Diploma - WWW - Tocilar

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Perspectiva sinelui in psihologia transpersonala
Argument
„E aici un tânăr care întinde braţe de energie către tainele lumii. Tainele nu se prind
niciodată, căci avem un singur chip de a le prinde:
să le trăim.”
N. Iorga
Suntem într-un timp în care ne căutăm mai asiduu decât oricând. Cu cât ne închinăm
mai mult verbului A AVEA, uităm mai mult natura lui A FI. Dar cine suntem în tot acest
nemărginit univers şi unde să ne căutăm fiinţa? Lucrarea de faţă se înscrie în rândul celor care
doresc să înţeleagă sensul unor astfel de întrebări. Adesea punem întrebări fără să ne dăm
seama care este sensul întrebării şi nu căutăm de unde a apărut această întrebare în viaţa
noastră.
De mii de ani nu am făcut decât să cercetăm cu instrumentele valoroase ale ştiinţei
cunoaşterea, al cărei vădit rod îl percepem pretutindeni, sămânţă sădită de însuşi Dumnezeu.
Cunoaştere? De ce acest cuvânt? Din nevoia cea mai imperioasă a fiinţei umane: să înţeleagă
lumea, natura, viaţa, să se cunoscă pe sine şi să înţeleagă mecanismele care stau la baza
tuturor tainelor. Odinioară fulgerul era privilegiul zeilor, iar tunetul grai divin... În
concordanţă cu nevoia cunoaşterii „cel ce vrea să afle adevărul trebuie să înceapă prin a se
îndoi de tot ce părea până acum adevăr imuabil.” (Erich von Daniken, 1970, p.14)
Şi care cauză ne animă oare această necesitate de a cunoaşte? Nu cred că mai este
nevoie să demistificăm legenda primilor oameni, care din curiozitate au încălcat porunca
divină, gustând din Pomul Cunoaşterii. Ceea ce au făcut oamenii prin ştiinţă înseamnă foarte
mult. Un singur pas a fost însă greşit şi acesta încearcă psihologia transpersonală să-l
recupereze definitiv.
Pagina 1 din 88
Psihologia transpersonală este o ştiinţă foarte recentă, deşi timpul ei a început undeva
foarte devreme, dacă ne putem permite, ea a dăinuit în formă autentică încă de pe vremea
când „la început a fost Cuvântul” (Ioan 1,1) cum se traduce popular actul creaţiei lumii.
Pentru început însă, să cugetăm puţin la lucruri simple şi adevărate, pe care le
experimentăm zi de zi: respirăm aer, fără să ştim ceva despre întregul proces al respiraţiei
(chiar şi dacă am profesa într-un domeniu conex cu această îndeletnicire fiziologică, tot nu
am sta clipă de clipă să calculăm reacţiile chimice ce precedă procesul respiraţiei) şi nici nu
am număra moleculele de oxigen şi cele de dioxid de carbon la fiecare inspir-expir. Trăim
înconjuraţi de lucruri vii, dar atunci când ne lăsăm mângâiaţi de parfumul unei flori, nu ne
dăm seama şi nu simţim nevoia în acel moment de a cunoaşte întregul proces anevoios şi
complicat despre cum a crescut acea floare şi ce o defineşte ca structură şi specie. Şi probabil
că am considera o mare nebunie ca într-o noapte senină, să numărăm toate stelele de pe cer,
când infinit mai frumos ar fi să admirăm cerul înstelat. Tot astfel se întâmplă şi la naştere:
creştem din pântecele unei fiinţe, - pe care mai târziu o vom numi mamă, acordându-i un rol
vital în existenţa noastră, dar nu ştim atunci cum ne naştem, cum se desfăşoară acest proces şi
care sunt planurile lui cu noi. Mai târziu dobândim conştiinţa şi aceasta este „calea regală”
spre desăvârşirea fiinţei umane. Nu putem, însă, înainta singuri pe această cale. Şi tocmai
această singurătate se constituie ca o problemă tot mai ardentă a omului contemporan.
Este vorba, în acest context, de o singurătate diferită de cea fizică, înţeleasă în sens
obişnuit. Singurătatea este acea suferinţă lăuntrică de care de cele mai multe ori nu ne
vindecăm niciodată şi care ne însoţeşte de cum dobândim conştiinţa de sine şi până la moarte.
Datorită ei există teamă şi durere în faţa morţii, furie şi disperare, tristeţe, răzvrătire sau
abandon în lucrurile trecătoare cu care ne amăgim „setea de întregire”. Despre această
singurătate vorbeşte boala, „păcatul” şi lipsa iubirii autentice.
Ştiinţa ne ajută să ne explicăm lumea, să-i pătrundem misterul fascinant şi să trecem
dincolo de simpla trăire a ei. Prin ştiinţă devenim mici zei, recreeând lumea. Uităm însă că
toată această lume a existat înaintea ştiinţei şi noi o trăim prima dată fără să ştim vreo ştiinţă
decât aceea a propriei experienţe. Cu puţin timp înainte de a muri (1961), C.G. Jung a acordat
lui John Freeman un interviu pentru BBC. Fiind întrebat dacă crede în Dumnezeu, Jung a dat
un răspuns neaşteptat: „Nu cred. Acum ştiu!”. O astfel de credinţă ar trebui să avem fiecare
dintre noi, pentru a ne putea păstra paradisul interior, pentru a accede la Împărăţia cerească.
Nu avem nevoie să credem devreme ce ştim !
Pentru a ne potoli „setea de întregire”, vorbind în termenii Christinei Grof, ar trebui să
ne amintim drumul invers şi să recuperăm spiritualitatea în termenii ştiinţei actuale. Pentru că
Pagina 2 din 88
„Noi, cei care căutăm cunoaşterea, nu ne cunoaştem pe noi înşine...Nu ne-am căutat
niciodată, cum s-ar putea atunci să ne găsim într-o zi?”.( F.Nietzsche, 1994, p.289) Şi totuşi
iată întrebarea ce doare: Cine sunt? Unde să mă caut? Evident că scopul acestei lucrări nu
este acela de a oferi un răspuns acestor întrebări existenţiale, dar ţinteşte să deschidă noi
orizonturi printr-o restructurare paradigmatică în ceea ce priveşte evoluţia personalităţii
umane şi poate prin aceasta imboldul spre o autentică căutare de Sine, spre izvorul tuturor
tainelor.
Prin trăirea autentică psihologia transpersonală oferă o cheie pentru lecturarea ei. De
aceea, lucrarea de faţă vizează experienţa transpersonală în planul evoluţiei personalităţii. Am
ales această temă din dorinţa de a studia orientarea transpersonală din perspectiva clasică a
personalităţii şi cea a viziunii transpersonaliste asupra personalităţii. O altă motivaţie a
lucrării prezente este legată de studiul experienţelor transpersonale în rândul studenţilor
români. Aflându-ne încă pe un teritoriu virgin transpersonalului, am curiozitatea de a-mi
certifica credinţa că există experienţe transpersonale pe care le trăim chiar fără să ştim de
unde provin şi că orientarea transpersonală reprezintă un ghid credincios descoperirii de Sine.
Viziunea transpersonalistă extinde studiul personalităţii la ceea ce defineşte prin Sine,
abordând într-un mod cu totul diferit natura umană, pe care o raportează la esenţa sa divină,
în timp ce abordarea clasică descrie personalitatea în tiparul trăsăturilor de personalitate şi
tipologiilor temperamentale, însumate în comportamente observabile.
Într-una din cărţile sale, „Explicarea omului”, Mihai Ralea (1996), psiholog şi
umanist român, considera că obiectivul final al umanităţii este întotdeauna înţelegerea omului
integral. Personalitatea umană a fost mult timp responsabilă de natura verbului A FI, privind
omul ca actor în funcţie de scena vieţii, jonglând între factorii ereditari, sociali,
multidimensionali ş. a.; Toate teoriile personalităţii vorbesc despre un plan evolutiv şi o
structură în definirea personalităţii. Astfel că personalitatea se dezvoltă de-a lungul vieţii pe
un traseu ascendent, iar din perspectivă structurală diferenţiază indivizii printr-un set de
trăsături prezente în ponderi unice fiecăruia în parte. În planul lui „aici şi acum”, o astfel de
personalitate există, însă psihologii transpersonalişti demonstrează că realitatea nu este cea pe
care o vedem şi că avem accesul la o realitate transcendentală, capabilă să producă acel viraj
existenţial care oferă umanităţii răspunsuri îndelung căutate. În acest plan transpersonal,
personalitatea nu se opreşte la a diferenţia, nu face tipologii, nu sfârşeşte în maladie când nu
găseşte răspuns, ci este o personalitate care unifică, oferă înţelesuri profunde şi vindecă prin
metanoia. Personalitatea clasică rămâne oarecum impersonală şi rece, în timp ce Sinele este
personal pentru că se descoperă prin sentiment (iubire) şi căldură (lumină).
Pagina 3 din 88
Probabil este greu de înţeles acest mod de a gândi psihologia şi prin ea lumea, dar iată
că în acest demers, al reiterării spirituale, ni se alătură ştiinţa, începând cu Einstein (prin
teoria relativităţii), Heisenberg (prin principiul nedeterminării) şi Max Planck (prin teoria
cuantică). Alte ştiinţe, riguros fundamentate în viziunea plastică a lumii care există fiindcă
este demonstrată, sunt astrologia şi biofotonica - al cărei reprezentant la noi în ţară este
Traian D. Stănciulescu. Astfel, nu ne mai putem îndoi de realitatea transpersonală când însăşi
ştiinţa începe să îi desluşească acordurile nebănuite.
În ceea ce priveşte societatea şi cultura care ne defineşte, psihologia transpersonală, ca
ştiinţă şi practică psihoterapeutică mai are încă mult de luptat pentru a ne recupera. Problema
însă ne aparţine, întrucât în mentalul colectiv şi în moştenirea culturală nu am acordat nici un
loc experienţelor transpersonale care au existat dintotdeauna. Ştiinţa le-a făcut inexistente,
psihiatria le-a ignorat, omul de rând le-a etichetat sub semnul misterului, religia le-a
dogmatizat, vorbind despre trăire, dar devenind lipsită de trăire – doar sfinţii reuşind să
meargă mai departe, dar iată, şi aceştia izolându-se de o lume neînţelegătoare. Prin urmare,
am eşuat în neputinţa de a ne citi propria fiinţă, fără a mai vedea pădurea de copaci.
Este nevoie de infinită răbdare şi dragoste pentru a recâştiga potenţialul fiecărei fiinţe
umane, doar prin dăruirea autentică de sine fiind posibilă schimbarea. De aceea, urmând
filosofiei lui Nietzsche, cred aceste cuvinte: „Cu lumea trebuie sa fii darnic. Să te cheltuieşti
risipindu-i fiinţă.” Aceste cuvinte sunt privilegiul omului de a cuceri şi de a înţelege sensurile
profunde ale vieţii, pe care psihologia transpersonală tinde să le transforme din orizonturi
mereu de neatins în raze de soare palpabile.
I. CADRU TEORETIC
1. Istoricul Psihologiei Transpersonale
„Consider că psihologia umanistă,

cea de-a treia forţă, este una tranziţională
o pregatire pentru o alta, transpersonală, trans-umană".
Maslow
Pagina 4 din 88
Psihologia transpersonală este cotată ca şi „a patra forţă” în psihologie, revoluţionând

behaviorismul, psihanaliza şi psihologia umanistă (cea „de-a treia forţă” care dă naşterea de
drept psihologiei transpersonale). Obiectul psihologiei transpersonale îl constituie existenţa
spirituală a omului, depăşirea limitelor persoanei şi spiritualizarea sa prin cunoaşterea
Sinelui.(I. Mânzat, 2002) Astfel că, mai mult decât curentul umanist, psihologia
transpersonală vizează „depăşirea persoanei”, „omul integral”, abordând într-o manieră
holistă fiinţa umană, în care centrală este ideea de dezvoltare transpersonală a individului prin
transformarea permanentă a structurilor psihice şi spirituale. Înainte de a iniţia un demers
teoretic în psihologia transpersonală considerăm utilă delimitarea unui cadru istoric în care
aceasta a câştigat titlul de ştiinţă, având timp să se dezvolte ca teorie şi practică.
1.1. Perspective teritoriale
America
Psihologia transpersonală s-a născut în sânul psihologiei umaniste, ideea ei fiind
conturată sub auspiciile institutului Esalen din Big Sur (California), fondat în 1962 de
Michael Murphy şi Richard Price, doi discipoli ai lui Sri Aurobindo. Câţiva ani mai târziu, în
1969, Abraham Maslow va fonda Asociaţia Americană de Psihologie Transpersonală,
împreună cu Carl Rogers, Viktor Frankl, Anthony Sutich, Stanislav Grof, Jim Fadiman. În
luna iunie a aceluiaşi an, la iniţiativa lui Anthony Sutich, asociaţia editează „Journal of
Transpersonal Psychology”, care a grupat ani la rând studii şi cercetări în domeniu. Rezultată
din extinderea perspectivei transpersonale din psihologie spre sociologie, antropologie,
etnologie, educaţie şi ştiinţele comunicării, în 1971 ia fiinţă ATI (Asociaţia Internaţională de
Transpersonal). Aceasta a organizat conferinţe în toate continentele: Islanda în 1972;
Brazilia, Finlanda, SUA în1979; Australia, India în 1982; Elveţia, 1983; Japonia, 1985;
Praga, SUA, 1992; Irlanda, 1994; Brazilia, 1996. (I. Mânzat, 2002, p.22). Într-un studiu
despre istoria psihologiei transpersonale, David Lukoff şi Francis Lu (1988) identifică câteva
izvoare de esenţă transpersonalistă: contextul cultural al Americii, în care se găseşte loc
pentru o democraţie spirituală, promovată de mai multe grupuri religioase. Autorii identifică,
referitor la potenţialul terapeutic al psihoterapiei transpersonale, Şcoala de psihoterapie de la
Boston, care folosea diverse practici religioase în psihoterapie; iniţial centrată pe psihanaliza
freudiană şi behaviorism, Şcoala de psihoterapie de la Boston a adoptat ulterior o poziţie a
Pagina 5 din 88
centrării pe sine şi pe trăirea experienţială. În anii ′60-′70, s-au fondat mai multe şcoli de
studiu sistematic a psihologiei transpersonale: Institutul de Psihologie Transpersonală,
Saybrook Graduate School, Institutul Californian de Studii Asiatice (CIIS), Universitatea
JFK şi Naropa, care pregătesc studenţi în psihoterapie de orientare transpersonalistă.
Observăm cum psihologia transpersonală tinde să aibă un caracter experimental, dar
implicând umanul, având caracter profund spiritual, împărtăşind o viziune holistă: dacă
ştiinţa în general, implicit psihologia clasică, stagnează într-o viziune newtoniano-
cartezianistă, noua ştiinţă deschide porţi nebănuite, la care odinioară doar misticii aveau acces
sau „nebunii”. În prezent, cel mai prestigios centru de cercetare este Institutul de Psihologie
Transpersonală de la Palo Alto (California). Fondat în 1975 de către prof. dr. Robert Frager,
ITP primeşte în sânul său nume devenite celebre: Charles Tart, Arthur Hastings, William
Brand, Rosemarie Anderson, Kathleen Wall, Jill Mellick, Paul Roy, Robert Schimdt, Irene
Lazarus, Michel Hutton, Arlene Mazak, Hillevi Ruumet. Integrând scopul cercetării
ştiinţifice, ITP activează şi ca formator profesional în psihologie transpersonală, susţinând
programe de masterat şi teze de doctorat. Crezul ITP este legat de implicarea personală
profundă care trebuie să urmeze cercetarea academică riguroasă. Principalele domenii pe care
se axează programul de activitate al ITP, după L. Mitrofan (1997), sunt: modelul intelectual,
domeniul expresiv-creativ, domeniul emoţional-clinic, domeniul spiritual, domeniul corporal
şi domeniul comunitar şi organizaţional. Un alt spaţiu important al studiului psihologiei
transpersonale este Centrul de cercetare William James, înfiinţat în 1994, integrând cercetări
aplicative referitoare la experienţele umane excepţionale, spirituale şi mistice, transformarea
psiho-spirituală, creşterea şi starea de bine fizică şi psihică. (L. Mitrofan, 1997, p.345-347)
Europa
In Europa, un important precursor al psihologiei transpersonale este C.G.Jung, care a
utilizat prima dată termenul de "transpersonal" în 1916; Jung a tradus termenul de
„uberpersonlich” ca însemnând transpersonal, pentru a defini termenul de „inconştient
colectiv”. Jung a manifestat un interes deosebit în studiul valorilor psihologice a multor
tradiţii spirituale, scriind introducerea la primele traduceri ale cărţilor „I Ching” şi „Tibetan
Book of the Dead”. Întreaga sa psihologie abisală descrie în fapt idei profund
transpersonaliste, datorate în mare parte şi experienţei personale. Despre contribuţia lui Jung
la noua ştiinţă transpersonală vom acorda mai multă atenţie într-o secţiune următoare a
lucrării de faţă.
Pagina 6 din 88
Alţi precursori europeni au fost Roberto Assagioli-fondatorul psihosintezei, Pierre

Weil cu cosmodrama sau „dansul vieţii”, Graf Durckheim cu terapia iniţiatică, Victor Frankl,
promotorul logoterapiei. Psihologia transpersonală a devenit oficială în anul 1987, odată cu
înfiinţarea Asociaţiei Transpersonale Europeene. În 1987 patru ţări (Belgia, Franţa, Italia,
Ţările de Jos) au fondat EUROTAS, Asociaţia Europeană de Transpersonal. Aceasta a
organizat congrese la Bruxelles (1984), Strasbourg (1990), Londra (1994), Varşovia (1997).
Recunoaşterea academică a psihologiei transpersonale în Europa a venit în 1997, când
Academia britanică a înfiinţat o secţiune de Psihologie Transpersonală în cadrul
Departamentului de Psihologie.
Dezvoltarea psihoterapiei transpersonale a fost sprijinită de înfiinţarea în 1994 a
Asociaţiei Internaţionale de Psihiatrie Spirituală. Primul său congres s-a desfaşurat la Lyon
(Franţa) cu tema "Meditaţia şi Psihoterapia", acesta fiind punctul de plecare pentru abordarea
transpersonală şi spirituală în psihoterapie. Următorul simpozion, organizat la Sorbona în
1995 a fost intitulat "Spiritualitatea: pluralitate si unitate". La iniţiativa Laurei Boggio Gilot
(Italia) şi a lui Marc Alein Descamps (Franţa), au fost înfiinţate Asociaţia Europeană de
Psihologie Transpersonală (ETPA), prezidată de Laura Boggio, iar din 2006 de Anca
Munteanu.
În România, psihologia transpersonală şi-a făcut intrarea printr-un studiu elaborat de
Ion Mânzat şi publicat în revista „Academica ” în august 1993. Primul curs universitar a fost
susţinut de acesta la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe Cognitive a Universităţii Ecologice
din Bucureşti, în perioada 1995-1998. La Timişoara, Anca Munteanu predă din anul 2000
primul curs de Psihologie Transpersonală la o universitate de stat din România. În anul 2001,
ia fiinţă Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală (ARPT) prezidată de Ion Mânzat.
Obiectivele ARPT, aşa cum sunt descrise de preşedintele asociaţiei, privesc iniţierea şi
aplicarea unor metode specifice pentru promovarea psihologiei transpersonale în sistemul
educaţional şi de formare profesională, precum şi în toate componentele societăţii româneşti;
dezvoltarea şi perfecţionarea psihologiei transpersonale în ţară; promovarea psihologiei
transpersonale româneşti şi a altor studii care cercetează sistematic interacţiunea omului cu
spiritualitatea. În 2002 apare editura ARPT şi Jurnalul de Psihologie Transpersonală, care va
apare de două ori pe an. S-au înfiinţat şi două filiale: filiala din Iaşi, condusă de conf. dr.
Mariana Caluschi şi filiala din Timişoara sub coordonarea prof. dr. Anca Munteanu.
1.2 Etape evolutive
Pagina 7 din 88
Conform opiniei postulate de P. Weil (apud. A. Munteanu, 1999), evoluţia curentului

transpersonal înregistrează patru mari etape: mistică, a precursorilor, transpersonală şi
holistică. Faza mistică este perioada pe parcursul căreia anumiţi înţelepţi sau maeştri
spirituali, preocupaţi de necesitatea de a-şi transmite trăirea lor spirituală prin cuvinte au lăsat
felurite mărturii scrise sau cel puţin le-au transmis prin viu grai discipolilor lor care apoi le-au
reprodus în mod fidel. La ora actuală regăsim asemenea relatări în toate culturile şi în toate
epocile istoriei umanităţii. În afara unor asemenea mărturii personale, s-au făcut de asemenea
mari eforturi pentru a găsi metodele simple şi eficiente care permit accesul la autocunoaştere.
Faza precursorilor psihologiei transpersonale începe în jurul anilor 1900, când unul
din pionierii psihologiei moderne,William James din S.U.A., cât şi psihiatrul canadian,
Richard Maurice Bucke, au demonstrat, independent unul de celălalt, că este posibil să supui
mărturiile referitoare la astfel de experienţe unei riguroase analize de conţinut, extrăgând
astfel principalele lor caracteristici. Ei au creat apoi o nouă terminologie stringent necesară,
care era utilă pentru a înlocui vechile sintagme mistico-religioase precum „Împărăţia Tatălui
Ceresc”, „Samadhi”(extazul divin), „Nirvana”(extincţia eliberatoare), „Extaz”etc. Dr. Bucke
vorbeşte astfel despre conştiinţa cosmică, iar Freud-care, desi nu credea în ea, a botezat-o
„experienţa Beatitudinii Oceanice”- şi în final Jung inventează termenul inspirat de
Transpersonal.
Faza psihologiei transpersonale propriu-zise debutează printr-o serie de investigaţii
pur ştiinţifice. Primul cercetător care a realizat în India experimente riguroase de măsurare a
reacţiilor fiziologice ale yoghinilor în stare de samadhi („extaz” sau după Mircea Eliade
„enstaza”), încă înainte de cel de-al doilea Război Mondial, a fost Therese Brosse, medic de
naţionalitate franceză. Cercetările sale fundamentale arată atunci, în mod cert, pentru prima
oară în lume că, starea transpersonală de conştiinţă este întotdeauna însoţită de manifestări
somatice, demonstrând astfel în premieră că această stare nu este un simpu proces „vag
metafizic”, aşa cum cred încă şi azi unii oameni de ştiinţă occidentali care sunt foarte
sceptici. În prezent este posibilă urmărirea şi diagnosticarea începutului şi sfârşitului unei
experienţe lăuntrice transpersonale prin măsurarea obiectivă a reacţiilor electrocutanate,
electroencefalografice, electrocardiografice şi respiratorii. Acestor cercetări, oarecum recente,
de natură psihofiziologică, li s-au adăugat apoi contribuţiile reflexologiei, bio-feedback-ului,
psihometriei, psihologiei experimentale, psihanalizei, psihologiei genetice sau evolutive,
psihopatologiei, psihologiei chimice şi diferitelor forme de psihoterapii. Observăm, astfel, la
o privire de ansamblu, că la ora actuală, principalele ramuri ale psihologiei şi-au dat deja
progresiv mâna pentru a studia Transpersonalul, începând să adopte o atitudine holistică.
Pagina 8 din 88
Etapa holistică se referă la faptul că psihologia transpersonală, în abordarea şi

explicarea ştiinţifică a procesului autocunoaşterii profunde, consideră ca indispensabilă
colaborarea criteriilor ştiinţifice adecvate cu cele ale filosofiei, artei şi cu acelea ale marilor
tradiţii iniţiatice. Caracteristica esenţială a acestei noi abordări este una holistică 1, atât prin
natura „obiectului”său de studiu, cât şi prin metodologia sa.
Aceste etape de evoluţie a psihologiei transpersonale vor fi pe larg discutate în cele ce
urmează.
1.2.1 Etapa mistică

