OAMENII LUI DUMNEZEU, SFINȚII ȘI CASNICII LUI, ajutorul nostru pe cărarea

ce duce către El.

Preoteasa Olga Michael: tămăduitoare, moaşă şi sfântă

"În timp ce toţi sfinţii Americii de Nord care au fost până acum canonizaţi sunt
bărbaţi, o femeie ortodoxă originară din America de Nord a devenit tot mai cunoscută
în ultimii ani, cu precădere printre femeile ortodoxe.
Preoteasa Olga Michael a fost soţia protoiereului Nikolai O. Michael din satul
Kwethluk, de lângă râul Kuskokwim, din Alaska. Aşa cum scrie în cartea Părintelui
Michael Oleksa, Alaska ortodoxă, ea nu a fost „o prezenţă impresionantă din punct de
vedere fizic, nici una impunătoare”. A crescut opt copii până la maturitate, la câţiva
dintre ei dându-le naştere fără ajutorul unei moaşe. În timp ce soţul ei era ocupat cu
activităţi în cadrul altor parohii, ea avea grijă de familie şi făcea multe lucruri pentru
alţii. Unul din aceste lucruri aminteşte de istoria Tavitei (Faptele Apostolilor), căci
"pe lângă faptul că în primii ani ţesea veşminte pentru Părintele Nikolai, cojoace
minunate, cizme şi mănuşi pentru copii, ea ţesea şi împletea ciorapi sau haine groase
pentru alţii. Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de
preoteasa Olga special pentru el"
Parohii situate la sute de mile distanţă primeau daruri care nu fuseseră solicitate,
încălţăminte tradiţională de iarnă (mukluk) pentru a fi vândută sau donaţii pentru
construcţii. Toţi clericii de la protoierie purtau mănuşi şi şosete de lână lucrate de
mâna ei. În timp ce îndeplinea multe alte treburi (cum ar fi prepararea prescurilor)
care sunt adesea preluate de preotese, ştia de asemenea pe de rost numeroase cântări
ale diferitelor praznice, printre care cele ale Floriilor, din Săptămâna Mare sau ale
Paştilor (în Yup’ik, limba ei maternă din spaţiul polar).
După ce a supravieţuit în mod miraculos atunci când s-a îmbolnăvit de cancer şi
părea că nu se mai poate face nimic, în cele din urmă a murit în urma revenirii
ulterioare a bolii, pregătindu-se cu mult curaj şi cu credinţă pentru moartea care a
avut loc în 8 noiembrie 1979.
Părea că zăpada obişnuită şi gheaţa râului din acea perioadă a anului vor împiedica
multă lume să vină la înmormântare. Dar vremea, potrivnică sezonului, s-a schimbat
şi un vânt din sud a ajutat ca gheaţa şi zăpada să se topească, permiţând astfel
enoriaşilor din satele învecinate să călătorească până la Kwethluk. „Sute de
prieteni… au umplut biserica – sfinţită de curând, în acea minunată zi (parcă de
primăvară) a înmormântării. La ieşirea din biserică, procesiunea a fost însoţită de un
stol de păsări, deşi, la acel timp al anului, toate păsările plecaseră de mult în sud.
Păsările au zburat în cerc deasupra sicriului până când acesta a fost adus la mormânt.
Pământul, îngheţat de regulă, a fost foarte uşor de săpat, datorită topirii neobişnuite a
gerului. În acea noapte, după masa de pomenire, vântul a început să bată din nou,
solul a îngheţat iarăşi, gheaţa a acoperit râul, iarna s-a întors. Era ca şi cum pământul
însuşi s-ar fi deschis pentru a primi această femeie. Cosmosul încă participă la
slăvirea lui Dumnezeu de către poporul dreptcredincios."
Totuşi, nu doar povestea ei a fost atât de specială şi a schimbat viaţa altora, ci şi
întâlnirile cu prezenţa ei, care au avut loc în chip minunat. O femeie originară din
Kwethluk, care trăieşte acum în Arizona, a avut un vis în care preoteasa Olga a apărut
şi a asigurat-o că mama ei este bine, deoarece ar fi urmat să o însoţească pe preoteasa
Olga într-un loc luminos şi plin de bucurie. Femeia aceasta nu ştia pe atunci că mama
ei era bolnavă, că a fost dusă de urgenţă până la Anchorage şi că va muri curând. Dar
a doua zi a primit veşti despre situaţia urgentă a mamei sale şi a dat o fugă de la
Arizona la Alaska, aducând mamei mângâiere prin cuvintele spuse de preoteasa Olga
cu privire la soarta ei întru veşnicie. Femeia murit în pace avându-şi fiica alături, fără
să treacă prin şocul sau mâhnirea care ar fi cuprins-o cu siguranţă dacă nu ar fi primit
înştiinţare în vis.
