FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ JUSTINIAN PATRIARHUL

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
ȘCOALA DOCTORALĂ DUMITRU STĂNILOAE

Semnificația nous-ului în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul. Mărturisirea

puterii unificatoare a minții în contextul cercetărilor actuale ale neuroștiințelor
- REZUMAT -

Coordonator științific
Conf. dr. Adrian Lemeni

De acord,
Doctorand
Pintilie Alexandra Irina (Săftoiu)

București
2022
CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT
Introducere 5

1. Implicații filosofice, teologice și context 11

1.1. Implicațiile contextului filosofic și teologic asupra antropologiei maximiene 12

1.1.1. Influențe ale filosofiei în antropologia Sfântului Maxim Mărturisitorul 12
1.1.2. Repere ale teologiei predecesorilor Sfântului Maxim Mărturisitorul privitoare la funcțiile
sufletului 36

1.2. Sensuri și corespondențe între minte (nous), rațiune (dianoia) și simțire (psyche) 48
1.2.1. Minte, rațiune și simțire în antropologia maximiană 49
1.2.2. Mișcarea nefirească a rațiunii prin simțuri spre materie și lucrarea firească a minții 63

2. Analiza capacităților funcțiilor sufletului în antropologia Sfântului Maxim

Mărturisitorul 70
2.1. Logica plăcerii și a durerii în destabilizarea echilibrului sufletului 70
2.1.1. Gândire sau imaginație, o minte nelucrătoare? Puterea imaginației situată între minte și
simțire 71
2.1.2. Dorința contrară plăcerii simțurilor – alipirea sufletului de lumea sensibilă 79
2.1.3. Căutarea permanentă a satisfacțiilor și pervertirea către patimă – efecte asupra minții 85

2.2. Logos-ul firii umane 94

2.2.1. Relația omului cu lumea inteligibilă și cu lumea sensibilă 95
2.2.2. Accederea naturii umane (λόγօς φύσεως) la un mod de existență (τρόπος ὑπάρξεως)
supranatural (Logos și tropos) 100
2.3. Înclinația voinței (gnômè) și necesitatea alegerii (proairesis) 107
2.3.1. Funcția psihică a voinței în antropologia maximiană 108
2.3.2. Libertatea alegerii 115
2.3.3. Transferul energiilor trupului în energia spirituală, unitară a sufletului 120

3. Posibilitatea de restabilire a puterii unificatoare a minții, în gândirea Sfântului Maxim

Mărturisitorul 126

1
3.1. Facultatea noetică a sufletului și distincția dintre intelectul spiritual (νoῦς) și intelectul
analitic (διάνοια) 126
3.1.1. Nous, prima putere a sufletului 126
3.1.2. Cunoașterea directă, liberă a minții (nous) și cunoașterea mediată a rațiunii (dianoia) 133
3.1.3. Conlucrarea celor două energii ale sufletului, cea noetică și cea rațională 139

3.2. Premisa actualizării puterii de vedere unificatoare a minții 147

3.2.1. Ruperea firii umane – începutul separației operează la nivel mental 148
3.2.2. Necesitatea minții de a se uni cu virtutea 157
3.2.3. Dobândirea minții lui Hristos și a înțelegerii superioare a realității 163

4. Cercetarea din neuroștiințe asupra influențelor funcțiilor cerebrale și mărturisirea

funcției integratoare a minții 169
4.1. Noua „neurobiologie” a minții și neuroplasticitatea – evidențierea stării sufletești
imprimate în trup 173
4.1.1. Reciprocitatea structurală între minte și trup. Raportul de solidaritate între sistemul
nervos și suflet 174
4.1.2. Manifestarea personalității și a particularității sufletului prin trup 182
4.1.3. Mintea emoțională și mintea analitică. Rolul acțiunii proceselor afective (emoții,
sentimente) asupra stărilor mentale 190
4.1.4. Corespondențe între circuitul neuronal și minte 197

4.2. Presiunea exercitată ideologic de scientismul reducționist în contextul cercetărilor din

neuroștiințe 208
4.2.1 Explicații reducționiste pentru natura minții și a conștiinței 209
4.2.2 Finalitatea biologică a creierului 224
4.2.3 Poziții ale scientismului reducționist și ale gnosticismului în contextul cercetărilor actuale
din neuroștiințe 229
4.2.4 Cauzele crizelor la nivel mental 234

2
5. Relația de coresponență dintre rezultatele neuroștiințelor și antropologia maximiană
în privința puterii unificatoare a minții umane 241

5.1. Cunoaștere discursivă și contemplare intuitivă 242

5.1.1. Integrarea informațiilor prin mecanismele neuronale și prin facultățile sufletului 242
5.1.2. Facultățile sufletului – realități de sine stătătoare 250

5.2. Creierul uman receptează sau generează experiențe spirituale? 259

5.2.1. Teoria localizării 260
5.2.2. Evaluare critică din perspectiva teologiei asupra teoriei localizării și a neuroteologiei
266
5.2.3. Mintea, conștiința – fenomene ireductibile la obiectiv 274
5.2.4.Valorificarea antropologiei maximiene în contextul rezultatelor din cercetarea
neuroștiințelor 282

6. Valorificarea perspectivei unificatoare a Sfântului Maxim Mărturisitorul în contextul

dispersiei și fragmentării existente la nivelul minții și al amplificării acestora în societatea
informațională actuală 289

6.1. Cultura divertismentului și suprainformația promovate de mediul tehnologic – factori

care deteriorează capacitatea de concentrare și contemplare a minții 290
6.1.1. Seducția și manipularea prin comunicarea de masă – determinanți ai pasivității minții și
ai regresului mental 290
6.1.2. Cultivarea puternică a imaginarului și efectele ei în societatea actuală 302
6.1.3. Domnia insignifiantului și substituirea sensului 310

6.2. Unificare și contemplație 320

6.2.1. Dispoziția minții de unificare a facultăților sufletului 320
6.2.2. Funcția de mediere la care este chemat sufletul 326

7. Considerații finale 333

8. Bibliografie 336

3
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Introducere

Lucrarea cu titlul Semnificația nous-ului în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Mărturisirea puterii unificatoare a minții în contextul cercetărilor actuale ale neuroștiințelor
realizează o legătură firească între antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul și
cercetarea din domeniul neuroștiințelor cu privire la existența și semnificația minții.
Actualitatea ei este dată de interesul științific foarte crescut în ultimul timp cu privire
la natura și activitatea minții. Acest subiect este supus dezbaterii și investigațiilor în tot mai
multe domenii de cercetare, iar rezultatele obținute (care au la bază tendința de a unifica într-
un singur cadru conceptual psihologia comportamentului cu psihologia cognitivă,
neuroștiințele și biologia moleculară) sunt intens popularizate și receptate prin intermediul
tehnologiei media. De asemenea, un alt aspect care ține de actualitatea temei îl reprezintă
prezența unui număr tot mai mare de afecțiuni psihice sau tulburări mentale, în condițiile în
care este cunoscut faptul că sănătatea mentală este cea care asigură starea de bine a unei
societăți și de cele mai multe ori importanța ei prevalează în raport cu sănătatea fizică (în
Uniunea Europeană, la ora actuală tulburările mentale afectează unul din patru cetățeni și sunt
însoțite de risc crescut de sinucidere). În acest context, atribuirea unei naturi materiale
mentalului a declanșat (după cum constată medicii specialiști în domeniu) o dependență de
substanțele psiho-farmacologice, făcând dintr-o problemă dificilă, una imposibil de rezolvat.
Importanța temei este dată în primul rând de sesizarea impactului masiv negativ asupra
psihicului uman, produs de convergența ideologiilor de tip transumanist cu științele și cu
mediile tehnologice, precum și de identificarea consecințelor promovării reducționismului
psihofizic, antireligios, bazat pe biologie și pe informații arheologice. Astfel, acceptarea teoriei
„producerii” conștiinței din materia trupului, respectiv din creier, îl aduce pe om la
imposibilitatea de a mai stabili o relație cu Dumnezeu, mai ales pentru că vindecarea lui (acolo
unde este cazul) ține de acum de știință și de tehnologie. Totodată, relevanța temei este dată de
abordarea problemelor și a efectelor acceptării tot mai largi, cu ajutorul comunicării de masă,
a ideologiilor despre o umanitate viitoare, transumanismul în care noile științe și tehnologii vor
interveni în modificarea abilităților mentale și fizice ale omului. Lucrarea propune ca teză
specifică faptul că natura și puterea unificatoare a minții (facultate a sufletului) așa cum le
dezvoltă antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul (în general literatura

4
patristică) sunt mărturisite și în cadrul cercetărilor actuale ale neuroștiințelor, fără să excludă
celelalte domenii de cercetare.
Sfântul Maxim Mărturisitorul arată rolul special al nous-ului în ceea ce presupune
puterea unificatoare a minții, dar și a lucrărilor manifestate în trup, vocația minții nu este legată
doar de gândire, ci ea structurează specificitatea omului ca persoană,. Având în vedere legătura
profundă dintre suflet și trup, a modului în care mișcările sufletului (gânduri, intenții, stări de
spirit) se manifestă concret în trup și reciproc, acțiunile trupului se răsfrâng în suflet, este
subliniată iconicitatea minții, realitatea fundamentală a faptului că mintea nu este chemată să
evadeze din trup (influența filosofiei dualiste din antichitate), ci să se întoarcă în trup, înspre
sine, să se adune în cele dinlăuntru și să coboare în inimă, adâncul ființei omului. Plecând de
la specificitatea credinței creștine, mărturisite prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu (Cuvântul
S-a făcut trup), Sfântul Maxim Mărturisitorul fundamentează în cheie hristologică, inclusiv
antropologia. Omul este creat conștient ca expresie a chipului Spiritului conștient necreat, iar
cele două subiecte intră în dialog prin intermediul conștiinței1. În timpul rugăciunii, prin
intermediul facultății noetice omul are conștiința că se află înaintea lui Dumnezeu, rugăciunea
nefiind o preocupare de sine, ci de relația cu Dumnezeu și de apropierea de El. Această simțire-
conștientizare a lui Dumnezeu este o înțelegere ce aparține minții, o certitudine că L-a găsit și
că se află în fața Lui. Omul simte o realitate în plus, presiunea unei prezențe personale Care îl
susține și îl iubește, altceva decât realitatea propriului subiect, Îl sesizează de fapt pe
Dumnezeu, pentru că în El se reflectă mintea sa.
Lucrarea pleacă de la necesitatea unui răspuns pe tema minții, în contextul creat de
curentul reducționist în cercetare, de ideologiile ce îi stau la bază și de promovarea făcută prin
mediile tehnologice, care susțin și recunosc științei secularizate monopolul cunoașterii despre
om și univers. Tema este elaborată sistematic, apologetic întrucât oferă posibilitatea de a pune
concluzii în vederea stabilirii unei relații de corespondență între antropologia teologică
maximiană și cercetarea științifică. De asemenea, recunoașterea venită din partea domeniilor
științifice cu privire la natura non-materială a facultăților sufletești, între care mintea are
capacitatea de a sesiza direct realitatea și independent de demonstrația științifică, are o
importanță semnificativă pentru cei care așteaptă o poziție și din această sferă a cunoașterii.

