Din cuvintele Monahului Valerian despre Ava Ghelasie

Motto: „Minunat este DUMNEZEU întru Sfinţii Lui,

DUMNEZEUL lui Israel”.

Despre minunata mutare la cele veşnice a vrednicului de

pomenire Ava Ghelasie Gheorghe, Ieromonahul de la
Sfânta Mănăstire Frăsinei – Vâlcea – ind. 11 cuptor în 2
zile, orele 13, 21-22, la pomenirea Aşezării Veşmântului
Născătoarei de DUMNEZEU în Vlaherne şi a Sf. Voieved
Ştefan cel Mare.

Cum m-a făcut Ava Ghelasie să nu mai pot trăi fără de

DUMNEZEU şi toţi Sfinţii Lui.

Sunt unul dintre cei care au trăit pe lângă Ava Ghelasie zi

de zi. Nu pot spune că sunt ucenicul lui. De altfel, Ava
Ghelasie şi spunea că el nu are ucenici. Era atât de smerit,
încât nu se socotea a fi îndreptăţit să spună că are ucenici.
Şi apoi câţi dintre cei care s-au împărtăşit din Harul său dat de bunul DUMNEZEU, au îndrăznit
să-i urmeze întocmai Drumul Trăirii întru HRISTOS? Asceza Avei Ghelasie a fost aceea a
Sfinţilor Părinţi egipteni, atoniţi, ruşi sau români. A fost aspra asceză a Sf. Ierarh Calinic de la
Cernica, Sfântul pe care îl iubea şi îl chema în Rugăciunile sale neîncetat. Ava Ghelasie nu are
decât f. f. puţini urmaşi în ale Ascezei sale. Nu există Asceză fără de Închinare. Fără de
Rugăciune şi fără de Trăire în, cu şi pentru SFÂNTA TREIME. Nu te poţi socoti Avă fără o
răstignire adevărată. Fără Sacrificiu desăvârşit în şi pentru HRISTOS. Ava are foarte puţini
ucenici, dar are o mulţime de neputincioşi pe care îi duce în braţe spre Mântuire. Toate Darurile
lui HRISTOS şi ale SFÂNTULUI DUH pe care le-a primit şi le-a înmulţit au fost folosite pentru
acest lucru. Pentru a-i ajuta, tămădui şi înduhovnici pe cât mai mulţi. Cel mai mare Dar
duhovnicesc pe care ţi-l făcea Ava Ghelasie era Iubirea. Iubirea pentru DUMNEZEU – SFÂNTA
TREIME, pentru Maica Domnului şi pentru toţi Sfinţii Lui. Iubirea pentru aproapele tău pe care
să-l percepi ca pe cel mai bun decât tine, Iubirea pentru cei aflaţi în nevoinţe şi neputinţe, Iubirea
pentru întreaga creaţie a lui DUMNEZEU. Ava Ghelasie este Prinţul Iubirii Dumnezeieşti şi
cunosc foarte puţini Sfinţi care să fi fost Stăpâniţi atât de cuprinzător de Iubirea faţă de aproapele
cum a fost Stăpânit Ava Ghelasie. Deşi toţi Sfinţii sunt alimentaţi de Iubirea lui HRISTOS,
luminaţi şi învredniciţi de această Iubire. Nu poţi fi Sfânt dacă nu laşi această Iubire să te
stăpânească. Cea care între virtuţile omeneşti este prima. Iubirea pentru care DUMNEZEU a
îngăduit Fiului Său Unic, Domnul nostru IISUS HRISTOS, să se răstignească. Să pătimească
pentru Creaţia Sa. Să o re-aşeze în Locul său de cinste, la Rai. Cu trup! Cu acest trup otrăvit de
crimele prea multe ale omenirii, de păcatele noastre ce au întunecat şi sufletul şi mintea omului,
de catastrofala modalitate de hrănire. Cu toate acestea s-a luptat Ava Ghelasie, pentru noi, la
Porunca lui HRISTOS. Ne-a primit lângă el, ne-a curăţit de cele rele cu Puterea lui
DUMNEZEU, ne-a fixat în Sfânta Biserică a Neamului, şi s-a arătat pre sine atât cât am putut
pricepe fiecare dintre noi. Unii mai mult, alţii mai puţin. Nu a impus nimic, nu a obligat pe
nimeni la nimic. Ne-am trezit urmându-l după puteri, deşi pe toţi ne duce în braţele lui, după
Poruncile şi cu Puterea lui DUMNEZEU. Ceea ce ne-a unit pe toţi a fost Simplitatea lui şi
Iubirea faţă de toţi.

