Problematica Naturii Umane

Ansamblul caracteristicilor care definesc fiinta uman, exprimnd astfel esena

uman i difereniind-o de cea a altor fiine.
Nimeni nu a reuit o explicaie satisfactoare, poate doar grecii care au spus ca
omul este un zeu.
n rest exist un tablou foarte variat al rspunsurilor la ntrebarea ce este omul?
Arat dificultatea surpinderii esenei umane ntr-o singur definiie.
1234567-

Homo sapiens fiin cugettoare

Zoon logon echon fiin dotat cu vorbire i gndire
Zoon politikon fiin social, capabil s se supun unor reguli
Homo faber fiin care creeaz, construiete
Homo aestimans fiin ce d valoare lucrurilor
Homo ludens fiin capabil s se joace
Homo stultus fiin nebun neruinat

1-Omul este altceva dect corpul su

Antropologia filosofica ncepe abia n secolul 20, desi preocuprile pentru

identificarea naturii umane sunt foarte vechi. Ele ncep nc din Antichitate

Socrate

a asezat omul n centrul tuturor interogaiilor, nu natura

sau cosmosul.
Cunoaste-te pe tine nsui ndemna omul s se ndrepte ctre propria
gandire, propria contiin i s ncerce s-i domine prin cunoatere propriul eu.
Socrate a gsit un fundament antropologic n conceptul de suflet neles ca eu
contient, ca personalitate moral i intelectual. Omul este altceva dect
propriul corp: este cel care comand corpului acesta din urm neputnd s-i
comande singur.

Platon a preluat fundamentul antropologic de la Socrate ncercnd s ajung

la esena omului printr-un examen logic.
Omul este potrivit lui Platon o fiin nzestrat cu raiune, i de aceea sufletul
confer specificitatea omului i nu corpul. Adic n suflet se gsesc
zeul i cugetarea

Sufletul fiind asemenea cu ceea ce este divin, nemuritor, inteligibil, indisolubil,

venic acelai, venic asemenea lui nsui.

Omul a neles de timpuriu demnitatea sa aparte conferit de apartenena la o

alt realitate, superioar celei contingente, neeseniale creia i aparin celelalte
fiine.

Augustin

pe urmele lui Platon identific originea demnitii umane n :

suflet ( omul interior cruia i se datoreaz capacitatea de a ajunge la esen) i
creaia originar a omului, ca fiin privilegiat, oglind a unitii reprezentate n
Dumnezeu de Trinitate.

2 - Omul definit prin capacitatea de a cugeta

Plecand de la dihotomia pe care o gsim i la Augustin corp-suflet ( res cogitansres extensa) Descartes ajunge la o alt concluzie: evidena existenei de
sine din lucidiatatea gandirii. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum.
Corpul desi important i strans legat de suflet, este doar o substan divizibil,
caracterizat prin ntindere, un lucru a carui existen nu este cert i n lipsa
cruia omul nu-i pierde esena.
Definitoriu pentru

Pascal la om este cugetarea, dar n acelai timp omul are

nici nger nici bestie. Omul este

deopotriv decdere i grandoare.
un caracter divizat, contradictoriu

Gndirea este cea care i d mreie omului. Omul este o trestie, dar o trestie
ganditoare.

3 - Omul fiin social

Aristotel

este de acord c oamenii se disting de animale prin capacitatea

de a raiona. Dar desi activitatea intelectului reprezint partea elevat a fiinei
umane ea nu este suficient pentru a descrie fiina uman. Desvrirea
intelectual a omului poate fi obinut doar ca om social zoon politikon. ntr-un
stat comunitatea mplinete omul asigurndu-i fericirea i binele ctre care tinde,
n afara societii gsim doar supraoamenii sau fiare.

Statul fiind o instituie natural i nu rod al unui contract social, este anterioar
omului, raportul om-stat fiind similar cu raportul corp-membru.

Jean Jacques Rousseau

consider statul o capcana artificial pus n

faa omului. El consider starea natural, nepervertit de morala, ca fiind
definitorie i benefic pentru om. Omul este bun de la natura. Omul bun n mod
natural se dezvolt acumuleaz proprietate privat ceea ce duce la contractul
social n vederea apariiei statului. Prin contractul ncheiat, omul natural i pune
voina individual n slujba voinei generale(statale). Liber i fericit iniial, prin
contract omul cunoate nefericirea, inegalitatea. Sociabilitatea pentru JJR nu
aparine naturii umane i de aceea nu este o instituie naturala.

4 - Omul fiin care fabric unelte

In timp ce la Pascal i Descartes specificul omului este dat de raiune sau
cugetare, pentru Henri Bergson esenial este un alt aspect: capacitatea de a
fabrica unelte. HOMO FABER.
Doar omul poate face asta i asta este pregtit de o ntreag evoluie creatoare
i o difereniere continu n noi forme a elanului vital.
Animalele au instinct i doar tind ctre inteligent care e specific omului.
Inteligena i permite omului s realizeze inteniile creatoare ale elanului vital.
Chiar daca i instinctul animal poate crea unelte ele sunt organice, o prelungire
a activitii de organizare a vieii. Omul prin inteligent creeaz unelte
independente de organism obiecte artificiale ce pot fi puse n slujba libertii
creatoare.
Reperul pentru trecut l vor constitui inveniile nu rzboaiele sau revoluiile.
Fr a nega calitatea de sapiens considera prioritar in definirea omului calitatea
lui de Homo faber.

5 - Omul se nelege deplin doar prin raportare la

altul

ntelegerea naturii umane nu se poate nelege n absena raportrii la cellalt,

deoarece omul dispune de aceast capacitate de a se gndi pe sine ca identitate
diferit de ceilali.

Filosofia existenial consider raporatarea la cellalt ca fiind esenial pentru

nsui destinul omului.
Karl Jaspers nelege c distinctia sinelui de cellalt, contientizarea diferentei
dintre sine i cellalt este absolut necesar: eu nu fiinez dect mpreun cu
cellalt, singur nu sunt nimic.
Deci existenta are nevoie de alteritate pentru a ajunge la sinele propriu. Relaia
cu celalalt se realizeaz prin comunicare. Comunicarea se exprima n lupt, n
nfruntarea animata de iubire cu o alta existen. Aceast comunicare are rolul
de a promova sinele i de a-l ajuta prin intermediul semenului sa depseasca
facticul, facandu-l sa triasc in mod plenar.
Existenta este comunicare intre existenti, i doar n ea se obine certitudinea
fiinei autentice i interogaiile merg pana la rdcina lucrurilor, inclusiv
dezvluirea lui Dumnezeu. Omul nzuiete s-i transcend existena tocmai prin
comunicare.

Emmanuel Levinas

alteritatea este una etica. Etica primeaza la el n

fata metafizicii. Levinas considera ca deschiderea omului fata de cellalt apare
ca o paradigm a comunicrii cu el. Celalalt fiind inteles ca alt eu.
Celalalt este revelat de vederea fetei, iar ntlnirea chipului celuilalt este marturia
transcendentei i unicitaii celuilalt. Cellalt nu este doar vedere ci i auzire i
vorbire. A fi obiect al comprehensiunii nseamn sa fii interlocutor.
Raportul identitate-alteritate presupune comprehensiunea ( vointa de a nelege)
i invocare ( apelul la limbaj pentru a lua cunotin de prezena celuilalt)
Omul este singura fiin pe care nu o pot ntlni fr s-i exprim nsi aceasta
ntlnire, ntlnirea se distinge de cunoatere chiar prin aceasta.

Sensul vieii

A caut un raspuns la intrebarea are via omului vreun sens, o motivatie, un

scop este similar cu a da o justificare existenei umane.
Un raspuns afirmativ se asociaz n general cu o viziune optimista asupra
posibilitatilor creatoare ale omului i omenirii in general. O astfel de viziune
umanista au exprimat cei ce au considerat ca omul are un loc privilegiat in
univers.
Exista un umanism clasic i un umanism nou.

Umanismul clasic a cultivat ideea unei ratiuni absolute, perfecte i bazata pe

aceasta ratiune via omului are sensul de caut cunoasterea, binele, fericirea
orientndu-ne ctre Dumnezeu.
Noul umanism se intemeiaz pe o vizine pesimist asupra fiinei umane.
Adevrul este o contradictie caci ceilalti sunt infernul, in loc sa fie un punct de
sprijin, iar Dumnezeu nu exist.

Nietzche

ca i existentialistii care i-au urmat Sartre i Camus, considera ca

ideea demnitaii omului este insotita i condiionat de cea a mortii lui
Dumnezeu. Omul nu mai are un sens predestinat ci isi creeaz propriul sens al
vieii, isi propune idealuri, creeaz valori.

Nietzche

considera ca doar cei cu vointa de putere au acest privilegiu.

Ceilali fiind doar o masa de manevr. Progresul vieii poate fi asigurat doar de
casta superioara, aristocratia, a carei menire este pregatirea apariiei rasei
superioare: supraomul = adevaratul sens al societaii i al istoriei.

Camus descopera un om nstrinat, condamnat la singuratate, o lume ostila

i absurda. Omul este asemenea lui Sisif, eroul absurd prin excelen. Singura
solutie o reprezint revolta mpotriva absurdului. i astfel suferinta individual a
absurdului, prin revolta devine o experien colectiva.
M revolt deci existam.

Cioran are o gandire sceptica i critica, vidul universal al lucrurilor, tragedia

monumentala a omului in aceasta lume. Lumea pentru Cioran pare fara sens iar
existenta omului de neinteles.

Tutea perspectiva crestina omul istoric, alungat fiind din paradis este un om
nedeplin, a carui via sta sub semnul neimplinirii. Sensul vieii sa se orienteze
ctre ordinea crestina.

Noica

aceasta ordine se va instaura atunci cnd prin gratie divina vor

disprea cultul fortei, orgoliul, ura i maniheismul. Sensul vieii omului este sa
intrebe i sa se intrebe necontenit i astfel sa fac istorie.

Omul fiin cultural

Cultura este acel ceva care asigura mplinirea naturii umane. Ca experienta
privilegiata a omului ea servete acestuia pentru a comunica, i a-i dezvolta
cunoasterea i atitudinea n faa vieii.
Omul prin definiie o fiin cultural. El i asuma privilegiul de a se exterioriza
prin creaiile sale i de a dezmrgini lumea ( Blaga).
Dei au fost i filosofi care au considerat cultura( identificata cu civilizatia aici)
drept indeprtare de starea natural alii considera cultura, creaia de cultura ca
fiind ceva specific uman.

Lucian Blaga

definete omul ca fiin ntru mister i revelare. Dispunnd de

o natur special , ce marcheaz o mutaie ontologic n snul naturii, omul are o
existen situat deopotriv n orizontul lumii date i n orizontul misterului.
Orizontul misterului este specific uman. Decriptarea acetuia face din om o fiin
creatoare de cultur prin excelen.

Leibniz

consider i el omul o fiin creatoare. Omul este o monada ce se

deosebeste de celelalte monade prin ratiune i contiin. El este singurul care
poate sa sesizeze armonia lumii i s se ridice pana la ideea creatorului su.
n plus el dispune de capacitatea de a depsi simpla perceptie a operelor lui
Dumnezeu i este capabil sa creeze la randul su ceva asemanator desi la o
scara mai mica. Omul are chiar i in acest univers perfect un statut privilegiat, un
destin arhitectonic.

Constantin Noica

vorbeste despre rzboiul formelor la nivelul realitii

culturale a sec 20. Aceasta formalizare duce la uniformizare. Oamenii isi pierd
identitatea, nu mai nseamn nimic simbolizat de logica lui Ares. Noica propune
o viziune n care n fiecare individ se regseste generalul. Logica lui Hermes.
Pentru Noica omul este cu adevrat om atunci cnd devine o lume atunci cnd
prescrie sensuri generale.

Morala
Morala este constituita din totalitatea regulilor de conduit care sunt valabile
universal i necondiionat. Multe din aceste reguli nu apartin exclusiv moralei ci
se regasesc i ca norme prescrise, porunci religioase sau reglementri juridice.
Normele morale se disting prin faptul ca sunt asumate ca reguli universale,
intrucat sunt n acord cu valorile ce sunt dezirabile i demne de respect.
A fi moral presupune 2 lucruri: sa tie ce e rau i ce e bine, sa ai discernamant i
apoi s vrem i s putem aciona pentru a face binele.

Bine i ru
1-Despre bine i ru sau despre moralitate
Binele este valoarea suprem n domeniul moral. La intrebarile morale: ce
este binele i raul? Ce nseamn dreptate? Ce este curajul? Etc. exist
raspunsuri variate i chiar contradictorii.
Uneori este greu de apreciat anumite situaii i moralitatea lor: mama care
fura pentru copiii, tatal care minte in instant pentru a-i salva copilul.
Depinde dup ce judecam actiunile, dup intentie sau dup consecine.
Teoriile etice indiferent de natura lor au n centru lor ideea de BINE.
Rul(malum) poate sa insemne i nefericire, atunci binele poate fi
echivalentul fericirii?

