Sfintii lunii Octombrie.

1 X. În această zi de 1 a lunii Octombrie, pomenim Acoperământul Maicii Domnului; pe Sf.ap.

Anania, din cei 70 (sec.I); pe cuv. Roman Melodul (†560), precum şi pe Sf. Tereza a Pruncului
Isus (†1897).
Acoperământul Maicii Domnului. În zilele împăratului Leon cel întelept, în Constantinopol, spre
o Duminică, facându-se privegherea de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei
Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, si fiind mult popor prezent, cam la patru
ceasuri din noapte, Sfântul Andrei,,cel nebun pentru Hristos’’ şi-a ridicat ochii în sus împreună cu
ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea,
pe Preasfânta Fecioara Născătoare de Dumnezeu, stând în aer, rugându-se, strălucind ca lumina,
înconjurată de o mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care,
doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Botezătorul şi Sf. Evanghelist Ioan. Şi s-au auzit următoarele cu-
vinte ale rugăciunii ei către iubitul său fiu, Domnul nostru Isus Cristos: ,,Împărate ceresc, primeşte
pe tot omul cel ce Te măreşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; Şi unde se
face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeste, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe
Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgă -
duinţele şi-i mântuieşte din toate nevoile şi răutăţile". Să zicem şi noi către dânsa, strigând cu
umilinţă: ,,Acoperă-ne pe noi cu acoperamântul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noas-
tre; acoperă-ne în toate zilele noastre, dar mai ales în ziua cea grea când sufletul de trup se va
despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne protejezi pe noi de duhurile cele rele din văzduh,
cele de sub cer, şi, în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoper-
amântului tău". Amin!

Tot în această zi îl pomenim pe Sf.apostol Anania, din cei 70 (sec.I). Sfântul Apostol Anania a
fost episcop în cetatea Damasc. A botezat pe Pavel, din descoperire dumnezeiască.
S-au făcut printr-însul multe vindecari în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la cred-
inţa cea în Cristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strujit la coaste şi
pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre.
Să-l rugăm pe Sf.ap. Anania să mijlocească pentru noi iertare de greşeli a sufletelor noastre.

Tot în această zi îl pomenim pe Sf.cuvios Roman Melodul (†560). Roman a fost din Siria,
cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Mergând la Constantinopol, în zilele îm-
păratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir.
I s-a arătat în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, vis în care i-a dat o bucată de hârtie, îi
porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia;
La sărbătoarea naşterii lui Cristos, îndată ce s-a sculat, s-a suit în Amvon, şi a început a cânta:
"Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...". Aceasta a fost începutul compunerii multor
cântări bisericeşti: Tropare şi Condace, în total mai mult de o mie. De aceea Roman a fost numit şi
Melodul.
Să-l rugăm pe Sf.cuv. Roman Melodul să mijlocească pentru noi să purtăm grijă de suflet, de lu-
crul cel nemuritor.

Tot în această zi o pomenim şi pe Sf. Tereza a Pruncului Isus (†1897). Sfânta Tereza a Pruncului
Isus este ultimul din cei nouă copii ai soţilor Ludovic Martin şi Zelia Guérin. Ea se naşte la 2 ian -
uarie 1873, într-o zi de joi.
Amândoi părinţii, în prima parte a vieţii lor, ar fi dorit să intre în mănăstire. În familia lor, viaţa se
desfăşura într-o atmosferă de încredere şi bucurie, izvorâte din munca de fiecare zi şi o trăire in -
tensă a credinţei, concretizată prin rugăciunea de seară făcută împreună, participarea la sfintele
slujbe din duminici şi sărbători, primirea frecventă a Sfintei Împărtăşanii, dragostea efectivă faţă de
săraci şi bolnavi. Mama, Zelia a constatat semnele unei maladii care avea să o pună în imposibili-
tatea de a-şi alăpta cel de-al 9-lea copil, pe micuţa Tereza. Boala mamei se agravează şi în 1877
trece la cele veşnice. Tatăl, Ludovic, rămas văduv, deoarece nu se simţea bine cu sănătatea, se
retrage împreună cu fiicele sale în oraşul Lisieux(oraş în nord-vestul Franţei), unde se aflau
rudele lui apropiate. Aici, Tereza, înconjurată de toţi cu dragoste, începe să ia cunoştinţă de bu -
curiile, dar şi de tristeţile vieţii. La vârsta de 10 ani este lovită de o boală misterioasă, cu dureri de
cap, insomnii, erupţii, halucinaţii. Are o viziune în care i se arată Maica Domnului şi cu un surâs

1
 Sinţii lunii Octombrie.
.
ceresc îi redă sănătatea… Ea avea un gând pe care ea îl considera ca un har deosebit al lui Dum -
nezeu. ,,El m-a făcut să înţeleg că adevărata mea glorie nu se va arăta în faţa oamenilor şi că ea
va consta în a deveni o mare Sfântă!!!..." Două dintre surorile sale, Maria şi Paulina, se aflau deja
în mănăstirea din Lisieux; Tereza se simte chemată pe aceeaşi cale. După eforturi aproape
supraomeneşti, ajutată de încrederea ei nemărginită în Dumnezeu, obţine asentimentul tatălui său
de a intra şi ea în acelaşi lăcaş de rugăciune şi înălţare spirituală. Trebuia obţinută şi aprobarea
autorităţii bisericeşti care nu permitea angajarea în viaţa aspră a călugăriţelor carmelitane decât
după vârsta de 21 de ani. Tereza abia avea vârsta de 15 ani.. alte rugăciuni, alte sacrificii, alte de-
mersuri. Cu prilejul unei audienţe comune la Papa Leon al XIII-lea, încălcând legile protocolului, îşi
face curaj şi se aruncă în genunchi la picioarele Suveranului Pontif şi-i spune: "Sfinte Părinte, în
onoarea jubileului Sanctităţii Voastre, permiteţi-mi să intru în Carmel la vârsta de 15 ani". "...vei in-
tra dacă Bunul Dumnezeu va voi", a fost răspunsul papei. Şi voia lui D-zeu s-a arătat în ziua de 10
ianuarie 1889, când Tereza îmbrăca haina călugăriţelor carmelitane, în prezenţa tatălui său grav
bolnav, dar nespus de fericit. A urmat noviciatul, timp în care a îndeplinit serviciul de măturătoare a
încăperilor mănăstirii. La 8 septembrie 1890 face profesiunea solemnă şi definitivă, devenind:
"Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe". Deşi suferindă, ameninţată de tuberculoză pulmonară,
nu a refuzat nici o muncă, oricât de grea, nu şi-a permis nici o abatere de la rânduielile aspre ale
vieţii carmelitane. Lectura operelor Sfântului Ioan al Crucii, apoi a ,,imitaţiei lui Cristos’’ şi a Sfin-
telor Scripturi i-au alimentat seninătatea, şi netulburata pace. Se considera chemată să arunce în
calea lui Isus florile micilor sacrificii. În timpul liber se ocupa de pictură şi poezie spirituală; Urmând
porunca stareţei, a început să-şi consemneze amintirile, gândurile şi sentimentele, în minunata "Is-
torie a unui suflet". Din toate operele sale se desprinde o luminoasă înţelegere, a vieţii creştine,
cuprinsă în expresia: "Calea copilăriei spirituale", în care ea spunea: "Eu m-am oferit Pruncului
Isus să facă din mine o jucărie a lui şi l-am rugat să nu mă considere ca un bibelou preţios la care
copiii se mulţumesc doar să-l privească, ci ca o minge mică, fără valoare, de aruncat la pământ şi
de bătut cu picioarele, sau de strâns la piept, atunci când i-ar face plăcere".
Gândurile acestea i-a dat putere şi curaj până în ultima clipă a vieţii. În seara zilei de 30 septem -
brie a anului 1897, la infirmerie această tânără călugăriţă care abia împlinise vârsta de 24 de ani şi
nouă luni, după o agonie de două zile, închidea ochii pentru viaţa pământească, împlinându-se
dorinţa fierbinte exprimată de ea: "O, Dumnezeul meu... Vreau ca fiecare bătaie a inimii mele să
reînnoiască de nenumărate ori această ofrandă adusă ţie, până când umbrele se vor destrăma şi
astfel eu să-ţi pot mărturisi iubirea mea, în veşnica întâlnire cu Tine, Faţă în Faţă". Cu puţin timp
înainte de a muri, Tereza a promis că după ce va ajunge în cer, va face să coboare pe pământ o
ploaie de trandafiri; şi şi-a ţinut promisiunea.
În urma nenumăratelor binefaceri spirituale şi materiale obţinute prin mijlocirea ei, la 17 mai 1925,
Papa Pius al XI-lea a ridicat-o la cinstea Sfintelor Altare, iar la 14 decembrie 1927 a proclamat-o
patroană principală a misiunilor, alături de Sf. Francisc Xaveriu.
Rugăciune: Sfântă Tereza, din adâncul inimii mele te rog, mijloceşte-mi de la Tronul dumnezeieştii
îndurări, darul pentru care alerg la tine în această zi, în care te pomenim în mod special... Fă ca
rugăciunea mea să găsească ascultare prin mijlocirea ta. Lasă să cadă şi asupra mea ploaia de
trandafiri care ne-ai făgăduit-o înainte de a te muta la cer. Ajută-mă ca, primind darul pentru care
fac această rugăciune, în semn de mulţumire şi recunoştinţă, să mă apropii tot mai mult de
Dumnezeul meu, să-l slujesc cu credinţă, să-L urmez cu sfinţenie. Sfântă Tereza, ajută-mă, roagă-
te pentru mine! Amin

2 X. În această zi de 2 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfântul Mucenic Ciprian vrăjitorul şi pe

sfânta Iustina, fecioară.
Ciprian era din Antiohia Siriei trăind în vremea împăratului Deciu (către anul 250). Era din neam
bun şi bogat. Era filozof, ocupându-se de vrăjitorii. Un bărbat elin, numit Aglaid, dorea să o
cucerească pe Iustina fecioară şi creştină. A venit la Ciprian pentru a face vrăjile necesare pentru
a-l ajuta în acest demers al său. Văzând că toate vrăjitoriile sale rămân neputincioase, Ciprian s-a
botezat, si, arzând vrajitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul. A ajuns preot, apoi Eoiscop, pe
mulţi povăţuindu-i la credinţa în Cristos. A fost prins împreună cu Iustina de către conducătorul
Damascului, şi strujindu-li-se coastele au fost aruncaţi într-un cazan de fier; Apoi au fost trimisi la
Nicomidia unde li s-au tăiat capetele. Despre Ciprian, marele Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu,

2
 Sinţii lunii Octombrie.
.
îl amintea cât este de iubit de către P.C.F.Maria.
Să-i rugăm pe Sfântul Mucenic Ciprian şi pe sfânta Iustina fecioară, să mijlocească pentru noi
mântuirea noastră. Amin!

3 X. În această zi de 3 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfântul Dionisie Areopagitul (sec. I).

În Faptele Apostolilor (17, 22 ş.u.) ni se poveşte cum Sfântul Apostol Pavel, aflat în Areopagul din
Atena, a propovăduit locuitorilor cetăţii despre ,,Dumnezeul necunoscut", cel căruia aceştia îi ridi-
caseră un altar, chiar fără a-l cunoaşte. ,,Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs",
se spune în Sf. Scriptură. Dar unii l-au ascultat cu interes, iar printre aceştia s-a aflat şi Dionisie,
om înţelept şi priceput filosof. Istorisirea vieţii lui ne spune că, dornic de a cunoaşte cât mai multe,
el a fost şi în Egipt, unde a învăţat cititul în stele. Într-una din zile, pe când era el acolo, ziua s-a fă-
cut dintr-o dată noapte şi aşa a fost timp de trei ceasuri. Nu ştia atunci care a fost cauza. După în -
tâlnirea cu sf. Pavel, şi-a dat seama că acela a fost momentul morţii Domnului nostru Isus Cristos.
Acum a aflat despre Acel Dumnezeu necunoscut de el, care a venit pe pământ şi s-a născut din
Preacurata Fecioara Maria, şi, pentru mântuirea oamenilor a suferit răstignirea pe cruce; şi la a
cărui pătimire, soarele, neputând s-o vadă, s-a întunecat şi nu s-a mai văzut lumina lui în lume
vreme de trei ceasuri.
Dionisie s-a convertit la creştinism, împreună cu soţia sa Damar şi cu toată familia. La Tesalonic,
Pavel l-a făcut Episcop şi l-a trimis înapoi în Atena, să aibă grijă de turma de aici. În perioada cât a
fost cu Sfântul Pavel, Dionisie a avut ocazia să se întâlnească şi cu alţi apostoli, martori direcţi ai
morţii şi învierii lui Cristos. Se spune chiar că, Dionisie a luat parte cu ceilalţi apostoli la îngroparea
Mamei lui Isus.
Ca Episcop de Atena, Dionisie s-a îngrijit cu mare atenţie de cei încredinţaţi lui spre păstorire.
Dionisie a dorit să fie apostol asemenea lui Pavel, şi a renunţat la episcopatul în Atena şi s-a dus
să propovăduiască Evanghelia în Europa. A ajuns şi la Roma, unde a fost bine primit de Sfântul
Clement, Papa Romei. El a fost trimis împreună cu Episcopul Luchian, cu preotul Rusticus şi cu
diaconul Elefterie să îi aducă la Dumnezeu pe locuitorii din Galia. În urma prigoanei dezlănţuite de
împăratul roman, Dionisie a fost prins la Paris împreună cu însoţitorii lui, Rusticus şi Elefterie.
Deşi bătrân, Dionisie a fost chinuit, pus pe un pat sub care s-a făcut foc, aruncat la animale (care
însă în chip minunat nu s-au atins de el). În final asupritorii s-au hotărât să îi fie tăiat capul. Se
spune că după ce i-a fost tăiat capul, Sfântul Dionisie s-a ridicat, şi-a luat capul în mâini şi a mers
la o anumită distanţă de locul decapitării unde şi-a pus capul în mâinile unei femei. Minunea a pro -
dus convertiri, iar în acel loc i-a fost ridicată o biserică ce îl are ca patron spiritual. Acest eveni -
ment este reflectat de unele imagini ale Sfântului, care îl prezintă decapitat, cu capul în braţe.
Să-l rugăm pe Sfântul Mucenic Dionisie Areopagitul, să mijlocească pentru noi perseverenţă în
credinţă şi mântuirea sufletelor noastre. Amin!

