În cursul anului sunt două luni pe care Biserica le dedică în

întregime cinstirii Maicii Domnului. O lună de primăvară şi o

lună de toamnă. Primăvara e luna mai, luna bucuriei, a speranţei, a
florilor, lună în care întreaga natură se trezeşte la viaţă. Iar
toamna e luna octombrie, luna tristeţii, a melancoliei când
pretutindeni în natură se văd semnele îmbătrânirii şi ale
morţii.
Pentru a ne izgoni din inimi sentimentele apăsătoare de tristeţe
şi melancolie pe care ni le inspiră zilele de toamnă, Biserica ne
pune în această lună, rozariul în mână şi ne îndreaptă privirile
către Maria, care, fie că e primăvară, fie că e toamnă rămâne tot
timpul pentru noi, causa nostrae laetitiae – pricina bucuriei
noastre.
Sfânta Tereza a Pruncului Isus scrie aceste cuvinte: „A sosit
luna octombrie. Biserica îi cheamă pe fiii săi să recite împreună
frumoasa rugăciune a rozariului. Cine ar putea să descrie
farmecul pe care această lună îl are pentru sufletul creştin? În
timp ce natura obosită se pregăteşte să intre în amorţire, inimile
par să recapete o nouă energie pentru a celebra laudele Reginei
cerului”.
Cum astăzi, celebrăm memoria liturgică a Rozariului Prea
Sfintei Fecioare Maria, să reflectăm câteva minute asupra
acestei rugăciuni atât de îndrăgită de creştini şi atât de iubită
şi recomandată chiar de Sfânta Fecioară.
Rozariul, grădină de trandafiri sau coroană de trandafiri. Sfânta
Tereza a Pruncului Isus spunea înainte de a muri: „Voi petrece
cerul făcând bine pe pământ. Când voi fi în cer, voi face să cadă
pe pământ o ploaie de trandafiri, adică de haruri, de ajutoare”.
Mai mult decât Tereza, Sfânta Fecioară este aceea care îşi
petrece cerul făcând bine pe pământ. Rozariul e darul pe care
pământul îl restituie cerului. E buchetul de trandafiri pe care
noi îl oferim Mamei cereşti.
Cine a inventat această rugăciune? Cine este autorul? Cine a
compus-o? Sunt mai mulţi autori. Autor este Cristos care a compus
rugăciunea Tatăl nostru, autor este îngerul Gabriel care a compus
rugăciunea Bucură-te, Marie; Bucură-te, cea plină de har, Domnul
este cu tine. Autori sunt evangheliştii care ne descriu cele 15
mistere ale mântuirii pe care le medităm în cele 15 mistere ale
Rozariului. Sau mai bine zis, autor este Cristos şi Mama sa care îşi
prezintă autobiografia în cele 15 mistere.
Piesele constitutive ale acestei rugăciuni, adică trandafirii,
aparţin, aşadar, mai mult cerului decât pământului. Oamenii n-au
făcut altceva decât să împletească coroana, să aranjeze trandafirii
în buchet. Şi acest lucru l-au făcut creştinii din Evul Mediu. Şi l-au
făcut atât de bine, îmbinând trandafiri de toate culorile: trandafiri
albi, roşii, galbeni – e vorba de misterele de bucurie, de durere, de
slavă – încât papa Benedict al XV-lea a putut să numească rozariul
cel mai frumos buchet de flori al pietăţii omeneşti şi izvorul cel
mai bogat al tuturor harurilor.
Cât de mult iubeşte Sfânta Fecioară rugăciunea Rozariului
cunoaştem bine din cele două apariţii ale sale care au marcat
profund timpurile noastre moderne.
 E vorba mai întâi de apariţia de la Lourdes. Sfânta Fecioară îi
apare Bernadetei, având rozariul atârnat de braţ. Când Bernadeta
scoate rozariul din buzunar şi începe să se roage, Maria face un
semn din cap, începe să depene şi ea boabele rozariului printre
degete şi să se roage fără a mişca însă buzele. Ea nu recită Tatăl
nostru, întrucât aceasta este rugăciunea celor care călătoresc pe
pământ. Nici Bucură-te, Marie, căci nu-şi poate adresa sieşi
această rugăciune, în schimb rosteşte: Slavă Tatălui, aceasta fiind
rugăciunea de preamărire a Sfintei Treimi pe care o rostesc
veşnic locuitorii paradisului.
