MASTER, ANUL I

Filozofie contemporana
Ivan Lavinia Florina

Albert Camus
Albert Camus (1913- 1960) romancier, eseist, dramaturg si filosof francez de
origine algeriana, cunoscut mai ales pentru romane ca Strinul (Ltranger, 1942),
Ciuma (La Peste, 1947) i Cderea (La Chute, 1956).
A primit Premiul Nobel pentru literatur n 1957. Opera lui cuprinde romane,
povestiri, piese de teatru i eseuri, ilustrnd n ansamblu raportul dintre solitar i solidar
n umanitate sau cum nota biograful su, Roger Grenier soarele i umbra unui suflet
mediteranean. Exegeii operei camusiene au stabilit c autorul francez poate fi
considerat un filozof al absurdului i al revoltei, iar acest fapt se datoreaz celor dou
mituri conturate n eseuri: al asumrii suferin ei (Mitul lui Sisif) i al salvrii (Omul
revoltat).
Este unul dintre parintii existentialismului, doctrin filozofic caracterizat printro accentuare a individualitii, propagarea libert ii individuale i a subiectivit ii.
Existenialismul i are originea n lucrrile lui Kierkegaard, este dezvoltat de
contribuiile lui Husserl i Heidegger, devenind faimos dup sfr itul celui de-al doilea
rzboi mondial prin lucrrile lui Jean-Paul Sartre i ale autorilor grupa i n Fran a n jurul
revistei "Les Temps Modernes", Simone de Beauvoir, Maurice Merleau-Ponty.
Existenialismul cuprinde deopotriv un sistem ideatic, o moral i o doctrin de ac iune.
Acest curent din gndirea filozofic se leag i de numele unor scriitori care au
exprimat, n operele lor, un sentiment tragic al vie ii i ideea absurdit ii existen ei
(Dostoievski, Miguel de Unamuno, Kafka, Camus s.a).
Dup cum se tie, orice filozofie ofer o interpretare a Existenei, a naturii
acesteia, pornind de la anumite principii sau enunuri privilegiate i n acelai timp
propune anumite teorii sau teze prin care se ncearc clarificarea statutului de condiie
uman, de fapt a omului n univers.
Aadar, majoritatea lucrrilor i a teoriilor filozofice ncearc elucidarea i
nelegerea conceptului de condiie uman. Acest concept a aprut n momentul n care
omul a reuit s se vad pe el nsui i a realizat c majoritatea lucrurilor se rezum la
aciunile i faptele sale. Astfel, n antichitate, la vechii greci acest concept, alturi de
cele legate de libertate, democraie, cunoatere, logic, erau discutate n vestitele piee
publice numite agora, termen preluat ca un simbol al deschiderii omului spre cugetare i
filozofie.

Deci pentru a defini, sau mai bine spus pentru a nelege conceptul de condiie
uman trebuie s ne nelegem i s ne vedem pe noi, dincolo de relaionarea pe care o
avem n societate.
OMUL conform filozofiei existenialiste, ocup un loc privilegiat n univers.
Pragmatismul consider c omul se afl pe cmpul de rzboi al judecilor, alegerilor i
deciziilor. O apropiere de universul interior uman o are un reprezentant marcant al
filozofiei clasice germane Immanuel Kant- care, n lucrarea sa Critica raiunii pure
(1781) schimb optica tradiional i pornete pe o analiz critic a capacitii de
cunoatere a omului.
Astfel, una din temele principale ale gandirii existentialiste este angajarea. Omul
nseamn libertate; pentru a-i construi viaa, el trebuie s opteze, s aleag n
permanen, s se angajeze n raport cu destinul su i cu al celorlal i. Alegerea fiind o
necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabil
alegerea contient, angajarea ntr-un destin personal alturi de ceilal i.
Libertatea uman este o eviden: aciunea este prin esen inten ional.
Libertatea este neantizarea n-sinelui. Suntem liberi n fiece clip, deoarece avem n
orice moment posibilitatea alegerii. Cnd nu alegem, nseamn deopotriv c am ales
s nu alegem. (Chiar i cel care este chemat la rzboi are ntotdeauna de ales ntre a
merge s ucida, a dezerta sau a se sinucide. Este la fel n orice alt situa ie uman:
avem ntotdeauna n faa noastr cel puin dou op iuni alternative, de unde eviden a c
suntem perfect responsabili - nu putem nvinui pe nimeni - de fiecare situa ie n care
suntem, i c tot ce se ntmpl, se ntmpl nu din exterior, nici din vreo obscur
"voin" a destinului sau a celorlali - acesta este punctul de vedere al relei-credin e -, ci
totdeauna cu consimmntul i responsabilitatea noastr.) Libertatea nu admite nici o
determinare anterioar. Trecutul nu poate servi drept motiva ie a unui act: actul liber
este gratuit. Omul e un ansamblu de proiecte, el face (ac ioneaz) i se face (se
construiete pe sine), el nefiind altceva dect ceea ce face din el. Omul nu este o
potenialitate, o sum de rezerve ("cu mai mult noroc, a fi putut ajunge..."), ci exact
ceea ce este.
In filozofia romneasc, putem regasi trasaturi existentialiste in opera lui Emil
Cioran, unde predomina tema singuratatii, unde fiecare fiin uman se simte solitar,
impenetrabil celorlali.
Gnditorul alege eseul i aforismul ca forme privilegiate de exprimare a ideilor
sale. Condamnai la o singularitate contingent, "singuri pe lume", cu sufletul tnjind
intuitiv dup absolut, luciditatea noastr ne livreaz pe "culmile disperrii". Solu ia nu
este investigaia ("m mir faptul c unii se mai preocup de teoria cunoa terii"), ci
trirea intens i lucid. "Trirismul" - variant romneasc a unui existen ialism de
nuan cretin i mistic - l recunoate n perioada interbelic drept unul din cei mai
notabili reprezentani ai si. Ieirea din condi ia tragic a omului ar fi cu putin prin
dou atitudini fundamentale: "cea naiv i cea eroic" (n Pe culmile disperrii, 1934).
Stabilit din 1937 n Frana, abandoneaz "trirismul" cu nuan e radical
2

