Staicu Andreea Mirabela

ECCF – anul I, Semetrul I

Parafiliile – PEDOFILIA

Parafiliile sunt abordate de DSM-5 ca interese ca interese sexuale intense si persistente in

afara sferei preludiului si a stimularii genitale cu adulti fenotipici normali intr-un act consimtit.
Definitia parafiliei fiind destul de larga si cuprinzatoare, exista chiar sute de parafilii si tulburari
parafilice identificate caracterizate de ambiguitati si controverse, dar DSM-5 identifica in mod
specific doar opt: voyeurism, expoziționalism, froteurism, masochism sexual, sadism sexual,
pedofilie, fetișism și tulburări transvestice (APA, 2013).
Termenul de pedofilie a fost utilizat pentru prima oara in anul 1896 de psihiatrul Richard
von Krafft-Ebing in lucrarea sa cu titlul ,,Psychopatia sexualis’’. De atunci si pana acum,
literatura de specialitate a mentinut interesul continuu fata de abordarea acestui subiect,
relevandu-se si infirmandu-se in acealasi timp un numar considerabil de teorii.
Pedofilia a devenit un subiect de interes crescut, conștientizare și îngrijorare atât pentru
comunitatea medicală, cât și pentru publicul larg. Creșterea expunerii în mass-media, noile legi
privind dezvăluirea infractorilor sexuali, site-urile Web care enumeră numele și adresele
infractorilor sexuali condamnați, politicienii luând o poziție semnificativa asupra infractorilor
sexuali și investigațiile sporite privind actele sexuale cu copiii au sporit gradul de conștientizare
a opiniei publice cu privire la pedofilie. Datorită acestei conștientizări crescute, este important ca
medicii să înțeleagă pedofilia, rata de apariție și caracteristicile pedofililor și ale copiilor abuzați
sexual.
Pedofilia este o tulburare psihiatrică de interes public ridicat, acești pacienți fiind atrasi
sexual de copii prepubescenți și pot fi caracterizați prin imaturitate emoțională și deficite
atenționale (Fagan et al., 2002), deși nu prezintă nici un interes sexual față de adulți.
Pedofilia este definită ca o atracție sexuală recurentă față de copiii pre-pubescenți. Este o
problemă serioasă și omniprezentă cu implicații clinice, sociale, morale și legale.
In actualitate, pedofilia este un diagnostic ce apare in DSM-5 adresat adultilor ( mentionati ca
persoane cu varsta de 16 si peste 16 ani) care prezinta dorinta sexuala pentru copiii
prepubescenti. Referitor la simtomatologia de diagnosticare a tulburarii pedofilice sau a
pedofiliei, potrivit DSM-5 exista trei criterii cu sase specificatori:
Staicu Andreea Mirabela
ECCF – anul I, Semetrul I

- O persoana care a avut fantezii sexuale, a trezit indemnuri sau comportamente cu un

