Lucrare de diploma „Litiaza renala”

Oprea ( Geabou ) Ionela

Asistent medical generalist
Prof. Coord. Dr. Schiopu Ispas
Cuprins :

1.Capitolul I : Aparatul excretor si excretia

2.Capitolul II : Litiaza renala

3.Capitolul III : Prezentarea cazurilor

4.Capitolul IV : Bibliografie

2
 CAP.I. APARATUL EXCRETOR ŞI EXCREŢIA

RINICHII – organe pereche de forma unor boabe de fasole, au rol esenţial

în funcţia de excreţie. Sunt organe retroperitoneale, aşezate de o parte şi de alta a
coloanei vertebrale, a nivelul ultimelor vertebre toracale (T 11, T12 ) şi a primelor
vertebre lombare (L1, L2, L3 ) în nişte spaţii numite lojiile renale. Fiecare loja este
delimitată de o formaţiune conjuctivofibroasă numită fascia renală care este
alcătuită din două foiţe:
 fascia prerenală (Told ) aşezată înaintea rinichiului şi vine în raport
cu peritoneul parietal posterior;
 fascia retrorenelă (Zuckerkandll) aşezată înapoia rinichiului şi vine
în raport cu peretele abdomenului.
Cele două foiţe se unesc la nivelul marginilor şi hilului rinichilor,
alcătuind fascia renală care se prinde formaţiunile fibroase din jur. Între fascii şi
rinichi se găseşte un strat de grăsime care poartă numele de grăsime perirenală.
Rinichiul este fixat în loja renală prin fascia renală, vasele renale,
peritoneul parietal posterior, la care se mai adaugă şi presiunea abdominală.

Configuraţia externă

Rinichiul are o lungime de 11 – 12 cm, lăţimea de 5 – 6 cm, grosimea de

3 – 4 cm.
El prezintă:
- 2 feţe - faţa anterioară;
- faţa posterioară;
- 2 margini - o margine laterală convaxă;
- o margine medială concavă;
- 2 extremităţi - o extremitate superioară numită polul superior;
- o extremitate inferioară numită polul inferior.
Faţa anterioară a rinichiului drept, vine în raport cu lobul drept al ficatului
si cu unghiul colic drept, iar faţa anterioară a rinichiului stâng vine în raport cu
pancreasul, splina, stomacul prin bursa omentală. Prin feţele posterioare rinichii
vin în raport cu diafragmul, cu coasta a 12-a, muşchiul psoas, muşchiul pătrat
lombar şi o parte din nervii plexului lombar.
Pe marginea medială se află hilul renal, o despicătură alungită în axul
rinichiului în care se găsesc elementele pediculului renal (vase, nervi, căi
urinare). Hilul se prelungeşte în interiorul rinichiului printr-o scobitură numită
sinusul renal, în care se găsesc: ţesut conjunctiv gras, ramificaţiile şi porţiunile
iniţiale ale căilor urinale.

3
 Structura internă a rinichiului

În structura internă a rinichiului se delimitează:

 capsula renală – formaţiune conjunctivă care înveleşte rinichiul şi
este uşor detaşabilă;
 parenchimul renal sau substanţa proprie constituie o parte esenţială
a rinichiului. El este alcătiut di două zone: o zonă periferică cu
grosimea de 7-8 mm, numită substanţa corticală şi o zonă centrală
numită substanţa medulară.
Aceste două substanţe se întrepătrund, neexistând o delimitare netă între
ele.
Secţiune longitudinală prin rinichi

La nivelul substanţei medulare se observă un număr de 15-18 formaţiuni,

asemănătoare unor piramide, fapt pentru care au fost numite piramidele
Malpighi, care prezintă striaţii radiale determinate de tubii renali colectori şi de
vasele sanguine. Aceste piramide Malpighi sunt separate prin cordoanele Bertin.
Vârful fiecărei piramide are o suprafaţă convexă, numită papila renală, pe
suprafaţa căreia predomină 15-20 orificii numite pori urinari, care reprezintă
deschiderea tubilor colectori urinari în calice. De la baza piramidelor Malpighi
pătrund în substanţa corticală formaţiuni de substanţă medulară cu aspect
triunghiular (în secţiune) sau conic (în spaţiu) în număr de 400-500 de fiecare
piramidă, numite striaţii medulare/piramidale Ferrein. Substanţa corticală care

4
pătrunde între piramidele Ferrein constituie aşa numitul labirint format din vase
sanguine, corpusculi renali şi tubi contorti cu direcţii variate .
Din punct de vedere morfofuncţional, rinichiul se compune din lobi şi
lobuli.
Un lob renal este format dintr-o piramidă Malpighi cu toate formaţiunile
care se află deasupra ei până la capsula fibroasă (piramide Ferrein, labirinte).
Numărul lobilor este egal cu numărul piramidelor Malpighi.
Un lob renal este format dintr-o piramidă Ferrein şi din substanţa corticală
care o înconjoară (labirintul). Numărul lobilor este egal cu numărul piramidelor
Ferrein.
Unitatea structurală şi funcţională a lobilor şi lobulilor este nefronul.
Numărul nefronilor este de 2.600.000 pentru ambii rinichi. În alcătuirea
nefronului intră:
- corpuscul renal;
- tubul urinifer.
Corpuscul renal – formaţiune sferică de culoare roşiatică, care se găseşte
numai în substanţa corticală din labirint.
Un corpuscul renal se compune din:
- capsula Bowmann;
- glomerul vascular.
Tubul urinifer – este alcătuit din trei segmente:
- segmentul proximal ce continuă capsula Bowmann şi are o
porţiune iniţială mai lungă şi încolăcită numită tubul contort
proximal şi o porţiune mai scurtă fără sinozităţi. Segmentul
proximal este cea mai lungă porţiune a tubului urinifer (cca 14
mm), este situat în labirint, porţiunea lui încolăcită înconjurând
corpusculul renal;
- segmentul subţire ce continuă segmentul proximal, el nu are
sinozităţi şi este căptuşit cu un epiteliu format din celule turtite
fără mergine, în perie. Segmentul subţire şi porţiunea
neîncolăcită a segmentului distal formează o structură în formă
de U numită ansa Henle;
- segmentul; distal este format dintr-o porţiune neîncolăcită,
continuarea segmentului subţire şi o porţiune încolăcită numită
tubul contort distal.
Fiecare nefron se deschide prin segmentul distal în tubii colectori care prin
fuzionarea mai multora canale exceretoare ce se deschid în calicele mici de la
suprafaţa papilelor prin porii uriniferi.

5
 Vascularizaţia şi inervaţia rinichiului

Arterele care irigă acest organ provin direct din artera aortă abdominală.
Vascularizaţia arterială a rinichiului prezintă unele caractere particulare, care nu
sunt decât o adaptare a circulaţiei la funcţiile rinichiului.
Artera renală se împarte la nivelul hilului renal în mai multe ramuri care
pătrund printre piramidele Malpighi (în cordoanele Bertin) formând arterele
interlombare. Acestea, la nivelul piramidelor Malpighi se arcuiesc şi formează
arterele arcuate.
Vascularizaţia arterială a rinichiului se capilarizează de două ori, odată la
nivelul corpusculului renal şi a doua oară la nivelul tubilor uriniferi, constituind
sistemul arterial admirabil. Din arteriolele aferente se desprind ramuri care
hrănesc tubii colectori, numite arteriole în ploaie.
Venele se varsă direct în vena cavă inferioară. Capilarele arteriale
confluează la nivelul capsulei renale formând reţele venoase cu aspect stelat
(venele stelate).
Acestea pătrund în substanţa corticală, unde formează venele
interlobulare, care se deschid în vena cavă inferioară.
Rinichiul primeşte fibre nervoase vegetative din plexul renal. Aceste fibre
ajung la rinichi pe calea vaselor renale. Capsula este inervată de fibre senzitive
mielinice.

Aportul
sanguin al rinichiului
drept

CAILE
URINALE

Căile urinale sunt

alcătuite din:

- calicele renale;

6
 - bazinet;
- ureter;
- vezica urinară;
- uretra.
Calicele renale – reprezintă porţiunea iniţială a căilor urinale şi sunt de
două feluri:
- calicele mici;
- calicele mari.
Calicele mici sunt formaţiuni cu aspect de cupă, care se află în jurul
deschiderii fiecărei papile renale, iar calicele mari sunt rezultate din confluarea
calicelor mici şi sunt în număr de trei: superior, mijlociu, inferior.
Bazinetul sau pelvisul renal este un organ cavitar de formă aproximativ
triunghiulară, care rezultă din confluarea calicelor mari. El formează împreună
cu artera renală, cu limfaticele şi cu nervii renali pediculul renal. Bazinetul se
află parţial în sinusul renal (porţiunea intrarenală) şi parţial în hilul renal
(porţiunea extrarenală).
Ureterul – organ tubular lung de 25-30 cm ce se deschide de la bazinet, pe
care-l continuă până la vezica urinară, în care se deschide. El prezintă o porţiune
abdominală, ce se întinde de la bazinet până la intrarea în micul bazin, şi o
porţiune pelviană care se întinde de la micul bazin până al vezica urinară.
Ureterul prezintă un calibru inegal, cu două regiuni mai înguste:
- una situată imediat sub bazinet;
- alta la intrarea în micul bazin.
Pătrunderea ureterului în vezică este oblică, pe o distanţă de 1-2 cm,
aceasta formând cu peretele vezicii urinare un ascuţit, conformaţie ce explică de
ce în timpul contracţiei vezica urinară nu este împinsă înapoi în ureter (capătul
ureterului din peretele vezicii este comprimat şi orificiul lui se închide).
Vezica urinară – organ cavitar aşezat în micul bazin, în loja verticală. Ea
este numai în parte învelită în peritoneu. Vezica urinară este fixată în loja ei
printr-un ligament peritoneal şi prin continuitatea cu uretra şi ureterele. Are o
formă variabilă, în funcţie de cantitatea de urină care se găseşte în interiorul ei.
Capacitatea vezicii urinare este de 250-300 ml. Din punct de vedere al
configuraţiei externe, vezica urinară prezintă un fund, un corp şi un vârf.
Fundul vezicii urinare este situat inferior. La nivelul fundului se găsesc
cele două orificii ale ureterelor şi orificiul intern al uretrei. Corpul vezicii urinare
prezintă o faţă anterioară, două feţe laterale şi o faţă posterioară. Vârful vezicii
urinare situat superior, este învelit, ca şi faţa posterioară a corpului vezicii, de
peritoneul pelvian. El vine în raport cu ansele intestinale.

