Scoala Postliceala Sanitara V.

Henderson, Sibiu
Prof. Bădănac Gabriela

Aparatul excretor

1. Structura aparatului excretor

Aparatul excretor este alcătuit din rinichi, cu rol in producerea urinei şi căile de
evacuare a urinei, respectiv: calice (mari si mici), bazinet sau pelvis renal, uretere,
vezica urinară şi uretra.

a. Rinichii, au formă de bob de fasole şi sunt situaţi in regiunea posterioară a

abdomenului, de o parte si de alta a coloanei vertebrale dorsolombare (T11 - L3).
Spatiile in care sunt adăpostiti rinichii se numesc loje renale. Rinichii sunt inveliti
de capsula renală, fibroasă.

Rinichiul prezintă:
- două fete : anterioră si posterioară
- două extremitati : superioară si inferioară
- două margini : o margine externă convexă si o margine internă concavă

Pe partea concavă se află hilul renal, alcătuit din artera şi vena renală, vasele
limfatice, nervii, joncţiunea uretero-bazinetală.

Rinichiul drept este situat ceva mai jos decât cel stâng.

Situarea lombo-abdominală a rinichiului explică de ce durerile renale pot fi

resimţite lombar, abdominal sau pelvian si de ce tumorile renale se evidenţiază ca o
masă abdominală.

De la exterior spre interior, in structura rinichiului se poate observa:

1
- capsula fibroasă
- parenchimul renal, alcătuit la periferie dintr-o zonă numită corticală iar in profunzime
o zonă numită medulară.

- Medulara rinichiului este alcătuită din mai multe fragmente de formă

triunghiulară - piramidele renale Malpighi avand o bază si un varf -papilă renală.
Exista 7-14 piramide pentru fiecare rinichi.
Papila renală se continuă cu un calice mic, in care se deschid 10-20 de orificii
papilare.
- Corticala rinichiului se intinde de la baza piramidelor spre capsulă si este de
culoare brună-gălbuie sau cenusie cu aspect granulat, dat de prezenta glomerulilor
renali.

Rinichiul este divizat in lobi renali, lobuli si tubi uriniferi.

Nefronul este unitatea anatomică şi fiziologică a rinichiului. Numărul nefronilor

din cei doi rinichi se evaluează la 2 milioane.

Nefronul are două portiuni: corpusculul renal Malpighi si tubul renal.

a) Corpusculul renal Malpighi este segmentul initial al nefronului; este situat in zona
corticală și este alcătuit din glomerulul renal si capsula glomerulului.

Glomerulul renal este alcătuit dintr-un ghem capilare arteriale interpus intre două
arteriole – cea aferentă (provine din artera renală si se imparte in 3-6 ramuri ) si
arteriola eferenta.

La pătrunderea arteriolei aferente in glomerul se găseste aparatul juxtaglomerular,

format din celule epiteliale care au rolul de a regla fluxul sanguin in glomerul.

Glomerulul este dispus intr-o capsulă, numită capsula Bowman de forma unei
cupe, care înconjură glomerulul şi este alcătuita din două foiţe.

2
b) Tubul renal incepe de la nivelul corpusculului renal, după care pătrunde in zona
medulară, unde formează ansa Henle cu două brate - ascendent si descendent. Se
reintoarce apoi la corpusculul renal corespunzător si se deschide intr-un tub colector.

Regiunile tubilor renali situati in corticală se numesc tubi renali contorti, iar cele
situate in medulară tubi renali drepti.

Pentru că există particularitati morfologice si functionale, tubii renali au trei

portiuni:
- segment proximal
- segment intermediar
- segment distal

Tubii colectori nu apartin nefronilor, se găsesc in majoritate in zona medulară,

avand functie de colectare si excretie a urinei.

3
b. Căile urinare

Din tubi contorţi distali, prin tubii colectori (care se deschid în papilele renale),
urina formată trece in calicele mici apoi in calicele mari, în pelvisul renal, ureter si
ajunge in vezica urinară.

1) Calicele mici sunt tuburi musculo-membranoase, inserate cu un capăt in papilele

renale, iar cealaltă extremitate se uneste cu alte calice mici rezultand calicele mari.

2) Calicele mari sunt două sau trei palnii musculo-membranoase ce rezultă din
unirea calicelor mici. Se unesc intre ele formand pelvisul renal.

3) Pelvisul renal sau bazinetul este o structură musculo-membranoasă dilatată, in

formă de palnie turtită; capacitatea 5-7 ml. Prezinta două portiuni: - intra-renală si
extra-renală.

4) Ureterul este un conduct urinar lung ce ține de la pelvisul renal până la vezica
urinară; străbate cavitatea abdominală si cea pelviană; este situat extraperitoneal.
Are o lungime 25-30 cm, două portiuni - abdominală si pelviană si trei curburi (flexuri)

Traiectul abdomino-pelvian al ureterelor explică posibilitatea compresiunii

acestora de către fibroame, chisturi ovariene sau cancere recto-sigmoidiene.

5) Vezica urinară
Este un organ pelvin situat extraperitoneal, un rezervor musculo-membranos in
care urina se acumulează temporar in intervalul dintre mictiuni, si apoi este expulzată
prin uretră la exterior. Capacitatea fiziologică maximă a vezicii urinare este de 300-
350 ml.

6) Uretra este canalul prin care urina este expulzată din vezica urinară, care are
traiect si raporturi diferite la bărbat si femeie.

