Plan de ingrijire-LITIAZA RENALA

Noţiuni de anatomie si fiziologie a aparatului

renal I.1. Noţiuni de anatomie

Rinichii

Rinichii sunt aşezaţi profund în cavitatea abdominală, simetric de o parte

şi de alta a coloanei vertebrale, în regiunea lombară. Ei se proiectează la nivelul

ultimelor două vertebre toracale (Tll, TI2) până la vertebra a treia lombară,

rinichiul drept fiind situat ceva mai jos cu aproximativ o jumătate de vertebră

faţă de cel stâng, din cauza prezenţei ficatului în partea dreaptă.

Rinichii au o formă asemănătoare cu cea a unui bob de fasole, de culoare

brun-roşcată, lungime de aproximativ 12 cm, lăţime de 6 cm şi grosime de 3 cm;

greutatea medie a fiecărui rinichi este în jur de 120g. Rinichiului i se descriu

două feţe, două margini şi doi poli.

Feţele rinichiului sunt una anterioară şi alta posterioară. Faţa anterioară

este
t A

convexă şi are raporturi diferite în dreapta şi în stânga. In dreapta, faţa anterioară

vine în raport cu ficatul, cu duodenul (porţiunea descendentă) şi cu colonul

ascendent, cu unghiul colic drept şi cu ansele intestinale, în timp ce în stânga

vine în raport cu splina (faţa renală), stomacul (faţa posterioară) cu coada

pancreasului, cu colonul descendent, cu unghiul colic stâng, iar în partea

inferioară cu ansele intestinale.

 Faţa posterioară este tot convexă şi are raporturi cu peretele posterior al

cavităţii abdominale. Marginile sunt una internă şi alta externă. Marginea

externă este convexă, iar cea internă este concavă numai în porţiunea mijlocie.

Polii rinichiului sunt unul superior şi altul inferior. Polul superior vine în raport

cu glanda suprarenală.

Structura rinichiului:

Rinichiul este alcătuit din două părţi: capsula renală şi ţesutul sau

parenchimul renal

Capsula renală se prezintă sub forma unui înveliş fibro-elastic, care

acoperă toată suprafaţa rinichiului.

Parenchimul renal este alcătuit din două zone: o zonă centrală, numită

medulară; o zonă periferică, numită corticală.

Medulara prezintă pe secţiune, nişte formaţiuni de aspect triunghiular,

A

numite piramidele lui Malpighi. In număr de 7 până la 14, ele sunt orientate cu

baza spre periferie, către corticală şi cu vârful spre centru, către hilul renal.

Vârfurile acestor piramide sunt rotunjite şi poartă numele de papile renale.

Suprafaţa fiecărei papile renale este perforată de un număr de 15-20

orificii care alcătuiesc aria ciuruită. Prin aceste orificii se scurge urina prin tubii

colectori Bellini în calicele renale mici. Suprafaţa piramidelor renale are aspect
striat. Intre piramide se găsesc coloanele Bertin, care sunt prelungiri ale

corticalei în medulară.

Corticala reprezintă pe secţiune formaţiuni de aspect triunghiular,

numite piramide Ferrein, în număr de 300-500 pentru fiecare piramidă Malpighi.

Intre piramidele Ferrein se află aşa-numitul labirint, în care se găsesc corpusculii

renali, vase sangvine şi tubi uriniferi în direcţii,variate.

Nefronul reprezintă unitatea anatomică şi funcţională a rinichiului.

Numărul nefronilor este mare, mai mult de un milion pentru fiecare rinichi.

Nefronul este alcătuit din două părţi: capsula Bowman şi un sistem tubular.

Capsula Bowman reprezintă porţiunea iniţială a nefronului. Ea este

situată în corticală şi are forma unei cupe cu pereţii dubli, prezentând doi poli:

• Un pol vascular;

• Un pol urinar, situat în partea opusă celui vascular;

Sistemul tubular situat în continuarea capsulei Bowman, este alcătuit

din mai multe segmente, care, în totalitate masoară 3-4cm. Acestea sunt

• Tubul contort proximal

• Ansa Henle, situată în continuarea tubului contort proximal
•
• Tubul contort distal, un tub răsucit situat în corticală, în continuarea ansei

Henle.

Vascularizatia rinichiului
9
 Este asigurată de artera renală, ramură viscerală din aorta

abdominală.Artera renală pătrunde în rinichi prin hilul renal. De aici pornesc

arterele interlobare care merg printre piramidele renale Maplighi, în coloanele

Bertin.

Din arterele arcuate pornesc în corticală, printre piramidele Ferrein,

arterele interlobulare, care vascularizează corticala până la capsula renală. Tot

de la acest nivel pornesc în medulară arterele drepte adevărate sau „în ploaie”

care vascularizează piramidele Maplighi de la bază până la vârf.

Sângele venos este colectat de capilare, dispuse la periferie, sub capsula

A

renală, numite stelele Verheyen. In vena renală stângă, se varsă şi vena

testiculară la bărbat sau ovariană la femei. Venele renale se deschid în vena cavă

inferioară.

Limfa rinichiului este colectată de vase limfatice care merg cu venele şi

care o drenează în ganglionii aortici.

Rinichiul are o inervaţie vegetativă simpatică şi una parasimpatică. Nervii

au o acţiune vasomotorie, reglând debitul sangvin al rinichiului.

Căile de eliminare a rinichiului

Căile urinare sunt unele intrarenale şi altele extrarenale. Căile intrarenle

sunt reprezentate de calicele renale mici, calicele renale mari şi o parte din

bazinet. Căile extrarenale cuprind partea dinspre vârf a bazinetului, ureterul,

vezica urinară şi uretra.