7
 VEZICA URINARA

Peretele vezicii urinare este alcătuit din patru tunici: mucoasă,

submucoasă, musculară şi externă.

URETRA

Uretra este un canal musculomembranos care diferă în raport cu sexul.

Uretra masculină – canal musculomembranos, lung de 15-20 cm, cu un
traiect şi un calibru neuniforme. Ea începe de la fundul vezicii urinare şi se
termină la capătul penisului printr-un orificiu numit meatul urinar. Uretra are rol
dublu la bărbat: eliminarea urinei şi a lichidului spermatic.
Uretra feminină – canal musculomembranos, lung de 4-5 cm, care începe
de la fundul vezicii urinare şi se termină în vestibulul vaginului. Ea are un
calibru mai mare decât uretra masculină. Rolul ei fiziologic se rezumă în
exclusivitate la eliminarea urinei din vezica urinară.

1. Noţiuni de fiziologie a aparatului excretor

Rolul fiziologic principal al aparatului excretor este menţinerea constantă
a compoziţiei chimice şi a proprietăţilor fizice ale mediului intern (sânge, lichid

8
interstiţial, mediu intracelular). Această menţinere în limite normale a diferitelor
constante fiziologice ale mediului intern poartă numele de homeostazie.
Formând urina, rinichiul, alături de celelalte elemente ce alcătuiesc
aparatul excretor, îndeplineşte o serie de funcţii ce pot fi structurate astfel:
- elimină substanţele inutile şi toxice rezultate din metabolismul
proteinelor ce nu pot fi oxidate până la stadiul de CO2 şi H2O cum ar fi:
- substanţe azotate ca: uree, creatinină, acid uric:
- fosfaţi organici rezultaţi din acizi nucleici;
- sulfaţi proveniţi din oxidarea sulfului din compoziţia acizilor
sulfuraţi.
- menţine constanţa PH-ului care variază foarte puţin (7,35-7,45) în timp
ce PH-ul urinei are variaţii foarte largi (4,7-8,2);
- menţine constanţa presiunii osmotice a sângelui datorită capacităţii
rinichiului de a elimina atât apa cât şi sărurile în exces din organism;
- menţine concentraţia relativă şi absolută a constituienţilor normali ai
plasmei sanguine prin funcţia de reabsorbţie selectivă a substanţelor cu prag:
glucoză, acizi graşi, vitamine.
- menţine funcţia endocrină, secreţia de renină în stările de ischemie renală
care pune în joc mecanismul presor (hipertensinoger-angiotensina-aldosteron).
Este corectată cu ajutorul aparatului Jucxta glomerular.
Prin rolul lui de a elabora şi elimina urina, aparatul excretor menţine
constantă cantitatea de apă (izohidria), concentraţia diferiţilor cationi (izoionia),
presiunea osmotică a plasmei (izoosmia). Tot prin urină se elimină unele
substanţe introduse în organism, ca de exemplu: medicamentele.

FORMAREA URINEI

Mecanismele de formare a urinei se desfăşoară în doi timpi fundamentali:

timpul glomerular (filtrare şi difuzia glomerulară) şi timpul tubular (reabsorbţia
tubulară şi secreţia tubulară).
Timpul glomerular al formării urinei
a) filtrarea glomerulară – constă în trecerea tuturor componentelor
plasmei, în afară de proteinele cu greutate moleculară mare, din capilarele
glomerulare în capsula lui Bowmann.
Ea se realizează prin procesul fizic de ultrafiltrare. Plasma astfel filtrată
care se găseşte în capsula lui Bowmann, poartă numele de urină primară sau
filtrat flomerular. Urina primară conţine toate componentele plasmei snguine, în
afară de proteine. La procesul de ultrafiltrare participă presiunea sanguină (P S),
presiunea oncotică (PO) din capilarele glomerulare şi presiunea din capsula

9
Bowmann (PC). Presiunea efectivă de filtrare (Pf) va fi de 40 mm Hg; ea rezultă
din însumarea algebrică a celor trei presiuni:
Pf = PS – (PO + PC)
Pf = 75 – (30 +5) = 40 mm Hg.
b) difuzia glomerulară constă în trecerea activă a moleculelor dintr-o parte
în alta a membranei semipermeabile glomerulo-capsulare. În 24 h, la nivelul
ambilor rinichi se formează 170-180 litri de urină primară. Din această cantitate
mare de urină primară se elimină sub formă de urină definitivă mai puţin de
1/10. această diferenţă se datoreşte activităţii tubilor renali care reabsorb 99 %
din urina primară pe care o redau circuitului sanguin.

Timpul tubular al formării urinei

Acest timp este reprezentat de procesele de reabsorbţie şi secreţie tubulară

care se produc concomitent.
a) reabsorbţia tubulară constă în trecerea apei şi a unor substanţe din urina
primară înapoi în sânge prin peretele tubului urinifer, proces care are ca rezultat
concentrarea urinei primare şi deci formarea urine definitive;
b) secreţia tubulară constă în trecerea unor substanţe din sânge în lumenul
tubului urinifer, atât la nivelul tubului contort proximal, cât şi la nivelul tubului
contort distal. Secreţia tubulară reprezintă un mecanism cu o importanţă mai
mică în formarea urinei dar cu rol deosebit în menţinerea echilibrului acido-
bazic.
MICTIUNEA – act reflex aflat sub control cortical.
Actul micţiunii este declanşat 5-6 ori/zi de către creşterea presiunii
intravezicale. Pe măsură ce urina se acumulează în vezică, volumul ei creşte fără
ca presiunea intravezicală să depăşească 10-15 cm 3 de H2O. Când cantitatea de
urină acumulată în vezică atinge 300-400 ml presiunea intravezicală creşte brusc,
ajungând la 18-20 cm3 de H2O. În acest moment presiunea exercitată asupra
pereţilor vezicali excită interreceptorii şi apare senzaţia de micţiune.

10
 CAP.II. LITIAZA RENALA

Definiţie: Litiaza urinară (calculoza urinară) – boala căilor excretorii intra

şi extrarenale constant în formarea în interiorul lor a unor calculi (concreţiuni)
rezultaţi din precipitarea unor substanţe care în mod normal se găsesc dizolvate
în urină, calculii au o structură solidă, de obicei ireversibilă, fapt care îi
deosebeşte de cristalele aceloraşi substanţe prezentă uneori în sedimentul urinar.

STRUCTURA SI CLASIFICAREA CALCULILOR

După localizarea la nivelul aparatului urinar, litiaza urinară se împarte în:

- litiază reno-ureterală;
- litiază vezicală;
- litiază uretrală;
- litiază prostatică.

Litiaza reno-ureterală

Calculii renali sau/şi ureterali pot fi unici sau multiplii, de greutate, volum
şi compoziţie variabilă. Compoziţia determină aspectul şi gradul de opacitate la
razele roentgen.
Ei pot fi localizaţi, mai rar, în plin parenchim renal şi de regulă în calice,
bazinet sau pe ureter. Nisipul (gravela) şi calculii mici pot fi eliminaţi prin căile

11
excretorii, dacă acestea şi-au păstrat tonusul şi motilitatea şi dacă nu există un
obstacol. Calculii ureterali, uni sau mai rar bilaterali, sunt mobili sau ficşi (în
funcţie de volum, forma, şi de peristaltica şi permeabilitatea ureterului). Ureterul
prezintă însă, constituţional, strâmtorări care se opun migrării: canalul deferent,
porţiunea intramurală, vezicală. Deseori nisipul sau calculii sunt eliminaţi rapid
şi căile excretorii, rinichiul suferă puţin.
Alteori însă, calculul constituie un obstacol dedesubtul căreia se produce
un spasm şi urina începe să stagneze ducând la dilatarea bazinetului şi calicelor.

Litiaza vezicală
Geneza calculilor vezicali respectă legile generale. Staza urinară şi infecţia
reprezintă condiţii favorizante pentru formarea calculilor (litiaza de organ).
Astfel, sunt mai frecvent interesaţi bărbaţii peste 50 de ani. Marea majoritate a
calculilor ia naştere pe loc (calculi autohtoni), datorită variatelor obstacole
(adenom periureteral, cancer de prostată, stricturi uretrale) şi a unor cauze locale
litogene (corpi străini, leziuni ale mucoasei vezicale).
Există şi calculi migraţi din bazinet, ureter, care nu sunt expulzaţi, rămân
în vezică şi se măresc. Unici sau multipli, calculii îmbracă diferite forme.
Aspectul şi consistenţa sunt în funcţie de structură. De regulă, ei sunt mobili, dar
uneori sunt fixaţi într-un diverticul sau se încrustează pe mucoasă, se inclavează
în colul vezical.

Litotritie (schemă)

Deplasările repetate ale calculului determină un traumatism al peretelui, cu

edem şi inflamaţie cronică a mucoasei, care favorizează instalarea infecţiei.
Extragerea calculilor din vezică care nu au şanse de a fi eliminaţi şi nu sunt prea
mari sau duri, se poate face prin sfărâmarea lor în interiorul vezicii (litotritiei),
sub controlul endoscopic, cu un citoscop litotritor care, după ce sfărâmă calculul,
permite aspiraţia şi evacuarea fragmentelor.