prepubescent sau un copil;
- Individul a actionat aceste dorinte sexuale ori intampina suferinte semnificative sau
dificultati ca urmare a acestor dorinte;
- Individul are varsta de 16 sau peste 16 ani si este cu cel putin cinci ani mai in varsta decat
copilul sau copiii mentionati in primul criteriu (APA, 2013).
Specificatorii contin: tipul exclusiv de atractie sexuala doar fata de copii, atractie sexuala
non-exclusiva pentru adulti si copii, atractie fata de copii de sex masculin, atractie fata de
copii de sex feminin sau care implica incestul.
Alte mentiuni specificate in DSM-5 fac referire subiecte precum: barbatii cu tulburare
pedofila incep sa simta atractia sexuala fata de copii in periada pubertatii; prevalenta actuala
a tulburarilor de pedofilie nu este cunoscuta (cu o estimare de 3% pana la 5%); factorii de
risc (existenta unei corelatii intre tulburarea de personalitate antisociala si tulburarea
pedofila); comorbiditatea (se indica faptul ca pedofilia poate fi comorbida cu abuzul de
substante, tulburarea bipolara, depresia, tulburarile de anxietate si alte parafilii (APA, 2013).
Deși pedofilia este caracterizata de un interes sexual recurent fata de copii si
prepubescenți,se considera ca nu s-a acordat prea multă atenție stabilității sau fluidității
acestui interes sexual din punct de vedere a durabilitatii lui in timp. Astfel, un studio si-a
stability ca scop investigarea referitoare la posibilitatea de schimbare a modelelor de
tumescență a organului sexual reproducator masculin (ca proxy pentru interes sexual)
măsurate prin testarea pletismografieii acestuia (PPT). În acest studiu retrospectiv, au fost
colectate și analizate rezultatele PPT de la 43 de bărbați diagnosticați cu pedofilie. Toți
participanții au prezentat un model de excitare sexuală pedofilă în momentul primului PPT.
Pentru a testa schimbarea, am comparat rezultatele PPT inițiale cu rezultatele PPT ulterioare
măsurate cu cel puțin 6 luni mai târziu. Rezultatele au aratat ca aproximativ jumătate din
eșantion (n = 21) au prezentat o modificare a rezultatelor PPT. Această schimbare a fost
caracterizată de o scădere semnificativă a excitației sexuale ca răspuns la stimulii pedofili
(copii) și o creștere semnificativă a excitării sexuale ca răspuns la stimulii non-pedofili
(adulți).
Rezultatele studiului indică faptul că interesul pedofil relativ, așa cum este definit prin
creșterea circumferinței penisului ca răspuns la stimulii non-pedofili, măsurat prin PPT, s-a
Staicu Andreea Mirabela
ECCF – anul I, Semetrul I

schimbat în aproximativ 50% dintre bărbații diagnosticați cu pedofilie care au avut, de

asemenea, răspunsuri sexuale pedofilice inițiale PPT. Aceasta reprezintă o provocare
semnificativă pentru ipoteza că interesul sexual față de bărbații cu pedofilie este neschimbat
și ar trebui să se concentreze asupra studiilor viitoare (Muller et al., 2014)
Deși marea majoritate a teoriilor patogenetice actuale susțin o înțelegere neurobiologică a
tulburărilor psihiatrice, corelațiile funcționale ale pedofiliei în creier sunt în mare parte
necunoscute. Bazându-ne pe cercetarea genetică a comportamentului anterior asupra
orientării sexuale și a fenomenologiei umane, precum și asupra intersecției fenotipice a
pedofiliei cu alte tulburări de spectru psihiatric, vom presupune implicarea buclelor de
procesare a striatal-talamo-cortical în formarea exigențelor și comportamentelor pedofile.
Datele dintr-un studiu pilot neuropsihologic actual la patru pedofili încurajează perspectiva
funcțională a creierului. După cum se deduce din modelul de rețea, toți cei patru pacienți au
prezentat deficite pronunțate și circumscrise în domenii cognitive mediate de zone controlate
striatal-talamic ale cortexului frontal. Toți pacienții au fost afectați în special în funcțiile
neuropsihologice asociate cu buclele prefrontale și de prelucrare a motorului (de exemplu,
inhibarea răspunsului, memoria de lucru și flexibilitatea cognitivă), cu un nivel de
performanță localizat până la cinci abateri standard mai mici decât datele normative. Contrar
acestui fapt, performanțele neuropsihologice în domenii cognitive, fără o încărcare frontală
ridicată comparabilă, au fost neobișnuite în toți participanții. În viitor, studierea genei prin
interacțiuni cu mediul, în combinație cu neuroimaginarea funcțională și evaluarea
neuropsihologică, promite să elucideze relația patofiziologică a tulburărilor psihiatrice care
sunt caracterizate de urgențe inadecvate și inhibare comportamentală slabă (Tost et al.,
2004).
Pentru a elucida procesarea neurală a interesului sexual printre pedofili și pentru a
evidenția diferențele în comparație cu interesul sexual nonparafil la adulți. Nouă pacienți
pedofili și 11 subiecți de control non-pedofil au suferit o imagistică prin rezonanță magnetică
funcțională (fMRI) în timp ce vizionează imagini de nud (prepubescenți, pubescenți și adulți)
și conținutul neutru, precum și efectuarea unei sarcini concomitente de timp de reacție
(CRTT). Principalele măsuri de rezultat Semnale dependente de nivelurile de oxigen din
sângele cerebral (BOLD) și de latență de răspuns în CRTT în timpul expunerii la fiecare
categorie de imagini. Rezultate Analiza datelor comportamentale a arătat diferențe de grup în
Staicu Andreea Mirabela
ECCF – anul I, Semetrul I