 Calicele renale mici sunt situate la vârful piramidelor Maplighi. Sunt în

număr de 7-14. Ele se unesc în trei calice renale mari: superior, mijlociu şi

inferior. La rândul lor, calicele renale mari se unesc şi formează bazinetul.

Bazinetul sau pelvisul renal este un conduct mai dilatat, a cărui porţiune

bazală este situată în rinichi şi aparţine căilor urinare intrarenale. Partea dinspre

vârf este situată în afară rinichiului şi aparţine căilor urinare extrarenale.

Bazinetul prezintă o faţă anterioară, o faţă posterioară şi două margini:

una superioară şi alta inferioară, care converg de la bază la vârf. Baza este

îndreptată în sus şi în afară şi la nivelul se găsesc calicele renale mari. Vârful

bazinetului este situat în jos şi înăuntru şi se continuă cu ureterul.

Ureterul este un organ tubular, lung de 25-30 cm, care se întinde în jos şi

spre medial de la vârful bazinetului până la vezica urinară. Este un organ

primitiv retroperitoneal care prezintă două porţiuni:

• O porţiune abdominală, care ţine de la vârful bazinetului şi până la

strâmtoarea superioară a bazinetului;

• O porţiune pelviană, care ţine de la strâmtoarea superioară a bazinetului

până la vezica urinară.

Vezica urinară este un organ musculo-cavitar, fiind porţiunea cea mai

dilatată a căilor urinare. Ea acumulează urina, care se elimină în mod continuu

prin uretre şi o evacuează în mod discontinuu, ritmic, de 4-6 ori în 24 ore, prin

actul

mictiunii.
 Vezica urinară este aşezată în pelvis, pe care îl depăşeşte în sus atunci

când este plină. La adult are o formă globuloasă, prezentând două feţe, două

margini, o bază şi un vârf orientat în sus. Feţele sunt una anterioară şi alta

posterioară. Faţa anterioară se găseşte înapoia simfizei pubiene. Faţa posterioară

are raporturi diferite la bărbat şi la femeie. La bărbat vine în raport cu rectul, de

care este despărţită prin peritoneu, care formează aici fundul de sac retrovezical

sau Douglas. La femeie, vezica urinară vine în raport posterior cu uterul, între

cele două, peritoneul formând fundul de sac vezico-uterin. Marginile vezicii

urinare sunt una dreaptă şi alta stângă.

Uretra este un conduct care, la bărbat, are o lungime medie de 14-16 cm,

iar la femeie, de 4-5cm. Reprezintă segmentul evacuator al aparatului urinar prin

care urina este eliminată din vezica urinară în timpul micţiunii.

La bărbat este un organ comun atât aparatului urinar, cât şi celui genital,

servind pentru micţiune şi pentru ejaculare, şi are un lumen mai îngust. Uretra

prezintă trei segmente:

• Uretra prostatică;

• Uretra membranoasă;

• Uretra peniană.
 La femeie, uretra este un organ care serveşte numai pentru eliminarea

urinei din vezica urinară şi are un lumen mai larg. Uretra la femeie prezintă două

segmente:

• Un segment pelvin;

• Un segment perineal.

Ea are un orificiu interior, la nivelul vezicii urinare, şi altul exterior, în

vestibulul vaginal, fiind prevăzută cu un sfincter extern striat.

I.2. Noţiuni de fiziologie

Rinichii au două funcţii majore:

• De a excreta cea mai mare parte a produşilor finali de metabolism ai

organismului.

• De a controla concentraţiile majorităţii constituienţilor organismului ei,

contribuind astfel la menţinerea homeostaziei si a echilibrului acido-bazic

al organismului.

Alături de acestea, rinichii mai au următoarele roluri:

• Formarea şi eliberarea urinei;

• Formarea şi eliberarea eritropoietinei;

• Activarea vitaminei D3;

• Gluconeogeneza (în anumite situaţii).

 Cei doi rinichi conţin împreună două milioane de nefroni, fiecare nefron

fiind apt să producă urină.

Filtrarea glomerulară şi filtratul glomerular

Lichidul care filtrează prin glomerul în capsula Bowman este

numit filtrat glomerular.Nu are deloc eritrocite şi conţine cam 0,03% proteine.

Se consideră că, practic, filtratul glomerular este o plasmă care nu conţine

proteine în cantităţi semnificative.

Factorii care influenţează filtrarea glomerulară:

• Creşterea debitului sanguin la nivelul renal determină creşterea debitului

filtrării glomerulare;

• Constricţia arteriolei aferente scade debitul sanguin prin glomerul şi, de

asemenea, şi presiunea glomerulară;

• Constricţia arteriolei eferente, creează un baraj la ieşirea sângelui din

glomerul.

Reabsorbţia apei

Toate segmentele nefronului pot reabsorbi apă, dar în proporţii diferite.

Cea mai importantă reabsorbţie are loc în două porţiuni:

• La nivelul tubului contort proximal are loc absorbţia a 80% din apa

filtrată;

• La nivelul tubilor contorţi distali şi mai ales, al tubilor colectori are loc

absorbţia a 15% din apa filtrată.

Micţiunea este procesul de golire a vezicii urinare atunci când este plină.
 Capitolul II
Noţiuni de patologie - Litiaza renală

• 1. Intoducere

Litiaza renală se caracterizează prin prezenţa calcurilor la nivelul

rinichilor sau a întregului aparat urinar. Calculii renali sunt constituiţi în general

din acid uric si fosfat de calciu.