4 X. În această zi de 4 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfântul Ierotei, episcopul Atenei. Acesta a

fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici filozofi ce erau la Areopag. A fost
învăţat în ale credinţei de Sfântul Apostol Pavel, şi a fost hirotonit episcop al Atenei. L-a învăţat pe
marele Dionisie credinţa în Cristos, şi a contribuit la cântările la Adormirea şi la îngroparea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era preocupat cu totul de
cele sufleteşti stârnind admiraţia tuturor.
Să-l rugăm pe Sfântul episcop Ierotei să mijlocească pentru noi scăparea de greşelile pe care le
facem pentru a ne mântui sufletele noastre. Amin!

Tot astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Francisc de Assisi (1182-1226). S-a născut în anul 1182, fi-
ind primul copil al soţilor Petru şi Pica Bernardone. Tatăl era un mare negustor de stofe şi lipsea
deseori de acasă, obligat de interesele comerţului său, la călătorii îndelungate prin diferite ţări. La
întoarcerea dintr-o călătorie în Franţa, ia cunoştinţă de naşterea primului său copil, căruia la botez
i s-a dat numele de Ioan. Din simpatie faţă de ţara din care tocmai se întorsese, a hotărât să-i
schimbe numele în Francesco, cu înţelesul de "francez", conform unui obicei mai vechi de a se da
copilului născut în lipsa tatălui, numele ţării în care acesta se afla. Datorită condiţiilor din casa
părintească, precum şi temperamentului său nobil şi deschis, Francisc ajunge floarea distracţiilor
tineretului din Assisi, conducător al celor mai fastuoase petreceri şi vânători. Tatăl, deşi nu vedea

3
 Sinţii lunii Octombrie.
.
cu ochi buni risipa făcută de fiul său, îi permitea asemenea manifestări, cu speranţa de a-l face să
se ataşeze de activitatea comercială. Dar viitorul va fi cu totul altul. În timpul unei lupte dintre
oraşele Assisi şi Perugia, Francisc cade prizonier şi un an de zile împarte cu mai mulţi concetăţeni
viaţa aspră de prizonierat. La întoarcerea acasă se îmbolnăveşte. Recăpătându-şi sănătatea
simte cum sufletul este cuprins de dezgust faţă de petrecerile şi bucuriile de mai înainte şi i se
pare că, va găsi adevărata mulţumire în fapte de vitejie pentru apărarea Locurilor Sfinte. Cu acest
gând se îndreaptă spre Spoleto, unde un cavaler renumit se pregătea să meargă în Cruciadă, dar
pe drum, aude un glas care l-a întrebat: "Francisc!.Ce este mai nobil: să fii în slujba stăpânului,
sau în slujba servitorului său?" A înţeles că era glasul lui Cristos, care trăieşte în cei săraci şi
suferinzi. Se reîntoarce la Assisi şi începe a se amesteca printre cei săraci, a vizita spitalele, a pe-
trece multe ore în faţa unui Crucifix din bisericuţa Sf. Damian, aflată în afara oraşului Assisi. Aici
se ruga astfel: "Dumnezeule Preaînalt, luminează cu lumina ta întunericul inimii mele. Dăruieşte-
mi o Credinţă dreaptă, o Speranţă neclintită, o Dragoste desăvârşită". Odată, în timpul unei rugăci-
uni pline de fervoare, Răstignitul de pe cruce i-a spus: "Francisc, mergi şi repară biserica mea!"
Gândindu-se la starea jalnică a multor lăcaşuri sfinte, oferă o mare sumă de bani pentru refacerea
lor, şi el însuşi adună materialele şi contribuie la lucrările de renovare.
Neliniştit de noul fel de viaţă al fiului său, tatăl îl cheamă pe Francisc în faţa Episcopului şi-i cere
să-i înapoieze sumele de bani luate pentru a fi date altor biserici; aici are loc actul despărţirii defin -
itive de viaţa lumească de până atunci. Sub privirile înmărmurite ale Episcopului şi ale celor care-l
înconjurau, Francisc se dezbracă de haine, aşează pe ele banii şi le întinde tatălui său, spunând:
"De acum voi putea zice cu adevărat: Tatăl nostru care eşti în ceruri". Nu a fost un gest teatral, ci
ruptura totală de bunurile materiale şi logodna solemnă cu "Domniţa Sărăcie". De acum înainte va
trăi din munca braţelor sale, sau din mila inimilor darnice. Mulţi locuitori din Assisi, în primul rând
tatăl şi fratele său, au considerat că şi-a pierdut minţile, în timp ce alţii, văzând bunătatea lui faţă
de toţi oamenii, bucuria netulburată a inimii şi seninătatea feţei, dragostea faţă de lăcaşurile şi sluj -
bele sfinte, au înţeles că în mijlocul lor a apărut un mare apostol al lui Cristos. În curând, în ju-
rul lui Francisc s-a adunat un grup de 12 concetăţeni din Assisi, care, urmând sfatul evanghelic şi
îndemnul lui, au dăruit averile lor săracilor şi, au îmbrăţişat viaţa de pocăinţă şi sărăcie propusă de
el. Pentru aceştia a scris un regulament intitulat: "Regula et vita fratrum minorum", "Regula şi viaţa
fraţilor minori", şi, împreună, s-au dus la Roma pentru a cere aprobarea din partea Sfântului Părin -
tele Papa a noului mod de viaţă. Papa Inocenţiu al III-lea a refuzat să aprobe o normă de viaţă
atât de severă, considerând-o peste puterile omeneşti. Se spune că peste noapte, papa a văzut în
vis cum biserica din Lateran, "Capul şi Mama tuturor bisericilor", era aproape să se dărâme, când
un om mic de statură, îmbrăcat foarte sărăcăcios, încins cu o frânghie, a sărit din întuneric şi cu
umărul a sprijinit turnul înclinat, şi apoi. l-a readus la locul său; Privind cu atenţie, Papa a de-
scoperit trăsăturile feţei Sărăcuţului - il Poverello - cu care vorbise în ajun. La următoarea întâlnire
cu grupul ,,penitenţilor" din Assisi, Papa Inocenţiu al III-lea le-a dat aprobarea şi binecuvântarea
sa pentru noul fel de viaţă călugărească, şi le-a permis să predice întoarcerea la adevărata trăire a
Sfintei Evanghelii. Atunci a luat fiinţă "Ordinul Fraţilor Minori" sau Ordinul I franciscan. Era în
vara anului 1209.
Cuvântul simplu dar înflăcărat al lui Francisc a trezit în multe suflete dorinţa de a se dărui lui
Cristos, spre a-i sluji în totală sărăcie. Între acestea s-a numărat şi tânăra Clara Scifi, care în ziua
de Florii a anului 1212 părăseşte castelul părintesc şi se retrage lângă bisericuţa Sf. Damian, unde
în curând este urmată şi de alte tinere nobile şi generoase. Sub îndrumarea lui Francisc ia fiinţă al
II-lea Ordin franciscan, pentru femei, ordinul călugăriţelor Clarisse, care se va răspândi foarte re-
pede în întreaga Europă. Pentru persoanele care nu se simţeau chemate să părăsească viaţa
obişnuită în familie, Francisc întemeiază al III-lea Ordin franciscan, deschis tuturor credincioşilor
dornici de o trăire mai intensă a desăvârşirii creştineşti. În rândurile acestei a treia familii francis-
cane vor intra bărbaţi şi femei din toate stările sociale, tineri şi bătrâni, oameni învăţaţi, precum şi
neştiutori de carte, laici şi clerici.
Încă de la începutul întoarcerii sale la Dumnezeu, Francisc dorea să meargă în mijlocul necreş-
tinilor, îndeosebi al mahomedanilor care stăpâneau Locurile Sfinte şi luau în robie pe mulţi creştini,
şi să le vestească pe Cristos. După mai multe încercări nereuşite, în anul 1219 se alătură unor
cruciaţi şi ajunge până la sultanul Egiptului. Acesta, impresionat de măreţia ce iradia din ţinuta
Sărăcuţului, îl ascultă cu interes şi respect, dar nu-i urmează cuvântul; Apoi, spre uimirea spahiilor

4
 Sinţii lunii Octombrie.
.
care aşteptau să mai reteze un cap de ghiaur, sultanul îl trimite pe Francisc, cu o escortă de
onoare în tabăra creştină.
Francisc vizitează locurile sfinte şi vede cu durere greutăţile şi primejdiile prin care trebuiau să
treacă pelerinii veniţi din depărtări să venereze Sfântul Mormânt. Întorcându-se în patrie, a inter-
venit la Sfântul Părinte Papa pentru acordarea, indulgenţei Porţiunculei, prin care se ofereau
creştinilor ce vizitau biserica "Sfânta Maria a Îngerilor" de lângă Assisi aceleaşi favoruri spirituale
ca şi celor ce ar fi mers la locurile sfinte.
În luna decembrie 1223, obosit şi slăbit din cauza vieţii aspre pe care şi-a impus-o, Francisc se re -
trage la un schit din Valea Rieti, aproape de Greccio. Aici, cu ajutorul unui prieten, pregăteşte o
sărbătoare a Naşterii Domnului mai puţin obişnuită. Cere să se construiască un altar în mijlocul
pădurii, sub un acoperiş improvizat, lângă altar să se aducă o iesle adevărată, cu paie, pe care să
fie aşezată o statuietă reprezentându-L pe Pruncul Isus; în apropiere să se afle un bou şi un mă -
gar şi astfel Sfânta Liturghie să fie celebrată într-un cadru cât mai asemănător cu noaptea Sfântă
a Naşterii Domnului. Din toate părţile au coborât spre pădurea de la Greccio credincioşi cu felinare
aprinse, şi, la Sfânta Liturghie de la miezul nopţii, Francisc, care era diacon, a aprins în inimile tu-
turor o flacără de iubire faţă de Pruncul divin. Iniţiativa Sfântului Francisc s-a răspândit în toată
creştinătatea, şi, sub diferite forme, apropie taina Întrupării Domnului de sufletele noastre.
De la Rietti, Francisc s-a retras în liniştea muntelui Alvernia, pentru a se pregăti de sărbătoarea
Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie. Aici a primit darul sfintelor stigmate, şi timp de doi ani,
până la moarte, a purtat în trupul său rănile dureroase şi glorioase ale lui Isus.
Între timp a început să-şi piardă vederea. A încredinţat altora conducerea Ordinului întemeiat de
dânsul. Pentru câteva luni este dus, la cererea lui, în grădina mănăstirii surorilor clarisse; Aici
compune textul şi melodia pentru: ,,Cântecul Fratelui Soare". Deoarece medicul i-a spus că nu
mai are de trăit decât foarte puţin, a adăugat strofa: ,,Lăudat fii Tu, Domnul meu, de sora noastră
moartea cea trupească, de care nici un om viu nu poate scăpa". Şi sora moartea va veni la el în
seara zilei de 3 octombrie 1226. Trupul i-a fost aşezat în bisericuţa Sf. Gheorghe din Assisi. După
doi ani, în 1228, Papa Grigore al IX-lea îl va ridica la cinstea sfintelor altare, iar în 1230, osem-
intele sale vor fi transferate în măreaţa bazilică, în care se află şi astăzi, venerate de întreaga
creştinătate.
În anul 1939, Papa Pius al XII-lea l-a proclamat Patron principal al Italiei, numindu-l: ,,cel mai ital-
ian dintre sfinţi şi cel mai sfânt dintre italieni". Despre Sfântul Francisc de Assisi, Papa Benedict al
XV-lea spunea: "Este imaginea lui Cristos cea mai desăvârşită din toate timpurile"; iar pentru
Dante Alighieri este omul: ,,a cărui viaţă minunată mai bine s-ar cânta-n cerescul cor" (Paradisul,
XI, 95).
Francisc din Assisi a dovedit prin viaţa şi operele lui că adevărata sfinţenie alimentează adevărata
iubire faţă de oameni, de ţară, de natură, de tot ce-i frumos şi bun în lumea creată de Bunul Dum -
nezeu.
Rugăciune: Astăzi când te pomenim în mod special, aminteşte-ţi de noi, o sfinte părinte Francisc.
Tu ştii bine cum, doar de departe călcăm pe urmele tale. Cere pentru noi de la Domnul, puterea,
pentru ca viaţa noastră să fie coerentă cu angajamentele bune luate, să avem puritate în gândurile
şi alegerile noastre, rodnicie în munca noastră. Cere ca să fie revărsat asupra noastră Spiritul
harului şi al rugăciunii, pentru ca să avem umilinţa ta, să observăm sărăcia ta, să ardă în noi acea
iubire cu care tu l-ai iubit întotdeauna pe Isus cel răstignit, care cu Tatăl şi cu Sfântul Spirit
vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin.

5 X. În această zi de 5 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfânta Muceniţă Haritina(+304). Aceasta a

trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Domeţie comitul. Ea a fost slujnica a unui oarecare
Claudie, un om deosebit de bun. Comitul Domeţie aflând că este creştină, a scris stapânului ei să
o trimită la dânsul ca să o cerceteze. Acest stăpân al ei s-a întristat, îmbrăcându-se în sac de
durere şi o plângea, dar ea a spus:: "Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, că şi pentru păcatele
mele şi pentru ale tale voi fi socotită ca o jertfă bine-primită lui Dumnezeu". Iar stăpânul i-a
răspuns:,,Pomeneşte-mă şi pe mine la Cerescul Împărat". Sosind la comit, l-a mărturisit, în
continuare pe Cristos. De aceea , i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratic de cărbuni aprinşi şi cu
frigări de fier înroşite i-au împuns sânii şi coastele, apoi i-au legat o piatră grea şi au aruncat-o în
mare, dar a iesit de acolo vie, şi, s-a prezentat iarăşi comitului, care a continuat să o chinuiască.

