FORME DE CUNOASTERE

- investigare lucida asupra problematicii cunoasterii => situare intr-un camp vast si deschis intepretarilor

- perspectiva relatiei subiect-obiect => cunoasterea fi poate analizata pe orizontala si verticala

-> mai multe forme particularizate de cunoastere in functie de:

 facultatile cognitive angajate
 specificul obiectelor la care se raporteaza
 specificul rezultatelor sale
 natura limbajului in care sunt formulate

 CUNOASTEREA DE TIP STINTIIFIC SI FILOSOFIC

- reprezinta moduri teoretice de cunoastere
- cu ajutorul ratiunii se elaboreaza idei = grad mare de obiectivitate si sistematizare

 CUNOASTEREA COMUNA
- grad redus de specializare si rigoare stiintifica
- imbinarea elementelor afective cu cele rationale
- limbaj nespecializat

-> privita din perspectiva:

 profunzimii studierii obiectului
 facultatilor implicate
 limbajului in care sunt exprimate cunostintele

 CUNOASTEREA DE OBSERVATIE
- se realizeaza cu ajutorul simturilor si gandirii
- gandirea transforma informatiile de tip senzorial in idei
- ideile sunt redate prin intermediul limbajului natural (propozitii de observatie)

 CUNOASTEREA EMPIRICA
- se realizeaza cu ajutorul ratiunii bazata pe observatie si experienta
- ratiunea identifica insusiri caracteristice si relatii constante
- insusirile si relatiile sunt generalizate => notiuni generale si legi empirice
- foloseste un limbaj empiric (compus din termeni generali: elev, corp etc.)

 CUNOASTEREA TEORETICA
- se realizeaza cu ajutorul gandirii
- gandirea identifica si construieste mental obiecte, insusiri si stari
- acestea -> nu pot fi cunoscute in mod direct, observational
-> sunt presupuse + acceptate de gandire ca reale (electron) sau obiecte ideale (masa atomica)
- limbaj teoretic -> exprima obiecte reale sau ideale + corelatii logice intre acestea

-> analiza modurilor de cunoastere => 2 forme de cunoastere:

 CUNOASTEREA IMEDIATA (ex: cunoasterea de observatie) -> prin intuitie
 CUNOASTEREA MEDIATA (ex: cunoasterea teoretica) -> prin concept
! distinctie realizata doar dpdv. pragmatic; orice tip de cunoastere presupune modalitati intuitive + conceptuale
  LUCIAN BLAGA „Cunoasterea luciferica”
-> indica o dualitate in cadrul cunoasterii : cunoastere paradiziaca si cunoastere luciferica
CUNOASTEREA PARADIZIACA
-> are caracter empiric, iluzoriu, neproblematic
-> e subordonata obiectului faurit
-> atasarea integrala/fixarea la obiect - asa cum se prezinta in planul intuitiei/abstractiunii/imaginatiei
-> obiectul - extern sau launtric fata de om ca subiect cognitiv
- socotit dat sau cu posibilitati de a fi dat
-> alipire familiara la obiect => statorniceste: pozitiile linistitoare, momentele de stabilitate, permanenta vegetativa,
orizonturile ce nu depasesc spiritul cunoscator
-> e predestinata unor certitudini abstracte
-> isi este siesi suficienta; nu are nevoie de alta cunoastere alaturi de ea

CUNOASTEREA LUCIFERICA
-> tip superior de cunoastere
-> se opune cu distinctii ireductibile cunoasterii paradiziace
-> se detaseaza de obiect fara a-l parasi
-> initial: considera obiectul impartit in 2 (o parte i se arata; o parte se ascunde)
-> obiectul cunoasterii = „un mister” - se arata prin semnele sale + se ascunde dupa semnele sale
-> are insusiri singulare + implica intr-o masura si cunoasterea paradiziaca
-> largeste prin perspectivele ele campul cunoasterii paradiziace
-> depaseste imediatul, se situeaza in planul misterelor
-> provoaca o „criza in obiect” => NU alipire familiara CI distantare
=> despicare ce tulbura echilibrul launtric al obiectului
=> partea care se dezvaluie (fanicul) si partea care se ascunde (cripticul)
=> introduce „problematicul”, tatonarea teoretica, riscul, esecul, nelinistea, aventura

 IMMANUEL KANT „Critica ratiunii pure” - CUNOSTINTE A POSTERIORI SI A PRIORI

-> disputa intre empiristi si rationalisti (~ sursele cunoasterii) nu rezolva problemele cunoasterii umane
-> nici ratiunea nici simturile NU constituie temei necesar si suficient pentru adevarul unei opinii

