1.

Persoana căreia i se transmit informațiile prin limbajul scris este:

a) emițător;
b) receptor;
c) emițător și receptor în același timp;
d) emițător și destinatar în același timp.

2. Rolurile de emițător și receptor se schimbă alternativ în:

a) monolog;
b) limbajul intern;
c) dialog;
d) vorbirea cu sine.
3. Limbajul nu este :
a) instrumentul cel mai important al gândirii și al conștiinței;
b) activitatea de comunicare interumană realizată prin intermediul limbii;
c) un mecanism psihic reglator;
d) o însușire psihică.

4. Maria a participat la o conferință pe teme medicale și a remarcat în sală un auditoriu foarte

atent, concentrat pe informațiile prezentate, absorbit de concizia, claritatea și cursivitatea
discursului susținut de un renumit medic neurolog. Acest exemplu ilustrează ca formă a
limbajului:
a. monologul;
b. limbajul intern;
c. limbajul scris;
d. dialogul.

5. Pentru a facilita înțelegerea, îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor elevilor, la ora de chimie

profesorul explică noile noțiuni pe baza experimentelor de laborator, dirijând prin cuvânt
observația elevilor și explorarea de către aceștia a unor aspecte ale realității
înconjurătoare. Exemplul se referă la funcția:
reglatorie a limbajului;
cognitivă a limbajului;
persuasivă a limbajului;
expresivă a limbajului.
Când Maria dorește să o convingă pe mama ei să o lase cu prietenele la film, îi vorbește pe un
ton cald, o roagă și promite că respectă ora de întoarcere. Acest exemplu evidențiază funcția:
a) de comunicare a limbajului;
b) cognitivă a limbajului;
c) persuasivă a limbajului;
d) simbolic – reprezentativă a limbajului.

6. Când spunem unei persoane “Vă salut, bine ați venit!” pe un ton cald, zâmbitor, îmbrățisând-o,
putem transmite respectul și admirația noastră față de persoana respectivă.
Exemplul ilustrează funcția:
cognitivă a limbajului;
reglatorie a limbajului;
expresivă a limbajului;
dialectică a limbajului.

7. Forma limbajului care impune rigurozitate, respectarea strictă a regulilor gramaticale,

utilizarea mijloacelor de expresivitate fără a se face abuz de le, cu scopul de a se preveni
alterarea sensului și semnificației mesajului, este:

a) limbajul intern;
b) dialogul;
c) limbajul scris;
d) vorbirea cu sine.

8. Funcția reglatorie explică rolul limbajului:

a) în simpla transferare a unui conținut de la o persoană la alta

b) de determinare, conducere a conduitei altei persoane și a propriului comportament;
c) în explorarea realității, îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor;
d) în cunoaștere în general.

9. Forma limbajului care dispune de cele mai mari posibilități de expresivitate față de
celelalte forme ale limbajului este:

a) dialogul;
b) limbajul extern;
c) limbajul scris;
d) limbajul intern.

10. Forma cea mai evoluată a limbajului care se dobândește prin interiorizarea limbajului oral
este:
a) scrisul;
b) cititul;
c) limbajul intern;
d) limbajul extern.

11. Printre mijloacele de expresivitate nonverbală specifice dialogului se numără:

a) intonația;
b) accentul;
c) timbrul;
d) mimica.

12. În cariera didactică, cea juridică a avocatului sau publică a politicianului discursul se
perfecționează și devine mai concis, clar, cursiv. Acest aspect ilustrează acea formă a limbajului
denumită:
 a) dialog;
b) monolog;
c) limbaj scris;
d) limbaj citit.

13. Când o persoană convinge o altă persoană să facă un anumit lucru, promițându-I obținerea
unor avantaje, funcția limbajului evidențiată este:
a) de comunicare;
b) cognitivă;
c) persuasivă;
d) dialectică.
14. Aspectul care împiedică geneza limbajului este:
a) implicarea copilului în activități, dialogul cu părinții;
b) lipsa dialogului cu ceilalți;
c) exersarea, învățarea bazată pe principiul condiționării;
d) nevoia oamenilor de a comunica.

15. Când transmitem unui posibil angajator scrisoarea de intenție, forma limbajului utilizată
în comunicarea cu acesta este:
a) limbajul scris;
b) dialogul;
c) monologul;
d) limbajul extern.