Altă femeie, după ce a văzut o fotografie a preotesei Olga a simţit “o prezenţă foarte
palpabilă, plină de compasiune, dragoste şi delicateţe”.
Cea mai detaliată experienţă vine din partea unei femei ortodoxe care, ca şi în
exemplul anterior, a suferit ani de zile de pe urma consecinţelor unor severe abuzuri
sexuale în copilărie. Aceasta este mărturia ei despre întâlnirea cu preoteasa Olga:
„Într-o zi eram cufundată în rugăciune şi trează. Mi-am amintit un eveniment foarte
înfricoşător. Rugăciunea mea a început cu rugămintea către Maica Domnului de mă
ajuta şi milui. Treptat, am simţit că stau în pădure simţind încă puţină frică. Curând
am simţit o undă delicată care străbătea pădurea, apoi o mireasmă proaspătă de
grădină. Am văzut-o pe Maica Domnului aşa cum era îmbrăcată în icoană, dar mult
mai palpabilă şi luminoasă, păşind spre mine. Cu cât se apropia de mine, am văzut că
cineva mergea în urma ei. S-a dat la o parte şi a indicat înspre o femeie scundă, cu o
înfăţişare care emana înţelepciune.
Am întrebat-o pe femeie: „Cine eşti?” Şi Maica Domnului a răspuns: „Sfânta Olga”.
Sfânta Olga mi-a făcut semn să o urmez. Am parcurs un drum lung până când s-au
sfârşit copacii. Am ajuns la un deluşor care avea brăzdată o uşă într-o parte. Mi-a
făcut semn să stau jos, iar ea a intrat înăuntru. După puţină vreme a ieşit nişte fum din
vârful dealului. Sfânta Olga a ieşit cu nişte ceai din ierburi. Amândouă am băut în
linişte ceaiul şi am simţit căldura soarelui pe feţele noastre. Am început să simt o
durere în pântece şi ea m-a dus să mă întind puţin, înăuntru. Uşa era atât de joasă,
încât a trebuit să mă aplec mult, ca pentru rugăciune.
În interiorul dealului era cald şi foarte liniştit. Lumina foarte blândă provenea dintr-
un vas scund şi din deschizătura din vârful dealului. Totul în jurul meu era foarte
gingaş, mai ales Maica Olga. Căsuţa din interiorul dealului mirosea a cimbru sălbatic
şi a pin alb amestecat cu soarele, trandafirii şi viorelele. Maica Olga m-a ajutat să mă
ridic pe un fel de pat, asemănător cu o cutie de lemn plină cu muşchi şi ierburi. Era
moale şi mirosea a pământ şi mare. Eram epuizată şi m-am întins. Sfânta Olga s-a
întors la lampă şi a încălzit ceva pe care mi l-a frecat uşor de pântece. Arătam ca o
gravidă în cinci luni (pe atunci nu eram însărcinată). Am început travaliul. Eram puţin
speriată. Maica Olga s-a suit alături de mine şi, apucându-mă delicat de braţ, se
prefăcea că participă cu mine la travaliu, arătându-mi ce să fac şi cum să respir. Tot
nu zisese încă nimic. M-a ajutat să împing ceva în afară, apoi a aşezat acel lucru pe
muşchi uscat pe pat. Eram foarte obosită şi când s-a sfârşit plângeam puţin, de
uşurare.
Până în acest moment nu vorbise, dar ochii ei exprimau multă gingăşie şi înţelegere.
