SPECIFICUL CUNOAŞTERII SOCIOLOGICE

Sociologia este știința care studiază societatea sub toate formele ei de organizare şi
manifestare, precum şi comportamentul oamenilor în cadrul societății.

Este știința faptelor sociale (Emil Durkheim), știința realității sociale (Dimitrie Gusti).

Deși preocupările sociologice sunt mult mai vechi, fiind prezente în operele lui Platon şi
Aristotel, sociologia se constituie ca știință abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea,
fiind favorizată între altele de Revoluția Industrială de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care
a generat o serie de fenomene sociale ce trebuiau înțelese.

Între cunoașterea științifică a realității sociale şi cunoașterea spontană (comună) a

acesteia există diferențe foarte mari:

 Dacă cunoștințele ce aparțin cunoașterii comune nu sunt sistematizate, cele științifice

sunt sistematizate şi cuprinse în teorii științifice acceptate de comunitatea
cercetătorilor.
 Rezultatele cunoașterii științifice sunt înregistrate, stocate şi supuse unei
verificări permanente, în timp ce cunoașterea comună este tacită. Pentru explicațiile
date unor fenomene sociale nu putem furniza argumente.
 Cunoașterea comună este subiectivă, emoțională, pe când cea științifică este
obiectivă, se bazează întotdeauna pe instrumente de măsurare.
 cunoașterea științifică este centrată pe găsirea de dovezi, pe când cea comună este
selectivă, în sensul că oamenii selectează din mulțimea fenomenelor pe care le observă
pe cele care îi interesează sau care le confirmă părerile anterioare.
 cunoașterea științifică construiește explicații ale faptelor sociale, folosind metode
şi instrumente specifice, pe când cealaltă se bazează în multe cazuri pe prejudecăți şi
este influențată de părerea celorlalți.
 cunoașterea științifică nu este contradictorie, pe când cea comună este de multe ori
contradictorie, același fenomen putând fi explicat şi judecat diferit de persoane diferite
sau chiar de aceeași persoană în momente diferite.

Complexitatea vieții sociale a determinat specializarea analizei sociologice, în prezent

existând aproximativ 100 de discipline sociologice.

După specificul fenomenelor şi proceselor studiate:

 discipline sociologice care studiază instituțiile sociale: familia, instituții politice,

educative, juridice, religioase etc.
 discipline sociologice care studiază tipuri de colectivități şi grupuri umane: sociologia
urbană, rurală etc.
 discipline sociologice care studiază fenomene şi procese sociale: sociologia opiniei
publice, a comunicării, a mobilității sociale, a formelor de devianţă etc.
Au apărut şi o serie de discipline de graniță care surprind aspectele interdisciplinare ale
realității sociale: psihosociologia, socio-geografia, socio-lingvistica etc.

Funcțiile sociologiei:

 funcția expozitivă (de descriere, prezentare a faptelor şi proceselor sociale)

 funcția explicativă (de stabilire a relației de determinare sau covarianță între diferite
fapte sociale)
 funcția practic-aplicativă (de suport științific pentru intervenție şi modelare socială)
 funcția critică (constă în semnalarea dificultăților şi contradicțiilor vieții sociale a
disfuncțiilor din evoluția proceselor sociale)

Obiectul cercetării sociologice îl reprezintă studiul colectivităților umane cu structurile şi

instituțiile lor, cu funcțiile şi valorile sociale corespunzătoare, al relațiilor interumane din
cadrul acestei colectivități şi al comportamentului uman în cadrul social specific.

Fondatorii sociologiei
AUGUSTE COMTE

Este cel care a pus bazele sociologiei ca știință şi care a propus numele de sociologie.
Pentru el, elementul central pe care se putea construi noua știință era metoda pozitivă
şi avea la bază ideea că studierea realității sociale se poate realiza prin culegerea de
informații direct din realitate, cu ajutorul unor instrumente de măsurare a
fenomenelor sociale.
A fost preocupat de analiza modului în care evoluează societatea şi a încercat să
găsească legile universale ale evoluției acesteia după modelul celor din fizică.
Potrivit lui, evoluția societății consta în trecerea prin trei stadii universale:
a. teologic
b. metafizic
c. pozitiv (științific)
Este un gânditor pozitivist, în sensul că susține cunoașterea societății pe baza datelor
empirice care trebuie analizate prin mijloace științifice.

HERBERT SPENCER

Luând ca model biologia, a fost şi el preocupat de evoluția societăților şi de legile ce

guvernează această evoluție.
Societățile evoluează şi se comportă asemenea unor organisme: cresc, se dezvoltă,
îmbătrânesc şi chiar dispar.
Sociologia lui a fost numită „darwinism social”.
El considera că în istorie există două mari tipuri de societăți: militare şi industriale.

Orice societate urmează succesiunea de la modelul militar de organizare la cel industrial.

Spencer şi Comte au pus bazele orientării evoluționiste.

