţilor au fost reprezentate pentru acest calendar douăs-
prezece plus patru pietre preţioase împreună cu rudele lor pentru cele douăsprezece luni ale anului şi cele patru mari sărbători
(Crăciun, Paşte, sf. Ioan şi Mihael).
Cu aceasta se pune şi problema asocierii. Se afirmă tot mereu, înainte de toate, ireconciliabila opoziţie dintre asocierea
astrologică tradiţională a poziţiilor Soarelui în timpul anului şi a lunilor faţă de poziţiile reale ale Soarelui în zodiac. Prin de-
plasarea punctului în care răsare Soarele primăvara de-a lungul anului platonic, similitudinile poziţiilor Soarelui date de astro-
logie şi astronomie se depărtează complet. Din punct de vedere astrologic Soarele se află din 21 martie până în 20 aprilie în
Berbec şi astrologii numesc acesta semnul Berbecului. Dar din punct de vedere astronomic şi real în ziua de astăzi Soarele se
află din 12 martie până în 18 aprilie în faţa constelaţiei Peştilor. El ajunge să se afle în faţa constelaţiei Berbecului abia pe 19
aprilie. Delimitarea constelaţiilor văzută din punct de vedere astronomic reprezintă o pură convenţie a ştiinţei care denumeşte
anumite domenii poligonale delimitate prin sfere geometrice, în sfera eclipticii, cu vechi denumiri mitologice, fără a atribui
vreo realitate acestor linii şi graniţe. Din punct de vedere astronomic şi astrofizic, cercul zodiacal nu constituie câtuşi de puţin
o realitate, în afara faptului că ecliptica se află în cadrul lui. Dar aceasta este văzută la rândul ei doar ca proiecţie optică a unei
traiectorii solare aparente pe fundalul stelelor fixe. Stelele care configurează o constelaţie pot aparţine chiar unor galaxii diferi-
te şi în afară de aparenta lor vecinătate percepută de pe Pământ, pot să nu aibă absolut nimic de a face una cu alta. Cu atât mai
lipsită de sens trebuie să-i apară astronomului faptul că aceste grupări ar putea avea oarecare influenţe, şi întru totul absurd
apare interpretarea astrologilor că pe când Soarele trece în realitate în lunile martie şi aprilie în faţa Peştilor, el s-ar afla de fapt
în Berbec.
Această contradicţie se anulează abia atunci când cele douăsprezece direcţii spaţiale din zodiac nu sunt considerate în
sensul extrapolării materialiste drept singură posibilitate de gândire. Văzute din punct de vedere spiritual-ştiinţific aceste con-
stelaţii sunt într-adevăr domenii spirituale suprasensibile vizibile şi lizibile prin semne şi din care izvorăşte acţiunea anumitor
fiinţe spirituale. Aceste fiinţe au un fel de imagine simbolică, de expresie a lor în această alăturare a stelelor vizibile. În ştiinţa
spirituală a lui Rudolf Steiner ele apar, confirmând sau corectând vechea astrologie, drept cei doisprezece “iniţiatori ai lumii”
(“Omul în lumina ocultismului, teozofiei şi filosofiei”). Ele sunt adevărata realitate a cercului zodiacal. Este vorba în esenţă de
sfera cosmică a primei ierarhii, Serafimi, Heruvimi şi Tronuri, înainte de toate însă despre Heruvimi. Aceste fiinţe apar în ve-
derea suprasensibilă în imaginaţiuni asemănătoare animalelor.
A existat un timp când constelaţia zodiacală (astronomică) şi semnul zodiacal (spiritual, astrologic) coincideau în pri-
vinţa poziţiei Soarelui. Atunci punctul vernal al Soarelui se afla în Berbec. În această perioadă a avut loc vieţuirea pe Pământ a
fiinţei lui Christos în omul Iisus şi Misterul de pe Golgota. Odată cu coborârea fiinţei lui Christos pe Pământ activitatea Heru-
vimilor s-a divizat. O parte din activitatea lor a rămas cosmică şi se exprimă în deplasarea punctului vernal al Soarelui care
determină epoci mereu noi (epoca Berbecului, epoca Peştilor şi aşa mai departe). Pentru acest gen de acţiune Soarele se află
din 21 martie până în 20 aprilie în faţa Peştilor. O altă parte a acţiunii Heruvimilor s-a unit sub conducerea fiinţei lui Christos
cu viaţa Pământului şi a omului, prin care s-a născut un fel de horoscop al naşterii pentru impulsul hristic, care este de atunci în
plus determinant şi pentru încarnările terestre ale destinelor omeneşti. Pentru acest domeniu îndreptat înspre spiritualizarea şi
hristificarea viitorului Pământului, Soarele se află din 21 martie până în 20 aprilie în semnul Berbecului. Astronomia şi astro-
logia se pot completa reciproc.
Pe această bază, pot fi acum atribuite imaginile pietrelor preţioase din Apocalips lunilor anului şi semnelor zodiacale.
Aranjarea din calendar este aleasă în aşa fel încât imaginile pietrelor sunt atribuite lunii care este determinată drept perioada
cea mai îndelungată aflată în faţa semnului corespunzător (calcedonie, ianuarie, Capricorn).
5
Deoarece anul civil începe cu ianuarie, la fel face şi calendarul. Anul spiritual începe însă pe de o parte cu punctul astro-
logic de primăvară, 21 martie = 1 grad Berbec, pe de altă parte cu sărbătoarea Paştelui, aşadar în fiecare an la o altă dată. In-
trăm deci pe 1 ianuarie spiritual într-o perioadă a anului ce se îndreaptă spre sfârşit. Acest lucru trebuie să îl avem şi în
conştienţă.
În Apocalipsul lui Ioan, enumerarea imaginilor pietrelor preţioase începe cu jaspul. Apartenenţa şi corespondenţa celor
douăsprezece imagini de pietre preţioase este acum retrogradă, începând cu jasp pentru Peşti, trecând pe la Vărsător, Capricorn
şi aşa mai departe. Această succesiune nu corespunde mersului anual al Soarelui, ci deplasării punctului vernal în anul platonic.
Totalitatea spirituală se deplasează în opoziţie cu întregul fizic.
În comentariile imaginilor pentru fiecare lună vor fi indicate pe scurt rezultatele cercetărilor ştiinţelor naturii. Ele pot fi
găsite expuse amănunţit în orice carte de mineralogie (de exemplu Machatschki “Mineralogie specială”, ed. Springer 1953).
Aprofundarea ştiinţelor naturii în sens goetheanistic spiritual-ştiinţific se găseşte la Walther Cloos (“Mic tratat de pietre pre-
ţioase”). Şi asupra lor indicăm doar pe scurt, amănuntele pot fi găsite acolo. Corelaţia pietrelor preţioase cu lunile, semnele
zodiacale şi sărbătorile poate fi înţeleasă în mod corect numai când atribuirea este văzută nu doar plecând de la obiect, ci de la
fundalul spiritual, adică de la provenienţă şi ţel. Şi pentru acestea baza este oferită de către ştiinţa spirituală a lui Rudolf
Steiner. Elementul comun aflat la baza pietrelor preţioase, a omului şi a lumii stelelor, este tocmai realitatea spirituală a ierar-
hiei Heruvimilor, al căror impuls creator apare diferenţiat în fiinţe spirituale inferioare drept cosmos material. Ele diferenţiază
creator cele douăsprezece configuraţii principale ale regnului animal şi vegetal. Ele formează în organizaţia umană părţile
constituente ale trupului, cele douăsprezece simţuri şi cele douăsprezece tipuri constituţionale ale caracterului omenesc. De
aceasta este legat faptul că Iisus Christos a adunat în jurul său doisprezece oameni. Pretutindeni în vechile misterii au fost cu-
noscute aceste corelaţii. Cea mai profundă esenţă a tuturor acestor grupări în număr de douăsprezece (există o serie întreagă) se
arată însă abia atunci când urcăm la însuşirile şi puterile fundamentale sufletesc-spirituale ale fiinţelor spirituale. Rudolf
Steiner a expus în maximele sale cele douăsprezece dispoziţii sufleteşti; în conferinţele pentru euritmie, totalitatea modurilor
de comportare ale omului, iar în “Îndrumări pentru o educaţie esoterică”, cele douăsprezece însuşiri în corelaţie cu zodiacul. În
acest domeniu suntem cel mai aproape de aceste fiinţe, căci fiinţele spirituale sunt în realitate ceea ce luminează în noi oamenii
drept cele mai înalte idealuri ale noastre. Pe de altă parte mineralele sunt ultimele creaţii exterioare ale acestor fiinţe cosmice,
iar în cadrul regnului mineral pietrele preţioase reprezintă acea manifestare în care fiinţele spirituale creatoare nu sunt numai
oglindite în modul cel mai pur, ci şi încorporate mineral. Dificultăţile pe care le are tradiţia cu apartenenţa diferitelor pietre
preţioase la zodiac se bazează pe faptul că nu există numai douăsprezece pietre preţioase, deoarece cele şapte planete cu spiri-
tele lor modifică fiecare dintre cele douăsprezece impulsuri ale zodiacului. Putem presupune aşadar că există şapte grupări în
câte douăsprezece ale pietrelor preţioase. Aceasta nu exclude ca anumite pietre preţioase să poarte în sine atâtea însuşiri încât
să poată apărea în mai multe grupări de câte douăsprezece. Aceste fiinţe ar fi atunci conlucrarea mai multor puteri creatoare.
Acest grup de doisprezece, deci cele douăsprezece pietre expuse în acest calendar sunt cele din Apocalips. Deoarece
imaginea apocaliptică este o privire în viitor, putem presupune că în această grupare în douăsprezece propriu-zis formatoare
sunt efectele viitoare ale împărăţiei cerului. Vom putea opune de aceea celor şapte grupări în câte douăsprezece indicate anteri-
or ca posibilitate, o a opta, gruparea apocaliptică în doisprezece a pietrelor preţioase. Aceasta nu înseamnă însă că aceste pietre
nu pot apărea şi în alte grupări a câte doisprezece. Trebuie numai să fie dintre acelea care în afara însuşirilor pe care le au din
trecut, mai conţin în germen şi însuşiri viitoare. La aceasta frapează faptul că jumătate din pietrele apocaliptice aparţin grupei
cuarţului şi că nu apar pietrele preţioase ca rubinul, diamantul, granatul, turmalina, dar nici cristalul de stâncă.
Cele douăsprezece fiinţe spirituale ale zodiacului apar privirii clarvăzătoare în imaginaţiuni asemănătoare animalelor.
Acesta este şi cazul din Apocalips (de exemplu Apocalipsul cap. 4, v.6-8). În imaginaţiunea de viitor a oraşului sfânt, dimpo-
trivă, cele douăsprezece fiinţe zodiacale sunt vizibile în douăsprezece pietre de temelie şi douăsprezece pietre preţioase, ca şi în
douăsprezece porţi de perle, cărora le este atribuit în plus numele celor douăsprezece seminţii ale poporului viitorului şi al ce-
lor doisprezece apostoli. Prin aceasta se revelează vederii suprasensibile o colaborare dintre fiinţele ierarhiilor, cosmosul mi-
neral, grupele umane şi oamenii individuali. Acesta este aspectul viitorului.
Cum trebuie gândită această colaborare? Legătura comună dintre om şi piatră preţioasă este mai întâi de domeniul sen-
sibilului pur. În oameni există cele douăsprezece simţuri care îl unesc cu lumea şi care îi fac accesibil un anumit domeniu spe-
cific al existenţei. Voinţa omenească ce pătrunde înăuntru şi în afară prin organizaţia sensibilă corespunzătoare, se pătrunde cu
un anumit domeniu al voinţei cosmice care constituie lumea. Aceasta este în realitate percepţia sensibilă. Voinţa cosmică a
primei ierarhii, a Serafimilor, Heruvimilor, Tronurilor, devine activă în zodiacul spiritual plecând de la cei patru Heruvimi
conducători, în Taur, Leu, Vultur şi Vărsător. Fiecare dintre aceştia este înconjurat de alţi doi Heruvimi învecinaţi. Aceste fiin-
ţe sunt adevărata realitate a zodiacului. Şi aşa cum pe de o parte prin dezvoltarea anumitor idealuri şi virtuţi omul poate ajunge
din lăuntru la corelaţia sufletesc-spirituală cu aceste fiinţe, tot la fel pe de altă parte el poate ajunge în vederea sensibilă la reve-
larea aceloraşi fiinţe în lumea minerală. Din aceasta se vede că activitatea creatoare a fiinţelor spirituale se desfăşoară fie întru
totul în afară, în minerale, plante şi animal, avându-şi revelaţia în ele, pe de altă parte se desfăşoară întru totul în lăuntru, unde
efectul lor poate apărea şi poate fi cucerit în final drept moralitate în om. În materia minerală este accesibil sfârşitul, în virtuţi
este accesibil începutul activităţii creatoare a Heruvimilor. Iar între ele, câmpul lor de creaţie constă în membrele şi organele
constituţiei omului şi în regnurile naturii.
6
Walter Cloos a expus în ambele sale opere de bază provenienţa pietrelor preţioase dintr-un Pământ străvechi viu, ca şi
treptele lor premergătoare. Pietrele preţioase ca şi celelalte minerale nu sunt numai rezultatul răcirii maselor magmatice incan-
descente, ci înainte de toate o devitalizare complexă a fostelor minerale-plante şi animale-plante din care au provenit pe de o
parte mineralele, pe de altă parte plantele şi animalele inferioare. El a arătat însă şi cum anumite pietre preţioase se impun în
mod deosebit, de exemplu cristalul de stâncă cu larga sa răspândire şi cele zece legi de combinaţie în formarea cristalelor, dia-
mantul cu calităţile sale exterioare extreme precise, turmalina, cu caracterul său extrem vegetal şi granatul cu nenumăratele
sale forme de bază chimice şi care reprezintă aproape toate pietre preţioase diferite având aceeaşi formă cristalină. Dacă privim
acum cele douăsprezece pietre apocaliptice, constatăm că jumătate din ele sunt pietre semipreţioase din grupa cuarţ-silice
(ametist, crisopraz, sardiu, sardonix, calcedonie şi jasp). Cloos indică în cartea sa, pe baza datelor lui Rudolf Steiner, importan-
ţa procesului silice-cuarţ în procesele sensibile şi de percepţie a Pământului, plantelor, animalelor şi omului. Astfel, în grupa
cuarţului din pietrele preţioase, legătura dintre simţurile umane şi formarea pietrelor preţioase este exprimată în modul cel mai
limpede. Termenul “piatră semipreţioasă” este resimţit mai întâi din punct de vedere sufletesc drept ceva care nu este întru
totul desăvârşit, dar probabil în el este conţinut şi ceea ce va trebui dobândit mai târziu, ceea ce înseamnă că se află încă la ju-
mătatea drumului. Această grupare în douăsprezece a pietrelor apocaliptice ne indică acele fiinţe ale pietrelor preţioase care,
după cum am menţionat, poartă în sine puteri ale viitorului. Şase dintre ele s-au format conform spuselor lui Rudolf Steiner în
acelaşi timp cu simţul Eului, simţul auzului, simţul mirosului, simţul mişcării, simţul tactil şi simţul căldurii. Şi dacă vom con-
sidera celelalte şase pietre preţioase din Apocalips, atunci putem observa că şi în ele este tăinuit un caracter de semipreţios.
Relaţia hiacintului cu zirconiul, al topazului cu celelalte minerale cu fluor, a berilului în comparaţie cu acvamarinul, al crisoli-
tului în comparaţie cu olivina, al smaraldului în comparaţie cu berilul şi al safirului în comparaţie cu rubinul se bazează pe
asemenea realităţi de tranziţie. În aceste şase imagini ale pietrelor preţioase din Apocalips apar puterile viitorului celorlalte
şase simţuri ale omului: simţul vieţii, simţul echilibrului, simţul gândirii, simţul limbajului, simţul văzului şi simţul gustului.
Trebuie să accentuăm în această privinţă că această atribuire corespunde aspectului de viitor al simţurilor, pe când aspectul
originar necesită o cu totul altă atribuire a domeniilor sensibile relativ la zodiac. În această privinţă însă nu putem intra aici în
mai multe amănunte.
Dacă încercăm pe de altă parte să urcăm până la izvorul celor doisprezece iniţiatori ai lumii, va trebui să căutăm în ei
mai întâi calităţile morale, însuşirile care izvorăsc din aceste fiinţe. Datele corespunzătoare le găsim la Rudolf Steiner în indi-
caţiile pentru o viaţă meditativă, şi este semnificativ faptul că acolo se exprimă o mobilitate, o creştere lăuntrică la care fiecare
însuşire, dacă este suficient de desăvârşită, duce dincolo de ea. Astfel de exemplu, veneraţia, devoţiunea, atribuită impulsului
Berbec, conduce în dezvoltarea viitoare a fiinţelor omeneşti la puterea de jertfă. În privirea lăuntrică a unor astfel de procese
ajungem să dobândim o orientare lăuntrică la vederea pietrelor preţioase respective. Aşadar ne putem deplasa într-o oarecare
măsură de la spiritual la substanţial-material şi de la substanţial-material la spiritual. Căci această mişcare lăuntrică din cadrul
unui domeniu individual al lumii Heruvimilor conduce însă atunci la cuprinderea cu vederea a mişcărilor de trecere de la un
domeniu la altul. Expresia cosmică pentru aceasta este mersul planetelor şi, înainte de toate, al Soarelui prin zodiac. O mişcare
este corespunzătoare cursului anului de la Berbec retrograd înspre Peşti. O a doua mişcare este tot retrogradă de la Peşti la
Berbec drept deplasare a punctului vernal. O a treia în sensul succesiunii imaginii Apocalipsului se desfăşoară iarăşi retrograd
de la Peşti la Berbec. O a patra se găseşte în datele lui Rudolf Steiner pentru euritmie şi gesturile zodiacului (euritmia ca limbaj
vizibil). Această mişcare este referitoare acum în întregime la om şi are două puncte de plecare: unul în Leu, începând cu ges-
tul “entuziasm înflăcărat”, mergând înainte prin Fecioară şi aşa mai departe până la Capricorn (controversa gândirii cu lumea).
Celălalt punct de plecare se află în Rac cu motivul, “impulsul către faptă” şi merge retrograd prin Gemeni până la Peşti (“eve-
nimentul a devenit destin”). Şi astfel de mişcări pot fi raportate la imaginile pietrelor preţioase şi ele prezintă corelaţii cores-
punzătoare numelor Spiritelor Armoniei. Privind pietrele noastre preţioase terestre şi atribuindu-le unui anumit domeniu al
lumii, unei dispoziţii sufleteşti, unei organizaţii a omului, ar trebui să implicăm şi corelaţiile, şi trecerile de la unul la celălalt
conform cu sentimentul. Dezvoltăm astfel o gândire şi o vedere mobilă care înţelege nu numai corelaţii logice sau tipologice, ci
care duce şi la trăirea împreună a transformărilor spirituale, sufleteşti şi fizice vii.
7
Ianuarie (Capricorn)
CALCEDONIE
I. Numele provine de la un oraş antic de pe lângă Bosfor.
II. Analiza
Siliciul ca substanţă - anhidrida acidului silicic SiO2 - cristalizează în cinci forme principale:
1. În prisme hexagonale ale sistemului trigonal în cristale mai mari sau mai mici. Ele formează grupa cuarţului ca crista-
lul de stâncă, citrinul, morionul (cuarţul fumuriu) şi ametistul.
2. Cuarţul opac cu incluziuni (cuarţ de lapte, cuarţ roz, ochi de tigru), de multe ori pseudomorf prin însuşirea unor for-
me cristaline străine.
3. Cuarţ fibros, microcristalin, în aparenţă compact dar în realitate format din mici cristale microscopice. Direcţia fibre-
lor este perpendiculară pe axa Z. Este grupa calcedoniei, din care fac parte calcedonia, carneolul, crisoprazul, heliotropul şi
plasma, precum şi toate agatele, adică forme intermediare între cuarţul fibros şi opal.
4. Grupa jaspului, un cuarţ microcristalin cu granulaţii fine. Acestui grup aparţine întreaga serie multicoloră a adevăra-
tului jasp până la silex, siliciu şi siliciu solidificat adeseori cu incluziuni fine de mineral argilos.
5. Cuarţ amorf hidratat. Face parte din puţinele minerale necristalizate, fiind un acid silicic coloidal îmbătrânit, având
un conţinut de apă de la 1 până la 20%. Formează grupul opalului: opal de lapte, opalul nobil, kiselgurul, etc.
Calcedonia are deci, după cum vedem, o poziţie de mijloc în rândul cristalelor de siliciu; dar şi în propriul lui grup are
tot o poziţie de mijloc, deoarece este substanţa de bază a unor cristale de diferite culori, înrudite cu el, cum sunt: carneolul de
un roşu cărnos, transparent; calcedonia-jasp brun-roşu până la roşu; sardiu oranj, transparent; heliotrop opac verde cu puncte
roşii de oxid de fier; crisopraz verde-măr, verde crud cu incluziuni ale compuselor de nichel. Calcedonia este şi substanţa de
bază a tuturor agatelor ca onixul, sardonixul, sardiul, carneolul şi calcedonia din agat, având în acestea o fină alternanţă de stra-
turi de calcedonie fibroasă cu straturi de opal apos (500-700 pe mm).
Calcedonia curată este transparentă sau translucidă, câteodată opacă de culoarea alb-lăptos sau alb-gri, sau alb-gri-
albastru, sau alb-albastru, gri-albastru până la culoarea cerului pe orizont. Se găseşte în două formaţiuni diferite: în porfir şi în
produse vulcanice de tipul bazaltului în formă de bulbi precum şi în agat.
III. Originea şi relaţia cu viaţa