mistice, abhornd angajarea n secol i orice ac iune ca pe o nefericire; important

rmne doar contemplaia lucid. Reuita, ca i e ecul, reprezint forme moderne de
manifestare a Neantului. Viaa nu are nici o valoare, este numai o solu ie de necesitate
pentru cei ce nu gsesc alt ieire din impasul tririi. Contemplarea, luciditatea,
detaarea i o stare permanent de hiper-con tiin ar putea atenua ntr-o via , pentru
om, dramatismul provocat de contiina neantului su i al lumii.
*
La doar un an dup naterea lui Camus, tatl lui, un muncitor srac de origine
alsacian, a fost rpus n prima btlie de pe Marna, n Primul Rzboi Mondial. Mama
sa, de origine spaniol, muncea ca ngrijitoare pentru a-i sprijini familia. Albert, fratele
su mai mare, Lucien i mama lor s-au mutat ntr-un cartier muncitoresc din Alger, unde
au locuit, mpreun cu bunica din partea mamei i un unchi paralizat, ntr-un apartament
cu dou camere.
Prima colecie de eseuri publicate de Camus, Faa i reversul (LEnvers et
lendroit, 1937), descrie decorul acestor primi ani de via i include portrete ale mamei,
bunicii i unchiului. O a doua colecie de eseuri, Nunta (Noces, 1938), conine meditaii
profund lirice despre zona rural din Algeria i prezint frumuseea natural ca o form
de bogie de care se pot bucura pn i cei foarte sraci. n ambele colecii, caracterul
muritor i fragil al oamenilor contrasteaz cu natura durabil a lumii materiale.
n 1918, Camus a nceput coala i a avut norocul s aib un profesor
remarcabil, Louis Germain, care l-a ajutat s obin o burs la liceul din Alger n 1923.
(n mod tipic pentru simul de loialitate al scriitorului, dup 34 de ani, discursul inut de
acesta la primirea Premiului Nobel i-a fost dedicat lui Germain.) A urmat o perioad de
efervescen intelectual, combinat cu o pasiune puternic pentru sport, n special
fotbal, not i box. Dar, n 1930, primele crize serioase de tuberculoz au pus capt
carierei sale sportive i l-au forat s-i ntrerup studiile. Camus a trebuit s
prseasc apartamentul insalubru unde trise 15 ani i, dup ce a locuit scurt timp cu
un unchi, s-a hotrt s triasc singur, lundu-i diferite slujbe, n timp ce studia
filozofia n cadrul Universitii din Alger.
La universitate, Camus a fost influenat n mod deosebit de unul dintre profesorii
si, Jean Grenier, care l-a ajutat s-i dezvolte ideile literare i filozofice i care era la
fel de pasionat de fotbal ca i el. A obinut licena n 1936 cu o tez despre relaia dintre
gndirea elen i cea cretin n scrierile lui Plotinus i ale Sf. Augustin. Candidatura sa
la agrgation (calificare care i-ar fi putut aduce o carier universitar) a fost ntrerupt
de un nou atac de tuberculoz. Pentru a-i reveni, a plecat ntr-o staiune din Alpii
francezi prima sa vizit n Europa - dup care s-a ntors n Alger, trecnd prin
Florena, Pisa i Genova.