EMILE DURKHEIM
 Dezvoltă cu precădere orientarea funcționalistă care fusese deja formulată şi în
lucrările lui Comte şi Spencer.
Funcționaliștii consideră că societatea este un sistem, un întreg alcătuit din mai
multe părți aflate în interacțiune, fiecare parte îndeplinind o funcție specifică.
Societățile tind spre echilibru, iar acesta se realizează dacă fiecare parte își
îndeplinește funcția. Dacă funcția nu se realizează, sistemul se dezechilibrează şi
poate să moară.
Funcționalitatea sistemului este asigurată prin control social. Pentru menținerea
echilibrului şi stabilității sistemului este necesar consensul social, adică un acord al
membrilor societății în legătură cu ceea ce este bine, drept, moral. În realizarea
consensului social un rol important are procesul de socializare.
Unele elemente ale socialului pot fi în același timp şi funcționale şi disfuncționale:
de exemplu șomajul este funcțional prin încurajarea creșterii competenţei profesionale
a performanţei în muncă şi disfuncțional prin problemele sociale pe care le generează,
precum sărăcia, insatisfacția, devianţa etc.

Funcționaliștii au avut o contribuție importantă în dezvoltarea metodologiei cercetării

sociologice, au oferit o bună interpretare organizării sociale, raportului dintre componentele
sistemului social, dar nu au explicat suficient procesele sociale, schimbările din societate,
conflictele, neintegrarea.

KARL MARX

Este inițiatorul orientării conflictualiste. El a explicat schimbarea socială prin

conflict.
Şi-a concentrat analiza sociologică asupra conflictelor dintre clasele sociale.
A înlocuit termenul de „societate” cu cel de „formațiune social-economică”,
fiecărei formațiuni social-economice corespunzându-i un mod de producție economică
Fiecărui mod de producție îi corespund conflicte intergrupale, cele mai importante
fiind conflictele dintre clasele sociale.
Clasele oprimate (de la sclavii în modul de producție sclavagist la proletarii în modul
de producție proletarist) se organizează şi schimbă prin revoluție relațiile de
putere, instaurând un nou tip de societate / un nou mod de producție.
Se instaurează echilibrul social, dar deoarece societatea este dinamică, apar noi
conflicte ce duc la noi revoluții. Doar prin instaurarea modului de producție comunist
ciclul stabilitate, conflicte, revoluție se încheie, deoarece în comunism nu mai există
exploatare şi nici conflicte sociale.

Adepții contemporani ai orientării analizează conflictele dintre grupuri de vârstă, etnice,

religioase, profesionale, dintre comunitățile locale şi puterea centrală etc.

Ideea de bază a acestei orientări este aceea că fiecare societate e formată din forţe sociale
în care conflictul este inevitabil. Grupurile sociale au interese diferite pe care nu le pot
satisface într-un mediu cu resurse limitate. În aceste condiții apare întrebarea „cum poate
societatea să existe?”. La aceasta există două răspunsuri:
În urma conflictului, o categorie ajunge să domine, prin mijloace de constrângere
impune reguli care servesc satisfacerii propriilor interese. Statul ca instituție de dominare
servește interesele celor care dețin puterea.

În societate există o mare diversitate de interese şi pentru a putea întreprinde ceva, oamenii
trebuie să coopereze.

MAX WEBER

Considerat întemeietor al sociologiei, este primul care a teoretizat specificul

metodologic al științelor sociale.
Deoarece metodele de cunoaștere a realității sociale nu pot fi reduse la cele ale
științelor naturii, este necesar un corp de metode propriu sociologiei.
Cunoașterea vieții sociale trebuie să plece de la comprehensiunea acțiunilor sociale
(acțiuni săvârșite de oameni în societate). Spre deosebire de științele naturii, în care
cercetătorul e separat de realitatea cercetată, în sociologie el este parte integrantă a
acestei realități. Prin urmare, acțiunea socială, având o bază subiectivă (adică este
guvernată de voință, motivație), poate fi cunoscută numai prin comprehensiune.

ORIENTAREA INTERACŢIONISTĂ (INTERACŢIONISM SIMBOLIC)

Fondatorul acestei orientări este George Herbert Need.

Reprezentanții acestei orientări se concentrează asupra raporturilor dintre
individ şi societate.
Societatea este creată prin interacțiunea indivizilor, iar aceștia se modelează în
cadrul societății. Individul şi societatea se presupun reciproc şi nicio parte nu poate
exista fără cealaltă. oamenii sunt ființe care dau sens lumii, lumea socială fiind o
realitate construită.
Pentru a înțelege viața socială este necesar să se înțeleagă ce spun oamenii şi să se
plece de la punctele de vedere ale acestora, ființa umană fiind singura ființă capabilă
să producă simboluri, semne grafice, gesturi, obiecte etc.
Interacționismul simbolic exagerează rolul individului în viața socială deoarece
anumite elemente ale socialului se impun individului în mod constrângător, individul
neputând să li se sustragă.

Aceste orientări oferă imagini parțiale ale uneia şi aceleiași realități sociale, fiecare
îmbogățind însă cunoașterea sociologică.

România a fost printre puţinele ţări în care sociologia s-a dezvoltat la începutul secolului
al XX-lea. Prima școală de sociologie a fost „Școala Sociologică de la București”,
întemeiată de către Dimitrie Gusti. Aceasta a fost prima școală de cercetare monografică
din lume (folosește ca metodă principală de cercetare metoda monografică): cercetarea
sociologică s-a realizat interdisciplinar, alături de cercetătorii sociali fiind medici, economiști,
agronomi, ingineri, în scopul realizării unor analize complete la nivelul comunităților rurale.

Henri Stahl, fost elev al lui Gusti, a preluat activitatea şcolii de sociologie şi a realizat primele
filme documentare sociologice din ţară.