Înainte de a deveni mineral, calcedonia a făcut parte din viaţa vegetală fluctuantă a epocii lemuriene, ne spune Rudolf
Steiner. Atunci siliciul eteric de origine solară a constituit scheletul atmosferei proteinice a Pământului într-un stadiu de “gel”,
iar pe urmă acest proces al siliciului a fost eliminat din atmosferă. Dar structura lui fibroasă ne arată fosta lui vegetalitate (creş-
tere celulară, inele anuale), iar incluziunile colorate puterile inflorescenţei. Calcedonia ne arată fie în substanţa fie în structura
lui stadiul matern al lumii primordiale vegetalo-minerale.
IV. Virtuţi sufleteşti

Albastrul ca al cerului al calcedoniei veritabile nu este o culoare legată de vreo substanţă ca în cazul nestematelor înru-
dite. Acest albastru ia naştere ca şi albul zăpezii sau albastrul cerului prin interacţiunea luminii şi a întunericului într-un mediu
matern tulbure. Culorile nestematelor sunt legate de incluziuni de metal; alte cristale au o culoare opalizantă datorită unor la-
mele fine. Culoarea calcedoniei ocupă între ele un loc de mijloc. În substanţa materială şi dăruitoare a calcedoniei lumina îşi
poate exprima fiinţa într-un mod puternic, repetând acele mişcări intensive purtate de lumină pe care calcedonia le-a avut în
formarea primordială a plantelor. Albastrul calcedoniei este expresia unui curaj activ, care se desfăşoară reţinându-se, însă care
presupune o dăruire şi o prezenţă integrală a curajului. Eul este acest curaj. Când Eul nu este cu totul împreunat şi dăruit înveli-
şurilor sale, ia naştere un vid între acest Eu şi sufletul respectiv, ceea ce produce angoasă. Curaj înseamnă a fi prezent în mod
integral.
V. Viitor spiritual
Genunchiul omului (zodia Capricornului prezidă puterilor genunchiului) este un centru de puteri speciale, ca şi cotul lui.
În aceste două articulaţii se întâlnesc puterile musculare, în locul de întâlnire al braţului cu antebraţul precum şi a coapsei cu
gamba: în mers, în salt, în urcat, în stat în picioare precum şi în întinderea şi flectarea braţelor. Articulaţia se dăruieşte tuturor
acestor mişcări în mod altruist şi îndreaptă puterile de mişcare ale omului ca el să meargă sau să prindă percepând şi controlând
totodată mişcările. Puterea spirituală creatoare ce este aici în joc, poate fi numită “determinarea rolului unui gând în lume”.
Acest principiu poate fundamenta curajul de a întreprinde ceva ce încă nu există; curajul de a afla, a apuca şi a câştiga ceea ce
încă nu este, apucând sau chiar sărind peste propria umbră. Este puterea spirituală a mântuirii. Autorul Apocalipsului ne arată,
imaginativ, în griul ceresc al calcedoniei, puterea mântuitoare aflată în zodia Capricornului, a viitorului oraş ceresc. Această
putere mântuitoare îl face pe om capabil să-şi integreze trecutul în ceea ce va să vină.
8
Februarie (Vărsător)
SAFIR
I. Originea numelui: de la grecescul “sappheiros” împrumutat de greci de la denumirea ebraică “sappir”.
II. Analiza
Safirul ca substanţă este argilă pură (Al2O3) şi aparţine grupei corindonului. Cristalele sunt ditrigonal-scalenoedrice, de-
seori duble. Duritatea 9, densitatea 4. În realitate safirul este de 9 ori mai dur decât cristalul de stâncă. Corundele netransparen-
te sunt de culoare roşie vie, gri sau brune; cele transparente sunt roşii, albastre, mov, rareori verzi. Cele brune conţin oxid de
fier (Fe2O3), cele roşii - rubinele - 1-2% crom în loc de aluminiu; cele albastre - safirul - fier şi/sau titan în loc de aluminiu.
Cele verzi sunt smaraldul oriental, cele galbene topazul oriental iar cele mov ametistul oriental.
Se găsesc în sienit, granit, pegmatit, peridotit, în contact cu sedimente argiloase; corundele se găsesc ca sedimente şi în
ardezia ce a suferit procese de contact.