Litiaza uretrală
Calculii uretrali apar mai ales la bărbaţi: sunt fie migraţi din vezică, fie
autohtoni (luând naştere datorită stazei şi infecţiei sau în jurul unui corp străin).
Se disting două varietăţi topografice:
- calculii uretrei posterioare;
- calculii uretrei anterioare.

12
 Un calcul situat în uretra posterioară este uneori destul de bine tolerat,
urina putându-se evacua pe lângă el. O relativă disurie şi o secreţie uretrală sero-
purulentă persistentă, sunt cele care atrag atenţia.
Calculii uretrei anterioare pot fi găsiţi în fundul de sac bulbar, sau înapoia
stricturii uretrale. Se manifestă prin disurie, polakiurie, periuretrită, chiar
supurată, piurie, retenţie completă de urină.

Litiaza prostatică
Există două varietăţi de calculi prostatici: calculi primitivi, care se
formează în criptele glandulare şi calculi secundari, care se formează în geodele
unei prostate patologice (inflaţie). Calculii primitivi sunt mici şi sunt inclavaţi în
acinii glandulari direct cu uretra. Calculii secundari sunt situaţi în interiorul unor
cavităţi infectate, au comunicare cu uretra. Uneori calculii prostatici sunt
descoperiţi incidental, cu ocazia unei radiografii. Alteori, determină piurie,
hematurie, dureri perirenale sau chiar supuraţia glandei.
Însă oricare i-ar fi localizarea, litiaza renală trebuie considerată în întreg
ansamblul aparatului urogenital, întrucât în geneza sau dezvoltarea ei ca şi prin
urmările sale, această afecţiune este strâns legată şi de celelalte segmente decât
în cele care apare.
După compoziţia chimică calculii urinari sunt:
- organici (săruri ale acizilor organici):
- oxalaţi;
- urici (de la nivelul acidului uric).
- anorganici:
- fosfaţi;
- carbonaţi de calciu.
Şi de asemenea mai avem calculi formaţi din aminoacizi (a.a.) cistina
(calculi cistici). Uneori calculii pot avea o compoziţie mixtă. Corespunzător
compoziţiei chimice calculii se deosebesc între ei şi prin aspect, culoare şi
duritate, astfel:
- calculii oxalici, sunt de culoare brun-negricioasă, cu suprafaţa
neregulată, neuniformă, duri, de dimensiuni mai mici şi de forme geometrice cu
colţuri ascuţite, motiv pentru care la eliminarea lor, apar colici renale violente;

Localizarea calculilor la nivelul aparatului urinar

- calculii urici sunt de culoare brun-roşcată, rotunzi, netezi, duri, de
dimensiuni care variază de la cea a unui fir de nisip până la cea a unui pumn de
adult;

13
 - calculii fosfatici sunt de culoare alb-cenuşie, sfărâmicioşi cu suprafaţa
netedă, de forme şi dimensiuni variabile. Calculii de fosfat amoniaco-magnezian
(calculi secundari) sunt de culoare alb strălucitoare şi consistenţă mai dură.
Când fosfatul amoniaco-magnezian se depune pe un nucleu organig
(fibrină leucocite) calculul devine mai moale, de consistenţa unui mortar,, cu
suprafaţa poroasă.
- calculii cistici sunt mici, de culoare gălbuie şi cu suprafaţa ceroasă-
lucioasă, sunt radiotransparenţi.

Calcul bazinetal
a). opac
b). transparent

ETIOLOGIE SI PATOLOGIE

În producerea oricărui calcul participă în proporţii variabile factori de

ordin local şi factori de ordin general.
Factori generali litogeni
Cauzele de ordin general care favorizează litiaza sunt:
- cauze exogene: aport alimentar crescut, aport exagerat de calciu,
o climă uscată şi caldă, ape bogate în săruri;
- cauze endogene.
Precipitarea şi cristalizarea acestor săruri, care în mod normal sunt
dizolvate în urină, se datoresc şi unor tulburări de metabolism ce determină o
eliminare crescută de acid uric, fosfaţi, oxalaţi sau uraţi.

Factori de ordin local

Deşi foarte importanţi, duc rareori la apariţia calculilor în absenţa unor
cauze de ordin general, şi sunt reprezentaţi prin:
- afecţiuni ale căilor urinare (staza urinară: infecţia, cheagurile,
microbii, celulele descuamate din căile excretorii);
- afecţiuni ale parenchimului renal.
Calculul se poate forma în căile urinare şi în cazul existenţei unor corpi
străini, a unor ulceraţii la nivelul mucoasei excretorii precum şi în prezenta unor
afecţiuni parenchimatoase litogene (tuberculoză renală, rinichiul polichistic,
rinichiul în potcoavă, rinichiul ectopic).
Oricare ar fi cauzele premergătoare formării calculilor urinari, majoritatea
se formează la nivelul rinichiului de unde migrează în jos.

14
 MECANISMUL DE PRODUCERE A CALCULILOR (LITOGENEZA)

Mecanismul de producere a litiazei renale nu este pe deplin elucidat,

cunoaşterea acestuia are importanţă diagnostică şi terapeutică.
Urina normală este o soluţie saturată de cristaloizi ( acizi: uric, fosforic,
ozalic, cistină, xantină) şi coloizi într-o anumită proporţie. Ruperea acestui
echilibru, prin creşterea concentraţiei cristaloizilor, elementul precipitant sau
scăderea coloizilor de protecţie care se opun precipitării, în prezenţa factorilor
favorizanţi, determină formarea calculilor urinari. Ca atare, în litogeneza renală
intervin următoarele mecanisme şi factori.

I. Creşterea concentraţiei cristaloizilor în următoarele împrejurări:

a) exces de cristaloizi, datorită:

- aport exagerat crescut (de exemplu: o alimentaţie unilaterală cu
abuz de preparate din carne predispune la dezvoltarea unei litiaze
urice, iar cea de vegetale duce la o litiază oxalică);
- producerii endogene crescute: metabolica (hiperuricemia,
hipercalceuria, oxaleuria, cistinuria, xantiuria familiala) sau
medicamentoasă (tratament cu citostatice determină excreţia
crescută de acid uric, ş.a.).
b) consum redus de lichide sau deshidratarea excesivă (transpiraţii), care
explică apariţia litiazei renale şi în ţările cu climă temperată în anotimpul cald.

II. Scăderea coloizilor de protecţie

Substanţele ipotetice care s-ar opune precipitării cristaloizilor din urina
hiperconcentrată, prin schimbarea stării coloidale (trecerea de la starea de soluţie
la cea de gel, cu eliberarea cristaloizilor absorbiţi), printre care: acidul hialuloric,
acidul hipuric, magneziul, citratul, sulfatul, vitamina B, ş.a.).

III. Factorii favorizanţi ai precipitării sunt:

- staza urinară;
- infecţia urinară. Infecţia urinară cu Proteus, prin formarea de
amoniac din descompunerea ureei şi alcalinizarea urinei,
favorizează formarea calculilor amoniaco-magnezieni şi
fosfocalcici. Pe de altă parte, infecţia urinară în general, prin
descuamarea celulelor epiteliale din căile urinare, contribuie la
formarea nucleelor de precipitare.
- modificarea reacţiei urinei. Astfel, pH-ul alcalin (peste 7)
favorizează precipitarea fosfaţilor şi carbonaţilor, iar pH-ul

15
 urinar acid (sub 7) precipitarea uraţilor, cistinei şi xantinei, litiaza
oxalică este indiferentă de pH.
Notă. Alimentele vegetale plus laptele sunt alcalinizante urinare;
alimentele animale minus sunt acidifiante urinare; toate infecţiile urinare sunt
alcalinizante cu excepţia tuberculozei care este acidifiantă.

MODIFICARILE PRODUSE DE LITIAZA LA NIVELUL RINICHIULUI

Leziunile rinichiului litiazic predomină al nivelul cavităţilor şi al

interstiţiului. Alterarea rinichiului se produce prin trei mecanisme:
- mecanism iritativ pentru mucoasa urinară cu care este în contact
permanent;
- mecanism obstructiv şi compresiv, realizează jena în evacuarea
urinei care comprimă parenchimul renal;
- mecanism infecţios.
Cele trei mecanisme pot acţiona separat sau împreună. Efectul acţiunii lor
este în funcţie de durata şi de reactivitatea organului în suferinţă.
Modificările produse de litiaza asupra rinichiului sunt:
- nefrita litiazică – este o infiltraţie muco-limfo-plasmo-citară şi
fibroblastică în interstiţiu. În stadiile avansate apare o scleroză
retractilă care comprimă nefronii;
- hidronefroza litiazică – creşterea progresivă a presiunii
intracavitale cu dilatarea, comprimarea şi compromiterea
parenchimului renal, ca urmare a obstrucţiei incomplete a
joncţiunii pieloureterale.
- rinichiul mic scleroatrofic- apare consecutiv ischemiei produse
de creşterea bruscă a presiunii endocavitare în absenţa infecţiei;
- microabcesele sau supuraţia intestinală – apar dacă se adaugă
infecţia: pielonefrita litiazică cu rinichi încă funcţional,
uropionefroza cu urină tulbure şi cavităţi dilatate, pionefroza
calculoasă, când toate elementele structurale renale supurează;
- pielonefrita xantogranulomatoasă – sinusul şi parenchimul renal
sunt sufocate de sclerolipomatoză, dând rinichiului un aspect
pseudotumoral.
Calculii migraţi şi fixaţi în ureter prin obstacolul creat, pot altera
parenchimul renal mai repede decât un calcul pielic sau renal, răsunetul asupra
rinichiului putând fi foarte grav.
Pereţii ureterului se alterează la nivelul locului de fixare a calculului,
putând chiar să perforeze. Sub calcul se poate produce o strictură inflamatorie iar

16
deasupra ureterului poate fi normal, aton şi dilatat sau poate prezenta pereţii
îngroşaţi.
Staza şi infecţia secundară prezenţei calculului duc la instalarea
pielonefritei acute sau cronice ce se poate complica cu supuraţie acută.
Hidronefroza şi infecţia pot favoriza instalarea unei pionefroze secundare.
Infecţia parenchimului renal poate evolua cu leziuni de perinefrită
sclerolipomatoasă care fixează rinichiul şi îngreunează intervenţia chirurgicală.