Cariera literar
ntre 1930 i 1940, Camus i-a mrit aria de interese. A citit att clasicii francezi,
ct i scriitorii contemporani lui printre care Andr Gide, Henry de Montherlant, Andr
Malraux. Pentru scurt vreme, ntre 1934 i 1935, a fost i membru al Partidului
Comunist Algerian. n plus, a scris, produs, adaptat i jucat pentru Thtre du Travail
(denumit mai trziu Thtre de lquipe), al crui program era s prezinte piese
excepionale unui public format din muncitori. A nutrit o dragoste profund pentru teatru
pn la moarte. ns, din ntreaga sa oper literar, dramaturgia este cel mai puin
apreciat, cu toate c Nenelegerea (Le Malentendu) i Caligula, scrise n 1944 i
respectiv 1945, sunt piese reprezentative ale teatrului absurdului. Dou dintre cele mai
trainice contribuii dramatice ale sale ar putea fi considerate adaptrile dup Recviem
pentru o clugri (Requiem pour une nonne, 1956) a lui William Faulkner i dup
Demonii (Les Possds, 1959) lui Feodor Dostoievski.
Cu doi ani nainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Rzboi Mondial, Camus i-a
fcut ucenicia ca jurnalist la cotidianul Alger-Republicain, ndeplinind multe sarcini,
printre care pe cele de editorialist principal, redactor, ziarist politic i scriitor de recenzii
literare. A revizuit cteva dintre lucrrile literare de nceput ale lui Jean-Paul Sartre i a
scris cteva articole importante despre condiia social a musulmanilor din regiunea
Kabylira. Aceste articole, republicate n form prescurtat n Actuelles III (1958),
aduceau n atenia publicului (cu 15 ani nainte) multe dintre nedreptile care au dus la
izbucnirea rzboiului algerian de independen n 1954. Camus i-a susinut poziia mai
degrab din motive umanitare dect ideologice i a continuat s vad un rol viitor al
Franei n istoria Algeriei, cu toate c nu a ignorat nedreptile colonizatorilor.
Camus devenise deja o personalitate literar important. Strinul (Ltranger), un
roman de debut genial nceput nainte de rzboi i publicat n 1942, este un studiu
despre alienarea sec. XX, avnd n centru un strin condamnat la moarte nu att
pentru c mpucase un arab, ci mai degrab pentru c mereu spune doar ceea ce
simte cu adevrat i refuz s se conformeze regulilor societii. Povestea este
mprit n dou pri: punctul de vedere al lui Meursault (narat la persoana I) nainte
i, respectiv, dup crim. Este vorba de un roman al crui personaj principal, misterios,
nu se conformeaz canoanelor moralitii sociale i pare nstrinat de lume i chiar de
el nsui. Meursault se rezum ntr-o naraiune apropiat de cea a unui jurnal intim (mai
puin analiza) la a face inventarul evenimentelor, poftelor i grijilor sale. Este
reprezentativ omului absurd descris n Mitul lui Sisif, absurdul nscndu-se din aceast
confruntare dintre dorina uman i tcerea nejustificat a lumii..
A doua parte a romanului l prezint pe narator renscut fa de lume i fa de
el nsui, ca i cum, moartea apropiindu-se, l-a fcut s simt ct de fericit fusese.
Meursault este prolix atunci cnd vine vorba de exprimarea sentimentelor sale i a
revoltei.
4

Stilul romanului, mai degrab neutru i alb, red ac iunea cu perfectul compus,
despre care Sartre va spune c accentueaz solitudinea fiecrei buc i de fraz,
punnd n centru solitudinea personajului n raport cu lumea i cu el-nsu i.
Fr ndoial, Camus, prin acest roman apar innd Ciclului absurdului, a
transpus n plan romanesc teoria din Mitul lui Sisif. La prima lectur a acestui roman, se
ajunge la concluzia pe care Sartre a tratat-o amnun it n Situations I, precum c
existena la acest nivel nu are sens. nln uirea evenimentelor este dictat de hazard,
lund forma unei fataliti n faa omului. De aceea, Meursault este rece i distant atunci
cnd inventariaz evenimentele, ca i cum acestea ar surveni independent i fr voia
lui.
Cu toate acestea, Meursault rmne un personaj pozitiv, care se pliaz perfect
acestui mod de a tri, de altfel, nici nu minte n fa a Mariei sau a tribunalului, nici nu are
un aer orgolios: pur i simplu, accept lucrurile aa cum sunt ele i nu vede niciun
interes n a-i mini pe alii i nici chiar pe el nsu i.
Ucigndu-l pe arab, Meursault o face ca urmare a unui instinct criminal,
comportndu-se ca i cum ar fi fost ghidat de soare i lumin. Astfel, crima prime te o
alur cvasimitic, mai ales c soarele i lumina sunt omniprezente n roman, avnd un
impact concret asupra faptelor naratorului-personaj.
Arestarea lui Meursault il obliga pe acesta sa reflecteze la via i la sensul
acesteia, contemplnd sporadic moartea. Se contureaz revolta fa de injusti ie,
revolta fa de o moarte ce survine mult prea devreme, ct i mpcarea cu lumea i cu
sinele. Urmrindu-i dezgustul fa de injusti ie i condamnarea la moarte, Meursault,
personajul pe care-l va construi mai trziu, va fi nzestrat cu acestea.
In Prefaa ediiei americane a Strinului, in 1955, Albert Camus spunea Pentru
mine, Meursault este un om srac, pustiit, care iubete soarele, care nu face umbr pe
pmnt. Nu este deloc lipsit de sentimente, este nzestrat cu o pasiune adnc, fr
cuvinte, o pasiune pentru absolut, pentru adevrul pur. Este un adevrat negativ, fr
de care nu este posibil s se recunoasc pe sine sau lumea. Meursault nu minte deloc,
nu nal, el spune ntotdeauna ceea ce simte i gndete. n acest sens este un strin
n societate, unul care nu respect regulile jocului, astfel a formulat Camus.
ntr-un ultim interviu, Albert Camus se justifica astfel n ianuarie 1955: Am
sintetizat Strinul, acum ceva vreme, printr-o fraz de care-mi aduc aminte, deoarece
e paradoxal: n societate, fiecare om ce nu plnge la nmormntarea mamei sale
risc s fie condamnat la moarte. Voiam s spun c eroul romanului este condamnat
pentru c nu particip la joc. n acest sens, el apare ca un strin societ ii n care
triete, zbovete, rmne pe dinafar, n suburbiile vie ii private, solitare, plin de
voluptate. De aceea, cititorii au fost tenta i s-l asemene unei epave. Meursault nu se
supune regulilor jocului. Rspunsul este simplu: refuz s mint. ![]Cititorul nu s-ar
nela dac ar vedea n Strinul povestea unui om care, lipsit de orice atitudine
eroic, accept s moar pentru adevr. Departe de a fi privat de orice sentiment, l
cuprinde o pasiune profund pentru absolut i adevr. Mi-a venit, de asemenea, s
5

