Rinichii

În alcătuirea aparatului urinar intră: 

- organe esentiale, reprezentate de rinichi  
- căi urinare, care sunt intrarenale (portiuni ale nefronului) si extrarenale (calice, bazinet,
uretere, vezica urinara, uretra).
Rinichiul localizare
La om rinichiul este așezat retroperitoneal de o parte și alta a coloanei vertebrale, sub
diafragmă, apărat de un strat de grăsime (adipos). Forma lor este asemănătoare bobului de fasole,
având lungimea de 10 - 12 cm, o lățime de 5 - 6 cm, grosimea de 3 - 5 cm și o greutate de 120 -
200 grame. Ambii rinichi sunt înveliți într-o capsulă (Capsula fibrosa), și împreună cu glandele
suprarenale sunt învelite într-un țesut gras (Capsula adiposa). Această capsulă adipoasă care
căptușește rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind susținuți de o fascie în
formă de sac deschis spre abdomen, rinichii și suprarenalele fiind în contact cu organele din
abdomen.
Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul, și colonul descendent,
pe când rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent și duodenul.
Din cauza spațiului redus pe partea dreaptă rinichiul drept este mai coborât decât cel stâng.
Fiecare rinichi este irigat separat cu sânge de arterele renale ce provin din aorta descendentă
(abdominală), iar venele renale (Vena renalis) transportă sângele de la rinichi la vena cavă
inferioară.
Urina este eliminată prin două uretere în vezica urinară și apoi prin uretra în exterior.
Structura rinichiului

1. Piramidă renală Malpighi • 2. Arteră interlobulară • 3. Arteră renală • 4. Venă renală 5. Hil

renal • 6. Pelvis renal (bazinet) • 7. Ureter • 8. Minor calyx • 9. Capsulă renală • 10. Capsulă
renală inferioară • 11. Capsulă renală superioară • 12. Vena interlobulară • 13. Nefron •
14. Caliciu renal mic • 15. Caliciu renal mare • 16. Papilă renală 17. Coloană renală Bertin

1
 Parenchimul renal se subâmparte în:
a) zona corticală
 Corticala rinichiului (Cortex renalis), zona externă, zona marginală;
 de culoare roșie brună;
 conține glomerulii nefronilor;
 reprezintă stratul de filtrare al rinichilor.
b) zona medulară:
 zona internă, de palida;
 formată din aproximativ 10 formațiuni piramidale Malpighi;
 este stratul tubilor uriniferi și ai ansei Hanle;
 prezintă un țesut în interior măduva rinichiului (Medulla renalis) prevăzut cu hilul renal,
locul unde pătrund în rinichi ureterele și vasele de sânge; Măduva renală este structurată în
10 - 12 piramide cu baza spre cortex și vârful spre hilul renal numite piramidele lui
Malpighi; Vârfurile acestor piramide se numesc papile care se deschid în calicele renale care
apoi unindu-se formează bazinetul care se continuă cu ureterul.

Structura microscopică a rinichiului

Schema structurii microscopice a rinichiului.

Structura fină renală constă dintr-un sistem tubular foarte bine diferențiat, și o alimentare
specifică cu sânge a organului. Sistemul tubular ne arată că deja în stadiul embrionar, apare o
diferențiere a două elemente: Nefronul și așa numitul tubul colector principal, cele două
elemente alcătuiesc unitatea de bază funcțională a rinichiului, de aceea frecvent prin termenul
de nefron se subînțelege și sistemul tubular.