Calculii renali (numiţi în mod obişnuit „pietre la rinichi”), sunt rezultatul

cristalizării sărurilor prezente în urină. Se pot forma în rinichi, în ureteră

(canalul ce leagă rinichiul de vezica urinară), în vezică sau în ureter (canalul ce

leagă vezica de meatul urinar).

In 90% din cazuri, calculii au mărimea unui fir de nisip, fiind eliminaţi cu

uşurinţă de către sistemul urinar şi nu antrenează de regulă niciun simptom.

Totuşi, dacă sunt mai mari, de exemplu de mărimea unui bob de mazăre sau a

unei mingi, calculii provoacă dureri intense (colica nefretică).

Litiaza renală este mai frecventă la bărbaţi decât la femei. Intrucât peste

50% dintre persoanele cu litiază renală, vor avea din nou calculi renali în termen

de 10 ani după prima criză, măsurile preventive sunt foarte importante.

Consumul de lichide, administrarea unor medicamente şi adoptarea unei

diete sănătoase contribuie la prevenirea formării unor noi calculi renali.

Compozitia calculilor renali. Calculii conţin frecvent fosfat, carbonat,

oxalat de calciu şi uneori fosfat amoniaco-magnezian, cum e cazul calculilor

coraliformi ce apar în legătură cu o infecţie urinară. Uneori conţin acid uric,

cistină (rar) sau o altă substanţă medicamentoasă. Calculii renali pot fi eliminaţi

spontan pe căi naturale, cu condiţia ca diametrul lor să nu depăşească 8-10mm.

Calculii pe bază de calciu. Acest prim grup, care reprezintă 75%-85%

din cazurile de calculi renali, înglobează calculii de oxalat de calciu (cei mai

frecvenţi), fosfat de calciu sau dintr-un amestec al acestor două săruri. Mai mulţi

factori

contribuie la creşterea concentraţiei de calciu în urină. Printre aceştia se

numără deshidratarea, aportul excesiv de vitamina D, unele medicamente

(hormonii tiroidieni, diureticele) şi unele boli (cancer, boli renale,

hiperparatiroidism). Creşterea concentraţiei de oxalaţi în urină se datorează unei

alimentaţii bogate în această substanţă sau unor factori genetici.

Calculii de struvită. Această categorie reprezintă 10%-15% din cazurile

de calculi renali. Sunt compuşi din magneziu şi din amoniac şi sunt asociaţi cu

infecţiile bacteriene cronice ale căilor urinare. Bacteriile produc enzime ce cresc

cantitatea de amonic din urină, un factor favorabil formării cristalelor de

struvită. Spre deosebire de celelalte tipuri de calculi renali, aceştia sunt mai

frecvenţi la femei decât la bărbaţi. Deseori, se dezvoltă la persoane care

utilizează catetere urinare o perioadă îndelungată de timp.

Calculii de acid uric. Reprezintă 5%-8% din cazurile de calculi renali.

Aşa cum indică numele lor, ei se formează din cauza unei concentraţii anormal

de crescută de acid uric din urină. Acidul uric este un produs al metabolismului

proteinelor. O dietă bogată în proteine poate antrena un exces de acid uric în

urină. Pacienţii cu gută sau cei care efectuează chimioterapie sunt predispuşi la

apariţia acestui tip de calculi renali.

Calculii de cistina. Această formă rară afectează mai puţin de 1% din

pacienţi. Calculii sunt compuşi din cistină, un aminoacid. In toate cazurile,

formarea lor se datorează cistinuriei (excreţia unei cantităţi excesive de cistină

prin rinichi).

II.2. Semne şi simptome

Semnele şi simptomele litiazei renale se manifestă atunci când

calculii au un diametru mare, constituie un obstacol al căilor

urinare, sunt asociaţi cu o infecţie sau sunt eliminaţi. In aceste

cazuri, cel mai important simptom este o durere intensă (colica

nefretică), ce variază în intensitate timp de 5-15 minute. Durerea

este iniţial

localizată în josul spatelui sau într-o parte. Pe măsură ce piatra înaintează

de la ureter spre vezică, durerea poate iradia înspre abdomenul inferior şi

regiunea inghinală.

Alte semne şi simptome:

• Urina tulbure, urât mirositoare;

• Prezenţa sângelui în urină (hematurie);

• Greţuri şi vărsături;

• In cazul infecţiei urinare, se asociază dureri sau arsuri în timpul urinării

(disurie), creşterea numărului de micţiuni, febră şi frisoane, oboseală.

 II.3.Cauze

Formarea calculilor renali depinde de asocierea unor factori genetici

(prezenţa unui istoric familial creşte riscul), biologice (unele boli metabolice

constituie cauze ale litiazei renale: hiperparatiroidia, sindromul Cushing şi

oxaluria) şi de mediu (infecţie urinară, alimentaţie, etc.).

Fiecare din cele patru tipuri de calculi renali au cauze specifice:

Calculii pe bază de calciu. Reprezintă o combinaţie de calciu şi oxalaţi.

Aceştia din urmă se găsesc în fructe şi legume. Factorii care determină creşterea

concentraţiei de calciu în urină sunt: aportul excesiv de vitamina D, tratamentele

cu hormoni tiroidieni, unele diuretice, cancere sau boli renale, hiperparatiroidie

(secreţie excesivă de parathormon, hormonul care reglează metabolismul

calciului, favorizând absorbţia sa intestinală). Pe de altă parte, o dietă bogată în

acid oxalic sau unii factori genetici pot duce la o concentraţie excesivă de

oxalaţi în organism.

