Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Unitatea de Conținut : Imperiul Roman de Răsărit (sec. IV-VII). Imperiul Bizantin sec.VII-XV.*Monarhiile absolutiste și caracteristicele lor.
Tipul lecției : dobândire de cunoștințe
Timp: 45 min
Locul de desfășurare: sala de clasă
Competențe generale:
1.Utilizarea vocabularului și a informației în comunicarea orală sau scrisă;
5. Utilizarea surselor istorice a metodelor și tehnicilor adecvate istoriei pentru rezolvarea de probleme;
Competențe specifice:
1.1.Folosirea limbajului adecvat în cadrul unei prezentări orale sau scrise;
1.3.Formularea de opinii și argumente referitoare la un subiect istoric;
2.4 Exprimarea acordului/dezacordului în raport cu un context social;
5.1 Înţelegerea mesajelor surselor istorice scrise;
5.5. Construirea de sinteze tematice;
Competențe derivate:
- Identificarea factorilor ce au favorizat instalarea monarhiei absolute;
- Corelarea reprezentanților monarhiei absolute cu dinastia din care fac parte, precum și statul unde s-au impus;
- Precizarea unor asemănări și deosebiri între „monarhia stărilor„ și „monarhia absolută„;
- Exemplificarea rolului puterii centrale (monarhul) în sistemul monarhiei absolute, precum și a atribuțiilor acestuia;
- Exprimarea unei opinii referitoare la sistemul monarhiei absolute;
Strategii didactice:
Forme de organizare a activității: frontală, individuală, pe grupe;
Metode: expunerea, conversație catehetică, conversația euristică, lucru cu manualul, ciorchinele, învățarea prin descoperire;
Mijloace : manual clasa a X a, fișe de lucru documente; hãrţi / atlase; dicţionar explicativ
Forma de evaluare: Continuă- prin întrebări frontale şi analiza răspunsurilor; Finală- prin observaţia activităţii elevilor la oră.
BIBLIOGRAFIE:
Alexandru Barnea, Vasile Manea, Eugen Palade, Florin Petrescu, Bogdan Teodorescu, Manual de Istorie clasa a X-a, Editura Corint Educațional,
București, 2014.
Serge Berstein, Pierre Milza: ISTORIA EUROPEI, Volumul l Moştenirea Antichităţii, INSTITUTUL EUROPEAN, 1997
Strategia Moldova Digitală 2020, publicată: 08.11.2013 în Monitorul Oficial, Nr. 252-257, art. Nr. 963.
Strategia de dezvoltare a educației pentru anii 2014-2020 ,,Educația 2020”, 2014.
Momentele lecției Detalieri de continut Timp Strategii didactice
Activitatea profesorului Activitatea elevului alocat Metode Forme Evaluare
Momentul Pregătirea climatului socio-afectiv Elevul de serviciu prezintă 2 min frontală
introductiv necesar actului învățării. Notarea absenții.
absențelor.
Verificarea Profesorul adresează elevilor Elevii sunt atenți la întrebările 6 min predictivă
cunoștințelor câteva întrebări referitoare la profesorului și formulează
anterioare apariția și răspândirea reformei răspunsurile adecvate. Își Conversație frontală
religioase, precum și a modului corectează eventualele greșeli. euristică
cum a reacționat Biserica Catolică,
pentru a putea limita efectele
acestei reforme.
Desfășurarea Profesorul anunță titlul lecției Elevii sunt atenți la cele 34 formativă
activității Manifestări ale absolutismului prezentate de profesor. min
monarhic și conținutul temei. Sunt
precizate obiectivele propuse
pentru a fi atinse în această lecție. Fișa de lucru
- Monarhia absolută a reprezentat o formă de conducere a secolelor XV – XVIII, în care monarhul deținea întreaga putere în stat.
- Mai mulți factori au favorizat instaurarea absolutismului monarhic cum ar fi: întărirea puterii regale, față de nobilime și cler, încheierea
centralizării statale, ascensiunea burgheziei, apariția reformei religioase, etc.
- Monarhul absolut avea mai multe atribuții: iniția legi, numea miniștri, conducea armata, bătea monedă, declara război, încheia pace,
controla administrația, justiția, etc.
- Unele caracteristici ale „monarhiei stărilor„ au fost menținute și în cadrul monarhiei absolute, ca de exemplu menținerea Consiliului Regal,
dar și a Adunărilor Generale, însă le-a fost redus rolul.
- Monarhia absolută s-a răspândit în mai multe state, exemple fiind Franța, Anglia, Spania, Rusia.
- Fiecare stat a avut reprezentanți de seamă ai monarhiei absolute: Ludovic al XIV – lea (dinastia Bourbon), Elisabeta I (dinastia Tudor), Filip
al II – lea (dinastia Habsburg), Petru I (dinastia Romanov).
Anexe:
„Singura cale de a întemeia o putere comună, care să fie în stare să-i apere pe oameni de invazia străinilor şi de răul pe care şi-l pot face unii
altora…este de a încredinţa toată puterea şi forţa unui singur om, sau unei adunări de oameni, care şi-ar putea reduce toate voinţele, prin majoritatea
voturilor, la una singură…Căci, prin această autoritate atribuită lui (suveranului) de către fiecare particular în stat, el are posibilitatea de a întrebuinţa o
putere atât de mare, încât, prin teroare, este în stare să îndrepte voinţele tuturor spre pace înlăuntrul statului şi spre ajutor reciproc împotriva
duşmanului din afară.” (Thomas Hobbes, Leviathan)
„Dumnezeu i-a investit pe regi ca miniştri ai săi şi domneşte prin ei asupra popoarelor.....pentru aceasta, persoana regelui este sacră, iar a atenta asupra
ei este un păcat......Sfântul Paul a concluzionat: „ Fiţi supuşi regelui, căci el este cel ce deţine puterea supremă şi fiţi supuşi celor cărora le dă puteri în
diferite domenii ca trimişi ai săi.”
