REPERCUSIUNEA ŞI EVAZIUNEA FISCALĂ (FORME DE

ELUDARE A IMPOZITULUI)
Pe măsura dezvoltării capitalismului s-a perfecţionat continuu şi tehnica de aşezare şi
percepere a impozitelor, nu s-a reuşit însă să se asigure respectarea universalităţii impunerii
deoarece s-a menţinut în practică într-o formă sau alta eludarea impunerii de către
contribuabil.

Eludarea se realizează prin repercusiune şi evaziune.

Repercusiunea – transferarea de către cel care a plătit impozitul a sumei plătite asupra altor
persoane fizice sau juridice.

Când se instituie un impozit se prevede posibilitatea repercutării lui de către plătitor

(impozitul asupra consumului), asupra altei persoane.

Fiind în intenţia legiuitorului o astfel de repercusiune nu modifică repartiţia oficială a sarcinii

fiscale.

Sunt cazuri de impozite care se repercutează de către plătitor fără ca aceasta să fi fost în
intenţia legiuitorului, este cazul impozitelor directe.

În acest caz evident repartizarea sarcinii fiscale se modifică comparativ cu aceea oficială.

Indiferent însă dacă repercusiunea a fost sau nu avută in vedere de către legiuitor pentru stat
ea rămâne fără efect (statul nu pierde, încasează exact suma preconizată schimbându-se doar
repartiţia oficială a sarcinii fiscale).

Repercusiunea se poate realiza pe două căi:

1. prin includerea impozitului în preţul mărfurilor vândute (caz în care are loc o translaţie a
impozitului de la vânzător la cumpărător).
1. prin cumpărarea de materii prime, materiale la preţuri cu mult mai mici decât cele normale
existente pe piaţă (caz în care are loc o translaţie a impozitului de la cumpărător la vânzător).

Repercusiunea este de două feluri:

 simplă;
 în trepte.

Repercusiunea simplă – apare atunci când transferul impozitului de la plătitor la suportator se

face o singură dată ceea ce presupune că suportatorul este o persoană care nu mai are

1
posibilitatea să mai transfere asupra cuiva impozitul ce la suportat, ca de exemplu,
cumpărarea de bunuri de consum.

Repercusiunea în trepte. Impozitul este repercutat de mai multe ori până când suportatorul
este un cumpărător şi rămâne să suporte definitiv impozitul respectiv.

Ex.: impozitul funciar plătit de proprietarul pământului pe care l-a închiriat unui antreprenor
care a construit pe el şi ar trebui să suporte impozitul dar el are posibilitatea să transfere
impozitul prin chirie asupra antreprenorului.

Evaziunea constă în sustragerea de la impunere, ceea ce înseamnă că prin evaziune statul

pierde, suma respectivă nu mai ajunge în casieriile sale. În funcţie de relaţia fenomenului cu
reglementările legale, evaziunea este de două feluri: nefrauduloasă şi frauduloasă.

Evaziunea nefrauduloasă apare în două situaţii, atunci când există o astfel de organizare a
aşezării şi perceperii impozitului care permite ca anumite categorii de contribuabili să nu
plătească sau să plătească mai puţin impozit.

Studiind cu atenţie legea unii contribuabili îi sesizează lipsurile şi procedează în aşa fel încât
să scoată de sub incidenţa impozitului o parte a materiei impozabile sau în totalitate.

Prin evaziunea nefrauduloasă legea nu este de fapt încălcată.

În cazul celei de-a doua formă a evaziunii – evaziunea frauduloasă – contribuabilii încalcă
prevederile legale cu privire la impunere declarând fals sau nedeclarând anumite sume de
venituri ceea ce înseamnă că înşeală statul de aceea împotriva lor statul ia măsuri foarte
severe.

Evaziunea nefrauduloasă, presupune interpretarea favorabilă a legislaţiei fiscale, deci cazurile

de evaziune fiscală legală, ca de exemplu:

1. Constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, într-un cuantum mai mare decât cel
ce se justifică din punct de vedere economic, micşorând astfel venitul impozabil.
2. Asocierile de familie şi societăţile dintre soţia şi copii întreprinzătorului şi acesta.
Rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora, repartizarea venitului
pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor fiscale. Prin asemenea soluţii sunt speculate
prevederile legale care reglementează cote de impunere mai mici sau care stabilesc reduceri
sau scutiri de impozite pentru venituri până la un anumit plafon.

2
3. Folosirea în anumite limite a procedurilor legale cu privire la donaţiile filantropice,
indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părţi din veniturile
realizate de la impunere.
4. Un contribuabil are posibilitatea să opteze fie pentru impozitul pe venitul persoanelor
fizice, fie pentru sistemul de impozite aplicabil venitului persoanelor juridice (sistem care
cuprinde numeroase facilităţi fiscale).
5. Scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă şi publicitate,
indiferent dacă au fost făcute sau nu.

Evaziunea frauduloasă, se realizează cu încălcarea legii.

Câteva din formele de fraudă fiscală, ca de exemplu: întocmirea de declaraţii false, întocmirea
de documente de plăţi fictive, alcătuirea de registre contabile nereale, nedeclararea materiei
impozabile, declararea de venituri impozabile inferioare celor reale, registru de evidenţă
dublă, un exemplar real şi altul fictiv, vânzări făcute fără factură, falsificarea bilanţului.

Evaziune fiscală este echivalentă cu contravenţie sau infracţiune, iar fapta este civilă sau
penală în funcţie de gravitatea sa şi este aspru pedepsită.