ASPECTE CLINICE – SIMPTOMATOLOGIE

Semnele şi simptomele clinice variază în funcţie de răsunetul pe care îl are

litiaza asupra cavităţilor şi parenchimului renal. Există patru forme clinice:
1. Calculul latent
Este un calcul mic, imobil sau foarte mare, mulând o cavitate. Prezenţa sa
nu are manifestări clinice. Îl suspectăm la bolnavii cu hiperparatiroidism primar
sau secundar, oxalurie, bolnavi cu tulburări digestive, gutoşi, imobilizaţi pe
perioade lungi, paraplegici, bolnavi cu infecţii urinare trenante.
2. Forma dureroasă
In litiaza renoureterală, durerea apare sub formă de nevralgie sau durere
paroxistică. Durerea lipseşte însă în majoritatea calculilor situaţi în parenchimul
renal sau calculii aderenţi încă la papile. Concreţiunile mari care ocupă aproape
tot bazinetul, sunt în general mute. Prin durere se manifestă mai ales calculii
mici sau mijlocii situaţi în bazinet sau ureter.
Durerea nevralgică este o durere fixă, situată în regiunea lombară, mai laes
în unghiul costomuscular, surdă, suportabilă. Ea survine după efort sau fără o
cauză aparentă. În general este expresia unui calcul în repaus. Este exacerbată de
percuţia lojelor renale.
Durerea paroxistică (colica ureterală) apare brutal, precedată sau nu de un
prodrom abdominal sau urinar (balonare, hematurie). Durerea iradiază spre
hipogastru şi organele genitale de-a lungul nervilor iliohipogastric şi ilioinghinal.
Bolnavul este agitat, palid, anxios. Uneori este balonat, are greaţă şi
vărsături. Este tahicardic şi are semne de ilieus paralitic. Tensiunea arterială este
normală, pulsul este accelerat, uneori are febră. Apare contractură musculară
antalgică ce face imposibilă atingerea lombei.
Paraclinic se constată leucocitoza şi hematurie.
Colica ureterală dispare spontan după un interval variabil. Pot apare colici
subintrante.
Cauza reală a apariţiei colicii ureterale este creşterea bruscă a presiunii
endocavitare ca urmare a obstrucţiei calculoase. Este necesar diagnosticul
diferenţial cu celelalte colici abdominale. Se ia în consideraţie prezenţa

17
hematuriei microscopice. Există şi forme cu dureri iradiate în epigastru,
hipocondru, lomba opusă, ce pun serioase probleme de diagnostic.
Se va face diagnostic diferenţial cu: apendicita acută, colică biliară,
ocluzia intestinală, alte sindroane dureroase acute abdominale. Diagnosticul
diferenţial se face pe baza anamnezei, examenului de urină care arată prezenţa
hematuriei şi a unei radiografii simple ce poate arăta calculul migrat în ureter.

3. Forma cu infecţie urinară

Staza urinară şi refluxul de urină favorizează apariţia pielonefritei acute,
uneori cu răsunet vezical (tenesme, polakiurie). Refluxul pielointerstiţial şi
pielolimfatic favorizează apariţia pielonefritei radiante supurative manifestată
clinic prin piurie uşoară sau masivă, febră şi examen sumar de urină cu leucocite,
epitelii descuamate, germeni.
Pielonefrita cronică este una din cauzele principale ale recidivelor litiazice
sau a creşterii rapide a unor concreţiuni restante.

4. Forma cu insuficienţă renală

Apare când litiaza este bilaterală sau pe rinichi unic funcţional sau
chirurgical, datorită compresiei produse de presiunea hidrostatică, infecţiei sau
asocierii lor. Insuficienţa renală litiazică evoluează lent, în ani de zile cu
degradarea treptată a funcţiei renale, evoluează în puseuri, retenţia azotată este la
cifre mici, iar diureza este păstrată. Se poate instala accelerat dacă domină
fenomenele de obstrucţie renală.

DIAGNOSTIC POZITIV

Bolnavul care se prezintă cu unul din simptomele de mai sus va fi corect

examinat pentru precizarea diagnosticului şi stabilirea indicaţiilor terapeutice.
a) Anamneza oferă informaţii preţioase asupra condiţiilor de viaţă,
alimentaţiei, fenomenelor subiective, fenomenelor de acompaniament
(vărsături, oprirea tranzitului pentru materii fecale şi gaze), semnelor
obiective din antecedente (eliminare ed calculi, hematurie), eventualelor
tratamente aplicate.
b) Examenul obiectiv general, complet, pe aparate şi sisteme.
c) Examenul clinic obiectiv al întregului aparat urinar. Este necesară
punerea diagnosticului pozitiv de colică nefritică. În acest sens vom
observa un bolnav cu aspect particular anxios, agitat, îşi schimbă mereu

18
 poziţia. Durerea este asociată cu tulburări de micţiune: polakiurie, nevoie
imperioasă de micţiune, senzaţie de arsură uretrală mai ales la sfârşitul
micţiunii, deseori hematurie.
Palparea regiunii lombare evidenţiază durere foarte vie în unghiul
costovertebral deseori însoţită de contractură musculară. Uneori rinichiul poate fi
voluminos, palpabil, sub tensiune, dureros. Semnul Giordano este prezent.
Punctele uretrale pot fi dureroase. Tuseul rectal sau tuseul vaginal pot descoperi
un calcul în ureterul juncstavezical.
Se va face atent diagnosticul diferenţial al colicii nefritice. Pentru acesta
sunt necesare două examene:
1. radiografia pe gol a aparatului urinar şi abdomenului poate evidenţia
calculul dacă este radioopac. Ea include perforaţia unui organ cavitar
intraabdominal şi ocluzia intestinală care ar necesita intervenţie
chirurgicală de urgenţă.
2. examenul sedimentului urinar – prezenţa unei hematurii microscopice
pledează în general pentru o colică nefritică.
Pentru diagnostic diferenţial, în unele cazuri este necesară efectuarea unei
urografii.
În perioadele de acalmie, examenul fizic al bolnavului poate evidenţia:
- sensibilitate crescută în unghiul costovertebral cu iradiere în
flanc sau fosa iliatică;
- semnul Giordano poate fi prezent;
- rareori rinichiul se poate palpa;
- punctele ureterale sunt dureroase în caz de litiază ureterală;
- pot fi palpaţi prin tuseu rectal şi/sau tuseu vaginal, calculii situaţi
în joncţiunea jucstavezicală a ureterului.
Examenul fizic şi examenul urinei pot spune doar un diagnostic de
probabilitate. Diagnosticul de certitudine va putea fi stabilit cu ajutorul altor
examene.

1. Examene radiologice
a) radiografie simplă – trebuie să cuprindă întreg aparatul urinar.
Majoritatea calculilor sunt radioopaci, având în compoziţia lor săruri de
calciu. Ei se pot evidenţia radiologic până la dimensiunea unei gămălii de ac. Se
poate stabili astfel existenţa calculului, forma, mărimea.
5% din calculii urinari sunt radiotransparenţi ( calculi de cistină, acid uric,
uraţi, fosfat amoniaco-magnezian), uneori ei se pot impregna cu calciu devenind
radioopaci.
Se va face diagnosticul diferenţial radiologic cu ganglioni calcificaţi,
insulele de calcare în arterele iliace, procesele de condensare în oasele bazinului,

19
calcificări intraapendiculare, calculi biliari şi pancreatici, cartilaje costale
calcificate.
b) urografia – oferă cele mai importante informaţii cu privire la:
- localizarea calculilor, forma şi mărimea lor;
- gradul leziunilor determinate de prezenţa calculului în
parenchimul renal;
- răsunetul litiazei asupra căilor de excreţie (atonie, staza,
dilataţie).
Urografia explorează funcţia fiecărui rinichi depistând tulburările
funcţionale în fazele iniţiale. Ea poate evidenţia calculii radiotransparenţi.
Urografia este contraindicată când ureea sanguină depăşeşte 70 mg% pe ml sau
când există hipersensibilitate la substanţa de contrast (testare este obligatorie).
În colica nefritică urografia poate arăta aspectul de rinichi mut ca expresie
a suferinţei acute a rinichiului respectiv, ceea ce nu însemnă pierderea
ireversibilă a funcţiei renale. Imaginea urografică a rinichiului apare iar după
dispariţia colicii nefritice.
Dacă nici urografia nu este suficientă pentru precizarea diagnosticului,
poate fi necesară efectuarea unei citoscopii asociată cu uretopielografie şi
pielografie (eventuală aeropielografie) retrogradă care care pot evidenţia calculii
transparenţi şi oferă informaţii morfologice asupra căilor urinare superioare.
Poate fi utilă pentru diagnostic şi ecografia.

2. Examene biologice

Au valoare diagnostică mai mică dar sunt foarte valoroase pentru

conducerea corectă a terapiei.
a) examenul sângelui va cuprinde:
- dozarea ureei sanguine;
- dozarea acidului uric;
- dozarea cistinei;
- dozarea unor electroliţi: calciu, fosfor, magneziu;
- dozarea oxalemiei;
- determinarea rezervei alcaline;
Pe baza acestor date se pot depista şi unele tulburări de metabolism.
b) examenul urinei va cuprinde:
- măsurarea diurezei în 24 h;
- determinarea densităţii şi a pH-ului urinar;
- dozarea ureei, acidului uric, cistinei, electroliţilor (calciu, fosfor,
magneziu);
- studiul coloizilor urinari.

20
 Examenul citobacteorologic: se pot depista astfel cauzele formării
calculilor, se poate orienta şi controla tratamentul.
Aceste examene vor fi efectuate şi asociate cu celelalte investigaţii de
specialitate.
c) pentru evidenţierea hiperparatiroidismului se vor efectua: calcemia,
forforemia, proteinuria.
d) studiul compoziţiei chimice a calcului.