spun, paradoxal, c am ncercat s descriu prin personaj singura cruce pe care o

meritm. Se va nelege, din ceea ce am explicat, c, fr nicio tent de blasfemie, doar
cu o afeciune ironic, un artist i rezerv dreptul s- i analizeze personajele din
creaia sa.
Meursault nu este totui o fiin lipsit de sensibilitate.Numeroi scriitori,ncepnd
de la Sartre la Nathalie Sarraute au remarcat frgezimea simirii sale dincolo de
aparenta indiferen.
Totui, opera rmne ficiune, nu eseu; de altfel, Camus mrturise te c a scris
Strinul pentru a se destinde: romanul are un scop ludic i nicidecum filozofic, cu o
aparent legtur ntre ficiune i existen ialism.
Condiia uman din romanul Strinul de Albert Camus se regse te n mitul lui
Sisif, n care a analizat, foarte subtil, nihilismul contemporan i contiina absurdului.
Sisif,erou al mitologiei greco-latine, condamnat s ridice pe vrful stncii bolovanul
care se rostogolete fr ncetare, simbolizeaz existena tragic a omului. ntre acesta,
pe de-o parte i ntre societate i univers, pe de alt parte, exist o prpastie care nu
poate fi trecut. Omului i e hrzit nu perfeciunea ctre care tinde fr ncetare, ci
mizeria vieii cotidiene. Viaa ns trebuie trit, individul gsind n tragic o condiie a
nfruntrii absurdului. Mai mult nc, Sisif i regsete n tortura sa etern sentimentul
demnitii, cci, dei sortit nfrngerii, nu abandoneaz, ci arunc o sfidare destinului
Strinul este o transpunere literar a ideilor din Mitul lui Sisif. Eroul romanului,
Meursault, nareaz la persoana nti ntmplri aparent fr sens, dar care i-au marcat,
n mod hotrtor, viaa. El nu este un expansiv, ci un interiorizat. La nmormntarea
mamei sale nu vars o singur lacrim i, ntrebat dac i-a iubit mama, tace. Eroul
pare un abulic. Dar ntr-o zi, pe plaj, nnebunit de cldura tropical, Meursault ucide un
arab. A ucide din cauza soareluinu este un motiv plauzibil.
Din cele spuse anterior, tragem conluzia potrivit careia condi ia uman a lui
Mersault se intersecteaz cu destinul tragic al omului care este interiorizat i unic,
pentru c valoare suprem a adervrului este o lege pentru acesta.
Camus a fcut ntruchiparea Strinului, unul dintre eroii cei mai caracteristici ai
mitologiei moderne. Dac peste cteva secole n-ar rmne ca mrturie asupra omului
actual-spune Gaetan Picon despre Strinul lui Camus-dect aceast scurt povestire,
i-ai putea forma o prere ndestultoare-aa dup cum e deajuns, pentru a cunoate
omul romantic, s citeti Rene.
Albert Camus afirma ca fericirea si absurdul sunt doi copii ai aceluiasi parinte.
Ei sunt nedespartiti . Sisif este eroul absurd. Acest om, condamnat sa urce neincetat o
stanca in varful muntelui si apoi sa ii astepte coborarea este intruchiparea eroului
absurd, conform lui Camus.
Repovestind mitul lui Sisif, Camus creeaza o imagine extrem de puternica cu o
fire imaginativa care insumeaza intr-un mod emotional continutul discutiei intelectuale
care o precede in carte. Ni se spune ca Sisif este eroul absurd atat prin pasiunile sale
cat si prin torturile sale . Dispretul sau fata de zei, ura sa fata de moarte si pasiunea sa
6