„- Tăticule, să nu urăşti pe nimeni şi să nu omori nimic, că toate sunt ale lui DUMNEZEU. Tu să
te laşi omorât, dacă va fi nevoie, dar tu să nu ucizi nimic.
-Nici puricii, Ava? Nici ploşniţele?
-Dar ce, pe ăstea le-ai făcut tu, deşteptule?”

Nu pot gândi, scrie sau vorbi de Ava fără să plâng. Plecând, prea devreme, pentru mine, dar când
bine a hotărât Domnul, Ava a lăsat un gol imens. Acesta este golul păcatelor mele. Plecând, a
luat cu el „ceva” din mine. Acest „ceva” este taina mea şi a celui ce mi-a fost Povăţuitor. A mult
controversatului Ieromonah Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, Prinţul Iubirii Dumnezeieşti.
Sunt obligat de Credinţa mea în HRISTOS, obligat ca de obicei în deplină libertate, să depun în
faţa Sfintei noastre Biserici ceea ce ştiu despre mutarea lui la Domnul. Aşa să îmi ajute Bunul
DUMNEZEU.
În urmă cu patru ani, în primăvara anului 2000, aveam ascultare, slavă Ţie, Doamne, la Biserica
de la Hotar (acolo unde, prin blestemul Sf. Ier. Calinic, este oprită tentaţia). Într-una din nopţi am
avut un vis. Acesta: mă aflam exact în chilia în care stăteam când am auzit zgomot mare, ca de
sirenele maşinii salvării. M-am ridicat şi am privit pe oberlicht. Drumul spre Biserică, în
realitate, coboară spre sat, pierzându-se printre copacii pădurii. În vis, el era ca un drum prin
deşert, fără copaci, fără nimic de jur-împrejur, venind de la orizont. Pe drum era o maşinărie ca a
Salvării, doar că f. f. lucioasă, albă şi cu nenumărate lumini. Nu ştiu cum am înţeles imediat că
veneau după Ava Ghelasie. La acea dată nu ştiam absolut nimic despre boala lui Ava. El stătea
încă sus, la stupi, în Butoi, nu se mutase în Chilia din Cetate. Venea la Biserică, era foarte activ,
părea de neclintit (relaţiile dintre noi, la acea dată).
M-am postat în mijlocul drumului în faţa maşinii, fiind hotărât să o opresc. Ceea ce s-a şi
întâmplat. Am ocolit-o, încercând să văd vreo persoană, dar maşinăria părea condusă de o mână
nevăzută. Atunci am început să mă rog de „acea” putere nevăzută să-l mai lase pe Ava, să nu îl ia
aşa devreme. Am folosit chiar argumentul că nu m-a învăţat încă nimic, cum să îl ia?! M-am
rugat pentru un răgaz de trei ani. Şi fără să aud nici o voce, am înţeles că rugăciunea mea a fost
primită şi răgazul acesta este: trei ani. Repet, „visul” a avut loc în anul 2000. Nu cred în vise! De
altfel nici nu am stăruit asupra lui, deşi mi-a rămas bine implantat în memorie după ce m-am
trezit. Apoi a trecut perioada de timp a ascultării şi am urcat sus, la mănăstire. Atunci am aflat că
Ava se mutase în chilie şi se dărâmau „cocioabele” lui Ghelasie. Pentru unii, pentru foarte mulţi,
„cocioabele” acelea au însemnat locul din care au plecat spre mântuire. Nu suntem legaţi însă de
cele trecătoare şi nici nu este bine să ne lăsăm cercetaţi de melancolii.
Ava Ghelasie s-a mutat în Chilia din stânga clopotniţei, între Filaret Monahul şi Fratele
Gheorghe. Curând Fratele Gheorghe, un mare nevoitor şi trăitor în HRISTOS, în urma
nevoinţelor se muta la Domnul, pe Care Îl rugăm să îl odihnească, pentru ascultarea sa deosebită,
în rând cu toţi Sfinţii nevoitori. Fratele Gheorghe era din Iaşi, un meşter mozaicar deosebit de
priceput (de altfel a lăsat multe „urme” greu de şters în Sfânta Mănăstire Frăsinei), care muncea
după Porunca Domnului: „Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa, până seara” (Ps. 103, 24).
Mare postitor, iar la privegherile de noapte, nelipsit fiind deşi muncea din greu, stătea drept, în
picioare, nerezemat de nimic. Când obosea, se lăsa în genunchi. Aceea era „odihna” sa. Singura
pe care şi-o permitea. A avut o chilie, de o sărăcie lucie, călugărească. Deşi doar frate de
mânăstire, Fratele Gheorghe a fost în adevăr Călugăr. Roagă-te, Frate Gheorghe, lui
DUMNEZEU şi pentru noi, neputincioşii!
În chilia de lângă el avea chilia Ava Ghelasie. Între nevoitorul Monah Filaret şi vrednicul de
Pomenire Veşnică Frate Gheorghe. La foarte puţină vreme după mutarea Fratelui Gheorghe la
Domnul, Ava mi-a spus să merg la Prea Cuviosul Părinte Stareţ şi să cer chilia celui mutat la cele