Corundele sunt substanţe minerale ce îşi au originea acolo unde procese de contact au loc între pegmatite ce se separă
din rocile profunde pe de o parte, şi calcarul şi dolomita cristalizate între straturi de ardezie pe de altă parte. În pegmatite pu-
tem vedea partea florală a trunchiului de granit; în ardezie procesele înlemnite, încremenite ale producerii frunzelor. În calcar
şi în dolomite avem ceea ce a rămas din activitatea unor animale încă asemănătoare cu plantele. Aceste trei elemente colabo-
rează între ele fie în mod eteric fie substanţial-chimic; aşa iau naştere o serie de minerale care îşi asumă caracterul nestematelor
cele mai preţuite. Din acestea fac parte şi corundele. Cele trei componente: cel vegetativ floral, cel ce acţionează în formarea
trunchiului şi al frunzelor, precum şi cel vegetativ-animalic sunt în stare a înălţa la o supremă formă de înfăţişare o substanţă
atât de mult legată de existenţa pământească ca aluminiul. Armonia sublimă a unor trinităţi ale cărei părţi se întrepătrund per-
fect, se arată în aceste nestemate într-o unitate superioară. Walter Cloos (“Kleine Edelsteinkunde”, editura Freies Geistesleben,
Stuttgart) spune: “Separarea substanţelor argiloase de vechile plante minerale este o manifestare a unor puteri cosmice a căror
extraordinarietate este întrecută numai de procesul de formare a diamantelor. Să se aibă în vedere că o substanţă ce poate fi
găsită pe holde în orice cantitate, o putem regăsi aici purificată şi înălţată ca nici o altă substanţă terestră. Nu ne vom avânta de
a afla misterul acestor puteri cosmice despre care Rudolf Steiner afirmă că ele provin de dincolo de cercul zodiacal.”

În culorile curate, saturate şi profunde ale rubinului şi safirului se manifestă o armonie cosmică. Şi în inima omului în-
cepe să scânteieze roşul rubinului dacă el este în stare să armonizeze în adâncurile fiinţei sale procesele de gândire, de simţire
şi de voinţă. Atunci ia naştere în el un echilibru profund pe care el îl creează şi tot el îl percepe. Abia aici omul devine om cu
adevărat: când reuşeşte printr-o putere îngerească să unifice triada formată de vultur, leu şi taur. Iar dacă el reuşeşte să producă
o asemenea armonizare nu numai în lăuntrul lui ci să o lase să radieze şi asupra celorlalţi oameni, atunci începe să lumineze în
sufletul lui albastrul de safir. În albastrul safirului ne vorbeşte o virtute ce poate fi numită discreţie şi tăcere conştientă.
V. Viitor spiritual
În calcedonie - piatra dedicată Capricornului - am văzut cum antebraţul şi gamba se însufleţesc de o putere care suportă
şi duce, care este în devenire şi va fi odată o formă. Această putere dă naştere unei alte puteri, celei a picioarelor şi a mâinilor -
celei a Vărsătorului - care se manifestă în păşire şi apucare. Ceea ce este încă tacit în prima putere ajunge să se manifeste în cea
de a doua, care, totodată, realizează şi o întâlnire “meditativă” cu materia. Ceea ce poate fi atins şi apucat în discreţia şi tăcerea
abisală a sufletului, adică fiinţa superioară proprie sau a altuia, este adus din infinitele şi nemărginitele ei posibilităţi la o deli-
mitare şi precizare, pentru a putea fi înţeleasă. O viaţă meditativă este posibilă numai dacă se reuşeşte a aduce în tăcere neliniş-
tea şi divagarea sufletului. Puterea tăcerii este o condiţie prealabilă a meditaţiei. Concentrarea este o supremă atenţie, iar medi-
taţia o supremă dăruire de sine: fiinţa meditaţiei ne luminează din Ierusalimul ceresc în albastrul safirului. Acest lucru ne spune
viitorul spiritual al safirului.
9
Martie (Peşti)
JASP
I. Numele îşi trage originea din ebraicul “jaschpe”.
II. Analiza
Din păcate, conceptul de jasp - ca şi acela de carbunicul de altfel - nu poate fi precizată, din punctul de vedere al mine-
ralogiei, în mod exact. Pentru că chiar şi calcedonia în varietatea sa roşie până la brun-roşiatică, netransparentă, casabilă având
incluziuni argiloase, este numită jasp. Aceasta aparţine deci grupei cuarţului fibros. Dar mai este numit jasp şi heliotropul cel
verde, netransparent şi punctat de combinaţii fibroase roşiatice. În realitate şi acesta din urmă este încă calcedonie, cu toate că
jaspul roşu, adică heliotropul având şi o plasmă de culoare verde, conţine în afară de fibre de calcedonie şi ceva cuarţ dens
microgranular, ceea ce predomină în soiurile propriu-zise de jasp, cum sunt silexul şi flintul. Acestea din urmă sunt întrepă-
trunse de un element terestru prin prezenţa unor compuse terestre. Toate felurile de jasp sunt netransparente şi coloritul lor
provine din compuse de fier bi- sau trivalent. Culorile variază de la gri prin galben, roşu, brun, verde, mov până la negru. Jas-
pul alb, necolorat, este foarte rar. Se găseşte în stânci de origine vulcanică, în straturi, în depozite, bulbi şi granule ca umplutu-
ră a unor crăpături. Se formează prin pietrificare silicioasă a plantelor (a lemnului) precum şi a cochiliilor de animale. Despre
poziţia mineralogică a formelor de jasp să se revadă cele spuse în această privinţă despre grupul cuarţ-siliciu în articolul despre
calcedonie.

Jaspul s-a format într-o epocă când materia silicioasă s-a delimitat mult mai mult de procesele vitale ale Terrei decât în
epoca de formare a agatului şi a calcedoniei. De aceea îi lipseşte structura fibroasă, doar coloritul metalic este prezent. Siliciul
a devenit aici o substanţă “pământească”, nu mai acţionează asupra lui puteri de vegetaţie. Mai înainte el era încă mult mai
mult solubil în apă.

Apocalipsul nu ne spune din păcate care anume aspect al jaspului stă la baza viziunii a celei dintâi dintre cele douăspre-
zece nestemate. De trei ori apare jaspul în Apocalips. O dată aflăm că zidurile oraşului viitorului sunt formate din jasp, ele
având o lungime de 144 coţi, măsura omului. După părerea lui Emil Bock, acesta este numărul omenirii viitoare. Pe urmă jas-
pul este înfăţişat ca slava lui Dumnezeu, ca lumina oraşului, o lumină “a celui mai nobil dintre nestemate”, “jaspul luminos”
(Ap. 21,11). Această imagine corespunde cu cea a Creatorului stând pe tronul lui (Ap. 4,3): “Cel ce şedea pe tron avea înfăţişa-
rea unei pietre de jasp şi de sardiu”. Aici este deci vorba despre “lumina” ce este în jasp, pe când în legătură cu zidul este vorba
de substanţa lui; iar în prima din nestemate, despre esenţa, despre “virtutea” lui. Dacă se ia în considerare aceasta din urmă şi
nu substanţialitatea jaspului şi se caută a se înţelege ce este Magnanimitatea, atunci ne înălţăm în sferele cele mai sublime. Ce-
ea ce caută să exprime C.F. Meyer, spunând:
“El a chemat toată omenirea pământească
S-o cuprindă cu o îmbrăţişare cerească.”
Aşa vorbeşte Magnanimitatea atotcuprinzătoare…
Şi totuşi s-ar putea ca vechii autori să aibă dreptate, când cred că jaspul din Apocalips să fie heliotropul. Acesta ar putea
fi, cu verdele lui saturat, închis şi terestru, şi cu vinele lui roşii de fier, un simbol pentru faptele lui Christos, care şi-a sacrificat
sângele pentru binele Pământului şi a semănat germenii pentru viitorul lui. Sufletul omului nu trebuie să fie îngust şi stăpânit
de tendinţe sectante, ci să se simtă în mod generos unit cu erorile, greşelile, slăbiciunile şi chiar răutăţile altora, pentru a-şi da
seama că ei sunt cei sacrificaţi propriilor lor fiinţe. Aşa se poate naşte din pierderea fiinţei câştigul devenirii, chiar din orice
pierdere un câştig, şi fericire din nenorocire. Verdele heliotropului ne înfăţişează Magnanimitatea care ştie: nu există nimic fără
sens, căci un sens ascuns se poate găsi în orice. Magnanimitatea îl găseşte. Ea este înzestrată cu puterea iertării.
V. Viitor spiritual
În extremităţile extremităţilor, în picioare şi mâini activează acele puteri care fac ca omul să poată păşi pe pământ şi să
poată apuca cele pământeşti. În cele trei faze ale păşirii - ridicarea, deplasarea şi repunerea piciorului pe pământ e cuprins un
mare mister. Păşirea este procesul mereu repetat al unirii şi dezlipirii cu pământul. Acelaşi lucru este valabil şi pentru apucatul
cu mâna. Aceste procese aparent simple simbolizează încarnarea omului pe Pământ şi dezincarnarea. Dar cu fiecare reîntoarce-
re în lumea spirituală omul duce cu sine fructele paşilor lui şi ale muncii mâinilor lui. Prin aceasta el dă un sens existenţei pă-
mânteşti, iar acest sens se cheamă iubire. Pentru autorul Apocalipsului, în jasp (heliotrop) se înfăţişează o dublă esenţialitate:
una în culoarea verde ca sensul destinului pământesc, iar în petele roşii iubirea; aceste pete sunt prezente şi pe îmbrăcămintea
călăreţului alb, aşa cum ni se spune în capitolul 19,13: “Era îmbrăcat cu o haină stropită cu sânge”.
10
Aprilie (Berbec)
AMETIST
I. Numele provine din grecescul “methyo”, ceea ce înseamnă a fi beat, turmentat, săturat, băut. Amethystos înseamnă
deci a nu fi ameţit.
II. Analiza
Pentru a vedea poziţia ametistului în cadrul mineralelor silicioase, să se recitească cele spuse pentru luna ianuarie. Sub-
stanţialmente ametistul se găseşte sub două forme:
1. O formă mai grosolană, opacă sau translucidă, de culoare mov închis cu numele de cuarţ de ametist, şi
2. În forme cristaline pure, transparente, formând coloane hexagonale - ametistul propriu-zis.
Are duritatea 7, densitatea 2,65. Se deosebeşte de cristalul de rocă prin faptul că substanţa precum şi culoarea sunt
structurate în lamele fine. Conţine urme de fier, mangan, titan şi rodiu. Poziţia acestor metale în grilajul cristalin poate fi - sub
acţiunea unor iradieri radioactive - slăbită şi transformată într-o stare coloidală. Coloritul se datorează tocmai acestei stări. Mai
recent se bănuieşte că aici ar juca un oarecare rol şi cantităţi infime de fosfat boric izomorf (BPO4), constatabil prin spectros-
copie (0,1% BO2, corespunzând a 0,2% BPO4). Ametistul are un indice de refracţie ceva mai mare decât cristalul de rocă şi are
două axe optice. Culoarea este mai mult sau mai puţin de un mov adânc mergând câteodată spre roşiatic. Ea dispare sub influ-
enţa prelungită a luminii solare şi sub acţiunea căldurii între 300-500°. Dacă încălzirea se face încet, ametistul devine galben,
ca citrinul. Culoarea originară poate fi redobândită prin iradiere. Rudele cele mai apropiate ale ametistului sunt soiurile de cu-
arţ cu cristalizare completă. Ametistul se găseşte pe de o parte în fisurile de granit, gresie şi filoane de metal, pe de alta înăun-
trul unor formaţiuni crescute pe agate în melafiri.

Structura lamelară, stratificarea precum şi desele formaţiuni geminate lasă să se întrevadă o origine vegetală. Iar conţi-
nutul în rodiu, precum şi prezenţa acidului carbonic lichid, a anhidridei sulfuroase, a unor lichide asemănătoare cu ţiţeiul şi
fosfatului boric recent descoperit, ne duc cu gândul până la acele timpuri când Pământul avea o atmosferă albuminoasă şi ame-
tistul s-a format din elemente mineralo-vegetale înglobând şi unele elemente ale atmosferei. În consecinţă ametistul a trebuit să
aibă, în cadrul proceselor silicioase care l-au format, relaţii foarte intime cu atmosfera, adică cu procesele de “lumină” şi de
“aer”.