pentru viata i-au adus acea ingrozitoare pedepasa in care intreaga sa fiinta este
muncita fara niciun rezultat. Sisif este constient de acest blestem, si tocmai in aceasta
consta tragedia sa. Nu e adevarat ca, in timpul coborarii, el nutrea speranta ca va reusi
totusi, ca munca sa il va elibera de chinuri. Tocmai aceasta constientizare lucida a
destinului sau transforma chinul in victorie. Aceasta trebuie sa fie o victorie deoarece
insusi Camus spune il parasesc pe Sisif la baza muntelui. Intotdeauna cineva isi poate
gasi din nou povara.
Insa Sisif ne invata ce inseamna adevarata fidelitate care neaga zeii si inalta
stancile. Si el de asemenea trage concluzia ca totul este bine. Universul de acum
inainte fara stapan nu ii mai pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom al acelei stanci,
fiecare colt mineral al acelui munte intunecat constituie o lume in sine insusi. Lupta
insasi inspre inaltimi este suficienta pentru a umple inima unui om
In Mitul lui Sisif gasim bazele filosofice ale strainului. Acesta constituie
punctul de plecare pentru gndirea lui Camus. El este preocupat aici, ca si in alte opere
ale sale, cu oamenii si lumea lor, cu relatiile dintre acestia, si cu relatiile dintre oameni si
istoria lor personala. In Mitul lui Sisif el se opune rationalismului filosofiei clasice care
cauta adevarurile eterne si universale sau o ierarhie de valori care este ncoronata de
Dumnezeu; el crede ca adevarul se poate gasi printr-o intensitate subiectiva a pasiunii;
el sustine ca individul este ntotdeauna liber si nconjurat de optiuni; el recunoaste ca
oamenii exista n lume si sunt legati n mod natural de aceasta; el este adnc preocupat
de semnificatia mortii, de caracterul sau inevitabil si de finalitatea sa. Absurdul este o
revolta mpotriva zilei de mine si astfel se mpaca cu clipa prezenta. Sinuciderea
consimte ca finalul este absurd si fara limite n timp ce revolta este o lupta nencetata cu
absurdul si aduce cu sine mntuirea omului.
Camus a afirmat explicit n nenumrate rnduri c nu aparine existenialismului:
Nu, nu sunt existenialist, spune el ntr-unul din interviurile sale (nov. 1945). Sartre i
cu mine suntem ntotdeauna mirai cnd ne vedem numele citate alturi [] Amndoi
ne-am publicat toate crile, fr excepie, nainte de a ne cunoate. Cnd ne-am
cunoscut, n-am fcut dect s constatm tot ceea ce ne desparte. Sartre este
existenialist, i singura carte de idei pe care am publicat-o, Mitul lui Sisif, este
ndreptat mpotriva filosofilor numii existenialiti.
Iat de ce unii critici i istorici literari l situeaz pe Camus ntr-un capitol aparte,
intitulat, n mod vag, n marginea existenialismului. ntr-adevr, Camus se separ de
Sartre printr-o idee fundamental, hotrtoare pentru ntreaga sa gndire. Cci dac
pentru Sartre existena precede esena, pentru Camus, dimpotriv, exist o natur
uman dat odat pentru totdeauna, valoare preexistent ctre care omul trebuie s
tind i criteriu suprem la care trebuie s se refere.
ntlnim i la Camus refuzul manifestat de toi filosofii existenialiti de a fi
sistematici (sistemul fiind rezultatul unui demers care afirm prioritatea raiunii), refuz
afirmat n mod evident ntr-un text antologic, n care scriitorul se declar a fi mai curnd
moralist dect filosof, circumscriind printr-o formul fericit locul primejdios i dificil de
7