timpii de reacție cu privire la stimulii prepubescent și adulți, dar nu pubescenți. În timpul

stimulării cu imagini care prezintă preubescente nudice, pedofili au arătat un răspuns crescut
de BOLD în zonele cerebrale cunoscute a fi implicate în procesarea stimulilor sexuali
vizuale. Comparația pacienților pedofili cu grupul de control a descoperit diferențe în
răspunsurile BOLD cu privire la stimulii prepubescenți și adulți, dar nu la cei pubescenți.
Efectele diferențiate au apărut în particular în gyrusul cingulat și în regiunea insulară.
concluzii Răspunsul cerebral al pedofililor la stimularea sexuală vizuală a imaginilor de
prepubescenți nudi este comparabil cu modelele neuronale de procesare sexuală descrise
anterior la bărbații umani non-pedofili evocați de stimuli vizuali care descriu adulți nudi. Cu
toate acestea, diferențele de grup găsite în gyrusul cingulate și în regiunea insulară sugerează
un rol important al acestor zone ale creierului în interesul sexual pedofil. În plus, combinarea
unor metode bazate pe atenție precum CRTT și fMRI poate fi o opțiune viabilă pentru
viitoarele proceduri de diagnosticare privind pedofilia (Poeppl et al., 2011).
Deși pedofilia este de mare interes public, se cunosc puține despre mecanismele
neuronale subiacente.Acest studiu a urmărit să investigheze corelatele neuronale ale
deficitelor de excitare sexuală și emoțională la pedofili. Treisprezece pacienți pedofili și 14
subiecți sănătoși de control au fost testați pentru activitatea neuronală diferențiată în timpul
stimulării vizuale cu imagini emoționale și erotice cu imagistică prin rezonanță magnetică
funcțională.
Regiunile care prezintă activări diferențiale în timpul stării erotice au cuprins
hipotalamusul, griul periaqueductal și cortexul prefrontal dorsolateral, cele din urmă corelând
cu o măsură clinică. Modificările procesării emoționale au vizat cortexul amigdală-hipocamp
și cortexul prefrontal dorsomedial. S-a concluzionat ca regiunile ipoteze relevante pentru
prelucrarea stimulilor erotici la indivizi sănătoși au prezentat activări reduse în timpul
stimulării erotice vizuale la pacienții pedofili. Acest lucru sugerează o recuperare defectuoasă
a structurilor cheie care ar putea contribui la modificarea interesului sexual al acestor pacienți
față de adulți (Walter et al., 2007).
Mai multe studii neuropsihologice au sugerat o asociere între pedofilie, tulburări
neurocognitive și profiluri de personalitate specifice. Cu toate acestea, inconsecvențele
constatărilor nu au fost explicate suficient, deoarece multe studii nu au controlat eventualele
factori de confuzie, cum ar fi vârsta, nivelul de educație sau orientarea de gen. Prin urmare,
Staicu Andreea Mirabela
ECCF – anul I, Semetrul I

ancheta prezentă a examinat performanțele neurocognitive și profilele de personalitate în