Veşnice. Am refuzat prima dată, spunând că este mult prea devreme (două săptămâni). Mi-a
cerut să fac Ascultare şi m-am conformat cu mare strângere de inimă. De altfel şi Prea Cuviosul
mi-a spus cu ton de reproş: „Ai, bă, răbdare!”. Dar Ava Ghelasie ştia ce ştia! Aveam să-mi dau
seama de acestea ceva mai târziu. Mult mai târziu, când înţelegeam că Moş-Ava Ghelasie se află
pe Scara lui Ioan, la ultima treaptă.
A venit toamna anului 2000 cu necuprins de frumoasele înfăţişări ale strălucirii Frumuseţii Feţei
lui DUMNEZEU dimprejurul Frăsineiului. Cum trebuie să fie Raiul dacă Domnul îngăduie să
vedem aşa ceva?! Dă, Stăpâne Preabun, tuturor iertare şi Mântuire!
Odată cu toamna, Ava mi-a cerut să-i fac focul. Vedeam doar că stă cu geamul deschis
permanent. Altceva încă nu observasem. Ava părea de neclintit.
A face focul în chilia lui Ava Ghelasie era nevoinţă, pentru că acea mititică încăpere cuprindea
parcă universul întreg. Părintele o înzestrase cu de toate, începând cu nişte Sfinte Icoane mari ca
pentru o biserică, dar care se găseau aici într-o deplină armonie cu un „fotoliu” (un scaun
dezafectat dintr-o maşină), un dulap în care nu se prea putea umbla şi rafturi. Cu timpul a mai
adăugat şi alte rafturi pentru multele „buruieni” ce le usca cu ajutorul nostru, băgându-le apoi în
sticle de plastic mari de 1 l sau de 2 l. În „văgăuna” aceea găseai cărţi, plante, pâine uscată şi
pâine pustnicească, soiuri nenumărate de seminţe, rădăcini, hârtii, cărţi, pungi, strecurători şi
vase, farfurii şi beţe, şoareci, gângănii şi oameni toate în căutarea lui DUMNEZEU, călăuzite
toate de Sufletul fără de hotare în Iubire al lui Ava. Dar ceea ce se afla în chilie era PACEA
Dumnezeiască la care alergam toţi.
Am înţeles lucrul acesta? Cu puţin înainte ca Ieromonahul Iubirii Dumnezeieşti să plece, în
sfârşit la odihnă. Până atunci însă au fost, aşa mi se păreau mie leneşului, cârcotaşului,
mnepriceputului, neascultătorului, grabnic judecătorului, nemilosului, ani de calvar. Să-i faci
focul lui Ava însemna să te lupţi cu păcatele tale! Să le aduni şi să arzi!
Intrarea spre sobă se sfârşea cu un labirint în care trebuia să te strecori, ca dromaderul prin
urechea acului, cu braţul plin de lemne. Să te apleci cu capul în jos, foarte atent să nu dărâmi
raftul din stânga, raftul din dreapta, să nu dai cu capul în scara din faţă (care ducea în
„apartamentele de sus”), să nu răstorni cine ştie ce alte cutii şi cutiuţe ivite în chip neaşteptat prin
chilie. Cursa de 2000 m cu obstacole este o jucărie. Până la sobă, răbdărica mea zbura odată cu
vrăbiile de pe geam care trebuiau şi ele hrănite, surmontând alte nenumărate obstacole pentru a
ajunge la fereastra care parcă se depărta de tine, atunci când doreai să pui mălaiul în văscioarele
cocoţate pe laţii ferestrei. Totul era făcut să te umple de o mânie greu de stăpânit. Şi tocmai
atunci, Ava cu un glas egal, imparţial şi (mi se părea chiar) batjocoritor îmi spunea:
„ - Ai crăci! Ai crăci! Agăţi, dărâmi totul pe unde treci. Tu nu poţi să treci ca omul să aprinzi
focul?!”
Câte vorbe ticăloase nu mi-au puroiat creierii! Şi sunt sigur că Ava le afla pe toate. Le ştia, le
provoca pentru a mă putea tămădui. O rană infectată o cureţi mereu, îi pui alifie tămăduitoare,
ulei sfinţit, o legi bine şi o închini. Vin şi Rugăciunile la timpul lor.
Aşa făcea, Ava Ghelasie, Chipul Iubirii Dreptei Credinţe. Aşa ne făcea la toţi. La toţi, în egală
măsură, necăutând la Păcatele noastre!
În chilia lui, eram ca turbat, orice îi spuneam, orice mi se întâmpla, vinovat eram numai eu. „Ai
crăci, fiule”. Mărturisesc cu umilinţă că uneori îmi venea să-l lovesc. Nu mă gândeam că este
bolnav. Nu m-am gândit decât după 2002. La începutul lui 2003, am realizat, uluit, consternat şi
oarecum mânios că Ava este bolnav. Că este foarte bolnav. Că Ava ar putea...
Dar nu, asta nu se putea întâmpla! Ava nu putea muri! Dragostea nu moare niciodată!
Şi totuşi, Chemarea a venit! A fost anunţată? Nu ştiu, dar nu a fost surprinzătoare pentru el.
Smerit cum era, a ascuns cât a putut de bine lucrul acesta.
Nu ştiu nici acum ce anume boli au fost la mijloc. Ava a înţepenit treptat treptat. La sfârşit doar