Movul ametistului are o importanţă calitativă unică. Cele două componente ale acestei culori, roşul şi albastrul - mai bi-
ne zis purpuriul şi albastrul - se află într-un echilibru foarte sensibil, într-o reţinere reciprocă. Fiecare dintre ele este dispus să
se retragă când este rândul celuilalt de a se pune în evidenţă. În acest joc al sensibilităţii şi a ţinerii cont de firea altuia se ex-
primă o virtute ce poate fi numită: respect, devoţiune şi modestie. Datorită acestei armonii lăuntrice, ametistul face o impresie
atât de binefăcătoare asupra ochiului omenesc.
Goethe ne-a arătat în al său “Wilhelm Meister” în capitolul despre “provincia pedagogică”, că simţul respectivului nu îi
este înnăscut omului, ci trebuie dezvoltat în cele patru forme ale lui: respectul pentru superiori, pentru tine însuţi, pentru cei
egali cu tine şi pentru cei inferiori ţie; şi numai atunci va fi posibilă o percepere a Eului, a fiinţei altuia, ceea ce se face prin
“simţul perceperii Eului”. Căci respectul trebuie să stea la baza acestei percepţii, altfel perceperea Eului altuia rămâne incom-
plet şi inconştient. Jocul de culori al ametistului poate să îndemne pe om de a-şi dezvolta sentimentul de devoţiune.
V. Viitor spiritual
Secretul de viitor al ametistului este că el nu este cu totul o piatră preţioasă, ci este pe cale de a fi. Deşi capul este cea
mai perfecţionată parte a omului şi totodată şi cea mai de sine-stătătoare, prin încăpăţânarea raţiunii el poate deveni rigid şi
imobil până la stupiditate şi idioţie. Dar el mai are şi puterea de a se deschide lumii, şi, condus de mirare şi respect, să se lase
luminat de lumina cosmică ce trăieşte în Eul altuia. Dacă omul poate sacrifica propriile lui gânduri fiinţei cosmice, atunci şi
cosmosul poate să-şi arate ideile lui în el, să gândească în el. Acest lucru se face prin transformarea devoţiunii în putere de
autosacrificare, de încadrare în legile cosmice şi de supunere necesităţilor cosmice; atunci fiinţele, până acum exterioare, pot fi
percepute şi recunoscute în totalitatea lor, de la Eu la Eu. Cea mai importantă treaptă pe această cale este perceperea Eului lui
Christos însuşi, prin care omul poate să integreze în propria lui gândire Misterul de pe Golgota; atunci Eul hristic săvârşeşte în
lăuntrul Eului omului sacrificiul cel adevărat către Tatăl ceresc, adică fundalului patern al cosmosului. O asemenea stare de
cunoaştere îl luminează pe autorul Apocalipsului din imaginea ametistului al Ierusalimului ceresc. La fel spune şi apostolul
Pavel: “Cunosc pentru că neîntrerupt sunt cunoscut”.
11
Paşte
TURMALINA
I. Numele provine din limba singaleză vorbită pe insula Ceylon. “Turmali” înseamnă piatra cea galbenă.
II. Analiza
Turmalina ne este din punctul de vedere al chimiei o surpriză. Formula ei cât de cât completă ar fi aşa:
(OHF)4(CaMnNa)(Al,Mg,Fe,Mn,Li,Cr,Ti,V)9B3O9Si6O18.
Cristalizează în sistemul ditetragonal-piramidoidal. Duritatea 7÷7,5, densitatea 3÷3,5. Este pleocromă, adică văzută din
diferite direcţii are culori diferite: arată o altă culoare în direcţia axei decât perpendicular pe axă. Este şi policromă, adică ace-
laşi cristal poate fi colorat diferit, fie în mod concentric, fie etajat, fie cu culori inter şi suprapuse în piramide triedrice. Turma-
lina are proprietăţi piro- şi piezoelectrice, adică se încarcă cu electricitate la încălzire şi polar la răcire precum şi sub acţiunea
presiunii. În direcţia paralelă cu axa principală este opacă sau de culoare închisă pe când perpendicular pe axă este de culoare
mai deschisă şi mai transparentă. În ceea ce priveşte culoarea, turmalina poate avea toate culorile şi toate nuanţele posibile, de
la incolor până la negru, culoarea ei poate să fie de o nuanţă abia perceptibilă până la o saturaţie completă, de la transparenţă
sau transluciditate până la completă opacitate. Turmalina este mineralul cel mai bogat în culori de pe Pământ. Se formează în
pegmatit de granit, în granit şi gnaisurile lui; în ardezie şi în alte formaţiuni calcaroase, în fibroanele metalelor şi ca neoforma-
ţiune în sedimente. Poate să formeze chiar şi singur roci turmalinice. Asemenea roci el formează şi în luxullianit. Se găseşte în
următoarele varietăţi principale: acroit, incolor, sărac în fier; rubelit, roz, roşu rubiniu sau roşu brun, cu litiu şi mangan;
indigolit, albastru, albastru-verde, albastru închis, până la albastru-negru, cu mult fier; verdelit, verzui, verde-smarald, verde-
albăstrui, verde-gălbui, verde-măr şi verde ca muşchiul, având fier bivalent; dravit, brun, deseori netransparent, bogat în mag-
neziu şi sărac în fier, verde-adânc cu crom; schörl, negru opac cu fier bi- şi trivalent. Turmalina este răspândită pe tot globul.

Extraordinara bogăţie în culori a turmalinei arată o origine florală. Pare-se că ne arată o interacţiune între înflorirea mi-
nerală (ca la pietre preţioase), înflorirea plantelor şi a insectelor (cum e cazul fluturilor). Turmalina conţine cele mai multe sub-
stanţe organice printre pietrele preţioase. Cristalul în creştere era în mod vădit înconjurat de nori diferit coloraţi ai metalelor
într-o ambianţă pegmatitică şi pneumatolitică. În turmalinele multicolore coloraţia alternează în mod ritmic repetându-se de
mai multe ori pe întinderea cristalului, ca şi anotimpurile. Cristalele arată arareori o formă strict cristalină: prismele, în secţiune
transversală, nu arată formă exact triunghiulară sau hexagonală, mai degrabă forme rotunjite, cauzate de nişte formaţiuni para-
lele multiple parcă de tulpini: puterea vegetală prevalează asupra celei minerale. Tulpina, precum şi floarea se formează la
plante sub acţiunea solară. Acest lucru ne pune în faţă turmalina, care îşi are originea într-o epocă unde Soarele era încă unit cu
Pământul, acţionând din lăuntrul Pământului.

Bogăţia în culori a turmalinei ne sugerează o înfloritoare bogăţie a sufletului. În această privinţă turmalina întrece toate
nestematele. Această expresie materială a bogăţiei sufleteşti în bogăţia de culori, se datorează bogăţiei substanţelor din care se
compune turmalina; şi se mai descoperă în ea mereu şi alte elemente noi. Formaţiunea elementară de cristal are 7 componente
principale şi are ca bază un inel hexagonal de tetraedre ale siliciului peste care sunt aşezate două inele de argilă şi de acid bo-
ric. Aceste 7 componente sunt Si, O, Al, B, Na, Fl şi grupul OH. Fiecare din ele sunt parţial interschimbabile cu alte 7 compo-
nente de bază: Ca, Fe, K, Mg, Li, Mn şi Ti. La aceste 14 elemente se mai adaugă alte 25, ce pot fi toate detectabile prin analiza
spectroscopică; deci turmalina conţine din cele 92 de elemente naturale, aproximativ 40, adică aproape jumătate, ceea ce nu se
poate găsi în nici un alt organism. Prin aceasta turmalina ne arată secretul fiinţei sale: deoarece ea nu a devenit cu totul o fiinţă
minerală, ea ne poate exprima o bogăţie sufletească prin bogăţia sa de culori datorată bogăţiei substanţelor ce o compun. Pe
când cristalul de rocă ne exprimă secretul sensibilităţii şi senzitivităţii vieţii, turmalina ne vorbeşte despre multilateralitatea
sufletului. Ea acumulează şi organizează substanţele pentru a ne arăta cum se manifestă ceva sufletesc în aceste substanţe.
V. Viitor spiritual
Când omul se încarnează, sufletul lui devine carne dar nu în totalitatea lui: o parte din el rămâne tot suflet. Dar acea par-
te care s-a făcut carne, are acţiune de întunecare asupra întregului suflet. S-a întâmplat însă la începutul erei noastre, că un su-
flet s-a făcut carne, dar că o dată cu acest suflet s-a făcut carne şi Cuvântul cosmic, Logosul universal. Acest lucru ne este rela-
tat în Evanghelia după Ioan. Dar Logosul a triumfat peste întunecimea cărnii, a spiritualizat carnea prin actul învierii, şi a redat
sufletului şi spiritului puterea de dominare asupra cărnii. În aceasta constă misterul învierii lui Iisus Christos. În bogăţia de
substanţe a turmalinei devenită o nestemată, ni se arată ceva din acest fapt, din acest viitor. De aceea, de Paşti, turmalina poate
fi aşezată pe masă, printre lumini şi flori.
12
Mai (Taur)
HIACINT
I. Numele: Regele Amyklas din Amyklai avusese un fiu pe nume Hyakinthos, iubit de zeul Apollo. O aruncătură fatală
de disc l-a omorât pe acest tânăr. Din sângele vărsat a crescut o floare, hiacintul, zambila. Şi în fiecare an, în timpul verii, spar-
tanii sărbătoreau la Amyklai, trei zile în şir, sărbătoarea lui Hyakinthos şi a lui Apollo, sărbătoare simbolizând dragostea unui
zeu pentru o fiinţă umană. Iar numele florii, hiacintul, a fost dat şi nestematei respective.
II. Analiza
Hiacintul aparţine grupului mineralelor de zirconiu. Zirconiul este un metal dur, alb cu luciu argintiu şi se găseşte în
pegmatite de sienit formând acest mineral împreună cu hafniul. În anumite roci se găsesc silicate şi dioxid de zirconiu în canti-
tăţi apreciabile, formând chiar şi ele însele roci. Silicatul cel mai des întâlnit al zirconiului este zirconul (ZrSiO4), ce poate să
conţină până aproape peste 10% şi hafniu în loc de zirconiu, dar chiar şi toriu şi uraniu. Aproape toate soiurile de zircon mai
conţin şi itriu, niobiu, tantal şi pentaoxid de fosfor (PO5). Forma de cristalizare este ditetragonal-bipiramidală, procesul de cris-
talizare este dus mai totdeauna până la capăt, cristalele fiind crescute spre afară sau spre înăuntru. Duritate 7,5, densitate 4,8,
fiind nestemata cea mai grea. Prin conţinutul lui de toriu şi uraniu zirconul este purtătorul radioactivităţiii aproape tuturor roci-
lor şi se mai găseşte în toate rocile acide, ca în granit sau sienit. În pegmatite şi în zonele învecinate acestora se găseşte asociat
cu ilmenit, rutil, monazit, spinel şi corindon. Se mai găseşte în crăpăturile substanţelor vulcanice, ale ardeziei de calciu şi de
clorit. Culoarea poate fi galbenă, galben-pai, galben verzui, gri, albastru verzui, verde sau fără culoare. Hiacintul însuşi, ca
nestemată a acestui grup, este galben-roşiatic. Indicele de refracţie este foarte mare, are deseori un luciu de diamant. Cristalele
nu au mărime mai mare de un centimetru. Zirconul incolor, hiacintul galben-roşiatic şi jargonul gălbui sunt nestemate apreciate
la fel ca şi zirconul albastru din Siam. Culoarea se schimbă sub influenţa căldurii şi a iradierii, fie că se decolorează fie că îşi ia
o altă culoare. Adesea conţine minerale de uraniu şi de radiu, ale căror radiaţii formează aureole. Zircon-hiacintul cel nobil se
găseşte în culori variabile de la roşu trandafiriu, roşu-brun, roşu-gălbui până la un roşu-oranj inflamat.

Ceea ce este valabil pentru safir, rubin şi spinel se poate spune şi despre hiacint. Pegmatitele sunt un rezultat al interac-
ţiunii unei înfloriri din “trunchiul” granitelor şi al sienitelor, din procesul de înfrunzire al ardeziei şi din calciu, marmură şi
dolomită, formaţiuni datorate unor animale-plante inferioare; acest mineral foarte greu şi purtător de descompunere radioactivă
se purifică până la a deveni nestemată într-un foc oranj de diamant. Ca şi la rubin şi la safir, şi aici intervin puteri vitale armo-
nizatoare. Zirconul precum şi hiacintul reprezintă, prin apropiata înrudire a zirconiului cu siliciul un cristal de rocă densificat
superior.