5
 Sinţii lunii Octombrie.
.
I-au scos unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcină şi dintii. Toate aceste chinuri au dus la
moartea ei.
S-o rugăm pe sf. muceniţă Haritina, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!

6 X. În această zi de 6 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfântul Apostol Toma (sec. I).

Apostolul Toma, căruia pe nedrept îi adăugăm aproape întotdeauna supranumele de
"necredinciosul", este menţionat pentru ultima oară în Evanghelie, prin scurta şi luminoasa
mărturisire de credinţă: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Până în momentul când a rostit aceste
cuvinte, nici unul dintre apostoli, nici chiar Petru sau Ioan, nu pronunţase numele "Dumnezeu"
atunci când se adresau lui Isus. Ca urmare Isus îi spune : "Toma, tu crezi pentru că ai văzut cu
ochii; fericiţi sunt cei care nu văd şi totuşi cred".
Să ne aducem aminte de iapariţiile lui Toma scrise în Evanghelie.
Prima este atunci când Isus este rugat de către Marta şi Maria să vină la fratele lor Lazăr, care se
îmbolnăvise. A se întoarce din nou în Iudeea, după ce duşmanii lui Isus îl ameninţaseră, de atâtea
ori, era un risc mult prea mare. Ucenicii i-au atras atenţia lui Isus, dar El a rămas neclintit. Atunci
Toma a zis: "Să mergem şi noi, şi, să murim împreună cu El!".
A doua intervenţie a lui Toma este de asemenea umbrită de tristeţe. Când ucenicii se aflau în
cenacol şi Isus îi pregătea pentru evenimentele însemnate ce aveau să urmeze, la un moment dat
cuvintele rostite de Mântuitorul au un ecou de rămas bun şi despărţire: "Unde mă duc eu voi ştiţi;
cunoaşteţi chiar şi calea într-acolo". Cuprinşi de nedumerire, toţi rămân ca muţi. Singur Toma
îndrăzneşte să ia cuvântul: "Doamne, noi nu ştim unde te duci şi de unde să cunoaştem drumul?".
Răspunsul lui Isus, îi introduce pe toţi, în taina misterului Sfintei Treimi: Eu sunt Calea, Adevărul şi
Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi fi cunoscut pe mine şi pe Tatăl meu l-aţi
cunoscut; de acum îl cunoaşteţi şi pe El".
Fiind absent din mijlocul ucenicilor atunci când Cristos a înviat şi li s-a arătat, Toma are o a treia
intervenţie: "Dacă nu văd eu în mâinile lui semnele cuielor şi nu pun mâna mea pe rănile făcute de
cuie, nu cred". La această îndârjită sete de evidenţă, Isus îi răspunde cu divină înţelegere: "Pune
degetul tău aici! Uită-te la mâinile mele! ... Nu fi necredincios, Toma, dar credincios!". Deodată
muntele necredinţei, stânca apăsătoare şi rece a îndoielii se pulverizează, apărând regretul de a
nu fi avut încredere totală în Acela care din iubire a lăsat să i se străpungă mâinile şi coasta.
Evanghelia nu ne mai dă alte informaţii despre Sfântul Toma. Potrivit unei tradiţii din primele
veacuri creştine, Toma a predicat învăţătura şi taina lui Cristos în ţinutul îndepărtat al Indiei pe
coasta Malabar şi a fost martirizat aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras. Este un fapt
cunoscut, semnalat şi de J. Nehru în autobiografia sa, că în India există o comunitate creştină
străveche, "Creştinii Sfântului Toma", comunitate ce foloseşte ritualul liturgic numit "siro-malabar".
Sfântul papă Grigore cel Mare, meditând cuvintele "Fericiţi cei care nu au văzut şi totuşi cred" face
următoarea reflexie: "În noi se împlinesc aceste cuvinte, dacă, credinţa noastră este urmată de
fapte; căci acela crede cu adevărat care traduce în fapte reale ceea ce crede"; dimpotrivă, despre
cei care numai cu numele sunt credincioşi, Sfântul spune "prin cuvinte afirmă că îl cunosc pe
Dumnezeu, dar îl neagă prin faptele lor" (Omilia 26, 9).
Să ne rugăm sf. Ap Toma: O, mãrite Sfinte Apostol Toma, durerea ta pentru rãstignirea lui Isus a
fost asa de mare încât nu te-a lasat sã crezi cã a înviat fãrã a-l vedea cu ochii tãi si fãrã a-i atinge
rãnile.  Dar iubirea ta cãtre Isus a fost la fel de mare si te-a facut sã-ti sacrifici viata pentru El.
Roagã-te pentru noi ca sã ne plângem pãcatele care i-au cauzat lui Cristos atâta suferintã.  Ajutã-
ne sã ne petrecem viata în serviciul Lui ca sã câstigam numele de “fericiti” pe care Isus îl dã celor
ce cred în El fãrã a-l vedea.  Amin.

7 X. În această zi de 7 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfinţii Mari Mucenici Sergiu si Vach(+279).

Aceştia au trăit la Roma pe vremea împărăţiei lui Maximian (către anul 296). Sergiu era primicer
în şcoala centiliilor, iar Vach era secundicer din aceeaşi scoală. De la început, ei au urmat credinţa
creştină şi a dumnezeiestilor Scripturi. Aflând împăratul, îi siliră să aducă împreună cu dânsul
jertfă la idoli; Ei nu au acceptat nicidecum aceasta, fapt pentru care i-au desbrăcat de hainele lor
care le arăta demnitatea funcţiei pe care o ocupau, şi i-au îmbrăcat cu port femeiesc, şi i-au dus în
mijlocul târgului, ca să-i ocărască, legaţi în lanţuri. Apoi au fost trimişi la guvernatorul Antioh - un
dregător deosebit de crud - în cetatea Barbalison pe Eufrat. Aici au fost supuşi la multe chinuri.

6
 Sinţii lunii Octombrie.
.
Vach a fost bătut cu vine de bou crude mult timp, chinuri care i-a provocat moartea. Iar lui Sergiu
l-au supus la chinuri în multe chipuri, şi punându-i în picioare încălţăminte de fier, şi silindu-l să
alerge pe distanţă lungă, după care a fost dus în temniţă, şi apoi, i s-a tăiat capul.
Să-i rugăm pe Sfinţii Mari Mucenici Sergiu şi Vach ca să mijlocească pentru noi ca să fim şi noi
ostaşi tari ai credinţei şi răbdători în suferinţă pentru a ne mântui. Amin!.

Tot astăzi sărbătorim şi pe Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului. Rugăciunea Rozariului
este izvorâtă din dragostea creştinilor faţă de Maica Domnului. Ea constă în împletirea unei
coroane de roze spirituale, împletire care se realizeată prin recitarea a 20 decade, formate din
câte un Tatăl Nostru, zece Bucură-te Marie, şi, în încheiere, Mărire Tatălui. Aceste 20 decade sunt
împărţite în patru grupe de mistere de câte cinci decade, fiecare grupă fiind dedicată comemorării
anumitor fapte şi mistere din viaţa Domnului nostru Isus Cristos şi a Prea Curatei Fecioare Maria:
un grup de cinci mistere de bucurie, un grup de cinci mistere de lumină, un grup de cinci mistere
de durere, un grup de cinci mistere de mărire. În mod obişnuit se recită zilnic numai câte un grup
de mistere şi în decurs de patru zile se realizează un Rozariu complet, care este o minunată îm-
pletire de rugăciune vocală şi contemplare interioară, participare vie la viaţa Mântuitorului Isus, a
Maicii sale Sfinte şi a Bisericii sale.
Obiectul care este folosit pentru numărarea rugăciunilor rostite, şiragul de bobiţe(mătănii), este de
origine foarte veche. Pustnicii din părţile Răsăritului foloseau pietricele pentru a ţine seamă de
numărul rugăciunilor vocale pe care îşi propuneau să le rostească. În mănăstirile medievale fraţii
laici, scutiţi de recitarea oficiului divin al preoţilor deoarece nu cunoşteau limba latină, îşi împlineau
datoriile lor de pietate repetând de un anumit număr de ori rugăciunea Pater Noster; în acest scop,
urmând sfatul Sfântului Beda Venerabilul, au folosit coliere formate din boabe înşirate pe o sfoară.
O tradiţie venerabilă afirmă că însăşi Maica Domnului s-a arătat Sfântului Dominic şi i-a propus să
adaoge la rugăciunea Tatăl nostru şi Salutarea îngerească-Bucură-te Marie, formând Rozariul de
astăzi. Ea a promis că recitarea cu pietate a Sfântului Rozariu va fi o armă puternică pentru înde -
părtarea ereziei albigenze, care cuprinsese o mare parte din Italia şi Franţa. Călugării dominicani
au devenit susţinători înflăcăraţi ai acestei rugăciuni şi au întemeiat confraternităţile Rozariului, ai
căror membri se obligau să recite zilnic, în întregime sau în parte, Sfântul Rozariu. Papa Pius al V-
lea, fost membru al ordinului Sfântului Dominic, a încurajat şi a recomandat oficial recitarea
Rozariului. În curând, Rozariul a devenit o rugăciune universală a creştinătăţii catolice, un fel de
,,breviar al credincioşilor", considerat aproape la fel de valoros ca şi breviarul(Orele canonice) ale
preoţilor. Iniţial, Rozariul era alcătuit din 15 mistere, a căror selecţie a fost impusă de structura
originară a acestei rugăciuni, organizată în baza numărului 150, corespunzător numărului
Psalmilor. Cele 5 mistere de lumină, misterele vieţii publice a lui Cristos de la Botez până la pă -
timire, au fost introduse, ulterior, de către Papa Ioan Paul al II-lea, prin Scrisoarea Apostolică
"Rosarium Virginis Mariae", din octombrie 2002. Sfântul Părinte explica în Scrisoare: "Pentru ca
Rozariul să poată fi numit pe deplin un compendiu al Evangheliei, este potrivit ca, după ce am am -
intit întruparea şi viaţa ascunsă a lui Cristos (misterele de bucurie), şi, înainte de a ne opri la sufer-
inţele patimii (misterele de durere) şi, la gloria învierii (misterele de mărire), să medităm şi asupra
unor momente deosebit de semnificative ale vieţii publice (misterele de lumină)."
Comemorarea de astăzi 7 octombrie a fost instituită de Sfântul Papa Pius al V-lea pentru a aminti
victoria obţinută în 1571 la Lepanto asupra flotei turceşti, în ziua de 7 octombrie, care în acel an
era o zi de duminică. Într-un anumit sens, această comemorare cuprinde toate sărbătorile închi-
nate Mântuitorului şi Preacuratei, deoarece prin rugăciunea Rozariului participăm zilnic la mis-
terele de bucurie, de lumină, de durere şi de mărire ale Domnului nostru Isus Cristos, fiul Fecioarei
Maria.
Rugăciune: O Regină a preasfântului Rozariu, tu ne-ai promis protectie specialã si cele mai mari
haruri pentru toţi cei care recitã Rozarul. Mijloceşte pentru noi: o armurã puternicã împotriva un-
eltirilor celui rău, fă ca să se distrugă viciul care mai există în noi, să se micşoreze pãcatele pe
care le mai facem, virtuţile să înfloreascã în noi. Să obţinem o iertare în abundenţã din partea lui
Dumnezeu. Să se sustragă inimile noastre de la iubirea lucrurilor şi vanităţilor lumeşti, şi să fie
înãlţate spre dorinţa de a poseda lucruri eterne. Să fim protejaţi de nenorociri. Să avem o moarte
bunã. Să fie eliberaţi din purgator cei care au fost devotaţi Rozarului. Să obţinem toate harurile de
care avem nevoie, pentru a ne mântui, noi şi familiile noastre. Amin!.

7
 Sinţii lunii Octombrie.
.

8 X. În această zi de 8 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfânta Pelagia, penitentă(sec V).

Călugărul Foca din Creta, vizitând locurile Sfinte în anul 1085, notează în relatarea sa că alături
de Grădina Măslinilor se vedea peştera în care a trăit o viaţă de pocăinţă şi rugăciune timp de mai
mulţi ani o femeie venită din oraşul Antiohia. Călugărul cretan spune că se păstra şi o raclă cu os-
emintele - relicve ale acestei femei, numită Pelagia, cinstită de toată creştinătatea drept o mare
sfântă.
Sfânta Pelagia în tinereţea ei a locuit în marea metropolă a imperiului roman de răsărit, Antiohia;
practica meseria de balerină, şi pentru frumuseţea ei extraordinară era numită, de către localnici:
mărgăritar, perlă preţioasă. Trecând întâmplător prin faţa unei biserici, unde Episcopul Nonus
predica mulţimii adunate în jurul sfântului lăcaş, s-a oprit şi a urmărit cuvintele venerabilului păstor.
Harul lui Dumnezeu a făcut-o să înţeleagă, starea vrednică de plâns a sufletului său împovărat de
multe şi mari păcate, căci, deşi se pregătea să devină creştină, nu avusesecurajul să renunţe la
distracţiile uşuratice şi primejdioase ale meseriei sale. Adânc mişcată de cele auzite, se adresează
bătrânului Episcop şi-i cere sfântul Botez, promiţând să înceteze cu viaţa dezordonată de până
atunci. După intrarea definitivă în Sfânta Biserică a lui Cristos, vinde averea sa şi împarte săracilor
tot ce avea, şi se îndreaptă spre Ierusalim, făcând pe jos drumul lung şi anevoios. Aici, se
călugăreşte şi îşi alege locuinţa într-o peşteră de pe Muntele Măslinilor unde Cristos a asudat su-
dori de sânge, din pricina mâhnirii adânci pentru păcatele oamenilor. Sfânta Pelagia este
reprezentată în iconografia creştină prin două momente din viaţa ei: în partea dreaptă a icoanei
este arătată stând în picioare, îmbrăcată cochet şi ascultând predica Episcopului Nonus; în partea
stângă o vedem în haine de călugăriţă, rugându-se înaintea unei biserici din Ierusalim.
S-o rugăm pe sf Pelagia să mijlocească pentru noi, căinţă şi iertarea păcatelor noastre. Amin!.

