Identitate si alteritate

Omul se înţelege deplin doar prin raportare

la altul
 Înţelegerea naturii umane nu se poate realiza în absenţa raportării la
alteritate,
 Omul dispune capacitate de a se putea gândi pe sine ca identitate, diferit de
celălalt.
 Aristotel aborda diferenţa drept diversitate care există în lucruri ce aparţin
aceluiaşi gen

 Karl Jaspers distincţia sinelui de celălalt, presupune raportarea la alteritate,

De exemplu :
 eu nu fiinţez decât împreună cu celălalt;
 singur, nu sunt nimic;
Pentru a ajunge la sinele propriu, existenţa are nevoie de alteritate
Alteritate are nevoie de comunicare.
Voinţa de a comunica se exprimă în lupta, în înfruntarea, animată de iubire, cu
o altă existenţă - o luptă fără rezerve, întru comuniune, între libertate şi
libertate.
 1906– 1995 – filosof francez.
Opere principale: De la existenţă la existent, Timpul şi
celălalt, Totalitate şi infinit, Eseu despre exterioritate,
Umanismul celuilalt.

Alteritatea apare drept alteritate etică - deoarece raportul identitate-alteritate nu se

poate realiza independent de valorile morale, având conţinut etic
 Prin prisma considerării primatului eticii faţă de metafizică
Deschiderea omului faţă de celălalt apare ca o paradigmă a comunicării cu el
(celălalt fiind înţeles ca alt eu).
Celălalt este revelat de vederea feţei, iar întâlnirea chipului celuilalt (experienţa, prin
excelenţă) este mărturie a transcendenţei şi a unicităţii acestuia.
 Celălalt nu este numai vedere, ci şi auzire şi vorbire.
Vorbirea, care desemnează o relaţie originară, înseamnă a înţelege o persoană. A fi
obiect al comprehensiunii înseamnă a fi interlocutor.
Rezultă că raportul identitate-alteritate presupune:
- comprehensiunea (care se reflectă în voinţa de a înţelege
- invocarea - apelul la limbaj, pentru a lua cunoştinţă de prezenţa celuilalt. Omul
este singura fiinţă pe care nu o pot întâlni fără să-i exprim însăşi această întâlnire,
întâlnirea se distinge de cunoaştere chiar prin aceasta.
 ”Comunicarea care se
stabileşte nu de la intelect la
Karl Jaspers intelect, de la spirit la spirit, ci
de la existenţă la existenţă
(die Existenz), nu utilizează
semnificaţiile şi valorile
impersonale decât ca punţi de
legătură.
Justificările şi atacurile nu
sunt, într-o atare comunicare,
mijloace pentru dobândirea
unui ascendent, ci pentru a
realiza apropierea dintre
oameni.
Lupta este o înfruntareanimată
de iubire, fi ecare punându-i
la dispoziţie celuilalt toate
armele sale.
Certitudinea fiinţei autentice
se dobândeşte doar în acea
comunicare în carese înfruntă
fără rezerve, întru comuniune,
libertatea cu libertatea.”
“A înţelege o persoană înseamnă
deja a-i vorbi. … Vorbirea
desemnează o relaţie originară. E
vorba despre a percepe limbajul
nu ca subordonat faptului de alua
cunoştinţă despre prezenţa altuia,
sau despre vecinătatea lui, sau
desprecomuniunea cu el, ca o
condiţie a acestei «luări de
cunoştinţă.…
Şi acolo, dacă se doreşte, înţeleg
Emanuele Levinas
fiinţa în altul dincolo de
particularitatea sa de fiind;
persoana cu care sunt în raport o
numesc fiinţă, dar, apelând-o
fiinţă, fac apel la ea. Nu mă
gândesc doar că este, [ci] îi
vorbesc. Ea este asociatul meu în
interiorul relaţiei care trebuie doar
să mi-o facă prezentă. I-am
vorbit, adică am neglijat fiinţa
universală pe care o incarnează,
pentru a-mi considera fiinţa
particulară drept ceea ce este. […]