pedofilii în dependență de preferințele sexuale sexuale și devierii sexuale, precum și în ceea
ce privește vârsta și nivelul de educație. Rezultate privind diferite teste neurocognitive,
chestionare de personalitate și interviu clinic structurat pentru interviurile diagnosticului și
statistic al tulburărilor mintale (DSM) -IV (SCID). metode O baterie extinsă de testare
neurocognitivă (inclusiv o versiune redusă a Wechsler Adult Intelligence Scale din
Germania, testul de sortare a cardului Wisconsin, testul de deficit de atenție d2 și testul de
blocare a blocului Corsi), precum și două chestionare de personalitate (inventarul de
personalitate Minphasota Multiphasic Personality Inventory [MMPI-2] și Inventarul Sexului
Multifazic [MSI]) au fost utilizate pentru a examina un eșantion consecutiv din 20 de pacienți
pedofili evaluați psihiatric (SCID I și II) (9 excluși exclusiv de femei și 11 de bărbați) și 28
de controale sănătoase (14 heterosexuali, 14 homosexuali).
Rezultate În comparație cu controalele, pedofilii au prezentat tulburări neurocognitive și
specificul personalității în majoritatea testelor și chestionarelor, cum ar fi valori reduse pe
scara inteligenței și performanțe mai slabe în procesarea informațiilor, împreună cu scoruri
ridicate pentru psihopatie și paranoia și semne de obsesie sexuală și sexualitate disfuncție.
Spre deosebire de rapoartele anterioare, unele dintre aceste modificări au fost cel puțin parțial
explicate de alți factori decât pedofilia, cum ar fi nivelul de educație sau vârsta. Concluzie
Aceste modificări pot fi considerate a fi în concordanță cu ipoteza unei perturbații a
neurodezvoltării la începutul vieții. Aceste rezultate sporesc cunostintele noastre despre
deteriorarea asociata pedofiliei in functionarea neurocognitiva si structura personalitatii, in
masura in care acestea permit o descriere mai detaliata a factorilor modulatori si o intelegere
a acestora (Kruger& Schiffer, 2011).
In legatura cu abordarea de tratament a pedofiliei, un studiu sustine ca e revizuiește
tratamentul tipic de prevenire a recidivelor pentru pedofilia, care reprezintă cea mai bună
practică curentă. Se sugerează că aceasta, ca terapie independentă, este suboptimală.
Componentele CBT sunt necesare, dar nu sunt suficiente pentru terapia cuprinzătoare. Este
imperativ ca problemele procesului să aibă prioritate în programele de tratament. Literatura
comună a factorilor explică faptul că relația terapeutică este cel puțin la fel de puternic un
factor care promovează schimbarea ca și sistemul sau tehnicile pe care clinicienii le folosesc.
Diagnosticul în sine nu este necesar pentru tratamentul adecvat al acestor indivizi. Pentru
Staicu Andreea Mirabela
ECCF – anul I, Semetrul I

