În cursul anului sunt două luni pe care Biserica le dedică în
întregime cinstirii Maicii Domnului. O lună de primăvară şi o
lună de toamnă. Primăvara e luna mai, luna bucuriei, a speranţei, a florilor, lună în care întreaga natură se trezeşte la viaţă. Iar toamna e luna octombrie, luna tristeţii, a melancoliei când pretutindeni în natură se văd semnele îmbătrânirii şi ale morţii. Pentru a ne izgoni din inimi sentimentele apăsătoare de tristeţe şi melancolie pe care ni le inspiră zilele de toamnă, Biserica ne pune în această lună, rozariul în mână şi ne îndreaptă privirile către Maria, care, fie că e primăvară, fie că e toamnă rămâne tot timpul pentru noi, causa nostrae laetitiae – pricina bucuriei noastre. Sfânta Tereza a Pruncului Isus scrie aceste cuvinte: „A sosit luna octombrie. Biserica îi cheamă pe fiii săi să recite împreună frumoasa rugăciune a rozariului. Cine ar putea să descrie farmecul pe care această lună îl are pentru sufletul creştin? În timp ce natura obosită se pregăteşte să intre în amorţire, inimile par să recapete o nouă energie pentru a celebra laudele Reginei cerului”. Cum astăzi, celebrăm memoria liturgică a Rozariului Prea Sfintei Fecioare Maria, să reflectăm câteva minute asupra acestei rugăciuni atât de îndrăgită de creştini şi atât de iubită şi recomandată chiar de Sfânta Fecioară. Rozariul, grădină de trandafiri sau coroană de trandafiri. Sfânta Tereza a Pruncului Isus spunea înainte de a muri: „Voi petrece cerul făcând bine pe pământ. Când voi fi în cer, voi face să cadă pe pământ o ploaie de trandafiri, adică de haruri, de ajutoare”. Mai mult decât Tereza, Sfânta Fecioară este aceea care îşi petrece cerul făcând bine pe pământ. Rozariul e darul pe care pământul îl restituie cerului. E buchetul de trandafiri pe care noi îl oferim Mamei cereşti. Cine a inventat această rugăciune? Cine este autorul? Cine a compus-o? Sunt mai mulţi autori. Autor este Cristos care a compus rugăciunea Tatăl nostru, autor este îngerul Gabriel care a compus rugăciunea Bucură-te, Marie; Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Autori sunt evangheliştii care ne descriu cele 15 mistere ale mântuirii pe care le medităm în cele 15 mistere ale Rozariului. Sau mai bine zis, autor este Cristos şi Mama sa care îşi prezintă autobiografia în cele 15 mistere. Piesele constitutive ale acestei rugăciuni, adică trandafirii, aparţin, aşadar, mai mult cerului decât pământului. Oamenii n-au făcut altceva decât să împletească coroana, să aranjeze trandafirii în buchet. Şi acest lucru l-au făcut creştinii din Evul Mediu. Şi l-au făcut atât de bine, îmbinând trandafiri de toate culorile: trandafiri albi, roşii, galbeni – e vorba de misterele de bucurie, de durere, de slavă – încât papa Benedict al XV-lea a putut să numească rozariul cel mai frumos buchet de flori al pietăţii omeneşti şi izvorul cel mai bogat al tuturor harurilor. Cât de mult iubeşte Sfânta Fecioară rugăciunea Rozariului cunoaştem bine din cele două apariţii ale sale care au marcat profund timpurile noastre moderne. E vorba mai întâi de apariţia de la Lourdes. Sfânta Fecioară îi apare Bernadetei, având rozariul atârnat de braţ. Când Bernadeta scoate rozariul din buzunar şi începe să se roage, Maria face un semn din cap, începe să depene şi ea boabele rozariului printre degete şi să se roage fără a mişca însă buzele. Ea nu recită Tatăl nostru, întrucât aceasta este rugăciunea celor care călătoresc pe pământ. Nici