„Tat tvam asi”
Din vremuri străvechi ne-au fost lăsate numeroase scrieri, cu caracter sacru, care
descriu extrem de sugestiv trăirea mistică sau iluminarea, ca menire a finţei umane, pentru
desăvârşirea ei. Indiferent de limbajul utilizat, o analiză atentă a acestor scrieri, care au
întemeiat religii şi credinţe, subliniază aceleaşi răspunsuri căutate de secole la întrebări
existenţiale. În cele ce urmează se cade o trecere în revistă a unora dintre cele mai importante
astfel de scrieri, luând în considerare şi locul de provenienţă al lor, pentru a observa
caracterul universal de răspândire în culturi diferite. O călătorie fictivă în efluviile
misticismului sperăm să descopere cititorului, în cele ce urmează, izvoare nepreţuite de
esenţă transpersonală.
Textele sacre ale Indiei: Vedele, Bhavad Gita, Upanişadele, Aforismele lui Patanjali,
Şutrele, textele tantrice, hinduiste, budiste, toate au ca idee centrală atingerea a ceea ce
numim „stare transpersonală” tradusă prin termenii de Nirvana, enlightement, Samadhi,
contemplaţie etc. De asemenea, scrierile lui Lao Tzî despre Tao, în China, ilustrează o forţă
creatoare a lumii, numită Tao care este Calea cosmosului, Calea raţiunii, Calea devenirii şi
Calea vieţii.
În Japonia, textele Zen ne apropie mai mult de transpersonal. Budismul Zen a luat
naştere prin împletirea daoismului şi budismului indian Mahayana, reprezentând împlinirea
unei lungi tradiţii de cultură indiană şi chineză. Zen este o cale de eliberare, eliberare din
convenţie, pe de o parte, dar şi eliberare a puterii divine ce există în fiecare dintre noi, de
1
Holism = concepţie ştiinţifică al cărei merit principal este de a interpreta teza ireductibilităţii întregului la
simpla sumă a părţilor sale, socotind drept „factor integrator” al lumii Principiul Divin imaterial.
Pagina 9 din 88
cealaltă parte. Numele Zen înseamnă “dhyana” - meditaţie, iar în practica Zen, importanţa cea
mai mare se acordă acesteia prin “şederea în poziţia Zen” (Za-Zen). Realitatea este privită în
mod direct şi nemijlocit, nu ca o focalizare asupra unui singur lucru / gând sau obiect, ci ca o
înţelegere a tot ce înseamnă lumea, acum, aici - având mintea liniştită şi goală. Ceea ce se
întâmplă este “o conştientizare însoţită de cea mai răscolitoare senzaţie de nediferenţiere între
subiect şi lumea exterioară, între minte şi conţinutul ei… o senzaţie care se iveşte de la sine
atunci când stai şi priveşti fără nici un scop în minte”. (A.W. Watts, 1997, p. 190)
Zenul insistă asupra caracterului, riguros monist, al integrării. „Noi suntem realitatea”,
ne învaţă Zenul şi, pentru această raţiune, ea nu poate fi descoperită decât în noi înşine şi prin
noi înşine, fără intermediar, fără dogmă, fără rit, fără autoritate spirituală. Zenul este religia
trezirii. Am putea să-l definim ca o tehnica a acţiunii adecvate, armonioase şi luminate de o
trezire totală a conştiinţei în momentul prezent.
Cabala (Kabbala) este o tradiţie esoterică ebraică, existând de pe vremea lui Rabbi
Simion ben Yochai (sec.2 d.C.), completată în Evul Mediu (Zohar), apoi în epoca modernă
(Hasidism).
Cele patru teme principale ale Cabalei sunt:
Dumnezeu este o energie inteligentă, multidimensională, inaccesibilă organelor noastre de
simţ, dar omniprezentă, participantă nemijlocit în toate formele de materie din care este creat
universul vizibil.
În creaţia materială sunt prezente pretutindeni ambele sexe; orice lucru este în acelaşi
timp masculin şi feminin.
Spre a-şi oferi o autocunoaştere, în forţa hiperinteligentă numită Dumnezeu - deci în
oricare fiinţă din Creaţie - există simultan atât binele cât şi răul .
Reîncarnarea este un fapt incontestabil (tema este prezentată pe larg în cartea Zohar).
Un alt izvor de esenţă transpersonalistă este religia hindusă. Hinduismul crede în trei
adevăruri fundamentale (M. Bach, 2000):
Primul adevăr este legea identităţii, putând fi exprimată prin vechea expresie
sanscrită: “Tat tvam asi” ceea ce ar însemna: “Aşa eşti Tu”, sau “Dumnezeu şi cu mine una
suntem”, sau “Cel ce este dincolo, dincolo de persoană, acela sunt Eu”. Conform acestui prim
adevăr, principiul vieţii, sufletul sau Sinele este Atman, unicul adevăr. Restul nu este decât
iluzie sau maya. Doar sufletul este real. Un mistic creştin apusean, M. Eckhart, profund
Pagina 10 din 88
impresionat de hinduism, explica legea identităţii, spunând că ochiul cu care noi îl vedem pe
Dumnezeu este acelaşi ochi cu care ne vede El pe noi.
Orice practică religioasă a adevăratului hinduist se îndreaptă spre înţelegerea propriei
unicităţi cu Dumnezeu. A te cunoaşte pe tine însuţi înseamnă să-l cunoşti pe Dumnezeu.
După hinduist, adevăratul sine din fiecare dintre noi este atman. El este Tat tvam asi;
Al doilea adevăr este Karma; ea determină consecinţele faptelor fiecăruia. Ea nu poate
fi stăpânită, schimbată sau distrusă. Strict vorbind, karma nu este nici bună, nici rea. Ea
există; şi atât. Hinduiştii cred despre karma că este miezul principiului din Biblia creştină,
care zice: “Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu se lasă batjocorit, căci orice va semăna omul aceea
va şi culege” (Galateni 6:7). Cu cinci milenii înainte de a se scrie aceste cuvinte, scripturile
sacre hinduiste deja au spus că omul devine bun prin faptele lui bune şi devine rău prin
faptele lui rele. În hinduism, termenul se referă la toate consecinţele morale ale faptelor unei
persoane. Aceste consecinţe sunt considerate ca determinant al soartei cuiva în existenţa sa
viitoare.
Reîncarnarea este al treilea mare adevăr la hinduişti. Înseamnă “repetare a vieţii”. Ea
înseamnă că sufletul omului - atman sau esenţa vieţii - se manifestă într-un cerc de veşnice
naşteri şi renaşteri. Ea explică diversitatea persoanelor pe care le aflăm în lume, prăpastia
izbitoare dintre cei înţelepţi şi cei neînţelepţi, explică toate aceste inegalităţi aparente, oferă o
soluţie pentru enigma inexplicabilă a faptului că un om moare de tânăr, că altul moare bătrân.
Ca finalitate, doctrina despre reîncarnare pregăteşte hinduistul pentru o unire finală cu
Dumnezeu, într-o stare de fericire nepieritoare. Această unire este scopul şi ţinta vieţii, însă
prin treceri succesive sufletul omului are şansa, în cele din urmă, să se unească cu sufletul lui
Dumnezeu. Ideea de Dumnezeu o întâlnim în hinduism în „persoana” lui Brahman: sufletul
suprem sau Esenţa supremă a universului nematerial, necreat, necircumscribil, atemporal.
Brahman este conceput ca fiind trinitatea: Brahma, Vişnu si Shiva. Upanişadele se constituie
ca “Nou Testament” al hinduismului. Aceste scrieri mistice constă din 108 poeme ce se
ocupă cu căutarea sensului vieţii şi al universului. Ele sunt profund inspiratoare, filosofice, şi,
venind la sfârşitul Vedelor – cum se întâmplă – ele sunt amintite adeseori ca Vedanta sau
sfârşitul înţelepciunii vedice. Un exemplu despre măreţia Upanişadelor şi care descrie extrem
de bine starea transpersonală a conştiinţei poate fi aflat în cuvintele:
„Cine se vede pe sine în toate fiinţele,/Şi vede toate fiinţele în sine,
Acela intră în Supremul Brahman;/Prin aceasta şi nu prin altceva. „.
Creştinismul este cea mai răspândită religie de pe glob. Creştinismul postulează
învăţătura lui Iisus Hristos, Fiu al lui Dumnezeu şi însuşi Dumnezeu, trimis pe pământ de
Pagina 11 din 88
Tatăl, pentru a ne pregăti pentru viaţa cea veşnică care este Împărăţia Cerurilor şi a ne face
cunoscută mântuirea. Dogma Sfintei Treimi este adevărul fundamental al învăţăturii creştine,
conform căreia Dumnezeu este Unul în fiinţă şi întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Obiectivul esenţial al învăţăturii transmise de Iisus Hristos oamenilor este
îndumnezeirea. Îndumnezeirea este comparabilă în psihologia transpersonală cu starea de
supraconştiinţă (extazul), conştiinţa unitară, Sinele transcendent etc. La îndumnezeire omul
accede pe calea ascezei („exerciţiu metodic şi conştient”), experimentând dimensiunea
mistică a unirii cu Dumnezeu. Prin asceză omul dobândeşte virtuţile necesare pentru
îndumnezeire, iar mistica este partea experienţială. Neiller defineşte mistica în „Das Gebet”
ca „formă a raportului cu Dumnezeu, în care lumea şi eul sunt radical negate, în care
personalitatea umană se dizolvă în unitatea nemărginită a divinităţii”. (apud. N. Mladin,
2006, p. 113) Renunţarea la sine, lepădarea de mândrie, tradusă în termenii de smerenie,
permit accesul la îndumnezeire, când Dumnezeu se descoperă în inima omului: „Fiindcă
oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înalţa.(Luca, 18:14);
Asceza pune în practică urmarea învăţăturii lui Hristos, concretizată biblic în spusele „Eu
sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan, 14:6).
Deosebit de complex în simbolistica sa, creştinismul reprezintă religia iubirii.
Creştinismul susţine importante virtuţi sau calităţi raportate la fiinţa umană, calităţi pe care
psihologia transpersonală le conţine în definirea omului integral. Există trei virtuţi de bază,
teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea, dintre care dragostea este considerată ca fiind cea
mai valoroasă. O altă categorie de virtuţi sunt cele evanghelice: smerenia, pocăinţa ca şi
modalitate principală pentru procesul schimbării (metanoia), blândeţea, milostenia (în sens de
compasiune), inima curată, răbdarea, bucuria şi iertarea. O ultimă categorie de virtuţi sunt
cele cardinale: înţelepciunea, dreptatea (a fi cinstit, onest, corect), curajul, cumpătarea
(armonia, echilibrul, măsura, modestia), rugăciunea (izvor de adâncime) şi postul, ca virtute
somatică.
Există o poruncă esenţială: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” (Galateni, 5:14)
care înseamnă în manieră transpersonală, după părerea lui K. Wilber (2005, p.216) să-ţi
iubeşti aproapele ca „sine al tău”, un vădit punct holistic în mesajul creştin care cultivă
iubirea de aproape fără de care nu putem accede la îndumnezeire.
Buddhismul este o altă mare religie în care descoperim că se vorbeşte despre aceeaşi
trăire mistică. Religie bazată pe doctrina predicată întâi de Gautama Buddha, învăţătură
constând într-o percepere a cauzelor suferinţei şi a căilor prin care se poate realiza mântuirea
din suferinţă. Predica rostită de Buddha la Sarnath se numeşte “Punerea în mişcare a roţii
Pagina 12 din 88
Legii”, iar miezul ei este enigma şi soluţia suferinţei, constând din patru adevăruri: a)
adevărul despre suferinţă (să înţelegem că totul este suferinţă); b) cauza suferinţei (care este
dorinţa); c) încetarea suferinţei (prin nimicirea dorinţei); d) calea ce duce la încetarea
suferinţei (calea înnoptită) (I. Mânzat, 2000, p.336). Iluminarea constă în dobândirea stării
numită Nirvana, definită ca stingere finală, în inimă, a întreitului foc: al patimii, al urii şi al
înşelării, acesta putând fi dobândită prin aşa-numita „cale înnoptită”, prin: „gândirea
(cugetarea) dreaptă, intenţia dreaptă, vorbirea dreaptă, fapta dreaptă, vieţuirea dreaptă,
străduinţa dreaptă, grija dreaptă, concentrarea (atenţia) dreaptă”. Viziunea holistică asupra
lumii este ilustrată aici de doctrina budistă a „Dharmadhatu”, însemnând Tărâmul Universal
sau Câmpul realităţii, având la bază principiul „shih wu ai”. Acest principiu ilustrează faptul
că între elementele şi evenimentele din Univers nu există nici o graniţă, fiind similar
concepţiei din fizica cuantică despre unitatea şi interdependenţa universului, ca principiu
fundamental ce infirmă gândirea cartezianistă a entităţilor separate, care guvernează lumea.
1.2.2. Etapa precursorilor
„across the edge or boundary”
W. James
Teoria transpersonală se conturează în spectrul disciplinar, ea dorind să articuleze

semnificaţia datelor de factură „transcedentală”, folosind terminologia lui Wilber, a datelor
„văzute prin ochiul spiritului”. O pleiadă de autori au pregătit un teren fertil pentru apariţia
psihologiei transpersonale: Kirkegaard, Bergson, Simone Weil, Boehme, Theillard de
Chardin, A. Huxley, R. Guenon, Gurdjieff, Uspenski, Krishnamurti, Sri Aurobindo ş.a. Mai
apoi, avangarda acestui curent este reprezentată de personalităţi care au trăit experienţe
transpersonale şi care nu s-au oprit la simpla trăire a transpersonalului doar prin certitudinea
că acest domeniu poate fi studiat. Primele explicaţii în căutarea transpersonalului au pornit, în
cadrul psihologiei, de la studiul conştiinţei.
Inventariem, în cele ce urmează, o listă cu cei mai importanţi precursori ai curentului
transpersonal: pornind de la G. T. Fechner , Myers , W. James, R. M. Bucke şi sfârşind cu
„cei patru evanghelişti” cum îi numeşte I. Mânzat (2002): C.G.Jung, R. Assagioli, A. Maslow
şi V. Frankl.
Sean M. Kelly (2002), într-un studiu despre evoluţia teoriei transpersonale, descrie
câteva contribuţii la acest domeniu. Un prim precursor ar fi, după opinia lui Kelly, G. T.
Fechner (1801-1887) cu noţiunea de „prag al conştiinţei” („the threshold of consciousness”),
afirmând că ceea ce se află deasupra acestui prag defineşte conştiinţa, iar sub pragul
Pagina 13 din 88
conştiinţei se află inconştientul; teoria sa este explicată cu ajutorul unei diagrame în care
elementul descriptiv de bază este unda („wave”). Acestă teorie a constituit mai târziu un
câmp de inspiraţie pentru Freud şi alţi teoreticieni ai psihologiei abisale în studiul conştiinţei.
Fechner dezvoltă printr-o analogie cu procesul (re)naştere–moarte, noţiunea de suflet ca
principiu „within ” (se traduce „în cadrul a ceva”) al transcendenţei spirituale ca şi conţinător,
în lucrarea sa, „On Life After Death”, o lucrare prea puţin înţeleasă, şi desigur incompletă, la
acea vreme. Următor lui Fechner, este Myers (1843-1901), cel care a popularizat englezescul
concept de „subliminal”, traducând ceea ce se află sub pragul conştiinţei. Myers este
premergător cu analogia de spectru al conştiinţei prin descrierea sinelui subliminal
(„subliminal self”) ca fiind semnificaţia unui sine profund, dispus pe mai multe straturi,
descrise prin metafora valurilor. Myers vorbeşte de „metetherial realm”, ca o explicaţie
comparabilă cu metafizica, ceva ce se află dincolo de eter, cea mai apropiată paralelă pentru
acest concept fiind teoria lui Bohm a ordinii implicate.
Un alt precursor este W. James (1842-1910), a cărui contribuţie este foarte bogată în
implicaţii transpersonale. W. James este cunoscut pentru metafora sa „the stream of
consciousness” (curgerea conştiinţei), experienţa umană desăvârşindu-se prin cunoaşterea
acestei părţi, cunoaştere pe care o compară cu coacerea („ripening”) sau naşterea ca
eveniment. De asemenea, el vorbeşte despre ceea ce se află dincolo de margine sau graniţă
(„across the edge or boundary”), definind conceptul de „transmarginal”. Mai aproape decât
oricine, la momentul acela, el scrie o lucrare, „Varietatea experienţei religioase”, în care,
vorbind despre experienţa mistică, propune patru particularităţi ale experienţei mistice (apud.
I. Mânzat, 2002): inefabilitatea, calitatea noetică, perisabilitatea şi pasivitatea.
Primul tratat ştiinţific în care se analizează evoluţia conştiinţei umane aparţine lui
R.M. Bucke, care în 1901 publică „Conştiinţa cosmică. Studiu privind evoluţia minţii
umane.” În această lucrare, Bucke descrie fazele de evoluţie ale conştiinţei, analizând
conştiinţa cosmică ca fiind faza finală de evoluţie a conştiinţei. Conştiinţa cosmică are la bază
câteva particularităţi observabile, printre care importante sunt: iluminarea intelectuală, simţul
nemuririi, elevarea morală, transfigurarea persoanei, dispariţia fricii de moarte, depăşirea
noţiunii de păcat, prin unirea perechilor de contrarii. Vârsta iluminării, conform cu opinia lui
Burcke, se află în jurul vârstei de 35 de ani. Burcke identifică 14 instanţe ale conştiinţei
cosmice, în numele unor mari oameni din istoria lumii: Buddha, Hristos, Sf. Pavel, Sf. Ioan al
Crucii, Mohamed, Plotin, Dante, Bartolomeu Las Casas, Francis Bacon, Jakob Bohme,
William Blake, Honore de Balzac, Walt Whitman, Edward Carpenter. (apud. I. Mânzat, 2002,
p. 37 )
Pagina 14 din 88
Nu în ultimul rând, considerat părintele psihologiei analitice, C.G.Jung (1875-1961)

figurează alături de A. Maslow în poziţia de coautor la psihologia transpersonală. De altfel,
lui îi apaţine paternitatea cuvântului „trans-personal”, definind într-o viziune holistică
„inconştientul colectiv”, realizând în acest mod o joncţiune între două culturi diferite: cultura
occidentală şi orientală. Începând cu anul 1909, când îşi declară independenţa ştiinţifică faţă
de Freud, urmând ca trei ani mai târziu să aibă loc ruptura definitivă între aceşti doi partizani
ai psihanalizei, Jung începe să caute şi mai asiduu în propria experienţă cu inconştientul. Una
dintre cărţile sale, „Amintiri, vise, reflecţii” , deşi scrisă abia la sfârşitul vieţii, este un
material autobiografic deosebit de preţios, în care cititorului îi este prezentată întreaga
experienţă de viaţă a autorului cu inconştientul. Jung este mereu însoţit în descoperirile lui de
visele sale, experienţe sincronistice (despre care va scrie o lucrare în 1952 împreună cu
fizicianul specialist în teorie cuantică, Wolfgang Pauli, intitulată foarte sugestiv
„Sincronicitatea, un principiu de conectare acauzal”), încă din copilărie obiceiuri care
transmiteau ceva (amintirea omuleţul ascuns în pod, păstrat în taină de copilul Jung sau piatra
despre care povesteşte Jung ca adesea stând pe ea se întreba cum ar fi dacă piatra este el sau
el este piatra – toate acestea alături de multe alte evenimente în care Jung vede prefigurarea
arhetipurilor). (C. G. Jung, 1996)
Unul dintre conceptele inovatoare din psihologia jungiană este cel de „inconştient
colectiv”,care este pre-personal sau - cum îl mai numeşte Jung uneori „trans-personal”, prin
asta fiind primul care a intuit existenţa celei de-a patra stări de conştiinţă (supraconştiinţa sau
transconştiinţa) .
Inconştientul colectiv reprezintă o moştenire psihică, conţinuturile sale sunt
arhetipurile, forme înnăscute, imagini ancestrale, primordiale ale experienţei speciei, de care
nu suntem direct conştienţi; arhetipurile se manifestă în forma viselor sau imaginilor
simbolice, funcţionând la nivelul tuturor popoarelor şi tuturor indivizilor unei naţiuni.
Arhetipul central al persoanei este Sinele, având rol reglator, conferind sens şi ordine
psihismului uman, având o funcţie profund tămăduitoare. Un concept cheie în psihologia lui
Jung, legat de acest Sine, concept foarte sugestiv pentru ţelul psihologiei transpersonale este
individuaţia. Sinele reprezintă psihismul spiritualizat la care trebuie să aspirăm (prin
„sineizare” – proces de căutare a Sinelui), iar prin procesul de individuaţie psihismul uman îşi
poate atinge acestă împlinire, spiritualizându-se. Scopul final al individuaţiei este legat de
dezvoltarea, reîntregirea personalităţii şi maturizarea conştiinţei, devenirea Sinelui
reprezentând ţelul ultim al procesului de individuare. Individuaţia este la Jung ceea ce
reprezintă termenul de metanoia (schimbare, desavârşire, transformare) în religia creştină sau
Pagina 15 din 88
în sens transpersonal aşa cum este prezentată de Michel Aimé în cartea sa „Metanoia” (1986).
În sens tradiţional, Sinele despre care vorbeşte Jung nu este altceva decât Dumnezeu - „imago
Dei”-, iar localizarea sa este în interiorul fiinţei umane, nu înafara ei. Sinele este înţeles ca
autoritate supremă, care subordonează Eul. Natura Sinelui este superioară, aşa cum o
defineşte Jung: personalitate eternă, transpersonală, întreg-sinteză, atât conştient, cât şi
inconştient, sub-conştient şi supra-conştient. În acest sens Jung subliniază importanţa funcţiei
de transcedere, sau religioase sau simbolice în procesul de căutare a Sinelui (sineizare) care
nu se pot realiza fără Eul conştient.
O altă contribuţie extrem de necesară parcursului de faţă în căutarea de izvoare
transpersonale aparţine de asemenea lui Jung, prin studiul fenomenelor sincronistice. Jung
studiază fenomenele paranormale şi transpersonale, inexplicabile prin abordările ştiinţifice de
tip cauzal. Astfel, el demonstrează realitatea legăturii acauzale, cercetată şi de fizicianul
cuantist Niels Bohr. În ceea ce priveşte sincronicitatea, Jung împreună cu W. Pauli,
formulează în 1951, principiul sincronicităţii, principiul relaţiilor acauzale prin coincidenţe
semnificative, descris în lucrarea „Sincronicitatea, un principiu de conectare acauzal”. Jung
evocă astfel existenţa unei realităţi mai profunde, care fiinţează dincolo de spirit şi materie
(acel „unus mundi”). Prin contribuţia sa prestigioasă, C.G.Jung are meritul de a fi cel care a
realizat marea trecere spre domeniul transpersonal.
R. Assagioli (1888-1974) este un alt pionier al psihologiei transpersonale lansând
psihosinteza, ca metodă de psihoterapie centrată pe o nouă viziune asupra omului şi abordării
psihologice. Assagioli este preocupat de problematica spiritului uman, considerând că
termenul în sine de „spiritual” nu se reduce doar la experienţele religioase, ci include toate
transformările conştiinţei în drumul spre maturizare. Procesul de împlinire a Sinelui,
Assagioli îl numeşte psihosinteză, iar cele trei obiective ale acestui proces sunt pacea,
armonia şi forţa. Procesul psihosintezei se desfăşoară în patru etape. Acestea presupun:
cunoaşterea deplină a personalităţii proprii; controlul diferitelor dimensiuni ale personalităţii,
care duce la dezintegrarea imaginilor şi complexelor negative şi la eliberarea de identificări
eronate cu obiecte; descoperirea şi crearea unui centru de unificare a personalităţii, demers
prin care Eul îşi pierde interesele egoiste, acesta fiind un prim pas spre transcederea Eului;
ultima etapă se identifică cu psihosinteza, prin construirea unei noi personalităţi în jurul
Sinelui. Psihosinteza poate fi personală şi spirituală, pentru că leagă Eul de Eul spiritual.
Obiectivele ce stau la baza psihosintezei prezintă psihosinteza ca teorie şi practică ce vizează
maturizarea personalităţii umane printr-o integrare armonioasă a tuturor aspectelor
conştiinţei. K. C. Freeman (1991) vorbeşte despre patru principii ale psihosintezei,
Pagina 16 din 88
asemănătoare etapelor psihosintezei prezentate anterior: principiul dez-identificării, principiul