De asemenea, în apariţiile de la Fatima Maria apare de fiecare
dată având rozariul atârnat de braţ şi îndemnându-i pe vizionari să
spună des şi cu atenţie această rugăciune pentru salvarea omenirii.
Rozariul nu este doar o coroană de trandafiri aşezată pe
fruntea Sfintei Fecioare, dar este, totodată, cea mai puternică
armă în mâinile creştinilor.
Răspândirea acestei rugăciuni este legată de o răsunătoare
victorie a creştinătăţii. Era pe la anul 1200. O cumplită erezie,
erezia albigenzilor pustia occidentul, în special sudul Franţei.
Bande fanatice de eretici, cu armele în mână săvârşeau măceluri,
jefuiau biserici şi mănăstiri, spărgeau tabernacolele, doborau la
pământ crucile. Creştinătatea s-a mobilizat, s-a organizat o
cruciadă împotriva lor. Douăzeci de ani au luptat împotriva lor
armatele creştine conduse de viteazul Conte Simon de Monfort,
dar în zadar. Sfânta Fecioară apare unui tânăr spaniol cu numele de
Dominic de Guzman, îi întinde rozariul şi îi spune: „Cu această
armă se va risipi erezia… i-a acest rozariu, predică misterele lui de
bucurie, de durere şi de slavă şi vei schimba faţa pământului”. Şi
într-adevăr, sfântul Dominic, cu această armă a reuşit să facă ce nu
putuseră să facă armatele cruciaţilor timp de 20 de ani. Ereticii s-
au convertit, Biserica şi-a regăsit pacea.
O altă răsunătoare victorie a fost cea de la Lepanto, din
1571. Mica armată creştină stătea faţă în faţă cu puternica
flotă turcească. Papa Pius al V-lea a cerut creştinătăţii să pună
mâna pe rozariu. Flota otomană este zdrobită. Acest lucru se
întâmpla într-o zi de 7 octombrie. De atunci papa a dispus ca
în ziua de 7 octombrie să fie sărbătoarea Sfintei Fecioare
Maria a victoriilor.
În 1683 armatele otomane împresurau Viena. În caz că ar fi
căzut Viena, tot occidentul ar fi căzut în stăpânirea turcilor.
Soseşte Ian Sobieski, regele Poloniei cu o mână de viteji.
Creştinătatea e cu rozariul în mână. Europa e salvată. Sobieski
trimite răspuns la Roma: „Vino şi vezi. Maica Domnului a
învins”. Atunci Papa a schimbat numele sărbătorii de la 7
octombrie în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului.
Dar Rozariul este arma cea mai de temut împotriva unui alt
duşman – împotriva duşmanului sufletului şi al mântuirii noastre
este Diavolul. În cartea Apocalipsei sfântul apostol Ioan descrie
această vedenie: „Am văzut coborându-se din cer un înger care
ţinea în mână cheia abisului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe
balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana şi l-a
legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în abis, l-a închis acolo şi a
pecetluit intrarea deasupra lui” (20, 1-2). Marele poet francez
convertit, Paul Claudel, comentând aceste cuvinte ale Apocalipsei
scrie: „Lanţul acela mare cu care Satana este legat pentru o mie de
ani, adică pentru un timp foarte îndelungat, nu este altceva decât
Rozariul”.
Trăieşte la Veneţia părintele Pellegano Ernetti, călugăr
benedictin, exorcist renumit, adică izgonitor de diavoli din cei
posedaţi. Într-o carte a sa intitulată Cateheza Satanei, prezintă
declaraţii făcute de Duhul necurat prin gura celor posedaţi. Printre
altele Satana spune: „Urăsc Rozariul… Unealta nenorocită şi
murdară a acelei Femei e pentru mine ca un ciocan care îmi
zdrobeşte capul”.