meninut unde se situeaz gndirea sa: Nu sunt un filosof. Nu cred destul n raiune
pentru a crede ntr-un sistem. Vreau doar s tiu cum trebuie s te compori. i, mai
exact, cum poi s te compori cnd nu crezi nici n Dumnezeu, nici n raiune. Dar dei
pretenia filosofic este mai mic n cazul lui Camus dect n cel al lui Sartre, cei doi
scriitori au n comun acelai mod de a concepe demersul literar ca demers
complementar unei gndiri filosofice exprimate paralel prin eseuri de filosofie.
Caracterul mult mai explicit al eseului va pune n lumin sensul operei literare
conceput ca sens ascuns, simbolic -, n timp ce eseul se va mbogi el nsui cu viaa,
concret i misterioas, totodat, a operei literare gemene. Astfel, textul filosofic i
opera literar vor iradia unul asupra celuilalt, ntr-o indestructibil unitate.
n Mitul lui Sisif, Camus ncearc s stabileasc principiul fundamental al gndirii
sale, principiu de ordin ontologic care i apare ca avnd o eviden ce desfide orice
argumentare. Moartea apare ca o certitudine matematic (sngeroasele matematici ale
morii), rpind orice sens vieii, care, n aceast perspectiv, nu-i dect o aventur
inutil. Experiena aceasta atinge limita tragicului n cazul sinucigaului (deoarece
contiina individului angajat n ea presupune a fi atins limita tririi lucide i a
raionamentului lucid, tragicul rezultnd, pentru Camus, tocmai de aici: nu faptele ca
atare sunt revelatorii, ci acuitatea cu care sunt ele nregistrate de contiin). Iat de ce
ntreaga meditaie camusian pornete de la binecunoscuta sa afirmaie: Nu exist
dect o problem filosofic cu adevrat important: sinuciderea. Cci un om care se
sinucide rspunde negativ, prin chiar gestul su, la ntrebarea dac viaa merit sau nu
s fie trit. Camus ncepe toat discuia de aici i pentru c moartea, prin iremediabilul
ei, autentific n mod absolut gestul sinucigaului, importana problemei i autenticitatea
rspunsului.
Sub acest raport, dar numai sub acest raport pentru c scriitorul respinge
soluia sinuciderea poate deveni tem de meditaie profund i lecie pentru oamenii
dispui s se pun n acord cu ei nii. A recunoate c viaa nu are sens nseamn,
implicit, a-i recunote absurditatea. Dup ce propune o memorabil descriere
fenomenologic a sentimentului absurdului i a cauzelor care l pot declana i-l aduce
n lumina contiinei, Camus ncearc definirea noiunii de absurd pe planul inteligenei,
aceast analiz a absurdului ca rsfrngere intelectual sprijinindu-se pe raiune, dar
pe o raiune considerat a avea puteri limitate.
E o tentativ de definire profund original, ea nemaiputnd fi ntlnit sub
aceast form la nici unul dintre gnditorii existenialiti. Pentru Camus, absurdul rezid
ntr-un raport: raportul dintre lumea iraional (adic o lume care scap principiului
raiunii umane) i contiina uman nsetat de claritate. Omul s-ar afla, aadar, n
imposibilitatea de a nelege universul supunndu-l unui principiu unic. Evidena
postulat implic i o alta: absena lui Dumnezeu, inexistena unei lumi de apoi,
prezena unic a acestei lumi, lipsit de orice transcenden. (mpria mea este
acest lume.)
8

Singurul rspuns onest, care nu va eluda nimic la ntrebarea viaa merit sau
nu s fie trit va fi dup Camus, care respinge att soluia sinuciderii, ct i soluia
religioas cel ce va menine n prezen cei doi termeni ai raportului definitoriu pentru
absurd (lumea iraional i contiina), afirmndu-i n fiecare clip, obligndu-i s se
confrunte. Contiina lucid devine astfel binele unic i suprem, izvor al tuturor valorilor,
fundamentnd comportamentul omului absurd.
Consecvena acestei atitudini orgolioase i lipsite de speran poate fundamenta,
n concepia lui Camus, o moral a curajului i a unei fericiri aureolat de o tragic
grandoare.
Este important s remarcm c toate operele lui Camus, construite invariabil ca
opere simbolice, oblig la descifrarea nu numai a unei atitudini de revolt metafizic, ci
i la descifrarea unui protest n plan social i istoric.
Omul absurd i revoltat va impune aadar un sens vieii, lipsit pentru el de
orice sens: responsabilitatea fa de ceilali. Ceea ce pentru Camus, adept al
nonviolenei, nseamn a combate suferina sau cel puin a nu o spori. Scriitorul ne
propune n ultim instan, o soluie de ateptare, cea a muncii zilnice, munc solidar
i responsabil. Dup modelul vechilor greci, Camus ncearc s gseasc un echilibru
ntre natur i devenire (istorie). Aceast gndire de Miazzi sau solar, fondat pe
antinomii, este expresia unei seninti crispate. Lipsei de msur, ea i opune
msura care, nscut din revolt, este un conflict constant suscitat i stpnit fr
ncetare de inteligen, pur tensiune a contiinei sisifice perpetuu confruntat cu
lumea absurd. Pentru a o nelege cu adevrat, cititorul nu trebuie s uite nici o clip
c semnificaia propriu-zis estetic a acestei opere este permanent dublat de o
semnificaie etic.
Trebuie sa ni-l imaginam pe Sisif fericit. Viata si chinul lui Sisif sunt transformate
intr-o victorie, concentrandu-se asupra libertatii sale, asupra refuzului de a spera, si
asupra constiintei absurdului acestei situatii.
In acelasi mod, Dr. Rieux este un erou absurd in Ciuma, deoarece si el este
condamnat la moarte, si el este prins intr-un chin fara sfarsit si, asemenea lui Sisif, el
continua sa isi faca datoria indiferent cat nesemnificativa este actiunea sa. In ambele
cazuri conteaza putin pentru ce motiv anume ei continua sa lupte atata vreme cat
aceasta sta marturie pentru increderea omului in om si nu in abstractii si absoluturi.
Ideile care stau la baza acestei evolutii a eroului absurd sunt prezente in primele
trei eseuri ale cartii. In acestea, Camus trateaza problema sinuciderii. In stilul sau tipic,
socant si viguros, el deschide discutia cu afirmatia indrazneata conform careia Nu
exista decat o singura problema filosofica cu adevarat serioasa si aceasta este
sinuciderea .
El continua prin a descoperi daca sau nu sinuciderea este raspunsul legitim
pentru situatia funciar nefericita a omului. Sau, cu alte cuvinte: Merita viata sa fie traita
acum cand zeii au murit? Discutia incepe si continua nu ca una metafizica, ci ca o
afirmatie argumentata intemeiata pe o modalitate de cunoastere despre care Camus
9