înţelepciunii interioare, principiul voinţei şi principiul unităţii.
Principiul dez-identificării („dez-identification principle”) constă în capacitatea
conştiinţei de a-şi observa propriile conţinuturi pentru a le putea controla. Acest principiu este
întâlnit într-o altă manieră şi în filosofia lui Krishnamurti sau Gurdjieff. Dez-identificarea
intervine inconştient şi este urmată de identificarea cu centrul conştiinţei pure (Sinele).
Principiul înţelepciunii interioare („inner wisdom” principle) este legat de
îndepărtarea blocajelor şi barierelor existente la nivelul conştiinţei, eliberarea de aceste
obstacole având ca rezultat dobândirea unei cunoaşteri superioare, definind capacitatea
proprie, existentă în fiecare om de a fi propriul său ghid. Această înţelepciune interioară este
cea mai de seamă componentă necesară dezvoltării sau creşterii personale.
Principiul voinţei („will principle”) descrie necesitatea unei voinţe active, care să
menţină o stare de acceptare a realităţii interioare.
Principiul unităţii („unity principle”) are la bază ideea apartenenţei noastre la întreg,
fiindcă aparţinem unei astfel de conştiinţe, subliniind relaţia de interdependenţă care există în
cadrul componentelor întregului. Acest principiu postulează concepţia gestaltistă că orice
sistem este un întreg, iar orice schimbare în una din părţile care îl compun influenţează
celelalte părţi şi implicit întregul. R. Assagioli a expus teoria şi practica psihosintezei în
numeroase lucrări, cele mai importante fiind: „Psihosinteza – pentru armonia vieţii” (1965) şi
„Principii şi metode ale psihosintezei terapeutice”(1977).
Fiind unul dintre primii pionieri ai psihologiei transpersonale în America, psihologul
umanist A. Maslow (1908-1970) îmbogăţeşte teoria şi practica transpersonală elaborând
conceptele sale de „metamotivaţie” şi „peak-experience” (experienţă de vârf). Maslow (1967,
apud. I. Mânzat, 2002) susţinea că alături de nevoile umane obişnuite, fiziologice şi psihice,
există metamotivaţia care include metanevoile, nevoi legate de creşterea personală, dincolo
de împlinirea nevoilor cotidiene şi orientarea înspre valori mai înalte cum sunt nevoile de:
frumuseţe, unicitate, ordine, perfecţiune, transcendere, nevoia de a crea. Metamotivaţia este
corelată cu nevoia de împlinire a Sinelui (Self-actualization) sau nevoia de transcedere.
Maslow studiază „experienţa de vârf” sau „peak-experience”, concept folosit pentru a defini
„trăirile intense, mistice, asociate cu sentimentul de nemărginit, a unei puteri depline care
vizează infinitatea prin pierderea simţului spaţio-temporal.” (I. Mânzat, 2002, p. 35) Aceste
experienţe provin din dragoste, credinţă religioasă, explozii ale creativităţii sau fuziunea cu
natura.
Pagina 17 din 88
„Experienţa de vârf” şi metamotivaţia au fost dezvoltate în psihologia transpersonală,

accentuând capacitatea omului de transcedere şi cosmizare despre care a vorbit A. Maslow în
teoria sa privind Self-actualizarea. Întrucât nevoia de împlinire a Sinelui (self-actualizarea)
constituie unul dintre obiectivele studiului de faţă, un capitol următor va fi destinat
prezentării acestei teorii.
Concepţia lui V. E. Frankl (1905-1997), transpusă în logoterapie, constituie o altă cale
deschizătoare de orizonturi psihologiei şi psihoterapiei transpersonale.
În condiţiile experienţelor trăite în lagărele de concentrare, în timpul Holocaustului,
Frankl dezvoltă logoterapia, terapia prin Logos (sens, spirit, raţiune divină). Această formă de
terapie este o metodă prin care omul este ajutat să-şi găsească un sens al vieţii prin acţiune,
prin experienţa unei valori şi prin înţelegerea suferinţei. Aceasta constă în cultivarea setei de
sens care să înlocuiască focalizarea pe „vacuumul existenţial” care favorizează nevrozele.
Frankl lansează conceptul de „Selftranscedere” prin care subliniază capacitatea de
transcedere şi cosmizare a omului. Selftranscederea înseamnă ascensiunea spirituală prin
depăşirea Sinelui individual, fiind comparabilă cu Sinele transcendent postulat de Ken
Wilber. Omul trebuie să găsească un sens, care trebuie căutat dincolo de Sine, acesta fiind
Suprasensul comparabil cu Dumnezeu şi sensul spiritual al credinţei religioase.
Logoterapia este transformată în Christoterapie de către Bernard Tyrell, în 1975,
folosită ca metodă de vindecare prin iluminare. Christoterapia are la bază învăţătura lui
Hristos. Calea de purificare spirituală constă în descoperirea sensului suferinţei şi sacrificiului
(sacrum facere).
Astfel, precursorii psihologiei transpersonale au pregătit prin viziunile lor inovatoare
terenul fertil pentru noua paradigmă, contribuţia lor având un rol orientativ pentru obiectivele
terapeutice şi de dezvoltare spirituală care le împărtăşeşte psihologia transpersonală actuală.
1.2.3. Etapa transpersonală
Odată ce s-a luat la cunoştiinţă existenţa realităţii transpersonale şi a diferitelor

experienţe de această natură, cercetătorii au pornit un studiu sistematic în acest sens.
Printre metodele tradiţionale, având ca scop declanşarea stării transpersonale,
enumerăm în rândul metodelor orientale: yoga cu diversele variante, meditaţia de tip tantric-
tibetan, Zen, sau transcedentală, dansul meditativ şi luptele marţiale cu natura lor pacifistă şi
defensivă; din metodele occidentale amintim cabala evree, exerciţiile spirituale ale lui Ignaţiu
de Loyola, isihasmul şi meditaţia. Acestea au fost amintite în mare parte în etapa mistică a
Pagina 18 din 88
evoluţiei transpersonale. Metodele moderne de inducere a stării transpersonale aparţin unor

curente actuale de psihoterapie, deşi acestea nu au destinaţia de a exploata trăirile extatice.
Iată câteva astfel de metode: psihosinteza lui Assagioli, gestalt-terapia lui F. Perls, Şcoala lui
K.G. Durckheim, sofrologia lui A. Caycedo, somatoanaliza lui R. Meyer, psihodrama naşterii
(triadică), dezvoltată de A. Ancelin Schűtzberger, yoga sexuală a lui A. Watts, inducţia
farmo-psihologică prin acid lisergic, psilocibină, peiotă etc., recipientul de izolare senzorială,
creat de J. Lilly, terapia holotropică a lui S. Grof. (apud. A. Munteanu, 1999).
Teoria lui Grof referitoare la cartografierea inconştientului va fi pe larg expusă într-un
capitol următor, find una dintre marile contribuţii la psihologia transpersonală. O altă
abordare care va fi studiată ulterior aparţine lui Ken Wilber care dezvoltă o psihologie
spectrală, integrală a conştiinţei.
Etapa transpersonală reprezintă de fapt perioada în care se naşte de drept psihologia
transpersonală, etapă în care vor fi utilizate metode care deservesc scopuri experimentale şi
psihoterapeutice.
1.2.4. Etapa holistică
Pe frontispiciul templului din Delphi este scris: „ Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei
cunoaşte întregul Univers, cu energiile şi forţele sale ascunse”, iar un aforism al înţelepciunii
ne învaţă: „Ceea ce este aici (în microcosmosul fiinţei mele) este pretutindeni (în
macrocosmos),ceea ce nu este aici nu este nicăieri”. Psihologia transpersonală se dezvoltă ca
ştiinţă transdisciplinară, în virtutea unei viziuni holistice pe care o cultivă şi la care noile
ştiinţe se aliază.
Ca abordare holistică, psihologia transpersonală funcţionează după următorii
parametrii prezentaţi de A. Munteanu (1999):
Dimeniunea descriptivă, pur teoretică, pentru că observă şi inventariază fapte, pe care
apoi le clasifică în categorii. Este necesar acest lucru în virtutea cunoaşterii obiectului de
studiu al psihologiei transpersonale, implicaţiilor teoretice referitoare la structura conştiinţei,
stările modificate de conştiinţă, experienţele transpersonale, cauzele şi efectele care le preced.
Dimensiunea clinică, evidenţiază observarea directă, nemijlocită a persoanelor care
traversează stări transpersonale, centrându-se pe caracterul profund evolutiv şi efectele
curative observate în plan clinic. Acest fapt a dus la conturarea unor tehnici psihoterapeutice
de factură transpersonală. Terapia holotropică elaborată de S. Grof este un exemplu în acest
sens.
Pagina 19 din 88
Dimensiunea experimentală vizează confirmarea unor ipoteze în studiul stării

transpersonale, de pildă identificarea modificărilor somato-fiziologice cu care se
acompaniază starea transpersonală. Psihologia transpersonală este o ştiinţă experimentală,
numeroase studii atestând acest fapt. R.K. Wallace şi H. Benson (1972) efectuează un studiu
prin care pun în evidenţă stările fiziologice ale stării transpersonale; J.P. Bonquet (1975) a
demonstrat că în stare transpersonală se produce o sincronizare a frecvenţelor între cele două
emisfere cerebrale; medicul francez T. Brosse a stabilit cu certitudine momentele când se face
intrarea şi ieşirea din starea Samadhi studiată la marii yogini urmărind reacţiile cardio-
respiratorii ale subiecţilor; W.H. Pahnke (1972) demonstrează diferenţele semnificative între
un grup experimental, aflat în stare transpersonală şi un grup de control.
Dimensiunea experienţială reclamă posibilitatea trăirii stării transpersonale fiecărei
persoane, implicit cercetătorului însuşi. Dimensiunea experienţială este similară curei
psihanalitice, necesară psihoterapeutului pentru igienizarea propriului psihism, condiţie în
formarea ca medic curant. Altfel, cum am putea înţelege psihologia transpersonală fără trăirea
ei dincolo de cadrul ei teoretic? Trebuie să înţelegem spusele unui psiholog transpersonalist
că, în fond „harta nu este teritoriul” sau că simpla rostire a cuvântului „apă” nu ne va potoli şi
setea.
Dimensiunea speculativă oferă cadrul pentru dezvoltarea acestei ştiinţe aflată abia la
începutul ei, având la bază rezultatele unor cercetări şi experienţe ce conferă accesul la noi
ipoteze de cercetare şi experimentare în domeniul transpersonal.
Cele patru mari etape evolutive prezentate conturează imaginea unei restructurări
paradigmatice în psihologia clasică, pledând mai mult pentru regăsirea grijii pentru suflet şi
spirit în virtutea dezvoltării sănătoase şi armonioase a propriei fiinţe. Acest lucru repune în
drepturi o „ştiinţă a sufletului” 2 menită să privească dincolo de graniţe (accross the edge or
boundary).
1.3. Aportul fizicii cuantice la Psihologia Transpersonală
„Fizica în traseul ei a creat legi de guvernare

a entităţilor separate, pentru a descoperi apoi
că nu există entităţi separate.”
Eddington
2
Psihologia = psyche (gr.) – suflet; logos (gr.) – ştiinţă ;
Pagina 20 din 88
În cazul în care am întâmpinat mereu cu acuzaţii „unitatea transcedentală a religiilor”

şi cu siguranţă religia ca realitate experienţială – pentru că religia era singura modalitate care
accepta o astfel de realitate, iată că dovada care o căutăm, ni se relevează într-o ştiinţă a
secolului XX, care ajută foarte mult la înţelegerea transpersonalului. Este vorba despre fizica
cuantică.
Obişnuiţi cu viziunea mecanicistă, carteziano-newtoniană prin care se explică lumea,
cercetătorii au exclus din start realitatea transpersonală, care a rămas în privilegiul
spiritualităţii, sau a constituit o curiozitate expusă credinţelor stereotipe şi judecăţilor de
valoare. Revoluţia cuantică în fizică, ştiinţă a secolului XX, constituie o abordare integrală de
înţelegere a lumii, în viziune holistă care ne ajută să înţelegem realitatea transpersonală.
Pentru viziunea newtoniană se utilizează metafora mesei de biliard. Astfel, Universul
este perceput ca o masă de biliard, în care toate lucrurile sunt distincte şi separate,
comportându-se similar unor bile de biliard, deplasându-se orbeşte de colo-colo şi ciocnindu-
se uneori între ele. În viziunea carteziano-newtoniană Universul cuprinde „entităţi separate”
care ar putea fi măsurate şi numărate, proces în urma căruia au luat naştere principii şi legi
ştiinţifice. (K.Wilber, 2005, p. 68)
Ken Wilber (2005) ilustrează, într-o lucrare de proporţii intitulată „Fără graniţe”,
concepţia sa referitoare la iluzia unei realităţi delimitate de graniţe. El postulează cele trei
tipuri de graniţe care stau la baza cartezianismului, vorbind despre graniţe, meta-graniţe şi
meta-meta-graniţe. Graniţele se rezumă la clasificări, denumiri adresate lucrurilor pentru a
putea fi recunoscute. Meta-graniţele definesc lucrurile cantitativ, lucrurile care pot fi
măsurate. Meta-meta-graniţele reprezintă concluziile şi principiile formulate cu privire la
relaţia dintre cele descrise anterior, concretizate în formule algebrice. (K. Wilber, 2005, p.
66-67)
Fizica cuantică revoluţionează perspectiva dualistă, a entităţilor separate, vorbind
despre o realitate non-duală. F. Capra (2004) ilustrează în cartea sa , „Înţelepciune aparte” o
paralelă interesantă între fizica cuantică şi mistică, ca o contribuţie la realitatea
transpersonală. N. Bohr şi Heisenberg vorbesc despre principiul nedeterminării, acelaşi
principiu al unităţii, postulat de viziunea holistică din psihologia transpersonală, având
centrală ideea că „lumea nu este o colecţie de obiecte separate, ci o reţea de relaţii între
diferitele părţi ale unui întreg unificat.” (F. Capra, 2004, p.5)
Fizica cuantică a relevat că microcosmosul este regizat de legi cu totul discordante
faţă de cele ale universului vizibil. Lansând teoria cuantică, Max Planck a elaborat conceptul
de „cuantum elementar de acţiune”, dezvăluind structura discontinuă a energiei. Mandelbrot
Pagina 21 din 88
(apud. A. Munetanu, 2006) a introdus conceptul de „fractal”, pasibil să vizualizeze geometric

ordinea din haos. Savantul român Ştefan Lupaşcu descrie o structură ternară a realităţii în
teoria sa despre logica trivalentă a terţului inclus, structură având următoarea configuraţie:
cea omogenă (specifică materiei macrocosmice), cea eterogenă (specifică lumii vii) şi cea
numită starea T (a terţului inclus), ce caracterizează universul cuantic şi cel psihologic. (apud.
A. Munteanu, 2006)
F. Capra (2004, p.115) oferă exemplul circulaţiei apei în natură, pentru a ilustra iluzia
entităţilor separate, demonstrând cum o picătură de apă „trebuie să treacă printr-o moarte a
egoului său, pentru a se întoarce la sursă”. La fel şi noi suntem expuşi acestui principiu
universal, deoarece ne metamorfozăm. Un exemplu dat în acest sens, din perspectivă
transpersonală, ar putea fi reîncarnarea. Iar pentru a ajunge la „sursă” – în sens holistic,
trebuie să renunţăm la propriul „ego” forând mai adânc dincolo de iluzia că existăm separat şi
independent de mediul înconjurător.
Psihologie transpersonală a existat dintotdeauna. A vorbi despre un istoric al ei în
adevăratul sens al cuvântului depăşeşte scopul acestei lucrări. Dintr-o perspectivă didactică
pe care am încercat să o ilustrăm, istoria psihologiei transpersonale ca realitate începe odată
cu omul şi transcede limitele sale prin faptul că sfidează carteziansimul, reiterând o
reîntoarcere la origini, acolo de unde începem să „devenim ceea ce suntem”.
2. Psihologia transpersonală - delimitări conceptuale
2.1. Definire
Conceptul de „transpersonal” semnifică „depăşirea persoanei”, ceea ce este „dincolo

de persoană”, „deasupra persoanei”. Munteanu A. (1999, p.2) defineşte psihologia
transpersonală ca „teorie şi practică, mai precis o cercetare experimentală şi experienţială a
unei stări de conştiinţă aparte, numită transpersonală (cosmică sau a patra stare de conştiinţă),
dar şi un ansamblu de metode ce urmăresc instalarea în acestă formă de conştiinţă lărgită.” La
rândul său, I. Mânzat (2002, p.17) defineşte psihologia transpersonală ca extindere a
cercetării psihologice „până la dimensiunea spirituală a existenţei, punând accent pe studiul
stărilor şi proceselor prin care oamenii pot experimenta legături profunde cu interiorul fiinţei
(Sinele), depăşind conştiinţa Eului.” Pentru a înţelege transpersonalul este importantă o
delimitare conceptuală între personal (însemnând conştiinţa trupului, conştiinţa vieţii psihice,
inconştientul prezent), pre-personal (cuprinde inconştientul freudian, inconştientul jungian,
Pagina 22 din 88
preconştientul) şi trans-personalul (descriind viaţa spirituală care depăşeşte relaţia trup-psihic,

în termenii de trans-conştient şi trans-inconştient). (apud. Mânzat I., 2002, p. 20)
Walsh şi Vaughan ( apud. J. Levy, 1983) definesc psihologia transpersonală ca un
câmp de investigare şi cercetare privind optimizarea sănătăţii psihologice şi bunăstării umane,
precum şi investigarea potenţe fiinţei umane de a experimenta o gamă largă de stări de
conştiinţă, în unele dintre acestea identitatea persoanei putându-se extinde dincolo de limitele
obişnuite ale egoului şi personalităţii proprii. Autorii delimitează un câmp psihoterapeutic
transpersonal şi un câmp al experienţelor transpersonale, ambele având valenţe profund
transformatoare pentru persoana implicată.
Charles Tart (1997) consideră psihologia transpersonală ca fiind un domeniu
fundamental de cercetare, instruire şi aplicativitate, având la bază studiul experienţelor umane
de transcedere temporală a identificărilor obişnuite (limite biologice, istorice, culturale,
personale), transcedere care se produce la un nivel profund al conştiinţei umane, care ne face
pasibili de a descoperi o cunoaştere suprainteligentă, ce integrează sau cuprinde întreg
universul.
Obiectivele psihologiei transpersonale vizează cu precădere dimensiunea
experienţială prin care pot fi valorificate o serie de potenţialuri ale fiinţei umane în plinătatea
ei. Psihologia transpersonală valorifică conceptul de Sine (descris ca Supraconştiinţă,
depăşind prin natura sa conştiinţa Eului). Aceste obiective îşi propun să înţeleagă
experienţele transpersonale, nivelele şi stările de conştiinţă în scopul promovării şi dezvoltării
potenţialităţilor latente ale fiinţei umane, înţeleasă nu doar ca fiinţă socială, ci şi spirituală.
2.2. Câmp tematic
Psihologia transpersonală investighează mai multe dimensiuni, pe care le

sistematizăm in următoarele categorii, urmărind câmpul tematic al psihologiei transpersonale
descris de I.Mânzat (2002, p. 18):
Studiul conştiinţei
În câmpul tematic al psihologiei transpersonale intră la acest capitol studiul stărilor de

conştiinţă modificată, cercetarea conştiinţei subliminale şi supraliminale, conştiinţa extinsă şi
multidimensională, evoluţia subconştientului şi supraconştientului (conştiinţa cosmică). În
acest sens avem suficiente dovezi care pun în lumină noi perspective inovatoare asupra
Pagina 23 din 88
conştiinţei: amintim doar modelul lui S. Grof despre cartografierea inconştientului pe trei
nivele (personal, perinatal şi transpersonal) sau spectrul conştiinţei elaborat de K. Wilber,
care integrează mai multe niveluri de identitate: nivelul Supraeu, nivelul Eu, Organismul
total, Conştiinţa unitară. La timpul potrivit le vom detalia pentru a putea înţelege tabloul de
ansamblu conturat pentru a defini transpersonalul.
b. Dimensiunea experienţială
Această dimensiune integrează psihologia transpersonală ca şi practică, având ca

tematică familiarizarea cu practici şi experienţe din religiile occidentale (extaz mistic şi
revelaţie) şi orientale (meditaţie transcedentală), experienţe arhetipale, psihologia concentrării
şi meditaţiei, „peak experience” sau „plateau experience”. Latura experienţială constituie
elementul de bază în cercetarea ştiinţifică.
c. Sinele şi dezvoltarea transpersonală
O ultimă categorie care conturează întreaga menire a psihologiei transpersonale este

legată de conceptul de „self” (Sinele). Această perspectivă se referă la procesul de împlinire a
Sinelui, concretizat în conceptul de „selfactualization”, a cărui paternitate aparţine lui
Maslow şi care se defineşte în „optimizarea dimensiunilor spirituale ale omului prin
transcedere, centrare şi sinergizare” (I. Mânzat, p. 18). Apar noi ipostaze ale Sinelui: Sinele
total, Sinele adânc şi Sinele transcendent, iar scopul final al transpersonalului este
Selftranscederea (realizarea şi autorealizarea transpersonală, dezvoltarea şi împlinirea
metanevoilor, sacralizarea vieţii cotidiene, depăşirea limitelor Eului personal).
Nu în ultimă instanţă, un rol important îl are o nouă artă: arta transpersonală,
reprezentând o lume populată cu simboluri şi arhetipuri transpersonale, un spaţiu generator de
creativitate şi potenţial curativ profund, amintind despre acel „inconştient colectiv”, teoretizat
de C. G. Jung. Arta transpersonală nu poate fi negată sau contestată, ea născându-se în mod
cu totul natural din însăşi experienţele transpersonale pe care orice fiinţă umană le poate
experimenta în căutarea de Sine.
3. Teorii moderne în cercetarea conştiinţei.

Perspectiva Sinelui în psihologia Transpersonală
Pagina 24 din 88
„Psihologia Sinelui poate fi comparată cu

un pelerinaj spre centrul Fiinţei omeneşti.” I. Mânzat
3.1.Conceptul de Sine
Sinele este reprezentat în cele mai multe teorii psihologice ca fiind un centru, o
entitate interioară. În mandalele orientale, reprezentate în forma unui cerc există un centru, un
loc al liniştii; pornind de la acest simbol, mulţi autori au reprezentat Sinele printr-un cerc. Din
perspectivă psihologică, sinele se referă la „structurile de identitate ale personalităţii,
înglobează tendinţele inconştiente şi orientează activitatea psihică a individului” (U.
Şchiopu,1997) Sinele poate fi material-fizic (imaginea de sine), spiritual (imaginea de sine în
plan cultural, informativ) şi social (identitate socială). În marele dicţionar al psihologiei
(Larousse, 2006) conceptul de sine descrie „ceea ce defineşte persoana în individualitatea sa”.
Freud consideră Sinele ca rezervor al pulsiunilor, reprezentându-l ca o prelungire inconştientă
a Eului. Jung este cel care defineşte Sinele într-o manieră mai apropiată sensului dat de
psihologia transpersonală. Pentru Jung, Sinele este arhetipul central al persoanei, o entitate
supraordonată Eului, incluzând nu doar conştientul şi inconştientul, ci şi scopul vieţii. În
psihanaliză nici o descoperire nu este posibilă fără admiterea existenţei sinelui, conform
opiniei postulate de Wilfred Bion; în concepţia sa, Sinele este „Realitatea Ultimă care
defineşte în sens larg esenţa inconştientului şi a transformărilor sale succesive...adevărul
absolut despre orice obiect; se presupune că el nu poate fi cunoscut de nici o fiinţă umană;
putem vorbi despre el, prezenţa lui poate fi trăită sau simţită, dar el nu poate fi cunoscut. Este
posibil să fim una cu el. Faptul că el există este un postulat fundamental al ştiinţei, dar el nu
poate fi descoperit ştiinţific. ” (apud. I. Mânzat, 2000, p. 199). Sinele transpersonal a fost într-
adevăr intuit de către Bion, iar psihologia transpersonală demonstrează că îl şi poate
descoperi şi cerceta ştiinţific.
Sinele a fost amplu studiat de către psihologii umanişti, fiind pus în legătură cu
potenţialul de dezvoltare sau evoluţie a personalităţii. G. Allport (1955) elaborează teoria
proprium-ului, unde „Selful reprezintă nucleul fiinţei noastre”, fiind un concept mai larg
decât acelea de Eu şi Conştiinţă, iar propriumul exprimă procesul de dezvoltare a identităţii
proprii, a conştiinţei de sine. C. R. Rogers (1961) elaborează teoria privind „persoana cu
funcţionare completă” (The Fully Functioning Person), în care conceptul de self este privit ca
„centrul experienţelor noastre”, iar persoana umană are potenţialul de realizare a sinelui, prin
aceasta desâvărşindu-se împlinirea sa ca fiinţă. Erich Fromm (1941) elaborează teoria
Pagina 25 din 88
creşterii Sinelui, proces descris prin prisma productivităţii umane într-un context social şi
cultural în care scopurile să vină din interiorul fiinţei, şi nu din exterior (de la a avea spre a
fi). Iar A. Maslow (1943), elaborând teoria motivaţiei, în care problema centrală este
reprezentată de piramida trebuinţelor, arată prin conceptul de self-actualizare că împlinirea
Sinelui este ţelul ultim al evoluţiei umane în planul personalităţii şi dincolo de personalitate.
(apud. I. Mânzat, 2000, p. 212-226 )
3.1.1.Cartografierea conştiinţei în psihologia lui Stanislav Grof. Sinele Total.
Stanislav Grof este unul dintre principalii teoreticieni ai psihologiei transpersonale. El

a traversat în evoluţia sa ştiinţifică un drum, de la perspectiva psihanalitică iniţială, la cea
transpersonală. S. Grof (2005) a dezvoltat o psihologia transpersonală a adâncurilor, cu
aplicabilitate psihoterapeutică, centrată pe studiul stărilor de conştiinţă amplificată. În urma
experimentelor numeroase făcute în cadrul psihoterapiei cu LSD sau alte droguri psihoactive,
Grof a realizat o cartografiere mai profundă a inconştientului, cu totul inovatoare. Conform
concepţiei autorului, psihicul uman cuprinde trei nivele: nivelul biografic sau psihodinamic,
(asociat cu experienţele prezente şi trecute trăite de persoană şi este comparabil cu
inconştientul clasic din psihanaliză) nivelul perinatal, (care cuprinde experienţele din
perioada de viaţă intrauterină şi evenimentele aferente momentului naşterii) şi nivelul
transpersonal, (caracteristic experienţelor de transcedere a limitelor individuale şi spaţio-
temporale, cum sunt experienţele colective, rasiale, filogenetice, ancestrale, cosmice, retrăirea
vieţilor anterioare etc.) (apud. A. Munteanu, 2002)
Grof (2005, p. 40) lansează conceptul de sisteme Coex pentru a explica funcţionarea
inconştientului. Sistemele Coex (sisteme de experienţă condensată) conţin amintiri puternic
încărcate afectiv din diferite perioade ale vieţii; ele definesc „principii generale de organizare
ale psihismului uman” şi funcţionează ca „forţe dinamice din spatele simptomelor noastre
emoţionale şi psihosomatice”. La nivel perinatal, sistemele Coex se concretizează în cele
patru matrici fundamentale: MP1, MP2, MP3, MP4, matrici cu semnificaţii diferite pentru
individ în funcţie de experienţa sa trăită la naştere.
Ideea centrală pe care o dezvoltă Grof (2005) în teoria sa, bazată pe numeroase studii
experimentale, ulterior definitivate şi continuate în forma terapiei holotropice, se referă la
potenţialul spontan de vindecare al psihicului, care se activează în stările neobişnuite
(nonordinare) ale conştiinţei, respectiv la modalitatea de explorare a Sinelui, privit ca Sine
Total. Metoda psihoterapeutică de respiraţie holotropică constituie o cale certă în procesul
Pagina 26 din 88
self-actualizării prin faptul că oferă accesul la un conţinut bogat în amintiri din copilărie,
secvenţe ale morţii şi renaşterii spirituale, o gamă largă de experienţe transpersonale profund
transformatoare. Prin traversarea experienţelor transpersonale fiinţa umană accede dincolo de
simpla autocunoaştere, - înţeles aşa cum era considerat conceptul în psihologia clasică,
accede la cunoaşterea Sinelui Total, care este pus în legătură cu personalitatea, dar acesta din
urmă nu reprezintă întreaga identitate individuală. În cercetările lui S. Grof (2005), subiecţii
care se identificau cu Spiritul Universal aveau sentimentul de a fi asimilat totalitatea
existenţei, de a fi atins realitatea ultimă, de cel mai înalt calibru şi de a se uni cu principiul
suprem, constituit în esenţa întregii fiinţe. Această experimentare a Sinelui Total este însoţită
de sentimentul temporal sau durabil de a fi atins înţelegerea globală, nonraţională şi
transraţională a problemelor ontologice, cosmologice şi spirituale. (apud. I. Mânzat, 2000, p.
281)
Spectrul conştiinţei în psihologia integrală (Ken Wilber). Sinele transcendent.
Ken Wilber este cunoscut pentru schimbarea de paradigmă de la o psihologie

