Eu cred ca aparitia omului este o taina si in taina aceasta e o taina suprema – spune Sfantul Grigorie

de Nyssa: „Nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de stiinta
spun ca n-a fost nimic si a aparut din nimic; nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic; ori Acest
care a fost totdeauna, care a fost fara inceput, n-are cauza. Toate au o cauza: de la Acela sunt; in
Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie sa fie perfect, trebuie sa fie desavarsit, trebuie sa fie
constient, trebuie sa fie deasupra legilor, trebuie sa fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este
Dumnezeu, care are puterea sa faca din nimic, nu din sine, ca daca ar fi din sine ar fi toate perfecte,
ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistenta pentru ca in acest caz n-ar fi perfect El;
trebuie sa fie cineva din veci perfect si absolut, desavarsit, iar datorita complexitatii Lui, El trebuie sa
aiba caracter de persoana, nu se poate sa nu aiba caracter de persoana. Si nu poti sa gandesti
persoana fara persoana; deci iata Treimea… Trebuie sa fie o persoana care iubeste. Nu se poate sa ai
alta persoana pe care sa nu o iubesti, sau una de care sa nu vrei sa fii iubit; nu poti… Totdeauna vrei
sa ai o persoana care sa te iubeasca si tu o iubesti pe ea; si ce iubire mai inalta si mai curata este
decat cea intre Tata si Fiu, si daca sunt numai doi care se iubesc in veci, iubirea lor e perfecta cand
impreuna iubesc pe al treilea; nu se pot margini; si fiecare din ei are o bucurie mult mai mare cand
are si pe altul care se bucura de celalalt. Tatal are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Fiul, Fiul
are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Tatal. Asa ca invatatura despre Treime apare
inevitabil.

„N-a fost candva cand n-a fost”, e cea mai intemeiata stiinta… Stiinta nu spune nimic despre originea
lumii: stiinta este foarte marginita. Credinta vede realitatea, vede ca nu poate sa fie lumea aceasta de
la ea. Trebuie sa fie cineva perfect si fara inceput. Aceasta este cea mai sigura stiinta. Credinta este
adevarata stiinta. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred in Dumnezeu; eu stiu de Dumnezeu…” Nu e vorba
de o credinta in Dumnezeu ci de stiinta; adevarata stiinta. Si cred ca Occidentul acesta va ajunge la un
mare fiasco daca nu se opreste. Poate sa duca la sfarsitul lumii cu aceasta civilizatie tehnica, care nu-
si pune problema tainei.

Nu-mi da nimic, nu-mi explica nimic aceasta stiinta atee, fara Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea
sa recunoasca ca totul este o taina… este o taina… Aceasta e stiinta adevarata, sa stii ca exista o taina
a tuturor lucrurilor. Si taina suprema este Dumnezeu, dar o taina de care esti sigur; taina pe care o
constati in mod sigur, si cred ca daca omenirea s-ar mai putea maturiza, ar trebui sa revina la aceasta
intelegere a tainei lucrurilor, a neputintei stiintei de a explica ceva. Stiinta ne scrie legile…ei si ce-i cu
asta; ne scrie niste legi practice de care te folosesti in aplicarea lor: cum sa faci case, sa faci diferite
lucruri; dar ce-si poate explica, si ce poate crea?… tot lucruri moarte. Este o moarte tehnica aceasta.
Poate ca se potriveste cu ceea ce se spune la Apocalipsa, ca se vor inmulti Gog si Magog – aceste
multimi straine de Dumnezeu, si vor ramane putini cei ce vor trai cu adevarat credinta, cei care vor fi
cu adevarat credinciosi.

Si iata respectul pentru cei ce au fost, ca lucrurile cele mai minunate le-am mostenit din trecut, de la
generatiile trecute, lucrurile spirituale, spiritualitatea.

Credinta este stiinta adevarata, si stiinta adevarata este stiinta tainei, care raspunde pe de alta
parte aspiratiei omului de a cunoaste la infinit: niciodata nu poti sa cunosti ceea ce este in taina
complet, trebuie sa inaintezi la infinit in aceasta cunostinta; si asta corespunde aspiratiei omului.
De aceea Ortodoxia este mult mai inalta decat Occidentul acesta care nu stie de taina si care a
redus crestinismul la ceva foarte apropiat de stiinta aceasta marginita.

Ştiinţa e doar una dintre multele ferestre ale vieţii. După ce a fost de curând închisă, apare o tristeţe
că lumina e prea departe. Apare chiar întrebarea dacă lumina aceea a existat cu adevărat. Cei care,
de-a lungul generaţiilor, cunosc doar ştiinţa pot să creadă că ea e chiar sursa luminii. Oamenii aceştia
se sperie când se găsesc unii care să îi întredeschidă forma instituţionalizată, ca să o cureţe, pentru a
străluci mai bine. Le este teamă că nu vor mai vedea nimic. Dacă spargem sau stricăm balamalele
ştiinţei? Ştiinţa e doar una dintre multele ferestre ale vieţii. După ce a fost de curând închisă, apare o
tristeţe că lumina e prea departe. Apare chiar întrebarea dacă lumina aceea a existat cu adevărat. Cei
care, de-a lungul generaţiilor, cunosc doar ştiinţa pot să creadă că ea e chiar sursa luminii. Oamenii
aceştia se sperie când se găsesc unii care să îi întredeschidă forma instituţionalizată, ca să o cureţe,
pentru a străluci mai bine. Le este teamă că nu vor mai vedea nimic. Dacă spargem sau stricăm
balamalele ştiinţei?