1. Caracteristica nepotrivită atenției este:

a) orientarea precisă;
b) selectivitatea;
c) concentrarea;
d) receptarea stimulilor colaterali.

2. Înțelegem și învățăm mai bine dacă ne concentrăm atenția asupra sarcinilor școlare. Acest
fapt arată că:

a) atenția este o condiție facilitatoare pentru activitate;

b) atenția este suficientă pentru reușita activității;
c) atenția are ea însăși capacitatea de a atinge un obiectiv;
d) atenția este o activitate.

3. Atunci când ne asigurăm pentru a traversa strada în siguranță, privind culoarea semaforului,
dăm dovadă de atenție: involuntară;
a) b) internă;
b) expectativă;
c) voluntară.
4. Când un zgomot brusc și neașteptat captează atenția noastră în mod neintenționat, determinând
orientarea reflexă către sursa respectivă, forma atenției care se manifestă este:
a) voluntară;
b) internă;
c) involuntară;
d) postvoluntară.

5. Atenția postvoluntară este:

a) atenția care necesită efort voluntar;
b) ansamblul deprinderilor de a fi atent;
c) atenția orientată către exterior;
d) atenția orientată către sine.

6. Însușirea care nu aparține atenției este:

a) concentrarea;
b) volumul;
c) distributivitatea;
d) perseverența.

7. Când obiectul atenției noastre sunt gândurile, sentimentele proprii, forma atenției care se
manifestă este:
a) atenția externă;
b) atenția internă;
c) atenția expectativă;
d) atenția postvoluntară.

8. Maria este foarte concentrată înainte de afișarea listelor care comunică rezultatele, așteptând
să vadă dacă a reușit la examenul de admitere la facultate. Exemplul prezentat ilustrează:
a) atenția internă;
b) distragerea atenției;
c) atenția expectativă;
d) volumul atenției.

9. Însușirea atenției care se referă la numãrul de elemente pe care le putem include concomitent
în sfera de cuprindere a atenției este:
a) volumul;
b) concentrarea;
c) distributivitatea;
d) mobilitatea.

10. Despre Napoleon Bonaparte se spune că era capabil să facă mai multe lucruri în acelaşi
timp: scria o scrisoare, îl asculta pe cardinal, privea un tablou nou, dădea ordine unui supus.
Însușirea atenției care se evidențiază, este:
a) mobilitatea;
b) distributivitatea;
 c) volumul;
d) concentrarea.
11. Ușurința comutării atenției de la un stimul la altul, de la o activitate la alta, reprezintă:
a) distragerea atenției;
b) distibutivitatea atenției;
c) mobilitatea atenției;
d) concentrarea atenției.

12. Un pilot de avion supersonic trebuie să urmărească cu atenție aparatura de bord, pentru a
percepe rapid stimulii care se schimbă foarte repede pe bordul aparatului. Acest exemplu
ilustrează:
a) distragerea atenției;
b) fluctuația atenției;
c) atenția internă;
d) mobilitatea atenției.

13. Capacitatea unei persoane de a-și menține racordată atenția la un stimul o perioadă mai mare
de timp, reprezintă:
a) distributivitatea atenției;
b) stabilitatea atenției;
c) mobilitatea atenției;
d) intensitatea atenției.

14. Însușirea atenției care se referă la delimitarea între un focar dominant și zonele apropiate
inhibate, presupunând fixarea asupra unui obiect și neglijarea celorlalte este:
a) concentrarea;
b) volumul;
c) distributivitatea;
d) mobilitatea.

15. Pășind cu grijă pe trotuarul acoperit de polei, Marius își spune: „trebuie să fiu atent pe unde
merg”. Forma atenției implicată în acest caz este cea:

a) involuntară;
b) voluntară;
c) primară;
d) postvoluntară.

16 .Posibilitatea de concentrare a atenției depinde de:

a) antrenamentul special de rezistență la factori perturbatori;
b) lipsa efortului voluntar;
c) distragerea atenției;
d) oscilația atenției.