componentele CBT, sunt necesare anumite informații specifice infracțiunilor, dar acest lucru
este departe de diagnosticul adevărat. ea mai importantă lucrare cu acești pacienți poate fi
aceea de a facilita învățarea afectivă despre ei înșiși și despre relațiile cu cei din jurul lor.
Când acești pacienți vin să creadă că au o eficacitate personală, răspunderea personală este
deseori urmată. Iar când învață să stabilească relații care îndeplinesc nevoile interpersonale
universale, adesea își îmbunătățesc abilitatea de a tolera un anumit disconfort emoțional.
Abuzivitatea față de ceilalți devine apoi un răspuns din ce în ce mai puțin probabil la stres.
Acest tip de schimbare este cel mai bine realizat atunci când primatul relației interpersonale
este reafirmat în mod continuu, într-un mediu terapeutic în care procesul de grup este
examinat în mod obișnuit. Să se bazeze exclusiv pe îmbunătățirea strategiilor de coping și
dezvoltarea competențelor este de a trata simptomele în timp ce ignoră pacientul și sursa
tulburării. În cele din urmă, societatea poate fi mai bine protejată, iar infractorii pot fi mai
bine deserviți de furnizorii de tratament dacă problemele legate de relații sunt primare în
programele de tratament. În concluzie, deși se pare că aceste două domenii, în care
înțelepciunea actuală este pusă la îndoială, sunt disparate, este argumentul nostru că ele sunt
legate în mod fundamental.
Diagnosticul nu este la fel de important ca unii ar dori să creadă, parțial pentru că o abordare
interpersonală a tratamentului este optimă. Această perspectivă mai globală asupra
tratamentului care evidențiază sărăcia în relațiile dintre acest grup permite o abordare
individualizată pe un șablon al tehnicilor terapeutice de bază, fără a fi nevoie de o etichetă de
diagnostic extrem de specific (Studer& Aylwin, 2006).
Există unele dovezi conform cărora maladii copiilor prezintă anomalii neuropsihologice
care ar putea reflecta modificări structurale și / sau funcționale specifice ale creierului, dar
există și inconsecvențe în constatările existente care trebuie clarificate. Cele mai multe dintre
rezultatele diferite pot fi explicate prin faptul că au fost examinate diferite tipuri de molestări
ale copiilor sau nu au fost luate în considerare factori de fapt confuzi, cum ar fi vârsta,
educația / inteligența sau criminalitatea. Scop Prin urmare, studiul prezent a urmărit să
determine dacă molecatorii pedofili și non-pedofili, în comparație cu grupurile de control
relevante, prezintă profiluri diferite ale disfuncției executive atunci când contabilizează
factorii potențial confuzați. metode Au fost evaluate performanțele a 30 de maladii copil (15
pedofilici și 15 nonpedofili) și 33 de controale pentru vârstă și educație (16 delincvenți non-
Staicu Andreea Mirabela
ECCF – anul I, Semetrul I

sexuali și 17 controale sănătoase) privind mai multe funcții neuropsihologice. Principalele

măsuratori s-au efectuat pe diferite teste neurocognitive și interviuri diagnostice
semistructurate.
Rezultatele indică faptul că molesterii pedofili ai copiilor au prezentat deficite de
performanță mai scăzute în ceea ce privește funcționarea cognitivă decât molesterii copiilor
non-pedofili. Comparativ cu controalele sănătoase și infractorii nonsexuali, molestatorii
pedofili ai copilului au prezentat doar disfuncții executive în ceea ce privește inhibarea
răspunsului, în timp ce molestatorii de copii non-pedofili au dezvăluit o disfuncție mai
severă, în special în ceea ce privește sarcinile asociate cu flexibilitatea cognitivă și memoria
verbală. concluzii Aceste rezultate sporesc cunoștințele noastre despre disfuncția executivă
asociată cu criminalitatea și / sau pedofilia, deoarece sugerează diferite profiluri de afectare
între grupuri. În concluzie, datele sugerează că maladiile non-pedofilice ale copiilor au
prezentat deficite cognitive mai severe decât pedepsele moleste copiilor pedofili. Cu toate
acestea, deoarece inhibarea răspunsului este asociată cu funcționarea prefrontală (adică,
orbitofrontală), deficitele observate la ambele grupuri de moleste copil indică disfuncție în
cortexul orbitofrontal. Acest lucru trebuie examinat în continuare cu abordări imagistice
funcționale în eșantioane mai mari și cu o abordare full-factorială care permite o distincție
clară între criminalitate și pedofilie într-o manieră factorială (Schiffer& Volaunfen, 2011).
Problemele sexuale post-rănire sunt rezultatul a trei componente ale persoanei vătămate:
machiaj fiziologic, fundal sociocultural și localizarea neurologică a vătămării [1]. Printre
numeroasele tulburări comune, tulburarea comportamentului hipersexual este una despre care
rareori auzim despre oameni [2]. Hypersexualitatea a fost definită ca experiența subiectivă a
pierderii controlului asupra sexualității. Această tulburare a apărut la animale din cauza
producerii de leziuni cerebrale experimentale, dar rareori au fost găsite la om. O mare parte
din înțelegerea noastră actuală cu privire la această tulburare a venit din studii de leziuni
cerebrale netraumatice [3]. Apariția acestui aspect oferă o înțelegere interesantă a bazei
anatomice a comportamentului sexual uman [4]. De asemenea, ne oferă o verificare
importantă privind baza neurologică a comportamentului neregulat. Acest studiu descrie un
pacient care a dezvoltat un comportament de hipersexualitate față de copii, în urma unei
leziuni cerebrale (Alnemari et al., 2016).
Staicu Andreea Mirabela
ECCF – anul I, Semetrul I