EVOLUTIE. COMPLICATII. PROGNOSTIC

Există litiaze renoureterale cu calculi bine toleraţi, fără suferinţe subiective

semnificative, cu degradare lentă a parenchimului renal (sunt calculi mici, ficşi,
colariformi, care nu provoacă obstrucţia). Cu evoluţia cea mai zgomotoasă
evoluează calculii mobili.
Complicaţiile litiazei renoureterale sunt reprezentate de:
- obstrucţie (datorită migrării calculului);
- infecţie (pielonefrită acută sau cronică, pionefroză, flegmonul
perirenal, abcesul renal);
- mai rar metaplazie uroterială.
Iar din punct de vedere funcţional avem:
- insuficienţă renală acută şi cronică;
- anuria calculoasă, este cea mai dramatică complicaţie produsă cel
mai adesea prin obstrucţia ureterului unui rinichi funcţional.
Prognosticul se stabileşte greu, evoluţia fiind imprevizibilă. Pacientul
poate elimina un singur calcul după care nu mai are nici o manifestare clinică
toată viaţa, poate elimina sute de calculi fără ai afecta regimul de viaţă relativ
normal, pot apare calculi obstructivi care necesită intervenţie chirurgicală,
recidivează sfârşind prin nefrectomie.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

În formele cu rinichi mare se va face diagnostic diferenţial cu: tumori,

hidronefroze primitive, tuberculoze.
În formele dureroase se va face diagnostic diferenţial cu infarctul renal şi
papilita necrotică.
Formele febrile vor fi diferenţiate de pionefrite (infecţii produse pe cale
hematogenă) şi perinefrite supurate.
Prezenţa de calculi pe radiografie nu exclude prezenţa altor leziuni
(diagnostic diferenţial radiologic).

21
 Litiaza renală se poate asocia cu cancerul renal parenchimatos, cu cancerul
uroterialpielocaliceal şi cu tuberculoza renală. Litiaza poate apare pe rinichi
fuzionat, ectopic, polichistic, anomalii ce creează condiţii de stază.

TRATAMENTUL

Tratamentul litiazei renale este:

- medical (al colicii nefritice, general şi special);
- chirurgical
Tratamentul medical
Tratamentul medical se aplică individualizat, în funcţie de: compoziţia
calculului, starea rinichiului litiazic şi a celui opus, valoarea funcţiei renale,
mecanismul etiopatogenic (dacă se cunoaşte ), cooxistentele morbide,
posibilităţile familiale şi sociale, gradul de cooperare al bolnavului.
Beneficiază de tratament medical bolnavii cu: calculi mici, imobili, fixaţi
într-un calice fără să dilate calicele respective, asimptomatici, litiaza multiplă de
acidoză tubulară renală, nefrocalcinoză, calculi coraniformi asimptomatici la
persoane în vârstă.
Tratamentul colicii nefritice constă din:
- repaus la pat;
- căldură locală lombară (termofor);
- spasmotice (Papaverină, Scobutil, Atropină) şi analgezice
(Algocalmin, Mialgin), i.m. sau i.v.;
- xilină, 1% i.v. sau infiltraţii paravertebrale.
Notă. În colica nefritică sunt contraindicate cura de diureză (creşte
distensia bazinetală) şi Morfina (accentuează spasmul).
Tratamentul general al litiazei (de fond) cuprinde următoarele mijloace
comune, indiferent de compoziţia chimică a calculilor:
1. Dieta. Se recomandă regimuri alimentare variate (exclusiv animal sau
vegetal)
- în litiaza calcică, fosfatică şi mixtă sunt interzise alimentele
bogate în calciu: laptele şi derivatele sale, fructele şi legumele
uscate;
- în litiaza oxalică sunt interzise: ceaiul, cacao, ciocolată, spanac,
macris, fructe şi legume verzi;
- în litiaza urică sunt interzise: viscerele, carnea tânără, preparatele
de carne, peştele.
2. Cura de diureză. Constă în administrarea zilnică de cantităţi mari de
lichide (apa potabilă, ceaiuri diuretice, ape alcaline îmbuteliate, ş. a.) pentru a
obţine o diureză de minim 2000ml/24h.

22
 Cura de diureză se instituie după trecerea perioadei dureroase, timp
îndelungat (luni), la domiciliu şi 2 cure pe an într-o staţiune balneară (Olăneşti,
Călimăneşti, Căciulata).
Prin diluarea urinei diminuă suprasaturarea cristaloizilor, împiedicându-se
formarea de noi calculi sau mărirea celor existenţi, se modifică reacţia urinei şi
se combate infecţia urinară.
Notă. Cura de diureză este contraindicată în hipertensiunea arterială,
insuficienţa cardiacă şi renală.
3. Modificarea reacţiei urinei. Prin schimbarea pH-ului urinei, opus celui
de precipitare, se urmăreşte dizolvarea calculilor.
- alcalinizarea urinei (pH mai mare de 7) se efectuează în litiazele
acide (urică, cistinică şi xantinică) cu ajutorul bicarbonatului sau
citratului de sodiu 4-10g pe zi;
- acidifierea urinei (pH sub 7) se efectuează în litiazele alcaline
(fosfatică, calcică şi mixtă) prin administrarea de clorură de
amoniu sau metionină.
4. Corectarea tulburărilor metabolismului fosfo-calcic.
5. Tratare infecţiei urinare, care favorizează dezvoltarea litiazei fosfatice şi
complică toate litiazele.
6. reglatoare ale dinamicii ureterale: Rowatinex, Cistenal, Renogal.
Alte recomandări: evitarea sedentarismului, eradicarea infecţiilor urinare,
îndepărtarea obstacolelor din calea evacuării urinei, evitarea abuzului de
preparate calcice, Vitamina D2, alcaline, supravegherea atentă a bolnavului cu
corticoterapie.

Tratament special.
Se aplică de natura chimică a calculilor.
LITIAZA URICA. Se recomandă următoarele preparate: Uraliyt-U
(granule), 2-3 linguri pe zi, periodic (o săptămână/lună) cu menţinerea pH-ului
urinar în jur de 6,8-7,4 cu efect alcalinizat şi de dezvoltare a calculilor;
Allopurinol (Milurit) 200-400 mg pe zi, inhibat al sintezei acidului uric;
Probenecit cp. 500 mg2 pe zi, cu efect uricozuric.
LITIAZA FOSFATICA. Sunt indicate: regim hipocalcic, inhibarea
absorbţiei intestinale a Ca++ cu ajutorul NDTA, reducerea eliminării renale a Ca ++
prin administrarea de diuretice tiazilice (Nefrix, Ufrix) şi fixarea osoasă a Ca ++
prin administrarea de fosfat trisodic 3-6 mg pe zi.
LITIAZA OXALICA SI CISTINICA. Nu au tratament special.
Cu tratament medical corect sunt dizolvaţi şi eliminaţi calculii urinari mici
în următoarele 2-4 săptămâni.

23
 LITOTRITIA EXTRACORPOREALA. Metoda de liza a calculilor
renoureterali prin mijloace fizice (ultrasunete, rezonanţă magnetică, laser) după
tratament se administrează până la 5 litri lichide pe zi, câteva zile şi se efectuează
urografie şi/sau ecografie de control.
Contraindicaţii: stenozele căilor urinare, infecţie urinară şi insuficienţă
renală.
Complicaţii: obstrucţia ureterului prin fragmentele de calcul. Cele mai
bune rezultate se obţin la calculii sub 2 cm în 1-2 şedinţe, calculii de dimensiuni
mai mari, coraliformi sau inclavaţi necesitând mai multe şedinţe.

Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical se adresează tuturor cazurilor de litiaza complicate
cu obstrucţie, infecţie, care provoacă dureri mari, care ameninţă integritatea
rinichiului.
Alegerea tipului de intervenţie chirurgicală se face în funcţie de: volumul,
numărul, forma, localizarea calculilor, starea rinichiului litiazic şi a rinichiului
contralateral, vârstă bolnavului, echilibru biologic al bolnavului, caracterul
procesului litogen (litiaza de organ sau litiaza de organism) şi de coexistenţe
morbide.
Tratamentul chirurgical trebuie să fie precedat şi urmat de tratament
medical.
În principiu, intervenţiile chirurgicale adresate litiazei renoureterale sunt
conservatoare şi urmăresc:
- îndepărtarea tuturor calculilor şi tuturor fragmentelor calculoase;
- conservarea atât cât este posibil a parenchimului renal;
- corectarea elementelor anatomice care favorizează litogeneza;
- restabilirea drenajului liber al urinei.
Litiaza renoureterală cu indicaţie operatorie absolută
- calculi ce obstrucţionează calea excretorie mai ales pe rinichi
unic congenital sau câştigat;
- litiaza urică tratată medical fără rezultat;
- calculi bazinetali mai mari de 1 cm;
- calculi bazinetali mobili cu rol de supapă obstructivă;
- calculi localizaţi în calice sau în tija caliceală ce produce
secundar hidrocalice sau piocalice;
- litiaza complicată cu infecţie;
- calculi cu intenţie evolutivă semnificativă spre creştere rapidă;
- calculi ce determină colici ureterale repetate, hematurii repetate,
complicate sau nu cu pusee infecţioase recidivante.

24
 Litiaze renoureterale cu indicaţii operatorii relative:
- calculi caluceali şi pielici de volum mic ce nu produc obstrucţie
şi stază;
- în litiaza bilaterală se intervine mai întâi pe rinichiul mai puţin
afectat. School afirma: „rinichiul dureros şi infectat se operează
întotdeauna iniţial, dacă nici unul din calculi nu produce
simptome acute, rinichiul cel mai puţin afectat se operează
primul sau cel care a manifestat cele mai recente simptome de
suferinţă”;
- dacă litiaza este bilaterală, pielică pe o parte şi ureterală pe
cealaltă parte, se rezolvă întâi litiaza ureterală şi apoi cea pielică.