Rozariul – rugăciune frumoasă, minunată, puternică, simplă, la
îndemâna tuturor, şi totuşi, nu este o rugăciune uşoară. Ea se poate
transforma uşor într-o parodie de rugăciune. Repetarea aceloraşi
formule o poate transforma într-o rugăciune plictisitoare, de rutină,
neatentă, distrată. Putem cădea în greşeala păgânilor care
trăncănesc mult şi fără rost, despre care vorbeşte Isus în
Evanghelie.
Pentru a rămâne o rugăciune vie, trăită, gustată, entuziastă, două
lucruri se cer. Mai întâi, o iubire sinceră, înflăcărată faţă de Sfânta
Fecioară în inimă. Cuvintele care ies din inimă, izvorăsc din iubire,
nu sunt niciodată stereotipe, monotone, plictisitoare. Un copil care
îşi iubeşte mama nu se plictiseşte niciodată să spună cuvântul
„mamă” chiar dacă îl repetă de o mie de ori pe zi. Marele
predicator Lacordaire, în Viaţa Sfântului Dominic, pe care a
scris-o spune: „Raţionaliştii râd de creştinii care, rugându-se
Rozariul, repetă mereu acelaşi cuvânt. Dar cine este inteligent
înţelege că iubirea nu cunoaşte decât un singur cuvânt: te iubesc,
pe care spunându-l mereu, nu-l repeţi niciodată”.
În al doilea rând, repetând mereu rugăciunea Bucură-te, Marie,
să nu pierdem din vedere misterul pe care îl medităm. Sfântul
apostol Pavel în încheierea scrisorii către Romani face acest
îndemn: „Salutaţi-o pe Maria care s-a ostenit mult pentru voi”
(16,6). Maria era o creştină din Roma.
Când ne rugăm Rozariul aceste două lucruri trebuie să le facem
şi noi cu privire la Sfânta Fecioară. Salutaţi-o pe Maria. Şi o
salutăm, spunând mereu: Ave, Maria care tradus exact este: Te
salut, Marie.
Care s-a ostenit mult pentru voi: cele 15 mistere pe care le
medităm exprimă toate ostenelile Mariei alături de Isus, de la Buna
Vestire până la încoronarea ei în cer. Misterele meditate sunt ca
firul de aţă sau de sârmă pe care sunt înşiruite boabele rozariului.
Se rupe firul, se împrăştie boabele.
Rozariul, în sfârşit, este lanţul care îi ţine uniţi laolaltă pe toţi
membrii familiei. Astăzi, din păcate, televizorul a înlocuit rozariul.
Seara toţi din casă stau unii lângă alţii ca nişte străini privind, copii
şi părinţi, lucruri care adesea nu merită să fie văzute. Altă dată
seara părinţii şi copiii se rugau împreună rozariul şi familia era
mult mai unită.
Într-o celebră pictură a lui Michel Angelo din Capela Sixtină,
din Vatican este văzută Sfânta Fecioară întinzând sufletele din
flăcările purgatoriului un rozariu. Acestea se prind de el şi Maria le
scoate din locul de pedeapsă, le trage la ea.
 Când vom muri, rozariul ne va înfăşura mâinile în sicriu.
Spunând în viaţă des şi bine această rugăciune, avem încredere că
Sfânta Fecioară cu acest rozariu ne va trage la ea în cer după ce de
atâtea ori am invocat-o cu cuvintele: Roagă-te pentru noi păcătoşii,
acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.
Celebrăm astăzi cu bucurie solemnitatea Sfintei Fecioare Maria
a Rozariului, patroana şi ocrotitoarea acestei comunităţi. Cristos a
cărui întrupare şi naştere o medităm în misterele de bucurie, a cărui
suferinţă şi moarte o medităm în misterele de durere, a cărui
înviere şi glorificare o medităm în misterele de slavă e prezent
acum în mijlocul nostru cu întreaga sa lucrare de mântuire.
Dar el, care de la întrupare până la înviere a avut-o pe Maria
alături de el, o are şi în cer alături, o are şi acum alături de el la
celebrarea acestei sfinte Liturghii. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne
ierte păcatele pentru ca să fim vrednici de prezenţa lui Cristos şi a
Mamei Sale.