În culoarea roşu-flacără a hiacintului sunt prezenţi, ca şi în cazul ametistului, două culori: roşul voinţei, purtătorul sufle-
tescului este atât de pur legat de galbenul mai spiritualizat şi purtător de conştienţă, încât se formează, în splendoarea focoasă a
voinţei un echilibru între motivul spirituale şi interesul carnal. În culoarea oranj roşul şi galbenul se contopesc doar; dar aici ele
stau într-un echilibru în care fiecare îşi păstrează independenţa. Şi într-un suflet echilibrat, partea voliţională şi cea gânditoare
îşi păstrează fiecare independenţa, deşi ele interacţionează. În această interacţiune, în acest echilibru sufletesc avem izvorul
libertăţii interioare a omului.
V. Viitor spiritual
Secretul vorbirii noastre îl avem în laringele nostru şi în organele înconjurătoare: gâtul, nasul, gura, urechile. Căci ace-
laşi sistem care aude, pronunţă şi vorbele, şi care vorbeşte, aude în tăcere. Iar ceea ce omul exprimă prin vorbire poate exprima
în totalitate prin gesturile membrelor; euritmia este o exprimare prin gesturi şi forme. Acelaşi lucru se întâmplă însă în orice
faptă. Când cuvântul tace, fapta preia locul cuvântului. Dar fapta este numai atunci o faptă adevărată, când în ea se găsesc în
echilibru suflet şi spirit, voinţă şi conştienţă. În acest caz fapta nu este arbitrară ci acţiune tăcută şi tăcere în acţiune, în care,
printr-un progres lăuntric, se poate manifesta adevărata voinţă şi fiinţă a omului. În focul fiinţei spirituale a hiacintului ni se
arată puterea impulsionatoare a Cuvântului cosmic care stă la baza oricărui progres. Cine e capabil să recepţioneze în sinea lui
Cuvântul cosmic, poate să impulsioneze progresul universal, fiind în posesia sensului cosmic. Iar în propriul lui progres îi va
apărea splendoarea fiinţei hiacintului ce va lumina viitorul (“Cine are urechi să audă ce spune… spiritul” Apoc. 3,22). Atunci
el va putea aduce spiritul la exprimare, la manifestare.
13
Iunie (Gemeni)
CRISOPRAZ
I. Numele: “Chrysos” înseamnă aur în limba greacă, iar “prasos” este prazul, ce ţine de familia liliaceelor, plante de
câmp. Chrysos - aurul provine din cuvântul ebraic “haruţ” = aur. Cuvântul crisopraz înseamnă deci praz de aur.
II. Analiza
În ceea ce priveşte poziţia crisoprazului în ansamblul mineralelor silicioase să se revadă cele spuse despre calcedonie.
Crisoprazul este o calcedonie verde (verde-măr, verde-praz) prin prezenţa unor compuşi ai nichelului. Culoarea lui se datorea-
ză acestei substanţe, aşa că el se găseşte aproape exclusiv în apropierea zăcămintelor de nichel. Crisoprazul este deci o piatră
specifică printre varietăţile de calcedonie. Nichelul, ce-l colorează, este înrudit cu fierul şi este destul de răspândit (în proporţie
de 0,1%, ne spune geochimia). Adesea înlocuieşte magneziul în silicaţii de magneziu ai rocilor magmatice, găsindu-se răsfirat
printre acestea în special sub formă de olivină şi serpentin. În magnetit prezenţa lui este mai accentuată, iar adevărate zăcămin-
te de nichel se găsesc în venele pneumatolitice şi hidrotermale ale rocilor. Aici găsim şi crisoprazul alături de aşa-zisele flori de
nichel (Ni3/ASO4/8H2O) şi ele de o culoare verde ca mărul. Crisoprazul poate fi atât de bogat în nichel, încât acesta din urmă
poate fi chiar extras din el.

Crisoprazul a trecut prin acelaşi proces de mineralizare al albuminei primordiale ale timpurilor lemuriene ca şi calcedo-
nia. Numai că aici calcedoniei i s-a adăugat un proces de nichelizare.

Verdele liniştit şi vivifiant al crisoprazului ne dă o impresie liniştitoare de echilibru şi soliditate. Caracteristic pentru cu-
loarea verde este faptul că deşi se ştie că ea îşi are originea prin interacţiunea culorilor galben şi albastru, acest lucru nu este
sesizabil în mod direct în verdele pur, ceea ce nu se poate spune despre oranj sau mov. Pare-se că verdele a coborât atât de
mult în lumea simţurilor încât caracterul componentelor a putut să devină insesizabilă, aşadar o nestemată de culoare verde-
măr sau verde-praz provoacă o trăire a culorii ei ce se desfăşoară în subconştient: galbenul şi albastrul sunt sesizate numai în
subconştient. Numai procesul de coacere, de maturizare face ca galbenul să apară la suprafaţă. Deci verdele crisoprazului as-
cunde în el un proces de devenire, de maturizare. Acest proces este prezent în mod ascuns în orice fenomen de germinare şi de
înverzire. El devine vizibil şi manifest prin aşteptare şi perseverare. În crisopraz avem deci reprezentate insistenţa şi persevera-
rea, prin care soarele lăuntric rămâne activ în expectativa şi în provocarea procesului de maturizare. Acest proces însă nu poate
avea loc fără acţiunea căldurii. Fără căldură perseverenţa în aşteptarea maturizării s-ar transforma într-o continuă derută şi in-
decizie între germinare şi maturizare tot aşa ca şi în om, care se învârtoşează în samavolnicie arbitrară împins fiind de dubii şi
de dispersare în loc să aştepte întru răbdare şi linişte desfăşurarea proceselor de transformare. Căci ambivalenţele şi polarităţile
nu sunt contrarii în esenţa lor, ci poli meniţi să permită dezvoltarea unui al treilea principiu mijlocitor între ele. În germinare
maturizarea este deja prezentă, ca şi în procesul de maturizare, germinarea. Sesizând această realitate a doi poli care dau naşte-
re unui al treilea principiu, poate spiritual-sufletescul să aibă tăria pentru a putea învinge prin răbdare şi perseverenţă dubiile şi
disperarea, pentru a putea trăi în contraste.
V. Viitor spiritual
Când ambivalenţa polarităţii este pătrunsă de perseverare, se naşte din ea un principiu nou, care nu numai că mijloceşte
între cei doi poli, ci este ceva cu totul nou ce duce evoluţia mai departe. Între omoplaţii omului se ascunde un vultur al viitoru-
lui care se dezvoltă cu o splendoare solară între principii contrarii, lucru văzut de autorul Apocalipsului în verdele auriu al nes-
tematei crisopraz.
14
Sânziene
DIAMANT
I. Numele: Verbul “damao” înseamnă în limba greacă a frânge; “adamantinos” înseamnă incasabil, indestructibil, solid
dar şi neclintit, de neînfrânt, persistent. Acest cuvânt a fost folosit de greci şi la denumirea oţelului. Din el se trage cuvântul
“adamas”, care pe urmă s-a transformat în diamant.
II. Analiza
Din punct de vedere chimic nu există nestemată mai simplă decât diamantul; el este format din carbon pur, se poate
spune din cărbune. Formează cristale cubic-holoedrice, cel mai des octaedre şi este întotdeauna dezvoltat şi cristalizat în între-
gime; acest lucru înseamnă că el a cristalizat înaintea ambianţei în care s-a găsit într-o stare de suspensie. Suprafeţele lui sunt
deseori rotunjite: principiul sferei prevalează asupra principiului întinderii plane. Duritatea lui este marcată cu cifra 10. Dar în
realitate el este de 70 de ori mai dur decât corindonul (rubinul, safirul), care la rândul lui este de 7 ori mai dur decât cristalul de
rocă. Această comparaţie permite o mai justă apreciere a extremei durităţi a diamantului. Densitatea 3,52. Este perfect scinda-
bil şi fisurabil. Se găseşte aproape exclusiv într-o rocă matcă numită kimberlit. Acesta este un vulcanit peridotic, având consis-
tenţă de tuf, de culoare verzuie sau albăstruie cu incluziuni de olivină, de serpentin, pirop, biotit, augit, spinel, zircon, titan,
cromit şi diamant. Diamantul se mai găseşte şi în meteoriţi, deşi destul de rar. Cel de pe Pământ s-a format în mari adâncimi
sub o presiune mare, iar după aceea a ieşit mai la suprafaţă, fiind inclus în matca lui, în kimberlit.

Carbonul (C), ne spune Rudolf Steiner, este acea substanţă de bază care dă forma precum şi scheletul chimic prin care
viaţa suprasensibilă devine vizibilă în plante, animale şi om. Carbonul, ca element, formează tăciunele negru dar şi diamantul
luminos incluzând prin acesta într-o unitate lumina şi întunericul, forma şi substanţa. Diamantul ca substanţa cea mai străvezie
şi totodată cea mai dură, este “o substanţă născută din lumină”. În diferitele forme în care carbonul poate fi găsit pe Pământ -
sub formă de diamant, grafit, huilă şi lignit - el ne arată diferitele forme de evoluţie ale acestuia, de la precambrian, prin car-
bon, până la terţiar, ca o rămăşiţă sau o urmă a stării vitale din care s-a separat. Diamantul însă, care este împreună cu matca
lui, kimberlitul, formaţiunea cea mai veche, ne înfăţişează stadiul solar reprezentat şi de nestematele verzi.

Ceea ce trădează mai mult secretul diamantului este comportarea lui faţă de lumină. Diamantul are un indice de refracţie
foarte mare şi el comprimă lumina prin faptul că reduce viteza ei de la 300000 km pe secundă la jumătate. Prin această conden-
sare se creează o mare tensiune în lumina însăşi, ceea ce dă naştere unui joc de culori. Într-adevăr diamantul dă un foc sclipitor
ce pătrunde în ochi, schimbându-şi instantaneu culoarea. Dacă comparăm - din punct de vedere spiritual - lumina cu conştienţa
iar culorile cu sufletul, atunci ne putem da seama de viaţa sufletească a diamantului. Lumina comprimată se transformă în cu-
lori, aşa cum conştienţa comprimată şi restructurată devine suflet. În sclipirile focoase ale diamantului putem vedea cu ochii,
naşterea sufletului din spirit. Căci sufletul este spirit ce a fost comprimat şi interiorizat datorită unei rezistenţe. Acest proces, ca
şi reversul lui, a găsit o exprimare în următoarele frumoase cuvinte ale lui Hölderlin: “Talazurile sufletului se lovesc de stânca
tăcută şi sumbră a destinului, devenind în spuma ce ia naştere, spirit”. Stânca sumbră este duritatea diamantului care scoate din
lumină culori şi face culorile cu lumină.
V. Viitor spiritual
Interiorizarea spiritului în suflet şi luminarea sufletului în spirit se face doar în forma corporală. Fie în univers fie în om,
interacţiunea între exterior şi interior, între spirit şi suflet se face graţie puterii spiritual-formatoare a corporalităţii. Rudolf
Steiner ne-a arătat că corporalitatea materială a omului are ca origine o formă pur spiritual-fizică, pe care el o numeşte fantoma
corporalităţii omului şi care a luat naştere o dată cu formarea diamantului; de aici legătura între forma primordială a omului şi
diamantul. Prin căderea în păcat şi întinarea fantomei cu substanţă materială omul paradisiac, conceput a fi de natură suprasen-
sibilă, a căzut în materie, a umplut cu materie vasul de formă pură a corpului lui. Acest lucru dăunează fantomei. Dar fiinţa
hristică a supus din nou, prin învierea ei, materia fantomei. La turmalină am văzut o restaurare a omului privind substanţialita-
tea lui, iar la diamant putem vorbi de o restaurare în privinţa formei lui. Prin învierea lui Christos forma corporalităţii omeneşti,
întunecată şi desfigurată, a devenit din nou luminoasă, întunecimea ei s-a transformat în lumină şi de aceea poate să trăiască
din nou în lumină, fiind fără păcat şi fără greutate. Lăsând diamantul să strălucească în lumina Soarelui într-o zi de miez de
vară, putem procura serbării creştine a Sânzienelor o deosebită strălucire.
15
Iulie (Rac)
TOPAZ
I. Numele derivă din numele insulei Topazos din Marea Roşie unde se găsea cel mai mult topaz în antichitate.
II. Analiza
Topazul este un mineral fluorurat. Grupul hidroxilic (-OH) ce este o parte componentă a mai multor minerale din zăcă-
mintele de pegmatite este aici înlocuit în mare parte cu fluor. Formula chimică: (OHF)2Al2/SiO4/.
Cristalizează în sistemul rombic-bipiramidal, deseori cu feţe multiple, fie singular fie în druze fie în mod compact sau
grosier. Duritatea 8, densitatea 3,5-3,6. Topazul curat nu are culoare, cel mai des este transparent sau translucid. Când e colo-
rat, poate fi de la galben ca vinul sau galben ca mierea, roz, mov, albastru, ultramarin, verde marin la verde. Expus la lumina
Soarelui se decolorează. Anumite soiuri de topaz galben devin de culoare roz după încălzire; de obicei are mult incluziuni li-
chide. Se găseşte în pegmatite şi în granitul pneumatolitic, câteodată în apropierea zăcămintelor de gnais, formându-se din fel-
dspat ce se găseşte printre granit şi pegmatite. Prin metamorfoză de contact se poate forma în rocă de turmalină sau chiar ca
rocă de topaz. În ansamblu frecvenţa lui este limitată.

Dacă facem o privire de ansamblu asupra geochimiei hidrotermale unde avem şi topazul ca mineral fluorurat, atunci
avem în cavităţile pegmatitelor elementele F, P, Ca şi St în fluorină, apatit, topaz şi casiterit. Aceste minerale au coresponden-
tul lor în produsele şi substanţele pe care le găsim în dinţii, în limba şi în ficatul omenesc, adică în acea parte a sistemului me-
tabolic ce stă la baza nutriţiei, şi în special a sistemului gustativ. De fapt Rudolf Steiner ne arată că topazul a luat naştere în
acele timpuri când s-a pus baza simţului gustativ al omului.

