Bacalaureat istorie

22 decembrie 2017 ·
Citiţi cu atenţie textele de mai jos:
A. „Într-un stat totalitar, Partidul Comunist îşi disimulează statutul de partid unic prin
intermediul unei vaste, dense şi complicate reţele de organizaţii menite a cuprinde cât mai mult
din populaţia ţării. (...) Lenin a fost primul care, în anul 1902, (...) a distins între funcţiile
partidului de avangardă (...) şi cele ale organizaţiilor de masă (cum ar fi sindicatele, care
trebuiau să aibă o cuprindere cât mai largă şi, sub controlul secret al partidului, să prelungească
influenţa acestuia spre toate categoriile de muncitori). După câştigarea puterii de către
bolşevici*, [în Rusia, în 1917], (...) Lenin a cerut, preluarea, transformarea şi controlul strict al
acestora pentru fi utilizate conform scopului partidului unic. Menţinerea organizaţiilor de masă
era, după cele afirmate de Lenin, de a funcţiona pe post de «curele de transmisie» între partidul
comunist (care, pentru a-şi păstra caracterul revoluţionar, de clasă, trebuia să limiteze numărul
membrilor) şi «masa celor care muncesc».”
(Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din
România)
*bolşevici – reprezentanţii aripii radicale a Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia,
care susţin necesitatea utilizării căii violente pentru trecerea la communism
B. „În anii ’20, (...) bolşevicii şi-au orientat eforturile spre construirea societăţii socialiste la ei
acasă. (...) Lenin sperase, ca prin exproprieri şi teroare, să transforme în câteva luni Rusia în cea
mai mare putere economică a lumii, nereuşind de fapt decât să ruineze sistemul economic
moştenit de la fostul regim. Sperase ca Partidul Comunist să impună naţiunii propria-i disciplină,
dar s-a văzut confruntat cu reacţii de disidenţă chiar în sânul partidului, după ce reuşise să le
înăbuşe în restul societăţii. Din momentul în care muncitorii au întors spatele comuniştilor şi
ţăranii au început să se răzvrătească, menţinerea la putere [a bolşevicilor] a impus recurgere
permanentă la măsuri poliţieneşti. (...) Discursurile şi scrierile lui Lenin mărturiseau (...) furia
abia reţinută a liderului bolşevic în faţa propriei neputinţe politice şi economice; nici chiar
teroarea nu putuse distruge obişnuinţele adânc înrădăcinate ale milenarului popor rus.”
(R. Pipes, Scurta istorie a revoluţiei ruse)
Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p
2. Numiţi partidul la care se referă sursa B. 2p
3. Numiţi liderul politic precum şi spaţiul istoric la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că bolşevicii au recurs
permanent la măsuri poliţieneşti. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respective efect). 7p
6. Prezentaţi două practici politice democratice specifice Europei secolului al XX-lea. 6p
7. Menţionaţi o ideologie politică totalitară din Europa secolului al XX-lea, alta decât cea la care se referă
cele două surse. 4p

Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Ca mişcare orientată spre cucerirea puterii, fascismul nu a fost niciodată preocupat de definirea
teoretică a scopurilor şi originilor sale. El a construit mai degrabă instrumente ale puterii şi mai puţin ale
teoriei. Pe de altă parte însă, o teorie era puţin utilă, cel puţin în momentele de conturare a mişcării,
atunci când o atitudine doctrinară fermă ar fi riscat să îndepărteze o serie întreagă de potenţiali
susţinători. (…) Pot fi identificate o serie de concepte cheie fundamentale ale doctrinei. Primul este
glorificarea statului şi ideea completei subordonări a individului în faţa acestuia. Statul este definit ca un
tot organic în care indivizii trebuie încadraţi pentru binele lor şi al naţiunii. Fascismul este o exaltare a
statului, iar pentru fascismul italian statul este un scop în sine. Mussolini, liderul politic fascist din Italia
interbelică declara că: «totul este stat, nimic în afara statului, nimic contra statului.» Pentru fascişti,
oricare individ contează doar în măsura în care este integrat în sistemul total, politic sau social şi
înţelege să îl servească. Trebuia eliminată astfel orice contradicţie din interiorul sistemului social; cerinţa
supremă era unitatea, motiv pentru care formula marxistă a luptei de clasă devine o inacceptabilitate
teoretică. (…) Fascismul a găsit pentru problemele economice şi sociale reale, o «rezolvare»: substituirea
lor cu problema naţiunii; individul şi problemele sale contează prea puţin sau deloc, ceea ce este
important este binele întregului. Iar dacă întregul se află în pericol, trebuie să ne ocupăm în primul rând
de el.”