mâinile, piciorul drept şi capul îşi mai putea mişca. Uneori ne spunea că are ameţeli cumplite.
Dar să se plângă niciodată. NICIODATĂ nu l-am auzit văitându-se de dureri. Şi mi se spune că
la cancerul de oase sunt dureri peste fire. Se pare că a fost bolnav şi de aşa ceva. DUMNEZEU l-
a înzestrat cu o Capacitate de a răbda chinurile proprie Mucenicilor.
„- Fiule, să ţii minte! La sfârşit, în Sfintele Mănăstiri, nu vor mai fi călugări. Călugării vor fi în
lume. Se vor ascunde în pustia lumii. Îi va acoperi DUMNEZEU. În Sfintele Mănăstiri vor
rămâne doar Mucenicii. Să ţii minte!”.
Ava a fost unul dintre ei. Mucenic. Cuvios şi Mucenic.
Eram în Săptămâna Luminată, cocoţat pe un taburet puţin mai mare decât cutia de chibrituri şi
uscam pe sobă buruieni tămăduitoare sau hrănitoare. Nu mai ţin minte. Eram cu spatele spre Ava
când l-am auzit spunând, cu un glas înmuiat, parcă plângăcios:
„-Nu e bine aşa. Nu e bine. Ce să facă Părinţii mai întâi: să prăznuiască Sfânta Treime sau să mă
îngroape? Nu e bine”.
În timp ce vorbea am crezut că mie mi se adresează sau că a intrat cineva în chilie. M-am întors
uşurel, doar cu capul, să văd cu cine vorbeşte şi am îngheţat pentru că mi-am dat seama că nu
vorbea cu noi. Că vorbea cu „altcineva”, pe care eu nu-l vedeam, nu-l auzeam, nu-l percepeam.
M-am întors fulgerător la lucrul meu încercând să mă pierd printre buruienile puse la uscat. Dar
de ţinut am ţinut minte.
Încă un lucru sesizat de toţi. La Ava intrai cu o stare nefirească (liniştea şi pacea, împăcarea şi
gândul la Domnul sunt stările fireşti în care trebuie să se afle Creştin- Ortodoxul) şi ieşeai în
Pace. Liniştit. Împăcat. Totdeauna! Şi toţi au trăit aceeaşi stare. La el intrau mireni simpli sau
mari intelectuali, monahi, preoţi, înalte feţe bisericeşti. Toţi căutau acelaşi lucru: PACEA,
ECHILIBRUL şi ÎNŢELEGEREA peste fire a vieţii noastre. Căutau cele pierdute.
„-Fiule, să nu te contrazici cu nimeni, niciodată! Şi să nu te alarmezi!”.
Ava Ghelasie avea o Rugăciune deosebit de puternică. Adică repede ascultată de Domnul. Şi este
iubit de Maica Domnului. Vai de cel care ieşea din ascultarea lui Ava sau încerca să-l doboare.
Am fost martor la câteva întâmplări care ar da de gândit chiar şi unui ateu. Multă lume alerga la
Ava pentru a căuta ocrotirea Domnului. Şi o aflau imediat! Cine rămânea însă să plătească
zapisul diavolului? Pe Crucea lui Ava Ghelasie se aşezau necontenit, ca stolurile de ciori, noi şi
noi păcate ale noastre. Aceste păcate l-au doborât. Ava Ghelasie ştia că noi nu vrem să suferim
pentru greşalele şi păcatele noastre. Că refuzăm focul curăţirii. Şi-l lua asupra lui. Pentru aceasta
a fost atât de iubit şi luat înainte de vreme, spunem noi, de parcă ar şti cineva, în afara lui
DUMNEZEU, vârsta omului.
Dar să mă întorc la mutarea Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Sf. Mânăstire Frăsinei.
La privegherea de la Pogorârea Sf. Duh, Avei i s-a făcut foarte rău. Atunci mi-am adus aminte de
Conversaţia din Săptămâna Luminată. Am intrat la Proscomidiar şi i-am anunţat pe Părinţii ce se
aflau acolo. Eu credeam că Mutarea se va întâmpla în acea noapte. Dar n-a fost să fie aşa.
Amânarea pe care a cerut-o, a şi obţinut-o. Eu cred că a cerut o amânare tot pentru noi. Nu eram
noi gata de plecarea lui! Şi el ştia şi ne iubea ca pe nişte neputincioşi. Îl durea inima văzându-mă
prost şi neştiutor, pradă tuturor pericolelor prin care îţi poţi pierde Mântuirea.
„-Fiule, ai grijă să nu mă faci de râs!” – sunt cuvinte care mă însoţesc permanent. A-l face de râs,
însemna să nu fii vrednic de numele de călugăr, de locul acesta Sfânt şi plin de Darurile lui
DUMNEZEU, de ceilalţi Părinţi care Slujesc în Sfântul Altar, de numele de CREŞTIN-
ORTODOX!
Mutarea lui Ava am descris-o parţial în primul volum de mărturii. Ea este Taină şi Taină trebuie
să rămână până când va veni momentul (dacă va veni) să o Mărturisim.
Ava al meu, însoţeşte-mă cu Rugăciunile tale până când voi putea Mărturisi Domnului faţă către
Faţă. Ajută-mă, să merit Iubirea lui DUMNEZEU, JERTFA FIULUI şi Pogorârea SFÂNTULUI
DUH. Ajută-mă să-mi redobândesc Chipul de creaţie desăvârşit.