Simţul gustativ are ca bază un al doilea simţ mai general. În gustul hranei Eul îşi dă seama de relaţia pe care o are hrana
cu ea însăşi, precum şi cu Eul ce o gustă (acru, amar, sărat etc.). dar mai există şi un gust spiritual. A aranja ceva cu gust, în-
seamnă a pune lucrurile la locul lor în conformitate cu relaţia lor cu restul lumii, la fel ca şi hrana care după ce a fost gustată
este asimilată de organism în conformitate cu proprietăţile ei. Bunul gust se bazează pe capacitatea de a simţi relaţiile şi tensiu-
nile intrinsece ale unei substanţe, unui obiect sau ale unei fiinţe. Acest lucru îl poate face numai altruismul. Acelaşi lucru se
poate afirma şi despre distribuţia în torace a aerului inspirat. Organismul devine tare şi sănătos când sufletul spiritualizat dez-
voltă prin Eul său fortificat tocmai altruismul. În culoarea lui blândă, galbenă ca mierea, topazul ne prezintă bunul gust al altru-
ismului ca o “strălucire luminatoare”. Şi aşa trebuie să fie şi în cazul nutriţiei şi respiraţiei spirituale. Sufletul se hrăneşte spiri-
tualiceşte dacă lasă într-un mod lipsit de egoism, ca spiritul să acţioneze şi să crească în el. Aşa cum spune Goethe în “Faust”-
ul său: “Hrana spiritelor este orice manifestare a iubirii cu caracter de eternitate ce domneşte în eterul liber şi duce la fericire”.
V. Viitor spiritual
Altruismul ce conţine ca germene impulsul pentru acţiune motivat de caracter. Prin altruism motivele acţiunilor devin
mai înalte şi mai curate. Acest lucru exprima Goethe într-o elegie din Marienbad: “Din pieptul curat se înalţă dorinţa de a se
dărui voluntar şi recunoscător unui principiu mai înalt, mai curat, care însă, deşi nu poate fi numit cu nume, ni se dezvăluie
mereu. Această dorinţă poate fi numită pietate”. Pietatea purificată a devenit realitate de viitor în Apocalips în imaginea topa-
zului.
16
August (Leu)
BERIL
I. Numele este de origine indiană. În limba pracrit din India această piatră se numeşte “verulija”.
II. Analiza
Berilele aparţin unui numeros grup de substanţe, minerale şi pietre preţioase, în care elementul beriliu joacă un rol pre-
ponderent, cum sunt printre altele: berilul, crisoberilul, alexandritul, fenakitul, helvitul, gadolinitul, milleritul, euclazul,
berillonitul, bromellitul. În mineralele sus enumerate se mai găseşte aluminiu, fier, mangan, calciu, potasiu şi ytriu. Formula
chimică a berilului este Al2Be3/Si6O18/H2O. Duritatea 8, densitatea 2,6-2,8. Cristalele formează coloane prismatice a căror lun-
gime poate să ajungă la mai mulţi metri; fac parte din sistemul dihexagonal-bipiramidal. Grila de cristale formează un inel
compus din 6 tetraedre de SiO2. Ceea ce priveşte berilul însuşi, acesta este un metal alcalin-pământos, de culoare gri-oţel, dur
şi casant, cu un punct de topire foarte înalt: pentru a topi un gram de beriliu este nevoie de 1128 calorii (pentru fier 315 calo-
rii). Totodată este foarte uşor, având greutatea specifică 1,84. Are proprietăţi asemănătoare cu cele ale aluminiului i magneziu-
lui. Conţine de multe ori metale colorate ca cesiu, rubidiu, sodiu, litiu, crom şi vanadiu. Berilul obişnuit este de obicei opac,
fără culoare, sau alb-gălbui, tulbure. Berilul nobil ia naştere din berilul curat incolor şi transparent. În antichitate lupa a fost
şlefuită din beril. Berilele nobile colorate pot fi considerate ca făcând parte din cele mai frumoase nestemate, ca acvamarinul
(albastru cu adaos de fier), morganitul (roz prin cesiu, mangan, cupru şi fier), berilul auriu (galben prin uraniu) heliodorul (ver-
de sau galben cu fier şi uraniu). Toate acestea iau naştere în zăcăminte de pegmatite, numai berilul cel verde, adică smaraldul
ia naştere prin acţiune de contact în mica cristalină pneumatolitică (ardezie micacee, calcare granuloase). Culoarea se datorează
înlocuirii a Al2O3 cu Cr2O3 şi/sau cu V2O3. Rareori se găseşte şi în pegmatite.

Ca şi argila (Al2O3), pământul de beril a luat naştere prin procese ale plantelor-minerale originare, procese ce au jucat
un mare rol în trecutul Pământului. Este vorba de frunzele şi părţile fructifere ale plantei originare care cristalizează în ardezii
şi feldspaţi. Toate mineralele de beril arată prin elementele care le compun (Al, Ca, K, Na, Fe, Mn) înrudirea lor cu mineralele
argiloase-micacee; iar formarea lor în cavităţi de pegmatite ne aduce aminte ca şi la alte nestemate din pegmatite (cum ar fi
topazul) de floralitatea plantei primordiale. Berilele de pegmatite îşi au originea într-un proces de evoluţie al plantelor-minerale
care corespunde cu crearea organelor de simţ ale omului. (Topazul - simţul gustativ; berilul - simţul gândului, adică formarea
intelectului).

Ceea ce este cazul aluminiului în corindon şi în topaz se întâmplă cu beriliul în cazul berilului: înălţarea substanţei de
bază de la încătuşarea pământească la lumină. Dar berilul este străbătut de mai multă lumină decât celelalte două. Transparenţa
berilului pur, incolor, ne indică transluminarea acestor metale alcalino-pământoase cum sunt beriliul şi aluminiul prin acţiunea
siliciului. La fel şi simţul gândirii, ce a luat naştere în timp o dată cu berilul, se poate identifica - ca nici un alt simţ - cu obiec-
tul său adică cu gândul altuia. Altfel nu ar putea înţelege unul pe celălalt. Dar puterea pe care simţul gândirii o dezvoltă cu-
prinde şi viaţa de simţire şi de sentiment. Prin acest lucru devine posibilă trecerea de la conştienţa de sine la conştienţa fiinţei
spirituale şi sufleteşti a altor fiinţe din lume. Iar prin conlucrarea gândurilor se naşte compasiunea şi din aceasta mila cea atot-
cuprinzătoare. De aceea această virtute care ni se arată în exterior în berilul atât de dur, poate fi numită o împreună-gândire,
compasiune şi chiar împreună-vrere conştientă şi înţelegătoare. La baza gândirii stă aici o putere ce vine din inimă, iar la baza
intelectului înţelepciunea.
V. Viitor spiritual
Una din cele mai mari enigme ale omului este vocaţia lui pentru libertate. Libertatea constă într-un raport: de la ce? prin
ce? şi în ce scop? Ea este o problemă a inimii. Omul cu adevărat liber este acela care este capabil să gândească, să simtă şi să
voiască gândul, simţirea şi vrerea altuia, şi anume din lăuntrul inimii lui de parcă ar fi ale lui proprii. Cel mai extraordinar
exemplu pentru acest lucru este cartea “Enigmele filosofiei” a lui Rudolf Steiner. Aici orice cuget s-a născut din el însuşi în
conformitate cu enigmele lumii şi de aceea este înţeles şi redat în sensul lui cel mai adânc. “Puterea sensului” l-a luminat pe
autorul Apocalipsului când în şirul imaginaţiei nestematelor i s-a arătat puterea de viitor a berilului, pentru care s-ar mai putea
spune: “inimă luminată în zodiacul Leului”, purtată de entuziasm pentru libertate.
17
Septembrie (Fecioară)
CRISOLIT
I. Numele este compus din cuvintele aur (chrysos) şi piatră (lithos). Crisolit înseamnă deci piatră de aur.
II. Analiza
Crisolitul aparţine micului grup al olivinelor. Formula generală este (Mn,Fe2)2(SiO4). Cristalizează în sistemul rombic-
bipiramidal în cristale mixte de:
1. Ortosilicat de magneziu sau forsterit.
2. Ortosilicat de fier sau fayalit.
Primul, Mg2SiO4 are densitatea 3,22, punctul de topire 1890°. Al doilea, Fe2SiO4 are densitatea 4,34, punctul de topire
la 1205°.
Se poate găsi sub formă de olivină propriu-zisă, având 80% forsterit şi 20% fayalit cu densitatea de 3,43, de hialosiderit
care are 66% forsterit şi 34% fayalit, densitatea 3,6, şi de hortonolit care are 30% forsterit şi 70% fayalit, iar densitatea 4,01.
Forsteritul fără impurităţi este incolor sau de un galben deschis. Olivina poate fi verde-gălbui, verde-măslin, verde-
sticlă, verde-negru, în nuanţe mai deschise sau mai închise. Fayalitele bogate în fier sunt negre-opace, de multe ori cu luciu
metalic.
Zăcăminte:
1. Olivinele bogate în magneziu predomină în rocile eruptive bazice şi ultrabazice câteodată formând ele singure roca,
numită peridotit, dunit sau gabbrou olivinic. În bazaltul şi diabazul de olivină, olivina se găseşte sub formă de incluziuni porfi-
rice sau bulbi.
2. Olivinele bogate în fier se găsesc în cavităţi pneumatolitice precum şi în crăpăturile rocilor de serpentin.
3. Sub formă de cristale de mărime de 1 cm olivina se găseşte în meteoriţi pietroşi şi în meteoriţi micşti, mai ales în
pallasite, într-o reţea de fier-nichel.
4. În ardezia cristalină ale zonelor profunde ale Pământului, olivina se găseşte sub formă de eclogit.
5. În zonele de contact ale marmurei se găsesc olivine ce nu au în componenţa lor fier iar în sedimentele de fier brun se
găsesc olivine bogate în fier.
Ca nestemată crisolitul este perfect transparent şi are culoare de olivă (verde-măslin). Zăcămintele sunt rare: Marea Ro-
şie, Brazilia, Boemia.

Rocile verzi precum şi nestematele incluse în ele ca nefritul, jadeitul, diopsidul, epidotul, vesuvianitul dar şi diamantul
îşi au originea în stadiul solar al evoluţiei. În rocile verzi bazice şi ultrabazice (cum ar fi gabbroul, serpentinul, diabazul şi
kimberlitul) magneziul joacă, pe lângă siliciu, un rol foarte important. În aceste minerale s-a mineralizat un proces de viaţă
primordial ce a avut loc când Soarele şi Pământul erau încă unite, iar plantele-minerale, suspendate încă în atmosferă, se for-
mau sub acţiunea internă a soarelui. Magneziul cu purtătorul activităţii solare în lumină şi fierul ca purtător al vieţii solare în
oxigenul atmosferei, se unesc cu mijlocitorul pentru lumină care este siliciul; acesta din urmă are cea mai mare importanţă şi
pentru om, pentru organele lui de simţ cum ar fi ochii şi pielea. În triada Mg - Fe - Si se reflectă acţiunea vechiului Soare. Ace-
eaşi activitate o găsim în olivinele meteoriţilor unde tocmai se poate găsi crisolitul.

Culoarea verde-aurie a crisolit-olivinelor, o culoare de plantă, este unică în felul ei. În ea este legată o tonalitate de viaţă
de culoare verde cu o tonalitate solară aurie în aşa fel încât ele, deşi legate între ele, pot fi sesizate şi fiecare separat. Parcă ar fi
interacţiune între Soare (galben-auriu) şi Pământ (verde). Acelaşi lucru se realizează în mişcarea de rotaţie a Pământului, care
face ca Pământul să se expună în mod ritmic influenţei solare. o asemenea alternanţă caracterizează şi relaţia între ochi şi ure-
che. În privirea spre exterior ochiul îşi revarsă puterea spre afară, iar când privirea este întoarsă în jos el exprimă reţinere. Ace-
eaşi alternanţă o avem şi în virtutea numită politeţe. Când ochiul, un organ atât de activ, priveşte lumea fără a dori ceva pentru
el însuşi, o poate face datorită acestei însuşiri. De aceea Rudolf Steiner spune că crisolitul a luat naştere o dată cu naşterea sim-
ţului vederii.
V. Viitor spiritual
În metabolismul ce se desfăşoară în mod inconştient sunt active puteri înalte; ele sunt în stare să purifice substanţele
conţinute în hrană de legile pământeşti şi să le readucă aşa-zicând la originea lor cosmică; acest lucru face posibil ca ele, redo-
bândind însuşirile lor feciorelnice, să poată fi folosite pentru zidirea corporalităţii omului. Această lume enigmatică a metabo-
lismului îşi are creierul în plexul solar, iar în rinichi un fel de ochi ce privesc spre interior, în special spre sângele care circulă.
În domeniul sufletesc, acest lucru fizic îi corespunde virtutea politeţii, ce dă prioritate fiinţelor şi substanţelor faţă de interesele
proprii. Dacă politeţea devine un simţ de tact al inimii, atunci fiinţa viitoare a crisolitului va putea duce la manifestarea “fiinţe-
lor din lume şi a lumilor în fiinţe”. Atunci ambianţa conservă altă ambianţă. În imaginea crisolitului în Apocalips ni se înfăţi-
şează o lume feciorelnică a viitorului, care este numită mireasa mielului.
18
Mihael (29 septembrie)
GRANAT
I. Numele derivă din latinescul “granum” ceea ce înseamnă grăunte. Granatum înseamnă deci nestemata granulată.
II. Analiza
Grupa granatelor conţine mai multe minerale ce se deosebesc între ele prin conţinutul variat de Mn, Fe, Ca, Mg şi Al
legate cu alte elemente cum ar fi cromul şi titanul, precum şi acidul silicic. Există şapte varietăţi:
1. Granatul argilos de mangan (spessartin), galben, gălbui, brun-roşiatic până la brun închis. Se găseşte în pegmatite:
Mn3Al2/SiO4/3.
2. Granatul argilos de calciu (grosular), incolor, albicios, verde, brun-gri, roşiatic: Ca3Al2/SiO4/3. Se găseşte în roci cal-
caroase de contact.
3. Granatul calcaro-feros (andradit), brun, roşu, verde, negru. Topazoidul este verde-gălbui. Ca3Fe2/SiO4/3.
Diamantoidul are culoare verde de smarald. Se găseşte ca mineral de contact în skarne.
4. Granatul calcaro-feros cu titan: melanit şi andradit, ambele de culoare neagră.
5. Granatul calcaros de crom: uvarovit de culoare verde-smarald. Ca3Cr2/SiO4/3. Se găseşte în skarne.
6. Granatul argilos de magneziu, pirop, de culoare roşie ca sângele până la roşu închis, aproape negru. Mg3Al2/SiO4/3.
Se găseşte în roci de olivină, în kimberlit împreună cu diamantul, în eclogit şi serpentinite.
7. Granat argilos de fier, almandin sau granatul comun; roşu până la negru-roşiatic, roşu-albăstrui. Fe3Al2/SiO4/3. Se gă-
seşte în ardezii cristaline, în granit şi în gnais.
De remarcat că toate aceste minerale, deşi atât de diferite în compoziţia lor, cristalizează mai ales în sistemul rombo-
dodecaedric parcă ar fi o picătură sau un grăunte cristalizate. Mărimea grăunţelor poate fi de la microscopică până la dimensi-
unea de 1 cm. Granatul este foarte răspândit, făcând parte din diferite roci. În ardezie este cristalizat complet - pe toate laturile -
ca şi smaraldul, ceea ce înseamnă că cristalele lui s-au format înainte ca ardezia să se fi solidificat definitiv. Formează şi roci
întregi.

