Suntem ceea ce facem în mod repetat; prin urmare, excelența

nu este un act singular, ci un obicei” – Aristotel.

Celebrul filosof s-a stins din viaţă la data de 7 martie 322 î.Hr.
Fără doar și poate, omenirea ar fi fost astăzi mult prea săracă, fără aportul uriaș pe care
Aristotel l-a avut de-a lungul vieții sale. Acesta a fost unul dintre cei mai importanţi filosofi
ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclo pedic, fondator al şcolii
peripatetice.
Chiar dacă bazele filosofiei au fost puse în primă instanță de Platon, Aristotel este cel care a
tras concluziile necesare din filozofia acestuia şi a dezvoltat-o. Mai mult decât atât, se poate
afirma cu siguranță că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine
stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală,
Retorica sau Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas
paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.
Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraş din
peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui
Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea şi bunicul lui Alexandru Macedon. Mama
sa, pe nume Phaestis, provenea dintr-o familie aristocratică.

Fost student al lui Platon, Aristotel ajunge să îi fie profesor lui Alexandru cel Mare şi să
exercite o puternică influenţă culturală în epocă. Viziunea sa se separă de cea a lui Platon,
Aristotel fiind adeptul empiricismului, deci a cunoaşterii prin intermediul propriei
percepţii. Arealul vast de cuprindere a studiilor sale, cât şi noutatea acestora, i -au conferit
lui Aristotel o influenţă uriaşă asupra dezvoltării a numeroase idei sau curente filosofice.
În 335 î.H., după ce Alexandru a devenit rege și a cucerit Atena, Aristotel s -a întors în oraș.
În Atena, Academia lui Platon, condusă acum de Xenocrate, avea încă influență asupra
gândirii Greciei. Cu permisiunea lui Alexandru, Aristotel și-a fondat propria școală la Atena,
numită Lyceum.

Deoarece Aristotel obișnuia să se plimbe în timp ce le preda studenților săi, aceștia

erau obligați să-l urmeze și astfel și-au primit denumirea de Peripatetici, ceea ce
înseamnă oameni care se plimbă în jur. Membrii Lyceum-ului cercetau domenii
dintre cele mai diverse, de la științe și matematică la filozofie și politică, și aproape
orice alt domeniu ce putea avea legătură cu acestea. Arta era, de asemenea, o arie de
interes foarte populară. Membrii își notau descoperirile în manuscrise. Astfel s -a
creat imensa colecție de materiale scrise a școlii, care, după standardele lumii antice,
reprezenta una dintre primele mari biblioteci.

„Zgârciții adună ca și cum ar trăi veșnic, risipitorii risipesc

ca și când ar trebui să moară” – Aristotel.
Despre operele și analizele lui Aristotel s-a scris mult timp, de-a lungul istoriei. Însă,
unul dintre subiectele pe care acesta le-a studiat în profunzime a fost cu siguranță
economia. Astfel că, principalele sale idei de filosofie economică se axează în jurul
următorelor idei:
 Aristotel este în favoarea unei economii de schimb, bazată pe proprietate privată;
de ce proprietate privată? – întrucât oamenii au mai multă grijă de bunul personal
faţă de bunul comun, aflat în devălmășie;
 Banii sunt necesari pentru a depăşi neajunsurile sistemului de troc;
 După cum menţionam în articolul referitor la Nicole Oresme, banii sunt văzuţi ca
parte a sistemului legislativ, Aristotel fiind de părere că tranzacţiile monetare
trebuie să fie strict reglementate de către lege;
 Banii prezintă avantajul că reprezintă o certitudine a activităţii economice în viitor,
întrucât aceştia pot fi păstraţi până la o tranzacţie ulterioară, spre deosebire de
troc;
 În privinţa activităţilor de împrumut şi de dobândă, Aristotel se declară a fi
împotriva acestor practici, întrucât consideră că banii au fost inventaţi ca un mijloc
pentru a facilita schimburile de natură economică, nu pentru a produce mai mulţi
bani;
 Într-una din operele sale principale, Etica nihomahică, Aristotel consideră
monopolul ca fiind un mijloc de exploatare a populaţiei, deşi nu face referiri
explicite cu privire la rolul spiritului competiţional.
În scrierile sale economice, Aristotel recurge şi la aspecte ale eticii pentru a îşi apăra
ideile. Astfel, contracarând aversiunea faţă de proprietatea privată a lui Platon,
Aristotel se bazează pe educaţia oamenilor pentru ca aceștia să îşi limiteze dorinţele
nestăvilite de avuţie. Adăugând o dimensiune etică aspectelor analizate, Aristotel dă
naştere unui sistem filosofic ce inspiră şi în ziua de astăzi, indiferent dacă timpul a
confirmat sau infirmat viziunea sa.