Tema principală a lecturilor ascultate astăzi la liturghie am

putea spune că este mâncarea.

Mâncare cereau israeliții lui Moise în prima lectură, mâncare
ccereau și oamenii de la Isus astăzi în evanghelie.
Sigur nimic rău, mâncare e chiar foarte bună însă trebuie să
știm că nu trăim ca să mâncăm ci mâncăm pentru a trăi.
În momentul în care stomacul este pus pe primul loc în viața
noastră atunci cu siguranță ne-am îndepărtat de la drumul cel
bun.
Cum spuneam mâncarea nu este rea, însă Dumnezeu vrea să
ne îndreptăm atenția și spre hrana care ne dă viața veșnică
și anume Euharistia.
Ce este această mâncare și băutură misterioasă care ni se dă
gratuit şi care ne potoleşte foamea și setea? Răspunsul îl găsim
în evanghelie: „Eu sunt pâinea vieţii: cel care vine la mine nu
va flămânzi şi cine crede în mine nu va înseta niciodată”.
Mai întâi de toate trebuie să recunoaştem că noi, oamenii ne
cheltuim viaţa, timpul, sănătatea pentru lucruri care nu ne
potolesc deloc foamea şi setea inimii de fericire, de pace
interioară.
Oricât am băga în stomac, sufletul nu va fi împlinit niciodată.
Cine şi-a cheltuit viaţa şi energiile numai pentru bani,
plăcerile trupului, ajuns în pragul bătrâneţii şi al morţii simte un
gol imens în inima sa; privind înapoi, se întreabă: cu ce m-am
ales? De ce am trăit?
Care este, aşadar, mâncarea şi băutura adevărată pe care ne-o
oferă Dumnezeu?
 Mai întâi este cuvântul său. Am auzit versetul de la aleluia.
Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese
din gura lui Dumnezeu.
Şi a doua mâncare şi băutură ne este indicată în Evanghelia pe
care am ascultat-o: este Euharistia, Trupul şi Sângele lui
Cristos.
Isus a săvârşit minunea înmulţirii pâinii pentru a pregăti
mulţimile în vederea unei minuni şi mai mari: Euharistia,
pâinea coborâtă din cer care continuă să se înmulţească prin
mâinile preoţilor până la sfârşitul lumii.
Acum să ne facem un mic examen de conştiinţă cu privire la
atitudinea noastră faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de
Euharistie.
Cuvântul lui Dumnezeu l-am auzit citit şi explicat la predică
ani şi ani de zile? I-am dat vreo importanţă? L-am luat în serios?
L-am primit în inima şi în viaţa noastră?
Sau, pur şi simplu, l-am lăsat să ne treacă pe lângă urechi? Nu
cumva inima noastră e ca piatra despre care vorbeşte un
mare poet african? „Într-o zi, scrie poetul, stăteam pe malul
unui râu. Am luat din apă o piatră frumoasă, rotundă şi am
sfărâmat-o. Înăuntru era uscată. Această piatră zăcea de foarte
multă vreme în apă, dar apa nu a intrat în ea”.
Acelaşi lucru se întâmplă cu mulți creștini. De atâția ani
trăiesc în creştinism, dar creştinismul nu a intrat în ei. Vinovat
nu e creştinismul, ci inima creştinilor.
Iar Euharistia! Nu ne comportăm ca şi evreii? Isus a înmulţit
pâinile ca să le dovedească puterea pe care, evreii au mâncat pe
săturate şi-au umplut stomacul.
 Când le vorbeşte în continuare despre Euharistie, despre
pâinea coborâtă din cer pe care le-o promite, evreii nu cred, îi
întorc spatele şi pleacă: de o asemenea pâine cerească n-au
nevoie, nu le trebuie.
Necredinţa evreilor continuă peste veacuri la creştini.
Creştinii nu că nu cred în sfânta Euharistie, dar nu le trebuie,
îi întorc spatele, se mulţumesc, ca şi evreii cu pâinea care le
satură stomacul.
În anul 304 în timpul pesecuției lui Dioclețian, un grup de
creștini au fost prinși că celebrau Sf. Liturghie, și imediat au fost
arestați.
Și au fost întrebați: de ce au făcut aceasta știind că era absolut
interzis. Iar eui au răspuns: „fără duminică nu putem trăi, dacă
nu putem celebra Euharistia, nu putem trăi, viața noastră
creștină ar muri”.
IC, această mărturie ne este adresată tuturor și ne cere și un
răspuns ferm: căutăm să umplem stomacul, căutăm mai mult
prepelițele ca israeliții, sau căutăm trupul și sângele lui Cristos.
Amin.