orientată către adânc, la o psihologie a înălţimilor, pe care o numeşte integrală. În teoria sa
privind studiul conştiinţei, Wilber descrie stadiile dezvoltării conştiinţei clasificându-le în trei
mari structuri: preraţional (corespunzător subconştientului), raţional (conştiinţa de sine sau
conştientul) şi transraţionalul (similar cu supraconştientul). În viziune wilberiană,
inconştientul este de natură supra-individuală, transcedentală, transpersonală; personalitatea
este expresia unor niveluri multiple ale conştiinţei. Din această perspectivă, Wilber stabileşte
un spectru al conştiinţei, dispus pe cinci niveluri: nivelul spiritului, identic cu realitatea
absolută sau conştiinţa cosmică; nivelul transpersonal, supra-individual; nivelul existenţial, în
care omul se identifică cu organismul său psihofiziologic; nivelul Ego-ului şi nivelul
„umbrei”, în care persoana se identifică cu imaginea de sine sărăcită şi inexactă, în timp ce
tendinţele indezirabile sunt lăsate în umbră. (apud. I. Mânzat, 2000, p. 292)
În ceea ce priveşte conceptul de Sine, în concepţia lui K. Wilber, acesta este martorul
transpersonal şi nu seamănă cu nimic din lumea materială; acest Sine transcendent este prin
definiţie atemporal, aspaţial, este în toate dar nu poate fi văzut, „aude păsările, greierii,
cântecul cascadei, dar el însuşi nu poate fi auzit. Cuprinde în el frunza căzută, ramura
noduroasă, dar el însuşi nu poate fi cuprins.”
Sinele transcendent este văzut metaforic ca o forţă tăcută, imperturbabilă, aflată în
adâncul unui ocean şi care nu poate fi tulburată de undele şi valurile de la suprafaţă. Wilber
Pagina 27 din 88
consideră că omul nu trebuie să trăiască înlănţuit de limite, cantonat doar la nivelele

inferioare ale conştiinţei; este necesar ca omul să înţeleagă că aceste nivele sunt doar
instrumente de acces la Selful transpersonal, care funcţionează ca punct de lansare pentru
atingerea Conştiinţei universale.
3.1.3.„Sinele adânc din centrul ciclonului.” – psihologia lui John Lilly
În 1977, psihologul american John Lilly, introduce conceptul de „deep Self” (Sinele
adânc), prin care dezvoltă o psihologie transpersonală abisală. În viziunea sa, Sinele este
descris prin metafora ciclonului: Sinele este privit ca o zonă centrală, aflată în interiorul unui
ciclon american, zonă de maximă siguranţă, plină de linişte şi pace. Comparabil cu acest
centru al ciclonului, Sinele este „o sferă de linişte şi calm în mijlocul unei furtuni”. (I.
Mânzat, 2002, p. 121) Sinele adânc reprezintă astfel un „miez al Fiinţei”, un centru de
echilibru şi integritate unde furtunile vieţii cotidiene nu pot ajunge, indiferent de intensitatea
lor.
John Lilly realizează cercetări experimentale în scopuri psihoterapeutice, investigând
acest „Sine adânc din centrul ciclonului”. Experimentele sale au specifică reducerea până la
dispariţie a stimulării senzoriale. Metoda cea mai eficace de modificare a conştiinţei prin
eliminarea senzaţiilor şi percepţiilor externe, descoperită de J. Lilly, este privarea senzorială
cu ajutorul bazinului de imersie (Flotation tank). Metoda constă într-o cameră izolată fonic,
menţinută în întuneric complet, unde se află un bazin cu apă, la temperatura constantă de 36°
şi densitate modificată, astfel încât corpul să plutească la suprafaţa apei. În aceste condiţii,
sunt eliminate absolut toate stimulările senzoriale ce aparţin mediului extern, iar persoana
poate experimenta fără efort stări modificate de conştiinţă. În urma studiilor efectuate, J. Lilly
demonstrează cum creierul uman este un sistem autonom, funcţionând după un pattern
propriu, unde graniţa dintre conştient şi inconştient nu există. Această metodă este similară cu
metodele folosite de S. Grof în ceea ce priveşte experienţele trăite şi efectele deosebite
asociate acestora.
3.2. Self-actualizarea – către o nevoie de împlinire a Sinelui în perspectiva evoluţiei

personalităţii
A. Maslow introduce noţiunea de meta-motivaţie pentru a explica mecanismele

motivaţionale la persoanele aflate în curs de self-actualizare. Meta-nevoile sunt „stări de
Pagina 28 din 88
existenţă”, nevoi de creştere şi nu nevoi de deficit, cum sunt celelalte nevoi.(I. Mânzat, 2000,
p. 241) Self-actualizarea este folosită de Maslow şi Rogers pentru a defini împlinirea Sinelui,
un proces care conduce persoana la maximizarea potenţialului propriu de creştere şi
dezvoltare psihică. Împlinirea Sinelui (Self-actualizarea) reprezintă forma cea mai înaltă a
motivaţiei. Maslow (apud. I. Mânzat, 2000, p. 235) defineşte împlinirea Sinelui ca „proces
continuu de actualizare a potenţialităţilor, capacităţilor şi talentelor de împlinire a misiunii
(vocaţiei, destinului), o tendinţă permanentă spre unitate, integrare sau sinergie.” Procesul de
împlinire a Sinelui se face în două etape (I. Mânzat,2000, p. 243): dezvoltarea personală, în
care se produce asimilarea Eului de către Sine; dezvoltarea transpersonală, când are loc
transcederea totală a Eului. Dezvoltarea personală duce la starea de transconştiinţă umană, iar
procesul de transcedere totală a eului conduce la apariţia stării de Conştiinţă cosmică. I.
Mânzat (2000, p. 243) descrie împlinirea Sinelui ca „proces de activare a Sinelui individual,
înseamnând maximizarea conştiinţei de sine, autocunoaşterea propriilor potenţialităţi şi
abilitatea de a le folosi ” sau ca „proces de transformare întru unitate a fiinţei umane”.
Maslow (1964) descrie două tipuri de indivizi, care tind spre împlinirea de Sine: cei
numiţi de Maslow sănătoşi, care au o foarte mică experienţă sau sunt complet lipsiţi de
experienţă transpersonală; şi acele persoane care consideră centrale în viaţa lor experienţele
transpersonale.
Maslow (1964) a identificat două potenţialităţi de împlinire a Sinelui: tipul D
(deficiency-cognitions), corespunzător primei categorii de persoane, descrise de Maslow.
Această categorie cuprinde indivizi pragmatici, apţi pentru a conduce şi pentru a face
lucrurile. Tipul B (being-values) este corespunzător celor care tind către transcendenţă,
caracterizând persoanele care sunt mult mai conştiente decât primii asupra scopului
existenţei, au o conştiinţă integratoare, experienţe de vârf şi o foarte bună orientare
transpersonală. Comparativ cu tipul D, persoanele care aparţin tipului B au următoarele
caracteristici:
vorbesc mult mai uşor, mai natural şi fără eforturi ale conştiinţei limbajului; înţeleg
mai uşor parabolele, figurile de stil, paradoxurile, arta;
acest tip de persoane par a se recunoaşte intuitiv unele pe altele, printr-o înţelegere
mutuală; de asemenea înţeleg mai uşor comunicarea non-verbală;
sunt mai holistici în abordarea lumii înconjurătoare;
au o tendinţă naturală către sinergie intrapsihică, interpersonală, interculturală şi
internaţională; au capacitate de transcedere a competivităţii şi a situaţiilor de câştig-pierdere;
aceste persoane sunt mult mai creative, înclinate către inovaţii şi descoperiri;
Pagina 29 din 88
aceşti oameni sunt mai pregătiţi în a fi profund religioşi sau spirituali, la modul teist
dar şi în sens ateist.
Maslow inventariază 18 B-valori: nevoia de adevăr, bunătate, frumuseţe, unitate,
vivacitate, nevoia de transcendenţă, unicitate, perfecţiune, necesitate, completitudine-
finalitate, ordine, justiţie, simplitate, bogăţie interioară, nevoia de uşurinţă în abordarea
lucrurilor (lipsa de efort), trebuinţa ludică, auto-suficienţă şi nevoia de semnificaţie.
4. Extraversiune-introversiune şi stabilitate emoţională în structura personalităţii
4.1.Structura personalităţii
Scurt istoric
Unul dintre domeniile cele mai studiate ale psihologiei a fost personalitatea umană.
Unii autori încearcă să exprime în definiţie caracterul complex al structurii personalităţii,
accentuând asupra ordinii si regulii de compunere a unor elemente calitativ distincte:
biologice, fiziologice, psihologice si socio-culturale. Astfel, Sheldon defineşte personalitatea
ca ansamblu de caracteristici bio-fizio-psihologice care permite o adaptare la ambianţă.
R.B.Cattell consideră personalitatea o construcţie factorială dinamică, exprimată în
modalitatea răspunsurilor la situaţii. G. Allport derivă sensul noţiunii de personalitate în
intersectarea structurilor bazale, tipologice şi individuale. Astfel, pornind de la o abordare
sistemică, unde personalitatea se constituia ca un sistem bio-psiho-social, mai târziu s-a
conturat o abordare funcţionalistă, în care personalitatea era înţeleasă printr-un larg spectru
de teorii. Principalele orientări teoretice şi metodologice în studiul personalităţii au fost
(apud. I. Macsinga, 2003) :
Teoriile constituţionale (Kretschmer, Sheldon, Jung etc.), care definesc personalitatea
prin conceptul de tip; tipul reuneşte indivizii într-o categorie, pe baza unor caracteristici
similare;
Teoriile trăsăturilor (Allport) vizează trăsătura ca unitate de definire a personalităţii,
trăsăturile fiind acele particularităţi stabile ale indivizilor observabile în comportament;
Teoriile factoriale (Cattel, Eysenck) depăşesc sfera descriptivă a personalităţii în
maniera tipului şi a trăsăturilor de personalitate, pledând pentru identificarea relaţiilor dintre
anumiţi factori, care definesc personalitatea;
Pagina 30 din 88
Teoriile psihodinamice şi social-psihanalitice (Freud, Jung, Adler, Horney, Erikson,

Fromm) au ca idee centrală caracterizarea personalităţii prin noţiunea de integrare; evoluţia
personalităţii depinde de modul cum se integrează factorii de dezvoltare în procesul de
dezvoltare al personalităţii;
Teoriile umanist-existenţialiste (Maslow, Rogers) sunt cele mai apropiate de
concepţia transpersonalistă prin promovarea conceptelor de experienţă unică şi auto-
cunoaştere în evoluţia personalităţii şi dezvoltare armonioasă ;
Teoriile de factură behavioristă (Skinner) au la bază învăţarea comportamentelor;
importantă în definirea personalităţii este învăţarea socială (Bandura), care se poate realiza
într-un context social, unde personalitatea este modelată în cadrul interacţiunilor cu actorii
sociali;
Teoriile situaţioniste (Mischel) definesc personalitatea prin prisma constanţei
situaţionale şi temporale, esenţiale în descrierea personalităţii fiind trăsăturile-prototip;
Teoria interacţionistă a personalităţii care reuneşte aspectele teoretice anterioare în
ideea că personalitatea este rezultantă a interacţiunilor dintre predispoziţiile personale şi
aspectele mediului;
Aceste teorii clasice definesc personalitatea parţial, latura profund spirituală a
personalităţii fiind cu desăvârşire ignorată, personalitatea ca proces de dezvoltare fiind adesea
raportată la stadii sau etape de dezvoltare. Majoritatea teoriilor, chiar şi abordarea sistemică a
personalităţii descriu ca particularităţi observabile ale personalităţii, extraversiunea şi
introversiunea. În obiectivul acestei lucrări este conţinut şi interesul unei abordări a
personalităţii din această perspectivă în vederea corelaţiei ei cu viziunea transpersonalistă
asupra personalităţii.
Referitor la structura personalităţii, se pot delimita relativ două blocuri funcţionale de
bază: individul şi personalitatea. Prin "individ" se înţelege acea totalitate a elementelor şi
însuşirilor, ereditare sau dobândite, care se integrează într-un sistem pe baza mecanismului
adaptării la mediu. Individul se asociază cu unicitatea. Noţiunea de individ este în aceeaşi
măsură aplicabilă tuturor organismelor vii: plantelor, animalelor, oamenilor, indiferent de
vârstă si nivel de dezvoltare. Mecanismul fundamental care asigură formarea structurii
personalităţii este integrarea ierarhică. Din procesul general al integrării sistemului uman se
desprind trei tipuri principale de legături (Hălăsan G., 1976):
- legături primare, înnăscute, determinate de relaţiile din interiorul organismului;
- legături secundare, sintetizate pe baza celor primare, după principiul condiţionării;
- definitorii pentru sistemul personalităţii sunt legăturile de ordinul III (terţiare).
Pagina 31 din 88
Spre deosebire de cele secundare care se elaborau pe baza valorii de semnalizare a

stimulilor, acestea se formează pe baza sensului, a desemnării categoriale a situaţiilor, prin
raportarea lor concomitentă la stările proprii de motivaţie şi la un ansamblu de norme şi
etaloane valorice elaborate social. Legătura terţiară devine posibilă atunci când copilul începe
să facă deosebirea între lucrul aşa cum există el în mod obiectiv si lucrul luat în raport cu
propriile sale trebuinţe, trecerea de la orientarea egocentrică la orientarea autocritică.
" Prima naştere a personalităţii " se leagă de momentul cristalizării conştiinţei de sine, care
presupune şi raportarea critică la propriile acte de conduită, la propriile dorinţe, prin
comparare cu alţii; aplicarea la sine a aceloraşi criterii, condiţii şi restricţii care se aplică
altuia. Întreaga evoluţie a personalităţii se desfăsoară pe fondul interacţiunii contradictorii
dintre conştiinţa obiectivă şi autoconştiinţă. Acesta este un proces de desprindere, formulare
şi integrare permanentă de semnificaţii, criterii, de simboluri şi modele acţionale care se
desfăşoară după cu totul alte legi decât comportamentele care definesc individul ca dat
biologic. Domeniul propriu al psihologiei este conduita. Personalitatea reprezintă o unitate de
comportament. Factorul ereditar generează un anumit tip de conduită, acesta având o mare
importanţă în procesul de structurare a personalităţii, dar aceasta nu se poate explica
independent de mediu. În structura şi dinamica personalităţii sunt incluse nu aspecte de ordin
fizic ale corpului în sine, ci semnificaţia lor valorică, ce se cristalizează în cadrul relaţiilor
interpersonale si al aprecierilor sociale; nu percepţia sau gândirea în sine, ci conştiinţa valorii
lor în realizare eului prin compararea cu alţii.
Personalitatea se caracterizează prin două trăsături fundamentale: prin stabilitate,
modalitate de exteriorizare şi de trăire interioară relativ neschimbată în timp, şi prin integrare,
adică prin formarea unei unităţi şi totalităţi psihice. Stabilitatea prezintă anumite limite,
purtând numele de plasticitate şi reprezentând posibilitatea de reorganizare a personalităţii,
pentru ca persoana să poată face faţă unor schimbări capitale ale condiţiilor de viaţă şi să se
adapteze la ele. Privită ca formă de organizare cu o anumită funcţionalitate, ca sursă a unei
dinamici, personalitatea este în fond asa cum s-a anticipat, o structură.
În ciuda faptului că personalitatea se defineşte prin existenţa unei organizări stabile,
prin consistenţă şi nivel ridicat de integrare, ea nu-şi pierde atributul dinamicului.
Ea ne oferă permanent un tablou al stărilor şi un tablou al transformărilor, al proceselor care
se desfăşoară în forme şi ritmuri diferite. Acestea sunt condiţionate, pe de o parte de
interrelaţiile şi variaţiile componentelor interne, iar pe de alta, de variabiliatea relaţiilor
omului cu ambianţa şi cu grupul şi societatea. Astfel, la nivel structural se pot evidenţia două
planuri ale dinamicii personalităţii: unul individual şi altul social.
Pagina 32 din 88
4.2. Extraversie-introversie şi neuroticism
În ciuda deosebirii punctelor de plecare şi a procedeelor de analiză, majoritatea

autorilor contemporani relevă, în calitate de radical comun al definirii personalităţii, atributul
unităţii, integralităţii, structuralităţii. Chestiunea care continuă să fie controversată este aceea
a raportului dintre ponderea determinărilor interne (ereditare) şi cea a condiţionărilor externe
în structurarea întregului personalităţii, dintre stabil şi dinamic.
Eysenck (1967) valorifică în structura personalităţii două dimensiuni fundamentale,
referitor la ponderea stabil-dinamic discutată anterior: dimensiunea extraversiune-
introversiune şi dimensiunea stabilitate-instabilitate emoţională sau neuroticism. Aceste
dimensiuni bipolare conţin 4 factori dispoziţionali: extraversiune (E), introversiune (I),
stabilitate şi instabilitate emoţională (N-neuroticism). Eysenck (1964) consideră că
dezvoltarea personalităţii este puternic influenţată ereditar de aceşti factori de tip energetic
(E/I) sau emoţional (N), cu toate că există şi influenţa socializării, prin raportarea la modelele
familiale, valori educaţionale şi alte modele de conduită socială.
Dimeniunea E-I este controlată de sistemul activator ascendent, care are rolul de a
controla nivelul stimulării din S.N.C. Eysenck consideră că în cazul extravertiţilor, sistemul
activator ascendent tinde să inhibe răspunsurile neuronale, având ca efect scăderea stimulării
la nivel cortical. Concret, extravertiţii au un nivel scăzut al excitabilităţii corticale, ceea ce pe
plan comportamental, îi determină la acţiuni care să le crească stimularea (sociabilitate,
căutarea de senzaţii, expunerea la risc); introvertiţii, caracterizaţi printr-un nivel crescut al
arousalului, vor iniţia comportamente care să limiteze creşterea stimulării externe (preferinţa
mai mare către solitudine, evitarea situaţiilor de risc, implicaţii sociale mai slabe). După o
clasificare făcută de I. Macsinga (2003, p. 99), principalele trăsături psihologice ale
dimensiunii E-I sunt:
Extraversiunea (E) Introversiune (I)
sociabilitate crescută; • capacitate de introspecţie
tendinţe de dominare; ( prudenţă în acţiuni
nestăpânire, impulsivitate; • echilibru
asumarea riscului; • control emoţional
expresii emoţionale vii; • distanţare relaţională
optimism; • tendinţe pesimiste
Pagina 33 din 88
indiferenţă. • tendinţa spre ordine
În ceea ce priveşte dimensiunea N, reacţiile emoţionale sunt asociate modificărilor de

natură vegetativă, concretizate în reacţii somatice (ritm cardiac şi respirator crescut,
vasoconstricţie, vasodilataţie). În cazul instabilităţii emoţionale, S.N autonom reacţionează
mult mai intens şi mai rapid, invers situaţiei în care individul posedă abilitatea controlului
emoţional.
În urma studiului efectuat pe un număr de 700 de bolnavi, internaţi la spitalul
psihiatric Maudsley (Anglia), Eysenck (1964) evidenţiază aceste două dimensiuni majore ale
personalităţii. În cadrul cercetării se urmărea evaluarea unei liste cu 39 de puncte referitoare
la situaţia socială, la trăsăturile de personalitate şi la simptomele bolnavului. Supunând
analizei factoriale corelaţiile obţinute, Eysenck desprinde patru factori, însă doar
neuroticismul şi dimensiunea extraversie-intraversie s-au dovedit a fi fundamentali în
structura personalităţii. Neuroticismul reprezintă un factor general, care acoperă 14% din
varianţa totală, dimensiune caracterizată prin: absenţa integrării personalităţii, personalitate
slab organizată, capacitate scăzută de adaptabilitate, absenţa simţului de echipă, lipsa de
energie, tonus muscular slab. Această dimensiune generală de integrare şi stabilitate
corespunde în mare parte factorului „w”, adică voinţei („will”), evidenţiat pentru prima dată
de Webb (1915).
Al doilea factor rezultat în urma analizei factoriale, acoperind 12% din varianţă, este
unul bipolar, care opune grupul simptomelor isterice (de conversie, de ipohondrie etc.)
grupului de simptome distimice (iritabilitate, apatie, depresie, tendinţe obsesionale, anxietate
etc.). Dihotomia isterie-distimie corespunde dimensiunii extraversiune-introversiune, descrisă
încă de C.G. Jung (1921). În concepţia lui J.P. Guilford, preluată apoi de H. J. Eysenck, tipul
- nivelul cu gradul cel mai înalt de generalitate în structura personalităţii- constituie o
constelaţie de trăsături, iar trăsăturile – nivelul imediat următor în ordinea descrescândă a
gradului de generalitate - formează constelaţia tendinţelor individuale de noţiune.
La rândul lor, tendinţele individuale reprezintă nivelul răspunsurilor habituale care, de
regulă, se repetă în toate situaţiile asemănătoare. Nivelul cu gradul cel mai scăzut de
generalitate îl constituie răspunsurile specifice care, spre deosebire de cele habituale, nu sunt
caracteristice persoanei, acestea nu sunt specifice comportamentului individului ca expresie a
personalităţii sale, ci unor anumite situaţii.
Pagina 34 din 88
Personalitatea umană definită în sens transpersonal este un proces al devenirii, un

proces evolutiv, având un sens ascendent. Toate concepţiile transpersonaliste privind studiul
personalităţii au la bază tendinţa fiinţei umane de a creşte, de a se maturiza, de a evolua până
la atingerea unei finalităţi teoretizată în conceptul de împlinire a Sinelui, definit într-un
capitol anterior.
Într-o lucrare relativ recentă, intitulată sugestiv „Conştiinţa multidimensională. O
perspectivă psihosinergetică ”, psihologii şi cercetătorii români, I. Mânzat şi O. Brazdău,
identifică în planul personalităţii o funcţie de autoorganizare şi autogenerare care tinde spre
„Homo sinergicus”. Iată acest postulat: „psihologia sinergetică ne dezvăluie adevărul că
personalitatea este o articulare a tuturor componentelor sale, biologice, psihice şi spirituale, o
interacţiune sinergică între toate nivelurile conştiinţei multidimensionale într-un întreg
dinamic şi autoorganizat”. (I. Mânzat, O. Brazdău, 2003, p.247) Această perspectivă explică
în fapt natura personalităţii umane care nu se rezumă la a fi doar clasicul sistem bio-psiho-
social, ci se constituie funcţional ca sistem sinergetic.
În această reconstrucţie paradigmatică a personalităţii, esenţiale nu sunt dimensiunile
în care aceasta se organizează, ci funcţiile care preced organizarea personalităţii ca sistem.
Autorii citaţi sunt de părere că „fiinţa umană nu suferă pe sectoare: dezorganizarea patologică
a întregului poate implica sute de distribuţii posibile şi moduri de asociere a mecanismelor
dereglate” (I. Mânzat, O. Brazdău, 2003, p.247). De aceea, devine importantă interacţiunea
sinergică dintre multiplele aspecte ce definesc sistemul personalităţii şi funcţiile esenţiale ale
acestui sistem.
Autorii opinează astfel, că personalitatea umană este dotată în plan funcţional, cu o
capacitate de autoorganizare prin conştiinţa de sine, care reprezintă „dinamizatorul şi
sinergizorul tuturor părţilor, adică al proceselor, funcţiilor şi trăsăturilor psihice”;
personalitatea dobândeşte capacitatea de autogenerare prin esenţa sa sinergetică de integrare a
elementelor într-un sistem, iar locul Sinelui în acest sistem al personalităţii umane este acela
de „centru sinergizor al tuturor nivelurilor conştiinţei şi constructorul secret al personalităţii”.
Ulrich Kramer (2003) dezvoltă o metodă de dezvoltare a personalităţii, numită
„MindWalking”, bazată pe explorarea problemelor într-un context transpersonal. Autorul
consideră că omul este atât „activitate a creierului”, concretizată în gândire şi percepţie, dar
mai ales fiinţă spirituală, funcţionând ca un „sistem deschis”, datorită energiei mentale de
natură transcedentală pe care o posedă ca fiinţă spirituală.
Pagina 35 din 88
Dar în ce măsură concepţia transpersonalistă asupra personalităţii îşi găseşte

corespondent în abordarea clasică a personalităţii privind termenii de extraversiune şi
introversiune rămâne un domeniu încă puţin studiat.
De aceea unul dintre interesele ce obiectivează studiul de faţă este şi investigarea
raportului dintre structura de personalitate (extraversiune-introversiune şi neuroticism) şi
viziunea transpersonală.
5.Orientarea transpersonală
5.1. Conceptul de orientare transpersonală
Orientarea transpersonală se referă la deschiderea faţă de domeniul transpersonal, la

capacitatea de a traversa experienţe transpersonale. Orientarea transpersonală vizează două
dimensiuni de investigare: dimensiunea atitudinal-valorică faţă de domeniul transpersonal şi
experienţele transcendentale şi dimensiunea experienţială.
Orientarea transpersonală a fost studiată de S.B. Shapiro şi L.F. Fitzgerald (1989) într-
o cercetare privind educaţia şi orientarea transpersonală. Autorii au elaborat o scală menită să
măsoare conceptul de orientare transpersonală raportată la mediul educaţional, privind gradul
de acceptabilitate şi necesitate a unor abordări transpersonale în procesul de educaţie
instituţionalizată. Credinţa care stă la baza studiului este legată de facilitarea dezvoltării
potenţialului uman, a dezvoltării Sinelui prin încurajarea unei abordări transpersonale în
procesul educaţional desfăşurat în şcoli şi universităţi. Autorii consideră conceptul de
orientare transpersonală similar cu deschiderea către experienţe neobişnuite şi folosirea unor
metode de lucru intuitive, creative (imageria mentală, mind/body control, meditaţie, hipnoză
etc.), pasibile de a dezvolta potenţialul natural al individului în procesul de cunoaştere şi
învăţare a lumii.
Scotton (1985) şi Wittine (1989) au identificat câteva aspecte observabile la cei care
au orientare transpersonală (apud. D. Lukoff, Francisc L., 1988):
Deschidere spre dimensiunea transpersonală prin credinţa că experimentarea
domeniului transpersonal este profund transformatoare şi are valenţe curative;
Abilitatea de a evalua prezenţa şi valoarea experienţelor transpersonale care apar în
practici spirituale, vise, viziuni, evenimente sincronistice sau în urma interacţiunii cu un
îndrumător spiritual;
Pagina 36 din 88
Recunoaşterea unor căi spirituale variate (o viziune holistică asupra lumii);

