Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rinichii sunt organe care produc urina şi sunt indispensabile vieţii. Ei sunt în număr de
2, uneori unul poate lipsi, iar alteori pot fi supranumerali.
Dimensiunile rinichilor la adult : lungimea este de 10-12 cm, lăţimea de 5-6 cm şi
grosimea de 3 cm. Greutatea lor este de 115-150 grame, culoarea fiind roşie-brună şi se
poate modifica în cazuri patologice. Consistenţa este fermă, însă parenchimul este friabil
şi se poate rupe cu uşurinţă în traumatisme.
Forma rinichilor este de bob de fasole, iar la nou-născut forma este rotunjită, ovoidală.
Prezintă o faţă anterioară, uşor convexă, o faţă posterioară, plană, o extremitate
superioară, rotunjită, o extremitate inferioară, rotunjită, o margine lateral, convexă şi o
margine medială, concavă, în care se află hilul renal.
Hilul renal este străbătut de elementele pediculului renal. Suprafaţa este netedă, iar la
copilul de 3-4 ani este boselată.
Rinichii sunt situaţi în fosa lombo-diafragmatică, fiind organe retroperitoneale.
Fosa lombo-diafragmatică are 2 porţiuni : una lombară şi alta diafragmatică, ele fiind
separate prin insecţia lombară a diafragmei.
Porţiunea lombară este delimitată astfel :
• În jos de cresta iliacă
• În sus se află coasta a 12-a
• Medial : coloana vertebrală.
În aria acestei porţiuni lombare se află : muşchiul transvers al abdomenului, muşchiul
pătrat al lombelor şi muşchiul iliopsoas.
Porţiunea diafragmatică răspunde diafragmei.
Limitele rinichilor :
• Sus : rinichiul este delimitat printr-o orizontală prin corpul vertebrei
toracale T11
• În jos : el este delimitat de o orizontală prin corpul vertebrelor
lombare L1, L2.
• Medial : prin verticala ce trece prin vârful proceselor transverse ale
vertebrelor.
• Lateral : prin verticala ce trece la două lăţimi de deget, în afara
muşchiului masei comune lombare.
Orientare : axul mare se aşează vertical, oblic, orientat de sus în jos şi din înăutru în
afară, prezentând oblicitate în plan frontal.
Loja renală
Raporturi
Structura rinichilor
Rinichiul posedă la exterior o capsulă fibroasă, sub care se află parenchimul renal,
aceasta fiind formată dintr-o substanţă periferică, corticală, şi o suprafaţă profundă,
medulară.
El delimitează o cavitate numită sinus renal, ce conţine elementele pediculului renal.
Capsula fibroasă este o membrană translucidă cu grosimea de 0-2 mm, care la nivelul
hilului renal se continuă cu tunica fibroasă a calicelor. Capsula renală aderă de
parenchimul renal prin tracturi conjunctive. Sinusul renal este o excavaţie ce se află în
interiorul rinichiului şi conţine : grăsime, vase, nervi şi căile excretoare ale rinichiului
(calicele şi pelvisul renal).
Mijloacele de fixare ale rinichiului sunt reprezentate de : fascia renală, masele adipoase
din jurul rinichiului, presa abdominală, vasele pediculului renal, fascia retropolică Toldt
şi peritoneul.
Rinichiul stâng este mai bine fixat decât cel drept. Cauzele anatomice ale acestei
diferenţe sunt : presiunea ficatului ân dreapta, fascia retropolică mai întinsă în stânga,
corpul pancreasului situat pe faţa anterioară a rinichiului stâng şi dispoziţia venoasă
diferită în stânga faţa de dreapta.
Sistematizarea rinichiului
Rinichii pot fi subdivizaţi în lobi. Fiecare lob este reprezentat printr-o piramidă renală
şi prin toate piramidele Ferrein dependente de ea şi cu toată corticala adiacentă.
Lobii renali sunt împărţiţi în lobuli corticali. Un lobul cuprinde o radiaţie medulară şi o
substanţă labirintică înconjurătoare. În axul radiaţiei se află un canalicul colector, iar în
labirint se află toţi nefronii tributari canalicului colector respectiv.
Parenchimul renal este format dintr-un număr mare de tubi renali, printre care se află
vasele sanguine. Tubii renali sunt formaţi din nefroni şi ducte colectoare. Nefronii se află
în corticală şi reprezintă porţiunea secretorie. Nefronii independenţi se deschid într-un
sistem de tubi colectori ce confluează şi formează tubii papilari Bellini, care se varsă în
calicele mici. Tubii colectori încep în corticală, dar sunt situaţi în întregime în medulară
şi sunt defapt canale excretoare.
Nefronul are o lungime de 30-50 mm şi este format din corpuscul renal Malpighi şi
tubul renal. Corpusculi Malpighi sunt segmente iniţiale ale nefronilor situate în corticală.
Sunt formaţiuni cu formă de sferă, ce au diametrul de 200 μ. Corpusculi Malpighi sunt
formaţi din glomeruli şi capsulele glomerulilor.
