Ca şi în alte apariţii, Sfânta Fecioară face omenirii un apel la

convertire: „Altminteri, spune ea, asupra omenirii se va abate o

pedeapsă care nu a mai existat în istoria ei”.
Citez din cuvintele adresate maicii Agneza: „Rugaţi-vă în fiecare
zi Rozariul pentru papa, pentru episcopi, pentru preoţi. Diavolul
lucrează până şi în Biserică, aceasta fiind victimă a dezbinărilor
interne.
Si ca să închei tot cu un gând legat de sărbătoarea de astăzi:
Fiecare dintre noi a învățat, atunci când era copil, această
rugăciune: „Înger, îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
totdeauna fii cu mine și mă învaţă să fac bine. Eu sunt mic, tu fă-mă
mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare. În tot locul mă-nsoţeşte și de rele
mă păzeşte. Amin!”
Oare numai în copilărie am avut nevoie de îngerii păzitori? Îngerii
păzitori nu sunt legende, mituri sau povești de adormit copii.
Îngerii păzitori au misiunea de a ocroti omul și de a prezenta
rugăciunile acestuia înaintea lui Dumnezeu. Cât trăim pe acest
pământ nu suntem singuri, ci avem parte de ocrotirea, protecția și
intervenția îngerilor păzitori. Amin.
 Iubiți credincioși, noi cerem mereu ca Dumnezeu să ne ajute, să ne
protejeze și bine facem.
Astăzi putem spune că celebrăm niște ființe care au mare grijă de
siguranța noastră și aceștia sunt îngerii păzitori. Ei sunt trimiși de
Dumnezeu pentru a ne apăra mereu de primejdiile care ne pândesc
sufletul și trupul.
În sărbătoarea „Sfinții Îngeri Păzitori”, Biserica ne propune spre
meditare fragmentul evanghelic în care discipolii îl întreabă pe Isus:
„Oare cine este mai mare în împărăţia cerurilor?”, iar Mântuitorul le
răspunde prin prezentarea unui copil.
Isus, arătându-le discipolilor săi acel copil, vrea să îi învețe o lecție
de umilință. Întrebarea despre măreția din împărăția cerurilor este o
întrebare pur omenească.
Ierarhiile, funcțiile și onorurile au valoare aici pe pământ. Însă
valoarea acestora, de cele mai multe ori, întunecă inimile și
conștiințele celor care le au.
De aceea Isus le amintește ucenicilor și nouă, prin intermediul lor,
că suntem Fiii preaiubiți ai Tatălui.
Copilul ne învață să ne aplecăm de la înălțimea aroganței noastre,
să ne întoarcem de pe acele drumuri strâmbe pe care au pornit pașii
noștri, să mai uităm de tristețe și de probleme, să ne amintim de
inocență și gingășie, să ne atașăm de lucrurile simple, să fim simpli
în cuvinte și fapte adică să fim fără prefăcătorie și naturali. Avem
multe de învățat de la un copil!
 Fiind luna octombrie, luna închinată sfântului rozariu părintele
ne-a propus să medităm împreună la puterea sfântului rozariu, având
la bază o broșură care chiar așa se numește: Puterea rozariului, în
care se vorbește despre lacrimile Sfintei Fecioare Maria.
Ce produce cele mai mari suferinţe inimii de mamă a Sfintei
Fecioare Maria? Cine o face să verse cele mai multe lacrimi?
Omenirea împietrită în păcate? Lepădarea de credinţă?
Imoralitatea care s-a revărsat asupra lumii? Ateismul, persecuţia
sistematică a credinţei sub diferite forme la scară mondială,
nedreptățile, crimele, războaiele care devastează pământul?
Catastrofele care se prevăd ca urmare a necredinţei şi a imoralităţii
generalizate? Nu acestea deţin primul loc.
Citind mesajele Sfintei Fecioare, deoarece aceste lacrimi sunt
însoţite de mesaje, aflăm cu stupoare că cei care provoacă mai presus
de toate suferinţele inimii sale şi o fac să plângă sunt cei chemaţi să
fie lumina lumii şi sarea pământului: căci atunci când cei chemaţi să
fie lumină nu sunt lumină, lumea se scufundă în întuneric; atunci
când cei chemaţi să fie sarea pământului sunt fară gust, mediocri,
vicioşi, scandaloşi, imorali, nu mai are cine să conserve moralitatea:
lumea intră în putrefacţie.
Se pare, însă, că Sfânta Fecioară a epuizat toate mijloacele pentru
a-i întoarce pe oameni pe calea cea bună: totul a fost în zadar. Acum
recurge la ultima armă de care dispune o mamă: lacrimile.
 Acest lucru a devenit o realitate vizibilă în lume în ultima vreme.
Se înregistrează în ultimele decenii un fenomen neobişnuit: o
mulţime de statui şi icoane ale Maicii Domnului care plâng.
Fenomenul a început prin anii ’50, când la Siracusa, în Sicilia, o
statuetă de ghips din casa unui muncitor a vărsat lacrimi timp de trei
zile şi jumătate.
Voi aminti un caz mai recent petrecut în Japonia. într-o mănăstire
de surori, dintr-o mică localitate mintoasă de lângă oraşul Akita, o
veche statuie de lemn a Maicii Domnului a plâns de peste o sută de
ori între 4 ianuarie 1975 şi 15 septembrie (Sărbătoarea Sfintei
Fecioare îndurerate) a anului 1981.
A asistat de mai multe ori episcopul locului, au fost prezente mii
de persoane. Milioane de japonezi au putut să vadă acest fenomen
transmis de televiziune. Lacrimile au fost analizate în laboratoarele
Universităţii din Akita şi s-a constatat că sunt lacrimi autentice
omeneşti.
Sfânta Fecioară a descoperit motivele acestor lacrimi unei
călugăriţe din această mănăstire, sora Agneza, o călugăriţă ajunsă
complet surdă, declarată de medici incurabilă, pentru care motiv a
fost nevoită să abandoneze munca sa de catehetă şi să solicite
ajutorul pe care guvernul japonez îl acordă persoanelor cu handicap.
Sfânta Fecioară a vindecat-o complet.