-> orice cunoastere incepe cu experienta

-> cunoasterea despre lumea reala <= conlucrarea a 2 facultati:
a) sensibilitatea - ne ofera prin intuitii/reprezentari date despre obiectele reale externe
b) intelectul - prelucreaza (organizeaza/transforma) acest material => cunoastere

-> obiectele : exercita influenta asupra simturilor => desteapta spre functionare facultatea de cunoastere
: produc ele insele reprezentari + pun in miscare activitatea intelectuala
-> sensibilitatea singura => doar „material brut” de impresii senzoriale (NU cunoastere)
-> impresiile sensibile => ne sunt date obiectele => declanseaza activitatea intelectului

-> activitatea intelectuala => comparare, stabilire de legaturi, separare

=> prelucrarea materialului brut al impresiilor sensibile intr-o cunoastere a obiectelor
-> intelectul - aplica categoriile si principiile sale materialului oferit
=> cunoasterea a ceva despre lumea reala „intuitiile fara concepte sunt oarbe, iar conceptele fara intuitii sunt goale”

=> cronologic : nicio cunoastere nu precede experienta (= originea oricarei cunoasteri)

CUNOSTINTE A POSTERIORI
- cunostintele intemeiate pe experienta
- enunturile pot fi justificate numai pe baza experientei
=> nicio cunoastere nu precede experienta DAR ASTA NU E TOT
-> orice cunoastere incepe cu experienta DAR NU provine total din experienta
-> {simpla experienta („prima invatatura”) - produsa de intelect prin prelucrarea materialului brut al senzatiilor}
-> exista si cunostinte independente de experienta si de orice impresii ale simturilor => CUNOSTINTE A PRIORI

-> problema: Exista o cunoastere independenta de experienta, de orice impresii ale simturilor? Exista/Cum e posibil
ca unele adevaruri sa fie intemeiate independent de experienta? Putem sti ceva despre lumea inconjuratoare cu totul
independent de experienta?

=> distinctie cunostinte a priori (independente de experienta) vs cunostinte a posteriori (izvor - experienta; empirice)
-> nevoia unui criteriu de distinctie intre cunostinta pura si cunostinta empirica

CUNOSTINTE A PRIORI
- se disting prin 2 atribute specifice: NECESITATEA + UNIVERSALITATEA

- cunostinte ce pot fi intemeiate fara raportare la datele experientei

- adevarul enunturilor nu depinde in vreun fel de experienta
- NU au loc independent de experienta CI sunt independente de absolut orice experienta
- cunosinte a priori pure = nu presupun nimic empiric
ex: „Orice schimbare isi are cauza ei” = a priori dar NU pura (schimbarea - nu poate fi scoasa direct din experienta)

-> experienta ne invata ca un lucru are o insusire sau alta

-> JUDECATA A PRIORI: este gandita in acelasi timp cu necesitatea ei => JUDECATA NECESARA
-> JUDECATA ABSOLUT A PRIORI: deriva dintr-o judecata valabila ca judecata necesara

-> experienta NU presupune universalitate adevarata sau stricta

=> universalitate presupusa si relativa ; prin inductie
(regulile bazate pe experienta sunt susceptibile exceptiei; daca nu s-a gasit exceptie este pentru ca nu am observat;
pe cat am observat pana acum, nu exista nicio exceptie de la regula)

-> universalitatea empirica = inaltare arbitrara a valabilitatii

(daca valabilitate in majoritatea cazurilor => valabilitate absoluta = FALS!!!)
ex: Daca unele corpuri sunt grele nu inseamna ca toate corpurile sunt grele
-> universalitatea stricta - apartine esential unei judecati => izvorul cunoasterii a priori => JUDECATA UNIVERSALA

-> judecata valabila absolut a priori - gandita cu universalitate stricta (nicio exceptie nu e ingaduita ca posibila)
- nu e dedusa din experienta
- necesitatea + universalitatea NU se sprijina pe experienta
 experienta NU sprijin pt. necesitate (ceea ce experienta ne poate arata ca e necesar poate fi in realitate
contingent)
 experienta NU sprijin pentru universalitate (experienta poate sustine o universalitate relativa; niciodata nu
ne vor fi date in experienta toate cazurile astfel incat sa fim siguri ca nu exista nicio exceptie)

!!! NECESITATEA + UNIVERSALITATEA (inseparabil unite) = criteriile sigure ale unei cunostinte A PRIORI !!!
- orice judecata necesara si universala, independenta de experienta = judecata a priori