Socrate ca i Platon

afirma ca virtutea se nva. ntreaga

problematica morala se invarte in jurul acestei probleme. Unii afirma ca se
poate crea o stiin care are ca obiect morala, fondata pe principii
indubitabile. Alii dimpotriv considera ca incercarea de a deduce norme
de comportament pe baza unor principii unice este sortita esecului.

J Locke i Immanuel Kant

sustin posibilitatea intemeierii moralei

ca tiin. JL considera ca putem fundamenta morala pe 2 principii:

existena lui Dumnezeu i ideea de om ca fiin raional. La

fel ca in geometrie, unde teoremele pot fi deduse din
premise evidente, i in morala pe baza acestor doua premise
putem deduce natura binelui i a raului i normele morale
care s ne ghideze aciunea i comportamentul.

Nietzche dimpotriva

consider ca idealurile morale sunt

lipsite de orice fundament transcendent(Der Gott ist tot) i de
aceea sunt judecati de valoare a celor care le emit.

El

face o genealogie a moralei incercand sa demonstreze ca de fapt

morala reprezint anumite persoane, anumite voine. Ele ncearc s
corecteze viaa i s o transforme intr-o via plin de virtute, o viaa fara
dorine, o viaa eliberata de corp.
Aceasta respingere a vieii reale in numele unei alte viei vesnice se
face att in religie(lumea de dincolo) cat i in filozofie(opozitia dintre lumea
aparentelor i lumea esentelor). N considera ca att filosofia cat i religia
resping viaa i prefer ceva ce nu exist. Aceasta duce la o negare a
vieii, nihilism.

Omul

slab

isi

ascunde

nepuntinta

in

morala , convertind

slbiciunea in forta, dorinta secreta a celui slab de a-l domina pe cel

puternic. Toate caile prin care s-a incercat convertirea oamenilor la morala
au fost imorale.
Pascal considera ca desi omul nu poate renunta la fericire nu tie
modalitatea prin care s o obina.

2-Virtutea calea spre fericire

Etica greaca are in centrul ei 2 termeni eudaimonia(fericire) i arete(virtute).
Relaia dintre cele 2 fiind una foarte complex.

Platon i Aristotel

oamenii ca i lucrurile pot fi posesori de virtui,

adica de acel ceva in care exceleaz, in funcie de esenta proprie.
Platon: nimeni nu e ru de la natura, ci din ignoranta. Via buna este o
viaa morala iar virtutea e suficienta pentru fericire. Pt Platon morala i
legile nu sunt convenii. Cunoasterea binelui presupune trecerea dincolo de
aparente, pentru a descoperi binele in sine care apartine lumii Formelor
ideale. Virtutea este stiina care ne invata sa folosim cu chibzuin anumite
insuiri care pot fi utile sau daunatoare. Virtuile cardinale la Platon: curajul,
cumptarea, intelepciunea i dreptatea.
Aristotel l critica pe Platon, considera ca ce e bine nu poate fi redus la o
singura forma. In schimb el crede ca binele se regaseste in toate. Binele este
acel ceva in vederea cruia se fac toate. Medicin-sanatatea este
binele, strategie-victoria este binele. Binele suprem este fericirea.
Fericirea este o activitate a sufletului conform cu virtutea.
Aristotel face distinctie intre virtuti rationale i virtuti morale
Virtutile rationale: intelepciunea, intelegerea cumptarea se invata, n timp ce
virtuile morale: generozitatea, msura, bunatatea, se capta prin obinuin.
Virtutile morale sunt definite ca o medie intre prea mult i prea puin, calea de
mijloc.

3-De la eudaimonia la beatitudo

Augustin cine

posed pe Dumnezeu acela este fericit. Sufletul

are capacitatea de a contempla ideile eterne dar i adevrurile morale.
Acestea au caracter venic pentru c sunt de origine divin. Un bine mai
nalt este ntotdeauna de preferat unuia mai mic.
Augustin este preocupat de originea rului in lume. El considera ca rul nu
este parte din ordinea creat de Dumnezeu, ci este doar privarea de bine,
o lipsa, o nemplinire. Omul poseda liber arbitru, i poate alege intre aciuni
bune i rele, in funcie de aciunile sale este rspltit.

Toma d Aquino are

ca sursa gndirea aristotelic. Pentru el

scopul
virtuii
nu
mai
este
eudaimonia(fericirea)
ci
beatitudo(binecuvntarea, beatitudinea) care consta in unirea eterna cu
Dumnezeu.
mplinirea legii morale se bazeaz pe raiune. Aciunea
conform raiunii este una libera i virtuoasa. Libertatea voinei este
fundamentat pe primatul intelectului.
El distinge intre virtui naturale(curajul modestia) i virtui
supranaturale( sperana credina iubirea).
Conformitatea cu natura
raional l poate conduce pe om la fericire dar beatitudinea adevrata
const in contemplarea lui Dumnezeu.

Leibniz

este cel care identifica Binele cu Dumnezeu in epoca moderna

in lucrarea sa Teodicee. In aceasta lucrare Leibniz ncearc sa-l disculpe pe
Dumnezeu de imperfeciunea lumii i de existenta rului in lume.

Dumnezeu este fiina necesara, care i are in

sine temeiul propriei existente, i care este
temeiul ultim al tuturor lucrurilor.
Aceasta substana simpl, atotputernica, atottiutoare i atotbinevoitoare
i justa in cel mai nalt grad nu poate sa produc nimic imperfect. El a
creat pentru om cea mai perfecta din lumile posibile. Lipsa de perfeciune
din lume rezulta din limitarea esenial i originar propriei creaturi,
datorata conform cretinismului pcatului originar i a negaiei binelui.

Eliade

analiznd experiena sacrului l considera un element structural

al omului i nu ceva evanescent. Omul religios crede in sacru i depete
experiena sensibila prin accederea la transcendent, spernd la
beatitudinea nemuririi.

Teorii morale

1-Morala intre teorie i via

Teoriile morale sunt structuri abstracte, ce clasifica indivizi, aciuni sau
efecte in categorii corespunztoare. Categoriile dup care se face
clasificarea sunt: virtuos/vicios corect/incorect, permis/interzis, bine/ru.

Rolul teoriilor morale este acela de a justifica universalitatea lor i prin

aceasta caracterul constrngtor al principiilor sau al valorilor promovate.
Exista teorii morale teleologice i deontologice. Ambele opereaz cu
conceptele de bine i corectitudine. Modul nsa in care ele sunt mbinate
creeaz tocmai diferena intre aceste teorii morale.

In

teoriile

teleologice,

binele este definit independent de

corectitudine, iar corectitudinea este un element de maximizare a binelui.
Aciunile nu sunt greite sau corecte prin ele nsele ci trebuie raportate la
consecine, la un bine suprem.
Obligaia morala i are sursa in ordinea naturala sau in cea divina. Fiecare
individ are un loc care ii indica datoriile de ndeplinit. Din perspectiva
teleologica, comportamentul demn i just este un mijloc in vederea
atingerii unui scop absolut fericirea sau plcerea.
Abordarea
teleologica pune accentul pe valorile-scop, care orienteaz normele care le
respectam i deciziile noastre morale. In funcie de ceea ce determina ca
finalitate

aciunilor,

teoriile

teologice,

eudaimonismul

hedemonismul.
Etica deontologica

respinge ideea corectitudinii prin bine i ca

binele ar fi premergtor corectitudinii.
Un fapt nu este greit prin
consecine ci pentru ca ncalc o norma, i va fi considerat greit chiar
daca are consecine benefice pentru un individ sau mai muli.
Cea mai importanta distincie este cea intre aciunile permise i cele
interzise. Sfera morala trebuie sa cuprind aciunile permise fr a
prezenta i calea optima de aciune.
Din perspectiva deontologica nu conteaz dect intenia, daca aceasta a
fost buna consecinele sunt indiferente.
Un om acioneaz corect atunci cnd nu-i aroga avantaje i privilegii, ci
recunoate ca toi oamenii trebuie sa beneficieze de acelai tratament.

Andrei Pleu

considera etica o tiina oarecum paradoxala, un

amestec neobinuit de contingent i universal, viznd mai mult
nelepciunea dect tiina. In etica nu se poate geometriza. In plus
teoriile morale nu au nimic in comun cu via omului obinuit.
In spiritul nietzcheian, Emil Cioran acuza morala ca pleac de la
principii ctre om, firesc ar fi ca punctul de plecare sa fie omul.

2.Teoriile Eudaimoniste-raionaliste
Adepii teoriilor eudaimoniste considera ca binele suprem este fericirea.
Aceasta nu este neleasa doar ca o stare plcuta, ci este atribuita unui
om care poseda bunuri pe care oricine le dorete : bogie, putere,
sntate. Fericirea poate fi aflata pe cai diferite: fie prin aciuni ce
exprima esena omului raiune, fie prin raportarea la ceva mai
nalt: Dumnezeu.

Aristotel

face distincie intre

valorile-scop,

urmrite pentru ele

nsele, i valorile-mijloc urmrite i preuite in vederea atingerii

altor scopuri. Valoarea-scop prin excelenta este fericirea, care este mereu
scop in sine. Desvrit in mod absolut este scopul urmrit

ntotdeauna pentru sine i niciodat pentru altceva. Un

asemenea scop pare sa fie fericirea pe care o dorim
ntotdeauna pentru sine i niciodat pentru altceva.
In Metafizica Aristotel opereaz cu distincia eseniala intre
potenial i act. Totul apare pe lume ca o suma de puteri virtuale
iar devenirea in societate i natura nu este dect un proces de
actualizare a acestor potente virtuale.
Fericirea este pentru Aristotel actualizarea maxima a potentei din
fiecare individ, maxima realizare a umanitii din fiecare. Fericirea
este pentru Aristotel starea sau condiia stabila a omului care
dobndete i amplifica anumite valori-mijloc numite de
ctre Aristotel virtui.
Omul se deosebete de celelalte fiine prin raiune i prin faptul ca
se formeaz i triete in societate. Orice activitate care corespunde
esenei omului este moral.
Aristotel nu formuleaz norme sau reguli de conduita ci doar
recomanda valorile care actualizeaz potenialul uman.
Practicarea acestor valori conduce la adevrata fericire.

Teoriile hedoniste
Considera ca obinerea plcerii i evitarea suferinei

reprezint binele suprem.

coala cirenaica fondatoarea

acestei teorii: plcerea este principiul oricrei aciuni, fericirea nu
este dect suma plcerilor particulare.
Epicur hedonismul scopul de a ne ajuta sa gsim principiile care
sa ne ajute sa ne disciplinam via in vederea obinerii fericirii.
Cteva cai ctre fericirea durabila:
- Depirea suferinei i a temerilor.
- Depirea amintirilor neplcute i a incertitudinii date de viitor
- Eliminarea fricii de moarte i de zei
Cunoaterea este terapeutica i aflata in slujba moralei., conduce la o linite
totala ataraxia(absenta tulburrilor)

John Stuart Mill

consecinele sale.

o fapta buna se definete prin efectele sau

Actele morale sunt cele ce fac sa sporeasc binele in lume, iar cele imorale
sunt cele ce fac sa sporeasc rul in lume. Binele nseamn fericirea, rul
nseamn nefericirea.
Fericirea la Mill nseamn dobndirea plcerii i evitarea suferinei. Nefericirea
este absenta plcerii i durere. Prin asta Mill se dovedete a fi un hedonist dar
el se distaneaz de hedonismul antic mutndu-se ctre un

hedonism

social

in care fericirea este plcere dar aceasta plcere este corecta atunci
cnd este orientat ctre cat mai muli oameni, cnd beneficiaz de ea cat
mai muli oameni i nu un singur individ cum era la antici.

Plcerea singurul lucru pe care oamenii l urmresc exclusiv

pentru sine. Unele plceri sunt mai dorite dect altele, ceea ce e in
conformitate cu principiul utilitarismului. Plcerile este normal sa fie evaluate
i din punctul de vedere al calitii nu doar al cantitii.
Plcerile spirituale sunt superioare celor senzuale i sunt specifice omului.
Plcerea i reflecia sunt intru totul compatibile. Obligaia morala este
rezultatul unui proces de nvare, deci individul este capabil de progres
moral.

promovarea fericirii generale

constituie condiia oricrei aciuni corecte din punct de vedere
moral. Trebuie vzute limitele aciunilor personale i compatibilitatea lor cu
Utilitarismul

lui

Mill

susine

ca

aciunile i fericirea celorlali. Fericirea generala nseamn starea unei

societi care acorda fiecrui individ att libertate cat are nevoie. Fiecare i
fixeaz propriile scopuri urmnd a le realiza pe cai acceptabile social.
Fericirea=utilitarism.

