Sunteți pe pagina 1din 4

Revolutia pasoptista

Revoluția în Moldova
În Moldova, revoluția a avut un caracter moderat, fără mișcări violente de
amploare. Aceasta izbucnește în 27 martie 1848, când la Hotelul Pitsburg din Iași
este convocată o adunare de către intelectualii progresiști și de către boierii cu
vederi liberale (printre care se numărau și Vasile Alecsandri, Al. I. Cuza, E.C.
Epureanu, P. Cazimir). Participă 1.000 de oameni din toate categoriile sociale. A
doua zi, noul comitet ales de adunare a redactat o petiție care cuprindea 35 de
puncte și care a fost denumită „Petițiunea Proclamațiune”. Aceasta cerea
îmbunătățirea situației țăranilor, desfințarea cenzurii, asigurarea libertăților
personale, reorganizarea sistemului de învățământ pentru ca el să fie mai accesibil
populației.
Cu toate că petiția era moderată și conținea și un punct care susținea respectarea
Regulamentului Organic, domnitorul Mihail Sturdza o respinge. Mișcarea este
înăbușită cu ajutorul armatei și 13 conducători ai revoluției sunt arestați și trimiși în
Turcia. Șase dintre ei reușesc să evadeze la Galați și fug în Transilvania. Un alt grup,
din care făceau parte Al. I. Cuza, V. Alecsansdri și Mihail Kogălniceanu se retrag în
Basarabia. Un grup rămâne la Iași, unde îți continuă activitatea.
Revoluția în Transilvania
Revoluția a avut un caracter prepoderent național din cauza faptului că românii din
Ardeal se aflau sub stăpânirea Imperiului Habsburgic. În imperiu revoluția izbucnește
în 13 martie 1848 la Viena. Ungurii ignoră drepturile românilor, croaților, sașilor și
secuilor și luptă pentru un stat național maghiar care să cuprindă și aceste popoare.
În acest context, românii aveau să rămână în continuare în afara legii, cu statutul de
tolerați. De aceea, mai mulți intelectuali români printre care Aron Pumnul și Simion
Bărnuțiu redactează manifeste care devin documente programatice. La sfârșitul lui
martie și pe toată durata lunii aprilie 1848 liderii politici Simion Bănuțiu, Avram
Iancu, Al. Papiu-Ilarian și Ioan Buteanu organizează acțiuni care au ca scop
respingerea intenților de anexare a Transilvaniei la Ungaria, dar și recunoașterea
națiunii române din Transivania de către autoritățiile maghiare. Pe de altă parte se
duce o luptă pentru unirea cu țara.
Revoluția în Țara Românească

Organizarea revoluției în Țara Românească a revenit cercului revoluționar „Frăția”. La 10 mai ia ființă
Comitetul Revoluționar din Țara Românească format din intelectuali și boieri liberali. Acesta înfințează
Comisia executivă cu trei membri:Nicolae Bălcescu, Al. G. Golescu, și Ion Ghica. Comisia adoptă programul
revoluției care cuprinde 22 de puncte. Printre cerințe se află eliberarea și împropietărirea clăcașilor prin
despăgubire. Ion Ghica este trimis la Constantinopol pentru a cere Porții să accepte programul în schimbul
recunoașterii suzeranității otomane.

Revoluția începe în 9 iunie la Islaz. Liderii Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell și Ștefan Golescu au dat citire
programului care se va intitula „Proclamația de la Islaz”. Se decide ca Guvernul provizoriu format în 7 iunie,
să pornească în fruntea mulțimii în marș spre București. În 11 iunie revoluția iese triumfătoare în capitală.
Domnitorul, Gh.Bibescu este forțat să semneze programul revoluției. Înțelegând că această situație nu îi este
favorabilă, abdică și fuge la Brașov.

S-ar putea să vă placă și