9 X. În această zi de 9 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu.

Se numeşte a lui Alfeu pentru a se deosebi de: Iacob numit ,,cel Mic’’ de la care ne-a rămas o
scrisoare, cuprinsă în Noul Testament, scrisoare este adresată tuturor comunităţilor creştine(săr -
bătorit tot în luna aceasta în data de 23 Oct.), precum şi de Iacob ,,cel mare’’, fratele lui Ioan
Evanghelistul, sărbătorit în 30 Aprilie).
Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu, a fost fratele Sfântului Matei Evanghelistul, care fusese mai
înainte vames, si era fiu al lui Alfeu; mergând la propovăduirea Evangheliei, a fost plin de râvnă
dumnezeiască, a distrus locuri de închinare la idoli, tămăduind boli şi gonind duhurile necurate;
fapt pentru care a fost numit sămânţă dumnezeiască. A umblat în multe părti ale lumii. A fost
răstignit pe cruce…Să-l rugăm pe sf Apostol Iacob al lui Alfeu să mijlocească pentru noi iertarea
de greşeli a sufletelor noastre. Amin!.
Tot în aceasta zi, pomenim pe cuviosul Andronic, şi, Atanasia soţia lui. Acest cuvios Andronic,
a fost din Antiohia cea mare, lucrător în argint, foarte cucernic, plin de fapte bune şi bogat; Şi-a
luat ca şi soţie pe Atanasia, femeie curată şi iubitoare de Dumnezeu; Au avut un fiu şi o fiică, iar
după naşterea celor doi fii, amândoi s-au hotărât a petrece pururea în curăţie, în rugăciune, şi în a
face bine săracilor şi a căuta pe bolnavi. Într-o zi amândoi fii s-au îmbolnăvit şi au murit.
Atanasia nu a mai vrut sa meargă la casa sa, ci şedea lângă mormântul fiilor săi plângând. La
miezul noptii însă i s-a arătat un înger care i-a spus că fiii ei vieţuiesc în fericirea cerească.
Atanasia a hotărât, cu acceptul soţului ei, să meargă la mănăstire. A mers în pustie, a vieţuit acolo
ca un eremit, cu rugăciuni şi posturi.
Andronic, a intrat într-o mănăstire, vieţuind acolo ca un călugăr cuvios. Într-o zi mergând la o
mănăstire din apropiere, s-a întâlnit cu un călugăr foarte slab, care, i-a cerut să intre şi el în
mănăstirea în care era Andronic. Acesta l-a ajutat, neştiind că acel necunoscut, era de fapt, soţia
sa. Acest lucru a rămas neştiut până la moartea Anastasiei, care a lăsat un bilet. După moartea şi
a lui Andronic, a fost îngropat lângă soţia lui.
Să-i rugăm pe sf cuvioşi Andronic, şi Atanasia soţia lui, să mijlocească pentru noi, cereşti daruri.
Amin!

10 X. În această zi de 10 a lunii Octombrie, pomenim pe Sfântul Eulampie şi sora sa Eulampia.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Maximian (către anul 296), când domnea în
oraşul Nicomidia, Maxim. Pe atunci mai mulţi creştini ascunşi în munte, au trimis pe Sfântul Eu-

8
 Sinţii lunii Octombrie.
.
lampie la oraş ca să le cumpere pâine. Iar el mergând, a fost prins de slujitorii idoleşti; şi
punându-l înaintea împăratului şi întrebându-l, a mărturisit că este creştin; şi intrând în capiştea
idolilor, în loc să jertfească, el a poruncit idolului Aris să cadă, şi a căzut, sfărmându-se. A fost
pedepsit prin chinuire. A venit şi sora lui, Eulampia, şi şi-a mărturisit şi ea credinţa împreună cu el.
Amândoi au fost introduşi într-o căldare ce fierbea, şi rămânând nevătămaţi, au crezut în Cristos
două sute de bărbati, cărora li s-au tăiat capetele împreună cu Eulampie, şi, Eulampia.
Să-i rugăm pe sf. martiri Eulampie şi Eulampia, să mijlocească pentru noi înlăturarea uneltirilor
celor fărădelege şi mântuirea sufletelor noastre. Amin!

11 X. În această zi de 11 Oct.(Dacă cade Duminica), sau în prima Duminică de după această

dată, pomenim pe sf părinţi de la conciliul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, care au
condamnat eresul iconomahilor referitor la cultul icoanelor. Reinstaurarea credinţei catolice, ade-
vărate, în cultul icoanelor o sărbătorim şi în Duminica I din Postul Mare.
În această zi a lunii, pomenim şi pe Sfântul Apostol Filip (sec.I), precum şi pe cuviosul Teofan
Mărturisitorul(+845).
Referitor la Sfântul Apostol Filip, sfinţii evanghelişti Matei, Marcu şi Luca notează numai numele
lui Filip şi locul de naştere, Betsaida; Sfântul Ioan ne dă şi unele amănunte referitoare la personali-
tatea lui, prezentându-l ca fiind în strânsă prietenie cu apostolul Natanael - Bartolomeu, pe care l-a
condus la Isus: "Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi prorocii... Vino şi vezi", îi
spune Filip. În istorisirea minunii înmulţirii pâinilor, se menţionează că Isus i-a adresat lui Filip în -
trebarea: "De unde vom cumpăra pâine, ca să dăm de mâncare la această lume?". Filip nu
înţelege sensul întrebării şi, după ce aruncă o privire asupra mulţimii care-i înconjura, răspunde:
"Nici pâine de două sute de dinari nu ne-ar ajunge să dăm fiecăruia doar câte o bucăţică". Firea
oarecum nerăbdătoare a lui Filip ne apare limpede dintr-o altă însemnare a Evangheliei, la Cina
de pe urmă. În timp ce Isus le vorbeşte apostolilor săi despre misterul adânc al Sfintei Treimi, Filip,
copleşit de cele auzite, îi spune lui Isus: "Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl, şi ne va fi de ajuns".
Despre activitatea şi moartea Sfântului Filip nu ni s-au păstrat documente sigure.
O tradiţie foarte veche afirmă că, el a activat în părţile de nord ale Asiei Mici şi a murit răstignit pe
Cruce, la vîrsta de 87 de ani, sub împăratul Domiţian. Mai târziu, rămăşiţele lui pământeşti au fost
transportate la Roma şi aşezate în biserica Sfinţilor Apostoli, alături de cele ale Sfântului Iacob cel
Mic.
Rugăciune: Sfinte Apostol Filip, la Cina cea de Taină, tu, i-ai spus lui Isus: ,,Doamne, arată-ne pe
Tatăl si ne va fi de ajuns." Ajută-ne ca aceasta să fie şi rugăciunea noastră, şi, să-l căutăm pe
Dumnezeu în toate lucrurile. Obţine pentru noi harul să-l cunoaştem pe Tatăl şi pe Isus Cristos
care ne-a fost trimis, pentru că în aceasta constă viaţa vesnică. Amin!.

Despre Teofan Mărturisitorul(+845), pe care-l pomenim astăzi, ştim că a avut un frate şi el sfânt
care se chema Teodor. Ei au avut părinţi cucernici, care locuiau în Palestina. Prin sârguinţa
părinţilor lor au învăţat toată filozofia cea sfântă. S-au călugărit, apoi au fost hirotoniţi preoţi. Pe
atunci a apărut erezia icoanelor. Aceşti preaînţelepţi au fost trimişi de către cel ce era atunci patri -
arh de Ierusalim, la împăratul care a dat această decizie eretică de interzicere a cultului icoanelor;
Ei l-au mustrat pe împărat pentru decizia greşită luată. Amândoi au fost duşi la închisoare. Apoi,
au fost supuşi unor chinuri grele. Pe Sfântul Teofan, l-au trimis în Tesalonic la o altă închisoare.
După moartea împăratului pagân Teofil, Teofan,a fost scos din închisoare de Mihail şi Teodora,
binecredincioşii împăraţi. A fost făcut mitropolit al Bisericii din Niceea de patriarhul Metodie, care a
risipit erezia luptei împotriva icoanelor; si cârmuind Biserica şi turma sa, aşa cum vrea Dumnezeu,
a trecut la cele veşnice.
Să-l rugăm pe sf Teofan Mărturisitorul şi pe fratele său sf. Teodor, să mijlocească pt. noi păstrarea
credinţei, a evlaviei şi a curăţiei. Amin!.

12 X. În această zi de 12 a lunii Octombrie pomenim pe Sfinţii Mucenici Prob, Tarah si

Andronic(+304).
Acestia au trăit pe vremea consulului Diocleţian şi a guvernatorului Flavian (catre 304). Tarah era
foarte bătrân, de neam roman şi fost ostas. Iar Prob era din Sida Pamfiliei. Andronic din cetatea
Efesului Ioniei.

9
 Sinţii lunii Octombrie.
.
Pentru credinţa creştină, ei au fost chinuiţi îngrozitor. Lui Tarah i-au zdrobit fălcile şi gâtul cu
pietre; i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat sus de un lemn şi cu fum greu mirositor l-au afumat.
Apoi amestecând oţet cu muştar şi cu sare, i-au turnat pe nas şi l-au ars la piept cu ţepi arse în
foc, i-au tăiat urechile şi i-au despuiat capul de piele. A fost dat şi fiarelor să-l mănânce, şi, în cele
din urmă l-au taiat în bucăţi cu sabia, şi astfel, şi-a dat sufletul luiDumnezeu.
Prob a fost bătut cu vine crude, i s-au ars picioarele cu fier încins, a fost spânzurat de un lemn; i-
au ars şi i-au fript spinarea şi coastele cu frigări înroşite în foc, i s-au tăiat pulpele, şi, în cele din
urmă, făcându-l şi pe el bucăţi cu săbiile, şi-a dat fericitul sfârşit.
Andronic a fost spânzurat pe un lemn şi sfâsiat pe picioare cu fiare ascuţite; l-au împuns în
coaste şi l-au frecat cu sare peste tăieturi; i s-a tăiat limba şi buzele şi de asemenea şi lui tăindu-i-
se trupul în bucăţi cu sabia şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Să-i rugăm şi noi pe Dumnezeeştii ostaşi şi mucenici ai lui Cristos: Prob, Tarah şi Andronic, să
se roage Domnului pentru suflele noastre. Amin!

13 X. În această zi de 13 a lunii Octombrie pomenim pe Sfinţii Mucenici Carp şi Papil(sec. III).

Aceşti sfinţi mucenici ai lui Cristos au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a lui Valerian procon-
sulul Asiei, fiind de profesie doctori. Sfântul Carp era episcopul Tiatirilor, iar Papil era hirotonit dia-
con de Carp. Au fost prinşi de către domnitor şi fiind întrebaţi, au mărturisit înaintea tuturor numele
Domnului Cristos şi silindu-i să aducă Jertfă la idoli şi neînduplecându-se, ei au fost legaţi pe
lângă cai şi târâţi de la Tiatira până la Sardia, şi acolo, atârnându-i de un lemn i-au zgâriat. Sf.
Carp a zâmbit; Şi fiind întrebat de către domnitor, pentru ce a zâmbit, Carp a zis: ,,Am văzut
mărirea Domnului meu şi m-am bucurat". Iar pe Papil l-au legat de patru pari, şi l-au ridicat sus,
apoi l-au lovit cu pietre, de care a ramăs nevătămat. După aceea amândoi au fost rostogoliţi peste
spini în sus si în jos. După care au fost daţi, ca să-i mănânce animalele sălbatice. Atunci s-a petre-
cut o minune!: Un leu, răcnind i-a oprit, pentru un timp, pe acei care îi chinuiau cu atâta duritate.
Apoi le-au bătut cu piroane încălţăminte de fier în picioare, şi i-au aruncat în cuptor; Atunci şi
Agathonica, sora Sfântului Papil,
făcând rugăciune, a intrat şi ea cu dânşii. Şi rămânând sfinţii nearşi şi nevătămaţi, li s-au tăiat
capetele cu sabia.
Să-i rugăm şi noi pe aceşti sfinţi mucenici ai lui Cristos, Carp, Papil şi Agathonica, pe care cu iu-
bire îi sărbătorim, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!

14 X. În această zi de 14 a lunii Octombrie pomenim pe Sfinţii Mucenici Nazarie, Ghervasie,

Protasie şi Celsie (sec.I); precum şi pe cuviosul episcop Cosma al Maiumei iconograful(†760).
Acestia au trăit în Roma în zilele lui Neron împăratul, după trecerea le cele veşnice a Sfinţilor
Apostoli Petru şi Pavel. Dintre aceştia Sfântul Nazarie era de neam bun şi bogat. El a fost povăţuit
spre credinţa în Cristos de Apostolul Petru şi a fost botezat de Lin episcopul Romei. Când a fost
de 20 de ani, Nazarie, timp de 10 ani, a mers prin cetăţile Italiei, propovăduind credinţa creştină,
atrăgând pe mulţi la credinţă; Ajungând în cetatea Plachentia a aflat de Protasie şi Ghervasie,
care erau în temniţă. A fost alungat din acea cetate. Mergând la altă cetate numită Chimelin, a luat
cu sine pe Sfântul Celsie, care, atunci era numai de trei ani. Au fost aruncaţi în închisoare. După
un timp, au fost eliberaţi, după care s-a dus la cetăţile lui Tiberie, binevestind pe Cristos. A fost
prins de Neron, a fost legat şi dat la fiarele sălbatice ca să-l sfâşie. Scăpând de acestea nevătă -
mat, iarăşi s-a dus în Plachentia, şi i-a regăsit tot în temniţă pe Ghervasie şi pe Protasie; A fost
trimis din nou la Roma. Întorcându-se la Milan, i s-a tăiat capul împreună cu Ghervasie, Protasie
şi Celsie. Trupurile lor au fost îngropate. A trecut mult timp de la moartea lor.
În anul 386, sf. Ambroziu episcopul Milanului, voind să sfinţească Biserica, în vis, un Înger i-a ară-
tat locul unde au fost îngropaţi aceşti sfinţi. După ce s-au făcut săpături, s-au găsit moaştele care
au fost puse în noua Biserică. Mai mulţi bolnavi atingându-se de moaştele lor, s-au vindecat.
Printre aceştia, se aminteşte un măcelar, orb de ambii ochi, care se numea Sever şi care şi-a
recăpătat vederea. Ca mulţumită, acesta, a servit toată viaţa în această biserică în care erau
aşezate moaştele acestor sfinţi, prin mijlocirea cărora D-zeu l-a vindecat.
Să-i rugăm pe Sfinţii Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Celsie să se roage pentru mân-
tuirea şi vindecare bolilor noastre. Amin!