Teorii deontologice
Kant

este principalul reprezentant al eticii deontologice. ncearc sa afle

in ce msura datoria de a aciona moral se poate imbina cu dreptul la
fericire al omului, in ce msura se poate obine practic binele suprem.
Pentru Kant aceste conditii sunt : nemurirea sufletului i existenta lui
Dumnezeu. Existenta lui Dumnezeu are valoare de postulat, adica este o
judecata teoretica nedemonstrabila, avnd apriori o valoare necondiionat.
Tot ce se enunta despre modul de a fi i despre proprietatile lui Dumnezeu are
un caracter teoretic deoarece nu poate fi verificat nici nemijlocit(experiena
directa) i nici mijlocit.

Dumnezeu este garant al binelui omenesc suprem, permind

contopirea noiunilor de virtute i fericire.

Kant face deosebire intre imperativele ipotetice i imperativele

categorice. Imperativele ipotetice sunt cele in care realizarea poruncii este
supus unei anumite conditii.
Cele categorice nu sunt supuse nici unei conditii ci sunt scop in sine.
Supunerea la imperativul categoric este garantul moralitatii actiunii mele,
care nu depinde dect de vointa mea buna, adica vointa de aciona aa cum
oricare altul ar trebui s acioneze indiferent de situaie.
Kant considera ca exista un singur imperativ categoric, cruia el i gaseste trei
formulari:
1-imperativul categoric este: actioneaza numai conform acelei maxime prin
care sa poti vrea, totodat, ca ea sa devina o lege universala.
2-actioneaza ca i cum maxima actiunii tale ar trebui sa devina prin vointa ta
lege universala a naturii.
Deci Kant ne cere sa stabilim intai principiul pe baza cruia actionam(maxima)
Daca aceasta maxima putem voi ca aceasta maxima sa fie urmata de oricine
nseamn ca ea este corecta din punct de vedere moral.
Necesitatea i universalitatea legilor morale este strans legata de intelegerea
eticului ca domeniu al egalitatii tuturor indivizilor, in calitate de fiinte umane
rationale. Omul este valoarea suprema i trebuie respectat mai presus de
orice.
Calitatea esenial i definitorie a omului este libertatea vointei
rationale-capacitatea de a-i conduce comportamentul pe baza unor decizii
constiente. A treia formulare a principiului categoric ideea vointei oricarei
fiinte rationale, ca vointa universal legislatoare, trebuie sa ne calauzeasca in
toate actiunile orientate ctre ceilali. A fi moral nseamn sa te supui
propriilor tale reguli, neimpuse de nici o forta sau autoritate
exterioara, cu conditia ca aceste reguli sa fie validate de ratiune ca
legi universal valabile, i prin punerea lor in practica umanitatea din
fiecare individ sa fie respectata i valorizata.

Probleme de etica aplicata

Rezolva teoriile morale toate problemele etice? E usor sa m comport astfel
nct norma urmata de mine sa devina regula generala?
Teoriile teleologice i cele deontologice au fost acuzate de:
1-universalism nefundat nu in cont de specificul cultural cruia i
aparin indivizii, de codul moral presupus in realizarea unei actiuni.
2-caracterul prea abstract i normativitatea principiilor morale
ce au rezultat in urma unui proces strict deductiv

3-reductionismul lor, fiecare teorie concentrndu-se asupra unui singur

aspect al moralitatii i neglijndu-le pe celelalte.

Au fost elaborate teorii aplicate, ca demers inductiv , derivarea unor principii

din analiza unor date concrete i determinarea unui anumit principiilor ce stau
la baza unui tip de act sau comportament.
Moralitatea in spatiul public o problema foarte serioasa.
Thomas Nagel explica aceste derapaje prin faptul ca exista o problema in
ceea ce priveste efectele i rolurile functiilor publice. Aceste functii i creeaz
omului impresia ca este agentul unor vaste forte impersonale sau slujbasul
unor insitutii ce sunt mai presus de individ ce duce la coruptie. Autorii se
ascund in spatele responsabilitatii impuse de functia lor.
Noica-demagogia i falsele promisiuni datorate imposibilitaii omului de a
stapani demonii creatiei. O nelepire a omului care sa rezolve aceste
probleme.zzzzzzzzzzzzzzzzzz

Politica
Libertate, libertai, responsabiliti

Libertatea se opune servituii, constrngerii i se definete n mod negativ,

drept absena constrngerii exterioare.
Exista libertate li liberti, singularul spune mai mult dect pluralul: libertate
ne trimite la universal, libertile ne trimit la general. Libertatea este domeniul
potenialului sau cum o definete Noica deschiderea care nchide, alegerea
odat fcut ne-am nchis n ea.
Libertatea este dorita pentru sine, este scop, mijloacele le alege fiecare astfel
nct sa nu afecteze pe cei din jur.
Libertile sunt mijloace, caci poi sa dispui de liberti i s nu fii liber.
Prioritara este libertatea individuala care permite sa faci orice ce nu este
interzis de lege. Libertatea individului presupune: independenta individului,
protejarea intereselor private, libertatea de expresie, absena opresiunii.
Acestea sunt valori eseniale.

Friederich A. Hayek
Liberti i libertate, libertatea este una variind in grad dar nu i in natura.
Libertatea presupune o sfera privata asigurata, iar in mediul sau sa fie un
ansamblu de circumstante asupra carora alii sa nu poata intervenii.
Libertatea susine Hayek se refera la relatia oamenilor cu alti oameni, iar
incalcarea ei se refera la coercitia pe care unii oameni o exercita asupra
altora.
Libertile sunt: libertatea politica, libertatea interioara, libertatea
fizica(putere). Libertatea individuala este cea mai importanta i ea este in
stransa legtura cu responsabilitatea.
K Jaspers Libertatea este un obiect ce nu are o realitate factica. Ea doar poate
fi cosntientizata prin gandire. Aciunea libera presupune sacrificarea uneor
posibilitati i prin aceasta se autolimiteaza. Prin realizare, libertatea capta
continut, dar pe calea ce duce la non-libertate.

Fundamentele libertii raiune sau tradiie

Libertatea tine de natura uman sau este o convenie? J. Locke, JJ Rousseau i

Kant fundamenteaz libertatea pe raiune uman.
J. Locke face dinstinctie intre starea naturala i starea civil.
Starea naturala este o stare de libertate i de perfecta egalitate intre oameni.
Oamenii erau condusi de legea naturala respectau drepturile celorlali in ce
priveste sanatatea, libertatea sau proprietatea. Fiecare isi rezolva problemele
proprii ceea ce a dus la conflict. De aici necesitatea contractului social sau a
pactului social.
Rolul societatii civile sau politice l constituie asigurarea proprietatii private i
reglarea conflictelor dintre cetateni. Puterea politica nu este absoluta ci este
limitat de scpurile in care a fost instituit.
Locke face o distincie capitala intre virtutea morala i virtutea civica. Virtutea
civica nu se refera la bine i dreptate in sine ci la ce este util in via sociala,
virtutile civice sunt utile omului in raporturile lui cu ceilali.
Benjamin Constant libertatea este rodul civilizatiei, iar civilizatia este
rezultatul cumulat obtinut prin incercare i eroare. B. Constant opunea
libertatea terorii i imperiului. Libertatea este intemeiata pe principiul
legalitatii i al demnitatii morale.
BC distinge intre libertatea anticilor i cea moderna. Cea antica libertatea
politica era una directa. Modernii au renuntat la libertatea politica directa i

au folosit-o pe cea reprezentativa, totodat au fost extinse drepturile

individuale care au lipsit in antichitate.

Lege i libertate
Libertatea este valoarea politic fundamental. Modernismul a dezvoltat
un adevrat cult al libertii considernd-o valoare absolut, de dorit n
sine. La origine libertatea era absenta sclaviei sau a strii de prizonierat.
Necesitatea mentinerii unei ordini care sa garanteze aceasta libertatea
presupune anumite norme care sa reglementeze comportamentul
fiecrui individ. Prin aceste norme se prescriu fiecrui individ limitele in care
el poate s fac ce dorete, fara a afecta libertile celorlali.

JJ Rousseau

ncearc concilierea intre supunerea n faa legii i i

libertate. Rezolvarea adusa de le este prin vointa generala, fara sa
recurga la conceptia teologica traditionala a unui drept transcendent.
Trecerea de la starea naturala la starea social a fost mai mult un joc al
intamplarii dect o necesitate, i in ea domin nedreptatea. Omul s-a
nascut liber i pretutindeni se afl n lanturi . NU propune o
reintoarcere la starea naturala ci reformarea societatii bazata pe
vointa generala. n felul acesta libertatea individula nu poate fi afectata
pentru ca nimeni nu este nedrept fata de el nsui. Legile sunt decizii ale
cospului social majoritar.

Kant

ca i Locke fundamenteaz legea pe raiune. Libertatea este

pentru Kant un drept innascut i in virtutea lui putem sa refuzam sa ne
supunem unor legi care ne incalca demnitatea sau care nu sunt aplicate
corect. Legile drepte sunt cele care sunt generale i nu confera nici un
privilegiu nimanui. Principiul libertatii se explica intr-o forma dubla: cea a
imperativului categoric moral, ca principiu interior i legea universala a
dreptului care pretinde ca un om sa-i utilizeze in aa fel liberul arbitru nct
sa poat coexista cu libertatea fiecruia.

Karl Popper

adept al statului de drept, spune ca legile doar in principiu

pot impiedica abuzul de libertate i abuzul de putere.

Egalitate i Dreptate

Ce raport exista intre egalitate i dreptate? Dreptatea este o valoare etica i

juridica, ea presupune recunoasterea a ceea ce revine in mod legitim
fiecruia. Drepatea este cea mai inalta virtute morala la Platon. In sens juridic
dreptatea are in vedere att natura legilor cat i modul in care ele sunt
aplicate.
Egalitatea corelata cu dreptatea, un principiu care pretinde ca in cadrul unui
colectiv toi indivizii sa fie tratati la fel. In societatile democratice egalitatea
este acceptata ca egalitate in fata legii i ca egalitate a sanselor.

Obiectul teoriilor despre dreptate

Platon considera ca drept poate fi i un om dar i o societate( s-a mentinut
pana la Kant) Omul drept este cel ce nu dauneaza altora prin ceea ce face sau
spune. O societate este dreapta daca legile se aplica in acelai fel tuturor.
Dialogul Republica are ca tema centrala dreptatea. Un dialog intre sofisti i
Socrate.

Sofistii: - nimeni nu e drept de bunavoie ci doar silit de teama legilor

-Din slbiciune i neputinta oamenii stabilesc legi pe care le numesc drepte
- Omul este constrans sa urmeze anumite reguli care faciliteaza convietuirea,
daca vrea sa traiasca onorabil, dar nmeni nu-i cere sa-i asume interior sensul
acestora.

Socrate:
-

Dreptatea pune n acord sufletul cu el nsui, drepatatea fiind una din

virtutile specifice sufletului.
Dreptatea aduce folos nu doar prin consecinele ei ci i prin ea insasi. El
realizeaz o analogie intre sufletul individului i stat. Cele doua virtui
dreptatea i cumpatarea sunt prezente att la individul drept cat i la
cetatea dreapta.

JS Mill
-

Dreptatea provine din interesul fiecruia de a nu fi lezat de ctre ceilali

Dreptatea o norma constitutiva a principiului utilitatii
Mill plaseaza dreptatea pe cea mai inalta pozitie in ierarhia valorica

Utilitarismul evalueaza aciunea umana in conformitate cu principiile rationale ce

au in vedere prosperitatea generala. Mill considera egalitatea componenta
eseniala a dreptaii. Doar limitarile impuse egoismului pot fi acceptate ca

neumilitoare. Dreptul este inteles ca dreptate distributiva, favorizeaza linistea

interioara a individului i contribuie la fericirea pe termen lung a societatii.

John Rawls

dreptatea este prima virtute a institutiilor sociale .

Orice persoana poseda o inviolabilitate bazata pe dreptate care nu poate fi atinsa

sub nici o forma nici mcar sub pretextul bunastarii generale. Oricat de eficiente
i de bine organizate ar fi institutiile daca ele sunt nedrepte ar trebui
reorganizate. Principiile dreptatii ar fi : principiul libertatii i principiul

diferentei sau al inegalitatii admise.

Pentru ca aceste principii sa fie alese oamenii ar trebui sa fie intr-o stare de pura
impartialitate, pe care Rawls o numete poziie originar. Din perspectiva
lui Rawls primul principiu privind libertile i institutiile politice are prioritate in
fata celui de-al doilea care priveste relatiile dintre grupuri i repartizarea
beneficiilor economice i sociale.