Abilitatea de a facilita stări de conştiinţă non-ordinare şi spirituale, atât în cadrul unei
terapii cât şi înafara ei, în scop evolutiv şi curativ;
Căutarea activă a propriei dezvoltări spirituale.
5.2.Experienţele transpersonale
Experienţele transpersonale pot fi întâlnite în literatura de specialitate sub denumiri

precum stări neobişnuite de conştiinţă, stări holotropice, stări transcendentale etc. I. Mânzat
(2002, p. 83) defineşte experienţele transpersonale drept „experienţe care implică o
expansiune şi o extensie a conştiinţei dincolo de limitele obişnuite ale Ego-ului şi dincolo de
limitele spaţiului şi timpului”. Experienţele de natură transcendentală sunt caracterizate
printr-o transformare specifică a conştiinţei, asociată cu schimbări de percepţie în toate
zonele senzoriale, emoţii intense şi adeseori neobişnuite, precum şi modificări profunde în
procesele cognitive. Stările transpersonale sunt însoţite de manifestări psihosomatice şi
modificări fiziologice observabile. R. K. Wallace şi H. Benson (1972, apud. A. Munteanu,
1999) au pus în evidenţă efectele fiziologice ale stării transpersonale; acestea sunt:
Diminuarea ritmului cardiac (22% la începători şi 50% la avansaţi);
Scăderea ciclică a ritmului respirator (urmare a reducerii metabolismului şi
consumului de oxigen);
Creşterea neobişnuită (aprox. Cu 400%) a vitezei de propagare a curentului electric
prin piele, cu toate că individul traversează o stare de pace şi linişte profundă (în unele
cazuri);
Scăderea cu circa 33% a acidului lactic în sânge;
J. P. Bonquet (1975, apud A. Munteanu, 1999) a descoperit că în stările
transpersonale se produce o sincronizare a frecvenţelor între cele două emisfere cerebrale. În
studiile sale, P. Weil (1977, apud. A. Munteanu, 1999) inventariază o serie de simptome
pentru experienţele transpersonale: întâlniri cu alte fiinţe, trăirea luminii, transcederea
spaţiotemporalităţii, caracterul subit al experienţei, cunoaşterea imediată prin revelaţie,
sentimentul unităţii cu universul, bucurie, sentimentul inefabilului, experienţa ieşirii din
corpul fizic, sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, sentimentul caracterului real al trăirii,
trăirea inexistenţei Eului.
Pagina 37 din 88
Spectrul experienţelor transpersonale este extrem de bogat şi include fenomene de la

diferite niveluri ale conştiinţei. Ca un bilanţ al cercetărilor sale, S. Grof (2005, p. 73) încearcă
o clasificare a experienţelor transpersonale în funcţie de conţinutul lor. Redăm, în cele ce
urmează, această clasificare din considerentul utilităţii lor pentru operaţionalizarea
conceptului de orientare transpersonală .
Experienţe transpersonale (S. Grof, 2005, p.73-74):
Întinderea experienţială în spaţiu-timp şi realitatea consensuală

Transcederea limitelor spaţiale
Experienţa unităţii duale
Identificarea cu alte persoane
Identificarea cu grupul şi conştiinţa de grup
Identificarea cu animale
Identificarea cu plante şi procese botanice
A fi una cu viaţa şi cu întreaga creaţie
Experienţa materialelor şi proceselor anorganice
Conştiinţa planetară
Experienţe legate de fiinţe şi lumi extraterestre
Identificarea cu întregul univers fizic
Fenomene fizice care implică transcederea spaţiului.
Transcederea limitelor temporale
Experienţe embrionale şi fetale
Experienţe ancestrale
Experienţe rasiale şi colective
Experienţe de încarnări trecute
Experienţe filogenetice
Experienţe ale evoluţiei planetare
Experienţe cosmogenetice
Fenomene fizice care implică transcederea timpului
Explorarea experienţială a micro-lumii
Conştiinţa organelor şi a ţesuturilor
Conştiinţa celulară
Pagina 38 din 88
Experienţa ADN-ului
Experienţe ale lumii atomilor şi ale particulelor subatomice
Întinderea experienţială dincolo de spaţiu-timp şi realitatea consensuală

Experienţe spiritiste şi mediumnice
Fenomene energetice ale corpului subtil
Experienţe ale spiritelor animalelor
Întâlniri cu ghizi spirituali şi fiinţe supraumane
Vizite în universuri paralele şi întâlniri cu locuitorii lor
Experienţe ale unor secvenţe mitologice şi din basme
Experienţe ale anumitor zeităţi binecuvântate şi mânioase
Experienţe ale arhetipurilor universale
Înţelegerea intuitivă a simbolurilor universale
Inspiraţie creatoare şi impuls prometeic
Experienţa demiurgului şi intuiţii referitoare la creaţia cosmică
Experienţa conştiinţei cosmice
Vidul supracosmic şi metacosmic
Experienţe transpersonale de natură psihoidă

Sincronicităţi (influenţa reciprocă dintre experienţe intrapsihice şi realitatea
consensuală)
Evenimente psihoide spontane
Trăsături fizice supranormale.

Fenomene spiritiste şi de mediumnitate fizică
Psihokinezie spontană recurentă (poltergeist)
OZN-uri şi experienţe referitoare la răpiri de către extratereştri
Psihokinezie intenţională
Magie ceremonială
Vindecare şi vrăjitorie
Siddhis yoghinic
Pagina 39 din 88
Psihokinezie de laborator
Orientarea transpersonală este înţeleasă, după cum am văzut, în dublu sens. Odată ca
atitudine pozitivă, de acceptare a realităţii transpersonale, apoi în sensul experienţial, prin
dezvoltarea capacităţii de a trăi în mod autentic această realitate subtilă. Credem că cel din
urmă sens este semnificativ corelat cu cel dintâi. În măsura în care există o atitudine de
acceptare şi deschidere faţă de realitatea transpersonală, va fi posibilă şi trăirea experienţială
a acesteia în mod deliberat. Argumentul acestei ipoteze este complex şi merită căteva
exemple sugestive:
În mod cert, vindecarea depinde nu atât de medic, care aplică acelaşi tratament pentru
aceeaşi boală fiecărui bolnav, cât de patternul atitudinal al pacientului. Studii numeroase
atestă cum credinţa bolnavului în vindecare, atitudinea cooperantă, speranţa, încrederea în
medic, latura sa spirituală, participarea activă la vindecare, se constituie incontestabil ca
factori extrem de valoroşi în procesul vindecării. Un exemplu în acest sens, şi care pledează
în favoarea experienţelor transpersonale este celebra cercetare efectuată pe bolnavii de cancer
în fază terminală, denumită generic proiectul Spring Grove (1967-1974). Stanislav Grof
(2007) acordă un capitol acestui experiment foarte interesant în cartea sa „Călătoria ultimă.
Dincolo de frontierele morţii”. În studiu au fost selectaţi pacienţi ce prezentau simptome de
anxietate, depresie, insomnie, tensiune emoţională, retragere socială şi teamă în faţa iminentei
morţi. Cercetătorii, soţii Stanislav şi Christina Grof, cu colaborarea medicilor de la Spitalul
de stat Spring Grove din Catonsville, Maryland (Baltimore), au elaborat un program complex
bazat pe psihoterapia cu LSD (similară ca efecte respiraţiei holotropice utilizată în prezent ca
substitut pentru terapia psihedelică). Rezultatele au fost surprinzătoare, nu atât pentru că au
avut un efect mult atenuator asupra depresiei, anxietăţii, stresului, retragerii sociale, care
puteau fi de altfel ameliorate şi cu ajutorul altor intervenţii tradiţionale de psihoterapie, ci mai
ales pentru că majoritatea pacienţilor care au participat la acest program experimental şi-au
modificat complet perspectiva existenţială: s-a observat reducerea şi chiar dispariţia fricii de
moarte, schimbări radicale în filosofia şi strategia de viaţă, în orientarea spirituală şi în
ierarhia valorilor; în plus, experienţa psihedelică a influenţat semnificativ percepţia durerii
fizice, în cazul în care aceştia nu reacţionau la medicamentele narcotice.
De multe ori cultura, stereotipiile şi mentalităţile, dogmatismul neraţional, teama de a
ieşi din tiparul procustian al lumii şi de a fi respins de societate, comoditatea de a trăi cu
limitele resimţite ca şi chinuitoare, dar confortabile pentru viaţa cotidiană, toate acestea ne
fac sceptici la ideea că am putea să fim mai mult.
Pagina 40 din 88
Există cazuri particulare când traversarea unor experienţe transpersonale atrag ulterior
o orientare în acest sens. Exemplificăm cazurile de moarte clinică, urgenţele spirituale, o
şedinţă de respiraţie holotropică, un eveniment traumatic în viaţa individului, o boală gravă
etc. Acest tip de experienţe intervin involuntar, având un potenţial transformator care trebuie
înţeles şi valorificat, pentru că experienţele transpersonale apar în viaţa persoanei cu un scop,
întotdeauna un scop salvator şi care vizează procesul de transformare a Sinelui. Ar putea
părea paradoxal cum un eveniment traumatic, înţeles în mod tradiţional ca fiind distructiv,
maladiv, profund dezechilibrant în viaţa cuiva, să fie totuşi atât de benefic. Mânzat I. (2000)
afirma, invitându-ne la un pelerinaj spre centrul fiinţei, că „transformarea suferinţei este
piatra de temelie a trezirii Sinelui”. (Mânzat I., 2000, p. 309-310)
Interesante în acest sens, sunt numeroasele mărturii ale persoanelor care au traversat o
moarte clinică şi care în mod curios converg spre acelaşi punct de esenţă transpersonală. Dr.
Raimond Moody (1981), cunoscut pentru cercetările şi studiile de caz intreprinse pe tematica
morţii clinice, relatează efectele acestui eveniment major asupra vieţii ulterioare a
persoanelor care traversează acest tip de experienţă. Cercetătorul a observat, ca o generalitate,
că aceste persoane au mărturisit despre experienţa morţii clinice trăite, că aceasta le-a generat
un sens nou vieţii, ei au simţit cum viaţa lor s-a conturat şi s-a adâncit în înţelesuri
nepercepute până atunci; au devenit mai reflexivi şi mai sensibili la problemele filosofice
existenţiale, mai spirituali în credinţa lor şi mai trăitori sau dacă se declarau atei convinşi,
experienţa morţii clinice le-a deschis orizontul spiritual; majoritatea au subliniat importanţa
care trebuie acordată căutării înţelepciunii sau cunoaşterii. Un fapt interesant de precizat este
lipsa, la aceste persoane, a nevoii de a convinge pe alţii despre realităţile care le-au trăit.
Schimbarea radicală se observă în modul lor de viaţă, în noile percepţii şi într-un stil cognitiv
restructurat, ceea ce face dovada că aceste efecte relatate sunt autentice.
Ca o concluzie la aceste chestiuni discutate se conturează importanţa orientării
transpersonale în evoluţia personală, de care trebuie să se ţină seama odată ce persoana se
angajează pe versantul maturizării şi desăvârşirii personale. În contextul în care nu ar exista
această orientare transpersonală, de cele mai multe ori apar momente în viaţă care se
constituie ca încercări în vederea conştientizării acestei realităţi transpersonale.
II. INVESTIGAŢIE DE TEREN
1. Scop, obiective şi ipoteze
Pagina 41 din 88
Lucrarea de faţă îşi propune să investigheze domeniul psihologiei transpersonale în

contextul evoluţiei personalităţii umane. Scopul cercetării vizează astfel, examinarea unor
relaţii privind problematica transpersonală complexă şi structura personalităţii, interesând mai
multe planuri: atitudinal, experienţial, temperamental, evolutiv.
Obiectivul general urmărit în lucrarea de faţă este studiul interacţiunii dintre
deschiderea faţă de domeniul transpersonal, nivelul de împlinire a Sinelui şi principalele
componente ale personalităţii. Deschiderea faţă de domeniul transpersonal a fost
operaţionalizată în conceptul de orientare transpersonală, legată fiind de o dimensiune
atitudinal-valorică privind acest aspect şi una experienţială, vizând capacitatea de accedere
directă a unor experienţe transpersonale. Nivelul de împlinire a Sinelui este raportat la
procesul de creştere şi dezvoltare psihică, ca meta-nevoie în planul evoluţiei personale.
Principalele componente în structura personalităţii vizează extraversia, introversia şi
neuroticismul.
Un obiectiv mai specific în studiul de faţă se raportează la experienţele transpersonale
diverse trăite în rândul populaţiei de studenţi români. În acest sens, studiul încearcă să
determine frecvenţa unor experienţe transpersonale trăite de studenţi, cât şi raportarea acestor
experienţe la planul atitudinal-valoric privind orientarea transpersonală, respectiv la planul
evolutiv descris în termenii procesului de împlinire a Sinelui.
În vederea demersului experimental se impune, în cele ce urmează, formularea
obiectivelor specifice şi ipotezelor, care să reflecte scopul şi obiectivul major al cercetării,
descrise anterior.
Obiective specifice şi ipoteze:
O1 – Investigarea relaţiei dintre orientarea transpersonală şi împlinirea Sinelui.

Ipoteza 1. Orientarea transpersonală influenţează statistic semnificativ nivelul
împlinirii Sinelui.
O2 – Evaluarea interdependenţei dintre experienţele transpersonale şi orientarea
transpersonală.
Ipoteza 2. Experienţele transpersonale relaţionează statistic semnificativ cu o bună
orientare transpersonală.
O3 – Determinarea relaţiei dintre experienţele transpersonale şi împlinirea Sinelui.
Ipoteza 3. Experienţele transpersonale influenţează statistic semnificativ nivelul
ridicat al împlinirii Sinelui.
Pagina 42 din 88
O4 – Stabilirea unei relaţii între împlinirea Sinelui şi componentele structurale ale

personalităţii.
Ipoteza 4. Există o relaţie statistic semnificativă între nivelul ridicat de împlinire a
Sinelui şi extraversia, componentă structurală a personalităţii.
Ipoteza 5. Nivelul împlinirii Sinelui corelează statistic semnificativ cu un nivel scăzut
al neuroticismului.
O5 – Evaluarea tipului de experienţe transpersonale mai frecvent întâlnite în rândul
populaţiei reprezentată de un lot de studenţi români.
Din dorinţa de a obţine un surplus de informaţie şi nuanţe, am investigat şi tipul de
experienţe transpersonale mai frecvent întâlnite în rândul unui segment populaţional format
dintr-un lot de studenţi, preocupându-ne şi de stabilirea frecvenţei de apariţie a unor
experienţe transpersonale.
III. METODOLOGIA CERCETĂRII
1. Instrumente de măsură3
Inventarul de personalitate Eysenck
Inventarul de personalitate Eysenck (E.P.I.) a fost conceput de H.J. Eysenck şi S.B.G.

Eysenk în 1964. E.P.I. cuprinde 57 itemi grupaţi pe trei scale: scala de extraversiune-
introversiune (E), scala de neuroticism (N) şi scala de minciună (L). Scala de extraversiune-
introversiune (E) cuprinde întrebări menite să identifice gradul în care persoana chestionată
prezintă trăsături ce indică extraversia sau introversia. Scala neuroticismului (N) cuprinde
itemi destinaţi stabilirii gradului în care subiectul este stabil sau instabil emoţional. Scala de
minciună (L) permite identificarea gradului de dezirabilitate a răspunsurilor subiecţilor.
Întrebările fiecăreia dintre cele trei dimensiuni sunt prezentate în tabelul 1.
Dimensiune Itemi
E (24 itemi) 1; 3; 5; 8;10; 13; 15; 17; 20; 22; 25; 27; 29; 32;
34; 37; 39; 41; 44; 46; 49; 51; 53; 56.
N (24 itemi) 2; 4; 7; 9; 11; 14; 16; 19; 21; 23; 26; 28; 31;
3
Vezi Anexa 1
Pagina 43 din 88
33; 35; 40; 43; 45; 47; 50; 52; 55; 57.
L (9 itemi) 6; 12; 18; 24; 30; 36; 42; 48; 54.
Tabelul 1. Repartizarea itemilor în cadrul dimensiunilor E.P.I.
Itemii chestionarului E.P.I. sunt prezentaţi sub formă de întrebări dihotomizate,

obligând subiectul să aleagă între două posibilităţi de răspuns. Acest fapt limitează libertatea
de exprimare a subiectului, dar uşurează cotarea răspunsurilor. Timpul de aplicare al
chestionarului nu este limitat, lista de întrebări fiind relativ scurtă şi accesibilă ca limbaj,
precum şi modalitatea de răspuns rapidă, E.P.I. poate fi completat într-un timp de
aproximativ 10 minute.
Modalitatea de cotare a răspunsurilor se face folosind o grilă de cotare standardizată ,
care se aşează în aşa fel încât cercurile cu asterix de pe grilă să corespundă celor de pe
chestionar. Pentru fiecare răspuns care apare într-un cerc al grilei se acordă un punct, iar
suma acestora constituie cota brută la scala respectivă. În cazul dimensiunii E, scorurile mai
mici de 6 puncte constituie indici pentru o dominantă a introversiunii în cadrul personalităţii,
iar cotele mai mari de 6 puncte sunt indici ai extraversiunii. Referitor la dimensiunea N,
cotele obţinute sub limita de 6 puncte indică stabilitate emoţională, respectiv scorurile mai
mari de 6 puncte instabilitate emoţională.
Scala de orientare transpersonală
În vederea măsurării orientării transpersonale am elaborat un chestionar. Scala de

orientare transpersonală (S.O.T.) cuprinde 34 de itemi, dintre care 25 de itemi sunt construiţi
pe o dimensiune atitudinal valorică, meniţi să surprindă câteva opinii asupra orientării în
probleme transpersonale. Ultimii 9 itemi sunt construiţi pentru a identifica date factuale
vizând experimentarea directă a unor aspecte care aparţin domeniului transpersonal. Itemii
scalei de orientare transpersonală abordează ca şi conţinut referinţe la problematica Sinelui
transcendent, rolul tehnicilor spirituale, sistemul de credinţe şi percepţie despre lume şi viaţă,
sincronicitate şi spectrul experienţelor transpersonale.
Itemii sunt cotaţi diferit, în sensul că primii 25 de itemi au opţiuni de răspuns pe o
scală Likert cu 5 posibilităţi de răspuns, iar ultimii 9 itemi au răspuns de tip dihotomic:
DA/NU. Pentru primii 25 de itemi scorul maxim este de 125 puncte, iar pentru itemii cu
răspuns dihotomic se acordă un punct pentru fiecare răspuns afirmativ şi 0 puncte în cazul
răspunsurilor negative. Aceşti ultimi 9 itemi reclamă în plus instructajul ca în cazul
Pagina 44 din 88
răspunsurilor afirmative, subiectul să ofere detalii în legătură cu experienţa transpersonală

trăită. Motivaţia acestei alegeri pentru ultimii itemi rezultă din dorinţa de a obţine un răspuns
cât mai complet şi mai nuanţat asupra tematicii de faţă, dar şi de a înregistra datele cu o mare
acurateţe. Distribuţia unor experienţe transpersonale care fac conţinutul acestor 9 itemi se
referă la următoarele aspecte:
Item 26: sentimentul conştiinţei unitare;
Item 27: experienţe de sincronicitate;
Item 28: experienţe de sincronicitate;
Item 29: experienţe referitoare la vise cu caracter prevestitor;
Item 30: experienţa morţii clinice;
Item 31: experienţe legate de fenomenul reîncarnării;
Item 32: experienţa comunicării cu persoane decedate;
Item 33: orice alt gen de experienţă neobişnuită trăită, similară cu cele descrise în
acest test;
Item 34: trăirea unor experienţe care au produs un viraj existenţial în viaţa individului.
Consistenţa internă calculată pentru cei 25 de itemi ai scalei de orientare
transpersonală este valoarea α Cronbach (α=0.78 ), iar pentru ultimii 9 itemi valoarea α
Cronbach este de 0.75, ceea ce probează indirect faptul că itemii măsoară diverse aspecte ale
aceleiaşi variabile.
Scala stilurilor de viaţă preferenţiale
Scala S.L.P. (Styles of Living Preferences) a fost elaborată în 1983 de psihologii Gail
Maul de la Riverside City College şi Terry Maul de la San Bernadino Valley College.
Acest inventar de personalitate a fost conceput pentru a reflecta trăsăturile atribuite de C.
Rogers şi A. Maslow unei personalităţi optime ("fully functioning", "self - actualizing").
Acest test descrie procesul împlinirii Sinelui prin studierea modului în care indivizii
reacţionează în faţa unor diverse situaţii de viaţă. Scala prezintă 50 de situaţii, fiecare având
două extreme. Între cele două afirmaţii există o scală de nouă puncte. Dacă subiectul
consideră că afirmaţia reprezintă modul său de gândire, acţiune în general, atunci va încercui
un număr apropiat de acea afirmaţie. Cu cât cifra este mai aproape de afirmaţie, cu atât mai
puternic este acordul pentru acea afirmaţie. De exemplu, 9 reprezintă acordul maxim pentru
afirmaţia din dreapta, iar 1 pentru afirmaţia din stânga. Subiectul va alege una dintre cele
Pagina 45 din 88
două afirmaţii - care descriu o atitudine şi va încercui o cifră în funcţie de modul său de
abordare a situaţiei de viaţă descrise.
Testul descrie 15 trăsături ale personalităţii optime (integrate, armonioase), care sunt
de fapt caracteristicile descrise de A. Maslow şi Carl Rogers. Aceste trăsături sunt descrise în
cele ce urmează:
Perceperea corectă a realităţii
Acceptarea de sine şi a celorlalţi
Spontaneitate
Centrare pe problemă
Nevoia de solitudine
Independenţa (auto-conducere)
Aprecierea noutăţii (deschiderea spre nou)
Experienţe profund semnificative
Relaţionare strânsă cu umanitatea
Prietenii foarte apropiate cu cei din jur
Mod de acţiune democratic
Orientare etică - simţul valorilor
Simţul umorului
Creativitate
Transcendenţa culturii
Pentru fiecare caracteristică se calculează un scor, în funcţie de itemii incluşi în
fiecare indicator. Nivelul de împlinire a Sinelui este reflectat şi de suma totală a valorilor
obţinute. Scala stilurilor de viaţă preferenţiale a fost adaptată pentru populaţia românească de
către psihologul O. Brazdău (1999).
Eşantion
Pentru realizarea cercetării am utilizat un eşantion de 90 de subiecţi, selectaţi în

funcţie de vârstă şi nivel de şcolarizare. Intervalul de vârstă pentru subiecţi este cuprins între
19 şi 30 de ani. Relevant pentru studiul de faţă este doar nivelul de şcolarizare, interesând
facultăţi diferite referitor la profilul de specialitate. Acest criteriu de alegere este motivat de
necesitatea de a controla variabila străină legată de omogenitatea eşantionului. De aceea, un
eşantion eterogen privind profilul de specialitate al facultăţii credem că este mai reprezentativ
Pagina 46 din 88
obiectivului prezentei cercetări. Studiul vizează studenţi români, selectaţi, în mod aleator, în
funcţie de profilul de specialitate.
Structura lotului de studenţi se prezintă astfel:
Gen
F M
Facultate Nr. de subiecţi Total
subiecţi
Arte plastice 14 13 1
Automatică şi Calculatoare 17 5 12
Psihologie 15 12 3
Medicină 24 23 1 90
Teologie 20 5 15
Tabel 2. Structura lotului experimental
Procedură
Chestionarele au fost aplicate cu acordul prealabil al studenţilor de la facultăţile

vizate. Aplicarea şi colectarea chestionarelor s-a desfăşurat pe o perioadă de 5 zile. În
ansamblu, merită a fi subliniată cooperarea studenţilor, care s-au arătat interesaţi de
Facultatea de Psihologie şi de noutatea disciplinei de Psihologie Transpersonală studiate.
Totuşi, au existat şi studenţi care au refuzat să coopereze sau nu au mai înapoiat
chestionarele, însă acest fapt nu a constituit o situaţie problematică. Subiecţii au înţeles uşor
instrucţiunile oferite şi au solicitat relativ puţine explicaţii legate de natura testelor sau
conceptele folosite în test.
IV. PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR
Analiza datelor s-a realizat utilizând progamul de calcul statistic SPSS14. Prelucrarea
statistică a apelat la următoarele procedee: o analiză descriptivă a datelor, coeficientul de
corelaţie Bravais-Pearson şi reprezentările grafice semnificative pentru rezultatele obţinute.
În ceea ce priveşte ultimul obiectiv specific, de importanţă statistică a fost calcularea
frecvenţei răspunsurilor la fiecare dintre cei 9 itemi analizaţi.
Secţiunea de faţă oferă un raport descriptiv şi interpretativ al ipotezelor acestei
cercetări, analizând discursiv obiectivele şi aspectele teoretice discutate până acum.
Pagina 47 din 88
Ipoteza 1. Orientarea transpersonală influenţează statistic semnificativ nivelul