10
 Sinţii lunii Octombrie.
.
Tot astăzi îl pomenim şi pe cuviosul episcop Cosma al Maiumei din Palestina, numit
iconograful(†760), şi discipolul al sf. Ioan Damaschinul. Acesta a scris mai multe imnuri liturgice,
fapt pentru care a fost numit şi poeticul.
Să-l rugăm şi pe sf. cuvios episcop Cosma al Maiumei să mijlocească pentru noi harurile de care
avem nevoie. Amin!.

15 X. În această zi de 15 a lunii Octombrie pomenim pe Sfântul Martir Lucian, preotul Antiohiei

celei mari precum şi pe Sfânta Tereza de Avila (1515-1582).
După moartea părinţilor, Lucian, şi-a împărţit averea la săraci. A atras pe mulţi iudei şi elini la
credinţa cea în Cristos. A mers la Nicomidia. Acolo a scris o carte în trei părţi care cuprinde tot
Testamentul Vechi şi Nou.
Aflând de el, Maximian, l-a osândit la închisoare şi foame îndelungată. Datorită lipsei hranei, a mu-
rit în închisoare. Din porunca guvernatorului a fost aruncat în mare. Dar din voia lui Dumnezeu, un
delfin ţinându-l pe spate, l-a scos la uscat.
Să-l rugăm pe Sfântul martir Lucian, să nu înceteze a se ruga pentru mântuirea noastră. Amin!.

Astăzi o pomenim şi pe Sfânta Tereza de Avila. Aceasta s-a născut în 28 III 1515 în oraşul Ávila
(Spania). A avut nouă fraţi şi două surori. Dintre ei îl prefera pe Rodriguez, fratele mai mare cu
câţiva ani; citeau împreună vieţile sfinţilor şi făceau planuri de expediţii eroice. Într-o zi, cei doi, au
plecat înainte de răsăritul soarelui, pe drumul spre Salamanca, hotărâţi să ajungă în Africa, unde
sperau că maurii le vor tăia capetele, şi-i vor face martiri. Un unchi de al lor i-a întâlnit în afara
oraşului şi aflând de scopul călătoriei i-a readus acasă. La dojana aspră a părinţilor, fratele Ro-
driguez a răspuns: "Micuţa m-a luat cu ea". Tereza avea atunci şapte ani. Departe de a se descu-
raja, cei doi fraţi, s-au hotărât să ducă o viaţă de pustnici, construind chilii improvizate în grădina
părintească şi impunându-şi acte de penitenţă, asemănătoare cu ale vechilor călugări din pustiul
Tebaidei. În felul acesta, din anii copilăriei, Tereza a dovedit o rară capacitate de a trece de la dor-
inţe la fapte şi de a atrage şi pe alţii de partea ei.
La 12 ani a pierdut-o pe mama, moment în care ea s-a aruncat în genunchi în faţa unei icoane a
Preacuratei şi a implorat-o să-i fie mamă.
Odată cu anii copilăriei s-au risipit şi multe din elanurile sufleteşti; Citea cu pasiune romanele de
aventuri cavalereşti, având dorinţa de a plăcea şi de a face impresie.
Pentru formarea intelectuală şi morală a fiicei sale, tatăl(Alfons) a încredinţat-o pe Tereza, pen-
sionului ţinut de surorile augustiniene. Aici s-a întâlnit cu o călugăriţă sfântă, Maria Briceno, care i-
a redeşteptat în suflet gândul şi dorinţa frumuseţilor nepieritoare. În urma convorbirilor cu acestă
călugăriţă, ea a spus: "m-am hotărât să mă înving pe mine însămi"; fapt pentru care a cerut permi-
siunea tatălui său şi a intrat în mănăstirea călugăriţelor carmelitane din Ávila, spunându-şi mai
târziu impresia: ,,Când am îmbrăcat haina călugărească, Domnul m-a făcut să înţeleg cât de dar -
nic este faţă de cei care se înving pe ei înşişi pentru a-i sluji lui. În aceeaşi clipă am simţit în sufle -
tul meu o mulţumire atât de mare pentru starea pe care am ales-o, încât nimic nu a putut să o
micşoreze până în ziua de astăzi... Nu aveam încă, mi se pare, iubirea de Dumnezeu... Dar o lu -
mină puternică m-a făcut să înţeleg că tot ce este trecător valorează foarte puţin".
Timp de 20 de ani a trăit în mănăstire, încercând să împace dorinţa desăvârşirii spirituale cu satis-
facerea dorinţei de comoditate şi afecţiuni umane. Dar într-o zi, icoana cu "Ecce Homo" aflată în
capelă s-a însufleţit şi a început să sângereze în prezenţa Terezei; atunci ea a îngenunchiat în faţa
lui Cristos, şi L-a rugat să-i dea "odată pentru totdeauna puterea de a nu-l mai ofensa". Întărită de
harul divin, a rupt în inima ei, legăturile unor afecţiuni prea omeneşti, şi, s-a dăruit total lui Dum-
nezeu, începând o viaţă nouă, plină de suferinţe şi bucurii suprafireşti, pe care le-a descris cu
măiestrie în cărţile sale: "Drumul perfecţiunii", "Gânduri despre iubirea de Dumnezeu", "Castelul
interior".
Deoarece în mănăstiri pătrunsese luxul, comoditatea, delăsarea, Tereza a simţit chemarea de a se
consacra, operei de reformare a vieţii călugăreşti. După ce s-a sfătuit cu mai mulţi oameni renumiţi
prin sfinţenia şi înţelepciunea lor, a obţinut de la Papa Pius al IV-lea aprobarea de a proceda la în -
temeierea unor mănăstiri în care să se respecte cu stricteţe rânduielile de început, foarte aspre,
ale ordinului Carmelitan. Astfel, la 27 august 1562 a luat fiinţă, lângă Ávila, prima mănăstire a
Carmelitanelor Desculţe, dedicată Sfântului Iosif. Cu această ocazie s-a sfinţit şi prima biserică în

11
 Sinţii lunii Octombrie.
.
cinstea Sfântului Iosif. La moartea Sfintei Tereza existau în Spania 32 mănăstiri reformate, 17 pen -
tru femei şi 15 pentru bărbaţi. Această operă imensă a cerut din partea Sfintei Tereza multă en-
ergie, tenacitate, inteligenţă şi îndeosebi o încredere fără margini în Providenţa divină. "Tereza
fără harul lui Dumnezeu este o femeie sărmană; cu harul lui Dumnezeu, este o forţă; cu harul lui
Dumnezeu şi cu mulţi bani, este o putere".
Cunoscătoare adâncă a vieţii sufleteşti şi înţeleaptă conducătoare de conştiinţe, Tereza a rămas şi
femeia practică ce se ocupa de cele mai mărunte lucruri din casă şi de problemele economice ale
vieţii; La orice reîntâlnire cu surorile ei de mănăstire, căuta să vină cu mici atenţii pentru fiecare
dintre ele şi dorea ca severitatea mănăstirească să fie însoţită de o sinceră şi neîncetată voie
bună.
La 4 octombrie 1582 se afla în mănăstirea din Alba (Spania), epuizată de eforturile şi călătoriile
întreprinse; simţind că se apropie sfârşitul, a cerut să i se aducă Sfânta Împărtăşanie; când a
văzut Preasfântul Sacrament, a exclamat: "Domnul meu şi Mirele meu! A venit în sfârşit clipa după
care am suspinat cu atâta dor". Spre orele 9 seara a închis ochii. Se stingea din viaţă una dintre
femeile extraordinare ale Evului Mediu şi ale tuturor timpurilor: Sfânta Tereza din Ávila, numită şi
Tereza cea Mare. Papa Grigore al XV-lea a ridicat-o la cinstea sfintelor altare în ziua de 12 mar-
tie 1622.
Ea şi-a dobândit un loc deosebit în rândul sfinţilor prin activitatea de reformare a mănăstirilor de
călugăriţe şi călugări din ordinul Carmelitan, prin viaţa ei ţesută din suferinţe, extaze şi minuni, şi
prin scrierile pline de farmec şi înţelepciune suprafirească, scrieri ce i-au adus titlul de "Doctor Ec-
clesiae", "Învăţător al Bisericii", acordat de Papa Paul al VI-lea la 27 septembrie 1970.
Rugăciune: O, sfântă Tereza de Avila, aleasă de D-zeu pentru a arăta Bisericii şi lumii calea ce
duce la perfecţiune, prin pilda şi doctrina ta, te rog obţine-mi şi mie harul de a trăi cât se poate mai
bine viaţa creştină şi a tinde spre perfecţiune, după starea de viaţă în care mă aflu.
Practica virtuţilor să-mi fie preocuparea de căpetenie; la temelia lor să fie umilinţa, renunţarea la
voinţa proprie, şi, iubirea aproapelui. Mai presus de toate să-l iubesc pe D-zeu, să-i fiu unit printr-o
viaţă de reculegere, rugăciune, meditaţie şi contemplaţie, să-i împlinesc voinţa în toate. Iubirea să
mă facă a trăi numai pentru Cristos şi răspândirea Împărăţiei Sale în suflete şi în lume.
Tu ai fost fiică credincioasă a Bisericii; fă să iubesc şi eu pe această bună Mamă, Biserica. Obţine
harurile necesare pentru cei ce au misiunea de a vesti cuvântul adevărului; pentru creştini să fie
buni şi sfinţi; iar pentru preoţie şi viaţă călugărească să fie cât mai multe vocaţii alese. Ca astfel,
prin Isus Cristos, să-i aducem Preasfintei Treimi laudă, cinste, mărire, acum şi-n vecii vecilor.
Amin!.

16 X. În această zi de 16 a lunii Octombrie pomenim pe Sfântul Martir Longin sutaşul şi pe Sfânta

Margareta Maria Alacoque (1647-1690).
Sfântul Longin sutaşul. Un sutaş roman, anume Longin, de neam din Capadocia, fiind sub
stăpânirea lui Pilat, a fost pus împreună cu ostaşii săi, să slujească la sfintele patimi, şi, la răstig-
nirea lui Cristos. Văzând el minunile cele ce s-au făcut de Cristos, adică: cutremurul şi schimbarea
soarelui în întuneric, mormintele deschizându-se, morţii înviind şi pietrele despicându-se, a măr -
turisit că Cristos este Fiul lui Dumnezeu, după cum arată evanghelistul Matei: "Iar sutaşul şi cei ce
străjuiau împreună cu dânsul pe Isus, văzând cutremurul şi cele ce s-au făcut, s-a temut foarte
tare, zicând: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta".
Despre Longin sutaşul zic unii că el a împuns cu suliţa în coasta nostru Domnului Isus Cristos,
Care a murit pe cruce, iar din sângele şi apa ce au curs a câştigat tămăduire pentru ochii săi cei
bolnavi. Apoi, fiind îngropat Cristos, Longin iarăşi a fost pus de Pilat să străjuiască cu ostaşii pe
Isus, Care zăcea în mormânt. Iar când Domnul, cu mare mărire, a înviat din mormânt şi prin min -
unata Sa sculare a înspăimântat pe străjeri, îngerul Domnului, coborându-se din cer, a prăvălit pia-
tra de pe mormânt şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca morţi. Atunci Longhin îm-
preună cu alţi doi ostaşi ai săi au crezut desăvârşit în Cristos şi s-au făcut propovăduitori ai învierii
Lui, mărturisind lui Pilat şi arhiereilor toate cele ce s-au făcut. Arhiereii au făcut sfat cu bătrânii şi
au dat ostaşilor mulţi arginţi ca să tăinuiască învierea lui Cristos zicând: ,,Ucenicii Lui L-au furat
noaptea, pe când noi dormeam". Însă Longhin nu a primit arginţii şi nu a vrut să tăinuiască min-
unea, ci a mărturisit-o.
El a părăsit serviciul militar, împreună cu doi prieteni, şi au fost botezaţi de apostoli; nu după multă

12
 Sinţii lunii Octombrie.
.
vreme au părăsit Ierusalimul şi au mers împreună în pământurile lor natale, în Capadocia. Acolo,
Longin, a fost propovăduitor şi apostol al lui Cristos şi a întors pe mulţi din rătăcire la Dumnezeu.
Mai marii evreilor l-au convins pe Pilat să trimită o companie de soldaţi în Capadocia, pentru a-l
ucide pe Longin şi pe prietenii săi. Când soldaţii au ajuns în satul lui Longin, fostul centurion i-a
primit în casa sa. După masă, soldaţii au dezvăluit scopul venirii lor, fără a şti că stăpânul casei
este cel pe care îl caută. Longin şi prietenii săi şi-au dezvăluit identitatea, şi, din dorinţa puternică
de a accepta orice suferinţă pentru Cristos, au primit cu bucurie moartea de martir, prin decap -
itare.
Trupurile celor trei martiri au fost îngropate pe locul unde au fost martirizaţi. Capetele lor i-au fost
trimise lui Pilat, care a dat ordinul să fie aruncate afară din cetate, la groapa de gunoi. După câtva
timp, o femeie oarbă a venit la Ierusalim pentru a se ruga. Sf. Longin i-a apărut în vis şi i-a spus să
îi găsească capul. Când a atins capul martirului, femeia şi-a recăpătat vederea.
Să-l rugăm pe sf Sfântul Longin sutaşul, să mijlocească pentru noi harul ca să putem spune şi noi
cu el: Tu eşti Cristoase puterea şi întărirea mea!.