afirma ca este singura pe care o avem la dispozitie. Din punct de vedere epistemologic,
stim doar doua lucruri Pot simti inima aceasta dinauntrul meu, si pot rationa ca ea
exista. Lumea aceasta o pot atinge si de asemenea pot conchide ca exista. Aici se
sfarseste toata cunoasterea mea, iar restul este deductie.
Cu aceste certitudini de baza asupra conditiei umane, Camus argumenteaza ca
viata nu are sens. El nu este de acord cu multi filosofi, care s-au jucat cu cuvintele si
au pretins a crede ca din a refuza sa ii acorzi vietii tale un sens rezulta ideea ca viata nu
merita sa fie traita. Viata nu are absolut niciun sens. Intre dorinta de sens si de
adevaruri eterne si adevaratele conditii ale universului exista o prapastie care nu poate
fi umpluta. Confruntarea dintre inima umana, plina de dorinte si indiferenta universului
conduce la conturarea notiunii de absurd. Oamenii trebuie sa realizeze ca sentimentul
absurdului exista si ca il pot trai in orice moment. Omul absurd trebuie sa ceara sa
traiasca doar cu ceea ce cunoaste si sa nu includa in ecuatii nimic din ceea ce e
nesigur. Aceasta inseamna ca tot ceea ce stiu este ca eu exist si ca lumea exista si ca
sunt muritor. Experienta mea, pasiunile mele, ideile mele, imaginile mele, amintirile
mele sunt tot ceea ce stiu despre aceasta lume- si ele imi sunt suficiente . Omul
absurd poate spune in cele din urma ca totul este bine .
Nu se reduce oare aceasta la un haos inutil care este viata? Nu ar fi oare
sinuciderea o cale de iesire legitima dintr-o viata fara sens? "Nu", raspunde Camus.
Desi absurdul anuleaza toate sansele unei libertati eterne, el mareste libertatea de
actiune.
Sinuciderea este "acceptarea la limita sa extrema", este o modalitate de a
marturisi ca viata este prea mult pentru om. Aceasta este singura viata pe care o avem;
si chiar daca suntem constienti, de fapt, de acest lucru in masura in care ii
constientizam absurdul, putem gasi lucruri de valoare in aceasta viata. Valoarea rezida
in libertatea noastra, in pasiunea si in revolta noastra. Prima schimbare pe care trebuie
sa o facem pentru a trai in aceasta situatie absurda este de a realiza ca gandirea, sau
ratiunea, nu este legata de nici o minte eterna care poate unifica si "face aparentele
familiare sub masca unui principiu maret", insa ea consta in Eu inteleg atunci de ce
doctrinele care imi explica totul ma deruteaza in acelasi timp. Ei ma usureaza de povara
propriei mele vieti, si totusi, eu trebuie sa o suport singur.
Camus urmeaza apoi conceptele sale pana la concluziile lor logice si insista ca
oamenii trebuie sa substituie cantitatii experientei, calitatea experientei. Cea mai pura
dintre bucurii este "sentimentul, si sentimentul pe acest pamant". Aceasta afirmatie nu
poate fi folosita pentru a se invoca hedonismul deoarece filosofia de baza a lui Camus
trebuie sa fie gandita in legatura cu notiunea absurdului. Omul este muritor. Lumea nu
este. Demnitatea unei persoane se naste tocmai din constiinta mortii, o constiinta ca
valorile si ideile ideale nu exista, si un refuz de a ceda in fata ideii de speranta sau de a
apela la ceva de care nu suntem siguri.
In eseurile urmatoare, Camus prezinta exemple de oameni absurzi. Ni se ofera
Don Juan, actorul, si cuceritorul ca exemple de oameni care isi multiplica vietile in
10