Glomerulul este un ghem de anse capilare interpuse între 2 arteriole. Arteriola aferentă
este o ramificaţie finală a arterei renale, iar cea eferentă, înainte de a pătrunde în glomerul
prezintă aparatul juxtaglomerural. La nivelul glomerulilor se produce ultrafiltrarea
plasmei sanguine cu formarea urinei primare foarte diluată.
Glomerulul este conţinut într-o capsulă epitelială ce pereţii dubli, numită capsula lui
Bowmann. Aceasta are două foiţe, una internă, viscerală, şi alta externă, parietală, mai
groasă. Se constituie astfel o cavitate numită spaţiul lui Bowmann. Cele 2 foiţe se
continuă una cu cealaltă la nivelul unde vasul aferent şi cel eferent se pun în contact cu
glomerulul şi astfel se formează polul vascular al corpusculului renal, opus celui urinar.
Tubul renal începe la polul urinar al corpusculului, la nivelul lui se produce
prelucrarea cantitativă şi calitativă a urinii primare. Acestă urină primară este elaborată la
nivelul glomerulilor. Tubii renali au o lungime de 30-50 mm şi descriu un traiect lung şi
complicat, nefiind ramificaţi.
Porţiunile tubilor situaţi în corticală formează tubii renali contorţi, iar cele situaţe în
medulară şi piramidele Ferrein sunt rectilinii formând tubii renali drepţi.
Pe baza deosebirilor morfologice şi funcţionale, tubilor renali li se disting 3 porţiuni :
segmentul proximal, segmentul intermediar şi segmentul distal.
Tubii colectori nu aparţin nefronilor, ei sunt situaţi în marea majoritate în medulară şi
au ca funcţie principală colectarea şi excreţia urinii. Sunt 3 categorii principale de tubi
colectori, în funcţie de diametru, structură citologică şi aşezare topografică :
1. Piesele intermediare de legătură au 1mm lungime, 30 μ diametru.
Încep în corticală, apoi trec în medulară.
2. Tubii colectori drepţi reprezintă cea mai mare parte a medularei,
având 10 mm lungime şi 60 μ grosime.
3. Ductele papilare Bellini sunt situate în porţiunea papilară,
juxtasinusală a piramidelor renale.
Din punct de vedere topografic, diferitele porţiuni ale nefronilor şi ale tubilor colectori
sunt localizate în :
• porţiunea colonală a corticalei : glomerulii renali, tubii contorţi ai
segmentului proximal şi ai segmentului distal.
• Porţiunea radiată a corticalei : piesele intermediare şi porţiuni ale
tubilor drepţi ce aparţin segmentului proximal şi segmentului distal.
În medulară se află tubii drepţi ai segmentului proximal şi celui distal, segmentele
intermediare şi tubii colectori.
Întregul sistem tubular al rinichilor are o lungime de 60-80 km şi o suprafaţă totală de
4-5 m².
Peritoneul esofagului
Esofagul este acoperit de peritoneu pe fata anterioara sip e cele 2 margini.Peritoneul
acopera fata anterioara a esofagului apoi tapeteaza inferior fata inferioara a muschiului
diafragm.Inferior peritoneul trece pe fata anterioara a stomacului apoi constituie foita
anterioara a micului epiplon(epiplonul gastro-hepatic).
Marginea stanga a esofagului este invelita de peritoneu,care apoi trece pe muschiul
diafragm si pe tuberozitatea mare a stomacului formand ligamentul freno-esofagian
stang.Marginea dreapta este de asemenea invelita de peritoneu,care apoi trece pe ficat
formand ligamentul esofago-hepatic,dar sip e muschiul diaphragm formand ligamentul
freno-esofagian drept.Intre cele 2 ligamente cu originea pe marginea dreapta a esofagului
se delimiteaza un fund de sac peritoneal latero-esofagian in care se angajeaza portiunea
supero-mediala a lobului lui Spigel.
Peritoneul stomacului
Peritoneul acopera stomacul aproape in totalitate.Daca fata anterioara a stomacului este
acoperita de peritoneul marii cavitati peritoneale,fata posterioara este tapetata de
peritoneul micii cavitati peritoneale.Cele 2 foite peritoneale se continua una cu cealalta la
nivelul micii curburi participand apoi la formarea epiplonului gastro-hepatic si la nivelul
marii curburi formand in continuare epiplonul gastro-splenic si epiplonul gastro-colic.
Urmarind desfasurarea peritoneului pe fata anterioara ase constata ca acesta se continua
superior corespunzator cardiei si tuberozitatii mari cu peritoneul fetei anterioare a
esofagului.Inferior se continua cu peritoneul duodenului.Corespunzator micii curburi se
continua cu foita anterioara a epiplonului gastro-hepatic,iar corespunzator marii curburi
se continua cu foita anterioara a epiplonului gastro-splenic si epiplonului gastro-colic.La
nivelul fetei posterioare peritoneul nu acopera stomacul in totalitateAstfel ajuns la nivelul
marii tuberozitati peritoneul se reflecta pe peretele posterior al cavitatii abdominale
transformandu-se in peritoneu parietal.Rezulta o zona a fetei posterioare neacoperita de
peritoneu,numita aria nuda in care stomacul realizeaza raporturi cu fata inferioara a
muschiului diafragm.Inferior peritoneul fetei posterioare se continua la nivelul
pilonului,peritoneul fetei posterioare a duodenului.La nivelul micii curburi se continua cu
foita posterioara a epiplonului gastro-hepatic,iar la niveul marii curburi cu foita
posterioara a epiplonului gastro-splenic si epiplonul gastro-colic.