17. Posibilitatea de a menține atenția asupra unui obiect, fenomen, acțiune crește o dată cu
vârsta, astfel, dacă la preșcolari este de 12-15 minute, la adulți ajunge pâna la 40-50 minute.
18. Însușirea atenției la care se face referire este:
a) vigilența;
b) distragerea atenției;
c) stabilitatea atenției;
d) distributivitatea.
19. Opusă concentrării atenției este:
a) mobilitatea atenției;
b) distragerea atenției;
c) distributivitatea atenției;
d) flexibilitatea atenției.
20. Atenția involuntară:
a) implică prezența efortului voluntar;
b) este intenționată;
c) poate fi determinată de noutatea și neobișnuitul stimulilor;
d) nu apare spontan.

21. Rigiditatea sau fixitatea atenției este opusă:

a) mobilității atenției;
b) stabilității atenției;
c) concentrării atenției;
d) distributivității atenției.

22. Forma atenției care susține activitatea în orice moment (atât în situațiile plăcute, neplăcute,
cât și în cele ușoare, dar și în cele grele) este:
a) atenția involuntară;
b) concentrarea atenției;
c) stabilitatea atenției;
d) atenția voluntară.

23. Forma atenţiei neintenționată, spontană, declanșată de stimuli externi sau interni, este
reprezentată de atenţia:
a. voluntară
b. pozitivă
c. involuntară
d. postvoluntară

24. Expresivitatea comunicării se realizează:

a. atât în limbajul oral, cât şi în cel scris
b. doar în limbajul poetic
c. în cadrul limbajului oral, dar numai în dialog şi colocviu
d. doar în cadrul limbajului oral, în toate formele sale

25. Clasificarea atenţiei în atenţie involuntară, voluntară şi postvoluntară are drept criteriu:
a. gradul de generalitate
b. prezenţa sau absenţa înţelegerii
c. prezenţa sau absenţa voinței
d. direcţia principală de orientare a atenţiei

Citiți, cu atenție, următorul text:

Heidegger era un bărbat mic de statură, îndesat, bondoc. Purta aproape totdeauna o vestă
de o croială neobișnuită, de un stil aproape milităresc sau de cercetaș, care urca până la gât, cu
largi revere drepte de ambele părți. Se prezenta în mijlocul oamenilor cu un soi de sfidare, de
afirmare de sine și mereu în defensivă, ca și cum se simțea tot timpul pe punctul de a fi atacat.
Avea ochii negri, posesivi și totodată plini de refuz, ca și cum nu voiau să vadă lumea din
jur scăldată de soare. Dar avea discipoli. Odată, în 1955, s-a organizat într-un castel din
Normandia, timp de o săptămână, un colocviu consacrat filosofiei lui Heidegger, la care a
participat și el, împreună cu un grup de discipoli francezi și germani. Stătea în mijlocul lor, mic
cum era, de parcă se afla în centrul unui turn care-l apăra. După câteva zile de răbdare,
participanții s-au revoltat împotriva acestei gărzi credincioase și Heidegger a trebuit să iasă din
turnul său.
Fără îndoială, nu era un om de dialog. Se retrăgea în sine, într-un monolog meditativ unde
proliferau repetările, încât formulele pe care le prefera dădeau impresia că filosoful era primul
preot al unei noi liturghii, sau ultimul preot al unei liturghii uitate.
(Jeanne Hersch, Mirarea filosofică: istoria filosofiei europene)
Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:

A. Considerați că Heidegger era o persoană modestă? Precizați, prin apel la text, un motiv prin
care să susțineți răspunsul dat. 5 puncte
C. Textul precizează că Heidegger nu era un om de dialog. Menționați două motive care susţin
acest fapt. 5 puncte

Citiți, cu atenție, următorul text:

Simțul meu pătimaș pentru echitate socială și responsabilitate socială a stat întotdeauna într-o
opoziție ciudată cu o lipsă pronunțată a nevoii nemijlocite de contact cu oamenii și comunitățile
omenești. Sunt un adevărat solitar ce nu aparține cu întreaga sa inimă statului, patriei, cercului de
prieteni, nici chiar cercului restrâns al familiei, care a resimțit un sentiment, niciodată ostoit de
înstrăinare și o nevoie de singurătate, ce au crescut și mai mult cu vârsta. Am trăit în mod ascuțit,
dar fără părere de rău, granițele înțelegerii și armoniei cu alți oameni. Un asemenea om pierde
desigur o parte din seninătate și nepăsare, dar el este în schimb în mare măsură independent de
părerile, obiceiurile și judecățile semenilor săi și nu este supus niciodată ispitei de a-și sprijini
echilibrul pe o bază atât de puțin solidă.
Idealul meu politic este cel democratic. Fiecare om trebuie respectat ca persoană, și niciunul
divinizat. Este o ironie a sorții că ceilalți oameni mi-au exprimat tocmai mie mult prea multă
admirație și stimă, fără vina mea, dar și ca meritul meu să o îndreptățească. Aceasta poate să
provină din dorința, pentru mulți de neîmplinit, de a înțelege câteva idei pe care le-am găsit cu
puterile mele slabe, printr-o luptă necontenită. [....]
Nu pot să gândesc, de asemenea, un individ ce supraviețuiește morții trupului său. Să
nutrească inimile slabe, din frică sau din egoism ridicol, asemenea idei! Mie îmi ajunge misterul
eternității vieții, conștiința și presimțirea alcătuirii minunate a existentului, ca și străduința umilă
spre cuprinderea unei părți cât de mici a acelei rațiuni ce se manifestă în natură.
(Albert Einstein, Cum văd eu lumea)

Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:

A. Considerați că Albert Einstein era o persoană modestă? Precizați, prin apel la text, un motiv
prin care să susțineți răspunsul dat. 5 puncte
C. Textul precizează, cu privire la Albert Einstein, faptul că idealul său politic este cel
democratic.
Menționați, pe baza textului dat, două motive care susțin această afirmație. 5 puncte

D. Prezentați, în aproximativ o jumătate de pagină,

Citiți, cu atenție, următorul text:

Bonaparte a terminat Școala superioară de la Paris clasificat al 42-lea din 58, iar caracterizarea sa
ni-l prezintă ca: „rezervat și studios, preferă studiul oricăror distracții, foarte aplicat la științele
abstracte și foarte puțin curios în privința celorlalte, cunoaște temeinic matematicile și geografia,
tăcut, distant, iubind singurătatea, capricios, înclinat spre egoism, vorbește puțin, energic în
răspunsuri, prompt și sever în manifestări, un mare amor propriu, ambițios și aspiră la totul”.
(…) Chaptal, unul dintre memorialiștii vremii, îl prezintă pe Bonaparte ca având o complexitate
fizică și morală care nu se aseamănă cu a nici unui alt personaj istoric. Era mic de statură,
fizionomia expresivă, corpul sănătos, curajul extrem, spiritul și corpul inepuizabile la oboseală.
Din cele mai grele campanii se întorcea mai gras. În viața de toate zilele nu respecta nicio regulă,
el n-avea ore regulate nici pentru masă, nici pentru somn. Uneori, abia culcat, se scula și lucra
toată noaptea. Sobru, el nu avea preferințe culinare și rareori masa lui dura mai mult de 10-12
minute. Bonaparte obosea miniștrii printr-o corespondență activă și zilnică. El uza fără milă
oamenii aflați în serviciul său și foarte rar era mulțumit de serviciul lor.” (…)
După mărturiile lui Roederer, „Bonaparte era totdeauna concis, franc, câteodată brutal, însă
totdeauna interesant”. (…)
În timpul audiențelor nu suferea ca interlocutorul să se apropie de el, nu dădea niciodată
mâna, nu mulțumea pentru serviciile făcute, își exprima mulțumirea și aprobarea prin tăcere.
Întrebările lui erau clare, precise, tehnice. „Pentru ce?” era întrebarea care revenea mereu. Nu-i
plăcea să audă cuvântul imposibil, se încrunta când i se răspundea cu „poate”, „dacă”,
„probabil”.
(…) Memoria lui înmagazinează enorm, reține amănuntul și creierul lui prelucrează. El este un
calculator exact, care nu acționează decât pe date sigure. Ascendentul lui asupra celorlalți este
strivitor.
(Gheorghe Eminescu - Napoleon Bonaparte, Vol.1)

Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:

A. Considerați că Napoleon Bonaparte era o persoană exigentă? Precizați, prin apel la text, un
motiv prin care să susțineți răspunsul dat. 5 puncte

C. Textul îl prezintă pe Bonaparte ca având o complexitate fizică și morală care nu se aseamănă

cu a nici unui alt personaj istoric. Menționați, pe baza textului dat, două motive care susţin
acest fapt. 5 puncte