Deși modificarea comportamentului sexual, în termeni de hipersexualitate sau o

schimbare a preferințelor sexuale, nu este o sechele foarte frecventă a leziunilor cerebrale,
studierea schimbării comportamentului sexual poate schimba modul în care comunitatea
noastră medicală se apropie de evaluarea și diagnosticarea tulburărilor sexuale și poate
conduce în cele din urmă la descoperiri în tratamentul acestor tulburări. În plus, deoarece
comportamentul sexual alterat nu este întotdeauna văzut cu deteriorarea suprafețelor frontale
bazale și bazale temporale, acest lucru sugerează că există căi specifice între lobul frontal și
lobul temporal cu nucleele pre-optice ale hipotalamusului și alte structuri limbice. Studiile și
tehnicile de imagistică care ar putea expune potențialul de materii albe între zonele mai sus
menționate pot prezenta dovezi mai puternice despre implicarea lor în medierea răspunsului
sexual normal al omului (Alnemari et al., 2016)
Staicu Andreea Mirabela
ECCF – anul I, Semetrul I

Bibliografie

American Psychiatric Association. (2015). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders,
(DSM-5).
Alnemari, A. M., Mansour, T. R., Buehler, M., & Gaudin, D. (2016). Neural basis of pedophilia:
Altered sexual preference following traumatic brain injury. International journal of surgery case
reports, 25, 221.
Cohen, L. J., Gans, S. W., McGeoch, P. G., Poznansky, O., Itskovich, Y., Murphy, S., ... &
Galynker, I. I. (2002). Impulsive personality traits in male pedophiles versus healthy controls: is
pedophilia an impulsive-aggressive disorder?. Comprehensive Psychiatry, 43(2), 127-134.
Fagan, P. J., Wise, T. N., Schmidt Jr, C. W., & Berlin, F. S. (2002). Pedophilia. Jama, 288(19),
2458-2465.
Kruger, T. H., & Schiffer, B. (2011). Neurocognitive and personality factors in homo‐and
heterosexual pedophiles and controls. The journal of sexual medicine, 8(6), 1650-1659.
Müller, K., Curry, S., Ranger, R., Briken, P., Bradford, J., & Fedoroff, J. P. (2014). Changes in
sexual arousal as measured by penile plethysmography in men with pedophilic sexual interest. The
journal of sexual medicine, 11(5), 1221-1229.
Poeppl, T. B., Nitschke, J., Dombert, B., Santtila, P., Greenlee, M. W., Osterheider, M., & Mokros,
A. (2011). Functional cortical and subcortical abnormalities in pedophilia: a combined study using a
choice reaction time task and fMRI. The journal of sexual medicine, 8(6), 1660-1674.
Schiffer, B., & Vonlaufen, C. (2011). Executive dysfunctions in pedophilic and nonpedophilic child
molesters. The journal of sexual medicine, 8(7), 1975-1984.
Studer, L. H., & Aylwin, A. S. (2006). Pedophilia: The problem with diagnosis and limitations of
CBT in treatment. Medical hypotheses, 67(4), 774-781.
Tost, H., Vollmert, C., Brassen, S., Schmitt, A., Dressing, H., & Braus, D. F. (2004). Pedophilia:
neuropsychological evidence encouraging a brain network perspective. Medical Hypotheses, 63(3),
528-531.
Walter, M., Witzel, J., Wiebking, C., Gubka, U., Rotte, M., Schiltz, K., ... & Northoff, G. (2007).
Pedophilia is linked to reduced activation in hypothalamus and lateral prefrontal cortex during visual
erotic stimulation. Biological psychiatry, 62(6), 698-701.