Peritoneul duodenului
Daca la embrion duodenul este invelit in totalitate de peritoneu ce formeaza un mezou,la
adult peritoneul devine secundar retroperitoneal consecutiv unui proces de
coalescenta,formandu-se fascia lui Treitz.Mezoul initial persista doar la nivelul
segmentului proximal al primei portiuni a duodenului.Portiunea a doua,descendenta a
duodenului este incrucisata de radacina mezocolonului transvers iar radacina a treia este
incrucisata de radacina mezenterului.
Prima portiune a duodenului(bulbul duodenal) prezinta 2 segmente:
Segmentul proximal continua pilorul fiind invelit de peritoneu pe ambele fete.Astfel fata
anterioara este tapetata de peritoneul marii cavitati in timp ce fata posterioara este
tapetata de peritoneul micii cavitati peritoneale.Superior peritoneul bulbului duodenal se
continua cu portiunea duodenala a epiplonului gastrohepatic numit si ligament
duodenohepatic;el reprezinta marginea dreapta a micului epiplon,la nivelul caruia se
gaseste pediculul hepatic.Lateral de ligamentul duodenohepatic se afla o plica peritoneala
dispusa intre duoden si vezica biliara.Este ligamentul duodeno-cistic.
Segmentul distal al bulbului duodenal este tapetat de peritoneu doar pe fata
anterioara.Corespunzator fetei posterioare peritoneul lipseste,acesta reflectandu-se pe
peretele abdominalposterior pentru a se continua apoi cu peritoneul bursei omentale.
A doua portiune a duodenului(descendenta) prezinta 2 segmente:
- Segmentul supra mezocolic
- Segmentul submezocolic
Daca fata posterioara a celor 2 segmente este neacoperita de peritoneu aderand la peretele
abdominal posterior,fata anterioara este acoperita de peritoneul parietal care in segmentul
superior se continua cu foita superioara a mezocolonului transvers care in segmentul
inferior se continua cu foita inferioara a mezocolonului transvers si cu fata dreapta a
mezenterului.
A treia portiune(orizontala) a duodenului este acoperita de peritoneu doar pe fata
anteriaora in timp ce fata posterioara neacoperita de peritoneu adera la peretele
abdominal posterior.Mezenterul intersecteaza aceasta portiune astfel incat peritoneul
parietal ce inveleste fata anteriaora a duodenului se reflecta si se continua apoi cu cele 2
foite,dreapta si stanga ale mezenterului.
A patra portiune a duodenului(ascendenta) este tapetata de peritoneu pe fata anterioara in
timp ce fata posterioara adera la peretele abdominal posterior.Peritoneul fetei anteriaore
se continua cu foita inferioara a mezocolonului transvers precum si cu foita stanga a
mezenterului.
Fosetele duodenale
Intre peritoneul celei de-a patra portiuni a duodenului si unghiul duodenojejunal se
formeaza mai multe plici de forma semilunara ce creeaza mici depresiuni numite fosete
duodenale.Formarea acestor fosete poate avea 3 cauze:
- Defect de coalescenta al peritoneului duodenului
Peritoneul jejun-ileonului
Jejun-ileonul este invelit in totalitate de peritonu ce formeaza la acest nivel prin dispozitia
sa mezenterul
Mezemterul are forma unui evanatai larg deschis.Prezinta spre studiu 2 fete:dreapta si
stanga si 2 margini:parietala si viscerala.Daca marginea parietal ace adera la peretele
abdominal posterior este scurta:15-18 cm,in schimb marginea viscerala ce adera la jejun-
ileon are o lungime de 6,5 m.Cele 2 fete prezinta un aspect plicaturat,aspect dat de
numeroasele plici peritoneale ce apar in urma trecerii peritoneului peste ansele jejun-
ileonului si vasele mezenterice.Peritoneul fetei drepte a mezenterului ajuns la peretele
abdominal posterior se reflecta si devine peritoneu parietal care se continua cu peritoneul
ce acopera colonul ascendent precum si cu foita inferioara a mezocolonului
transvers.Intre fata dreapta a mezenterului si colonul ascendent se delimiteaza spatiul
mezenterico-colic drept.Asemanator peritoneului fetei stangi a mezenterului se reflecta la
nivelul peretelui abdominal posterior devenind peritoneu parietal ce se continua cu
peritoneul colonului descendent,cu foita inferioara a mezocolonului transvers si cu foita
superioara a mezocolonului sigmoidian.Intre foita stanga mezenterului si colonul
descendent se delimiteaza spatiul mezenterico-colic stang.Marginea parietala(radacina
mezenterului) este fixate pe o lungime de 15-18 cm la peretele abdominal posterior ,de-a