2
 Corpusculul Malpighi
 este alcătuit din glomerulul renal și capsula Bowmann;
 are o dimensiune de aproximativ 200 μm;
 este localizat în corticala;
 glomerulul renal este alcătuit din 50 de anse capilare ce se înfășoară în jurul unor tije
intercapilare ce formează țesutul mesangial;
 capilarele pătrund în o porțiune dilatată și înfundată a tubului urinar numită capsula
Bowmann;
 sângele capilarelor glomerulare provine dintr-o arteriolă aferenta și părăsește glomerulul prin
arteriola eferenta având un diametru de 1/2 din arteriola aferenta;
 presiunea sângelui din glomerul produce filtrarea plasmei în capsula Bowmann, și de aici
ajunge în tubul proximal.
Tubul urinifer
Este alcătuit din 3 segmente:
 tubul proximal (T.P.)
 ansa Hanle (A.H.)
 tubul contort distal (T.C.D)
Conține capsula Bowmann Are o lungime de aproximativ 46-65 mm
Tubul proximal
 are o lungime de aproximativ 14 - 24 mm și un diametru de aproximativ 55μm
 este format din un singur strat de celule, așezate pe o membrana bazala preluata din zona
capsulei Bowmann (celule cilindrice),la polul apical marginea în perie este data de
numeroase microvilozități cu numeroase sisteme de contratransport. La polul bazal,
membrana suferă numeroase invaginari, ce delimiteaza in sectorul subnuclear compartimente
ce contin multe mitocondrii
 intervine in reabsorbtia activa a H2O,NaCl,glucoză,vitamine
Ansa Henle
Nefronii cu corpusculi renali situați în cele 2/3 extreme ale corticalei poseda ansa Henle scurte
(14 mm) iar cei care au corpusculi renali localizați juxtamedular au ansa Henle
lungi(~26mm ,15-20 %). Prezintă ram descendent- este subțire, alcătuit din celule epiteliale
turtite foarte permeabile la apă și ram ascendant în care prezintă 2 porțiuni: -subțire –groasă.
Ramul ascendent subțire este alcătuit din celule turtite ce devin cilindrice la limita de separare
dintre medulara externă și cea internă. Această zonă este impermeabilă pentru ioni . Ramul
ascendent gros este situat în apropierea arteriolei aferente formând zona denumita MACULA
DENSA. Este alcătuit din celule dense înalte, prezintă membrana bazală incompletă și
mitocondrii rare. Zona este impermeabilă pentru apă și are rol osmo/chemoreceptor la fluctuațiile
Na(+) ,Cl(+) în urina.
Tubul contort distal
Are o portiune dreapta si o ramură convolută. Tubul contort distal e localizat în corticală, este
alcătuit din epiteliu simplu cuboidal și membrana bazală. Acest tub are următoarele funcții:
- reabsoarbe apa (sub actiunea vasopresinei)
- reabsoarbe sodiul (sub actiune aldosteronului)

3
- reabsoarbe ioni de calciu (sub actiunea hormonului paratiroidian)

Căile urinare
Căile urinare sunt reprezentate de calice, bazinet, uretere, vezica urinară și uretra. Cu
exceptia uretrei, au peretele constituit din trei tunici: mucoasa, musculoasa,
adventice sau seroasa.
Calicele și bazinetul (pelvis renalis) prezinta o mucoasa cu un epiteliu de tranzitie (epithelium
transitionale) subtire, dispus pe o membrana bazala foarte fină. Mucoasa (tunica
mucosa) bazinetului imbraca fiecare papila renala, formand calicele mici. Calicele mici
conflueaza cate trei-cinci, formand calicele mari, evidente la rumegatoare, suine si hominide.
Calicele mari se deschid intr-un spatiu comun, ce se continua cu ureterul.
Ureterele
Sunt două tuburi lungi de circa 25 cm și cu diametru de 5mm. Acestea transportă urina din
bazinet în vezică urinară. Ele încep în bazinetul rinichilor, trec prin oeretele abdominal, se
intersectează cu vasele sanguine ale bazinului și penetrează la final peretele vezicii urinare,
vărsându-se în aceasta.
Ureterele sunt formate din 3 straturi. În interior sunt acoperite cu o mucoasă( tunica mucosa),
peste care se gasește un perete de mușchi netezi( tunica muscularis). Mucoasa confer ureterelor
elasticitate, iar mușchii transport urina prin mișcări peristaltice, ce se realizează cu o frecvență de
circa 1-4 ori pe minut.
În exteriorul lor se gasește un înveliș format din țesut conjunctiv( tunica adventitia), străbătut
de vase sanguine și nervi.acesta leagă fiecare dintre uretere de mediul lor înconjurător și le
permite o anumită mobilitater.
Vezica urinară
Urina eliminată de rinichi se acumulează în vezica urinară. Volumul acesteia este de circa
500ml, capacitatea maximă fiind extreme de diferită de la om la om, în funcție de exercițiul
individual. După ce vezica se umple mai mult de 200ml de lichid, spsre senzația de urinare. În
stare plină, ea are forma unei sfere, când este goală arată ca un sac gol.
Vezica are 4 segmente:
- vârful sau apexul vezicii urinare( legat de buric prin cordonul ombilical);
- corpul vezicii urinare, alcătuit din cea mai mare parte a preților vezicii;
- baza vezicii urinare( fundul vezicii urinare);
- colul vezicii urinare, din care pornește uretra.
Apexul vezicii urinare, precum și partea lateral și posterioară a corpului acesteia, sunt
acoperite de peritoneu. Golirea vezicii este comandată prin sfincterul uretral. Paralizia acestuia
are ca urmare incontinența urinară.
Uretra
Uretra este diferita la femeie față de bărbat.
Uretra feminină pornește de la nivelul colului vezicii urinare, aflată înaintea uterului și a
vaginului. Ea traversează baza pelviană, își continuă traseul de-a lungul peretelui anterior al
vaginului și se varsă în vestibulul vaginal, imediat după clitoris. Uretra feminină are 3-4 lungime,
are un parcurs întins și este străbătută doar de urină.
Uretra masculină este un tub cu o lungime de circa 20-25 cm căptușit cu mucoasă, servește la
eliminarea urinei și a spermei. Ea începe în vezica urinară și intră, după circa 3 m, în prostată,
unde se varsă canalele deferente și canalele de evacuare ale glandelor sexual. De aceea din acest
punct, uretra primește denumirea de cal euro- seminal.