Tipuri de dreptate
Teoriile despre dreptate au in vedere dreptatea ca virtute civica. Dreptatea

este definita ca dispozitia de a efectua aciuni care conserva

fericirea i elementele acesteia pentru o comunitate politica
( Aristotel Etica Nicomahica)
Teoriile despre dreptate fac distincie intre: Dreptatea distributiva, dreptatea
procedurala i dreptatea corectiva sau reparatorie.

Dreptatea distributiva
Presupune corectitudinea accesului la resurse, la pozitii din societate i la
distribuirea unor avantaje i obligatii intre persoane sau grupuri in societate.
Distribuirea bunurilor se poate face in funcie de merite(Aristotel) sau in funcie
de nevoi(Marx)
Aristotel binele in politica este justitia, adica utilitatea generala. Justitia
este un fel de egalitate. Obiectul politicii este de a decide unde se aplica
egalitatea i unde inegalitatea. Pentru o distribuie corecta in funcie de merite
trebuie luate in calcul merite ce pot fi comparate.
Marx distributia dup merite este una nedreapt, ce naste inegalitati. In
societatea socialista bazata pe proprietate colectiva distribuirea bunurilor se face
dup nevoi. S-a dovedit utopic aceasta distribuire dup nevoi.

Dreptatea procedurala

Dreptatea procedural presupune respectarea legilor i nfptuirea

justiiei. Din aceasta perspectiva dreptatea presupune sa fie respectate
drepturile legale ale unei persoane i sa i se dea fiecruia ce i se cuvine.
Indiferent de rezultatele la care se ajunge prin aplicarea legilor, aceste rezultate
vor fi corecte.
Statul in care legile sunt respectate este un stat de drept. Statele totalitare
au o justitie arbitrara, sau ncearc sa realizeze un egalitarism nociv ce duce la
incalcarea libertatii.

Fr. A. Hayek este adeptul unei astfel de dreptai ce duce oamenii pe un drum al
libertii. Statul le da posibilitatea oamenilor sa proiecteze aciunile lor fara
teama ca se va aciona coercitiv asupra lor. Li se ofer un cadru formal in care
exista o anumita siguranta.

Dreptatea corectiva
Dreptatea corectiva sau reparatorie se refera la repararea nedreptatii i la
corectitudinii raspunsului dat unor nedreptati, prejudicii. Este drept ca
persoana care a suferit un prejudiciu sa beneficieze de un gest reparatoriu.
Totusi exista niste limite in a compensa orice nedreptate. De aceea dreptatea
este preferabila nedreptii i libertatea nu are pret.
Robert Nozick Anarhie, stat i utopie prezinta teoria indreptatirii cu referire la
proprietate. Are in vedere trei probleme:
-

Achizitia initiala a proprietatii principiul dreptaii in achizitie

Transferul proprietatilor de la un individ la altul principiul
dreptii n transfer
Corectarea nedreptaii n privinta proprietatilor sau principiul
rectificarilor - principiul rectificarii.

Putere i legitimitate

Termenul de politic este plurisemantic, are att forma de feminin, politica, cat i
de masculin politic.

Politicul se refera la spatiul social in care indivizii acioneaz in vederea

satisfacerii intereselor, supunandu-se reglementarilor impuse de o autoritate.
Politica este arta de a guverna in vederea binelui public, realizata de
reprezentanii statului i presupune o relaie de putere. Puterea este sansa de a
face sa triumfe, in sanul unei relatii sociale, a propriei vointe Max Weber.
Puterea este un tip de comportament ce are ca efect limitarea libertatii i implica
responsabilitatea. Exercitarea puterii presupune consimtamantul celuilalt.
Aceasta poate fi dat din: teama, ignoranta sau interes.
Exercitarea puterii presupune legitimitatea ei. Aceasta legitimitate poate fi data
de: traditie, raiune sau charisma.
Legitimitatea fondata pe traditie se regaseste in societatile traditionale unde
predomina credina in valorile sacre transmise in timp. Conducatorii desemnati
de traditie.
Legitimitatea rationala specifica societaii occidentale. Posturile sunt ocupate de
cei competenti, care sunt inclusi intr-o ierarhie cu reguli stricte.
Legitimitatea oferita de charisma, este puterea exercitatea de o persoana in
virtutea unor calitati exceptionale, a eroismului sau, a unor particularitati
exemplare care inspira incredere.

Legitimitatea guvernelor actuale se masoara ai mult dup competenta i

eficacitate in asigurarea libertatilor individului i a prosperitatii econimice.
Raymond Aron se opune determinismului marxist dar i relativismului istoric. Pt
el exista doua tipuri de regim politic: democratie i totalitarism. Democratia este
regimul constitutional pluralist. Totalitarismul este regimul cu un partid unic.
Legitime sunt doar regimurile democratice.
Jean William Lapierre problema legitimitatii din perspectiva antropologica. La
animale este o reprezentare homeostatica, la om este o reglementare politica ce
se bazeaz pe raportul de comanda-ascultare. Acest raport se bazeaz pe mitul
autoritatii legitime.

Teoriile Politice
Teoriile au rolul de a evalua, explica i prevedea fenomenele politice. Marile teorii
politice ale secolului 19 sunt liberalismul, socialismul i conservatorismul

Liberalismul

Liberalismul este teoria predominanta a modernitatii, ea proclama principiul

libertii politice i economice a indivizilor i se opune socialismului,
etatismului, i acelor teorii care pun interesele societatii ale statului
inaintea intereselor indivizilor. Liberalismul s-a nascut in Europa cu 3 secole
in urma, avnd ca idee principala principiul ca fiecare fiina umana are prin
nastere drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta. De aceea
liberalii vor o limitare a puterilor statului i a altor forme de putere.
Valorile liberale fundamentale sunt:
-

Libertatea individual
Creativitatea individuala
Responsabilitatea i independenta personala
Respectul drepturilor individului
Egalitate n faa legii

Acestea pot fi puse in practica doar prin democratie intr-un regim constitutional.
Liberalismul politic este una din cele mai vechi doctrine politice. Gndirea
politica liberala se concentreaza pe libertile individului i pleac de la
drepturile personale, initiativa privata i limitarea puterilor statului.
Incepand cu al doilea sfert al secolului XX nu se mai vorbeste de liberalism ci de
liberalisme. Liberalismele economice, sociale.

K.R. Popper

este unul din reprezentantii neoliberalismului. Democratiile

nu sunt forme de suveranitate populara ci instituii prevazute sa ne apere
mpotriva dictaturii. Esential pentru democratie este s limiteze puterea
statului i sa ofere mijloace de a schimba guvernele fara sa se fac uz
de violenta. El opune societatile deschise celor totalitare.

John Gray

prezinta cele doua fete ale liberalismului: prima presupune un

consens rational, cea de a dloua are in vedere coexistenta pasnica a
diverselor moduri de via.

Conservatorismul
C apare ca o replica , ca o alternativ la liberalism. Teoriile conservatoare se
bazeaz pe o anumita viziune asupra omului, statului i a evolutiei societatii.
Omul pentru conservatori este intruchiparea raiunii dar i a pasiunii. Rul
este parte structurala din natura omului.
Elementul fundamental al
societaii este religia prin care se conserva valorile ce permit convietuirea
pasnica.
In spiritul aristotelic, conservatorismul considera ca societatea este anterioara
individului. Statul i guvernarea sunt instrumente de exercitare a puterii.
Institutiile sunt inventii ale omului dar ele au fost perfectionate in timp. Politica
este o activitate practica i presupune solutii concrete la probleme concrete.

Principiile ei nu pot fi deduse a priori. Succesul unei initiative politice depinde de

adaptarea la conditiile de moment. Libertatea este buna dar nu trebuie
absolutizata altfel risca sa se transforme in bun plac.

Edmund Burke

fondatorul conservatorismului afirma ca guvernarea

trebuie sa pastreze un echilibru intre constrangere i libertate. Pe de o
parte trebuie sa satisfaca nevoile oamenilor iar pe de alta trebuie sa impuna
anumite obligatii. Iubesc o libertate barbateasca, morala bine reglementata
Limitele puterii
Conservatorismul romanesc s-a nascut ca o optiune la doctrinele periculoase ce
au aparut la 1848 liberalismul care au impins tara ctre aberatiile
comunismului(Barbu Catargiu) Ideile liberale sunt neadecvate spatiului
romanescunde nici industria nici comertul nu erau dezvoltate. Dezorganizam
tara pe care vrem sa o reformam

Socialismul
Conceptul de socialism desemneaza un grup de ideologii, un ansamblu de
miscari politice i un sistem economic. Socialismul s-a bazat la inceput pe
proletariat pentru a cladi o societate noua fara clase sociale. Acum nsa se
concentreaz din ce in ce mai mult pe reforme sociale in cadrul democratiilor
moderne.

Socialism nseamn:
-

Ansamblul doctrinelor social-politice care combat individualismul

Care apar noiunea de egalitate i de solidaritate
i care constituie un proiect att economic cat i social i politic.

Astzi socialismul cuprinde pe toi cei ce doresc schimbarea organizrii sociale in

vederea realizrii justiiei sociale: socialitii marxiti, social-democraii i
anarhitii libertarieni. Ele au o viziunea diferita in ce ceea ce privete: statul,
sistemul parlamentar i democraia( directa sau reprezentativa)
Social-democraia se revendica de la principiile revoluiei franceze, i ncearc o
desprindere totala de ideile marxiste. ncearc ducerea unei politice de reforme
sociale in cadrul unor partide parlamentare de centru-stnga. Interesele
economice nu trebuie s fie o piedica democraiei aceasta fiind capabila
sa stabileasc cadrul economic i a fixa limite aciunilor de pia.
Fiecare cetean trebuie sa aib un cuvnt de spus. Social-democrai de
marca: Olaf Palme, Willy Brandt, Lionel Jospin, Salvador Allende.

Anthony Giddens propune o a treia cale ce consta in regndirea doctrinei socialdemocrate ca o alternativa la neoliberalism.

Cunoatere i adevr
Opinie i cunoatere
Exista vreo diferen intre opinie i cunoatere?
Numim cunoatere activitatea teoretica prin care omul ia act de realitate
i ncearc s o neleag i s o explice. Numim opinie acea parte a
cunoaterii care se refer la experiena sensibila i care este opus cunoaterii
adevrate.
Primii care au fcut distincie ntre opinie(doxa) i cunoatere(episteme) au
fost anticii: sofitii, Socrate, Platon i Aristotel.
Concepia lui Platon este ilustrativa pentru modul in care a fost tratat de-a
lungul vremii raportul dintre opinie i cunoatere.
Opinia este iluzorie,
ndoielnic, supus erorii i avnd un caracter subiectiv. Cunoaterea
este accederea la esena lucrurilor, cunoaterea adevrata.
Opinia nu este cunoatere dar nu este nici necunoatere, este ceva intermediar.
Ea asigura o cunoatere de ordin inferior, fiind ndreptat ctre lumea sensibila.
Opinia are un statut
inferior cunoaterii adevrate dar totui ea reprezint
punctul de plecare pentru aceasta din urm. Trecerea de la opinie la cunoatere
se face gradat aa cum se arata in mitul pesterii la Platon Republica.

Problema ntemeierii cunoaterii

Care este temeiul cunoaterii, ce face ca ceva sa fie considerata cunoatere
sigura. O opinie care poate fi ocazional adevrata atunci ea nu poate furniza
certitudinea cunoaterii.
ntemeierea i
adevrul sunt condiiile pe care o opinie trebuie sa le
ndeplineasc pentru a fi considerata cunoatere.
ntemeierea presupune capacitatea de a indica o raiune o justificare n
favoarea opiniei. In msura in care se poate realiza aceasta justificare, opinia
devine cunoatere.

Ce anume ntemeiaz o opinie? Gnoseologia tradiional considera ca dei unele

opinii pot fi justificate prin inferena(deducie) se considera ca altele nu au nevoie
de acest tip de justificare, ntruct ele pot fi cunoscute direct subiectului.
Daca toi sunt de acord ca temeiul trebuie sa fie indubitabil, filosofii se
difereniaz atunci cnd trebuie sa indice temeiul propriu zis. : intelect,
simuri, esena transcendental.

Aristotel
-

Temeiul l constituie principiile imediate i prime . tiina are

un fundament imuabil pe care nici o cercetare ulterioara nu le poate
schimba. Aceste principii nu sunt demonstrabile, fiind anterioare
demonstraiei. Principiile sunt rezultatul unui proces de inducie,
intuiia intelectuala fiind cea care le confer certitudine.
Principiile nu sunt accesibile percepiei
Intelectul activ(numit nous, facultatea gndirii active) este
principiul oricrei cunoateri a realitii.
Prin repetarea experienei senzoriale se ajunge la formarea in minte a
uneori universalii, recunoscute ca atare de intelect.

