Ce este cunoașterea?

Ce înseamnã „a ști“ ceva despre

lume?
 Ce este cunoașterea?
• În general, cunoașterea presupune:
1) ca opiniile pe care le susținem sã fie
adevãrate
2) sã fim în mãsurã sã indicãm motive solide în
favoarea lor
Analizați conceptul de cunoastere.
• „Sunt râuri care își sapã albia prin munți de
var; ele trec prin sânul munților și ies din nou
la ivealã la depãrtãri considerabile ca râuri
mari. Când cãutãm izvorul lucrurilor, pãțim
cam ce pãțim cu râurile acestea; tot mergem
pe albie în sus și credem cã acolo e izvorul
râului unde-l vedem ieșind din sânul
muntelui… Dar izvorul e cu mult, cu mult mai
departe.“ L. Blaga
 Analizați urmãtorul text și arãtați dacã ați interpretat sau nu în același fel cu
autorul lui mutarea din peșterã lui Platon din Mitul peșterii:

„Stare-de-neascundere“ se spune în greacã aletheia, cuvânt

care se traduce prin „adevãr“. […] Adevãr înseamnã, la origine,
ceea ce a fost smuls prin luptã dintr-o stare de ascundere. […]
Deoarece, potrivit mitului lui Platon, neascunsul suprem trebuie
smuls prin luptã unei ascunderi inferioare și persistente, tocmai de
aceea mutarea din peșterã în spațiul liber al zilei luminoase este o
luptã pe viațã și pe moarte. Faptul cã dobândirea prin luptã a
neascunsului face parte din esența adevãrului este indicat în chip
expres în treapta a patra a mitului. “
(M. Heidegger – Repere pe drumul gândirii)
 Primii care au făcut distincţie între opinie şi
cunoaştere (doxa* şi epistéme*) au fost, încă
din ultima jumătate a secolului al V-lea î.Hr.,
sofiştii, urmaţi îndeaproape de Socrate, Platon
şi Aristotel.
• Concepţia lui Platon este ilustrativă pentru modul în care a fost tratat, de-a
lungul vremii, raportul opinie-cunoaştere: opinia (doxa) este opusă ştiinţei
(epistéme),
DOXA - iluzorie, îndoielnică, supusă erorii şi având un caracter subiectiv (apare ca
o atitudine cognitivă, la a cărei bază stau factori contingenţi),
cunoaştere a esenţei lucrurilor, cunoaştere adevărată.

DOXA - nu este cunoaştere, însă nu este nici necunoaştere: este ceva intermediar
între cele două, fiind, astfel, mai întunecată decât cunoaşterea, dar mai
luminoasă decât necunoaşterea. ea asigură o cunoaştere de ordin inferior, fiind
îndreptată către lumea sensibilă, schimbătoare şi aparentă. un om care are opinii
este unul care-şi dă doar cu părerea.
Faţă de el, cel care are capacitatea de a depăşi datul imediat şi de a
accede la esenţa suprasensibilă, la ceea-ce-este, deţine ştiinţă, este unul ce ştie.
Capacităţi diferite, opinia şi cunoaşterea operează cu obiecte distincte, vizează
lumi diferite. opinia are un statut inferior cunoaşterii adevărate, obiective, dar ea
reprezintă, totuşi, punctul de plecare către aceasta din urmă.
Mitul peşterii, din dialogul Republica al lui Platon, oferă un asemenea înţeles:
prizonierii din peşteră, cei care, iniţial, au acces doar la umbre şi ecouri (doxa),
vor ajunge, prin educaţie, după eliberarea din lanţurile concretului, să acceadă la
Adevăr. Dar parcursul este unul gradat: în existenţa treptelor către adevăr se
întrezăresc, astfel, gradele diferite ale opiniei

Raţiunea «unuia ce ştie» este «ştiinţă»,

iar «a unuia ce-şi dă doar cu părerea», «opinie»
 Problema întemeierii cunoaşterii
Avem opinii despre cele mai diverse lucruri.
Ne-am întrebat vreodată:
• Ce anume stă la baza lor?
• Care le este temeiul?
O opinie nu este cunoaştere, din moment ce nu
ştim ce ar determina corectitudinea a ceea ce
susţinem.
În momentul în care numim ceva cunoaştere,
ne manifestăm încrederea că acesta este ceva
pe care ne putem baza, de care putem fi siguri,
avem CERTITUDINE
ÎNTEMEIEREA ŞI ADEVĂRUL - condiţii pe
care o opinie trebuie să le îndeplinească pentru a
fi considerată cunoaştere
• ÎNTEMEIEREA - capacitatea de a indica (în
mod explicit) o raţiune, o justificare în
favoarea opiniei, de a identifica relaţia prin
care justificarea contribuie la susţinerea
opiniei
• OPINIA - dacă este demonstrată şi ca
adevărată devine cunoaştere.
 Ce anume întemeiază o opinie?
• unele opinii pot fi justificate prin inferenţă
(deduse din altele - DEDUCTIV) – prin
evidența rațiunii
• altele pot fi cunoscute (şi întemeiate)
direct, imediat, faptele pe care se
întemeiază fiind accesibile direct
subiectului (INDUCTIV) – prin evidența
exepreienței
ARISTOTEL - temeiul îl constituie
principiile imediate şi prime
Știinţa dispune de un fundament imuabil, alcătuit din
principii pe care nicio cercetare ulterioară nu le poate
schimba

Principiile sunt rezultatul unui proces de inducţie

demers de cunoaştere care îşi are punctul de plecare
în datele simţurilor - intuiţia intelectuală le conferă
certitudine

Principiile (cauzele prime, universalii ) nu sunt

accesibile percepţiei.
- intelectul activ (numit nous şi reprezentând facultatea
gândirii active) este principiul
oricărei cunoaşteri a realităţii:
- prin repetarea experienţei senzoriale a lucrurilor, se
ajunge la formarea în minte a unor universalii (principii),
recunoscute ca atare de intelect
 Reprezentați ai curentului filosofic
RAȚIONALIST
 Cunoaşterea adevărată se recomandă
prin trăsăturile sale intrinseci, ea fiind în sine
adevărată

 Cel ce deţine o asemenea cunoaştere ştie

că o deţine şi nu caută nimic dincolo de ea,
căci de ea nu te poţi îndoi

 Cunoaşterea adevărurilor universale şi

necesare este posibilă pentru intelect,
acestea fiind înnăscute
 Reprezentați ai curentului filosofic
EMPIRISMUL

 Toate opiniile care nu sunt sprijinite

pe temeiuri suficiente trebuie respinse,
ajung să identifice acest temei în simţuri

 Opinia este obiectivă dacă ea

corespunde realităţii