Astăzi o pomenim şi pe Sfânta Margareta Maria Alacoque (1647-1690). Margareta este al cin-
cilea copil al soţilor Claudiu Alacoque şi Filiberta Lamyn; s-a născut la 22 iulie 1647 în Verosvres,
localitate din estul Franţei, nu departe de Lyon. Din copilărie a manifestat o repulsie vizibilă faţă de
cuvinte şi acte indecente, simţindu-se permanent îndemnată, după cum va mărturisi mai târziu
într-o scrisoare, să spună aceste cuvinte, pe care atunci nici nu le înţelegea prea bine: "O, Dum-
nezeul meu, îţi consfinţesc curăţia sufletului meu şi fac vot de castitate perfectă".
Când avea opt ani, tatăl său a murit, şi mama a încredinţat-o călugăriţelor Clarise din Charolles.
Aici s-a pregătit pentru Prima Sfântă Împărtăşanie, pe care a primit-o la vârsta de nouă ani. În
legătură cu acest eveniment îşi va aminti mai târziu: "A revărsat în inima mea atâta dezgust faţă
de toate distracţiile încât nu-mi mai plăcea nici una, deşi le căutam cu multă ardoare". Astfel Dum-
nezeu începea să o pregătească pentru o misiune ce-i va aduce mari suferinţe fizice şi morale.
Timp de patru ani a fost ţintuită la pat de o boală ce făcea ca "oasele să-mi străpungă pielea". La
rugămintea Margaretei, cei din jurul ei au promis Preacuratei Fecioare Maria că "dacă micuţa se
va însănătoşi, va deveni una dintre fiicele Ei, intrând într-o mănăstire sau congregaţie închinată
Maicii Domnului".
Bucuria sănătăţii redobândite şi neastâmpărul celor paisprezece ani au făcut-o să uite promisi-
unea dată şi să alerge după distracţiile ce i le oferea căminul părintesc şi societatea veselă a
fratelui său.
Dar aceasta a durat puţin timp, deoarece mama lor s-a îmbolnăvit şi grija gospodăriei, a fost prelu-
ată de rudele tatălui decedat; ele nu o puteau suferi pe Margareta pentru sârguinţa cu care
frecventa biserica din apropiere şi au ajuns să o învinuiască de cele mai josnice intenţii. Uneori,
drept pedeapsă, au refuzat să-i dea mâncare şi ea a fost nevoită să apeleze la bunătatea unor
cunoştinţe. Margareta însă nu şi-a pierdut curajul şi buna dispoziţie.
Când va fi în mănăstire, ea va spune despre rudele care au asuprit-o că sunt "binefăcătoarele su-
fletului său". Cu prilejul jubileului din anul 1570, călugărul franciscan care a predicat la zilele de
reculegere în parohia Verosvres i-a ascultat mărturisirea şi apoi i-a dat asigurarea că este
chemată la viaţa de mănăstire. În ziua de 19 iunie 1671, Margareta şi-a făcut testamentul, conform
uzanţelor, şi a intrat în mănăstirea călugăriţelor vizitandine din Paray-le-Monial. Sora care se îngri-
jea de formarea novicelor, observând spiritul de adâncă unire cu Dumnezeu a tinerei începătoare,
i-a spus: "Mergi şi te aşează în faţa Domnului Isus Cristos ca o pânză care aşteaptă în faţa pic -
torului". Şi pictorul divin a început realizarea unei icoane vii a umilinţei, a iubirii faţă de Preasfântul
Sacrament, a dorinţei de sacrificiu pentru ispăşirea nerecunoştinţei omeneşti faţă de nesfârşita
dragoste a lui Dumnezeu. Pe când se ruga înaintea Preasfântului Sacrament, într-o zi din luna iu-
nie a anului 1675, Mântuitorul Isus i-a apărut cu inima ieşită afară din piept, arzând ca un cuptor
încins de flăcări, şi i-a spus: ,,Priveşte această inimă care a iubit atât de mult pe oameni încât nu a
cruţat nimic şi s-a consumat cu totul spre a le dovedi dragostea ce le-o port. Drept recunoştinţă,
din partea celor mai mulţi nu primesc decât ingratitudine, prin lipsa lor de respect şi prin sacrilegiile
ce le săvârşesc, prin răceala şi dispreţul faţă de prezenţa mea în taina sfântă a Euharistiei...
Pentru aceasta îţi cer ca prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului şi Sângelui meu
(Joia Verde) să fie dedicată cinstirii Inimii mele, prin primirea Sfintei Împărtăşanii şi îndeplinirea

13
 Sinţii lunii Octombrie.
.
unui act de reparare a ofenselor aduse onoarei mele, adeseori rănită de purtarea nedemnă faţă
de, Preasfântul Sacrament al altarului. Îţi promit că Inima mea va revărsa din belşug darurile iubirii
sale divine asupra tuturor acelora care îmi vor aduce această cinstire, şi vor căuta ca şi alţii să
facă acest lucru". În timpul altor extaze şi viziuni, Mântuitorul Isus i-a arătat Margaretei Maria că va
acorda haruri mari şi celor care vor face actul de reparaţie şi vor primi Sfânta Împărtăşanie în
prima vineri din fiecare lună, precum şi tuturor celor care în diferite feluri vor aduce o cinstire de-
osebită Inimii Sale Preasfinte. Umila călugăriţă din Paray-le-Monial a avut de suferit mult atunci
când a transmis superiorilor săi mesajul ce i-a fost încredinţat. Considerându-se că acesta este ro-
dul unei imaginaţii exaltate, ei au refuzat hotărât să îl ia în seamă, şi pe nefericita vizionară au su-
pus-o unor aspre umilinţe. Spre uimirea tuturor, Margareta Maria şi-a păstrat calmul, buna dispoz -
iţie, respectul faţă de mai marii ei, îndeplinind cu tragere de inimă şi inteligenţă muncile ce i s-au
încredinţat, urmând deviza Sfântului Francisc de Sales, întemeitorul călugăriţelor vizitandine: "Nu
cere nimic, nu refuza nimic". Între timp, este numit ca spiritual al mănăstirii călugărul iezuit Claudiu
de la Colombiere, om cu o cultură şi o viaţă spirituală aleasă. El înţelege sensul adânc şi valoarea
descoperirilor relatate de Margareta Maria; cu discreţie şi perseverenţă reuşeşte să îndepărteze
părerile greşite, astfel încât mulţi dintre cei care se declaraseră adversari ai autenticităţii viziunilor
de la Paray-le-Monial, acum le susţineau cu ardoare. Margareta Maria, în ultimii ani ai vieţii sale a
avut marea mângâiere de a vedea cum evlavia către Preasfânta Inimă a lui Isus şi sărbătoarea
Preasfintei Inimi au devenit fapt împlinit. În ziua de 17 octombrie 1690, la vârsta de 43 de ani, ea
s-a stins cu mulţumirea în suflet că şi-a împlinit misiunea de a face cunoscută Iubirea.
Procesul de beatificare a Margaretei Maria a început la câţiva ani după moartea ei, dar din cauza
evenimentelor a trebuit să fie întrerupt de mai multe ori, până când Papa Benedict al XV-lea, în
sărbătoarea Înălţării Domnului din anul 1920, a ridicat-o la cinstea sfintelor altare.
Rugăciune: Sfântă Margareta Maria, tu ai fost aleasă de Domnul nostru Isus Cristos, pentru a de-
scoperi oamenilor taina iubirii nemărginite a Inimii Sale Preasfinte. Dându-ţi seama de slăbiciunea
ta, la început ai ezitat la stăruitoarele îndemnuri ale iubirii Dumnezeeşti; dar apoi ai acceptat să
devii apostol al iubirii prin rugăciune şi jertfă.
Te rugăm dobîndeşte-ne de la Inima înflăcărată şi rănită a lui Isus o dragoste statornică şi plină de
zel, pentru a ispăşi păcatele noastre şi ale semenilor noştri. Ajută-ne să devenim părtaşi ai făgă-
duinţelor Inimii Preasfinte, primind sfânta Împărtăşanie în fiecare primă vineri a lunii, iar la sfîrşitul
vieţii noastre să fim transfiguraţi de această iubire, pentru a-L vedea pe Dumnezeu faţă în faţă.
Amin.

17 X. În această zi de 17 a lunii Octombrie pomenim pe sf profet Oseea şi pe sf martir Andrei

Cretanul(+767).
Numele Oseea se tâlcuieste ca: mântuit, păzitor sau umbritor. Era din tribul lui Isahar. Si
proorocind multe asupra lui Israel, a răposat, si a fost îngropat în pământul lui, cu pace. El a dat
semn ca va veni Domnul pe pământ si va locui cu oamenii, şi printr-însul se va mântui tot
pământul.
Andrei Cretanul s-a născut si a crescut în Creta. Pe timpul ereziei icoanelor a mers la
Constantinopol şi a mărturisit cu îndrăzneală adevărul înaintea împăratului. A fost supus la chinuri
cumplite si fără de omenie; i-au împuns coastele şi i-au zdrobit gura cu pietre; i-au strujit carnea şi
i-au sfârtecat rănile, încât bucăţi de pe trupul lui se rupeau şi cădeau. I s-au legat picioarele cu
streanguri, l-au tras pe pământ târându-l prin tot târgul până la moarte, fiind aruncat la locul
făcătorilor de rele. 12 oameni demonizaţi din multe părţi ale cetăţii, s-au atins de moaştele sale şi
în acel moment s-au vindecat. Aceştia au luat trupul său şi l-au îngropat la un loc sfinţit ce se
numea Crisis, întru mărirea Domnului nostru Isus Cristos.
Să-i rugăm pe sf profet Oseea şi pe sf martir Andrei Cretanul, să mijlocească pentru noi,
mântuirea sufletelor noastre. Amin!

18 X. În această zi de 18 a lunii Octombrie pomenim pe * Sf.apostol şi evanghelist Luca (sec.I).

Dintre cei patru evanghelişti, Sfântul Luca este singurul care nu face parte din poporul israelit şi
nu l-a văzut pe Domnul, în timpul vieţii sale pământeşti. Era de fel din oraşul Antiohia şi aparţinea
populaţiei de limbă greacă. Se pare că în tinereţe s-a pregătit să devină medic, deoarece Sfântul
Apostol Pavel, în scrisoarea către Coloseni (4,14) îl numeşte ,,Luca, medicul iubit". Nu se ştie

14
 Sinţii lunii Octombrie.
.
nimic despre data când a îmbrăţişat religia creştină, dar e posibil să fi făcut acest lucru în anul 42,
când Pavel şi Barnaba au venit, şi, au predicat Evanghelia în Antiohia, sau câţiva ani mai târziu,
după aşezarea în metropola Siriei a creştinilor fugiţi din Ierusalim, în urma uciderii cu pietre a
Sfântului Ştefan. Pe Sfântul Luca îl întâlnim pentru prima dată la Troas, alături de apostolul Pavel,
pe care îl va urma în călătoriile sale misionare, rămânând alături de el atât în prima captivitate
(Fapte 27,1-28) cât şi în ultimii doi ani de viaţă petrecuţi în închisoare la Roma (2Tim. 4,11). De-
spre restul vieţii sale nu mai aflăm nimic în cărţile Noului Testament.
Într-o scriere din secolul II, Prologul antimarcionit al Evangheliei lui Luca, viaţa lui este sintetizată
astfel: "Luca, sirian din Antiohia, de profesiune medic, ucenic al Apostolilor, l-a urmat pe Paul până
la depunerea mărturiei de credinţă prin martiriu. A slujit fără rezervă pe Domnul, nu şi-a luat soţie
şi nu a avut copii. A murit la vârsta de 84 de ani, în provincia Beoţia, din Grecia, plin de Siritul
Sfânt".
De la Sfântul Luca ne-a rămas o istorisire a vieţii şi învăţăturilor Mântuitorului Isus, carte ce este
primită de Biserică drept a treia Evanghelie, precum şi o scriere despre evenimentele petrecute
după înălţarea la cer a Domnului, cu o referire mai amplă la convertirea şi activitatea Sfântului
Pavel, scriere numită "Faptele Apostolilor". Amândouă cărţile sunt adresate lui Teofil, personaj de
vază în comunitatea creştină, sau un nume simbolic, Teofil însemnând iubitor de Dumnezeu, sub
care se înţelege mulţimea credincioşilor. Pentru întocmirea acestor lucrări, Luca a cercetat şi con -
fruntat tot ce se scrisese până atunci, precum şi eventualii martori oculari. Iată ce spune sf Luca în
Evanghelia sa(Luca 1,1-4): ,,Deoarece mulţi s-au apucat să întocmească o povestire a faptelor
petrecute printre noi, aşa cum ni le-au transmis cei ce dintru început care au fost martori oculari,
şi, au devenit slujitori ai Cuvântului, după ce le-am cercetat pe toate de la început cu de-amănun -
tul, m-am hotărât şi eu să le scriu pas cu pas, pentru tine, cinstite Teofile, ca să-ţi dai seama de
temeinicia cuvintelor date ţie ca învăţătură". Mai mult decât ceilalţi evanghelişti, Luca ne prezintă
pe larg fizionomia umană a Răscumpărătorului, bunătatea lui, delicateţea faţă de cei săraci şi
părăsiţi, grija faţă de cei care se întorc de pe căile păcatului.
El este singurul care istoriseşte naşterea lui Ioan Botezătorul, vizita Mariei la verişoara ei Elisa-
beta, diferite fapte din timpul copilăriei lui Isus, fapt pentru care a fost numit biograful Maicii Dom-
nului şi al copilăriei lui Isus. Există exegeţi care presupun o întâlnire personală între Sfântul Luca
şi Preacurata Fecioară Maria, şi nu exclud posibilitatea ca ea însăşi să-i fi dictat imnul sublim ce l-
a înălţat către Atotputernicul la întâlnirea cu mama lui Ioan Botezătorul.
O tradiţie veche ne spune că Sfântul Luca a fixat şi prin culori, într-o icoană, trăsăturile feţei Maicii
Domnului.
Sfântul Luca a reţinut câteva parabole şi cuvinte ale lui Isus, pe care ceilalţi evanghelişti nu le am-
intesc; astfel, singur Luca istoriseşte parabola drahmei pierdute, a fiului risipitor, a vameşului şi
fariseului, a lui Lazăr cel sărac şi bogatul nemilostiv; tot numai el a reţinut cuvintele lui Isus despre
femeia păcătoasă: ,,I se iartă păcatele ei multe, pentru că mult a iubit" (Luca 7,47); de asemenea
şi cuvintele adresate femeilor în drumul spre calvar: ,,Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe
mine, ci pe voi înşivă şi pe copiii voştri..." (Luca 23,28); tot el singur ne relatează rugăciunea lui
Isus pe Cruce: ,,Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac" (Luca 23,35), precum şi promisiunea dată tâlharu-
lui: ,,Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în rai" (Luca 23,43). Evanghelia după Sfântul Luca ne
ajută să cunoaştem mai bine gingăşia omenească şi nesfârşita iubire divină a Răscumpărătorului
lumii; pentru acest motiv, Dante îl numeşte pe Sfântul Luca "istoricul îndurării lui Cristos".
Să-l rugăm pe sf Evanghelist Luca, învăţăcelul Cuvântului lui D-zeu, să mijlocească pentru noi
mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

19 X. În această zi de 19 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. profet Ioil (sec.VI îHr) şi pe Sf. martir
Var (†307).
Numele Ioil, se tâlcuieşte ca şi: dragostea Domnului, sau începătura, sau pârga lui Dumnezeu. El
era din seminţia lui Ruvim, din satul Metomoran; A proorocit despre foametea şi încetarea jertfelor
legii şi despre patima dreptului prooroc care va veni, şi prin care, se va înnoi spre mântuire tot
pământul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Var si a celor ce erau împreună cu dânsul, şapte
dascăli. Sfântul Mucenic Var a trăit în zilele împăratului Maximian (către anul 304), în Egipt. A fost
de neam mare si luminat. În acel timp fiind la închisoare un număr de şapte sfinţi, sfântul Var, le-a

15
 Sinţii lunii Octombrie.
.
purtat de grijă multă vreme. Murind unul dintre acei şapte a trecut sfântul Var în locul aceluia; şi
mergând la guvernator împreună cu ceilalti, a fost bătut cu toiege, şi i-au rupt coastele şi răbdând
aceste chinuri timp de 5 ore, fiindu-i legate mâinile, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Să-i rugăm pe Sfântul Prooroc Ioil şi pe Sfântul Mucenic Var, să mijlocească pentru noi mântuirea
sufletelor noastre. Amin!.