Pe linia deschisa de Aristotel muli din filosofii care i-au urmat ( Descartes,
Spinoza, Leibniz) se vor orienta ctre o cunoatere ntemeiat pe intelect.
Cunoaterea adevrurilor universale i necesare este posibila pentru intelect
acestea fiind nnscute.

Leibniz
-

ntemeierea cunoaterii de principiile clare i necesare ale

raiunii.

El face distincie intre cunoatere obscura i cunoatere clar ( la

rndul ei poate fi confuza sau distincta(adecvata sau inadecvata)
i cunoatere simbolica i intuitiv
Doar cunoasterea intuitiva i adecvata faciliteaza cupriderea in gandire
a tuturor notiunilor elementare ce compun o realitate complexa, fiind
perfecta.
Uneori avem tendina de a considera clare i distincte opiniile familiare
De aceea necesitatea temeiului: nici un fapt nu poate fi considerat
real i nici un enunt nu poate fi acceptat ca veridic daca nu
exista un temei ( o raiune suficienta) pentru ca lucrurile sa
stea aa mai degrab dect altfel.

Locke, Berkeley sau Hume, identifica acest temei in simuri.

Hume
-

ntreaga cunoatere pornete de la percepie, percepia este

temeiul gnoseologiei.
Percepia este tot ceea ce este prezent in minte, att impresiile cat i
ideile sau gndurile.

Nu pot fi luate in calcul dect cunotinele care pot fi analizate pentru a

arata ca ele se refera la impresiile senzoriale

Ali filosofi considera temeiul cunoaterii divinitatea.

Augustin
-

Impresiile senzoriale sunt efemere i nu transmit nici un concept cu

privire la lucruri.
Cunoaterea certa, necesara i universala este accesibila doar
omului interior, doar sufletului orientat ctre Dumnezeu, fiind
obinut prin iluminare.
Divinitatea are valoare ntemeietoare
Omul trebuie sa se ndrepte ctre propria interioritate pentru a ajunge
la aceasta cunoatere.

Forme ale cunoaterii

n antichitate nc nainte de Socrate, Platon sau Aristotel exista deosebirea intre
cunoaterea aparentei i cunoaterea existentei.

Parmenide

opunea raiunea( nous facultatea de cunoatere a

existentei) cunoaterii prin simuri( cunoatere inselatoare aparenta)

Democrit va face face distincie intre cunoasterea autentica( asigurata

de raiune ce are ca obiect realitatea neschimbatoare) i cunoasterea obscura.

Baruch Spinoza
-

distinge trei asemenea forme de cunoatere :

Cu ajutorul simturilor prin experiena vaga

Pe baza anumitor semne , prin opinie sau imaginatie cunoatere de
ordinul 1
Pe baza raiunii( ordinul 2)
Pe baza intuitiei ((ordinul 3)

Avem cunoatere senzoriala, rationala i intuitiva. Perfectiunea umana isi

are baza in cel de-al treilea tip de cunoatere bazata pe intuitie, prin ea
intelectul omului devine parte a intelectului infinit a lui Dumnezeu.

Bertrand Russell

o viziunea oarecum diferita asupra lucrurilor

mprindu-le in:
-

Cunoaterea lucrurilor
Cunoaterea adevrurilor

Fiecare din ele divizndu-se in cunoatere imediata i cunoatere derivata.

Cunoaterea imediata este cunoaterea prin experiena nemijlocita, iar
cunoaterea derivata ca fiind cunoaterea prin derivare. De asemenea
exista i o cunoatere imediata de adevruri( intuitiva) i o cunoatere derivata
de adevruri.
Cunoaterea directa se prezint in mod nemijlocit mintii i nu trebuie definita sau
supusa ndoielii
Cunoaterea prin descriere sau derivare, are ca obiect ceva ce nu se prezint
direct mintii i de aceea are un caracter ipotetic.
Principiul fundamental al epistemologiei empiriste: orice propoziie pe care o
putem nelege trebuie sa fie compusa in ntregime din constitueni pe
care i putem cunoate nemijlocit.

Surse ale cunoaterii

Cunoaterea apriorica, intemeiata independent de experiena i cunoasterea
a posteriori sunt cele doua tipuri de cunoatere in jurul carora filosofii i-au
concentrat atentia.
In funcie de acceptarea uneia sau alteia ei s-au numit empiristi ( cunoatere
aposteriori) sau rationalisti (cunoatere apriori)

John Locke

reprezentativ pentru empiristi. Contrazice teoria ineista a

rationalistilor. Pentru el spiritul la nastere este o tabula rasa obtinand toate
ideile, toata cunoasterea prin experiena. Ideile provin din doua surse:
senzatia ( numita i simt extern) i reflecia ( numita i simt intern)
Ideile obtinute din cele doua surse, sunt idei simple despre calitatile primare
( intinderea, miscarea) i calitatile secundare( capacitatea obiectelor de a
produce anumite senzatii, sunete, culori). In afara lor omul detine i idei
complexe care sunt combinatii de idei simple, efectuate de intelect.
Interventia intelectului este de natura sa slabeasca certitudinea
cunoaterii.
Rationalistii sunt adeptii cunoaterii apriorice i implicit ai teoriei ineismului.
Pentru ei doar intelectul constituie un mijloc sigur de cunoatere.

Descartes

cel mai important reprezentant al rationalismului isi propune

sa identifice o noua metoda de cercetare stiintifica. Pentru asta vrea sa
foloseasca principiile ordinii matematice, respectiv evidenta, asupra
intregii cunoateri. El pune totul sub indoiala metodica i ajunge la singura
evidenta clara i distincta certitudinea propriei existente. Daca nu a fost
nevoie de nimic din afara pentru a ajunge la concluzia propriei existente, atunci
lucrurile pe care le percepem foarte clar i distinct sunt innascute i isi
au sursa in Dumnezeu.

Pascal combate att teoriile

dogmatice cum le numeste el pe cele ale

lui Locke i Descartes cat i pe cele sceptice care refuzau omului
capacitatea de a cunoate adevrul.
Natura pune la indoiala pe sceptici, raiunea pune la indoiala pe
dogmatici. Raiunea neputincioasa nu trebuie sa ceara inimii demonstrarea
principiilor sale le spune el scepticilor. Cunoaterea inimii este ireductibila la
raiune, raiunea considerand aceste adevruri drept puncte de suport
pentru orice demonstratie le spune el cartezienilor.
Ce ramane atunci ceva dincolo de cunostintele rationale pentru care gndirea nu
apeleaza la demonstratie, gndurile venite din inima, pe care Kant le va numi
intuitii apriorice. La Pascal inima devine instana efectiva de
cunoatere.

Tipuri de adevar
Adevrul este o caracteristica i o conditie a cunoaterii alturi de
temeiul cunoaterii. Este o exigenta pe care doar omul i-o impune i o valoare
care are sens doar pentru om.
Adevrul nu este accesibil oricui altfel toi l-ar avea. Sextus Empiricus face
distincie intre adevar i adevrat. Adevrul exista doar la intelept pe
cnd adevaratul se poate gsi i la cel prost.

Protagoras

Omul este msura tuturor lucrurilor, a celor ce exista

precum exista i a celor ce nu exista precum nu exista
Adevrul apare ca o realitate complexa, greu de adus la un numitor comun.
In epoca moderna Hobbes, Leibniz i Hume vor distinge intre
adevruri necesare ( raporturi intre idei, nu ne dau nici o informatie despre
realitate i nu pot fi infirmate de datele de observatie) i adevruri
contingente ( cunostinte empirice obtinute prin observatie, nu dispun de
necesitate, fiind permanent deschise revizuirii).

Immanuel Kant

Omul este inzestrat cu trei instrumente de cunoatere:

sensibilitatea, intelect i raiune. Fiecare cunoatere ncepe cu experiena
fara nsa ca ea sa provina in totalitate din experiena. Kant isi propune sa
depaseasca disputa dintre empirism i rationalism printr-o sinteza a lor.
Intrebarea esesntiala a lui Kant este cum este posibil sa existe judecatile
sintetice apriori. Adica cum este posibila tiina avnd in vedere ca ea lucreaza
cu astfel de judecati.

Pentru a da un raspun Kant va clasifica adevrurile in doua cupluri. Adevruri

aposteriori-adevruri apriori i adevruri analitice-adevruri sintetice.
Adevarurile sintetice sunt cele in care predicatul adaug ceva nou la
conceptul subiectului, sporind cunoasterea. Adevarurile analitice nu
adaug nimic prin predicat la coninutul cunoaterii, explicitand doar
conceptul subiectului.( explicative)
Finalitatea demersului
sintetice apriori
-

kantian

este

stabilirea

caracteristicilor

adevrurilor

Specifice cunoaterii stiintifice

Sunt independente de orice experiena
Universale i necesare
Ele extind cunoasterea.

Teorii despre adevar. Criteriile adevarului

In antichitate Sextus Empiricus remarca Unii pretind ca ar fi gsit
adevrul(dogmaticii), alii contesta ca ar fi cu putinta sa-l obtii
(academicii), iar alii inca l caut ( scepticii) .
i

Pascal mentioneaza cele doua secte: dogmaticii i pironienii.

Treptat s-au conturat cateva teorii despre adevar, care fie indica proprietatea
eseniala a acestuia(teoria corespondentei) fie propun anumite conditii de
verificare pentru ca un enunt sa fie adevrat(teoria coerentei i teoria
pragmatista)

Aristotel

apartine de dogmatici el fiind primul ce caracterizeaza teoria

adevarului corespondenta. Definitia data de el adevarului are in vedere
caracterul asertiv al enunturilor(capacitatea de a spune ceva, a descrie).
Este adevrat, va spune el sa spui ca este ceea ce este, i ca nu este
ceea ce nu este i fals s spui ca este ceea ce nu este i sa spui ca nu
este ceea ce este.

Toma d Aquino

preia i reformuleaza aceasta idee: veritas est

adaequatio intellectus et rei adevrul este concordanta dintre spirit i lucru.
Adevrul este scopul cunoaterii, rezidand in inteligenta in msura in care
aceasta se adapteaza la realitate.
Adevrul se gaseste in mod secundar in lucruri i in mod primar in spiritul
celui care cunoate. Dar raiunea divina este cea de care depinde armonia i
ordinea lucrurilor, este cea care face ca lucrurile naturale s fie adevrate, in

msura in care este realizata reprezentarea conceptiilor care sunt in mintea

divina.
Adevrul in sens primar se gaseste doar in raiunea divina, iar in raiunea
umana se gaseste in sens secundar. In lucruri adevrul nu exista in adevaratul
sens ci se raporteaza la unul din asensurile mentionate anterior. Lucrurile sunt
adevrate daca indeplineste sarcina pentru care le-a harazit Dumnezeu.
Teoria adevarului-corespondenta nu ofer criteriul adevarului ci ofer doar
proprietatea eseniala a acestuia.

Teoriile verificationiste

a vorbi despre adevar presupune a stabili

metodele de identificare a lui. Teoria coerentei i cea pragmatista.

Teoria coerentei:
-

Un enunt este adevrat doar daca este coerent cu alte teorii deja
acceptate ca adevrate
Orice enunt, inclusiv despre o realitate prezenta, pentru a fi considerata
ca adevrata trebuie sa apeleze la alte enunturi, la alte judecati care
formulate inclusiv in conditii experimentale l certifica, dovedindu-l
necontradictoriu.

Willard van Orman Quine

datorita legaturilor intre cunostintele

noastre, cunoasterea are aspectul unei tesaturi in care totul este interconectat.
Orice reevaluare a unuia dintre enunturi duce la reevaluarea altora.

Pragmatistii

criteriul adevarului este utilitatea succesul. Un enunt

devine adevrat prin aplicarea in practica, nu este adevrat in sine. W. James
este adevrat tot ceea ce devine avantajos pentru om. Inclusiv ideile metafizice
despre existenta lui Dumnezeu sunt adevrate daca devin instrumente de
cercetare, daca sunt rentabile, daca aduc un beneficiu omului.
La pragmatisti adevrul are valoare instrumentala, adevrul este mijlocul
prin care intrm in relaii satisfactoare cu alte parti ale experienei
noastre.

Adevar i eroare
Raportul dintre adevar i eroare reprezint o tema perena in dezbaterea
gnoseologica.

Eroarea se opune adevarului, semnificand situatia in care se ia drept adevar

un enunt fals i invers. Este o lipsa o privare a unei cunostinte dup cum
afirma Spinoza i Descartes.
Provenienta erorii este vazuta diferit. Unii considera ca ea este rezulatul
interveniei
distorsionate
a
pasiunilor
asupra

Aristotel), pentru alii

rationarii(Descartes) voina fiind infinita
intelectului(

ea

rezulta

din

actul

trece dincolo de granitele

limitate ale intelectului.