4
 Urmează un segment scurt, ce trece prin baza pelviană. În cele din urmă, înconjurată de corpul
cavernos al penisului și de corpul spongios, uretra străbate organul genital masculine li se
termină în varful acestuia.
Segmental dinaintea intrării uretrei în penis este înconjurat de fibre muscular, care formează
sfincterul uretral.
Formarea urinei este un proces complex care se desfasoara în trei faze:
 filtrarea glomerurală;
 reabsorbția tubulară;
 secreția tubulară.
Filtrarea glomerurală
Filtrarea sângelui (mai exact, plasma sângelui este filtrată)se face prin pereții subțiri ai
capilarelor glomerulare, în capsula nefronului. Micile ,,filtre” naturale sunt selective, din plasma
sanguină neputând trece proteinele, prețioase pentru organism. Trec însa o mare cantitate de apă,
glucoză, aminoacizii, săruri minerale, dar și substanțe nefolositoare, toxice (uree, acid uric). Se
formează astfel urina primară care este de fapt plasma deproteinizată( fără proteine; proteinele nu
au putut trece deoarece sunt molecule mari) care intră în tubul urinifer. Cantitatea de urină
primară este de 180 l pe zi! Pe măsură ce urina primară înaintează de-a lungul segmentelor
tubului urinifer, ea suferă modificări ale compoziției sale. Au loc următoarele procese:
reabsorbția și secreția tubulară.
Reabsorbția
Reabsorbția reprezintă faza în care are loc intoarcerea în sânge a unei mari cantități de apă și
de substanțe utile organismului, conținute în urina primară( ultrafiltrantului glomerural), cum
sunt glucoza și aminoacizii; ( altfel spus, are loc trecerea acestor substante din tubii uriniferi
înapoi în sânge). Deciîin această etapă se recuperează anumite substanțe utile organismului din
urina primară.
Secretia tubulara
Secretia tubulară este procesul invers celui de reabsorbție. În procesul de secreție tubulară
sunt preluate substanțele din capilarele ce înconjoară tubii și trecute în lichidul urinar aflat în
lumenul tubului urinifer (mai exact are loc secreția de către celulele tubului urinifer a unor
substanțe, cum este amoniacul, substanța toxică, care intră în tubul urinifer și care va fi eliminat).
În urma reabsorbției și secreției tubulare se formează urina finală în cantitate de aproximativ 1,5 l
pe zi, care trece din tubii uriniferi ai nefronilor în tuburile colectoare ale urinei și prin orificiile
din vârful piramidelor renale ajunge în final în bazinet (un minirezervor de urină), de aici urina
finală va ajunge prin căile urinare( uretere) în vezica urinară.
Eliminarea urinei
Din pelvisul renal (bazinet), urina trece în uretere și înaintează prin contrația musculaturii
înspre vezica urinară unde se acumulează. Când aceasta se umple (300-400 ml), musculatura
pereților ei se contractă și urina este eliminată, prin uretra, la exterior (are loc micțiunea).
Rinichii intervin în mețtinerea echilibrului mediului intern. De exemplu, când mănânci foarte
sărat, rinichiul elimiăa surplusul prin urină, menținând astfel concentrația normală a sărurilor în
sânge. Dacă bei prea multă apă, rinichiul elimină surplusul. Dacă bei apă puțină, se mărește
reabsorția ei pentru a nu modifica conținutul de apă al plasmei sanguine.

5
 Bibliografie

1."Tratat de Fiziologie a omului", Guyton&Hall, Editura Medicală Callisto

2."Semiologie", Dan Georgescu, Editura National
3. "Histologie", Luiz Carlos Junqueira, Editura Medicală Callisto