20 X. În această zi de 20 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. martir Artemie (sec.IV).

Acest fericit Artemie, fiind duce si conducător al Alexandriei si patrician, era cinstit de marele îm-
părat Constantin; luând însă împărăţia Iulian Paravatul, şi prigonind pe creştini la Antiohia, Artemie
a mers singur la chinuri; A fost bătut cu vine de bou crude, şi l-au zgâriat pe spate cu bricege as -
cuţite şi tăioase, şi i-au înţepat coastele şi tâmplele cu ţepuşi. Şi despicând tăietorii de pietre o pia-
tră mare şi lăsând piatra peste dânsul, datorită greutăţii acestei pitre, i-au sărit ochii şi intestinele
pe pământ; după aceea i-au tăiat capul. Sfintele lui moaşte au fost duse de la Antiohia la Con-
stantinopol. Şi acolo a fost îngropat la locul ce se numeşte Ocsia.
Să-i rugăm pe Sf. martir Artemie, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

21 X. În această zi de 21 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. ☼cuvios Ilarion cel Mare (†371) şi
cuvioasa Ursula (sec. IV).
Sf. cuvios Ilarion cel Mare s-a născut în anul 291 în satul palestinian Tabatha. Trimis în Alexan-
dria la studii, s-a familiarizat cu credinţa creştină şi s-a botezat acolo. După ce a auzit despre
trăirea asemeni îngerilor a Sfântul Antonie cel Mare, pustnicul (prăznuit în 17 ianuarie), Ilarion a
plecat să-l întâlnească şi să înveţe de la el cele plăcute lui Dumnezeu. Însă curând s-a întors
acasă pentru moartea părinţilor săi şi împărţind tot ce i-a rămas săracilor, Ilarion s-a dus în deşer -
tul din vecinătatea oraşului Maium (Maiuma). În deşert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile
necurate, cu risipirea minţii, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post
şi rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaş vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri şi năluciri. Astfel,
în timpul rugăciunii el auzea copii plângând, femei tânguindu-se, lei răgind şi alte animale făcând
gălăgie. Sfântul a înţeles meşteşugirile diavolului care căuta să-l alunge din pustie dar rugăciunea
puternică l-a ajutat să depăşească frica. Odată, nişte hoţi l-au atacat pe Ilarion, şi el, numai cu put-
erea cuvântului, i-a îndreptat de la viaţa păcătoasă pe care o duceau.
În scurt timp, toată Palestina a auzit de sfântul pustnic. Domnul l-a învrednicit cu puterea alungării
duhurilor necurate. Bolnavii veneau la Sf. Ilarion pentru vindecare şi acesta îi vindeca, fără să le
ceară plată, spunând că harul lui Dumnezeu nu era de vânzare. (Matei 10:8).
Harul său era într-atât de mare încât numai după mirosul omului sau al hainei ce o purta, sfântul
ştia felul patimii care îl stăpânea.
Mănăstirile au început să se înmulţească în toată Palestina, iar el mergînd în vizită de la una la
alta, a impus la aceste mănăstiri un mod de viaţă strict ascetic.
Cu şapte ani înainte de moartea sa (+ 371 / 372), Sf. Ilarion s-a mutat înapoi în Cipru, unde a trăit
în singurătate până în clipa în care Domnul l-a chemat la EL.

Astăzi o pomenim şi pe Sfânta Ursula. Iconografia şi istorisirile populare o prezintă pe Sfânta

Ursula ca fiind fiica unui mic rege englez, care, în fruntea a unsprezece mii de tinere fecioare, a
ajuns cu corăbiile pe apele Rinului şi, în dreptul oraşului Köln - Colonia -, a fost atacată de o
armată de huni; pentru a nu fi dezonorate, Sfânta Ursula le-a propus tinerelor fecioare să se
arunce în apele adânci ale fluviului. Urmându-i sfatul şi exemplul, toate au preferat să fie înghiţite
de valuri mai degrabă, decât să ajungă în mâinile unor oameni care nu ştiau decât să prade, să
calce în picioarele orice li se împotriveşte şi să ucidă.
Cercetările istorice au ajuns la concluzia că în secolul al IV-lea au fost martirizate mai multe
fecioare în oraşul Colonia, şi trupurile lor îngropate într-un loc peste care s-a ridicat o biserică în
secolul al VII-lea, iar mai târziu, s-a întemeiat şi o mănăstire, spre a cinsti memoria Sfintei Ursula
şi a celorlalte fecioare, fără a se preciza numărul martirilor.
De asemenea, s-a aflat că, sub împăratul Graţian (375-385), comandantul armatei romane în
Bretania, Flavius Clemens Maximus, a ridicat pretenţii asupra tronului şi a voit să-şi treacă armata
din Anglia în Bretania, pe coasta franceză. Cu această ocazie, a luat ostatice mai multe tinere,
printre care şi pe fiica unui rege local, numită Ursula. Corabia cu ostaticele a fost abătută de o

16
 Sinţii lunii Octombrie.
.
furtună spre nord şi a pătruns pe continent, prin estuarul Rinului. Ajungând la Colonia, tinerele au
fost masacrate de o ceată de huni, şi trupurile lor adunate şi îngropate cu cinste de către locuitorii
oraşului. Numărul mare de tinere la care se refera istorisirea populară este, poate, expresia
elanului de credinţă din acele vremuri, când foarte mulţi tineri şi foarte multe tinere, îşi consacrau
întreaga viaţă lui Dumnezeu, îmbrăţişând starea de feciorie perpetuă; acest elan a dat Bisericii
foarte mulţi martiri şi a făcut să apară pe pământul Europei o constelaţie de mănăstiri, atât pentru
bărbaţi, cât şi pentru femei.
Un alt factor care a contribuit la răspândirea cultului Sfintei Ursula este alegerea ei ca patroană a
institutului întemeiat în 1530 de către Sfânta Angela Merici, pentru formarea culturală şi religioasă
a tinerelor din păturile sărace, aşa-numitele „călugăriţe ursuline".
Să-i rugăm pe Sf. cuv. Ilarion cel Mare şi pe sf Ursula, să mijlocească pentru noi mântuirea
sufletelor noastre. Amin!

22 X. În această zi de 22 a lunii Octombrie pomenim pe Sf.episcop Averchie (†200), precum şi

Cei 7 tineri martiri din Efes (†270).
Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis, a trăit în secolul al II-lea în Frigia,
oraşul Ierapolea (Hieropolis), pe vremea împărăţiei lui Marcu Antonin (161-180).
Oraşul Hieropolis era plin de păgâni şi foarte puţini creştini. Sfântul se ruga lui Dumnezeu pentru
mântuirea sufletelor tuturor şi pentru a se număra şi el printre cei aleşi. Odată un înger i s-a în-
făţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă
râvnă. Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers în piaţă, locul
unde se adunau oamenii, şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor. Aceştia au încercat
să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime.
Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri
numai cu puterea rugăciunii. Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, locuitorii din Hieropolis i-au
cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi au acceptat sfântul botez.
Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul
lui Dumnezeu.
El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitând Roma şi convertind peste tot mulţimi de oa -
meni la creştinism. Mulţi ani, sfântul a apărat biserica de eretici, a întărit creştinii în credinţă, a
revărsat din abundenţă sfaturile sale despre cărarea cea dreaptă, a vindecat bolnavii şi a propovă-
duit mărirea lui Dumnezeu. Pentru faptele sale minunate Sf. Averchie a fost socotit ,,întocmai cu
Apostolii". El s-a întors să moară acasă la Hieropolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit
la mormântul său.
El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatră, pe mormânt. Piatra este păstrată şi azi în
Muzeul Lateran din Roma.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie,
Antonin, Exacustodian si Constantin.
Aceşti sfinţi au trăit în zilele împăratului Deciu; Ei s-au hotărât să-şi împartă averea la săraci şi au
intrat într-o peşteră; şi rugându-se lui Dumnezeu, să le ia sufletele, ca să nu cadă în mâna îm -
păratului şi-au dat sufletele. Iar dacă s-a întors Deciu la Efes, a întrebat de ei, ca să-i facă să
aducă Jertfă la idoli, şi aflând că au murit în peşteră, a poruncit ca să astupe gura acestei peşteri.
După 372 de ani, în timpul împărăţiei lui Teodosie cel mic, un eretic învăţa că nu există înviere,
erezie la care au aderat şi unii episcopi. Văzând împăratul că este tulburată Biserica lui Dum -
nezeu,nu ştia cum să procedeze. S-a dezbrăcat de haine, şi culcându-se jos la pământ, se ruga
lui Dumnezeu cu lacrimi ca să-i arate adevărul pe care dorea să-l ştie.
În acest timp, stăpânul muntelui în care era peştera cu cei 7 tineri, a vrut să facă staul pentru
turma sa şi a răsturnat pietrele de la intrarea în peşteră. Din porunca lui Dumnezeu cei 7 sfinţi
tineri au înviat. Această minune a ajuns să fie cunoscută şi de Împăratul Teodosie. Acesta, s-a bu-
curat foarte mult şi a mers foarte repede la acel loc; cum a intrat în peşteră, a căzut la pământ şi a
udat picioarele sfinţilor cu lacrimile lui şi i se bucura sufletul, căci i-a ascultat Domnul rugăciunea,
arătându-i în faţă adevărul despre învierea morţilor. După ce împăratul, împreună cu episcopii
locului şi cu mai-marii cetăţii, a stat de vorbă cu cei 7 tineri sfinţi înviaţi, cei 7 au fost cuprinşi ca
de un somn, răpausând în Domnul. Împăratul a eliberat din închisoare pe episcopii care erau în-

17
 Sinţii lunii Octombrie.
.
chisi, pentru propovăduirea învierii; şi s-au bucurat cu toţii, mulţumind şi mărind pe Dumnezeu.
Să-i rugăm pe: Sf.episcop Averchie, şi pe Cei 7 tineri martiri din Efes, să mijlocească pentru noi
scutirea şi păzirea Bisericii de erezii şi mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

23 X. În această zi de 23 a lunii Octombrie pomenim pe * Sf.apostol Iacob, rudenia Domnului

(†62).
SfântuI Iacob, pe care evanghelistul Marcu îl numeşte «cel Mic» pentru a-l deosebi de omonimuI
său, Iacob ceI Mare, fratele lui Ioan, intră în istorie ca Episcop de Ierusalim, după anul 42, când Ia-
cob cel Mare a fost martirizat şi Petru a părăsit oraşul. De la Sfântul Iacob cel Mic a rămas o
scrisoare, cuprinsă în Noul Testament; scrisoarea este adresată tuturor comunităţilor creştine şi
arată că autorul ei este un om hotărât, chiar aspru «cenzor necruţător al greşelilor, dar şi părinte
înţelept». Ea cuprinde expresii tari care, şi astăzi, după nouăsprezece veacuri, sunt perfect ac-
tuale : «De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi?. Nu, oare, de aici: din poftele voas-
tre care se luptă în mădularele voastre?. Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi să
dobândiţi ce doriţi; vă sfădiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pen -
tru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. Nesocotiţilor!» (4,1-3).
Despre moartea SfântuIui Iacob cel Mic avem însemnări foarte vechi. Istoricul evreu Iosif Flavius
ne spune că Iacob cel Mic a fost condamnat să fie ucis cu pietre, în anul 61 sau 62; condamnarea
a fost hotărâtă de marele preot Annah al 2-lea, care rămăsese autoritate supremă în Ierusalim, în
intervalul dintre moartea procuratoruIui Festus şi, numirea succesoruIui său; Marele preot a folosit
situaţia pentru a-l elimina pe episcopul creştin al Ierusalimului. Asemenea celorlalţi apostoli, Iacob
cel Mic pecetluieşte cu sângele său credinţa şi dragostea lui faţă de Răstignitul de pe Golgota.
Să-l rugăm pe Sf.ap. Iacob, rudenia Domnului, păstor şi învăţător al Ierusalimitenilor, împărţitior
credincis al tainelor, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

24 X. În această zi de 24 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. martir Areta şi cei împreună cu el

(†358).
Acesta a fost comandantul cetăţii Negran din Etiopia, pe timpul împărăţiei lui Iustin, în anii 442. În
Etiopia împărăţea Elezvoi un preacredincios împărat; Iar în ţara omeriţilor împărăţea păgânul
Dunaan, evreul; Elezvoi cucerise ţara omeriţilor. Păgânul Dunaan s-a răzvrătit şi mergând la
cetatea Negran, unde era comandant Areta, a înconjurat-o şi neputând-o lua cu război, a făcut ju-
rământ, cum că nu va supăra pe creştinii din ea şi aşa a intrat în cetate. Apoi călcându-şi jurămân -
tul a omorât pe toţi câţi i-a aflat în ea, atât barbaţi cât şi femei. Cu toţii, în frunte cu Areta, au măr -
turisit credinţa cea în Cristos.
Areta, cu toate că era atât de bătrân, încât nici nu putea umbla, i-a întărit cu cuvintele sale pe toţi
concetăţenii săi în credinţa cea în Cristos, fapt pentru care a fost omorât cu sabia.
Să-l rugăm pe Sf. martir Areta şi cei împreună cu el, să mijlocească pentru noi mântuirea
sufletelor noastre. Amin!.