1
Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 394.

5
 Capitolul 1 - Implicații filosofice, teologice și context
În primul capitol, intitulat Implicații filosofice, teologice și context, sunt identificate
repere din Tradiția filosofiei antice, care a oferit antropologiei teologice a Sfântului Maxim
Mărturisitorul, o parte din elementele constitutive, continuitatea și unitatea dintre cele două
fiind dată de abordarea dimensiunii metafizice a omului. De asemenea, psihologia dezvoltată
în Tradiția filosofiei antice a reprezentat reperul esențial pentru viitoarele cercetări din
domeniu. Ideea centrală a acestui capitol se bazează pe faptul că tema unificării facultăților
sufletului, tratată în profunzime de Sfântul Maxim Mărturisitorul, a fost abordată inițial în
Tradiția filosofică a Antichității. Aceasta a accentuat importanța predominării rațiunii divine
asupra rațiunii umane și implicit asupra trupului, pentru asemănarea și unirea omului cu
Dumnezeu. De asemenea, cuprinsul primului capitol accentuează importanța unei realități: pe
matricea Tradiției filosofice amintite au luat naștere științele naturale.
Este reliefat un cadru psihologic general, stabilit prin sistemele filosofice ale
predecesorilor Sfântului Maxim Mărturisitorul, întrucât acestea conțin elemente ce au
influențat întreaga Tradiție creștină pe care o reflectă și o dezvoltă și Sfântul Maxim
Mărturisitorul. Modelul antropologic de la care a plecat el, pentru a arăta în lumina hristologiei
un om nou în Hristos, are elemente care se regăsesc în filosofia lui Pitagora, Socrate, Platon,
Aristotel. Pentru cei menționați, valența religioasă și ascetică reprezintă experiența întoarcerii
către adevăr de la iluziile societății care fascinează. Iar în privința naturii sufletului, aceasta a
fost postulată: imaterială, indivizibilă (conceptul unității sufletului care stă la baza existenței
lui, va fi dezvoltat pe larg de către Sfântul Maxim Mărturisitorul) și imperceptibilă.
Pe parcursul acestui capitol este evidențiată caracteristica gândirii Tradiției filosofice
antice, ierarhia sau ordinea bine stabilită în creație și care reclamă necesitatea unui anumit mod
de viață ce susține lucrarea rațiunii umane spre aflarea adevărului: omul virtuos merge pe
urmele trasate de divinitate și este preschimbat în adevărata ființă omenească, restaurat (p.
17). Inteligența prin care omul cuprinde într-o știință totală realitatea la care nu are acces prin
raționamente, este voũs-ul (ceea ce noi numim mintea), puterea sufletului care poate reface
unitatea lumii și a spiritului. Acest concept platonic este o anticipare a rolului de mediator al
omului, dezvoltat de Sfântul Maxim Mărturisitorul, și constă în depășirea diviziunii dintre
lumea inteligibilă și cea sensibilă. Însă Platon a anticipat intrarea lumii în era tehnologică, etapă
inevitabilă în istorie, datorată abuzului de funcția discursivă a rațiunii, sesizat încă din vremea
sa, fapt ce avea drept consecință îndepărtarea de spiritual.
Astăzi capacitatea de înțelegere a noțiunii de minte este limitată la un termen tehnic,
însă mintea nu reprezintă pur și simplu „organul” gândirii, ci este, după cum precizează Sfântul

6
Maxim Mărturisitorul (Răspunsuri către Talasie): baza subiectului uman, sau a persoanei,
principiul nu doar al rațiunii, ci și al celorlalte puteri sufletești, o explicație abordată pentru
prima dată de Socrate2. Departe de a fi deosebită de suflet, mintea este sufletul propriu-zis,
locul de dincolo de catapeteasmă3. Într-un contrast izbitor, gândirea tehnicizată insistă să ne
convingă că viața este redusă la procese fizice, chimice, ceea ce desfigurează chiar conceptul
de viață și de persoană, pentru că elimină viața însăși în esența ei. Astfel cultura științifică a
reușit să dezvolte paradoxul autonegării vieții ca mod de viață, întrucât ceea ce ne reprezintă
ar fi legat doar de cunoașterea științifică, iar aceasta depinde direct de progresele științei, ale
tehnologiei, abordarea medicală, fizico-matematică, toate fiind considerate prototipul oricărei
cunoașteri. O viață dată de tehnică, fără rațiune, fără lumină, fără chip, fără privire4, care obligă
la ocuparea minții cu mediocritatea în locul lui Dumnezeu.
Rațiunea (dianoia), fiind nedesprinsă de cunoașterea perceptivă, este într-adevăr o
treaptă care facilitează și premerge vederii Adevărului. În acest context doresc să amintesc
distincția făcută de Platon: dianoia nu este vedere, cea pe care o are ochiul sufletului prin nous,
ci un mijloc. Un instrument ce ne oferă o informație, nu în mod obligatoriu un adevăr,
informația nu este fără de amestec5, pe când Adevărul este simplu, absolut. Rațiunea se
articulează cu o treaptă superioară a cunoașterii, credința (pistis). Obiectul credinței este ca și
al nous-ului: originalul, obiectul dianoiei, ca și al reprezentării sunt formele imperfecte sau o
cunoaștere intermediară6. În dialogul Phaidon sau Despre Suflet, Platon precizează relevanța
scăzută a percepției senzoriale în cunoaștere, faptul că ea are doar un rol mediator și nu esențial
(mențiunea o întâlnim și la Parmenide) în dobândirea adevărului. Informația oferită prin
aparatul senzorial nu este nici sigură și nici exactă7, considerându-se că trupul, într-o anumită
măsură, înșală mintea care caută adevărul. Prin voũs nu mai există riscul confuziei sau al
falsității, dat de percepția/cunoașterea senzorială. În același timp cunoștințele își vor păstra
individualitatea proprie, aceasta nu este anulată, ele nu se amestecă, dar dobândesc unitate, un
nou sens și validitate, fiind integrate în arhitectura universală.

2
Giovanni REALE, Istoria Filosofiei Antice – Orfismul și presocraticii,..., p. 133.
3
Ierom. Calinic BERGER, Teognosia – sinteza dogmatică și duhovnicească a părintelui Dumitru Stăniloae,
traducere de Ieromonah Necatrie Dărăban, Editura Deisis, Sibiu, 2014, p. 284. Calinic Berger îl citează pe
părintele Dumitru Stăniloae, care face aceste interpretări în urma traducerilor scrierilor Sfântului Maxim
Mărturisitorul: „Rațiunea sau facultatea gândirii discursive se deosebește de minte, deși nu poate fi separată de
puterea ei”.
4
Michel HENRY, Eu sunt Adevărul – Pentru o filosofie a creștinismului, traducere de Ioan Ică I. Jr., Editura Deisis,
Sibiu, 2007, pp. 16-19.
5
PLATON, Phaidon sau Despre Suflet, p. 53.
6
Valentin MUREȘAN, Comentariu la Republica lui Platon, pp. 97-98; PLATON, Opere V – Republica, p. 312
7
PLATON, Phaidon sau Despre Suflet, p. 50.

7
 Cu tot efortul neopozitivismului de a domina cercetarea științifică și de a impune o
metodă reducționist-materialistă de investigare în cercetare, în mod special în psihologie,
pentru a putea elimina ideea de suflet și apoi de Dumnezeu, au existat mari savanți care au
reabilitat experiența gândirii platonice: Johannes Kepler, Kurt Gödel, Gottlob Frege, Alain
Connes, Max Planck. Valoarea Tradiției gândirii filosofiei antice nu a fost eliminată încă
datorită adevărului pe care îl deține cu privire la om și Dumnezeu. Ea s-a impus de-a lungul
timpului și a conturat o perspectivă asupra diferitelor teorii despre univers, despre viața psihică
umană: natura spirituală, unitatea substanțială a sufletului, structura sa tripartită (identificată în
creștinism ca fiind după Chipul Sfintei Treimi).