lungul unei linii oblice descendente ce incepe de la nivelul vertebrei L2,medial de
unghiul duodeno-jejunal pana la nivelul articulatiei sacro-iliace drepte.De-a lungul
acestui traiect mezenterul incruciseaza:portiunea ascendenta a
duodenului,pancreasul,portiunea orizontala a duodenului,vasele mezenterice
superioare,aorta,vena cava inferioara,muschiul psoas,ureterul si vasele utero-ovariene.De
asemenea prin radacina mezenterului trec vasele sanguine mezenterice
superioare,limfatice si fibre nervoase.Marginea visceral(intestinala) se intinde pe toata
lungimea jejun-ileonului unde se dedubleaza in 2 foite ce invelesc intestinul.Distanta
medie dintre marginea parietala si cea viscerala este de 10-15 cm,distant ce se reduce
progresiv catre cele 2 extremitati.Grosimea este variabila in functie de cantitatea de tesut
adipos continuta intre cele 2 foite.Indepartand cele 2 foite ale mezenterului gasim intr-o
bogata masa de tesut cellular adipos artera mezenterica superioara si numeroasele ramuri
jejun-ileonale ce se anastomozeaza bogat ,vena mezenterica superioara si afluentii
ei,ganglionii limfatici mezenterice si vase limfatice,fibre nervoase ce intra in constitutia
plexului nervos mesenteric.
Peritoneul cecumului
Fiind invelit in totalitate de peritoneu cecumul este liber si mobil in fosa iliaca
dreapta.Mezenterul ajuns la nivelul unghiului ileo-colic formeaza 2 foite:anterioara si
posterioara.Foarte rar cecumul este legat la peretele abdominal posterior.Peritoneul fetei
anterioare prezinta 2 plici:
1. O plica determinate de trecerea arterei cecale anterioare;este
plica mezenterico-cecala ce se intinde de la mezenter la fata
anterioara a cecumului.
Este situate la nivelul portiunii inferioare a unghiului ileo-cecal fiind limitata: - superior
de segmentul terminal al ileonului
-anterior de plica ileo-apendiculara
-posterior de mezo-apendice
Peritoneul apendicelui
Peritoneul visceral al mezenterului inveleste apendicele si il suspenda printr-o plica
peritoneala numita mezo-apendice,ce prezinta 4 margini:
- Marginea superioara se continua cu mezenterul
Mezo-apendicele este format din 2 foite peritoneale intre care se afla tesut celular
adipos,vasele apendiculare si ramurile lor,vasele limfatice.
Peritoneul colonului ascendent
Colonul ascendent este acoperit de peritoneul marii circulatii pe fata anterioara a =sip e
fetele laterale.Fata posterioara adera la peretele abdominal posterior si la fata anterioara a
rinichiului drept,prin intermediul fasciei lui Toldt.Aceasta se formeaza in urma procesului
de coalescenta in urma caruia mezoul colonului ascendent se rezoarbe.Peritoneul
colonului ascendent se continua:
- Lateral : cu peritoneul spatiului parieto-colic drept.
- Medial : cu peritoneul spatiului mezenterico-colic drept si cu foita
dreapta a mezenterului.
Aceasta dispozitie este intalnita in 70% din cazuri.In 30% din cazuri poate persista
mezoul initial,consecutiv unei perturbari a procesului de coalescenta,astfel incat colonul
ascendent prezinta mobilitate.
Peritoneul colonului transvers
Colonul transvers este dispus de la unghiul colic drept (hepatic) la unghiul colic
stang(splenic).El prezinta spre studiu 2 fete:superioara si inferioara. Si 2 margini:parietala
si viscerala.
Fata superioara formeaza peretele inferior al bursei omentale.Peritoneul visceral ce
tapeteaza aceasta fata se continua in stanga cu peritoneul bursei omentale iar in dreapta se
reflecta in peritoneu parietal ce urca pana la ligamentul coronar al ficatului.Peritoneul
visceral al fetei inferioare vine in raport cu ansele jejun-ileonului continuandu-se cu
mezenterul si cu peritoneul parietal ce tapeteaza spatiile mezenterico-colice drept
stang.Marginea viscerala(intestinala) adera la fata posterioara a colonului transvers,fiind
mai lunga decat marginea parietala.
Distanta maxima dintre cele 2 margini este de 15 cm si corespunde portiunii mijlocii
pentru a scade progresiv catre cele 2 extremitati.Intre cele 2 foite ale colonuluitransvers
se afla:tesut cellular adipos,arcada vasculara arterial a lui Riolan,fibre nervoase.Superior
mezocolonul transvers se continua cu epiplonul gastrocolic,iar inferior cu marele
epiplon.De la nivelul extremitatii drepte a mezocolonului se desprinde ligamentul fremo-
colic drept iar de la nivelul extremitatii stangi ligamentul freno-colic stang.
