Semnificatia comportamentului religios in

viata omului modern

 Definiți comportamentul religios și inserați exemple practice din viața voastră,

Definirea comportamentului religios este o definire complexa, de aceea pentru a acoperii

in intregime toate aspectele comportamentului religios o sa aduc trei definitii care sa ofere o
imagine cat mai clara a acestui comportament, aceste sunt definitiile credintei, religiei si omului
religios care impreuna dau nastere comportamentul religios.

Credinta este puterea si calea prin care primim ca adevar, neindoilnic tot ce a descopeit
Dumnezeu si invata Sfanta Scriptura, pentru mantuirea noastra. Prin credinta cunoastem ceea ce
nu putem vedea si adeveri ceea ce nadajduim de la Dumnezeu, “credinta este adeverirea celor
nadajduite si dovedirea lucrurilor celor nevazute” Evrei 11, 1. Cuprinsul credintei, adica
invatatura Bisericii, este cuprinsul Descoperirii dumnezeiesti.

Religia reprezinta unul dintre aspectele cele mai importante care au preocupat omenirea.
Nu a existat niciodata o societate fara religie. Religia este comuniunea filiala de iubire sfanta
dintre Dumnezeu și om, traita înlauntrul inimii și manifestata în afara prin credința, cult, virtuti si
fapte bune. O înțelegere completa a naturii psihicului uman nu poate fi realizata ignorand
aspectul religios pentru ca la fel cum psihologia s-a nascut şi vine odată cu omul, tot așa și
religia, de aceea totul în religie este psihologie, dar nu toată religia este psihologie, deoarece,
religia, nu coincide cu fata sa psihologica.

Omul religios se raporteaza mereu la Fiinta, revelatia primordial pastrata de el

asigurandu-I participarea la aceasta. Omul religios vede natura ca fiind incarcata cu valoare
religioasa. Echivaland cu Fiinţa, sacrul descoperit în Univers ii prezinta omului insasi Fiinta.
„Omul religios descopera sacrul ca pe o realitate absoluta care transcende lumea, dar care se
manifesta in lume. Omul religios este omul societătilor traditionale. Faptele religioase din
diferite culturi aparţin comportamentului omului religios. Sacrul are o valoare universala. Sacrul
este mai presus de toate noţiunile pe care le putem formula cu referire la el. Are o calitate unica
şi absoluta: aceea de real, fiind echivalent al realitatii. El poate fi definit şi ca „sentimentul
religios”, reprezentand centrul oricarui demers hermeneutic în definiţia omului religios. Omul
religios este, pentru Eliade, omul sacru.
 Cunoscand acestea putem intelege mai bine conceptul de comportament religios.
Comportamentul religios al unui crestin consider eu ca este un lucru foarte complex care nu se
rezuma doar la cateva moduri de comportamente care sa fie separate, ci sunt o intreaga serie de
comportamente care se intrepatrund si comunica intre ele. Ele sunt printre altele participarea la
sfintele slujbe, rugaciunea particulara, postul etc. Pe unele dintre aceste incerc si eu sa le practic
in viata mea personala.

-Definiți comportamentul religios în raport cu Dumnezeu, în raport cu voi și semenii

voștri, cu societatea și Biserica(ritualul)

Pentru inceput o sa insiruiesc toate aceste practicile care consider eu ca insumeaza

comportamentul religios. Astfel avem participarea la slujbele bisericesti pe planul vietii
religioase publice. Mai apoi avem practicile care sunt legate in principal de viata personala si de
treptele urmate de fiecare credincios spre desavarsire. Avem astfel, viata duhovniceasca,
rugaciunea personal, pocainta, iertarea, frica de Dumnezeu, postul etc.

Sfanta Liturghie este cea mai insemnata slujba obsteasca a Bisericii pentru ca in ea se
aduc necontenit sfanta si mantuitoarea jertfa a Domnului nostru Iisus Hristos, de care se
impartasesc credinciosii in Dumnezeiasca Euharistie. În Biserica Ortodoxa, rugaciunea liturgica
este participarea Bisericii la rugaciunea neincetata a lui Hristos inaintea lui Dumnezeu in
Imparatia Cerurilor: Hristos Se aduce pe Sine, Trupul Sau si Biserica, Mireasa Lui, Tatalui, intru
Duhul Sfant. Aceasta este rugăciunea unica pe care o aduc Domnului toți membrii Bisericii
adunați laolalta, alcatuind totodata Trupul lui Hristos și Mireasa lui Hristos.

Mai apoi avem practicile care sunt legate in principal de viata personala si de treptele
urmate de fiecare credincios spre desavarsire. Avem astfel, viata duhovniceasca, rugaciunea
personal, pocainta, iertarea, frica de Dumnezeu, postul, pe care le-am prezentat intr-un mod
explicativ si informativ, asa cum trebuie ele sa fie intelese si practicate.

 Viata duhovniceasca

Moralitatea este numai un prim pas, un prim pas primitiv de intoarcere la viata
duhovniceasca. Viata in duh inseamna a patrunde in legile vietii dumnezeiesti, care viata nu
cunoaste stricaciunea, nici micsorarea, nici suferinta. De ce sufera omul? Suferinta este un mers
spre moarte, o pierdere a vietii. Deci viata duhovniceasca adevarata nu cunoaste pierdere. Si a
intra, inainte de moartea noastra biologica, in aceste elemente ale vietii vecinice, este viata
duhovniceasca.

