„Rămâi cu noi Doamne, căci se face seară„

Evanghelia de astăzi ne prezintă drumul de la Ierusalim la

Emaus străbătut doi discipoli ai lui Isus.
Era un drum scurt, două ceasuri de mers pe jos. Sărmanii
oameni, erau zdrobiţi de durere, de supărare.
Îşi lăsaseră toate, şi familie, şi gospodărie şi au mers după Isus,
sperând că atunci când El îşi va întemeia împărăţia sa
pământească, vor avea şi ei o slujbă bună.
Dar iată că Isus fusese omorât şi nici vorbă de împărăţie, iar
ucenicii lui erau complet dezamăgiţi şi foarte amărâţi, văzându-şi
planurile răsturnate.
Acum se întorceau la casele lor fără nici o speranţă.
Deodată Isus îi ajunge din urmă, intră în vorbă cu ei, merg
împreună şi când ajung la Emaus, cei doi îl poftesc pe Isus, pe acel
străin, în casă la ei și stau la masă împreună.
Ca şi cei doi ucenici ai lui Isus şi noi suntem călători pe acest
pământ. Ca şi drumul lor, drumul nostru pe acest pământ este
scurt. Suntem deseori ca şi ei, nefericiţi, loviţi de tot felul de
probleme, de suferinţe.
Cei doi ucenici au mers alături de Isus, au vorbit cu el, l-au
primit în casa lor, au stat la masă cu El.
La fel trebuie să facem şi noi în călătoria noastră pe acest
pământ.
Mai întâi să mergem împreună cu Cristos, să fim alături de
el. Însă cum vom merge alături de el?
 Având o credinţă puternică, neclintită, în Isus, în dumnezeirea
lui, în învierea lui, în prezenţa lui din Sf. Euharistie. O credinţă
statornică, trăită, nu dictată de interes.
De ex. Astăzi cred fiindcă îmi convine, mâine mă fac prieten şi
cu diavolul numai să-mi ating planurile, poimâine dacă se schimbă
timpurile şi situaţia, iarăşi cu Cristos.
Nu aşa. Trebuie să avem o credinţă neclintită, care să ştie să
înfrunte chiar şi persecuţiile și răutățile oamenilor.
Începeţi îndată munca la câmp: Nu uitaţi că şi pe tarla sunteţi
creştini şi nu păgâni. Să mai înălţaţi capul și spre Dumnezeu, nu
numai spre pământ.
În al doilea rând, în călătoria noastră pe acest pământ, ca şi cei
doi ucenici, să căutăm să stăm de vorbă cu Isus.
Să vorbim cu el prin rugăciunile noastre.
Dimineaţa, seara, la masă, mereu să stăm de vorbă cu El.
Din nefericire, ne place să stăm de vorbă atât de mult cu
oamenii şi atât de puţin cu Dumnezeu.
Ceasuri întregi pe zi le pierdem în vizite, stând de vorbă cu unii şi
cu alţii, criticând, bârfind, vorbind de rău pe alţii, iar dimineaţa sau
seara înainte de culcare nu avem timp să spunem un Tatăl nostru.
Mai departe, cei doi ucenici ai lui Isus, văzând că se înnoptează,
li s-a făcut milă de acel străin, l-au chemat în casă, l-au adăpostit,
și i-au dat de mâncare.
Ce fericire ar fi fot pe capul nostru dacă am fi în locul celor
doi ucenici de la Emaus! Să-l primim pe Isus în casa noastră, să-i
dăm de mâncare.
 Sau să ni-l închipuim pe Isus pe Calvar: Călăii îi smulg
hainele, îl pironesc gol pe cruce, în văzul şi batjocura tuturor.
Cine dintre noi nu şi-ar fi scos haina de pe el ca să-l acopere pe
Isus în acele clipe?
Ei bine, ori de câte ori hrănim sau îmbrăcăm un sărac, pe
Isus îl hrănim şi îl îmbrăcăm, căci orice aţi făcut unuia dintre
fraţii mei mai mici, spune Isus , mie mi-aţi făcut.
Şi în cele din urmă, cei doi ucenici de la Emaus au stat la
masă cu Isus și l-au recunoscut la frângerea pâinii.
Vom face şi noi acelaşi lucru apropiindu-ne de masa sfântă, de
Sf. Împărtăşanie.
Bine ar di ca asta să nu se întâmple numai o dată sau de două ori
pe an, la Paşti şi la Crăciun, ci cât mai des, chiar zilnic dacă se
poate, ştiind bine că cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în
veci.
Ne rugăm astăzi Mântuitorului aşa cum se rugau cei doi
ucenici:- Rămâi cu noi Doamne, căci se face seară, se face noapte.
Rămâi cu noi mai ales în ispitele care ne copleșesc câte odată,
rămâi cu noi în nevoi, în încercări, căci fără tine totul e întuneric.
Să-l primim cât mai des IC, pe Isus în locuinţa sufletului nostru
prin Sf. Împărtășanie.
Dacă în această viață îi vom oferi sufletul nostru drept locuință,
cu siguranță și El ne va primi în casa sa din ceruri alături de Tatăl,
în veșnicie. Amin.