Bucură-te, Marie, căci nu-şi poate adresa sieşi această rugăciune, în schimb rosteşte: Slavă Tatălui, aceasta fiind rugăciunea de preamărire a Sfintei Treimi pe care o rostesc veşnic locuitorii paradisului. De asemenea, în apariţiile de la Fatima Maria apare de fiecare dată având rozariul atârnat de braţ şi îndemnându-i pe vizionari să spună des şi cu atenţie această rugăciune pentru salvarea omenirii. Rozariul nu este doar o coroană de trandafiri aşezată pe fruntea Sfintei Fecioare, dar este, totodată, cea mai puternică armă în mâinile creştinilor. Răspândirea acestei rugăciuni este legată de o răsunătoare victorie a creştinătăţii. Era pe la anul 1200. O cumplită erezie, erezia albigenzilor pustia occidentul, în special sudul Franţei. Bande fanatice de eretici, cu armele în mână săvârşeau măceluri, jefuiau biserici şi mănăstiri, spărgeau tabernacolele, doborau la pământ crucile. Creştinătatea s-a mobilizat, s-a organizat o cruciadă împotriva lor. Douăzeci de ani au luptat împotriva lor armatele creştine conduse de viteazul Conte Simon de Monfort, dar în zadar. Sfânta Fecioară apare unui tânăr spaniol cu numele de Dominic de Guzman, îi întinde rozariul şi îi spune: „Cu această armă se va risipi erezia… i-a acest rozariu, predică misterele lui de bucurie, de durere şi de slavă şi vei schimba faţa pământului”. Şi într-adevăr, sfântul Dominic, cu această armă a reuşit să facă ce nu putuseră să facă armatele cruciaţilor timp de 20 de ani. Ereticii s- au convertit, Biserica şi-a regăsit pacea. O altă răsunătoare victorie a fost cea de la Lepanto, din 1571. Mica armată creştină stătea faţă în faţă cu puternica flotă turcească. Papa Pius al V-lea a cerut creştinătăţii să pună mâna pe rozariu. Flota otomană este zdrobită. Acest lucru se întâmpla într-o zi de 7 octombrie. De atunci papa a dispus ca în ziua de 7 octombrie să fie sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria a victoriilor. În 1683 armatele otomane împresurau Viena. În caz că ar fi căzut Viena, tot occidentul ar fi căzut în stăpânirea turcilor. Soseşte Ian Sobieski, regele Poloniei cu o mână de viteji. Creştinătatea e cu rozariul în mână. Europa e salvată. Sobieski trimite răspuns la Roma: „Vino şi vezi. Maica Domnului a învins”. Atunci Papa a schimbat numele sărbătorii de la 7 octombrie în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului. Dar Rozariul este arma cea mai de temut împotriva unui alt duşman – împotriva duşmanului sufletului şi al mântuirii noastre este Diavolul. În cartea Apocalipsei sfântul apostol Ioan descrie această vedenie: „Am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia abisului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în abis, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui” (20, 1-2). Marele poet francez convertit, Paul Claudel, comentând aceste cuvinte ale Apocalipsei scrie: „Lanţul acela mare cu care Satana este legat pentru o mie de ani, adică pentru un timp foarte îndelungat, nu este altceva decât Rozariul”. Trăieşte la Veneţia părintele Pellegano Ernetti, călugăr benedictin, exorcist renumit, adică izgonitor de diavoli din cei posedaţi. Într-o carte a sa intitulată Cateheza Satanei, prezintă declaraţii făcute de Duhul necurat prin gura celor posedaţi. Printre altele Satana spune: „Urăsc Rozariul… Unealta nenorocită şi murdară a acelei Femei e pentru mine ca un ciocan care îmi zdrobeşte capul”. Rozariul – rugăciune frumoasă, minunată, puternică, simplă, la