Capitolul 2 - Analiza capacităților funcțiilor sufletului în antropologia Sfântului

Maxim Mărturisitorul
Cel de-al doilea capitol vizează analiza capacităților facultăților sufletești în
antropologia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Temele abordate aici sunt convergente pentru
corespondentul cauzalității: starea minții și puterea imaginației asupra rațiunii, factori
determinanți în cumpăna dintre simțirea la nivelul minții a bucuriei împărtășirii de Dumnezeu
și plăcerea-durerea, ca efecte ale firii căzute. Din acest motiv analiza din cadrul acestui capitol
este conjugată cu presiunea și apăsarea păcatului asupra minții umane. Mintea omului cu o
anumită experiență de viață, chiar dacă reușește să părăsească rătăcirea, concepțiile eronate pe
care le induce starea de păcat, totuși păstrează cu ea închipuirea sau capacitatea de a crea
produse ale imaginației pe baza vechilor fapte, amintiri adâncite în subconștient. Imaginația
poate fi determinată de amintirea faptelor săvârșite anterior, care nu se șterg din memorie.
Dacă discernământul rațiunii pentru omul care a părăsit un stil de viață dezordonat se menține
cu un efort deosebit, în momentele în care acesta slăbește, falsificarea sau plăsmuirile se produc
cu multă ușurință pe baza informațiilor anterioare, codate.
În privința evaluării stării sănătății mentale, rezultatele cercetărilor din domeniul
psihologiei se suprapun afirmației Sfântului Maxim Mărturisitorul (în Răspunsuri către
Talasie) care menționează că aceasta depinde de timpurile și de locurile în care trăiește omul,
este caracteristica modului de a fi al oamenilor la un moment dat în societate, într-o anumită
epocă. Psihologia recunoaște caracteristica și capacitatea imaginației de a crea sau a ajusta
lumea la propriile cerințe, produsele imaginative fiind elaborate sub influența factorilor
motivaționali, care pot fi „foarte” artificiali! Imaginația își extrage conținuturile și schemele
din societate, din ea își recrutează mai întâi scopurile, modelele și se poate opune realului
natural și social. Căutarea și expunerea cu intensitate excesivă la experiențe senzoriale (fără

8
calificare morală-imorală) determină inhibarea discernământului. Ea se produce insesizabil și
se limitează la simpla discriminare între necesitățile aflate în slujba conservării trupului8.
Înlocuirea mijloacelor de discernere este posibilă întrucât mintea și simțirea au această
capacitate, cu deosebirea că aria cuprinsă de minte este infinit mai mare, ea include și
inteligibilul. Din acest motiv discernământul duhovnicesc nu se confundă cu simpla capacitate
de discriminare. Discernământul duhovnicesc presupune detașarea minții de experiențele
senzualității, cu menținerea prezenței rațiunii în cadrul simțurilor, dar cu un alt tip de acțiune,
și anume surprinderea sensurilor adevărate ale lumii sensibile, înțelegerea cauzei lor.
Capitolul al doilea dezvoltă modul în care Sfântul Maxim Mărturisitorul abordează
cele două noțiuni: logosul firii (λόγօς φύσεως) și tropos (τρόπος ὑπάρξεως), pentru înțelegerea
învățăturii despre mântuire în general. Relația dintre cele două susține argumentul
interdependenței realității inteligibile cu cea sensibilă, pentru explicarea funcției de mediere la
care este chemat sufletul omului, subiect pe care îl dezvoltă în al șaselea capitol.
Rațiunea căzută din poziția ei firească are nevoie să străbată înapoi același drum pe care
l-a parcurs când a fost dislocată. Orice cădere într-un păcat începe prin o slăbire a rațiunii, o
cădere din adevăr. Restabilirea rațiunii începe prin credință, ea o va statornici într-o atitudine
intelectuală cu o anumită concepție despre viață. Din acest punct de vedere, readucerea ei la
starea inițială presupune și o refacere la nivel moral, nu doar explicarea unor teorii, adică și
transformarea vieții biologice, a trupului. Precum rațiunea a căzut pentru că a vrut, tot așa, dacă
va voi, se va ridica. Căderea este un act intelectual-voluntar, revenirea, asemenea. Dacă la
nivelul sufletului rațiunea își limitează funcția discursivă, construind argumente justificative
pentru experiențele senzoriale numite necesități, atunci și viața practică se va restrânge la
trăirea senzațiilor, pierzând percepția sensibil-obiectivă a lumii, în schimbul uneia unilaterale.
Implicit și alte facultăți ale sufletului vor fi afectate de dispoziția unei rațiuni materializate și
de simțurile suprasolicitate. Aceste două puteri, sufletească și biologică, își pierd energia într-
un consum permanent care exclude prezența harului și pentru a cărui oprire vor surveni boala
și suferința. Omul încearcă să înlăture această pierdere de forță a sufletului, tradusă la nivel
trupesc ca suferință, prin mijloace care nu Îl includ pe Dumnezeu. Efectele decurg unele din
altele, omul se înscrie într-un cerc din care nu mai iese, adâncindu-se în patimi, consumându-
se să creeze noi posibilități de înlăturare a suferinței. De aici și până la preocuparea continuă
de astăzi pentru plăcere și divertisment, au fost respectate toate etapele degradării.

8
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, p. 186.

9
 Deși abordarea Sfântului Maxim Mărturisitorul descrie problemele sufletești ale omului
în viața căruia nu existau presiunea și „amestecul” științei și al tehnologiei, ea nu reduce cu
nimic actualitatea ideilor sfântului. Structura omului de după căderea adamică este aceeași, iar
Dumnezeu nu le cere celor de astăzi mai mult decât celor din alte vremuri. În încercarea de a
dobândi o minte sănătoasă, primul pas, cel mai important și mai dificil, este conștientizarea și
acceptarea realității cu privire la starea minții tracasate cu scenarii imaginare, cu dorințe
artificiale, în care imaginația preia locul gândirii; o realitate în care depresiile nervoase și
psihozele sunt afecțiuni tot mai prezente ale omului modern. Aducerea aminte de Dumnezeu și
rugăciunea sunt cele ce fac mintea să își împlinească lucrarea firească, demnă de vrednicia ei.
Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul, dobândirea unității facultăților sufletului prin
nous, implică un transfer ce are la bază faptul sublimării energiilor lumii materiale împotriva
firii de către primul om, care a folosit abuziv puterile spirituale înnăscute în firea lui. Este unul
din motivele pentru care Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că bucuria spirituală și
plăcerea trupească nu pot coexista în niciun caz, una o va elimina întotdeauna pe cealaltă.
Bucuriei sufletești îi corespunde în general o întristare a simțurilor și invers. Omul trebuie să
aleagă, iar alegerea sa este liberă.

Capitolul 3 - Posibilitatea de restabilire a puterii unificatoare a minții, în gândirea

Sfântului Maxim Mărturisitorul
Capitolul trei dezvoltă tema minții (nous), plecând de la viziunea Sfântului Maxim
Mărturisitorul asupra structurii sufletului creat după Chipul Sfintei Treimi: minte, rațiune și
duh. Sunt sesizate distincțiile reliefate de Sfântul Maxim Mărturisitorul între cele trei facultăți
care sunt complementare și nu pot funcționa decât în unitate.
Problema minte-corp este una teleologică, prin urmare explicațiile științei trebuie să
aibă în vedere și scopuri, nu doar cauze mecaniciste, întrucât percepția corectă a realității, pe
care se bazează intelectul analitic, nu este unul dintre punctele forte ale creierului9 (creierul are
dificultăți în separarea fanteziilor de realitate). Nous este funcția spirituală superioară cu
ajutorul căreia omul poate înțelege corect nu doar realitatea concretă, ci mai ales adevărul
revelat10, inaccesibil rațiunii.

9
Andrew NEWBERG, Mark WALDMAN, Cum ne schimbă Dumnezeu creierul, traducere de Ramona Neacșa Lupu,
Ed. Curtea Veche, București, 2009, p. 12.
10
Diac. dr. Grigorie T. MARCU, Antropologia Paulină, Ed. Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1941, pp. 53, 57.

10
 Sfântul Maxim Mărturisitorul a văzut structura sufletului după chipul Sfintei Treimi.
Ea include: mintea11 (nous), rațiunea și duhul. Mintea omului, unitate unificatoare, a primit
întipărirea lui Dumnezeu, făcându-se factor al unității întregului suflet, păstrându-și simplitatea
când se unifică cu celelalte facultăți ale sufletului și întorcându-le spre ea. În Capete despre
Dragoste, Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează că viața minții este dată de lumina
cunoașterii primită pentru dragostea de Dumnezeu, cu mențiunea că cel care are vreo urmă de
ură față de cineva este cu totul străin de această dragoste12.
Responsabilă în primul rând de relația cu Dumnezeu, mintea (noῦς) este facultatea cea
mai înaltă a sufletului, cu rol de conducător în dezvoltarea spirituală a omului. Capacitatea ei
de a contempla este susținută de facultatea poftitoare (doritoare) a sufletului (eros), cea care
impulsionează din punct de vedere psihic dorința de a cerceta. Pe de altă parte, contemplația
nu este exclusiv lucrarea minții, ci și lucrarea lui Dumnezeu în ea, o rază activă în minte.
Referitor la aceasta, Sfântul Maxim Mărturisitorul realizează o corelație între mintea omului și
înțelepciunea dată de Dumnezeu, atunci când explică versetul Psalmistului: Adânc pe adânc
cheamă în glasul căderilor apelor Tale (Ps. 41, 9). Mintea omenească se poate numi adânc,
nu prin sine, ci prin faptul că este loc al adâncului creat de Dumnezeu, în care El se coboară.
Calitatea ei de adânc arată caracterul infinit al persoanei13.
Tema abordată în acest capitol tratează asupra problemei ruperii unității firii umane
care a debutat la nivel mental, cu efecte în plan universal, întrucât omul deține, prin suflet,
legătura cu întreg cosmosul. Astfel, sufletul fiecăruia adună și influențează întreaga lume
exterioară, iar unitatea facultăților sufletești se fundamentează pe calitatea de chip al lui
Dumnezeu din om, care se cere actualizată prin dobândirea minții lui Hristos (subiect tratat în
ultimul subcapitol). Cele două facultăți nous și dianoia nu înseamnă opoziția rațiunii față de
minte. Toate conținuturile rațiunii sunt integrate prin minte pentru cunoașterea Adevărului.
Omul care trăiește fără adevăr, este captiv și nemântuit. Potrivit Sfântului Maxim
Mărturisitorul, există trei mișcări generale ale sufletului (după minte, după rațiune și după
simțire) care se cer unificate; simțirea prin mijlocirea rațiunii se unește cu mintea. Este o
ridicare în unitate care restabilește ierarhia puterilor sufletului, desăvârșind diversitatea și
universalitatea ființei umane. Totodată, restabilirea puterii unificatoare a minții presupune o

11
Jhon MEYENDORF, Initiation à la théologie byzantine, Ed. Cerf, Paris, 1975, p. 190; autorul precizează că
termenul folosit pentru minte, de Părinții primelor secole ale Creștinismului, a fost pneuma/duh. Împărțirea pe
care o face Sfântul Apostol Pavel în duh, suflet și trup nu se referă la o trihotomie, ci arată partea cea mai înaltă a
sufletului omului, mintea, spiritul sau duhul său prin care el se unește cu Dumnezeu (în limbajul actual fiind nous-
ul). Ulterior Părinții bizantini, pentru evitarea confuziilor, au folosit termenul de nous.
12
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Capete despre Dragoste I, 8..., p. 48.
13
Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE în nota de subsol 115 la Ambigua, p. 522.