incercarea de a trai din plin pe timpul vietii lor muritoare, insa mai important este
Creatorul care este discutat in eseul "Creatia absurda". "Bucuria absurda prin excelenta
este Creatia", deoarece creand o opera de arta creatorul traieste dublu in masura in
care creatia sa este o viata separata. "Artistul se incredinteaza pe sine muncii si devine
totuna cu aceasta". Opera de arta devine, atunci, singurul mijloc pentru un om de a
suporta si sustine o constiinta lucida in fata absurditatii Universului.
Arta este pentru Camus o activitate umana esentiala si una dintre cele
fundamentale. Ea exprima aspiratiile umane catre libertate si frumusete, aspiratii care
fac viata valoroasa pentru fiinta umana trecatoare. Arta sfideaza acea parte a constiintei
in care fiecare individ nu este mai mult decat o unitate sociala sau un pion neinsemnat
in evolutia istorica.
In cel de al doilea roman al su, Ciuma (La Peste, 1947), ncearca de
asemenea s gseasc o cale de a nvinge nihilismul.
In Ciuma descoperim povestea simbolic a luptei mpotriva unei epidemii din
Oran, dus de personaje a cror importan st mai puin n succesul (ndoielnic) pe
care l au contra bolii i mai mult n aprarea demnitii umane i a fraternitii. Camus a
fcut astfel trecerea de la conceptul principal al absurdului la cealalt idee semnificativ
a sa cea de revolt moral i metafizic..
Romanul este considerat a fi inspirat din epidemia de holer care a ucis un
procent mare din populaia Oranului n 1849 dup ce ora ul a fost colonizat de francezi,
dar aciunea romanului este plasat n anii 1940. Oranul i mprejurimile sale au fost
lovite de boal de mai multe ori nainte ca Albert Camus s publice acest roman. Potrivit
unui raport de cercetare al Centrului pentru Controlul i Prevenirea Bolilor, Oranul a fost
devastat de cium n 1556 i 1678, dar cazurile nregistrate dup colonizarea
european, n 1921 (185 de cazuri), 1931 (76 de cazuri) i 1944 (95 de cazuri), au fost
mult departe de amploarea epidemiei descrise n roman.
Ciuma este considerat un roman clasic existen ialist n ciuda obiec iilor lui Camus
fa de aceast etichetare. Tonul narativ este similar cu cel al lui Kafka, n special n
Procesul, n care sentinele individuale au mai multe semnifica ii. Camus a inclus un
personaj care interpreteaz eronat Procesul ca roman poli ist mister, o form de omagiu
oblic adus crii citate. Romanul a fost interpretat ca o abordare metaforic a
Rezistenei franceze la ocupaia nazist din timpul celui de-al doilea rzboi mondial.
Dei abordarea Camus din carte este sever, naratorul subliniaz ideile c nu
avem n cele din urm niciun control asupra vie ii, iar ira ionalitatea ei este inevitabil.
n plus, el ilustreaz reacia uman n fa a "absurdului"; Ciuma prezint modul n care
lumea se raporteaz la noiunea filosofic a absurdismului, o teorie la definirea creia a
contribuit nsui Camus.
Camus a prezentat acest ideal n contrast cu revoluia politico-istoric, ntr-un al
doilea eseu de mari dimensiuni, Omul revoltat (LHomme rvolt, 1951), care a strnit
animozitate n rndul criticilor marxiti i n rndul teoreticienilor apropiai de marxism,
precum Jean-Paul Sartre.
11

Celelalte lucrri importante ale sale sunt romanul genial din punct de vedere
tehnic Cderea (La Chute, 1956) i o colecie de povestiri scurte, Exilul i mpria
(LExil et le royaume, 1957). Acestea dezvluie o preocupare pentru simbolismul cretin
i conine o demascare ironic a formelor ngduitoare de moralitate umanist secular.
n 1957, la vrsta de doar 44 de ani, Camus a primit Premiul Nobel pentru
literatur. Cu o modestie specific, a declarat c, dac ar fi fost unul dintre membrii
comitetului de jurizare, votul su ar fi mers cu siguran ctre Andr Malraux. La nici trei
ani dup aceasta, a murit ntr-un accident rutier.

Critic
Ca romancier i dramaturg, moralist i teoretician politic, Albert Camus a devenit,
dup Al Doilea Rzboi Mondial, vocea generaiei sale i mentorul urmtoarei generaii,
nu numai n Frana, ci i n Europa i poate chiar n lume. Scrierile sale, care tratau n
principal izolarea omului ntr-un univers strin, alienarea individului fa de sine,
problema rului i apropierea apstoare a morii, reflectau cu acuratee nstrinarea i
dezamgirea intelectualului postbelic. El este amintit, alturi de Sartre, ca exponent de
prim importan al existenialismului. Dei nelegea nihilismul multor contemporani ai
si, Camus susinea c este necesar s fie aprate valori precum adevrul, cumptarea
i justiia. n ultimele sale lucrri a schiat un umanism liberal care respingea aspectele
dogmatice att ale cretinismului, ct i ale marxismului.
Surse:
Enciclopedia Universal Britannica, vol. 3, B-C, Bucureti, Editura Litera, 2010,
p. 175- 177
www.wikipedia.org.
www.google.ro

12