Peritoneul colonului descendent
Peritoneul tapeteaza fata anterioara si cele 2 fete laterale ale colonului descendent;in
schimb fata posterioara adera la peretele abdominal posterior prin intermediul fasciei
Toldt.Peritoneul se continua:
- Lateral : cu peritoneul spatiului parieto-colic stang
Aceasta dispozitie este caracteristica pentru 85% dintre cazuri;in 15% dintre cazuri se
constata persistent mezoului si a mobilitatii colonului descendent.
Peritoneul colonului sigmoidian
Colonul ileo-pelvin(colonul terminal) este format din 2 portiuni:
- Colonul iliac(ansa colica)
Marele epiplon(gastro-colic)
Se dezvolta din mezogastru posterior,fiind reprezentat de o ampla plica peritoneala,de
forma patrulatera cu originea pe marea curbura a stomacului de unde descinde de colonu
transevers,de care adera,apoi de ansele jejun-ileonului si de cadrul colic.Intre marele
epiplon si fata posterioara a peretelui abdominal anterior se delimiteaza spatiul
previsceral.Aspectul pleural,grosimea si lungimea marelui epiplon variaza in functie de
varsta si de starea de nutritie.Astfel daca la copil marele epiplon este subtire si
transparent,fiind vizibile vasele sanguine,la adult se observa inflitrarea cu tesut celuar
adipos.
Ca lungime poate fi scurt de cativa centimetri,sau foarte lung cand poate ajunge in
excavatia pelvina si mobilitatea sa este foarte mare.Functional are o mare importanta in
protectia peritoneului impotriva proceselor patologice.
Embriologic marele epiplon isi are originea in sacul epiploic format de prelungirea
inferioara a bursei omentale care deprima mezogastrul posterior si trece anterior de
colonul transvers si de ansele jejun-ileonale.
Structural marele epiplon este un sac dublu oplatizat in sens antero-posterior;sacul extern
se dezvolta din mezogastru iar sacul intern din bursa omentala.Trecand la disectia
marelui epiplon observam ca este format din 4 foite peritoneale grupate topographic in 2
lame:
Lama anterioara – este constituita din 2 foite:una externa formata din perotoneul marii
cavitati si una intena formata din peritoneul bursei omentale.Se insera superior pe marea
curbura a stomacului la nivelul pilorului pana la nivelul epiplonului gastro-splenic,apoi
are un traiect descendent,pentru ca la un moment dat sa se reflecte si sa se continue cu
lama posterioara.
Lama posterioara – continua lama anterioara avand un traiect ascendent si se insera pe
colonul transvers si pe mezoul acestuia.
Este constituita deasemenea din 2 foite:una externa formata din peritonul marii cavitati si
alta interna formata din peritoneul bursei omentale.
Datorita proceselor de coalescenta lama posterioara fuzioneaza cu mezocolonul transvers
dar si cu lama anterioara.Astfel prin coalescenta lamei posterioare cu mezocolonul
transvers din 4 foite initiale raman doar 2 foite ale lamei posterioare cu foita superioara a
colonului primitiv.De asemenea prin coalescenta lamei posterioare cu lama
anterioaradispare prelungirea inferioara a bursei omentale si consecutiv cele 2 foite
interne ale celor 2 lame,astfel incat,la adult,marele epiplon este alcatuit din 2 foite
,ambele apartinand marii cavitai peritoneale.Portiunea superioara a marelui
epiplon,cuprinsa intre marea curbura a stomacului si colonul transvers se evidentiaza sub
forma epiplonului gastro-colic ce este formata numai de lama anterioara,nefiind supusa
procesului de coalescenta.Structural prezinta 2 foite:extern ace apartine marii cavitati
peritoneale si interna ce apartine bursei omentale.Avand la baza aceste considerente se
poate afirma ca marele epiplon prezinta 2 portiuni:
1. O portiune superioara – reprezentata de epiplonul gastro-colic.
Epiplonul gastro-splenic
Se dezvolta din mezogastrul posterior fiind reprezentat de o lama peritoneala de forma
patrulatera ce uneste marea tuberozitate a stomacului cu hilul splinei.Prin dispozitia sa
formeaza peretele anterior a prelungirii stangi a bursei omentale.Prezinta 2 fete marginite
de 4 margini.
Fata anterioara – este formata de peritoneul marii cavitati ce se continua cu peritoneul
fetei anterioare a stomacului,cu peritoneul splenic si cu foita anterioara a epiplonului
gastro-colic.
Fata posterioara – este formata de peritoneul bursei omentale cu peritoneul fetei
posterioare a stomacului,cu foita posterioara a epiplonului gastro-colic precum si cu foita
anterioara a epiplonului pancreatico-splenic.
Marginea medial – se insera pe marea curbura corespunzator tuberozitatii mari a
stomacului.
Marginea lateral – se insera dpe filul splinei.
Marginea inferioara – se continua cu marele epiplon.
Marginea superioara – se continua cu ligamentul freno-gastric dispus intre marea
tuv=berozitate a stomacului si fata inferioara a muschiului diaframgm.Intre cele 2 fete se
afla vasele sanguine scurte gastrice si artera gastro-epiploica stanga.