(despre ideologia fascistă)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi regimul politic precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei, o modalitate de rezolvare a problemelor economice ale statului. 2p

3. Menţionaţi conducătorul şi spaţiul istoric precizate în sursa dată. 6p

4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la stat în concepţia ideologiei fasciste. 6p

5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la rolul individului în cadrul statului fascist
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p

6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia regimurile politice totalitare
reprezintă o realitate a secolului al XX-lea. 4p

Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „Fascismul [reprezintă o] ideologie şi un regim politic apărute în Europa, după Primul Război Mondial,
în condiţiile declanşării unor crize economice şi sociale (…). Devenind ideologie oficială a mai multor
state, s-a caracterizat prin: naţionalism extremist, misticism, violenţă, cultul forţei (...); a presupus
(...) supunerea necondiţionată faţă de voinţa [liderilor charismatici], tendinţa de monopolizare a tuturor
sferelor vieţii sociale, promovarea rasismului, în forma antisemitismului şi a şovinismului.”
(Dicţionar enciclopedic)

B. „Pentru fascism, totul este în stat, nimic uman sau spiritual nu există şi nu are valoare în afara statului.
În acest sens, fascismul este totalitar. În afara statului, [nu există] nici indivizi, nici grupuri (asociaţii,
sindicate, clase). De aceea, fascismul se opune socialismului, care accentuează mişcările politice ale
luptei de clasă şi ignoră unitatea statului, care fundamentează clasele sociale pe o singură realitate
economică şi morală. Şi într-o manieră omoloagă, fascismul se opune sindicalismului.”
(Benito Mussolini, Doctrina fascismului)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un conducător politic la care se referă sursa B. 2p

2. Precizaţi, din sursa A o informaţie referitoare la ideologia fascistă. 2p

3. Menţionaţi, pe baza sursei B, cele două doctrine cărora se opune fascismul. 6p

4. Scrieţi, pe foia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că ideologia fascist a apărut în
condiţiile crizei economice şi sociale. 3p

5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respective efect). 7p

6. Prezentaţi două practici politici totalitare, în afara celor la care se referă sursele A şi B. 6p

7. Menţionaţi o caracteristică specifică regimurilor democratice din Europa postbelică. 4p

Bacalaureat istorie
22 decembrie 2017 ·

Democrație și totalitarism - modele de subiect

Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Transformarea regimului pluralist autoritar, pe care Mussolini îl instaurase [în Italia] după Marşul
asupra Romei, într-o dictatură totalitară (…) datează (…) din anii 1925-1926. (…) Monarhia este
susţinută, dar regele (...) este constrâns doar la rolul de reprezentare. Senatul este menţinut şi el doar
pentru a se putea exploata referinţa la antica instituţie romană si pentru a cruţa fosta clasă
conducătoare, dar chiar dacă membrii acestei înalte adunări sunt încărcaţi de oameni din partea
regimului, ei nu au nicio putere concretă. Camera Deputaţilor este aleasă în condiţii care o fac să
depindă strict de partid. (…) Esenţa puterii aparţine în fapt «Ducelui» [Mussolini]. În principiu acesta nu
dă socoteală decât în faţa regelui şi are mari atribuţii economice în calitate de ministru al corporaţiilor si
militare ca şef suprem al armatei. El numeşte şi revocă miniştrii care nu sunt decât simpli executanţi şi
poate legifera prin decrete-lege fără control parlamentar. (...) Partidul unic are drept misiune
înregimentarea şi supravegherea populaţiei (...). El participă la menţinerea ordinii cu ajutorul miliţiei (...).
La această dată [1940] însuşi Partidul Naţional Fascist numără trei milioane de membri.”

(S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi partidul precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei date, o caracteristică a Camerei Deputaţilor. 2p

3. Menţionaţi un regim politic şi un spaţiu istoric, la care se referă sursa dată. 6p

4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Senat. 6p

5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la atribuţiile lui Mussolini în stat,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p

6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia practicile politice democratice
reprezintă o caracteristică a Europei secolului al XX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate
prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia.)
4p
Citiţi, cu atenţie, sursele istorice de mai jos:

A. „Până în luna iulie 1933, Germania devenise un stat monopartid, în cadrul căruia Partidul nazist se
voia singura autoritate politică în ceea ce priveste toate aspectele vieţii germane. (...) «Legea privind
asigurarea unităţii partidului si statului», promulgată în decembrie 1933, declara că partidul este «legat
inseparabil de stat», dar explicaţia era formulată în termeni într-atât de echivoci, încât să fie cu
neputinţă de înţeles. Două luni mai târziu, Hitler declara că responsabilităţile principale ale partidului
erau (...) de a organiza propaganda si îndoctrinarea. (...) Organizarea partidului a fost creată şi dezvoltată
ca un mijloc de câstigare a puterii politice.”