Tipuri de intervenţii chirurgicale

Cele mai utilizate sunt intervenţiile chirurgicale conservatoare:
- pielolitotomia posterioară;
- pilotomia transversală intrasinuzală;
- nefrotomia;
- nefrotomia limitată;
- nefrectomia parţială;
- nefrolitotomia.
Intervenţii chirurgicale paleative: nefrostomia pentru drenajul cavităţii
pielocaliceale şi extragerea calculilor dacă este posibil prin nefrotomie minimă.
Indicaţiile nefrostomiei: anuria calculoasă pe rinichi unic, pionefroze
bilaterale.
Intervenţii chirurgicale radicale: nefrectomia rămâne o intervenţie de
excepţie în litiaza renală. Se indică numai când leziunile anatomice şi funcţionale
sunt strict ireversibile (pionefroze, calculi coraniformi la individ tânăr) iar
rinichiul opus este în perfectă stare.
Tratamentul calculilor ureterali.
1. Tratament medical de eliminare pe cale naturală:
- calculul cu diametrul mai mic de 4 mm, situat în ureterul pelvin
sau lombar se poate elimina pe cale naturală;
- calculul cu diametrul mai mare de 6 mm se poate elimina numai
dacă este situat în ureterul pelvin, niciodată dacă este situat în
ureterul lombar;
- calculul cu diametrul între 4-6 mm se elimină, într-un caz din
două dacă este pelvin şi într-un caz din cinci dacă este lombar
(Sandegard).
Un calcul parţial obstructiv, cu dilataţia ureterală moderată, fără
ureterohidronefroză se poate trata în vederea eliminării pe cale naturală cu:

25
analgezice, antispastice, cura de diureză. Dacă există infecţie nu se mai aplică
tratament medical şi nici manevre de extracţie pe cale endoscopică.
Dacă urografia arată dilatarea ureterului cu hidronefroză, iar poziţia
calculului nu s-a modificat în timp de 4-6 săptămâni, se indică extragerea
instrumentală sau uretrolitotomia.
2. Metodele instrumentale de extragere a calculilor pe cale endiscopică
sunt avantajoase dar comportă unele riscuri: hematuria, edem ureteral obstructiv
cu rinichi mare de staza, ruptură ureterală, blocajul sondei împreună cu calculul
în ureter.
3. Intervenţii chirurgicale – intervenţia chirurgicală de selecţie este
ureterolitotomia indicată în:
- calculi ureterali trataţi medical fără rezultat timp de 4-7
săptămâni;
- manevre de extracţie endoscopică nereuşită;
- infecţie ureteropielorenală;
- boli asociate ce contraindică extracţia instrumentală (stricturi de
uretră, adenom de prostată);
- la copii la care există dificultăţi de ordin anatomic.

CAP.III. PREZENTAREA CAZURILOR

CAZUL I
GRILA PENTRU CULEGEREA DATELOR
Surse: Pacienta Cotea Elena prin anamneze şi relatarea directă a
simptomelor, debutul bolii şi trecutul ei:
Date fixe: data naşterii: 24.03.1964
naţionalitate: română
limba vorbită: română
Date variabile: - domiciliu: Tr. Măgurele, strada Castaniilor, nr. 17, Jud.
Teleorman;
- condiţii de locuit: bune;
Istoric: - bolnavă de 30 de ani cu antecedente personale patologice renale,
se internează pentru dureri colicative lombare bilaterale predominant pe partea
dreaptă iradiate în hipogastru, însoţite de polakidisurie, urină hematerică
macroscopică, astenie, inapetenţă.
Examen obiectiv:
- tegumente şi mucoase – normal colorate;
- ganglioni superficiali nepalpabili;

26
 - ţesut adipos – slab reprezentat pe abdomen şi torace;
- sistem osteo-articular normal conformat clinic.
Anamneza asistenţei medicale: Starea pacientului impune intervenţii la
următoarele nevoi fundamentale:
- nevoia de a elimina;
- nevoia de a mânca şi bea;
- nevoia de a se mişca şi de a-şi păstra o bună postură;
- nevoia de comunica cu semenii;
- nevoia de a evita pericolele.
Anamneza medicală:
- antecedente heredo-colaterale: tatăl cu rinichi polikistic;
- antecedente personale: repetate lombagii, moderate cu
intensitate, puls, hematurii macroscopice intermitente.
Capacitatea de a se adapta la o perioadă dificilă este satisfăcută.
Examen clinic general
- aparat respirator: - torace normal conformat;
- sonoritate pulmonară normală;
- murmur vezicular prezent pe ambele câmpuri pulmo-
nare;
- nu se percep raluri.
- aparat cardiovascular: - aria matităţii cardiace în limite normale;
- zgomote cardiace ritmice, vene periferice perme-
abile;
- TA = 110/70 mm Hg;
- AV = 70 băt/min.
- aparat digestiv: - abdomen suplu, mobil cu respiraţia;
- tranzit intestinal prezent;
- ficatul în limite normale;
- splina – nepalpabilă, neperceptibilă;
- aparat uro-genital: - micţiuni frecvente, disurie, urină hematurică;
- Giordano moderat (+) bilateral;
- rinichi polichistic bilateral;
- S.N. – ROT prezente: - orientat temporospaţial şi la propria persoană.
- examen de specialitate: - ecografie renală.
- investigaţii de laborator:
VSH = 5 mm/h
Hb = 14,44 g
L = 7000/mm3 sânge
Glicemie = 100 mg%
Bilirubina = 0,8 mg%

27
 Creatinină = 0,7 mg%
Acid uric = 6 mg %
Examen urină: - albumine
- glucoză absente
- proteine
în sediment se evidenţiază frecvente hematii.
PH = 5,8 – reacţie acidă.
Ecografie renală (rezultat)
- nefromegalie bilaterală cu aspect boselat

CAZUL II
GRILA PENTRU CULEGEREA DATELOR

Surse: pacientul Popescu Mihai, prin anamneză şi relatarea directă a

simptomelor, debutul bolii şi trecutul ei.
Date fixe: - data naşterii: 9.10.1951
- naţionalitate: român
- limba vorbită: româna
Date variabile: - domiciliu: comuna Lunca, nr. 48, jud. Teleorman
- religia: ortodox
- condiţii de locuit: bune
Diagnostic de internare: colică renală dreapta. Litiază renală recidivantă.
Istoric: - bolnav de 44 de ani, internat de urgenţă pentru dureri lombare
predominant pe partea dreaptă iradiate în flancul drept, fosa iliaca dreapta şi
hipogastru, polakidisurie, urini tulburi hipercrome. Durerile au apărut brusc şi nu
au cedat la tratament ambulatoriu cu antispastice + antialgice.
Examen obiectiv: Stare generală modificată, transpiraţii abundente
hiperemice, limbă saburală.
- tegumente şi mucoase: normal colorate;
- ţesut adipos: normal repartizat pe segmentele corpului;
- sistemul osteo-articular: integru morfofuncţional.
Anamneza asistentei medicale: Starea pacientului impune intervenţii la
următoarele nevoi fundamentale:
- nevoia de a mânca şi a bea;
- nevoia de a elimina;
- nevoia de a se mişca şi a-şi păstra o postură corectă;
- nevoia de a se odihni şi dormi;
- nevoia de a comunica cu semenii;
- nevoia de a evita pericolele.

28
 Anamneza medicală:
- antecedente heredo-colaterale: neagă
- antecedente personale: - litiaza renală dreapta
- pielolitotonie dreapta
- capacitatea de a se adapta la o perioadă dificilă este satisfăcută.
Examen clinic general:
- aparat respirator: - torace normal conformat;
- sonoritate pulmonară prezentă;
- murmur vezicular normal;
- nu se percep raluri supraadăugate.
- aparat cardiovascular: - şocul apexian S.IV i.c. stg. Pe linia mediană
claviculară stânga;
- aria matităţii cardiace în limite normale;
- zgomote cardiace ritmice, tahicardice;
- AV = 90 băt/min;
- TA = 130/80 mm Hg;
- vene periferice permeabile.
- aparat digestiv: - abdomen mobil cu respiraţia, suplu, elastic, dureros în
hipocondru drept şi hipogastru;
- tranzit intestinal prezent;
- ficatul în limita superioară sp. VI i.c. drept;
- splina neperceptibilă.
- aparat uro-genital: - micţiuni frecvente, disurie, urini tulburi, loja renală
dreapta dureroasă, Giordano (+) pe dreapta, puncte ureterale sensibile la presiuen
pe p. dr.
- S.N. – ROT prezente bilateral orientat temporospaţial la propria
persoană.
- Alte examene de specialitate
- radiografie renovezicală simplă;
- M.R.F.
- ecografie reno-uretero-veziculară;
- urografie.
Investigaţii de laborator:
- VSH = 110 mm/h;
- L = 12 000/mm3 sânge;
- Hb = 13 g%;
- Tymol = 4 UML;
- Acid uric = 5 mg%;
- Uree sanguină = 30 mg%;
- Creatinină = 1,5 mg%.

29
 Examenul sumar de urină evidenţiază în sediment numeroase hematii,
frecvente epitelii, frecvente leucocite şi flora bacteriană.
În urma celor trei uroculturi rezultă bacili colii peste 100 000
germeni/mm3 urina. Sensibil la ampicilină.
-Examene radiologice
- radiografia renovezicală simplă arată calculi radioopaci cu
diametrul de 4 mm în aria de proiecţie a rinichiului drept.
- urografia I.V. arată dilatarea calicului superior şi mediu drept şi
prezenţa de calculi.