- Uretra masculină incepe de la orificiul uretral al vezicii urinare; este situată in

partea inferioară a bazinului, are traiectul lung şi traversează prostata, de unde
posibilitatea compresiunii uretrale de către un adenom de prostată, cu răsunet
asupra întregului arbore urinar.

4
 - Uretra feminină are un traiect foarte scurt (o lungime de 4 cm si diametru de 7-8
mm). Străbate diafragma urogenitală si are două orificii : intern situat inapoia simfizei
pubiene si extern, numit meat urinar.

2. Vascularizatia si inervatia rinichiului

Vascularizatia arterială

Arterele renale provin din aorta abdominală. Primele ramuri ale arterei renale sunt
anterioară si posterioară, din care apoi se desprind numerose ramuri, in vecinătatea
hilului rezultand: artere lobare; ele se continua cu arterele segmentare.
Din arterele segmentare se desprind arterele interlobare care la baza piramidelor
se inflectează rezultand arterele arcuate continuate cu arterele interlobulare din care
se desprind vasele aferente din care se va forma glomerulul renal. Apoi, la nivelul
corpusculului renal, arterele arcuate se adună si formează arterele eferente. Arterele
eferente după ce părăsesc corpusculul renal, merg spre tubii contorti, si apoi dau
nastere unei bogate retele arteriale, care infăsoară tubii uriniferi.

Vascularizatia venoasă

Venele formează un arc venos - venele arcuate la nivelul parenchimului renal,

continuate cu venele interlobulare care se deschid in venele interlobare care ajunse
in sinusul renal se unesc si formează venele renale care se varsă in vena cavă
inferioară.

3. Fiziologia aparatului excretor

Rinichiul este un organ de importanţa vitală şi are numeroase funcţii, dintre care
funcţia principală constă în formarea urinei. Prin aceasta se asigură epurarea
organismului de substanţe toxice.

Formarea urinei se datorează unui mecanism complex de filtrare la nivelul

glomerulilor şi de reabsorbţie şi secreţie la nivelul tubilor

5
 Prin filtrarea glomerulară se formează urina primară care are compoziţia plasmei
dar fară proteine, lipide şi elemente figurate. Conţine: apă, glucoza, uree, acid uric şi
toţi electroliţii sângelui.

In faza următoare, la nivelul tubilor care reabsorb cea mai mare parte a filtratului
glomeruiar, se formează urina definitivă. Totuşi la acest nivel se face o selectare:
tubii reabsorb total sau în mare cantitate substanţele utile şi în cantitate mică, pe cele
toxice.

Substanţele utile sunt substanţe „cu prag”, care sunt eliminate prin urină numai
când concentraţia lor sanguină a depăşit limitele fiziologice (apă, glucoza, NaCl,
bicarbonaţi).

Substanţele toxice sunt substanţe „fara prag”, eliminarea lor urinară facându-se
imediat ce apar în sânge.

Apa este reabsorbitâ în proporţie de 99%, glucoza în întregime (condiţia este ca

în sânge să existe mai puţin de 1,60 g glucoza %). sărurile şi în particular clorura de
sodiu, în proporţie variabilă (98-99%).

Substanţele toxice nu sunt reabsorbite decât în proporţie mai mică (33% uree,
75% acid uric).

Rinichiul are şi propietăţi secretorii, putând elimina şi chiar secreta unele

substanţe, ca amoniacul, cu rol foarte important în echilibrul acido-bazic.

Deci, procesul de formare a urinii cuprinde:

- o fază glomerularâ, în care prin filtrare se formează urina iniţială şi

- o fază tubulară, in care prin reabsorbţie şi secreţie se formează urina finală.

Caracterul de urină definitivă/finală este dobândit in tubii distali prin procesul de

concentrare, sub influenţa hormonului retrohipofizar (ADH).

Urina formată permanent – diureza (1,5-2,5 ml/min) – se depozitează în vezica

urinară, de unde când se acumulează o anumită cantitate (250-300 ml), se
declanşează reflex micţiunea – deschiderea sfincterului vezical şi golirea vezicii.

Micţiunea - este un act conştient, deschiderea şi închiderea sfincterului vezical

putând fi comandate voluntar.

Rinichii îndeplinesc în organism patru funcţii de bază:

1. funcţia de epurare sanguină;

2. funcţia de menţinere a echilibrului osmotic;

Rinichii mentin constantă presiunea osmotică a plasmei, eliminând sau reţinând

după caz, apa şi diferiţi electroliţi.

6
 3. funcţia de menţinere a echilibrului acido-bazic.

Rinichiul are şi rol important în menţinerea echilibrului acido-bazic, prin

eliminarea de acizi şi cruţarea bazelor, menţinând pH-ul la cca. 7,35.

Alterarea acestor funcţii conduce la apariţia sindromului de insuficienţă renală,

urmată uneori de instalarea comei uremice.

4. Rinichii joacă un rol extrem de important în reglarea pe termen lung a tensiunii

arteriale. Tensiunea arterială este definită ca presiunea pe care sângele o exercită
asupra pereţilor principalelor artere si este un indicator al eficientei circulaţiei
sanguine a unei persoane.

Rolul rinichilor este de a detecta orice modificare a volumului de sânge sau a

presiunii printr-un sistem de feedback şi de a reactiona in consecinta.
■ Atunci când volumul saguin creşte, rinichii elimină mai multa apa din sânge,
reducând volumul sanguin şi restabilind tensiunea arterială normală.
■ Atunci când volumul sangelui scade, din cauza deshidratarii de exemplu, rinichii
absorb mai puţină apă, restabilind astfel tensiunea arterială.