Spinoza eroarea apare datorita faptului ca

omul ramane la primul nivel

de cunoatere, al imaginatiei, unde ideile sunt neadecvate i
confuze.

Jose Ortega y Gasset

eroarea este asemuita cu o cdere, nu poi

ramane in eroare pentru ca atunci efortul de a caut adevrul nu mai exista.

Nietzsche

in prisma filosofiei vieii pe care o creaza, care se opune

cretinismului i valorilor sustinute de acesta. El considera adevrul i
eroarea, falsul aparenta ca avnd aceiasi valoare ca i opusele lor: adevrul i
realitatea. Falsitatea unei judecati nu cosntituie pentru Nietzsche o
obiectie mpotriva acesteia. Dimpotriva intr-o lume fara Dumnezeu, omul
nu trebuie sa se inrobeasca pseudo-valorilor precum bine, adevar, libertate,
caci acestea au menirea de a-i servi pe cei ce le-au creat. Eroarea este o
condiie a vieii, avnd menirea de a conserva i chiar ameliora rasa.
Eroarea are valente pozitive fiind o perspectiva de a privi via o
evaluare a vieii.

Karl Popper

perspectiva failibilista. Toata cunoasterea este ipotetica,

omul de tiina trebuie sa fie preocupat i de eroare nu doar de adevar
deorece eroarea este singura careia i se poate atribui certitudine.
Adevarul este provizoriu, nu putem fi siguri niciodat de el. Popper propune
criterii nu pentru verificarea adevarului ci pentru identificarea i
eliminarea erorii. Testul de falsifiere este un asemenea criteriu, prin ea se
ncerca sa se demonstreze ca teoria este falsa. Viziunea lui Popper nu este
sceptica ci una optimista i critica totodat. facem progrese doar daca
suntem pregatii sa invatam din greseli.

Limbaj i cunoatere
Cu ajutorul limbajului formulam enunturi despre tot: despre noi, despre lume
i despre idei. Este fiersc sa ne intrebam care este raportul dintre limbaj i
cunoatere atunci.
Daca limbajul susine cunoasterea sau o
deformeaza.

Sofitii:

Raspuns negativ, adevrul exprimat prin limbaj are carcter relativ,

subiectiv
Lumea simturilor este totul
i adevrul i limbajul sunt pentru sofisti conventii stabilite intre
oameni

Nietzsche :
-

Prin conceptele pe care le folosim nu surpindem realitatea

Ele sunt doar metafore, artificii
Au efect constrngtor, limitand libertatea exprimarii datelor
senzoriale, care sunt prime i veridice in relatie cu realitatea

Socrate i Platon:
-

Raportul limbaj-cunoatere este unul pozitiv

Conceptul este exprimarea adevrata a esentei, cunoatere
realizata printr-o elaborare de tip rational, prin detasare de
simuri
Aristotel va intari ideea legaturii dintre limbaj i cunoasterea esentei

Augustin:
-

Nici o cunoatere nu este posibila fara utilizarea semnelor

Cuvntul este semnul unui anumit lucru
Nu este sursa cunoaterii lucrurilor ( care este Dumnezeu) ci mijloc
Cunoasterea se obine prin actul de orientare ctre omul interior
Prin interiorizare trec in memorie imaginile simturilor care apoi sunt
exprimate prin limbaj

Wittgenstein:
-

Exponentul a doua teze filosofice diferite: in prima etapa a avut o

filozofie considerata de muli apropiata de pozitivismul logic promovat
de Carnap i de scoala de la Viena, pentru ca n a doua etapa sa
formuleze filosofia limbajului comun.
Iniial considera ca intre limbaj i lume este o relatie foarte stransa:
gndirea e o reproducere a realitii
Intelegerea este capacitatea de a construi imaginea a ceva: Ceea ce
poate fi gandit este i posibil.
Limitele limbajului meu semnifica limitele lumii mele
In a doua etapa propozitia nu mai este unitatea care poarta i
mijloceste sensul, ci o colectie de jocuri de limbaj
Jocurile de limbaj familii de expresii ce guverneaza vorbirea. Ele au
intelesuri diferite in jocuri de limbaj diferite ceea ce creeaz confuzii.
Omul crede ca folosind limbajul relateaza fapte, de fapt interpreteaza
faptele in lumina ideillor familiare.
Despre ce nu se poate vorbi e bine sa se taca

Alfred Tarski:

Abordeaza teoria adevarului-corespondenta dintr-o perspectiva

semantica
Propozitia este adevrata daca ceea ce este descris este real
ncearc sa rezolve problema de a diferentia intre ceea ce se enunta
prin limbaj i obiectul despre care se face enuntul
Diferentierea intre limbajul-obiect(obiectul descris cel pentru care
intentionam sa formulam definitia) i metalimbaj(cel in care se face
respectiva definitie)
Daca se realizeaz aceasta distincie i se respecta anumite
conditii se poate evita paradoxul ca un enunt sa fie adevrat i
sa fie adevrat i negatia lui.

Existena

Existen i devenire
Prima ntrebare a filosofiei a fost ce este? Grecii au ncercat sa determine care
este obiectul gndirii, ce exista dincolo de diversitatea i devenirea lucrurilor.
Rostul ontologiei este de a caut esena, fiina ca fiina. Dar acest principiu este
dincolo de ceea ce este fizic, deci este metafizica. Ontologia devine metafizica la
greci.

Primii filosofi greci pleac de la principii. Gndirea trebuie sa aib un punct de

plecare, astfel nct demonstratia sa se intemieze pe propozitii pe care le putem
considera adevrate. Lumea pentru ei este cosmos ordine i armonie. Principiul
devine temei ordonotor i unificator, cel se duce la existenta cosmosului.
Principiul trebuie sa fie: unul, nenascut, nepieritor, indeterminat i incondiionat.
Numai aa poate asigura in planul gndirii: unitatea i continuitatea i in planul
existentei: diversitatea i discontinuitatea.
Primii filosofi au considerat ca principiu al tuturor lucrurilor doar pe acelea de
natura materiala.
Thales: procedand inductiv ajunge la concluzia ca principul este apa, origine i
substrat pentru toate lucrurile.

Anaximene: aerul
Heraclit: focul ordinea lumii este un foc etern care se aprinde dup msura i se
stinge dup msura lumea este o vesnica devenire ca i focul.
Empedocle: apa, aerul focul i pamantul. Aceste elemente nu puteau justifica
transformarea i de aceea Emedocle le adaug doua principii activizatoare:
prietenia i ura.
Anaxagora: logosul principiu ordonator
Pitagora: numarul este singurul care poate justifica unitatea i armonia lumii.
Parmenide: in opozitie cu Heraclit va considera acelai lucru este i gndirea i
obiectul gndirii. Gndirea nu poate conceptualiza miscarea, devenirea. Fiina
exista i nu poate s nu fie Nefiinta , neantul nu pot fi gandite. Simturile redau
doar ce este acum. Raiunea este calea spre cunoatere.
Atomistii Leucip i Democrit atomii i vidul justifica att Fiina cat i Nefiina.
Platon nu mai caut ca predecesorii sai un principiu care sa justifice ntreaga
existenta, ci caut principiile care dau unitate lucrurilor dintr-o anumita categorie.
( Om Albina, Bine)
Lumea sensibila este in continua devenire. Nastere, transformare i moarte. O
astfel de realitate nu-i poate fi sie insasi temei. Temeiul lumii sensibile este
existenta inteligibila, la care nu avem acces dect prin raiune. Existenta
inteligibila este lumea ideilor, a formelor sau a prototipurilor perfecte.
Lumea sensibila doar o copie imperfecta a lumii ideilor care intruchipeaza
perfectiunea. Aceste copii i trag esena de la ideea in sine prin participare.
Teoria ideilor nu are doar rol ontologic ci i unul gnoselogic, moral i de justificare
al oboectivitatii valorilor mpotriva sofistilor care prin Protagoras spuneau Omul
este msura tuturor lucrurilor
Aristotel l continua doar partial pe maestrul sau nu este de acord cu postularea
de ctre acesta a existentei doua lumi. ncearc sa preia ideea presocratica de a
gndi universul ca un tot unitar. Prin asta el acorda demnitatea acestui existent
care i are temeiul in sine i nu in ceva care l transcende.
Punctul de plecare pentru Aristotel este principiul pentru ca nu putem construi
ceva plecand de la nimic. Principiul este punctul de plecare datorita cruia un
lucru este, ia nastere sau este cunoscut.
Devenirea este explicata prin patru cauze sau principii: materia, forma, cauza
motrice(eficienta) cauza finala(scopul). Materia in ea insasi este doar
potentialitate. Trecerea ei in din stare de posibilitate presupune actualizarea
formei ce presupune o cauza eficienta. Materia fara forma este potenialiate pura
iar foarma fara materie este act pur. Orice lucru din natura este o materie
organizata , materie i forma.

Heidegger susine necesitatea reluarii unei intrebari pe nedrept omise aceea a

fiintei. Cauza acestei omisiuni este ca fiina este noiunea cea mi generala i cea
mai goala de sens i semnificaie. Al doilea motiv al acestei omisiuni este ca
fiina nu poate fi definita prin gen proxim i diferena specifica. i al treilea motiv
este ca fiina este evidenta.
Intrebarea despre fiina nu vizeaza existenta in genere ci insasi existenta celui
care intreaba. Aceasta conduce la sensul fiintei. Problema fiintei are prioritate
pentru ca ea precede orice ontologie fiind insasi fundamentul lor. Ontologia
umana este in prim plan.

Spatiu i timp
Spatiul i timpul sunt fundalul oricrei experiente umane. Orice experiena se
desfasoara undeva i candva.
Spatiu cosmic-timp cosmic
Timpul este durata cosntinua i succesiva a lucrurilor, cel in care se succed
evenimentele, iar spatiul acel ceva care contine i in care se desfasoara totul.
Cele doua concepte apar ca dimensiuni ale lumii dar i ale existentei umane.
Zenon din Elea, discipol a lui Parmenide, plecand de la afirmarea existentei
imuabile i vesnic identice cu sine, acesta ajunge la a formula celebrele
aporii(dificultate in care esuiaza un rationament i din care nu se poate iesi),
argumente ce vizau demonstrarea imposibilitatii de a gndi devenirea, deci
miscarea i multiplul.
Heraclit din Efes este opusul acestei conceptii. Teoritizand schimbarea
permanenta va accepta implicit i o relativizare a timpului i o structurarea a
spatiului dup criterii morale, ceva intre vid i preaplin.

Progresul stintei adus la o noua conceptie a spatiului i a timpului.

Isac Newton era convins ca spatiul este absolut impartasind aceasta opinie cu
anticii. El avea nevoie de un sistem de referinta care sa fie acelai pentru toate
masuratorile. Newton realizeaz intemeierea fizica a spatiului i timpului pe cea
metafizica. Spatiul i timpul sunt atribute a lui Dumnezeu, felul in care el percepe
lumea.
Leibniz va susine o teorie a relativitatii spatiului i timpului: Spatiul este ordinea
coexistenmtelor posibile, aa cum timpul este ordinea succesiunilor posibile.
Einstein elabotreaza teoria relataivitatii,
cuantica.

spatiului i timpului ca i mecanica

Lee Smolin afirma ca suntem intr-o plina revolutie ce va duce la un nou raspuns
in privinta spatiului i a timpului. Noua teorie prezint gravitatia ca o manifestare
a structurii spatiului i timpului i este rezultatul unificarii teoriei relativitatii cu
teoria cuantica.

Timpul subiectiv

Omul nu doar fiinteaza in cadrul spatio-temporal dar i este o fiina spatiotemporala. Condiia umana este marcata de timp i spatiu.
Inca nainte de teoria relativitatii a lui Einstein Augustin a sesizat subiectivitatea
timpului. El spune ca Dumnezeu a creat lumea odat cu timpul. Tu ai fcut toate
timpurile, i nainte de toate timpurile Tu eti, i nu era un timp in care sa nu fie
timp. Lumea nu esste eterna precum divinitatea. Timpul nu poate fi definit ci
doar intuit, prin spirit. Sufletul asteapt(viitor), este atent(prezent) i i
aminteste(trecut). Pentru Augustin timpul este i nu este, este miscare devenire.
Kant i ntemeiaz conceptia pe fizica newtoniana i pe geometria euclidiana.
Demonstreaza ca nu este posibil ca spatiul i timpul sa fie realitati absolute.
Admiterea obiectivitatii timpului condice la antinomii. Pentru a evita asta trebuie
sa admitem ca spatiul i timpul sunt conditii subiective ale reprezentarii noastre
despre lume. Rolul teoriei lui Kant despre spatiu i timp este sa justifice judecatile
sintetice apriorice, i posibilitatea stiintei.