11
anumită restaurare ce nu se poate obține prin forțe proprii, ci depinde de ridicarea pe care o dă
harul Duhului Sfânt, mergând până la dobândirea minții lui Iisus Hristos.
Astăzi, în loc de mintea lui Hristos, avem la dispoziție mintea lumii, o minte distrată
care produce aplatizarea, uniformizarea conștiințelor și indiferență. Chipul lumii astăzi este
abundent în divertisment, bogăție, confort, descoperiri și progrese spectaculoase, investiții
militare și manipulare, fără interes pentru Dumnezeu, credință sau viața spirituală. Sunt
împlinite toate condițiile pentru ca omul adus la existență de Dumnezeu, spre a-L gândi pe El,
să gândească că Dumnezeu nu există, negându-și de fapt propria existență, întrucât a avea viață
înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu: aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine,
singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).
Prin urmare, problema este dată de faptul că omul își clădește viața pe presupunerile
lui, nu pe realitatea lui Dumnezeu. Astfel este subliniată necesitatea minții de a se detașa de
părerile ei, conștientizând că ființa, experiența, vederea directă a adevărului sunt superioare
raționamentului sau logicii. Cei care vor reuși în timpul vieții pământești să facă din aceasta o
stare de facto, trec de la gradul cunoașterii raționale la cel al ființei, primul fiindu-i propriu
omului, iar al doilea lui Dumnezeu. Această aspirație către ființă prin depășirea cunoașterii
raționale implică, pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul, în mod obligatoriu o asceză, o
desăvârșire a vieții, regula unei morale și a unei filosofii existențiale.
Conștiința insuficienței procesului logic în vederea ajungerii la Dumnezeu, a aspira la
unirea cu El, constituie baza misticii Sfântului Maxim Mărturisitorul. Prin aceasta omul va
cunoaște îndumnezeirea încă din viața aceasta. Fiecare om are puterea de a face cele
menționate, să reducă în fiecare zi, din ce în ce mai mult, întinderea părții iraționale a sufletului
său. Orice creștin este chemat de Sfântul Maxim Mărturisitorul să își descopere propria natură
pentru a o actualiza.
Omul de astăzi, care aparține celei mai materialiste dintre civilizații, nu mai consideră
că este creat pentru a-și însuși anumite valori, iar primum vivere a devenit pentru el un vivere
material14. Transformându-se progresiv în „obiect”, implicit evită preocupările spirituale, „o
exigență” care a apărut simultan cu lipsa reperelor morale, etice și cu abundența distracțiilor
compensatorii, vulgaritatea, amoralitatea, insolența, necuviința15, toate acestea având
implicații gnoseologice majore. De fapt ideologia fericirii, ca haină a materialismului, a ascuns
o anumită parte a realității, de care omul, ulterior, a simțit el însuși nevoia să fugă, fără să se

14
Jaques ELLUL, Metamorfoza Burghezului, traducere Octavian Soviany, Editura Sens, Arad, 2017, p. 302.
15
Jaques ELLUL, Metamorfoza Burghezului, pp. 302, 304.

12
întrebe: din ce cauză simte așa? Și fiind copleșit de angoasă, de frică, a preferat să se lase
vrăjit16. Toate acestea nu reprezintă altceva decât închiderea ochilor la înclinația spre cădere a
vieții, altfel spus spre acceptarea unui nivel mediu, spre a face ce fac și alții, în care viața nu
este câtuși de puțin trăită, ci alienată17. Fugind de sine, omul se lasă absorbit de preocupările
mundane, uitând de fapt problema ontologică a temporalității vieții sale.

Capitolul 4 - Cercetarea din neuroștiințe asupra influențelor funcțiilor cerebrale

și mărturisirea funcției integratoare a minții
Conținutul celui de al patrulea capitol este legat în mod special de cea de a doua parte
a titlului tezei: Mărturisirea puterii unificatoare a minții în contextul cercetărilor actuale ale
neuroștiințelor. Desigur, sunt evidențiate și pozițiile reducționiste privitoare la natura minții și
a conștiinței; numărul adepților reducționismului științific este mult mai mare, însă cei care
recunosc puterea unificatoare a minții, facultate a sufletului, fac parte din rândul celor mai
străluciți profesori și descoperitori în domeniul neurologiei. Totodată se constată că, spre
deosebire de adepții ideologiilor, mărturisitorii din lumea științei au un conținut al gândirii plin
de luciditate și de sensibilitate față de creația lui Dumnezeu. În mod cu totul surprinzător, ei
pun concluzii de o importanță teologică deosebită, ce întăresc credința în Dumnezeu
transcendent, Creatorul întregului univers.
Științele naturale, în special Biologia care analizează viața, trebuie să accepte faptul că
nu pot avansa în cercetarea obiectului investigației fără să se lovească și de realitatea minții, a
gândirii, de ceea ce este intrinsec vieții. Prin lucrările lor, cercetătorii menționați în acest
capitol, aduc mărturie că există o distincție radicală între viață ca obiect de cercetare al
biologiei, al neurobiologiei, și psihic, minte, ca facultate a sufletului. Dacă prima este o
chestiune de chimie și de fizică, cele din urmă scapă investigațiilor de acest tip și rămân
refractare cercetării științifice. Profesorul Charles Scott Sherrington, unul din fondatorii
neurologiei moderne, care a marcat cercetarea în acest domeniu în secolul XX, precizează într-
una din lucrările sale că știința este ramura cunoașterii prin consimțământ general, ea nu se
bazează pe a priori, ci derivă în mod special din detalii, se concentrează în jurul acestora și
funcționează pe baza lor. Generalizările sunt construite astfel încât să fie controlate constant
atunci când sunt descoperite detalii noi și din această cauză conceptele în știință suferă

16
Jaques ELLUL, Metamorfoza Burghezului, pp. 281.
17
Martin HEIDEGGER, Interpretări fenomenologice la Aristotel, traducere de Cristian Ferencz-Flatz, Editura
Humanitas, București, 2013, pp. 61, 63.

13
schimbări la anumite perioade. De asemenea, impulsul care îl conduce pe om spre cercetarea
științifică și spre cunoaștere nu are la bază doar simpla curiozitate, ci se exprimă în dorința de
a trăi, pe care studiul biologiei o identifică ca prezentă în comportamentul tuturor ființelor. Iar
în ceea ce privește cunoașterea naturii, singura curiozitate a științei se referă la beneficiile
materiale pe care aceasta le poate extrage din ea18. Știința s-ar grăbi să adauge că obiectul ei
este să afle „cum funcționează natura?”, ceea ce reprezintă o parte a adevărului. Dar știința nu
are inclus în scopul ei răspunsul la întrebarea: modul de aflare a acelui „cum”, este bun sau
rău? Pe de altă parte, Teologia naturală când investighează natura își pune această întrebare
asupra scopului și a modului de cercetare.
În lectură teologică, orice modificare sau transformare care aduce o înnoire a vieții unei
persoane începe de la nivel mental, schimbarea minții însă este susținută și de structura
trupului, a creierului, începând de la nivelul celulelor. Mintea, care include toate procesele
cognitive, capacitatea de raționare, se manifestă și subiectiv, neputând fi excluse sentimentele
și emoțiile, ea realizează la nivelul întregului suflet o funcție integratoare datorită căreia
formarea intelectuală este în funcție de formarea spirituală, iar prin unitatea dintre minte și trup
(creier) se produce și o adecvare continuă a trupului la înnoirea minții.
Cercetători importanți din neuroștiințe atrag atenția că, deși este adevărat că în cadrul
sistemului nervos are loc gestionarea actelor de care suntem direct conștienți (conștiența
capacitatea de analiză a poziției corpului se distinge net de conștiință), totuși reacțiile nervoase
ale celulelor nu dezvăluie nicio urmă prin care se poate identifica existența minții sau a
conștiinței în celule. Reducționismul pune electricitatea în locul minții, în sistemul nervos, deși
nici pentru electricitate nu se găsește o localizare exactă19. Mintea acționează în trup prin
facultățile sufletului (voință, conștiință, atenție, reflecție, intenționalitate), iar acestea la rândul
lor acționează prin sistemul nervos în planul sensibil, concret20. În acest context, teoria
interacționismului psihic/suflet-trup21 are în vedere natura minții, a inteligenței, și le consideră
diferite de materie, de natura trupului, chiar dacă și aceasta din urmă este în structura ei tot o
formă de energie. În mod nepotrivit, interacționismul minte-trup fost clasificat dualism, dar
această teorie nu este altceva decât o înțelegere și o descriere unitară a realității22. În

18
Sir Charles Scott SHERRINGTON, Man on his Nature, Cambridge University Press, New York, 2009, p. 2.
19
Wilder PENFIELD, The Mystery of the Mind..., p. 10.
20
Sir Charles Scott SHERRINGTON, Man on his Nature…, pp. 243, 282. Autorul atrage atenția cu privire la afirmația
lui Huxley, care a precizat despre gânduri ca fiind schimbări moleculare la nivelul sistemului nervos.
21
Karl POPER, John ECCLES, The Self and Its Brain – An Argument for Intercationism, Routledge, New York,
1983, p. 361.
22
Werner HEISENBERG, Partea și întregul – discuții în jurul fizicii atomice, traducere de Maria Țițeica, Editura
Humnitas, București 2015, p. 277.