Prin armonia lui de culori, granatul arată între rocile de ardezie verde sau gri ca nişte fructe coapte. În ardezia verde,
verde-gri sau verde-smarald el apare roşu, brun sau galben. În serpentinitele sau skarnele roşii-gălbui apare granatul verde.
Cele mai frumoase granate sunt cele din eclogite în tovărăşia unui piroxen verde numit omfazit - o imagine pentru armonia
senină a vieţii mineralelor-plante în stadiul solar al Terrei - şi ne aminteşte de un măr cu frunze verzi şi fructe îmbujorate. În
granatele roşii şi roşu-brune fierul este trivalent - înrudit cu roşul sângelui -, în cele verzi bivalent - înrudit cu verdele plantelor.
Dar în amândouă aceste forme se întrevede un principiu superior, care le leagă. “Granatul roşu face parte din acele nestemate
ce în antichitate şi în evul mediu aveau numele de carbuncul; prin acest termen s-a pus accentul pe culoarea lor înrudită cu cu-
loarea sângelui, neţinând seama prea mult de substanţialitate. S-a considerat că asemenea pietre reprezintă polaritatea opusă -
castă şi lipsită de pasiuni - a sângelui omenesc” spune Cloos.

În citatul de mai sus vedem exprimat deja secretul granatului. Novalis evocă acest secret şi mai clar într-al său
“Heinrich von Ofterdingen”:
Această piatră are granată,

Un semn enigmatic în al ei sânge,
Parcă ar fi o inimă ce poartă
Imaginea unui necunoscut înger.
Piatra scânteiază din ale ei adâncuri
Inima trăieşte în năvală de lumină:
În piatră luciul şi-a găsit mormântul -
Va renaşte în inimă scânteia cea divină?
Cele şapte funcţii ale sângelui sunt:

1. El e purtătorul vieţii
2. Purtătorul substanţelor
3. Organul Eului
4. Producător de căldură
5. Mijlocitor între trup şi suflet
19
6. În el se revarsă karma
7. El e mijlocitorul între respiraţie şi impresiile simţurilor.
Şi în final sângele ca creatorul şi mijlocitorul lui însuşi conţine în adâncurile lui toate stadiile de evoluţie ale trecutului
precum şi în germene toate stadiile viitoare. “Sângele este o sevă cu totul deosebită” constată Goethe. El e materie, dar are în-
suşiri spirituale şi sufleteşti. Cele 7 grupuri ale granatului ne aduc aminte de cele 7 funcţiuni ale sângelui.
V. Viitor spiritual
Boala cea mai gravă a sângelui este înstrăinarea de el însuşi, lipsa de concordanţă a omului cu el însuşi; pierderea iden-
tităţii prin pierderea spiritualităţii - ceea ce se exprimă prin frică. Orice fel de frică este ea însăşi boala prin excelenţă a sânge-
lui. Procesul de eliberare de frică a sângelui se face prin îndreptarea omului spre spiritul lumii, ceea ce se desăvârşeşte prin
acţiunea fierului în misterele mihaelice de toamnă (Rudolf Steiner). În imaginea cristalelor dodecaedrice ale granatului şi în a
lui culoare roşie ni se înfăţişează un sânge al viitorului care nu mai cunoaşte frică ci din cunoaşterea în spirit ne arată curaj pen-
tru spirit. De aceea în dimineaţa sărbătorii lui Mihael este bine ca granatul cel roşu, într-un înveliş verde, să fie aşezat pe masă.
20
Octombrie (Balanţă)
SARDIU
I. Numele derivă din cuvântul persan “serd”, ceea ce înseamnă roşu-gălbui. Există şi un oraş persan cu numele de
Sardes.
II. Analiza
Sardiul face parte din grupa agatelor. Poziţia lui în acest grup a fost discutată când s-a vorbit despre calcedonie şi cele-
lalte minerale silicioase, precum cuarţul. El este colorat în roşu prin prezenţa fierului, este deci un fel de carneol mai gingaş,
pentru că se prezintă sub formă de agat. Pe lângă culoarea roşie această piatră mai are şi un luciu brun ce se arată în vederea
din faţă, pe când roşul se manifestă prin transparenţă. Originar din India, a ajuns în antichitate în Europa prin intermediul perşi-
lor. Deoarece aparţine agatelor poate fi considerat după dubla lui culoare fie drept calcedonie fie drept carneol.
III. originea şi relaţia cu viaţa

Sardiul şi carneolul sunt agate ce au apărut pe lângă siliciu în cavităţi ale melafirelor; ei conţin acid silicic fibros, de
origină vegetală, iar forma lor a fost modelată după animale primordiale în stadiu de gastrulă. Pe măsură ce această gastrulă se
solidifica, în cavitatea ei ritmurile şi formele eterice de provenienţă cosmică şi-au putut găsi rezonanţă. După Walter Cloos în
acest stadiu cele trei regnuri ale naturii erau încă nediferenţiate. O dată cu formarea sardiului şi carneolului s-a format şi în om
un organ de simţ, al pielii, ce nu se diferenţiase încă, deşi era mai mult un simţ pentru căldură; mai târziu a apărut şi simţul
tactil (Rudolf Steiner). Carneolul şi sardiul reprezintă mai mult simţul tactil iar crisoprazul mai mult simţul pentru căldură.

Culoarea sardiului, văzută în transparenţă, este un roşu mai dulce decât cea a carneolului; văzut din faţă, sardiul arată un
reflex brun. Acest lucru a provocat o neînţelegere, deoarece mai târziu calcedonia brună a fost numită sardiu. Tonul brun al
sardiului roşu dă acestui mineral un caracter pământesc: roşului pasional i se asociază o stare de linişte cosmică; puterile sufle-
teşti ajung la o convivenţă cu existenţa lor materială. Avem aici o stare de mulţumire care nu are un caracter de saturaţie, de a
fi sătul, ci mai degrabă exprimă acordul cu felul existenţei. Atunci fiinţa se află în acord şi armonie nu numai cu existenţa ei ci
şi cu esenţa ei, adică cu ea însăşi. Aceste fine distincţii trebuie făcute, pentru a putea aprecia în mod just caracterul culorii sar-
diului. Acest acord şi această armonie este adevăratul echilibru al unei fiinţe între fiinţarea ei cosmică şi fiinţarea proprie.
V. Viitor spiritual
Se naşte întrebarea dacă imaginaţiunea sardiului în Apocalips se referă numai la culoarea nestematei sau dacă cuprinde
şi fundalul alb, aşa cum apare el în cazul agatelor, în special al calcedoniei. În acest caz culoarea roşie pe fundal alb ar simboli-
za armonia ce uneşte sufletul cu spiritul, aşa încât spiritualul să devină însufleţit, iar sufletul spiritualizat. Aceasta este starea de
echilibru pe care o găsim înscrisă în corpul nostru: în şoldurile şi în osul sacru. În această regiune se întâlneşte starea de echili-
bru între stânga şi dreapta cu aceea între sus şi jos precum şi între înainte şi înapoi; aici se află şi centrul de greutate al corpului
omenesc, punctul de susţinere al “balanţei”. În acest echilibru triplu găsim expresia corporală a libertăţii omului, ce corespunde
acelei înalte libertăţi lăuntrice, care este capabilă nu numai să primească libertatea, ci să o şi dăruiască. Această atitudine este
una aprobatoare nu numai pentru fiinţa ei proprie ci şi pentru fiinţele străine, aşa încât e liberă a-şi realiza ceea ce-şi propune.
Puterea purtătoare de viitor a libertăţii exterioare şi lăuntrice ni se înfăţişează în impulsul hristic, pe care-l găsim în maximul de
echilibru între devierile unilaterale ale puterilor răului; de aceea impulsul hristic poate face ordine în viaţa universală. În sardiul
persan autorului Apocalipsului i se înfăţişează tocmai această putere a Ierusalimului ceresc.
21
Noiembrie (Scorpion/Vultur)
SARDONIX
I. Numele este compus din cuvintele sardiu şi onix, accentul fiind pus pe onix. Înfăţişarea este tricoloră: roşul sardiului
este întovărăşit de negrul onixului, printre ele aflându-se calcedonia cea albă sau de culoare gri.
II. Analiza
Sardiul precum şi onixul ţin de mineralele silicioase cu fibre fine, adică de agate. Culoarea onixului este un negru nuan-
ţat în brun închis.

Şi pentru sardonix sunt valabile cele expuse despre agate în legătură cu sardiul. Avem şi aici un ritm dublu a
fibrilozităţii fine de origine vegetală şi a triplei culori ce s-a format în timpul solidificării în cavităţile agatului. Rudolf Steiner
afirmă că sardonixul stă într-o legătură spirituală primordială cu formarea simţului auditiv.

Deoarece auzul este un cu totul alt proces decât vederea, se poate pune întrebarea ce puteri spiritual-sufleteşti stau la
baza simţului auzului. În timpul vederii puterea vitală şi cea sufletească a ochiului se revarsă în afară, producând în interior o
imagine complementară. Urechea nu face acest lucru. Urechea nu are un răspuns complementar la acţiunea sunetului, acest
lucru desfăşurându-se în laringe. Urechea este o jumătate de organ, jumătatea complementară fiind organul vorbirii. De aceea
voinţa omenească se interpune altfel în procesul auditiv decât în cel vizual. Urechea neputând fi închisă impresiilor exterioare
ca ochiul, Eul omului are posibilitatea să acţioneze mai în libertate între imaginea exterioară şi cea complementară adică între
ureche şi laringe. Urechea pătrunde mai profund în lucruri decât ochiul. A auzi şi a asculta cu adevărat necesită o dăruire de
sine prin care nu se adaugă nimic celor percepute; pentru aceasta Eul trebuie să accepte şi să urmărească cu răbdare întregul
proces fără constrângere exterioară sau lăuntrică. Este vorba adică de o activitate care cuprinde, în pasivitatea răbdării, dar în
plină activitate a Eului, ceea ce i se revelează prin auz, făcându-l fie mai profund fie mai plat. Este un drum care merge de la a
auzi la a asculta şi până la a se uni cu cele auzite. Acest lucru reprezintă o trecere de la capacitatea sufletească a răbdării la ca-
pacitatea spirituală a audierii, a inspiraţiei. În ritmicitatea pluricoloră a sardonixului găsim expresia acestui fapt: în roşul sufle-
tesc îşi găseşte expresia o răbdare activă; în negru-brun se exprimă obiectul încă necunoscut; aceste două se leagă cu ajutorul
albului candid, care tace dar primeşte, mijlocind între subiect şi obiect cu o răbdare ascultătoare şi supusă.
V. Viitor spiritual
Este una din cele mai profunde enigme faptul că sectorului zodiacal al lunii noiembrie îi corespund două imaginaţiuni
atât de diferite ca acelea a scorpionului şi a vulturului. Ele se referă la rândul lor şi la părţi diferite ale corpului omenesc: prima
la organele de reproducere, a doua la cap. Însă Rudolf Steiner ne-a arătat - în legătură cu euritmia - că există o conexiune pri-
mordială între uter pe de o parte şi sistemul laringe-ureche pe de alta, aşa că unul din ele poate fi considerat a fi o metamorfoză
a celuilalt. De fapt şi reproducerea are trei faze: concepţia este perceperea sau primirea unei puteri creatoare, sarcina o conser-
vare interioară a ceea ce s-a primit iar naşterea este o exprimare, o exteriorizare a acestuia. Într-un viitor îndepărtat omul va
putea auzi şi percepe fiinţa omenească care se apropie dorind să se nască încarnându-se, îl va putea primi în răbdare în consti-
tuţia lui vitală şi sufletească oferindu-i o atitudine de înţelegere care nu vrea şi nu face altceva decât ceea ce vrea şi această
fiinţă. În acest viitor omul va dezvolta o putere de percepere superioară cu ajutorul căreia o concepere spirituală îl va face ca-
pabil să se reproducă. Scriitorul Apocalipsului este Apostolul Ioan, căruia i se atribuie simbolul vulturului, lui i se înfăţişează
în sardonixul spiritual al Ierusalimului ceresc acea înţelegere omenească care fiind inspirată de Cuvântul creator se găseşte într-
o unire perfectă cu voinţa dumnezeiască şi care este adevărata inspiraţie; o asemenea inspiraţie se manifestă prin sunete şi
trâmbiţe.
22
Decembrie (Săgetător)
SMARALD
I. Numele provine din cuvântul ebraic “barecvet”, care însă ar putea să fie de origine egipteană.
II. Analiza
Ceea ce s-a spus pentru grupul berilelor (august) este valabil şi pentru smarald, care face parte din punct de vedere chi-
mic şi mineralogic din berile nobile cum sunt acvamarinul şi morganitul. El se deosebeşte de acestea însă în privinţa modului
de formare, deoarece el nu poate fi găsit decât foarte rar în pegmatite şi celelalte minerale de beril, ci el poate fi găsit aproape
exclusiv în ardezia cristalină pneumatolitică sau hidrotermală (ardezia de mică şi calcar granular). Culoarea lui verde saturat se
datorează prezenţei de oxid de aluminiu, de crom sau de vanadiu.