25 X. În această zi de 25 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. martir Marcian şi Martiriu (†358).

Aceşti sfinţi au fost notari sau scriitori ai lui Pavel Mărturisitorul, patriarh în Constantinopol pe tim -
pul împărăţiei lui Constanţie Arianul (337-361). Ei citeau sfintele cărţi de credinţă poporului, lu-
minându-l. Au fost tăiaţi cu sabia şi îngropaţi la poarta Constantinopolului, ce se numea Milandisia.
Să-i rugăm pe Sf. martiri Marcian şi Martiriu, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor
noastre. Amin!.

26 X. În această zi de 26 a lunii Octombrie pomenim pe (†) Sf. martir Dumitru, izvorâtorul de mir
(sec.IV).
Sărbătoarea Sfântului mucenic Dumitru este una dintre cele mai îndrăgite de către credincioşii din
întreg Răsăritul creştin. Datele despre viaţa şi activitatea Sfântului Dumitru, sunt foarte puţine.
Sigur este că a fost diacon al bisericii din Sirmium, astăzi Sremska Mitroviţa în Jugoslavia, şi tot
aici a fost martirizat în timpul persecuţiei ordonate de către împăratul Diocleţian (284-305) cu
scopul de a stăvili răspândirea creştinismului şi a reinstaura religia oficială a vechiului imperiu. Din
fericire, nu peste mult timp, împăratul Constantin a dat libertate bisericii creştine (edictul de la Mi-

18
 Sinţii lunii Octombrie.
.
lano din anul 312), fapt pe care creştinii l-au atribuit sacrificiului şi rugăciunilor sfinţilor martiri. În
amintirea lor s-au înălţat bazilici măreţe în localităţile unde se născuseră ei, sau unde au sfârşit vi -
aţa, prin moartea glorioasă de martiri.
În cinstea Sfântului Dumitru s-a ridicat o bazilică la Sirmium şi o alta la Tesalonic, astăzi Salonic,
în Grecia, probabil locul de naştere al sfântului. Cultul Sfântului Dumitru a ajuns la o răspândire
extraordinară, deoarece mulţi dintre cei care îl cunoscuseră personal erau încă în viaţă când s-a
acordat libertate creştinismului, şi astfel au avut posibilitatea să exprime, din plin veneraţia şi re -
cunoştinţa lor.
Nu este exclus nici faptul ca Sfântul Dumitru să fi fost membrul unei familii de vază din provincia
romană Iliricum, sau din Grecia. O tradiţie târzie afirmă că era un bărbat renumit prin cultura şi vi-
aţa lui demnă, pe care împăratul Maximilian, asociat la domnie al lui Diocleţian, l-a numit procon -
sul în Grecia, dar aflând că este creştin l-a supus unor chinuri îngrozitoare şi, nereuşind să-l abată
de la credinţa sa, l-a străpuns el însuşi cu lancea.
Şi în cazul Sfântului Dumitru se poate vedea modul cum creştinii din primele veacuri, înţelegeau
să cinstească pe eroii credinţei şi ai dragostei faţă de Cristos; ei nu erau prea mult preocupaţi de
datele biografice, sau de localizarea precisă a faptelor, ci, copleşiţi de bucuria promisă în predica
de pe munte: "Fericiţi veţi fi când vă vor defăima şi prigoni şi minţind vor spune tot răul împotriva
voastră din cauza mea!. Bucuraţi-vă şi fiţi veseli, căci plata voastră este mare în ceruri" (Matei
5,11), se întreceau în a-l lăuda pe Dumnezeu şi a-i cere favoarea de a fi ei înşişi părtaşi de feri -
cirea martirilor.
Rugăciune: Sfinte Dumitru, te rog, mijloceşte-mi şi mie harul să gust măcar în parte fericirea pe
care o dă trăirea sinceră a credinţei.
Binecuvântează-mă şi pe mine, ca să mă pot împotrivi greutăţilor pe care le întâlnesc în strădania
de a-mi apăra credinţa. Bunul Dumnezeu a răsplătit cucernicia şi dragostea cu care ai îndurat
toate suferinţele, săvârşind nenumărate minuni cu moaştele tale, care, atunci când au fost găsite,
emanau un parfum plăcut mirositor. Dă-mi şi mie harul să fiu în viaţă o plăcută mireasmă a lui
Cristos în mijlocul lumii stricate şi să duc pe cât mai mulţi pe drumul mântuirii prin pilda şi
rugăciunea mea. Amin.

27 X. În această zi de 27 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. martir Nestor (sec.IV).

În timp ce Sfântul Dumitru(Dimitrie) se afla în închisoare, era un păgân care se numea Lie şi care
omora pe mulţi creştini. Un tânăr care se numea Nestor, a mers la sf. Dumitru, a căzut la
picioarele lui şi a zis: "Eu sunt servul lui Dumnezeu, şi,vreau să mă lupt cu Lie; roagă-te pentru
mine, chemând numele lui Cristos". Iar sfântul însemnându-l cu semnul cinstitei Cruci, i-a zis: "Şi
pe Lie vei birui şi pentru Cristos vei mărturisi". Apoi, Nestor, l-a provocat la luptă pe Lie, zicând:
"Dumnezeul lui Dimitrie ajută-mi" si apucându-se la luptă cu acel grozav ucigas Lie, l-a omorât. Iar
Împăratul Maximian s-a tulburat şi îndată a poruncit să fie omorât Sfântul Nestor.
Să-l rugăm pe Sf. m. Nestor, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

28 X. În această zi de 28 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. martiri Terenţiu şi Neonila (sec.III) şi

cuviosul Ştefan Savaitul (†797).
Aceşti sfinţi mucenici Terenţiu, Neonilla şi fiii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil şi Evnichi,
se închinau şi slujeau lui Dumnezeu în casa lor. Au fost pârâţi că sunt creştini şi fiind adusi la
judecată, au mărturisit pe Cristos ca Dumnezeu adevărat şi pe idoli îi batjocoreau. Pentru acest
lucru au fost agăţaţi de un lemn, răniţi, au fost udaţi peste răni, li-i s-au turnat oţet şi li-i s-au pus
sare, pârjolindu-i cu foc. Iar ei se rugau lui Dumnezeu în tăcere, îndemnându-se unul pe altul la
mucenicie. Şi nu a trecut Dumnezeu cu vederea ruga lor şi îngeri nevăzuţi i-au eliberat din legături
şi i-au tămăduit; iar păgânii s-au înfricoşat şi s-au înspăimântat. Apoi, legându-i de o roată, i-au
bătut; şi cât se părea acelora că-i bat, ei nici un rău şi nici un chin nu pătimeau; apoi i-au dat să-i
mănânce fiarele. Şi acolo sfinţii mucenici au rămas nevătămaţi. Apoi, i-au pus în nişte căldări cu
smoală clocotind pe foc; şi smoala s-a prefăcut în apă. Deci văzând păgânii că toate chinurile la
care au fost supuşi nu-i afectează, le-au tăiat capetele.
Tot în aceasta zi, îl pomenim pe preacuviosul părinte Ştefan Imnograful (Savaitul). Acest cuvios
încă de tânăr, s-a făcut monah, în anii 790; şi mergând la mănăstirea sf. Sava s-a stabilit acolo. Şi
după ce a înaintat în vârstă, şi a strălucit în ascultare şi linişte, reuşind să omoare patimile

19
 Sinţii lunii Octombrie.
.
sufletului si ale trupului, cu înfrânarea, cu osteneala sihăstriei şi cu dumnezeiască cugetare atunci
s-a învrednicit şi de darul arhieriei.
A primt apoi şi harul făcător de minuni: A vindecat pe o fecioară îndrăcită prin rugaciunea sa;
îmblânzea fiarele cele sălbatice şi cerbilor celor ce veneau la el, le dădea hrana cu mâinile sale. O
dată lovind cuviosul pământul cu toiagul său, a scos apa pe care a dat-o ucenicului său şi alte
semne şi minuni a făcut.
A strălucit pretutindenea ca un soare, cu umilinţa, cu minunile şi cu pilda sa de virtute.
Să-i rugăm pe Sf. martiri Terenţiu şi Neonila şi fiii lor precum şi pe cuv. Ştefan Savaitul, să
mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

29 X. În această zi de 29 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. cuvioasa martiră Anastasia Romana

(†309) şi Sf. cuvios Avramie (sec.VI).
Anastasia Romana a trăit pe timpul împăraţilor Deciu şi Valerian şi a guvernatorului Prob, fiind de
neam roman. Ea mărturisind pe Cristos, cu îndrăzneală, a fost bătută, au întins-o pe jăratic de foc,
apoi au bătut-o cu toiege. După care au agăţat-o pe un lemn, au strâns-o cu vârteje şi au
străpuns-o cu ţepi ascuţite. I-au zgâriat tot trupul, i-au tăiat sânii, i-au smuls unghiile, i-au tăiat
mâinile, picioarele şi limba; apoi i-au scos dinţii şi i-au tăiat capul.
Tot în aceasta zi, pomenim pe preacuviosul părintele nostru Avramie si Maria nepoata sa. Acest
sfânt a avut părinţi creştini şi fiind însurat fără voia lui, a lăsat toate şi pentru dragostea ce o avea
pentru D-zeu, s-a dus de s-a închis într-o chilioară, şi peste zece ani, a fost hirotonit preot.
A murit fratele său cel trupesc, rămânând o nepoţică de nouă ani. I-a făcut acesteia o chilioară
lângă chilia lui, şi a adus-o acolo; iar când fata a ajuns la vârsta de douăzeci de ani, ea a făcut un
păcat grav cu un tânăr ajungând într-un loc rău. Atunci sfântul a salvat-o aducând-o iarăşi, în chil -
ioară. După care, fata a dat dovadă de atâta pocăinţă, încât prin ea D-zeu a făcut mari minuni.
Să-i rugăm pe Sf. cuvioasă martiră Anastasia Romana şi pe Sf. cuvios Avramie, să mijlocească
pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

30 X. În această zi de 30 a lunii Octombrie pomenim pe Sf. martir Zenovie şi sora sa Zenovia

(†309).
Acesti Sfinţi mucenici şi fraţi Zenovie şi sora lui Zenovia au trăit în zilele împărăţiei lui Diocletian,
având părinţi creştini.
Zenovie remarcându-se prin comportarea sa bună a fost pus episcop al cetăţii egheilor, facând
multe minuni în numele lui Cristos. Şi fiind prins a fost dus înaintea guvernatorului. Acolo s-a
prezentat şi sora sa Zenovia. Amândoi au fost bătuţi. Apoi au fost introduşi într-o căldare plină cu
smoală care fierbea pe foc. Harul lui Dumnezeu i-a păzit nevătămaţi, după care şi-au primit sfârşi -
tul prin sabie.
Să-i rugăm pe Sf. martir Zenovie şi sora sa Zenovia, să mijlocească pentru noi mântuirea
sufletelor noastre. Amin!.

31 X. În această zi de 31 a lunii Octombrie pomenim pe Sf.apostoli Stahie, Apelie, Amplie,

Urban, Aristobul şi Narcis, din cei 70 (sec.I), precum şi pe sf. martir Epimah (†250).
Dintre acesti cinci Sfinti Apostoli, Stahie a fost pus episcop al Vizantiei de către Apostolul Andrei,
şi a zidit şi biserică în Arghiropol, la care se adunau mulţime de creştini şi-i învăţa. Şi aşa vieţuind
şaisprezece ani, cu pace a răposat. Iar Sfântul Apeles ajungând episcop al Iracliei şi pe mulţi
aducând la credinţa lui Cristos, a luat fericitul sfârsit. Iar Sfintii Amplie si Urban, fiind făcuţi şi ei
episcopi, tot de acelaşi Apostol Andrei: Amplie cetăţii Odisopoleos, iar Urban Machedoniei, şi pen-
tru mărturisirea în Cristos au fost omorâţi de iudei şi de elini. Iar Narcis fiind făcut episcop al ate-
nienilor şi în multe feluri fiind chinuit, şi-a dat şi el sufletul lui Dumnezeu, pentru care şi-a vărsat şi
sângele. Iar Aristobul, a fost hirotonit şi el ca păstor al oilor celor cuvântătoare şi pe Cristos tu -
turor l-a propovăduit.
Tot în aceasta zi, îl pomenim şi pe sfântul mucenic Epimah.
Acesta era din Egipt, locuia la ţară, fiind din cetatea Pelusiu. Guvernatorul Apelian a aflat despre el
că este creştin, şi că a răsturnat jertfelnicul adus idolilor, a poruncit să fie prins. A fost legat de un
lemn, şi l-au zgâriat cu unghii de fier şi i-au zdrobit oasele cu pietre. O picătură din sângele său a
căzut pe ochiul orb a unei femei şi care îndată s-a vindecat. Apoi i s-a tăiat capul.

20
 Sinţii lunii Octombrie.
.
Să-i rugăm pe Sf. apostoli Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis, din cei 70, şi pe
Sf. martir Epimah, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

21