Spatio-temporalitate i cultura

Incepand din secolul 19 studiul culturii s-a constituit intr-un domeniu distinct
filosofia culturii.
Lucian Blaga lumea in care traieste omul este cmpul stilistic, mediul permanent
in care respiram. Ceea ce numim lume este creaia stilului de ctre spiritul
incontient. Inconstientul apare ca o relatie psihospirituala ampla cu structuri i
dinamica proprie, autonoma fata de contiinta, dar influientand-o. Lumea este
descrisa prin forme, orizonturi, accente, atitudini i nazuinte formative.
Orizontul spatia (incontient) care se exprima in cultura incorporata in lucruri,
este sentimentul spatiului aa cum l resimt popoarele lumii. Pentru romani
spatiul este mioritic, un orizont ondulat, alternand dealul cu valea ( cum este el
parcurs de ciobn in transhumanta).
Orizontul temporal este altceva dect timpul fizic, astronomic, aa cum secunda
este diferita de clipa.

Temporalitatea este determinata de valorizarea momentelor timpului de ctre

comunitatile umane.

Omul i timpul
Suntem i nu suntem. Via noastr este doar o picatura in oceanul eternitatii.
Fiecare clipa ne apropie de un final implacabil: moartea. De atitudinea fata de
moarte depinde cum ne concepem via, sau mai degrab invers.
Eliade:
-omul este religios in mod fundamental
- Pentru omul religios, experiena spatiului i a timpului este complexa. Omul
poate trai intr-un spatiu i un timp profan i un spatiu i un timp sacru.
- Lumea contemporana este profana, ese lumea activitatilor cotidiene. Spatiul
profan este locuit de om este spatiul istoriei. Timpul rpofan este ireversibil. Este
durata temporala obisnuita in care se inscriu actele lipsite de semnificaie
religioasa.
- Spatiul sacru este spatiul in care exista un centru al creatiei, locul de origine al
lumii. Este spatiul templului, al bisericii.
- Omul lumii contemporane are nostalgia acestui timp i acestui spatiu originare,
sacre in care fiina autentica a omului este creata de Dumnezeu. Via omului
este o zbatere de a scapa de teroarea alienata a timpului i a istoriei, este efort
de a redescoperi i a readuce sacrul in lumea profana.

Cioran:
-

Timpul nu poate fi conceptualizat ci doar trait.

Omul este cazut in timp
Adica este muritor pe de o parte i pe de alta caderea in timp ii
reveleaz omului neantul
Eternitatea temporala este o eterniatate negativa, caci ea nu nseamn
nemurire ci o fatala incremenire din care lipsesc actele de creatie,
aciunile privilegiate, valorizarile.
Eterniatatea este un infinit in care contrariile se anuleaza reciproc
Oamenii care au destin constientizeaza irecuperabilitatea timpului i isi
realizeaz esena proprie.

Determinismul

Teoriile care accepta existenta unui lan cauzal ( cauza-efect), care sa

explice totul se numesc teorii deterministe.
Ele gsesc cauza aciunilor fie in destin sau Dumnezeu fie ctre legile
naturii.
Dar exista i teorii care neaga existena nlnuirii cauzale teoriile
indeterministe. Daca pentru determiniti omul nu este liber aciunea lui
fiind limitata de forte diverse, pentru indeterminiti omul este liber,
singurul sau stpn, i de aceea singurul responsabil de ceea ce l
privete.
Determinismul naturalist
Numeroasele conceptii asupra existentei au presupozitie comuna:
lumea este descriptibila in timp i in spatiu, ca identitatea de sine sau
ca devenire. In msura in care este ordonata, structurata, entitatile
care o alcatuiesc se afla in relatie de interdependenta reciproca, ceea
ce asigura unitate in diversitate.
Lumea apare ca un tot ordonat, soarelerasare apune, anotimpurile
urmeaza cu regularitate. Da imprresia ca lumea se supune unei
necesitati naturale.
Primele conceptii determinist-naturaliste la grecii antici.
Tot ce exista este necesar spun filosofii antici. coala atomist
considera ca principii ale lucrurilor atomuii i vidul. Atomii infiniti ca
numar i diferiti ca forma, marime i pozitie. Miscarea atomilor este
necesara i eterna. Totul, inclusiv omul este prins in acest vartej al
necesitatii absolute. Concluzia este ca omul este prins in acest vartej in
mod implacabil, nu dispune de necesitate.
Epicur pentru a salva libertatea, va apela la un artificiu, va accepta
devierea atomilor in vid(clinamen). Aceasta abatere a atomilor are
tocmai rolul de a justifica evoluia nonnecesara, facand astfel loc
libertatii.
Mai tarziu in epoca moderna dezvoltarea stiintelor va duce la un
determinism absolut de tip mecanicist. Cunoaterea adevrata
presupune cunoaterea cauzei. Cunoscand cauzele putem sa producem
efectul. Astfel inatmplarea este exclusa, ea fiind doar necunoasterea
cauzei.
Euforia determinata de succesul din fizica al acestei teorii i-a fascinat
pe cercetatori, incercand sa aplice acest tip de predictie in istorie,
cultura, economie etc.
Popper cons. Ca transferul de metode din domniul stiintelor naturale in
domeniul stiintelor sociale nu este justificat i functional. Cursul istoriei
nu poate fi precizat prin metode rationale. Doctrina determinismului
istoric este i va fi o superstitie.
Viziunea istorica este una utopica ce isi propune sa fericeasca lumea.

Popper critica i planificarea economica, datorita consecintelor

incercarii de a face imposibilul posibil. Istoricismul ncearc sa
interpreteze trecutul i de acolo sa afle viitorul.
Determinismul supranatural (divin)
Necesitatea imbraca cel mai adesea haina credinei in supranatural.
Intrebarea pe care i-au pus-o filosofii, incepand chiar cu vechii greci
este, cat de mult tine totul de divnitate, mai este loc i pentru libertate
umana in determinismul divin.
-

Stoicii :
Omul trebuie sa traiasca in armonie cu natura, prin intelegerea ordinii
universale i prin supunerea fata de ea.
Tot ce se intampla este guvernat de divinitate, cauza sau raiune
Intelept este cel ce-i stapaneste pasiunile care tulbura sufletul, i
nelege c ceea ce i se intampla este in concordanta cu ordinea
universala
Intelegerea i acceptarea destinului ne aduc pacea interioara (ataraxia)
Epictet considera ca lumea este buna aa cum este, totul se petrece
sub legea unei ratiuni superioare
Arta de a trai rezulta din concordanta aciunilor umane cu legile naturii

Crestinismul exclude ideea de destin i face di Dumnezeu nsa-i necesitatea.

Apare problema ca Dumnezeu devine i sursa rului in felul acesta. De aceea el
va admite un anumit grad de libertate omului. In felul acesta rul, pacatul devin
rezultatul alegerilor greite ale omului.
Dumnezeu ramane fiina perfecta. Omul are capacitatea de a alege calea pe care
divinitatea i-o indica fara sa-l forteze sa o urmeze. In funcie de alegerile facute
omul este apt sa fie recompensat sau pedepsit
Ioan Damaschin face distincie intre actele voluntare ( aciune rationala, dorita i
plcuta) i actele involuntare ( izvorasc din forta sau din nestiinta). El este
interesat de actele voluntare pentru ca ele stau in puterea noastr fiind alegeri
deliberate. Deliberarea precede alegerea. Eliminand soarta, necesitatea norocul,
Damaschin demonstreaza ca faptele ne apartin caci altfel raiunea ar fi de prisos.

Ordinea supranaturala este gandtita a guverna totul i in epoca moderna.

Spinoza, Descartes i Leibniz spijina ideea unui determinism divin. In viziunea
monadologica a lui Leibniz exista o ordine cauzala stricta, in care monadele
individuale isi ocupa locul predestinat. Ele nu sunt total lipsite de libertate, caci
dispun de forta activa. Ordinea lumii alcatuite din monade rezulta chiar din
spontaneitatea i libertatea acestora.
Lumea nseamn armonie prestabilita, fondata in Dumnezeu.

Indeterminismul
Determinismul de tip fizicalist(lapacean) susine ca lumea este un urias
mecanism, automat supus necesitatii inflexibile. Rezulta ca istoria naturii, a
societatii i a omului sunt previzibile i pot fi influientate. In acest tip de
determinism libertatea i creativitatea umana dispar.
Determinismul accepta intamplarea doar ca un corolar al necesitaii. Disputa
dintre determiniti i indetermisti se da in jurul intrebarii cat libertate i cata
determinare exista?
Dezvoltarea stiintei a adus noi date. A aratat ca principiul cauzalitatii poate
induce in eroare din moment ce aceaisi cauza poate avea mai multe efecte i
acelai efect poate avea mai multe cauze.
Einstein in fizica relativista admite intamplarea dar mentine modelul
determinismului clasic. Mecanica cuantica, cercul de la Copenhaga da castig de
cauza conceptelor indeterministe. Dumnezeu joaca zaruri Stephen Hawking.
Heisenberg:
-

Procesele fizice elementare(subatomice) nu pot fi analzate in termenii

relatiilor cauzale clasice, nu pot fi intelese dect in termeni de salturi
cuantice
Salturile cuantice pot fi descrise prin relatii de indeterminare, prin legi
probabilistice, statistice

Cristicii indeterminismului sustin ca chiar daca nu exista nici un indiciu privind

prezenta unei cauze nu nseamn ca fenomenul este acauzal ci ca nu se
cunoate cauza inca.
Alii sustin nsa ca dei lumea este ordonata n cadrul ei se mai gsesc i insule
de dezordine.

Determinism indeterminism libertate

Determinism i libertate cel puin aparent incompatibile, indeterminism i
libertate concepte evident compatibile. Determinismul exprima necesitatea,
indeterminismul dimpotriva creativitatea, libertatea, autonomia.
Determinismul face din om o marioneta in mana lui Dumnezeu sau a Naturii.
Imperiul necesitatii are un efect ucigator asupra fiintei umane. Pentru a-i salva
libertatea omul trebuie sa foloseasca legile ca pe niste instrumente i sa nu le
incalce. Astfel libertatea poate fi obtinuta doar prin cunoatere, de aici formula
adevar=libertate element comun att la stoici cat i pentru filosofii crestini.
Nietzsche:
-

Negarea necesitatii(a lui Dumnezeu) presupune libertatea absoluta.

Liberul arbitru este manifestarea dorintei omului de a purta ntreaga

responsabilitate a aciunilor sale, luand-o din spatele lui Dumnezeu sau
al societatii.
Pe de alta parte prin liber arbitru omul ncearc sa se smulga din neant
pentru a se inalta in existenta

Sartre :
-

Da acelai sens libertatii, incercare omului de a se rupe de neant

Omul este ceea ce face el din sine, fiind in ultima instana condamnat
la libertate
Libertatea este o valoare i fiecare este responsabil pentru alegerile lui
Fiecare alegere da sens vieii
Omul isi este propriul sau creator i pateu gsi forta de a cladi dar cu
pretul singuratatii i al nelinistii: este singur i fara nici scuza.

Noica :
Necesitatea nu mai este opusul libertatii
Ea este cufundare in libertatea proprie pentru gasirea caii, a legii proprii, pe un
drum ce nu este lipsit de riscuri.

Filosofia

Originile filosofiei
Cnd a aparut filosofia i ce a generat aparitia acesteia? Etimologic filosofia
nseamn dragostea de nelepciune.
Originea ei spune Jaspers au multiple: mirarea care a condus la cunoatere,
indoaila care a condus la certitudine, i contiina pierderii de sine i
cutremurarea l fac pe om sa isi puna intrebari.
Platon spune ca mirarea ar fi originea filosofiei. Aristotel spune ca oamenii au
inceput sa filosofeze manati de mirare, plecand de la lucruri simple pentru ca
apoi sa ajunga la lucruri mai complexe precum fazele lunii, cursul soarelui i
nasterea universului.
Noica considera i dragostea ca necesitatea a filosofarii. Filosofia este libera de
orice obligatie, poate ncepe de oriunde, urmeaza doar caile nestiute ale inimii.
Filosofia este domeniul celui care este indragostit de via, de cunoatere, al celui
care este atent la semnalele lumii.

Ca sa faci filozofie ii trebuie demonul filosofiei. Cei care nu au acest demon

filosofeaza fara dragoste, fara sa simta durerea inimii. Iar fara dragoste nu exista
cu adevrat filozofie.