14
profunzimea ei, structura energetică a sistemului nervos, a celulelor care îl compun, poate fi
cheia secretului corelației creierului cu mintea, însă aceasta nu înseamnă că celulele creierului
sunt identice cu stările mentale sau sunt înzestrate cu minte23, după cum susține materialismul
reducționist. Sfântul Maxim Mărturisitorul a menționat în Ambigua (43-44) despre cei care se
încred numai în concretizarea sensibilă a lumii, a trupului, cea percepută în mod comun prin
simțuri, că sunt victime ale unei amăgiri și ale unei renunțări la deplina dezvoltare a propriei
persoane. Prin urmare, trupul și psihicul nu pot fi explicate și înțelese doar prin ceea ce cade
sub incidența percepției, a simțurilor.
Ideea principală care se impune este că la nivelul sistemului nervos nu se poate vorbi
despre formațiuni neuronale cu funcție exclusiv fiziologică sau exclusiv psihică. Nu există la
nivelul trupului o formațiune cu activitate anatomică distinctă care să nu fie influențată de viața
psihică (a sufletului) și nu este suficient ca cercetarea științifică în neuroștiințe să se limiteze
la descrierea neurotransmițătorilor, a circuitelor neuronale și a organizării topografice de la o
regiune cerebrală la alta. Acestea sunt modele anatomice statice, de tip robot, insuficiente
pentru a descrie latura psiho-comportamentală a oricărei persoane. Este ceea ce atrage
îndepărtarea psihologilor de anatomiști și de fiziologii sistemului nervos care au o raportare
reducționistă, analiza psihologică fiind privată de una dintre cele mai importante surse de
argumentare: cea științifică24. Activitatea psihică normală, în întregul ei, influențează
rezultatul funcționării unitare a sistemului nervos, după cum și activitatea fiziologică neuronală
afectează funcționarea normală și unitară a psihicului.
Cercetători precum Charles Scott Sherrington menționează că problema pentru știință
este faptul că experiența minții nu este deschisă studiului prin niciun organ de simț. Actul
mental pe care îl știm și de care suntem conștienți este deja experimentat, dar nu poate fi
observat. Experiența mentală nu are un canal senzitiv prin care să ajungă la minte. O stare
mentală se produce deodată sau nu se mai produce deloc, adică nu există stări mentale de tranzit
sau pre-experiențiale25. A experimenta o stare mentală presupune a fi treaz, conștient.
Antecedentul înseamnă stări mentale deja experimentate de care la momentul vorbirii nu mai
suntem conștienți. Este adevărat că pe creier are loc o anumită gestionare a acțiunilor noastre
de care suntem direct conștienți, la nivelul creierului se desfășoară în cel mai ridicat grad de
complexitate acțiunile sistemului nervos care conduc organismul ca un ansamblu. Dar aceasta
nu înseamnă că trezim prin efortul voinței actul reflex al genunchiului sau că îl experimentăm

23
Sir Charles Scott SHERRINGTON, Man on his Nature…, p. 268.
24
Leon DĂNĂILĂ, Mihai GOLU, Tratat de Neuropsihologie, p. 126.
25
Sir Charles Scott SHERRINGTON, Man on his Nature..., p. 305.

15
direct la nivelul minții fără ca el să se producă și fizic. Undele electrice, ritmul lor perceptibil
prin electrozii aplicați pe cap nu sunt perceptibile și pentru noi, adică pentru conștiință. Dar
suntem siguri de aceste acte petrecute, chiar atunci când nu le determinăm sau nu le
experimentăm direct. Nu la fel se întâmplă când mâna desenează. În acest context autorul
amintește de comportament care este un motor al individului, expresie a individualității; actele
comportamentului au la bază stările mentale (pe care le deducem din acțiunile
comportamentului). Punctul culminant al actelor mentale este atenția, iar voința punctul
culminant al atenției26. În legătură cu aceasta autorul precizează că dintre cele trei procese
mentale care se disting în general, procesul afectiv, procesul conativ/volitiv (efortul de voință)
și procesul cognitiv, ultimul este cel care, pe măsură ce se dezvoltă, implică o creștere enormă
a numărului de celule nervoase. Adică în cazul în care activitatea intelectuală este necesară, un
rezervor cu presiune se află la îndemână prevăzut cu foarte multe „guri de descărcare”27.

Capitolul 5 - Relația de corespondență dintre rezultatele neuroștiințelor și

antropologia maximiană în privința puterii unificatoare a minții umane

În acest capitol este stabilită relația de corespondență dintre concluziile cercetătorilor

din domeniul neuroștiințelor (și al filosofiei, sociologiei) și antropologia teologică a Sfântului
Maxim Mărturisitorul, în condițiile în care scrierile sfântului au în mod substanțial conținut
antropologic, învățătura sa fiind aproape în întregime o antropologie teologică, ce prețuiește și
evidențiază valoarea pozitivă a naturii umane. Este evaluată posibilitatea unei valorificări a
perspectivei din cercetarea științifică, cea care acceptă distincția sufletului de trup,
ireductibilitatea minții la materie și capacitatea ei de a realiza unificarea întregului om. De
asemenea, este evidențiată atitudinea și manifestarea nemulțumirii unor medici și profesori din
domeniu, care s-au lovit în cazurile clinice de bariera creată de utilizarea reducționismului ateu
în privința explorării și tratării afecțiunilor psihicului. Aceștia și-au exprimat poziția cu privire
la eroarea care nu mai poate persista în cercetare, întrucât s-a proliferat o paradigmă dominantă
în neurologie, cu repercusiuni grave asupra pacientului. Una din consecințe fiind că medicina
nu mai înțelege acum subiectivitatea umană, sentimentele a căror stare determină semnificativ

26
Sir Charles Scott SHERRINGTON, Man on his Nature..., pp. 269, 270.
27
Sir Charles Scott SHERRINGTON, Man on his Nature..., p. 288.

16
afecțiunile mentale. Astfel, este evidentă solidaritatea cercetătorilor care reclamă necesitatea
sănătății sufletului și a unui comportament moral, întrucât dimensiunea spirituală este structural
legată de alcătuirea biologică a omului (este afirmația celor din domeniul de cercetare). Am
avut în vedere mărturisirea cercetătorilor asupra importanței dimensiunii spirituale a omului,
care au avertizat că aceasta nu reprezintă o construcție socială, nici una imaginativă, ci o
realitate cu puternică răsfrângere în viața biologică.
Gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul posedă sub toate aspectele capacitatea
sintezei în toate domeniile, nu doar în cel al antropologiei, având caracter sintetic, logic și de
esență/profunzime, ceea ce asigură o structură închegată oricărei temei tratate28. Din acest
punct de vedere, conținutul capitolului de față poate fi exprimat în formă concisă, cel mai bine
prin cuvintele din lucrarea Răspunsuri către Talasie, din care se desprind următoarele:
cunoașterea nu ține doar de acțiunea stimulilor asupra trupului și de percepția lor, ci de puterea
minții, ea este conlucrarea dintre cele două: suflet și trup, minte și simțuri. Prin urmare,
cunoașterea nu este percepția informației goale (potrivit reducționismului), ci prelucrarea
informației prin facultățile sufletului. În textul menționat, Sfântul Maxim Mărturisitorul
numește cunoașterea: puntea dintre două extreme, minte (ca funcție a sufletului) și
simțire/percepție, însă proporțional cu dobândirea cunoașterii avertizează asupra riscului
dominării minții de către realitatea materială29.
Dacă se pune întrebarea: de ce ar reprezenta o problemă riscul dominării chipurilor
materiale în minte?, răspunsul rezidă în înțelegerea sensului divin al gândirii și al facultății
noetice a omului: poruncile Tale sunt gândirea mea (Ps. 118), Am cugetat la poruncile Tale,
pe care le-am iubit foarte (Ps. 118) sau Propriu minţii și rațiunii e Dumnezeu. Pentru El sunt
făcute acestea, pe El îl caută şi în mediul creației. Până când nu sunt unite cu El și nu-L cunosc
pe El deplin prin împărtășirea de El, sunt nemulțumite, pentru că se ocupă cu ceva ce e mai
prejos de dorința lor30.
În consecință, excepționala complexitate și dinamismul proceselor psihice nu ne sunt
date în vederea dezvoltării în planul vieții materiale, pentru sporirea confortului, a progresului
tehnologic sau pentru înarmarea militară, ci pentru a-L căuta și a-L cunoaște pe Dumnezeu31.
Sfântul Maxim Mărturisitorul subliniază că facultățile intelectuale sunt date pentru a descoperi

28
Philipp Gabriel RENCZES, Agir de Dieu et liberté de l'homme. Recherches sur l'anthropologie théologique de
Saint Maxime le Confesseur, Les Éditions du Cerf, Paris, 2003, pp. 13, 14.
29
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, p. 225.
30
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, p. 65.
31
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, p. 178.

17
fundamentul și dimensiunea spirituală a lumii, din acest motiv este sădită în firea umană o
capacitate de cunoaștere a cărei actualizare o poate face doar harul Duhului Sfânt32.
Una din concluziile care argumentează titlul subcapitolului de față este următoarea: în
procesul de integrare a informației receptate prin organele de simț, mecanismele neuronale
produc modificări superficiale prin procesul de encodare sau de pătrundere a informației în
sistemul mnezic, natura informației rămânând aceeași. Însă în ceea ce privește gândirea,
facultate a sufletului, ea modifică fundamental natura informației, fiind cea care face saltul de
la neesențial la esențial, de la particular la general, de la concret la abstract 33. Cu toate
acestea, în cele mai complexe și riguros elaborate texte filosofice și psihologice, noțiunea de
gândire fie este definită reducționist ca simplă activitate psihică de procesare a informațiilor,
fie nu este definită34. De fapt facultatea psihică, deci sufletul, care formulează afirmațiile
științifice, este factorul hotărâtor, și nu doar pentru că este agentul de formulare, ci pentru că
el determină criteriile de relevanță sau irelevanță, de compatibilitate sau de incompatibilitate.
Din acest motiv, în cercetare este importantă acceptarea gândirii ca facultate a sufletului,
precum și a criteriului după care este evaluat materialul, informația, întrucât acestea determină
întregul caracter al formulărilor științifice.
Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul, intelectul se referă la toate facultățile superioare
ale sufletului (mintea, rațiunea, conștiința, voința) și încadrează aici toate actele de cunoaștere
teoretică (deci științifică), practică, spirituală. În această organizare complexă, mintea (nous)
ca parte conducătoare a sufletului are capacitatea vederii, înțelegerii realității integrale, iar
rațiunea are puterea cunoașterii analitice prin descompunere. Sfântul Maxim Mărturisitorul
vede o anumită putere implicată în facultatea intelectuală a omului, precum și în rațiunile
constitutive ale lumii. Și plecând de la această premisă, consideră că rațiunii umane i se
comunică din harul/energia rațiunilor constitutive ale lumii în funcție de cât de mult se apropie
omul de Dumnezeu, Care Se întipărește în el în calitate de Logos, descoperindu-i adevărul 35.
Cu alte cuvinte, înfățișarea externă a lumii este domeniul simțurilor, dar sensul profund
al ei, rațiunile se înțeleg doar prin nous, pentru că unifică informația, adică ceea ce se cunoaște
prin gândire discursivă cu ceea ce este revelat/descoperit/intuit. Prin conlucrarea facultăților
sufletului cu mecanismele cognitive ale trupului (sistemul neuronal, simțurile), sensurile mai

32
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, pp. 355-357.
33
M. ZLATE, Psihologia Mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 233. Autorul face referire explicit
la gândire ca formă superioară de inteligență care suspendă tendința de a acționa, proiectează o situație reală în
plan mental sau a unei situații anticipate ca eficientă.
34
Paul POPESCU-NEVEANU, Curs de psihologie ... p. 75.
35
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, p. 90.