Calculii de struvită. Mai frecvenţi la femei decât la bărbaţi, calculii de

struvită sunt întotdeauna rezultatul unor infecţii cronice ale tractului urinar,

cauzate de bacterii ce produc enzime specifice. Aceste enzime antrenează

creşterea cantităţii de amoniac din urină.

Calculii de acid uric. Sunt formaţi din acid uric, un produs rezultat din

metabolismul proteinelor. Apariţia acestora este determinată de

 chimioterapie, dietă bogată în proteine şi de unii factori genetici ce

creează o predispoziţie pentru apariţia calculilor de acid uric.

Calculii de cistină. Reprezintă doar un mic număr din cazurile de litiază

renală. Se formează la persoanele cu boli ereditare ce determină excreţia

excesivă de cistină (un aminoacid) de către rinichi.

II.4. Factori de risc

Aceşti factori de risc acţionează îndeosebi asupra persoanelor cu

predispoziţie pentru apariţia calculilor renali, în special cele care au suferit deja

de litiază renală:

• Hidratarea insuficientă. Consumul insuficient de lichide (în special de

apă), duce la diminuarea volumului urinei, care va fi deci mai concentrată

în săruri;

• Unele medicamente. Diureticele, de exemplu, pot creşte riscul de formare

a calculilor renali.

• Consumul insuficient de fructe şi legume. Consumul de fructe şi legume

este asociat cu un risc scăzut de formare a calculilor, deoarece favorizează

excreţia de citrat, un inhibitor al cristalizării sărurilor în căile urinare;

• Consumul excesiv de proteine (carne, peste, etc.) favorizează formarea

calculilor deoarece determină creşterea nivelului de calciu, oxalat şi acid

uric din urină, precum şi diminuarea nivelului de citraţi (un factor de

protecţie important împotriva calculilor). Proteinele de origine animală

sunt cel mai frecvent incriminate.

 Factorii de risc specifici calculilor pe bază de calciu:

Activitate limitată sau sedentarism - duce la pierderea treptată a masei

osoase, deci la eliberarea calciului din oase;

• Luarea de suplimente de calciu între mese, neînsoţite de alimente;

• Alimentaţie bogată în oxalaţi - determină creşterea nivelului de

oxalaţi din urină;

• Luarea suplimentelor de vitamina D - este indicată consultarea

medicului înainte de a lua suplimente de vitamina D.

II.5. Diagnostic

Calculii renali pot fi descoperiţi în timpul unui examen de rutină, dar în

general sunt diagnosticaţi la persoanele care acuză durere lombară acută sau la

pacienţi cu infecţii urinare cronice. Urocultura pune în evidenţă prezenţa unei

infecţii a tractului urinar.

Următoarele teste imaginistice sunt utilizate pentru diagnosticarea litiazei

renale:

• Radiografia abdominală - cu ajutorul căreia se pot vizualiza

majoritatea calculilor renali, apreciind modificările ulterioare în

mărimea lor.

• Ecografia - este un examen neinvaziv, dar nu poate pune în evidenţă

calculii mici, în special cei localizaţi în uretere sau vezica urinara.

 • Pielografîa intravenoasă - este examen cu ajutorul căruia se poate

determina localizarea calculului în sistemul urinar şi se poate stabili

gradul de obsturare cauzat de acesta. Examenul constă în

radiografierea căilor urinare, după opacifierea cu o substanţă de

contrast, realizată prin injectare intravenoasă. Acest examen a fost

înlocuit de tomografia computerizată (CT), dar este în continuare

utilizat în numeroase afecţiuni utinare.

• Tomografia computerizată (CT) în spirală - a devenit testul de elecţie

pentru evaluare calculilor renali. Poate identifica calculii indiferent de

compoziţia lor şi nu necesită utilizarea unui produs de contrast.

II.6. Tratament

Majoritatea pietrelor sunt eliminate în mod spontan în termen de 6

săptămâni, în special dacă pacientul consumă lichide. Pot fi administare

analgezice pentru reducerea durerilor (acetaminofen), până la eliminarea

calculului.

Calculii prea mari, cei care provoacă dureri violente, infecţii sau hemoragii

trebuie pulverizaţi în fragmente mici sau extraşi chirurgical. Pulverizarea sau

extragerea calculilor se poate realiza prin diferite tehnici:

• Litotripsia (litotriţia) exracorporală - intervenţie ce utilizează unde de şoc

produse pe piele şi orientate direct către calcul, pulverizează calculul în

fragmente mici ce pot fi eliminate de către sistemul urinar.

• Nefrolitotomie percutantă - tehnică utilizată atunci când calculul este prea

mare sau poziţionat astfel încât nu poate fi degradat prin litotripsie

extracorporală. Se efectuează prin introducerea, printr-o incizie, a unui tub de

observaţie şi a unui instrument numit nefroscop în rinichi. Cu ajutorul

nefroscopului se extrage calculul. Dacă acesta este prea mare, el poate fi

pulverizat cu ajutorul unui laser sau a energiei electrice.

• Ureteroscopia - operaţie necesară pentru extragerea calculilor localizaţi în

uretere. Constă în introducerea unei sonde (sau ureteroscop) în vezică prin

uretră şi ghidat apoi până la ureteră. Calculii sunt apoi fragmentaţi sau extraşi

întregi. Această tehnică poate afecta ureterele.

II.7. Prevenire

Măsurile preventive se adresează persoanelor cu risc crescut sau celor

care prezintă simptome de litiază renală. Pentru o mai bună eficacitate, trebuie

identificată compoziţia prin testele indicate de medic (analiza urinei, analiza

unui calcul eliminat).