E nevoie de nişte ucenici ai luminii, care să ştie cine este ea. Ştiinţa ne-ar putea spune ce este lumina,
într-un fel sau altul, din perspectivă omenească, dar nu şi cine este. Ucenicii aceştia păstrează vie
memoria şi rosturile lucrurilor, pentru că fereastra nu se va mai deschide cu totul prea curând. Noi
trăim cu ea închisă sau întredeschisă. Vremea deschiderii cu totul nu a venit.

Dar lumina e şi în afara ferestrei ştiinţei, şi în interior, şi în chiar materialul şi forma ei. Materialul şi
forma pot fi de vânzare, dar nu lumina şi nu oricum şi oriunde. Locurile de vânzare sunt locuri de
vânzare, cele ale memoriei luminii sunt altele. Comerţul omenesc al ştiinţei este supus precarităţilor
economice, care nu au nimic de a face cu înţelegerea vieţii. Funcţiile coexistă, dar nu interferă direct.
În nişte locuri, undeva, se face ştiinţă. În altele, altundeva, ne amintim mereu cine este adevărul. Cine
alege să facă asta.

Nu poate un om să facă nimic, dacă nu i s-a dat lui să facă. Dacă o spune cine o ştie cu adevărat, nu o
crede nimeni, dacă o spun prietenii lui, e mai uşor de primit. Sunt prieteni şi printre cei care se ocupă
cu ştiinţa. Când nu mai sunt, nu după multă vreme se lasă întunericul.

Revenind la tema subiectului, trebuie mentionat inca de la inceput, ca religia si cultura, fara a se
confunda, alcatuiesc la un loc spiritualitatea omeneasca. Din nefericire, vremea noastra cunoaste
insa un dublu divort: intre religie si cultura, precum si intre spiritualitate si civilizatie. Cultura tinde sa
se laicizeze radical, iar spiritualitatea este tot mai mult sacrificata civilizatiei. Idealurile sunt tot mai
des inlocuite cu simplele scopuri, materialismul si utilitarismul ajungand sa triumfe in constiinta unei
umanitati bolnave……si cu atat mai bolnava cu cat se crede mai sanatoasa, sub imperiul manipularilor
ideologice. Omul de azi confunda tot mai mult ceea ce este important cu ceea ce este doar urgent,
iar civilizatia moderna despiritualizata il preface pe om intr-un biet sclav al nevoilor imediate. Este
dureros de pilda, sa constati cat de mult se vorbeste azi despre politica si economie si cat de putin se
vorbeste despre morala si despre cultura. Mai toti sunt convinsi de necesitatea unei reforme
economice, dar abia daca se pomeneste sporadic si de o imperioasa reforma morala. Suntem gata sa
schimbam lumea, dar nu si pe noi insine. Oare cand vom intelege ca ultima consecinta a unei
civilizatii vaduvite de spirit, nu poate fi decat o noua barbarie.

Privitor la raportul dintre religie si cultura, putem afirma ca, desi sunt inrudite prin sfera spiritualitatii,
se deosebesc totusi fundamental atat prin originea lor, cat si prin finalitatea lor. Cultura are numai o
origine naturala, in vreme ce religia are si o origine supranaturala. Finalitatea culturii este creatia si
cunoasterea, in vreme ce finalitatea religiei este salvarea si mantuirea omului si a lumii intregi.
Cunoasterea culturala, si anume filosofica, stiintifica, artistica, oricat de sus ar tinti, ramane totusi
una omeneasca, mai mult ipotetica decat certa, adesea contradictorie si in mod fatal limitata.
Cunoasterea religioasa vine insa „pe deasupra”, ca un dar divin, in raport proportional cu gradul de
spiritualitate al fiecarui individ in parte.

Pe scurt, cunoasterea culturala isi are radacinile in lumea de aici, pe cand cunoasterea religioasa are
radacini in lumea de dincolo. Prima slujeste omului istoric, pe cand cea de-a doua slujeste omului
vesnic. Nu exista pe lume vreun popor sau nici macar o simpla populatie, care sa nu aiba un anumit
orizont religios. Aceasta este cea mai simpla dovada a faptului ca religiozitatea reprezinta o
dimensiune inerenta a fiintei umane.

Pentru a intelege mai bine cunoasterea religioasa, trebuie explicat ca esenta acesteia este credinta,
in cazul nostru credinta crestina. Dar ce este de fapt credinta? Credinta este o forta interioara de
ordin afectiv, capabila sa-l intareasca, sa-l lumineze si sa-l transfigureze pe om. De asemenea ea nu
este o negare a ratiunii, ci o depasire a ei, din punctul in care aceasta nu mai are acces.

Credinta este constitutionala fiintei noastre spirituale, fiind prezenta in adancul oricarui subconstient
omenesc, asteptand a fi trezita si pusa in lucrare. De aceea Mircea Eliade afirma ca:”nu exista om
ateu in subconstient”. Insa omul modern, preocupat tot mai mult de cunoasterea lumii exterioare, a
uitat din pacate sa se mai adanceasca si in cunoasterea de sine, in care cei vechi au vazut
dintotdeauna inceputul adevaratei intelepciuni:”cunoaste-te pe tine insuti”.

Dar cum se poate produce in sufletul omului trezirea religioasa? Raspunsul il avem de la Hristos, care
ne invata cu toata simplitatea:”cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide”. De
asemenea, credinta se desavarseste prin faptele cele bune savarsite in numele ei. Omul virtuos
sporeste in credinta si lumina adevarului il umple ca pe un vas ales.

În incheiere putem afirma cu toata raspunderea, ca religia singura il mai poate salva pe om acolo
unde civilizatia si cultura s-au dovedit neputincioase. Hristos ii intinde iarasi mana omului……va apuca
omul modern de azi mana aceasta mantuitoare sau va alege sa piara…….pe cont propriu?