Epiplonul pancreatico-splenic
Se dezvolta din mezogastrul posterior,are o forma patrulatera fiind dispus intre filul
splenic si corpul si coada pancreasului.Prezinta spre studiu 2 fete si 4 margini.
Fata anterioara – este formata de peritoneul bursei omentalesi se continua cu peritoneul
parietal ce tapeteaza fata anterioara a pancreasului si cu foita posterioara a epiplonului
gastro-spleinic,formand deasemenea peretele posterior al prelungirii stangi a bursei
omentale.
Fata posterioara – este formata de peritoneul marii cavitati ce se continua cu peritoneul
visceral al splinei si cu peritoneul parietal al peretelui abdominal posterior.
Marginea medial – se insera pe corpul si coada pancreasului.
Marginea laterala – se insera la nivelul filului splenic.
Marginea superioara – se continua cu ligamentul freno-splenic
La nivelul margini inferioare are loc continuitatea celor 2 foite.
Intre cele 2 foite constitutive se afla coada pancreasului si vasele sanguine splenice.
VASCULARIZAŢIA STOMACULUI
Este realizată de către ramuri ce provin din trunchiul arterial celiac şi care formează
de-a lungul celor 2 curburi ale stomacului 2 artere vasculare.
Ramurile arteriale gastrice provin din cele 3 ramuri ale trunchiului arterial celiac.Din
punct de vedere ontogenetic,trunchiul celiac a fost singura ramură arterială a
stomacului.Ulterior odată cu dezvoltarea ficatului în mezogastrul ventral şi a splinei în
mezogastrul dorsal,din trunchiul celiac s-au desprins ramuri şi pentru aceste viscere.
• Arcada vasculară a micii curburi se formează în urma anastomozelor realizate
între artera gastrică stângă,ramură a trunchiului celiac,şi artera gastrică dreaptă,ce
este ramura a arterei gastro-duodenale,ramură din artera hepatică comună.
• Arcada vasculară a marii curburi se constrituie prin anastomoza realizată între
artera gastro-epilorică dreaptă(ramură din artera gastroduodenală) şi artera
gastoepilorică stângă(ramură a arterei splenice).Această arcadă se află în
profunzimea micului episplen.
Fundul stomacului este vascularizat de artere gastrice scurte,ramuri ale arterei
splenice,ce sunt situate în profunzimea ligamentului gasto-spleenic.
Din cele 2 arcade vasculare se desprind numeroase ramuri ce abordează pereţii
stomacului.La inceput subtenoase,ele străbat apoi tunica musculară şi formează o
reţea vasculară submucoasă,de la nivelul căreia se desprind arteriole ce vor forma o
bogată reţea capilară la nivelul epiteliului.
Vagul abdominal
- Nervul vag drept coboară de-a lungul marginii drepte, apoi pe faţa posterioară a
esofagului toracic.
- Nervul vag stâng descinde de-a lungul marginii stângi, apoi pe faţa anterioară a
esofagului toracic, realizând un schimb de fibre cu nervul vag drept formând plexul
periesofagian.
- Fibrele celor 2 nervi vagi disociate în plexul esofagian se reconstituie într-un trunchi
vagal anterior ce se dispune pe faţa anterioară a esofagului şi un trunchi vagal posterior,
situat pe faţa posterioară a esofagului.
Cele 2 trunchiuri vagale strâbat muşchiul diafragm si pâtrund in cavitatea abdominală.
Trunchiul vagal anterior se împarte în ramuri gastrice anterioare si ramuri hepatice.
Trunchiul vagal posterior se împarte în mai multe ramuri:
1. ramură pentru ganglionul celiac drept, formând ansa memorabilă a lui Wrisberg;
2. ramură pentru ganglionul celiac stâng, formând ansa lui Laignel-Lavostine;
3. ramuri destinate plexului mezenteric superior;
4. ramuri destinate plexului mezenteric inferior;
5. ramurile gastrice posterioare dintre care una este mai voluminoasă – nervul
principal posterior al mici curburi.
Vagul abdominal conţine fibre parasimpatice preganglionare ce inervează musculatura
netedă a esofagului, stomacului, intestinului subţire, interveninând în motricitatea
vegetativă.
Deasemenea vagul abdominal acţionează asupră activităţii secretorii a glandelor
digestive, gastrice, duodenale, intestinale şi pancreatice. Asupra vaselor sanguine
determină o acţiune vasomotorie, determinând vasodilataţie.
Vena portă
Drenează sângele venos de la nivelul structurilor anatomice ce formează tubul digestiv
subdiafragmic de la nivelul peritoneului, a splinei, pancreatului şi a ficatului.
Din punct de vedere funcţional se estimează prezenţa în lumeniul venei porte a 2
curente sanguine:
a) al venei mezenterice inferioare şi al venei splenice care drenează sângele venos de la
nivelul splinei, stomacului, jumătatea distală a intestinului gros şi parţial de la nivelul
pancreasului,
b) al venei mezenterice superioare care drenează sângele venos de la nivelul intestinului
subţire, jumătatea medială a intestinului gros şi parţial de la nivelul pancreasului.