18
profunde din informații sunt transferate și prelucrate în minte, ceea ce înseamnă că lumea
inteligibilă se percepe și se înțelege prin cea sensibilă cu ajutorul facultății noetice. Sufletul,
prin facultățile sale, antrenează toate celelalte disponibilități și mecanisme neuronale, afectiv-
motivaționale și volitiv reglatorii. În acest cadru, gândirea este facultatea intelectuală în
acțiune, ea se instituie ca un stat-major pentru că orientează, conduce, valorifică toate celelalte
procese și funcții psihice .
Mintea are valoare cognitivă și metacognitivă și este de o importanță inevitabilă în
planul logico-analitic. Acest plan, deși este pus în evidență de rațiune, s-ar putea să nu fie
suficient pentru a explica satisfăcător realitatea, natura ei, semnificația vieții . Iată un aspect
esențial care trebuie subliniat aici: afirmația cercetătorilor prin care se constată că facultatea
minții nu este incompatibilă cu rațiunea, ceea ce înseamnă că dintru început cele două sunt
considerate facultăți diferite. Activitatea complexă a gândirii, care este implicit conștientă,
depinde și se leagă și de o importantă activitate inconștientă, adâncul minții, pe care părintele
Dumitru Stăniloae l-a pus în legătură cu supra-conștientul, locul luminat de harul lui
Dumnezeu, ce primește energiile divine cu forță luminatoare. Studiile de specialitate merg pe
aceeași linie și precizează despre gândirea conștientă ca rezultat al unei activități de filtrare a
informației, de care subiectul nu este conștient, nu simte că accede la conținutul propriei
cunoașteri și nici de modul în care l-a dobândit. Deciziile simple se iau mai ușor folosind
gândirea conștientă, pe când cele mai complexe, de specialitate sunt mai eficient abordate prin
gândirea inconștientă, de fapt adâncul minții luminat de Dumnezeu.

Capitolul 6 - Valorificarea perspectivei unificatoare a Sfântului Maxim

Mărturisitorul, în contextul dispersiei și fragmentării existente la nivelul minții și al
amplificării acestora în societatea informațională actuală

Ultimul capitol realizează evaluarea efectelor evoluției tehnologiei media care a reușit
să desființeze barierele de trecere ale emoțiilor, a format tendințe generale, spirit
colectiv/gregar, iar rezultatul a fost formarea omului de masă. Cultivarea imaginarului este
valabilă pentru toate mediile culturale ale vremii, dar mediul televizual este cel care acționează
cu precădere la nivelul imaginației, având puterea să o modeleze, inundând imaginarul colectiv
și dirijându-i emoțiile. O situație îngrijorătoare care apare în acest caz este intervenția în

19
imaginația privitorului, proliferarea și interpunerea fantasmelor între om și realitate. În aceste
condiții, pe fondul pregătit în educație de reducționismul științific, nu poate fi ignorată tendința
comunicării de masă de a produce regresie colectivă către cel mai slab numitor comun din
punct de vedere intelectual, în detrimentul personalității conștiente care este diminuată.
Societatea actuală, interesată în mod major de progres în cercetare, în special în
dezvoltarea tehnologiei, acordă un interes deosebit abilităților cognitive ale omului. Acest activ
intangibil, de factură spirituală, care poate fi convertit în valoare materială, stă la baza
dezvoltării lumii în ansamblu, nu doar a tehnologiei. În contrapartidă, capitalul intelectual, deși
reprezintă resursa de mare preț a societății, este agresat astăzi la un nivel fără precedent prin
comunicarea de masă și cultura aferentă acesteia. Cultura de masă, indiferent că se restrânge
sau nu la divertisment, produce o instaurare a fantasmelor prin culoarul ochilor, care a reușit
să reducă la zero capacitatea de a ne domina propriile procese imaginare36. Atitudinile noastre
sunt mijlocite de concepte, judecăți pe care din păcate le luăm tot mai mult din comunicarea de
masă care se bazează pe schimbarea opiniilor, dar ele nu corespund întotdeauna adevărului,
fiind determinate de presiunea grupului, a platformei37. Edward Bernays a precizat că
substituirea ideilor are loc prin schimbare de clișee care pun în acțiune noi sentimente și
gânduri pentru milioane de oameni38. O idee poate copleși imaginația și constrânge atenția a
milioane de oameni prin oricare formă de transmitere a gândului în comunicarea de masă.39 În
aceste condiții (se referă la comunicarea media) se desființează barierele de trecere ale
emoțiilor, se formează tendințe generale, spirit colectiv/gregar care are la bază legea
psihologică a unității mentale colective, aceasta va avea ca rezultat formarea omului de
masă.40 Ea produce regresie colectivă către cel mai slab numitor comun din punct de vedere
intelectual, în detrimentul personalității conștiente care este diminuată. Înainte de Bernays, Le
Bon a subliniat regula care funcționează în societate: masele tind spre mediocritate, nu spre

36
Ioan Petru CULIANU, Eros și magie în Renaștere 1484, traducere de Dan Petrescu, Editura Polirom, București
2011, pp. 24, 346.
37
Paul DOBRESCU, Ana BÂRGĂOANU, Mass Media și Societatea, Editura Comunicare.Ro, București, 2003, p.
156; Leo W. JEFFRES, Media Processes and Effects, Ed. Waveland Press, 1994, pp. 247-271: media arată ce este
important și ce nu, ce intră în categoria standardelor de moralitate și dreptate, care este setul de valori pe care
publicul trebuie să le considere reprezentative, media devine agentul de control social.
38
Edward L. BERNAYS, Manipulating Public Opinion: The Why and the how, in Mass Comunication and
American Social Thought, Ed. Rowman & Littlefield Publishers, INC, Oxford, 2004, pp. 41, 54-56. Autorul
precizează că manipularea este o marcă caracteristică societății actuale, care servește scopurilor sociale, pentru
acceptarea noilor idei.
39
Edward L. BERNAYS, Manipulating Public Opinion..., p. 57.
40
Ioan DRĂGAN, Paradigme ale comunicării de masă., p. 88.

20
acte de inteligență superioară41. Proporțional cu creșterea numărului de utilizatori
(masificarea) scade și se deteriorează nivelul și calitatea conținutului ideilor comunicate,
gradul de cultură și gustul estetic, deoarece comunicarea de masă satisface gusturile vulgare,
contribuind mai departe la degradări în lanț.
A doua parte a acestui capitol conține identificarea posibilităților de valorificare a
antropologiei teologice maximiene, în condițiile amintite mai sus: dispersia și fragmentarea la
nivelul minții și amplificarea acestora în societatea actuală.
Față de modul în care ne este dezvăluită realitatea sufletului în antropologia Sfântului
Maxim Mărturisitorul, cea mai mare parte din cercetarea științifică care exclude revelația, cu
descoperirile și conceptele specific-raționaliste, ignoră potențialul și mai ales sensul principal
al minții umane: împărtășirea de puterea minții lui Hristos. Potrivit Sfântului Maxim
Mărturisitorul, mintea se impune ca primă putere a omului, întrucât în ea și prin ea Se descoperă
și lucrează Fiul lui Dumnezeu: Mântuitorul Hristos Își descoperă mintea Sa omului
duhovnicesc. Pe această treaptă a fost Sfântul Apostol Pavel când a rostit: iar noi avem mintea
lui Hristos (1 Cor. 2, 16). Există oameni care fac trecerea către înțelegerea simplă și tainică
a lui Dumnezeu, prin puterea minții lui Hristos, care le este dată și minții lor, întrucât Hristos
Însuși Se descoperă în mintea oamenilor și Se manifestă prin ei.42 Împărtășirea de mintea lui
Hristos prin harul Duhului Sfânt presupune ca omul să urce până acolo unde S-a coborât Fiul
lui Dumnezeu, pentru a se întâlni în punctul de intersecție al Dumnezeirii cu umanitatea.
Mintea acestor oameni dobândește atâta asemănare cu Dumnezeu încât din ea, în mod direct,
El poate fi cunoscut.43
Mintea, indiferent de cursul istoriei, are același potențial dat de Dumnezeu, precum și
aceleași probleme ale coruperii sufletești și aceleași lupte în vederea apropierii de El. Facultatea
noetică este permanent la mijloc între cer și pământ, între virtute și cădere, având de la
Dumnezeu libertatea și puterea să se împotrivească oricui va alege să o facă (p. 301). Sfântul
Maxim Mărturisitorul arată că reciprocitatea dintre inteligibil și sensibil, dintre suflet și trup,
om și Dumnezeu vine din unitatea pe care El a sădit-o cu putere de lege în lumea creată: precum
sufletul se află în trup, așa și cosmosul inteligibil în cel sensibil și niciuna dintre părțile care
sunt unite nu o neagă și nu o refuză pe cealaltă, existând o lege care le leagă împreună pe

41
Gustave LE BON, Psihologia mulțimilor, pp. 7-8.Teodor Adorno evocă degradarea crescândă a culturii și a
societății supuse influenței noilor mijloace de comunicare în masă (în special prin radio și televiziune), această
barbarie stilizată spre care se deschide industrializarea progresivă a culturii.
42
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, p. 458. Părintele Dumitru Stăniloae explică viziunea Sfântului
Maxim Mărturisitorul în legătură cu prezența lui Hristos în sufletul fiecăruia dintre noi potrivit vredniciei sau
nivelului său de credință și jertfire.
43
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, pp. 214, 304.

