ADORAŢIE EUHARISTICĂ PENTRU TINERI

JOIA SFÂNTĂ

Parfumul, lacrimile.... picioarele celui Înviat!

Introducere

Toate celebrările din Joia Sfântă nu reprezintă doar o amintire a momentelor celor mai
importante din viaţa lui Isus, sau din viaţa Bisericii primare, ci – toate aceste celebrări –
constituie, în acelaşi timp, un moment important al Bisericii de astăzi şi al vieţii noastre de
credinţă. Joia Sfântă trebuie să fie pentru noi un punct de referinţă şi un izvor nesecat de
înţelegere a identităţii şi a sensului vieţii noastre.
Fără Joia Sfântă am muri de foame (pentru că ar lipsi sacramentul Euharistiei); fără Joia
Sfântă am muri de frig (pentru că ar lipsi căldura iubirii adevărate); fără Joia Sfântă am
muri de necaz şi de singurătate (pentru că ne-ar lipsi puterea de a sluji cu generozitate).

Ce înseamnă aşadar pentru noi, acum, celebrarea acestei ore de adoraţie, în Joia
Sfântă? A-l adora pe Cristos înseamnă a dobândi forţe noi pentru a putea traduce în fapte
concrete de convertire şi de bunătate, viaţa nouă pe care el ne-o dă în dar prin misterele
pascale; înseamnă a ne reîntoarce la Euharistie pentru a-l cunoaşte pe Cristos şi pentru a-l
primi în viaţa noastră aşa cum El ni s-a dăruit; a-l adora pe Cristos în Joia Sfântă a timpurilor
noastre înseamnă a dărui lumii de astăzi prospeţimea iubirii, a dăruirii de sine şi a jertfei.

Vom fi astfel parfumul preţios al lui Cristos, care va înmiresma comunitatea noastră,
ambientul nostru de viaţă, lumea întreagă. Vom fi, fiecare dintre noi, o altă Marie din Betania
atentă şi delicată, plecându-ne la picioarele Mântuitorului pentru a le îmbrăţişa cu iubire. Vom
fi, un alt Petru, cu ochii în lacrimi, după ce căzând în păcat întâlneşte privirea lui Cristos care-
l iartă şi-l eliberează; vom fi, în această seară, o altă Marie Magdalena, aruncându-ne la
picioarele celui înviat pentru a vedea, cu ochii speranţei, în rănile sale adevărata noastră viaţă
şi a fraţilor noştri, rănite de semnele adânci ale durerii şi a morţii.

Parfumul preţios, lacrimile şi picioarele celui Înviat!

Să-i cerem în această seară lui Cristos darul speranţei, care creşte în inima tuturor acelora care
ştiu să-l adore, al acelora care ştiu să ierte şi să se lase iertaţi, al acelora care-l iubesc şi-i
îmbrăţişează cu căldură picioarele preasfinte. Să-i cerem să ne facă mai sensibili faţă de
suferinţa şi moartea sa pentru a gusta măcar un pic din taina iubirii sale dumnezeieşti.

Cântec de introducere

INTODUCERE

Pr. În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Tutti. Amin.
Tutti: Sufletul meu te doreşte, Stăpâne....
2
Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu,
pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu,
3
Ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă.
Tutti: Sufletul meu te doreşte, Stăpâne....

Mi-a fost dat să te văd în sanctuarul tău,

să văd puterea şi măreţia ta.
4
Bunătatea ta preţuieşte mai mult decât viaţa,
de aceea buzele mele te laudă.

Tutti: Sufletul meu te doreşte, Stăpâne....

5
Te voi binecuvânta toată viaţa mea
şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău.
6
Ca şi cum m-aş sătura cu mâncăruri alese,
aşa se desfată buzele mele când gura mea te laudă.

Tutti: Sufletul meu te doreşte, Stăpâne....

7
Mă gândesc la tine în timpul nopţii,
ore în şir continuu să-ţi vorbesc;
8
Tu eşti ajutorul meu,
la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.
9
Mă ataşez de tine cu tot sufletul
şi braţul tău mă ocroteşte.

Ascultând Cuvântul

Cina pe care Isus a luat-o împreună cu prietenii săi în Betania, înainte de a intra în Ierusalim
pentru pătimire, anticipă Cina cea de Taină pe care o luat-o în această seară împreună cu
ucenicii săi. Mai înainte ca Isus să spele picioarele ucenicilor, Maria îi spală picioarele lui Isus
cu lacrimile ei si cu un parfum scump. Şi toată casa s-a umplut de mirosul plăcut al
parfumului.