-> vizeaza posibilitatea metafizicii: posibilitatea de a cunoaste in vreun fel ceea ce depaseste limitele experientei
-> metafizica („indispensabila prin natura ratiunii omenesti”) : lumea sensibila este depasita
: experienta nu poate servi drept calauza
-> cunoasterea a priori => discutia despre Dumnezeu/suflet
-> imposibilitatea cunostintelor sintetice a priori => imposibilitatea metafizicii, inexistenta lui Dumnezeu
-> problema posibilitatii unor cunostinte a priori (independente de orice experienta) DAR care sa extinda
cunoasterea noastra

 IMMANUEL KANT - JUDECATI SINTETICE SI ANALITICE

-> pentru a intelege problematica complexa a cunoasterii umane
=> necesara : o alta distinctie => judecati analitice + sintetice
: sintetizarea celor 2 tipuri de cunoastere => CUNOSTINTELE SINTETICE A PRIORI

-> 2 criterii solidare pentru a distinge intre cele 2 judecati

1) dpdv. formal (structura logica)

-> judecatile : presupun un raport intre subiect si predicat - posibil in 2 feluri:

I. ENUNTUL ANALITIC
 notiunea predicatului este inclusa in cea a subiectului (chiar daca nu atat de limpede/constient)
- predicatul apartine subiectului; predicatul este cuprins (implicit) in conceptul subiectului
- legatura subiect-predicat - gandita prin identitate

ex: Toate corpurile sunt intinse

-> atributul „intindere” apartine intelesului termenului „corp”=> nu tb sa examinam vreun corp pentru a ne convinge

!!! Negatia este contradictorie (Niciun corp nu este intins = fals)

ENUNTUL ANALITIC = ADEVAR NECESAR

II. ENUNTUL SINTETIC

 ceea ce afirma predicatul adauga ceva la conceptul subiectului
- predicatul sta in legatura cu subiectul DAR se gaseste cu totul in afara conceptului subiectului
- legatura subiect-predicat - gandita fara identitate

ex: Unele corpuri sunt grele

-> predicatul „greu” nu face parte din intelesul termenului „corp”; ii este adaugat

2) dpdv. gnoseologic
-> indiferent de origine/forma logica - deosebire la nivelul continutului intre cele 2 tipuri de judecati

I. JUDECATILE ANALITICE (explicative)

 nu sporesc cunoasterea; nu adauga nimic la continutul cunoasterii
- predicatul -> nu adauga nimic nou la conceptul subiectului
-> analizeaza + descompune subiectul in conceptele lui partiale (erau deja gandite in el)
=> caracter explicativ (nu largesc cunoasterea)

ex: Toate corpurile sunt intinse

-> nu largesc in vreun fel conceptul despre corp ci il desface in elementele sale
-> chiar daca relatia corp-intindere nu fusese formulata explicit, intinderea era deja gandita in conceptul de corp

II. JUDECATILE SINTETICE (extensive)

 sporesc cunoasterea
- predicatul adauga la conceptul subiectului informatii (nu erau gandite in el; nu pot fi deduse prin descompunere)
=> caracter extensiv (largesc cunoasterea)

ex: Unele corpuri sunt grele

-> largeste cunoasterea despre conceptul de corp; greutatea nu era gandita in conceptul general de corp
ex: judecatile intemeiate pe experienta (Orice corp este intins)
: judecatile aritmetice/matematice (7+5=12 -> „12” nu este gandit prin „unirea lui 7 cu 5”; trebuie sa recurg la
intuitia ce corespunde unuia dintre numere => adaugam unitatile lui 5 date de intuitie conceptului de 7)
:judecatile „metafizice propriu-zise” (Tot ce este substanta in lucruri este neschimbator)

- distinctia judecati analitice - judecati sintetice = elaborata in moduri diferite:

 JOHN LOCKE
PROPOZITIILE ANALITICE
1) prop. de identitate - ”afirmam insusi termenul spus” (Trandafirii sunt trandafiri)
2) prop. predicative - „o parte a unei idei complexe este predicata despre numele intregului” (Trandafirii sunt flori)
JUDECATILE SINTETICE
- „enunta un adevar real si transporta o cunoastere reala instructiva” (teoremele matematice)

CRITICI
◊ nu marcheaza o diviziune clara intre tipuri de enunturi
◊ nu exista diferente fundamentale intre adevarurile analitice si cele sintetice => ambele depind de
experienta, sunt intemeiate factual, dependente de fapte
◊ granita dintre cele doua adevaruri -> nu pate fi trasata in mod univoc la nivelul limbajului