(G. Layton, Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945)

B. „Acţionând cu o rapiditate deconcertantă, care face imposibilă orice ripostă, Hitler se afirmă imediat
drept stăpân deplin al Germaniei. Dizolvarea, la 1 februarie, a Parlamentului, iar apoi incendierea
provocatoare a clădirii Reichstagului, la 27 februarie, (...) permit decretarea stării de asediu,
suspendarea exercitării libertăţilor constituţionale si trimiterea în lagărele de concentrare (…) a
principalilor oponenţi ai regimului, a căror arestare este efectuată de aici înainte de Gestapo (Poliţia
Secretă a statului).”

(P. Thibault, în Istoria Universală)

Pornind de la aceste surse istorice, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi formaţiunea politică la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la Parlament. 2p

3. Numiţi spaţiul istoric şi conducătorul politic la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6p

4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că partidul este legat
inseparabil de stat. 3p

5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respective efect). 7p

6. Prezentaţi două practici politice democratice specifice Europei secolului al XX-lea. 6p

7. Menţionaţi o deosebire între regimurile totalitare de extrema dreaptă şi cele de extremă stânga. 4p

A. ,,Cu totul diferit stăteau lucrurile cu statele lui Mussolini şi ale lui Hitler. Baza acestora era
constituită de partidul principal, care nu dorea să devină un partid între altele, înglobat într-un
parlamentarism detestat, ci o mişcare. Ea trebuia să ducă revoluţia în stat şi în societate şi să o stimuleze
continuu, să ţină masele într-o tensiune permanentă şi gata de acţiune în orice moment prin
propagandă, marşuri, manifestaţii. […] Scopul era transformarea naţiunii într-o masă divizată social, dar
omogenă sub aspect politic, şi care cunoştea o singură voinţă cea a conducătorului, şi singură o valoare:
naţiunea. Astfel, a fost doar o urmare logică faptul că prin legea de la 9 decembrie 1928 Marele Consiliu
Fascist, cel mai înalt for consultativ al Partitio Nationale Fascista, a fost declarat «organul suprem», care
trebuia să «coordoneze şi să integreze toate activităţile regimului creat după revoluţia din octombrie
1922» şi prin aceasta să aşeze pe cea mai înaltă treaptă «unitatea partidului şi a statului.»
 După voinţa lui Mussolini, partidul trebuia să joace un rol asemănător celui impus de Lenin pentru
partidul bolşevic din Uniunea Sovietică: acela de transmisie prin care voinţa politică a conducerii era
propagată în rândurile maselor populare şi statului. […]

În Germania nazistă statul, partidul şi poporul s-au îmbinat într-o şi mai mare măsură decât în Italia
fascistă. Prin Legea pentru siguranţa unităţii partidului şi statului din 1 decembrie 1933, devenea
«purtătorul ideii germane de stat şi era legat definitiv de stat»; Adolf Hitler se numea într-o ordine nu
întâmplătoare «Führer şi cancelar.» Partidul nu se limitează numai la membrii săi, ci cuprindea întregul
popor.”

(H. Schulze, Stat şi naţiune în Istoria Europeană)

B. ,,Sub semnul uniformizării militariste erau lansate «apeluri» în întreaga ţară, la oficii, în şcoli şi
universităţi, în fabrici, pentru ca întregul popor să ia aminte. Goebbles spunea: «În noua Germanie noi
nu cunoaştem decât un singur pas de marş, marşul lui Adolf Hitler. Compania se numeşte Germania!»
Înregimentarea politică totală tebuia, potrivit dorinţei lui Adolf Hitler, să devină o formă de viaţă pentru
toţi germanii. În acest stat militarizat condus de un Führer, moştenirea vechilor soldaţi prusaci şi
conştiinţa naţională germană din perioada romantică se îmbinau pentru a crea figura colosală a a unui
regim totalitar de teroare şi opresiune. […] Aici se regăseşte diferenţa decisivă dintre Italia fascistă şi
Germania naţional-socialistă: Italia lui Mussolini nu a pierdut niciodată toate caracteristicile unui stat de
drept burgez, viaţa de zi cu zi nu era marcată de uniformizare, tendinţele totalitare ale partidului nu erau
nimic mai mult decât faţada solidă, în spatele căreia societatea italiană nu suferise schimbări majore. […]