Evanghelia după Sf. Ioan (12, 1-8)

“Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde se afla Lazăr, pe care Isus îl
înviase din morţi. 2 Au pregătit acolo pentru el o cină; Marta servea, iar Lazăr era unul dintre
cei care stăteau la masă cu el. 3 Atunci, Maria a luat un vas cu mireasmă de nard curat, de
mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi i-a şters picioarele cu părul ei. Şi casa s-a umplut cu
parfumul miresmei. 4 Iuda Iscarioteanul, unul dintre discipolii lui - cel care avea să-l trădeze -
a spus: 5 „De ce nu s-a vândut mireasma aceasta cu trei sute de dinari şi să se dea săracilor?” 6
Dar a spus aceasta, nu pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era hoţ: întrucât ţinea el punga
cu bani, fura din ce se punea în ea. 7 Atunci Isus a spus: „Las-o! Pentru ziua înmormântării
mele a păstrat aceasta. 8 Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, pe mine, însă, nu mă aveţi
întotdeauna”.
Betania în limba ebraică înseamnă “casa mărturisirii”. Pentru Isus este “casa prieteniei”
pentru că aici locuiesc trei dintre prietenii lui cei mai dragi.
Betania: o casă mică în care lui Isus îi plăcea să se odihnească atunci când era obosit; să-şi
găsească liniştea în clipele cele mai grele, mai ales acum când ştie că se apropie suferinţa şi
moartea.
Betania: o mică Biserică în care te simţi mereu primit şi înţeles de ceilalţi, în care se respiră
parfumul suav la adevăratei prietenii.
Betania: imaginea întregii Biserici!
Este prezent Lazăr, înviat din morţi, imaginea fiecăruia dintre noi care am înviat prin Sfânta
Spovadă la o viaţă nouă în Cristos.
Este prezentă Marta, imaginea Bisericii care slujeşte şi este activă, care se angajează şi
lucrează pentru a se dărui celorlalţi cu iubire.
Este prezentă Maria, imaginea Bisericii care adoră şi iubeşte, care suferă şi se roagă în tăcere
contemplând cuvintele şi prezenţa Mântuitorului.
Betania: imagine a Bisericii şi Templu al prieteniei, al prieteniei adevărate, care este un
balsam tămăduitor, „mireasmă de nard curat, de mare preţ”, a cărei valoare o conferă taina
acestei prietenii: Dumnezeu şi omul.

Isus în seara Cinei de Taină a spălat picioarele prietenilor săi pentru a le da un exemplu. Cei
doisprezece ucenici au învăţat arta de a sluji de la cel care s-a făcut slujitorul. Însă la Betania,
cu câteva zile mai înainte, o femeie a spălat cu lacrimile ei picioarele lui Isus. Le-a uns cu
balsamul iubirii, le-a şters cu părul capului ei şi le-a sărutat cu tandreţea devoţiunii.
Şi toată casa s-a umplut de mireasma minunată a acelui parfum nepreţuit.
În Cenacol contemplă Biserica în slujba aproapelui.
La Betania, contemplăm Biserica în slujba lui Dumnezeu.
Parfumul vărsat nu reprezintă o risipă şi nu este un gest zadarnic atâta vreme cât exprimă
iubire profundă a Mariei pentru Mântuitorul ei. Acest balsam este simbolul legăturii profunde
care se naşte între noi şi Cristos atunci când ne apropiem de el cu iubire. Nimic altceva nu
poate fi mai preţios şi nimic din ceea ce facem pentru el nu este în zadar.

Asemenea Mariei din Betania, suntem şi noi chemaţi să descoperim comuniunea totală cu
Cristos. El este acela care a transformat ospăţul funebru pregătit pentru înmormântarea lui
Lazăr într-un ospăţ al bucurie pentru Lazăr înviat din morţi. El este cel care a transformat
mirosul insuportabil al puterziciunii într-un parfum care a umplut casa de bucurie.
El este acela care în această seară ne dojeneşte şi pe noi, aşa cum l-a dojenit pe Iuda, ori de
câte ori considerăm că este mai important să fim mereu activi refuzând să vărsăm măcar o
parte din timpul nostru la picioarele lui, în rugăciune şi adoraţie.

Preotul: Mişcaţi de exemplul Mariei, ne aruncăm la picioarele tale, Doamne Cristoase,

prezent aici în sfânta Taină. Către tine ridicăm cu ochii noştri şi te rugăm să purifici inima
noastră pentru a te putea rămâne alături printr-o iubire adevărată.