Măsuri preventive generale

Hidratarea. Se recomandă consumul a cel puţin 2 litri de lichide pe zi (în

special apă). In caz de efort fizic intens, precum şi în timpul verii, aporturile

lichidiene vor fi de cel puţin 3 litri pe zi. O metodă simplă de apreciere a stării

de hidratare este observarea culorii urinei: ea ar trebui sa fie incoloră sau galben

deschis.
 Printre băuturile recomandate, după apă, se numără ceaiul, cafeaua, berea

şi vinul care au un efect protector împotriva formării calculilor renali, deoarece

cresc cantitatea de urină emisă (deşi ceaiul şi cafeaua conţin un nivel crescut de

oxalaţi).

Reducerea consumului de proteine. Consumul de proteine de origine

animală trebuie moderat, deoarece acestea determină cristalizarea sărurilor în

urină, în schimb, proteinele vegetale nu au fost asociate cu un risc crescut de

formare a calculilor renali.

Măsuri preventive specifice calculilor pe bază de calciu

Limitarea consumului de alimente bosate în oxalati. Persoanele cu risc

de calculi renali formaţi din oxalat de calciu trebuie să limiteze consumul de

sfeclă roşie, ciocolată, cafea, cola, nuci, spanac, căpşune şi ceai. Aceste alimente

conţin cantităţi mari de oxalaţi. Inainte de reducerea sau eliminarea acestor

alimente din dietă, se recomandă consultarea medicului.

Pentru a preveni recurenţa calculilor, se pare că reducerea consumului de

oxalaţi este mai importantă decât reducerea nivelului de calciu din urină. Ţinând

cont de importanţa calciului pentru menţinerea masei osoase, specialiştii nu

recomandă persoanelor cu risc să limiteze aporturile de calciu. In schimb,

trebuie respectate dozele zilnice recomandate de calciu, fără a le depăşi în mod

inutil.
 Consumul de alimente bogate în fibre. Alimentele bogate în fibre

insolubile reduc absorbţia calciului în intestin şi prin urmare, nivelul de calciu

din urină.

Consumul de fructe si legume bogate în potasiu. Potasiul contribuie la

reducerea excreţiei de calciu şi permite astfel diminuarea riscurilor de formare a

calcurilor renali. Cea mai bună metodă de a creşte aporturile alimentare de

potasiu este consumul de fructe şi legume, în special cartofi (în coajă), pepene

galben, fructe de avocado şi banane.

Suplimentele de magneziu. Datorită efectului de creştere a solubilitătii

calciului în urină, magneziul are un efect preventiv împotriva formării calculilor

renali. Unele studii arată că asocierea magneziu - potasiu poate reduce recurenţa

calcurilor renali.

Capitolul III

Planuri de îngrijire

Caz nr.l
Culegere de date:

Nr.FO:1308
Nume, prenume:P.A.

Sex: feminin

Data naşterii:19.01. 1963

Vârsta:56
Domiciliul: Timisesti

Religie: ortodoxa

Ocupatia: vanzatoare

Nivel de educatie: Liceu

Data internării: 4.02.2019

Data externării: 11.02.2019

Diagnostic medical: litiază renală stângă

Diagnostic la externare: litiază renală coraliformă

Motivele internării: dureri în lomba stângă cu iradiere în fosa iliacă stângă,

febră, stare generală alterată, astenie.

Alergii: nu este alergică

AHC: nesemnificative

APF: N-2; Av-0; U.M-

46ani APP: litiază renală

bilaterală Grup

sanguin: A II

RH: pozitiv

Obişnuinţe de viaţă:cafea- 2 ceşti/zi, tutun-ocazional, nu consumă alcool, face

mişcare zilnic, consumă foarte puţină apă. Preferă produse lactate, dulciuri,

fructe. Ritm de viaţă normal.

Istoricul bolii:aproximativ cu o săptămână în urmă, pacienta prezintă dureri

lombare, polakiurie, urină tulbure urât mirositoare, greţuri, vărsături. Se

internează în Spitalul Orasenesc Sf.Dimitrie Târgu Neamţ pentru investigaţii de

specialitate.

Investigaţii efectuate:

Ecografie renală:rinichi drept normal; rinichi stâng cu imagine de calculi de 3

cm, de 2,5 cm şi alţi câţiva microcalculi cu dilataţie pielocaliceală mare, cu

ştergerea conturului renal.

Radiografia renală simplă:calcul coraliform masiv în rinichiul stâng.

Ecografie abdominală:colecist, ficat, splină, pancreas în limite normale.

Investigaţii de laborator
Analize recoltate Valori normale

VSH 17 mm/h lh 8-12mm

2h 12-20mm
Hb 13,2g% 14-16 g%
Leucocite 8200mm3 5000-10000 mm3
Uree 23 mg% 0,50 mg%
Creatinină 1,2 mg% 0,6 mg- l,3mg%
Glicemie 80 mg% 80-120 mg%

Sumar de urina:prezenţi oxalaţi,frecventă floră microbiană;

Urocultură:rare celule epiteliale, bacili gram - negativi sensibili la Gentamicină

şi Kanamicină
 Tratament instituit:

• P.E.V cu ser glucozat 5%fl.500ml

• Gentamicină 80 mg, lf/8h

• No-spa lf/zi 2f/zi

• Algifen lf/zi

• Metoclopramid

lf/zi

Observaţia

iniţială:
* 9

Respiraţie: 23 respiraţii/min

TA: 120/70 mm Hg

Puls: crescut, 98-100 bătăi/min,

Temperatură: 38,6°C

Greutate: 68 Kg

Inăltime: 167 cm
9

Diureză: polakiurie,

Scaun: lscaun/zi

Tranzit intestinal: normal

Alimentaţie: necorespunzătoare
Mişcare: poziţie antalgica, repaos la

Somn: agitat, întrerupt din cauza

durerii

Igiena: bună

Tegumente: palide, umede, extremităţi reci

Comunicare: ineficientă la nivel defectiv, faţa exprimă durere, tristeţe, ochi

încercănaţi

In urma analizei acestor date, am constatat că pacienta este dependentă în

satisfacerea următoarelor nevoi, în ordinea priorităţilor:

• Nevoia de a evita pericolele

• Nevoia de a-si mentine temperatura corpului in limite normale

• Nevoia de a elimina

• Nevoia de a comunica

• Nevoia de a se misca si a avea o buna postura

• Nevoia de a respira si de a avea o buna circulatie

• Nevoia de a se alimenta si hidrata

• Nevoia de a invata cum sa-si pastreze sanatatea

Nevoia Diagnostic de îngrijire Obiectiv
1. Durere acută din cauza migrării Diminuarea durerii în

calculilor decurs de 2 h
Hipertermie din cauza procesului Scăderea temperaturii

2. inflamator local corporale în limite

fiziologice
Eliminare urinară inadecvată cantitativ Pacienta să aibă micţiuni

3. şi calitativ – polakiurie spontane în 48h

Comunicare ineficientă la nivel afectiv Pacienta să comunice cu

4. din cauza durerii şi mediului personalul dar şi cu alte

spitalicesc persoane la nivel afectiv

Dificultate de a se deplasa din cauza Pacienta să se poată

5. durerii deplasa şi să adopte o

postură adecvată
Dificultate în a respira, creşterea Pacienta să aibă un ritm

6. frecvenţei respiraţiei din cauza respirator regulat

anxietăţii, durerii
7. Dificultatea pacientei de a se alimenta Pacienta să aibă trei mese
si hidrata din cauza durerii ,anxietatii
pe zi şi să se hidrateze
 corespunzător dupa

calmarea durerii
Cunoştinţe insuficiente despre boală Pacienta să acumuleze noi

8. cunoştinţe în legătură cu

boala sa

1.Nevoia de a evita pericolele

Problemă 1: durere colicativă

Etiologie: migrarea calculilor renali

Simptom: facies crispat, teamă,pozitie antalgica,paloare

Obiectiv: pacienta să prezinte diminuarea durerii,o stare de bine fizic si psihic

Problemă 2: risc de complicații și infecții asociate

Etiologie: proces inflamator

Simptom: posibile complicații (migrarea calculilor,infectii)

Obiectiv: pacienta să nu prezinte complicații si infectii asociate

Problemă 3: anxietate

Etiologie: durere,necunoasterea prognosticului

Simptom: spaimă, neliniște

Îngrijiri autonome:

- Furnizez explicațiile clare și deschise asupra îngrijirilor

programate
- Creez un mediu optim pentru ca pacienta să-și poată exprima
emoțiile
- Favorizez adaptarea pacientei la noul mediu
- Ajut pacienta să-și recunoască anxietatea
 - Încurajez pacienta
- Aleg procedurile de investigație și tratament cu risc minim de
infecție
- Iau măsuri sporite de igienă spitalicească
- Determin pacienta să participe la luarea deciziilor privind
îngrijirile
- Ajut și suplinesc pacienta în satisfacerea nevoilor organismului
- Liniștesc pacienta, explicându-i că totul va fi bine.
• Asigur repaos la pat pacientei

• Ajut pacienta să descrie corect durerea şi am manifestat răbdare în a o asculta pentru

a identifica momentele de remisie şi exacerbare

• Evaluez caracterul dureri: intensitate, frecvenţă, durată

• Aplic în regiunea dureroasă comprese calde pentru diminuarea durerii

• Administrez lichide călduţe în cantităţi mici şi dese

• Incerc împreună cu pacienta găsirea unei poziţii antalgice care să-i favorizeze

circulaţia şi respiraţia

• Antrenez pacienta la discuţii care îi fac plăcerea pentru a înlătura starea de nelinişte şi

pentru a-i distrage atenţia de la durere

• Monitorizez funcţiile vitale: TA, temperatură, puls, respiraţie,eliminări şi le notez în

FO.

• Respect cu stricteţe regulile de asepsie şi antisepsie şi precauţiuni universale în cadrul

fiecărei tehnici

• Supraveghez continuu starea generală a pacientei pentru a observa semnele unei

eventuale complicaţii

• Mă asigur că lenjeria de pat şi de corp sunt curate şi schimbate la timp Intervenţii cu

rol delegat:

• Pregătesc pacientul pentru investigaţii

 Administrez la indicaţia medicului antalgice :Algifen 1f/zi i.m./8 ore

-antispastice: No Spa 1f.im./8 ore

• - antinflamatoare: diclofenac 1 supozitor/12 ore,

• antibiotice: gentamicină 1f 80mg.im-8 ore

• Recoltez singe si urina pentru analize de laborator

Administrez la indicaţia medicului medicaţie antialgică: No-spa lf, algifen lf/zi i.m.

• Evaluare:

Pacienta şi-a diminuat durerea şi nu a dezvoltat risc de complicaţii şi nici risc de

infecţii nosocomiale.

• Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale

P: hipertermie

E: proces infecţios urinar

S: T-38.6°C, tegumente umede

Obiectiv: pacienta să prezinte normalizarea temperaturii

Intervenţii cu rol propriu:

• Supraveghez continuu stare pacientei, monitorizând parametrii vitali: P,

TA, respiraţie,eliminări;

• Aplic comprese reci pe frunte şi am stimulat pacienta să consume 21 de

lichide/zi făcând bilanţul ingesta - excreta

• Mă asigur că pacienta are îmbrăcăminte, lenjerie adecvată

• Asigur schimbarea lenjeriei de pat şi de corp ori de câte ori a fost nevoie

• Aerisesc salonul de mai multe ori pe zi, câte 5-10 min

• Liniştesc pacienta cu privire la starea sa, asigurând-o că evoluţia este spre

bine.

Intervenţii cu rol delegat:

• Administrez la indicaţia medicului antitermice: paracetamol 1tb/8 ore

Evaluare: După 2 zile de tratament pacienta prezintă temperatura corpului în

limite normale şi este echilibrată hidroelectrolitic.

• Nevoia de a elimina

• Problemă 1: eliminare urinară inadecvată

• Etiologie: prezența calculilor și proces infecțios
• Simptom: polakiurie, urina tulbure urit mirositoare,dureri lombare
• Obiectiv: pacienta să aibă micțiuni normale
• P2:eliminare digestiva inadecvata
• E:calculi renali
• S:greturi si varsaturi
•

Intervenţii cu rol propriu:

- Am învățat pacienta să mențină o igienă riguroasă a regiunii

genitale, după fiecare eliminare pentru prevenirea infecțiilor
urinare;
- Am suprimat cantitatea de lichide în timpul colicii;
- Am sfătuit pacienta să urineze la vas colector prevăzut cu tifon
pentru a surprinde o eventuală eliminare a calculilor;
- Am explicat pacientei pacientei importanța consumului crescut
de lichide, treptat pe zi, în perioadele de acalmie: ceaiuri din
 mătase de porumb, cozi de cireșe, coada calului, pentru
mobilizarea sau eliminarea calculilor;
- Am explicat pacientei că în urma aplicațiilor locale calde și a
administrării medicației durerilor vor ceda treptat, iar micțiunilor
vor reveni la normal;
• Explic pacientei că trebuie să existe o relaţie între nevoia de a bea şi a

mânca, a elimina pentru a-şi pute stabili propriul orar de ingestie şi eliminare

• Respect regulile de asepsie şi antisepsie

• Monitorizez funcţiile vitale, diureză, scaun si le-am notat în FO

Intervenţii cu rol delegat:

-am administrat tratamentul

recomandat:antiemetice(Metoclopramid 1f.im/12 ore)

• Evaluare:Pacienta nu mai prezinta varsaturi,urineaza normal cantitativ si

calitativ.

• Nevoia de a comunica
P: comunicare ineficientă la nivel afectiv

E: mediu spitalicesc, durere, teamă de complicaţii

S: dificultate în a-şi exprima sentimentele, ideile, plâns

Obiectiv: pacienta să comunice eficient

Intervenţii cu rol propriu:

• Introduc pacienta în atmosfera de spital, fumizându-i informaţii despre

componenţa echipei de îngrijire, durată probabilă a spitalizării

• încerc să aflu problemele care o preocupă: teama de boală, de recidive,

jenă faţă de situaţia de a fi deservită la pat, teama de metodele de investigaţie

medicală

• Explic pacientei că poate să-şi recupereze starea de sănătate, dar trebuie

să se implice activ pentru menţinerea ei

• Incerc să reduc impactul psihologic produs de spitalizare, câştigându-i

încrederea prin: explicare tuturor manevrelor de îngrijire înainte de a le efectua

• Asigur pacienta că poate să îmi solicite ajutorul ori de câte ori doreşte

• Realizez un climat de linişte, calm, de confort în salon

• Mă adresez cu calm pacientei şi familiei, asigurându-i că echipa de

îngrijire va face tot posibilul pentru o evoluţie bună

Evaluare: Pacienta comunică eficient cu echipa de îngrijire şi cu ceilalţi

bolnavi din a doua zi de spitalizare

• Nevoia de a se mişca si de a avea o bună postură

P: dificultate de a se deplasa

E: durere lombară stângă

S: se deplaseaza cu greutate,uneori cu sprijin,necesita ajutor in

unele situatii

Obiectiv: pacienta să se poată deplasa şi să adopte o postură adecvată

Intervenţii cu rol propriu:

• Educ pacienta să descrie corect durerea, localizarea, iradierea

• Invăţ pacienta să adopte o poziţie în care să resimtă mai puţin durerea;

repaos la pat

• Ajut pacienta să îşi schimbe poziţia la interval de 2 ore

• Acord sprijin în deplasare, prin susţinere

• Supraveghez permanent pacienta pentru a nu se accidenta în momentul

deplasării

• Fac masaj pacientei pe zona dureroasă şi i-am explicat cum să facă

anumite exerciţii pentru a-i mai diminua durerea

• Ii explic că această durere se va mai diminua în urma tratmentului

• Servesc pacienta la pat cu cele necesare în perioada imobilizării impuse

Intervenţii cu rol delegat:

• Administrez la indicaţia medicului antispastice: scobutil lf/zi, antialgice:

piafen 2supozitoare/zi

Evaluare:In urma intervenţiilor pacienta susţine că durerea a scăzut în

intensitate.