În Germania lui Adolf Hitler exista o dictatură într-adevăr totalitară, impusă prin teroare şi
uniformizare şi care ajunsese foarte departe cu integrarea totală şi egalizarea «tovarăşilor.»
Monstruosul partid naţional-socialist, aflat într-o permanentă schimbare şi extindere, sugruma prin
măsuri politice fără număr statul cu structura sa instutuţională tradiţională, îi răpea cele mai importante
drepturi şi distrugea unitatea administraţiei.”

(H. Schulze, Stat şi naţiune în Istoria Europeană)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe

1. Numiţi formaţiunea politică precizată în sursa B. 2p

2. Precizaţi, din sursa A, o informație referitoare la statele lui Mussolini şi ale lui Hitler. 2p

3. Numiţi doi conducători politici la care se referă atât sursa A, cât si sursa B. 6p

4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că exista o dictatură într-
adevăr totalitară. 3p

5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizân rolul fiecăreia
dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p

6. Prezentaţi o ideologie şi o practică politică democratică utilizate în România în secolul al XX-lea. 6p

7. Menţionaţi o deosebire între regimul politic fascist din Italia şi cel naţional-socialist din Germania. 4p

Ciţiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

 ,,În est, se constată de asemeni o radicalizare a situaţiei, dar de o amploare diferită căci Stalin impune
în tabăra sa un adevărat regim de stare de asediu. Suspiciunea patologică a «mareşalisimului» şi efortul
imens pe care îl implică reconstruirea U.R.S.S.-ului devastată de război, duc la crearea unui aparat de
represiune care vizează mai întâi naţionalităţile obligate să-şi uite trecutul pentru al glorifica pe cel al
«marelui frate» şi deportate parţial sau în totalitate când se opun rusificării; apoi minorităţile religioase
în special evreii împotriva cărora «tătucul popoarelor» canalizează nemulţumirile populaţiei provocate
de politica sa, cadrele militare de care se teme să nu fie contaminate cu ideile şi modul de viaţă ale
ţărilor în care au luptat şi în sfârşit toţi cei care într-un mod sau altul nu par să fie în conformitate cu
idealul «omului nou», impus de «conducătorul genial» şi de principalii lui reprezentanţi, şeful politic
Beria şi teoreticianul regimului, Jdanov. În 1953, populaţia din lagărele gestionate de Gulag este de cel
puţin între opt şi zece milione de persoane multe dintre ele fără şansa de supravieţuire, în timp ce în
rândurile partidului se înmulţesc «purificările» sângeroase şi se întăreşte cultul personalităţii
conducătorului carismatic. (…) Stalin conduce într-o atmosferă de suspiciune tot mai mare imensul
imperiu pe care l-a moştenit de la ţari şi din şansele oferite de război, profitând de ameninţarea unui
conflict armat cu Occidentul la care a contribuit el însuşi, pentru a justifica teroarea în care trăieşte
poporul său şi celelalte din Europa de est. (…) Se încurajează denunţul şi punerea în carantină a
suspecţilor, iar mii de opozanţi reali sau fictivi dispar fără urmă. Astfel sunt ucişi Kostov în Bulgaria, Ana
Pauker în România, Slansky în Cehoslovacia, Rajk în Ungaria, zeci de foşti preşedinţi ai consiliului,
generali, directori din toate ţările comuniste, judecaţi şi executaţi pentru crime ca «troţkismul»,
«titoismul», sau «sionismul.» Acest terorism generalizat este însoţit de sovietizarea partidelor comuniste
naţionale transformate în nişte «curele de transmisie» ale ordinelor Kremlinului şi de instalarea unui
totalitarism care afectează în primul rând Biserica şi intelectualitatea, eventuali propagatori ai unui
sentiment naţional pe care întreaga politică a stăpânilor de la răsărit intenţionează să-l eradicheze
definitiv.”

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi liderul politic precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la Gulag. 2p

3. Menţionaţi două practici poilitice la care se referă sursa dată. 6p

4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la crearea unui aparat de represiune. 6p

5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la modul de conducere al lui Stalin,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p

6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia democraţia a fost o
caracteristică a secolului al XX-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia.) 4p