“Instaurarea monarhiilor absolutiste a fost urmarea unei îndelungate evoluţii social-politice. Ea a început o dată cu centralizarea statală şi s-a încheiat în
secolele XVI-XVII. Absolutismul monarhic s-a consolidat acolo unde au acţionat anumiţi factori: încheierea centralizării statale şi a unificării
teritoriale au fost considerate succese ale monarhiei, deoarece ea a condus atât lupta pentru restrângerea imunităţii feudale, cât şi pe cea de eliberare;
declinul nobilimii din punct de vedere economic, social-politic şi militar, ca urmare a lichidării anarhiei feudale şi a războaielor civile sau religioase;
ascensiunea orăşenimii şi a burgheziei a favorizat absolutismul; reforma religioasă (atât catolicii, cât şi reformaţii au căutat să-şi asigure sprijinul
monarhiei în cadrul disputelor şi războaielor religioase); întărirea noii nobilimi, ridicată din rândul celor îmbogăţiţi, a oferit regalităţii un preţios ajutor,
furnizând jurişti care au elaborat teoria monarhiei de drept divin, precum şi colaboratori eficienţi prin aparatul birocratic.”
(PUTEREA CENTRALĂ)
Fișa nr. 3 Asemănări și deosebiri între tipurile de monarhii
“ Instituţia monarhică (regalitatea) nefiind suficient de puternică, a fost nevoită să colaboreze cu clerul, nobilimea şi orăşenimea. Reprezentanţii
acestora făceau parte din Adunarea Stărilor Generale (Franţa), Parlament (Anglia), Cotresuri (Spania). Această instituţie care , alături de Consiliul
regal, avea rolul de a sprijini monarhia în rezolvarea celor mai importante probleme ale statului, reprezintă, dintr-un anume punct de vedere,
contraponderea “feudală” a regalităţii şi în mod cert germenii lumii moderne. Din acest motiv, monarhiei din această perioadă (secolele XIII-XV) i s-a
spus “monarhia stărilor”.
(V.Băluţoiu, C. Vlad, despre “monarhia starilor”)
“ Instituţiile statului absolutist se află în subordinea directă a monarhului , care le controlează nemijlocit. Acestea sunt monarhia, cancelaria, Consiliul
regelui şi Adunarea Stărilor, corpul de funcţionari... Regalitatea era instituţia supremă în stat. Sprijinindu-se pe un Consiliu regal, ea îşi exercita
autoritatea pe întreg teritoriul prin intermediul unor funcţionari numiţi de rege. Suveranul, în calitate de monarh absolut, avea următoarele atribuţii:
emitea legile, care erau aplicate în întregul regat; era suprema autoritate judecătorească; conducea politica externă a statului; avea dreptul să bată
monedă... Ca instituţii elective, în care erau reprezentate clerul, nobilimea şi starea a treia (Stările Generale în Franţa, Parlamentul în Anglia, Coresurile
în Spania), Adunările Generale s-au menţinut şi în noul regim. Ele erau convocate pentru a vota impozitele necesare pentru întreţinerea organelor
statului. Treptat , influenţa lor a scăzut.”
(M.Manea, despre absolutismul monarhic)
„Absolutismul este forma de guvernare în care monarhul (împărat, ţar, sultan, rege, domnitor) dispune integral de puterea supremă în stat, poporul fiind
total lipsit de drepturi (monarhie nelimitată). El apare în cele mai multe ţări europene la sfârşitul secolului XV, ajungând să cunoască formele sale
clasice în timpul Elisabetei I, din dinastia Tudor (1558 - 1603)- Anglia, Ludovic al XIV-lea, din dinastia Bourbon (1643 - 1715)- Franţa , Filip al II-lea,
din dinastia Habsburgilor (1556-1598) –Spania, Petru I cel Mare, din dinastia Romanov (1682 - 1725) –Rusia...”
„Nu vă lăsați guvernați; fiți stăpânul. Să nu aveți niciodată favoriți, nici prim ministru; ascultați consultați Consiliul, dar decideți: Dumnezeu, care v-a
făcut rege, vă va lumina. Orice putere, orice autoritate rezidă în mâna regelui și nu pot exista altele în regat...Cel care a dat regi oamenilor a vrut să fie
respectați ca locotenenții săi, rezervându-și numai lui dreptul de a analiza conduita lor. Voința sa este ca acela care s-a născut supus să asculte fără
discernământ și această lege, așa de directă și universală: „Oricât de rău va fi un prinț, infinit mai criminală este revolta supușilor săi.„
(Ludivic al XIV – lea către fiul său, 1700)
1. Precizați statele în care absolutismul monarhic s-a răspândit în Europa.
2. Precizați care au fost reprezentanții monarhiei absolute și din ce dinastii făceau parte.
3. Precizați care sunt învățăturile pe care le dă Ludovic al XIV-lea mai departe fiului său.
4. Care era legea considerată de Ludovic ca fiind directă și universală și care trebuia să fie conduita de care să dea dovadă supușii
regalității ?