ÎMORMÂNTARE

Îndurerată familie iubiţi cred orice înmormântare ar trebui să

ne zguduie, din orice sicriu ar trebui să auzim acel strigăt al
Scripturii: - Adu-ţi aminte, omule! Adu-ţi aminte că eşti călător,
că eşti în drum spre veşnicie, nu-ţi lega inima de acest pământ;
adu-ţi aminte că eşti putreziciune, nu te lăsa stăpânit de cele
trecătoare şi pământeşti; adu-ţi aminte că eşti cenuşă, nu te
mândri, nu te îngâmfa ci fii umil şi gândeşte-te la viaţa viitoare.
Suntem numai în trecere pe acest pământ.
„Viaţa noastră, zice sfântul Grigore din Nazians, e o călătorie
scurtă ca un vis care se destramă spre zorii zilei veşnice, este ca
o umbră ce nu se lasă pipăită, e iute, sprintenă ca o pasăre care
zboară prin aer şi dispare fără să lase vreo urmă, uşoară ca
praful pe care vântul îl ridică într-un vârtej pentru a-l depune
iarăşi pe pământ, delicată ca şi roua care dispare, se evaporă la
cele dintâi raze ale soarelui, trecătoare ca şi floarea de trandafir
care se ofileşte îndată ce s-a deschis”.
Nimeni şi nimic nu ne va însoţi în mormânt toţi cei care aţi
venit să o conducem pe acesastă soră, mergem până la marginea
mormântului de acolo o încredinţăm Domnului.
Îndurerată fam. iubiţi credincioși. Dacă deschidem un
mormânt după o sută de ani, ce găsim? Numai oase împrăştiate,
un pumn de cenuşă.
Un Sfânt mergea adeseori pe înserate în cimitir, se plimba
printre morminte şi medita. Întristat şi gânditor se oprea şi citea
inscripţiile de pe morminte. Zăceau acolo sub ţărână prinţi,
generali, oameni mari, bogaţi, învăţaţi.
 Din când în când sfântul îi striga pe nume, dar nimeni nu
răspundea. Unde sunteţi voi oameni îngâmfaţi şi puternici care
vă credeaţi cineva, care nu vă temeaţi nici de Dumnezeu, în faţa
cărora toată lumea tremura? Răspundeţi. Nu avea cine să
răspundă. Cu toţii erau pământ.
Cu toţii vom avea această tristă soartă? Nimeni nu va scăpa.
Dacă ne-am gândi mai des la aceasta altfel ar fi viaţa noastră.
Dacă ne-am da seama cât de repede trece viaţa noastră ne-am
gândi mai mult la viaţa de dincolo şi mai puţin la bucuriile şi
lucrurile acestui pământ.
Sfântul Anton de Padova ne spune că un om, urmărit de o
fiară, fugind a căzut într-o prăpastie. Spre norocul lui a reuşit să
se agaţe de un copăcel care crescuse printre stânci; rămase astfel
suspendat de acel copăcel slab fără nici o nădejde de a se ridica,
având sub el prăpastia. De rădăcina copacului se apropiară doi
şoricei, unul negru şi altul alb. Începură să roadă rădăcina şi în
curând nenorocitul avea să se prăbușească, dar lui nu-i păsa.
Uitând unde se afla, în ce primejdie era, începu să mănânce
picăturile de miere pe care albinele o depusese pe frunzele
acelui copăcel. Ce nebun! Să nu fim şi noi ca el. Şi noi ne vom
prăvăli odată în veşnicie. Şoarecele alb e ziua, cel negru e
noaptea. Ei amândoi rod fără odihnă la copăcelul existenţei
noastre, iar noi, fără grijă gustăm din bucuriile vieţii, fără a ne
gândi la primejdia şi prăpastia care ne aşteaptă.
Să ne gândim mereu că suntem pământ şi în pământ ne vom
întoarce. Să ne ocupăm mai puţin de trupul nostru şi mai mult
de sufletul nostru; să nu ne lăsăm prea mult cuprinşi de grijile,
de lucrurile şi bucuriile acestui pământ, căci după cum spune
înţeleptul, totul este deşertăciune afară de a-l iubi pe Dumnezeu
şi a-l sluji pe dânsul.
Îndurerate familii iubiţi cred. Dumnezeu când a făcut lumea a
lucrat şase zile, pentru fiecare zi, scrie Biblia, a fost o dimineaţă
şi a fost o seară. La sfârşitul fiecărei zile Dumnezeu privea ce a
făcut şi spunea: toate sunt foarte bune. Ultima zi, ziua a 7-a, a
fost o zi de odihnă. A fost o dimineaţă, dar n-a mai fost o seară.
O zi de odihnă veşnică pentru Dumnezeu.
Noi nu ştim câte zile vom trăi, câţiva zeci de anii. Pentru
fiecare va fi o dimineaţă şi va fi o seară. Dar ultima va avea o
dimineaţă şi nu va mai avea o seară..... Sau va avea o seară şi nu
va mai avea o dimineaţă.
Dacă în fiecare seară privind la faptele făcute peste zi putem
spune: Iată, toate sunt foarte bune, acest lucru înseamnă că avem
conştiinţa curată şi în ultima zi vom intra în odihna lui
Dumnezeu, acea odihnă veşnică pe care o implorăm pentru
răposaţii noştri.
În spirit de credinţă şi speranţă creştină, îi adresăm răposatei
noastre N. acest salut de rămas bun pe care ni-l pune pe buze
una din cele mai frumoase rugăciuni ale Bisericii:
„Suflete creștin, întoarce-te la Creatorul tău care te-a plămădit
din ţărâna pământului. În întâmpinarea ta să se grăbească
Fecioara Maria cu îngerii şi sfinţii si cu toţi cei care au plecat
înainte. Blând şi zâmbitor să ţi se arate chipul lui Cristos pe care
l-ai dorit şi să-l poţi contempla în vecii vecilor”. Amin.