Smaraldul se formează în ambianţa de ardezie stratificată sau în ambianţa calcaroasă animalo-vegetală a pegmatitelor.
El este un purtător al proceselor de transluminare în ardezie ca şi granatul. Formarea lui coincide cu formarea plexului solar al
sistemului nervos simpatic, care reglează mişcările vitale inconştiente şi devine conştient într-un anume grad în “simţul vital”,
cum ne spune Rudolf Steiner. Se mai poate constata că smaraldul este unul din puţinele minerale ce au păstrat stadiul lor moa-
le, ceea ce în origine a fost caracteristic şi pentru ardezie, în care smaraldul poate fi găsit; acest lucru îl deosebeşte de granat.
De fapt când smaraldul este proaspăt extras din ardezie este încă atât de moale că prin neatenţie poate fi uşor distrus. El trebuie
supus unei “uscări” lente, după care se face foarte dur.

Verdele profund şi saturat al smaraldului este purtătorul unei puteri sufleteşti deosebite. Rudolf Steiner ne aminteşte în
conferinţa lui de la Helsinki din 3 aprilie 1912 de calitatea morală deosebită a verdelui pur. Dacă omul poate pătrunde cu sim-
ţul lui moral verdele, atunci în el poate lua naştere, prin puterea curată a gândurilor cosmice, viziunea suprasensibilă. Atunci
omul îşi poate spune: “Acum îmi pot da seama ce vieţuieşte în mine când îmi fac reprezentări, când gândesc, când creez…”. Şi
dacă omul începe să exercite un control asupra a ceea ce gândeşte şi vorbeşte, dacă exercită un control al gândurilor şi în pri-
mul rând al limbajului, atunci el poate obţine puterile necesare pentru înţelegerea nu numai a proceselor metabolice, dar şi a
proceselor ce acţionează în gândire. “Simţul vieţii” se întrepătrunde cu simţul cugetului dacă omul reuşeşte să hotărască el în-
suşi ce să spună sau să nu spună, ce să gândească sau să nu gândească. Verdele de smarald se trezeşte la o viaţă suprasensibilă
în lăuntrul omului, dacă el reuşeşte să-şi stăpânească gândurile şi cuvintele.
V. Viitor spiritual
Cu ajutorul puterii ce sălăşluieşte în membrele superioare omul poate să facă din braţele şi mâinile lui un organ de ex-
presie al sufletului său. Iar cu ajutorul puterii ce sălăşluieşte în membrele lui inferioare el poate prin tensiune şi flexiune pre-
cum şi prin stat în picioare să facă din ele un organ de expresie a Eului. Aceste puteri primordial corporale îşi au originea în
puterile vitale ce izvorăsc din Eu şi care pot fi percepute ca fiind sănătoase sau bolnave de către plexul solar. Ele trăiesc ca
izvor de viaţă inconştient, ca un Soare inconştient în metabolismul şi în activitatea membrelor. Aşa încât controlul gândurilor
(evoluând) devine controlul vieţii, controlul conduitei în viaţă; conduită hotărâtă de un Eu ce a devenit învingător peste toate
iluziile şi slăbiciunile, pentru că a devenit capabil de a se metamorfoza mereu în înţelegerea pură şi liberă a realităţii şi a adevă-
rului. Acesta este acum “simţul vieţii” ce este capabil să dea vieţii un sens. În verdele de smarald al imaginaţiei în Apocalips
avem un element prin care toate idealurile vieţii primesc o putere care le umple cu “puterea fiinţării”, ceea ce le dă posibilitatea
de a trece de la ideal la real, de la devenire la existenţă.
23
Crăciun
CRISTALUL DE ROCĂ SAU DE CUARŢ
I. Numele: “Kyros” în limba greacă înseamnă ger, iar “krystallos” gheaţă. Grecii erau de părere că cristalul de rocă nu e
altceva decât un fel de gheaţă tare îngheţată sub influenţa înălţimii, unde a stat timp îndelungat şi de aceea l-au numit pur şi
simplu gheaţă, adică “krystallos”.
II. Analiza
Grupul cuarţului (bioxid de siliciu) cristalizează în şase forme diferite:
1. cuarţul trigonal. El se transformă la 573° în
2. cuarţul hexagonal.
3. Tridimitul rombic. Acesta se transformă la 120° în
4. tridimitul hexagonal.
5. Cristobalitul tetragonal. Acesta se transformă la 200° în
6. cristobalitul cubic.
Se vede deci cât de sensibile sunt la acţiunea căldurii diferitele forme cristaline ale cuarţului. La temperatură obişnuită
bioxidul de siliciu, SiO2, cristalizează în sistemul trigonal-trapezoedric. În realitate însă nu ia niciodată aspect complet trigonal
ci, concrescând paralel cu el însuşi formează prisme hexagonale în piramide de obicei romboedrice. Acest fenomen se numeşte
concrescenţă paralelă. În formaţiunile gemelare (macle) atât de des întâlnite ale rocii de cristal acest lucru merge mai departe,
dând naştere la 10 varietăţi. Patru din ele sunt frecvent şi binecunoscute, celelalte şase se găsesc mai rar. Aceste concrescenţe
de formă lamelară, unde perechile gemene se întrepătrund ca într-un fel de spirală, în aşa fel încât cristalul însuşi apare torsio-
nat, sunt foarte caracteristice pentru cristalul de rocă. Bioxidul de siliciu din care el este format, formează 75% din substanţiali-
tatea chimică a crustei minerale a Pământului. 14% din aceasta este chiar cuarţ pur. Această scoarţă este deci din punct de ve-
dere practic din acid silicic, iar a şaptea parte din ea din cuarţ. Cristalul de rocă este complet incolor şi transparent, însă se co-
lorează gri foarte uşor de urme fine de metale pe care le poate conţine. Avem deci varietăţi colorate ale lui cum ar fi citrinul (de
culoarea lămâii), ametistul (mov), cuarţul fumuriu până la morionul cel totalmente negru. Cristalul de rocă nu are putere de
refracţie atât de pronunţată ca diamantul şi deci nu are nici sclipirea focoasă a acestuia. În claritatea, puritatea şi frumuseţea
dezinteresată el poate fi considerat lumină condensată.

Timpul de formare a acidului silicic este la începutul evoluţiei pământeşti. Înainte, precum şi după separarea Soarelui de
Pământ s-au format - ne spune Rudolf Steiner - pe traiectoriile luminii şi ale căldurii plantele primordiale eterice aducând cu
ele din Soare siliciul primordial mai înainte în stadiu eteric, mai pe urmă în stadiu de “gel” ca purtător de lumină şi făuritor de
forme. Deci siliciul nu este numai substanţa principală a Pământului ci şi organul de simţ al acestuia (vezi “Cursul pentru agri-
cultori”). El este organul de simţ al regnului mineral dar totodată stă la baza tuturor simţurilor şi proceselor de percepţie ale
plantelor, ale animalelor şi ale omului.

Toate simţurile omului au ceva comun: un fundament ce stă la baza tuturor percepţiilor senzoriale specifice precum şi a
organizaţiei noastre senzoriale generale. Acesta este capacitatea de a putea mijloci într-un mod dezinteresat între univers şi
fiinţa singulară, între obiect şi subiect. Este puterea de mijlocire, ce stă la baza tuturor simţurilor. Această bază a fost pură, ne
relatează Rudolf Steiner în a sa “Ştiinţă ocultă”, prin colaborarea Spiritelor Iubirii (a Serafimilor) cu Arhanghelii sub forma
unor “arhetipuri de lumină”. Substanţa şi puterea date de Serafimi au fost primite de Arhanghelii care, punând bazele organelor
de simţ ale omului, au creat totodată şi nestematele. Căci mai tuturor nestematelor le stă la bază substanţa silicioasă. Şi ele, ca
şi organele de simţ, au fost create din puterea şi din substanţa iubirii, a iubirii care nu merge de la o fiinţă la alta, ci care s-a
desprins de fiinţele spirituale ce au creat-o şi se găseşte liberă în univers pentru a putea fi încorporată oricând organelor senzo-
riale. Este lumină sub formă de iubire şi iubire sub formă de lumină, amândouă formele fiind sensibilitate dezinteresată. De
fapt siliciul, cuarţul, cristalul de rocă îşi trage originea din regiunea Serafimilor, de deasupra regiunii împărţite în doisprezece a
Heruvimilor. Substanţa primordială a siliciului trăieşte aşadar în cele douăsprezece simţuri ale omului, în întregul Pământ pre-
cum şi în regnul animal şi vegetal. Ea este simţ dar mai este în acelaşi timp şi sacrificiu şi iubire. Acest domeniu ne este descris
în Apocalips (4,6) ca “marea de sticlă”, ceea ce poate fi interpretat (aşa cum a fost interpretat mai târziu) ca “cerul de cristal”.
V. Viitor spiritual
Omul are douăsprezece simţuri. Dar el nu ar putea să vadă şi nici să audă, dacă pentru fiecare din acestea Eul lui nu ar
putea apela la conţinutul senzorial, adică la substanţa de iubire a Serafimilor. Căci Eul este acela care percepe sprijinindu-se pe
simţuri. În acest Eu este însă prezent un simţ central unitar care este activ în toate simţurile. Omul are însă şi posibilitatea de a
24
nu distribui puterea acestui simţ central celor douăsprezece simţuri, ci de a o păstra şi concentra pentru a o folosi ca un simţ
spiritual. O poate îndrepta către Christos, care a venit pe Pământ. Acest lucru devine posibil atunci când conştienţa perceptivă a
capului se uneşte cu simţirea perceptivă a inimii în aşa fel că omul poate să perceapă printr-un simţ unitar în care se contopesc
perceptibilitatea generală lăuntrică a celor douăsprezece simţuri, conştienţa capului, simţirea inimii şi voinţa Eului într-un tot
unitar. Atunci omul poate să perceapă cât de mult şi cât de adânc este perceput el însuşi de către Christos. Atunci a venit sărbă-
toarea Crăciunului. De aceea cristalul de rocă poate fi aşezat de Crăciun în faţa ieslei ca un simbol al puterii de percepere
christice.

010 Cum Se Dobandesc Cunostinte Despre Lumile Superioare

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

010 Cum Se Dobandesc Cunostinte Despre Lumile Superioare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Friedrich BENESCH

Traducere: dr. Ioan Roland

Pietrele preţioase şi fiinţa lor pentru Pământ, om şi cosmos - 3

Bibliografie Rudolf STEINER:

- “Apocalipsul după Ioan”, 13 conferinţe, Nürnberg 1908, GA 104

Pietrele preţioase şi fiinţa lor pentru Pământ, om şi cosmos.

I. Numele provine de la un oraş antic de pe lângă Bosfor.

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

I. Originea numelui: de la grecescul “sappheiros” împrumutat de greci de la denumirea ebraică “sappir”.

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

I. Numele îşi trage originea din ebraicul “jaschpe”.

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

Această piatră are granată,

Cele şapte funcţii ale sângelui sunt:

III. originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

CRISTALUL DE ROCĂ SAU DE CUARŢ

III. Originea şi relaţia cu viaţa

IV. Virtuţi sufleteşti

S-ar putea să vă placă și