În aceeaşi idee se consideră că sângele drenat de către vena mezenterică superioară şi
apoi prin ramura dreaptă a venei porte se distribuie pancreatului lobului drept hepatic, în
timp ce sângele drenat de vena mezenterică inferioară şi vena splenică şi apoi prin ramura
stângă a vene porte se distribuie parenchimuli lobului stâng hepatic.
Din punct de vedere topografic vena portă prezintă 3 porţiuni distincte:
1. porţiunea de convergenţă reprezentată de unirea celor 3 trunchiuri venoase de origine
v.mezenterică superioară, v.mezenterică inferioară, v.splenică,
2. porţiuea reprezentată de trunchiul venei porte,
3. porţiunea divergentă, reprezentată prin ramurile de bifurcaţie a venei porte.
Ca teritoriul vascular vena portă corespunde teritoriului arterial al trunchiului aliac,
arterei mezenterice superioare şi arterei mezenterice inferioare.
Ramurile de origine:
1. VENA MEZENTERICĂ SUPERIOARĂ: îşi are originea în apropierea
unghiului iliocecal, traiectul său descriind o curbă a cărei
concavitate este orientată la dreaptă. Străbate rădăcina
mezenterului alături de artera mezenterică superioară şi de
numeroase vase limfatice, trece anterior de porţiunea
descendentă a duodenului, apoi posterior de pancreatului şi se
uneşte cu trunchiul mezenterico-splenic posterior de colul
pancreatului. În convexitatea curbei descrise primeşte ca afluenţi
venele jejun-ileale, iar in concavitatea curbei venele colice. Alţi
afluenţi sunt vena gastrico epiploicp dreaptă, situată pe marea
curbură a stomacului şi venele pancreatico-duodenale.
Raporturi
Traiectul venei porte este împarţit în 3 porţiuni:
A. PORŢIUNEA RETROPANCREATICĂ: străbate un şanţ de faţa
posterioară a pancreasului. Posterior vine în raport, prin
intermediul fasciei lui Treitz cu ganglionii limfatici precavi, cu
lanţul simpatic lombar. Lateral stângă este în raport cu coloana
vertebrală şi aortă coledoc.
De-a lungul acestui traiect vena portă primeşte mai mulţi afluenţi venoşi:
1. Vena gastrică stângă: îşi are originea în regiunea pilorică, urcă
pe mică curbură a stomacului, apoi pătrunde în profunzimea
micului epiplon şi se deschide în vena portă,
ANASTOMOZELE PORTO-CAVE
Realizează legătura între sistemul venei porte ţi sistemul venelor cave.
1. Anastomozele ESOFAGIENE: realizează comunicarea între vena
gastrică stângă, ce drenează în vena portă şi venele esofagiene,
care drenează în
3. ANASTOMOZELE PERITONEALE
Vena portă
Drenează sângele venos de la nivelul structurilor anatomice ce formează tubul digestiv
subdiafragmic de la nivelul peritoneului, a splinei, pancreatului şi a ficatului.
Din punct de vedere funcţional se estimează prezenţa în lumeniul venei porte a 2
curente sanguine:
a) al venei mezenterice inferioare şi al venei splenice care drenează sângele venos de la
nivelul splinei, stomacului, jumătatea distală a intestinului gros şi parţial de la nivelul
pancreasului,
b) al venei mezenterice superioare care drenează sângele venos de la nivelul intestinului
subţire, jumătatea medială a intestinului gros şi parţial de la nivelul pancreasului.
În aceeaşi idee se consideră că sângele drenat de către vena mezenterică superioară şi
apoi prin ramura dreaptă a venei porte se distribuie pancreatului lobului drept hepatic, în
timp ce sângele drenat de vena mezenterică inferioară şi vena splenică şi apoi prin ramura
stângă a vene porte se distribuie parenchimuli lobului stâng hepatic.
Din punct de vedere topografic vena portă prezintă 3 porţiuni distincte:
1. porţiunea de convergenţă reprezentată de unirea celor 3 trunchiuri venoase de origine
v.mezenterică superioară, v.mezenterică inferioară, v.splenică,
2. porţiuea reprezentată de trunchiul venei porte,
3. porţiunea divergentă, reprezentată prin ramurile de bifurcaţie a venei porte.
Ca teritoriul vascular vena portă corespunde teritoriului arterial al trunchiului aliac,
arterei mezenterice superioare şi arterei mezenterice inferioare.
Ramurile de origine:
4. VVENA MEZENTERICĂ SUPERIOARĂ: îşi are originea în apropierea
unghiului iliocecal, traiectul său descriind o curbă a cărei
concavitate este orientată la dreaptă. Străbate rădăcina
mezenterului alături de artera mezenterică superioară şi de
numeroase vase limfatice, trece anterior de porţiunea
descendentă a duodenului, apoi posterior de pancreatului şi se
uneşte cu trunchiul mezenterico-splenic posterior de colul
pancreatului. În convexitatea curbei descrise primeşte ca afluenţi
venele jejun-ileale, iar in concavitatea curbei venele colice. Alţi
afluenţi sunt vena gastrico epiploicp dreaptă, situată pe marea
curbură a stomacului şi venele pancreatico-duodenale.