CAZUL III
GRILA PENTRU CULEGEREA DATELOR

Surse: pacienta Joitoiu Ruxandra, prin anamneza şi relatarea directă a

simptomelor, debutul bolii şi trecutul ei.
Date fixe: - data naşterii: .11.1949
- naţionalitate: român
- religia: ortodoxă
Date variabile: - domiciliul: Tr. Măgurele, str. Independenţei, nr. 34, jud.
Teleorman
- condiţii de locuit: bune
Diagnostic de internare: colică renală dreapta. Litiaza renală cu eliminări
repetate de calculi.
Istoric: bolnavă de 46 de ani, cu veche suferinţă renală, litiaza reanală cu
litotomie pe partea stângă, se internează pentru dureri lombare colicative,
polakiurie şi disurie, inapetenta, adinamie. La poziţia ortostatică prezintă dureri
lombare cu iradiere în articulaţie coxofemurală dreapta.
Examen obiectiv: - stare generală alterată;
- tegumente şi mucoase normal colorate;
- cicatrice postoperator;
- ţesut adipos: normal reprezentat;
- ganglioni superficiali nepalpabili;
- sistem osteo-articular: dureri la nivelul coloanei
vertebrale;
- contractura paravertebrală a musculaturii; mers
antalgic; dureri la mobilizarea articulaţiei coxofenurale drepte.
Anamneza asistentei medicale: starea pacientului impune intervenţii la
următoarele nevoi:
- nevoia de a mânca şi a bea;

30
 - nevoia dea elimina;
- nevoia de a se mişca şi a-şi păstra o postură corectă;
- nevoia de a se odihni şi dormi;
- nevoia de a comunica cu semenii;
- nevoia de a evita pericolele.
Anamneza medicală:
- antecedente heredo-colaterale: neagă
- antecedente personale: - litotomie stânga;
- colici renale repetate cu eliminări de
calculi;
- dinopatie lombară cu nevralgie sciatică.
Examen clinic general:
- aparat respirator: - torace normal conformat;
- sonoritate pulmonară prezentă;
- murmur vezicular prezent;
- nu se percep raluri.
- aparat cardiovascular: - - aria matităţii cardiace în limite normale;
- zgomote cardiace ritmice;
- AV = 68 băt/min;
- TA = 110/70 mm Hg;
- vene periferice permeabile.
- aparat digestiv: - abdomen mobil cu respiraţia, dureri în flancul drept şi
hipogastru;
- tranzit intestinal prezent;
- aparat uro-genital: - micţiuni frecvente, disurie, urini normal colorate,
loja renală dreapta dureroasă la palmare.
- S.N. – ROT prezente orientat temporospaţial la propria persoană.
- Alte examene de specialitate:
- radiografie bazin;
- radiografie lombară faţă şi profil;
- ecografie reno-uretero-veziculară;
- urografie.
- Investigaţii de laborator:
VSH = 7 mm/h;
L = 5 200/mm3 sânge;
Hb = 11,87 g%;
Acid uric = 4,5 mg%;
Uree sanguină = 35 mg%;
Examen urină: - albumină
- glucoză absente

31
 - proteine
Examenul sumar de urină evidenţiază în sediment rare celule
epiteliale plate, frecvente leucocite, cristalurie şi hematii prezente.
- Examene radiologice (rezultate)
- radiografie bazin: pensarea spaţiului articular coxofemural drept
în treimea externă;
- radiografie lombară faţă şi profil: modificări de tip articular la
nivelul coloanei vertebrale lombare;
- ecografie abdominală: calculi în aria renală dreaptă.

32
 PLAN DE INGRIJIRE CU NEVOILE PERTURBATE

Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

elemente de dependenţă
2.V.2002 Nevoia de a - eliminare urinară insuficientă în -combaterea -tratament
elimina cantitate şi calitate durerii medicamentos cu
- hidratarea insuficientă în cantitate -atenuarea nevoii antialgice
şi calitate de a urina -încurajarea ---
- modificarea integrităţii căilor pacientului să
urinare urineze cât mai
des pt. a reduce
staza urinară
3.V.2002 --- - polakiurie, -combaterea -tratament Rezultatul analizelor:
disurie, urină tulbure, hematurie, durerii medicamentos cu -acid uric = 4,5mg%
durere -atenuarea nevoii antialgice -creatinină = 0,7%
- eliminare urinară de a urina -recoltare de -bilirubină= 3,5 UML
insuficientă în cantitate şi -examene de analize:acid uric, -ex. urină:
calitate laborator creatinină, albumină
- hidratarea bilirubină, ex. proteine absente
insuficientă în cantitate şi calitate urină glucide
- modificarea In sediment apare:
integrităţii căilor urinare leucociturie şi hematurie
--- - polakiurie, disurie -atenuarea nevoii -încurajarea -stare generală relativ bună
- eliminare urinară de a urina bolnavului să
insuficientă în cantitate şi -cura de diureză consume cât mai
calitate multe lichide
- hidratarea
insuficientă în cantitate şi calitate

33
 Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
elemente de dependenţă
7-8.V.2002 Bolnavul elimină în
- - - - cantitate şi calitate pe
căi fizidopice normale
9.V.2002 - - - - Externare
2.V.2002 - nevoia de a - polakiurie, -combaterea -tratament Bolnavă cu stare
mânca şi a bea disurie, pierderea apetitului, durerii medicamentos cu : generală alterată.
oboseală, durere, anxietatea -respectarea Scobutil 1f/zi Acuză dureri colicative
- alimentaţie regimului dietetic Papaverină 1f/zi în flancu şi fosa iliacă
insuficientă în cantitate şi (regim hiposodat) Piafen 1f/zi dreaptă.
calitate -alimentare activă prin
- hidratare şi mese mici, fracţionate.
alimentare insuficientă în -dietă normacalică
cantitate şi calitate (1500-2000 cal/24h)
- inapetenta şi homolipidică.
Proteinele şi clorura de Na
vor fi reduse dar nu
suprimate.
3-5.V.2002 - - -combaterea -tratament medicamentos Rezultatul ecografiei:
durerii cu antialgice. Pregătire rinichi polichistic
-respectarea fizică şi psihică a
regimului dietetic bolnavului pentru
-ecografie efectuarea ecografiei. I se
abdominală explică bolnavei
importanţa şi necesitatea
ecografiei. Se însoţeşte
bolnava până la locul unde
se execută aceasta.
Efectuarea ecografiei.

34
 Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
elemente de dependenţă
6-8.V.2002 - cura de diureză -administrare zilnică de Stare generală
- - - regim hiposodat lichide în cantităţi mari ameliorată
care să satisfacă nevoia de
a bea pe cale orală.
-alimentarea activă
9.V.2002 - - - - Externare
2-5.V.2002 - nevoia de a se - dificultate de a rămâne în -combaterea -tratament Bolnavă cu stare
mişca şi dea poziţie funcţională durerii medicamentos cu : generală alterată.
păstra o bună - dureri lombare colicative, Scobutil 1f/zi Menţine Giordano (+)
postură anxietate, oboseală Papaverină 1f/zi pe dreapta însoţit de
- postură neadecvată Piafen 3 f/zi polakidisurie.
Paracetamol 2 tb/zi
- căldură locală
6-8.V.2002 - - - - -stare generală bună
-se mişcă autonom
9.V.2002 - - - - Externare
2-4.V.2002 - nevoia de a - durere - captarea - discuţii cu bolnavul pe Dezinteres în a
comunica cu - polakidisurie interesului teme de sănătate, boală comunica datorită
semenii - comunicare ineficace bolnavului în a simptomatologiei
- dificultatea de a se concentra comunica şi a-şi prezente.
exprima ideile şi
dorinţele

35
 Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
elemente de dependenţă
5-8.V.2002 Bolnava cooperează
interesată în a învăţa şi
- - - - acumula cunoştinţe
despre boala sa,
tratament, evoluţie,
complicaţii.
9.V.2002 - - - - Externare
2-3.V.2002 - nevoia de a - durere -diminuarea şi -tratament medicamentos Bolnavă cu stare
evita pericolele - lipsa de cunoaştere a combaterea -liniştirea bolnavului prin generală alterată,
autocontrolului durerii şi anxietăţi administrarea unei tablete afebrilă.
- dificultatea de a acţiona după -liniştirea de Diazepam seara şi
credinţa şi valorile sale bolnavului din discutarea cu bolnavul.
- anxietatea punct de vedere
- neliniştea psihic
- stare de iritabilitate
4-8.V.2002 - - - - -durerile au diminuat în
intensitate
-bolnavul admite tot
tratamentul şi respectă
regimul de spital
9.V.2002 - - - - Externare

36
 PALN DE INGRIJIRE CU NEVOILE PERTURBATE

Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

elemente de dependenţă
15-17.IV.2002 -nevoia de a - hidratarea insuficientă în - combaterea - tratament medicamentos: Stare generală alterată
mânca şi a cantitate şi calitate durerii şi a Scobutil
bea - durere, febră, polakidisurie procesului Papaverină 1fx2/zi
-alimentarea insuficientă în infecţios Algocalmin
cantitate şi calitate Ampicilină 500mg la 6h
Paracetamol 2x1 cp/zi
18-20.IV.2002 - - hidratarea insuficientă în -combaterea - tratament medicamentos -
cantitate şi calitate durerii - căldură locală
- durere, febră, polakidisurie -regim hiposodat
-alimentarea insuficientă în
cantitate şi calitate
21-25.IV.2002 - - - cură de diureză -administrare zilnică de - Stare generală
- regim hiposodat lichide în cantităţi mari ameliorată
care să satisfacă nevoia de - Bolnavul mănâncă şi
a bea pe cale orală pentru a bea în cantitate şi
obţine o diureză de calitate
minimum 2000 ml/zi
-alimentarea activă
26.IV.2002 - - - - Externare

Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

elemente de dependenţă
15.IV.2002 -nevoia - hidratarea insuficientă în - combaterea durerii - tratament -
de a cantitate - crearea unor condiţii medicamentos:
elimina - durere favorabile eliminării normale Scobutil 1fz2/zi
- diaforeză Papaverină 1fx2/zi
- transpiraţie abundentă Algocalmin 1fx2/zi
- urini hipercrone - căldură locală