Cântă suflete, pe Domnul tău cel sfânt! Cântă suflete, El viaţă dăruie!
Cristoase, Cuvânt Dumnezeiesc,
Numele tău este parfum ceresc.
În această seară, Maria îţi oferă parfum preţios,
Iuda te trădează pentru treizeci de arginţi.
Ea te recunoaşte ca Dumnezeu,
El se separă de tine, Învăţătorul său.
Păcătoasa îţi spală cu lacrimi şi îţi sărută picioarele
 Tu speli şi săruţi picioarele celui care te va vinde.
Şi noi am păcătuit asemenea ei
Şi te-am trădat asemenea lui Iuda.
Te rugăm iartă păcatele noastre şi vindecă slăbiciunea noastră.

Cântă suflete, pe Domnul tău cel sfânt! Cântă suflete, El viaţă dăruie!

II
Joia Sfântă, noaptea trădării: Cristos se oferă pe sine însuşi iar apostolii îl părăsesc
îngroziţi de teamă. Şi noi care de multe ori îl urmăm pe Cristos, de la distanţă asemenea lui
Petru, trebuie în această seară să confruntăm cu adevărul despre noi înşine. Petru este biruit de
teamă dar Mântuitorul “îl priveşte înăuntru” cu iubire şi vindecă inima slăbită făcând să
rodească lacrimi de căinţă.

Evanghelia după Sf. Luca (22, 54-62)

“54 După ce l-au prins, l-au luat şi l-au dus în casa marelui preot, iar Petru îl urma de
departe. 55 Şi, aprinzând un foc în mijlocul curţii, s-au aşezat de jur împrejur. Petru s-a aşezat
printre ei. 56 O servitoare, văzându-l aşezat lângă foc, l-a fixat cu privirea şi a spus: „Şi acesta
era cu el!” 57 Dar el a negat zicând: „Femeie, nu-l cunosc”. 58 După puţin timp, un altul l-a
văzut şi i-a zis: „Şi tu eşti dintre ei”. Dar Petru a zis: „Omule, nu sunt”. 59 După vreo oră, un
altul insista spunând: „Cu adevărat şi acesta era cu el, căci este galileean”. 60 Însă Petru i-a zis:
„Omule, nu ştiu ce spui”. Şi îndată, pe când încă mai vorbea, a cântat cocoşul. 61 Iar Domnul,
întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului care îi spusese:
„Înainte de a fi cântat astăzi cocoşul, mă vei renega de trei ori”. 62 Şi, ieşind afară, a plâns
amar.”

Petre! Şi tu erai în Betania împreună cu prietenii lui Cristos. Maria recunoaşte în Cristos
chipul lui Dumnezeu şi aruncându-se la picioarele lui îl adoră cu atâta veneraţie. În această
seară Mântuitorul ţi-a spălat şi ţie picioarele, şi chiar dacă te-ai împotrivit, te-ai lăsat în cele
din urmă pe mâinile lui. Şi iată acum chiar tu, Petre, îl trădezi...În această noapte tragică
pentru Mântuitorul, trădarea ta ne doare dar căinţa ta ne dă tuturor speranţă!

Cocoşul, vesteşte ziua,

ziua neînserată a Împărăţiei!
Atunci lui Petru i se face frică, căci această Împărăţie
Nu vine prin legiuni de îngeri, sau de oameni cu arme,
Ci prin omorârea de sine
Şi mai întâi prin cea a Mântuitorului.

„Nu asta nu ti se va întâmpla” i-ai spus lui Isus

când acesta şi-a vestit patima,
dar iată că s-a întâmplat.
Isus a presimţit
Slăbiciunea ascunsă a celui mai tare,
Înflăcărarea zorită ce se domoleşte dintr-o dată:
„Înainte de a cânta cocoşul de trei ori te vei lepăda de mine”.
Iuda s-a dus să se spânzure
Deznădăjduind de mântuire în ziua mântuirii a toate.
Dar Petru izbucneşte în suspine.
Lacrimile lui Petru în care se mistuie trufia,
Lacrimile lui Petru în care încolţeşte căinţa desăvârşită.
Nu va fi cel dintâi decât ca păcătos iertat,
Spre a fi întâi stătător nu în slavă ci în iubire.

Doamne, dă-ne şi nouă lacrimile lui Petru

Când suntem pe cale de a uita că patima este preţul Paştelui,
Că tu vei birui moartea doar prin moarte.
Când suntem pe cale de a uita că singurul Pom al Vieţii este Crucea.
Trufaşi de credinţa noastră, lacomi de beţiile pragului,
Adeseori ne prăbuşim când vine ceasul grozăviei.
Dă-ne lacrimile lui Petru,
Adică nesfârşita ta iertare!

Prelucrare după www.qumran2.net

© Parohia Săbăoani