îndemâna tuturor, şi totuşi, nu este o rugăciune uşoară. Ea se poate transforma uşor într-o parodie de rugăciune. Repetarea aceloraşi formule o poate transforma într-o rugăciune plictisitoare, de rutină, neatentă, distrată. Putem cădea în greşeala păgânilor care trăncănesc mult şi fără rost, despre care vorbeşte Isus în Evanghelie. Pentru a rămâne o rugăciune vie, trăită, gustată, entuziastă, două lucruri se cer. Mai întâi, o iubire sinceră, înflăcărată faţă de Sfânta Fecioară în inimă. Cuvintele care ies din inimă, izvorăsc din iubire, nu sunt niciodată stereotipe, monotone, plictisitoare. Un copil care îşi iubeşte mama nu se plictiseşte niciodată să spună cuvântul „mamă” chiar dacă îl repetă de o mie de ori pe zi. Marele predicator Lacordaire, în Viaţa Sfântului Dominic, pe care a scris-o spune: „Raţionaliştii râd de creştinii care, rugându-se Rozariul, repetă mereu acelaşi cuvânt. Dar cine este inteligent înţelege că iubirea nu cunoaşte decât un singur cuvânt: te iubesc, pe care spunându-l mereu, nu-l repeţi niciodată”. În al doilea rând, repetând mereu rugăciunea Bucură-te, Marie, să nu pierdem din vedere misterul pe care îl medităm. Sfântul apostol Pavel în încheierea scrisorii către Romani face acest îndemn: „Salutaţi-o pe Maria care s-a ostenit mult pentru voi” (16,6). Maria era o creştină din Roma. Când ne rugăm Rozariul aceste două lucruri trebuie să le facem şi noi cu privire la Sfânta Fecioară. Salutaţi-o pe Maria. Şi o salutăm, spunând mereu: Ave, Maria care tradus exact este: Te salut, Marie. Care s-a ostenit mult pentru voi: cele 15 mistere pe care le medităm exprimă toate ostenelile Mariei alături de Isus, de la Buna Vestire până la încoronarea ei în cer. Misterele meditate sunt ca firul de aţă sau de sârmă pe care sunt înşiruite boabele rozariului. Se rupe firul, se împrăştie boabele. Rozariul, în sfârşit, este lanţul care îi ţine uniţi laolaltă pe toţi membrii familiei. Astăzi, din păcate, televizorul a înlocuit rozariul. Seara toţi din casă stau unii lângă alţii ca nişte străini privind, copii şi părinţi, lucruri care adesea nu merită să fie văzute. Altă dată seara părinţii şi copiii se rugau împreună rozariul şi familia era mult mai unită. Într-o celebră pictură a lui Michel Angelo din Capela Sixtină, din Vatican este văzută Sfânta Fecioară întinzând sufletele din flăcările purgatoriului un rozariu. Acestea se prind de el şi Maria le scoate din locul de pedeapsă, le trage la ea. Când vom muri, rozariul ne va înfăşura mâinile în sicriu. Spunând în viaţă des şi bine această rugăciune, avem încredere că Sfânta Fecioară cu acest rozariu ne va trage la ea în cer după ce de atâtea ori am invocat-o cu cuvintele: Roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin. Celebrăm astăzi cu bucurie solemnitatea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului, patroana şi ocrotitoarea acestei comunităţi. Cristos a cărui întrupare şi naştere o medităm în misterele de bucurie, a cărui suferinţă şi moarte o medităm în misterele de durere, a cărui înviere şi glorificare o medităm în misterele de slavă e prezent acum în mijlocul nostru cu întreaga sa lucrare de mântuire. Dar el, care de la întrupare până la înviere a avut-o pe Maria alături de el, o are şi în cer alături, o are şi acum alături de el la celebrarea acestei sfinte Liturghii. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte păcatele pentru ca să fim vrednici de prezenţa lui Cristos şi a Mamei Sale.