împlinirii Sinelui.
Un prim obiectiv specific urmărit în această cercetare se referă la investigarea relaţiei

dintre orientarea transpersonală şi împlinirea Sinelui. Astfel, prima ipoteză a studiului de faţă
îşi propune să identifice o relaţie semnificativă între orientarea transpersonală şi procesul de
împlinire a Sinelui, având la bază postulatul că angajarea pe o cale de evoluţie personală
determinată de nevoia self-actualizării depinde ca proces de gradul de orientare
transpersonală pe care o persoană îl deţine.
Pentru a testa această ipoteza este necesar, din punct de vedere statistic, să apelăm la
ipoteza nulă sau ipoteza statistică. Prin testarea ipotezelor se înţelege de fapt, testarea
ipotezelor nule, care dacă sunt respinse, înseamnă că ipotezele alternative sunt sprijinite de
datele obţinute (A. Sava, 2004, p.28). În acest caz, ipoteza nulă susţine că nu există o relaţie
semnificativă între cele două variabile, respectiv că orientarea transpersonală nu influenţează
nivelul împlinirii Sinelui. Pentru a testa dacă evoluţia ipotezei nule sprijină sau nu ipoteza
cercetării a fost necesară o analiză statistică a celor două variabile, orientarea transpersonală
şi împlinirea Sinelui.
Pagina 48 din 88
S-a efectuat Număr Mini Maxi Medi Abatere Skewnes Eroare kurtosi Eroar
o analiză subiecţ m m e standar s Std. s e
descriptivă a i d Std.
datelor în
este de 43,075.
cazul fiecărei
variabile, în
scopul
determinării
distribuţiei
statistice a
datelor.
Tabelul 1a,
oferit de
SPSS, ne
arată care
sunt valorile
minime,
maxime, care
este media şi
abaterea
standard
pentru cele
două
variabile, şi
anume
orientarea
transpersonal
ă şi
împlinirea
Sinelui. În
cadrul primei
variabile, se
poate
observa că
minimul la
această cotă
este
reprezentată
de valoarea Pagina 49 din 88
62, iar
maximul este
Tabel 1a. Date descriptive

Din analiza Tabelului 1a., de semnificaţie deosebită sunt indicii skewness (indicatorul
de oblicitate) şi kurtosis (indicatorul de boltire) calculaţi pentru a determina gradul de
normalitate al distribuţiei datelor. În cazul orientării transpersonale, raportul calculat dintre
valoarea indicelui skewness, determinat în SPSS (-.124) şi eroarea standard (.254) este de
-.13, valoare care este raportată la cota z = 1.96 (în cazul de faţă, a unui eşantion mai mare de
30 de subiecţi), indicând astfel o distribuţie simetrică a datelor. În acelaşi mod, se calculează
valoarea indicelui kurtosis, care este, în cazul de faţă .52, valoare raportată la aceeaşi cotă z,
valoare care indică o curbă mezocurtică a distribuţiei simetrice a datelor. Acelaşi raţionament
urmează calculului pentru variabila vizând împlinirea Sinelui, utilizând datele din Tabelul 1b.
Astfel, o valoare calculată a indicelui skewness de .65, respectiv o valoare calculată a
indicelui kurtosis de -.36, semnifică o distribuţie simetrică normală. Distribuţia datelor,
pentru cele două variabile, poate fi observată uşor şi din Fig. 1 şi 2 (vezi Anexa 2), însă
indicatorii menţionaţi mai sus oferă o mai mare acurateţe analizei datelor din perspectiva
distribuţiei statistice, evitându-se interpretările subiective care se pot face analizând
histograma.
Cum se observă din tabelul 1b., în urma analizei statistice a datelor, a reieşit că cele
două variabile sunt relaţionate în mod semnificativ, valoarea coeficientului de corelaţie r,
calculat pentru cele două variabile, fiind r(88)= .26, unde p< .05. Acest lucru înseamnă că
persoanele care sunt orientate transpersonal se află în aceeaşi măsură pe calea împlinirii
Sinelui sau a evoluţiei personale perfect integrate. Prin urmare, ipoteza nulă este respinsă,
ceea ce confirmă valoarea de adevăr a ipotezei alternative. Din punct de vedere statistic r este
simbolul coeficientului de corelaţie liniară simplă, între parantezele sale fiind trecute gradele
de libertate ale testului. Valoarea 88 ne arată gradele de libertate, care se calculează în cazul
corelaţiei simple prin formula N-2, unde N indică numărul de subiecţi care au participat la
cercetare. Valoarea de .26 este rezultatul observat la punctul de întâlnire dintre cele două
variabile, acestea fiind orientarea transpersonală şi împlinirea Sinelui, adică r. Faptul că avem
un p < .05 ne arată probabilitatea de a obţine datele observate în condiţiile în care nu există o
asociere între cele două variabile. În cazul prezent aici se observă o probabilitate mai mică de
1 la 50 (< .05) de a deţine un r de .26, în condiţiile în care nu există o corelaţie între cele două
variabile.
Pagina 50 din 88
Orientare Împlinirea
transpersonală Sinelui
Orientare transpersonală 1 .260(*)
.007
90
90
Împlinirea Sinelui .260(*) 1
.007
90 90
Tabel 1b. Orientarea transpersonală şi împlinirea Sinelui
Intensitatea asocierii dintre cele două variabile a fost calculată cu ajutorul

coeficientului de determinare r², acesta indicând, în acest caz, o intensitate medie a asocierii
dintre cele două variabile (r² =.06).
Cu alte cuvinte, între orientarea transpersonală a persoanelor şi procesul evolutiv al
Sinelui, există o legătură care prezintă un efect mediu. Coeficientul de determinare evaluează
partea de asociere comună a celor două variabile, indicând procentul din dispersia unei
variabile care se asociază cu modul de împrăştiere a celeilalte variabile.
Altfel spus, coeficientul de determinare arată gradul de comunalitate dintre două
variabile, demonstrând o evidenţiere a mărimii efectului. Cohen (1988, apud. F. Sava, 2004,
p. 56) propune pentru r² câteva praguri de semnificaţie la care acesta să fie raportat, astfel: .01
indică o asociere scăzută între două variabile, .06 indică o asociere medie, iar un r² de la .14
indică o asociere puternică între variabile. Coeficientul de determinare poate fi înţeles şi ca
procentul din dispersia variabilei dependente explicat de evoluţia variabilei independente.
Prin urmare, în cazul de faţă, se poate spune că 6% din dispersia datelor reflectând nivelul de
împlinire a Sinelui a fost influenţată de orientarea transpersonală.
Pagina 51 din 88
130
120
110
orientare_transpersonală
100
90
80
70
60
200 250 300 350 400
îm plinirea_Sinelui
În ultimul rând, pentru a

evalua asocierea dintre cele două variabile, din punct de vedere grafic, s-a recurs la norul de
puncte. Norul de puncte oferă informaţii care vizează: forma relaţiei dintre două variabile,
direcţia relaţiei, şi nu în ultimul rând intensitatea legăturii dintre variabile.Examinând Figura
3, unde corelaţia este grafic reprezentată cu ajutorul norului de puncte, se observă forma
liniară a relaţiei şi o direcţie a norului de puncte dinspre stânga jos spre dreapta sus, ceea ce
indică o corelaţie pozitivă, fapt confirmat şi de valoarea pozitivă a lui r. Acest lucru înseamnă
că cu cât orientarea transpersonală este mai mare cu atât va fi mai ridicat şi nivelul de
evoluţie a Sinelui. Ultima informaţie oferită de acest nor de puncte vizează
Împlinirea Sinelui
intensitatea relaţiei. Aceasta se referă Figura 3. Nor de puncte
la faptul că în cazul unei relaţii liniare, gradul de adunare a punctelor într-o anumită
direcţie poate varia. Acest lucru este bine scos în evidenţă de acest nor de puncte, deoarece se
observă că punctele asociate unor coeficienţi de corelaţie mai reduşi (r = .26) sunt mai
împrăştiate. Nu în ultimul rând trebuie să precizez că în această situaţie vorbim de o
homoscedasticitate, norul de puncte având aceeaşi „grosime” pe întreaga amplitudine a celor
două variabile determinând o formă omogenă.
Rezultatele obţinute sunt semnificative statistic, fapt ce demonstrează că ipoteza
conform căreia „orientarea transpersonală influenţează statistic semnificativ nivelul împlinirii
Sinelui” este pe deplin confirmată, fiind susţinută de aceste rezultate.
Pagina 52 din 88
În concluzie, se poate afirma faptul că persoanele care au o atitudine de acceptare a

transpersonalului în viaţa lor şi manifestă interes în acest sens sunt în mod cert cooptate în
procesul de creştere şi evoluţie spirituală a Sinelui.
Ipoteza 2. Experienţele transpersonale relaţionează statistic semnificativ cu o bună

orientare transpersonală.
Cea de-a doua ipoteză ce interesează studiul de faţă pleacă de la premisa că

experienţele transpersonale sunt asociate cu o bună orientare transpersonală, obiectivul
acestei ipoteze fiind evaluarea interdependenţei dintre experienţele transpersonale şi
orientarea transpersonală. Cu alte cuvinte, se presupune că persoanele care experimentează
transpersonalul, în mod deliberat sau nu, dobândesc o afinitate pentru acest domeniu, în
sensul unor atitudini şi credinţe pozitive raportate la domeniul transpersonal. Ipoteza nulă
arată că nu există o asociere relevantă în ceea ce priveşte experienţele transpersonale şi un
grad relativ mare al orientării transpersonale, în cazul studenţilor testaţi. Analiza statistică
urmează să testeze această ipoteză nulă, care dacă va fi respinsă va confirma ipoteza
alternativă, conţinută de obiectivul specific amintit.
Analiza statistică a datelor, privind cele două variabile, s-a realizat pornind de la
calcularea valorilor minim şi maxim, mediei şi abaterii standard, respectiv calcularea
indicatorilor de oblicitate şi boltire, toate aceste aspecte fiind necesare pentru o analiză
descriptivă a datelor. Tabelul 2a. ilustrează aceste date descriptive, care vor fi discutate în
continuare.
Număr Mini Maxim Medie Abatere skewness Eroare kurtosis Eroare

subiecţi m standard Std. Std.
Experienţe 90 0 7 2,21 1,905 .638 .254 -.475 .503
transpersonale
Orientare 90 62 123 91.97 12,679 -.124 .254 .262 .503
transpersonală

În cazul primei variabile, privind experienţele transpersonale, valorile cotelor minimă
şi maximă sunt de 0, respectiv maximul de 7. Întrucât contabilizarea răspunsurilor s-a făcut
prin înregistrarea răspunsurilor afirmative, în cadrul fiecărui item, din cei 9 itemi ai Scalei de
Pagina 53 din 88
orientare transpersonală, destinaţi măsurării experienţelor transpersonale, au fost persoane

care au oferit doar răspunsuri negative, ceea ce a însumat punctajul minim de 0. Prin urmare,
aceste persoane susţin că nu au avut nici o experienţă transpersonală. De asemenea, au fost
persoane care au acumulat 7 puncte din maximul de 9, ceea ce înseamnă că au existat, în
viaţa respectivelor persoane, anumite experienţe transpersonale pe care acestea le-au trăit. În
ceea ce priveşte tendinţa centrală a datelor, valoarea reprezentativă variabilei în cauză este
reprezentată de media 2.21, iar gradul de împrăştiere a datelor este reprezentat de valoarea
1.905. Indicatorii skewness şi kurtosis, calculaţi cu ajutorul valorilor oferite de SPSS, prin
prelucrarea statistică a datelor, indică o uşoară asimetrie pozitivă a cotelor brute. Acest lucru
este observat de calcularea raportului între valoarea skewness .638 şi eroarea standard .254,
rezultând valoarea de 2.511, valoare mai mare decât cota z standard de 1.96. Similar, acest
aspect, al unei distribuţii uşor asimetrice în cazul variabilei studiate, se poate observa în
Figura 4 (vezi Anexa 2). Distribuţia este asimetrică pozitiv atunci cand, în cadrul
eşantionului, există mai multe valori mici decât mari, fapt observabil în cazul de faţă din
tabelul de frecvenţe, reprezentând histograma (Fig. 4). În acest caz, raportându-ne la
eşantionul studiat, asimetria se explică prin faptul că persoanele care au trăit experienţe
transpersonale sunt mai reduse numeric, comparativ cu cele care au trăit foarte puţine
experienţe de acest gen sau nu au traversat deloc astfel de experienţe.
Cea de-a doua variabilă, orientarea transpersonală, a fost dicutată deja in contextul
ipotezei 1, urmând ca, de data aceasta, să parcurgem analiza ei corelaţională cu variabila
descrisă mai sus, şi anume experienţele transpersonale.
În ipostaza că se problematizează Experienţe Orientare
existenţa relaţiei dintre experienţele transpersonale transpersonală
transpersonale şi orientarea
transpersonală, analiza statistică a
datelor, aşa cum ne este oferită în
Tabelul 2a., arată un coeficient de
corelaţie r(88)=.667, p<.01. Valoarea
este semnificativă dacă avem un p < .
01, care ne arată probabilitatea de a
obţine datele observate în condiţiile în
care nu există o asociere între cele două
variabile. În cazul de faţă se observă o
Pagina 54 din 88
probabilitate mai mică de 1 la 100 (< .

01) de a deţine un r de .667, în
condiţiile în care nu există o corelaţie
între cele două variabile. Din punct de
vedere statistic, rezultatul semnificativ
arată că ipoteza nulă este respinsă, ceea
ce înseamnă că ipoteza alternativă este
confirmată. Calitativ, corelaţia se
explică prin faptul că, cu cât
experienţele transpersonale sunt mai
numeroase, cu atât persoana care le
trăieşte prezintă o mai mare deschidere
transpersonală.
Experienţe transpersonale 1 .667(**)

.000
90
90
Orientare transpersonală .667(**) 1
.000
90 90
Tabel 2b. Experienţele transpersonale şi orientarea transpersonală
Intensitatea asocierii calculată pentru cele două variabile este de 44% (r²=.44), ceea ce
înseamnă că există o asociere puternică între experienţele transpersonale şi orientarea
transpersonală şi că 44% din dispersia datelor, reflectând orientarea transpersonală, este
influenţată de experienţele transpersonale trăite.
Pagina 55 din 88
experienţe_transpersonale
5
60 70 80 90 100 110 120 130
Reprezentarea grafică a
corelaţiei dintre cele două variabile este ilustrată în Figura 5. Din perspectiva formei, direcţiei
şi intensităţii sale, analiza norului de puncte indică o corelaţie liniară, direcţie pozitivă şi
relaţie homoscedastică, caracterizând descriptiv asocierea dintre cele două variabile.
Calitativ, aceste rezultate sugerează că, cu cât experienţele transpersonale sunt mai
numeroase, cu atât mai mare va fi şi nivelul orientării transpersonale. Orientare
transpersonală
Această ipoteză, odată confirmată, este pasibilă Figura 5. Norul de puncte
de numeroase implicaţii psihologice, care vor fi mai pe larg discutate într-o secţiune
următoare a acestei lucrări. De asemenea, această ipoteză este importantă şi pentru faptul că
pune în relaţie itemi din cadrul aceluiaşi test, dar care măsoară aspecte diferite din punct de
vedere calitativ.
Ipoteza 3. Experienţele transpersonale influenţează statistic semnificativ nivelul

ridicat al împlinirii Sinelui.
Un alt obiectiv specific dintre cele urmărite în studiul de faţă viza determinarea
relaţiei dintre experienţele transpersonale şi împlinirea Sinelui. Astfel, se presupune că există
o relaţie între persoanele care au avut tangenţă cu variate experienţe transpersonale şi nivelul
de împlinire a Sinelui. Ipoteza nulă presupune aşadar că nu există o relaţie în ceea ce priveşte
experienţele transpersonale şi nivelul de îndeplinire a Sinelui, o prelucrare statistică a datelor
urmând să ilustreze valoarea de acceptare sau respingere a acestei ipoteze statistice.
După cum se poate observa şi din Tabelul 3a., corelaţia existentă între experienţele
transpersonale şi împlinirea Sinelui are o valoare egală cu: r(88)=.332, unde p < .01.
Pagina 56 din 88
Rezultatul fiind semnificativ statistic, datele obţinute sprijină ipoteza conform căreia
„experienţele transpersonale influenţează statistic semnificativ nivelul ridicat al împlinirii
Sinelui”, ipoteza nulă fiind respinsă.
Între cele două variabile există o intensitate medie de asociere, reprezentând, în acest
caz, un r²=.10, ceea ce înseamnă că între cele două variabile există un efect mediu privind
gradul de asociere. Se poate spune aşadar, că o proporţie de 10% din dispersia datelor
reflectând împlinirea Sinelui este influenţată de experienţele transpersonale.
Experienţe
transpersonale Împlinirea
Sinelui
Experienţe transpersonale 1 .332(**)
.001
90
90
Împlinirea Sinelui .332(**) 1
.001
90 90
Tabel 3a. Experienţele transpersonale şi împlinirea Sinelui
6
210 240 270 300 330 360 390
împlinirea_Sinelui
Analiza grafică a
corelaţiei poate fi observată analizând norul de puncte, acesta reprezentând forma relaţiei
dintre cele două variabile, direcţia sau tipul de asociere care există între variabile şi
intensitatea legăturii dintre acestea din urmă. În acest caz, observând norul de puncte (Figura
5.), se poate identifica o relaţie liniară, pozitivă, respectiv homoscedastică existentă între
experienţele transpersonale Împlinirea Sinelui
Pagina 57 din 88
şi nivelul de împlinire a Sinelui. Figura 5. Nor de puncte

În acest context se poate afirma că între experienţele transpersonale şi nivelul ridicat
al împlinirii Sinelui se află o legătură semnificativă şi direct proporţională: numărul de
experienţe transpersonale trăite este asociat cu un nivel ridicat privind procesul de evoluţie
personală în planul nevoii de self-actualizare.
Prin urmare şi a treia ipoteză de lucru este pe deplin confirmată.
Ipoteza 4. Există o relaţie statistic semnificativă între nivelul ridicat de împlinire a
Sinelui şi extraversie, componentă structurală a personalităţii.
Întrucât obiectivul general cuprins în această lucrare vizează analiza personalităţii

raportată la planul transpersonal, un obiectiv specific urmăreşte, în acest caz, stabilirea unei
relaţii între împlinirea Sinelui şi componentele structurale ale personalităţii. Din punct de
vedere clasic, personalitatea se constituie pe baza componentei sale stabile, temperamentale,
reprezentate de dimensiunea extraversie-introversie şi a componentei sale dinamice, descrisă
de dimensiunea neuroticism.
O primă idee, care s-a conturat ca ipoteză la acest obiectiv, a fost legată de stabilirea
relaţiei dintre nivelul împlinirii Sinelui şi extraversie. Prin urmare, ipoteza nulă care a fost
testată cu ajutorul analizei statistice a datelor, se referă la inexistenţa unei legături
semnificative între cele două variabile studiate.
Pagina 58 din 88
Analiza Număr Mini Maxim Medie Abatere skewness Eroare kurtosis Eroare
statistică a subiecţi m standard Std. Std.
datelor, în
cadrul
variabilei
extraversie,
indică
următoarele
aspecte, de
importanţă
descriptivă,
aşa cum pot fi
observate din
Tabelul 4a.:
minimul
înregistrat este
valoarea 1, iar
maximul este
reprezentat de
valoarea 24,
acestea fiind
cotele extreme
în cadrul
eşantionului
studiat. Media
este de 10.82,
indicând
tendinţa
centrală a
datelor şi
abaterea
standard de
4.276,
indicând
gradul de
dispersie a
datelor în
structura
eşantionului. Pagina 59 din 88
Referitor la
distribuţia

Referitor la corelaţia pusă în discuţie, în urma prelucrării statistice, au rezultate
următoarele date semnificative: r (88)=.464, unde p<.01. (tabel 4b.) În aceste condiţii, se
poate afirma că ipoteză nulă este respinsă, rezultatul fiind foarte semnificativ statistic, la
nivelul p<.01. Calculul coeficientului de determinare a intensităţii relaţiei dintre cele două
variabile este, în acest caz, r²=.21, ceea ce semnifică că există o asociere puternică între
împlinirea Sinelui şi extraversie, extraversia reprezentând 21% din dispersia datelor
reflectând nivelul de împlinire a Sinelui. Mai exact, aceasta înseamnă că persoanele
extravertite au şi un nivel ridicat în ceea ce priveşte planul evoluţiei lor personale din
perspectiva împlinirii Sinelui.
Împlinirea Sinelui Extraversie

Împlinirea Sinelui 1 .464(**)
.000
90
90
Extraversie .464(**) 1
.000
90 90
Tabel 4b. Împlinirea Sinelui şi extraversie
Analiza grafică a relaţiei dintre variabilele studiate este reprezentată de norul de

puncte ilustrat în Figura 7. Analizând norul de puncte, se poate observa o formă liniară,
direcţie pozitivă şi homoscedastică a corelaţiei.
Pagina 60 din 88
400
350
împlinirea_Sinelui
300
250
200
0 5 10 15 20 25
extraversia
Rezultă, aşadar, valoarea de

adevăr a ipotezei referitoare la existenţa unei relaţii semnificative între nivelul ridicat de
împlinire a Sinelui şi extraversia componentă structurală a personalităţii,în sensul că cu cât
sunt mai accentuate trăsăturile unei personalităţi extravertite, cu atât cresc şi trăsăturile care
indică un nivel ridicat al self-actualizării. Rezultă că şi a patra ipoteză
Extraversia
de lucru a fost confirmată. Figura 7. Nor de puncte
Ipoteza 5. Nivelul împlinirii Sinelui corelează statistic semnificativ cu un nivel scăzut

al neuroticismului.
O a doua idee legată de obiectivul de studiu al personalităţii într-un context

transpersonalist priveşte de această dată investigarea relaţiei între împlinirea Sinelui şi
neuroticismul, componenta dinamică în structura personalităţii. Ipoteza care valorifică
această idee pleacă de la premisa că împlinirea Sinelui se asociază cu un nivel scăzut al
neuroticismului. În termeni calitativi, un nivel scăzut al neuroticismului se referă la o
persoană stabilă din punct de vedere emoţional. Ipoteza unidirecţională presupune astfel, că
studenţii stabili emoţional sunt capabili, cel mai probabil, de a fi şi antrenaţi pe calea
realizării Sinelui. Ipoteza nulă testată statistic impune absenţa oricărui tip de relaţie între cele
două variabile, acestea fiind împlinirea Sinelui şi neuroticismul (considerat ca fiind latura ce
reprezintă stabilitatea emoţională).
Pagina 61 din 88
Analiza Număr Minim Maxim Medie Abatere skewness Eroare kurtosis Eroare
descriptivă a subiecţi standard Std. Std.
datelor pentru
variabila
„neuroticism”,
aşa cum este
redată în
Tabelul 5a.,
indică
următoarele
aspecte
relevante:
minimul este
reprezentat de
valoarea 1,
respectiv
valoarea 21
pentru cota
maximă, media
este 9.89, iar
abaterea
standard este
4.550. Forma
distribuţiei
statistice a
datelor este
oferită de
valoarea
indicatorilor
skewness şi
kurtosis,
calculaţi după
aceeaşi formulă
discutată în
paginile
anterioare.
Astfel, pentru
indicatorul
skewness, prin Pagina 62 din 88
raportul .
052/.254, se

În ceea ce priveşte relaţia dintre cele Împlinirea Sinelui Neuroticism
două variabile, analiza statistică a
datelor indică un coeficient de corelaţie
r(88)= -.412, unde p <.01, însemnând o
valoare semnificativă din punct de
vedere statistic, dar negativă (vezi
Tabelul 5b). Ipoteza nulă este respinsă,
fapt demonstrat de rezultatul
semnificativ obţinut. Valoarea negativă
a lui r (r= -.412) arată că relaţia dintre
cele două variabile este invers
proporţională, în sensul că dacă una
creşte, cealaltă scade şi invers.
Raportată la acest caz, explicaţia
traduce ipoteza în felul următor: cu cât
nivelul de împlinire a Sinelui creşte, cu
atât creşte nivelul neuroticismului.
Reamintim că ipoteza iniţială viza
relaţia dintre împlinirea Sinelui şi
nivelul scăzut al neuroticismului, adică
stabilitatea emoţională.
Împlinirea Sinelui 1 -.412(**)