21
toate. Această unitate-armonie din om și univers are la bază cauza divină unificatoare și
susținătoare prezentă în creație.
Calitatea și capacitatea persoanei umane de a lega întreaga creație, în sensul unității
lumii sensibile cu cea inteligibilă, sunt confirmate în cuvintele Mântuitorului: Căci, iată,
Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21). În temeiul acestui testament,
omul este mandatat direct prin cuvântul lui Iisus Hristos să îndeplinească o misiune. Viața
ascetico-mistică a Sfântului Maxim Mărturisitorul i-a permis vederea clară a poziției
microcosmice a omului, explicată prin relația simțurilor cu lumea sensibilă și prin relația
sufletului, prin minte în special, cu lumea inteligibilă44 (ultima trebuie să prevaleze). Unul din
elementele dominante ale antropologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul îl reprezintă rolul de
mediator al omului în calitate de legătură naturală (inel) a întregii creații, cu posibilitatea
medierii inclusiv între extremele ei. Omul este creat consubstanțial cu lumea sensibilă și cu cea
inteligibilă și are în el în mod natural puterea de a le uni45.
Având în vedere că obiectul supus dezbaterii în neuroștiințe este de natură spirituală,
deci este obiect comun pentru cele două tipuri de abordare (teologic și științific), am considerat
că se poate face în mod avizat o evaluare pertinentă și din punct de vedere teologic.
Astfel, teza de față creează bazele depășirii cadrului reducționist și ale unei relaționări
pe domeniul de interferență, dat de corespondențe concrete și directe chiar din neuroștiințe cu
antropologia teologică (cea maximiană, în speță). Această propunere este justificată de prezența
unui ansamblu de puncte comune referitoare la existența și acceptarea minții ca facultate a
sufletului împreună cu rațiunea, conștiința, voința, sentimentele, emoțiile, imaginația.
Este evident faptul că adevărul străbate și se vădește în cercetarea științifică, dar este
nevoie și de o mărturisire a lui. Este evidențiată una dintre problemele acute ale psihicului
omului actual, ea este dată de evoluția tehnologiei media prin care s-a mai făcut un pas înapoi,
având în vedere dezvoltarea comunicării de masă care face ravagii cu mintea oamenilor. Prin
urmare, nu este de ajuns numai sprijinul și înțelegerea neputinței oamenilor de a mai crede în
Dumnezeu, în ei înșiși, în misiunea pe care o avem fiecare, ci mai ales este nevoie de o atitudine
mărturisitoare. Lumea are nevoie de o redescoperire a subiectivității umane ca vehicul al
manifestării lui Dumnezeu prin ea. Mulți dintre cercetătorii amintiți și-au făcut datoria în acest

44
Lars THUNBERG, Antropologia Teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul – Microcosmos și mediator..., p.
443. Prin intermediul minții, omul are comunicarea cu lumea inteligibilă, necorporală pe care este capabilă să o
cunoască după substanță, ceea ce face din mediere o funcție liturgică în lume, înaintea lui Dumnezeu.
45
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, p. 389.

22
sens. Avem nevoie și de exemplul jertfei Sfântului Maxim Mărturisitorul, care a ieșit în
întâmpinare și a revelat potențialul imens al persoanei umane.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Dintr-un volum de 304 lucrări, sunt trecute cele mai semnificative, care pot fi de folos
în cercetare pentru cei interesați.
IZVOARE, DICȚIONARE

Biblia sau Sfânta Scriptură, editura IBMBOR, București, 1991.

Dicționar de Filosofie și Logică, Antony FLEW, trad. de D. Stoianovici, Editura
Humanitas, București, 2006.
Dicționar de Istoria și Filosofia Științelor, LECUORT, Dominique (coordonator), trad.
Laurențiu Zoicaș (coordonator), Editura Polirom, Iași, 2009.
Dicționar de Psihologie, Paul POPESCU-NEVEANU (coordonator), Editura Albatros,
București, 1978.
Dicționar de Sociologie, R. BOUDON, P. BENSARD, B.P. LECUYER, M. CHERKAOUI,
traducere de Mariana Țuțuianu, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009.
Dicționar de Sociologie, Gordon MARSHALL, John SCOTT, traducere de Nicoleta
Țurcanu și Cătălin Georgescu, Editura All, București, 2014.
Dicționar de Teologie Ortodoxă și Știință, Răzvan IONESCU, Adrian LEMENI, Editura
Doxologia, Iași, 2016.
Larousse Marele Dicționar al Psihologiei, BLOCH, Henriette, GHEMANA, Roland, DEPRET, Eric,
GALLO, Alain, LECONTE, Pierre, FRANCOIS, Jean Francois Le Ny, POSTEL, Jaques, REUCHLIN, Maurice
(coordonatori) traducere Aliza Ardeleanu, Sabina Dorneanu, Nicolae Baltă, Editura Trei,
București 2006.
Principles Of Neural Science, KANDEL, Eric; SCHWARTZ, James H.; JESSELL;
SIEGELBAUM, Steven; HUDSPETH, A.J.; Ed. McGraw Hill Medical, New York, 2013.
The MIT Encyclopedia of the Cognitive Science, WILSON, Robert, A., KEIL, Frank
C., The Massachusetts Institute of Technology Press Cambridge, London 1999.

23
 LUCRĂRI PATRISTICE

***, Sfântul Maxim Mărturisitorul și tovarășii săi întru martiriu – Viața, actele
procesului și documentele exilului, traducere de Ioan Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2004.
AVVA DOROTEI, Despre conștiință, Filocalia, vol. 9, trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloae,

EIBMBOR, București 2008.

AVVA IOSIF HAZZAYA, Scrieri duhovnicești, traducere de ierom. Agapie Corbu, Editura
Sfântul Nectarie, Arad, 2019.
DIADOH AL FOTICEII, Cuvânt Ascetic, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, vol.
1, trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București 2008.
EMILIANOS SIMONOPETRITUL, arhim., Tâlcuire la Sfântul Maxim Mărturisitorul –
Capete despre Dragoste, traducere de ierom. Agapie Corbu, Editura Sf. Nectarie, Arad, 2007.
EVAGRIE PONTICUL, Capete despre Trezvie, Filocalia sfintelor nevoințe ale
desăvârșirii, vol. 1, trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București 2008.
NICHITA STITHATUL, A doua sută a capetelor, Filocalia sfintelor nevoinţe ale
desăvârşirii, vol. 6, EIBMBOR, București 2013.
NICOLAE CABASILA, Despre viața în Hristos, traducere de pr. prof. dr. Teodor Bodogae,

EIBMBOR, București, 1997.

PHILON, Comentariu Alegoric al Legilor Sfinte după Lucrarea Celor Șase Zile,
traducere de Zenaida Anamaria Luca, Editura Paideia, București, 2002.
SFÂNTUL DIONISIE AREOPAGITUL, Opere Complete, traducere de preot profesor Dumitru

Stăniloae, Editura Paideia, București, 1996.

SFÂNTUL GRIGORIE al NYSSEI, Despre Facerea Omului, PSB, Nr. 30, traducere de pr.
prof. dr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, București 1998.
SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA, În apărarea celor ce se liniștesc în chip sfânt în Opere
Complete, vol. IV, traducere şi note de Cornel Coman, Adrian Tănăsescu, Cristian Chivu, Ed.
Fundația Gândul Aprins, București, 2016.
SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, traducere de pr. D. Fecioru, Editura
Apologeticum, București, 2004.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, traducere de preot profesor Dumitru
Stăniloae, EIMBMO, București, 2006.

24
 SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Capete despre Dragoste, Filocalia sfintelor
nevoințe ale desăvârșirii, vol. 2, traducere de pr. prof. Dumitru Stăniloae, EIBMO, București
2008.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Capete Gnostice sau Teologice, Filocalia sfintelor
nevoinţe ale desăvârșirii, vol. 2, traducere de preot profesor dr. Dumitru Stăniloae, Editura
Humanitas, București, 2016.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Cuvânt Ascetic, Filocalia sfintelor nevoințe ale
desăvârșirii, vol. 2, trad. pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, EIBMO, București, 2008.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Întrebări și nedumeriri, trad. de Laura Enache,
Studiu introductiv de pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2012.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Întrebări și Răspunsuri, Filocalia sfintelor nevoinţe

ale desăvârșirii, vol. 2, traducere de preot profesor dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas,
București, 2016.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Mistagogia care explică ce simbolizează cele ce se
săvârșesc în Sfânta Biserică în timpul Liturghiei, trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloae, EIBMO,
București, 2017.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, Filocalia sfintelor
nevoinţe ale desăvârşirii, vol. 3, trad. pr. prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, 2017.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Scrieri și Epistole Hristologice și Duhovnicești,
trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloae, EIBMO, București 2012.
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Tâlcuire la Tatăl Nostru, Filocalia sfintelor
nevoinţe ale desăvârşirii, vol. 2, trad. pr. prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, 2017.
SFÂNTUL NECTARIE, Morala Creștină, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia,
Iași, 2013.

VOLUME, STUDII, LUCRĂRI, ARTICOLE

ADRIAN, Sir, Edgar Douglas, Consciousness in BRAIN and CONSCIOUS

EXPERIENCE – Study Week September 28 to October 4, 1964, of the Pontificia-Academia
Scientiarum, Springer Verlag, New York, 1966.
ALFIERI, Francesco, Problema individualității – prezența lui Duns Scotus în gândirea
lui Edith Stein, traducere de Raluca Lazarovici Vereș, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2015.