Legtura filosofiei cu via

Am venit sa va spun ca filosofia va privete spune Noica in introducere la
cartea lui Liiceanu Cearta cu Filosofia. Intr-adevar filosofia l privete pe om
pentru ca ii expliciteaza destinul, vorbeste despre esena omului orientandu-i
aciunea in acest fel.
Pitagora primul care s-a numit filosof=dragoste de nelepciune sau phileo-sofos,
prieten al intelepciunii. Doar zeul este intelept. Dup Pitagora se vor numi filosofi
toi cei care vor considera ca contemplarea i studiul naturii sunt cu mult mai
presus de orice activitate.
Filososfilor li s-a reprosat peierderea contactului cu realitatea concreta i de
aceea risca sa para caraghiosi i cu capul in nori. Este ceea ce Diogene Laertius
povesteste despre Thales.
Epictet spune ca filsoful trebuie sa se pregateasca in aa fel nct sa fie
recomandat de fapte, nu de simpla flecareala despre principiile filosofice.
Platon considera filosofia o ocupatie privilegiata care pregateste omul pentru
via. Filososfia l ajuta pe om sa se detaseze de abordarea comuna a realitii,
mediata de simuri i orientata ctre concret. Ea l elibereaza de chingile
concretului ajutandu-l sa devina asemenea zeului un contemplator al esentei, al
adevrurilor eterne. Astfel ignoranta fata de lucrurile materiale, practice este
compensata de dreptul de a accede la lumea adevrata. Lumea ideilor.
Nae Ionescu filosofia este un act de via, un act de traire. De aceea filosofia nu
mai are un caracter universal fiind o priectare a propriei structuri spirituale,
filossofia fiind un tip personal de valorificare a existentei.
Cioran neaga valoarea filosofiei. El considera ca are valoare doar ceea ce
izvoraste din marile tensiuni ale vieii, din obsesiile organice, din singuratate i
intunericul nopii. ncepem sa trim cu adevrat doar la capatul filosofiei, pe
ruinele ei, cnd am inteles cumplita-i nulitate i faptul ca e zadarnic sa recurgi la
ea, ca nu-i de nici un ajutor. Eseuri

Studiul filosofiei nu este pierdere de timp

Husserl Filosofia ca tiina riguroasa Kant ii placea sa spuna ca se poate invata
nu filosofia ci filosofarea.
Bertrand Russel filosofia are valoare nu prin vreun presupus corp de cunoatere
precis fundamentata care sa poat fi fundamentata de cei care o studiaza.

Valoarea filosofiei sta chiar in incertitudinea ei, in maretia obiectelor ei de studiu

i in libertatea asociata contemplarii. Cel care studiaza filosofia isi cladeste o
via demna i libera.

Genuri i stiluri de filozofie

Platon in Republica facea distincie intre firea filosofica i firea nefilosofica.
Ingustimea mintii i a sufletului este cu totul potrivnica celui ce dorete sa se
ocupe de intregul omenesc i divin. Aceasta definitie data de el filosofiei ca acea
cercetare care este orientata ctre intreg omenesc i divin se va impune in
istoria gndirii occidentale cunoscnd diferite variante.
In ciuda viziunii sale atotcuprinzatoare datorita diferentelor de abordare gsim
stiluri multiple de filozofie

Genuri de filozofie
Incepand cu Thales primul filosof recunoscut, la fiecare filosof s-a constat
orientarea ctre o anumita tema predilecta: existenta in general, omul,
cunoaterea, morala, estetica etc.
Astzi marile domenii ale filozofie sunt: metafizica i ontologia, antropologia,
epistemologia, etica, estetica, filosofia limbajului, filosofia sociala i politica.
Plecand de la identificarea elementelor proprii fiecrui domeniu ca i de la
surprinderea punctelor de legtura dintre ele se pot distinge mai multe genuri de
filozofie: filozofie speculativa, filosofia critica, hermeneutica i pozitivismul.
Filosofia speculativa este cea care implica un act de intuitie, de meditatie, este o
activitate intelectuala pur teoretica, rationala ce nu vizeaza nici o aplicatie
practica sau cunoatere de tip empiric. Reflecia se orienteaz asupra unor
realitati inaccesibile experienei umane.
Tutea enumera aceste realitati: eternitate i timp, moarte i nemurire, identitate
i diversitate, eu i lumea, substana i mod, real i aparenta, sens i nonsens.
Aristotel se inscrie in traditia speculativa:
-

Filosofia este tiina primelor principii i a primelor cauze i de aceea

are un caracter speculativ
Consta in consideratii libere ale unui spirit(filosof) care nu se preocupa
de realul imediat, practic, concret
De aceea este suverana printre stiinte caci ea tie cu ce scop trebuie
fcut lucrul, in scopul binelui
Filosofia este cultivata pentru ea insasi i de aceea are valoare mai
mare dect celelalte stiinte

-cel ce o practica trebuie sa-i conduca pe ceilali pentru ca are cunoaterea

universalului.
Filosofia critica face o analiza a fundamentelor, o determinare a valorii
cunoaterii. Dei prezenta inca de la iluministi i apoi la Locke care a examinat
intelectul, totui criticismul isi gaseste expeimarea totala in opera lui Kant.
Kant:
-

Critica pretentiile raiunii de a furniza o cunoatere absoluta

Traseaza granita pana la care poate aceasta sa mearga, dincolo de care
va da nastere antinomiilor metafizice
Mai importanta este critica facultatii raiunii pure dect o critica a artilor
i a sistemelor raiunii pure
Mai importanta este o corectare a cunoaterii i mai puin o largire a
acestora
Filosofia este o tiina care se margineste s examineze raiunea pura,
izvoarele i limitele ei, deci o propedeutica la sistemul raiunii pure, iar
metoda cea mai potrivita pentru asta este cea transcendentala.

Hermeneutica iniial o reflectie asupra simbolurilor religioase i mitologice. Mai

apoi sa denumeasca preocuparea pentru investigarea i interpretarea din
perspective diferite a modalitatilor de expresie specifice omului.
In antichitate era arta interpretarii corecte a textelor, in secolul 20 hermeneuitica
a ajuns o teorie stiintifica a disciplinelor spiritului, sustinand ideea ca obiectele
culturale create de om trebuie intelese i nu explicate cu ajutorul unor legi
generale, ca in cazul stiintelor naturii. Asta face hermeneutica ncearc sa
stabileasc o interpretare a sensului intentiilor .
Gadamer, Derrida printre marii filosofi hermenauti. Ei ncearc sa cerceteze insasi
sensul existentei umane ca pe un semn ce trebuie descoperit. Heidegger
consacra hermeneutica aducand-o pe terenul ontologiei. Tot ceea ce apartine
orizontului experienei umane este interpretare. Intelegerea coincide ci insasi
existenta umana Dasein.
Fr. Nietzsche o viziune speciala:
-

Releva inexistenta limitelor subiectului uman prin disparitia lui

Dumnezeu
Propune o noua abordare perspectivista ce depaseste abordarile
traditionale limitate ale traditiei metafizice i religioase.
Constituite dintr-un ansamblu de valori false aceste traditii neaga via
Orice filozofie creaza lumea potrivit imaginii ei. Lumea este doar o
aparenta
Pana la N valoarea aprea ca realitate fundamentala independenta de
natura umana
N valoarea nu are caracter obiectiv, devine rezultatul creativ al voinei,
fara a fi totui o proiectie a acestieia
Valoarea apare ca o infruntare prin care se releva natura hermeneutica
a experienei, a fiintei

Lumea tinde ctre un stadiu superior al supraomului i ar trebui sa

folosim toate mijloacele in sprijinul acestui demers, in primul rand o
reevaluare a tuturor valorilor
In acest sens filosofia trebuie sa depaseasca viziunea nihilista crestina
asupra vieii i sa afirme valorile care rezulta din acceptarea entuziasta
a vieii

Pozitivismul exprima o atitudine de incredere fata de tiina i implicit de

respingere a metafizicii. Respingerea fiintarii independente de percepie i
experiena, a cauzelor neverificabile sau a gndirii apriorice.
Auguste Comte reprezentatul de seama, de la care vine i numele de pozitivism.
-

Spiritul stiintific reprezint incununarea evolutiei spiritului uman

Exista trei etape in istoria spiritualui uman: teleologica, metafizica i
pozitivista
Teleologica explicarea fenomenelor se bazeaz pe mituri i
supranatural
Metafizica cauza fenomenelor este considerata a fi entitatile abstracte
Pozitivista cercetarea este stiintifica, ea nu vizeaza cauzele ci
raporturile, legile care leaga fenomenele experienei. Acum spiritul
renunta la intrebarea de ce? Specifica cercetarilor absolute, i va pune
intrebarea cum? Ce ne duce ctre observatia veritabila, singura baza
posibila a cunostintelor cu adevrat accesibile.

Stiluri de filosofare

Explorand permanent fundamentele i sensul a tot(existenta, cunoatere,

valoare), filosofia se caracterizeaza printr-o profunda unitate. nsa modul in care
diversi filosoffi au sondat acest domeniu a dus la o permanenta schimbare a
paradigmenlor, a modului central de a privi lumea.
Pentru mult timp filosofia a insemnat a caut sensul ultim i global al realitii:
identificarea principiului, cautarea divinitii, incercarea de a gsi fundamentul
metafizic al existentei. Presocraticii Aristotel, scolasticii, modernii i pana la f
contemporani cei ce s-au orintat ctre acest direcie au practicat stilul
speculativ, sau stilul continental, avnd in vedere ca marea maj a filosofilor de pe
continent au practicat acest stil.
Treptat pe msura ce s-au dezvoltat mai multe stiinte pozitive, modalitatea de
abordare filosofica se schimba: i face loc ideea potrivit careia orizontul
determinat al experienei este reprezentat de cmpul de nedepasit al cunoaterii
filosofice, ceea ce duce la concluzia ca cercetarea metafizica i depasirea
experienei fiintei nu sunt posibile. Se constituie astfel stilul analitic.

Adeptii acestui stil icearca sa identifice principiile comune tuturor stiintelor sau
sse orienteaz ctre identificarea unei unitati formale a diferitelor limbaje.

Stilul speculativ, continental

Denumeste acea pozitie filosofica ce presupune formularea de explicatii pe baza
princpiilor introduse de subiectul cunoscator, implicand astfel un aport al acestuia
in construirea realitii cunoscute.
Procedand apriori acest stil este mai degrab o metoda de expunere a unor idei
imposibil de verificat sau cum s-ar putea reprosa de ctre analisti o metoda de
construire a unei realitati fara consistenta i abordarea unor lucruri fata de care
este imposibila o afirmatie stiintifica fundamentata.
Metafizica este o forma de filozofie speculativa. Intrebarea metafizicii: cum se
poate ajunge la adevrata realitate? Fundamentul i cauza prima a tuturor
lucrurilor dar care nu depinde de nimic. Totul depinde de ea nsa ea nu depinde
de nimic, isi are in sine raiunea de a fi.
Platon primul mare metafizician, postuleaza ideile i formele pure ca prototip
perfect i temei pentru tot ceea ce exista pe in lumea sensibila.
Aristotel fiina ca fiina este fiina perfecta, primul principiu al tuturor lucrurilor.
Descartes in Meditatii Metafizice va ncerca sa arate cum se realizeaz
cunoaterea sigura, sustinand posibilitatea cunoaterii realitii imateriale i mai
ales primordialitatea acestei cunoateri.
Printre sustinatorii contemporani ai metafizicii se numara i Blaga: filosofia fara
idei metafizice este ca un aluat care nu dospeste.:
-

Filosofia opereaz cu un material de concepte i de viziuni de suprema

abstractie
Ea are ca finalitate metafizica, i devine creatoare prin aceasta
metafizica
Spre deosebire de tiina care se ocupa cu legile obiective ale naturii,
filosofia este preocupata de condiiile metafice ale accederii la
prezenta, de transcendenta.
Aparent fara utilitate practica, metafizica nu este un joc gratuit al
spiritului, la fel cum omul nu traieste doar in orizontul concret
Faptul ca omul traieste i intr-un orizont al misterului deschide calea
ctre metafizica
Orizontul metafizicii este un apriori al problematicii umane
Plasmuirile metafizice sunt pentru spirit o hrana cel puin la fel de
necesara ca i cea materiala pentru organism.

Fenomenologia este o orientare filosofica ce ia nastere odat cu Edmund Husserl

El constata declinul filosofiei i subordonarea acesteia fata de stiinte i isi
propune sa schimbe situatia caci filosofia trebuie sa stea la baza stiintelor i nu

invers. De aceea ea insasi trebuie sa devina o tiina riguroasa i sa-i intemeieze

rigoarea pe ceva sigur, indubitabil, apodictic, eul pur transcendental, respectiv
contiina. Fenomenologia lui Husserl pleac de la premisa ca baza cunoaterii
este subiectul cel care gandeste i are experiente.
-