Îndurerată familie iubiţi cred orice înmormântare ar trebui să
ne zguduie, din orice sicriu ar trebui să auzim acel strigăt al Scripturii: - Adu-ţi aminte, omule! Adu-ţi aminte că eşti călător, că eşti în drum spre veşnicie, nu-ţi lega inima de acest pământ; adu-ţi aminte că eşti putreziciune, nu te lăsa stăpânit de cele trecătoare şi pământeşti; adu-ţi aminte că eşti cenuşă, nu te mândri, nu te îngâmfa ci fii umil şi gândeşte-te la viaţa viitoare. Suntem numai în trecere pe acest pământ. „Viaţa noastră, zice sfântul Grigore din Nazians, e o călătorie scurtă ca un vis care se destramă spre zorii zilei veşnice, este ca o umbră ce nu se lasă pipăită, e iute, sprintenă ca o pasăre care zboară prin aer şi dispare fără să lase vreo urmă, uşoară ca praful pe care vântul îl ridică într-un vârtej pentru a-l depune iarăşi pe pământ, delicată ca şi roua care dispare, se evaporă la cele dintâi raze ale soarelui, trecătoare ca şi floarea de trandafir care se ofileşte îndată ce s-a deschis”. Nimeni şi nimic nu ne va însoţi în mormânt toţi cei care aţi venit să o conducem pe acesastă soră, mergem până la marginea mormântului de acolo o încredinţăm Domnului. Îndurerată fam. iubiţi credincioși. Dacă deschidem un mormânt după o sută de ani, ce găsim? Numai oase împrăştiate, un pumn de cenuşă. Un Sfânt mergea adeseori pe înserate în cimitir, se plimba printre morminte şi medita. Întristat şi gânditor se oprea şi citea inscripţiile de pe morminte. Zăceau acolo sub ţărână prinţi, generali, oameni mari, bogaţi, învăţaţi. Din când în când sfântul îi striga pe nume, dar nimeni nu răspundea. Unde sunteţi voi oameni îngâmfaţi şi puternici care vă credeaţi cineva, care nu vă temeaţi nici de Dumnezeu, în faţa cărora toată lumea tremura? Răspundeţi. Nu avea cine să răspundă. Cu toţii erau pământ. Cu toţii vom avea această tristă soartă? Nimeni nu va scăpa. Dacă ne-am gândi mai des la aceasta altfel ar fi viaţa noastră. Dacă ne-am da seama cât de repede trece viaţa noastră ne-am gândi mai mult la viaţa de dincolo şi mai puţin la bucuriile şi lucrurile acestui pământ. Sfântul Anton de Padova ne spune că un om, urmărit de o fiară, fugind a căzut într-o prăpastie. Spre norocul lui a reuşit să se agaţe de un copăcel care crescuse printre stânci; rămase astfel suspendat de acel copăcel slab fără nici o nădejde de a se ridica, având sub el prăpastia. De rădăcina copacului se apropiară doi şoricei, unul negru şi altul alb. Începură să roadă rădăcina şi în curând nenorocitul avea să se prăbușească, dar lui nu-i păsa. Uitând unde se afla, în ce primejdie era, începu să mănânce picăturile de miere pe care albinele o depusese pe frunzele acelui copăcel. Ce nebun! Să nu fim şi noi ca el. Şi noi ne vom prăvăli odată în veşnicie. Şoarecele alb e ziua, cel negru e noaptea. Ei amândoi rod fără odihnă la copăcelul existenţei noastre, iar noi, fără grijă gustăm din bucuriile vieţii, fără a ne gândi la primejdia şi prăpastia care ne aşteaptă. Să ne gândim mereu că suntem pământ şi în pământ ne vom întoarce. Să ne ocupăm mai puţin de trupul nostru şi mai mult de sufletul nostru; să nu ne lăsăm prea mult cuprinşi de grijile, de lucrurile şi bucuriile acestui pământ, căci după cum spune înţeleptul, totul este deşertăciune afară de a-l iubi pe Dumnezeu şi a-l sluji pe dânsul. Îndurerate familii iubiţi cred. Dumnezeu când a făcut lumea a lucrat şase zile, pentru fiecare zi, scrie Biblia, a fost o dimineaţă şi a fost o seară. La sfârşitul fiecărei zile Dumnezeu privea ce a făcut şi spunea: toate sunt foarte bune. Ultima zi, ziua a 7-a, a fost o zi de odihnă. A fost o dimineaţă, dar n-a mai fost o seară. O zi de odihnă veşnică pentru Dumnezeu. Noi nu ştim câte zile vom trăi, câţiva zeci de anii. Pentru fiecare va fi o dimineaţă şi va fi o seară. Dar ultima va avea o dimineaţă şi nu va mai avea o seară..... Sau va avea o seară şi nu va mai avea o dimineaţă. Dacă în fiecare seară privind la faptele făcute peste zi putem spune: Iată, toate sunt foarte bune, acest lucru înseamnă că avem conştiinţa curată şi în ultima zi vom intra în odihna lui Dumnezeu, acea odihnă veşnică pe care o implorăm pentru răposaţii noştri. În spirit de credinţă şi speranţă creştină, îi adresăm răposatei noastre N. acest salut de rămas bun pe care ni-l pune pe buze una din cele mai frumoase rugăciuni ale Bisericii: „Suflete creștin, întoarce-te la Creatorul tău care te-a plămădit din ţărâna pământului. În întâmpinarea ta să se grăbească Fecioara Maria cu îngerii şi sfinţii si cu toţi cei care au plecat înainte. Blând şi zâmbitor să ţi se arate chipul lui Cristos pe care l-ai dorit şi să-l poţi contempla în vecii vecilor”. Amin.