.000
90
90
Neuroticism -.412(**) 1
.000
90 90
Tabel 5b. Împlinirea Sinelui şi neuroticism (stabilitate emoţională)
Pagina 63 din 88
400
împlinirea_Sinelui 350
300
250
200
0 5 10 15 20 25
stabilitate_emotională
Intensitatea acestei relaţii

este oferită de coeficientul de determinare, care are o valoare r²=.16, valoarea apropiată de .
14 indicând o asociere puternică între cele două variabile. Prin urmare, un procent de 16%
din dispersia datelor reprezentând împlinirea Sinelui este influenţată de nivelul scăzut al
neuroticismului.
Reprezentând grafic corelaţia dintre variabile, analiza norului de puncte (Figura 9)
indică o formă liniară, norul de puncte evoluând într-o singură direcţie ce sugerează o linie
dreaptă; direcţia relaţiei este, în acest caz, negativă: se poate observa, inspectând Figura 9, că
direcţia norului de puncte evoluează dinspre stânga sus spre dreapta jos. Acest lucru
demonstrează de ce valoarea r a coeficientului de corelaţie are semn negativ.
Neurotism
Calitativ, acest lucru semnifică că, cu cât creşte Figura 9. Nor de
puncte
nivelul neuroticismului, cu atât scade nivelul împlinirii Sinelui şi invers. Cu alte
cuvinte, cu cât persoana este mai instabilă emoţional, cu atât este mai puţin dedicată nevoii de
self-actualizare. Norul de puncte se prezintă într-o formă omogenă, indicând o situaţie de
homoscedasticitate, fapt ce sprijină, de asemenea, cele discutate referitor la natura corelaţiei.
Aceste rezultate demonstrează că o paralelă între viziunea clasică privind
personalitatea şi viziunea transpersonalistă asupra personalităţii există, doar că lucrurile sunt
nuanţate, în sensul că persoanele self-actualizate sunt persoane extravertite şi stabile
emoţional.
Pagina 64 din 88
Vorbind însă de o evoluţie a personalităţii, acest fapt nu mai poate fi considerat stabil,
de aceea relaţia se explică ca fiind legată de un proces ce implică permanentă schimbare, în
care trebuie să se ţină cont de unicitatea fiecărei persoane. Se poate afirma că un nivel ridicat
al împlinirii Sinelui este marcat de prezenţa unor trăsături extravertite şi că aceste persoane
sunt stabile emoţional, dar aceste aspecte observate nu constituie indicatori pentru stadiul în
care se află procesul împlinirii Sinelui. Extraversia şi neuroticismul se află doar într-o relaţie
de covariere cu acest nivel.
În concluzie, a cincea ipoteză de lucru este pe deplin confirmată.
Obiectivul 5. Frecvenţa tipului de experienţe transpersonale.
În ceea ce priveşte cel din urmă obiectiv, din dorinţa de a obţine un surplus de
informaţie, am investigat tipul de experienţe transpersonale mai frecvent întâlnite în rândul
unui segment populaţional format dintr-un lot de studenţi.
Pentru a onora acest deziderat, au fost luate în calcul experienţe transpersonale
specifice. Acestea se referă la evenimente sincronistice, vise premonitorii, experienţa morţii
clinice, experienţe ce sugerează fenomenul reîncarnării, comunicarea cu persoane decedate.
Aceste experienţe sunt formulate explicit în itemii 27-32.(vezi Tabel 6)
Alte experienţe neobişnuite din domeniul transpersonal au fost în mod intenţionat
lăsate la alegerea subiectului, privind conţinutul itemilor 26, 33 şi 34, pentru a oferi o mai
mare libertate fiecărui subiect în desemnarea experienţelor transpersonale pe care le-a
traversat. Întrucât domeniul transpersonal este extrem de bogat şi nuanţat ca şi mod de
experimentare, nu am găsit o modalitate mai adecvată de a măsura acest aspect decât în acest
mod, al itemilor cu răspuns nelimitat.
Analiza cantitativă a itemilor constă în calcularea frecvenţei fiecărui răspuns la itemii
respectivi în cazul celor 90 de subiecţi. În cazul lotului de subiecţi investigat, frecvenţa
experienţelor transpersonale poate fi mai uşor de decelat analizând Figura 10 (vezi Anexa 2),
unde este reprezentată grafic această situaţie.
Tabelul următor redă rezultatele obţinute în urma prelucrării statistice a datelor:
Nr. Item Frecvenţa răspunsurilor Rang N

DA* [%] = DA NU [%] =NU
Pagina 65 din 88
item item*
26. Am uneori sentimentul
profund că toţi oamenii
aparţinem ca esenţă 31 34.4 59 65.5 3
unui „suflet comun”,
un fel de conştiinţă
unitară sau Sine total.
27. Am avut presimţiri
ciudate în legătură cu 34 37.7 56 62.2 2
un eveniment (sau
persoană), care s-a şi
întâmplat la scurt timp.
28. Uneori mi s-a
întâmplat să mă
gândesc pe neaşteptate 58 64.4 32 35.5 1
90
la o anumită persoană
şi peste câteva clipe să
mă întâlnesc cu ea fără
să fi stabilit asta de
dinainte.
29. Am avut vise
prevestitoare care s-au 27 30 63 70 4
adeverit în realitate.
30. Am traversat o 2 2.2 88 97.7 9
experienţă de moarte
clinică.
31. Mi s-a întâmplat să-mi
reamintesc/retrăiesc o 10 11.1 80 88.8 7
viaţă anterioară.
32. Mi s-a întâmplat să
comunic cu fiinţe 12 13.3 78 86.6 6
dragi, care erau
decedate.
33. Am trăit şi alte
experienţe 10 11.1 80 88.8 8
transpersonale
Pagina 66 din 88
asemănătoare.
34. Mi s-a întâmplat să
trăiesc o experienţă 18 20 72 80 5
atât de profundă, încât
mi-a schimbat întregul
curs al vieţii.
* se consideră rangul pentru frecvenţa răspunsurilor afirmative.
Tabel 6 . Frecvenţa răspunsurilor DA/NU vizând experienţele transpersonale
Rezultatele obţinute sugerează că cele mai întâlnite experienţe transpersonale sunt
experienţele legate de fenomenul sincronicităţii, având o frecvenţă de 58 răspunsuri
afirmative la itemul 28, reprezentând un procent de 64.4 %, din totalul eşantionului testat.
Acest fapt este demonstrat, de asemenea, de frecvenţa răspunsurilor afirmative la itemul 27,
care interesează acelaşi sector transpersonal al sincronicităţii. La acest item s-au înregistrat 34
de răspunsuri afirmative, respectiv 37,7 % dintre subiecţi au avut această experienţă de natură
sincronistică. În ordinea care le precedă, rangul următor aparţine itemului 26, cu o frecvenţă
de 31 răspunsuri afirmative (34,4 %), apoi urmează itemul 29 (f=27; 30%), itemul 34 (f=18;
20%), itemul 32 (f=12; 13.3%), itemii 31 şi 33 având aceeaşi poziţie (f=10; 11.1 %) şi itemul
30 (f=2; 2.2%), care înregistrează cea mai mică incidenţă în rândul populaţiei de studenţi
români studiate .
Potrivit acestor rezultate reiese faptul că studenţii investigaţi au avut puţine experienţe
transpersonale, cele mai frecvente fiind evenimentele sincronistice şi sentimentul apartenenţei
la o Conştiinţă unitară. Urmează apoi experienţa viselor premonitorii, diferite experienţe
profunde, care au produs un viraj existenţial semnificativ şi comunicarea cu persoane
apropiate decedate. Cele mai puţin experimentate fenomene sunt cele legate de fenomenul
reîncarnării şi experienţa morţii clinice. Ca un fapt general observat, răspunsurile afirmative,
relativ reduse (11.1 %), la itemul 33, item referitor la trăirea altor experienţe transpersonale
similare cu cele descrise, demonstrează şi mai mult fenomenul de slabă implicare a
studenţilor în această direcţie. Explicaţia este uşor de decelat având în vedere vârsta
eşantionului nostru, fiind cunoscut că racordarea la dimensiunea transpersonală a existenţei
este de regulă apanajul maturităţii. Mai apoi, nu trebuie să omitem nici formarea eclectică a
subiecţilor (care provin de la diverse facultăţi) şi care au informaţii sumare despre
domeniul transpersonal şi în consecinţă o receptivitate scăzută în conştientizarea unor
asemenea experienţe.
Pagina 67 din 88
V. DISCUŢII
Implicaţii analitice, limite şi perspective ale cercetării
Analiza statistică a oferit până aici date semnificative privind influenţa unor
dimensiuni ale personalităţii asupra viziunii, orientării şi împlinirii transpersonale. Ipotezele
care au făcut obiectul acestei cercetări au vizat stabilirea unor relaţii în ceea ce priveşte
orientarea transpersonală şi împlinirea Sinelui, experienţele transpersonale şi orientarea
transpersonală, experienţele transpersonale şi împlinirea Sinelui, împlinirea Sinelui şi
extraversie, respectiv împlinirea Sinelui şi neuroticism. Nu în cele din urmă s-a urmărit
frecvenţa unor experienţe transpersonale în rândul studenţilor, participanţi la această
cercetare. Urmează să completăm rezultatele obţinute până în acest moment cu explicaţii şi
implicaţii ce derivă din necesitatea înţelegerii consecinţelor studiate.
Orientarea transpersonală, înţeleasă ca atitudine şi experienţă îşi găseşte corespondent
în relaţia cu Sinele, care este un „martor transpersonal”.
Ken Wilber (2005) numeşte Sinele „martorul transpersonal”. Autorul descrie într-un
capitol din cartea sa „ Fără graniţe”, capitol intitulat sugestiv „Sinele în transcendenţă”, cum
trebuie să se realizeze acest proces de transcedere până la identificarea cu Sinele autentic.
Wilber propune şi un exerciţiu în acest sens, cunoscut sub denumirea de „terapia
dezidentificării.”
Fără îndoială că acest proces nu se poate realiza fără ucenicia experienţei
transpersonale, care mijloceşte trecerea şi calea de accedere spre metanoia. Experienţele
transpersonale constituie un prilej de a transcede Sinele prin însăşi natura lor transcedentală.
Considerând clasificarea complexă a experienţelor transpersonale, pe care o face S. Grof,
rezultat al multor ani de cercetare în domeniu, se poate observa caracterul transcedental al
acestor experienţe. De asemenea, toate cercetările privind aceste experienţe şi stări modificate
de conştiinţă arată rolul lor profund transformator. Experienţele transpersonale generează
restructurări importante, uneori de nerecunoscut în viaţa celui care le-a traversat, angajând
persoana pe un traseu obligatoriu evolutiv, în care gândirea, stilul de viaţă, relaţiile
interpersonale, viziunea existenţială, nevoile personale se modifică semnificativ. Direcţia
acestor schimbări care se produc prin experimentarea transpersonalului se suprapune cu
calităţile descrise de Maslow şi Rogers privind omul self-actualizat, de unde asistăm încă
odată la realitatea legăturii transpersonalului cu personalitatea.
Pagina 68 din 88
O persoană self-actualizată prezintă un grad înalt de maturitate, integritate, sănătate şi

realizare de sine. O astfel de persoană este deschisă la experienţe noi, se raportează armonios
la realitate, manifestă independenţă faţă de valori personale şi culturale, de speranţe sau
temeri cotidiene, se acceptă pe sine şi pe ceilalţi, este conştientă de posibilitatea de a greşi,
manifestă spontaneitate, simplitate, creativitate, tolerează la fel de bine ordinea şi dezordinea.
Persoana self-actualizată manifestă mai puţină dependenţă faţă de nevoile bazale, este mai
centrată pe sarcini decât pe propria persoană, manifestă spirit autonom, încredere în sine dar
şi în umanitate, simţindu-se profund implicată, prezintă o viziune holistică asupra lumii.
Aceasta ar putea fi o descriere ideală a tipului de personalitate „transpersonală”, dacă
ne permităm să interpretăm în acest mod portretul omului transpersonalist. Însă viziunea
clasică a personalităţii oferă şi ea trăsături specifice pentru om, cel mai adesea considerând
două componente: o componentă stabilă, descrisă de cuplul extraversie-introversie, şi o alta
dinamică, raportată la dimensiunea stabilităţii-instabilităţii emoţionale sau neuroticismului.
Cercetarea realizată arată că există o legătură referitor la aceste două componente ale
personalităţii şi procesul împlinirii Sinelui. Rezultatele au arătat că persoanele extravertite
prezintă de asemenea trăsături ale self-actualizării. Similar, stabilitatea emoţională este
susceptibilă de a fi caracteristică persoanelor self-actualizate. Se pare că cu cât persoana este
mai stabilă emoţional, cu atât este mai mult dedicată nevoii de self-transcedere. O cercetare
recentă arată însă contrariul rezultatelor, în sensul că instabilitatea emoţională este
caracteristică persoanelor self-actualizate. Acest fenomen este posibil să apară datorită
tensiunii resimţite în urma acestei nevoi de transformare, de creştere personală, care nefiind
satisfăcută produce anxietate şi instabilitate emoţională. Astfel, O. Mânzat (1999), realizând o
cercetare privind relaţia dintre mai multe stiluri de personalitate şi procesul împlinirii Sinelui,
explică corelaţia negativă privind stilul emoţional şi împlinirea Sinelui, raportându-la la
procesul de transformare psihică, proces care generează o anxietate existenţială, pasibilă de
acest dezechilibru. Discrepanţa dintre rezultatele obţinute poate fi explicată de caracterul
procesual al împlinirii Sinelui, care implică dinamism şi permanentă restrucurare pe traseul
evolutiv al persoanei. Prin urmare, ca orice aspect stadializat al existenţei umane şi acest
proces este marcat de ambivalenţă până să ajungă la a se stabiliza. Am văzut aşadar cum
personalitatea reprezintă o variabilă de relaţie în contextul transpersonalităţii umane, care
poate fi modelată de experienţele transpersonale şi reorientată spre un sens de creştere totală,
atotintegratoare.
În ceea ce ne priveşte, trebuie menţionat că psihologia transpersonală constituie în
mare parte o necunoscută pentru populaţia română, fapt ce explică de ce s-a constatat o
Pagina 69 din 88
frecvenţă relativ redusă a numărului de experienţe transpersonale trăite. Să luăm, de exemplu,

fenomenul sincronicităţii, care s-a constatat ca fiind cel mai întâlnit în rândul subiecţilor
participanţi la cercetare. Faptul că fenomenele de sincronicitate sunt cele mai des întâlnite
poate fi explicat de sistemul de credinţe al persoanei. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul
sentimentului de aparteneţă la „un suflet comun, un fel de conştiinţă unitară”, majoritatea
subiecţilor înţelegând prin asta apartenenţa la divinitate, conceptul de Dumnezeu
reprezentând un factor de puternică influenţă în sistemul de credinţe al subiecţilor. În mod
similar, visele premonitorii, comunicarea cu apropiaţi decedaţi, presimţirile legate de diferite
evenimente îşi au un loc în mentalul colectiv, mai ales dacă subiecţii au avut tangenţă cu
mediul rural, unde superstiţiile şi credinţele de acest fel se împletesc la fel de bine cu tradiţia
religioasă pe care comunitatea o împărtăşeşte.
Se pare că sincronicitatea este atât de frecvent întâlnită, încât recunoaşterea existenţei
ei este unanim acceptată, chiar dacă unii subiecţi au numit-o coincidenţă, aflându-se în
necunoştiinţă de cauză. Ceea ce rămâne este existenţa ei faptică şi acest lucru este important
de discutat. În proporţie foarte mare (aprox. 90 %) subiecţii participanţi la studiul de faţă au
menţionat că au trăit aceste experienţe fără voia lor. Doar puţini subiecţi au mărturisit că au
avut experienţe transpersonale în mod deliberat, prin participarea la o terapie sau tehnică de
factură transpersonală. Ori tocmai lucrul cu acest gen de tehnici şi implicarea deliberată în
trăirea unor astfel de experienţe favorizează frecvenţa apariţiei lor, ca de altfel, şi a efectelor
de reală transformarea şi creştere personală. I. Mânzat (2002) vorbeşte despre experienţele
transpersonale ca fiind evenimente ce se produc rar în cursul primelor şedinţe ale unei terapii
cu această destinaţie, ele devenind curente doar într-un stadiu mai avansat, imediat ce
„subiectul a asimilat, integrând, materialul planurilor psihodinamice şi perinatale.” Acest
lucru poate explica şi de ce orientarea transpersonală este necesară să existe pentru a fi
posibilă experimentarea domeniului transpersonal. Fără implicare şi conştiinţa personală a
realităţii transpersonale nefiind posibile decât aceste semnale de alarmă pe care le aduc
experienţele transpersonale care apar neprevăzute în viaţa persoanei şi care din nefericire şi în
cele mai multe cazuri sunt date uitării sau trecute în registrul ignoranţei, sub diferite pretexte.
Experienţele mai profunde şi complexe, de genul morţii clinice, a identificării cu alte
lumi sau persoane, a trăirii unei vieţi anterioare, sunt mai rare în rândul subiecţilor, datorită
caracterului neobişnuit pe care acestea îl au în cultura etnică şi sistemul de credinţe învăţate.
În cea mai mare parte, românii nici nu cred în reîncarnare, chiar religia poporului român fiind
una ce împărtăşeşte acest principiu. Cât despre moartea clinică, credinţa în acest fenomen
Pagina 70 din 88
există pentru că este explicată ştiinţific de către medicină. În alte circumstanţe s-ar fi lovit şi
ea probabil de aceeaşi reticenţă.
După cum se poate observa din cele discutate, cauzele pentru care aceste rezultate
există pot fi multiple, în măsura în care am fi putut evalua o serie de factori precum cultura,
religia, sistemul de credinţe despre lume şi viaţă dobândit, mediul de provenienţă al
subiecţilor, incidenţa experienţelor transpersonale spontane în viaţa individului sau eventuale
traume suferite. Aceasta constituie o limită a studiului de faţă, dar şi o perspectivă pentru
cercetări viitoare.
O altă limită a cercetării este dată de numărul relativ restrâns al eşantionului, per
ansamblu, dar şi raportat la facultatea de profil. Vârsta subiecţilor implică un alt cadran
limitativ al cercetării, deoarece rezultatele obţinute nu reflectă şi realitatea celorlalte categorii
de vârstă. Prin urmare, nu se poate generaliza faptul că există relaţii semnificative în ceea ce
priveşte orientarea transpersonală şi personalitatea în cadrul populaţiei reprezentând români
indiferent de statut şi vârstă. Aceste rezultate sunt valabile doar în cadrul generaţiei tinere,
reprezentând studenţii români investigaţi de noi.
În concluzie, se constată că realitatea transpersonală este indisolubil legată de
personalitate, indiferent de factura teoretică la care acesta din urmă subscrie. Numitorul
comun ţine de aspectul evoluţiei acesteia până la maturitate. Transpersonalul ţinteşte însă
maturizarea integrală. Aceasta, odată ajunsă la desăvârşire (înţeleasă ca nivel ultim de
realizare, având o natură spirituală) integrează toate aspectele vieţii în mod armonios,
acordând sensuri profunde existenţei şi forţă vitală. Aşa cum descrie I. Mânzat (2003)
procesul împlinirii Sinelui, cele două etape, cea personală şi cea transpersonală, explică
natura maturizării la care fiecare fiinţă umană candidează.
VI. Sinele divin-proces de unificare spirituală a finţei umane

şi integrator al cunoaşterii de Sine
Psihologia transpersonală se confruntă în prezent cu criticile ştiinţei cartezianiste, şi în

mod paradoxal cu atitudinea închisă şi sceptică a Bisericii. Acest din urmă aspect merită să
fie discutat în cele ce urmează, pentru că nu putem lăsa un văl peste două ştiinţe ale sufletului
şi spiritului absolutizat. Până acum a fost destulă dezbinare între religii şi deloc unitate,
destulă ignoranţă în spatele propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu şi intolerabil de multă
credinţă falsă.
Pagina 71 din 88
Sunt două principii care ne-au adus în starea aceasta de derivă spirituală: limbajul care
explică lucrurile şi uitarea. Am uitat să vorbim limba comună a trăirii în şi cu Dumnezeu,
supravieţuind într-o lume babiloniană, unde interesele personale şi egocentrismul sunt legile
nescrise. Cel de-al doilea principiu: ne-am uitat Sinele. Am pierdut asemnănarea! Am rămas
doar umbra din mitul platonician, cu care ne amăgim suferinţa acestei pierderi, contemplând-
o în ignoranţa conştiinţei că am putea face mult mai mult. Acest păcat, cel mai mare al
omenirii, este că nu cunoaştem cunoaşterea. Îndemnul lui Socrate „Gnothi
Seauton”(Cunoaşte-te pe tine însuţi) este chiar o invitaţie de transcederea a egoului spre a
cunoaşte autentic. Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Mergi spre tine însuţi.” Nu ne-am întrebat
de ce Sfânta Scriptură este singura carte care îmbină armonios în felul cum e scrisă
pronumele „Se” (SINE), „Ego” (EU, dar un eu divin raportat la SINE) şi „SUM” (NOI,
semnificând ideea de unitate, viziunea holistică). Şi nu este oare curios faptul că persoana a
doua este folosită în Sfânta Scriptură mai ales în raport cu omul păcătos, îndepărtat de
Dumnezeu, singularizat şi impersonal?
Revenind la cunoaşterea de sine aducem câteva mărturii chiar din sânul credinţei
noastre ortodoxe, de la oameni care au înţeles cu raţiunea inimii că transpersonalul şi credinţa
în Dumnezeu, ca de altfel religia ca dogmă vorbesc acceaşi limbă şi integrează aceleaşi valori
universale despre cunoaştere. Aşadar trebuie ca „studiul cunoaşterii de noi înşine să-l punem
mai presus de orice alt studiu. Cea mai folositoare dintre toate cunoştiinţele este aceea care ne
dă noţiuni drepte despre noi înşine şi ne învaţă să ne conducem.” (Sf. Ambrozie al
Mediolanului, în „Dicţionar filocalic”, 2000, p. 28). Filocalia V aminteşte că „nimeni nu-l
poate cunoaşte pe Dumnezeu dacă nu s-a cunoscut mai întâi pe el însuşi.” şi iarăşi „Cel care
s-a învrednicit să se vadă pe sine este mai presus de orice alt studiu.” (Sf. Isaac Sirul, p. 29)
Un alt părinte spune „Vrei să-l cunoşti pe Dumnezeu? Cunoaşte-te mai întâi pe tine
însuţi” (Avva Evagrie Ponticul, în „Dicţionar filocalic”,2000, p. 28) Este important să
subliniem aici relaţia ce se creează între Dumnezeu şi om. Dumnezeu este sinergizor al
fiinţării umane şi integrator al cunoaşterii de sine. Dumnezeu poate fi trăit, căci după cum
spun Sfinţii Părinţi, el se descoperă în inima omului. I. Mânzat (2000, p. 380) vorbeşte despre
principiul interior al sinelui ca „o lumină în interiorul inimii”. Dar asta nu înseamnă că aceste
lucruri nu pot fi înţelese raţional. După cum spunea Pascal, „Le coeur a ses raisons que la
raison ne connaît pas” (Inima are raţiunile ei pe care raţiunea nu le cunoaşte.). Într-un limbaj
transpersonal, Dumnezeu poate fi cunoscut prin sineizare, care la fel, se realizează prin trăire.
Pagina 72 din 88
„Prin individuare/sineizare, cunoaşterea Sinelui nu este o operaţie didactică sau o

explicare strict raţională, ci o experienţă care este trăită ca o creştere din interior.” I. Mânzat
(2003, p. 385)
Întrucât este foarte dificil de găsit posibile explicaţii care să concorde cu logica şi
mentalitatea existente la ora actuală, nici nu se poate oferi o soluţie mai bună decât invitaţia
la o cunoaştere de sine pe cale transpersonală, care ne este în egală măsură tuturor accesibilă,
la fel cum sfinţilor le-a fost accesibilă calea mântuirii prin autentica cunoaştere a lui
Dumnezeu ca Sine divin.
Iată cum „psihologia transpersonală ne învaţă că adevărata cunoaştere înseamnă să ne
naştem pe noi înşine printr-un pelerinaj al Fiinţei – Sinele, sinteză şi nucleu spiritual.” (I.
Mânzat, 2002, p. 207). Aceasta este marea provocare a unei ştiinţe noi, care vine să
întregească universul prin fiinţa umană, cu care Dumnezeu şi-a încununat propria creaţie.
Citându-l pe Milarepa, un mare înţelept şi trăitor transpersonalist, încheiem acest
periplu prin încurajarea tuturor celor care nu cred, dar doresc să cunoască: „La început nu
vine nimic, la mijloc nu rămâne nimic, la sfârşit nu mai pleacă nimic.”
ANEXA 1. TESTE APLICATE
Nume:
Prenume:
Gen: M/F
Vârstă:
Chestionar E.P.I
Instrucţiuni:
În paginile următoare veţi găsi o serie de întrebări privind diferite feluri de