37

16.IV.2002 - - hidratarea insuficientă în -combaterea durerii şi a
cantitate şi calitate
- modificarea integrităţii
căilor urinare
- durere, febră, polakidisurie
-eliminare insuficientă în
cantitate şi calitate
- diaforeză
17-18.IV. - - hidratarea insuficientă în
2002 cantitate şi calitate
- modificarea integrităţii
căilor urinare
- durere, febră, polakidisurie
-eliminare insuficientă în
cantitate şi calitate
- diaforeză
38
- repaus la pat
I se spune bolnavului
să urineze cât mai des
pentru a evita staza
urinară
-tratament -
procesului infecţios medicamentos
-examene de laborator cu:antispastice,
antialgice şi antibiotice
- recoltarea de analize
- acid uric
- uree sangvină
- creatinină
- ex. de urină
-combaterea durerii şi a -tratament Rezultate:
procesului infecţios medicamentos -acid uric 5mg
-investigaţii paraclinice -efectuarea ecografiei -uree sg. 30 mg
-ecografie renoveziculare simple -creatinină 1,5 mg
renoureteroveziculară ex. urină:
-radiografie renoveziculară Numeroase hematii,
simplă frecv. epitelii, frecv.
- pregătirea bolnavului în leucocite
vederea efectuării urografiei. -radiografia arată calcul
radioopac diam. 4mm
aria de protecţie a
rinichiului drept
 Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
elemente de dependenţă
15-19.IV.2002 -nevoia de a - cantitate necorespunzătoare - combaterea durerii - tratament Stare generală alterată
se odihni de odihnă şi a procesului medicamentos
durere, febră, frison, infecţios - salon luminos, bine
polakidisurie - crearea condiţiilor aerisit fără curenţi de
-dificultatea de a se odihni optime pentru somnul aer
şi liniştea boln. - psihoterapie
20-25.IV.2002 - - - - - Stare generală
ameliorată. Bolnavul se
odihneşte suficient
26.IV.2002 - - - - Externare
15-20.IV.2002 -nevoia de a - stare de iritabilitate - diminuarea - Discuţii cu boln. Şi -
evita - anxietate anxietăţii şi convingerea lui că
pericolele - durere combaterea durerii durerile vor înceta în
- lipsă de cunoaştere a urma tratamentului
autocontrolului durerii medicamentos
- nelinişte
21-25.IV.2002 - - - - Durerile au diminuat în
intensitate. Boln.
Admite tot tratamentul
şi respectă regimul de
spital
26.IV.2002 - - - - Externare

39
 Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
elemente de dependenţă
19.IV.2002 - - durere - combaterea durerii - tratament Rezultat:
- hidratare insuficientă - urografie medicamentos Urografie =
cantitativ şi calitativ - efectuarea urografiei hidrodilatarea calicelui
- eliminare insuficientă superior şi mediu dr. şi
calitativ şi cantitativ prezenţa calculi
20-25.IV.2002 - - transpiraţie abundentă - echilibrarea balanţei - hidratare pe cale orală - Stare generală
- polakidisurie hidrice prin cură de diureză ameliorată.
- hidratare în cantitate
insuficientă
- diaforeză
26.IV.2002 - - - - Externare
5-9.V.2002 -nevoia de a - dificultatea de a rămâne în - combaterea durerii şi - tratament Stare generală alterată
se mişca şi poziţie funcţională a procesului infecţios medicamentos cu:
a-şi păstra o - dureri lombare, febră, - asigurarea unei poziţii antispastice, antialgice,
postură frison, cefalee care să-i satisfacă antibiotice
corectă - postură neadecvată această nevoie - căldură locală
- mobilizarea boln.
Pentru a preveni
complicaţiile
20-25.IV.2002 - - - - Stare generală
ameliorată
26.IV.2002 - - - - Externare

40
 PLAN DE INGRIJIRE CU NEVOILE PERTURBATE

Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

elemente de dependenţă
3.IV.2002 -nevoia de a - hidratare insuficientă - combaterea - tratament medicamentos cu: -
mânca şi a cantitativ şi calitativ durerii Piafen 1f/zi
bea - inapetenta - respectarea Papaverină 1f/zi
- durere regimului dietetic Scobutil 1f/zi
- polakiurie - ecografie Indocid 2sup/zi
- disurie abdominală - alimentarea activă prin mese mici
- pierderea apetitului - dieta norma calorică, norma
lipidică. Proteinele şi clorura de Na
redusă
- pregătirea fizică şi psihică a
bolnavului
- efectuarea ecografiei
4-6.IV.2002 - - hidratare şi alimentare - reechilibrare - hidratat prin perfuzie endovenoasă -
insuficientă în calitate şi hidroelectrolitică cu glucoză: 5% - 500 ml
cantitate - combaterea - tratament medicamentos cu:
- inapetenta, durerii Piafen 1f/zi
durere ,polakiurie, disurie, - regim hiposodat Papaverină 1f/zi
pierderea apetitului Scobutil 1f/zi
Indocid 2sup/zi
7-11.IV.2002 - - - cură de diureză -adm. zilnică de lichide în cantităţi - Stare generală
- regim hiposodat mari care să satisfacă nevoia de a bună
bea pe cale orară
- alimentarea activă
12.IV.2002 - - - - Externare

41
 Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
elemente de dependenţă
3.IV.2002 -nevoia de a - hidratare insuficientă - combaterea - tratament medicamentos cu -
elimina cantitativ şi calitativ durerii antialgice şi antispastice
- modificarea integrităţii - atenuarea nevoii - încurajarea bolnavului să urineze
căilor urinare de a urina cât mai des pt. a reduce staza
- eliminare insuficientă în urinară şi să bea cât mai multe
cantitate şi calitate lichide
- polakidisurie, durere,
disurie
4-6.IV.2002 - - hidratare şi alimentare - combaterea - perfuzie endovenoasă cu Rezultatul:
insuficientă în calitate şi durerii glucoză: 5% - 500 ml - uree sang. 35mg
cantitate - atenuarea nevoii - tratament medicamentos cu - acid uric 4,5 mg
- modificarea integrităţii de a urina antialgice şi antispastice Ex. urină
căilor urinare - examene de - repetare de analize - albumină
- eliminare insuficientă în laborator - uree sangvină - glucoză abs.
cantitate şi calitate - acid uric - proteine
- polakidisurie, durere, - ex. urină Sediment cu rare
disurie celule plate
frecvent leucocite
7-11.IV.2002 - - - recomandările - pregătirea fizică şi psihică pentru - Stare generală
pentru efectuarea urografie bună
urografiei - efectuarea urografiei
12.IV.2002 - - - - Externare

42
 Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
elemente de dependenţă
3-6.IV.2002 -nevoia de a - dificultatea de a rămâne în - combaterea durerii - se recomandă pat dur cu -
se mişca şi poziţie funcţională - atenuarea nevoii de a mobilizarea boln. pasivă şi
de a păstra o - dureri lombare, inapetenta, elimina activ.
postură constrângere fizică - asiguararea unei poziţii - tratament medicamentos
corectă - postură neadecvată care să-i satisfacă această cu antialgice
nevoie
7-11.IV.2002 - - - - - stare generală
bună
12.IV.2002 - - - - Externare
3.IV.2002 -nevoia de a - cantitate necorespunzătoare - combaterea durerii - tratament medicamentos -
dormi şi a se de odihnă - crearea condiţiilor cu antialgice
odihni - dureri lombare bilateral optime pentru a favoriza - salon luminos bine aerisit
- inapetenta, polakisurie, somnul şi linişte - psihoterapie
constrângeri fizice, bolnavului
dificultatea de a se odihni
4.IV.2002 - - cantitate necorespunzătoare - combaterea durerii - tratament medicamentos -
de odihnă - crearea condiţiilor cu antialgice
- dureri lombare bilateral optime pentru a favoriza - salon luminos bine aerisit
- inapetenta, polakisurie, somnul şi linişte - psihoterapie
constrângeri fizice, bolnavului
dificultatea de a se odihni
5-11.IV.2002 - - - - Stare generală bună
12.IV.2002 - - - - Externare

43
 Data Nevoia Probleme diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
elemente de dependenţă
3-6.IV.2002 -nevoia de a - dificultatea de a se - captarea interesului - discuţii pe teme de - dezinteres în a
comunica cu concentra boln. în a comunica şi sănătate şi boală comunica datorită
semenii - durere a-şi exprima ideile şi simptomatologiei
- polakidisurie dorinţele prezente
- comunicare ineficientă

7-11.IV.2002 - - - - Boln. cooperantă,

interesată în a învăţa şi
acumula cunoştinţe
despre boala sa
12.IV.2002 - - - - Externare
3-4.IV.2002 -nevoia de a - anxietate, stare de - combaterea durerii şi - liniştirea boln. prin -
evita iritabilitate diminuarea anxietăţii adm. unei tb. de
pericolele - durere diazepam seara
- lipsa de cunoaştere a - discuţii cu boln. şi
controlului durerii convingerea lui că
- nelinişte durerile vor înceta în
urma tratamentului
5-7.IV.2002 - - durere - combaterea durerii - tratament -
- anxietate - diminuarea anxietăţii medicamentos cu
antialgice
- discuţii cu boln. şi
convingerea lui că
durerile vor înceta în
urma tratamentului
8.IV.2002 - - - - Durerile au diminuat.
Stare generală bună
12.IV.2002 - - - - Externare

44
 CAP.IV. BIBLIOGRAFIE
 Ghid de nursing - Lucretia Titirca, Editura Viata medicala romaneasca, Bucuresti - 1998
 Anatomia si fiziologia omului - I.C.Voiculescu, I.C.Petricu, editia IV, Bucuresti - 1998
 Tehnica ingrijirii bolnavului - Carol Mozes, Editura Medicala, Bucuresti - 1999
 Boli interne - Prof.dr. Dan Georgescu, Editura National, Bucuresti - 1998
 Atlas de anatomie - Trevor Weston
 Ingrijirea omului bolnav si sanatos - Chiru Florian, Editura Medicala - 1998

45