Raporturi
Traiectul venei porte este împarţit în 3 porţiuni:
D. PORŢIUNEA RETROPANCREATICĂ: străbate un şanţ de faţa
posterioară a pancreasului. Posterior vine în raport, prin
intermediul fasciei lui Treitz cu ganglionii limfatici precavi, cu
lanţul simpatic lombar. Lateral stângă este în raport cu coloana
vertebrală şi aortă coledoc.
De-a lungul acestui traiect vena portă primeşte mai mulţi afluenţi venoşi:
6. Vena gastrică stângă: îşi are originea în regiunea pilorică, urcă
pe mică curbură a stomacului, apoi pătrunde în profunzimea
micului epiplon şi se deschide în vena portă,
O altă formaţiunevenoasă obliterată este ductul venos a lui Arantius. La făt este
funţional, constituind o anastomoză între ramura stâgă a venei porte şi vena cavă
inferioară. La adult are forma unui ligament cu o lungime de 5cm ce ocupă fisura
ligamentului venos.
ANASTOMOZELE PORTO-CAVE
Realizează legătura între sistemul venei porte ţi sistemul venelor cave.
4. Anastomozele ESOFAGIENE: realizează comunicarea între vena
gastrică stângă, ce drenează în vena portă şi venele esofagiene,
care drenează în
6. ANASTOMOZELE PERITONEALE
Îşi menţine dispoziţia metamerică primară existând câte un ganglion simparic pentru
fiecare nerv spinal, astfel încât ramurile comunicante albe si cenuşii unesc direct
ganglionul de rădăcina nervului spinal.
Lanţul simpatic laterovertebral este format din 11 ganglionii deoarece primul ganglion
toracic fuzionează cu ganglionul cervical inferior formând ganglionul stelat.
Elementele viscerale ale simpaticului toracic pot fi sistematizate topografic şi
funcţional în 2 grupuri.
A: grupul superior cu distribuţie mediostinală;
B: grupul inferior cu distribuţie abdominală.
Ramurile grupului inferior sunt reprezentate de 3 nervi splahnici:
1. Marele nerv Splahnic – se constituie din elementele ganglionilor simparici toracici
6,7,8,9, la nivelul vertebrei T10, apoi străbate muşchiul diafragm (între stâlpul principal
si cel accesor) şi patrunde în cavitatea abdominală, unde după un scurt traiect se împarte
în mai multe ramuri:
- ramuri ce fac sinapsa în ganglionul celiac;
- ramuri ce se anastomozează cu ramurile eferente ale plexului celiac;
- ramuri destinate glandei suprarenale.
2. Micul nerv Splahnic – se formează din eferenţele ganglionilor simpatici toracici 10 şi
11, apoi descinde prin mediastinul posterior situat între lanţul simpatic toracic şi marele
nerc splahnic,străbate muşchiul diafragm şi pătrunde în cavitatea abdominală unde se
împarte în mai multe ramuri ce fac sinapsa în ganglionul celiac.
3. Nervul Splahnic Inferior(Renal) – se termină în plexul renal.
Vagul abdominal
- Nervul vag drept coboară de-a lungul marginii drepte, apoi pe faţa posterioară a
esofagului toracic.
- Nervul vag stâng descinde de-a lungul marginii stângi, apoi pe faţa anterioară a
esofagului toracic, realizând un schimb de fibre cu nervul vag drept formând plexul
periesofagian.
- Fibrele celor 2 nervi vagi disociate în plexul esofagian se reconstituie într-un trunchi
vagal anterior ce se dispune pe faţa anterioară a esofagului şi un trunchi vagal posterior,
situat pe faţa posterioară a esofagului.
Cele 2 trunchiuri vagale strâbat muşchiul diafragm si pâtrund in cavitatea abdominală.
Trunchiul vagal anterior se împarte în ramuri gastrice anterioare si ramuri hepatice.
Trunchiul vagal posterior se împarte în mai multe ramuri:
1. ramură pentru ganglionul celiac drept, formând ansa memorabilă a lui Wrisberg;
2. ramură pentru ganglionul celiac stâng, formând ansa lui Laignel-Lavostine;
3. ramuri destinate plexului mezenteric superior;
4. ramuri destinate plexului mezenteric inferior;
5. ramurile gastrice posterioare dintre care una este mai voluminoasă – nervul
principal posterior al mici curburi.
Vagul abdominal conţine fibre parasimpatice preganglionare ce inervează musculatura
netedă a esofagului, stomacului, intestinului subţire, interveninând în motricitatea
vegetativă.
Deasemenea vagul abdominal acţionează asupră activităţii secretorii a glandelor
digestive, gastrice, duodenale, intestinale şi pancreatice. Asupra vaselor sanguine
determină o acţiune vasomotorie, determinând vasodilataţie.