25
 ALTER, Adam, Irresistible – The Rise of Addictive Technology and the Business of
Keeping Us Hooked, Penguin books, New York, 2017.
ANDREESCU, Marius, Libertatea Conștiinței – Implicații juridice și religioase, Revista
Management Intercultural, vol. XVII, Nr. 2 (34), 2015.
ANIȚEI, Mihai, Psihologie Experimentală, Editura Polirom, București 2007.
ARISTOTEL, Despre Suflet, trad. Alexander Baumgarten, Ed. Humanitas, 2005.
ARISTOTEL, Etica Nicomahică, traducere de Stella Petecel, Editura Ştiinţifică și
Enciclopedică, București, 1988.
ARISTOTEL, Metafizica, trad. Andrei Cornea, Ed. Humanitas, 2021.
ARISTOTEL, Organon – Analitica Secundă, vol. 2, traducere Mircea Florian, Editura IRI,

1998.
ARMSTRONG, David, M., The Nature of Mind and Other Essays, Ed. University of
Queensland Press, St. Lucia, 1980.
AVDEEV, Dimitri, prof., dr., Nervozitatea – Cauze, manifestări, remedii, traducere de
Adrian Tănăsescu Vlas, Editura Sofia, București, 2014.
BACHELARD, Gaston, L’air et les songes. Essai sur l’imagination du mouvement,
Librairie Jose Corti, Paris, 1974.
BALTHASAR, von Hans Urs, Liturghia Cosmică – lumea în gândirea Sfântului Maxim
Mărturisitorul, traducere de pr. Alexandru I. Roșu, Editura Doxologia, Iași, 2018.
BARROW, John, TIPLER, Frank, The Anthropic Cosmological Principle, Oxford
University Press, New York 1986.
BAUDRILLARD, Jean, The Perfect Crime, translated by Chris Turner, Verso, UK London

2002.
BĂDESCU, Ilie, BĂDESCU, Ciprian, Conversiunea Sistemelor – Pustiul postmodern și
deformările lumii, Ed. Mica Valahie, București, 2014.
BEALER, George, Materialism and Logical Structure of Intentionality in Objections to
Physicalism, edited by Howard Robinson, Clarendon Press, Oxford, 1993.
BEGLEY, Sharon, Antrenează-ți mintea, modelează-ți creierul, traducere de Marius
Chitoșcă, Editura Curtea Veche, București 2010.
BELLINI, Enzo, Maxime Interprète de Pseudo-Denys L’Aréopagite în Actes du
Symposium sur Maxime le Confesseur, Editions Universitaires Fribourg Suisse, 1982.
BELOF, John, The Existence of Mind, Ed. The Citadel Press, New York, 1964.
BERGER, Calinic, Teognosia – sinteza dogmatică și duhovnicească a părintelui Dumitru

Stăniloae, traducere de Ierom. Necatrie Dărăban, Editura Deisis, Sibiu, 2014.

26
 BERGSON, Henri, Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței, traducere de Horia
Lazăr, Editura Dacia, Cluj Napoca 1993.
BERGSON, Henry, Matter and Memory, translation by Nancy M. PAUL and Scott
PALMER, Zone Books, New York, 1991.
BERKEKEY, George, Teoria Vederii, traducere de Ada Oprișor Fournel, Editura Iri,
București, 2006.
BERNAYS, Edward, L., Manipulating Public Opinion: The Why and the how in Mass
Comunication and American Social Thought, Ed. Rowman & Littlefield Publishers, INC,
Oxford, 2004.
BERNIS, Jeanne, L’imagination, Ed. PUF, Paris, 1958.
BERTHOLD, George C., Maximus Confessor: Theologian of the word în Handbook of
Patristic Exegesis – The Bible in Ancient Christianity, Boston, 2006.
BERTHOLD, George C., The Cappadocian Roots of the Maximus the Confessor in Actes
du Symposium sur Maxime le Confesseur, Editions Universitaires Fribourg Suisse, 1982.
BLANCHETTE, Olivia, Eseuri Metafizice, traducere de Cornelia Dumitru, Editura Eikon,

București, 2020.
BLONDEL, Maurice, L’Action, vol. 2, Ed. Alcan, Paris, 1936.
BLOWERS, Paul M., Maximus the Confessor, Jesus Christ and the Transfiguration of the

World, Oxford University Press, 2016.

BLUMENFIELD, Michael, STRAIN, James J., Psychosomatic Medicine, Lippincott
Williams & Wilkins, Philadelphia, 2006.
BORDIEU, Pierre, Limbaj și Putere Simbolică, traducere de Bogdan Ghiu și Laura
Albulescu, Editura Art, București, 2012.
BORELLA, Jean, Criza Simbolismului Religios, traducere Diana Morărașu, Editura
Institutul European, Iași, 1995.
CHURCHLAND, Patricia, Neurophilosophy: Toward a Unified Science of the Mind-Brain,

The MIT Press, Cambridge, Massachusetts, 1989.

COMAN, Ioan G., Patrologie, vol. 1, Editura IBMBOR, București, 1956.
COMAN, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 2007.
COMPTE, Auguste, Discurs asupra Spiritului Pozitiv, traducere de Leonard Gavriliu,
Editura Științifică, București, 1999.
CORNEANU, Gabriel, ARDELEAN, Aurel, MOHAN, Gheorghe, Biologie – Manual pentru
clasa XII, Editura Corint, București, 2008.

27
 CRAIOPULOS, Arhim. Simeon, Păcatul și stările psihopatologice, traducere de Cristina
Rogobete, Editura Bizantină, București 2012.
CRATY, Rollin MC., SCIENCE OF THE HEART – Exploring the Role of the Heart in
Human Performance An Overview of Research Conducted by the HeartMath Institute, Vol. 2,
California, 2015.
DELAY, Jean, PICHOT, Pierre, Abrégé de psychologie, Ed. Masson, Paris, 1984.
DENNETT, Daniel, Consciousness Explained, Ed. Little Brown and Co., New York,
1991.
DENNETT, Daniel, Tipuri Mentale, traducere de Hortensia Pârlog, Editura Humanitas,
București 2008.
DOBRESCU, Paul, BÂRGĂOANU, Ana, Mass Media și Societatea, Editura
Comunicare.Ro, București, 2003.
DOIDGE, Dr. Norman, Creierul se transformă, experiențele neuroplasticității, traducere
de Liviu Mateescu, Editura Paralela 45, Pitești, 2017.
DRĂGAN, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă – orizontul societății mediatice,
Editura Casa de editură și presă Șansa, București, 1996.
EAGLEMAN, David, Incognito – Viețile secrete ale creierului, traducere de Ovidiu
Solonar, Editura Humanitas, București 2016.
ECCLES, John, Evolution of the Brain, Creation of the Self, Routledge, New York, 1989.

ECCLES, John, How the self controls its Brain, Ed. Springer-Verlag, Berlin-Heidelberg,
1994.
LEMENI, Adrian, Adevăr și comuniune, Editura Basilica, București 2011.
LEMENI, Adrian, Adevăr și Demonstrație – De la incompletitudinea lui Gödel la
vederea mai presus de orice înțelegere a Sfântului Grigorie Palama, Editura Basilica,
București, 2019.
LEMENI, Adrian, coordonator, Apologetica Ortodoxă, vol. 2, Editura Basilica, București

2014.
LEMENI, Adrian, IONESCU, preot Răzvan, Teologie Ortodoxă și Șiință, Ed. IBMBOR,
București, 2007.
LEMENI, Adrian, Sensul Eshatologic al Creației, Editura ASAB, București, 2007.
LEMENI, Adrian, Tehnicizarea inumană a vieții, Ed. Basilica, București, 2022.
LEROI-GOURHAN, André, Gesture and Speech, trad. Anna Bostock, MIT Press, 1993.
LIPPMAN, Walter, Public Opinion, Ed. Harcourt, Brace and Company, New York, 1922.

28
 LOKE, John, Eseu asupra intelectului omenesc, vol. 1, vol. 2, traducere de Armand Roșu

și Teodor Voiculescu, Ed. Științifică, București, 1961.

LONDON, Perry, The Modes And Morals Of Psychotherapy, Ed. Routledge, New York,
2013.
LORENZ, Konrad, Behind the Mirror – a search for a natural history of human
Knowledge, Ed. Hellen and Kurt Woolf Book, New York, 1977.
PIAGET, Jean, Psihologia inteligenței, traducere de Dan Răutu, Editura Cartier,
Chișinău, 2000.
PLATINGA, Alvin, Știință, religie și naturalism, traducere de S.G. Drăgan, Editura Ratio

et Revelatio, Oradea, 2015.

PLATON, Opere Complete (Phaidon), vol. 2, trad. de Cătălin Partenie, Diana Lupeș,
Petru Creția, Editura Humanitas, București, 2002.
PLATON, Opere I – Despre Retorică, trad. de Alexandru Cizek, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1974.
PLATON, Opere V – Republica, trad. de Andrei Cornea, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1986.
PLATON, Opere VI – Theaitetos, trad. de Sorin Vieru, Marian Ciucă, Constantin Noica,
Elena Popescu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
PLATON, Phaidon sau Despre Suflet, trad. de Petru Creția, Editura Humanitas,
București, 2011.
PLOTIN, Eneade, traducere de Vasile Rus, Liliana Peculea, Marilena Vlad, Alex
Baumgarten, vol. III, Editura Iri, București 2005.
POINCARÉ, Henri, Science and Method, tr. by Francis Maitland, Ed. Thomas Nelson and

Sons, London, 1913.

POIREL, Christian, Le cerveau et la pensée. Critique des fondements de la
Neurophilosophie, L’Harmattan, Paris, 1997.
POPESCU NEVEANU, Paul, Curs de Psihologie, Editura Albatros, București, 1977.
POPESCU, Pr. prof., Dumitru, STAN, George, COSTACHE, Doru, LEMENI, Adrian,
IONESCU, Răzvan, Știință și Teologie – preliminarii pentru dialog, Editura Eonul Dogmatic,
București, 2001.
POSTMAN, Neil, Distracția care ne omoară – discursul public în epoca televizorului,
trad. de Silviu Man, Ed. Anacronic, București, 2016.
STĂNILOAE, pr. prof. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Ed. IBMO,
București, 2010.

29
 STAPP, Henry, MIND, MATTER AND QUANTUM MECHANICS, Ed. Springer,
Heidelberg, 2009.
STEINBERG, David, The philosophy of Hughlings Jackson in Journal of the Royal
Society of Medicine, vol.95, London, 2002.
TACHE, pr. dr. Stere, Teologie Dogmatică și Simbolică, vol. 1, EIMBOR, București,
2003.
TALLIS, Raymond, Why the Mind is not a Computer, Imprint Academic Philosophy
Documentation Center, Charlottesville, 2004.

30