comportament, atitudini şi interese legate de personalitatea dumneavoastră. La fiecare din
aceste enunţuri puteţi răspunde fie cu Da, fie cu Nu. Puneţi semnul X sau semnul √ în dreptul
fiecărei întrebări, în căsuţa care corespunde răspunsului dumneavoastră.
Nu există răspunsuri „corecte” sau „greşite” pentru că orice om are dreptul la păreri
proprii. Alegeţi răspunsul care se potriveşte cel mai bine felului dumneavoastră de a fi.
Pagina 73 din 88
DA NU
1. Aveţi deseori dorinţa de a simţi emoţii puternice?
2. Aveţi în mod frecvent nevoie de prieteni înţelegători care să vă reconforteze?
3. De obicei sunteţi nepăsător/nepăsătoare?
4. Vă este foarte penibil să acceptaţi un refuz?
5. Staţi să vă gândiţi înainte de a întreprinde ceva?
6. Dacă promiteţi că veţi face ceva, vă ţineţi întotdeauna de cuvânt, oricât v-ar fi
de neplăcut?
7. Vi se schimbă deseori dispoziţia?
8. Acţionaţi şi vorbiţi rapid fără să vă gândiţi prea mult?
9. Vi se întâmplă deseori să vă simţiţi „nefericit/nefericită” fără un motiv
serios?
10. Sunteţi în stare de orice atunci când sunteţi provocat/provocată,
sfidat/sfidată?
11. Vă simţiţi dintr-o dată timid/timidă când trebuie să intraţi în vorbă cu o
persoană necunoscută, dar atrăgătoare?
12. Vi se întâmplă să aveţi momente când vă pierdeţi calmul şi vă enervaţi?
13. Acţionaţi deseori după inspiraţia de moment?
14. Vi se întâmplă deseori să fiţi necăjit/necăjită de lucruri de care nu ar fi
trebuit să le faceţi sau să le spuneţi?
15. Preferaţi, în general, să citiţi în loc să vă întâlniţi cu alţi oameni?
16. Vă simţiţi cu uşurinţă jignit, jignită?
17. Vă place mult să ieşiţi în lume, în societate?
18. Vi se întâmplă să aveţi din când în când gânduri şi idei care nu v-ar place să
fie cunoscute de alţii?
19. Vă simţiţi uneori plin/plină de energie, iar alteori apatic/apatică (lipsit/lipsită
de vlagă)?
20. Preferaţi să aveţi prieteni puţini, dar aleşi?
21. Aveţi frecvent obiceiul de a visa cu ochii deschişi?
22. Dacă strigă cineva la dv. îi răspundeţi pe acelaşi ton?
23. Sunteţi deseori frământat/frământată de sentimente de vinovăţie?
24. Se poate spune că toate obiceiurile dv. sunt bune şi de dorit?
25. Vă puteţi comporta firesc şi să vă distraţi din plin la o petrecere?
26. Credeţi despre dv. că sunteţi încordat/încordată şi cu o sensibilitate
excesivă?
27. Sunteţi considerat/considerată ca un om plin de viaţă?
28. După ce aţi realizat un lucru important, rămâneţi cu impresia că l-aţi fi putut
face mai bine?
29. Când sunteţi cu alţi oameni sunteţi în majoritatea cazurilor tăcut/tăcută?
30. Vi se întâmplă câteodată să bârfiţi?
31. Vi se întâmplă să nu puteţi dormi din cauza unor idei care vă frământă?
32. Dacă doriţi să aflaţi un lucru, preferaţi să-l căutaţi într-o carte, în loc să
Pagina 74 din 88
întrebaţi pe cineva?
33. Aveţi palpitaţii sau senzaţii de apăsare în regiunea inimii?
34. Vă place o muncă care cere multă atenţie?
35. Aveţi crize de tremurături sau frisoane?
36. Aţi declara întotdeauna la vamă tot ce aveţi, chiar dacă aţi şti că nu veţi fi
prins nici o dată?
37. Vă displace să fiţi într-un grup de oameni care îşi joacă feste unul altuia?
38. Sunteţi o persoană iritabilă?
39. Vă plac situaţiile în care trebuie să acţionaţi rapid?
40. Sunteţi tulburat/tulburată de ideea unor lucruri îngrozitoare care vi s-ar
putea întâmplat?
41. Sunteţi domol/domoală în felul dv. de a vă mişca?
42. Vi s-a întâmplat vreodată să întârziaţi la o întâlnire sau la servici?
43.Aveţi deseori coşmaruri?
44. Vă place atât de mult să vorbiţi cu oamenii, încât nu scăpaţi niciodată ocazia
să vorbiţi cu un necunoscut?
45. Aveţi junghiuri sau dureri?
46. Aţi fi foarte nefericit/nefericită dacă cea mai mare parte a timpului nu aţi
putea vedea oameni mulţi?
47. Vă consideraţi o persoană nervoasă?
48. Dintre toţi oamenii pe care îi cunoşti sunt câţiva care vă sunt în mod clar
antipatici?
49. Credeţi că aveţi suficientă încredere în dv.?
50. Puteţi fi cu uşurinţă jignit/jignită atunci când oamenii vă găsesc defecte
personale sau greşeli în muncă?
51. Găsiţi că vă este greu să vă distraţi din toată inima la o petrecere veselă?
52. Aveţi deseori sentimente de inferioritate?
53. Puteţi fără greutate să învioraţi o petrecere oarecum plictisitoare?
54. Vi se întâmplă câteodată să vorbiţi despre lucruri despre care nu ştiţi nimic?
55. Sunteţi îngrijorat/îngrijorată de sănătatea dv.?
56. Va place să faceţi farse altora?
57. Suferiţi de insomnii?
Scala de orientare transpersonală
Scala de faţă cuprinde 34 de itemi, dintre care 25 de itemi sunt construiţi pe o

dimensiune atitudinal valorică, meniţi să surprindă câteva opinii asupra orientării tale în
probleme transpersonale. Ultimii 9 itemi sunt construiţi pentru a identifica date factuale
vizând experimentarea directă a unor aspecte care aparţin domeniului transpersonal. Itemii
sunt cotaţi diferit, în sensul că primii 25 de itemi au opţiuni de răspuns pe o scală Likert cu 5
posibilităţi de răspuns, iar ultimii 9 itemi au răspuns de tip dihotomic: DA/NU. Motivaţia
acestei alegeri pentru ultimii itemi rezultă din dorinţa de a obţine un răspuns cât mai complet
Pagina 75 din 88
şi mai nuanţat asupra tematicii de faţă, dar şi de a înregistra datele cu o mare acurateţe
corespunzătoare realităţii.
Conceptul de orientare transpersonală se referă la deschiderea faţă de domeniul

transpersonal şi la capacitatea de a traversa asemenea experienţe transpersonale.
(transpersonal=transcede persoana)
5 4 3 2 1
ACORD ACORD NEUTRU DEZACORD DEZACORD
PUTERNIC PUTERNIC
Itemi:
Cred că practicarea rugăciunii este esenţială în viaţa oricărui om care doreşte o

existenţă echilibrată şi armonioasă.
Viaţa poate fi înţeleasă doar prin intermediul raţiunii, a datelor testabile prin mijloace
obiective oferite de ştiinţă.
Fiecare om este o parte dintr-un întreg atotcuprinzător,parte dintr-o conştiinţă
absolută.
Cred că religia este creată de oameni şi nu există nimic supranatural în ea.
Cei care afirmă că au trăit experienţe paranormale au o imaginaţie prea bogată sau
chiar suferă de halucinaţii, mai mult sau mai puţin trecătoare.
Trăirea subiectivă este o percepţie eronată a realităţii interioare şi exterioare omului.
Există Dumnezeu,Unul si Acelaşi, regăsit ca esenţă în toate marile religii ale lumii.
Practicile spirituale (rugaciune, meditatie, yoga etc.) sunt o pierdere de timp.
Cred în reîncarnare / vieţile anterioare/ karmă.
Totul în lumea acesta are la bază legea iubirii şi o lege a supranaturalului care trebuie
acceptate pentru a face lumea mai bună.
Există viaţă după moarte.
Viaţa pe care o trăim acum este singura, unica noastră viaţă.
Există vise prevestitoare, care anticipează o serie de fapte, evenimente.
O experienţă transpersonală de orice fel are potenţiale curative/ vindecătoare şi este
foarte benefică psihicului uman.
Pagina 76 din 88
Oamenii pot cunoaşte lumea prin experienţe directe, nemijlocite, nu numai prin datele
furnizate de ştiinţă.
Cultura este singura responsabilă de modul în care oamenii îşi făuresc religia, datinile
şi ritualurile.
Potenţialul autocurativ al fiecărui individ reprezintă o calitate care trebuie valorificată
prin deschiderea spre domeniul transpersonal .
Nu putem înţelege cu adevărat lumea exterioară nouă fără să ne cunoaştem pe noi
înşine.
Traversarea deliberată a unei experienţe spirituale mistice ajută fiinţa umană să
înţeleagă latura sa divină.
„Într-o dragoste adevărată sufletul acoperă trupul”.
Trebuie să acordăm atenţie şi să cercetăm confesiunile celor care au trăit o serie de
experienţe considerate neobişnuite, incredibile.
Fenomene de genul unui gând comun cu al unei alte persoane, anticiparea unui
accident, vise premonitorii sau simţământul sigur că va muri curând cineva apropiat şi apoi
adeverirea acestuia, sunt doar simple coincidenţe, care nu merită studiate.
Succesul şi averea nu ajung fiinţei umane pentru a dobândi mulţumirea sufletească,
ceea ce înseamnă că numai prin deschidere spirituală putem înţelege adevăratul sens al vieţii.
Iertarea este una dintre calitătile înţelepciunii şi desăvârşirii umane.
Îmi doresc să dobândesc mai multe informaţii despre domeniul transpersonal, printr-
un studiu sistematic.
La urmatorii itemi, raspunsul este de tip dihotomic: DA/NU

Subliniază varianta ta de răspuns, pentru fiecare caz în parte, aducând explicaţiile
necesare:
26. Am uneori sentimentul profund că toţi oamenii aparţinem ca esenţă unui „suflet
comun”, un fel de conştiinţă unitară sau Sine total.
27. Am avut presimţiri ciudate în legătură cu un eveniment (sau persoană), care s-a şi
întâmplat la scurt timp. Dacă raspunsul este afirmativ oferiţi câteva detalii.
Pagina 77 din 88
28. Uneori mi s-a întâmplat să mă gândesc pe neaşteptate la o anumită persoană şi

peste câteva clipe să mă întâlnesc cu ea fără să fi stabilit asta de dinainte. Dacă raspunsul este
afirmativ oferiţi câteva detalii.
29. Am avut vise prevestitoare care s-au adeverit in realitate. Dacă raspunsul este
30. Am traversat o experienţă de moarte clinică. Dacă raspunsul este afirmativ oferiţi
câteva detalii.
31. Mi s-a întâmplat să-mi reamintesc/ retrăiesc o viaţă anterioară. Dacă raspunsul
este afirmativ oferiţi câteva detalii.
32. Mi s-a întâmplat să comunic cu fiinţe dragi, care erau decedate. Dacă raspunsul
este afirmativ oferiţi câteva detalii.
33. Am trăit şi alte experienţe transpersonale asemănătoare. Dacă raspunsul este
34. Mi s-a întâmplat să traiesc o experienţă atât de profundă, încât mi-a schimbat
întregul curs al vieţii. Dacă raspunsul este afirmativ oferiţi câteva detalii.
Grila de răspuns S.O.T.
Marcaţi cu x căsuţa corespunzătoare răspunsului dvs. în tabelul de mai jos:
5 4 3 2 1
ACORD ACORD NEUTRU DEZACORD DEZACORD
PUTERNIC PUTERNIC
Item 5 4 3 2 1
Pagina 78 din 88
TIP
ITE RĂSPU Dacă răspunsul este afirmativ oferiţi detalii !
M NS
DA N
U
26.
27.
28.
29.
30
31
32.
33.
34.
Pagina 79 din 88
1.De obicei prefer ce îmi este 123456789 De obicei prefer ceea ce este
familiar şi pot înţelege. neexplorat şi necunoscut.
2. O mare parte din timp mă 123456789 În general sunt mulţumit de

SCALA S.L.P.
preocupă situaţia mea viitoare. situaţia mea actuală.
3. Aproape întotdeauna fac ceea ce 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Aproape întotdeauna fac ceea

vreau. ce trebuie să fac.
4. Adesea sunt inhibat când 123456789 În general nu am inhibiţii.

trebuie să acţionez.
5. Consider că valorile De obicei mă ghidez în viaţă după

trandiţionale ale românilor sunt 123456789 ceea ce consider eu ca fiind
cele potrivite pentru mine. valoros.
6. Îmi place să provoc schimbări. 123456789 Îmi place să protejez tradiţiile.
7. Părinţii mei sunt sursa 123456789 Mi-am creat singur propriile

majorităţii normalor morale care norme morale.
mă conduc acum în viaţă.
8. Îmi petrec puţin timp reflectând 123456789 Îmi petrec mult timp reflectând
asupra evenimentelor din trecut. asupra evenimentelor din trecut.
9. De multe ori adopt un ton 123456789 Rareori glumesc când discut cu

glumeţ în discuţii. cineva.
10. Pentru mine munca şi joaca 123456789 Munca şi joaca se îmbină în ceea
sunt lucruri separate. ce fac.
11. În general îmi folosesc o mare 123456789 În general îmi folosesc o mică
parte din potenţial. parte din puterile proprii.
12. Există alţi oameni care au grijă 123456789 Îmi port singur de grijă.
de nevoile mele.
13. După ce am luat o hotărâre o 123456789 După ce am decis ceva, rareori

duc la îndeplinire. Pagina 80 din 88
acţionez în consecinţă.
14. În general sunt stânjenit când 123456789 Îmi face plăcere când primesc un
Citiţi ambele afirmaţii. Încercuiţi o valoare în funcţie de cât de mult vi se potriveşte

atitudinea descrisă. Cu cât cifra este mai apropiată de afirmaţie, cu atât mai puternic este
acordul pentru aceasta. (încercuiţi o singură valoare !!!)
MAX ← 0 → MAX 123456789 Nu-mi place ceea ce sunt în acest
16. Îmi place în mare parte ceea ce moment al vieţii.
sunt acum.
123456789 Percep deseori lucrurile într-un mod
17. Deseori percep lucrurile într- clar şi limpede.
un mod neclar.
123456789 De obicei îmi exprim sentimentele.
18. Rareori îmi exprim
sentimentele. Rareori sunt original în
123456789 comportament.
19. Cred că în general sunt
original în comportament. Nu îmi place majoritatea lucrurilor
123456789 care le fac.
20. Îmi place majoritatea lucrurilor
pe care le fac. În general sunt relaxat.
123456789
21. În cea mai mare parte a
timpului sunt tensionat. Rareori fac lucruri pe care nu le-am
123456789 mai făcut niciodată.
22. Adesea fac lucruri pe care nu
le-am mai făcut niciodată. Când interesele mele diferă de
123456789 interesele celorlalţi, în general
23. Când interesele mele diferă de acţionez conform intereselor
interesele celorlalţi, în general celorlalţi.
acţionez conform propriilor
interese. Rareori sunt stânjenit de ceea ce
123456789 gândesc sau fac.
24. Sunt frecvent stânjenit de ceea
ce gândesc sau fac. Mă simt fără vigoare în general.
Pagina 81 din 88
123456789
25. Mă simt plin de energie şi Cu majoritatea prietenilor am
putere. legături superficiale şi
123456789 întâmplătoare.
26. Majoritatea prieteniilor mele
sunt profunde şi intense. Am un randament mare în
123456789 rezolvarea problemelor de viaţă.
27. Nu am succes în rezolvarea
problemelor. Nu am nici o afinitate pentru alte
123456789 culturi.
28. Mă simt apropiat de oameni
din alte spaţii culturale. Rareori sunt implicat în activităţi
123456789 foarte importante.
29. De obicei sunt implicat în
activităţi foarte importante. Ceea ce gândesc diferă de ceea ce
123456789 fac.
30. Ceea ce gândesc coincide cu
ceea ce fac. În cea mai mare parte a timpului ştiu
123456789 ce vreau să fac.
31. Rareori ştiu exact ce vreau să
fac.
32. În general pun multe întrebări. 123456789 Rareori pun multe întrebări.
33. De obicei mă gândesc la ceea 123456789 De obicei mă gândesc la ceea ce s-

ce se întâmplă în prezent. a întâmplat în trecut.
34. Nu m-am gândit prea mult ce 123456789 M-am gândit adeseori la ce

profesie vreau să urmez. profesie vreau să urmez în viaţă.
Gândurile şi acţiunile mele rareori
35. De obicei gândurile şi acţiunile 123456789 se completează.
mele se completează.
Comparativ cu ceilalţi oameni,
36. Comparativ cu ceilalţi, cred ca 123456789 cred că văd mai frecvent partea
văd mai rar partea frumoasă a frumoasă a lucrurilor.
Pagina 82 din 88
lucrurilor.
Îmi petrec puţin timp încercând să-
mi creez un mediu de viaţă sigur şi
37. În cea mai mare parte a 123456789 controlabil.
timpului încerc să-mi creez un
mediu de viaţă sigur şi controlabil. Posed puţine dintre calităţile pe
care le admir la ceilalţi.
38. Am multe dintre calităţile pe
care le admir la ceilalţi. 123456789 Rareori afirm public ceea ce cred.
39. De obicei afirm public ceea ce Mi-e teamă de puţine lucruri.

cred. 123456789
Nu ştiu ce trebuie să fac astfel
40. Mi-e teamă de multe lucruri. încât să fie bine pentru mine în
123456789 majoritatea situaţiilor.
41. Ştiu ce trebuie să fac astfel
încât să fie bine pentru mine în 123456789 În general viaţa a fost dificilă (cu
majoritatea situaţiilor. multe probleme).
42. În general viaţa a fost uşoară Nu sunt stânjenit când apare

pentru mine. 123456789 dezordine şi confuzie în viaţa mea.
Când greşesc nu sunt nefericit.
43. Sunt stânjenit de dezordinea şi
confuzia din viaţa mea. 123456789 Cred că am învăţat foarte mult de
la alte culturi.
44. Când greşesc sunt foarte
nefericit. 123456789
O mare parte din ceea ce fac este
45. Cred că am învăţat foarte unic.
puţine de la alte culturi. 123456789
Rareori văd lucrurile ca fiind
46. O mare parte din ceea ce fac amuzante.
este la modă. 123456789
Pagina 83 din 88
47. Adesea văd lucrurile ca fiind

amuzante. 123456789
48. Prietenii sunt sursa unei mari 123456789 Prietenii sunt sursa unei mici părţi
părţi din imaginea mea de sine. din imaginea mea de sine.
49. Am un dezvoltat simţ al 123456789 Nu am nici un simţ dezvoltat al

aprecierii valorilor. aprecierii valorilor.
50. Am trăit puţine experienţe 123456789 Am trăit multe experienţe extatice.

extatice.
Grilă de răspuns SLP
Item 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Răspuns
Item 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35
Răspuns
Item 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50
Răspuns
Vă mulţumim pentru colaborare !
ANEXA 2. DISTRIBUŢIA DE FRECVENŢĂ
Pagina 84 din 88
20
15
Frequency
10
Mean =91,97
Std. Dev. =12,672
N =90
0
60 70 80 90 100 110 120 130
Orientarea transpersonală
Figura 1. Histogramă orientarea transpersonală
12,5
10,0
Frequency
7,5
5,0
2,5
Mean =289,48
Std. Dev. =43,075
N =90
0,0
200 250 300 350 400
împlinirea_Sinelui
Împlinirea Sinelui
Figura 2. Histogramă împlinirea Sinelui
Pagina 85 din 88
25
20
Frequency
15
10
Mean =2,48
Std. Dev. =1,794
N =90
0
0 3 6
Mean=91,97
Std.Dev.=1,905
N = 90
Experienţe transpersonale
Figura 4. Histogramă experienţe transpersonale
Pagina 86 din 88
20
15
Frequency
10
Mean =10,82
Std. Dev. =4,276
N =90
0
0 5 10 15 20 25
extraversia
Extraversia
Figura 6. Histogramă extraversie
20
15
Frequency
10
Mean =9,89
Std. Dev. =4,55
N =90
0
0 5 10 15 20 25
neurotism
Neuroticism
Figura 8. Histogramă neuroticism
Pagina 87 din 88
Am uneori sentimentul
profund că toţi oamenii
aparţinem ca esenţă unui
"suflet comun", un fel de
conştiinţă unitară sau
20 % 34,4 % Sine total.
Am avut presimţiri
11,1 % ciudate în legătură cu un
eveniment (sau
persoană), care s-a şi
întâmplat la scurt timp.
Uneori mi s-a întâmplat să
13,3 % mă gândesc pe
neaşteptate la o anumită
persoană şi peste câteva
clipe să mă întâlnesc cu
ea fără să fi stabilit asta
de dinainte.
11,1%
34,4 % Am avut vise prevestitoare
care s-au adeverit în
realitate.
Am traversat o experienţă
de moarte clinică.
Mi s-a întâmplat să-mi
reamintesc/retrăiesc o
viaţă anterioară.
Mi s-a întâmplat să
30% comunic cu fiinţe dragi,
care erau decedate.
Am trăit şi alte experienţe
transpersonale
asemănătoare.
Mi s-a întâmplat să trăiesc
o experienţă atât de
64,4 % profundă, încât mi-a
schimbat întregul curs al
vieţii.
Figura 10. Frecvenţa tipului de experienţe transpersonale
Pagina 88 din 88

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Perspectiva sinelui in psihologia transpersonala

1. Istoricul Psihologiei Transpersonale

„Consider că psihologia umanistă,

Psihologia transpersonală este cotată ca şi „a patra forţă” în psihologie, revoluţionând

1.1. Perspective teritoriale

Alţi precursori europeni au fost Roberto Assagioli-fondatorul psihosintezei, Pierre

1.2 Etape evolutive

Conform opiniei postulate de P. Weil (apud. A. Munteanu, 1999), evoluţia curentului

Etapa holistică se referă la faptul că psihologia transpersonală, în abordarea şi

1.2.1 Etapa mistică

Teoria transpersonală se conturează în spectrul disciplinar, ea dorind să articuleze

Nu în ultimul rând, considerat părintele psihologiei analitice, C.G.Jung (1875-1961)

asemănătoare etapelor psihosintezei prezentate anterior: principiul dez-identificării, principiul

„Experienţa de vârf” şi metamotivaţia au fost dezvoltate în psihologia transpersonală,

1.2.3. Etapa transpersonală

Odată ce s-a luat la cunoştiinţă existenţa realităţii transpersonale şi a diferitelor

evoluţiei transpersonale. Metodele moderne de inducere a stării transpersonale aparţin unor

1.2.4. Etapa holistică

Dimensiunea experimentală vizează confirmarea unor ipoteze în studiul stării

1.3. Aportul fizicii cuantice la Psihologia Transpersonală

„Fizica în traseul ei a creat legi de guvernare

În cazul în care am întâmpinat mereu cu acuzaţii „unitatea transcedentală a religiilor”

(apud. A. Munetanu, 2006) a introdus conceptul de „fractal”, pasibil să vizualizeze geometric

Conceptul de „transpersonal” semnifică „depăşirea persoanei”, ceea ce este „dincolo

preconştientul) şi trans-personalul (descriind viaţa spirituală care depăşeşte relaţia trup-psihic,

2.2. Câmp tematic

Psihologia transpersonală investighează mai multe dimensiuni, pe care le

În câmpul tematic al psihologiei transpersonale intră la acest capitol studiul stărilor de

Această dimensiune integrează psihologia transpersonală ca şi practică, având ca

c. Sinele şi dezvoltarea transpersonală

O ultimă categorie care conturează întreaga menire a psihologiei transpersonale este

3. Teorii moderne în cercetarea conştiinţei.

„Psihologia Sinelui poate fi comparată cu

3.1.1.Cartografierea conştiinţei în psihologia lui Stanislav Grof. Sinele Total.

Stanislav Grof este unul dintre principalii teoreticieni ai psihologiei transpersonale. El

Spectrul conştiinţei în psihologia integrală (Ken Wilber). Sinele transcendent.

Ken Wilber este cunoscut pentru schimbarea de paradigmă de la o psihologie

consideră că omul nu trebuie să trăiască înlănţuit de limite, cantonat doar la nivelele

3.1.3.„Sinele adânc din centrul ciclonului.” – psihologia lui John Lilly

3.2. Self-actualizarea – către o nevoie de împlinire a Sinelui în perspectiva evoluţiei

A. Maslow introduce noţiunea de meta-motivaţie pentru a explica mecanismele

4. Extraversiune-introversiune şi stabilitate emoţională în structura personalităţii

Teoriile psihodinamice şi social-psihanalitice (Freud, Jung, Adler, Horney, Erikson,

Spre deosebire de cele secundare care se elaborau pe baza valorii de semnalizare a

4.2. Extraversie-introversie şi neuroticism

În ciuda deosebirii punctelor de plecare şi a procedeelor de analiză, majoritatea

indiferenţă. • tendinţa spre ordine

În ceea ce priveşte dimensiunea N, reacţiile emoţionale sunt asociate modificărilor de

Personalitatea umană definită în sens transpersonal este un proces al devenirii, un

Dar în ce măsură concepţia transpersonalistă asupra personalităţii îşi găseşte

5.1. Conceptul de orientare transpersonală

Orientarea transpersonală se referă la deschiderea faţă de domeniul transpersonal, la

Recunoaşterea unor căi spirituale variate (o viziune holistică asupra lumii);

Experienţele transpersonale pot fi întâlnite în literatura de specialitate sub denumiri

Spectrul experienţelor transpersonale este extrem de bogat şi include fenomene de la

Experienţe transpersonale (S. Grof, 2005, p.73-74):

Întinderea experienţială în spaţiu-timp şi realitatea consensuală

Întinderea experienţială dincolo de spaţiu-timp şi realitatea consensuală

Experienţe transpersonale de natură psihoidă

Evenimente psihoide spontane

Trăsături fizice supranormale.

II. INVESTIGAŢIE DE TEREN