„-Ava! Nu mai pot! Îmi vine să-i lovesc pe toţi! Vin aici şi răstoarnă în Gura asta de Rai toate
lăturile lor. Şi vin tot mai mulţi şi mai mulţi. Nu mai am timp de ale mele!
-Fiule, fii Tătic! Nu mă face de râs. Eşti şi tu pus acolo spre mâncare. Oferă cu drag. Tatăl
Ceresc permanent oferă. Ca pomelnicar trebuie să-i iubeşti pe toţi ca pe copiii tăi. Nu-ţi închipui
că eşti altceva decât un simplu pomelnicar. Dar, fii Tătic!”

În perioada când Avva Ghelasie avea Slujirea de Bucătar, se întâmpla să vină la Mănăstire
anumiţi oameni dintre oficialităţi. Unii considerau că aceştia ar putea fi trataţi preferenţial,
nerespectând Rânduielile de Post ale Mănăstirii. Aceasta pentru a nu-i supăra pe oaspeţi şi a face
pe placul lor. Avva Ghelasie însă, dădea la o parte toate mâncărurile care nu erau de Post şi le
pregătea el însuşi de Mâncare. Făcea însă mâncarea (secret culinar!) cu Rugăciune. Gătea de
exemplu fasole bătută, cu usturoi. Însă cei care mâncau această Mâncare Simplă nu numai că nu
se sminteau, fiind obişnuiţi cu mâncăruri grase, picante, rafinate, ci mai şi cereau, şi exclamau:
„Bă, Gheorghiţă, bă, n-am mai mâncat aşa fasole bătută de la mama acasă. E nemaipomenită, bă,
Gheorghiţă, ia mai pune aicea!” Oficialii se simţeau foarte bine şi erau mulţumiţi, chiar încântaţi,
pentru că prin Rugăciune Dumnezeu lucra şi mâncarea primea astfel un gust neaşteptat, un Gust
de fapt Duhovnicesc. Aşa era Credinţa Avvei, că alegând Calea Simplităţii, tot ceea ce făcea
primea de la Dumnezeu un Ceva în plus, care Sătura şi Odihnea şi Mulţumea Sufletele pe care le
avea în grijă. Se întâmpla că până şi firile mai aspre Uitau de asprimea lor pe lângă Părintele,
căci Avva deschidea Calea spre Celălalt cu Rugăciunea.
Despre Mâncarea simplă, şi mai puţin fiartă, Avva zicea: „Lasă, mă, tăticule, poate nu are un
gust aşa cum se aşteaptă unii, dar e bună la Sănătate”. Şi nu se referea numai la cea Fizică, ci şi
la cea Duhovnicească, la eliberarea de gustul lumii, care stimulează pofta şi dependenţa
pătimaşă, şi la aflarea Gustului Duhovnicesc, Aromei Nevoinţelor Ascetice celor spre Viaţă.