• Nevoia de a respira si de a avea o bună circulaţie

P: circulaţie inadecvată, dificultate în a respira

E: durerea,anxietatea

S: tahicardie,polipnee

Obiective: pacienta să prezinte o circulaţie adecvată şi valori tensionale în

limite normale şi un ritm respirator regulat.

Intrevenţii cu rol propriu:

• Masor funcţiile vitale: puls, TA şi le-am notat în F.O.

• Asigur condiţii de microclimat în salon, aer curat, fără curenţi de aer

• Invăţ pacienta cum să facă exerciţii de respiraţie

• Asigur pacienta de un climat de încredere şi repaos la pat, linişte

• Ii explic pacientei că trebuie să respecte un regim bogat în fructe, legume,

compoturi, să reducă grăsimile,consum mare de lichide;

• Explic pacientei să poarte o îmbrăcăminte lejeră care să nu stânjenească

circulaţia
9

Intervenţii cu rol delegat:

• Administrez medicaţia prescrisă de medic:Algifen 1f.im./8 ore

Evaluare: In urma îngrijirii acordate, pacienta reuşeşte să-şi menţină circulaţia

adecvată şi valorile tensionale în limite normale şi ritm respirator regulat.

• Nevoia de a se alimenta si hidrata

P: alimentatie inadecvata in deficit

E: anxietate, durere, dezgust alimentar

S: greţuri, vărsături, perturbarea alimentaţiei

Obiective: pacienta să aibă trei mese pe zi şi să se hidrateze corespunzător după

calmarea durerii

Interveţii cu rol propriu:

• Asigur pacientei poziţia care să-i favorizeze vărsăturile - dorsal cu capul

într-o parte
• Protejez lenjeria de pat cu muşama şi aleză

• Ajut şi susţin pacienta în timpul vărsăturilor

• Ii ofer un pahar cu apă pentru clătirea gurii

• Educ pacienta să respire profund pentru dispariţia senzaţiei de vomă

• Educ pacienta să-şi schimbe lenjeria de corp ori de câte ori e nevoie

• Aerisesc salonul prin deschiderea ferestrelor

• Educ pacienta să consume lichide reci în cantităţi mici pentru a-i diminua

senzaţia de greaţă

• Ii interzic pacientei alimentaţia bogată în grăsimi

• Stabilesc regimul dietetic corespunzător: fructe, legume, alimentaţie

hiposodată,consum crescut de lichide;

Intervenţii cu rol delegat:

• Administrez tratament medicamentos: vitamine, algocalmin lf,

metoclopramid lf

Evaluare: Pacienta prezintă diminuarea senzaţiei de greaţă şi încetarea

vărsăturilor.

• Nevoia de a învăţa cum să-si păstreze sănătatea

P: deficit de cunoştinţe privind păstrarea sănătăţii

E: informaţii deficitare cu privire la boala sa şi tratamentul bolii

S: respectarea tratamentului, a restricţiilor impuse, a regimului de viaţă şi muncă

Obiective: pacienta să fie informată asupra planului de tratament şi asupra bolii

sale; pacienta să accepte rolul de bolnav şi să beneficieze de cunoştinţe

suficiente

privind starea sa

Intervenţii cu rol propriu:

• Explorez nivelul de cunoştinţă al pacientei privind modul de manifestare

al bolii

• Informez pacienta în legătură cu durata spitalizării şi a tratamentului

• Ii explic pacientei importanţa unei vieţi ordonate şi a unui consum mare

de lichide

• Discut cu pacienta despre importanta evitării factorilor nocivi şi orientez

discuţia spre realizarea unui mediu de încredere şi siguranţă

• Invăţ pacienta cum să-şi administreze medicamentele

• Informez pacienta despre importanta controalelor medicale periodice

• Furnizez explicaţii simple în acord cu nivelul de înţelegere al pacientei

• Conştientizez pacienta asupra propriei responsabilităţi cu privire la starea

în care se află

• Stimulez dorinţa de cunoaştere a pacientei în ceea ce priveşte boala pe

care o are

• Verific dacă pacienta a înţeles corect informaţiile primite

Evaluare: Pacienta respectă informaţiile primite cu privire la modul de

menţinere a sănătăţii şi despre importanţa respectării tratamentului şi a regimului

de viaţă şi muncă; pacienta beneficiază de educaţie pentru sănătate în vederea

unei evoluţii mai bune a stării generale.

Evaluare finală

Pacienta P.A., în vârstă de 56ani, cu repetate colici renale în antecedente, se

internează în Spitalul Orasenesc Sf.Dimitrie Tg.Neamt cu dureri lombare. în

urma examenelor clinice s-a stabilit diagnosticul de certitudine: litiază renală

stângă; colică renală stângă.

In urma ingrijirilor acordate, conform planului de nursing şi în urma

tratamentului medicamentos recomandat, pacienta evoluează favorabil.

In a 5-a zi de tratament, elimină 3 calculi mici de 2-3 mm fiabili.

Se externează în stare ameliorată, reuşind să aibă micţiuni spontane, să-şi

golească complet vezica, să nu mai fie anxioasă, având un vocabular bogat de

cunoştinţe despre boala sa, cu metode profilactice şi curative, pe care le va

aplica în practică. Pe tot parcursul spitalizării, pacienta a avut o stare de igienă

bună şi nu a dezvoltat complicaţii.

Se externează cu următoarele recomandări:

• Regim alimentar echilibrat;

• Consum de lichide: 2,51/zi;

• Evitarea efortului fizic, a frigului şi umezelii;

• Tratament cu: antispastice: papavelină lf/zi, scobutil la nevoie

• Control urologic după 3 săptămâni de la externare.