Ne-am ridicat amândouă şi am băut nişte ceai. Pe când beam, Sfânta Cuvioasă Olga
se contopea tot mai mult cu lumina din cameră, devenind una cu aceasta. Faţa ei
părea să aibă un mare nimb de lumină, ori soarele lumina de sub pielea ei. Cred că
totul iradia lumină în ea. Eram atât de cufundată în mirare, încât nu am dat multă
importanţă la toate celelalte. Era genul de privire iubitoare de mamă, care urează bun
venit pruncului. Părea că îmi picură gingăşie înăuntrul meu, prin ochii ei. Acest lucru
nu era înfricoşător, deşi la vremea aceea nu ştiam multe lucruri despre oamenii care
strălucesc la propriu din dragoste pentru Dumnezeu (am înţeles mai multe după ce am
citit despre Sfântul Serafim). Acum ştiu că anumite răni adânci mi se vindecau atunci.
Mi-a redat viaţa care îmi fusese răpită, o viaţă care acum este definită prin frumuseţea
şi dragostea lui Dumnezeu faţă de mine, reabilitarea zidirii mâinilor Sale.
După un timp am simţit că mă umplu de o stare de bine şi de o pace, care mi-a
cuprins sufletul, ca şi cum sufletul meu ar fi plâns asemenea unui prunc părăsit care
în sfârşit aflase mângâiere. Chiar şi acum când scriu… minunea acelei stări de pace şi
acea râvnă pentru viaţă pe care starea de bine mi-a adus-o mă face să plâng cu
bucurie şi evlavie.
Numai după aceasta a vorbit Cuvioasa Maică Olga. A vorbit despre Dumnezeu şi
despre oamenii care aleg să facă lucruri rele. A spus că oamenii care m-au rănit
credeau că mă pot determina pe mine să port răutăţile lor în mine, prin viol. Era
foarte fermă când a spus: „Asta este o minciună. Numai Dumnezeu poate înlătura
răul. Singurul lucru pe care îl puteau pune în tine era sămânţa vieţii, care este creaţia
lui Dumnezeu şi nu poate întina pe nimeni”. Niciodată nu am fost pângărită. Mă
simţeam aşa doar din cauza intenţiilor rele ale celor din jur. Ceea ce acumulasem în
mine fuseseră durerea, spaima, ruşinea şi neputinţa pe care le simţeam. Am trecut
împreună prin travaliu şi am scos toate acestea afară din mine. A ars puţină iarbă
deasupra flăcării, iar fumul s-a dus drept către Dumnezeu, Care este atât Judecătorul
cât şi Cel Care ne iartă. Am înţeles după „tămâie” că nu era sarcina mea să port
păcatele oamenilor împotriva mea, ci era a lui Dumnezeu, şi ce bogăţie reprezintă
această mântuire.
La sfârşit ne-am dus afară împreună. În starea de rugăciune şi răpire în care mă aflam
nu era întuneric. Erau atâtea stele, care se întindeau spre infinit. Cerul era strălucitor
şi avea un văl de lumină mişcător (am văzut fotografii cu luminile polare dar nu ştiam
că se mişcă). Fie preoteasa Olga a spus, sau amândouă am simţit în inimile noastre,
nu îmi pot aminti, că vălul de lumină era pentru noi o făgăduinţă că Dumnezeu poate
face o extraordinară frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie. Pentru mine
era dovada vindecării mele, pentru că simţeam această frumuseţe extraordinară în
locul profundei disperări pe care o simţeam înainte, ascunsă după ruşine şi mult
chin.”
Ce vom înţelege din aceste relatări? Cu siguranţă cel puţin faptul că preoteasa Olga a
ocupat un loc special în viaţa a numeroase femei conaţionale ei. Dar încet şi treptat se
extinde evlavia locală şi dincolo de graniţe, odată cu conştiinţa că Dumnezeu este
„minunat întru sfinţii Săi”. Preoteasa Olga a fost moaşă şi este posibil să fi cunoscut
din experienţa sa personală traumele abuzurilor din copilărie. Poate că tocmai în acest
rol de apărătoare a celor care au fost abuzaţi, mai ales sexual, Dumnezeu va continua
să o folosească pe preoteasa Olga pentru a transforma blestemul în binecuvântare, în
lucrarea Lui de „a crea frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie”.
Dacă va binevoi Dumnezeu, fie ca să putem striga într-o zi:
„Binecuvântată Maică Olga, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”
MATUSHKA OLGA MICHAEL, A Helper in Restoring the Work of God's Hands"
Traducere de preoteasa Alexandra
Slujirea preotesei
http://slujireapreotesei.blogspot.com/.../preoteasa-olga...