 Rugăciunea personală

Rugăciunea personală trebuie făcută în taină. În tradiția spirituală a Bisericii, cuvintele

Mântuitorului Iisus Hristos: intră în cămara ta au fost interpretate atât literal, cât și pentru a
însemna că omul care se roagă trebuie să intre în sine însuși, în propriul suflet, unindu-și mintea
cu inima. Rugăciunea trebuie să fie scurtă, simplă și regulată. Ea poate fi și o atitudine lăuntrică,
o îndreptare a sufletului către Dumnezeu în deplină tăcere. Povățuitorii duhovnicești ne
avertizează în privința rugăciunilor prea lungi și cu prea multe cereri, căci rugăciunea îndreptată
către Dumnezeu cu credință primește răspuns.

 Pocainta

Pocainta nu este numai o parere de pentru niste rautati pe care le-am facut; pocainta este
dinamica spre viata vesnica. Parintele Sofronie spune ca este inceputul autenticei conteplari. Ce
se intampla in pocainta? Constientizarea pacatului. Dar constientizarea nu este numai lucrul
acesta faptic. O data ce constientizezi ca un lucru a fost un pacat, incepi sa vezi intunericul in
care esti. Deci constientizarea pacatului este lumina necreata, este Dumnezeu Insusi care iti
lumineaza constiinta.

 Frica de Dumnezeu

Frica lui Dumnezeu este ceva ce apropie pe om de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este
una din trairile iubirii, cand ti-e frica sa pierzi pe Dumnezeu, caci este asa de pretios, asa de drag,
asa de iubit, asa de dulce sufletului. Harul lui Dumnezeu este asa incat, cand il pierzi, intr-adevar
ai inteles ce insemana moartea. Ca “moartea” nu inseamna in primul rand despartirea sufletului
de trup, ci despartirea duhului omului de catre Duhul cel Sfant, de harul lui Dumnezeu. Asa este
moartea si de asta suferim noi toti. Si atuncea, cunoscand harul, noi avem mai multa experienta
decat Adam, tocmai fiindca cunoastem raul. Adam a cunoscut numai binele si cum zicem noi “i
s-a urat cu binele”, dar nu in sensul ca “i se urase” ci in acela ca nu la pretuit destul, nu a stiut
cum sa-l pretuiasca.
  Iertarea

Iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integranta a iubirii. Iertarea este data
inainte sa o cerem, “Dumnezeu este dragostea”,”Dumnezeu este iertarea”. Iertarea este deja data,
noi trebuie sa ne-o insusim, trebuie sa ne ridicam la vrednicia acestei iertari, si atuncea vom
vedea cum iertarea face parte integranta din Iubire. Asa trebuie sa devenim si noi. In sensul
acesta iertarea se poate intelege ca vocatie a omului, adica sa invatam sa devenim precum este
Dumnezeul nostru, sa invatam sa impartasim aproapelui nostru ceea ce si noi dorim sa primim de
la Dumnezeu, si de la aproapele.

 Postul

Postul, ca orice infranare de la cele ale lumii acesteia, de la cele ale vietii biologice, este
parte dintr-o nevointa omeneasca prin care micsoram putin partasia noastra cu materia, cu
biologia. E o taina in om, unde, imputinandu-se puterea acestei biologii grosolane, se poate da si
mai mult liber-frau duhului sa-si exprime ale sale. Postul ca orice infranare, tine de dragoste.
Dragostea cere o nevointa. Si dragostea celor ale lumii acesteia cere nevointa. Postul si iertarea
sunt destin si vocatie a omului in Ortodoxie. Postul este o nevointa, un mijloc ca toate
nevointele; iertarea este acea manifestare a iubirii, iar vocatia omului este dragostea, care si este
destinul omului, in masura si in sensul in care, cum zice Apostolul, “Dumnezeu este dragoste”.
Si-aceasta dragoste este legea vietii si legea veciniciei.

In urma celor enumerate mai sus putem rezuma faptul ca rolul comportamentului religios
in raport cu Dumnezeu este acela de al readuce pe om din nou in legatura cu Acesta, asta
insemnand in acelasi timp si dobandirea mantuirii. Iar in cea ce priveste rolul comportamentului
religios in raport cu semenii este de a crea comuniune intre oamenii in sanul Bisericii spre
formarea unui singur trup care sa actionize inspre indeplinirea lucrurilor bineplacute lui
Dumnezeu, spre traiul in armonie, stapanirea si protejarea creatia si cel mai important catre
lucrarea pentru mantuirea lor si a creatiei.
 Identificați rolul comportamentului religios și observați când devine acesta stil de
viață,

Pot sa afirm faptul ca rolul acestor comportamente nu este unul singular ci multiplu,
incepand cu sfintele slujbe care au rolul de al aduce pe om in comuniune cu Dumnezeu si cu
comunitatea formand un singur trup. Practicile personale ale credintei au rolul de al face pe om
sa priveasca viata in profunzimea ei, sa invete sa comunice cu Dumnezeu, sa constientizeze
starea sa si intunericul in care se afla, sa pretuiasca prezenta Sfantului Duh, sa cunoasca iertarea
ca fiind parte a iubirii si sa invete nevointa. Pe scurt rolul comportamentului religios este de al
calauzi pe om spre desavarsire. Acesta devine stil de viata in momentul in care omul este deplin
constient de fiecare dintre aceste comportamente, le intelege si le pune in practica zi de zi.
Bibliografie

 Religia – împrietenirea cu Dumnezeu | Doxologia

 Microsoft Word - art16Boldisor.doc (philarchive.org) - RAPORTUL DINTRE HOMO RELIGIOSUS ŞI
OMUL CREŞTIN ÎN GÂNDIREA LUI MIRCEA ELIADE Adrian Boldişor
 Gabriela_Ligia_Popescu.pdf (ciret-transdisciplinarity.org) -Comportamentul religios – de la
psihologie la o perspectivă transdisciplinară-Gabriela Ligia Popescu
 Cultura duhului- Ieromonah Rafail Noica