În 1996 am alcătuit un „Sinaxar al Rugăciunilor”. Este o lucrare amplă şi cere multă pricepere
duhovnicească, pe care nu o am. Eram în lume şi nu aveam cui să-i cer părerea. Atunci am
alergat la Arhim. Sofian Boghiu, binecuvântate să-i fie amintirea şi numele în veci. A citit tot.
Toată lucrarea şi mi-a şi atras atenţia că s-a străduit să o citească pe toată. Ca şi când mi-ar fi
cunoscut lenea şi nesimţirea de care sunt bolnav. Atunci am îndrăznit a-l întreba dacă să-l iau de
Duhovnic pe Ava Ghelasie, pentru că se zvoneau multe lucruri neplăcute despre el şi nu ştiam ce
să fac. A fost neplăcut surprins de întrebarea mea şi mi se pare că şi puţin iritat. Mi-a spus că
Părintele Ghelasie de la Frăsinei are o lucrare originală, care poate fi mai greu înţeleasă, dar că
este un Ieromonah înzestrat cu toate Sfintele Calităţi ale Ieromonahilor. Dacă să-l am sau nu de
Duhovnic nu mi-o spune el, dar Ava Ghelasie este un Duhovnic al Bisericii Ortodoxe Române şi
nu are nimeni dreptul să-l judece sau să se îndoiască de Hirotonia lui. Cuvintele şi atitudinea
Părintelui Sofian Boghiu mi-au adus multă linişte şi mi-au consolidat convingerea că ceea ce mi-
a binecuvântat regretatul Părinte Paul Mărăcine este şi Alegerea Domnului. Astfel că m-am
apropiat şi mai mult de Ava.

Aş dori şi îi rog pe toţi care au pricepere duhovnoicească şi au trăit ca „ucenici” ai lui Ava, care
au şi timp ceva mai mult să se aplece cu smerită îndrăzneală asupra celor rămase de la Ava
Ghelasie Gheorghe de la Sf. Mânăstire Frăsinei, Cuviosul Iconar al Iubirii Dumnezeieşti.

Binecuvintează, CUVIOASE PĂRINTE!

Monahul Valerian Dragoş,

Cel mai mic dintre monahi.
„SUS SĂ AVEM INIMILE!”

Ind. 13
4. 10. 2004
La pomenirea Sf. Sfinţit Mc. Ierotei, Ep. Athenei
şi a Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena.
Alcătuit la Sf. Mânăstire Frăsinei.

(cf. articolului "Scurtă şi incompletă mărturie a monahului Valerian", din volumul "Ghelasie
Isihastul, Iubitorul de Dumnnezeu, ed. Platytera, 2004, pp. 49-58)